Libertatea asimptotică în teoria

interacțiunii tari – câștigătoare a

Premiului nobel în anul 2004

Elev: Ilie Mihnea- Ștefan

Clasa: a XII-a A
Profesor Coordonator: Lăcrimioara Cojoianu
 INFORMAȚII GENERALE

David Gross David Politzer Frank Wilczek

, si au reuşit prin
contribuţiile lor teoretice să facă posibilă completarea Modelului
Standard al Fizicii Particulelor, modelul care descrie cele mai mici
obiecte din natură şi modul în care interacţionează între ele. În acelaşi
timp constituie un pas important în străduinţa de a oferi o descriere
unificată a tuturor forţelor naturii, indiferent de scară spaţială – de la
cele mai mici distanţe în nucleul atomului la vastele distanţe din
Univers.
CE ESTE ACEEA O FORȚĂ TARE?

 Interacţiunea tare – des numită interacţiunea de culoare – e una din cele patru forţe elementare ale naturii. Acţionează între
quarcuri, componentele care construiesc protonii, neutronii şi nucleul. Progresul în fizică particulelor sau relevanţa sa pentru
viaţa noastră de zi cu zi poate apărea greu de înţeles pentru cineva fără o cunoaştere a fizicii.

 Cu toate acestea, când analizăm un fenomen zilnic cum ar fi o monedă învârtindu-se pe o masă, mişcările sale sunt în fapt
determinate de forţele fundamentale dintre constituenţii de bază ai materiei – protoni, neutroni, electroni. În fapt, în jur de
80% din greutatea monedei e datorată interacţiunilor şi proceselor din interiorul protonilor şi neutronilor – interacţiunea
dintre quarcuri. Premiul Nobel pentru fizică din anul 2004 se referă la acesta interacţiune: forţa tare, care mai este denumită
şi forţa de culoare.
 David Gross, David Politzer şi Frank Wilczek au descoperit o proprietate a interacţiunii tari care explică de ce
quarcurile ar putea să se comporte aproape la fel ca şi particulele libere la energii mari. Descoperirea aceasta a stat la
baza teoriei interacţiunii de culoare (un nume mai complet este Cromodinamica cuantică, QCD, adică Quantum
ChromoDynamics). Teoria a fost testată în detaliu, în special în timpul ultimilor ani la Laboratorul European de Fizică a
Particulelor, CERN, la Geneva.
 Cele patru forţe sau interacţiuni, cum preferă fizicienii să le numească, care sunt aplicabile microcosmosului sunt
descrise de Modelul Standard. Acestea sunt:
1. Interacţiunea electromagnetică (forţa electromagnetică)
2. Interacţiunea slabă (forţa slabă)
3. Interacţiunea tare (forţa tare)
4. Gravitația
 Prin contribuţiile mai multor laureaţi ai premiului Nobel din anii anteriori, Modelul Standard are o bază teoretică
foarte solidă. Aceasta se datorează faptului că Modelul Standard este singura descriere matematică care ia în calcul în
acelaşi timp teoria relativităţii a lui Einstein şi mecanică cuantică.
 Modelul Standard descrie quarcurile, leptonii şi particulele purtătoare de forţă. Quarcurile construiesc, de exemplu,
protonii şi neutronii nucleului atomic. Electronii care formează învelişul exterior pentru atomi sunt leptoni şi, din câte
se ştie până acum, nu sunt construiţi din constituenţi mai mici. Atomii se alătură să formeze molecule, moleculele
construiesc structuri şi în acest fel întregul Univers poate fi în final descris.
 O CONSTANTĂ DE INTERACȚIUNE MAI
SLABĂ AR ELIBERA PARTICULELE

 Pentru multă vreme fizicienii au crezut că ar fi imposibil să găsească o teorie prin care efectele interacţiunii tari dintre
quarcuri ar putea fi calculată în acelaşi fel ca şi pentru interacţiunea electromagnetică şi cea slabă. Situaţia părea să fie
chiar şi mai rea pentru energii mai mari; dacă funcţia beta e pozitivă (felul în care constantă de interacţiune variază cu
energia) interacţiunea va fi chiar şi mai puternică şi calculele devin tot mai absurde

 Astfel, laureaţii Premiului Nobel pentru Fizică din 2004 au intrat în scenă. În două articole
apărute unul lângă altul în prestigioasa revistă de ştiinţă Physical Review Letters, unul de
Gross şi Wilczek şi celălalt de Politzer, miraculoasa descoperire că funcţia beta poate fi
negativă a fost anunţată. Când descoperirea lor a fost realizată, aceşti fizicieni erau destul
de tineri – Wilczek şi Politzer erau studenţi la doctorat, de fapt.
  Conform teoriilor lor, purtătorii de forţă, gluonii, au o unică şi foarte neaşteptată proprietate, aceea că
interacţionează nu doar cu quarcurile, ci de asemenea şi între ei. Această proprietate înseamnă că cu cât
quarcurile se apropie între ei, cu atât mai slabă este sarcina de culoare a quarcurilor şi cu atât mai slabă
interacţiunea dintre ei.

 Quarcurile se apropie între ele atunci când energia creşte, aşa că puterea interacţiunii scade
odată cu energia. Această proprietate, numită libertatea asimptotică, înseamnă că funcţia beta
e negativă. Pe de altă parte, intensitatea interacţiunii tari creşte odată cu distanţa, ceea ce
însemna că un quarc nu poate fi scos dintr-un nucleu atomic. Teoria a confirmat
experimentele: quarcurile sunt „închise” în grupuri de trei, înăuntrul protonului şi
neutronului, dar pot fi vizualizaţi că „sâmburi” în experimente potrivite.

 Libertatea asimptotică face posibilă calcularea interacţiunii la distanţă mică pentru

quarcuri şi gluoni, presupunând că sunt particule libere. Prin ciocnirea particulelor la
energii foarte mari este posibil să fie aduse destul de aproape. Când libertatea
asimptotică a fost descoperită şi o teorie, CromoDinamica Cuantică (QCD) a fost
formulată, calculele au putut fi făcute pentru prima dată, care să fie în acord cu
experimentele
JERBELE DE PARTICULE DEZVĂLUIE
ADEVĂRUL

 O dovadă importantă a teoriei QCD e oferită de coliziunile dintre electroni şi antiparticulele lor, pozitronii, cu o energie
cinetică foarte mare, atunci când se anihilează între ei. Conform ecuaţiei lui Einstein E=mc2 energia cinetică poate fi
transformată în noi particule, de exemplu, quarcuri cu masă şi energie cinetică. Aceşti quarcuri sunt creaţi foarte „adânc” în
cadrul procesului, foarte aproape unul de celălalt, dar depărtându-se între ei la o viteză extrem de ridicată. Mulţumită
libertăţii asimptotice din QCD acum este posibilă calcularea acestui proces

 Desigur, atunci când quarcurile s-au depărtat între ei, ei sunt influenţaţi de forţele tari în creştere, care în cele din urmă duc
la crearea de noi particule quarc - antiquarc şi o jerbă de particule apare în direcţia quarcurilor şi antiquarcurilor originali.
Dar procesul reţine o „memorie” a primei părţi, cea a libertăţii asimptotice, oferind o valoare pentru probabilitatea apariţiei
acestor evenimente ce prezintă două jerbe de quarcuri care e de acord cu observaţiile făcute.
CONCLUZII ȘI OBSERVAȚII

1. Libertatea asimptotică din cadrul teoriei QCD pe care laureaţii de anul 2004 au descoperit-o a oferit fizicienilor şi o explicaţie a fenomenului
care a fost observat cu câţiva ani în urmă la acceleratorul de particule de la Stanford (Friedman, Kendall şi Taylor; Premiul Nobel în 1990).
Particulele încărcate electric care constituie protonul se comportă ca particule libere atunci când sunt lovite atât de tare încât dobândesc o energie
mare. Însumând impulsul particulelor încărcate electric din structura protonului (adică quarcurile), a devenit clar că aproape jumătate din impulsu
total al protonului se regăsea la altceva (anume la gluoni!).
2. Poate cel mai provocator efect al libertăţii asimptotice în cadrul QCD este că deschide posibilitatea unei descrieri unificate a forţelor Naturii.
Dacă chiar se întâlnesc într-un anume punct, se poate presupune că cele trei interacţiuni sunt unificate, un vechi vis al fizicienilor, cărora le-ar
plăcea să descrie legile Naturii în cel mai simplu limbaj posibil.
3. Totuşi, Modelul Standard are nevoie de câteva modificări astfel încât visul unificării forţelor Naturii să poată fi realizat. O posibilitate e să
introducă un nou set de particule, particulele supersimetrice, care să poată avea o masă destul de mică încât să poate fi investigate la acceleratorul
LHC care este acum construit la CERN în Geneva.
4. Chiar dacă se vor adeveri sau nu aceste noi progrese, este clar descoperirea fantastică şi neaşteptată a libertăţii asimptotice în QCD a schimbat
profund înţelegerea noastră privind felul în care forţele de bază ale Naturii din lumea noastră lucrează.
BIBLIOGRAFIE

 https://www.scientia.ro/fizica/fizica-particulelor/1479-libertatea-asimptotica-in-cadrul-teoriei-cromodinamici
i-cuantice.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Jonathan_Gross
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Hugh_David_Politzer
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Frank_Anthony_Wilczek
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Interac%C8%9Biune_tare
 VĂ
MULȚUMES
C PENTRU
ATENȚIA
ACORDATĂ!!