Curs 5

Curs 5: Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu
boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea

perioperatorie in afectiunile toraco-pulmonare. Tehnica
autoîngrijirii.
Prof. dr. Antigona Trofor

atrofor@yahoo.com
Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții
cu boli neuromusculare și deformări ale peretelui toracic
Bolile neuromusculare (BNM) reprezintă un grup heterogen de afecțiuni ce implică orice
parte a nervului și mușchiului: neuron motor, nervi periferici, joncțiune neuromusculară,
mușchi.
Clasificarea BNM:
1. Bolile neuronului motor
a. Atrofiile musculare spinale
• Infantilă (Werdnig-Hoffman)
• Intermediară
• Juvenilă (Kugelberg-Welander)
• Adultă
b. Scleroza laterală amiotrofică
c. Poliomielita
2. Bolile nervilor periferici
a. Neuropatii senzorial-motorii ereditare (Charcot-Marie-Tooth)
b. Poliradiculonevrita acută infecțioasă (Guillain-Barre)
c. Alte polineuropatii
Curs 5: Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea perioperatorie in afectiunile toraco-pulmonare.
Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții
cu boli neuromusculare și deformări ale peretelui toracic
3. Bolile joncțiunii neuro-musculare
a. Miastenia gravis
b. Botulismul
4. Bolile musculare
a. Distrofiile musculare
• Distrofii x-lincate (Duchenne, Becker)
• Distrofia fascioscapulo-humerală
• Distrofia musculară a centurilor
• Distrofia scapuloperoneală
• Distrofia miotonică
• Miotonia congenitală
• Distrofii oculare
b. Miopatii inflamatorii (poliomiozita, dermatomiozita)
c. Miopatii congenitale
d. Miopatii metabolice
Curs 5 Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea perioperatorie in afectiunile toraco-pulmonare.
Diagnosticul de BNM se bazează pe
• evaluarea clinică
• studii electrodiagnostice: stimularea electrică artificială a nervului
și mușchiului prin intermediul unui curent electric
(electroneurografia) sau înregistrarea potențialelor ce apar atunci
când nervul și mușchiul sunt active (electromiografia)
• frecvent biopsie musculară și de nerv
• determinarea enzimelor serice
• analize genetice
ASPECTE CLINICE ale reabilitării
 Probleme musculo-scheletice, nu există suficiente dovezi științifice
privind rolul/tipul exercițiului fizic la pacienții cu BNM
• Slăbiciunea musculară și rolul exercițiului fizic
1. Menținerea forței și anduranței musculaturii respiratorii: s-a
constatat ca ședințele zilnice scurte de exerciții inspiratorii și
expiratorii maxime cresc anduranța musculaturii respiratorii,
fără impact acupra momentului apariției complicațiilor sau a
momentului utilizării mijloacelor asistive
2. Exercițiile rezistive de creștere a forței musculaturii periferice,
au un rol controversat, ele pot induce slăbiciune musculară
care poate suprasolicita musculatura afectată deja de boală.
Trebuie luata în calcul rapiditatea cu care progresează BNM.
3. Exercițiile de anduranță (antrenament la efort dozat), majoritatea
studiilor arată un răspuns pozitiv la antrenamentul aerob, din punctul
de vedere al adaptării cardiorespiratorii la antrenamentul aerob
submaximal rezultatele sunt calitativ similare cu cele ale subiecților
indemni, efectele pe termen lung sunt încă neclare, răspunsul
subiecților este variabil.
• Contractura
− În cazul multor BNM, contractura-retractura de la nivelul membrelor
reprezintă o cauză importantă de dizabilitate, interferând cu
mobilitatea și fiind generatoare de durere
• Diformități spinale (scolioza)
− Mai severe în formele de BNM cu debut în copilărie
− Severitatea diformităților se accentuează cu vârsta și pare corelată cu
dependența de scaunul cu rotile, interferând cu postura și echilibrul în
șezând, generând durere și agravând disfuncția ventilatorie restrictivă
subjacentă
Curs 5. Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea perioperatorie in afectiunile toraco-pulmonare.
 Complicații cardiace
• În neuropatiile periferice și bolile neuronului motor
complicațiile cardiace sunt cvasiabsente
• În miotoniile primare(distrofia musculară Duchenne, Becker și
miotonia congenitală) acestea apar frecvent 60-80%, incluzând:
cardiomiopatia, hipertensiunea pulmonară, insuficiența
cardiacă, aritmiile, prolapsul de valvă mitrală
 Tulburări cognitive
• Etiologia lor în cadrul BNM este neclară și au grade de
severitate variabile
• Par a fi mai frecvente în distrofia musculară Duchenne și în
distrofia miotonică congenitală
 Probleme nutriționale
• Obezitatea: indusă de inactivitatea generată de deficitul motor
progresiv, agravând disfuncția respiratorie și suprasolicitarea
mușchilor scheletici deja afectați de BNM
• Malnutriția: în stadiile avansate ale distrofiei musculare
Duschenne, scleroza laterală amiotrofică și atrofia musculară
spinală
Curs 5 Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea perioperatorie in afectiunile toraco-pulmonare.
DISFUNCȚIA RESPIRATORIE ÎN BNM
− Disfuncția respiratorie reprezintă o problemă obișnuită în multe boli
neuromusculare, dar se manifestă sever în scleroza laterală amiotrofică,
distrofia musculară Duchenne, atrofia musculară spinală și distrofia
miotonică.
 Fiziopatologie
− Deși nu afectează plămânii în mod direct, BNM duc deseori la insuficiență
respiratorie severă
− Complicațiile pulmonare sunt cea mai frecventă cauză de mortalitate și
morbiditate în cazul bolilor neuromusculare prin:
• Slăbiciunea musculaturii respiratorii, ducând la disfuncție respiratorie
restrictivă (DVR), hipoventilație și hipercapnie
• Alterarea „mecanicii” sistemului respirator prin dificultatea la mișcare
(„stiffness”) și limitarea de mobilitate a plămânului și peretelui toracic,
acumularea de secreții bronșice cu tuse ineficientă, diformități toracice
• Afectarea controlului central al respirației – inițial, în timpul somnului
 Evaluare: clinică, spirometrică, gazometrie
• Insuficiența respiratorie: dispnee, ortopnee, respirație rapidă și superficială,
tahipnee și scăderea volumelor curente, utilizarea musculaturii respiratorii
accesorii, mișcare parodoxală toraco-abdominală, hipercapnie, hipoxemie
• Hipoventilația nocturnă poate produce: sufocare, insomnie, somnolență
diurnă, cefalee matinală, fatigabilitate, tulburări cognitive
• *Disfuncția musculaturii bulbare: disfagie, disartrie, disfuncție masticatorie,
slăbiciunea musculaturii faciale, voce nazonată, protruzia limbii
• Tusea ineficientă predispune pacientul la: retenția secrețiilor, pneumonie de
aspirație
 Evaluare: clinică, spirometrică, gazometrie
Evaluare spirometrică:
• Presiunile inspiratorii maxime (MIP) și expiratorii maxime (MEP) generate la
nivelul cavității bucale se corelează bine cu forța musculaturii inspiratorii și
expiratorii
Gazometria:
• La un pacient fără boală pulmonară intrinsecă, aceasta nu este necesară
• Este utilă mai ales în timpul somnului
• La pacienții cu o valoare a capacității vitale în decubit dorsal mai mică de
40% din valoare predictibilă trebuie efectuată anual
OBIECTIVELE RECUPERĂRII RESPIRATORII ÎN BNM
 Menținerea complianței pulmonare și a mobilității toracice
− Odată cu scăderea marcată a capacității vitale, chiar și cea mai amplă
respirație reușește să extindă doar o mică parte a țesutului pulmonar
− Se utilizează exerciții precum:
• „Air stacking”
• Aplicarea de insuflații profunde la pacienții care utilizează ventilație
mecanică neinvazivă
• Ventilație nocturnă neinvazivă la pacienții care nu pot coopera pentru
„air stacking” sau insuflații profunde
MIC (Maximal Insufflation Capacity) se determină măsurând spirometric
volumul maxim de aer pe care un subiect îl poate „reține” cu glota inchisă.
„Air Stacking”: prin intermediul unei piese bucale, pacientul „depozitează”

(prin închiderea glotei), volumele de aer eliberate în mod consecutiv de un
aparat de ventilație mecanică ciclat volumetric sau de un ventilator manual,
până la expansionarea maximă a plămânilor. Se realizează mai multe astfel de
manevre de 3 ori/zi. Pacienții antrenați pentru respirația glosofaringiană (GPB)
pot să realizeze „air stack” fără asistență mecanică.
GPB (respirația glosofaringiană) este o metodă neinvazivă de suport al

ventilației și poate fi folosită în cazul întreruperii accidentale a echipamentului
de ventilație asistată. Pacientul inspiră adânc și utilizează acțiunea de „piston”
a limbii și mușchilor faringieni pentru a proiecta bolusuri de aer în plămân.
 Ventilatorul în presiune  Respirația în presiune pozitivă
abdominală intermitentă intermitentă (RPPI)
(IAPV-Intermittent -se poate realiza folosind interfețe orale,
abdominal pressure nazale sau oronazale
ventilation) RPPI cu interfață orală este cea mai
-este un corset abdominal importantă metodă de suport în timpul
conținând un „sac/pungă cu aer” zilei la pacienții care necesită protezare
conectat la un ventilator în respiratorie continuă și după extubare la
presiune pozitivă care se„umflă” pacienții incapabili să respire autonom.
și se „dezumflă” alternativ. În Piesa bucală poate fi ținută în gură sau
timpul „umflării” conținutul fixată la scaunul cu rotile. Ventilatorul este
abdominal este comprimat, setat la volume curente mari (1000-2000
diafragmul ascensionează și ml).
generează expirul. Poate furniza Pacientul variază volumul de aer pe care îl
aproximativ 250-120 ml volum preia de la un ciclu ventilator la altul sau
curent. de la respirație la respirație.
Pneumobelt
OBIECTIVELE RECUPERĂRII RESPIRATORII ÎN BNM
 Facilitarea eliminării secrețiilor prin eficientizarea tusei (asistarea
mușchilor expiratori)
− Prevenirea retenției secrețiilor bronșice la pacienții cu BNM se bazează
pe: utilizarea medicației care să reducă hipersecreția de mucus sau să
lichefieze secrețiile sau pe facilitarea mobilizării mucusului (percuție sau
vibrație manuală sau mecanică a peretelui toracic, oscilația directă a
coloanei de aer, drenaj postural). Rolul acestora este de a transporta
mucusul de la periferia arborelui bronșic în căile aeriene centrale de
unde poate fi eliminat utilizând tehnici de asistare manuală sau
mecanică a tusei
− Pacienții cu BNM nu pot realiza o tuse eficientă datorită slăbiciunii
mușchilor inspiratori și expiratori, dar au în general musculatura bulbară
funcțională și o secreție bronșică normală. Se pune deci accentul pe
utilizarea mijloacelor asistative inspiratorii și expiratorii care să
normalizeze fluxurile de aer la tuse și nu pe tehnici de percuție/
„clapping” sau vibrație a toracelui
Tusea asistată manual
-odată cu efectuarea unui inspir adânc până Insuflația-exsuflația mecanică
la cel puțin 1,5 litri, realizarea unui „air -insuflatoarele-exuflatoarele mecanice
staking” maxim sau o insuflație maximă, aplică presiuni pozitive progresive care
persoana care îngrijește bolnavul aplică o expansionează plămânul, rapid
presiune bruscă abdominală sau toracică înlocuite cu presiuni negative
anterioară, sincronă cu deschiderea glotei și -această schimbare presională rapidă
efortul respirator al pacientului produce un flux expirator ridicat care
-manevrele de tuse asistată manual îndepărtează secrețiile respiratorii
presupun un pacient cooperant și o -fiecare schimbare presională de la
coordonare bună pacient-persoană care îl pozitiv la negativ stimulează un ciclu
îngrijește fiziologic de tuse
-sunt inefieciente în prezența scoliozei -o ședintă de tratament constă în
severe și a diformității costale și aproximativ 5-6 cicluri de MI-E
diafragmatice care împiedică mișcarea (Mechanical insufflation exsufflation)
diafragmul sau MAC(Mechanical Assisted Cough)
-se realizează cu precauție în cazul asocierii
osteoporozei
Reabilitarea perioperatorie
Introducere
• Complicațiile pulmonare postoperatorii (CPP) la pacienții cu
afecțiuni pulmonare cronice sunt frecvente
• Factorii care influențează riscul de CPP:
o Bolile pulmonare cronice în stadii avansate (BPOC, fibroze pulmonare.
Toracoplastii etc)
o Insuficiența respiratorie severă
o Prezența comorbidităților
o Intervențiile chirurgicale majore
o Chirurgia toracică și a abdomenului superior
o Chirurgia de urgență
• Impactul postoperator asupra funcției respiratorii depinde în mare
măsură de patologia chirurgicală, localizarea, amploarea și
caracterul de urgență al intervenției chirurgicale.
Perioada preoperatorie
• Educația pacientului este importantă, acesta trebuie să înțeleagă
scopul, să colaboreze și să dobândească o serie de cunoștințe
despre manevrele pe care trebuie să le efectueze
• Exercițiile de antrenament ale mușchilor sistemici, sunt indicate atât
la pacienții cu intervenții chirurgicale elective, cât și la cei care sunt
operați în urgență
 La cei cu operații programate, ideală ar fi o pregătire respiratorie
de peste 7 săptămâni, dar datorită timpului scurt, se realizează o
pregătire intensivă, de câte 20 de sesiuni de exerciții condensate
în 3-4 săptămâni
 Se pune accent pe exercițiile fizice generale obiectivul fiind
îmbunătățirea metabolismului fibrelor scheletale
 Pentru obținerea efectului scontat se recomandă, un nivel de
intensitate al exercițiilor la limita superioară a toleranței la efort
• Oxigenul suplimentar administrat în timpul exercițiilor crește toleranța la
efort și, în formele moderat-severe al BPOC reduce hipertensiunea
pulmonară generată de efort
• Fizioterapia toracelui și exercițiile respiratorii, componenete obișnuite ale
reabilitării preoperatorii a pacienților cu BPOC sau bronșiectazii
o Tehnicile cu „buzele pensate” presupun expirul controlat efectuat cu buzele ca
într-o formă de șuierat timp de 4-6 secunde. Această tehnică de respirație
reduce dispneea și îmbunătățește oxigenarea
o Tehnicile posturale de tipul respirației în poziție înclinată, reduc presiunea
abdominală asupra diafragmului
o Este necesară hidratarea și umidifierea corespunzătoare a secrețiilor prin
administrarea de fluidifiante și aerosoli
o Drenajul postural și kinetoterapia
o În preoperator kinetoterapeul îl învață pe pacient toate tehncile ce vor fi
realizate postoperator, deoarece atunci pacientul va fi postsedare, va avea
dureri, va resimți discomfort etc.
• Ventilația mecanică non-invazivă (VMNI) este rar utilizată în
preoperator, dar sunt câteva situații speciale care au indicație, cum ar
fi pacienții cu slăbiciune musculară sau în continuarea unui program
de reabilitare respiratorie pe termen lung care a implicat VNI și care a
dat rezultate pozitive.
• Sevrajul nicotinic
o cu 4-8 săptămâni preoperator permite reluare funcției ciliare,
diminuarea hiperreactivității bronșice și reducerea secrețiilor
o Stoparea cu 12-24 h înainte reduce oxidul de carbon în sânge și
normalizează pulsoximetria
o Fumătorii activi și pasivi au un risc de 2-6 ori mai mare de a dezvolta
complicații posttoracotomie
• Suportul nutrițional trebuie adaptat și dieta continuă așa cum a fost
recomandată de dietician
Curs 5: Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea perioperatorie in afectiunile toraco-pulmonare.5
Perioada intraoperatorie
• Deși aparent perioada intraanestezică protejează pacientul cu
suferință pulmonară cronică prin ventilația artificială, în realitate
există o serie de particularități în cazul pacientului cu risc de
complicații respiratorii
• Strategia farmacologică și ventilatorie poate avea un impact
important asupra recuperării funcției respiratorii în perioada
postoperatorie, a prevenirii CPP și a continuării manevrelor de
reabilitare
Perioada intraoperatorie
Strategia intraanestezică la pacientul cu afecțiuni respiratorii cronice
Strategia farmacologică Evitarea sedării preoperatorii

Utilizarea hipnoticelor bronhodilatatoare (propofol,
etomidat, compuși halogenați)
Evitarea substanțelor histaminoeliberatoare (pancuronim)
Utilizarea relaxantelor musculare cu acțiune scurtă de
durată
Strategia ventilatorie Asocierea anesteziei generale cu tehnicile loco-regionale
Preoxigenarea adecvată
Tehnici ventilatorii cu limită sau suport în presiune
Administrare de PEEP
Hipercapnie permisivă
Perioada postoperatorie
• Ideal ar fi ca recuperarea din anestezie a pacienților cu BPOC să se
facă cât mai repede, în sala de operație
• În perioada imediat postoperatorie prevenirea complicațiilor
respiratorii presupune continuare în mod firesc a strategiei pre- și
intraoperatorii.
• Astfel îngrijirea postoeratorie presupune:
o Oxigenoterapia
o Continuă tratamentul farmacologic
o Fizio și kinetoterapia generală și respiratorie
o Mobilizarea precoce
o Controlul adecvat al durerii (strategie multimodală)
o Ventilația mecanică non-invazivă (CPAP, BiPAP etc.)
Curs 6: Tehnici intervenționale asociate reabilitării pulmonare:
intervenții endoscopice, tratamente chirurgicale. Aspecte legate de
călătoria unui bolnav respirator cronic care necesită recuperare.
Prof. dr. Antigona Trofor

atrofor@yahoo.com
SUMAR
Tehnici intervenționale asociate reabilitării pulmonare:

intervenții endoscopice (metode de reducere a fluxului
inspirator, metode de îmbunătățire a fluxului expirator);
tratamentul chirurgical (introducere, bulectomia, chirurgia de
reducție volumică pulmonară, transplantul pulmonar)
Curs 6: Tehnici intervenționale asociate reabilitării pulmonare: intervenții endoscopice, tratamente chirurgicale.
Tehnici intervenționale
Intervențiile endoscopice
• Termenul de bronoscopie pentru reducerea volumului pulmonar
(BRVP), include mai multe tehnici care presupun utilizarea unei valve
intrabronșice unudirecționale, injectarea de bio-polimeri pentru a
promova atelectazia segmentară sau realizarea de fenestrații bronșice
pentru a îmbunătății fluxul expirator din segmentele hiperinflate
• În prezent există două principii majore, aparent divergente, pe care se
bazează dezvoltare tehnicilor BRVP:
I. Reducerea fluxului inspirator, prin blocarea sau modificarea
circulației aerului către segmentele pulmonare emfizematoase
II. Îmbunătățirea fluxului expirator, prin realizarea unor comunicări
artificiale (sau fenestrații) între parenchimul emfizematos și
lumenul bronșiilor segmentare
• Ambele principii ar fi ambițioase și în contradicție cu principiile de
siguranță din activitatea pneumologică tradițională; cu toate acestea
studiile preliminare sunt încurajatoare.
Metode de reducere a fluxului inspirator
1. Spigoți, dopuri din silicon utilizate pentru realizarea obstrucție
unora dintre segmentele pulmonare
2. Stenturi obstruante, interesul pentru acestea este unul pur
istoric, aceste dispozitive au fost departe de a fi perfecte , dar
patentul lor a fost folosit pentru dezvoltarea valvelor
unidirecționale Emphasys
3. Valvele unidirecționale Emphasys, sunt construite pe o
structură de stent și au în centru o valvă unidiecțională din
silicon
4. Valvele unidirecționale Spiration, similare din punct de vedere
funcțional cu valvele Emphasis, însă au un design diferit.
Dispozitivul arată ca o umbrelă semi-deschisă, care în inspir se
deschide mai tare și blochează complet fluxul inspirator, iar în
expir se pliază și permite drenajul secrețiilor și al aerului.

5. Stenturi obstruante și sistemul de asprație tip Pulmox, sisteme
interesante din punct de vedere tehnic, dar clinic nu există
suficiente date care să-i confirme eficiența
6. Biopolimeri Ingenito, presupune reducerea volumului
pulmonar prin injectarea endoscopică de substanșe
sclerozante și cicatrizarea segmentelor pulmonare
emfizematoase. Teoretic, potențialul terapeutic este
interesant, dar sunt necesare mai multe studii.
Metode de reducere a fluxului expirator

1. Fenestrații bronșice cu stenturi Broncus, se folosește un sistem
Doppler care detectează vasele mari din peretele bronșic, apoi
peretele este penetrat cu ajutorul unui ac și a unor bujii
depărtătoare. Orificiul realizat este menținut deschis cu
ajutorul unui stent, se creează astfel o comunicare
suplimentară care contribuie la îmbunătățirea fluxului
expirator și la reducerea hiperinflației.
2. By-pass extern, una dintre cele mai bizare idei de reducerea a
volumului pulmonar, presupune realizarea unor comunicări
multiple directe între țesutul pulmonar și mediul exterior, prin
suprafața cutiei toracice
Tratamentul chirurgical
• Tratamentul chirurgical al bolii pulmonare obstructive cronice

intră în discuție doar în cazul eșecului tratamentului medical
• Intervențiile chirurgicale sunt reprezentate de bulectomie,
chirurgia de reducție volumică (LVRS) și trasplantul pulmonar
• Rezultatele LVRS sunt bune la pacienții cu hiperinflație marcată,
heterogenitate marcată, boală localizată predominant în lobii
superiori și DLCO peste 20% și nefavorabile atunci când VEMS și
DLCO sunt sub 20% și boala este omogenă morfologic
Tratamentul chirurgical
• Criteriile de transplant pulmonar pentru receptorul BPOC s-au

extins și sunt: VEMS < 20% în mod ireversibil, PaCO2 >6 kPa,
PaO2 <4 kPa, presiunea crescută în artera pulmonară cu
deteriorare progresivă (cord pulmonar), emfizem pulmonar cu
distribuție omogenă, DLCO < 20%, deficit de alfa1 – antitripsină,
indexul BODE = 7-10.
• Supraviețuirea post-transplant pulmonar în cazul BPOC este de
93% la 1 lună, 79% la 1 an, 69% la 2 ani, 61% la 3 ani, 53% la 4
ani și 45% la 5 ani.
Indexul BODE
-evaluează supraviețuirea la pacienții cu BPOC
-i-a în considerare IMC, VEMS, testul de mers de 6 minute și scala de
dispnee mMRC
SUMAR
Aspecte legate de călătoria bolnavilor respiratori cronici:

• cauzele incidentelor medicale în timpul zborurilor
comerciale
• identificarea pacienților care ar beneficia de suplimentarea
oxigenului în timpul zborului
• cine este apt sa zboare cu avionul?
Curs 6: Aspecte legate de călătoria unui bolnav respirator cronic care necesită recuperare.
Călătoriile și bolile cronice
• Scopul unei consultații înainte de plecarea într-o călătorie nu este
de a crea angoase cu privire la riscurile potențiale ale unui voiaj, ci
de a evalua aptitudinea de a călători, de a oferi elementele
necesare unei profilaxii corecte (vaccinari, chimioprofilaxia
malariei etc.), explicarea și prescrierea unor tratamente pentru
diareea călătorului, plăgi cutanate etc., oferirea unor reguli de
conduită prin a caror aplicare să se reduca riscul de boală.
• Riscul evenimentelor nedorite (apreciat ca produs al ignoranței și
hazardului) este considerabil mai mic pentru o persoană
informată.
Călătoria cu avion
• Presiunea atmosferică în cursul zborurilor la 10.000 - 12.000 m

este identică cu cea de la altitudinea de 155 - 2400 m și provoacă o
scădere a presiunii parțiale a oxigenului și o expansiune a gazelor
(legea Boyle Mariotte : presiune x volum = constant). Există deci
două grupuri de afecțiuni cărora li se contraindică zborurile la
altitudine mare:
1. Afecțiuni medicale influențate de hipoxie:

• Afecțiuni respiratorii cu dispnee de repaos sau dispnee severă de
efort: bronhospasm, bronșită cronică și emfizem cu restricție
importantă a funcțiilor respiratorii etc.
• anemie severă (8g%)
• instabilitate cardiacă: angor instabil, decompensare cardiacă
manifestă, status post - infarct acut de miocard (2 - 4 săptămâni)
• HTA (hipertensiune arterială) instabilă
• status post AVC (accident vascular cerebral) 2 săptămâni
2. Afecțiuni medicale influențate de modificarea de presiune atmosferică:
• Intervențiile chirurgicale recente pe urechea medie contraindică
zborurile timp de 1 lună.
• Otita medie, sinuzita, rinofaringita sunt contraindicații relative (risc de
otită și de sinuzită barotraumatică), dacă nu se poate garanta o aerare
suficientă a urechii medii, prin folosirea unui decongestionant
• Chirurgia abdominală recentă sau laparoscopia necesită respectarea
unui interval minim de 10 zile
• Chirurgia toracică recentă necesită un interval de 3 săptămâni până la
autorizarea unui zbor
• Pneumotoraxul (este indicat să se aștepte un interval de cel puțin 10
zile după vindecare
• Fractura de craniu, puncție lombară recentă
• Scufundările la peste 9 m sunt interzise 24 h înainte de zbor (risc de
accidente prin decompresiune)
• Rinita trebuie tratată cu decongestionante din preziua zborului
3. Alte afecțiuni ce necesita precautii particulare :

• la pacienții cu colostomie sau ileostomie, expansiunea gazelor intestinale
poate provoca meteorism; pacientii vor fi atenți la schimbarea pungii
înainte de plecare și vor avea asupra lor pungi și pansamente suplimentare;
• Subiecții cu afecțiuni psihiatrice trebuie sa fie însoțiți;
• În timpul sarcinii zborurile internaționale nu mai sunt autorizate dupa 35 de
săptămâni de sarcina, iar cele interne după 36 de săptămâni. Călătoriile cu
avionul nu sunt autorizate până în ziua 7 după naștere
• Nou-născuții nu pot călători cu avionul decât după 48 de ore de viață, iar
problemele legate de riscul de otită barotraumatică pot fi evitate prin
folosirea biberonului în timpul decolării și al aterizării
3. Alte afecțiuni ce necesită precauții particulare :
• Prezența unor boli infecțioase, în special cele transmise prin picături Flugge,
constituie o contraindicație a zborurilor
• Ulcerul gastric complicat cu hemoragie recentă (3 săptămâni) constituie, de
asemenea, o contraindicație
• Persoanele cu risc de flebotromboză trebuie sa se ridice regulat, sa facă dacă este
cazul câteva exerciții pentru gambe, să poarte colanți elastici, iar la indicația
specialistului se poate apela la o profilaxie medicamentoasă (acid acetic salicilic cu
heparina 5000 u la 12 ore, începută cu 1 - 2 zile înainte de plecare)
• Controlul pe aeroporturile din majoritatea țărilor se face cu aparate la care
intensitatea campului electromagnetic folosit nu este nocivă pentru pacemaker,
fiind totuși preferabil să se semnaleze prezența stimulatorului cardiac
• Higrotermia scăzută din avion crește pierderile termice prin evaporare, antrenând
un risc crescut de uscare a mucoaselor sau de deshidratare la vârstnici, de unde
rezultă necesitatea de a consuma lichide, evitând băuturile gazoase
Un caz special : Diabetul
• Tratamentul diabetului se face pe baza unor scheme
terapeutice cu un orar strict. Adaptarea acestei scheme nu
este necesară cănd calatoria se face spre nord sau spre sud,
dar este necesară când voiajul unui diabetic insulino -
dependent depășește 6 fusuri orare. Tratamentul cu
antidiabetice orale nu necesită adaptarea posologiei. O
hiperglicemie este preferabilă unei hipoglicemii secundare
creșterii dozei de antidiabetic.
• Un voiaj înseamnă pentru diabetic schimbarea obiceiurilor
alimentare, variații de eforturi fizice și de utilizare a timpului
așa că pacientul trebuie să se „înărmeze" cu rezerve
suficiente de medicamente, ace, seringi și în timpul zborului
de biscuiți, fructe uscate.
Aspecte legate de călătoria bolnavilor respiratori cronici
• Numărul pacienților cu boli respiratorii cronice care călătoresc,

pentru afaceri, vacanțe sau pentru investigații în centre medicale
specializate a crescut
• Dacă pentru o călătorie cu alt mijloc de transport un pacient
trebuie să aibă grijă să nu își uite medicamentele, prescripțiile și
numerele de telefon de urgență (eventual concentratorul de
oxigen sau aparatul de CPAP), înaintea unei călătorii cu avionul
sunt necesare mai multe precauții
CAUZELE INCIDENTELOR MEDICALE ÎN TIMPUL ZBORURILOR
COMERCIALE
• Hipoxemia, la pacienții deja hipoxemici la sol, la altitudine se produc
hipoxemie severă în repaus, creșterea travaliului cardiac și
respirator, hipertensiune pulmonară
• Tromboza venoasă profundă și tromboembolismul pulmonar, cea
mai cunoscută cauză de mortalitate legată de călătoria cu avionul
• Expansiunea gazelor din cavități, se produce o dată cu scăderea
presiunii, accidente apar la pacienții cu bule de emfizem sau leziuni
chistice, istoric de pneumotorax nerezolvat chirurgical, intervenții
chirurgicale recente
CAUZELE INCIDENTELOR MEDICALE ÎN TIMPUL ZBORURILOR
COMERCIALE
• Umiditate scăzută, poate duce la crize de bronhospasm și retenția
de secreții bronșice. Deshidratarea contribuie și la producerea
trombozelor venoase profunde.
• Concentrarea agenților patogeni în aerul din cabină, care este
recirculat, au fost descrise transmiterea de tuberculoză, gripă sau
rujeolă. Zborul cu avionul este permis pacienților cu tuberculoză
activă doar dacă urmează tratament antituberculos corect și dacă
examenul sputei arată microscopie negativă în produsele din trei zile
diferite sau cultură negativă
• Boala de decompresiune la pacienții obezi
• Atacurile de panică
• Dintre incidentele descrise mai sus, unele nu pot fi influențate
prin intervenții medcale, ci doar administrative sau de
comportament
• Hipoxemia severă în timpul zborului la pacienții cu boli respiratorii
cronice poate fi prevenită prin administrarea suplimentară de
oxigen.
• Suplimentarea se poate face cu butelii sau concentratoare de
oxigen, a căror prezență și transport trebuie negociate în avans cu
compania aeriană.
• Debitul de oxigen posibil în timpul zborului este de 2l/min sau de
4l/min, acesta din urmă pentru pacienții care folosesc OLD, al
cărei debit trebuie crescut pe durata zborului (și la destinație,
dacă aceasta se află la altitudine)
IDENTIFICAREA PACIENȚILOR CARE AR BENEFICIA DE
SUPLIMENTAREA OXIGENULUI ÎN TIMPUL ZBORULUI
SELECTAREA PACIENȚILOR se face în funcție de valoarea SaO2 la sol (în
repaus și în aer ambiant):
• SaO2 > 95% - nu este necesară sulimentarea oxigenului la
altitudine
• SaO2 92-95% - suplimentarea la cei cu desaturare în timpul
testului de mers, precum și la cei cu hipercapnie sau
exacerbare recentă
• SaO2 < 92% - suplimentarea oxigenului la altitudine
• la cei care folosesc OLD este necesară creșterea debitului în
timpul zborului
IDENTIFICAREA PACIENȚILOR CARE AR BENEFICIA DE
SUPLIMENTAREA OXIGENULUI ÎN TIMPUL ZBORULUI
Întrebări către companiile aeriene
• Pot acomoda pacienții cu oxigenoterapie/ventilație non-
invazivă?
• Cu cât timp înainte trebuie făcută cererea?
• Ce documene sunt necesare?
• Se percepe o taxă?
• Este nevoie de însoțitor?
• Cum se transportă concentratoarele/CPAP?
• Pot asigura tubulatura, canula nazală/ masca necesare?
CINE ESTE APT SĂ ZBOARE CU AVIONUL?
• Orice pacient cu boli respiratorii cronice, adult sau copil, poate zbura
fără riscuri majore cu avionul, cu asigurarea la nevoie, a
oxigenoterapiei, ventilație non-invazive sau a CPAP pe durata zborului.
• Pacienții trebuie să solicite loc lângă toaletă, să evite fumatul, alcoolul
sau mesele abundente și să știe că nu beneficiază din partea
însoțitorilor de bord, de îngrijire specială
• Zborul cu avionul este contraindicat la pacienții cu:
 Pneumotorax fără pleurodeză chirurgicală (cel puțin 1 an după
producerea pneumotoraxului)
 Risc de tromboză venoasă profundă în absența măsurilor
profilactice
 Intervenții chirurgicale majore (6 săptămâni postoperator)
 Tuberculoză activă
 Orice infecție acută sau severă
PRINCIIILE ETICII MEDICALE
 BENEFICIENȚA: să faci bine pacientului
 NONMALEFICIENȚA: să nu faci rău
 UTILITATEA: obținerea binelui maxim pentru maximum de pacienți
 DREPTATEA: tratarea pacientului c onestitate și distribuirea onestă a
resurselor
 AUTONOMIA pacientului: pacientul are dreptul de a refuza un
tratament pe care nu-l dorește

Curs 5

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 5: Aspecte specifice ale recuperării respiratorii la pacienții cu

boli neuro-musculare și deformări ale peretelui toracic. Reabilitarea

Prof. dr. Antigona Trofor

„Air Stacking”: prin intermediul unei piese bucale, pacientul „depozitează”

GPB (respirația glosofaringiană) este o metodă neinvazivă de suport al

Strategia farmacologică Evitarea sedării preoperatorii

Prof. dr. Antigona Trofor

Tehnici intervenționale asociate reabilitării pulmonare:

Metode de reducere a fluxului inspirator

Metode de reducere a fluxului expirator

• Tratamentul chirurgical al bolii pulmonare obstructive cronice

• Criteriile de transplant pulmonar pentru receptorul BPOC s-au

Aspecte legate de călătoria bolnavilor respiratori cronici:

• Presiunea atmosferică în cursul zborurilor la 10.000 - 12.000 m

1. Afecțiuni medicale influențate de hipoxie:

3. Alte afecțiuni ce necesita precautii particulare :

• Numărul pacienților cu boli respiratorii cronice care călătoresc,

S-ar putea să vă placă și