CĂILE PRIN CARE SUBSTANȚELE TOXICE PĂTRUND ÎN

ECOSISTEME

Substanţele toxice poluante pot intra în mod obişnuit în

ecosisteme ca o consecinţă a activităţii umane, mai rar
fiind eliberate prin producerea unor evenimente naturale.
Activităţile umane implicate în acest proces sunt
următoarele:
 Accidentele -produse de activitatea umană în mod

neintenţionat, cum sunt cele cauzate de accidentele

nucleare, operaţiuni miniere, naufragii sau incendii ;
 Eliminarea deşeurilor -sub forma apelor uzate, a

efluenţilor industriali sau a gropilor menajere ;

 Aplicarea deliberată a biocidelor în vederea combaterii

bolilor şi a vectorilor acestora la animale și plante

 
 Evenimente naturale
 Eliberarea unor substanţele toxice poluante se poate produce
mult mai rar şi ca urmare a unor procese naturale aşa cum sunt:
 spălarea rocilor şi activitatea vulcanilor pentru unele metale şi

nemetale,
 incendierea pădurilor şi a zăcămintelor de petrol, produse de

temperaturile ridicate şi secetă, dar şi deliberat de războaie,

precum cel din Golf, cu eliberare de dioxid de sulf (SO2), dioxid
de carbon (CO2) şi hidrocarburi aromatice (PAH).
 Totuşi, este dificil sau chiar imposibil de determinat contribuţia

proceselor umane şi naturale faţă de prezenţa unor reziduuri din

mediul înconjurător.
 Aceste INTRĂRI, includ toate cele trei tipuri de medii, apa, aerul

şi solul.
 
 INTRĂRILE POLUANŢILOR ÎN APELE DE SUPRAFAŢĂ

 Deversarea apelor uzate în apele de suprafaţă reprezintă cea mai

mare sursă a poluării globale cu substanţe toxice. Acest fenomen
se produce prin deversarea indirectă a deşeurilor menajere în
canalele de scurgere, acolo unde canalizarea este activă, acestora
adăugându-se deşeurile industriale, în ambele situaţii fiind însă
posibilă şi deversarea directă în apele de suprafaţă.
 Calitatea deşeurilor ajunse în apele de suprafaţă depinde de

conţinutul acestora, chiar dacă este vorba de deșeurile provenite

din staţiile de epurare. Din acest punct de vedere, urina, fecalele,
hârtia şi detergenţii sintetici sunt constituenţii cei mai importanţi
ai deşeurilor menajere. Pe de altă parte, deşeurile industriale sunt
mult mai numeroase, iar calitatea lor variază în funcţie de natura
operaţiilor care urmăresc realizarea procesului tehnologic.
 În staţiile de epurare există o varietate de tratamente care pot

transforma calitatea apelor înainte de a fi deversate în apele de

suprafaţă.
Tratamentul apelor uzate cu conținut
toxic
 Primul tratament se realizează prin trecerea apelor uzate
printr-un tanc de sedimentare, aici apele uzate sunt
menţinute câteva ore, ceea ce duce la îndepărtarea nămolului.
Urmează al doilea tratament, care se realizează prin oxidarea
chimică şi biologică a materiei organice rămase, astfel încât
amoniacul este convertit în nitriţi şi nitraţi de către
microorganisme, iar detergenţii sunt descompuşi prin oxidări
biologice. Astfel, o mare cantitate din materia organică este
convertită în nămol, care poate fi răspândit apoi ca fertilizant
sau depozitat în pământ sau mări.
 Efluenţii apelor uzate rezultate din al doilea tratament pot fi
supuși unui al treilea tratament pentru descompunerea unor
constituenți ca fosfaţii, nitraţii, silicaţii şi boraţii, de care
depinde calitatea efluenţilor finali.
 Indicatorii ecotoxicologici calitativi ai apelor
uzate
Proprietăţile apelor uzate sunt reflectate de nivele a trei indicatori,
astfel:
 Necesarul de oxigen chimic (COD-chemical oxigen demend);

 Necesarul de oxigen biochimic (BOD-biochemical oxigen demend);

 Suspensiile solide.

 COD este măsura cantităţii de oxigen dizolvat necesar pentru a

obţine oxidarea completă a unui litru de probă de apă uzată, iar BOD
este măsura cantităţii de oxigen dizolvat utilizat de microorganisme
pentru oxidarea materiei organice dintr-un litru de probă de apă
uzată.
 Apele uzate eliminate în apele de suprafaţă este normal să aibă

valori ale COD şi BOD sub limitele admise. Dacă valorile acestor
măsurători sunt mari, este scos în evidenţă nivelul ridicat al
conţinutului organic al apelor uzate, prea mare pentru ca aceste ape
să fie eliminate în apele de suprafaţă întrucât ar putea provoca
consecinţe serioase organismelor acvatice, influenţând nivelul
oxigenării acestora. Însă, din cauza costurilor foarte ridicate ale
acestor tratamente, de foarte multe ori, se întâmplă acest lucru şi în
ţările dezvoltate.
 Exemple de situații cu implicații ecotoxicologice
asupra apelor
 Activităţile industriale de tip offshore, de extracţie a petrolului şi a
manganului conduc la eliminarea directă a poluanţilor în mare.
 Depozitarea deşeurilor radioactive şi a armelor chimice în containere
securizate pentru a fi depozitate la mare adâncime în mări sau
oceane poate crea probleme ecotoxicologice pe termen lung , în
cazul în care acestea se dezintegrează, chiar dacă uzual se apreciază
că aceste depozitări sunt sigure, întrucât se consideră că riscurile
contaminării straturilor de la suprafaţa oceanului sunt minime.
 Naufragiile tancurilor petroliere și războaiele (recent cel din Golful
Persic) au determinat intrări importante ale hidrocarburilor în mediu
marin, totalul acestora fiind estimat în trecut la cca.3,2 milioane
tone/an.
 Biocidele –aplicate uneori, deliberat, în apele de suprafaţă în scopul
combaterii nevertebratelor sau plantelor. Astfel, au fost utilizate
ierbicide pentru controlul plantelor parazite acvatice în lacuri şi
cursuri de apă, iar insecticidele sunt aplicate pentru combaterea
paraziţilor peştilor din fermele piscicole, atât în apă dulce, cât şi
sărată, sau la combaterea straturilor de năsturel.
 Tributiltinul de staniu (cositor) este un fungicid încorporat în
vopselurile antifuliginoase, utilizate la protecţia vapoarelor
faţă de alge, ceea ce conduce sine qua non la poluarea marină
cu acest tip de substanţe toxice.
 Poluanţii toxici din aer pot trece în apele de suprafaţă ca o
consecinţă a precipitaţiilor, sub formă de praf, picături fine
produse prin pulverizare sau cu ploaia sau zăpada sau, în cel
mai simplu mod, ca rezultat al căderii din aer în apă
(greutății).
 Poluanţii prezenţi pe suprafaţa solului (metalele şi pesticidele)
pot fi la rândul lor spălați şi deversați în râuri, fluvii, mări sau
oceane ca urmare a ploilor torenţiale în cantităţi mari.
 Pesticidele pot constitui, de asemenea, o problemă, utilizarea
lor prin pulverizare reprezentând un risc pentru apele de
suprafaţă, mai ales asupra acelora de mici dimensiuni.
 Consecințele prezenței substanțelor ecotoxice în
apele de suprafață

Deversarea poluanţilor toxici în apele de suprafaţă este urmată

de dizolvarea şi degradarea acestora.
 În consecinţă, efectele biologice ale prezenţei acestor

substanţe sunt evidenţiate în apropierea punctului de

deversare, organismele bioindicatoare sensibile putând să
lipsească în apropierea gurilor canalelor de scurgere,
reapărând pe cursul apelor, ca urmare a efectelor de diluţie a
substanţei toxice, incapabilă de a se mai concentra în
cantitate mare.
 În acest sens, oceanele sunt capabile să dizolve complet

substanţele toxice acumulate, spre deosebire de lacurile şi

mările interioare de mici dimensiuni, unde poluanţii toxici se
pot acumula în continuu.
INTRĂRILE POLUANŢILOR ÎN SOL

Principalele căi de contaminare sunt:

 Depozitarea gunoiului în sol, incluzând aici, depozitarea gunoiului

menajer, deşeurile industriale şi gropile menajere ;

 Aplicarea pesticidelor pe terenuri agricole şi forestriere (insecticide,

rodenticide, ierbicide, fungicide) prin pulverizare sau pudrare pentru

protecţia seminţelor, aceste aplicaţii desfăşurându-se în prezent sub
un control strict reglementat în multe ţări;
 Aplicarea insecticidelor pentru controlul insectelor vectori ai unor

boli, ceea ce determină poluarea unor arii mari - o consecinţă a

măsurilor împotriva țânțarilor malariei şi muştei tse tse;
 Irigarea terenurilor agricole cu apă uzată care poate să conţină

metale grele, nitraţi sau detergenţi;

 Revărsările râurilor sau mărilor în urma unor inundaţii, ceea ce

determină introducerea unei varietăţi de substanţe chimice, inclusiv

pe acelea asociate cu apele uzate;
 Precipitaţiile provenite din aer (praf, picături fine, ploaie, zăpadă)

poluanţi asociaţi cu fumul şi praful, ploile acide şi pesticidele prin

transportul lor pe distanţe scurte (pulverizări, fum şi praf din coşuri)
sau distanţe lungi (ploaie sau zăpadă) gaze:dioxidul de sulf
(SO2), oxizii de azot (NO) sau fluorurile pot cauza distrugerea
vegetaţiei în vecinătatea zonelor industriale
 INTRĂRILE SUBSTANȚELOR CHIMICE ÎN ATMOSFERĂ

 Substanțele chimice sunt descărcate în atmosferă în stare

gazoasă, ca picături fine şi particule, sau în asociaţie. În stare
gazoasă pot fi transportate la distanţe considerabile odată cu
mişcările maselor de aer, particulele cu diametru mic pot fi
transportate pe distanţe foarte mari înainte de a recădea pe
pământ.
 Coşurile industriale şi casnice sunt surse importante de
poluare. Dioxidul de carbon (CO2), dioxidul de sulf (SO2),
oxizii de azot (NO), clorofluorocarburile (CFC) sau fluorurile
sunt exemple de gaze, eliberate în acest mod. Arderea
combustibililor determină eliminarea de dioxid de carbon
(CO2), dioxid de sulf (SO2), oxizii de azot (NO) şi PAHs-uri ca
urmare a arderilor incomplete.
Factorii care influențează dispersia substanțelor toxice
Deplasarea substanțelor chimice este dependentă de:
 condiţiile atmosferice (temperatură, umiditate, vânt),
 de greutatea lor
 de tipul coşului care le eliberează.
Astfel, în condiţii de temperatură ridicată, poluanţii sunt
repede dispersaţi prin amestecul cu aerul. Aerul cald produs în
vecinătatea coşului produce curenţi de convecţie, transportând
poluanţii cu el. De asemenea, dacă vântul este activ, aerul va fi
reciclat, fiind înlocuit de altul rece, iar poluanţii din aer vor fi
transportaţi departe de locul producerii lor, fiind dispersaţi prin
împrăștiere. Dacă vântul nu este prezent în timpul nopţii, se
formează un strat de ceaţă cauzat de aerul rece, iar în
dimineaţa următoare soarele va fi incapabil să penetreze stratul
de ceaţă, ceea ce împiedică încălzirea aerului şi dispersia
aerului poluant, toxic.
 În concluzie, dispersia aerului poluant este favorizată de
căldură, de umiditatea scăzută şi de vântul dominant dintr-o
direcţie, iar dispersia poluanţilor va fi mai completă
prin coşuri înalte decât prin cele joase.
 Căile principale de intrare a poluanţilor în
atmosferă
Căile principale de intrare a poluanţilor în atmosferă sunt:
 Coşurile casnice, prin care sunt eliberaţi în atmosferă mulţi

compuşi organici lichizi(hidrocarburi), asociaţi cu particulele

de fum sau vapori, precum şi gaze ca dioxidul de carbon
(CO2), dioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NO), alte gaze
nivelul poluării depinzând de calitatea combustibilului şi de
modul cum este realizată curăţirea hornului de gaze;
 Coşurile industriale descarcă cam aceeaşi poluanţi toxici,

acestora adăugându-li-se cei specifici procesului tehnologic

respectiv; în acest caz sunt importante procesele de curăţire a
efluenţilor gazoşi;
 Centralele electrice nucleare prin pierderile de elemente

radiochimice din compartimentele centralelor;

 Combustia internă a motoarelor, inclusiv a acelora cu
jet, determină descărcarea de CO2, NO2, hidrocarburi
şi alţi poluanţi organici; aici, pot fi luaţi în considerare
și compuşii cu plumb, majoritatea anorganici, din
utilizarea benzinei cu plumb, nivelul poluării
depinzând de tipul de motor şi de sistemul catalitic de
protecţie al acestuia;
 Aplicarea pesticidelor, este un mod de contaminarea a
aerului pesticide volatile, dar şi pesticidele
utilizate prin pulverizare sau sub formă de pulberi;
 Scăpările din refrigeratoare, aşa cum este cazul
clorofluorometanilor (freoni), astăzi fiind strict
controlate utilizările acestor compuşi, care pot
îmbogăţi straturile superioare ale atmosferei şi cauza
distrugeri ale stratului de ozon (ozonosferă).
 Cuantificarea emisiilor de poluanţi

 Legislaţia de mediu are ca obiectiv controlul poluării, control

focalizat pe cantităţile de poluanţi toxici care pot intra în
mediu şi rata în care sunt ei descărcaţi (eliberați).
 Pentru principalii poluanţi există acorduri internaţionale care
controlează aceste intrări.
 În cazul CO2, Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi
Dezvoltării din iunie 1992, de la Rio de Janeiro, a constituit
un prim pas internaţional concertat în această direcţie, prin
care se recomandă reducerea CO2 până în anul 2000, însă
multe ţări, inclusiv Statele Unite (SUA) cel mai mare
producător de CO2, nu au fost de acord cu această măsură.
 Mai recent, conferinţa de la Kyoto din 1997, recomanda o
reducere cu 8% a nivelului a 6 gaze de seră până în anul
2012, obiectiv ţintit de ţările UE, dar neratificat de SUA.
Precauţia arătată de SUA şi opoziţia ţărilor exportatoare de
petrol face, însă rezultatul incert.
 Mai multe realizări au fost obţinute prin acordul cu privire la
CFCs, pe care ţările industrializate au fost de acord să le
scoată din uz până în anul 2000.
 De asemenea, în Europa, UE a fost foarte activă în negocierea
reducerii SO2 şi NO, ceea ce a dus la limitarea efectelor
ploilor acide.
 Testarea ecotoxicităţii noilor substanţe chimice industriale se
face respectându-se anumite protocoale de testare, ce dau
anumite indicaţii privind scala consecinţelor produse de
poluarea cu aceste noi substanţe chimice. Regulile curente ale
UE prevăd pentru substanţele noi, cu producţii scăzute un set
minim de teste, iar dacă producţia lor este extinsă, un set
adiţional de teste.
 Cunoaşterea ratei (procentului) şi a originii emisiilor de
poluanţi este necesară pentru modelarea neutralizării acţiunii
acestora în mediu.