-MINDRU ANDREI

-RASCANU DENISA
-POPOVICI RARES
-ALIUS ROBERT
“Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.” – Henry Ward Beecher
„Copilăria este cea mai de preţ comoară de pe pământ!” Riana Bulancea
 
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia, este o lume mirifică in care tristetea nu-si
gaseste locul si unde exista doar bucuria de a trai si pe care probabil nu o vom putea ințelege pe deplin
niciodată, oricat am incerca. Copilaria face parte parca dintr-o alta lume. O lume a basmelor, a inocentei si a
naivitatii , o lume ireala, plină de emoție, bucurie și culoare.
 
 
Reprezinta prima etapă si pune bazele întregii vieți; în prima parte a copilariei (pana la 3 ani) copilul învață
să meargă, să vorbească etc. Intr-a II-a parte a copilăriei (de la 3 la 10 ani) creșterea este mai înceată.

Aceasta este insa o perioadă influiențată de foarte multi factori cum ar fi: familia, educatia,cercul social,
informatiile primite si timpul petrecut impreuna cu cei din jur.Astfel, foarte mult contează implicarea părinților si
a bunicilor in primul rand, în formarea caracterului copilului. Raportat la tot ceea ce s-a intamplat in aceasta
etapa a vietii copilăria va ramane de-a lungul anilor fie o amintire frumoasă fie un coșmar.
Când suntem copii avem inima deschisă spre iubire şi frumos. Râdem şi plângem foarte uşor,
suntem capricioşi şi generoşi, iertând şi uitând repede micile supărări. Însă când ajungem la
maturitate, bucuria clipei, expansivitatea şi nebunia dispar, zâmbim şi râdem cu reţinere, încercăm să
afişăm o mină serioasă, nedorind să fim etichetaţi ridicoli. În plus, nu mai facem risipă de entuziasm,
neexprimându-ne liber emoţiile şi ne mai având acea ardoare cu care aşteptăm lucrul mult-dorit.
 
Copilaria este, în concluzie, un loc și un timp al fericirii, insula de nemurire luminata de soarele
primei vârste. Este un spațiu al fericirii și al veseliei continue, în care realitatea este înlocuita cu un
spațiu imaginar și ideal. Este un timp mitic și fericit, în care visul devine realitate, iar realitatea
devine basm.
Copilaria va ramane in memoria fiecaruia ca un reper a ceea ce inseamna Fericirea.
 AVENTURILE LUI TOM SAWYER

DE MARK TWAIN
Mark Twain, al cărui nume real era Samuel Clemens, a fost celebrul autor al mai multor romane, inclusiv a
două clasice majore ale literaturii americane: Aventurile lui Tom Sawyer și Aventurile lui Huckleberry Finn. A fost,
de asemenea, pilot de bărci fluviale, jurnalist, lector, antreprenor și inventator.

,,Aventurile lui Tom Sawyer” este un roman scris de Mark Twain și apărut în anul 1876. Este o lucrare
considerată literatură pentru copii, dar este citit cu plăcere și de unii adulți. Din cauza jargonului folosit
de autor, romanul după publicație inițial a fost pus in America pe lista cărților interzise.
 
Tom Sawyer este un băiat neastâmpărat, care chiulește de la școală, ducându-se la scăldat, se bate cu
alți copii si se împrietenește cu Huckleberry Finn, un vagabond al cărui tată este un bețiv si care
locuiește cu mătușa lui, Polly, si cu fratele său vitreg, Sid,un copil model, care îl pârăște la fiecare ocazie
pe fratele său, in orașul St. Petersburg, Missouri, de pe malul râului Mississippi.

După ce într-o vineri a chiulit de la școală și și-a murdărit hainele într-o bătaie, Tom a fost pedepsit de
mătușa sa, să dea gardul cu var. La început a fost dezamăgit de faptul că trebuia să renunțe la ziua sa
liberă însă și-a convins prietenii să îi facă treaba în schimbul unor mici comori. În căutarea acestora,
Tom întâmpimă foarte multe peripeții.
 Într-o noapte, pe când era în cimitir cu Finn pentru a face un descântec cu o pisică neagră moartă, ca să scape Huck de
negi au văzut Trei indivizi pe nume Joe, Dr. Robinson şi Muff Poter care căutau un mormânt pe care să-l dezgroape. În tot
acest timp Tom impreună cu Huckleberry stăteau ascunşi pentru a nu fi vazuţi, cand deodată între acei indivizi s-a iscat o
ceartă urmată de uciderea doctorului Robinson. Fiind ingroziţi de ceea ce au văzut, cei doi băieţi au fugit spre casă. A
doua zi dimineaţă oamenii au descoperit oribila crimă. Toți din oraş îl învinuiau pe Muff Poter. Din acest motiv el a fost
arestat.

Tom şi Huck i-au jurat lui Joe că nu vor spune nimănui ceea ce au văzut. Băieţii erau foarte îngroziţi. Zilele au trecut iar
lui Tom îi ardea de noi aventuri,asa că într-o zi, întâlnindu-se cu Joe Harper, care era un alt prieten de-al lui şi cu
Huckleberry Finn, le-a propus să se facă piraţi. Într-o noapte fiecare a adus câte ceva de mâncare şi au plecat împreună pe
o insulă din apropierea orășelului. Cât timp ei au stat pe acea insulă oamenii din orășel îi căutau neîncetat. Dar această
căutare a fost în zadar deoarece nu i-au găsit.

Toţi au crezut că băieţii au murit aşa că mătuşa Polly împreună cu doamnaHarper s-au hotărat să le facă prohodul
duminică. În timp ce se oficia slujba ceitrei copii au intrat pe uşa bisericii. Toata lumea s-a bucurat, mai ales mătuşaPolly şi
doamna Harper, care, văzându-i n-au mai putut de fericire şi şi-auîmbrăţişat copiii şi chiar şi pe Huckleberry, deoarece pe
acesta nu avea cine să-lîmbrăţişeze.După câteva zile a fost judecata lui Muff Poter. La judecată au venitTom şi Joe. Tom a
fost chemat să dea declaraţie. El, uitându-se la Joe a începutsă-i fie frică, dar în final a spus tot ce a văzut.

După câteva zile însă, Joe a dispărut. De atunci Tom nu mai dormea liniştitnoaptea de frica lui Joe.A trecut ceva timp de
când a fost judecata lui Muff Poter, iar Tomîmpreună cu Huck au început să caute comori. Tom era sigur că comorile
segăsesc unde sunt copaci scorburoşi sau în casele cu stafii. Au căutat în locurilecu copaci scorburoşi dar nu au găsit nimic,
iar în final ei au hotărât sa caute într-o casa cu stafii. Când au început să caute după comoara la o casă cu stafii, ei auauzit
zgomote. S-au speriat şi s-au ascuns în podul casei. Cei care au produszgomotul au fost Joe împreună cu un prieten de-al
său.Ei au venit în acea casă pentru a ascunde o comoară. Au văzut uneltele lăsate de Tom şi Huck şi s-au gândit să
îngroape comoara în altă parte.
 Becky, fata de care îi plăcea lui Tom, a organizat o mică excursie. Cândau
mers în excursie ei au vizitat o peşteră care era precum un labirint. Tom
şiBecky s-au pierdut iar ei au stat în peşteră timp de două-trei zile. Cu toţii
îicăutau pe Becky şi pe Tom. Cât timp copiii au stat în peşteră Tom l-a
văzut peJoe. Oamenii nu i-au găsit dar Tom a găsit ieşirea din peşteră.
Ieşirea găsită deTom era prin apropierea fluviului Mississippi. Cu toţii s-au
bucurat foarte multde apariţia copiilor.

Tatăl lui Becky, pentru a fi sigur că nimeni nu va mai intra în peşteră, s-

ahotărât să o închidă. Când Tom a auzit ca peştera a fost închisă le-a spus
tuturor că acolo se află Joe. Aproape toţi oamenii au pornit spre peşteră în
căutarea lui,dar când peştera a fost deschisa l-au găsit pe Joe mort chiar la
intrarea în peşteră.Tom şi Huck s-au dus în peşteră după comoara ascunsa
de Joe.
Au găsit-o şi astfel ei au devenit cei mai bogaţi din orăşel
 DE FLORINA ILIS

Florina Ilis (născută în 1968) este o scriitoare română contemporană care a

publicat volume și romane haiku. Din martie 2005 face parte din Uniunea
Scriitorilor din România.

Cruciada copiilor, Florina Ilis Cruciada copiilor comportă o primă parte

construită pe rezonanţele diverselor planuri romaneşti, pentru ca, în partea a
doua, acestea să fie subsumate unui plan principal – cucerirea trenului de
vacanţă. Incipitul intersectează, pe peronul gării din Cluj, trenul special al
elevilor unei şcoli gimnaziale din oraş, având destinaţia Mangalia, cu rapidul de
Bucureşti, în care se află un reputat ziarist, Pavel Caloianu. Personajul
declanşator al acţiunii propriu-zise este Calman, un copil al străzii, de etnie
rromă, care observă grupul de elevi pregătiţi de vacanţă şi, sub imperiul unui
sentiment inconştient de fascinaţie, alege să se strecoare în trenul acestora, în
ciuda faptului că bunica sa, dada Angelica, îl aşteaptă la Bucureşti.
 În timp ce, în compartimentul lor, profesorii sunt antrenaţii în discuţii privitoare la educaţia elevilor, aceştia din urmă îşi
dispută copilăreşte autoritatea atât între clase, cât şi pe cea individuală. Băieţii clasei a VI-a decid să se răzbune pe Tiberiu, un
elev cu un an mai mare, din cauza unei neînțelegeri anterioare, însă tentativa lor este sabotată de Calman care, în timpul
trecerii trenului printr-un tunel, devine, de fapt, autorul încăierării dintre copii. Aflând, mai târziu, prin intermediul Soniei, că
cel care îi atacase îi convoacă în vederea unei misiuni speciale, elevii i se raliază şi pun la cale preparativele pentru cucerirea
trenului: blocarea compartimentului profesorilor, tragerea semnalului de alarmă, ameninţarea mecanicilor şi devierea trenului
spre Bucureşti. Entuziasmul copiilor alimentează şi visul lor de cucerire a lumii, înţeleasă în funcţie de dorinţele fiecăruia.
 
Refuzul acceleratului de a opri în gara Braşov îi determină pe angajaţii CFR să lanseze ipoteza unei conspiraţii
teroriste. De asemenea, atât mediul virtual, cât şi presa contribuie la distorsionarea informaţiilor, manipulând imaginea
copiilor în vederea realizării impactului asupra publicului. Ilarie, un programator dintr-un oraș de provincie, însuflețit de idealul
inocenței, creează un site intitulat Cruciada copiilor, reuşind, la nivel global, să atragă un număr impresionant de simpatizanţi
care aspirau, asemenea lui, să declanşeze o mişcare de reînnoire spirituală. În paralel cu acţiunea izbutită a copiilor de a prelua
conducerea trenului, în Bucureşti are loc o altă operaţiune denumită de poliţişti „Unda verde”, soldată cu eşecul arestării
Baronului, un personaj important al lumii interlope.
 
Calman, datorită unui apel primit de la informatorii săi din Bucureşti, află că poliţia îi aşteaptă în staţia din Breaza şi
decide să oprească trenul într-o zonă forestieră, aproape de halta Posada. Profesorii profită de staţionare şi obţin acordul celui
de religie să se strecoare afară, pe geamul îngust al compartimentului, pentru a anunţa autorităţile. În toiul nopţii, acesta
ajunge la şosea şi opreşte o maşina condusă de Halarel, asociatul Baronului. În urma unui viraj, şoferul nu reuşeşte să mai
redreseze maşina şi se ciocneşte fatal de nişte copaci. Calman şi Cazimir pornesc în cercetarea zonei şi descoperă Renault-ul
accidentat în care găsesc arme cu foc automat. După împărţirea armelor copiilor, aceştia se organizează în detaşamente
militare şi întocmesc o listă de revendicări pentru adulţi, constând în dorinţe ori futile, ori imposibil de realizat. Calman se
dovedeşte singurul care are simţul realităţii, cerând libertatea pentru copiii străzilor închişi în centrele de plasament. Băiatul
reuşeşte să îi galvanizeze şi pe ceilalţi în lupta pentru această cauză. Părinţii ajung şi ei în halta Posada, urmaţi de fratele
Emanuel şi de Irina din Moineşti convinsă că acesta este locul de tămăduire, indicat în vis de Maica Domnului.
 Gemenii Remus şi Romulus, fiii profesoarei Domide, pun la cale un plan trăsnit de joacă: asedierea trenului, în
timpul nopţii, pentru a o elibera pe mama lor, în scopul de a-şi impresiona tatăl. În tentativa lor, Mircea, care stătea de
strajă, îl împuşcă mortal pe Romulus. Fratele său îl duce la o ambulanţă şi relatează totul poliţiei. A doua zi, copiii
vagabonzi din toată ţara au pornit spre Posada, să i se alăture lui Calman. La sosirea premierului se negociază eliberarea
profesorilor, precum şi a elevilor mai mici, în schimbul unor alimente. Fascinaţia pentru inocenţă o încearcă şi domnişoara
Ileana, diriginta elevilor din clasa a VI-a care se alătură, la rândul ei, cauzei.
 
Unele dintre noile găşti de copii cer conducerea trenului. Aceştia deţin şi arme, fiind mai numeroşi decât elevii
din Cluj. Diliu, tocmit de Baron să îl aducă pe Calman bunicii sale, îi leagă pe băieţii care fumaseră pipa – ca o probă a
alegerii conducătorului – şi care nu mai pot opune rezistenţă. Se observă o schimbare a opiniei publice – cruciada începe
să fie compromisă, copiii nu mai sunt priviţi drept inocenţi, ci perverşi sau chiar demonici. Jandarmii care au acţionat
violent sunt ridicaţi în grad. Emanuel, care se strecurase în tren împreună cu Irina, se întoarce cu trupul neînsufleţit al
fetei, moment în care o „pocitanie” se atinge de corpul Irinei, transfigurându-i-se trăsăturile.
 
Neînţelegerile dintre Diliu şi Calman degenerează într-o încăierare care s-ar fi sfârşit moral pentru cel din
urmă dacă nu ar fi intervenit Sonia şi domnişoara Ileana. Profitând de înfruntarea dintre aceştia, jandarmii iau cu asalt
trenul. Copiii se predau, iar cruciada ia sfârşit. „Negocierile” au loc, până la urmă, dar sub forma unor discuţii cu
premierul, finalizate cu nişte promisiuni legate de îmbunătăţirea traiului copiilor străzii. Consecinţele pe care trebuie să
le suporte elevii din Cluj sunt scăderea notei la purtare şi înscrierea lor într-un program permanent de consiliere
psihologică, dar Calman sfârşeşte prin a fi arestat. Finalul romanului pune în paralel două înmormântări, cea a lui
Romulus, pe fundalul muzicii lui Eminem, şi cea a Irinei, în decorul auster al unui schit.
 ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR

DE LEWIS CARROLL

Alice în Țara Minunilor este un roman fantastic  scris de autorul britanic Lewis Carroll în 1865. Povestea se bucură de o
popularitate constantă atât în rândul copiilor, cât și a adulților. Cartea este considerată unul dintre cele mai bune exemple
a literaturii absurdului. Se folosesc numeroase glume și aluzii matematice, lingvistice și filosofice. Trăsăturile istoriei și
structura ei au avut o influență puternică asupra artei, în special asupra genului  literar fantastic. Alice în țara
oglinzilor este o continuare a lucrării.
Charles Lutwidge Dodgson ( 27 ianuarie 1832 – 14 ianuarie 1898), mai cunoscut sub numele Lewis Carroll, a fost un
scriitor englez de ficțiune pentru copii, în special Aventurile lui Alice în Țara Minunilor.. El a fost remarcat pentru
facilitatea cu jocul de cuvinte, logica și fantezia. A fost, de asemenea, matematician, fotograf, inventator și diacon
anglican.
 
Alice, protagonista cărții, trebuie să-și găsească drumul printr-un loc neobișnuit numit „Țara Minunilor”. Povestea se
joacă cu logica, cartea fiind condimentată cu personaje fanteziste, fiecare adăugând un pic de umor la șirul poveștii.

Alice este o fetiță de 7 ani care își petrece timpul stând cu sora ei și observă un iepure alb vorbitor, îmbrăcat, cu un ceas
de buzunar. Îl urmărește într-o gaură de iepure, unde cade brusc pe un drum lung și intră într-o lume fantastică. Va
întâlni aici diverse animale speciale și o regină neobișnuită.

Primul personaj pe care îl găsește este acest iepure alb și el reapare pe tot parcursul cărții, acționând ca un ghid al lui
Alice. Ceea ce este amuzant pentru că nu pare să știe nici măcar ce oră este. Totuși el o va conduce Alice, iar ea va urma
Iepurele Alb în multe aventuri de-a lungul cărții.
 Un alt personaj este Omida, care este o persoană foarte înțeleaptă ce îi oferă lui Alice o modalitate de a-și
controla creșterea. Omida – care de fapt nu este tocmai prietenoasă – o învață pe Alice cum să facă față
situațiilor dificile pe care ea le va întâmpina în Țara Minunilor.

Omida îi va dezvălui și cum să-și schimbe dimensiunea mâncând o ciupercă și astfel să se adapteze la lumea
aceea, după cum are nevoie.

Alice este, de asemenea, însoțită de Pisica Cheshire, o pisică zâmbitoare care poate dispărea și reapărea în
orice moment. Iar uneori pisica pleacă și rânjetul ei uriaș rămâne în urmă. Pisica Cheshire reprezintă timpul
dintre vârsta adultă și copilărie.

Pisica îi dezvăluie lui Alice cum regulile jocului pot să se schimbe brusc, tocmai când le-ai învățat și cum să
te adaptezi mereu.

Alice merge mai departe și îl întâlnește pe Pălărierul Nebun și pe Regina Inimilor. Ei joacă rolul a două
persoane antagoniste în poveste. Pălărierul este un lider al timpului etern al ceaiului. Iar Regina Inimilor este
tiranul nebun care stăpânește peste Țara Minunilor. Pe măsură ce Alice devine mai puternică și folosește mai
mult rațiunea, Regina devine mai puțin rezonabilă și mai nebună.

Cartea are multe simboluri transmise prin personaje și prin șirul aventurilor. Povestea îi învață pe copii
despre ce înseamnă creșterea – și maturizarea – și o face într-un mod distractiv. Asta pentru că fiecare
personaj o învață pe Alice câte ceva despre viață și despre creșterea într-o lume periculoasă.
 DE SAINT-EXUPÉRY
Antoine de Saint-Exupéry a fost un scriitor, aristocrat, jurnalist și aviator francez. A devenit laureat al câtorva dintre cele mai
înalte premii literare din Franța și a câștigat, de asemenea, United States National Book Award. Este cunoscut în special pentru
romanul său Micul prinț, roman care a fost tradus în 300 de limbi.
Cand avea vreo 6 ani, autorul facea niste desene interesante. Primul desen al lui semăna cu o pălărie, dar el spunea ca a desenat 
un şarpe care a mancat un elefant. Cei mari nu-l intelegeau aproape deloc. Mai tarziu, a devenit pilot de avion şi întreba pe toti dacă
ştie cineva ce reprezintă desenul lui. Cum nu primea răspunsul corect, nu mai întreba nimic, nu mai pomenea de şerpii boa ci doar
despre bridge, golf sau politică, lucruri care ii interesau pe cei mari..
            S-a întâmplat odată să i se strice avionul şi să rămână singur în mijlocul deşertului Sahara. Acolo el s-a întâlnit cu Micul Prinţ
care era un băieţel venit de pe altă planetă. Acesta l-a rugat să-i deseneze o oaie. El a încercat de mai multe ori să o deseneze dar nu a
reuşit să îl satisfacă pe Micul Prinţ. Atunci a desenat doar o cutie în care i-a spus ca se află oaia pe care el şi-o doreşte. Planeta de pe
care venea Micul Prinţ era de mărimea unei case şi se numea B-612. El trăia singur pe ea, avea doar o floare şi trei vulcani pe care îi
curăţa în fiecare săptămînă.
            Micul Prinţ se temea că pe planeta lui micuţă vor creşte baobabi, care sunt nişte arbori înalţi cât bisericile, de aceea el a vrut o
oaie care să poată mânca puieţii de baobabi. Ca sa nu-i mănânce floarea, autorul i-a desenat oii o botniţă., iar florii o armură.
Mai departe aflăm de la Micul Prinţ că de pe planeta lui se poate vedea cum asfinţeşte soarele de 43 de ori pe zi. În capitolul 8 al
cărţii despre Micul Prinţ aflăm mai multe amănunte despre floarea prinţului care era foarte pretenţioasă, vroia să fie udată mereu şi să
stea sub un clopot de sticlă ca să nu-i fie frig noaptea. Ea era o floare specială care putea să vorbească şi să îşi exprime sentimentele.
Micul Prinţ  a plecat de acasă pentru a cunoaşte lumea şi a vizita cât mai multe planete. Prima planeta vizitată de el a fost cea a unui
rege care se credea stăpân peste toate. Cea de-a doua planetă era a unui om vanitos, îngâmfat, care avea impresia că toţi oamenii îl
admiră. Pe a treia planetă a întâlnit un beţiv care l-a întristat pe Micul Prinţ, deoarece bea foarte mult, din acuza ca îi era ruşine că bea.
Pe următoarea planetă trăia un om de afaceri care era atât de ocupat să socotească stelele, încât nu a vrut să-l bage în seamă. De aici el
a tras concluzia că ’’oamenii mari sunt nemaipomenit de ciudati’’.
 A cincea planetă vizitată era cea mai mică şi cea mai neobişnuită, deoarece pe suprafaţa ei se afla un
felinar şi un lampagiu care era obligat de consemn să aprindă felinarul la venirea nopţii şi să îl stingă în zori.
A şasea planetă era de zece ori mai mare decât celelalte planete. Pe ea se afla un geograf bătrân care scria în
nişte cărţi uriaşe tot felul de date. Acesta i-a recomandat prinţului să viziteze Pământul.
Cea de a şaptea planetă vizitată de Micul Prinţ a fost Pământul unde a întâlnit oameni de toate felurile,
apoi a ajuns în deşert şi a stat de vorbă cu un şarpe. S-a întâlnit cu o floare cu care a stat de vorbă despre
oameni. Mergând mai departe, a ajuns la un munte unde şi-a putut auzi ecoul vocii sale. După multe zile de
mers prin deşert, Micul Prinţ a găsit o grădină cu trandafiri care semănau cu floarea lui. El s-a întristat
pentru că floarea lui îi spusese că este unică în lume.
Pe drum a mai întâlnit o vulpe care i-a spus că vrea să fie îmblânzită de către el. Atunci el a îmblânzit-
o,iar drept răsplată vulpea i-a spus să meargă în grădină şi să observe că trandafirii pe care îi văzuse şi
crezuse că sunt la fel cu floarea lui, erau altfel, deoarece creşteau singuri, nu erau atât de îngrijiţi şi răsfăţaţi.
În vizita lui pe Pământ, Micul Prinţ s-a întâlnit cu un acar şi cu un neguţător de hapuri. Apoi s-a întâlnit
cu autorul căruia îi era sete, de aceea ei au hotărât să meargă să caute o fântână. După ce au găsit fântâna, au
fost foarte bucuroşi, deoarece au putut să-şi potolească setea. Din vorbă în vorbă, autorul a aflat de la Micul
Prinţ că plecase de pe planeta lui micuţă de un an de zile şi că ar fi trebuit să se întoarcă acasă exact în acea
noapte. De aceea Micul Prinţ vorbise cu şarpele veninos ca să-l otrăvească pentru a muri si pentru a ajunge
acasă, dar pilotul ar mai fi vrut să stea cu el măcar până îşi va termina avionul de reparat.
 
Micul Prinţ l-a convins pe autor să nu fie trist, deoarece ei vor fi tot timpul împreună, iar cand autorul se
va uita la cer, va vedea stelele şi va fi singurul care va şti că pe una din ele trăieşte Micul Prinţ împreună cu
floarea lui şi cei trei vulcani. Doar el va cunoaşte întreaga poveste a Micului Prinţ şi a aventurilor lui. 
 Veronica este un film românesc din 1973 încântător pentru copii, regizat de Elisabeta Bostan.
În rolurile principale apar Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru și Dem Rădulescu
Personaje:
 Lulu Mihăescu — fetița Veronica
 Margareta Pâslaru — Educatoarea / Zâna cea bună
 Dem Rădulescu — Bucătarul / motanul Dănilă
 Vasilica Tastaman— Vulpea cea șireată
 Angela Moldovan — îngrijitoarea Smaranda
 George Mihăiță — șoricelul Aurică
 Mihai Stan — Corbul
 Valli Niculescu — șoricioaica Mini-Cranț
 Cornel Patrichi — Licuriciul
 Ștefan Thury
 Manuela Hărăbor — fetiță de la orfelinat
 Ofelia Nalbant - fetita de la camin
 Adrian Marcu - baietel
 Gabriela Negret - fetita de la camin
 Alexandru Istrate – baietel
 Lulu Mihăescu, pe numele real Luminița Petre, (n. 15 noiembrie 1968 ,Iași, Republica
Socialistă România) este o actriță româncă, care a devenit cunoscută în rolul principal din
filmul Veronica (1973) și în continuarea lui, Veronica se întoarce (1973), rol ce i-a adus
comparații cu actrița americană Shirley Temple. A mai apărut în trei filme în perioada 1976-
1982, toate în regia Elisabetei Bostan, înainte de a se retrage din lumea cinematografică.
Trăiește din 1996 în Vancouver, Canada, unde este profesoară de pian.
 
Într-o lume magică, realizată cu decoruri de vis, veșnic cu o energie debordantă, Veronica, o
fetiță care crește într-un cămin de copii, primește in dar de ziua ei de la zâna cea bună, rol
interpretat de Margareta Pâslaru, o traistă magică ce îi va îndeplini orice dorință . Exista o
condiție: stăpăna ei trebuia să fie cuminte, darnică și prietenoasă cu cei din jur. Veronica uita
promisiunea făcută Zânei cele bune și refuză să împartă cadoul cu ceilalți copii si pentru acest lucru
este pedepsită de Zână. Egoismul ei o face să rămână fără cadoul minunat.
 
Plină de regret Veronica pleacă în căutarea ei în lumea basmelor, intrând în pădurea fermecată,
începând o călătorie de inițiere. Veronica va întâlni răutate, șiretenie și minciună, dar va învăța și
ce înseamnă prietenia adevărată, bunătatea, altruismul și curajul. Ajutată de mulți prieteni noi, se
va întoarce acasă printre colegi, mai înțeleaptă dar și mai generoasă.
 
Scenariul filmului muzical este semnat de Vasilica Istrate si Elisabeta (Zizi) Bostan, fiind inspirat de
lumea fabulelor lui La Fontaine. Demersul moralizator este învăluit într-o fermecătoare mantie de
fantezie, tandrețe și voie bună.