Radu Cernătescu, savant, dascăl şi om al cetăţii

Profesor şi cercetător dedicat domeniului fascinant al

chimiei, Radu Cernătescu face parte din pleiada oamenilor de
ştiinţă şi cultură care au onorat învăţământul superior românesc şi
cetatea noastră academică.

Radu Petru Cernătescu s-a născut la Huşi, la 17

august
1894, din părinţi intelectuali: tatăl său, Emanoil, era judecător, iar
Imaginea nr.1 :
Portretul chimistului mama sa Elena, fiică a profesorului Petru Poni, era institutoare.
român Radu P.
La scurt timp după naşterea lui Radu, familia Cernătescu se mută
Cernătescu, din cadrul
Muzeului Poni-Cernătescu în Iaşi, având domiciliul situat pe strada Păcurari. Atmosfera
din Iași
familială îi impune de la început
corectitudine, seriozitate în muncă şi tenacitate. În anul 1905 absolvă Şcoala primară de băieţi
“Carol I” din Iaşi (Str. Toma Cozma), fiind clasificat al doilea din 34 de elevi. În toamna
aceluiaşi an se înscrie la Liceul Naţional din Iaşi, unde urmează cursurile gimnaziale şi liceale.
În 1913 absolvă secţia reală a Liceului Naţional, cu menţiunea “Cu laudă”, obţinând media
9,60. După finalizarea studiilor liceale, la îndemnul bunicului său Petru Poni, se înscrie la
Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, secţia fizico–chimice, unde şi-a însuşit temeinice
cunoştinţe de specialitate şi de cultură generală. După obţinerea titlului de licenţiat în fizico-
chimice, în anul 1916, este numit, în 1918, asistent la Catedra de chimie fizică, condusă de
prof. Petru Bogdan, unde îşi începe activitatea ştiinţifică. Sub îndrumarea prof. P. Bogdan, îşi
pregăteşte teza de doctorat cu titlul “Legea lui Dalton aplicată la soluţiile concentrate”, pe care
o susţine în 1920. După obţinerea titlului de doctor, trece cu succes examenul de docenţă în
chimie fizică (13 septembrie 1924) şi este numit, la 1 ianuarie 1925, conferenţiar suplinitor la
disciplina de chimie analitică, iar peste 3 ani, conferenţiar definitiv. Calităţile deosebite de
cercetător, pregătirea serioasă şi perseverenţa i-au permis, într-un timp atât de scurt, să
promoveze strălucit cele două probe pentru obţinerea titlurilor ştiinţifice de doctor şi de docent
în chimie. După transformarea conferinţei de chimie analitică în catedră, la 1 iulie 1932, Radu
Cernătescu este numit profesor agregat pentru chimie analitică la Facultatea de Ştiinţe, iar, în
1936, profesor titular. La 1 septembrie 1935, este încadrat la Catedra de chimie organică şi
analitică de la Facultatea de Chimie a Universităţii “Al. I Cuza”, în funcţia de profesor-şef de
catedră. După înfiinţarea Şcolii Politehnice “Gh. Asachi“, printre ai cărei ctitori se numără,
Radu Cernătescu funcţionează aici, doi ani, ca profesor de
 2

chimie fizică şi analitică (1939-1940), timp în care organizează un laborator pentru studenţi şi
elaborează un curs practic pentru pregătirea inginerilor chimişti. În 1940, după moartea
profesorului Nicolae Costăchescu, este chemat la Catedra de chimie anorganică a Facultăţii de
Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, catedră pe care o va conduce cu pasiune, pricepere şi
devotament până la sfârşitul vieţii. După război, este numit decan al Facultăţii de Ştiinţe.

Activitatea didactică desfăşurată de Radu Cernătescu, timp de 40 de ani, în cadrul

Universității din Iaşi, a fost deosebit de valoroasă. Menţionăm, printre altele, realizarea unui
curs de chimie analitică, axat pe cele mai noi descoperiri ale chimiei fizice, în strânsă legătură
cu chimia anorganică şi organică. Între anii 1948 şi 1951, împreună cu Margareta Poni
(mătuşa lui), a elaborat Tratatul elementar de chimie anorganică, în 3 volume, litografiat,
cuprinzând 1400 de pagini.

Imaginea nr.2:
Tratatul elementar de chimie anorganică, în
3 volume, litografiat, cuprinzând 1400 de
pagini

Această lucrare, care depăşeşte prin vastitatea ei cadrul unui curs universitar,
întocmită cu mare rigoare ştiinţifică şi în urma consultării unei bogate bibliografii, se impune
în rândul celor mai serioase tratate de chimie anorganică din ţara noastră.

Calităţile didactice ale profesorului Radu Cernătescu sunt relevate de toţi studenţii sau
auditorii săi. “Cine l-a ascultat chiar numai o singură dată pe profesorul Cernătescu
expunîndu-şi prelegerea nu se poate să nu fi rămas profund impresionat, vrăjit de calităţile sale
didactice. Fără a fi un orator, expunerea lui îţi captiva atenţia, claritatea şi profunzimea cu care
aborda problemele conturau o rară măiestrie pedagogică.
 3

În faţa studenţilor săi, Radu Cernătescu nu-şi mai aparţinea; nici boala, nici oboseala
nu puteau să-i frîneze entuziasmul, nu puteau să-i fure strălucirea ochilor sau să-i micşoreze
dinamismul. El se dăruia cu pasiunea cărturarului care înţelege că prin elevii săi prind viaţă şi
se amplifică propriile frămîntări intelectuale, că nu poate fi o mai mare satisfacţie decît aceea
pe care ţi-o dă însuşirea largă a cunoştinţelor predate, efect al datoriei împlinite” (C. I.
Simionescu, Magda Petrovanu, Figuri de chimişti romîni, p.89).

Activitatea ştiinţifică a prof. Radu Cernătescu s-a împletit nemijlocit cu munca la

catedră. El a înţeles că sarcinile unui cadru didactic universitar nu se limitează numai la
predarea cursului. Cercetarea ştiinţifică, activitatea de creaţie, viaţa de laborator i-au adus mari
satisfacţii. Această pasiune pentru adevărul ştiinţific s-a manifestat încă din anii tinereţii, când,
asistent fiind, organizează între colegi Cercul de referate şi comunicări săptămânale. La acest
cerc, la care participau, alături de chimişti şi fizicieni, naturalişti, farmacişti sau medici, se
purtau discuţii în jurul unor probleme de orientare în ştiinţă, precum şi asupra rezultatelor
cercetării ştiinţifice. Mai târziu, în jurul laboratorului de chimie anorganică al Universităţii, se
polarizează numeroase forţe ştiinţifice, care creează un adevărat curent de cercetare chimică în
oraşul Iaşi.

Primele investigaţii care urmează tezei de doctorat sunt de chimie fizică. Ele abordează
probleme privind potenţialele unor metale ca Zn, Ni, Cu, Pb, Cd, Ag, Al, în lichide organice
pure, stabilind rezultate interesante, ca, de exemplu, variaţia în timp a potenţialului metal
lichid. Prin folosirea metodelor fizico-chimice de cercetare, se rezolvă unele probleme de
chimie anorganică, cum ar fi gradul de hidroliză şi stabilitatea arseniţilor alcalini sau a
complecşilor cianurii de argint.

Un alt domeniu de cercetare abordat de Radu Cernătescu şi colaboratori este acela al

chimiei substanţelor complexe, care cuprinde un sfert din studiile sale. În acest sens, el aduce
contribuţii valoroase prin cercetarea influenţei în sinteze a metalului generator de complecşi şi
a moleculelor sau grupelor acide coordinate.

În ultimii ani ai vieţii, Radu Cernătescu a sintetizat complecşi de derivaţi halogenaţi ai

bazelor cu azot în nucleu cu proprietăţi bacteriostatice. În special, acţiunea biochimică a
compusului triiodclorpiridina este foarte importantă, deoarece a dus la obţinerea unor variante
ale bacililor Koch şi antracis care îşi pierd proprietăţile patogene, păstrându-le pe cele
imunizante, putând fi întrebuinţaţi astfel ca vaccinuri contra tuberculozei şi a bolii carbonoase.
 4

Preocupările în domeniul chimiei biologice ale profesorului Radu Cernătescu datau

mai de mult. Împreună cu prof. dr. C. I. Parhon, cercetase conţinutul de Cu din lapte şi serul
sanguin la câini.

Cercetările în domeniul chimiei biologice s-au întrepătruns cu un alt domeniu al

chimiei căruia prof. Cernătescu i-a dăruit mulţi ani de muncă, şi anume chimia analitică. În
această ramură, el stabileşte metode noi de dozare a argintului, cadmiului, magneziului,
cobaltului şi găseşte reacţii noi pentru acidul azotic şi azotaţi.

În ultimii ani, Radu Cernătescu abordează cu profunzime noi metode analitice, ca, de
exemplu, polarografia, folosind metode pentru dozarea mercurului singur şi în prezenţa
cuprului, arseniului, acidului nicotinic etc.

O preocupare permanentă a profesorului Radu Cernătescu a fost legarea cercetării

ştiinţifice de nevoile practice ale vieţii. Astfel, el a studiat pulberile căzute la Iaşi în 1928 şi
1929, a făcut numeroase analize de ape minerale, de ape din lacuri, râuri etc. - cercetări
importante pentru geologie şi sănătatea publică - , a studiat metode de analiză polarografică
pentru Fe, Cu, Pb, Cd, Zn şi Mg din minereurile şi concentratele din ţara noastră. Ideea
introducerii metodei polarografice de analiză în laboratoarele uzinale din România a fost
susţinută de Radu Cernătescu. El a instituit cursuri şi instructaje polarografice pentru inginerii
şi chimiştii din producţie, în patru serii, între 1 februarie 1952 şi aprile 1953. Formarea de noi
specialişti cu implicaţii practice a fost o dominantă a vieţii sale. O dovedesc cele 10 teze de
doctorat şi 5 teze de candidat în ştiinţe chimice, susţinute sub conducerea sa, care au trimis în
producţie tineri bine pregătiţi în domeniile lor.

Rezultatele muncii ştiinţifice desfăşurate de Radu Cernătescu, singur sau în colaborare,

au fost consemnate în peste 80 de lucrări originale, publicate în diverse reviste din ţără şi
străinătate: Buletinul Academiei R.P.R. (seria chimie), Studii şi cercetări ştiinţifice, Iaşi,
Annales scientifiques de l’Université de Iassy, Bulletin scientifique de l’Académie Roumaine,
Zeitschrift für Physikalische Chemie etc. Revista Studii şi cercetări ştiinţifice, apărută în 1950,
avea un comitet de redacţie condus de acad. Radu Cernătescu. Opera ştiinţifică a lui Radu
Cernătescu, apreciată în ţară şi străinatate, i-a adus consacrarea definitivă în rândul marilor
noştri chimişti. În 1940, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar, în 1948,
membru titular al Academiei R.P.R. şi preşedinte al Filialei din Iaşi. A fost, de asemenea,
membru corespondent al Academiei Ungare de Ştiinţe.

Şi în activitatea organizatorică, Radu Cernătescu a înregistrat rezultate remarcabile.

Menţionăm aici repetatele amenajări de laboratoare, munca de readucere din evacuare şi cea
 5

de reorganizare a Facultăţii de Ştiinţe (a catedrelor de Chimie, de Chimie agricolă şi a Şcolii

de Electricitate), dar cele mai importante realizări ale sale sunt organizarea Filialei Iaşi a
Academiei R.P.R. şi a Institutului de Chimie ’’Petru Poni’’.

În 1948, pe fondul schimbărilor politice survenite în România, Academia Română

devine Academia Republicii Populare Române. În acelaşi an, prin Decretul nr. 198, din 13
august, se decide înfiinţarea a două filiale, la Cluj şi la Iaşi. Radu Cernătescu a fost numit
preşedinte al Filialei din Iaşi. Şedinţa inaugurală a acesteia a avut loc la 24 ianuarie 1949, în
Laboratorul de chimie minerală al Universităţii „ Al. I. Cuza”, şi a fost condusă de acad. Radu
Cernătescu. Inaugurarea oficială a Filialei s-a realizat în iunie 1950, printr-o sesiune ştiinţifică
organizată, la Iaşi, de Academia R.P.R., la care a participat acad. Traian Săvulescu,
preşedintele înaltului for. În discursul de inaugurare, Radu Cernătescu observa că “alegerea
Iaşului ca sediu al uneia dintre filiale a fost dictată de faptul că împrejurările istorice au făcut
ca Iaşul să fie, încă de mult, un centru reprezentativ al culturii”. Tot cu acest prilej, el menţiona
că rolul Filialei ieşene este acela de a fi “un mare oficiu al muncii în care să fie cinstit trecutul,
dar, mai ales, să se privească spre viitor. Nu Iaşul melancolic, ci Iaşul plin de viaţa care
construieşte”. Astfel, chiar de la început, Filiala a fost privită ca un organism reprezentativ
pentru întreaga Moldovă, menit să polarizeze în jurul său toate energiile creatoare şi să
militeze pentru promovarea investigaţiei în principalele ramuri ale cunoaşterii. Instalarea
Filialei în fostul local al Academiei Mihăilene dobândea o semnificaţie de simbol, exprimând
legătura necurmată cu tot ce a dat mai valoros şi mai reprezentativ trecutul.

A fost o perioadă de pionierat, extrem de dificilă, cauzată atât de marile distrugeri

suferite de cetatea noastră în timpul războiului, cât şi de criza economică provocată de plata
datoriilor de război. Radu Cernătescu, împreună cu membrii Filialei şi cu alte cadre didactice
universitare, a pus bazele instituţiei noastre academice - pe care a condus-o, cu competenţă,
până la sfârşitul vieţii -, a organizat institutele şi cercetarea ştiinţifică. La înfiinţare, Filiala
dispunea de trei institute (Matematică, Chimie, Istorie şi Filologie) şi un Colectiv de cercetări
medicale, însumând un total de 14 posturi.

În şedinţa din 24 ianuarie 1949 s-a propus şi înfiinţarea bibliotecii, în scopul susţinerii
documentare a activităţii ştiinţifice a Filialei. Aceasta era gândită de la început ca filială a
Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti (Proces verbal nr. 1, Arhiva Filialei Iaşi a
Academiei Române). Biblioteca îşi începe activitatea în clădirea fostei Academii Mihăilene,
împreună cu celelalte unităţi ale Filialei. Primele cărţi şi periodice sunt primite de la Biblioteca
Academiei din Bucureşti. In perioada preşedinţiei lui Radu Cernătescu, s-au alocat
 6

bani pentru cumpărare de cărţi, s-au primit donaţii şi a început să funcţioneze schimbul
internaţional, care va fi o sursă importantă de creştere a fondurilor. Numărul publicaţiilor va
creşte de la un an la altul. Dacă în 1950 , biblioteca avea 405 cărţi şi 82 reviste abonament, în
1957 ajunsese la 50.000 de volume, cărţi şi reviste. În 1957, cu un an înaintea morţii lui Radu
Cernătescu, au fost create bibliotecile de institut. De fapt, încă de la înfiinţarea bibliotecii,
toate cărţile şi revistele au fost repartizate pe institute. Iniţial s-au format şase biblioteci, care
aveau statut de filiale ale bibliotecii centrale: Biblioteca Institutului de Matematică, a
Institutului de Chimie, a Institutului de Istorie şi Filologie , a Institutului de Cercetări
Medicale, a Secţiei de Cercetări Fizice şi Tehnice şi a Muzeului de Istorie a Moldovei.
Ulterior, numărul acestor biblioteci va ajunge la opt.

De menționat faptul că, la 1 mai 1950, la Filiala din Iași a Academiei R.P.R. ia ființă
Secția de Studii Româno-Sovietice, sub conducerea prof. univ. Jean Livescu. Aceasta era o
filială a Institutului de Studii Româno-Sovietice și își propunea propagarea științei sovietice pe
specialități (medicină, științele naturii, științe sociale și științe tehnice). Secția dispunea de o
bibliotecă proprie ce deținea, în 1957, 50.000 de lucrări și 400 colecții de periodice. Această
bibliotecă va intra ulterior în componența Bibliotecii Filalei.

Preocuparea pentru dezvoltarea continuă a bibliotecii a fost o constantă a acad. Radu

Cernătescu. În 1956, el semnează un memoriu adresat Academiei R.P.R., în care se prezintă
situaţia în care se afla biblioteca, insuficienţa spaţiului de depozitare şi insuficienţa
personalului, care număra doar 2 bibliotecari, şi se solicită ajutorul forului tutelar pentru
rezolvarea acestor probleme (Toate datele privind înfiinţarea Bibliotecii Filialei din Iaşi sunt
preluate din Istoricul Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române , Ed. Stef, Iasi, 2006).

Filiala ieşeană a Academiei nu se năştea pe un teren gol. Iaşul avea o tradiţie culturală
şi de învăţământ care facilita dezvoltarea cercetării ştiinţifice.

Acad. Radu Cernătescu, împreună cu ceilalţi membri ai Academiei, a reuşit să grupeze

în jurul institutelor sale pe majoritatea cercetătorilor ieşeni. În 1956, Filiala avea deja 178
cercetători şi 12 membri ai Academiei.

Dar, cea mai mare realizare a lui Radu Cernătescu a fost crearea unui institut de
cercetare al chimiştilor ieşeni, institut care va purta numele marelui chimist Petru Poni şi a
cărui clădire va fi ianugurată la 7 iunie 1957, spre marea satisfacţie a ctitorului său. “Acesta
este darul pe care-l lăsa generaţiilor viitoare de chimişti, îndemnul lui pentru transformarea
Iaşilor într-o mare cetate a chimiei româneşti” (C.I. Simionescu, Gânduri, vol. III, p.158).
 7

Construit după indicaţiile sale, Institutul de Chimie ’’ Petru Poni’’ a fost destinat de la
început să răspundă exigenţelor cercetării ştiinţifice moderne. Amintim că, la înfiinţarea
Filialei Iaşi a Academiei, cercetarea chimică începea cu un colectiv de 7 specialişti, condus de
acad. Radu Cernătescu, nucleu în jurul căruia se constituia atunci Institutul de Chimie.

Nu putem încheia această modestă prezentare a unei personalităţi distincte a Iaşului

fără a ilustra calităţile omului Radu Cernătescu. „Profesorul Radu Cernătescu a fost înzestrat
cu multe calităţi care s-au manifestat în întreaga lui activitate: era deosebit de harnic şi
muncitor, modest şi conştiincios, deosebit de capabil şi înţelegător, foarte corect şi de o
bunătate fără limite. În relaţiile sale cu elevii sau colegii săi avea o privire caldă şi o
comportare colegiala, exemplară. Era ataşat până la sacrificiu de laboratorul său, unde venea
de dimineaţă, se apuca de lucru, gândea şi nu uita să-şi sfătuiască colaboratorii, cărora le dădea
frecvent indicaţiile de care aceştia aveau nevoie. Manifesta multă înţelegere faţă de studenţi, le
vorbea frumos, iar la orele de curs, vocea sa caldă invita pe aceştia să urmărească cu atenţie
lecţiiile sale. Niciodată prof. Cernătescu nu a adresat cuvinte nepotrivite interlocutorilor;
bunătatea şi omenia care-l caracterizau se făceau simţite oricând” (Savel Ifrim, Contribuţii
ieşene în ştiinţa chimică, p. 93). Dragostea lui pentru muzică şi pentru frumuseţile naturii era
cunoscută. “Cânta la pian ca un artist, cunoştea şi iubea munţii Moldovei ca nimeni altul. Deşi
cu sănătatea zdruncinată, grav bolnav, în ultimii ani ai vieţii s- a dus să revadă Munţii
Neamţului. Cititul, muzica, excursiile îi ofereau rare satisfacţii” (C.I.Simionescu, Magda
Petrovanu, Figuri de chimişti romîni, p. 97). Deşi o parte din viaţa sa a fost suferind, mai ales
spre sfârşitul vieţii, totuşi era zilnic prezent în laboratorul său de chimie anorganică din
Universitate sau la Insitutul de Chimie pe care îl coordona.

În ultimii ani, profesorul Cernătescu a suferit de o maladie gravă. În decembrie 1957 a

plecat la Paris, pentru tratament. Înainte de a pleca , i s-a confesat profesorului Cristofor
Simionescu: „M-a rugat să lupt în continuare, să-mi devină proprii idealurile cărora li s-a
devotat, să nu dezarmez în faţa greutăţilor, oricît de mari ar fi, să înţeleg că ne prelungim
existenţa trecătoare prin elevi şi prin operă, şi a cîntat la pian a cincea simfonie a lui
Beethoven” (C.I.Simionescu, Gânduri, vol. III, p. 159). În seara zilei când s-a deplasat cu
trenul spre Bucureşti, în gara Iaşi erau, spre a-i ura drum bun şi sănătate, mulţi cercetători ai
Institutului de Chimie din Iaşi, precum şi colaboratori ai săi de la Catedra de chimie
anorganică, a cărei conducere, profesorul Cernătescu, practic, atunci o părăsea.
 8

După ultima intervenţie chirurgicală (probabil a cincea), inima generoasă a

profesorului Cernătescu a încetat să mai bată, în ziua de 17 ianuarie 1958. A fost adus cu
avionul la Iaşi, unde i s-au organizat funeralii naţionale. Mitingul de doliu s-a desfăşurat în
aula ’’Mihai Eminescu’’ a Universităţii. Cuvinte de înaltă apreciere au rostit: acad. Iuliu
Niţulescu, profesor la Facultatea de Medicină; acad. Costin Neniţescu, din partea Academiei
Române; acad. Octav Mayer, din partea Filialei Iaşi a Academiei R.P.R; profesorul Ion
Creangă, rectorul Universităţii; profesorul Ilie Matei, membru corespondent al Academiei
R.P.R., din partea consiliului ştiinţific al Institutului de Chimie şi al consiliului profesoral al
Facultăţii de Chimie Industrială.

La cimitirul Eternitatea din Iaşi, ultimele cuvinte de omagiere au fost rostite de

profesorul Eugen Papafil, decanul Facultaţii de Chimie a Universităţii şi de profesorul Radu
Ralea, elevul celui dispărut.

Ieşenii au cinstit memoria lui Radu Cernătescu şi după plecarea lui la “masa umbrelor”.
La 60 de ani de la dispariţía sa, pe 3 noiembrie 2018, în sala “Ştefan Procopiu” a Complexului
Muzeal Naţional “Moldova”, personalitatea savantului ieşean a fost evocată de acad. Bogdan
Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi de prof. univ. dr. Alexandru Cecal, de la
Facultatea de Chimie a Universităţii “Al. I. Cuza” .

Casa în care savantul a locuit (Str. M. Kogălniceanu) a fost donată de Margareta Poni,
fiica lui Petru Poni, în 1971, Consiliului Popular al oraşului Iaşi, cu scopul de a fi organizată
ca muzeu memorial dedicat familiei Petru Poni. Nepoata savantului, profesoara Florica
Mageru, a făcut, de asemenea, o importantă donaţie Complexului Muzeal ‘’Moldova’’ Iaşi,
cuprinzând patrimoniul mobil existent la acea dată în casa familiei Poni. După un lung proces
de restaurare, muzeul a fost inaugurat în anul 1991, sub numele de Muzeul Chimiei Ieşene
‘’Petru Poni’’.

În 1994, a devenit ‘’Muzeul Poni-Cernătescu’’. Redeschis pentru public, în noua

reamenajare expoziţională, în anul 2012 ‘’Muzeul Poni-Cernătescu’’ deţine un valoros
patrimoniu cultural mobil, prin intermediul căruia pot fi puse în evidenţă preocupările şi
realizările, în domeniul ştiinţei şi culturii, ale savanţilor chimişti Petru Poni şi Radu
Cernătescu.
 9

Exemplificăm camera Radu Cernătescu prin câteva fotografii cu piese de mobilier care
au aparținut acestuia.

Imaginea nr.3:
Pianul chimistului român, Radu P.
Cernătescu, la care acesta îşi interpreta
partiturile clasice

Imaginea nr.4:
Ochelarii savantului român Radu P.
Cernătescu şi câteva dintre partiturile clasice
pe care acesta le interpreta

Imaginea nr.5:
Patefonul omului de ştiinţă român Radu P.
Cernătescu, alături de o parte dintre discurile de
ebonită, de pe care acesta asculta muzica vremii

Vrednic continuator al
bunicului său, Petru Poni, care a întemeiat prima şcoală de chimie din ţară, “savantul şi luptătorul Radu
Cernătescu” – cum îl definea acad. Cristofor Simionescu – a reprezentat cu succes ştiinţa și școala
românească la cel mai înalt nivel, a fost un savant-patriot, un exemplu pentru colaboratori și urmași. A
fost ctitorul instituției noastre academice și avem datoria de onoare de a-i cinsti memoria.