IN MEMORIAM – PETRU BOGDAN

"Savantul, profesorul și cetatea"

(1873 – 1944)

Fiul lui Vasile Bogdan (mic proprietar, primar al satului Cozmești), și al Anei (născută
Timuș), Petru Bogdan s-a născut în ziua de 29 ianuarie 1873 în satul Cozmești, comuna
Miroslovești, județul Iași. Viscolul și zăpada abundentă n-au permis anunțarea evenimentului
decât în ziua de 7 februarie, cu mai mult decât cele cinci zile permise de legea de aunci. În aceste
condiții, pe certificatul de naștere s-a trecut data de 2 februarie.
A rămas în memoria oamenilor de știință ca fiind chimist renumit, membru titular al
Academiei Române, dar, puțini știu că drumul său în viață nu a fost lipsit de încercări. Tatăl său
a murit în ziua de 1 mai 1877, suferind de "aprindere la plămâni", lăsând familia fără un sprijin
important. Elev eminent încă din clasele primare, cu ajutorul învățătorului Gheorghe Vlaicu, din
Târgu Frumos, Petru participă la "examenul de bursa de la Liceul Național". Iată amintirile
povestite de Elena Bogdan: "În fața subiectelor de la teze, Petru își regăsește calmul și judecata,
iar la oral, naște în el ambiția să arate că și el cunoaște multe lucruri pe care le-a învățat. […]
Frica de concurenții de la oraș l-a părăsit, după ce a văzut că la teze a reușit printre primii. […]
ajuns afară, sare fericit în brațele lui Vlaicu, care este și mai fericit de rezultat."
Finalizează studiile liceale în anul 1891, când s-a înscris la Facultatea de Științe a
Universității din Iași. În anul 1983, pentru puțin timp, a lucrat ca asistent în laboratorul de fizică
a profesorului Stravolca iar în anul 1894 a fost numit asistent la Laboratorul de Chimie Minerală
condus de Petru Poni, care, l-a îndrumat "să-și elaboreze teza de doctorat în chimie fizică".
Începând cu anul 1898, beneficiind de o bursa din fondul V. Adamachi, Petru Bogdan
începe să lucreze pentru teza de doctorat la Institutul de Chimie, Universitatea "Friedrich
Wilhelm" din Berlin, (astăzi Universitatea Humboldt), sub conducerea profesorului Jacobus
Henricus van 't Hoff (primul laureat al Premiului Nobel pentru chimie, în 1901). În acest context,
a mai lucrat cu: Hans Heinrich Landolt (directorul celui de-al doilea Institut de Chimie al
Universității din Berlin) și Hans Jahn (chimie "fizicală"), cu Emil Fischer (chimie minerală), și
Friedrich Paulsen(en) (filosofie). Anul 1901 este momentul susținerii tezei de doctorat cu tema:
"Ueber die Wanderungsgeschwindigkeiten der Ionen" ("Despre rata de migrare a ionilor"),
obținând, cu "magna cum laude", titlul de doctor în filosofie, specialitatea Ştiinţe Fizico-
Chimice.

Foto 1 - Diploma de doctor în filosofie, Berlin, 1901

Relația doctorandului cu profesorul Petru Poni nu este afectată de distanța dintre cele
două orașe (Iași – Berlin), dovadă fiind scrisorile care au circulat. Redăm în continuare un astfel
de mesaj:
Berlin, 2/15 Decembre 1900

Schiffbauerdamm

29 Gartenhaus III Tr.

Onor. Domnule Poni,

Joi sara 30 Noembre/13 Decembre am trecut examenul de doctorat şi fiindcă din împrejurări, pe
cari le voiu arăta mai la vale, nu pot încă anunţa pe Dl. Preşedinte al Academiei române, mi-am luat
libertatea să mă adresez Domniei–Voastre. Pentru trecerea examenului se cere ca un candidat să fie de
cel puţin 6 semestre înscris la o Universitate germană; ieu număr numai 4 semestre; pentru rest făcusem
o cerere de dispensă, care trebuia să fie înaintată Ministerului; decanul mi-a hotărât ziua examenului,
dar a uitat să înainteze Ministerului actele trebuitoare, aşa că trebuie să aştept acum vr’o 3 săptămâni şi
după aceia mi se va elibera teza şi voiu putea-o tipări. Cît despre examen, v’o mărturisesc că nu se poate
gîndi ceva mai superficial: mai sever ie profesorul de Fisică Warburg; dar şi acesta ascultă numai fisică
experimental elementară. La Chimie am fost ascultat de prof. extraordinar Gabriel, căci amîndoi
ordinarii şi Fischer şi Landolt sînt grav bolnavi. Ca să vedeţi cît de …greu ie un asemenea examen, ie de
ajuns să vă spun că am pregătit numai o zi chimia minerală şi organică.

Uşurat de-o grijă, voiu începe după Crăciun o nouă lucrare, cu privire la influenţa ce o exercită
asupra solubilităţei substanţelor diferite corpuri aflătoare de mai înainte în soluţie.

După Crăciun cum vor sosi actele de la Minister – decanul mi-a recomandat să nu spun nimănui
despre chestiunea cu cererea de dispensă- voiu comunica Academiei totul, cerîndu-i binevoitorul concurs
pentru tipăritul tesei.

Primiţi, Vă rog, Domnule Poni, asigurarea distinsei mele consideraţiuni.

Dr. Petru Bogdan”

 La Berlin, Petru Bogdan a mai lucrat, o perioadă, cu profesorul Hans Jahn, ca
"Privatassistent", iar în intervalul 1901-1903, la Universitatea din Leipzig, a beneficiat de
colaborarea profesorilor Max Bodenstein(en) și R. Luther, apoi s-a "perfecționat" în laboratorul
de chimie - fizică al profesorului Wilhelm Ostwald (viitorul laureat al Premiului Nobel pentru
chimie, în 1909). Lucrarea "Acțiunea neelectrolitelor asupra tensiunii de vapori ai acidului
acetic" este începută cu profesorul Ostwald în 1903 și încheiată la Iași în anul următor. Petru
Bogdan s-a întors în țară și a predat un timp în învățământul secundar, la Liceul Internat și Liceul
Național, precum și la Școala Normală "Vasile Lupu" din Iași, numit prin ordinul nr. 8230B din
27 iulie 1902.
Din anul 1906 profesorul Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din
Iași. În data de 16 mai 1906 a obținut docența în chimie fizică și a fost autorizat, în luna
octombrie, să țină cursuri libere de chimie fizică în cadrul Universității ieșene. Începând cu 2
iulie 1907 a suplinit conferința de chimie biologică, iar din 4 august 1912, a obținut definitivatul
pentru această conferință. În anul 1913 a înființat și condus prima catedră de chimie fizică din
țară, prilej cu care, la Iași s-au format noi cadre didactice şi specialişti în domeniul chimiei fizice.
În 1915, după 14 ani de supliniri la diverse catedre (Chimie fizică, Chimie analitică,
Fizică experimentală, Fizică medicală, Chimie biologică, Matematici generale), Petru Bogdan
este numit profesor titular la Catedra de Chimie fizicală şi analitică unde a predat teoria cinetică,
termodinamica, electrochimie, radioactivitate.
Între anii 1916 şi 1920, deci şi în timpul Primului Război Mondial, a lucrat ca director al
Spitalelor Crucii Roşii din Iaşi, ocupându-se de administrarea lor. A fost mobilizat pe front,
făcând parte din Regimentul 13 Infanterie Iași.
După război, a predat Cursul de Chimie Fizică, (Catedra de Chimie-fizică fiind înfiinţată
în 1913), a suplinit Catedra de Căldură şi Electricitate, şi, deoarece profesorul Stravolca murise,
s-a ocupat şi de Catedra de Fizică moleculară, Mecanică, Acustică şi Optică.
A coordonat tezele de doctorat elaborate de către profesorii: Horia Hulubei, Radu
Cernătescu ("Legea lui Dalton aplicată la soluții concentrate", 1920), Theodor Ionescu,
Alexandru Cişman.
Între anii 1918 şi 1925 a fost Director al Institutului Electrotehnic. După 1918, Petru
Bogdan, delegat de Senatul Universităţii, a lucrat ca director al Căminului de studente, nou
înfiinţat, iar mai târziu, a fost membru şi preşedinte al Comisiei Căminelor şi cantinelor
universitare. A fost decan al Facultății de Științe în 1925, apoi, alternativ, rector și prorector între
anii 1926 – 1940. Încă din 1923 exista dorința de a se construi la Iași un Institut de Chimie
Fizicală şi Tehnologică, după modelul celor din străinătate. Primele fonduri destinate clădirii au
fost obținute între anii 1928 şi 1930, când, chimistul Nicolae Costăchescu era Ministru al
Învăţământului. Institutul reprezenta o anexă a clădirii vechi a Universităţii. Petru Bogdan s-a
ocupat cu strângerea de fonduri pentru ridicarea clădirii, obiectiv finalizat în anul 1939.
Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.
 Foto 2 - Actul de numire ca director al Fundației "Regele Ferdinand I", iunie 1941
În 1924, patru studenți au plecat cu burse la Universitatea din Nancy. Pregătirea acestora
a surprins, plăcut, cadrele didactice gazdă, determinându-le să caute informații despre profesorul
Petru Bogdan. În urma evaluării lucrărilor științifice publicate de acesta, s-a decis să i se acorde
titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Nancy. Academia Română, "sensibilizată" de
onoarea făcută profesorului ieșean, l-a ales membru titular în anul 1926. Cu această ocazie, Petru
Bogdan a ținut discursul de recepțiune ca membru al Academiei Române, având ca temă: "Opera
lui Anghel Saligny. Învățământul tehnic în România".
Ca recunoaștere a meritelor sale, Petru Bogdan a fost membru al unor societăți și
fundații: membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor (1928), al Meritului
Cultural, gradul Cavaler Cl. I (1931), membru al Ordinului Coroana României, gradul Mare
Cruce (1934), al Meritului Cultural, grad de Ofițer (1934), dar și membru al unor importante
societăți de chimie, printre care se numără Société de Chimie phisique, Société de Chimie
Industrielle, Societatea de Chimie din România, Societatea română de chimie. Spiritul civic l-a
determinat să activeze în: Societatea de Tramvaie, Uzina Electrică Iaşi, Şcoala "Oltea Doamna",
Spitalul de copii "Caritatea".
Dintre lucrările de specialitate realizate de către profesorul Petru Bogdan, amintim:
- Instrucțiuni cu privire la lucrările practice de analiză volumetrică, Tip. H. Goldner,
Iași, 1915; Editura Viața Românească, Iași, 1928;
- Lecții de fizică experimentală. Mecanica, Editura Viața Românească, Iași, 1921;
- Introducere în studiul chimiei fizicale. Partea I. Teoria cinetică, Editura Viața
Românească, Iași, 1921; Editura Casa Școalelor, București, 1929;
- Introducere în studiul chimiei fizicale. Partea a II-a. Termodinamica, Editura Arte
Grafice, Iași, 1924;
- Introducere în electrochimie, Editura Casa Școalelor, București, 1928;
- Radioactivitatea și structura materiei, Editura Casa Școalelor, București, 1929.(Cele
patru volume dintre anii 1921-1929 constituie primul mare tratat de chimie fizică din
România.);
- Opera lui Anghel Saligny. Învățământul tehnic în România (discurs de recepție la
Academie), Regia Imprimeria Națională, București, 1931;
- Le développement de la Chimie en Roumanie,București, 1937;
 - Introducere în studiul chimiei fizicale, Editura Universității "Al.I. Cuza", Iași, 2010,
col. "Excellentia 150".
Iubitor de oameni și de natură (în egală măsură), Petru Bogdan prefera drumețiile pe
cărări de munte, excursiile cu oameni deschiși către frumos, relaxarea în zone cu liniște
patriarhală. Un asemenea moment este surprins în fotografia de mai jos, realizată în timpul unei
excursii în Bucovina, în anul 1898:

Foto 3 - Sus, locul 2 din dreapta: Garabet Ibrăileanu;

rândul din mijloc, locul 2 din dreapta: Elena Carp, locul 4: C. Stere;
jos, de la stânga: Petru Bogdan, Lucreția Carp și I. L. Caragiale
În registrul vizitatorilor de la casa de adăpost de pe Ceahlău a fost găsită această
consemnare, aparținând lui Petru Bogdan: "În vârstă de 60 de ani, urc Ceahlăul pentru a 20-a
oară".
Prieten cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail
Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească,
ocupându-se de rubrica de știință a revistei.

Foto 4 - Redacția Revistei Viața Românească – 1906

De la stânga la dreapta: Rândul 1 jos: doctor Gh. Kernbach, doctor N. Quinezu
Rândul 2 mijloc: Garabet Ibrăileanu, Costantin Stere, Izabela Sadoveanu, George
Diamandy, Mihail Sadoveanu, Constantin Kilimoglu
 Rândul 3 sus: Iancu Botez, Octav Botez, Constantin Botez, Constantin B. Pennescu,
Mihai Carp, Mihai Jacotă, Giorgio Pascu, I. Loebel, Petre Bogdan, Mihai Pastia
În ianuarie 1906, când a fost sărbătorit Petru Poni, Petru Bogdan a luat parte la toate
pregătirile: a contribuit la strângerea de bani pentru "Fondul P. Poni" și la realizarea volumul
omagial, cu studiul "Disocierea acidului azotic în amestecuri de apă şi eter". În martie 1906, la
apariţia primului volum al revistei „Viaţa Românească”, recenzează volumul "Omagiu lui Petru
Poni din partea foştilor elevi".
Viața de familie i-a oferit profesorului Petru Bogdan momente de "lumini și umbre". În
ziua de 2 ianuarie 1900 s-a căsătorit cu Lucreţia Carp (sora Elenei Carp, viitoarea soţie a lui
Garabet Ibrăileanu). La începutul anului 1904, soția s-a stins din viață, împreună cu unul dintre
cei doi copii. Al doilea copil, Margareta Bogdan, a părăsit această lume în anul 1927.
La sfârșitul anului 1904, Petru Bogdan s-a căsătorit cu Elena Păun, absolventă a
Conservatorului de muzică din Iași, fostă elevă a lui Wilhelm Humpel la clasa de pian, fiica
parohului econom de la biserica Barnovschi. Din această căsătorie se vor naște șase copii:
Gheorghe Bogdan (1905-1981), inginer minier (căsătorit cu Paula Sion; vor avea împeună o
fetiţă, Andreea); Maria Bogdan (1906-1988), căsătorită cu Constantin Arghir, inginer minier;
Elena Bogdan (1907-2000), profesoară de Chimie anorganică la Universitatea "Al. I. Cuza" din
Iaşi (Elena Bogdan a fost căsătorită cu Sergiu-Andrei Culianu; au avut împreună doi copii: pe
Tereza Culianu, viitoarea soţie a scriitorului Dan Petrescu, şi pe cunoscutul istoric al religiilor,
savantul Ioan Petru Culianu); Ana Bogdan (1909-1987), medic; Constantin Bogdan (1910-1965),
matematician, profesor la Universitatea din Iaşi, căsătorit cu Gabriela Teodorescu, matematician;
Ioan Bogdan (1912-1987), medic (căsătorit cu Viorica Gancevici: au avut împreună un copil, pe
Matei Bogdan, viitor inginer; dintr-o a doua căsătorie, cu Sophie-Madeleine Zanne, s-a născut
Miron Bogdan, viitor medic).

Foto 5, 6 - Petru Bogdan şi soția sa, Elena Păun, în 1904 și 1940

Energia profesorului s-a disipat în tot felul de activități, în relații profesionale și mai ales,
în "misiuni de suflet". Una dintre acestea i-a adus sfârșitul lumesc, la Mediaș, (în drum spre
Petroșani): "A murit pe câmpul de onoare, în prima zi de refugiu, la 28 martie 1944, pornit din
Iași pe drumul pribegiei, pentru a pune la adăpost instituția creată de Regele Ferdinand,
Întregitorul națiunii române.", nota Dimitrie Gusti. A fost înmormântat la Petroşani, la poalele
Parângului, cu onoruri militare: "În ziua de 1 aprilie, pe o zloată cumplită, bogată și neagră care
unea cerul cu pământul, multă lume neagră, printre care Horia Hulubei și C. V. Gheorghiu, sosiți
în grabă, îl conducea în sus, spre Parâng. Sălciile înalte tremurau de ploaie; și pământul plângea
și umplea groapa cu apă, pământul Transilvaniei care primea în două cutii – una de zinc și una de
lemn – o părticică încremenită de cântec și de bunătate din dulcea Moldovă."
Soția, îndurerată, rămâne la Petroșani un an și jumătate - "Nu se hotărăște să părăsească
mormântul de la poalele Parângului." După ce "și-a adunat puterile", a plecat la București și, în
urma mai multor audiențe la ministere diferite, a obținut autorizația necesară strămutării
rămășițelor pământești la Iași. Pe 1 septembrie 1945 a avut loc deshumarea și, folosind un
"vagon de marfă atașat la diverse trenuri, unele militare, de multe ori tras pe linmie necirculată;
după opt zile de călătorie a ajuns la Iași, cu conștiința datoriei împlinite. Reînhumarea la
cimitirul Eternitatea s-a petrecut în ziua de 15 septembrie 1945, în prezența celor rămași dintre
cei care l-au cunoscut."
Să nu-l uităm pe profesorul Petru Bogdan, pentru că: "Moartea nu vine odată cu vârsta,
ci odată cu uitarea." (Gabriel García Márquez)

Bibliografie:
[1] Elena Bogdan, Petru Bogdan (1873 – 1944): Savantul, profesorul și cetatea, Editura
Polirom, Iași, 2018
[2] Savel Ifrim, Contribuții ieșene în știința chimică, Editura Performantica, Iași, 2011
[3] Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Petru Poni, Mapa Petru Poni, nr. 678
[4] Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi – Fond “Petru Bogdan”, dosar nr. 2
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Bogdan
[6] http://150.uaic.ro/personalitati/chimie/petru-bogdan/
[7] http://www.bcu-iasi.ro/Petru-Bogdan-150-expozitie-documentara-virtuala-sectiunea-1