Sunteți pe pagina 1din 7

HORIA HULUBEI –

o personalitate din România înscrisă în panteonul culturii şi


ştiinţei mondiale

Prof. Iuliana Ciubuc1, Prof. Guzu Dan Adrian2, Elev Pricopie Edward3, Eleva
Papp Andrea Alexandra4

(1)-Colegiul Ion Kalinderu, Şcoala Gimnazială Sanatorială, Buşteni, jud. PH


iulialuci@gmail.com
(2) - Colegiul Ion Kalinderu, Şcoala Gimnazială Sanatorială, Buşteni, jud. PH
(2) -cls a VIII-a - Colegiul Ion Kalinderu, Şcoala Gimnazială Sanatorială, Buşteni,
jud. PH
(1) - cls.a X-a, Liceul de Arte „Aurel Popp” Satu- Mare, jud. SM

Abstract
Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele în semn de omagiu poarta astăzi
numele marelui nostru savant Horia Hulubei. Moștenirea lăsată de Academicianul Horia
Hulubei este remarcabila. Astfel Academicianul Horia Hulubei:
 a pus piatra de temelie a unei construcții ce dăinuie în timp;
 a creat în România un domeniu, cel al fizicii nucleare, care s-a impus ca cercetare
fundamentală și ca bază a aplicațiilor nucleare în țara noastră, culminând cu energetica
nucleară;
 a creat condițiile dezvoltării personalităților și sunt nenumărateexemple;
 a deschis, prin renumele său, calea colaborărilor internaționale ale fizicienilor români;
 a creat condițiile dezvoltării tuturor domeniilor din fizică, nu numai a domeniului nuclear.
Un exemplu evident este faptul că România a fost a 4-a țară din lume care a creat un
laser;
 a contribuit la crearea unei școli care și-a validat tăria și renumele în timp. A trecut peste
vicisitudinile de peste 20 de ani ai ultimilor ani ai comunismului și primii ani ai tranziției;
 astăzi, partea de nucleară a IFA, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – IFIN, ce-i
poartă numele, este cel mai mare și mai prestigios institut de cercetare științifică din
România, având un loc binemeritat, de renume în Europa și în întreaga lume.(1) (1)
Curierul de fizică, nr.74-Anul XXIV-Nr.(1)-martie 2013
„Am moștenit o bogăție pe care trebuie să o ducem mai departe și să o lăsăm generațiilor
viitoare cel puțin la nivelul la care am primit-o!”(Nicolae Victor Zamfir)
Motto
„Una dintre satisfacţiile mele cele mai mari este că, prin înfiinţarea Institutului de Fizică
Atomică, s-a realizat posibilitatea de a se creşte în ţară cadre de fizicieni eminenţi —
dintre care mulţi au lucrări deja cunoscute în lume, aducând prestigiu ştiinţei româneşti şi
asigurând schimbul de mâine în acest sector. Ei realizează un aport însemnat, pentru
economia ţării, prin lucrările lor.”(Horia Hulubei)

Fig.1 – Horia Hulubei –sursa internet

I. Date biografice

Horia Hulubei este o personalitate ştiinţifică ce a marcat dezvoltarea lumii în


domeniul fizicii şi chimiei, prin muncă, creativitate, curaj, perseverenţă. Savantul a
adus România în rândul ţărilor care au contribuit şi au îmbogăţit cunoaşterea
universală. S-a născut la Iaşi la data de 15 noiembrie 1896. După cum mărturiseşte
singur, aptitudinile pentru experimentele ştiintifice i-au fost stimulate şi dezvoltate
de tatăl său, care avea un atelier de tâmplărie şi care voia ca băieţii lui să înveţe o
meserie. Tatăl le pune la dispoziţie cărti cu experimente amuzante, pe care Horia
le realiza cu plăcere, capătă îndemânare şi îşi descoperă tendinţa spre fizica
experimentală. Ajuns la liceu a putut profita de faptul că are astfel de aptitudini.(2)
Studiile primare şi cele liceale le urmează în oraşul natal, Iasi. Termină liceul şi ia
bacalaureatul cu “Magna cum laude”.
Se remarcă prin aptitudile sale pentru ştiinţe, iar directorul şcolii îi propune să fie
asistent la facultate, ceea ce îl onorează şi îi stimulează şi mai mult creativitatea şi
pasiunea pentru ştiinţe. Urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe “Al.I.Cuza” din Iasi,
unde urma să studieze fizica şi chimia. Din nefericire studiile i-au fost întrerupte
din cauza primului razboi mondial (1914), în care a luptat ca infanterist şi aviator.
A luptat la Mărăşeşti, iar datorită faptelor sale de luptă este avansat în 1917 la
gradul de sublocotenent. Pleacă în razboi luând cu el primul curs de la facultate, al
profesorului Nicolae Costăchescu (fost elev al lui Petru Poni), pe care l-a purtat şi
l-a studiat peste tot pe unde a trecut, în Anglia, în Franţa….
Rămâne un timp în armata franceză, iar după 5 ani, scapă de armată şi se întoarce
în ţară cu gândul să se ocupe de aviaţia civilă. Întors în ţară se ocupă de organizarea
aerodromului şi a primului hangar din Băneasa. Se întoarce la Iaşi, la facultate,
din dorinţa de a face ştiinţă. La întoarcerea din razboi îşi reia studiile de abia în
anul 1922, apoi în anul 1926 îşi ia licenţa în ştiinte fizico-chimice.
II. Contribuţii aduse patrimoniului ştiintific şi cultural mondial

După absolvirea facultăţii, Horia Hulubei obţine o bursă de stat, cu ajutorul


căreia pleaca la studii la Paris, unde lucrează sub coordonarea profesorului Jean
Baptiste Perrin, laureat al premiului Nobel pentru fizică, de la Universitatea
Sorbona(1926).
În 1933, Horia Hulubei își susține teza de doctorat privitoare la efectul Compton
multiplu. Comisia de examinare a tezei sale, intitulată „Contributions à l’etude
de la diffusion quantique des rayons X“, este prezidată de Marie Sklodowska
Curie. Este în contact cu marii titani ai științei din acele vremuri: Frédéric Joliot-
Curie, Paul Langerin, Albert Einstein. Pentru cercetările sale, este numit Maestru
de Cercetare și apoi Director de Cercetare în cadrul Centrului Național de
Cercetare Științifică al Franței. Este primul cercetător din lume care obține spectre
de raze X în gaze, domeniu pe care il studiază cu ajutorul unui spectrometru de
concepție proprie. În 1935 devine membru corespondent, iar în 1941 membru al
Academiei de Științe din România și președintele secției a doua de fizică. Este ales
membru corespondent al Academiei Române în 1937, iar în 1946, membru titular.
În perioada în care studia în Franţa, Horia Hulubei primeste Premiul Fossignon,
fapt care îi aduce şi titlul de membru corespondent al Academiei Române.(3)

Fig.2 – Horia Hulubei la Paris-1933 impreuna cu comisia de doctorat-sursa internet

Fotografie realizată după susţinerea în aceeaşi zi a tezelor de doctorat la Paris în


1933 – împreună cu comisia – de la stânga la dreapta: Gheorghe Manu, Maria
Sklodowska-Curie, Jean Perrin, Yvette Cauchois, Horia Hulubei; în spate, al treilea
membru al comisiei - Charles Mauguin, profesor de mineralogie şi specialist în
cristalografie. În perioada 1927 – 1938, Horia Hulubei activează alternativ în ţară,
la Universitatea din Iaşi şi la Paris. Înfiinţează, la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi,
primul Laborator de structura materiei din România. Tot în acea epocă, Horia
Hulubei începe să se implice în studii privitoare la metalele radioactive, iar la
Sorbona are ocazia să lucreze la unul dintre primele acceleratoare de protoni din
lume.
În 1937, Horia Hulubei a fost cel mai important organizator al celebrului “Palat al
Descoperirilor” de la Paris, avand la acea dată o contribuţie remarcabilă pe plan
internaţional. Împreună cu fiziciana Yvette Cauchois, Hulubei iniţiază cercetări
care conduc la primele rezultate privind descoperirea unui element necunoscut din
tabelul periodic al elementelor.
Folosind aparatul de rezoluție înaltă cu raze X, cei doi savanți au analizat polucitul
și au observat mai multe linii de emisie slabe, care au presupus a fi ale elementului
cu numarul de ordine 87. Horia Hulubei și Yvette Cauchois au raportat
descoperirea și au propus numele de Moldaviu pentru noul element, după
Moldova, locul de baştină al marelui nostru savant, Horia Hulubei.(4)
Descoperirea realizată de Horia Hulubei a fost însă criticată şi nu a fost
recunoascută de fizicianul american F. H. Hirsh Jr., care nu a fost de acord cu
metodele de cercetare aplicate. Controversata dispută s-a încheiat cu recunoașterea
descoperirii elementului cu numărul de ordine 87 de catre fiziciana franceză
Marguerite Catherine Perey, care i-a dat numele Franciu( Fr).(6)

Fig.3 – Margheritte Perey-sursa internet

Horia Hulubei este vicepreședinte al Consiliului Agenției Internaționale de


Energie Atomică din Viena, membru al Consiliului Științific din Institutul Unificat
de Cercetări Nucleare (IUCN) de la Dubna, Rusia, membru al Academiei Franceze
de Știință (1940), al Academiei de Științe din Lisabona (1944), al societăților de
fizică din România, Franța, Germania, Elveția și SUA, iar în anul 1958 este inclus
în grupul experților ONU. În 1940 a înființat, împreună cu Victor Vâlcovici,
revista „Disquisitiones Mathematicae et Physicae” și activeaza susținut în țară,
fiind pe rând conferențiar, profesor al universității din Iași și din 1940 profesor plin
al catedrei de Structura Materiei, la Universitatea București. Între anii 1941 și 1944
ocupă funcția de rector al Universității București și are o intensă activitate de
cercetare științifică. În 1945, cu banii industriașului Malaxa, achiziționează unul
dintre cele mai performante microscoape electronice din lume, pe care George
Emil Palade il foloseste în cercetările științifice, pentru obținerea Premiului
Nobel în Medicină. În 1949 înființează filiala din Cluj a Institutului de Fizică al
Academiei Române. Academicianul Horia Hulubei, în calitate de prim director
între anii 1956 și 1968, conduce Institutul de Fizică Atomică (IFA) Măgurele-
București și acorda un rol primordial cercetării fundamentale de fizică. Din 1969
este președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (CSEN). Deține
funcții oficiale la Agenția Internațională de Energie Atomică (AIEA) din Viena.
Horia Hulubei are un rol decisiv la punerea în funcțiune pentru prima dată în
România a unui reactor nuclear, cel de al doilea din Estul Europei, a unui
ciclotron și a primului
calculator electronic românesc. Informatica in Romania a inceput la Institutul de
Fizica Atomica – Laboratorul de maşini electronice de calcul.
Este cunoscut pentru contribuții importante în fizica neutronilor, în studiul
elementelor transuraniene, studiul reacțiilor nucleare, mai ales în ceea ce privește
interacțiunile nucleare la energii joase, medii și înalte. Studiază, de asemenea,
dezintegrarea mezonilor. Pentru meritele sale a primit numeroase distincții
științifice, atât în țară, cât și în străinătate.

III. Concluzii
Un om cu o putere de muncă puțin obișnuită, având o inteligență dublată de o
memorie prodigioasă și o fire plăcută și atrăgătoare, academicianul Horia Hulubei
și-a pus energia inepuizabilă, competența științifică remarcabilă și talentul
organizatoric în slujba țării, înscriindu-se astfel în Panteonul culturii și științei
României. Se stinge din viață pe 22 noiembrie 1972.
Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele, în semn de omagiu, poartă
astăzi numele marelui nostru savant Horia Hulubei.
Moștenirea lăsată de Academicianul Horia Hulubei este remarcabilă.
Astfel Academicianul Horia Hulubei:
 pune piatra de temelie a unei construcții ce dăinuie în timp;
 crează în România un domeniu, cel al fizicii nucleare, care s-a impus ca
cercetare fundamentală și ca bază a aplicațiilor nucleare în țara noastră,
culminând cu energetica nucleară;
 crează condițiile dezvoltării multor personalităţi ştiintifice;
 deschide, prin renumele său, calea colaborărilor internaționale ale fizicienilor
români;
 crează condițiile dezvoltării tuturor domeniilor din fizică, nu numai a
domeniului nuclear. România a fost a 4-a țară din lume care a creat un laser;
 contribuie la crearea unei școli care și-a validat tăria și renumele în timp.
 astăzi, partea de nucleară a IFA, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară –
IFIN, ce-i poartă astăzi numele, este cel mai mare și mai prestigios institut de
cercetare științifică din România, având un loc binemeritat, de renume în
Europa și în întreaga lume.
„Am moștenit o bogăție pe care trebuie să o ducem mai departe și să o lăsăm
generațiilor
viitoare cel puțin la nivelul la care am primit-o!”( Prof. Nicolae-Victor
Zamfir)

Fig.4 - IFIN-“Horia Hulubei” Magurele –sursa internet

Bibliografie

[1] Curierul de fizică, nr.74-Anul XXIV-Nr.(1)-martie 2013


[2] https://www.youtube.com/watch?v=ZVuYr_WzFy4&t=43s (accesat sept. 2019)
[3] https://www.youtube.com/watch?v=uDcUdt5FgHk (accesat sept.2019)
[4] PETRE T. FRANGOPOL a*, MIHAI BĂLĂNESCU b
REVISTA DE POLITICA ŞTIINTEI SI SCIENTOMETRIE – SERIE NOUA Vol. 3, No. 3,
Septembrie 2014, p. 193 – 199,Colaborarea dintre Horia Hulubei şi Yvette Cauchois
(The collaboration between Horia Hulubei and YvetteCauchois)
[5] P. T. Frangopol, Horia Hulubei – un mare savant patriot, în Mediocritate şi excelenţă – O
radiografie a ştiinţei şi a învăţământului dinRomânia, vol. 5, p. 124, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2013, 304 pag.
[6] https://www.youtube.com/watch?v=Ab-PudCprYE (accesat sept 2019)
[7] Curierul de Fizică ISSN 1221-7794, efectul Compton multiplu, Curierul de Fizică / nr. 74 /
Martie 2013
[8] Marin Vlada- 70 de ani de la înființarea Institutului de Fizică Atomică (IFA) de la Magurele,
perioada 1955-1957- CNIV- BUCUREȘTI 11 IUNIE 2019, CNIV România ( accesat sept 2019)

S-ar putea să vă placă și