Email: info@pdfcoffee.

com  Login  Register  English

Home / mesterul manole

mesterul manole
 Author / Uploaded

Ioana Nastasiu

 

Motto: Dramatismul implică în mod necesar confruntarea polemică, lupta. Unde nu există adversitate, latentă sau declarat

 Views 1,062
 Downloads 26
Our partners
File size 326KBwill collect data and use cookies
for ad personalization and measurement. Learn
 Report DMCA / Copyright
how we and our ad partner Google, collect and
use data.  Agree & close  DOWNLOAD FILE

Citation preview

Motto: Dramatismul implică în mod necesar confruntarea polemică, lupta. Unde nu există adversitate, latentă sau
declarată, nu există nici dramatism”. (Adrian Marino, Dicţionar de idei literare).

DRAMA INTERBELICĂ Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-o
dramă studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - evidenţierea trăsăturilor dramei pentru
care ai optat, care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o
orientare tematică; - prezentarea temei dramei, reflectată în textul dramatic ales, prin referire la două scene/ secvenţe/
situaţii ale conflictului; - sublinierea a patru elemente ale textului dramatic, semnificative pentru ilustrarea viziunii
despre lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: acţiune, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, particularităţi ale compoziţiei, construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.); - exprimarea
unei opinii argumentate despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în drama aleasă. Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4
puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3
puncte; utilizarea limbii literare –3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte;aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul
trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Literatura este fiica mitologiei. Mircea Eliade Meşterul Manole Teatru mitic Dramă de idei, expresionistă Lucian Blaga
(1895-1961) Lucian Blaga a fost un poet modern, dramaturg, prozator, filozof şi eseist. Personalitate marcantă a literaturii
române, Blaga a debutat cu volumul de versuri Poemele luminii în anul 1919, acesta fiind urmat de Paşii profetului, În
marea trecere, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte. Cele mai reprezentative opere dramatice ale
autorului sunt: Meşterul Manole, Tulburarea apelor, Daria, Ivanca, Cruciada copiilor, Anton Pann, Arca lui Noe, Avram
Iancu, iar, în domeniul filozofiei, Blaga scrie Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor.

1
Opera Meşterul Manole este o dramă expresionistă deoarece reprezintă o specie a genului dramatic, în proză, cu un
conflict puternic, un deznodământ grav, accentele tragice împletindu-se uneori cu cele comice sau lirice. Teatrul
expresionist este definit prin limbajul metaforic, valorificarea miturilor, raportarea permanentă la absolut, prezenţa unor
personaje cu valoare de simbol, interesul pentru crizele de conştiinţă, tensiunile sufleteşti, câmpul obscur al
inconştientului, neliniştea existenţială, drama creatorului, trăirea frenetică de esenţă dionisiacă. În concepţia lui Blaga,
produsul artistic expresionist sugerează „relaţiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul.” Drama Meşterul Manole a fost
publicată în anul 1927 la Sibiu şi a fost reprezentată scenic în 1929 la Teatrul Naţional din Bucureşti. Balada populară
Monastirea Argeşului publicată de Vasile Alecsandri în anul 1852 reprezintă HIPOTEXTUL operei lui Blaga care se
validează ca HIPERTEXT. Autorul promovează un teatru mitic deoarece valorifică artistic unul dintre cele patru mituri
fundamentale ale poporului român identificate de G. Călinescu: mitul estetic sau al jertfei pentru creaţie. Principala
temă a operei este destinul creatorului de frumos obsedat de atingerea idealului estetic absolut. O altă temă a dramei
este iubirea ca alternativă a împlinirii umane. De asemenea, Blaga sugerează tema morţii ca jertfă implicată în orice act
creator şi lupta conştientului cu iraţionalul, cu elementele malefice din interiorul fiinţei umane, dar şi din realitatea
exterioară. Titlul dramei sugerează importanţa creatorului de frumos în timp ce titlul baladei populare Monastirea
Argeşului aduce în prim-plan imaginea produsului artistic. Titlul este un element de paratextualitate şi un motiv
anticipativ, sugerând tensiunea sufletească a personajului dramatic. Blaga este interesat de conflictul interior pe care îl
trăieşte Manole sfâşiat între patima pentru creaţie şi iubirea pentru Mira. Conflictul dramatic exterior apare între Manole
şi Bogumil deoarece acesta din urmă susţine ideea unui sacrificiu uman, iar protagonistul refuză, neînţelegând raţiunea
acesteia: „Jertfa aceasta de neînchipuit cine o cere? Din lumină Dumnezeu nu poate s-o ceară fiindcă e jertfă de sânge,
din adâncimi puterile necurate nu pot s-o ceară fiindcă jertfa e împotriva lor.” Un alt conflict exterior apare între Manole
şi cei nouă meşteri care doresc să renunţe la construirea bisericii după şapte ani de trudă şi suferinţă, dar şi din cauză că
îl suspectează pe artist de trădarea jurământului. Coordonatele spaţio-temporale sunt precizate în didascalia iniţială,
acţiunea dramei petrecându-se „pe Argeş în jos” în „timp mitic românesc”. Opera este alcătuită din cinci acte, mai multe
scene şi replici. Expoziţiunea concentrează motivul surpării zidurilor. Actul I începe prin prezentarea camerei de lucru a
lui Manole, al cărei decor sugerează o atmosferă de meditaţie şi mister deoarece există "foarte multe lumânări aprinse".
Pe masă se află "un chip mic de lemn al viitoarei biserici". În scenă se află Manole, aplecat "peste pergamente şi planuri",
măsurând "chinuit şi frământat", Stareţul Bogumil şi Găman, cu o barbă "lungă şi împletită", care doarme şi scoate
sunete ciudate. Coordonata temporală , "noaptea târziu", susţine atmosfera de mister. Manole este tulburat din cauză că,
în decurs de şapte ani, zidurile se prăbuşiseră de nenumărate ori, iar unica soluţie propusă de Bogumil rămâne jertfirea
unei fiinţe umane în zidurile mănăstirii. Meşterul respinge cu fermitate ideea: "A fost săpat în piatră: să nu ucizi. Şi alt
fulger de atunci n-a mai căzut să şteargă poruncile". Necesitatea unui sacrificiu uman este explicată prin doctrina
bogomilistă, ilustrată aici prin ideea că echilibrul şi eternitatea Universului sunt determinate de cele două forţe la fel de
puternice care-1 compun, binele şi răul: "Şi dacă întru veşnicie bunul Dumnezeu şi crâncenul Satanail sunt fraţi? [...]
Poate că unul slujeşte celuilalt", afirmă stareţul Bogumil.

Intriga se declanşează în scena a patra a primului act, când meşterii vor să abandoneze construirea bisericii, crezând că
au "clădit pe pământ nărăvit". Ei îi aduc lui Manole vestea că zidurile mănăstirii s-au prăbuşit pentru a şaptezeci şi şaptea
oară. În actul al doilea, solul trimis de Vodă îi aminteşte lui Manole că mănăstirea trebuia construită în doi ani, nu în
şapte ( cifră simbolică ce aminteşte de Geneză, prima carte a Vechiului Testament). Manole cere un ultim răgaz de trei
zile şi hotărăşte că "biserica se va ridica!" În desfăşurarea acţiunii, meşterii se revoltă împotriva hotărârii lui Manole, care-
şi motivează patima creaţiei: "am început să clădesc fiindcă n-am putut altfel" şi le mărturiseşte zidarilor ideea jertfei pe
care trebuie s-o împlinească împreună, fiind acum obsedat de ridicarea bisericii cu orice preţ, replica lui devenind un
laitmotiv: "biserica se va înălţa!" Manole anunţă zidarilor că sacrificiul trebuie să fie la fel de măreţ ca zidirea însăşi, "o
viaţă scumpă de om se va clădi în zid, jertfa va fi o soţie care încă n-a născut, soră sau fiică, [...] soră curată, fiică luminată".
Drama se amplifică prin ideea jertfirii din iubire, "aceluia i se va lua, care mai tare va iubi". Scena jurământului este
semnificativă, fiind subliniată şi la nivelul indicaţiilor de regie: „O umbră mare, bine hotărnicită cade între ei!” Apariţia
Mirei are valoarea unui punct culminant. Prima ei replică evocă hipotextul: „Bună dimineaţa—nouă ucigaşi şi cu Manole
zece…” Dacă, în baladă, Ana venise din dragoste pentru soţul ei, "aducând bucate", Mira vine cu intenţia declarată de a
împiedica omorul: "- Manole, viaţă de om în ziduri nu veţi clădi! [...] Manole, ai mai văzut minuni înălţate pe moarte?...".
Meşterul încearcă s-o convingă să plece, dar zidarii îl constrâng, în virtutea jurământului făcut, să o zidească . Mira nu
mai este acum "nici căprioară, nici izvor, ci altar [...] între blestemul ce ne-a prigonit şi jurământul cu care l-am învins."
Scena zidirii Mirei lipseşte, Blaga valorificând o tehnică numită lacună diegetică. Totuşi, acest moment esenţial este
reconstituit din replicile meşterilor la solicitarea lui Manole. Motivul zidirii treptate din baladă este eludat din diegeza
dramei (acţiune) şi recuperat parţial prin rememorare. Manole simte că sacrificiul celei mai iubite fiinţe este o formă a
jertfirii de sine, care îi dă puterea să împlinească ritualul jocului cu moartea, pe care Mira şi-1 asumă cu seninătate
mioritică. Ca şi Manole, Mira este o fiinţă superioară şi, de aceea acceptă moartea, pentru ca artistul să-şi poată împlini
idealul estetic: "Lăcaşul creşte nebun. El va fi un cântec de iubire împletit cu un cântec de moarte". Manole şi Mira sunt
uniţi în moarte, aşa cum fuseseră în viaţă, numai împreună reuşind să desăvârşească miracolul zidirii. Protagonistul
rosteşte aici cea mai cutremurătoare idee de sorginte faustiană, care confirmă concepţia că nicio creaţie majoră nu se
poate înfăptui decât prin iubire: "A mea a fost patima, eu am fost al patimei". Iureşul zidirii din actul al patrulea este redat
printr-o succesiune de metafore, figuri semantice, care condensează un tragism cutremurător, relevat prin replicile
concise, febrile şi ritmate ale meşterilor: "Zvârliţi tencuiala pe coapse şi os, sănchidem viaţa în zidul de jos. [...] Isteţi fiţi ea
şerpii şi blânzi ca porumbul. Urmaţi-mi măsura. Daţi sfoara şi plumbul". Manole însuşi este cuprins de febrilitatea zidirii,
iar disperarea îl face să rostească: "Aprindeţi pădurile să se vadă de departe că aici zece draci clădesc o biserică lui
Hristos". Revolta sa, îmbinată cu o înălţare spirituală superioară, capătă proporţii uriaşe: "Dacă fapta noastră nu e bună,
să fie cel puţin frumoasă, dacă nu e frumoasă, să fie cel puţin înspăimântătoare!". Deznodământul cuprinde răzvrătirea
lui Manole împotriva faptei cumplite. Meşterul vrea să spargă zidul pentru a-şi elibera fiinţa iubită. El este obsedat de
vaietul ce răzbate din zidurile bisericii, "nu scuipaţi că sunteţi pe un mormânt, nu înjuraţi că sunteţi pe o biserică, tăceţi
molcom, că unul din voi a ucis ". Manole rosteşte un blestem dureros şi crud, insistând şi asupra implicaţiei de conştiinţă
a tuturor celor ce au zidit: "Judecata mea mi-o voi face-o singur, judecata voastră cine va face-o?" Printr-un monolog,
Manole exprimă o dureroasă 3

meditaţie privind singurătatea sufletului său, aflat acum lângă un "lăcaş abia început, mormânt de îngeri şi sfinţi".
Ultimul act, al cincilea, prezintă moartea lui Manole, într-o comuniune de dreptate şi iubire cu Mira, după credinţa
populară în viaţa de dincolo. Călugării cer pedepsirea lui Manole, dar mulţimea şi Vodă îl apără. Ultima dorinţă a lui
Manole este aceea de a trage el "clopotul întâia oară pentru aceea care cântare de clopot n-a avut". Vodă a sosit să se
închine la noua biserică, dar preoţii şi boierii veniţi să vadă lăcaşul, l-au sfătuit să-1 judece pe Manole pentru crimă.
Manole este chinuit de întrebări şi dilema sa privitoare la blestemul patimei este plină de dramatism: "Că patima aceasta
coborâtă de aiurea în om e foc ce mistuie preajmă şi purtător. Şi e pedeapsă şi e blestem. [...] Doamne, pentru ce vină
neştiută am fost pedepsit cu dorul de a zămisli frumuseţe?...". Mulţimea adunată în jurul bisericii îl apără pe Manole,
strigând că "Meşterul neasemănat trebuie să trăiască!...", însă Manole s-a urcat în turla bisericii, a tras clopotul, apoi s-a
aruncat în gol. În acest moment se aude ţipătul mulţimii, "plâns de femei", şoapte: "Manole s-a aruncat în văzduh. ".
Meşterii rămân dezorientaţi fără Manole, "nu vom şti cum să găsim un loc în viaţă, vom rătăci din loc în loc [...] Doamne,
ce strălucire aici şi ce pustietate în noi". Remarcabilă este diferenţa dintre baladă şi dramă, în opera populară meşterii îşi
găsesc sfârşitul alături de Manole în timp ce în opera lui Blaga ei rămân în viaţă deoarece au fost martorii unei
întâmplări de excepţie şi trebuie să o transmită mai departe. Personajele dramei sunt construite în manieră
expresionistă, fiind simboluri ale unor idei esenţiale. Manole este simbolul creatorului stăpânit de patima pentru frumos,
Mira este simbolul vieţii, al frumuseţii, al iubirii şi al purităţii, Bogumil aminteşte de erezia bogomilistă, Găman
simbolizează forţele stihiale, iraţionale, Vodă este simbolul autorităţii, iar primii patru meşteri sunt individualizaţi prin
ocupaţia lor anterioară: „Întâiul a fost cândva cioban, al doilea a fost cândva pescar, al treilea a fost cândva călugăr, al
patrulea a fost cândva ocnaş.” Ca instanţă dramatică, Manole este personaj principal datorită ocurenţei sale pe parcursul
discursului dramatic, central datorită rolului dominant pe care îl are în transmiterea mesajului operei, eponim deoarece
se regăseşte în titlul operei, mitic prin destinul său care îl repetă pe al oricărui creator absolut, simbol al condiţiei tragice
a creatorului. Ca referent uman, Manole este prezentat printr-un portret fizic sau prosopografie. Acesta este realizat prin
caracterizare directă în replica Mirei: „Meşterul meu. Păr negru. Cap fierbinte”, dar şi într-o didascalie: „Manole istovit, mai
bătrân, faţa devastată, barba crescută.” Autorul nu insistă pe aspectul fizic, ci pe portretul moral sau etopee. Acesta e
realizat prin caracterizare directă realizată de alte personaje. Mira îl numeşte metaforic: "inimă fără odihnă, gând treaz,
visare fără popas" sau: „Eşti un copil.”ori „Manole e chin.” Al şaselea meşter îl consideră: „Meşterul Nenoroc” sau afirmă:
„Meşterul nostru e nebun.”, „Manole vorbeşte aiurea.” în timp ce Vodă îl caracterizează printr-un epitet antepus: „Straşnic
om, Manole ăsta!” In discuţia cu Bogumil, după zidirea Mirei, el însuşi se autocaracterizează ca fiind dominat de patima
creaţiei care "e foc ce mistuie [...] şi e pedeapsă şi e blestem.” Manole trăieşte la cote maxime tragedia creatorului de
valori spirituale, durabile peste timp, luptându-se cu propriul său destin - "A mea a fost patima, eu am fost al patimei", în
cele din urmă artistul fiind învingător în faţa omului Manole. Fiind anulat ca fiinţă prin jertfirea Mirei, Manole află singura
salvare în moarte, o moarte necesară, un sacrificiu identic cu cel al persoanei iubite şi nu o sinucidere. Mira aminteşte de
zeiţa destinului în mitologia greacă deoarece sugerează prin atitudinea ei o demnă şi înţeleaptă acceptare a
inevitabilului. De asemenea, numele ei este asociat cu verbul „ a se mira” şi cu substantivul „miracol” semnificând
uimirea femeii în faţa puterii creatoare a bărbatului, inocenţa, dar şi capacitatea de a da viaţă.

În concluzie, opera lui Lucian Blaga susţine propria sa idee că „Omul trebuie să fie un creator” şi că trebuie să trăiască
„întru mister şi pentru revelare”, protejând frumuseţea lumii.

5
Contact information
Ronald F. Clayton
 info@pdfcoffee.com

 Address:

46748 Colby MotorwayHettingermouth, QC T3J 3P0

About Us

Contact Us

Copyright

Privacy Policy

Terms and Conditions

FAQ

Cookie Policy

SUBSCRIBE OUR WEEKLY

NEWSLETTER

Enter your E-mail Subscribe

Copyright © 2023 PDFCOFFEE.COM. All rights reserved.     