Cojan Alexia

Sabau Alexandra
11G

METEORITI
CADEREA METEORITILOR
Definiția meteoriților poate fi spusă ca un fragment al
unui corp ceresc care cade pe planeta Pământ sau pe
orice altă stea. Aceasta implică faptul că corpul stâncos
trebuie să fie capabil să ajungă la suprafa ța unei stele
Ce este un meteorit?
lăsând în urmă o urmă strălucitoare de lumină pe care o
numim meteor.
Prin urmare, meteori ții nu pot cădea numai pe pământ, ci
pot ajunge și la orice altă planeta : Marte, Venus,
suprafața lunii, etc .
În ceea ce prive ște pământul, are propria sa barieră
naturală pentru a rezista acestui fenomen: atmosfera.
Acest strat de gaz poate face ca majoritatea materialului
interplanetar care ajunge în atmosferă să se
descompună înainte de a ajunge la suprafa ță.. Meteori ți
mai mari se rup în bucă ți mici, dintre care unele pot
ajunge la sol.
Când trec, produc meteorii pe care i-am men ționat mai
devreme. Când aceste bile de foc explodează în
atmosferă, ele se numesc bile de foc. Majoritatea
meteoriților sunt imperceptibili sau microscopici atunci
când ajung la suprafa ță. Cu toate acestea, altele pot fi
găsite pentru investiga ții și analize suplimentare.
Mulți meteoroizi cad spre Pământ, dar majoritatea ard din cauza frecării cu
aerul încă înainte să atingă Pământul, în momentul intrării lor în straturile înalte Caderi ale meteoritilor
ale atmosferei. Există însă și cazuri în care meteoroizii mari și chiar gigantici au
intrat în atmosfera Pământului, nearzând complet și rezultând astfel meteori ții.
Așa s-a 3 întâmplat cu meteoritul Chicxulub, care a căzut pe Pământ acum
circa 66 milioane de ani și a provocat printre altele un crater de 180 km în
diametru cunoscut sub denumirea de craterul Chicxulub. Mărimea meteoroidului
care a intrat în atmosferă se apreciază că ar fi fost de cel pu țin 10 km. Locul
impactului se află în mare, nu departe de coasta nordică a peninsulei Yucatán și
de oră șelul Chicxulub din Mexic. Craterul de sub mare a stat îngropat în
sedimente pietroase, din care cauză el nu a suferit erodări naturale și s-a
păstrat foarte bine până în zilele noastre.
Cel mai mare meteorit care a lovit Pământul în epoca modernă este cel căzut la
30 iunie 1908 la nord de râul Tunguska, deci acum circa 100 de ani, în Siberia
centrală — în taiga (60° 55’ nord, 101° 57’ est). Explozia a doborât copaci
numeroși, distrugând păduri cu o suprafa ță de circa 2.000 km2. Fenomenul
Tunguska nu este încă elucidat, negăsindu-se încă resturi din meteorit, și nici
urmele unui crater. Cea mai răspândită teorie sus ține că acesta a fost un corp
solid (o stâncă) cu un diametru de circa 50 m, care a explodat cu o for ță
echivalentă cu aproximativ 10-15 megatone de trinitrotoluen (ceea ce
corespunde la circa 1.000 de bombe atomice Hiro șima), la aproximativ 6 km
deasupra solului. Explozia nu a produs victime umane, deoarece zona este
aproape pustie, însă o asemenea explozie ar putea distruge în întregime chiar
și un oraș de mărimea Bucure știului. Actualmente (2008) este cercetat micul lac
Ceco din apropierea epicentrului exploziei, care ar putea să fi luat na ștere chiar
în craterul căutat.
Craterele care se găsesc pe Lună sunt datorate tot meteori ților, dar din cauza
lipsei atmosferei, nu există eroziune care să le estompeze cu timpul, a șa cum
se întâmplă pe Pământ.
Se estimează că aproximativ 100 de meteori ți de diferite dimensiuni și
compoziții intră pe suprafa ța planetei noastre în fiecare an, unii sunt Alte caracteristici
foarte mici, iar al ții au mai mult de un metru în diametru. Majoritatea
substanțelor care intră în atmosferă nu sunt imune la eroziunea de
frecare pe traiectoria lor descendentă, dar multe alte substan țe pot. Dacă
un martor a asistat la impactul său cu solul, a fost numit „cădere” și, dacă
a fost descoperit mai târziu, a fost numit „descoperire”.
Au fost înregistrate și înregistrate aproximativ 1.050 de căderi și
aproximativ 31.000 de descoperiri. Meteori ților li se dă numele locului în
care au fost găsi ți sau au fost martori la căderea lor, urmată de obicei de
o combinație de numere și litere pentru a-i deosebi de al ți meteori ți căzu ți
în aceeași zonă.
Meteoriții pot proveni din mai multe surse. Unele sunt doar rămă și țe din
formarea (sau distrugerea) obiectelor astronomice mai mari (cum ar fi
sateliții sau planetele). De asemenea, pot fi fragmente de asteroizi, cum
ar fi cele care abundă în centura de asteroizi dintre planetele interioare și
planetele exterioare a sistemului nostru solar.
În alte cazuri, s-au separat de cometă, pierzând bucă ți mai mici în urma
lor. După ce posedă una dintre aceste origini, acestea sunt încă plutitoare
sau aruncate în spa țiu cu viteză mare din cauza exploziilor sau a altor
fenomene similare.