Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un cutremur este un fenomen natural caracterizat prin eliberarea bruscă a energiei cumulate în
roci, energie care se transmite sub formă de unde seismice care provoacă printre altele mișcarea
solului.
Se știe faptul că majoritatea cutremurelor se produc datorită fenomenelor naturale din interiorul
Pământului. Oare de ce?
Din start trebuie să înțelegem că seismele sunt rezultatul unui mecanism planetar foarte
complicat, pe care de abia în ultimele sute de ani am început să îl descrifrâm folosind
raționamente științifice. Nimeni nu a fost în interiorul Pământului pentru a vedea ce se află acolo,
însă datorită undelor seismice produse de cutremure și interpretării lor, precum și altor factori, am
putut înțelege ce se întâmplă la adâncimi considerabile din interiorul Pământului. Astfel am ajuns
la concluzia că povestea cauzelor tectonice ale cutremurelor este următoarea:
Cu circa 4,5 miliarde de ani în urmă, dintr-un nor de praf şi gaz care se învârtea în jurul
Soarelui s-a format Planeta Pământ. Pământul s-a încălzit tot mai tare, până când s-a transformat
într-o sferă de roci incandescente şi metal topit. Pe măsura trecerii timpului, de-a lungul a
milioane de ani, Pământul a început să se răcească, fenomen ce continuă şi în zilele noastre. Ca
efect al procesului de răcire, materialele mai dense (precum cele ce conţin fier şi sulf) s-au
scufundat în interiorul Pământului, iar materialele mai uşoare (precum cele ce conţin silicaţi şi
apă) au ajuns spre suprafaţă, unde s-au răcit, formând o scoarţă solidă. În procesul de formare s-
au delimitat mai multe învelişuri (strate) în interiorul Pământului. Datorită asemănărilor, structura
internă a Pământului poate fi comparată cu cea a unui ou fiert. Crusta şi mantaua superioară
formează o sferă de roci denumită litosferă, caracterizată prin starea ei de agregare solidă și
printr-o grosime de 100-150 km sub oceane și până la 250-300 km sub continente. Imediat sub
aceasta se situează astenosfera, care este o regiune din manta cu o consistenţă plastică, semisolidă
(asemenea asfaltului topit), care se întinde în continuarea litosferei până la maxim 700 km
adâncime. Supus de-a lungul timpului geologic unor presiuni şi temperaturi foarte înalte,
materialul din care este alcătuită astenosfera devine mai uşor şi „curge”. Din această cauză, se
presupune că litosfera „pluteşte” sau se deplasează odată cu astenosfera. Datorită numeroaselor
deformări la care este supusă (atât datorită unor forțe din interiorul Planetei cât și din exteriorul
ei), litosfera nu se constituie sub forma unui înveliș unitar de roci; ea prezintă numeroase fisuri,
care o împart în mai multe fragmente. Acestea poartă denumirea de plăci litosferice (sau
tectonice).Plăcile Pământului se mișcă lent, dar continuu. Viteza lor de deplasare poate fi
comparată cu viteza de creștere a unghiilor noastre. Forţe aparent invizibile, dar a căror existenţă
a fost însă demonstrată şi justificată ştiinţic, dirijează această deplasare. Mișcarea plăcilor
tectonice este produsă de contrastul dintre temperaturile mari din nucleu si cele mici de la
suprafata ce cauzează mișcarea materialului topit din manta. Această mișcare seamănă cu cea pe
care o putem observa în interiorul unui vas cu apă adus la fierbere, iar denumirea ştiinţifică a
acestei mişcării este convecţie. Majoritatea cutremurelor se datorează mişcărilor plăcilor
tectonice şi se produc îndeosebi la limitele de separaţie dintre ele (margini de plăci. Faliile pot fi
considerate subcomponente ale marginilor plăcilor tectonice, dar și rezultat al răspunsului rocilor
din crustă la stresul din interiorul Pământului. Ele reprezintă fracturi pe un anumit plan, care
separă două blocuri ce se pot deplasa unul față de celălalt. În momentul mișcării bruște a celor
două blocuri se produc cutremure.
Ce este și care sunt beneficiile terapiei cu ultrasunete?