Vaccinuri, seruri și imunoglobuline

Coordonator: Prof. Univ. Dr. Lupșe Mihaela Sorina,

Medic rezident Boli Infecțioase An. I – Dr. Berinde
Ioana,
Medic rezident Boli Infecțioase An. II – Dr. Onea Diana.
Ce sunt vaccinurile și care este rolul acestora?

Vaccinarea reprezintă modalitatea prin care organismul uman produce anticorpi

specifici împotriva unei afecțiuni, fără ca acesta să ducă la producerea afecțiunii în sine.

Puține intervenții medicale din secolul trecut pot rivaliza cu efectul pe care vaccinarea l-
a avut asupra longetivității, costurilor medicale cât și asupra calității vieții.

La ora actuală se poate vorbi despre 27 de patologii, care în trecut puneau viața omului
în pericol, iar astăzi ele pot fi prevenite datorită existenței vaccinurilor.
 Afecțiunile care pot fi prevenite prin vaccinare

Rujeola Rubeola Oreionul Difteria Poliomielita

Tetanosul Tusea convulsiva Hepatita A Hepatita B Gripa
Infecțiile pneumococice Infecțiile meningococice Infectiile cu Haemophilus Influenza tip B Infecțiile cu HPV Infecțiile cu Rotavirus
Varicela Herpes zoster Rabia Febra Tifoida Encefalita de căpușe
Encefalita Japoneză Denga Holera Antraxul Febra galbenă
SARS-CoV2 Tuberculoza
 Beneficiile vacinării

Protejează împotriva apariției manifestărilor unei afecțiuni

infecțioase

Protejează împotriva complicatiilor pe care o afecțiune le-ar putea crea

Reduc rata de transmisie a infecției de la o persoană imunizată către o

altă persoană, astfel persoanele vaccinate pot contribui la protejarea
celor care nu sunt eligibili pentru vaccinare
 Noțiuni generale

Vaccinarea Actul medical de administrare a unui vaccin în scopul prevenirii unor boli
infecţioase.

Vaccin Produs biologic care se administrează cu scopul de a induce un

răspuns imun specific protector, fără a produce îmbolnăvirea.

Acoperire Procentul (%) persoanelor vaccinate din totalul persoanelor care ar fi

trebuit să fie vaccinate (eligibile pentru vaccinare).
vaccinală
 Procesul prin care se induce imunitate activă, adică ”rezistenţă” faţă de
Imunizare dobândirea unui agent infecţios, prin administrarea unor vaccinuri
(antigene).

Imunogenitate Capacitatea unui vaccin de a induce un răspuns imun specific umoral sau
celular.

Reacţie Reacţie nedorită apărută în urma vaccinării şi care se poate datora vaccinului
sau particularităților persoanei vaccinate. Sunt excluse reacţiile adverse
adversă datorate modului de administrare, dozei administrate şi altor condiţii care ţin
postvaccin de actul medical.
 Scurt istoric al primului vaccin din lume
Variola a fost o boală contagioasă, de natură virala. A fost una dintre cele mai
mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr imens de oameni
( între 300 și 500 de milioane de persoane).
Infefcția cu virusul variolic se manifestă printr-o erupție maculo-papulară
caracteristică, urmată de vezicule umplute cu lichid.
Exista două tipuri de variolă: cea minoră și cea majoră. Cea majora poate
da complicații semnificative pe termen lung, de la cicatricile caracteristice pe față,
pană la orbire sau deformații la nivelul membrelor din cauza artritei și osteomielitei,
care deși sunt mai rare, pot fi debilitante.
Edward Jenner a fost cel care a pus la punct primul vaccin împotriva variolei,
dar procedura era empirică, nu se cunoștea mecanismul care producea imunizarea și
functiona doar pentru variolă.
În prezent, datorită vaccinării, variola este eradicată la nivel mondial la
oameni. Ultimul caz cunoscut apărut în mod natural s-a înregistrat în 1977, în
Somalia.

(Sursa foto: Wikipedia.org, https://ro.wikipedia.org/wiki/Variol%C4%83 )

 SCĂDEREA NUMĂRULUI DE CAZURI ALE UNOR AFECȚIUNI CARE POT FI PREVENITE PRIN VACCINARE, CA URMARE A
IMPLEMENTĂRII PE SCARĂ LARGĂ A RECOMANDĂRILOR NAȚIONALE PRIVIND VACCINAREA
(Date statistice din Statele Unite, anul 2012)

MEDIA NUMĂRULUI ANUAL AL SCADEREA PROCENTUALĂ A NR. DE

TIPUL DE AFECȚIUNE CAZURILOR ÎNAINTEA NUMĂRUL CAZURILOR CAZURI DUPĂ RĂSPÂNDIREA
RAPORTAT IN ANUL 2012
VACCINĂRII VACCINURILOR

VARIOLĂ 29.005 0 100%

DIFTERIE 21.053 1 >99%
POJAR 530.217 55 >99%
OREION 162.344 229 >99%
PERTUSIS 200.752 48.277 76%
POLIOMIELITA 16.316 0 100%
RUBEOLĂ 47.745 9 >99%
RUBEOLĂ CONGENITALĂ 152 2 99%
TETANOSUL 580 37 94%
HAEMOPHILUS INFLUENZAE TIP B 20 30 99%
HEPATITA A 117.333 2.89 98%
HEPATITA B ACUTĂ 66.232 18.8 72%

INFECȚIE PNEUMOCOCICĂ INVAZIVĂ 63.067 31.6 50%

VARICELĂ 4.085.120 216.511 95%

Tabel 1, Sursă: Kasper, Dennis L., and Anthony S. Fauci, eds. Harrison’s Infectious Diseases. Third edition. New York: McGraw-Hill Education, 2017, p.49.
 Programul național de vaccinare în România
În România există un program național de vaccinare care cuprinde:
O vaccinare de rutină (11 afecțiuni sunt incluse) – care în general se realizează în copilăria timpurie și este
gratuită.
O vaccinare selectivă – care se referă la anumiți cetățeni care lucrează în anumite domenii cu risc pentru o
anumită afecțiune (vaccinarea antirabică pentru veterinari).
O vaccinare opțională – exista un vaccin specific și disponibil împotriva unei afecțiuni însă costul său este
suportat de către cetățean și poate fi efectuat de regulă în orice moment, dacă nu exista vreo condiție
medicală care să îl contraindice.
 Calendarul vaccinărilor de rutină în România
Varsta recomandata Tipul de vaccinare Comentarii
Primele 24 de ore Hep B- Impotriva infecției cu virusul hepatitic Se administrează în marternitate
2-7 zile BCG- Impotriva tuberculozei

2 luni DTPa-VPI-Hib-HepB- protejează impotriva: difteriei, tetanosului, tusei Se administrează la medicul de familie
convulsive, poliomielitei, bolilor determinate de Hib și Hepatita B Este nevoie de 3 doze pentru eficacitate maximă
Vaccin pneumococci conjugat*

4 luni DTPa-VPI-Hib-HepB- a doua doză Se administrează la medicul de familie

11 luni DTPa-VPI-Hib-HepB- a treia doză Se administrează la medicul de familie

12 luni ROR- impotriva rubeolei, rujeolei și a oreionului Se administrează la medicul de familie- este
nevoie de rapel pentru a fi efcace

5 ani ROR- rapel Se administrează la medical de familie

6 ani DTPa- VPI- anti teteno- difterio-pertussis si anti poliomielitic Rapel- Se administrează la meidcul de familie

14 ani dT sau dTpa Pentru finalizarea imunizării, pentru protecție pe

termen lung împotriva difteriei și tetanosului sau
difteriei-teanosului și impotriva pertusisului

Tabel 2, Sursa: Streinu-Cercel, Adrian. Boli Infecțioase. Curs Pentru Studenți Și Medici Rezidenți. Vol. 2. Bucureşti: Editura Universitară „Carol Davila”, 2021, p.218.
 Vaccinarea selectivă

Cuprinde următoarele categorii populaționale:

1. Persoanele considerate la risc crescut de îmbolnăvire sau complicații: vaccinul gripal la persoanele cu
boli cronice, gravide, vârstnici etc.
2. Persoanele din colectivități și/sau aflate în situații speciale: vaccinul hepatită A în caz de inundații sau de
deficiențe în aprovizionarea cu apă potabilă, etc.
3. Persoane care călătoresc în zone cu risc: vaccinul împotriva febrei galbene
4. Persoane expuse ocupațional (profesional):
• Vaccin hepatita B pentru personalul medico-sanitar;
• Vaccin rabic pentru veterinari sau persoane care lucrează cu virusul rabic în laborator;

• Vaccin meningococic pentru personalul medico–sanitar din laboratoare sau spitale de boli infecțioase.
 Vaccinarea opțională

Se referă la vaccinarea în vederea profilaxiei unor boli pentru care există un vaccin specific, dar acesta din
urmă nu este inclus în programele de vaccinare.

Se efectuează în completarea vaccinărilor obligatorii, costul fiind suportat de către persoana vaccinată.

Există variaţii de la o ţară la alta, astfel încât unele vaccinări aflate în PNV din unele ţări, pot fi opţionale în
alte ţări. De exemplu, vaccinul împotriva infecției cu rotavirus și vaccinul împotriva varicelei sunt vaccinuri
opționale în România.
 Tipuri de vaccinuri
VACCINURI
VACCINURI VII
INACTIVATE
Agentul bacterian sau viral este inactivat prin
Determină o imunitate asemănătoare cu diferite procese fizice și chimice, în aşa fel încât
cea naturală, obţinută după boală sau să-şi piardă virulența, dar să-și păstreze
infecţie. proprietăţile imunogene.

Eficacitatea lor depinde în mare măsură de

cantitatea de antigen pe care o conţin, de aceea
Sunt mai uşor de produs, dar este foarte sunt necesare doze repetate pentru a se putea
importantă testarea şi menţinerea obţine un răspuns imun adecvat.
atenuării virale, atenuare de care
depinde siguranța acestor vaccinuri.

Sunt mult mai sigure, fiind lipsite practic de orice

risc de a produce infecţie sau boală.
 VACCINURI VII VACCINURI INACTIVATE

Nu pot determina boală postvaccinală;

Se pot administra la persoane imunocompromise și
Induc titruri ridicate de anticorpi; în sarcină;
Beneficii Induc tipuri diferite de anticorpi (Ig A, Ig G);
Beneficii Persoana vaccinată nu excretă în mediu agentul
infecțios vaccinal viabil;
Induc imunitate postvaccinală de lungă durată;
Antigenul vaccinal nu este afectat de prezența
Activează limfocitele T citotoxice, care distrug anticorpilor specifici circulanți, de aceea acest tip
celulele infectate de virusuri. de vaccin poate fi administrat concomitent, înainte
sau după administrarea de imunoglobuline (ex.
hepatita B, rabie, tetanos).

Virusul / bacteria vie atenuată din vaccin își poate

recâștiga virulența și poate produce boala
postvaccinală;
Excreția în mediul exterior a microorganismului Induc anticorpi de tip Ig G, dar nu induc imunitate
atenuat din vaccin, cu posibilitatea transmiterii la mediată celular.
contacți. Exemplul clasic este reprezentat de Riscuri Induc o imunitate postvaccinală limitată în timp;
Limite
poliomielita postvaccinală la contacții persoanei Necesită doze repetate;
vaccinate cu vaccin polio oral (cu virus viu
atenuat).
 Principii ce trebuie respectate în administrarea
vaccinurilor
Pentru obţinerea unui răspuns imun postvaccinal optim, vaccinurile trebuie să fie administrate la vârsta şi
la intervalele recomandate. Atunci când acestea nu pot fi respectate, se va ţine seama de următoarele aspecte:
Un vaccin inactivat poate fi administrat simultan sau în orice moment, înainte sau după administrarea unui alt
vaccin inactivat sau viu
Între dozele succesive ale aceluiaşi vaccin sau între vaccinurile diferite se vor respecta intervalele minime
recomandate pentru fiecare tip de vaccin
Întreruperea schemei de vaccinare nu impune reluarea întregii serii de administrări sau administrarea unor
doze suplimentare
Un interval mai lung între doze nu reduce titrul final de anticorpi, dar protecţia optimă se obţine după ce se
administrează numărul total de doze recomandate
Un interval mai scurt între dozele de vaccin poate influența răspunsul imun, cu scăderea nivelului de protecție.
 Intervalul minim recomandat între dozele
vaccinale
≥ 2 inactivate Nici unul. Pot fi administrate simultan sau la orice interval între doze
Viu şi inactivat Nici unul. Pot fi administrate simultan sau la orice interval între doze
≥ 2 vii 4 săptămâni, atunci când nu sunt administrate simultan
Vaccinurile nu trebuie administrate la intervale mai mici decât cele recomandate, cu excepția unor situații:
·Pentru situații excepționale (călătorie etc.) - se admite scurtarea intervalului minim între doze cu maxim 4
zile, înaintea vârstei minime recomandate
· În epidemiile de rujeolă, dată fiind severitatea rujeolei/rubeolei la copiii cu vârsta sub 1 an, vaccinul
rujeolic sau ROR se poate administra începând cu vârsta de 7 luni , în primele 72 de ore de la contactul cu
un caz posibil sau confirmat, dar acești copii vor fi vaccinați cu ROR și la vârsta de 12 luni, conform
calendarului de vaccinare.
 Calea de administrare
Calea de administrare este recomandată de producător, iar nerespectarea
acesteia poate determina o scădere a eficacităţii vaccinului sau poate creşte
riscul de reacţii adverse.
Vaccinurile se pot administra:
Oral: VPO, holeric, rotavirus;
Intranazal: vaccin gripal viu atenuat;
(Sursă foto 2 : www.ema.europa.eu)
Intradermic: BCG, vaccin gripal inactivat;
Subcutanat: rujeolic
Intramuscular: VPI, Hep B, Hep A, HPV, DTPa, dT.
Vaccinurile nu se administrează niciodată intravenos și se utilizează numai
seringi de unică utilizare!

(Sursă foto 3: www.unicef.org)

 Contraindicațiile vaccinării
Contraindicația este reprezentată de existența unei afecțiuni/condiții pe care o are persoana care se
prezintă la vaccinare și care crește semnificativ șansa apariției unei reacții adverse postvaccinale severe.
Vaccinul nu trebuie administrat când există o contraindicație.

Contraindicaţiile absolute, permanente :

• Reacţii alergice severe cunoscute la un vaccin sau la una dintre componentele vaccinului. Aici se
încadrează:

• Reacția alergică cunoscută la proteinele de ou, care contraindică vaccinurile preparate pe ou

embrionat (vaccinul gripal, vaccinul pentru febra galbenă)

• Reacția alergică cunoscută la neomicină, care contraindică vaccinurile ce conțin urme de

neomicină (vaccinul gripal etc).

• Encefalopatia apărută în primele 7 zile de la vaccinarea cu pertussis celular (DTP).

Contraindicaţiile temporare:

Contraindicațiile temporare sunt cele mai numeroase. Ele impun o amânare a vaccinării, vaccinul
putând fi administrat ulterior, atunci când condiția/afecțiunea care a impus contraindicația a fost rezolvată.
De exemplu, vaccinurile vii sunt contraindicate la gravide.

!
False contraindicaţii

• Reacţiile locale uşoare sau moderate după o administrare anterioară;

• Febră uşoară după o administrare anterioară;
• Tratamentul antimicrobian în timpul vaccinării;
• Convalescenţă după o boală infecţioasă;
• Născutul prematur;
• Expunerea recentă la o boală infecţioasă;
• Alimentaţia naturală (alăptarea);
• Antecedentele familiale de sindrom de moarte subită;
• Antecedentele familiale de convulsii.
 Sunt cele mai frecvente reacții adverse postvaccinale. Ele apar în general la câteva ore de la administare și sunt
de obicei ușoare și autolimitate, constând în durere, edem, roșeață la locul de administrare.
Reacții În funcție de tipul vaccinului, reacțiile locale pot apărea la până 80% din dozele de vaccinuri administrate. Sunt
locale mai des întâlnite la vaccinurile inactivate .
Reacții adverse
postvaccinale
Reacțiile sistemice sunt manifestări generalizate care includ febră, mialgii, cefalee, artralgii, stare de rău, etc. Ele apar
mai frecvent după administrarea vaccinurilor vii atenuate, fiind determinate de replicarea virală, fapt pentru care
Reacții sunt similare unei forme ușoare a bolii naturale.
sistemice

Reacțiile alergice sunt cel mai rar întâlnite (< 1 caz / 1 milion de doze), dar sunt cele mai severe, putând pune în
pericol viața. Ele pot fi cauzate de antigenul vaccinal sau de o altă componentă a vaccinului (conservant,
Reacții stabilizatori, substanțe din mediul de cultură celulară) .
alergice

Şocul anafilactic este una dintre cele mai grave reacţii adverse postvaccinale, motiv pentru care necesită un diagnostic
și un tratament imediat. În fiecare cabinet în care se efectuează vaccinări, personalul medical trebuie să cunoască
Șocul protocolul de management al șocului anafilactic, iar cabinetul trebuie să dețină o trusa medicală de urgență. Se
recomandă supravegherea persoanei vaccinate timp de 15 minute după administrare.
anafilactic
 Înregistrarea și raportarea vaccinărilor și a
reacțiilor adverse

Efectuarea vaccinării se înregistrează în următoarele documente medicale:

Documentele din cabinetul medicului de familie,
 Documentele maternităţii (pentru vaccinurile efectuate imediat după naştere)
 Documentele oricărei alte unităţi medicale/medic care efectuează vaccinări
 În registrul electronic național de vaccinări (RENV)
 Carnetul de vaccinări care se înmânează mamei la externarea din maternitate.
 Vaccinarea persoaneor aflate în situații speciale
prevenirea îmbolnăvirii femeii
însărcinate
Vaccinarea în sarcină și alăptare:
Vaccinarea în timpul sarcinii are dublu scop :

protecția nou-născutului în primele luni

de viață.

Imunitatea dobândită postvaccinal de mamă se transmite transplacentar la făt, asigurând astfel și

protecția nou-născutului. În acest fel, nou-născutul va primi de la mamă anticorpii specifici
postvaccinali și va avea un titru de anticorpi asemănător cu al mamei.
Titrul de anticorpi protectori persistă la nou-născut 5-6 săptămâni, protejându-l și în același
timp asigurându-i un răspuns imun mai bun și mai rapid la dozele din vaccinul respectiv pe care le va
primi el în primele luni de viață.
Administrarea în timpul sarcinii a vaccinurilor inactivate sau chiar și a celor vii atenuate nu a
produs malformații congenitale la făt.
 Administrarea vaccinurilor la femeia gravidă să efectueaza numai la recomandarea medicului și
doar atunci când:

Riscul de expunere al gravidei la o infecție prevenibila prin

vaccinare este mare

Infecția prevenibila are un risc mare de complicații și evoluție

severă la mamă și/ sau făt

Riscul de reacții adverse postvaccinale la vacccinul respectiv este

redus.

Vaccinarea unei gravide cu vaccinuri inactivate bacteriene, virale sau cu anatoxine nu prezintă niciun
risc pentru făt sau pentru sarcină, astfel încât aceste vaccinuri pot fi administrate în timpul sarcinii .
Administrarea unui vaccin cu virusuri vii atenuate în timpul sarcinii prezintă un risc teoretic și ipotetic de
transmitere la făt a virusului viu atenuat din vaccin. Din acest motiv, vaccinurile cu virusuri vii atenuate
(rujeolă, rubeolă, varicelă, oreion, febră galbenă) sunt contraindicate în timpul sarcini
Alăptarea

Alăptarea nu reprezintă o contraindicație pentru niciun vaccin.

În perioada de alăptare se pot administra atât vaccinurile
inactivate, cât și cele vii atenuate, fără riscuri pentru mamă sau
nou-născut.

Se recomandă precauție pentru vaccinul împotriva febrei

galbene, care ar trebui evitat atunci când călătoria lehuzei într-o
zonă endemică poate fi amânată .

(Sursă foto 4: nestlebaby.ro,

https://www.nestlebaby.ro/ghid-alaptare)
 Vaccinarea la pacienții imunodeprimați

Pacienții imunodeprimați au un risc semnificativ mai mare atât pentru a dobândi o boală infecțioasă
prevenibilă prin vaccinare, cât și pentru a dezvolta o formă severă de boală, din cauza statusului imunitar
deficitar, precum și din cauza contactului frecvent cu mediul spitalicesc.
Pacienții imunodeprimați nevaccinați sau incomplet vaccinați au un risc potențial mai mare decât
persoanele imunocompetente de a dezvolta forme severe ale infecțiilor prevenibile prin vaccinare, având
o rată mai mare de complicații și deces.
Capacitatea de răspuns imun post-vaccinal la persoanele cu imunodeficiențe este insă diferită în
funcție de o serie de factori (tipul imunodeficienței, severitatea deficitului imun, etc), traducandu-se în
titruri variate de anticorpi
Asemenea vaccinării în timpul perioadei de sarcină, vaccinurile vii sunt contraindicate la cei
imunodeprimați, doar cele atenuate fiind recomandate.
 Vaccinarea
antigripală

Vaccinarea
Anti rabic antipneumoc
ocică
Vaccinurile
recomandate la
pacienți cu
imunodepresie
Vaccinul
anti-hepatită diftero-
A și B tetano-
pertussis

Vaccinarea anti-
meningococică
 Imunoglobuline și seruri
Imunitatea reprezintă starea de rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a
toxinelor acestora, generată și menținută prin activitatea sistemului imun. Există două tipuri de
imunitate: imunitatea activă și imunitatea pasivă .

Imunitatea activă Imunitatea pasivă

Se obține prin expunerea
organismului la un agent patogen,
urmată de activarea sistemului imun
pentru producerea de anticorpi specifici
care se realizează prin:
 Infecție sau boală - generează o
imunitate activă naturală.
 Administrarea de vaccinuri - generează
o imunitate activă artificială
Se obține atunci când organismul
primește anticorpi din exterior, prin:
 Transfer transplacentar de la mamă la făt:
imunitate pasivă natural.
 Administrarea produselor care conțin
anticorpi: imunitate pasivă artificială
 Seruri homologe sau heterologe
 Imunoglobuline umane de uz intravenos
(IGIV) sau intramuscular (IG)
 Imunoglobuline umane cu titru înalt (IVIG
sau IG) sau imunoglobuline specifice,
obținute de la donatori convalescenți sau
imunizați contra unei anumite infecții.
 Anticorpi monoclonali (mAb).
 Serurile versus imunoglobuline
Serurile sunt produse imunobiologice care au fost larg utilizate în secolul XIX în terapia și profilaxia
bolilor infecțioase. Serurile antitetanic și antidifteric au fost descoperite și utilizate din 1890 în profilaxia și
tratamentul acestor boli. După anul 1940, odată cu apariția și utilizarea pe scară largă a antibioticelor,
utilizarea serurilor s-a redus semnificativ .
În anii ’30, practica profilaxiei postexpunere prin imunizare pasivă a fost larg răspândită în
comunitatea medicală. Edwin J.Cohn a pus la punct tehnica purificării anticorpilor prin metoda fracționării
cu etanol a plasmei umane, fapt ce a permis producerea imunoglobulinelor. Serul de convalescent a fost
înlocuit treptat, iar imunoglobulinele au devenit produsele preferate pentru prevenirea infecțiilor virale
sau pentru tratamentul unor infecții determinate de bacterii sau toxinele acestora.
Totuși, în cazul infecțiilor emergente cu virusuri noi, care nu beneficiază încă de un tratament
etiologic specific eficient, se poate recurge la administrarea de ser de convalescent, cunoscut și sub
numele de plasma hiperimună.
Avantaje
Avantajele serurilor sunt:
Oferă protecție imediată;
Pot fi utilizate indiferent de statusul imun al
persoanei, inclusiv la imunodeprimați
Avantajele imunoglobulinelor sunt:
Risc mult mai redus de reacții anafilactice;
Nu determină reacții adverse de tip boala
serului;
Pot fi administrate în mod repetat, fără risc
de sensibilizare;
Nu există risc de transmitere a HIV, VHC,
VHB, datorită existenței unor metode sigure
de preparare, precum și a testării
donatorilor
Limitele serurilor sunt:
Protecția oferită de seruri este de scurtă durată (2-3
săptămâni);
Acțiunea serurilor este limitată, ele neutralizând
numai toxinele sau virusurile circulante, nu și pe
cele fixate deja pe celule
Au reacții adverse importante: șoc anafilactic,
”boala serului”.
Limitele imunoglobulinelor sunt:
Eficacitatea este dependentă de precocitatea
administrării;
Protecţia oferită este de scurtă durată (câteva luni);
Dificultatea de a găsi un număr mare de donatori
poate conduce la existenţa unor cantități
insuficiente de imunoglobuline;
Lipsa de omogenitate a compoziției în anticorpi
pentru preparatele de imunoglobulină polivalente;
Costul ridicat de producție.
Limite
Indicaţiile preparatelor de imunoglobuline în bolile
infecțioase

Tabel 3, Sursa: Streinu-Cercel and Aramă, Boli Infecțioase. Curs Pentru Studenți Și Medici Rezidenți., p.238.
 Stadiul dezvoltării anticorpilor monoclonali pentru
profilaxia și tratamentul bolilor infecțioase adaptat
după Graham și Ambrosino

Anticorpii monoclonali sunt o categorie

de anticorpi care au ca trăsătură specifică o
structură și o funcție identică și care sunt
produse de o clonă de celule limfoide (limfocite
B sau plasmocite) care toate provin dintr-o
singură celulă inițială și, prin urmare, sunt toate
identice între ele din punct de vedere genetic.

Tabel 4, Sursa: Streinu-Cercel and Aramă, Boli Infecțioase. Curs Pentru Studenți Și Medici Rezidenți., p.242.
 Resurse utilizate
Streinu-Cercel, Adrian. Boli Infecțioase. Curs Pentru Studenți Și Medici Rezidenți. Vol. 2. Bucureşti: Editura Universitară „Carol Davila”, 2021.
Kasper, Dennis L., and Anthony S. Fauci, eds. Harrison’s Infectious Diseases. Third edition. New York: McGraw-Hill Education, 2017.
Sursa foto 1: Wikipedia.org, https://ro.wikipedia.org/wiki/Variol%C4%83
Sursă foto 2: ema.europa.eu, https://www.ema.europa.eu/en/documents/product-information/fluenz-epar-product-information_ro.pdf
Sursă foto 3: unicef.org,
https://www.unicef.org/romania/media/5026/file/PROCEDURA%20DE%20VACCINAREA%20ROR%20%C3%8EN%20ASISTEN%C8%9AA%20MEDI
CAL%C4%82%20PRIMAR%C4%82.pdf
Sursă foto 4: nestlebaby.ro, https://www.nestlebaby.ro/ghid-alaptare