ULCIORUL DE AUR

 narațiune fantastică publicată în 1814, semnată de E. T. A.

Hoffmann
 aparține ciclului “Fantezii în maniera lui Callot” și cuprinde iubirea
studentului Anselmus pentru frumoasa Serpentina.
 este structurată în 12 capitole, fiecare fiind anticipat de câte un motto
 tehnici narative: înlănțuirea și alternanța
 titlul face refererire la un obiect fantastic, magic, care apare drept o
punte de legătură între realitatea umană, mediocră și tărâmul
fantastic ce ține de imaginația poetică.
TEMA

Fiind un basm cult, modern, opera „Urciorul de aur” concentrează tema

specifică acestei specii literare, şi anume lupta dintre forţele binelui,
reprezentate de tânărul student Anselmus, arhivarul Lindhorst şi cele ale
răului, simbolizate de vrăjitoarea deghizată la început în baba precupeaţă.
Totodată, opera aduce în prim plan conflictul dintre realitatea oraşului german
de la începutul secolului al XIX-lea, percepută ca restrictivă şi mediocră, şi
imaginaţia poetică, înzestrată cu o nelimitată capacitate creativă. Aceste teme
sunt dublate de tema erotică şi cea iniţiatică, personajul principal fiind supus
de-a lungul operei unor încercări, în urma cărora ajunge să cunoască iubirea
absolută şi atinge desăvârşirea în arta poeziei.
RELAȚIA INCIPIT-FINAL

Relaţia incipit-final se caracterizează prin opoziţia dată de felul în care este

conturat personajul la început, respectiv la sfârşit. Astfel, în deschiderea operei,
Anselmus apare ca un inadaptat, ca o persoană urmărită de ghinion, de care
semenii râd. El este doar un simplu student, fără experienţă de viaţă, sărac,
neîndemânatic, al cărui unic talent este caligrafia frumoasă. În final însă, acesta
devine, din copist, poet desăvârşit, dintr-un neiniţiat ajunge să cunoască tainele
vieţii, să perceapă existenţa într-un mod primordial, unic. Eroul trece de la
deznădejde la fericirea absolută, pură, atinsă în urma maturizării sufleteşti,
proces în care nobleţea sa spirituală joacă un rol crucial.
Relaţia de opoziţie dintre incipit şi final mai este
evidenţiată şi prin descrierea spaţiului. În acest mod,
opera se deschide prin prezentarea oraşului german
Dresda, loc caracterizat prin banalitate, prin comun,
în timp ce, în final, se conturează un tărâm fantastic,
prielnic pentru dezvoltarea imaginaţiei poetice şi în
care comuniunea om-natură poate avea loc.
 PERSONAJELE OPEREI

 Anselmus-personajul principal al operei

- este un student cu o fire poetică și visătoare, dar și cu un
ghinion ieșit din comun, ce-l împinge spre visare, spre izolarea de

lumea reală
 Lindhorst- arhivar înzestrat cu duble identități(uneori apărând ca un bătrânel
excentric, alteori ca o salamandră fermecată de sorginte alchimică,
capabilă să se transforme într-un vultur)
 Serpentina-este şerpoaica de aur verzui, cu ochii albaştri, fiica cea mică a
arhivarului;
-de ea se îndragosteşte Anselmus
 Phosphorus- prinţul duhurilor, tatăl arhivarului
 directorul Paulmann- prieten al lui Anselmus
 Veronica- fiica cea mare a directorului, care
îndrăgostită de Anselmus va căuta ca,
prin intermediul vrăjitoarei, să-l facă să o
iubească
 registratorul Heerbrand- prieten cu directorul şi cu
Anselmus
 baba urâcioasă- bătrâna doică a Veronicăi care
se dovedeşte a fi vrăjitoare