Povestea lui Harap-Alb

Eseu despre particularitățile basmului cult

„Povestea lui Harap-Alb”, singurul basm al lui Ion Creangă „pe de-a-ntregul cult”,
cum (Nicolae Manolescu), nu este doar un exercițiu de „oglindire a vieții în moduri
fabuloase” (G. Călinescu), ci o călătorie grotescă în căutarea propriei identități.
Basmul cult apare din fascinația scriitorilor romantici pentru folclor, devenind
reflectarea viziunii scriitorului în motive și tehnici narative străvechi. Cel mai talentat
povestitor român, Creangă își dezlănțuie verva creatoare îmbogățind prin arta narativă, arta
portretului și expresivitate specia basmului, așa cum izbutise și în memorialistică prin
celebrele „Amintiri din copilărie”.
Scriitorul devine astfel unul din cei patru mari clasici ai literaturii noastre, alături de
Eminescu, Slavici și Caragiale, autori care domină literatura secolului al XIX-lea, dar și cel
mai pitoresc membru al Societății Junimea, coordonată de Titu Maiorescu.
La nivel tematic, „Povestea lui Harap-Alb” dezvoltă problematica oricărui basm,
înfruntarea dintre bine și rău, în ipostaza luptei unui tânăr fecior de împărat silit să își
dovedească adevărata identitate după ce fusese păcălit de Spân. Pentru că basmul are o
întindere neobișnuit de mare, secvență cea mai amplă, care poate fi considerată basm în basm,
cucerirea fetei împăratului Roș, ilustrează tema pețitului.
Titlul neobișnuit subliniază caracterul contradictoriu al eroului, Harap-Alb
însemnând rob diferit, neobișnuit. În plus, simbolic, acesta se înscrie în seria numelor comice
inventate de Creangă, precum Stan Pățitul, Dănilă Prepeleac sau Ivan Turbincă, toate acestea
redând concentrat povestea personajelor.
Textul are un anumit model linear, cronologic, care constă într-o situație inițială,
apariția unui dezechilibru, chemarea eroului, testarea, interdicția, încălcarea ei, înfruntarea cu
forțele malefice, victoria și răsplata. Spațiul și timpul, deși fabuloase, seamănă cu Moldova
copilăriei autorului, de aceea fantasticul este umanizat, iar personajele familiare ne devin
simpatice.
Fiecare scenă ilustrează particularitățile basmului cult și virtuțile narative ale autorului.
Astfel, Craiul îl alege pe cel mai vitează dintre cei trei feciori și îl trimite într-o grea călătorie
la curtea Împăratului Verde să-i urmeze la tron. Cu ajutorul Sfintei Duminici și a Calului
năzdrăvan, mezinul se înarmează și trece prima probă, înfruntarea tatălui deghizat în urs la un
capăt de pod.
Din nefericire, tânărul nesocotește sfatul părintesc și ajunge sluga Spânului, care îi
fură bunurile și identitatea pentru a pune mâna pe împărăție. Scena capturării lui Harap-Alb
se evidențiază prin complexitatea narațiunii, monologului și dialogului, dar și prin arta
portretului. Spânul îi apare, de trei ori tânărului care se rătăcise într-o pădure deasă, de
fiecare dată disimulându-și intențiile: mai întâi îndrăzneț, apoi umil și în cele din urmă
trufaș. Scena este realizată prin tehnica detaliului vizual „zise fiul craiului cu mâna pe
buzdugan”, prin folosirea proverbelor „vorba ceea: Rău-i cu rău, dar e mai rău făr' de
rău.”, a numeroaselor expresii „Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi.”, „să-ți
scurteze cărările”, contribuind la realizarea oralității stilului.
 Harap-Alb este supus mai multor încercări periculoase, aducerea salatei din grădina
ursului, a nestematelor din Pădurea Cerbului, cea mai dificilă fiind pețirea fetei Împăratului
Roș. Făcându-și noi prieteni, care întruchipează forțe supranaturale, Setilă, Flămânzilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, dar și din lumea gâzelor pe Regina furnicilor și pe cea a
albinelor, eroul depășește obstacolele.
Scena „ospețirii” de către Împăratul Roșu este de un comic remarcabil.
Ajutoarele supraviețuiesc în casa de aramă încinsă grație lui Gerilă, mănâncă și beau
fără măsură, apoi sunt gata să se încaiere, renunțând din prietenie pentru Harap-Alb.
Apelativele caricaturale (Buzilă, mangosiți, farfasiți), ironia și persiflarea „Tare mi-ești
drag. Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi.” transformă episodul într-o adevărată
comedie țărănească.
Ca în orice basm, fata de împărat se îndrăgostește de Harap-Alb și dezvăluie
impostorul, Spânul se înfurie și îi taie capul eroului, care este readus la viață cu mijloace
magice. Calul îl aruncă pe Spân din înaltul cerului, iar nunta consfințește noua pereche
împărătească.
În concluzie, prin transformarea povestirii în spectacol, prin umorul care umanizează o
lume fabuloasă, prin abundența expresiilor și proverbelor populare, Ion Creangă realizează un
bildungsroman rustic, original și remarcabil.