Orașul

Ungheni
Prima atestarea și
denumirea
Oraşul Ungheni este una dintre cele mai vechi
localităţi din Republica Moldova. Prima sa
atestare documentară dateză din 20 august
1462, într-un hrisov de la domnitorul Ştefan cel
Mare.
Iniţial, localitatea s-a numit Unghiul, probabil de
la configuraţia locului pe care s-a constituit. Aici
râul Prut formează, prin cotire bruscă, un unghi
perfect. Abia peste două secole, în anul 1645,
aşezarea apare menţionată cu numele său
actual, Ungheni.
Orașul se localizează în partea de vest și
centrală a Republicii Moldova, pe malul
stâng al râului Prut și în imediata
apropiere a graniței cu România.
Suprafața totală a orașului Ungheni este
de 16,4 km², această suprafață relativ
mică se datorează faptului că orașul nu
dispune de terenuri cu destinație agricolă.
Fondul acvatic al orașului Ungheni este
impunător.
Relief 
 Condițiile climatice

Clima în raionul Ungheni este moderat-continentală,

cu iarnă blândă și scurtă, și vară caldă și lungă, cu o
cantitate scăzută de precipitații. Iernile au o
temperatură de cca -5 °C, iar vara se înregistrează
temperaturi de +26°C în iunie și +30°C în iulie-
august. Lunile mai și septembrie au temperaturi
medii asemănătoare, de cca 18°C ziua și 10°C
noaptea. Nivelul lunar al precipitațiilor și
temperaturilor medii, maxime și minime în raionul
Ungheni, conform datelor de lungă durată
înregistrate la stația hidrometeorologică din
apropiere, sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Conform acestor date, precipitațiile anuale sunt de
cca 545 mm, temperatura medie fiind de +10 °C
 Condițiile climatice

Luna
anului 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Media
Precipitații mm 32 32 31 38 55 74 61 54 48 32 37 40 45

Temp.med ° C -2 -1 4 10 16 20 22 21 17 11 5 0 10

Temp.max °C 9 11 19 23 28 31 33 33 29 24 17 11 22

Temp.min ° C -14 -13 -7 0 5 10 12 12 6 -1 -6 -12 -1

•În anul 2020, temperatura medie a aerului a fost de 12.5°C, conform înregistrărilor la stația
meteorologică Cornești, depășind norma anuală cu 3,5°C (Serviciul hidrometeorologic de stat,
2020). Sezonul de iarnă 1999-2000 a fost anormal de cald, depășind norma cu cca 4-5 °C (Serviciul
hidrometeorologic de stat, 2020). Media anuală a radiației solare în limitele raionului Ungheni
este între 5.000 și 5.200 MJ/m2 . Durata de insolație pe parcursul anului este de circa 2.000 ore,
60-70% vara, 20-30% iarna. Temperatura medie a aerului constituie +9-10°C, iar a suprafeței
solului +10-12°C. Perioada compactă fără îngheț este în medie de 180 zile, care poate trece și de
210 zile în uni ani. Umiditatea în zonă este, de regulă, insuficientă. Cantitatea medie anuală a
precipitațiilor este între 500 mm (zona de vest a raionului) și 600 mm (zona nord-est a raionului) .
În anul 2020, cantitatea de precipitații a fost de 493 mm, conform înregistrărilor la stația
meteorologică Cornești, cca 80% de la norma anuală (Serviciul hidrometeorologic de stat, 2020).
Precipitațiile cad în principal în perioada caldă a anului sub formă de averse. Doar cca 10% din
cantitatea precipitațiilor se prezintă, de obicei, sub formă de zăpadă.Vântul are frecvența cea mai
mare din direcțiile nord-vest (12-35% per an) și sud-est (15-25% per an). Viteza medie anuală a
vântului este de 3 m/s, conform înregistrărilor la stația meteorologică Cornești .
 Resurse acvatice 

Prin orașul Ungheni trece

râul Prut , dar există și lacul
Delia care se află  aproape de
oraș
Distanța până
la capitala
Orașul se află la o distanță de
105 km de municipiul Chișinău, la
85 km de municipiul Bălți  și la
45 km de municipiul Iași , Romania 
(pe automagistrală și la 21 km pe
calea ferată).
Infrastructura de
transport feroviar
•Primul tren a ajuns de la Chișinău la Ungheni la 1 iunie 1875.
Această dată a pus începutul dezvoltării Nodului Feroviar
Ungheni. În anul 1876 rețeaua feroviară a fost conectată cu cea
românească prin intermediul unui pod de lemn nou construit.
Însă acest pod a fost deteriorat de viituri. Ulterior podul a fost
reconstruit de renumitul inginer francez Eiffel, care se
exploatează până în zilele noastre. Nodul Feroviar Ungheni
deservește trei direcții: Spre Chișinău, spre Bălți și spre Iași, care
deschide legătura feroviară cu Uniunea Europeană și Balcani și
are o lungime totală de 81 km de la stația Cornești până la stația
Catranic. În componența Nodului feroviar Ungheni întră stația
Ungheni de clasă superioară și șase stații liniare, precum și
ambulatoriul de linie al stației Ungheni. Nodul Feroviar Ungheni
dispune de un punct de transbordare a vagoanelor de pe linia cu
ecartament de 1520 mm pe linie cu ecartament european de
1435 mm.
Descoperiri arheologice arată că oamenii
au fost aici încă 6000 ani în urmă , aici au
fost găsite vase ceramice
 Populația
45000

40000

35000

30000

25000

20000

15000

10000

5000

1950 1953 1956 1959 1962 1965 1968 1971 1974 1977 1980 1983 1986 1989 1992 1995 1998 2001 2004 2007 2010 2013 2016 2019 2022
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25
Populația (repartizarea după vârste)
Secole la rând sătuc vechi, cu rădăcini încă
de pe timpul primilor voievozi
moldoveni,din anul 1875, odată cu trasarea
încoace a drumului de fier Chișinău-Iași,
Ungheniul a început să-și schimbe
destinul. Pomenindu-se plasat pe cursul
unei importante artere de circulație,
deîndată locul a căpătat oarecare
semnificație economică. Evreii au fost cei
care, în virtutea practicării tradiționale a
comerțului, i-au
intuit avantajele. Deşi, din cauza contraband
ei pe care o practicau cu multă
pricepere, legislaţia ţaristă interzicea
aşezarea acestora la hotar, abilitateacu care
dânşii au reuşit să corupă autorităţile, le-a
permis mozaicilorsă ia în arendă
terenuride pământ de la moşierul local
Mihai Buznea, pe un termen de 30-80 de
ani. Aceștia s-au așezat în jurul pieței
comerciale boierești, întemeind, în anul
1877, o nouă așezare: Târgul Ungheni.
Neoficial, unii iau zis colonie, lucru nelipsit
de temei, dacă luăm în considerație
caracterul populării sale.Fiindcă noii-veniți
s-au așezat și în apropierea stației de cale
ferată,oficial așezării i s-a zis Ungheni Stație.
Trebuie spus că o atare situație releva, mai ales, arhitectura noii
localități, despre careun raport oficial din anul 1896, constata, că
așezarea Ungheni, de pe lângă stația de caleferată omonimă, nu era
tocmită organizat,casele erau urâte, înghesuite mai multe sub
unsingur acoperiș, fapt ce constituia un pericol permanent de incendii.
În același context, o altă relatare, tot de pe atunci,deși numea
localitatea „orăşel”, descriarealitatea ungheneană destul de trist,
inclusiv în aspect sanitar, arătând că: ”Așezarea era celebră prin glod şi
contrabandişti. Pe întregul spaţiu, ce este ocupat de câteva străzi
şi pieţe din care se compune întregul orăş el, se văd aruncate ici-colea
cadavrele pisicilor,câinilor, guzganilor şi altor reprezentanţi ai faunei
locale.Acestea,sunt brăzdate de albiilenumeroaselor râuleţe artificiale,
în care curg apele menajere ale întregului oraş. Ca rezultat alacestei
stări de lucruri avem realizată în întreaga splendoare a sa împărăţia
miasmelor , putoarei şi a murdăriilor; din aceste toate cauze, ca boli
epidemice avem frigurile, difteria,râia şi tifosul, iar morbiditatea
sereprezintă cu un respectabil procent de 43 la sută”.Constatăm,
astfel, că cei care au pus temelia  viitorului oraș la sfârșitul secolului al
XIX-lea, în general oameni săraci, mânați încoace de nevoi de
prinImperiul Rus, n-au avut cum să privească în viitor ,întru a-i trasa
localității o perspectivă urbană pe măsură, căci șederea lor aici
erarestricționată de legi și limitată în timp de apăsătoare contracte de
arendă.
Deși lent,urbanizarea Ungheniului a continuat în anii
interbelici. Ca și până atunci,dezvoltarea localității
a avut un caracter haotic, fără careva proiecte, care
ar fi inclus toate aspectele evoluției de perspectivă a
așezării.
Mai mult, între anii 1918– 1940 localității i s-a spus
oficial Ungheni Târg. Numele de oraş nu a fost
vehiculat, deoarece în Vechiul Regat pretenţiile
urbanistice ale unei localităţi necesitau motive
temeinice. Trebuie precizat însă că, potrivit tradiţiei
vechi româneşti,noţiunea de târg era sinonimul celei
de oraş, astfel numindu-se în trecut oraşe mari, cum
au fost Târgul Iaşi, Târgul Jiu, Târgul Ocna, Târgul
Frumos etc.
Pe la 1924 așezarea număra 2409 locuitori. Peste un
deceniu, în 1935, numărulacestora s-a majorat cu
peste 1000, atingând cifra de 3890 indivizi. Economia
localității a continuat să fie dominată de comerţ și de
o pestriţă producţiemanufacturieră. Călătorul rătăcit
pe ulițele târgușorului ,era copleșit de
multitudinea băcăniilor,brutăriilor, cărămidăriilor,
cofetăriilor , fierăriilor, atelierelor de croit,
ceasornicăriilor etc.
În sfârșit,localitatea se pricopsisecu un cămin
cultural, osocietate sportivă, școală primară,
farmacieși, bineînțeles, primărie. De fapt, Târgul
Ungheni de atunci era un tipic bazar de provincie, cu
vădite trăsături orientale, pe ulițele căruia
auzeai pretutindeni unamalgam de graiuri, între care
idișul şi româna erau la ele acasă. 
Prin urmare, nu este un fapt ieşit din comun, că
titulatura de Ungheni-Târg, pe care o atestăm ca
nume oficial în toate actele epocii, relevă destul de
fidel realitatea coloniei ţaristede odinioară, care, pe
lângă evoluția proprie, devenise centru administrativ
de plasă și repereconomic regional, în continuă
creștere.
După ce au considerat că urmările războiului au
fost depășite,autoritățile sovietice
au purces la realizarea unor planuri concrete de dezvoltare,nu
doar a societății,cum au fost cincinalele sau șeptenalele,dar și a
fiecărei localități. Pentru orașe asemenea documente aufost, și
sunt până în prezent,planurile urbanistice.Trebuie observat,
totuși,că planurile de dezvoltare urbanistică sunt o invenție
asocietăților democratice, orientate spre o dezvoltare temeinică și
ordonată a orașelor , iar sovieticii nu au făcut decât să preia ideea,
punând-o, după cum s-a dovedit, în serviciul ideologiei
comuniste.Ungheniul, oraș cu statut confirmat în pragul
Războiului Doi Mondial, a beneficiat deun asemenea
document începând cu anul 1952. Proiectul a fost elaborat de
InstitutulMoldavstroiproiect, arhitect principal fiind N. Iudin. Prin a
probarea acestuia, autoritățile comuniste au tras o linie a tot ce a
fost localitatea până atunci în aspect economic, social și edilitar,
stabilind acțiuni concrete de dezvoltare a orașului pe o perioadă
de 10 ani.
Partea centrală a orașului se așternea de-a lungul străzii Stalin
(actuala str. Națională). Strada Lenin era laterală, începând din
calea ferată, seîntindea spre sud, trecând peste râulețul
Delia,sfârșea în str. Zavodscaya, peatunci limita de sud a
orașului (actuala N.Iorga).Tot atunci s-a proiectat piața
administrativă centrală (Piața Independenței), în mijlocul căreia a
fost instalat monumentul lui I. Stalin.
O descriere de epocă redă plastic imaginea veridică, în devenire, a
centrului așezării:
„Strada Stalin este artera principală a orașului. La intersecția
acesteia cu strada Sovetscaya se înalță un magazin de mărfuri de uz
casnic.Urmează apoi o ceainărie, o librărie, unmagazin de produse
agricole, o casă cu 8 apartamente, o școală incompletă,
iar pentru cei veniți din alte părți s-aconstruit un hotel. Cu cât
înaintezi mai departe, strada devine mai frumoasă.Urmează: Casa
de cultură, sediul Comitetului raional al Partidului Comunist,
cinematograful, restaurantul Prut”.
Blocurile care urmau a fi construite în acest perimetru, în jur de
30 la număr, trebuiau să conțină între 4 și 19 apartamente.Întregul
oraș a fost parcelat excesiv, în 26 sectoare mici, dreptunghiulare,
despărțite prin străzi regulate.Deși localitatea își accentua
trăsăturile urbanistice, dezvoltându-și mica industrie,arhitectura,
schimbări imortante având loc și în caracterul muncii locuiotorilor -
Ungheniul anilor 50 rămânea, totuși, un orășel în care prevala
arhitectura rurală.
Vorba e că planul din anul 1952 prevedea extinderea localității la
nord de str. Enghels (str. Romană), limita urmând s-o constituie
stradaactuală Vlad Țepeș. Aici au fost proiectate încă 14
sectoare, care aufost populate mai apoi cu case de locuit partcular
În anul 1961 numărul locuitorilor în Ungheni a ajuns la 12000, triplându-se față
de anii de până la război.Corespunzător, au crescut necesitățile
privind organizarea social-economică și culturală a comunității locale.Deja expira
termenul de acțiune a planului urbanistic din anul 1952, astfel că schimbările
survenite în viața localității au impusautoritățile republicane să solicite
Institutului de Stat pentru Proiectări în Construcții elaborarea unui nou plan
urbanistic general pentru orașul Ungheni, lucru care s-a întâmplat
în anul 1962. Autori: V.Iudin şi E.Raşcovici. Durata acțiunii proiectului: 1962-
1980.
Potrivit proiectanţilor, situația Ungheniului în anul 1962
se caracteriza prin existența unui sistem al deservirii comunale prost: orașul era
despărțit în două de calea ferată, legăturafăcându-se doar printr-un pod pietonal
suspendat și o trecere la nivel cu calea ferată, care unea strada Sovetskaya cu str.
Lenin.
Se mai constata că: „Teritoriul Ungheniului nu este compact, iar legătura dintre
componentele orașului sale lipseşte. Reţeaua de străzi este densă,fapt ce
condiţionază o fărămiţareexcesivă a sectoarelor.Întreprinderile industriale
sunt amplasate în interiorul sectoarelor de locuit şi complică condiţiile de trai ale
locuitorilor.În oraș lipsesc spaţiile
verzi,reţelele inginereşti, îndeosebicanalizarea”. Ca fapt negativ,autorii
documentului mai relevau încurajarea construcţiei de case individuale în partea
de nord-vest a oraşului.
Reieşind din aceste carenţe, arhitecții au propus,
pentru prima oară,zonificarea exactă a teritoriului, organizarea şi
împărţirea părţii rezidenţiale pe sectoare, diversificarea reţelei de străzi, prin
identificarea principalelor artere şi amenajarea acestora, organizarea
transportului intern şi extern, dezvoltarea reţeleide instituţii culturale şi sociale
în conformitate cu normele existente, construirea reţelei de apă şicanalizare în
complex cu instalaţiile inginereşti corespunzătoare. Planul propunea
simplificarea împărţirii zonei rezidenţiale (centrul) de la 30 la 12 sectoare. Se
pleda pentru păstrarea părţiicentrale a localităţii, cu extinderea acesteia spre
nord-vest şi către satul Dănuţeni
La 3 februarie 1972,președintele
Sovietului orășenesc,I.Copeica, adresa un demers președintelui Comitetului de Stat pent
ru construcții din RSSM, N.Poleacov, prin care solicita:”Să fieîntocmit un nou plan
general, ținându-se cont de factorul populării și urbanizării localității”.
La doar două săptămâni, pe data de 13 februarie, N.Poleacov preciza,că în elaborarea
viitorului plan trebuie să se țină cont de dezvoltarea orașului pe o perspectivă de 25– 30
de ani. Acesta solicita proiectanților ca:”În baza cerințelor urbanistice contemporane, să
fierealizată zonificarea funcțională și economică a teritoriului. Noul plantrebuie să țină
cont de influența reciprocă dintre oraș și localitățile sătești din apropiere”.
Autor al documentului a fostarhitectul V. Socolov.
În luna iulie documentul era deja întocmit .În el, ca probleme rămase nesoluționate de la
proiectele precedente,erau menționate: lipsa unei zone de odihnă,despărțirea orașului
în două de calea ferată și lipsa unei legături inginerești între acestea,
predominarea,inclusiv în centrul localității, a caseleor cu un singur nivel, neorganizarea
corespunzătoare arețelei stradale și a circulației transportului. Lipsa căilor de
ocolire și de tranzit. Se mai constata, că, în rezultatul încluderii satelor Dănuțeni și
Berești în componența orașului,lungimea acestuia a atins 9 km de la nord la sud, fapt ce
a redus simțitorcompactitatea așezării.
În noul plan urbanistic se menționa, că planificarea arhitecturală se bazează pe
posibilitățile economice, naturale,mărimea orașului și , din nou, importanța sa ca
așezare de frontieră.Se mai afirma că baza economică existentă,oferea posibilitatea de a
prevedea dezvoltarea semnificativă a orașului, creșterea populației, a fondului locativ,
îmbunătățirea amenajării inginerești
Deși acțiunea planului urbanistic din 1972 a fost prevăzută pentru o perioadă de până la
30 de ani, trecuseră doar 12 ani, nici jumătate din termen, și autoritățile orașului au
constatat că viața localității, totuși, curge cu pași rapizi, fapt care a făcut
necesară elaborarea unor noi sarcini de dezvoltare urbană.
Bunăoară, o caracteristică succintă,dar inspirată, a orașului la sfârșitul deceniului opt,
glăsuia că:”În ultimii ani Ungheniul este de nerecunoscut. Acesta este oraș de importanță
republicană, centru industrial, care crește rapid. În locul atelierelor manufacturiere de
ieri au crescut fabrici moderne. De rând cu acestea s-au înălțat blocuri locative cu 5 și 9
etaje.
De nerecunoscut a devenit și centrul localității. Aici se înalță edificii
administrative, magazinul universal, hotelul, biblioteca. Cu Unghenii – oraș de frontierăîn
partea de sud-vesta URSS– începe a fi cunoscută țara noastră de către străni.
La începutul deceniului opt, în localitate funcționau 14 întreprinderi industriale, cele mai
mari fiind Fabrica de conserve, Combinatul de carne, Fabrica de covoare nou-construită,
Fabrica de ceramică, artistică etc.
Accesibilitatea
internațională
•Raionul Ungheni are conexiuni directe
cu rețeaua de transport european prin
punctul rutier de trecere Sculeni.
Serviciul Vamal din Republica Moldova a
elaborat proiectul de dezvoltare a
acestui punct de trecere, ce va contribui
la consolidarea capacității Serviciului
Vamal și respectiv la majorarea traficului
de mărfuri și pasageri.
Analiza SWOT
Pornind de la premisele actuale de ordin geografic, politic,
economic și cultural,  Ungheni va tinde să se transforme către
anul 2040 într-un oraș cu o economie dinamică și un nivel de
viață ridicat, conectat la fluxurile economice și de transport
(auto, feroviar, naval) dintre Estul și Vestul Europei, prin
valorificarea superioară a resurselor existente: poziționarea
geo-strategică, terenurile agricole, patrimoniul natural și
antropic și resursa umană. Locuitorii raionului Ungheni vor
dispune de locuri de muncă variate și bine remunerate, acces la
infrastructură și servicii publice de calitate și un cadru natural
lipsit de poluare. 
Dezvoltarea raionului va fi dinamizată și susținută de
consolidarea mun. Ungheni în calitate de unul dintre cele șase
orașe – poli regionali de creștere a Republicii Moldova, care va
se va afirma ca un veritabil ”motor economic” al țării și una
dintre principalele locații pentru desfășurarea evenimentelor de
importanță regională și națională: forumuri de afaceri,
competiții sportive, evenimente culturale, expoziții, conferințe,
etc. Mediul de afaceri atractiv și infrastructura tehnică și
instituțională adecvată vor asigura o creștere economică
durabilă, bazată pe dezvoltarea ramurilor care exploatează la
maximum potențial local și generează un nivel sporit de valoare
adăugată. 
Viziunea de dezvoltare a orașului Ungheni presupune un
angajament comun al tuturor actorilor publici și privați de a
sprijini crearea unui mediu economic dinamic și performant,
care să afirme orașul Ungheni ca motor al dezvoltării regionale,
să permită regenerarea și revigorarea sustenabilă a
comunităților locale și să le asigure o viață mai bună
locuitorilor.