DECAMERONUL

Giovanni Boccaccio
Giov a n n i b o c c a c c i o
(1313-1375)

• a fost poet și cărturar italian, celebru ca autor al

poveștilor„Decameronului”
• împreună cu Francesco Petrarca, a pus bazele
umanismului renascentist și a ridicat literatura
vernaculara la înălțimea și statutul clasicilor antici

• cu povestirile sale reunite în Decameron a

influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene,
dar a și creat modelul genului de nuvelă, reluat în
creația multor scriitori europeni
 Între 1348 și 1355, Boccaccio a scris „Decameronul„ în
forma în care este citită astăzi. Datorită anvergurii sale și
alternanței între perspectivele tragice si comice asupra vieții,
este pe bună dreptate considerat capodopera lui Boccaccio.
Pentru prima oară în Evul Mediu, Giovanni arată în mod
deliberat, în această operă, omul luptand cu soarta și invatand
să o învingă. În viziunea sa, omul trebuie să ia viața așa cum
este, fără amărăciune și mai presus de orice, trebuie să accepte
consecințele propriilor acțiuni.
 Din punct de vedere etimologic, titlul provine din
greacă, fiind format din cuvantul „ deca ” - zece și
„ hemera ”- zi. TITL
De asemenea, titlul anticipează faptul că
„Decameronul” contine nuvele narate pe parcursul a
zece zile, fiecare zi continand zece povești, opera
UL
însumând astfel 100 de povești.
Şi lui Boccaccio i s-a părut oportun să încadreze
poveștile într-o cornișă, care le ofera o simetrie
exterioară, cum o spune el însuși în prezentarea
Decameronului „aceste o sută de povești ori basme,
ori parabole sau istorioare, cum veți vrea să le numiți,
istorisite în zece zile de către preacinstita ceată de
șapte doamne și trei tineri....în vremea ciumii.... În
C i t a t i o n
care unele plăcute și dureroase și altele fericite se vor
vedea, întâmplate în timpurile moderne sau în cele
vechi.”
 ACȚIUN
În 1348, cetatea Florența, cea mai mândră din Italia, a fost acaparată de ciumă. Împotriva
EA
acesteia se arată neputincioase toate rugăciunile și strădaniile oamenilor, căci se întindea de la
bolnav la sănătos tocmai cum se întinde focul când întâlnește uscăciuni în fața sa. Unii au simțit
că-și găsesc siguranța într-o viață cumpătată și izolați de restul lumii, ferindu-se să audă ce se
întâmplă în exterior și petrecând după puteri. Alții, însă, credeau că băutura, hoinăreala și luarea
peste picior a tot ce insemna aceast dezastru era leacul pentru înlăturarea răului.
În acest contex, într-o marți dimineața, în biserica Santa Maria Novela, se întâlnesc șapte
tinere, toate frumoase și înțelepte, aflate aici cu scopul de a se ruga pentru binele lumii.
Naratorul le numește după cum urmează: cea mai mare-Pampineea, pe a doua Fiammetta, pe cea
de-a treia Filomena, pe a patra Emilia, a cincea Lauretta, cea de-a șasea Neifile și pe ultima,
Elisa.
Acestea discută și cad de comun acord că cel mai bine ar fi să plece împreună, luând cu ele
slugi și câțiva bârbați. În timpul discuției, trei tineri intră în biserică și se pare că sunt potriviți
pentru această călătorie. Fără a sta pe gânduri, și-au pus planul în aplicare, iar în drumul lor au
găsit un mândru palat cu o curte mare și o grădină minunată. După ce se stabilesc și pun lucrurile
la locul lor, decid ca fiecare dintre ei să fie regi și regine pe rând, iar în fiecare zi toți să spună
câte o istorioară.
 ZIUA I
În prima zi tematica a fost liberă,
Pampineea făcând regulile în
această zi. Deși fiecare putea
spune orice poveste, 6 dintre
acestea fac referire la persoana
care face din vorbe, reușind să o
schimbe pe cealaltă, iar restul de
4 satirizează Biserica Catolică.
ZIUA II
Filomena, regina acestei
zile, hotărăște ca fiecare
dintre ei să povestească
despre acțiuni ajunse într-
un prag critic, dar care au
un final fericit.
ZIUA III
A treia zi se află sub
conducerea reginei Neifile
și se vorbește despre
oamenii care domândesc
lucruri prin metode grele,
ori câștigă ceva pierdut
anterior.

ZIUA IV
Ziua patru se află în
mâinile lui Filostrato și
se povestește despre cei
ale căror iubiri au avut
un sfârșit dezastruos.
ZIUA V
În ziua cu numărul cinci,
Fiametta propune o temă ce se
află în opoziție cu ce a lui
Filostrato.Ea alege să se
povestească despre îndrăgostiții
care trec prin grele încercări,
dar la final au parte de noroc.
 ZIUA VI
În timpul acestei zile, Elisa
hotărăște să se discute despre
cei care evită primejdiile
printr-un răspuns înțelept.
Spre deosebire de celelalte
zile, poveștile din ziua 6, nu
sunt inspirate din viața reală.
ZIUA VII
Ziua șapte se află sub
conducerea lui Dioneo și
propune următoarea temă:
femeile care își păcălesc
bărbații.
ZIUA VIII
A opta zi este reprezentată de
Lauretta și se păstrează într-o
oarecare măsură tema zilei
precedente, doar că de
această dată sunt spuse
povești în care și bărbații
păcălesc femeile.

ZIUA IX
Regina zilei cu numarul
9 este Emilia. Pentru a
doua oară, nu este
propusă o temă, fiecare
fiind liber să povestească
orice dorește.
ZIUA X
În ultima zi, ziua a zecea,
Pamfilo este cel care
conduce, iar tema poveștilor
se referă la fapte de
generozitate.
 ziua II

ziua V

ziua I
TEMELE
• Tema principală din Decameronul este puterea iubirii. Boccaccio înfățișează tragostea ca
pe o forță naturală care învinge voința individuală. Decameronul include câteva romanțe
convenționale, în care tinerii se întâlnesc, se îndrăgostesc și se căsătoresc. Unele dintre
aceste romanțe, cum ar fi povestea amuzantă despre cum Ricciardo urcă pe balconul
Caterinei pentru a asculta privighetoarea, se termină fericit pentru totdeauna. Altele, cum
ar fi povestea a doi tineri îndrăgostiți care se întind unul lângă altul și mor, au un final
tragic.
• Virtutea inteligenței-Inteligența umană, o forță care le permite oamenilor să-și modeleze
propriile vieți, determină rezultatul majorității poveștilor din Decameronul. În a treia zi,
Neifile propune în mod special povești în care oamenii reușesc prin propriile eforturi, iar
povestea ei despre Gilette, fiica doctorului, demonstrează de ce inteligența este o virtute
sau o salvare mântuitoare. Gilette, căreia i s-a interzis să se căsătorească cu adevărata ei
iubire, își folosește abilitățile medicale pentru a-l vindeca pe rege, cu căsătoria dorită ca
recompensă.
• Ipocrizia din spatele sfințeniei-Oamenii care pretind a fi sfinți în timp ce se predau viciului
sunt ținta preferată pentru majoritatea povestitorilor din Decameronul. Patru dintre
poveștile din prima zi tratează această temă. Pamfilo oferă un prim exemplu în prima
poveste, în care unul dintre cei mai răi bărbați din lume convinge un preot că este demn de
sfințenie. În alte povești, preoții, călugărițele și călugării își strecoară îndrăgostiții în
camerele lor, se culcă cu soțiile enoriașilor lor și fac afirmații false înșelând creștini
nevinovați.
• Nebunia viciului-Personajele din poveștile Decameronului prezintă o gamă largă de vicii
umane și, de obicei, ajung să arate ca niște proști. Unele personaje reușesc să-și ascundă
viciile, în special viciul poftei, pe care povestitorii tind să-l confunde cu dragostea și
pasiunea.În povestea lui Filostrato, tatăl Caterinei acoperă scandalul sexului premarital
prin metoda tradițională de a forța o căsătorie, păstrând onoarea și fericirea tuturor.
 SIMBOL
Numerele- Boccaccio folosește simbolismul medieval al numerelor pentru a structura cartea, a
URI
exprima temele și a conecta poveștile. Simbolismul numerelor era o limbă comună, înțeleasă
universal, care datează din vremea greacă și romană. Numărul 1 reprezintă unitatea; 2, dualitate; 3,
unitate în diversitate.Cifra 4 simbolizează judecata și are ghinion. Decameronul este structurat în
jurul unei astfel de numerologii. Brigada povestitorilor are șapte femei și trei bărbați. În total 10
tineri, numărul perfect și fiecare spune numărul perfect de povești în zece zile diferite. Ca bonus,
Boccaccio adaugă zece poezii care sunt expresii aproape perfecte ale iubirii, tema sa cea mai
puternică. Același simbolism al numerelor apare de-a lungul poveștilor. Pe patul de moarte al
maleficului Ciappelletto, mărturisitorul său îl interoghează despre cele șapte păcate capitale.
Fântâna- Este o aluzie la Fântâna Vieții din Biblie, precum și un simbol al cunoașterii și al
ingeniozității umane. În artă și literatură, fântânile reprezintă alinare de sete, vindecare și odihnă. În
poveștile biblice și în alte povești antice,
ele sunt locuri de adunare. În grădina cu ziduri a lui Boccaccio, fântâna este stâlpul în jurul căruia
toată lumea dansează, făcând-o un simbol al ordinii divine.
Obiectele din sticlă și oglinzile- Obiectele din sticlă erau rare și valoroase pe vremea lui
Boccaccio, simboluri ale luxului, precum și transparență, reflexie și fragilitate. În cântecul Emiliei
de la sfârșitul primei zile, ea se referă la o oglindă, un simbol străvechi al vanității, în timp ce își
celebrează propria frumusețe. În scrierea medievală, o oglindă era și un simbol al adevărului.
Paharele de băut, un alt simbol de statut, întruchipează și conceptele de prietenie. Când tovarășii
scufundă pahare în fântână în dimineața celei de-a zecea zile, ei își promit prietenie unul cu
celălalt. Fântâna a fost locul celor mai multe dintre sesiunile de povestire, dar abia în ultima zi
tovarășii scufundă pahare în ea.
 motive
• Grădinile Paradisului
În cadrul poveștii din Decameronul, povestitorii se retrag în grădini idilice, în care să scape de
iadul ciumei din oraș și să experimenteze iluzia paradisului. În a treia zi, se mută într-un palat cu o
grădină zidită care simbolizează paradisul pe pământ, precum și stările de perfecțiune și inocență.
În această grădină specială, colecțiile de animale și plante sunt o aluzie la grădina biblică a
Edenului. Pereții îndepărtează păcatul și răul lumii exterioare și creează o lume a purității. În a
șaptea și a opta zi, însoțitorii vizitează Valea Doamnelor, o altă formă de paradis, în care animalele
sălbatice acționează blânde, iar oamenii se cufundă în apele limpezi ale naturii.
• Muzica și dansul
În cadrul poveștii Decameronului, muzica și dansul creează structură și textură, personifică teme și
exprimă emoții. Cele două activități plăcute sunt elemente constante ale evenimentelor din fiecare
zi, practicate atât impulsiv, cât și la momente previzibile. Povestitorii dansează uneori în plimbarea
lor zilnică în zori.
Cântă și dansează între micul dejun și siestă și din nou după ce povestea zilei este completă. Aceste
intervale de muzică și dans adaugă o textură senzuală cadrului poveștii și ajută la plasarea
povestitorilor într-o lume idilică a imaginației. Scena nocturnă a însoțitorilor dansând în jurul unei
fântâni este cea mai memorabilă imagine a cărții. Fiecare seară se încheie cu un cântec emoționant
pe tema dragostei.
• Banii
Multe dintre poveștile din Decameronul gravitează în jurul tranzacțiilor monetare care reflectă
temele norocului, dragostei și inteligenței. Personajele dobândesc averi pentru că soarta le
zâmbește și își pierd averea când aceasta se întoarce împotriva lor. Banii apar și în tranzacțiile de
dragoste, ca atunci când o femeie negociază 500 de florini de aur cu un bărbat pentru șansa de a se
culca cu ea, iar clientul ei împrumută banii de la soțul femeii.
 EPILOG
UL
Întoarcerea brigăzii la Florența se află în oglindă cu ieșirea din oraș. Însoțitorii merg împreună
la biserică, dar apoi femeile rămân acolo, în timp ce bărbații se despart, lăsând femeile înghețate
pe loc și exact în locul unde a început aventura lor.
Epilogul se adresează direct doamnelor nobile și oferă o justificare pentru scrisul său. Tonul
epilogului este vesel. Boccaccio anticipează și răspunde la mai multe obiecții la poveștile sale. El
le reamintește celor cărora nu le plac unele dintre povești că toţi avem gusturi diferite. La obiecția
că unele povești sunt prea lungi, el le reamintește doamnelor că au timp liber din belșug.
Boccaccio încheie epilogul cu un compliment pentru propria sa limbă dulce, compliment care s-ar
putea să nu se refere la scrisul său.