Acizii nucleici.

Dr. Cherdivară Ala

1. Compoziția chimică a acizilor nucleici

2. Structura acidului dezoxiribonucleic.

3. Structura acidului ribonucleic.

 Acizii nucleici sunt compuși macromoleculari,
cu rol în stocarea și transmiterea informației genetice.
Ei sunt prezenți atât în organismele superoare, cât și în
cele inferioare.
Au fost descoperiți în 1871 de F. Miescher, care i-a
indicat prin termenul de nucleină, deoarece substanța dată a
fost descoperită în nucleu.
În 1889 R. Altmann a stabilit că nucleina constă dintr-o
proteină și un acid pe care l-a numit acid nucleic.
Acizii nucleici sunt compuși
macromoleculari, ce reprezintă
lanțuri polinucleotidice formate din
nucleotide.
Nucleotidul este constituit din:
• baza azotată
• pentoză
• rest de acid fosforic
 BAZELE AZOTATE
Bazele azotate din componența acizilor nucleici
reprezintă compuși heterociclici aromatici derivați
ai pirimidinei sau purinei

pirimidina purina
 Structura bazelor azotate pirimidinice:

Citozina (C) Uracil (U) Timina (T)

Structura bazelor azotate purinice:

Adenina (A) Guanina (G)

 Pentozele:

Riboza Dezoxiriboza
 NUCLEOZIDE

Prin atașarea la una din cele 2 pentoze a

unei baze purinice sau pirimidinice printr-o
legătură N-glicozodică rezultă nucleozida.
 Purinele se leagă prin atomul sau N9 la
atomul C1' al pentozei:

Bază azotată
9 (adenina)

Legătura
N-glicozidică
Pentoza
(riboza)

Adenozina
 Pirimidinele se leagă prin atomul sau N1 la
atomul C1' al pentozei:

Bază azotată
(adenina)

Legătura
N-glicozidică

Pentoza
(dezoxiriboza)

Timidina
 Denumirea nucleozidelor

Nucleozidele purinice se termină în ”-zină”:

adenozină și guanozină

Nucleozidele pirimidinice se termină în ”-dină”:

citidină, uridină, timidină
În funcție de componenta glucidică, se deosebesc:

 ribonucleozide

Adenozina Guanozina Citidina Uridina

  dezoxiribonucleozide

dezoxiadenozina dezoxiguanozina dezoxicitidina timidina

 NUCLEOTIDE
Nucleotida – ester 5'-fosfat al nucleozidei.

Dezoxiadenozin 5‘-monofosfat (dAMP)

Bază + pentoză + rest fosfat

 Denumirea nucleotidelor
Pentru a denumi nucleotidele, se folosește
denumirea nucleozidei, urmată de ”mono-”,
”di-” sau ”trifosfat”.
adenozin monofosfat (AMP),
citidin difosfat (CDP),
guanozin trifosfat (GTP).
În structura acizilor nucleici intră următoarele nucleotide:
Ribonucleotide (ribonucleozid-5'-monofosfaţi):
- adenozin-5'-monofosfat (AMP, numit acid adenilic sau adenilat);
- guanozin-5'-monofosfat (GMP, numit acid guanilic sau guanilat);
- citidin-5'-monofosfat (CMP, numit acid citidilic sau citidilat);
- uridin-5'-monofosfat (UMP, numit acid uridilic sau uridilat).

Dezoxiribonucleotide (dezoxiribonucleozid-5'-monofosfaţi):
- dezoxiadenozin-5'-monofosfat (dAMP, acid dezoxiadenilic, dezoxiadenilat);
- dezoxiguanozin-5'-monofosfat (dGMP, acid dezoxiguanilic, dezoxiguanilat);
- dezoxicitidin-5'-monofosfat (dCMP, acid dezoxicitidilic, dezoxicitidilat);
- dezoxitimidin-5'-monofosfat (dTMP, acid dezoxitimidilic, timidilat).
Nucleotidele îndeplinesc următoarele funcţii:
 intră ca unităţi monomere în alcătuirea acizilor nucleici;
 intră în structura coenzimelor piridinnucleotidice (NAD+ şi
NADP+), a celor flavinice (FMN, FAD) şi a coenzimei A;
 intră în alcătuirea unor intermediari activaţi, ca de exemplu
UDP-glucoza – intermediar în biosinteza glicogenului, UDP-
galactoza – intermediar în biosinteza glicoproteinelor, CDP-
colina şi CDP-colamina intermediari în biosinteza lipidelor;
 sunt efectori enzimatici: de exemplu AMP activează
fosfofructokinaza, în timp ce ATP o inhibă etc.
 c AMP c GMP

AMP-ciclic are rol reglator în numeroase procese biochimice, îndeplinind rolul celui de "al
doilea mesager" în mecanismul de acţiune hormonală, rol în stimularea transcripţiei, în reglarea
modificărilor post-sintetice ale unor proteine, în stimularea activităţii unor protein-kinaze etc.
GMP-ciclic are în general efecte contrarii AMP-ciclic.
 Legături
macroergice

ATP – donor universal

de energie
GTP – donor de energie
pentru biosinteza
proteinelor
CTP – donor de energie
pentru biosinteza
lipidelor
UTP – donor de energie
pentru biosinteza
polizaharidelor
 Acizii
nucleici

Acid Acid
dezoxiribonucleic ribonucleic
(ADN) (ARN)
 Rolul acizilor nucleici în
organismele vii este:
păstrarea, transmiterea și
expresia informației genetice
Acidul dezoxiribonucleic (ADN) – are funcții de stocare
și de transmitere a informației genetice
Acizii ribonucleici (ARN) – sunt implicați în expresia
informației genetice
Distribuția acizilor nucleici în celulă:

ADN ARN

10% în nucleu
97-99% în nucleu 15% în mitocondrii
1-3% în mitocondrii 50% în ribozomi
25% în hialoplasmă

ARN-ul constutie aproximativ 5-10% din masa celulei,

iar ADN-ul – doar circa 1%
 ADN alcătuieşte genomul tuturor organismelor
procariote şi eucariote, precum şi al multor virusuri
(dezoxiribovirusuri).
ADN posedă structură:
 primară,
 secundară
 terţiară.
 Structura primară a ADN-ului
Secvența de nucleotide în catena
polinucleotidică se numește structura primară a
acizilor nucleici

Nucleotidele ce intră în componența ADN-ului sunt:

dAMP, dGMP, dCMP și TMP.
În catena acidului
nucleic, două
nucleotide sunt
unite printr-o
legătură 3'-5'-
fosfodiesterică:
 Nucleotidele sunt legate între ele
prin legături fosfodiesterice și formează
o catenă
Astfel, catena polinucleotidică este
constituită din resturi de pentoză și de
fosfat legate între ele prin legături
fosfodiesterice, iar bazele azotate sunt
legate lateral de resturile de pentoză
prin legături N-glicozidice.
Catena are direcție 5'→3': capătul său 5'
conține rest fosfat, iar capătul 3' conține
o grupă hidroxil liberă.
 Structura secundară a ADN-ului

Structura secundară a ADN-ului constituie un dublu helix

format din 2 catene antiparalele legate între ele prin legături
de hidrogen între bazele azotate complimentare.
Acest model al structurii secundare (modelul dublu-
helicoidal) al moleculei de ADN a fost propus în 1953 de
James D. Watson și Frances H.C. Crick.
 Structura secundară a ADN-ului
Scheletul pentozo-fosfat
Proprietățile fundamentale ale structurii
secundare a ADN-ului conform
modelului Watson-Crick: Perechi de baze

• este un dublu helix de dreapta;

• partea externă hidrofilă a dublului helix este 3,4 nm
constituită din scheletul pentozo-fosfat;
• partea internă hidrofobă este alcătuită din
baze azotate: A, T, G, C;
• o spiră include 10,5 perechi de baze azotate
și are lungimea de 3,4 nm;
• lățimea dublului helix – 2,0 nm.
• Catenele sunt antiparelele

Cele două catene de ADN sunt

orientate în sens opus:

o catenă are direcția 5'→ 3‘,

iar cea de doua 3‘ → 5‘.
 • Catenele sunt complimentare
Bazele pirimidinice și purinice sunt orientate în interiorul spiralei duble în
așa fel, încât în fața unei baze pirimidinice a unei catene stă o bază purinică a
celeilalte catene și între ele apar legături de gidrogen. Aceste perechi de baze se
numesc complimentare (T-A, C-G).

Între adenină și timină se

formează 2 legături de hidrogen,
iar între guanină și citozină – 3.
 Legitățile lui Chargaff
1. În acizii nucleici, conţinutul adeninei este egal cu al timinei
(A=T), iar al guaninei cu al citozinei (G=C);
2. În orice preparat de ADN independent de specie suma bazelor
purinice este egală cu suma bazelor pirimidinice (A+G=T+C);
3. Raporturile molare ale purinelor față de pirimidine sunt aproape
de1 (A=T și G=C), adică ele se află în cantități echimoleculare.
4. Componenţa nucleotidică a DNA la aceeaşi specie nu se
modifică odată cu vârstă, nu depinde de regimul alimentar şi
modificările mediului.
Structura terțiară
a ADN-ului
ADN-ul în celulă se
asociază cu proteinele,
numite histone. El este
compactizat, are câteva
nivele de compactizare și
formează, în final,
cromatina.
Cromatina compactizată
complet formează
cromozomul metafazic.
Genomul uman conține circa 3
bilioane perechi de nucleotiide
organizate în 23 perechi de
cromozomi.

Fiind despiralizat, ADN-ul

conținut în fiecare cromozom ar
avea o lungime de 1,7-8,5 cm.
 Structura și funcțiile ARN-ului
După structură ARN-ul, la fel ca şi ADN-ul, prezintă un polimer ce
constă din nucleotide unite una cu alta prin legătura fosfodiesterică
între atomii de carbon ai ribozei în poziţia 3' şi 5'.

Nucleotidele ce intră în componența ARN-ului sunt:

AMP, GMP, CMP și UMP.
Majoritatea ARN-ului în organismele vii se caracterizează printr-o
structură monocatenară. Însă la unele virusuri (virusul can­cerigen al
ţesuturilor plantelor) se întâlnesc molecule de ARN cu spirală dublă
care îndeplinesc rolul de purtător de informaţie geneti­că.
Există trei tipuri principale de ARN:
• ARN ribozomal - ARNr
• ARN mesager – ARNm
• ARN de transport - ARNt

Funcțiile ARN-ului:
• structurală (ARNr);
• transferul informației genetice (ARNm);
• decodificarea informației genetice (ARNt)
 ARNm

ARNm – ARN mesager este o copie a

informației genetice,
conținute în gena din ADN.

Rolul ARNm este de a duce informația

despre ordinea aminoacizilor
în proteine de la gena
localizată în ADN spre
ribozomi.
 ARNr

ARNr – ARN ribozomal este un component structural și funcțional

al ribozomilor. Ribozomii eucariotelor conțin molecule de
ARNr, care se asociază cu proteinele ribozomale și
formează subunuitățile ribozomale 40S și 60S. Ribozomii
– organite celulare, implicate în biosinteza proteinelor.
 ARNt

ARNt – ARN de transport are funcția de a transporta cei 20 de

aminoacizi spre ribozom, locul de sinteză a proteinelor.
Fiecare din cei 20 de aminoacizi are cel puțin o moleculă
de ARNt.
ARNt – este constituit din 74-93 nucleotide.

ARNt – conține câteva baze azotate purinice și pirimidinice

modificate (de ex. – dihidrouracil și pseudouridină).
 ARNt posedă:
• Brațul acceptor - este locul de unire
selectivă a aminoacizilor. La capătul 5‘ a
brațului acceptor este o guanozină fosforilată.
La capătul 3‘ este o succesiune CCA
terminus cu o grupare –OH liberă, la care se
atașează aminoacidul.
• Anticodonul interacționează
complimentar cu codonul din ARNm
• Bucla D (dihidrouridilică) -
responsabilă pentru interacțiunea cu enzima
aminoacil-ARNt-sintetaza.
• Bucla T (pseudouridinică) -
interacționează cu ribozomul.
Mulțumesc
pentru
atenție