Sunteți pe pagina 1din 11

CENTRUL NAŢIONAL PENTRU SECURITATE

LA INCENDIU ŞI PROTECŢIE CIVILĂ

Metodologia de certificare a conformităţii


în vederea introducerii pe piaţă a
mijloacelor tehnice pentru apărarea
împotriva incendiilor
în contextul liberei circulaţii a produselor

Şeful Serviciului Certificare Produse


Maior ing. Florin ANDREI
- Consolidarea funcţionării pieţei interne se face prin îmbunătăţirea
liberei circulaţii a produselor.

- Obstacolele în calea liberei circulaţii a produselor între statele


membre ale UE pot fi create ilegal de autorităţile competente ale
statelor membre, la aplicarea, în lipsa armonizării legislaţiei, pentru
produsele comercializate în mod legal în alte state membre, a unor
norme tehnice de stabilire a unor cerinţe impuse pentru aceste
produse, cum ar fi norme legate de denumire, formă, mărime,
greutate, compoziţie, modul de prezentare, etichetare şi ambalare.

- Principiul recunoaşterii reciproce este una dintre modalităţile de a


asigura libera circulaţie a produselor în cadrul pieţei interne.

- Principiul recunoaşterii reciproce se aplică produselor care nu fac


obiectul legislaţiei comunitare de armonizare sau acelor aspecte ale
produselor care nu intră sub incidenţa respectivei legi.
- În conformitate cu acest principiu, un stat membru al UE sau al
Spaţiului Economic European nu poate interzice vânzarea pe
propriul teritoriu a produselor comercializate în mod legal în alt
stat membru, chiar dacă respectivele produse sunt fabricate în
conformitate cu norme tehnice diferite de cele la care sunt supuse
produsele naţionale.

- Singurele excepţii de la principiul menţionat sunt restricţiile


justificate pe baza motivelor prevăzute la articolul 30 din tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene, sau pe baza unor motive
imperative de interes public general şi care sunt proporţionale cu
obiectivul urmărit.

- Pentru îmbunătăţirea liberei circulaţii a produselor, în România a


intrat în vigoare Ordinul nr. 607/09.09.2008, al ministrului
administraţiei şi internelor, pentru aprobarea Metodologiei de
certificare a conformităţii în vederea introducerii pe piaţă a
mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor. (ordinul
a fost aprobat şi de către Comisia Europeană)
- Metodologia stabileşte cadrul legal pentru certificarea conformităţii
în vederea introducerii pe piaţă în România a mijloacelor tehnice în
domeniul apărării împotriva incendiilor, în domenii nereglementate
prin Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor,
republicată.

- Introducerea pe piaţa din România a mijloacelor tehnice în


domeniul apărării împotriva incendiilor se realizează în baza unui
certificat pentru introducere pe piaţă.

- Pentru evaluarea în vederea eliberării certificatului pentru


introducere pe piaţă, solicitantul depune o documentaţie tehnică la
Centrul Naţional pentru Securitate la incendiu şi Protecţie Civilă.
- Dosarul cu documentaţia tehnică depusă cuprinde următoarele:
 Cerere-tip;
 Certificatul de conformitate cu reglementarea tehnică aplicabilă
din România sau cu o altă reglementare tehnică echivalentă
emisă de o instituţie de reglementare naţională dintr-un stat
membru al Uniunii Europene ori dintr-un stat semnatar al
Acordului privind Spaţiul Economic European, emis de un
organism de certificare acreditat.

- Pentru produselor introduse pe piaţă şi comercializate în mod legal


într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al
Acordului privind Spaţiul Economic European, care prezintă un nivel
echivalent de protecţie cu cel prevăzut de reglementările tehnice
naţionale aplicabile, producătorul, reprezentantul autorizat al
acestuia, importatorul sau distribuitorul prezintă la Centrul Naţional
o declaraţie pe propria răspundere în acest sens.
- Lista produselor certificate conform prevederilor Ordinului
607/2008 precum şi produsele care sunt puse la dispoziţie pe piaţa
din România pe baza declaraţiilor pe propria răspundere se publică
pe site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al
Centrului Naţional pentru Securitate la incendiu şi Protecţie Civilă.

- Ordinul prevede şi o supraveghere atentă a acestor produse după


ce au fost introduse/puse la dispoziţie pe piaţa din România.

- Supravegherea pieţei verifică dacă:


– produsele îndeplinesc condiţiile care au stat la baza eliberării
certificatului pentru introducerea pe piaţă;
– produsele deţin certificatul pentru introducere pe piaţă;
– produsele sunt însoţite de documente care atestă că acestea au
fost introduse pe piaţă şi comercializate în mod legal într-un stat
membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic
European.
- Supravegherea pieţei se realizează prin:
a) controlul produselor în locurile unde se comercializează, se
depozitează şi se utilizează;
b) controale inopinate şi verificări punctuale;
c) prelevarea de mostre de produse şi verificarea prin examinare şi
încercare a acestora;
d) controlul produselor expuse la târguri, expoziţii, prezentări
demonstrative privind conformitatea cu modul de inscripţionare
prevăzut de lege.

- La târguri, expoziţii şi altele asemenea este permisă/sunt permise


expunerea şi/sau demonstraţiile produselor neconforme cu
prevederile prezentei metodologii, cu condiţia să existe o indicaţie
vizibilă care să menţioneze clar că ele nu pot fi introduse pe piaţă,
comercializate în mod legal şi nici puse în funcţiune înainte de
aducerea lor în conformitate.
- Orice modificare adusă produsului
introdus pe piaţă care schimbă
performanţele tehnice ale acestuia
impune o nouă certificare a produsului.

- Orice furnizare a produsului trebuie să


fie însoţită de o copie a certificatului
pentru introducere pe piaţă, după caz,
precum şi de certificatul de garanţie.
- Ordinul nr. 607/2008 urmează să se modifice, pentru a
corespunde cu cerinţele impuse de Regulamentul (CE) nr. 764/2008
al Parlamentului European şi al Consiliului, de stabilire a unor
proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naţionale pentru
produsele comercializate în mod legal în alt stat membru şi de
abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE
• MIJLOACE TEHNICE
• de apărare împotriva incendiilor
• 1. Stingătoare portative
• 2. Stingătoare transportabile
• 3. Aparate portabile de stins incendii
• 4. Utilaje, unelte şi alte mijloace de intervenţie:
• 4.1. racorduri fixe, de aspiraţie, de refulare, înfundate, reducţii de racorduri;
• 4.2. chei pentru racorduri;
• 4.3. hidranţi portativi;
• 4.4. ţevi de refulare;
• 4.5. sorb;
• 4.6. distribuitor;
• 4.7. colector;
• 4.8. furtun de refulare cauciucat pentru utilaje de stins incendii;
• 4.9. furtun de refulare semirigid pentru utilaje de stins incendii;
• 4.10. tunuri pentru stins incendii cu apă şi spumă;
• 4.11. pături antifoc;
• 4.12. scări portabile pentru incendiu;
• 4.13. furtunuri de aspiraţie şi flexibile de cauciuc şi materiale plastice;
• 4.14. topoare p.s.i.;
• 4.15. căngi de incendiu;
• 4.16. amestecător de linie pentru utilaje de stins incendii.
• 5. Pulberi
• 6. Spumanţi
• 7. Agenţi neutralizatori speciali
• 8. Produs ignifug pentru lemn
• 9. Produs ignifug textil
VĂ MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIA ACORDATĂ !

Centrul Naţional pentru Securitate la incendiu şi Protecţie Civilă,


Bucureşti

S-ar putea să vă placă și