CADRUL LEGISLATIV

PRIVIND
PROTECȚIA
CONSUMATORILOR
Drepturile consumatorilor sunt protejate de stat
printr-un ansamblu de acte normative.
Pe baza Ordonanței Guvernului nr.21 au fost aprobate
și alte acte normative:
1. Legea nr.12/1990, privind protejarea populației
împotriva unor activități comerciale ilicite
(republicată în 2009).
Activități comerciale ilicite:
 Efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a
căror proveniență nu poate fi dovedită;
 Expunerea la vânzare sau vânzarea de mărfuri fără
specificarea termenului de valabilitate sau expirat;
 Vânzarea preferențială;

 Vânzarea cu lipsă la cântar.

2. Legea nr. 148/2000 privind publicitatea

3. H.G. nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a
prețurilor oferite consumatorilor spre vânzare.
4. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianți și
consumatori.
5. O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor
și serviciilor de piață. (cu privire la protecția vieții,
sănătății și securității consumatorilor și protecția
intereselor economice ale acestora).
6. H.G. nr. 187/2000 privind imitațiile de produse
alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol
sănătatea sau securitatea consumatorilor.
7. H.G. 396/2003 privind asigurarea securității
utilizatorilor de jucării.
8. Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității
produselor.
9. Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a
produselor.
10. Legea nr. 240/2004 privind răspunderea
producătorilor pentru pagubele generate de
produsele cu defecte.
11. Legea nr. 363/2007 privind combaterea
practicilor incorecte ale comercianților în relația cu
consumatorii și armonizarea reglementărilor cu
legislația europeană privind protecția
consumatorilor.
I. Norme referitoare la comercializarea
produselor alimentare:

1. O.G. nr. 42/1995, privind producția de produse

alimentare destinate comercializării (republicată în
2008).
2. O.G. nr. 97/2001, privind reglementarea producției,
circulației și comercializării alimentelor, aprobată prin
Legea nr. 57/2002 (republicată în 2008).
3. Ordinul 438/295/2002, pentru aprobarea normelor
privind aditivii alimentari destinați utilizării în
produsele alimentare pentru consum uman.
4. Regulamentul U.E. nr. 178/2002, de stabilire a
principiilor și a cerințelor generale ale legislației
alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru
Siguranța Alimentară.
5. Legea nr. 150/2004, privind siguranța alimentelor și a
hranei pentru animale.
6. Regulamentul UE nr. 1924/2006, privind mențiunile
nutriționale și de sănătate asociate alimentelor.
7. Regulamentul UE nr. 1925/2006, privind adăugarea de
vitamine și minerale și de alte substanțe în alimente.

II. Norme privind etichetarea și marcarea

produselor:

1. H.G. nr. 106/2002, privind etichetarea alimentelor.

Potrivit acestei reglementări, informațiile oferite prin
etichetare nu trebuie să inducă în eroare consumatorii;
ele trebuie să fie suficiente, verificabile și ușor de
comparat. Înscrisurile de pe eticheta alimentelor trebuie
să fie vizibile, lizibile, scrise cel puțin în limba română.
Etichetele produselor alimentare trebuie să conțină, în
mod obligatoriu, următoarele elemente:
 denumirea sub care este vândut alimentul;

 lista cuprinzând ingredientele;

 cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de

ingrediente;
 cantitatea netă pentru alimentele preambalate;

 data durabilității minimale sau în cazul alimentelor

care din punct de vedere microbiologic au un grad
înalt de perisabilitate, data limită de consum;
 condițiile de depozitare sau de folosire, atunci când
acestea necesită indicații speciale;
 denumirea și sediul producătorului, al ambalatorului
sau al distribuitorului; în cazul produselor din
import, se înscriu numele și sediul importatorului
sau ale distribuitorului înregistrat în România;
 locul de origine sau de proveniență a alimentului;
 instrucțiuni de utilizare;

 concentrația alcoolică pentru băuturile la care

aceasta este mai mare de 1,2 % în volum;
 o mențiune care să permită identificarea lotului;

 mențiuni suplimentare de etichetare pe grupe de

produse.
2. H.G. nr. 312/2001 privind etichetarea produselor
textile precizează că etichetele care însoțesc
produsele textile destinate consumatorului final
trebuie să conțină elemente de identificare,
caracteristici tehnice și calitative, după cum urmează:
- denumirea și/sau marca de fabrică a producătorului;
- sediul producătorului/importatorului;
- denumirea de vânzare a produsului;
- principalele caracteristici tehnice și calitative.

3. H.G. nr. 26/2002 privind stabilirea condițiilor de

etichetare a materialelor utilizate la producerea
articolelor de încălțăminte. Eticheta trebuie să
cuprindă informații referitoare la cele trei părți
componente ale articolelor de încălțăminte: fața,
căptușeala, talpa exterioară.
4. Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice,
republicată în 2005, menționează că acestea vor fi
comercializate numai în recipiente și/sau ambalaje
inscripționate vizibil, lizibil, în limba română, cu
caractere care nu se șterg ușor, indicându-se
următoarele date:
- numele sau denumirea producătorului;
- adresa producătorului/importatorului;
- țara de origine pentru produsele fabricate în afara
statelor membre ale Uniunii Europene;
- conținutul nominal, indicat în greutate sau în volum,
exceptând ambalajele ce conțin mai puțin de 5 grame
sau mai puțin de 5 mililitri, eșantioanele gratuite și
dozele unice;
- data de minimă durabilitate, indicată prin sintagma „A se folosi preferabil
înainte de ….”, urmată de dată. Data trebuie menționată clar, indicându-
se, în ordine, cu cifre arabe, fie luna și anul, fie ziua, luna și anul;
- numărul lotului de fabricație ori o indicație care să
permită identificarea produsului;
- instrucțiuni de conservare, utilizare, îndepărtare;
- lista ingredientelor, în ordinea descrescătoare a
greutății în momentul încorporării lor.
III. Norme referitoare la modul de înlocuire,
remediere sau restituire a contravalorii pentru
produsele cu defecte:

Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și

garanțiilor asociate acestora, actualizată în 2008,
reglementează aspecte privind vânzarea produselor,
inclusiv a celor executate la comandă, și garanțiile
asociate acestora, în vederea asigurării protecției
consumatorilor.
În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de
a solicita vânzătorului, repararea produsului sau
înlocuirea acestuia, în fiecare caz fără plată.
Noțiunea „fără plată” se referă la toate costurile
necesare aducerii produsului la conformitate (costuri
poștale, de transport, manipulare, manoperă,
materiale utilizate).
Orice reparare sau înlocuire va fi făcută în cadrul unei
perioade rezonabile de timp, stabilită de comun
acord, în scris, dar nu poate depăși 15 zile
calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus
la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate a
produsului. Consumatorul trebuie să informeze
vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de
două luni de la data constatării.
În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate
doar piese noi.
 Consumatorul poate solicita o reducere
corespunzătoare a prețului sau desființarea
contractului, în oricare din următoarele situații:
- dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de
înlocuirea produselor;
- dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie.
IV. Norme referitoare la informarea și educarea în
domeniul protecției consumatorului

 Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, reglementează, în

cap. IV, „Informarea și educarea consumatorilor”,
dreptul consumatorilor de a fi informați complet, corect
și precis, cu privire la caracteristicile esențiale ale
produselor și serviciilor oferite de către operatorii
economici.
Producătorii trebuie să ofere informații despre:
- denumirea produsului

- denumirea și/sau marca producătorului

- cantitatea

- termenul de valabilitate

- durata medie de utilizare

- principalele caracteristici tehnice și calitative

- compoziția chimică
- aditivii folosiți

- eventualele riscuri previzibile

- modul de utilizare, transport, manipulare, depozitare.

Produsele de folosință îndelungată trebuie însoțite de

certificate de garanție, de declarația de conformitate,
precum și de cartea tehnică sau instrucțiuni de
folosire, instalare, întreținere, eliberate de producător.
Comercializarea produselor și prestarea serviciilor se
fac în locuri și în spații autorizate. Este obligatorie
afișarea în mod vizibil:
- a denumirii unității;

- a codului unic de înregistrare la registrul comerțului;

- a orarului de funcționare.
 Obligativitatea informării și educării consumatorilor
reiese și din Legea nr. 296/2004 privind Codul
consumului.
Potrivit acesteia, statul trebuie să realizeze și să
încurajeze folosirea de programe care să asigure o
informare și o educare corespunzătoare a
consumatorilor, astfel încât aceștia să cunoască
drepturile și responsabilitățile ce le revin.
Programele de educare și informare a consumatorilor
pot să cuprindă aspecte importante ale protecției
acestora, cum ar fi:
- legislația referitoare la protecția consumatorilor;

- cadrul instituțional privind protecția consumatorilor;

- sănătatea, alimentația, prevenirea îmbolnăvirilor și a

achiziționării de produse alimentare falsificate;
- riscurile produselor;
- interesele economice ale consumatorilor la
achiziționarea de servicii;
- etichetarea produselor cu precizarea informațiilor
necesare consumatorilor.

Informațiile consumatorilor despre produsele/serviciile

oferite se realizează în mod obligatoriu prin elementele
de identificare și caracterizare ale acestora, înscrise în
mod vizibil, lizibil și ușor de înțeles, pe produs,
etichetă, ambalaj sau în cartea tehnică.
Informațiile privind protejarea vieții, sănătății și
securității consumatorului trebuie să fie comunicate și
prin simboluri grafice internaționale.
Vânzătorii trebuie să informeze consumatorii despre
prețul final al produsului și să le ofere toate informațiile
și documentele tehnice care trebuie să însoțească
produsele
În cazul prestărilor de servicii, informațiile trebuie să
cuprindă:
- categoria calitativă a serviciului;

- timpul de realizare;

- termenul de garanție și postgaranție;

- prețurile și tarifele;

- riscurile previzibile.

În cazul serviciilor financiare, agenții economici sunt

obligați să ofere consumatorilor informații complete,
corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor ce
le revin.

Toate informațiile trebuie să fie scrise în limba română,

indiferent de originea produsului, fără a exclude
prezentarea lor și în alte limbi.
 Alt act normativ care reglementează informarea
consumatorilor este Ordinul ANPC nr. 72/11.03.2010,
privind unele măsuri de informare a consumatorilor.
Acesta prevede obligația agenților economici de a afișa
numărul de telefon denumit „Telefonul
Consumatorilor”:
0 800 080 999, adresele și numerele de telefon/fax și
adresele de e-mail ale comisariatelor județene, în a
cărui rază teritorială se află operatorul economic,
precum și adresa site-ului ANPC.
Afișarea acestor informații trebuie făcută în câmpul
vizual al consumatorilor, la loc vizibil, lângă casa de
marcat sau orarul de funcționare.
Totodată, operatorii economici care administrează site-
uri de vânzări, preluare de comenzi on-line, sau
servicii, cei care desfășoară comerț electronic sunt
obligați să prezinte pe prima pagină un link vizibil către
adresa oficială de web a ANPC.