SR ISO 15383 - 2015 Manuși de Protectie Pentru Pompieri Metode de Incercare Cerinte de Performanta

ICS 13.340.10: 13.340.
40
SR ISO 15383
Decembrie 2015
Standard Român
Titlu Mănuşi de protecţie pentru pompieri

InfoStandard Web, 20325, MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Metode de încercare de laborator şi cerinţe de

performanţă
Protective gloves for firefighters — Laboratory test methods and performance
requirements
Gants de protection pour sapeurs-pompiers — Méthodes d'essai en

laboratoire et exigences de performance
Aprobare Aprobat de Directorul General al ASRO la 14 decembrie 2015
Standardul internaţional ISO 15383:2001 are statutul unui standard

român
Data publicării versiunii române: 14 decembrie 2015
Corespondenţă Acest standard este identic cu standardul internaţional

ISO 15383:2001
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti, www.asro.ro
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice
publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este
interzisă dacă nu există acordul scris prealabil al ASRO
Ref.: SR ISO 15383:2015 Ediţia 1

SR ISO 15383:2015
Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a standardului internaţional ISO 15383:2001. Standardul
a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea ISO.
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba franceză a standardului internaţional
ISO 15383:2001.
Prezentul standard intră în patrimoniul ASRO/CT 227 Mijloace individuale de protecţie.
Acest standard specifică metode de încercare şi cerinţe minime de performanţă pentru mănuşile de
protecţie destinate a fi purtate în timpul operaţiunilor de luptă împotriva incendiului şi operaţiunilor
conexe care prezintă un risc de căldură şi/sau flacără.
Acest standard descrie proiectarea generală a mănuşilor, nivelurile minime de performanţă ale materialelor
utilizate şi metodele de încercare care permit determinarea acestora. Cu excepţia cerinţei de rezistenţă la
flacără şi cerinţelor ergonomice, acest standard stabileşte trei niveluri de performanţă pentru fiecare cerinţă
de performanţă.
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale şi standardele române la care se face

referire se prezintă în anexa naţională NA.
Cuvintele "standard internaţional" trebuie citite "standard român".

SR ISO 15383:2015
Versiunea română
Mănuşi de protecţie pentru pompieri

Metode de încercare de laborator şi cerinţe de performanţă
Cuprins
Pagina
Preambul ............................................................................................................................................................2
Introducere..........................................................................................................................................................3
1 Domeniu de aplicare ....................................................................................................................................4
2 Referinţe normative......................................................................................................................................4
3 Termeni şi definiţii ........................................................................................................................................5
4 Cerinţe de proiectare ...................................................................................................................................6

5 Eşantionare şi pretratament.........................................................................................................................8
7 Marcare ......................................................................................................................................................14
8 Fişă de informaţii furnizată de producător .................................................................................................15
Anexa A (normativă) Încercare de integritate a mănuşii complete...................................................................16
Anexa B (normativă) Încercare de prindere......................................................................................................17
Anexa C (normativă) Încercare de înmănuşare ...............................................................................................19
Anexa D (informativă) Linii directoare şi consideraţii pentru o evaluare de risc...............................................20
Anexa E (informativă) Comparare cerinţe de performanţă pentru diferitele tipuri de mănuşi de protecţie
pentru pompieri.................................................................................................................................................23
Bibliografie ........................................................................................................................................................25
1
SR ISO 15383:2015
Preambul
ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) este o federaţie mondială de organizaţii naţionale

de standardizare (organizaţii membre ISO). Elaborarea standardelor internaţionale este efectuată de
obicei prin comitete tehnice ISO. Fiecare organizaţie membră interesată de un subiect are dreptul de a
fi reprezentată în comitetul tehnic stabilit pentru acesta. La activitate iau parte de asemenea
organizaţii internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale în legătură cu ISO, care participă în
mode egal la lucrări. ISO colaborează strâns cu Comisia Electrotehnică Internaţională (IEC) în toate
problemele de standardizare electrotehnică.
Standardele internaţionale sunt elaborate conform regulilor prezentate în Directivele ISO/CEI,

Partea 2.
Proiectele de standarde internaţionale adoptate de comitetele tehnice sunt supuse votului comitetelor
membre. Publicarea lor ca standarde internaţionale implică aprobarea de cel puţin 75 % din comitetele
membre votante.
Se atrage atenţia asupra posibilităţii că unele elemente ale acestui document pot face obiectul
drepturilor de proprietate intelectuală sau a unor drepturi similare. ISO nu este responsabil pentru
neidentificarea acestor drepturi sau pentru avertizarea privind existenţa lor.
ISO 15383 a fost elaborat de comitetul tehnic ISO/TC 94 „Securitate individuală – Îmbrăcăminte şi
echipamente de protecţie”, subcomitetul SC 13 „Îmbrăcăminte de protecţie”.
Anexele A, B şi C constituie elemente normative ale prezentului standard internaţional. Anexele D şi E

sunt doar informative.
Prezenta versiune corectată a ISO 15383 include modificările care urmează.
În articolul 2,
- referinţa normativă ISO 5470-1 a fost eliminată şi înlocuită cu referinţa normativă ISO 12947-4;
- ISO 6942 a fost publicat în 2002.
În 6.2.3 şi în anexa E, referinţa la ISO 6942 a fost actualizată (ISO 6942:2002).
În 6.3.1 şi în anexa E, referinţa la ISO 5470-1 a fost înlocuită cu referinţa la ISO 12947-4.
2
SR ISO 15383:2015
Introducere
Acest standard internaţional specifică trei tipuri de mănuşi care au diferite niveluri de cerinţe de
performanţă. Mănuşile de tip 1 corespund nivelului de performanţă cel mai mic: criteriile sunt în parte
bazate pe cerinţele considerate ca fiind corespunzătoare focurilor în spaţii acoperite de vegetaţie, cu
anumite cerinţe compatibile cu acelaşi nivel de protecţie asigurat de îmbrăcăminte, precum cele
specificate în ISO 15384. Mănuşile de tip 2 corespund unui nivel intermediar de performanţă: cerinţele
de performanţă pentru aceste mănuşi sunt în parte bazate pe EN 659, dar utilizează anumite criterii din
EN 469 pentru protecţia împotriva căldurii şi focului. Mănuşile de tip 3 corespund nivelului de
performanţă cel mai mare: cerinţele de performanţă pentru aceste mănuşi au fost extrase din NFPA
1971. Pentru toate cerinţele de performanţă au fost stabilite trei niveluri de performanţă, cu excepţia
cerinţelor de rezistenţă la foc şi de ergonomie. În anumite cazuri, aceeaşi performanţă corespunde la
două niveluri. Acest standard internaţional are în vedere, pe cât posibil, specificarea unui nivel de
performanţă pentru mănuşi, compatibil cu performanţa articolelor de îmbrăcăminte purtate.
Acest standard internaţional specifică de asemenea recomandări pentru alegerea mănuşilor de

protecţie pentru pompieri şi precizează factorii ce trebuie luaţi în considerare la evaluarea riscurilor
mănuşilor de protecţie. Se recomandă alegerea mănuşilor de protecţie pentru pompieri pe baza unei
evaluări de risc.
Nicio parte a acestui standard internaţional nu este destinată a restricţiona o autoritate, un client sau
un producător de a fabrica produse care să depăşească cerinţele minimale specificate.
O listă a standardelor în raport cu acest standard internaţional este dată în bibliografie.
3
SR ISO 15383:2015
1 Domeniu de aplicare
Acest standard internaţional specifică metode de încercare şi cerinţe minime de performanţă pentru
mănuşile de protecţie destinate a fi purtate în timpul operaţiunilor de luptă împotriva incendiului şi
operaţiunilor conexe care prezintă un risc de căldură şi/sau flacără.
Scopul acestui standard internaţional este de a stabili cerinţele minime de performanţă pentru mănuşilor
de protecţie destinate să protejeze împotriva rănirilor în timpul operaţiunilor de luptă împotriva
incendiului.
Acest standard internaţional descrie proiectarea generală a mănuşilor, nivelurile minime de performanţă
ale materialelor utilizate şi metodele de încercare care permit determinarea acestora. Cu excepţia
cerinţei de rezistenţă la flacără şi cerinţelor ergonomice, acest standard internaţional stabileşte trei
niveluri de performanţă pentru fiecare cerinţă de performanţă. Comparate cu cele de tip 2, mănuşile de
tip 3 prezintă un nivel mai ridicat de izolaţie termică şi de protecţie fizică şi impune o rezistenţă la
penetrarea lichidelor (inclusiv sânge artificial). Mănuşile de tip 1 sunt destinate să îndeplinească
cerinţele minime pentru mănuşile utilizate în orice aplicaţie de luptă împotriva incendiului, cum ar fi lupta
împotriva focului în spaţii acoperite de vegetaţie. Anexa E oferă o comparaţie a cerinţelor de
performanţă pentru aceste trei tipuri de mănuşi.
Acest standard internaţional nu se aplică mănuşilor speciale destinate a fi utilizate în alte situaţii cu risc
ridicat, precum operaţiunilor specializate în lupta împotriva incendiului. Nu cuprinde protecţia capului,
trunchiului, braţelor, gambei şi piciorului şi nici protecţia mâinilor împotriva altor tipuri de pericole, de
exemplu chimice, biologice, radioactive şi electrice, cu excepţia cazurilor de expunere accidentală şi
limitată la produse chimice care se găsesc la locul incendiului şi în cazurile de contaminare cu sânge
sau cu alte fluide corporale (mănuşi de tip 3). Aceste aspecte pot fi descrise în alte standarde.
Alegerea sistemelor adecvate de îmbrăcăminte, inclusiv mănuşile, depinde de o evaluare eficace a

riscurilor, care identifică riscurile cu care se confruntă, evaluează probabilitatea acestor riscuri şi
precizează mijloacele de le reduce sau le elimina. Anexa D oferă linii directoare pentru a efectua o
evaluare a riscurilor, precum şi a factorilor care trebuie luaţi în considerare.
2 Referinţe normative
Următoarele documente normative conţin dispoziţii care, prin referire, constituie dispoziţii ale
prezentului standard internaţional. Pentru referinţele datate, nu se aplică modificările ulterioare sau
revizuirile acestor publicaţii. Cu toate acestea, părţile unor acorduri bazate pe acest standard
internaţional sunt încurajate să analizeze posibilitatea de a aplica cele mai recente ediţii ale
documentelor normative indicate mai jos. Pentru referinţele nedatate se aplică ultima ediţie a
documentului normativ menţionat. Membrii ISO şi IEC menţin registre ale standardelor internaţionale
în vigoare.
ISO 139, Textiles — Atmosphères normales de conditionnement et d'essai.
ISO 811, Étoffes — Détermination de la résistance à la pénétration de l'eau — Essai

sous pression hydrostatique.
ISO 6330:2000, Textiles — Méthodes de lavage et de séchage domestiques en vue des

essais des textiles.
ISO 6942:2002, Vêtements de protection — Protection contre la chaleur et le feu —

Méthode d'essai: Évaluation des matériaux et assemblages de matériaux
exposés à une source de chaleur radiante.
ISO 9151, Vêtements de protection contre la chaleur et les flammes — Détermination

de la transmission de chaleur à l'exposition d'une flamme.
4
SR ISO 15383:2015
ISO 12127, Vêtements de protection contre la chaleur et la flamme — Détermination de

la transmission thermique
par contact à travers les vêtements de protection ou leurs matériaux
constitutifs.
ISO 12947-4, Textiles — Détermination de la résistance à l'abrasion des étoffes par la

méthode Martindale — Partie 4: Évaluation du changement d'aspect.
ISO 13688, Vêtements de protection — Exigences générales.
ISO 13994:1998, Vêtements de protection contre les produits chimiques liquides —

Détermination de la résistance des matériaux des vêtements de protection
à la pénétration des liquides sous pression.
ISO 13996, Vêtements de protection — Propriétés mécaniques — Détermination de la

résistance à la perforation.
ISO 13997, Vêtements de protection — Propriétés mécaniques — Détermination de la

résistance à la coupure par des objets tranchants.
ISO 15025:2000, Vêtements de protection — Protection contre la chaleur et les flammes —

Méthode d'essai pour la propagation de flamme limitée.
ISO 17493, Vêtements et équipement de protection contre la chaleur — Méthode

d'essai de la résistance à la chaleur de convection au moyen d'un four à
circulation d'air chaud.
EN 388:1994, Gants de protection contre les risques mécaniques.
EN 420:1994, Exigences générales pour les gants
3 Termeni şi definiţii
Pentru utilizarea acestui standard internaţional se aplică termenii şi definiţiile următoare.
3.1
ansamblu de componente
combinaţia tuturor materialelor dintr-o mănuşă multistratificată dispuse în ordinea confecţionării
mănuşii
3.2
a stropi
a curge cu formare de picături sau stropi
3.3
mănuşi de protecţie pentru pompieri
mănuşi specifice destinate să protejeze mâinile şi încheieturile pompierului
3.4
îmbrăcăminte de protecţie pentru pompieri
articole de îmbrăcăminte specifice destinate să protejeze gâtul, braţele, gambele şi părţile superioare
şi inferioare ale bustului pompierului dar care nu protejează capul, mâinile sau picioarele
3.5
manşetă
parte a mănuşii, circulară şi evazată sau care se lărgeşte, care începe de la deschiderea corpului
mănuşii pentru a acoperi zona încheieturii mâinii
5
SR ISO 15383:2015
3.6
corpul mănuşii
parte a mănuşii care începe de la extremitatea degetelor până la o linie care se situează la 25 mm
deasupra cutei de la încheietura mâinii
3.7
căptuşeală interioară
căptuşeala care se află la faţa interioară al unui ansamblu de componente, cea mai aproape de piele
NOTĂ - Atunci când căptuşeala interioară face parte dintr-o combinaţie de materiale, această combinaţie de
materiale trebuie considerată căptuşeală interioară.
3.8
a topi
a lichefia un material prin expunere la căldură producând o modificare ireversibilă
NOTĂ – Pentru utilizarea acestui standard, topirea se caracterizează prin acţiunea de curgere sau picurare
sub influenţa căldurii.
3.9
cusătură principală
cusătură indispensabilă pentru integritatea mănuşii
3.10
barieră de etanşeitate
parte din ansamblul de componente destinată să împiedice trecerea lichidului
NOTĂ – Barierele de etanşeitate pot să nu împiedice trecerea produselor chimice sau radiologice prin mănuşă.
Acest tip de incidente ar trebui gestionate prin utilizarea îmbrăcămintei de protecţie chimică şi metodelor
corespunzătoare.
3.11
material exterior
material situat la exteriorul mănuşii de protecţie
3.12
cusătură
îmbinare permanentă dintre două sau mai multe bucăţi de material
3.13
manşetă elastică
parte circulară şi bine ajustată pe mănuşă, în general realizată din material tricotat, care începe de la
deschiderea corpului mănuşii pentru a acoperi zona încheieturii mâinii
NOTĂ – Poate fi conţinută într-o manşetă.
4 Cerinţe de proiectare
4.1 Ansamblu de componente
Mănuşile trebuie să fie constituite din ansamblu de componente care să corespundă cerinţelor de
performanţă din acest standard internaţional. Ansamblul de componente trebuie să poată fi prezentat
sub forma unui singur strat cu sau fără cusături sau ca mai multe straturi, cu sau fără cusături.
4.2 Lungime corp de mănuşi
Corpul de mănuşă trebuie să depăşească cu cel puţin 25 mm cuta articulaţiei mâinii pe toată
circumferinţa sa. Locul cutei articulaţiei mâinii se determină aşa cum este indicat în figura 1.
6
SR ISO 15383:2015
Legendă
1 al treilea deget
a Apofiza stiloidă
b Cuta articulaţiei mâinii
c Marginea din apropierea scafoidului
Figura 1 – Puncte de repere anatomice de bază ale mâinii
4.3 Manşetă elastică sau manşetă
Mănuşile trebuie realizate cu manşetă elastică, o manşetă sau cu ambele. Dacă mănuşile sunt realizate
cu o manşetă elastică sau cu o manşetă, eşantionul, corpul de mănuşă şi manşeta sau manşeta
elastică inclusă trebuie să depăşească cu cel puţin 50 mm cuta articulaţiei mâinii pe toată circumferinţa
sa, ţinând seama de cerinţa specificată în 4.2. Dacă mănuşile sunt realizate fără manşetă elastică şi
fără manşetă, mănuşa eşantion trebuie să depăşească cu cel puţin 50 mm cuta articulaţiei mâinii pe
toată circumferinţa sa, adăugându-se 25 mm la cerinţele specificate în 4.2.
4.4 Mărimi de mănuşi
4.4.1 Mărimi minime
Mănuşile trebuie realizate în cel puţin şase mărimi distincte şi corespunzătoare. Producătorul trebuie
să indice gama de circumferinţe şi de lungimi ale mâinii pentru purtătorii fiecărei mărimi de mănuşi
determinate conform 4.4.2.
NOTĂ – Această cerinţă are ca scop să permită producătorului să furnizeze utilizatorului informaţiile care să-i
permită o mai bună alegere a mărimii corespunzătoare. Acest standard nu defineşte mărimi standardizate.
4.4.2 Dimensiuni de mâini
Dimensiunile de mâini se măsoară pentru alegerea mărimii mănuşii corespunzătoare cu circumferinţa

şi lungimea mâinii, aşa cum este indicat în figura 2.
Circumferinţa mâinii trebuie măsurată cu ajutorul panglicii de măsurare pe o masă sau pe o altă
suprafaţă plană, partea cu cifrele în jos. Subiectul trebuie să aşeze mâna dreaptă cu palma în jos,
degetele strânse în mijlocul panglicii, astfel încât aceasta să poată trece peste articulaţiile degetelor.
(metacarpo-falangiene). Circumferinţa trebuie măsurată cu exactitate de milimetri, la 20 mm de partea
interdigitală dintre degetul mare şi degetul arătător, aşa cum este indicat în figura 2.
Lungimea mâinii trebuie măsurată aşezând mâna subiectului pe o foaie de hârtie cu palma în jos, cu
degetele strânse, astfel încât mâna şi braţul să fie aliniate. Degetul mare trebuie distanţat cât mai mult
posibil de palmă. Trebuie marcat pe hârtie un reper care corespunde extremităţii degetului al treilea,
degetul mijlociu. Trebuie marcat un alt reper care să corespundă cu baza degetului mare la nivelul
articulaţiei deget mare-încheietură. Distanţa dintre cele două puncte trebuie măsurată cu exactitate de
milimetri, aşa cum este indicat în figura 2.
7
SR ISO 15383:2015
Legendă
a lungime mână
Figura 2 – Metodă de măsurare a dimensiunilor mâinii pentru alegerea mănuşilor

corespunzătoare
4.4.3 Marcare mărime de mănuşă
Mărimea mănuşii trebuie indicată pe etichetă.
NOTĂ – Se recomandă ca producătorii să indice utilizatorului final modul cum au fost stabilite mărimile în funcţie
de lungimea mâinii şi de circumferinţă.
4.5 Conţinut de crom VI în piele
Pielea utilizată la realizarea mănuşilor trebuie să aibă un conţinut de crom Cr(VI) mai mic de
10 mg/kg, atunci când se supune la încercare conform EN 420:1994, paragraful 6.1.
4.6 Alte cerinţe de proiectare
Este necesar ca mănuşile să fie proiectate astfel încât deschidere lor să limiteze pătrunderea jarului şi
alte particule străine.
Este necesar ca mănuşile să fie compatibile cu manşetele de la îmbrăcămintea de protecţie cu

pentru pompieri utilizată.
Este necesar ca etichetele sau accesoriile să nu afecteze performanţa mănuşilor şi nici să nu prezinte
un pericol pentru purtător.
5 Eşantionare şi pretratament
5.1 Niveluri de eşantionare
Nivelurile de eşantionare pentru încercare şi inspecţie se stabilesc de laboratorul de încercări

responsabil şi producător, pentru a se asigura o fiabilitate rezonabilă şi acceptabilă şi un nivel
rezonabil şi acceptabil de încredere că produsele certificate sunt efectiv conforme cu standardul.
5.2 Inspecţie
Inspecţia pentru determinarea conformităţii cu cerinţele de proiectare specificate la articolul 4 trebuie

efectuată pe mănuşi întregi.
8
SR ISO 15383:2015
5.3 Încercări
5.3.1 Epruvete
Încercările de determinare a conformităţii materialelor şi componentelor cu cerinţele specificate la

articolul 6 trebuie efectuate pe eşantioane reprezentative din materialele şi componentele utilizate
întradevăr la confecţionarea mănuşilor de protecţie. Atunci când nu este posibilă obţinerea
materialelor şi componentelor reprezentative din mărimile corespunzătoare cu metodele de încercare,
trebuie utilizate eşantioanele de mănuşi aşa cum se specifică în cerinţele de performanţă. Laboratorul
de încercări responsabil trebuie de asemenea să fie autorizat să utilizeze eşantioane de materiale
decupate din mănuşile de protecţie reprezentative.
5.3.4 Suprafaţa de expunere
Pentru toate încercările efectuate pe suprafaţă, trebuie expusă suprafaţa exterioară.

5.3.5 Criterii de interpretare
Pentru toate încercările care implică măsurări, determinarea conformităţii trebuie să ia ca bază
valoarea medie.
5.4 Pretratament
5.4.1 Pretratament de spălare
Atunci când pretratamentul este specificat ca parte integrantă a modului de lucru sau a unei cerinţe de
performanţă, materialele de încercare trebuie supuse la un ciclu de cinci spălări şi cinci uscări.
0
Spălarea trebuie efectuată conform metodei 2A la (60 ± 3) C într-o maşină cu tambur orizontal şi cu
încărcare frontală, cu un detergent care produce un pH de 7,0, iar uscarea trebuie realizată conform
metodei E (uscare în tambur) din ISO 6330:2000. În total trebuie efectuate cinci cicluri de spălare şi de
uscare. Nu trebuie utilizat niciun sac de spălare.
După cele cinci cicluri de spălare şi uscare, mănuşile eşantion trebuie purtate de un subiect de
încercare care trebuie să le flexeze strângând pumnii de 10 ori într-o perioadă de 30 s.
5.4.2 Condiţionare uscată

0
Mănuşile eşantion şi epruvetele trebuie condiţionate la o temperatură de (20 ± 2) C şi umiditate
relativă de (65 ± 5) %, timp de cel puţin 24 h, conform ISO 139.
Mănuşile eşantion şi epruvetele trebuie supuse la încercare în cele 5 min de la scoaterea din
atmosfera de condiţionare.
NOTĂ – În anumite cazuri, această atmosferă de condiţionare se utilizează după pretratamentul de spălare,
pentru a se asigura că mănuşile sunt perfect uscate înainte de a se supune la încercare.
5.4.3 Condiţionare umedă
Mănuşile eşantion sau epruvetele trebuie condiţionate prin imersare completă a mănuşii sau a
0
epruvetei în apă la o temperatură de (20 ± 2) C timp de 2 min. În cazul mănuşilor, eşantionul de
mănuşă trebuie mai întâi umplut cu apă înainte de imersare.
Mănuşile eşantion sau epruvetele trebuie scoase din apă, suspendate în poziţie verticală cu degetele
mănuşii în sus timp de 5 min, poziţionate orizontal între două foi de hârtie absorbantă sub o presiune
de 3,5 kPa pentru o durată de 20 min.
Mănuşile eşantion sau epruvetele trebuie supuse la încercare în cele 5 min de la scoaterea din
atmosfera de condiţionare.
9
SR ISO 15383:2015
6 Cerinţe de performanţă
6.1 Cerinţe generale
Toate mănuşile pentru pompieri trebuie să îndeplinească cerinţele de rezistenţă la flacără şi cerinţele
ergonomice şi să fie clasificate ca mănuşi de tip 1, de tip 2 sau de tip 3, pe baza celei mai slabe
cerinţe a oricărei alte caracteristici de performanţă pe care pot să le îndeplinească mănuşile. Nu
trebuie să fie permisă clasificarea separată a mănuşilor pentru pompieri în funcţie de diferite
caracteristici de performanţă.
6.2 Cerinţe termice
6.2.1 Rezistenţă la flacără
Atunci când se efectuează încercarea conform ISO 15025 utilizând modul de lucru de expunere pe
suprafaţă înainte şi după pretratamentul specificat la 5.4.1 urmat de pretratamentul de la 5.4.2,
ansamblul de componente al mănuşii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) nicio epruvetă nu trebuie să ardă până la marginea superioară sau la marginea laterală;
b) niciun strat din nicio epruvetă nu trebuie să prezinte gaură;
c) nicio epruvetă nu trebuie să producă resturi topite sau aprinse;
d) valoarea medie a duratei de persistenţă a flăcării trebuie să fie ≤ 2 s;
e) valoarea medie a duratei de incandescenţă reziduală trebuie să fie ≤ 2 s;
Atunci când nu este posibilă obţinerea de materiale reprezentative din mărimile corespunzătoare,
mănuşa în ansamblu trebuie supusă la încercare. Mănuşa trebuie pusă în contact cu flacăra la nivelul
palmei, dosului şi degetelor.
Dacă ansamblul de componente al mănuşii cuprinde materialul care constituie manşeta elastică de
protecţie, aceasta trebuie supusă la încercare separat aplicându-se flacăra pe suprafaţa exterioară a
materialului de manşetă elastică.
Dacă ansamblul de componente al mănuşii cuprinde cusături, epruvetele din ansamblul de

componente cu cusături trebuie supuse la încercare separat aplicându-se flacăra pe partea
ansamblului de componente care prezintă cusături plasate vertical.
Performanţa trebuie determinată utilizându-se rezultatele cele mai slabe obţinute pe toate zonele
mănuşii supuse la încercare.
6.2.2 Transfer de căldură (expunere la flacără)
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 9151, ansamblul de componente al mănuşii
trebuie clasificat în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 1. Încercările trebuie
efectuate pe ansamblul de componente al mănuşii după următoarele pretratamente:
a) pretratamentul specificat în 5.4.2;
b) pretratamentul specificat în 5.4.1 urmat de pretratamentul specificat în 5.4.2.
Tabelul 1 – Clasificarea transferului de căldură (expunere la flacără)
Tip Performanţă
3 HTI24 ≥ 17 s şi (HTI24 – HTI12) ≥ 6 s
2 HTI24 ≥ 13 s şi (HTI24 – HTI12) ≥ 4 s
1 HTI24 ≥ 9 s şi (HTI24 – HTI12) ≥ 3 s
10
SR ISO 15383:2015
Atunci când sunt diferite, palma şi dosul mănuşii se supun separat la încercare. Performanţa mănuşii
trebuie stabilită utilizându-se media rezultatelor cele mai slabe pentru fiecare parte a mănuşii.
6.2.3 Transfer de căldură (expunere la radiaţii)
Atunci când încercarea se efectuează conform metodei B din ISO 6942:2002, ansamblul de
componente al mănuşii trebuie clasificat în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 2
şi să aibă un factor mediu de transmisie ≤ 60 %. Încercările trebuie efectuate pe ansamblul de
componente al mănuşii după următoarele pretratamente:
b) pretratamentul specificat în 5.4.1 urmat de pretratamentul specificat în 5.4.2.
Tabelul 2 – Clasificarea transferului de căldură (expunere la radiaţii)

Tip Densitate de flux termic Performanţă

2
3 40 kW/m t2 ≥ 33 s şi (t24 – t12) ≥ 10 s
2
2 40 kW/m t2 ≥ 22 s şi (t24 – t12) ≥ 6 s
2
1 20 kW/m t2 ≥ 11 s şi (t24 – t12) ≥ 4 s
6.2.4 Transfer de căldură (expunere conductivă)

0
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 12127, la o temperatură de contact de 250 C,
ansamblul de componente al mănuşii trebuie clasificat în funcţie de nivelurile de performanţă
prezentate în tabelul 3. Încercările trebuie efectuate pe ansamblul de componente al mănuşii după
următoarele pretratamente:
b) pretratamentul specificat în 5.4.1 urmat de pretratamentul specificat în 5.4.2;
c) pretratamentul specificat în 5.4.1 urmat de pretratamentul specificat în 5.4.3;
Tabelul 3 – Clasificarea transferului de căldură (expunere conductivă)
Tip Performanţă
3 tt ≥ 14 s
2 tt ≥ 10 s
1 tt ≥ 6 s
6.2.5 Rezistenţă la căldură
Atunci când încercările se efectuează conform ISO 17493, aplicându-se modul de lucru pentru mănuşi
de protecţie, la temperatura de încercare care corespunde nivelului de performanţă din tabelul 4,
înainte şi după pretratamentul specificat în 5.4.1, eşantioanele de mănuşi complete nu trebuie să se
topească, să se separe sau să ia foc şi de asemenea nu trebuie să aibă o contracţie superioară valorii
specificate, în sensul lungimii sau lăţimii.
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 17493, aplicându-se modul de lucru pentru textile
plate sau alte materiale care se prezintă sub formă de folie, la temperatura de încercare care
corespunde nivelului de performanţă din tabelul 4, înainte şi după pretratamentul specificat în 5.4.1,
epruvetele prelevate din căptuşeala interioară a ansamblului de componente a corpului mănuşii care
11
SR ISO 15383:2015
este destinată să fie în contact cu piele purtătorului, nu trebuie să se topească, să se separe sau să ia
foc.
Tabelul 4 – Clasificarea transferului de căldură (expunere conductivă)
Tip Performanţă
0
3 Performanţă reuşită la 260 C, contracţie ≤ 8 %
0
0
6.3 Cerinţe mecanice
6.3.1 Rezistenţă la abraziune
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 12947-4, utilizând hârtie abrazivă de sticlă fină cu
2
granulaţie de 300 g/m (calitate 100/F2), la o presiune de 9 kPa şi după pretratamentul specificat în
5.4.2, epruvetele de material exterior din ansamblul de componente prelevate din palma mănuşii
trebuie clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 5.
Tabelul 5 – Clasificarea rezistenţei la abraziune
Tip Performanţă
3 Absenţa uzurii totale după 8 000 cicluri
6.3.2 Rezistenţă la tăiere
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 13997, după pretratamentele specificate în 5.4.2
şi 5.4.3, epruvetele de material exterior din ansamblul de componente prelevate din palma şi dosul
mănuşii trebuie clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 6.
Tabelul 6 – Clasificarea rezistenţei la tăiere
Tip Performanţă (cursa lamei : 20 mm)

3 Forţa de tăiere ≥ 4 N
Atunci când mănuşile sunt prevăzute cu manşete sau manşetă elastică, epruvetele din ansamblul de
componente ale manşetei sau manşetei elastice trebuie supuse separat la încercare şi comparate cu
nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 6. Mănuşa trebuie clasificată pe baza celei mai slabe
performanţe pentru corpul mănuşii şi manşetă/manşetă elastică.
6.3.3 Rezistenţă la sfâşiere
Atunci când încercarea se efectuează conform paragrafului 6.3 din EN 388:1994, după pretratamentul
specificat în 5.4.2, epruvetele de material exterior din ansamblul de componente prelevate din palma
mănuşii trebuie clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 7.
12
SR ISO 15383:2015
Tabelul 7 – Clasificarea rezistenţei la sfâşiere
Tip Performanţă
3 Rezistenţa la sfâşiere ≥ 50 N
6.3.4 Rezistenţă la perforare
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 13996, după pretratamentele specificate în 5.4.2
şi 5.4.3, epruvetele de material exterior din ansamblul de componente prelevate din palma mănuşii
trebuie clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 8.
Tabelul 8 – Clasificarea rezistenţei la perforare
Tip Performanţă
3 Rezistenţa la perforare ≥ 120 N
6.3.5 Lizibilitate etichetă
Atunci când încercarea se efectuează după pretratamentul specificat în 5.4.1, etichetele eşantioanelor
de mănuşi trebuie să fie uşor de citit de o persoană care are o vedere de 20/20 sau corectată la
20/20, de la o distanţă de cel puţin 30 cm.
NOTĂ – Această încercare are ca scop să se asigure că eticheta rămâne lizibilă după utilizare.
6.4 Cerinţe referitoare la bariera de etanşeitate
6.4.1 Rezistenţă la penetrarea apei
Atunci când încercarea se efectuează conform ISO 811, la o presiune de 7 kPa, timp de 5 min, după
pretratamentele specificate în 5.4.1 şi 5.4.2, epruvetele cu cusături prelevate din bariera de
etanşeitate a mănuşii trebuie clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 9.
Tabelul 9 – Clasificarea rezistenţei la penetrarea apei
Tip Performanţă
3 Absenţa picăturilor de apă vizibile
2 Absenţa picăturilor de apă vizibile
1 Fără cerinţă
6.4.2 Rezistenţă la penetrarea lichidelor
Atunci când încercarea se efectuează conform metodei C1 din ISO 13994:1998, după pretratamentele
specificate în 5.4.1, epruvetele cu cusături prelevate din bariera de etanşeitate a mănuşii trebuie
clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în tabelul 10 pentru următoarele produse
chimice:
0
a) 40 % hidroxid de sodiu la 20 C;
13
SR ISO 15383:2015
0
b) 36 % acid clorhidric la 20 C;
0
c) 37 % acid sulfuric la 20 C;
d) 50 % toluen şi 50 % izooctan (V/V).
Tabelul 10 – Clasificarea rezistenţei la penetrarea produselor lichide
Tip Performanţă
3 Nicio penetrare a niciunui lichid timp de 1 h
2 Fără cerinţă
1 Fără cerinţă
6.4.3 Integritate mănuşii complete

Atunci când încercarea se efectuează conform anexei A, după pretratamentul specificat în 5.4.1,
eşantioanele de mănuşi trebuie clasificate în funcţie de nivelurile de performanţă prezentate în
tabelul 11.
Tabelul 11 – Clasificarea integrităţii mănuşii complete
Tip Performanţă
3 Fără scurgeri
2 Fără cerinţă
1 Fără cerinţă
6.5 Cerinţe ergonomice
6.5.1 Dexteritate
Atunci când încercarea de dexteritate se efectuează conform paragrafului 6.3 din EN 420:1994, după
pretratamentul specificat în 5.4.1, eşantioanele de mănuşi trebuie să obţină un nivel de performanţă
mai mare sau egal cu 1.
6.5.2 Prindere
Atunci când încercarea se efectuează conform anexei B, după pretratamentele specificate în 5.4.1 şi
5.4.2, capacitatea subiectului de încercare de a trage cu mâinile înmănuşate greutăţi nu trebuie să fie
mai mică de 80% din capacitate de referinţă cu mâinile goale.
6.5.3 Înmănuşare
Atunci când încercarea se efectuează conform anexei C, după pretratamentul specificat în 5.4.1,
durata de înmănuşare a eşantioanelor de mănuşi nu trebuie să fie mai mare decât durata de
înmănuşare iniţială majorată cu 20 s.
7 Marcare
Mănuşile de protecţie pentru pompieri declarate conforme cu acest standard internaţional trebuie să
aibă o etichetă permanentă şi vizibilă marcată cu numărul acestui standard, respectiv ISO 15383.
Cerinţele generale de marcare trebuie să fie conform specificaţiilor din ISO 13688, cu excepţia mărimii
care trebuie să respecte specificaţiile din 4.4.3. Pictograma utilizată trebuie să fie conform figurii 3.
14
SR ISO 15383:2015
Figura 3 – Pictogramă ISO 7000-2418

8 Fişă de informaţii furnizată de producător

Informaţiile producătorului trebuie să fie conform ISO 13688.
15
SR ISO 15383:2015
Anexa A
(normativă)
Încercare de integritate a mănuşii complete
A.1 Principiu
Subiecţii de încercare care poartă mănuşile pe deasupra unei mănuşi interioare, pe care pot apărea
petele de apă, îşi imersează parţial mâinile într-un recipient cu apă, închizând şi deschizând pumnii de
12 ori. Mănuşa interioară este apoi examinată pentru a detecta orice pată de apă.
A.2 Echipament de încercare
Mănuşa pe care pot apărea petele de apă trebuie să acopere în întregime mâna subiectului de
încercare. Mănuşa pe care pot apărea petele de apă trebuie realizată dintr-o ţesătură pe care pot fi
uşor vizibile urmele de apă, pentru a determina scurgerea. Un exemplu de material pentru mănuşa pe
care pot apărea petele de apă poate fi o ţesătură 100 % bumbac, cu masa specifică de (50 ± 10) g/m2
şi grosimea de (0,5 ± 0,1) mm.
Apa folosită pentru încercarea de integritate a mănuşii trebuie tratată cu agent tensioactiv pentru a
scădea tensiunea superficială la mai puţin de (34 ± 5) dyn/cm.
A.3 Epruvete
Pentru încercări trebuie utilizate cel puţin trei perechi de mănuşi de mărimea cea mai mare şi trei
perechi de mănuşi de mărimea cea mai mică, de către cel puţin 2 subiecţi de încercare diferiţi.
A.4 Mod de lucru
A.4.1 Subiecţii de încercare trebuie selectaţi în funcţie de dimensiunile mâinilor lor, care trebuie să fie
cât mai apropiate posibil de lungimea şi circumferinţa medie a mănuşilor de mărime mică şi de mărime
mare.
A.4.2 Subiectul de încercare trebuie să se echipeze cu mănuşa eşantion peste mănuşa interioară pe
care pot apărea petele de apă.
A.4.3 Subiectul de încercare trebuie să imerseze timp de 5 minute mănuşa eşantion în apă cu
temperatura de (20 ± 3) ºC până la circa 25 mm de marginea superioară a corpului mănuşii. Subiectul
de încercare trebuie să flexeze mănuşa prin închiderea pumnului la fiecare 10 s.
A.4.4 Subiectul de încercare trebuie să scoată mănuşa eşantion.
A.4.5 Se examinează mănuşa interioară şi se verifică dacă au apărut pete de apă pe ea.
A.5 Raport de încercare
Pentru toate mănuşile eşantion, apariţia petelor de apă pe mănuşa interioară după încercare trebuie
înregistrată. Prezenţa petelor de apă pe mănuşa interioară după efectuarea încercării trebuie
interpretată ca scurgere şi trebuie considerată ca rezultat de încercare nesatisfăcător.
16
SR ISO 15383:2015
Anexa B
(normativă)
Încercare de prindere
B1 Principiu
Capacitatea unui subiect de încercare de a ridica greutăţi cu mâinile goale cu ajutorul unui ghidaj cu
cablu este comparata cu capacitatea aceluiaşi subiect de încercare care poartă mănuşi umede şi care
exersează cu un ghidaj cu cablu uscat şi cu un ghidaj cu cablu umed.
B.2 Echipament de încercare

Încercarea de prindere trebuie efectuată cu o frânghie cu diametrul de 9,5 mm, din poliester pre-etirat
şi cu trei toroane montat la un aparat calibrat de măsurare a forţei.
B.3 Epruvete
Cel puţin trei perechi de mănuşi de mărimea cea mai mare şi trei perechi de mănuşi de mărimea cea
mai mică trebuie utilizate de cel puţin doi subiecţi de încercare diferiţi. Fiecare pereche de mănuşi,
reprezentând un set complet de mănuşi, trebuie supusă la încercare în stare nouă, aşa cum este
livrată. Laboratorul trebuie să se asigure ca nicio pereche de mănuşi eşantion nu a fost supusă unui
tratament de flexare înainte de încercări. Mănuşile eşantion trebuie condiţionate conform
specificaţiilor de la 5.4.2 şi 5.4.3.
B.4 Mod de lucru
B.4.1 Subiecţii de încercare trebuie selectaţi în funcţie de dimensiunile mâinilor lor care trebuie să fie
cât mai apropiate posibil de lungimea şi circumferinţa medie a mănuşilor de mărime mică şi a
mănuşilor de mărime mare.
B.4.2 Fiecare subiect de încercare trebuie să facă trei tentative succesive în cursul cărora să încerce,
cu ambele picioare bine aşezate pe sol, să ridice cât mai multe greutăţi posibil, trăgând în jos cu
ambele mâini ghidajul cu cablu. Greutatea medie ridicată cu ajutorul ghidajului cu cablu pe parcursul
seriei de trei tentative trebuie să corespundă capacităţii subiectului de încercare de a ridica greutăţile
cu mâinile goale.
B.4.3 Mănuşile eşantion, după o condiţionare uscată, trebuie supuse la încercare cu o frânghie
uscată, apoi cu o frânghie umedă.
B.4.4 Mănuşile eşantion, după o condiţionare umedă, trebuie supuse la încercare cu o frânghie
uscată, apoi cu o frânghie umedă.
B.4.5 Evaluarea efectuată de fiecare subiect de încercare trebuie să se refere la cel puţin trei perechi
de mănuşi. Pentru fiecare pereche de mănuşi supuse la încercare şi pentru fiecare set de condiţii,
subiecţii trebuie să facă cel puţin şase încercări de prindere, cel puţin trei încercări de prindere cu
mănuşi de mărime mică şi cel puţin trei încercări de prindere cu mănuşi de mărime mare.
B.4.6 Capacitatea subiectului de încercare de a ridica greutăţi cu mâinile înmănuşate trebuie să fie
comparată cu capacitatea sa de a ridica greutăţile cu mâinile goale. Se calculează cu ajutorul
următoarei formule raportul, în procente, dintre capacitatea subiectului de încercare de a ridica
greutăţii cu mănuşi şi capacitatea de a ridica greutăţi cu mâinile goale:
17
SR ISO 15383:2015
capacitate de a ridica greutăţi cu mâinile înmănuşate

Procentaj din capacitatea cu mâinile goale = ------------------------------------------------------------------- x 100
capacitate de a ridica greutăţi cu mâinile goale
B.5 Raport
Se raportează procentul procentajul din capacitatea cu mâinile goale pentru fiecare pereche de
mănuşi eşantion, condiţiile de încercare şi subiecţi de încercare. Dacă una sau mai multe perechi de
mănuşi nu trec încercarea, se consideră ca performanţă nesatisfăcătoare.
18
SR ISO 15383:2015
Anexa C
(normativă)
Încercare de înmănuşare
C.1 Principiu
Măsurarea duratei de înmănuşare a mănuşilor care au fost supuse la mai multe curăţări pentru a
determina ruperea îmbinărilor căptuşelii în interiorul mănuşilor.
C.2 Epruvete
Trebuie utilizate cel puţin trei perechi de mănuşi de mărime mică şi trei perechi de mănuşi de mărime
mare, de către cel puţin doi subiecţi de încercare diferiţi. Epruvetele de încercare trebuie condiţionate
conform 5.4.1.
C.3 Mod de lucru
C.3.1 Subiecţii de încercare trebuie selectaţi în funcţie de dimensiunile mâinilor lor care trebuie să fie
cât mai apropiate posibil de lungimea şi circumferinţa medie a mănuşilor de mărime mică şi a
mănuşilor de mărime mare.
C.3.2 Durata de înmănuşare a fiecărei perechi de mănuşi eşantion trebuie să corespundă timpului
care îi trebuie subiectului de încercare să înmănuşeze o singură mănuşă de trei ori succesiv fără
modificarea căptuşelii mănuşii între încercări.
C.3.3 Fiecare încercare de înmănuşare trebuie să înceapă cu mănuşa eşantion aşezată în faţa
subiectului de încercare şi se termine când degetele subiectului se găsesc în mânuşă.
C.3.4 Se utilizează media primelor trei durate de înmănuşare ca durată de înmănuşare de referinţă.
Aceasta nu trebuie să depăşească 10 s.
C.3.5 Perechile de mănuşi eşantion trebuie condiţionate conform specificaţiilor din 5.4.1.
C.3.6 Se utilizează media primelor trei durate de înmănuşare după ultima uscare, ca durată de
înmănuşare finală.
C.4 Raport
Pentru fiecare încercare, se înregistrează durata de înmănuşare finală şi durata de înmănuşare de

referinţă, cu exactitate de 0,1s. Se calculează şi se înregistrează durata de înmănuşare finală medie şi
durata de înmănuşare de referinţă medie. Se stabileşte dacă rezultatele sunt satisfăcătoare sau
nesatisfăcătoare în raport cu duratele medii de înmănuşare, finală şi de referinţă.
19
SR ISO 15383:2015
Anexa D
(informativă)
Linii directoare şi consideraţii pentru o evaluare de risc
D.1 Generalităţi
Rolul echipamentului individual de protecţie (EIP) pentru pompieri nu este doar de a proteja
pompierului însuşi, dar este de asemenea de a-i permite să îşi îndeplinească obiectivele stabilite.
Totuşi, în situaţiile de urgenţă când pompierul nu poate să îşi atingă aceste obiective, EIP-ul trebuie
de asemenea să îi asigure o protecţie suficientă pentru a-i permite să scape fără răni grave. Tipul
echipamentului individual de protecţie şi protecţia pe care o asigură trebuie alese pe baza unei
evaluări a riscurilor specifice pentru utilizarea EIP, pentru a identifica riscurile, a le evalua şi a selecta
cerinţele specifice de performanţă care elimină sau reduc riscurile.
D.2 Determinarea tipului de mănuşă
În scopul stabilirii tipului de mănuşă cel mai corespunzător evaluării riscurilor, sunt prevăzute
următoarele indicaţii.
Tipul 1 Corespunzător pentru operaţiuni generale de salvare şi operaţiuni de luptă pentru stingerea
incendiilor cu niveluri de risc relativ mici, care pot necesita durate de purtare îndelungate, de exemplu
în timpul acţiunilor de stingere a focului în spaţii acoperite de vegetaţie, unde incendiul este produs de
vegetaţie, cum ar fi păduri, culturi, plantaţii, păşuni sau terenuri agricole.
Tipul 2 Corespunzător pentru operaţiuni de salvare, de stingere a incendiului şi de conservare a

bunurilor din clădiri, vehicule, nave sau alte instalaţii în caz de incendiu sau situaţii de urgenţă, cu un
nivel de risc relativ moderat şi fără o expunere previzibilă la lichide periculoase (de exemplu: produse
chimice la locul incendiului sau contaminare cu sânge sau alte fluide corporale).
Tipul 3 Corespunzător pentru operaţiuni de salvare, de stingere a incendiului şi de conservare a

bunurilor din clădiri, vehicule, nave sau alte instalaţii în caz de incendiu sau situaţii de urgenţă, cu un
nivel de risc relativ sever (ridicat) în privinţa căldurii şi expunerii fizice şi cu o expunere previzibilă la
substanţe chimice sau alte lichide periculoase prezente la locul incendiului.
D.3 Abordare generală pentru evaluarea riscurilor
Cele trei etape principale ale procesului de evaluare a riscurilor sunt următoarele:
a) Identificarea riscului. Pentru fiecare aspect al unei intervenţii a brigăzii de pompieri, se enumeră
problemele şi riscurile potenţiale. Exemplele următoare sunt exemple de surse de informare care
pot fi utile în proces:
1) o listă a riscurilor la care sunt sau pot fi expuşi membrii echipei;
2) înregistrări ale accidentelor, îmbolnăvirilor şi rănirilor anterioare, atât la nivel local cât şi
naţional;
3) studii realizate asupra instalaţiilor şi altor aparate, controale etc.
b) Estimarea riscului. Se evaluează fiecare element enumerat în procesul de identificare a

riscurilor, cu ajutorul următoarelor întrebări:
1) care este nivelul sau care este importanţa potenţială a evenimentului?
2) care este frecvenţa potenţială sau probabilitatea evenimentului?
3) care sunt consecinţele potenţiale ale evenimentului?
20
SR ISO 15383:2015
Aceasta permite stabilirea priorităţilor în elaborarea specificaţiilor pentru performanţele EIP. Pot fi
utilizate sursele de informaţie de mai jos:
i) auditurile de securitate şi rapoartele de inspecţie;
ii) statisticile privind accidentele, îmbolnăvirile şi rănirile anterioare;
iii) aplicarea datelor naţionale la circumstanţele locale;
iv) judecata profesională în evaluarea riscurilor specifice jurisdicţiei.
c) Controlul riscului. După ce riscurile au fost identificate şi evaluate, se recomandă să se pună în

aplicare şi să se documenteze sistemul de control pentru fiecare dintre ele. În cazul EIP se
recomandă ca acest control să includă determinarea caracterului adecvat al încercărilor şi
cerinţelor specifice în vederea eliminării sau reducerii riscurilor. In mod normal, cele două metode
de bază de control al riscurilor, în ordinea preferinţei, sunt următoarele:
1) de fiecare dată când este posibil, eliminarea/evitarea totală a riscului sau a activităţii care
prezintă risc;
2) în cazul în care nu este posibil sau practic să se evite sau să se elimine riscul, se recomandă
a se lua în considerare măsurile care permit controlul acestuia (cum ar fi elaborarea celor mai
adecvate specificaţii pentru EIP).
Precizarea celui mai adecvat EIP trebuie să fie parte integrantă a unui program general de securitate
care include proceduri operaţionale standardizate, instruiri şi inspecţii. Ca orice program, este
important să se evalueze eficacitatea acestuia. Se recomandă să fie realizate evaluări periodice, şi
dacă elementele programului nu funcţionează în mod satisfăcător, atunci trebuie aduse modificări
acestuia. Dacă metodele sunt schimbate, se recomandă realizarea unei noi estimări a riscurilor.
D.4 Factori recomandaţi pentru identificarea şi estimarea riscurilor pentru

pompieri
Atunci când se utilizează acest standard internaţional, câţiva factori care ar trebui luaţi în considerare
la evaluarea riscurilor în vederea achiziţionării mănuşilor adecvate pentru lupta împotriva incendiilor
includ următoarele elemente.
a) Nivelul de pregătire şi experienţa pompierului. Pompierii bine pregătiţi şi cu experienţă au mai

multe şanse să recunoască riscurile din focarele de incendiu şi să răspundă corespunzător pentru
a minimiza riscul potenţial de rănire. Calitatea, volumul şi frecvenţa instruirii influenţează de
asemenea riscul potenţial de rănire a unui pompier. Se recomandă ca pompierii să fie special
antrenaţi pentru utilizarea EIP selecţionate.
b) Nivelul de condiţie fizică şi de sănătate ale pompierului. Pompierii care au o stare de

sănătate bună şi o condiţie fizică bună au mai multe şanse să acţioneze în deplină siguranţă şi
sunt mai puţin supuşi rănirilor legate de efortul efectuat asupra focarului de incendiu, faţă de
pompierii care au o stare de sănătate şi o condiţie fizică deficitare.
c) Atribuţiile pompierului la locul de intervenţie. Pompierii care luptă în interior în mod ofensiv
împotriva incendiilor declarate în mediu urban pot fi expuşi la mai multe riscuri de rănire faţă de
pompierii care îşi asumă o poziţie defensivă în exteriorul clădirilor în foc. Unele organizaţii pot să
împartă responsabilităţile pompierilor la locul incendiului, fiind necesare astfel diferite niveluri de
protecţie. Alte organizaţii pot să impună ca fiecare pompier să fie echipat astfel încât să
îndeplinească orice funcţie la locul incendiului, recunoscând posibilitatea ca orice persoană să fie
obligată să acţioneze în condiţiile de urgenţă. În toate cazurile, activităţile specifice pompierilor în
lupta cu focul sau alte situaţii de urgenţă trebuie luate în calcul în determinarea riscurilor de
vătămare. Exemple de situaţii pot include echiparea pompierilor cu echipamente individuale de
protecţie concepute pentru abordări ofensive efectuate la interior, prin comparare cu funcţiile
pentru care activităţile pompierilor sunt în principal defensive.
d) Condiţiile de mediu la locul de intervenţie. Căldura şi umiditatea, precum şi frigul, pot afecta
protecţia pompierului la locul de intervenţie. În plus, trebuie luate în considerare mediul fizic în
21
SR ISO 15383:2015
care este condusă operaţiunea şi impactul lui asupra pompierilor care efectuează sarcinile
atribuite. De exemplu, pompierii care utilizează furtunuri se pot uda. Apa din interiorul
îmbrăcăminte are efecte atât pozitive, cât şi negative, asupra performanţei lor.
e) Riscuri specifice prezente la locul de intervenţie. Se recomandă să fie luate în considerare

riscurile termice, fizice, precum şi alte riscuri, în evaluarea răspunsului la astfel de riscuri. Tipul,
nivelul şi durata expunerii la căldură, precum şi mediul fizic în care vor evolua, au un efect
semnificativ asupra riscurilor potenţiale cu care se confruntă pompierii. Alte riscuri, cum ar fi
posibilitatea de contact cu flacăra, vizibilitate scăzută, substanţe chimice de la locul incendiului şi
suprafeţe fizice accidentate, sunt recunoscute ca sursă de riscuri suplimentare de vătămare la
locul incendiului.
f) Limitele recunoscute ale îmbrăcămintei de protecţie şi ale altor EIP. Deşi mănuşile de
protecţie sunt proiectate pentru a preveni sau minimiza vătămările, trebuie recunoscute limitările
specifice ale mănuşilor de protecţie în asigurarea protecţiei în toate situaţiile. Performanţele
mănuşilor pot fi limitate în baza unor caracteristici de proiectare sau de performanţă ale
materialului. În plus, aceste caracteristici pot fi diminuate pe măsură ce mănuşile sunt utilizate.
Mănuşile de protecţie trebuie menţinute întreţinute corect pentru a asigura o performanţă
continuă. Metodele de integrare a altor echipamente individuale de protecţie cum ar fi
îmbrăcăminte, căşti, cizme şi aparate de respirat autonome, trebuie aplicate într-o manieră care
să asigure o protecţie completă utilizatorului acestui tip de echipament.
g) Mărimea adecvată a mănuşilor de protecţie. Mărimea mănuşilor de protecţie trebuie să fie

adecvată pentru a asigura protecţia adecvată pentru pompieri. Mănuşile care sunt prea largi vor
afecta dexteritatea şi percepţiile tactile. Mănuşile care sunt prea strâmte vor reduce proprietăţile
de izolare ale mănuşii şi nu va fi posibil să se ia în considerare contracţia datorată unei utilizări
continue. Se recomandă ca pompierii să se asigure că mănuşile lor sunt de mărimea potrivită prin
verificarea dacă li se potrivesc pe mâini şi să controleze capacitatea de a efectua sarcini cu
mâinile înmănuşate. Se recomandă ca pompierii să-şi aleagă ei înşişi mărimea corespunzătoare
a mănuşii prin verificarea dimensiunilor mâinilor în raport cu recomandările producătorului; ar
putea să încerce mai multe mărimi pentru a găsi cele mai bune mănuşi care să se potrivească.
h) Tipul şi aplicarea sistemului de comandă la locul de intervenţie. Nivelul de disciplină şi de

coordonare a pompierilor la locul accidentului/acţiunii poate avea un impact asupra riscului de
vătămare. Pompierii care au responsabilităţi bine definite şi sunt supervizaţi îndeaproape sunt
mai puţin susceptibili să fie vătămaţi, în comparaţie cu pompierii care acţionează mai independent
şi mai puţin coordonaţi.
Ar trebui să se acorde atenţie acumulării de stres termic prin utilizarea îndelungată a EIP în lupta cu
focul şi activităţile asociate. Rănile legate de stresul termic sau de efort constituie una din cauzele cele
mai frecvente ale deceselor şi vătămărilor pompierilor. Stresul provocat de căldură este afectat de un
număr mare de parametri care includ toţi factorii descrişi mai sus.
22
SR ISO 15383:2015
Anexa E
(informativă)
Comparare cerinţe de performanţă pentru diferitele tipuri de mănuşi de

protecţie pentru pompieri
Cerinţe de
Metodă de încercare Tip 1 Tip 2 Tip 3
performanţă
Rezistenţă la Conform ISO 15025,
flacără încercare realizată pe
(6.2.1) suprafaţa ansamblului
Aceeaşi cerinţă pentru cele trei niveluri:
de componente, pe
Absenţa formării de gaură, fără resturi aprinse/topite, durata de
cusăturile mănuşii şi pe
persistenţă a flăcării ≤ 2 s, durata de incandescenţă reziduală ≤ 2 s
materialul manşetei,
înainte şi după cinci
cicluri de curăţare
Transfer de Conform ISO 9151,
căldură (expunere numai încercare de
la flacără) expunere la flacără,
HTI24 ≥ 9 s HTI24 ≥ 13 s HTI24 ≥ 17 s
(6.2.2) realizată pe ansamblul
(HTI24–HTI12) ≥ 3 s (HTI24–HTI12) ≥ 4 s (HTI24–HTI12) ≥ 6 s
de componente, înainte
şi după cinci cicluri de
curăţare
Transfer de Conform metodei B din
căldură (expunere ISO 6942:2002, t2 ≥ 11 s t2 ≥ 22 s t2 ≥ 33 s
la radiaţii) realizată pe ansamblul (t24–t12) ≥ 4 s (t24–t12) ≥ 6 s (t24–t12) ≥ 10 s
2 2 2
(6.2.3) de componente, după la 20 kW/m la 40 kW/m la 40 kW/m
cinci cicluri de curăţare
Transfer de Conform ISO 12127, la
căldură (expunere o temperatură de
0
conductivă) contact de 260 C, pe tt ≥ 6 s tt ≥ 10 s tt ≥ 14 s
(6.2.4) ansamblul de
componente, după cinci
căldură încercare realizată timp 0 0 0
La 180 C, nu se La 180 C, nu se La 260 C, nu se
(6.2.5) de 5 min pe mănuşi
topeşte, nu se topeşte, nu se topeşte, nu se
complete şi pe
separă sau nu ia separă sau nu ia separă sau nu ia
căptuşeala interioară a
foc; foc; foc;
ansamblului de
contracţie ≤ 5 % contracţie ≤ 5 % contracţie ≤ 8 %
componente, după cinci
Rezistenţă la Conform ISO 12947-4,
abraziune (6.3.1) încercare realizată cu
hârtie abrazivă de sticlă
Absenţa uzurii totale Absenţa uzurii totale Absenţa uzurii totale
fină cu granulaţie de
2 după 2 000 cicluri după 2 000 cicluri după 8 000 cicluri
300 g/m , pe material
exterior din palma
mănuşii
tăiere realizată cu cursa lamei
Forţa de tăiere Forţa de tăiere Forţa de tăiere
(6.3.2) de 20 mm pe material
≥2N ≥2N ≥4N
exterior din palma şi
dosul mănuşii
Rezistenţă la Conform paragraf 6.3
sfâşiere din EN 388:1994,
(6.3.3) metoda cu epruveta
Rezistenţă la Rezistenţă la Rezistenţă la
decupată pe jumătate
sfâşiere ≥ 25 N sfâşiere ≥ 25 N sfâşiere ≥ 50 N
din lungime, realizată
pe material exterior

perforare încercare realizată pe
Forţa de perforare Forţa de perforare Forţa de perforare
(6.3.4) material exterior din
≥ 60 N ≥ 60 N ≥ 120 N
palma mănuşii
23
SR ISO 15383:2015
Cerinţe de
Metodă de încercare Tip 1 Tip 2 Tip 3
performanţă
Lizibilitate etichetă Conform condiţionării Identic pentru cele trei niveluri: lizibilă de o persoană care are o
(6.3.5) specificate în 5.4.1 vedere corectată la 20/20 de la o distanţă de 30 cm

penetrarea apei încercare realizată după
Absenţa picăturilor Absenţa picăturilor
(6.4.1) cinci cicluri de curăţare, Fără cerinţa
de apă vizibile de apă vizibile
la o presiune de 7 kPa
timp de 5 min
penetrarea încercare realizată după Nicio penetrare a
produselor chimice cinci cicluri de curăţare, lichidului de
Fără cerinţa Fără cerinţa
lichide pe ansamblu de încercare timp de
(6.4.2) componente din 1h
mănuşă
Integritate mănuşă Conform anexei A,
completă încercare realizată pe
(6.4.3) mănuşi întregi, înainte Fără cerinţa Fără cerinţa Fără pierderi
şi după cinci cicluri de
curăţare
Dexteritate Conform paragrafului
(6.5.1) 6.3 din EN 420:1994,
încercare realizată pe
Aceeaşi cerinţă de performanţă pentru cele trei niveluri:
mănuşi întregi, după
dexteritate ≥ 1
cinci cicluri de curăţare,
cu şi fără condiţionare
umedă
Prindere Conform anexei B,
(6.5.2) încercare realizată pe
Aceeaşi cerinţă de performanţă pentru cele trei niveluri:
mănuşi întregi, după
capacitatea de a ridica greutăţile ≥ 80 % din capacitatea de
cinci cicluri de curăţare
referinţă cu mâinile goale
cu şi fără condiţionare
umedă
Înmănuşare Conform anexei C,
(6.5.3) încercare realizată pe Identic pentru cele trei niveluri: durata de înmănuşare ≤ durata
mănuşi întregi, după de înmănuşare de referinţă majorată cu 20 s
curăţare
24
SR ISO 15383:2015
Bibliografie
[1] ISO 7000:1989, Symboles graphiques utilisables sur le matériel — Index et tableau synoptique.
1)
[2] ISO 15384:— , Vêtements de protection pour sapeurs-pompiers — Méthodes d'essai en
laboratoire et exigences de performance pour vêtements portés pendant la lutte contre les feux
d'espaces naturels.
[3] EN 469:1995, Vêtements de protection pour sapeurs-pompiers — Exigences et méthodes d'essai

pour les vêtements de protection pour la lutte contre l'incendie.
[4] EN 659:1996, Gants de protection pour sapeurs-pompiers.

[5] NFPA 1971:2000, Standard on protective ensemble for structural fire fighting.
1)
În curs de publicare.
25
SR ISO 15383:2015
Anexa naţională NA
(informativă)
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale

şi standardele române
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale la care se face referire şi standardele

române este următoarea:
ISO 139:2005 IDT SR EN ISO 139:2005

Materiale textile. Atmosfere standard de condiţionare şi de încercare
ISO 811 - -
ISO 6330:2000 IDT SR EN ISO 6330:2001

Materiale textile. Metode casnice de spălare şi uscare pentru
încercarea materialelor textile
Anulat, înlocuit prin
SR EN ISO 6330:2012
Materiale textile. Metode casnice de spălare şi uscare pentru
încercarea materialelor textile
ISO 6942:2002 IDT SR EN ISO 6942:2003

Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva căldurii şi a focului.
Metodă de încercare: Evaluarea materialelor şi a ansamblurilor de
materiale expuse la o sursă de căldură radiantă
ISO 9151 - -
ISO 12127 - -
ISO 12947-4:1998 IDT SR EN ISO 12947-4:2001

Materiale textile. Determinarea rezistenţei la abraziune a materialelor
textile prin metoda Martindale. Partea 4: Evaluarea modificărilor de
aspect
ISO 13688:2013 IDT SR EN ISO 13688:2013

Îmbrăcăminte de protecţie. Cerinţe generale
ISO 13994:1998 - -
ISO 13996 - -
ISO 13997:1999 IDT SR EN ISO 13997:2003

Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi mecanice. Determinarea
rezistenţei materialelor la tăiere cu obiecte tăioase
ISO 15025:2000 IDT SR EN ISO 15025:2003

Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva căldurii şi flăcărilor.
Metoda de încercare pentru propagarea limitată a flăcării
ISO 17493 - -
EN 388:1994 IDT SR EN 388:1996

Manusi de protectie împotriva riscurilor mecanice
Inlocuit cu SR EN 388:2004
Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor mecanice
26
SR ISO 15383:2015
EN 420:1994 IDT SR EN 420:1996

Cerinte generale pentru manusi de protectie
Inlocuit cu SR EN 420+A1:2010
Mănuşi de protecţie. Cerinţe generale şi metode de încercare
Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene şi internaţionale la care se face
referire (respectiv standardele române identice cu acestea).
Standardele internaţionale la care se face referire şi care nu au fost adoptate ca standarde române
pot fi consultate sau comandate la Asociaţia de Standardizare din România.
Simbolurile gradului de echivalenţă (IDT - identic), conform SR 10000-8.

27
ASRO – Asociaţia de Standardizare din România
organismul naţional de standardizare cu atribuţii exclusive privind activitatea de
standardizare naţională şi reprezentarea României în procesul de standardizare
european şi internaţional.
Standardele constituie rezultatul creaţiei Este important ca utilizatorii standardelor

intelectuale şi sunt protejate prin drepturi de române să se asigure că sunt în posesia ultimei
autor. În calitate de organism naţional de ediţii şi a tuturor modificărilor în vigoare.
standardizare, ASRO este titularul drepturilor

de autor asupra standardelor române şi Utilizatorii standardelor sunt răspunzători pentru
urmăreşte respectarea drepturilor de autor interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor
asupra standardelor europene şi internaţionale standardelor române.
în România.
Utilizarea standardelor române nu înlătură
Fără acordul prealabil expres al ASRO, obligaţia respectării prevederilor legale în
standardele nu pot fi reproduse în alte vigoare.
documente sau multiplicate. Standardele sau
părţi din acestea nu pot fi traduse pentru a fi Informaţiile referitoare la standardele române
comunicate public sau pentru a reprezenta sunt publicate lunar în „Buletinul standardizării”.
opere derivate, cum ar fi cursuri de formare
profesională, baze de date, publicaţii şi Lista şi datele bibliografice complete ale tuturor
documentaţii de specialitate. standardelor naţionale, europene şi
internaţionale adoptate în România, în vigoare
Respectarea drepturilor de autor asupra şi anulate, se regăsesc în aplicaţia electronică
standardelor nu afectează libera lor utilizare şi Infostandard, care se achiziţionează de la
aplicare. ASRO.
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

www.standardizarea.ro http//magazin.asro.ro http://standardizare.wordpress.com
Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Standardizare: Tel. +40 21 310 17 29, +40 21 310 16 44, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 310 17 29
Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88; vanzari@asro.ro
Redacţie – Marketing, Drepturi de Autor: Tel. : +40 21 316.99.74; marketing@asro.ro
30 pagini

SR ISO 15383 - 2015 Manuși de Protectie Pentru Pompieri Metode de Incercare Cerinte de Performanta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SR ISO 15383 - 2015 Manuși de Protectie Pentru Pompieri Metode de Incercare Cerinte de Performanta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICS 13.340.10: 13.340.

Titlu Mănuşi de protecţie pentru pompieri

Metode de încercare de laborator şi cerinţe de

Gants de protection pour sapeurs-pompiers — Méthodes d'essai en

Aprobare Aprobat de Directorul General al ASRO la 14 decembrie 2015

Standardul internaţional ISO 15383:2001 are statutul unui standard

Data publicării versiunii române: 14 decembrie 2015

Corespondenţă Acest standard este identic cu standardul internaţional

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

Ref.: SR ISO 15383:2015 Ediţia 1

Prezentul standard intră în patrimoniul ASRO/CT 227 Mijloace individuale de protecţie.

Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale şi standardele române la care se face

Cuvintele "standard internaţional" trebuie citite "standard român".

Mănuşi de protecţie pentru pompieri

4 Cerinţe de proiectare ...................................................................................................................................6

ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) este o federaţie mondială de organizaţii naţionale

Standardele internaţionale sunt elaborate conform regulilor prezentate în Directivele ISO/CEI,

Anexele A, B şi C constituie elemente normative ale prezentului standard internaţional. Anexele D şi E

Prezenta versiune corectată a ISO 15383 include modificările care urmează.

Acest standard internaţional specifică de asemenea recomandări pentru alegerea mănuşilor de

O listă a standardelor în raport cu acest standard internaţional este dată în bibliografie.

Alegerea sistemelor adecvate de îmbrăcăminte, inclusiv mănuşile, depinde de o evaluare eficace a

ISO 139, Textiles — Atmosphères normales de conditionnement et d'essai.

ISO 811, Étoffes — Détermination de la résistance à la pénétration de l'eau — Essai

ISO 6330:2000, Textiles — Méthodes de lavage et de séchage domestiques en vue des

ISO 6942:2002, Vêtements de protection — Protection contre la chaleur et le feu —

ISO 9151, Vêtements de protection contre la chaleur et les flammes — Détermination

ISO 12127, Vêtements de protection contre la chaleur et la flamme — Détermination de

ISO 12947-4, Textiles — Détermination de la résistance à l'abrasion des étoffes par la

ISO 13688, Vêtements de protection — Exigences générales.

ISO 13994:1998, Vêtements de protection contre les produits chimiques liquides —

ISO 13996, Vêtements de protection — Propriétés mécaniques — Détermination de la

ISO 13997, Vêtements de protection — Propriétés mécaniques — Détermination de la

ISO 15025:2000, Vêtements de protection — Protection contre la chaleur et les flammes —

ISO 17493, Vêtements et équipement de protection contre la chaleur — Méthode

EN 388:1994, Gants de protection contre les risques mécaniques.

EN 420:1994, Exigences générales pour les gants

Pentru utilizarea acestui standard internaţional se aplică termenii şi definiţiile următoare.

NOTĂ – Poate fi conţinută într-o manşetă.

4.1 Ansamblu de componente

4.2 Lungime corp de mănuşi

Figura 1 – Puncte de repere anatomice de bază ale mâinii

4.3 Manşetă elastică sau manşetă

4.4 Mărimi de mănuşi

4.4.1 Mărimi minime

4.4.2 Dimensiuni de mâini

Dimensiunile de mâini se măsoară pentru alegerea mărimii mănuşii corespunzătoare cu circumferinţa

Figura 2 – Metodă de măsurare a dimensiunilor mâinii pentru alegerea mănuşilor

4.4.3 Marcare mărime de mănuşă

Mărimea mănuşii trebuie indicată pe etichetă.

4.5 Conţinut de crom VI în piele

4.6 Alte cerinţe de proiectare

Este necesar ca mănuşile să fie compatibile cu manşetele de la îmbrăcămintea de protecţie cu

5.1 Niveluri de eşantionare

Nivelurile de eşantionare pentru încercare şi inspecţie se stabilesc de laboratorul de încercări

Inspecţia pentru determinarea conformităţii cu cerinţele de proiectare specificate la articolul 4 trebuie

Încercările de determinare a conformităţii materialelor şi componentelor cu cerinţele specificate la

5.3.4 Suprafaţa de expunere

Pentru toate încercările efectuate pe suprafaţă, trebuie expusă suprafaţa exterioară.

5.3.5 Criterii de interpretare

5.4.1 Pretratament de spălare

5.4.2 Condiţionare uscată

5.4.3 Condiţionare umedă