SR en 13369 - 2013

ICS 91.100.
30
SR EN 13369
Standard Român Septembrie 2013
Titlu Reguli comune pentru produsele prefabricate

de beton
Common rules for precast concrete products
Règles communes pour les produits préfabriqués en béton

Asociația de Standardizare din România, S.C CONCIVIA S.A, 06/02/2023
Aprobare Aprobat de Directorul General al ASRO la 30 septembrie 2013
Standardul european EN 13369:2013 are statutul unui standard român
Înlocuieşte SR EN 13369:2004, SR EN 13369:2004/A1:2006 şi

SR EN 13369:2004/AC:2008
Data publicării versiunii române: 27 noiembrie 2015
Corespondenţă Acest standard este identic cu standardul european EN 13369:2013
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti , www.asro.ro
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice
publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este
interzisă dacă nu există acordul scris prealabil al ASRO
Ref.: SR EN 13369:2013 Ediţia 3
SR EN 13369:2013
Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 13369:2013. Standardul a

fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea CEN.
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european
EN 13369:2013.
Standardul european EN 13369:2013 a fost adoptat ca standard român la data de 30 septembrie 2013
prin publicarea unei note de confirmare.
Acest standard înlocuieşte SR EN 13369:2004, SR EN 13369:2004/A1:2006 şi

SR EN 13369:2004/AC:2008.
Standardul SR EN 13369:2013 face parte din patrimoniul comitetului tehnic ASRO/CT 321, Beton şi
prefabricate din beton.
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale la care se face referire şi standardele

române este prezentată în anexa naţională NA.
Cuvintele ”standard european” din textul acestui standard trebuie citite ”standard român”.
SR EN 13369:2013
STANDARD EUROPEAN EN 13369

EUROPEAN STANDARD
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM Aprilie 2013
ICS 91.100.30 Înlocuieşte EN 13369:2004
Versiunea română
Reguli comune pentru produsele prefabricate

de beton
Common rules for precast Règles communes pour les produits Allgemeine Regeln für
concrete products préfabriqués en béton Betonfertigteile
Acest standard european a fost aprobat de CEN la 21 ianuarie 2013.
Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile
în care acestui standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nicio modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe
bază de cerere de la Centrul de Management CEN-CENELEC sau de la orice membru CEN.
Acest standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză şi germană). O versiune
într-o altă limbă, făcută prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa naţională
şi notificată Centrului de Management CEN-CENELEC, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru,
Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Franţa,
Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie,
Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia,
Turcia şi Ungaria.
CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE

European Committiee for Standardization
Comité Européen de Normalisation
Europäisches Komitee für Normung
Centrul de Management: Avenue Marnix 17, B-1000 Bruxelles
© 2013 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod sunt rezervate
membrilor naţionali CEN
Ref.: EN 13369:2013 RO
SR EN 13369:2013
Cuprins
Pagina
Preambul ................................................................................................................................................. 3
Introducere .............................................................................................................................................. 5
1 Domeniu de aplicare................................................................................................................... 6
2 Referinţe normative .................................................................................................................... 6
3 Termeni şi definiţii....................................................................................................................... 7
3.1 Generalităţi ................................................................................................................................. 7
3.2 Dimensiuni .................................................................................................................................. 8
3.3 Toleranţe .................................................................................................................................... 8
3.4 Durabilitate ................................................................................................................................. 8
3.5 Proprietăţi mecanice................................................................................................................... 9
4 Cerinţe ........................................................................................................................................ 9
4.1 Cerinţe pentru materiale ............................................................................................................. 9
4.2 Cerinţe pentru producţie ........................................................................................................... 10
4.3 Cerinţe pentru produsul finit ..................................................................................................... 16
5 Metode de încercare................................................................................................................. 22
5.1 Încercări pe beton..................................................................................................................... 22
5.2 Măsurare a dimensiunilor şi a caracteristicilor suprafeţei ........................................................ 22
5.3 Greutate produse...................................................................................................................... 23
6 Evaluare a conformităţii ............................................................................................................ 23
6.1 Generalităţi ............................................................................................................................... 23
6.2 Încercare de tip......................................................................................................................... 24
6.3 Controlul producţiei în fabrică................................................................................................... 25

7 Marcaj ....................................................................................................................................... 29
8 Documentaţie tehnică............................................................................................................... 30
Anexa A (informativă) Acoperire cu beton a armăturilor cu privire la coroziune .................................. 31
Anexa B (informativă) Control al calităţii betonului............................................................................... 33
Anexa C (informativă) Consideraţii cu privire la fiabilitate.................................................................... 36
Anexa D (normativă) Planuri de control .............................................................................................. 38
Anexa E (informativă) Evaluare a conformităţii .................................................................................... 46
Anexa F Această anexă nu există ........................................................................................................ 48
Anexa G (normativă) Determinarea absorbţiei de apă......................................................................... 49
Anexa H (informativă) Coeficient de corelare pentru forma carotei ..................................................... 53
Anexa I Această anexă nu există ......................................................................................................... 54
Anexa J (informativă) Măsurare dimensiuni ......................................................................................... 55
Anexa K (informativă) Pierderi de precomprimare ............................................................................... 60
Anexa L (informativă) Această anexă nu există ................................................................................... 63
Anexa M (informativă) Documentaţie tehnică ...................................................................................... 64
Anexa N (informativă) Proprietăţi ale barelor şi ale sârmelor amprentate ........................................... 65
Anexa O (informativă) Rezistenţă la foc: recomandări pentru utilizarea EN 1992-1-2 ........................ 66
Anexa P (informativă) Privire de ansamblu asupra încercărilor de tip ................................................. 67
Anexa Q (informativă) Utilizare în beton a agregatelor recuperate prin concasare şi a
agregatelor grosiere reciclate................................................................................................... 69
Bibliografie ............................................................................................................................................. 70
2
SR EN 13369:2013
Preambul
Acest document (EN 13369:2013) a fost elaborat de către Comitetul Tehnic CEN/TC 229 “Produse
prefabricate din beton”, al cărui secretariat este deţinut de AFNOR.
Acest standard european trebuie să primească statut de standard naţional, fie prin publicarea unui text
identic, fie prin ratificare, până cel târziu în octombrie 2013, iar standardele naţionale conflictuale
trebuie anulate până cel târziu în octombrie 2013.
Se atrage atenţia asupra faptului că anumite elemente ale acestui document pot face obiectul
dreptului de proprietate intelectuală. CEN [şi/sau CENELEC] nu trebuie făcut responsabil (nu trebuie
făcute responsabile) pentru identificarea unuia sau tuturor acestor drepturi de proprietate intelectuală.
Acest document înlocuieşte EN 13369:2004.
Principalele modificări tehnice care au fost efectuate în această nouă ediţie sunt următoarele:
a) Domeniu de aplicare: produse prefabricate de beton realizate cu beton greu, uşor şi cu densitate
normală; betonul cu fibre (oţel, polimer sau altele) este de asemenea acoperit;
b) Referinţele normative au fost actualizate ţinând cont de bibliografie;
c) Termeni şi definiţii au fost revizuite;
d) Cerinţe;
e) Noi articole pentru agregate recuperate prin concasare şi agregate grosiere reciclate;
f) Noi formulări şi cerinţe pentru paragraful “Tratare (protecţie împotriva uscării)”;
g) Cerinţe noi: rezistenţă la întindere, contracţie, densitate în stare uscată;
h) Toleranţele pentru producţie au fost revizuite;
i) Articol nou pentru proiectarea bazată pe performanţă;
j) Evaluarea conformităţii;
k) Încercări de tip, noua anexa P, privire de ansamblu asupra încercărilor de tip;
l) Rezistenţa betonului, criterii de conformitate;
m) Anexa G, Determinarea absorbţiei de apă;
n) Anexa Q, Utilizarea în beton a agregatelor recuperate prin concasare şi a agregatelor grosiere

reciclate.
EN 13369 este o referinţă comună pentru următorul grup de standarde de produs specifice elaborate
de comitetul tehnic CEN/TC 229:
 EN 1168, Produse prefabricate de beton — Fâşii cu goluri;
 EN 12737, Produse prefabricate de beton — Plăci de pardoseală pentru adăposturi de animale;
 EN 12794, Produse prefabricate de beton — Piloţi de fundaţie;
 EN 12839, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru împrejmuiri;
 EN 12843, Produse prefabricate de beton — Stâlpi;
 EN 13198, Produse prefabricate de beton — Mobilier pentru stradă şi grădină;
3
SR EN 13369:2013
 EN 13224, Produse prefabricate de beton — Elemente de planşeu cu nervuri;
 EN 13225, Produse prefabricate de beton — Elemente liniare de structură;
 EN 13693, Produse prefabricate de beton — Elemente speciale de acoperiş;
 EN 13747, Produse prefabricate de beton — Predale pentru sisteme de planşee;
 EN 13748-1, Plăci de mozaic — Partea 1: Plăci de mozaic pentru utilizări la interior;
 EN 13748-2, Plăci de mozaic — Partea 2: Plăci de mozaic pentru utilizări la exterior;
 EN 13978-1, Produse prefabricate de beton — Garaje prefabricate de beton — Partea 1: Condiţii

pentru garaje de beton monolit armat sau compuse din elemente individuale de dimensiunile
unei camere;
 EN 14843, Produse prefabricate de beton — Scări;
 EN 14844, Produse prefabricate de beton — Chesoane subterane;
 EN 14991, Produse prefabricate de beton —Elemente de fundaţie;
 EN 14992, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru pereţi;
 EN 15037-1, Produse prefabricate de beton — Sisteme de planşee din grinzi şi blocuri de

umplutură — Partea 1: Grinzi;

umplutură — Partea 2: Blocuri de beton;

umplutură — Partea 3: Blocuri ceramice;

umplutură — Partea 4: Blocuri de polistiren expandat;
 EN 15050, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru poduri;
 EN 15258, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru ziduri de sprijin;
 EN 15435, Produse prefabricate de beton — Blocuri de cofraj din beton normal şi uşor—
Proprietăţi şi performanţe ale produsului;
 EN 15498, Produse prefabricate de beton — Blocuri de cofraj de beton cu aşchii de lemn —

Proprietăţi şi performanţe ale produsului
Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC, organismele naţionale de standardizare din

următoarele ţări sunt obligate să adopte la nivel naţional acest standard european: Austria, Belgia,
Bulgaria, Croatia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Fosta Republica Iugoslava a
Macedoniei, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia,
Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria.
4
SR EN 13369:2013
Introducere
Acest standard european este destinat indicării cerinţelor comune general aplicabile unei varietăţi largi
de produse prefabricate de beton, produse în fabrică. Acesta reprezintă un standard de referinţă
pentru alte standarde, pentru a asigura o abordare mai consistentă a standardizării în domeniul
produselor prefabricate de beton şi pentru a reduce diferenţele apărute între standardele publicate în
paralel de către diverse grupuri de experţi. În acelaşi timp, acesta oferă acestor experţi posibilitatea de
a introduce variante în standardele de produs specifice, acolo unde acest lucru este necesar.
Acest standard a fost elaborat ca parte din programul general CEN pentru construcţii şi se referă la
specificaţiile relevante ale standardelor asociate EN 206 (toate părţile) pentru beton şi EN 1992 pentru
proiectarea structurilor de beton. Instalarea unor produse prefabricate de beton este tratată în
EN 13670.
Întrucât nu este un standard armonizat, nu poate fi utilizat pentru marcajul CE al produselor

prefabricate de beton.
Proiectarea produselor prefabricate de beton se recomandă să fie verificată pentru a se asigura

adecvarea proprietăţilor acestora pentru aplicaţii particulare, o deosebită atenţie acordându-se
coordonării între acestea şi celelalte părţi ale construcţiei.
5
SR EN 13369:2013
1 Domeniu de aplicare
Acest standard european specifică cerinţele, criteriile principale de performanţă şi de evaluare a
conformităţii produselor de beton prefabricat nearmat, armat şi precomprimat, realizate cu beton uşor,
beton cu densitate normală şi beton greu conform EN 206-1 fără o cantitate semnificativă de aer oclus,
alta decât aerul antrenat. Betonul conţinând fibre de oţel, polimer sau alte fibre, pentru alte proprietăţi
decât cele mecanice, este de asemenea acoperit de standard. Standardul nu acoperă elementele de
beton armat prefabricat cu agregate uşoare cu structură deschisă.
Acesta poate fi de asemenea utilizat pentru specificarea produselor pentru care nu există standarde.
Nu toate cerinţele incluse în acest standard (articolul 4) sunt relevante pentru toate produsele
Dacă există un standard specific pentru un produs prefabricat de beton, acesta are întâietate faţă de
prezentul standard.
Produsele prefabricate la care se referă acest standard sunt produse în fabrică şi sunt utilizate la
construcţii şi lucrări de inginerie civilă. Acest standard poate fi de asemenea aplicat produselor
fabricate în poligoane din şantiere, dacă procesul de fabricaţie este protejat împotriva condiţiilor
climatice nefavorabile şi controlat conform prevederilor articolului 6.
Analiza şi proiectarea produselor prefabricatelor din beton nu fac parte din domeniul de aplicare al
acestui standard, dar oferă, pentru zonele lipsite de activitate seismică, informaţii legate de:
- alegerea coeficienţilor parţiali de siguranţă, definiţi de către eurocodul relevant;
- definirea unor cerinţe pentru produsele din beton precomprimat.

2 Referinţe normative
Următoarele documente, în întregime sau parţial, sunt referinţe normative în acest standard şi sunt
indispensabile pentru aplicarea acestuia. Pentru referinţele datate, se aplică numai ediţia citată.
Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a documentului de referinţă (inclusiv eventualele
amendamentele).
EN 206-1:20001), Concrete — Part 1: Specification, performance, production and conformity
EN 934-2, Admixtures for concrete, mortar and grout — Part 2: Concrete admixtures — Definitions,
requirements, conformity, marking and labelling
EN 1008, Mixing water for concrete — Specification for sampling, testing and assessing the suitability
of water, including water recovered from processes in the concrete industry, as mixing water for
concrete
EN 1097-6, Tests for mechanical and physical properties of aggregates — Part 6: Determination of
particle density and water absorption
EN 1992-1-1:20042), Eurocode 2: Design of concrete structures — Part 1-1: General rules and rules
for buildings
EN 1992-1-2:2004 3 ), Eurocode 2: Design of concrete structures — Part 1-2: General rules —

Structural fire design
EN 10080:2005, Steel for the reinforcement of concrete — Weldable reinforcing steel — General
1) Acest document este modificat de amendamentele de sine stătătoare EN 206-1:2000/A1:2004 şi EN 206-

1:2000/A2:2005.
2) Acest document este modificat de erata EN 1992-1-1:2004/AC:2010.
3) Acest document este modificat de erata EN 1992-1-2:2004/AC:2008.
6
SR EN 13369:2013
prEN 10138-1, Prestressing steels — Part 1: General requirements
prEN 10138-2, Prestressing steels — Part 2: Wire
prEN 10138-3, Prestressing steels — Part 3: Strand
prEN 10138-4, Prestressing steels — Part 4: Bar
EN 12350-7, Testing fresh concrete — Part 7: Air content — Pressure methods
EN 12390-1, Testing hardened concrete — Part 1: Shape, dimensions and other requirements for
specimens and moulds
EN 12390-2, Testing hardened concrete — Part 2: Making and curing specimens for strength tests
EN 12390-3, Testing hardened concrete — Part 3: Compressive strength of test specimens
EN 12390-7, Testing hardened concrete — Part 7: Density of hardened concrete
EN 12504-1, Testing concrete in structures — Part 1: Cored specimens — Taking, examining and
testing in compression
EN 13501-1, Fire classification of construction products and building elements — Part 1: Classification
using data from reaction to fire tests
EN ISO 717-1, Acoustics — Rating of sound insulation in buildings and of building elements — Part 1:
Airborne sound insulation (ISO 717-1)
EN ISO 717-2, Acoustics — Rating of sound insulation in buildings and of building elements — Part 2:
Impact sound insulation (ISO 717-2)
EN ISO 10456, Building materials and products — Hygrothermal properties — Tabulated design
values and procedures for determining declared and design thermal values (ISO 10456)
ASTM C173 / C173M - 10b, Standard Test Method for Air Content of Freshly Mixed Concrete by the
Volumetric Method
3 Termeni şi definiţii
Pentru scopul acestui standard se aplică următorii termeni şi următoarele definiţii.
3.1 Generalităţi
3.1.1
produs prefabricat de beton
produs realizat din beton şi fabricat conform acestui standard sau unui standard specific de produs
într-un loc diferit de destinaţia finală de utilizare, protejat de condiţiile climatice nefavorabile şi care
este rezultatul unui proces industrial desfăşurat în condiţiile unui sistem de control al producţiei în
fabrică cu posibilitatea de sortare înaintea livrării
NOTA 1 la termen - În standardele europene relevante este utilizată frecvent prescurtarea “produs prefabricat”.
3.1.2
acoperire (de beton)
distanţa dintre suprafaţa armăturii cea mai apropiată de suprafaţa de beton (incluzând conectorii,
etrierii şi armăturile de suprafaţă) şi suprafaţa de beton cea mai apropiată
7
SR EN 13369:2013
3.1.3
familie de betoane
grup de compoziţii de beton pentru care este stabilită şi documentată o relaţie sigură între proprietăţile
relevante
3.1.4
armatură de precomprimare
element de precomprimare (sârmă, toron sau bară) supus pre sau post tensionării
3.1.5
beton uşor
3
beton cu structură închisă şi o densitate în stare uscată de 800 kg/m până la 2 000 kg/m³
3.1.6
beton cu densitate normală
3
beton cu densitate în stare uscată de 2 000 kg/m până la 2 600 kg/m³
3.1.7
beton greu
beton cu o densitate în stare uscată mai mare decât 2 600 kg/m³
3.2 Dimensiuni
3.2.1
dimensiuni principale
lungime, lăţime, adâncime sau grosime
3.2.2
dimensiune nominală
dimensiune declarată în documentaţia tehnică şi urmărită în fabricaţie
3.3 Toleranţe
3.3.1
toleranţă
suma valorilor absolute ale abaterii superioare şi inferioare permise
3.3.2
abatere
diferenţă dintre valoarea reală a măsurării şi valoarea nominală corespunzătoare
3.4 Durabilitate
3.4.1
durabilitate
capacitatea unui produs prefabricat din beton de a satisface, cu o întreţinere anticipată, cerinţele de
performanţă dorite pe timpul duratei proiectate de viaţă sub influenţa acţiunilor aşteptate ale mediului
3.4.2
durată de viaţă proiectată
perioada presupusă pentru care o structură sau o parte a acesteia poate fi utilizată pentru scopul
propus cu întreţinere anticipată, dar fără a fi necesare reparaţii majore
3.4.3
condiţii de mediu
atacuri fizice sau chimice la care este expus produsul prefabricat de beton şi care rezultă în efecte
asupra betonului sau armăturii sau asupra metalului înglobat, care nu sunt considerate ca încărcări în
proiectarea structurală
8
SR EN 13369:2013
3.4.4
condiţii ambientale
condiţii higrotermice din fabrică cu efecte asupra procesului de întărire a betonului
3.5 Proprietăţi mecanice
3.5.1
rezistenţă potenţială
rezistenţa la compresiune a betonului determinată prin încercările cuburilor sau ale cilindrilor,
confecţionate şi păstrate în condiţii de laborator conform EN 12390-2
3.5.2
rezistenţă structurală
rezistenţa la compresiune determinată prin încercări efectuate pe epruvete (carote sau prisme
obţinute prin tăiere) extrase din produsul prefabricat finit de beton (rezistenţă structurală directă) sau
dedusă din încercările efectuate asupra epruvetelor păstrate în aceleaşi condiţii ambientale ca şi
produsul însuşi (rezistenţă structurală indirectă)
3.5.3
rezistenţă caracteristică
valoare a rezistenţei sub care se aşteaptă să se situeze 5 % din toate determinările posibile de
rezistenţă pentru volumele de beton luate în considerare
4 Cerinţe
4.1 Cerinţe pentru materiale

4.1.1 Generalităţi
Trebuie utilizate numai materiale a căror aptitudine de utilizare a fost stabilită.
Pentru un material anume, aptitudinea de utilizare poate fi stabilită printr-un standard european care
face referiri specifice la utilizarea acestui material în beton sau în produse prefabricate de beton; în
absenţa unui astfel de standard european, aceasta poate fi stabilită de asemenea în aceleaşi condiţii
printr-un standard ISO.
În cazul în care acest material nu este acoperit de un standard european sau standard ISO, sau dacă
el se abate de la cerinţele acestor standarde, aptitudinea de utilizare poate fi stabilită prin:
- prevederi valabile la locul de utilizare a produselor prefabricate de beton care fac referiri specifice
la utilizarea acestui material în beton sau în produse prefabricate de beton; sau
- un agrement tehnic european specific pentru utilizarea acestui material în beton sau în produse
4.1.2 Materiale constituente ale betonului
4.1.2.1 Generalităţi
Trebuie aplicat 5.1 din EN 206-1:2000.
4.1.2.2 Agregate recuperate prin concasare şi agregate grosiere reciclate
Agregatele recuperate prin concasare şi agregatele grosiere reciclate, amestecate în beton cu alte
agregate, nu trebuie să afecteze negativ timpul de priză şi viteza de întărire a betonului, nici nu trebuie
să fie în detrimentul durabilităţii produsului prefabricat de beton în condiţiile finale de utilizare.
Cantitatea de agregate recuperate prin concasare obţinută din produse prefabricate de beton produse
în aceeaşi fabrică, poate fi folosită în procent de până la 10% din masa conţinutului total de agregate
9
SR EN 13369:2013
al amestecului de beton, fără încercări suplimentare ale rezistentei mecanice a produsului sau ale
proprietăţilor betonului întărit, altele decât încercarea de rezistenţă la compresiune.
Când este cerut sau pentru aplicaţii specifice cantitatea utilizată în beton de agregate recuperate
poate fi limitată la 5% din masă.
Recomandări mai detaliate asupra utilizării agregatelor recuperate prin concasare şi agregatelor
grosiere reciclate sunt indicate în anexa Q.
Prevederi alternative sunt în curs de elaborare în ediţia în curs de apariţie a EN 206-1 şi se

recomandă să fie luate în considerare.
4.1.3 Oţel pentru betonul armat
Oţelul pentru betonul armat (bare, colaci şi plasă sudată) trebuie să fie conform EN 10080. Alte tipuri
de oţel pentru betonul armat pot fi folosite conform prevederilor valabile la locul de utilizare a
produsului (de exemplu EN 1992-1-1:2004, 3.2).
NOTĂ - Recomandări pentru barele şi sârmele amprentate sunt indicate în anexa N.
4.1.4 Oţel pentru beton precomprimat
Oţelul pentru beton precomprimat (sârme, bare şi toroane) trebuie să fie conform prEN 10138-1,
prEN 10138-2, prEN 10138-3 şi prEN 10138-4.
Alte tipuri de oţel pentru beton precomprimat pot fi utilizate conform prevederilor valabile la locul de
utilizare a produsului (de exemplu EN 1992-1-1:2004, 3.3).
4.1.5 Inserţii şi conectori

Inserţiile şi conectorii mecanici trebuie:
a) să reziste acţiunilor de proiectare;
b) să prezinte ductilitatea necesară.
Elementele permanente de conectare şi fixare trebuie să păstreze aceste proprietăţi pe toată durata
de viaţă a produsului prefabricat de beton.
Trebuie să se ţină seama de prevederile valabile la locul de utilizare a produsului.
NOTĂ - Recomandări pentru proiectarea unor ancore pot fi găsite în CEN/TS 1992-4 (toate părţile); recomandări
privind proiectarea dispozitivelor de ridicare şi manipulare pot fi găsite în CEN/TR 15728.
4.2 Cerinţe pentru producţie
4.2.1 Producţie a betonului
Pentru compoziţia betonului, tipul de ciment, utilizarea agregatului, aditivi şi adaosuri, la fel ca şi
pentru rezistenţa la reacţia alcalii-silice, conţinutul de clorură, conţinutul de aer şi temperatura
betonului, trebuie sa se aplice 5.2 şi 5.3 din EN 206-1:2000.
Pentru specificaţii referitoare la beton trebuie aplicat EN 206-1.
NOTĂ - Când betonul este specificat de către producător, cerinţele principale (EN 206-1:2000, 6.2.2) sunt
indicate în documentaţia de proiectare, iar cerinţele suplimentare (EN 206-1:2000, 6.2.3) nu sunt în mod obişnuit
relevante pentru produsele prefabricate de beton.
10
SR EN 13369:2013
4.2.1.2 Turnare şi compactare beton
Betonul trebuie să fie turnat şi compactat astfel încât să nu reţină o cantitate semnificativă de aer
oclus, alta decât aerul antrenat (de exemplu, pentru asigurarea unei rezistenţe suficiente la îngheţ),
pentru a se evita segregarea dăunătoare şi a se asigura înglobarea armăturii în mod corespunzător.
4.2.1.3 Tratare (protecţie împotriva uscării)
Betonul trebuie să fie protejat în timpul tratării astfel încât pierderile de rezistenţă şi fisurarea datorită
temperaturii şi, dacă este relevant, contracţiile precum şi efectele negative asupra durabilităţii, să fie
evitate.
Toate suprafeţele betonului proaspăt turnat pot fi protejate, prin una dintre metodele enumerate în
tabelul 1 sau prin oricare altă metodă aplicabilă la locul de utilizare, în afara cazului în care se
dovedeşte prin încercarea şi inspectarea produsului finit sau a unui eşantion reprezentativ că sunt
relevante alte mijloace în mediul de producţie.
Tabelul 1 — Protecţie împotriva uscării

Metodă Mijloace tipice de protecţie
A – Fără adaos de apă - păstrarea betonului într-un mediu cu o umiditate relativă peste 65% pentru CEM I şi
CEM II/A şi 75% pentru toate celelalte tipuri de lianţi;
- menţinerea produselor în tipare;
- acoperirea suprafeţei betonului cu folii antievaporare

B – Păstrarea umidităţii - menţinerea unor învelişuri umede pe suprafaţa betonului;

din beton prin adaos de
apă - menţinerea vizibil umedă a suprafeţei betonului prin pulverizare de apă
C – Utilizare a Produse de tratare utilizate conform prevederilor în vigoare la locul de utilizare

produselor de tratare
Pentru metodele A şi B, protecţia trebuie menţinută până când rezistenţa la compresiune a

eşantionului la sfârşitul perioadei de tratament (fc,cure) este egală sau mai mare decât cea mai mică
dintre valorile parametrilor Dd·fck şi fc,L (cilindri sau cuburi). Parametri Dd şi fc,L sunt definiţi în tabelul 2.
fc,cure ≥ MIN (Dd·fck ; fc,L) (1)
NOTĂ - fck este rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului la vârsta de 28 de zile vizată de producător.
Determinarea rezistenţei medii la compresiune fc,cure trebuie efectuată pe eşantioane de beton care
sunt protejate în acelaşi fel împotriva uscării ca şi produsul.
Pentru durata proiectată de viaţă mai mare de 50 ani sau pentru condiţii locale specifice de mediu, pot
fi indicate alte valori urmărind cerinţele în vigoare la locul de utilizare.
Gradul de întărire din tabelul 2 poate fi, de asemenea, determinat prin încercarea unui eşantion de
beton sau estimat prin calcul utilizând o lege de întărire bazată pe încercările iniţiale de tip sau pe
conceptul de maturitate.
Rezultatul încercării trebuie obţinut de la o epruvetă individuală sau ca medie a rezultatelor când două
sau mai multe epruvete realizate dintr-un eşantion sunt încercate la aceeaşi vârstă.
11
SR EN 13369:2013
Tabelul 2 — Rezistenţă minimă a betonului la sfârşitul perioadei de protecţie împotriva uscării

Condiţii de expunere la locul de utilizare Grad de întărire Dd Cilindru/cub fc,L
(clase de expunere din EN 206-1)
% MPa
X0, XC1 se aplică doar cerinţele referitoare
12/15
la fc,L
XC2, XC3, XC4, XD1, XD2, XF1 35 12/15a
Toate celelalte condiţii de expunere (cicluri de 50 16/20b
uscare/umezire)
a Se înlocuieşte această valoare cu 0,25.fck dacă 0,25.fck ≥ 12 MPa (cilindru); 15 MPa (cub).
b Se înlocuieşte această valoare cu 0,35.fck dacă 0,35.fck ≥ 16 MPa (cilindru); 20 MPa (cub).
Pot fi utilizate şi alte mijloace, altele decât cele menţionate în tabelul 2, dacă valoarea absorbţiei de
apă a betonului, determinată conform modului de lucru al încercării prezentate în anexa G, nu
depăşeşte 10% (în valoare relativă) din valoarea absorbţiei de apă a betonului conform cerinţelor din
tabelul 1. Încercarea de absorbţie a apei se desfăşoară pe eşantioane de (30 ± 1) mm grosime, care
includ suprafaţa expusă mediului.
4.2.1.4 Hidratare accelerată prin tratament termic
Dacă în timpul fabricării se aplică betonului un tratament termic la presiune atmosferică pentru
accelerarea întăririi, trebuie demonstrat prin încercări iniţiale că, pentru fiecare familie de betoane, se
obţine rezistenţa cerută.
− Funcţie de material şi de condiţiile climatice, se pot aplica cerinţe mai restrictive tratamentului
termic al produselor utilizate în exterior în anumite zone conform prevederilor valabile la locul de
utilizare. Următoarele condiţii trebuie îndeplinite când temperatura medie maximă Tmean din
interiorul betonului depăşeşte 40 °C în timpul procesului de tratare, în afara cazurilor în care
experienţele pozitive anterioare au dovedit că nu sunt necesare măsuri speciale pentru evitarea
microfisurării şi/sau a defectelor ce afectează durabilitatea: trebuie să se aplice o perioadă de
0
preîncălzire pe durata căreia Tmean nu depăşeşte 40 C;
− diferenţa de temperatură între părţile adiacente ale produsului în timpul fazelor de răcire şi de
0
încălzire trebuie limitată la 20 C.
Perioada de preîncălzire şi viteza de încălzire şi răcire (daca este cazul) trebuie să fie documentate.
Pe parcursul perioadelor de încălzire şi răcire, Tmean trebuie limitată la valorile din tabelul 3. Totuşi, pot
fi acceptate şi temperaturi mai ridicate cu condiţia ca durabilitatea betonului în mediul respectiv să fie
dovedită pe termen lung de experienţe pozitive.
Tabelul 3 — Condiţii pentru hidratare accelerată
Mediu în care se găseşte Temperatură medie maximă a betonului Tmeana

produsul
Tmean ≤ 85 °C
b
Mediu predominant uscat sau -
cu umiditate moderată
Umed şi ciclic umed - Tmean ≤ 65 °C
a
Valorile individuale pot fi cu până la 5 0C mai ridicate.
b
Când 70 °C < Tmean ≤ 85 °C, încercările iniţiale trebuie să fi demonstrat că rezistenţa structurală la 90 zile corespunde unei
evoluţii normale a întăririi raportată la rezistenţa structurală obţinută la 28 de zile.
Pentru medii umede şi ciclic umede, în absenţa experienţei pozitive pe termen lung, adecvarea tratării
la o temperatură mai ridicată trebuie demonstrată; limitele următoare pot reprezenta o bază pentru
3
această demonstraţie: pentru beton un conţinut de Na2Oecv ≤ 3,5 kg/m , pentru ciment un conţinut de
SO3 ≤ 3,5 % din masă.
12
SR EN 13369:2013
Valoarea anterior menţionată a limitelor pentru conţinutul de Na2Oecv şi SO3 poate fi schimbată sau se
pot impune limite pentru alte componente în funcţie de rezultatele experienţei ştiinţifice sau tehnice.
4.2.2 Beton întărit
4.2.2.1 Clase de rezistenţă
Pentru clasele de rezistenţă la compresiune ale betonului, se aplică 4.3.1 din EN 206-1:2000.
Pentru proiectare, proprietăţile claselor de rezistenţă pentru beton cu densitate normală şi beton greu
până la C90/105 sunt indicate în tabelul 3.1 din EN 1992-1-1:2004, iar pentru beton uşor până la
LC 80/88 în tabelul 11.3.1 din EN 1992-1-1:2004.
Producătorul poate selecta clase intermediare, în intervale de 1,0 MPa ale rezistenţei caracteristice. În
acest caz, celelalte proprietăţi ale betonului sunt obţinute prin interpolare liniară.
Pentru produsele prefabricate de beton armate sau precomprimate, clasa minimă de rezistenţă a
betonului trebuie să fie:
- C20/25 pentru produse prefabricate de beton armat;
- C30/37 pentru produse prefabricate de beton precomprimat.
Când este utilizat beton uşor, clasa minimă de rezistenţă trebuie să fie LC 16/18, atât pentru
produsele prefabricate de beton armat, cât şi pentru produsele prefabricate de beton precomprimat.
4.2.2.2 Rezistenţă la compresiune
4.2.2.2.1 Generalităţi
Rezistenţa la compresiune în vederea determinării clasei de rezistenţă a betonului este definită prin
rezistenţa potenţială; producătorul poate utiliza rezistenţa structurală directă sau rezistenţa structurală
indirectă pentru a o confirma.
4.2.2.2.2 Rezistenţă potenţială
Rezistenţa potenţială la compresiune a betonului trebuie verificată la 28 zile.
Se pot efectua şi determinări ale rezistenţei potenţiale înainte de 28 zile, pentru evaluarea evoluţiei
acesteia sau pentru estimarea la vârste mici a rezistenţei potenţiale la 28 de zile pe baza unei legi de
întărire adecvată. Când este cazul, încercările pot fi efectuate şi la vârste mai mari de 28 de zile.
Pentru determinarea rezistenţei potenţiale trebuie aplicate 5.5.1.1 şi 5.5.1.2 din EN 206-1:2000.
Cerinţe suplimentare sunt prezentate în 5.1.1.
4.2.2.2.3 Rezistenţă structurală directă
Rezistenţa structurală directă la compresiune trebuie determinată din produsul finit, pe carote extrase
în conformitate cu EN 12504-1 sau pe prisme tăiate, transformate în cilindru sau cub, cu factorul de
corecţie adecvat. Pot fi utilizate încercări nedistructive pe produsul finit conform EN 12504-2, dar
trebuie stabilită o corelaţie cu încercările aşa cum se specifică în 5.1.1.
4.2.2.2.4 Rezistenţă structurală indirectă
Pentru procese de producţie constante, în care compoziţia betonului şi metodele de tratare sunt
neschimbate, rezistenţa structurală indirectă la compresiune poate fi determinată pe epruvete,
confecţionate din beton proaspăt, tratate şi depozitate în condiţii de fabrică cât mai asemănătoare
posibil cu cele ale produsului prefabricat de beton, cu condiţia ca o încercare iniţială să fi stabilit
corespondenţa cu rezistenţa structurală directă.
Densitatea poate fi utilizată ca o caracteristică pentru stabilirea acestei corelaţii.
13
SR EN 13369:2013
4.2.2.2.5 Coeficient de conversie
Relaţia dintre rezistenţa structurală şi rezistenţa potenţială este calculată prin împărţirea rezistenţei
structurale la η = 0,85.
4.2.2.3 Rezistenţă la întindere
Dacă este cerută, rezistenţa la întindere se recomandă să fie determinată conform 3.1.2 din
EN 1992-1-1:2004, prin unul din modurile următoare:
 prin încercare (de exemplu conform EN 12390-6);
 din rezistenţa la compresiune la aceeaşi vârstă;
 din rezistenţa la întindere prin despicare la aceeaşi vârstă.
4.2.2.4 Contracţie
Pentru betonul uşor, contracţia la uscare trebuie declarată de producător conform 11.3.3 din
EN 1992-1-1:2004.
4.2.2.5 Densitate în stare uscată
Dacă este cerută, densitatea în stare uscată trebuie determinată conform 5.5.2 din EN 206-1:2000.
4.2.2.6 Absorbţie de apă
Dacă este cerută, din motive de durabilitate sau datorită unor prevederi aplicabile la locul de utilizare a
produsului de beton, absorbţia de apă trebuie determinată urmărind prevederile anexei G.
4.2.3 Armătură structurală
4.2.3.1 Prelucrare oţel pentru beton armat
Oţelul pentru beton armat utilizat în structuri şi care este îndreptat, îndoit sau sudat în fabrică trebuie
să rămână în conformitate cu 4.1.3 după această prelucrare.
Îmbinarea prin sudură a barelor de armătură se poate utiliza numai după documentarea amănunţită a
sudabilităţii oţelului.
Indicaţii asupra procesului de sudare pot fi găsite în 3.2.5 din EN 1992-1-1:2004.
4.2.3.2 Tensionare şi precomprimare
4.2.3.2.1 Eforturi iniţiale de tensionare
Forţa maximă de precomprimare aplicată unui element imediat după eliberarea armăturilor de
precomprimare trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- absenţa fisurării longitudinale necontrolate a betonului, exfolierea sau ruperea casantă a

betonului;
- efortul în beton să nu conducă la curgere lentă sau la deformare excesivă a produsului.
Când conformitatea produsului cu cerinţele relevante din standardul de produs a fost demonstrată prin
încercările iniţiale de tip şi prin controlul producţiei în fabrică şi dacă sunt respectate toleranţele
restrânse impuse la 4.2.3.2.2, valoarea maximă a efortului de tensionare σomax poate fi considerată:
σ O max = min (0,85 f pk sau 0,95 f p0,1k ) clasa 1 (2)
Dacă nu sunt respectate condiţiile prevăzute în paragraful anterior, atunci trebuie aplicat 5.10.2.1. din
EN 1992-1-1:2004:
14
SR EN 13369:2013
σ O max = min (0,80 f pk sau 0,90 f p0,1k ) clasa 2 (3)
4.2.3.2.2 Exactitate a tensionării
Dacă se aplică clasa 1 conform 4.2.3.2.1, trebuie aplicate toleranţele restrânse ale forţei de
precomprimare cu exactitate de cel puţin:
 armătură/forţă luate izolat: ± 5 %.
Dacă se aplică clasa 2 conform 4.2.3.2.1, trebuie aplicate toleranţele normale ale forţei de
precomprimare cu exactitate de cel puţin:
 armătură/forţă luate izolat: ± 10 %;
 forţă totală: ± 7 %.
4.2.3.2.3 Rezistenţă minimă a betonului la transfer
La transferul forţei de precomprimare, betonul trebuie să aibă o rezistenţă minimă fcm,p de 1,5 ori mai
mare decât efortul maxim de compresiune în beton şi nu trebuie să fie mai mic de 20 MPa (rezistenţă
determinată pe cilindru).
Trebuie considerate cerinţele conform 5.10.2.2(5) din EN 1992-1-1:2004.
În orice caz, rezistenţa trebuie să fie adecvată condiţiilor de ancorare a armăturilor.
4.2.3.2.4 Alunecare a armăturilor de precomprimare

Alunecarea, care este scurtarea armăturilor de precomprimare la fiecare extremitate a elementului

după transferul forţei de precomprimare, trebuie limitată la următoarele valori:
— pentru armătura de precomprimare (toroane sau sârme) individuale: 1,3 ∆L0;
— pentru valoarea medie a tuturor armăturilor de precomprimare la un capăt dintr-un element: ∆L0.
Pentru toroane trebuie să se ia în considerare valoarea medie pentru trei sârme perimetrale.
Valoarea în milimetri a ∆L0, în milimetri, trebuie calculată din:
σ pmo
∆L0 = 0,4 lpt2
Ep
(4)
unde
lpt2 este valoarea superioară limită a lungimii de transmitere = 1,2 lpt’, în mm conform 8.10.2.2 din
EN 1992-1-1:2004;
σpm0 este efortul iniţial în oţelul pretensionat imediat după eliberare, în MPa;
Ep este modulul de elasticitate al oţelului pretensionat, în MPa.
În general, alunecarea armăturii de precomprimare este măsurată, cu excepţia produselor turnate în

tipare individuale (a se vedea tabelul D.3). Pe produse tăiate, simpla inspecţie vizuală poate indica
lipsa alunecării, nefiind necesare alte măsurări.
15
SR EN 13369:2013
4.3 Cerinţe pentru produsul finit
4.3.1 Proprietăţi geometrice
4.3.1.1 Toleranţe de fabricaţie
Recomandări pentru abaterile maxime ale secţiunii transversale [lăţime(∆b) şi înălţime (∆h)] şi pentru
abaterea maximă a acoperirii cu beton (∆cdev), în raport cu barele, sârmele şi toroanele sunt
prezentate în tabelul 4:
Tabelul 4 — Abateri
Secţiune transversală ∆b, ∆h ∆cdev

a ab
Dimensiuni ţintă Acoperire cu beton
mm mm mm
L ≤ 150 + 10/− 5 ±5
L = 400 +15/− 10 + 15/− 10
L ≥ 2 500 ± 30 +25/− 10
a
Interpolare liniară a valorilor intermediare.
b
Conform 4.4.1.1 din EN 1992-1-1:2004:
cnom = cmin+∆cdev (se utilizează valoarea numerică pentru −∆cdev). ∆cdev este un parametru determinat la nivel
naţional; deci, la locul de utilizare pot fi valabile alte valori. Un producător poate realiza şi declara valori mai
mici pentru ∆cdev decât cele indicate în anexa naţională prin luarea măsurilor adecvate.
Proiectarea structurală trebuie să ţină seama de toleranţele aplicate reazemelor, aşa cum este
specificat în proiectul lucrării.
Poate fi utilizat 10.9.5.2 din EN 1992-1-1:2004 ca ghid pentru determinarea distanţelor presupuse
ineficace de la marginea reazemului şi de la capătul produsului prefabricat de beton. O combinaţie de
toleranţe globale nu poate fi folosită pentru a determina toleranţa aplicată reazemului, pentru că în
cele mai multe cazuri aceasta trebuie să fie mai strictă decât toleranţa realizată prin astfel de
combinaţii.
Pentru plăci şi grinzi, abaterea medie a acoperirii cu beton poate fi determinată ca media abaterilor
individuale pentru bare, sârme sau toroane într-o secţiune transversală a grinzii sau pe o lăţime de
maximum 1 m într-o placă. Nicio bară, sârmă sau toron individual nu trebuie să aibă o abatere
negativă mai mare decât abaterea negativă recomandată.
NOTĂ - Recomandări asupra acoperirii cu beton pot fi găsite în anexa A.
Toleranţele de producţie pentru proprietăţile geometrice pot fi determinate prin măsurări conform J.1
până la J.3 din anexa J.
a) Recomandări pentru abaterea maximă a lungimii:
L
∆l = ± (10 + ) ≤ ± 40 mm
1000 (5)
unde
L este lungimea nominală în milimetri.
b) Recomandări pentru abaterile maxime pentru goluri, deschideri, plăci metalice, inserţii,
etc:
1) Mărimea golului sau a deschiderii ± 10 mm.
2) Locaţia golurilor, deschiderilor, plăcilor metalice, inserţiilor etc. ± 25 mm.
16
SR EN 13369:2013
4.3.1.2 Dimensiuni minime şi dispoziţii constructive
Caracteristicile geometrice ale produselor prefabricate de beton trebuie să respecte dimensiunile

minime impuse şi dispoziţiile constructive.
Valorile dimensiunilor minime şi ale dispoziţiilor constructive au la bază dimensiuni nominale şi pot să
fie luate din articolele relevante 7, 8, 9 şi 10 din EN 1992-1-1:2004.
4.3.2 Caracteristici ale suprafeţei
Pentru specificaţia caracteristicilor suprafeţei unui produs finit, se recomandă să fie făcută referire la
J.4, unde sunt date asemenea valori recomandate.
Alte abateri maxime pot fi specificate.
Pentru identificarea gradului de finisare al betonului se poate folosi CEN/TR 15739.
4.3.3 Rezistenţă mecanică
Clasa de rezistenţă la compresiune a betonului trebuie declarată, excepţie cazul în care condiţiile
următoare sunt îndeplinite simultan:
 rezistenţa mecanică a produsului este verificată şi declarată pe baza încercărilor iniţiale de tip şi
a încercărilor regulate pentru determinarea acestei proprietăţi efectuate în cadrul controlului
producţiei în fabrică pe produsul finit;

clasa de rezistenţă la compresiune nu este un parametru relevant pentru demonstrarea

durabilităţii produsului finit (a se vedea 4.3.7.1 şi 4.3.7.5).
Toate proprietăţile structurale relevante ale produsului trebuie considerate atât în starea limită ultimă,
cât şi în starea limită de serviciu.
Pentru pierderile de precomprimare se poate face referire la anexa K în cazurile specificate de

aceasta.
Rezistenţa mecanică trebuie verificată prin una dintre următoarele metode:
 calcul (a se vedea 4.3.3.2);
 calcul asistat de încercări (a se vedea 4.3.3.3);
 încercări (a se vedea 4.3.3.4).
Utilizarea acestor metode este supusă prevederilor de la locul de utilizare.
4.3.3.2 Verificare prin calcule
Valorile de proiectare ale rezistenţelor mecanice obţinute prin calcul trebuie verificate în conformitate
cu articolele relevante din EN 1992-1-1 sau cu regulile valabile la locul de utilizare. Se aplică reguli
complementare pertinente furnizate de acest standard sau de standardul de produs.
4.3.3.3 Verificare prin calcul asistat de încercări
Încercarea produselor finite este necesară pentru a suplimenta verificarea prin calcule în următoarele
cazuri:
— alte reguli de proiectare faţă de cele indicate la 4.3.3.2;
— dispuneri constructive cu modele neobişnuite de proiectare, care nu sunt acoperite de 4.3.3.2.
17
SR EN 13369:2013
În aceste cazuri este necesară încercarea unui număr mic de epruvete în mărime naturală înainte de
începerea producţiei, pentru a verifica fiabilitatea modelului de proiectare asumat în calcul. Acest lucru
trebuie realizat prin încercări cu sarcini până la starea limită ultimă (condiţii de proiectare).
Încercarea nu este necesară în cazul unei verificări teoretice fiabile conform principiilor din
EN 1992-1-1. Informaţii relevante se găsesc de asemenea în anexa D din EN 1990:2002.
4.3.3.4 Verificare prin încercare
În cazul verificării prin încercare, valorile declarate trebuie să fie verificate prin încercări de încărcare
directă pe eşantioane prelevate conform unui criteriu statistic adecvat.
Informaţii relevante se găsesc în anexa D din EN 1990:2002.
4.3.3.5 Coeficienţi de siguranţă
EN 1990 şi EN 1992-1-1 prezintă valorile recomandate pentru coeficienţii parţiali de siguranţă. Aceste
standarde permit, de asemenea, valori inferioare în anumite condiţii. Aceste informaţii sunt indicate în
anexa C.
4.3.3.6 Situaţii tranzitorii
Trebuie avute în vedere următoarele situaţii tranzitorii:
- decofrare;
- transport la spaţiul de depozitare;

- depozitare (rezemare şi condiţii de încărcare);
- transport la şantier;
- punere în operă (ridicare);
- realizare a construcţiei (montare).
Când este relevant pentru tipul de element, pentru situaţiile tranzitorii trebuie considerată o forţă
transversală orizontală nominală pentru a echilibra efectele provocate de acţiunile dinamice sau
abaterile verticale. Aceasta poate fi considerată ca 1,5 % din greutatea proprie a elementului.
4.3.4 Rezistenţă şi reacţie la foc
Rezistenţa şi reacţia la foc trebuie declarate atunci când sunt relevante pentru utilizarea preconizată a
produsului.
Rezistenţa la foc este în general declarată drept rezistenţă la foc standard prin intermediul claselor.
Alternativ, aceasta poate fi declarată ca rezistenţă la foc parametric.
Recomandări legate de utilizarea EN 1992-1-2 sunt indicate în anexa O.
NOTĂ - Clasa necesară pentru rezistenţa la foc standard sau rezistenţa la foc parametric, depinde de
reglementările naţionale.
4.3.4.2 Clasificare a rezistenţei la foc standard
Pentru verificarea rezistenţei la foc standard se poate utiliza una din metodele de mai jos.
18
SR EN 13369:2013
a) Clasificare prin încercare
Pot fi considerate încercări prealabile efectuate în conformitate cu cerinţele din EN 13501-2 (adică
acelaşi produs, aceeaşi metodă de încercare sau o metodă de încercare mai exigentă).
Validarea rezultatelor încercărilor poate fi extinsă şi la alte deschideri, secţiuni transversale sau
încărcări prin metode de calcul adecvate (a se vedea exemplul c) de mai jos).
b) Clasificare utilizând tabele de valori
Tabele de valori se găsesc în EN 1992-1-2. Reguli complementare pot fi indicate în standardele de

produs, acolo unde este cazul.
c) Clasificare prin calcule
Pentru clasificarea cu ajutorul metodelor de calcul se aplică articole relevante din EN 1992-1-2 sau
regulile valabile la locul de utilizare. Când este cazul, reguli complementare se găsesc în standardul
de produs.
4.3.4.3 Verificare a rezistenţei la foc parametric
Acţiunile ca urmare a focului parametric trebuie să fie cele descrise în EN 1991-1-2. Rezistenţa la foc
parametric poate fi verificată fie prin calcule, conform EN 1992-1-2, fie prin încercare.
4.3.4.4 Reacţie la foc
Produsele din beton, realizate cu maxim 1% materiale organice din compoziţia betonului (procente
masice sau volumice, oricare este mai mare), pot fi declarate ca aparţinând clasei de reacţie la foc A.1,
fără încercări suplimentare.
Produsele de beton care includ materiale organice în compoziţia betonului mai mari de 1 % din volum
sau din masă trebuie încercate şi clasificate conform EN 13501-1.
NOTĂ – A se vedea decizia Comisiei 96/603/EEC, Materiale care pot fi incluse în clasa A de reacţie la foc fără a
mai fi încercate, amendată prin decizia Comisiei 2000/605/EC.
4.3.5 Proprietăţi acustice
Proprietăţile acustice sunt izolarea sunetului propagat prin aer şi izolarea sunetului de impact. Aceste
proprietăţi trebuie declarate dacă este relevant pentru utilizarea preconizată a produsului.
Izolarea sunetului propagat prin aer a unui produs poate fi evaluată prin calcul urmărind anexa B din
EN 12354-1:2000 sau măsurată în conformitate cu EN ISO 140-3. În acest caz, aceasta trebuie
exprimată în banda celei de-a treia octave de la 100 Hz până la 3 150 Hz şi sub forma unui număr
unic descris prin termeni de adaptare a spectrului conform EN ISO 717-1.
Izolarea sunetului de impact al unui produs de beton poate să fie evaluată prin calcul urmărind
anexa B din EN 12354-2:2000 sau măsurată în conformitate cu EN ISO 140-6. În acest caz, aceasta
trebuie exprimată în banda celei de-a treia octave de la 100 Hz până la 3 150 Hz şi sub forma unui
număr unic descris prin termeni de adaptare a spectrului conform EN ISO 717-2.
Informaţii suplimentare pot fi găsite în standardele relevante de produs.
4.3.6 Proprietăţi termice
Proprietăţile termice trebuie declarate atunci când sunt relevante pentru utilizarea preconizată a
produsului. Proprietăţile termice ale unui produs de beton trebuie exprimate în termenii unuia dintre
următoarele seturi de mărimi:
a) conductivitate termică a materialului, alături de geometria produsului;
b) rezistenţă termică a produsului.
19
SR EN 13369:2013
Poate fi specificată şi capacitatea calorică specifică a materialului, sau capacitatea calorică a
produsului finit, dacă este relevant.
Conductivitatea termică a unui material poate fi determinată prin încercare conform EN 12664.
Determinarea valorilor termice declarate pentru starea uscată trebuie să fie conform EN ISO 10456,
care indică, de asemenea, şi procedurile pentru conversia valorilor termice declarate în valori termice
de proiectare.
Conductivitatea termică de proiectare şi capacitatea calorică specifică a materialelor pot fi obţinute şi

din tabele redate în EN ISO 10456 şi EN 1745.
Rezistenţa termică şi coeficientul de transfer termic al produselor de beton pot fi calculate conform
EN ISO 6946 sau măsurate în cutia caldă în conformitate cu EN ISO 8990 sau EN 1934.
NOTĂ - Tabele cu informaţiile relevante din EN 10456 şi EN 1745 sunt indicate în anexa L.
4.3.7 Durabilitate
4.3.7.1 Cerinţe de durabilitate
Următoarele specificaţii se aplică pentru produsele structurale de beton cu o durată de viaţă proiectată
în conformitate cu EN 1992-1-1.
Durabilitatea elementelor prefabricate de beton este asigurată prin următoarele cerinţe, după caz:
- conţinut adecvat de ciment şi aditivi (a se vedea 4.2.1.1);
- raport maxim apă/liant (a se vedea 4.2.1.1);

- conţinut maxim de cloruri al betonului (a se vedea 4.2.1.1);
- conţinut maxim de substanţe alcaline (a se vedea 4.2.1.1);
- protecţie a betonului proaspăt turnat contra uscării (a se vedea 4.2.1.3);
- rezistenţă minimă a betonului (a se vedea 4.2.2.1);
- acoperire minimă a armăturii şi calitatea betonului de acoperire (a se vedea 4.3.7.4);
şi, dacă este cazul:
- conţinut de aer (a se vedea 4.2.1.1);
- hidratare adecvată prin tratament termic (a se vedea 4.2.1.4);
- cerinţe specifice pentru a se asigura integritatea internă (a se vedea 4.3.7.2);
- cerinţe specifice pentru a se asigura integritatea suprafeţei (a se vedea 4.3.7.3);
- absorbţie de apă (a se vedea 4.3.7.5);
- utilizare a metodelor de proiectare bazată pe performanţă (de exemplu EN 206-1).
Cerinţele de durabilitate pot fi găsite în 4.2 din EN 1992-1-1:2004.
În cazul produselor nestructurale de beton sau al celor a căror durată de viaţă este mai scurtă sau mai
lungă decât valoarea corespunzătoare din EN 1992-1-1 (50 ani), specificaţiile pentru durabilitate pot fi
adaptate domeniului specific de utilizare a produsului.
20
SR EN 13369:2013
4.3.7.2 Integritate internă
Proprietăţile potenţiale referitoare la rezistenţa şi durabilitatea amestecului de beton trebuie protejate

pe timpul producţiei printr-o hidratare adecvată, posibil prin tratament termic (acolo unde este
aplicabil) şi limitarea fisurării timpurii a betonului; a se vedea 4.2.1.3 şi 4.2.1.4.
4.3.7.3 Integritate a suprafeţei
Dacă este cazul, rezistenţa de suprafaţă a betonului împotriva proceselor de deteriorare precum
reacţii chimice, efecte de îngheţ-dezgheţ, abraziune mecanică, etc. trebuie asigurată prin prevederi
adecvate.
Cerinţele tehnice pentru integritatea suprafeţei pot urmări 5.3 din EN 206-1:2000 şi, în măsura în care
este posibil, pentru a facilita verificarea performanţelor se recomandă să fie utilizată metoda proiectării
bazată pe performanţă (EN 206-1:2000, 5.3.3 şi anexa J).
În funcţie de prevederile valabile la locul de utilizare a produsului, una din aceste metode poate consta
în combinaţia valorilor limită pentru fiecare clasă de expunere, în funcţie de raportul maxim apă/liant,
clasa de rezistenţă minimă şi absorbţia maximă de apă a betonului din produsul finit.
EXEMPLU - Pentru clasa XC3 (umiditate moderată, beton în interiorul construcţiilor cu umiditate moderată sau
ridicată, beton exterior protejat împotriva ploii) combinaţia poate fi: raportul maxim apă/liant 0,50, clasa de
rezistenţă minimă 35/45, absorbţia apei maximum 6 %.
4.3.7.4 Rezistenţă a oţelului la coroziune
Rezistenţa împotriva coroziunii oţelului trebuie obţinută respectând principiile de la 4.1 din
EN 1992-1-1:2004. Pentru a satisface aceste principii, anexa A a acestui standard indică o scară a
condiţiilor de mediu în funcţie de acoperirea de beton adoptată în proiectarea produselor prefabricate

de beton.
Rezistenţa la coroziune poate fi obţinută de asemenea prin protejarea armăturii sau prin utilizarea
oţelului inoxidabil.
4.3.7.5 Absorbţie a apei
Când se specifică, absorbţia apei, trebuie măsurată conform 5.1.2.
4.3.7.6 Procedură de durabilitate echivalentă
Performanţa unui produs prefabricat de beton poate fi determinată prin proceduri de durabilitate
echivalentă.
4.3.8 Alte cerinţe
4.3.8.1 Siguranţă la manipulare
Produsul de beton trebuie proiectat şi fabricat astfel încât să poată fi manipulat în condiţii de siguranţă,
fără efecte negative asupra acestuia. Prevederi pentru manipulare şi depozitare în timpul transportului
şi pe şantier trebuie indicate şi documentate de către producător. Informaţii suplimentare pot fi găsite
în 9.4 din EN 13670:2009.
NOTĂ - Recomandări generale sunt prezentate în CEN/TR 15728. Pentru aplicaţii specifice, recomandări
suplimentare pot fi găsite în documentaţia tehnică a furnizorului.
4.3.8.2 Siguranţă în utilizare
Când sunt cerute, se recomandă să se aibă în vedere proprietăţile produsului referitoare la siguranţa
în exploatare pentru utilizarea finală preconizată (de exemplu planeitatea suprafeţei, rezistenţă la
lunecare, muchii ascuţite, etc.).
21
SR EN 13369:2013
4.3.8.3 Greutate proprie
Dacă este cerută, greutatea proprie a produsului finit trebuie declarată.
Dacă se aplică C.5, producătorul trebuie să verifice greutatea proprie a produsului.
5 Metode de încercare
5.1 Încercări pe beton
5.1.1 Rezistenţă la compresiune
Rezistenţa betonului la compresiune trebuie încercată conform EN 12390-3:
- pe epruvete turnate reprezentative conform EN 12390-1 şi EN 12390-2;
- pe carote reprezentative conform EN 12504-1.
Pentru determinarea rezistenţei structurale, nu se aplică condiţiile de tratare din EN 12390-2.
NOTA 1 - Epruvetele cu forme şi dimensiuni diferite dau valori diferite ale rezistenţei betonului.
Pentru a se obţine rezistenţa standard pe cub sau pe cilindru trebuie să se aplice coeficienţi de formă
adecvaţi.
Cuburile cu o dimensiune nominală de cel puţin 100 mm şi nu mai mare de 150 mm şi cilindrii sau
carotele cu lungimea nominală egală şi cu diametrul între 100 mm şi 150 mm se consideră ca au o
valoare a rezistenţei echivalentă cu valoarea rezistenţei standard determinată pe un cub păstrat în

aceleaşi condiţii de mediu.
Cilindrii şi carotele cu un diametru nominal de cel puţin 100 mm şi nu mai mare de 150 mm şi cu un
raport lungime nominală/diametru egal cu 2 se consideră că au o valoare a rezistenţei echivalentă cu
valoarea rezistenţei standard determinată pe un cilindru păstrat în aceleaşi condiţii de mediu.
Pentru alte forme şi dimensiuni ale epruvetelor, coeficienţii de conversie trebuie stabiliţi prin încercări
iniţiale conform 5.5.1.1 din EN 206-1:2000.
Nu trebuie utilizate carote cu diametru nominal mai mic de 50 mm şi/sau cu lungime nominală mai
mică decât 0,7 ori diametrul. Nu trebuie utilizate cuburi cu dimensiuni nominale mai mici de 50 mm.
NOTA 2 - Anexa H prezintă informaţii referitoare la coeficienţii de corelare a formei.
Coeficientul de conversie pentru corelarea dintre rezistenţa structurală indirectă şi rezistenţa

structurală directă trebuie stabilit prin încercări iniţiale. Funcţie de forma şi/sau mărimea epruvetelor
considerate, acest coeficient de conversie poate include sau nu un coeficient de conversie pentru
formă şi/sau mărime.
5.1.2 Absorbţie a apei
Când se determină absorbţia apei, trebuie aplicată metoda descrisă în anexa normativă G.
5.1.3 Densitate a betonului uscat
Când este necesară determinarea densităţii betonului uscat, încercările trebuie să fie efectuate pe
epruvete reprezentative conform EN 12390-7.
5.2 Măsurare a dimensiunilor şi a caracteristicilor suprafeţei
Când nu sunt prezentate în standardul de produs, informaţii despre măsurarea dimensiunilor sunt
prezentate în anexa J.
22
SR EN 13369:2013
0 0
Dimensiunile sunt luate în considerare la temperaturi de referinţă între 10 C şi 30 C, şi la vârsta de
referinţă de 28 zile. Dacă este necesar, trebuie făcute corecţii teoretice pentru abaterile inerente ale
dimensiunilor atunci când determinările se fac la alte temperaturi sau vârste.
Echipamentul utilizat pentru determinarea abaterilor trebuie să aibă exactitate de cel puţin 1/5 din
abaterea de verificat.
Abaterea unghiulară a unei suprafeţe plane trebuie măsurată pe două direcţii perpendiculare.
Pentru elemente late, cum sunt elementele cu nervuri sau elementele speciale de acoperiş, lungimea
se recomandă să fie măsurată în trei locaţii, de exemplu la 100 mm de ambele muchii şi în centru.
Dacă se consideră necesar, lăţimea şi înălţimea trebuie de asemenea măsurate în cel puţin trei locaţii
în lungul elementului. Pentru dimensiuni care pot fi dificil de măsurat direct pe element, pot fi folosite
mire sau instrumente de nivelare.
Flambajul lateral şi contrasăgeata trebuie măsurate în mijlocul deschiderii.
5.3 Greutate produse
Când se aplică reducerea γG conform C.5, trebuie determinată greutatea proprie a produsului
prefabricat de beton, prin cântărire cu exactitate de ± 3 % sau estimată prin calcul.
Estimarea greutăţii trebuie calculată din:
 dimensiunile nominale ale produsului finit;
 valoarea medie a densităţii betonului reprezentativă pentru produsul finit considerat, măsurată pe
epruvetele utilizate la determinarea rezistenţei potenţiale conform EN 12390-3;
 cantitatea de armătură din produsul finit.
6 Evaluare a conformităţii
6.1 Generalităţi
Stabilirea sarcinilor pentru producător şi pentru organismul notificat în vederea marcajului CE este
prezentată în anexa ZA a standardului de produs. Se recomandă să se acorde atenţie faptului că
anumite sarcini descrise în acest articol nu sunt relevante pentru marcajul CE.
6.1.2 Demonstrare a conformităţii
Conformitatea produsului cu cerinţele relevante ale acestui standard şi cu valorile specificate sau
declarate (nivele sau clase) pentru proprietăţile produsului trebuie demonstrată prin efectuarea
următoarelor:
a) încercarea de tip, incluzând calcule când este necesar (a se vedea 6.2);
b) controlul producţiei în fabrică (a se vedea 6.3), inclusiv inspecţia produsului.
23
SR EN 13369:2013
6.1.3 Evaluare a conformităţii
În plus faţă de cerinţele de la 6.1.2, conformitatea poate fi evaluată de către o primă parte, o secundă
parte sau o terţă parte (a se vedea anexa E) ale cărei sarcini vor depinde de familia de produse.
6.1.3.2 Evaluare a controlului producţiei în fabrică
Dacă este efectuată, evaluarea de terţă parte se recomandă să se bazeze pe îndeplinirea

următoarelor sarcini:
a) inspecţia iniţială a fabricii şi a controlului producţiei în fabrică;
b) supraveghere continuă, evaluare şi aprobare a controlului producţiei în fabrică (inclusiv urmărirea,

monitorizarea şi încercarea materialelor, proceselor şi produselor).
6.1.3.3 Evaluare a produsului
Dacă este efectuată evaluarea de către o terţă parte, aceasta se recomandă să se bazeze pe
îndeplinirea uneia dintre sarcini sau a amândurora, suplimentar faţă de sarcinile a) şi b) de la 6.1.3.2:
a) urmărirea, evaluarea şi aprobarea încercărilor de tip ale produsului (a se vedea 6.2);
b) auditarea încercărilor efectuate pe eşantioane prelevate în fabrică sau pe şantier.
6.1.4 Familii de produse
Tipurile de produse de beton pot fi grupate în familii în scopul demonstrării conformităţii cu cerinţe
relevante. Gruparea poate avea loc dacă familia este identificată în standardul de produs sau dacă:
 proprietatea unui singur tip poate să fie demonstrată de producător că reprezintă fidel proprietatea
altor tipuri din acea familie şi;
 este demonstrat de producător ca acea proprietate este controlată de aceleaşi proceduri ale
controlului producţiei în fabrică.
6.2 Încercare de tip
Scopul încercării de tip este de a demonstra că produsul îndeplineşte cerinţele.
O caracteristică specială a produselor prefabricate de beton este aceea că pot fi încercate în mărime
naturală înainte de livrare. Totuşi, nu se urmăreşte ca efectuarea acestor încercări să fie efectuată în
mod regulat.
Încercarea de tip poate fi:
 încercarea de tip efectivă – Constă în supunerea unui eşantion reprezentativ de produs şi/sau a
unor epruvete la încercări relevante pentru proprietăţile care urmează să fie determinate;
 calcul de tip – Justificarea proprietăţilor relevante ale produsului prin calcul;
 o combinaţie de încercări de tip efective şi calcule de tip.
Când cumpărătorul asigură şi proiectarea produsului, încercarea de tip nu mai este necesară.
Pentru proprietăţile produsului evaluate în baza metodelor de proiectare general acceptate (de
exemplu regulile de proiectare din EN 1992-1-1 sau ale standardelor de produs), cu scheme comune
şi modele de proiectare uzuale sau bazate pe o experienţă de durată documentată, nu sunt necesare
24
SR EN 13369:2013
încercări de tip efective. În alte cazuri, trebuie efectuate încercări de tip efective pentru a se verifica
fiabilitatea metodelor de proiectare.
Nu trebuie să fie necesare încercări de tip pe ambele, atât pe produse cât şi pe beton.
Dacă producătorul are acces la echipamente de încercare adecvate şi etalonate, încercările de tip
efective se pot efectua cu aceste echipamente.
Rezultatele încercărilor de tip trebuie înregistrate. Anexa P conţine o prezentare a încercărilor de tip
efective şi/sau a calculelor care trebuie efectuate sau pot fi necesare conform acestui standard.
Referinţa la încercări de tip efectuate pe o altă linie de producţie sau în altă fabrică (încercări de tip
partajate) poate fi admisă asigurându-se că este demonstrată reprezentativitatea şi că este
documentată. Încercările de tip partajate nu sunt acceptate pentru proprietăţile betonului.
6.2.2 Încercare iniţială de tip
Încercarea iniţială de tip trebuie efectuată pentru a se demonstra conformitatea cu cerinţele, înainte ca
un nou tip de produs să fie plasat pe piaţă. Aceasta trebuie efectuată, de asemenea, pentru produsele
aflate în curs de fabricaţie la data apariţiei standardelor respective de produs. Se poate lua în
considerare încercarea de tip efectuată asupra aceluiaşi produs efectuată înainte de această dată,
dacă acesta îndeplineşte cerinţele standardului de produs aplicabil.
Pentru încercarea iniţială de tip a betonului, trebuie să se aplice cerinţele relevante ale anexei A din
EN 206-1:2000.
Produsele nu trebuie livrate până când rezultatele încercărilor de tip nu arată faptul că produsul
îndeplineşte cerinţele.
Încercarea iniţială de tip a produsului trebuie efectuată ori de câte ori există o schimbare în proiect, în
compoziţia betonului, în tipul oţelului, în metoda de fabricaţie sau alte modificări care pot schimba
semnificativ unele dintre proprietăţile produsului.
6.2.3 Încercări ulterioare pe eşantioanele prelevate în fabrică
Trebuie efectuate încercări ulterioare adecvate pe eşantioanele prelevate în fabrică atunci când este
necesar pentru demonstrarea conformităţii.
6.3 Controlul producţiei în fabrică
Producătorul trebuie să stabilească, să documenteze, să menţină şi să implementeze un sistem de

control al producţiei în fabrică (CPF) pentru a se asigura că produsul pus pe piaţă îndeplineşte
cerinţele acestui standard şi este conform cu valorile specificate sau declarate şi cu cerinţele
documentaţiei tehnice.
NOTĂ - Se consideră că un producător care aplică un sistem de calitate conform EN ISO 9001:2008 şi care
satisface cerinţele acestuia, satisface cerinţele controlului producţiei în fabrică descrise mai jos.
6.3.2 Organizare
Sarcinile, competenţele, responsabilităţile şi autoritatea personalului implicat în controlul producţiei în

fabrică trebuie documentate, menţinute în vigoare şi implementate, inclusiv procedurile următoarelor
activităţi:
a) demonstrarea conformităţii produsului în etapele specifice;
b) identificarea, înregistrarea şi tratarea oricărei dovezi de neconformitate;
c) stabilirea cauzelor neconformităţii şi a posibilelor acţiuni corective (proiectare, materiale sau

tehnologii de fabricaţie).
25
SR EN 13369:2013
Aceste activităţi indicate de la a) până la c) ale personalului implicat trebuie clarificate într-o schemă
tip organigramă.
Pot fi aplicabile cerinţe speciale referitoare la nivelele de competenţă ale diferitelor funcţii.
6.3.3 Sistem de control
Sistemul de control al producţiei în fabrică trebuie să cuprindă procedurile, instrucţiunile, inspecţiile

regulate, încercările şi utilizarea rezultatelor la controlul echipamentelor, materiile prime şi alte
materiale încorporate, procesul de producţie şi produsele finite.
6.3.4 Control al documentaţiei
Documentaţia trebuie verificată astfel încât la locul de punere în operă să nu se afle decât documente
valabile. Aceste documente trebuie să includă proceduri, instrucţiuni de lucru, standarde, rapoarte de
fabricaţie, schiţe şi proceduri de control ale procesului de fabricaţie.
Desenele şi documentele de producţie trebuie să furnizeze specificaţiile şi toate datele necesare

pentru fabricarea produsului (a se vedea 6.3.5). Acestea trebuie datate şi aprobate pentru utilizare de
către o persoană desemnată de producător.
6.3.5 Control al procesului
Producătorul trebuie să identifice caracteristicile relevante ale instalaţiilor şi/sau ale procesului de
fabricaţie care influenţează conformitatea produsului cu specificaţiile tehnice. Acesta trebuie să
planifice şi să desfăşoare procesele de fabricaţie în aşa fel încât să asigure conformitatea produsului
cu cerinţele standardului de produs.
6.3.6 Inspecţie şi încercare

Inspecţia şi încercările trebuie efectuate pe echipamente, materii prime, alte materiale utilizate,
procesul de fabricaţie şi produse finite. Subiectele, criteriile, metodele şi frecvenţele inspecţiilor şi
încercărilor trebuie stabilite în planurile de control. Frecvenţa verificărilor, inspecţiilor şi metodele care
nu sunt specificate în acest standard trebuie stabilite astfel încât să asigure o continuă conformitate a
produselor.
Planurile inspecţiilor, indicate în tabelele de la D.1 până la D.4 reprezintă planuri de referinţă.
Producătorul trebuie să aplice părţile relevante ale acestor planuri, în afara cazului în care poate
demonstra că, prin modificările pe care le aduce, se obţine o încredere echivalentă a conformităţii
produsului. Pentru conformitatea producţiei betonului, se poate considera că părţile relevante ale
procedurilor de control al producţiei din EN 206-1 asigură un nivel echivalent de încredere.
Regulile pentru a trece de la o frecvenţă de control la alta, stabilite în planurile de control sunt indicate
în tabelul D.5.
Dacă este cazul, se pot efectua inspecţii suplimentare.
Rezultatele inspecţiei care sunt exprimate numeric, toate rezultatele inspecţiilor care impun
necesitatea măsurilor corective şi rezultatele încercărilor trebuie să fie înregistrate şi să fie disponibile.
Încercările trebuie efectuate în conformitate cu metodele menţionate în standardul relevant, sau prin
aplicarea unor metode de încercare alternative care să aibă o corespondenţă demonstrată sau să
aibă o relaţie sigură cu metodele standard.
Rezultatele încercărilor trebuie să îndeplinească criteriile de conformitate specificate şi trebuie să fie

disponibile.
26
SR EN 13369:2013
6.3.6.2 Echipament
Echipamentul pentru cântărire, măsurare şi încercare utilizat în fabrică trebuie etalonat şi inspectat
conform planului de referinţă indicat în tabelul D.1.
6.3.6.3 Materiale
Conformitatea cu documentaţia tehnică a materiilor prime şi a celorlalte materiale utilizate trebuie

verificată conform 6.3.4.
Planurile de referinţă pentru inspecţii, măsurări şi încercări sunt indicate în tabelul D.2.
6.3.6.4 Proces de fabricaţie
Planurile pentru inspecţii, măsurări şi încercări sunt indicate în tabelul D.3.
6.3.6.5 Produse finite
Planul pentru eşantionarea şi încercarea produselor finite trebuie întocmit şi implementat pentru
verificarea tuturor proprietăţilor (inclusiv marcarea).
Planul de referinţă pentru inspecţia produsului este indicat în tabelul D.4.
6.3.7 Produse neconforme
Dacă rezultatele controlului producţiei în fabrică sau reclamaţiile ulterioare livrării produsului arată
neconformitatea uneia sau a mai multor proprietăţi ale produsului cu prezentul standard sau cu
specificaţiile tehnice ale producătorului, producătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a
corecta această neconformitate. Dacă neconformitatea apare, trebuie documentate posibilele efecte
relevante asupra rezistenţei, funcţionalităţii, aspectului, durabilităţii şi compatibilităţii la instalare şi

asamblare. Documentaţia trebuie să evalueze posibilitatea de acceptare cu sau fără măsuri corective
necesare sau după o declasare a produsului pentru o utilizare adecvată conform domeniului de
aplicare a standardului de produs corespunzător. Dacă niciuna din acţiunile corective sau declasarea
nu se poate face, produsul cu neconformităţi trebuie respins.
Dacă neconformitatea este identificată după livrare, producătorul trebuie să aibă înregistrările şi
procedurile necesare care îi permit să urmărească şi să evalueze neconformitatea.
Produsele care nu satisfac cerinţele trebuie izolate şi marcate corespunzător.
Trebuie documentate proceduri referitoare la neconformitatea produselor, la reclamaţii legate de

proprietăţile care fac subiectul acestui standard sau al specificaţiilor precum şi la acţiunile corective.
6.3.8 Criterii de conformitate
6.3.8.1 Rezistenţă a betonului
Criteriile de conformitate pentru rezistenţa la compresiune standard la vârsta de 28 zile trebuie luate
din 8.2.1.1 şi 8.2.1.3 din EN 206-1:2000. Totuşi:
 perioada de producţie continuă pentru estimarea parametrilor statistici curenţi (medie, abatere
standard...) a unui tip de beton sau a betonului de referinţă al unei familii poate fi redusă la trei
săptămâni calendaristice de control al producţiei în fabrică, asigurându-se că minimum
15 rezultate consecutive ale inspecţiilor sunt răspândite pe durata ultimelor cinci zile de producţie;
 valoarea iniţială a parametrilor statistici estimaţi în prima perioadă de producţie, redusă la trei
săptămâni calendaristice, aşa cum este specificat anterior, poate fi reînnoită printr-un sistem
continuu pentru următoarele perioade de evaluare;
 pentru faza iniţială, înainte de atingerea perioadei minime de producţie specificată anterior,
conformitatea trebuie evaluată având ca bază următoarele criterii:
27
SR EN 13369:2013
f ≥ f + 4MPa şi (6)
cm ck
f ≥ f - 4 MPa (7)
ci ck
unde
f este fiecare rezultat al încercării;

ci
f este media rezistenţei la compresiune a betonului şi;

cm
f este valoarea rezistenţei caracteristice la compresiune a betonului;

ck
Aceleaşi criterii se recomandă să fie utilizate şi pentru producţia discontinuă ocazională;
 evaluarea conformităţii rezistenţei betonului în timpul perioadei de producţie continuă poate fi

verificată utilizând o diagramă de control conform cerinţelor EN 206-1 asigurându-se că
probabilitatea de acceptare este echivalentă.
Rezistenţa betonului poate fi verificată la o vârstă mai mică utilizând aceleaşi criterii şi proceduri de
evaluare a conformităţii. Recomandări suplimentare sunt indicate în anexa B.
6.3.8.2 Proprietăţi ale betonului altele decât rezistenţa
Trebuie aplicat 8.2.3 din EN 206-1:2000.
6.3.9 Metode indirecte sau alternative de încercare

Pentru proprietăţile specifice se poate utiliza orice metodă indirectă sau alternativă de încercare, de
exemplu metoda cu sclerometrul sau cu ultrasunete, cu condiţia să se stabilească şi să se menţină o
corelare sigură cu metoda directă.
6.3.10 Inspecţie iniţială a fabricii şi a CPF
Inspecţia iniţială a fabricii şi a CPF trebuie efectuată când procesul de producţie este definitivat şi
operaţional. Documentaţia de fabricaţie şi a CPF trebuie evaluate pentru a verifica dacă sunt
îndeplinite cerinţele de la 6.3.1 până la 6.3.9.
Pe timpul inspecţiei trebuie verificat că:
a) toate resursele necesare atingerii caracteristicilor produsului incluse în acest standard european
sunt disponibile şi corect implementate;
b) procedurile CPF conform documentaţiei CPF sunt respectate în practică; şi
c) atunci când este cazul, produsul se conformează încercărilor iniţiale de tip, pentru care a fost
verificată conformitatea performanţelor produsului cu declaraţia de conformitate.
Toate locaţiile în care se desfăşoară asamblarea finală sau în care se efectuează cel puţin încercările
finale ale produsului relevant trebuie evaluate pentru a verifica dacă condiţiile anterioare de la a) până
la c) sunt disponibile şi implementate. Dacă sistemul CPF acoperă mai mult de un produs, o linie de
producţie sau un proces de producţie şi este verificat că sunt îndeplinite cerinţele generale când se
evaluează un produs, o linie de producţie sau un proces de producţie, atunci evaluarea cerinţelor
generale nu este necesar a fi repetată când se evaluează CPF altui produs, altei linii de producţie sau
altui proces de producţie.
Toate evaluările şi rezultatele acestora trebuie documentate în raportul de inspecţie iniţial.
28
SR EN 13369:2013
6.3.11 Supraveghere continuă a CPF
Supravegherea CPF trebuie efectuată anual. Supravegherea CPF trebuie să includă o reexaminare a
planului/planurilor de încercări din CPF şi a procesului/proceselor de producţie pentru fiecare produs
pentru a determina dacă au fost efectuate schimbări de la ultima evaluare sau supraveghere. Trebuie
evaluată importanţa fiecărei schimbări.
Trebuie efectuate verificări pentru a se asigura că planurile de încercări sunt în continuare corect
implementate şi că echipamentul de producţie este corect întreţinut în continuare şi etalonat la
intervale adecvate de timp.
Înregistrările încercărilor şi măsurărilor din timpul procesului de producţie şi asupra produselor finite
pot fi reexaminate pentru a se asigura că valorile obţinute corespund în continuare cu valorile pentru
eşantioanele trimise pentru determinarea produsului tip şi că au fost luate măsuri corecte pentru
echipamentele neconforme.
6.3.12 Proceduri de modificare
Când este cazul, trebuie efectuată o reevaluare a fabricii şi a sistemului CPF pentru acele aspecte
care pot fi afectate de modificare.
Toate evaluările şi rezultatele acestora trebuie documentate într-un raport.
7 Marcare
Fiecare produs trebuie marcat sau etichetat pentru a se descrie:
- identificarea producătorului;
- identificarea locului fabricaţiei;
- numărul standardului de produs;
- numărul de identificare al elementului dacă este necesar (de exemplu, pentru a urmări
proprietăţile şi performanţele declarate ale elementului şi alte date tehnice relevante în
documentaţia tehnică, pentru a urmări datele procesului de fabricaţie);
- data turnării;
- greutatea proprie a produsului, când este cerută;
- alte informaţii utile pentru punerea în operă (de exemplu poziţia si orientarea), când este cazul.
Pentru elemente identice sau de serie, procedura de mai sus poate fi simplificată, sau înlocuită cu
metoda de marcaj sau etichetare comună a elementelor ambalate sau a loturilor de elemente.
În plus faţă de datele de mai sus, trebuie furnizate următoarele informaţii pe marcaj sau pe etichetă
sau în documentele însoţitoare:
- identitatea produsului (descriere conform standardului şi/sau denumire comercială);
- documentaţia tehnică (unde este cazul).
NOTĂ - Dacă este cazul, pentru marcajul CE a se vedea anexa ZA a standardului de produs.
29
SR EN 13369:2013
8 Documentaţie tehnică
Cel mai târziu la momentul livrării, documentele tehnice trebuie să fie disponibile, acestea sunt
potrivite pentru metoda de declarare aleasă şi:
- asigură trasabilitatea ipotezelor de proiectare, metodelor şi detaliilor constructive ale elementelor

inclusiv a datelor constructive ca dimensiuni, toleranţe, aşezare armături, acoperire cu beton, etc;
- îndeplinesc prevederile naţionale referitoare la documentele de proiectare la locul utilizării;
- oferă recomandări asupra transportului în siguranţă, manipulării şi depozitării;
- oferă specificaţii privind punerea în opera a acestor elemente;
- oferă informaţii suplimentare referitoare la marcajul aplicat elementelor.
Diferite documentaţii tehnice pentru produsele structurale din beton care îndeplinesc cerinţele de mai
sus sunt prezentate în anexa informativă M.
30
SR EN 13369:2013
Anexa A
(informativă)
Acoperire cu beton a armăturilor cu privire la coroziune
A.1 Acoperire minimă cu beton a armăturii pentru condiţii de bază
În ceea ce priveşte durabilitatea produselor prefabricate de beton din punct de vedere al protejării
oţelului împotriva coroziunii, tabelul A.1 indică o scară a condiţiilor de mediu şi clasele de expunere
corespunzătoare.
Tabelul A.1 — Scară nominală a condiţiilor de mediu
Condiţii de mediu Agresivitate Clase de expunere din

EN 206-1:2000
A Nulă X0
B Mică XC1
C Moderată XC2-XC3
D Normală XC4
E Mare XD1-XS1
F Foarte mare XD2-XS2
G Extremă XD3-XS3
Pentru produsele prefabricate de beton proiectate pentru o durată de viaţă normală (50 ani), pot fi
utilizate valorile recomandate ale acoperirii minime cu beton aşa cum sunt prezentate în tabelul A.2,
cu condiţia să fie asigurat un control special de calitate al producţiei în fabrică.
Tabelul A.2 – Acoperire minimă cu beton
Dimensiuni în milimetri
Bare de Alte bare de Armătură Alte armături

armătură în armătură pretensionată pretensionate
placă in
în placă
Condiţii de Cmin C0 Condiţii ≥ C0 < C0 ≥ C0 < C0 ≥ C0 < C0 ≥ C0 < C0
mediu ambientale
A C20/25 C30/37 A 10 10 10 10 10 10
B C20/25 C30/37 B 10 10 10 10 15 15
C C25/30 C35/45 C 10 15 15 20 20 25 25 30
D C30/37 C40/50 D 15 20 20 25 25 30 30 35
E C30/37 C40/50 E 20 25 25 30 30 35 35 40
F C30/37 C40/50 F 25 30 30 35 35 40 40 45
G C35/45 C45/55 G 30 35 35 40 40 45 45 50
În tabelul A.2, Cmin reprezintă clasa minimă a betonului necesară pentru clasa de expunere indicată,
iar C0 reprezintă clasa de beton mai mare cu două clase de rezistenţă decât Cmin. Când produsul este
supus la îngheţ/dezgheţ sau la atacuri chimice, (clasele XF şi XA din EN 206-1:2000), compoziţiei
31
SR EN 13369:2013
betonului se recomandă să i se acorde o atenţie deosebită. Pentru astfel de situaţii, tabelul A.2 indică
în mod normal acoperiri suficiente.
A.2 Condiţii alternative
Când se utilizează 4.4.1.2 din EN 1992-1-1:2004, sunt recomandate următoarele condiţii alternative,
cu excepţia cazurilor în care sunt indicate alte reguli în anexa naţională.
 Pentru produse cu durata de viaţă proiectată intenţionată de 100 ani în condiţiile de mediu de la
C până la G, valorile din tabelul A.2 se recomandă să fie crescute cu 10 mm.
 Când se foloseşte un oţel cu protecţie la coroziune prin acoperire, acoperirea cu beton din
tabelul A.2 poate fi redusă cu 5 mm; când se utilizează oţel inoxidabil acoperirea cu beton poate
fi redusă la valoarea necesară pentru asigurarea aderenţei, rezistenţei la foc sau la cea
corespunzătoare mediului agresiv specific.
 Când clasa betonului este ≥ C40/50, iar absorbţia apei este mai mică de 6,0 % (valoare
caracteristică), acoperirea cu beton din tabelul A.2 poate fi redusă cu 5 mm.
 Când clasa betonului este mai mare sau egală decât C50/60, iar absorbţia apei este mai mică
de 5,0 % (valoare caracteristică), reducerea poate fi de 10 mm.
 Pentru suprafeţe neregulate (de exemplu agregate expuse) acoperirea minimă cu beton se
recomandă să fie crescută cu adâncimea maximă a neregularităţilor. Când se asigură o
protecţie suficientă a suprafeţei expuse, clasa de expunere poate să fie mai puţin severă şi
adâncimea de acoperire a armăturilor poate să fie redusă în consecinţă.
 Când elementul nu este un produs structural şi/sau durata de viaţă proiectată este mai mică de
50 de ani, valorile din tabelul A.2 pot fi reduse. Este recomandată o reducere de 5 mm, excepţie
cazul în care reguli valabile la locul de utilizare specifică alte valori.
 Acoperirea minimă cu beton se recomandă să fie de 10 mm.
32
SR EN 13369:2013
Anexa B
(informativă)
Control al calităţii betonului
B.1 Valori statistice reprezentative
Rezultatele încercărilor de rezistenţă se recomandă să facă obiectul unei analize statistice aplicată
unui grup mobil de eşantioane pentru a evalua valoarea caracteristică curentă cu referire la producţia
continuă.
Dacă este cazul, se pot efectua încercări suplimentare asemănătoare înainte de perioada dorită de
păstrare (28 zile), în vederea realizării unei statistici preliminare. Valorile rezultatelor încercărilor se
recomandă să fie supuse anterior unei corelări uniforme la o vârstă dată pe baza unei legi de întărire
dovedite.
Această procedură se aplică pentru rezistenţa potenţială sau rezistenţa structurală (directă sau
indirectă).
B.2 Criterii de conformitate pentru rezistenţa potenţială
Se recomandă să se aplice 6.3.8.1.
B.3 Rezistenţă structurală directă

Pentru controlul calităţii betonului, rezistenţa structurală directă poate fi aleasă de producător ca o
alternativă la rezistenţa potenţială. Se poate efectua încercarea de rezistenţă pe carote pentru a se
verifica conformitatea rezistenţei structurale directe. Ca regulă, eşantionarea se recomandă să urmeze
procedura de mai jos:
 pentru fiecare zi de producţie se prelevează două carote din diferite poziţii ale unui produs (de
exemplu o poziţie de la extremitatea superioară şi o poziţie inferioară din mijloc) fiecare carotă
reprezentând un eşantion;
 rezistenţa carotelor este măsurată (a se vedea 5.1.1), obţinându-se două valori f1 ≤ f2 .

0 0
Se aplică criteriile de conformitate aşa cum este specificat în B.2 pentru rezistenţa potenţială, cu:
α f ko < fck (B.1)
unde
f ko este valoarea caracteristică pentru perioada standard;
α este 1/0,85 – este coeficientul de conversie de siguranţă conform 4.2.2.2.5;
fck este valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului.
B.4 Rezistenţă structurală indirectă
Rezistenţa structurală indirectă se recomandă să fie corelată cu rezistenţa structurală directă prin
intermediul unor încercări iniţiale de etalonare. Încercările pe carote, aşa cum este specificat în B.3, se
recomandă să fie efectuate pentru o perioadă de minimum cinci zile de producţie în paralel cu
încercările corespunzătoare efectuate pe eşantioane turnate, păstrate în aceleaşi condiţii ca şi
elementele.
33
SR EN 13369:2013
Pentru etalonarea rezistenţei indirecte cu cea directă comparaţia este făcută cu referire la datele
încercării din aceeaşi zi de producţie şi la întregul grup de date din ultimele cinci zile de încercare.
Raportul dintre rezistenţa structurală indirectă şi cea directă se presupune a fi 1,0 dacă:
f mo f
≥ 0,95 (B.2)
f 1o f
≥ – 3,0 MPa (B.3)
 f ° + f °  / 2
fm° =  1 2
(B.4)
unde
o o
f1 şi f2 sunt rezistenţele structurale directe măsurate pe carote;
f este rezistenţa structurală indirectă a eşantionului turnat;
şi dacă
f ko ≥ f k
(B.5)
unde
fk este rezistenţa indirectă structurală caracteristică a eşantioanelor turnate pentru

ultimele cinci zile de producţie.
După această etalonare se pot aplica rezistenţei structurale indirecte aceleaşi criterii de conformitate
de la B.2 cu:
αf k ≥ f ck (B.6)
unde
α este 1/0,85 – este coeficientul de conversie de siguranţă conform 4.2.2.2.5.
B.5 Evaluare directă a elementelor posibil neconforme
Când din încercări rezultă că nu este satisfăcută verificarea conformităţii ca în B.2, B.3 sau B.4,
elementele produse în ziua respectivă pot fi supuse unei evaluări directe.
Această evaluare se recomandă să se facă prin încercări de rezistenţă structurală directă pe carote
extrase din produse, prin următoarea procedură:
 un element reprezentativ este selectat din stocul de produse fabricate cu tipul de beton
neconform;
 trei carote sunt extrase din diferite poziţii ale elementului (adică una din capătul de sus, una din
capătul de jos şi una din mijloc);
 rezistenţa structurală directă standard este măsurată (a se vedea 5.1.1), obţinându-se trei valori
f1° ≤ f2° ≤ f3;
 o valoare echivalentă de proiectare fd = (fm - ∆ f)/γ

este calculată din medie ( )
f m = f1o + f 2 o + f 3 o 3
şi din abaterea totală ∆f = f3 - f1 (≥ 3,5 MPa);
34
SR EN 13369:2013
 produsul este acceptat dacă
α f1° > fck - 4MPa (B.7)
şi
αfd ≥ fcd/ αcc (B.8)
unde
fcd este rezistenţa potenţială de proiectare pe cilindru utilizată în calculele de rezistenţă (stare
limită ultimă);
αcc este coeficientul referitor la efectul pe termen lung (a se vedea 3.1.6(1) din
EN 1992-1-1:2004);
γ este coeficientul suplimentar de încredere necesar pentru extrapolarea rezultatelor evaluării

de la elementul selectat la întreg stocul de elemente neconforme (se recomandă valoarea
1,2);
în caz contrar, produsul este respins, în afara cazului în care rezistenţa sa poate fi mărită
corespunzător, sau declasat pentru a fi utilizat în alte utilizări corespunzătoare.
Regulile valabile la locul de utilizare pot defini abaterea ∆f diferit şi în acest caz regula valabilă la locul
de utilizare se recomandă să fie folosită.
NOTĂ - Conform EN 1992-1, αcc este un parametru determinat la nivel naţional (NPD).
Dacă stocul în discuţie este mare sau conţine produse fabricate din acelaşi tip de beton, dar prin
procese de producţie diferite, ce conduc la rezistenţe structurale diferite, investigarea unei singure
unităţi prin procedura descrisă se poate să nu fie reprezentativă pentru întregul stoc. În acest caz
stocul se recomandă să fie împărţit în loturi adecvate şi procedura se recomandă să fie aplicată pentru
o unitate reprezentativă din fiecare lot.
35
SR EN 13369:2013
Anexa C
(informativă)
Consideraţii cu privire la fiabilitate
C.1 Generalităţi
Conform A.3 din EN 1992-1-1:2004, valorile coeficienţilor parţiali de siguranţă pentru materiale pot fi
considerate a fi cele indicate la C.2 până la C.4.
În cazul în care valorile recomandate în articolul 2 din EN 1992-1-1:2004 sunt modificate în anexa
naţională, coeficienţii de siguranţă reduşi indicaţi în C.2 şi C.3 se recomandă să fie modificaţi
proporţional.
Aceste valori se recomandă să fie utilizate doar atunci când controlul producţiei în fabrică este evaluat
de o terţă parte.
C.2 Reducere bazată pe controlul calităţii şi toleranţe restrânse
În cazul în care din controlul producţiei în fabrică (a se vedea 6.3 şi anexa D) reiese că abaterile
negative ale dimensiunilor secţiunii transversale se găsesc în intervalul toleranţelor restrânse stabilite
în tabelul C.1, coeficientul parţial de siguranţă pentru armătură poate fi redus la:
γs = 1,10
În condiţiile de mai sus, şi în cazul în care se demonstrează că valoarea coeficientului de variaţie a

rezistenţei betonului nu depăşeşte 10 %, coeficientul parţial de siguranţă al betonului poate fi redus la:
γC = 1,4.
Tabelul C.1 — Toleranţe restranse
Toleranţe restrânse
h sau b (mm) mm
Dimensiuni ale secţiunii Poziţie a armăturii
transversale
∆h, ∆b ∆c
mm mm
≤ 150 ±5 ±5
400 ± 10 ± 10
≥ 2 500 + 25 + 20/− 10
Cu interpolare liniară pentru valori intermediare.
+∆c se referă la valoarea medie pentru barele de armătură sau pentru armătura de precomprimare în secţiune transversală
sau de-a lungul unei lăţimi de un metru (de exemplu dale şi pereţi).
C.3 Reducere bazată pe utilizarea în calcul a parametrilor geometrici reduşi sau

măsuraţi
În cazul în care calculul rezistenţei de proiectare se bazează pe dimensiuni critice, inclusiv înălţimea
efectivă (a se vedea figura C.1), care sunt fie:
- reduse cu abaterile, sau
36
SR EN 13369:2013
- măsurate pe structura finită,
se pot considera următoarele valori:
γs = 1,05, γc = 1,45
În condiţiile de mai sus şi în cazul în care coeficientul de variaţie a rezistenţei betonului se dovedeşte
că nu depăşeşte 10 %, coeficientul parţial pentru beton poate fi redus la γc = 1,35.
C.
a) Secţiune transversală b) Poziţie armătură

(direcţie nefavorabilă pentru înălţimea efectivă)
Figura C.1 — Abateri în secţiunea transversală
C.4 Reducere pe baza evaluării rezistenţei betonului în structura finită

Pentru valori ale rezistenţei betonului bazate pe încercarea rezistenţei structurale directe conform
4.2.2, γc poate fi redus cu coeficientul de conversie η; în general se poate presupune η = 0,85.
Valoarea γc pentru care se aplică această reducere, poate fi redusă conform C.2 sau C.3. Totuşi,
valoarea rezultată a γc se recomandă să nu fie mai mică de 1,30.
C.5 Reducere a γG pe baza controlului greutăţii proprii
Coeficientul parţial de siguranţă pentru greutatea proprie a produsului prefabricat de beton γG poate fi
redus cu factorul 0,95 atunci când greutatea măsurată sau estimată a produsului nu o depăşeşte pe
cea utilizată în calculele de proiectare. Greutatea este determinată conform 5.3.
Coeficientul parţial de siguranţă pentru greutatea proprie a produsului prefabricat de beton γG poate fi
redus cu factorul 0,90 atunci când fractila corespunzătoare statistic la 95 % din greutatea măsurată
sau evaluată nu o depăşeşte pe cea utilizată în calculele de proiectare.
Toleranţele restrânse trebuie utilizate şi verificate sistematic dacă este aplicată reducerea lui γG, a se
vedea tabelul C.1.
37
SR EN 13369:2013
Anexa D
(normativă)
Planuri de control
D.1 Generalităţi
Nu se efectuează controale dacă nu sunt relevante pentru produsul specific sau dacă scopul acestora
este atins prin alte inspecţii.
D.2 Control al echipamentelor
Tabelul D.1 — Control al echipamentelor

a
Subiect Metodă Scop Frecvenţă
D.1.1 – Echipament de încercare şi măsurare

1 Echipament Cu excepţia celor menţionate Funcţionare corectă - La (re)instalare sau
de încercare a în metoda de încercare, şi exactitate după o reparaţie
rezistenţei etalonare raportată la capitală
mecanice echipamentele etalonate în
raport cu specificaţiile - O dată pe an
naţionale şi utilizate exclusiv
2 Echipament în acest scop

de cântărire
3 Echipament
de măsurare a
dimensiunilor
4 Echipament
de măsurare a
temperaturii şi
umidităţii
D.1.2 Echipament de depozitare şi producţie
1 Depozitare a Inspecţie vizuală sau o altă Absenţă a - La instalare
materialelor metodă adecvată contaminării - Săptămânal
2 Inspecţie vizuală Funcţionare corectă Zilnic

si curăţenie
3 Echipament Etalonare raportată la Exactitate declarată - La (re)instalare sau

de cântărire echipamentele etalonate în de producător după o reparaţie
sau de dozare raport cu specificaţiile capitală
volumetrică naţionale şi utilizate exclusiv - Cântărire: o dată pe
în acest scop an
- Volumetric: de două
ori pe an
- În caz de dubiu
continuă
38
SR EN 13369:2013
Tabelul D.1 (continuare)

4 Echipament Comparare a cantităţii reale cu Exactitate - La (re)instalare
pentru citirea aparatului de măsură declarată de - De două ori pe an
măsurarea producător - În caz de dubiu
continuă a
conţinutului de
apă din
a
agregatul fin
5 Malaxoare Inspecţie vizuală Uzură şi Săptămânal
funcţionare corectă
6 Cofraje Inspecţie vizuală Stare (de exemplu Regulat, în funcţie de
uzură şi deformare) tipul materialului şi de
frecvenţa de utilizare
7 Echipament de Cu excepţia celor menţionate Funcţionare - La (re)instalare
pretensionare în metoda de încercare, corectă şi - De două ori pe an
etalonare raportată la exactitate - În caz de dubiu
echipamentele etalonate în
raport cu specificaţiile
naţionale şi utilizate exclusiv
în acest scop
8 Inspecţie vizuală Uzură a Săptămânal, pentru
echipamentului de fiecare echipament
ancorare utilizat
9 Maşină/ Instrucţiunile de control ale Compactare Instrucţiuni de control ale
echipament de producătorului corectă a betonului producătorului şi cel
turnare puţin lunar
10 Depozitare a Inspecţie vizuală Pentru a asigura Regulat

oţelului pentru depozitarea
beton armat separată şi curată,
absenţa
contaminării şi a
barelor de oţel
puternic ruginite
11 Depozitare a Inspecţie vizuală Depozitare în Regulat
armăturii de spatiu aerisit şi
precomprimare uscat, absenţa
contaminării
a Numai dacă echipamentul este disponibil şi dacă scopul nu face subiectul inspecţiilor adecvate prevăzute la D.3.1 în
tabelul D.3 sau la D.4.1 în tabelul D.4.
D.3 Control al materialelor
Tabelul D.2 – Control al materialelor
D.2.1 – Toate materialele

1 Toate Controlul fişei de livrare înainte Asigurare că loturile La fiecare livrare
materialele de descărcare şi/sau aplicarea transportate sunt cele
pe ambalaj a etichetei ce comandate şi că
demonstrează conformitatea cu sursa lor este cea
a
comanda corectă
b
D.2.2 Materialele nesupuse unei evaluări a conformităţii înainte de livrare
1 Ciment şi alte Metode de încercare adecvate Conformitate cu La fiecare livrare
materiale cerinţele (a se vedea
c d
asemănătoare 4.1.2)
continuă
39
SR EN 13369:2013
2 Agregate Inspecţie vizuală înainte de Conformitate cu - La fiecare livrare

descărcare în raport cu forma cerinţele (a se vedea - Când livrarea se face pe
d
granulelor şi cu impurităţile 4.1.2) bandă transportoare şi de
conţinute la aceeaşi sursă, periodic
în funcţie de condiţiile
locale
3 Analiza prin cernere conform Conformitate cu - La prima livrare de la o
EN 933-1 granulozitatea sursă nouă
agreată - În caz de dubiu, ulterior
inspecţiei vizuale
4 Metodă adecvată de încercare Evaluare a
impurităţilor sau a - Periodic, în funcţie de
contaminării condiţiile locale sau de
livrare
5 Încercare a absorbţiei de apă Evaluare a - La prima livrare de la o
d
conform EN 1097-6 conţinutului efectiv de sursă nouă
apă al betonului (a se - În caz de dubiu, ulterior
vedea inspectării vizuale
EN 206-1:2000,
e
5.4.2)
f
6 Aditivi Inspecţie vizuală Conformitate cu La fiecare livrare
aspectul normal
7 Încercare conform EN 934-2 Uniformitate a

densităţii
8 Încercare în vederea identificării Conformitate cu În caz de dubiu
conform EN 934-2, de exemplu datele menţionate de
densitatea aditivului, analiză în furnizori

infraroşu etc.
9 Adaosuri şi Inspecţie vizuală Conformitate cu - La fiecare livrare
f
pigmenţi aspectul normal
- Periodic pe parcursul
10 Metodă adecvată de încercare
g
Uniformitate a producţiei betonului
g
densităţii
g
11 Încercare a pierderii la calcinare Identificare a variaţiei La fiecare livrare pentru
conţinutului de betonul cu aer antrenat
carbon care poate
afecta betonul cu aer
h
antrenat
12 Apă ce nu Încercare conform EN 1008 Pentru a se asigura - La prima utilizare a unei
provine din că apa nu conţine noi surse
reţeaua publică agenţi dăunători - Apa provenită dintr-un
de distribuţie curs de apă deschis: De
trei sau mai multe ori pe
an, în funcţie de condiţiile
locale
- Alte surse: o dată pe an
- În caz de dubiu
13 Apă reciclată Inspecţie vizuală Verificare a Săptămânal
conţinutului de solide
14 Încercarea conform EN 1008 şi a contaminaţilor (a În caz de dubiu
d
se vedea 4.1.2)
continuă
40
SR EN 13369:2013

15 Oţel Inspecţie vizuală Conformitate cu La fiecare livrare

cerinţele (a se vedea
16 Metodă adecvată de încercare d
4.1.3 şi 4.1.4)
17 Inserţii şi Metodă recomandată de Conformitate cu La fiecare livrare
conectori producător cerinţele (a se vedea
d
4.1.5)
a
În comandă trebuie menţionate specificaţiile.
b
Materialele necertificate înainte de livrare de către producătorul produsului prefabricat de beton sau prin alte mijloace.
c
Se recomandă ca eşantioanele să fie prelevate şi depozitate o dată pe săptămână, pentru fiecare tip de ciment, pentru a
putea fi încercate în caz de dubiu.
d
La cerinţele acestui standard se pot adăuga cerinţele producătorilor.
e
Nu este necesar dacă scopul respectiv este îndeplinit de alte inspecţii adecvate prevăzute la D.3.1 în tabelul D.3 sau la
D.4.1 în tabelul D.4.
f
Se recomandă ca eşantioanele să fie prelevate la fiecare livrare şi depozitate pentru a putea fi încercate în caz de dubiu.
g
Doar pentru adaosuri în suspensie.
h
Doar pentru adaosuri în pulbere ce sunt utilizate pentru aerul antrenat.
D.4 Control al producţiei
Tabelul D.3 — Control al producţiei

D.3.1 – Betona
1 Compoziţie a - Inspecţie vizuală a Conformitate cu - Zilnic pentru fiecare
amestecului echipamentului de cântărire compoziţia dorită compoziţie utilizată
(cu excepţia - Verificarea documentelor de (cântărire sau - După fiecare schimbare

producţie
conţinutului de dozare volumetrică)
apă)
2 Analiză adecvată Conformitate cu Lunar, pentru fiecare
valorile amestecului compoziţie utilizată
dorit (numai la
dozare volumetrică)
3 Conţinut de Metodă adecvată Furnizare de - Zilnic, pentru fiecare
apă al informaţii despre compoziţie utilizată
betonului raportul apă/liant - După fiecare schimbare
proaspăt - În caz de dubiu
4 Conţinut de Calcul Pentru a se asigura În cazul unei creşteri a
cloruri al că nu se depăşeşte conţinutului de clorură al
betonului conţinutul maxim constituenţilor
admis de clorură
5 Raport Calcul (a se vedea 5.4.2 din Pentru a se evalua Zilnic, dacă se cere
apă/liant al EN 206-1:2000) raportul apă/liant
betonului specificat
proaspăt
6 Conţinut de Încercarea conform Pentru a se evalua Primul lot al fiecărei zile
aer antrenat al EN 12350-7 pentru beton conformitatea cu de producţie, până când
betonului normal şi greu conţinutul specificat valoarea se stabilizează
proaspăt, unde ASTM C 173/C173M-10b de aer antrenat
b
este cazul pentru beton uşor
continuă
41
SR EN 13369:2013

7 Amestec de Control vizual Amestecare corectă Zilnic, pentru fiecare

beton amestec
8 Rezistenţă Încercare conform 5.1.1 Pentru evaluarea Zilnic pentru fiecare tip
d
potenţială conformităţii cu de beton
c
valoarea proiectată
9 Rezistenţă Pentru evaluarea La fiecare cinci zile de
e
structurală conformităţii cu producţie pe familie de
c f
valoarea proiectată beton utilizată
10 Densitate a Încercare conform Pentru evaluarea Cu aceeaşi frecvenţă ca
betonului uşor EN 12390-7 densităţii la încercarea de
sau greu specificate (a se rezistenţă
e f
întărit vedea 4.2.2.5)
11 Absorbtie de Încercare conform anexei G Valoare proiectată La fiecare cinci zile de
e
apa (a se vedea 4.3.7.5 producţie pe tip de beton
şi anexa G) întărit utilizat şi tehnica
utilizată de turnare. D.5.2
poate fi aplicat după 5
rezultate pozitive
g
D.3.2 - Alte activităţi ale producţiei
h
1 Armătură şi Inspecţie vizuală Conformitate cu Zilnic
inserţii tipul, cantitatea,
2 (inclusiv Măsurări
h forma, dimensiunile Funcţie de instrucţiunile
inserţiile de şi poziţia necesare de control ale
ridicare) producătorului
3 Sudură Inspecţie vizuală Calitate a sudurilor Zilnic
4 Metodă(e) adecvată(e) de Conformitate a Funcţie de instrucţiunile

încercare oţelului sudat (a se de control ale
vedea 4.2.3.1) producătorului, dar nu
mai puţin de una la 400 t
de oţel
5 Îndreptare Inspecţie vizuală Calitate a îndreptării Zilnic

încercare oţelului îndreptat (a de control ale
se vedea 4.2.3.1) producătorului, dar nu
de oţel
7 Îndoire Inspecţie vizuală Calitate a îndoirii Zilnic

încercare oţelului îndoit (a se de control ale
vedea 4.2.3.1) producătorului, dar nu
de oţel
continuă
42
SR EN 13369:2013

9 Cofraje şi Inspecţie vizuală Curăţare şi ungere Zilnic

platforme
10 Verificare a uzurii şi În funcţie de materialul
a deformărilor cofrajului şi de frecvenţa
de utilizare
11 Măsurare Determinare a La fiecare cofraj nou sau
dimensiunilor după o modificare
semnificativă
12 Pretensionare Măsurare a forţei sau a Forţă corectă (a se Funcţie de instrucţiunile
alungirii armăturii vedea 4.2.3.2) de control ale
producătorului
13 Înainte de Inspecţie vizuală Conformitate cu Zilnic, cu o frecvenţă ce
turnare proiectul depinde de procesul de
cofrare
14 Turnare beton Inspecţie vizuală Compactare Zilnic
corectă
15 Protecţia Inspecţie vizuală Conformitate cu Zilnic
împotriva specificaţiile (a se
uscării vedea 4.2.1.3) şi
16 Verificare a condiţiilor procedurile Săptămânal
relevante ale procesului documentate de
fabricaţie
17 Întărire Verificare a condiţiilor Conformitate cu Zilnic
accelerată relevante ale procesului specificaţiile şi
(prin tratament procedurile
termic) documentate de
fabricaţie
18 Măsurare a temperaturilor În funcţie de proces
19 Prelucrare După caz Conformitate cu În funcţie de proces şi

după turnare specificaţiile şi de specificaţii
procedurile
documentate de
fabricaţie
20 Alunecare a Verificări şi măsurări adecvate Conformitate cu În funcţie de produs
i
armăturilor de specificaţiile (a se şi/sau proces
precomprimare vedea 4.2.3.2.)
21 Temperatură Când este cazul se verifică Se iau măsuri Zilnic

temperatura (afară, în zonele adecvate
de producţie şi de depozitare)
a
Încercările şi frecvenţele indicate pot fi adaptate sau chiar omise când informaţii echivalente despre produs sunt obţinute
direct sau indirect (a se vedea 6.3.9).
b
Numai în cazul betonului cu aer antrenat (a se vedea tabelul F.1 din EN 206-1:2000).
c
De exemplu, clasa de rezistenţă necesară în cazul rezistenţei la compresiune (a se vedea 4.2.2.1).
d
Se poate aplica alternativ 8.2.1.2 din EN 206-1:2000.
e
Numai dacă proprietatea este specificată.
f
Conform cerinţelor de fabricaţie ale producătorului.
g
Acest program de control poate fi adaptat sau completat în funcţie de destinaţia specifică a produselor.
h
Verificare în raport cu desenele de producţie aprobate.
i
Necesarul şi frecvenţa măsurărilor efective pot depinde de posibilitatea de a inspecta vizual secţiunile de produs.
43
SR EN 13369:2013
D.5 Control al produsului finit
Tabelul D.4 — Control al produsului finit

D.4.1 – Încercare a produsuluia

1 Toleranţe de Încercări conform J.1 până la Conformitate cu Funcţie de produs şi de
producţie J.3 şi/sau alte metode cerinţele acestui proprietăţile geometrice
(inclusiv adecvate standard şi cu
acoperirea cu cerinţele pentru
beton) proprietăţile
declarate de
producător
2 Caracteristici Încercări conform J.4 şi/sau Conformitate cu Funcţie de produs şi de
ae suprafeţei alte metode adecvate cerinţele pentru proprietăţile suprafeţei
proprietăţile
declarate de
producător
3 Rezistenţă Metode de încercare Conformitate cu Funcţie de produs şi de
mecanică prin adecvate cerinţele pentru proprietăţile de rezistenţă
b
încercări proprietăţile de mecanică
rezistenţă mecanică
declarate de
producător
4 Marcare/ Inspecţie vizuală Conformitate cu Zilnic
Etichetare cerinţele acestui
standard
5 Depozitare Inspecţie vizuală Conformitate cu Zilnic

cerinţele acestui
standard
Izolare a produselor
neconforme
6 Livrare Inspecţie vizuală Vârstă adecvată, Zilnic
încărcare,
documente de
încărcare
7 Control final Inspecţie vizuală Constatare a Zilnic
integrităţii
a
Acest control poate fi adaptat şi/sau completat pentru scopurile specifice ale produselor.
b
Numai dacă controlul regulat prin încercări la scară reală se justifică suplimentar încercării de tip (de exemplu, dacă
încercarea la scară reală a rezistenţei mecanice înlocuieşte controlul rezistenţei betonului).
D.6 Reguli de trecere de la un nivel de control la altul
Regulile de trecere se aplică numai pentru subiectele de inspecţie din tabelele D1 până la D4
furnizând rezultate cuantificate comparate cu valorile specificate declarate sau valorile documentate.
Regulile de trecere se aplică separat pentru fiecare produs în parte.
În funcţie de subiect, rezultatul considerat la aplicarea regulilor de trecere poate reprezenta un rezultat
individual sau poate reprezenta un grup de rezultate obţinute pe un eşantion.
44
SR EN 13369:2013
Tabelul D.5 — Reguli de trecere de la un nivel de control la altul
D.5.1 – Control normal

Frecvenţa controalelor trebuie să fie în conformitate cu tabelele D1 până la D4.
D.5.2 – Trecere de la controlul normal la cel redus
Controlul redus se efectuează cu o frecvenţă înjumătăţită faţă de frecvenţa normală. Acesta poate fi utilizat
când se efectuează controlul normal şi după ce au fost acceptate zece rezultate consecutive.
D.5.3 – Trecere de la controlul redus la cel normal
Când se efectuează controlul redus, trebuie să se treacă din nou la controlul normal într-unul din
următoarele cazuri:
- este respins un rezultat;
- SAU producţia devine neuniformă sau întârziată;
- SAU există alte condiţii care fac necesară revenirea la controlul normal.
D.5.4 – Trecerea de la controlul normal la cel sever
Controlul sever corespunde dublului frecvenţei controlului normal. Acesta trebuie utilizat când la controlul
normal din cel mult cinci rezultate consecutive două sunt respinse.
D.5.5 – Trecere de la controlul sever la cel normal
Controlul sever continuă până când cinci rezultate consecutive sunt acceptate. Atunci poate fi reluat
controlul normal.
D.5.6 – Oprire producţie
Când controlul sever trebuie aplicat pentru zece rezultate consecutive, producţia trebuie oprită. Trebuie
investigată cauza eşecului şi trebuie luate toate măsurile reparatorii pentru a restabili conformitatea
produselor. La reluarea producţiei trebuie să fie aplicat controlul sever.
45
SR EN 13369:2013
Anexa E
(informativă)
Evaluare a conformităţii
E.1 Generalităţi
E.1.1 Remarci generale
Atribuirea sarcinilor producătorului şi ale organismului notificat în vederea marcajului CE este

prezentată în anexa ZA corespunzătoare a standardului de produs. Se recomandă să fie avută grijă
asupra faptului că unele dintre sarcinile descrise în această anexă nu sunt relevante pentru marcajul
CE, dar pot fi relevante pentru alte scopuri (acorduri comune...).
E.1.2 Conformitate a sistemului de calitate al fabricii
Când este evaluată conformitatea sistemului de calitate al fabricii, sarcinile trebuie să fie:
a) inspecţia iniţială a fabricii şi a sistemului de calitate al fabricii;
b) supravegherea continuă şi evaluarea sistemului de calitate al fabricii.
E.1.3 Conformitate a produsului
Când conformitatea produsului este evaluată, sarcinile suplimentare faţă de E.1.2 (inspecţia iniţială şi
supravegherea continuă) trebuie să fie:
a) supravegherea şi evaluarea încercărilor produsului;
b) încercări prin sondaj pe eşantioane prelevate din fabrică sau eventual din şantier.
E.2 Inspecţie iniţială
Inspecţia iniţială a fabricii şi a sistemului de calitate al fabricii are ca scop sa determine dacă cerinţele
sunt îndeplinite.
Toate rezultatele inspecţiei iniţiale, în special cele legate de sistemul de calitate al fabricii şi de
evaluarea acceptabilităţii acestui sistem trebuie documentate în cadrul unui raport.
E.3 Supraveghere continuă
Pentru supravegherea continuă şi evaluarea sistemului de calitate al fabricii, principalul obiectiv este
de a verifica menţinerea conformităţii cu cerinţele relevante.
Trebuie stabilit şi aplicat un program care să asigure că toate aspectele relevante ale sistemului de
calitate al fabricii să fie inspectate cel puţin o dată pe an.
Pe parcursul supravegherii continue, rezultatele controlului producţiei trebuie să fie examinate pentru
a se asigura că încercările cerute şi sistemul de calitate al fabricii, inclusiv lucrările de etalonare şi de
întreţinere ale echipamentelor de verificare, au fost efectuate cu frecvenţa adecvată şi că au fost luate
acţiuni corective adecvate. În plus, se recomandă să fie verificată respectarea cerinţelor de marcare şi
etichetare, când este cazul.
Pe parcursul inspecţiei continue, trebuie efectuate încercări de rutină a rezistenţei eşantioanelor de

beton şi verificări ale abaterilor şi ale altor caracteristici particulare ale produsului, care fac parte din
planul de inspecţie al sistemului de calitate al fabricii.
46
SR EN 13369:2013
Trebuie să se verifice în fiecare an că se menţine corelarea sau relaţia sigură stabilită de producător
pentru încercarea indirectă.
Rezultatele supravegherii continue trebuie să fie documentate.
E.4 Încercări prin sondaj
Scopul încercărilor prin sondaj este de a verifica siguranţa rezultatelor sistemului de calitate al fabricii.
Încercarea prin sondaj trebuie efectuată numai asupra produselor declarate conforme cu cerinţele
relevante. Dacă nu sunt specificaţii contrare, încercarea prin sondaj este de obicei efectuată,
utilizându-se echipamentul etalonat disponibil.
În caz de nevoie, pot fi prelevate eşantioane nedeteriorate din şantier sau din piaţă.
47
48
Anexa F
SR EN 13369:2013
Această anexă nu există

SR EN 13369:2013
Anexa G
(normativă)
Determinarea absorbţiei de apă
G.1 Metodă
După condiţionare, epruvetele trebuie imersate în apă până la masă constantă şi apoi uscate în etuvă
până la masă constantă. Absorbţia de apă prin imersare a betonului este considerată pierderea de
masă exprimată ca procent din masa epruvetei uscate.
G.2 Eşantionare
Încercările pot fi efectuate pe o unitate de produs întreagă, pe epruvete fie tăiate, fie extrase din
produs, sau pe epruvete turnate din acelaşi beton ca produsul şi păstrate în condiţii similare.
Ca referinţă, epruveta trebuie sa aibă vârsta de cel puţin 28 de zile când se începe încercarea (a se
vedea G.6).
NOTĂ - Dacă se utilizează aceleaşi epruvete pentru determinarea densităţii, volumul minim cerut de EN 12390-7
3
este 1 000 cm .
a) Epruvete constituite dintr-o întreagă unitate de produs
Dacă epruveta are o masă de cel puţin 1,5 kg şi mai puţin sau egală cu 5,0 kg, întreaga unitate de
produs este încercată fără protecţia vreunei suprafeţe cu răşină.
b) Epruvete obţinute prin tăiere sau carotare
Epruvetele pot fi ori un cilindru extras prin carotare sau o prismă obţinută prin tăiere dintr-o unitate de
produs.
Dimensiunile epruvetelor cilindrice având un diametru D şi o înălţime H şi ale celor prismatice cu o

secţiune pătrată având lungimea laturii A şi o înălţime H, trebuie să îndeplinească cerinţele din tabelul
G,1, în care trebuie considerate două tipuri de epruvete:
1) produse subţiri (grosimea E de la 30 mm până la 100 mm);
2) produse groase (grosimea E de cel puţin 100 mm).
Dacă nu pot fi extrase din unitatea de produs epruvete cilindrice sau prismatice care satisfac condiţiile
de mai sus, sunt admise şi alte forme de epruvete asigurându-se că volumul V şi suprafaţa
desfăşurată S îndeplinesc cerinţele din tabelul G.1.
 Produse subţiri
Epruveta este extrasă (prin carotare sau tăiere) pe toată grosimea produsului. Laturile tăiate pot fi
protejate cu o răşină (a se vedea condiţiile de pregătire din G.5). Cele două laturi opuse care nu sunt
tăiate trebuie lăsate neprotejate (figura G.1.).
 Produse groase
Epruveta este extrasă (prin carotare sau tăiere) pe toată grosimea produsului. Dacă se cere, această
epruvetă poate fi scurtată prin tăiere, avându-se grijă că suprafeţele expuse fac parte din epruvetă şi
că cerinţele pentru dimensiuni din tabelul G.1. sunt îndeplinite. Feţele tăiate din element ale epruvetei
pot fi protejate cu răşină (a se vedea G.5). Celelalte două feţe opuse trebuie lăsate neprotejate (figura
G.1).
49
SR EN 13369:2013
a) cilindru b) prismă
Legendă
A lungime muchie
D diametru
H înălţime
a suprafeţe expuse neprotejate
b suprafaţă opusă neprotejată (expusă sau suprafeţe tăiate)
c suprafeţe tăiate potenţial protejate
Figura G1 – Epruvetă tăiată dintr-un produs
c) Epruvete turnate (cilindru sau cub)
Epruveta turnată trebuie să îndeplinească cerinţele pentru dimensiuni din tabelul G.1. Poate fi fie un
cilindru cu diametrul D şi înălţimea H, fie o prismă cu o secţiune pătrată cu lungimea laturii A şi
înălţimea H.
Pentru cilindri, suprafeţele de capăt pot fi protejate cu o răşină (a se vedea pregătirea în G.5). Cele
două suprafeţe opuse care rămân trebuie lăsate neprotejate. Suprafeţele neprotejate se recomandă
să fie suprafeţele rezultate din tipar (figura G.2).
Pentru prisme, suprafeţele ce înconjoară epruveta pot fi protejate cu o răşină (a se vedea pregătirea
în G.5). Celelalte două feţe opuse trebuie lăsate neprotejate. În cazul cuburilor, feţele neprotejate se
recomandă să fie cele două feţe opuse rezultate din tipar (figura G.2.).
50
SR EN 13369:2013
a) cilindru b) prismă
Legendă
A lungime muchie
D diametru
H înălţime
a suprafaţă de turnare posibil protejată
b suprafaţă rezultată din tipar posibil protejată

c suprafeţe rezultate din tipar neprotejate
Figura G.2 — Epruvete turnate
Indiferent de metoda de preparare aleasă (adică cu sau fără răşină) rezultatele trebuie să
îndeplinească criteriile.
d) Dimensiuni necesare pentru epruvete
Cerinţele pentru dimensiunile epruvetei sunt indicate mai jos în tabelul G.1:
Tabelul G.1 - Cerinţe geometrice pentru epruvete
Grosime Cilindru Prismă Altă formă

produs
E H D H A V S
3 2
(mm) (mm) (mm) (mm) (mm) (cm ) (cm )
Epruvetă Produs 30 ≤ E E 200 ≤ D < E 200 ≤ A< 800 ≤ V ≤ 1,2 ≤ V/S ≤ 2
tăiată din subţire < 50 250 250 2 000
produs
50 ≤ E E 160 ≤ D < E 160 ≤ A <
< 70 200 200
70 ≤ E E 140 ≤ D < E 140 ≤ A <
< 100 160 160
Produs E ≥ 100 ½D≤H< 100 ≤ D ≤ ½A≤H< 100 ≤ A <
gros D 160 A 150
Epruvetă turnată ½D≤H< 100 ≤ D ≤ ½A≤H< 100 ≤ A <
D 160 A 150
51
SR EN 13369:2013
G.3 Materiale
Pentru imersarea epruvetei trebuie folosită apă potabilă.
G.4 Aparatură
Trebuie să se utilizeze următoarea aparatură:
G.4.1 Etuvă ventilată, cu ventilaţie forţată sau cu un raport între capacitate în litri şi suprafaţa
canalelor de ventilaţie naturală în milimetri pătraţi, mai mic de 0.2, în care temperatura este controlată
0
la (105 ± 5) C; volumul acesteia trebuie să fie de cel puţin 2,5 ori mai mare decât volumul total al
epruvetelor care urmează să fie uscate de fiecare dată.
G.4.2 Vas cu baza plată, cu o capacitate de cel puţin 2,5 ori mai mare decât a epruvetelor ce
urmează a fi imersate şi o adâncime cu cel puţin 50 mm mai mare decât înălţimea epruvetelor în
poziţia de imersare.
G.4.3 Balanţă cu citire în grame şi cu exactitate de 0,1 %.
G.4.4 Perie tare.
G.4.5 Burete sau piele pentru şters.
G.5 Pregătire
Se îndepărtează praful, exfolierile etc. cu o perie şi se asigură că fiecare epruvetă are temperatura de
0
(20 ± 3) C. Suprafeţele definite în G.2 pot fi protejate cu o răşină. Alegerea răşinii şi a felului de
protejare trebuie să asigure protecţia completă a suprafeţei tratate pe durata întregului mod de lucru.
G.6 Mod de lucru

0
Se imersează epruveta într-un bazin cu apă potabilă la o temperatură de (20 ± 5) C. Epruvetele
trebuie separate de o distanţă de cel puţin 15 mm între ele şi trebuie să aibă minimum 20 mm apă
deasupra. Perioada minimă de imersare trebuie să fie de trei zile şi se continuă până se atinge masa
constantă M1. Masa constantă se consideră a fi atinsă dacă două cântăriri succesive efectuate la un
interval de 24 h înregistrează o diferenţă de masă mai mică de 0,1 %.
Înainte de fiecare cântărire, se şterge epruveta cu buretele sau cu pielea, care au fost în prealabil
udate şi apoi stoarse pentru a se îndepărta excesul de apă. Aspectul potrivit pentru cântărire se obţine
când suprafaţa epruvetei este mată. Apoi se înregistrează masa M1 a epruvetei.
Apoi, se aşază epruvetele în etuvă astfel încât distanţa dintre ele să fie de cel puţin 15 mm. Uscarea
0
epruvetelor se face la o temperatură de (105 ± 5) C până se atinge masa constantă. Perioada minimă
de uscare trebuie să fie de trei zile şi este continuată până când se atinge masa constantă M2. Masa
constantă se consideră a fi atinsă dacă două cântăriri succesive efectuate la un interval de 24 h
înregistrează o diferenţă de masă mai mică de 0,1 %. Epruvetele trebuie lăsate să se răcească între
30 min şi 1 h înainte de a fi cântărite şi înregistrată masa M2.
Nu se recomandă ca etuva să nu fie încărcată cu o nouă epruvetă udă odată ce ciclul de uscare al
epruvetelor a atins 48 h.
G.7 Rezultate
Se calculează valoarea absorbţiei de apă 100 x (M1-M2)/M2 pentru fiecare epruvetă.
În raportul de încercare trebuie specificată pentru fiecare epruvetă: natura epruvetei (turnată, extrasă
prin tăiere sau carotare), dimensiunile, condiţiile de pregătire, vârsta la debutul încercării, eventual
masa umedă M1, masa epruvetei uscate M2 şi valoarea absorbţiei de apă.
NOTĂ - Dacă încercarea se efectuează pe mai mult de o epruvetă din acelaşi eşantion, rezultatul este media
rezultatelor acestor epruvete.
52
SR EN 13369:2013
Anexa H
(informativă)
Coeficient de corelare pentru forma carotei
Când rezistenţa structurală directă a betonului este încercată pe carote, acestea se recomandă să
aibă diametrul d ≥ 50 mm; lungimea h se recomandă să fie mai mare decât 0,7d; feţele de capăt ale
eşantioanelor se recomandă să fie polizate. Coeficientul de corelare pentru formă pentru măsurarea
rezistenţei f’ poate fi calculat, ca funcţie a raportului h/d, conform formulei:
f ° = f ' / {1,20 – 0,20[1 – e –1,7(h/d-1)]} (H.1)

0
pentru a se obţine rezistenţa standard (a cilindrului) f .
53
54
Anexa I
SR EN 13369:2013

SR EN 13369:2013
Anexa J
(informativă)
Măsurare dimensiuni
J.1 Lungime, înălţime, lăţime şi grosime
Dimensiunile nu se recomandă să fie măsurate de-a lungul marginilor.
Legendă
b lăţime
1 sau – sau
Figura J.1 – Puncte de măsurare a lungimii, lăţimii, înălţimii şi grosimii
55
SR EN 13369:2013
J.2 Planeitate şi liniaritate
Figura J.2 – Măsurare a deformării şi a planeităţii
J.3 Abatere de la unghiul drept

Figura J.3 — Măsurare diagonale
Cerinţa pentru toleranţă se recomandă să fie dată ca diferenţă de lungime între cele două diagonale:
d1 – d2.
J.4 Caracteristici ale suprafeţei
Pentru specificarea caracteristicilor suprafeţei ale unui produs finit, se recomandă să se ia în

considerare vocabularul definit în figura J.4.
Suprafeţele tratate special, cum sunt cele cu agregate expuse, polizate, turnate pe o matrice, etc. nu
sunt acoperite de aceste recomandări pentru toleranţe.
56
SR EN 13369:2013
Legendă
1 adâncitură 4 nervură
2 proeminenţă 5 prag
3 şanţ 6 ondulaţie
Figura J.4 – Definiţii ale caracteristicilor suprafeţei
57
SR EN 13369:2013
Legendă
1 proeminenţă: d2-d0 2 nervură: d1-d2 3 prag: d2-d1

adâncitură: d3-d0 şanţ: d3-d1 4 ondulaţie: d1-d2
Rigla se recomandă să fie Se consideră cea mai mare Se măsoară la punctul cel mai înalt şi
deplasată pentru a se găsi cea valoare a diferenţelor. cel mai de jos faţă de partea de jos a
mai înaltă proeminenţă şi cea riglei.
mai mică adâncitură.
Figura J.5 – Măsurare a caracteristicilor suprafeţei
Distanţa d0 indicată în figura J.5 este considerată de la suprafaţa betonului unde se află suportul riglei
de referinţă până la riglă. În majoritatea cazurilor aceasta este înălţimea suportului.
Valori recomandate pentru abaterile suprafeţelor sunt indicate în tabelul J.1.
Tabelul J.1 — Abateri ale suprafeţelor
Abatere maxima recomandată

Lungime a Clasa 1 Clasa 2
Caracteristică
riglei Faţă Faţă de Faţă Faţă de
cofrată turnare cofrată turnare
Adâncitură 200 mm 4 mm 3 mm 4 mm 3 mm
Proeminenţă 200 mm 2 mm 3 mm 2 mm 2 mm
Şanţ 200 mm 2 mm 2 mm 1 mm 1 mm
Nervură b 5 mm 5 mm 3 mm 3 mm
200 mm
h 3 mm 3 mm 2 mm 2 mm
Prag 200 mm 3 mm 2 mm 1 mm 2 mm
Ondulaţie 3 000 mm 15 mm 8 mm 5 mm 4 mm
NOTĂ - Cerinţele pentru toleranţele suprafeţelor nu pot fi utilizate pentru a descrie aspectul suprafeţei.
58
SR EN 13369:2013
J.5 Abatere unghiulară, flambaj lateral, contrasăgeată şi săgeată

Legendă
h înălţime
b lăţime
1 abatere unghiulară
2 contrasăgeată
3 săgeată
4 flambaj lateral
Figura J.6 — Măsurare a abaterii unghiulare, flambaj lateral, contrasăgeata şi săgeata
59
SR EN 13369:2013
Anexa K
(informativă)
Pierderi de precomprimare
K.1 Generalităţi
NOTĂ - Această anexă se referă la tehnicile de pretensionare şi conţine informaţii suplimentare despre calculul
pierderilor de precomprimare.
Se recomandă să fie considerate trei etape pentru calculul pierderilor finale de tensiune pentru
elementele structurale precomprimate:
- înainte de transferul forţei de precomprimare la beton;
- la transfer;
- după transfer.
K.2 Calcul al pierderilor (metodă generală)
K.2.1 Pierderi înainte de transferul forţei de precomprimare
Pierderea de precomprimare, înainte de transfer, se datorează:
- Alunecării în ancoraj. Această pierdere ∆PS1 este foarte mică în cazul platformelor de turnare cu
lungimi mari;
- Relaxării pe termen scurt a oţelului. Când se aplică întărirea accelerată, această pierdere ∆PP1
este accelerată de temperatura tratamentului.
Se recomandă să se aplice măsurile potrivite ţinând seama de această accelerare. Altfel, dacă
gradul de întărire atins de beton după 10 h sau mai puţin este de cel puţin 50 % din rezistenţa
necesară pentru vârsta de 28 zile, se poate considera că această pierdere prin relaxare este
0
egală cu 75 % din relaxarea totală la 20 C a unei armături de precomprimare supusă la aceeaşi
tensiune.
- Contracţia betonului. Această pierdere se poate ignora când în timpul fabricaţiei se menţine
protecţia împotriva evaporării apei.
- Pierderea de tensiune în armături şi uşoara dilatare a betonului datorată temperaturii în cazul

întăririi accelerate. Când se efectuează o inspecţie a producţiei această pierdere [∆Pθ] poate fi
estimată cu ajutorul expresiei următoare:
[∆Pθ] = 0,5 Ap Ep αc (θmax - θ0) (K.1)
unde
AP este secţiunea transversală a armăturilor de precomprimare;
ES este modulul de elasticitate al armăturii de precomprimare;

-6 0
αC este coeficientul de dilatare termică a betonului (10 x 10 / C);
θmax - θ0 este diferenţa între temperatura maximă şi cea iniţială a betonului din apropierea
0
armăturilor, exprimată în C.
60
SR EN 13369:2013
În cazul compensării alungirii datorită tratamentului termic sau preîncălzirii armăturii înainte de
turnare, pierderea [∆Pθ] poate fi neglijată;
- Eventualele frecări pe deflectoare sau ghidaje. Această pierdere ∆Pµ(x) se recomandă să se

estimeze pe baza datelor experimentale.
K.2.2 Pierdere la transferul forţei de precomprimare
Înainte de transfer, forţa în armătura de precomprimare este egală cu:
Po - {∆Ps1 + ∆Pp1 + [∆Pθ] + [∆Pµ(x)]} (K.2)
în cazul în care se neglijează contracţia pe platforma de turnare.
Pierderea la transferul forţei de precomprimare ∆PC se datorează scurtării elastice a betonului.

Valoarea acesteia se recomandă să se calculeze în funcţie de modulul de elasticitate al betonului în
momentul transferului prin raportul n = Ep/Ecm.
K.2.3 Pierderi după transferul forţei de precomprimare
După transfer, pierderea ∆P se datorează cumulului de pierderi asociate proprietăţilor pe termen lung
ale materialelor (curgere lentă, contracţia betonului şi relaxarea armăturii de precomprimare).
Valoarea sa se recomandă să fie calculată conform relaţiei (5.46) din EN 1992-1-1:2004 cu
următoarea precizare:
- în cazul întăririi accelerate, dacă gradul de întărire al betonului după 10 h sau mai puţin atinge cel
puţin 50 % din rezistenţa cerută la vârsta de 28 de zile, contracţia şi curgerea lentă a betonului pot
fi reduse cu 25 % respectiv 15 %, iar viteza de relaxare poate fi considerată redusă prin tratament.
K.2.4 Pierderea totală de precomprimare pe termen foarte lung
Pierderea totală de precomprimare pe termen foarte lung este egală cu suma pierderilor obţinute
înainte de transfer, la transfer şi după transfer la timp infinit.
K.3 Metodă simplificată
Pentru elementele curente produse în vederea păstrării în stoc (de exemplu grinzi pentru planşee cu o
lungime mai mică de 6 m, predale subţiri, fâşii cu goluri cu ht ≤ 320 mm,...), valoarea pierderii totale pe
termen foarte lung poate fi estimată cu ajutorul tabelului K.1, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de la
a) până la e):
a) betonul este un beton normal şi are consistenţă vârtoasă;
b) relaxarea oţelului pentru precomprimare este foarte redusă: clasa 2;
c) întărirea betonului este accelerată prin tratament termic şi atinge minim 50 % din rezistenţa
corespunzătoare vârstei de 28 zile după 10 h sau mai puţin;
d) efortul de compresiune din beton după transfer la nivelul armăturii de precomprimare nu depăşeşte
12 MPa;
e) efortul de compresiune din betonul adiacent armăturii de precomprimare, greutăţii proprii şi altor
acţiuni permanente nu depăşeşte 4 MPa.
Condiţiile c), d) şi e) pot fi adaptate pentru produsele specificate.
61
SR EN 13369:2013
Tabelul K.1
Efort unitar în armătura de Pierderea finală pe termen foarte
precomprimare lung exprimată în procente din
forţa de precomprimare iniţială
(σ0max) (∆P/P0%)
min (0,85 fpk; 0,95 fp0,1k) 22 %
0,80 fpk 21 %
0,75 fpk 20 %
0,70 fpk 19 %
0,65 fpk 17 %
62
63
Anexa L
(informativă)
SR EN 13369:2013

SR EN 13369:2013
Anexa M
(informativă)
Documentaţie tehnică
M.1 Generalităţi
Pentru produsele prefabricate de beton, documentaţia tehnică (incluzând referinţe la cerinţele

naţionale la locul de utilizare) conţine următoarele:
a) documentaţia produsului (a se vedea M.2);
b) documentaţia de producţie (a se vedea M.3);
c) documentaţie de punere în operă (a se vedea M.4).
Documentaţia poate face referire clară la cataloage de produse prezentate de producător, conţinând
date generale descriind produsul şi utilizarea acestuia în clădire şi în alte lucrări de inginerie civilă
precum şi schiţe cu dimensiunile principale, indicaţii asupra performanţelor relevante şi orice alte
informaţii utile în definirea utilizării produsului.
M.2 Documentaţie produs
Documentaţia produsului conţine toate specificaţiile relevante ale produsului.
Când sunt cerute calculele de proiectare, trebuie indicate condiţiile de încărcare şi verificările
principale la starea limită ultimă şi de serviciu, precum şi coeficienţii de siguranţă folosiţi.
NOTĂ - Dacă se aplică marcajul CE, metodele de declarare sunt indicate în anexa ZA a fiecărui standard de
produs.
Întrucât proiectarea unui produs poate fi realizată parţial de client şi parţial de producător,
documentaţia va fi de obicei separată în:
a) specificaţiile clientului;
b) specificaţiile producătorului;
c) calcule de proiectare, cu condiţiile de încărcare şi verificările principale la starea limită ultimă şi de

serviciu şi coeficienţii de siguranţă utilizaţi.
M.3 Documentaţie de producţie

Documentaţia de producţie este alcătuită din:
a) desene de execuţie cu detalierea produselor prefabricate de beton (dimensiuni, armături de

rezistenţă şi armături de precomprimare, accesorii de ridicare, inserţii, etc.);
b) date despre producţie, cu proprietăţile cerute ale materialelor, precum şi toleranţele şi greutatea
produselor.
M.4 Documentaţie de punere în operă

Documentaţia de punere în operă constă în:
a) desene pentru asamblare, constând în planuri şi secţiuni care indică poziţionarea şi îmbinarea
produselor în ansamblul lucrării;
b) informaţii despre montare, conţinând proprietăţile cerute pentru materialele utilizate pe şantier,
când este cazul;
c) instrucţiuni pentru montare, cu toate informaţiile necesare pentru manipulare, depozitare, reglare,
îmbinare şi finisarea lucrării.
64
SR EN 13369:2013
Anexa N
(informativă)
Proprietăţi ale barelor şi ale sârmelor amprentate

Barele şi sârmele amprentate care urmează să fie utilizate în produsele prefabricate de beton se
recomandă să fie conforme cu anexa C din EN 1992-1-1:2004, cu excepţia proprietăţilor de aderenţă,
care sunt indicate în tabelul C.2N din standardul menţionat.
Conform EN 10080, oţelul amprentat se recomandă să prezinte valori ale parametrilor de amprentare
cuprinse în intervalul indicat în tabelul N.1, unde d reprezintă diametrul nominal al barei sau al sârmei.
În anexa naţională a EN 1992-1-1 pot fi indicate alte valori.
0
Amprentele se recomandă să aibă un unghi de înclinare faţă de axa longitudinală, β, de cel puţin 45 .
Capacitatea de aderenţă corespunzătoare poate fi de asemenea obţinută (ca o alternativă la tabelul

N.1) în cazul în care barele sau sârmele, încercate conform încercării pe grindă definită în anexa C a
EN 10080:2005, prezintă eforturile de aderenţă în conformitate cu expresiile, a se vedea C.1(1) din
EN 1992-1-1:2004:
τm ≥ 0,098 (80 - 1,2 φ) (N.1)
τr ≥ 0,098 (130 - 1,9 φ) (N.2)
unde
φ este dimensiunea nominală a barei (mm);

τm este valoarea medie a efortului de aderenţă (MPa) pentru o lunecare de 0,01 mm, 0,1 mm şi 1
mm;
τr este efortul de aderenţă la rupere prin alunecare.
Tabelul N.1 — Limite pentru parametrii de amprentare

Diametru nominal d Adâncime amprente t Lăţime b Distanţă între amprente c Sumă
intervale Σe
mm mm mm mm
mm
(minimum) (minimum) (maximum)
(maximum)
5 0,20 1,0 7,0 3,1
6 0,25 1,2 7,8 3,8
7 0,30 1,4 10,5 4,4
8 0,30 1,6 11,0 5,0
9 0,35 2,0 11,0 5,7
10 0,35 2,0 11,0 6,3
12 0,35 2,4 11,0 7,5
14 0,35 3,0 11,0 8,8
16 0,35 3,2 11,0 12,0
65
SR EN 13369:2013
Anexa O
(informativă)
Rezistenţă la foc: recomandări pentru utilizarea EN 1992-1-2
O.1 Utilizare a tabelelor de valori
Utilizarea tabelelor de valori reprezintă o metodă recunoscută pentru determinarea clasei de

rezistenţă la foc. Calcule mai puţin conservatoare pot fi efectuate de exemplu utilizând nivelul real al
încărcării de calcul în situaţie de incendiu µfi (stâlpi şi pereţi) sau efortul real al oţelului σs,fi (grinzi şi
dale).
Tabelele de valori detaliate pot fi găsite în standardele de produs pentru unele tipuri specifice de
produse de beton, sau pot fi elaborate pe baza metodelor de calcul (a se vedea EN 1992-1-2:2004,
nota de la 5.1)
O.2 Utilizare a metodelor de calcul
Se recomandă utilizarea limitei inferioare a conductivităţii termice (EN 1992-1-2:2004, 3.3.3) şi a

distribuţiei de temperatură din anexa A a EN 1992-1-2:2004.
NOTĂ - Limita inferioară a conductivităţii termice a fost obţinută prin comparaţii cu temperaturile măsurate în
încercări de incendiu pe tipuri de structuri de beton diferite. Limita inferioară indică temperaturi mai realiste pentru
structurile de beton decât limita superioară, care a fost obţinută din încercări pentru structuri compozite beton/oţel.
În mod alternativ, distribuţia temperaturii poate fi obţinută prin încercări; a se vedea EN 1992-1-2:2004,
4.2.2.
66
SR EN 13369:2013
Anexa P
(informativă)
Privire de ansamblu asupra încercărilor de tip
Tabelul P.1 — Încercări de tip referitoare la elementele procesului (inclusiv proprietăţile

betonului întărit)
Nr Aspect Referinţă Scop
4.2.2.1
Evaluarea că un nou tip de beton satisface
1 Rezistenţă A.4 şi A.5 din
criteriile pentru clasa de rezistenţă propusă
potenţială EN 206-1:2000
la compresiune A.4 şi anexa K din Evaluarea că mai multe tipuri de betoane aparţin
2
EN 206-1:2000 aceleiaşi familii
Acceptarea unei legi de întărire pentru estimarea
3 4.2.1.3 rezistenţei structurale ca o alternativă la
încercările directe pe epruvete
Verificarea efectului produsului de tratare asupra
4 tabel 1, metoda C
rezistenţei structurale directe sau indirecte
Rezistenţă Evaluarea că rezistenţa structurală cerută directă
structurală sau indirectă la 90 de zile este atinsă dacă
la compresiune tratamentul termic al betonului este efectuat cu
5 tabel 3, nota de subsol b
−
70 C ≤ T ≤ 85 C
o o
Verificarea iniţială a relaţiei dintre rezistenţa

6 4.2.2.2.4
structurală directă şi indirectă
Evaluarea relaţiei dintre rezistenţa standard

(cilindru sau cub) şi rezistenţa epruvetelor care au
Rezistenţă beton
7 5.1.1 mărimi care se abat de la cele menţionate în 5.1.1
(generală)
şi pentru care nu pot fi aplicaţi coeficienţii de
conversie din 5.1.1
Evaluarea dacă un nou tip de beton satisface

8 Absorbţie de apă 4.2.2.6.
nivelul maxim prevăzut al absorbţiei de apă
Evaluarea dacă un nou tip de beton satisface

9 Densitate uscată 4.2.2.5. nivelul maxim sau minim prevăzut al densităţii în
stare uscată
67
SR EN 13369:2013
Tabelul P.2 — Încercări de tip referitoare la proprietăţile produsului finit

Metodă
Nr Proprietăţi Referinţă Scop (numai una este utilizată)
Încercare Calcul
4.3.1.1 Evaluarea conformităţii cu
11 Proprietăţi geometrice 5.2 performanţele declarate X
tabel C.1
Caracteristici ale 4.3.2 Evaluarea conformităţii cu
12 X
suprafeţei 5.2 performanţele declarate
Evaluarea conformităţii cu
13 Rezistenţă mecanică 4.3.3 X X
performanţele declarate
Rezistenţă şi reacţie 4.3.4 Evaluarea conformităţii cu
14 X X
la foc performanţele declarate
4.3.5 Evaluarea conformităţii cu
15 Proprietăţi acustice X X
4.3.6 Evaluarea conformităţii cu
16 Proprietăţi termice X X
tabel A.2 Evaluarea conformităţii cu
17 Acoperire cu beton X
anexa A performanţele declarate
5.3 Evaluarea conformităţii cu
18 Greutate proprie anexa C performanţele declarate X X
68
SR EN 13369:2013
Anexa Q
(informativă)
Utilizare în beton a agregatelor recuperate prin concasare şi a agregatelor

grosiere reciclate
Q.1 Generalităţi
Nu este necesară o verificare a proprietăţilor betonului, alta decât rezistenţa la compresiune, atunci
când se utilizează în amestecul de beton agregate recuperate prin concasare sau agregate grosiere
reciclate în procent de până la 5% din masa totală a agregatelor.
Q.2 Agregate recuperate prin concasare
Agregatul recuperat prin concasare obţinut din produsele prefabricate de beton produse în aceeaşi
fabrică poate fi utilizat în procent de până la 10% din masa totală de agregate, fără încercarea
suplimentară a rezistenţei mecanice a produsului sau a proprietăţilor betonului întărit, altele decât
rezistenţa la compresiune.
Cantitatea poate fi crescută până la 20% dacă se aplică unul din următoarele cazuri:
 rezistenţa mecanică a produsului de beton este determinată prin calcul asistat sau nu de
încercarea la scară reală şi toate proprietăţile betonului relevante pentru calcul sunt determinate
prin încercări;
 rezistenţa mecanică a produsului de beton este determinată prin încercări la scară reală.
Cantităţi de peste 20 % pot fi utilizate când toate proprietăţile betonului întărit, relevante pentru calcul,
sunt determinate prin încercări şi rezistenţa mecanică a produsului prefabricat de beton, determinată
prin calcul, este verificată prin încercări la scară reală.
O cantitate maximă poate fi determinată din prevederile valabile la locul de utilizare.
Nu trebuie permisă contaminarea agregatului recuperat prin concasare din surse interne cu impurităţi.
Contaminanţii tipici pot fi materiale organice, oţel, material plastic sau deşeuri de izolaţii şi ulei.
Agregatele reciclate nu se recomandă să fie utilizate în betonul pentru care cerinţele de durabilitate
sunt mai dure decât cele pentru betonul din care provine agregatul reciclat. Aceasta nu se aplică
pentru betoane din clasele de expunere X0, XC1 şi XC2.
Q.3 Agregate grosiere reciclate (agregate din surse externe) evaluate de către
producător
Agregatele grosiere reciclate din surse externe realizate din deşeuri curate de beton pot fi utilizate în
aceleaşi condiţii cum se indică în Q.2 asigurându-se ca sursa şi proprietăţile amestecului de beton
concasat sunt cunoscute de producător.
Q.4 Alte agregate grosiere reciclate
Agregatele grosiere reciclate care nu satisfac condiţiile din Q.3 se recomandă să se conformeze
categoriei de constituenţi RC90 conform EN 12620, iar cantitatea acestora în amestecul de beton
trebuie limitată la jumătate din procentul admis pentru agregate reciclate din sursele interne ale fabricii,
aşa cum se indică în Q.2.
Prevederi în acest sens sunt în curs de elaborare, în versiunea în lucru a EN 206-1, şi se recomandă
să fie luate în considerare.
69
SR EN 13369:2013
Bibliografie
[1] EN 206-9, Concrete — Part 9: Additional Rules for Self-compacting Concrete (SCC)
[2] EN 1745, Masonry and masonry products — Methods for determining thermal properties
[3] EN 1934, Thermal performance of buildings — Determination of thermal resistance by hot box
method using heat flow meter — Masonry
[4] CEN/TS 1992-4 (all parts), Design of fastenings for use in concrete
[5] EN 1997, Eurocode 7 — Geotechnical design
[6] EN 12354-1:2000, Building Acoustics — Estimation of acoustic performance of buildings from the
performance of elements — Part 1: Airborne sound insulation between rooms
[7] EN 12354-2:2000, Building acoustics — Estimation of acoustic performance of buildings from the
performance of elements — Part 2: Impact sound insulation between rooms
[8] EN 12390-6, Testing hardened concrete — Part 6: Tensile splitting strength of test specimens
[9] EN 12504-2, Testing concrete in structures — Part 2: Non-destructive testing — Determination of

rebound number
[10] EN 12620, Aggregates for concrete
[11] EN 12664, Thermal performance of building materials and products — Determination of thermal
resistance by means of guarded hot plate and heat flow meter methods — Dry and moist products
of medium and low thermal resistance
[12] EN 16192, Characterization of waste — Analysis of eluates
[13] EN 13501-2, Fire classification of construction products and building elements — Part 2:
Classification using data from fire resistance tests, excluding ventilation services
[14] EN 13670:2009, Execution of concrete structures
[15] EN 13791, Assessment of in-situ compressive strength in structures and precast concrete
components
[16] CEN/TR 15728, Design and Use of Inserts for Lifting and Handling of Precast Concrete —
Elements
[17] CEN/TR 15739, Precast concrete products — Concrete finishes — Identification
[18] EN ISO 10140 (all parts), Acoustics — Laboratory measurement of sound insulation of building
elements
[19] EN ISO 6946, Building components and building elements — Thermal resistance and thermal
transmittance — Calculation method (ISO 6946)
[20] EN ISO 8990, Thermal insulation — Determination of steady-state thermal transmission

properties — Calibrated and guarded hot box (ISO 8990)
[21] EN ISO 9001:2008, Quality management systems — Requirements (ISO 9001:2008)
[22] ISO 1803, Building construction — Tolerances — Expression of dimensional accuracy —

Principles and terminology
70
SR EN 13369:2013
[23] ISO 3951-1, Sampling procedures for inspection by variables — Part 1: Specification for single
sampling plans indexed by acceptance quality limit (AQL) for lot-by-lot inspection for a single
quality characteristic and a single AQL
[24] ISO 7870-4, Control charts — Part 4: Cumulative sum charts
[25] ISO 7873, Control charts for arithmetic average with warning limits
[26] ISO 7976-1, Tolerances for building — Methods of measurement of buildings and building
products — Part 1: Methods and instruments
[27] Commission Decision 96/603/EC of 4 October 1996 establishing the list of products belonging to
Classes A 'No contribution to fire' provided for in Decision 94/611/EC implementing Article 20 of
Council Directive 89/106/EEC on construction products
[28] Commission Decision 2000/605/EC of 26 September 2000 amending Decision 96/603/EC

establishing the list of products belonging to Classes A 'No contribution to fire' provided for in
Decision 94/611/EC implementing Article 20 of Council Directive 89/106/EEC on construction
products
[29] EN 1990:2002, Eurocode — Basis of structural design
[30] EN 13055 (all parts), Lightweight aggregates

71
SR EN 13369:2013
Anexa naţională NA
(informativă)
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale şi standardele

române
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale la care se face referire şi standardele

române este următoarea:
EN 206-1:2000 IDT SR EN 206-1:2002 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,

producţie şi conformitate ANULAT
SR EN 206:2014 Beton. Specificaţie, performanţă, producţie şi
conformitate
EN 934-2 IDT SR EN 934-2+A1:2012

Aditivi pentru beton, mortar şi pastă. Partea 2: Aditivi pentru beton.
Definiţii, condiţii, conformitate, marcare şi etichetare
EN 1008 IDT SR EN 1008:2003

Apa de preparare pentru beton. Specificaţii pentru prelevare,
încercare şi evaluare a aptitudinii de utilizare a apei, inclusiv a apelor
recuperate din procese ale industriei de beton, ca apă de preparare
pentru beton
EN 1097-6 IDT SR EN 1097-6:2013

Încercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice şi fizice ale
agregatelor. Partea 6: Determinarea masei reale şi a coeficientului de
absorbţie a apei
EN 1992-1-1:2004 IDT SR EN 1992-1-1:2004, SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008

Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli
generale şi reguli pentru clădiri
EN 1992-1-2:2004 IDT SR EN 1992-1-2:2006, SR EN 1992-1-2:2006/NA:2009

Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-2: Reguli
generale. Calculul comportării la foc
EN 10080:2005 IDT SR EN 10080:2005

Oţeluri pentru armarea betonului. Oţeluri sudabile pentru beton
armat. Generalităţi
prEN 10138-1 - -
prEN 10138-2 - -
prEN 10138-3 - -
prEN 10138-4 - -
EN 12350-7 IDT SR EN 12350-7:2009

Încercare pe beton proaspăt. Partea 7: Conţinut de aer. Metode prin
presiune
EN 12390-1 IDT SR EN 12390-1:2013

Încercare pe beton întărit. Partea 1: Formă, dimensiuni şi alte condiţii
pentru epruvete şi tipare
72
SR EN 13369:2013
EN 12390-2 IDT SR EN 12390-2:2009

Încercare pe beton întărit. Partea 2: Pregătirea şi păstrarea
epruvetelor pentru încercări de rezistenţă
EN 12390-3 IDT SR EN 12390-3:2009

Încercare pe beton întărit. Partea 3: Rezistenţa la compresiune a
epruvetelor
EN 12390-7 IDT SR EN 12390-7:2009

Încercare pe beton întărit. Partea 7: Densitatea betonului întărit
EN 12504-1 IDT SR EN 12504-1:2009

Încercări pe beton în structuri. Partea 1: Carote. Prelevare,
examinare şi încercări la compresiune
EN 13501-1 IDT SR EN 13501-1+A1:2010, SR EN 13501-1+A1:2010/C91:2014

Clasificare la foc a produselor şi elementelor de construcţie. Partea 1:
Clasificare folosind rezultatele încercărilor de reacţie la foc
EN ISO 717-1 IDT SR EN ISO 717-1:2013

Acustică. Evaluarea izolării acustice a clădirilor şi a elementelor de
construcţii. Partea 1: Izolare la zgomot aerian
EN ISO 717-2 IDT SR EN ISO 717-2:2013

Acustică. Evaluarea izolării acustice a clădirilor şi a elementelor de
construcţii. Partea 2: Izolare la zgomot de impact
EN ISO 10456 IDT SR EN ISO 10456:2008, SR EN ISO 10456:2008/AC:2010

Materiale şi produse pentru construcţii. Proprietăţi higrotermice.
Valori tabelare de proiectare şi proceduri pentru determinarea

valorilor termice declarate şi de proiectare
ASTM C173/C173M- - -
10b
Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene şi internaţionale la care se face
referire (respectiv standardele române identice cu acestea).
Simbolul gradului de echivalenţă (IDT - identic), conform SR 10000-8.
73
ASRO – Asociaţia de Standardizare din România
organismul naţional de standardizare cu atribuţii exclusive privind activitatea de
standardizare naţională şi reprezentarea României în procesul de standardizare
european şi internaţional.
Standardele constituie rezultatul creaţiei Este important ca utilizatorii standardelor

intelectuale şi sunt protejate prin drepturi de române să se asigure că sunt în posesia ultimei
autor. În calitate de organism naţional de ediţii şi a tuturor modificărilor în vigoare.
standardizare, ASRO este titularul drepturilor
de autor asupra standardelor române şi Utilizatorii standardelor sunt răspunzători pentru
urmăreşte respectarea drepturilor de autor interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor
asupra standardelor europene şi internaţionale standardelor române.
în România.
Utilizarea standardelor române nu înlătură
Fără acordul prealabil expres al ASRO, obligaţia respectării prevederilor legale în
standardele nu pot fi reproduse în alte vigoare.
documente sau multiplicate. Standardele sau
părţi din acestea nu pot fi traduse pentru a fi Informaţiile referitoare la standardele române
comunicate public sau pentru a reprezenta sunt publicate lunar în „Buletinul standardizării”.
opere derivate, cum ar fi cursuri de formare
profesională, baze de date, publicaţii şi
Lista şi datele bibliografice complete ale tuturor

documentaţii de specialitate. standardelor naţionale, europene şi
internaţionale adoptate în România, în vigoare
Respectarea drepturilor de autor asupra şi anulate, se regăsesc în aplicaţia electronică
standardelor nu afectează libera lor utilizare şi Infostandard, care se achiziţionează de la
aplicare. ASRO.
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA
www.standardizarea.ro http//magazin.asro.ro http://standardizare.wordpress.com/

Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Standardizare: Tel. +40 21 310 17 29, +40 21 310 16 44, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 310 17 29
Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88; vanzari@asro.ro
Redacţie – Marketing, Drepturi de Autor: Tel. : +40 21 316.99.74; marketing@asro.ro
76 pagini

SR en 13369 - 2013

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SR en 13369 - 2013

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICS 91.100.

Standard Român Septembrie 2013

Titlu Reguli comune pentru produsele prefabricate

Règles communes pour les produits préfabriqués en béton

Aprobare Aprobat de Directorul General al ASRO la 30 septembrie 2013

Standardul european EN 13369:2013 are statutul unui standard român

Înlocuieşte SR EN 13369:2004, SR EN 13369:2004/A1:2006 şi

Data publicării versiunii române: 27 noiembrie 2015

Corespondenţă Acest standard este identic cu standardul european EN 13369:2013

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 13369:2013. Standardul a

Acest standard înlocuieşte SR EN 13369:2004, SR EN 13369:2004/A1:2006 şi

Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale la care se face referire şi standardele

STANDARD EUROPEAN EN 13369

ICS 91.100.30 Înlocuieşte EN 13369:2004

Reguli comune pentru produsele prefabricate

Acest standard european a fost aprobat de CEN la 21 ianuarie 2013.

COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE

Centrul de Management: Avenue Marnix 17, B-1000 Bruxelles

6.3 Controlul producţiei în fabrică................................................................................................... 25

Acest document înlocuieşte EN 13369:2004.

b) Referinţele normative au fost actualizate ţinând cont de bibliografie;

c) Termeni şi definiţii au fost revizuite;

f) Noi formulări şi cerinţe pentru paragraful “Tratare (protecţie împotriva uscării)”;

g) Cerinţe noi: rezistenţă la întindere, contracţie, densitate în stare uscată;

h) Toleranţele pentru producţie au fost revizuite;

i) Articol nou pentru proiectarea bazată pe performanţă;

k) Încercări de tip, noua anexa P, privire de ansamblu asupra încercărilor de tip;

l) Rezistenţa betonului, criterii de conformitate;

m) Anexa G, Determinarea absorbţiei de apă;

n) Anexa Q, Utilizarea în beton a agregatelor recuperate prin concasare şi a agregatelor grosiere

 EN 1168, Produse prefabricate de beton — Fâşii cu goluri;

 EN 12737, Produse prefabricate de beton — Plăci de pardoseală pentru adăposturi de animale;

 EN 12794, Produse prefabricate de beton — Piloţi de fundaţie;

 EN 12839, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru împrejmuiri;

 EN 12843, Produse prefabricate de beton — Stâlpi;

 EN 13198, Produse prefabricate de beton — Mobilier pentru stradă şi grădină;

 EN 13225, Produse prefabricate de beton — Elemente liniare de structură;

 EN 13693, Produse prefabricate de beton — Elemente speciale de acoperiş;

 EN 13747, Produse prefabricate de beton — Predale pentru sisteme de planşee;

 EN 13748-1, Plăci de mozaic — Partea 1: Plăci de mozaic pentru utilizări la interior;

 EN 13748-2, Plăci de mozaic — Partea 2: Plăci de mozaic pentru utilizări la exterior;

 EN 13978-1, Produse prefabricate de beton — Garaje prefabricate de beton — Partea 1: Condiţii

 EN 14843, Produse prefabricate de beton — Scări;

 EN 14844, Produse prefabricate de beton — Chesoane subterane;

 EN 14991, Produse prefabricate de beton —Elemente de fundaţie;

 EN 14992, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru pereţi;

 EN 15037-1, Produse prefabricate de beton — Sisteme de planşee din grinzi şi blocuri de

 EN 15037-2, Produse prefabricate de beton — Sisteme de planşee din grinzi şi blocuri de

umplutură — Partea 2: Blocuri de beton;

 EN 15037-3, Produse prefabricate de beton — Sisteme de planşee din grinzi şi blocuri de

 EN 15037-4, Produse prefabricate de beton — Sisteme de planşee din grinzi şi blocuri de

 EN 15050, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru poduri;

 EN 15258, Produse prefabricate de beton — Elemente pentru ziduri de sprijin;

 EN 15498, Produse prefabricate de beton — Blocuri de cofraj de beton cu aşchii de lemn —

Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC, organismele naţionale de standardizare din

Întrucât nu este un standard armonizat, nu poate fi utilizat pentru marcajul CE al produselor

Proiectarea produselor prefabricate de beton se recomandă să fie verificată pentru a se asigura

- alegerea coeficienţilor parţiali de siguranţă, definiţi de către eurocodul relevant;

- definirea unor cerinţe pentru produsele din beton precomprimat.

EN 206-1:20001), Concrete — Part 1: Specification, performance, production and conformity

EN 1992-1-2:2004 3 ), Eurocode 2: Design of concrete structures — Part 1-2: General rules —

1) Acest document este modificat de amendamentele de sine stătătoare EN 206-1:2000/A1:2004 şi EN 206-