SR en 1916 (2003 PDF

ICS 23.040.50; 93.
030
SR EN 1916
Iulie 2005
STANDARD ROMÂN Indice de clasificare G54
Tuburi şi accesorii de beton simplu, beton slab

armat şi beton armat
Concrete pipes and fittings, unreinforced, steel fibre and

reinforced
Tuyaux et pièces complémentaires en béton non armé,

béton fibré acier et béton armé
Asociația de Standardizare din România, SYMMETRICA SRL, 17.11.2020
APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 18 martie 2003

Standardul european EN 1916:2003 are statutul unui
standard român
Înlocuieşte STAS 818-80 şi STAS 9530-80
CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

EN 1916:2002
This standard is identical with the European Standard

EN 1916:2002
La présente norme est identique à la Norme européenne

EN 1916:2002
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO),

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti
Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii- Serv. Vânzări/Abonamente: Tel.+40 21 316 77 25, Fax +40 21 317 25 14,+40 21 312 94 88
Serviciul Redacţie-Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316 99 74
©ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu
(electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO
Ref.:SR EN 1916:2003 Ediţia 1

Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba franceză a standardului european
EN 1916:2002.
Standardul european EN 1916:2002 a fost adoptat ca standard român în anul 2003 prin metoda
confirmării versiunii originale, care se înlocuieşte cu prezenta traducere.
Standardul european EN 1916 2002 stabileşte cerinţele de performanţă şi descrie metodele de încercare
referitoare la tuburile şi accesoriile prefabricate de beton simplu, beton slab armat şi beton armat.
În cadrul prezentului standard prin termenul «tuburi de beton slab armat» se înţelege «tuburi de beton cu
fibre de oţel»
Corespondenţa dintre standardele europene şi standardele internaţionale la care se face referire şi

standardele române corespunzătoare este următoarea:
EN 681- 1:1996 IDT SR EN 681-1:2002

Garnituri de etanşare de cauciuc. Cerinţe de materiale pentru
garnituri de etanşare a îmbinărilor de ţevi utilizate în domeniul
apei şi canalizării. Partea 1: Cauciuc vulcanizat
EN 681-1:1996/A2:2002 IDT SR EN 681-1:2002/A2:2003

Garnituri de etanşare de cauciuc. Cerinţe de materiale pentru
garnituri de etanşare a îmbinărilor de ţevi utilizate în domeniul
apei şi canalizării. Partea 1: Cauciuc vulcanizat
EN 10002-1:2001 IDT SR EN 10002-1:2002

Materiale metalice. Încercarea de tracţiune, Partea 1: Metoda
de încercare (la temperatura ambiantă)
EN ISO 4287:1998 - SR EN ISO 4287:2003

Specificaţii geometrice pentru produse (GPS). Starea
suprafeţei. Metoda profilului. Termeni, definiţii şi parametri de
stare ai profilului
EN ISO 4288:1997 - SR EN ISO 4288:2002

Specificaţii geometrice pentru produse (GPS). Starea
suprafeţei. Metoda profilului. Reguli şi proceduri pentru
evaluarea stării suprafeţei
EN 3384:1999+A.1:2001 - SR ISO 3384 + A.1:2002

Cauciuc vulcanizat sau termoplastic. Determinarea relaxării
efortului la compresiune la temperaturi normale şI ridicate
ISO 4012 - -
ISO 10544 - -
Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene şi internaţionale la care se face
referinţă (respectiv standardele române identice cu acestea).
STANDARD EUROPEAN EN 1916
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM
EUROPEAN STANDARD Octombrie 2002
ICS 23.040.50; 93.030
Versiunea română
Tuburi şi accesorii de
beton simplu, beton slab armat şi beton armat
Tuyaux et pièces Rohre und Formstűcke aus Beton, Concrete pipes and fitting,
complementaires en béton non Stahlfaserbeton und Stahlbeton unreinforced, steel fibre and
armé, béton fibré acier et béton reinforced
armé
Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 1916:2002. Standardul a fost
tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea CEN.
Prezentul standard european a fost adoptat de CEN la 18 august 2002.

Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în
care standardului european i se atribuie statutul de standard naţional, fără modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe
bază de cerere către Centrul de Gestiune sau orice membru CEN.
Prezentul standard european există în trei versiuni oficiale ( franceză, germană, engleză). O versiune în
oricare altă limbă, realizată prin traducerea sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa naţională
şi notificată Centrului de Gestiune, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din ţările următoare : Austria, Belgia,
Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta,
Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia .
CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE
Comité Européen de Normalisation
Europäisches Komitee für Normung
European Committee for Standardization
Centrul de Gestiune: rue de Stassart 35, B-1050 Bruxelles
© 2002 CEN – Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod sunt rezervate membrilor
CEN.
Ref.: EN 1916:2002 RO
SR EN 1916:2003
Cuprins
Pagina
Preambul ................................................................................................................................... 6
1 Domeniu de aplicare................................................................................................................... 7
2 Referinţe normative…………………………………………………………………………................ 8
3 Termeni, definiţii şi simboluri………………………………………………………………............... 8

3.1 Termeni şi definiţii...................................................................................................................... 8
3.2 Simboluri .........……………………………………………………………………........................... 13
4 Cerinţe generale........................................................................................................................ 17
4.1 Materiale................................................................................................................................... 17
4.1.1 Generalităţi............................................................................................................................... 17
4.1.2 Garnituri de etanşare................................................................................................................ 17
4.2 Beton....................................................................................................................................... 18
4.2.1 Componente ale betonului........................................................................................................ 18
4.2.2 Calitatea betonului.................................................................................................................... 18
4.2.3 Conţinut de apă al betonului................................................................................................... 18
4.2.4 Dozaj de ciment........................................................................................................................ 18
4.2.5 Conţinut de cloruri................................................................................................................... 18
4.2.6 Absorbţie de apă....................................................................................................................... 18
4.3 Elemente………………………………………………………………………………………………. 19
4.3.1 Generalităţi............................................................................................................................... 19
4.3.2 Aspectul suprafeţei.................................................................................................................. 19
4.3.3 Caracteristici geometrice.......................................................................................................... 19
4.3.4 Îmbinări şi garnituri de etanşare............................................................................................... 20
4.3.5 Rezistenţa la rupere ................................................................................................................ 22
4.3.6 Rezistenţa la încovoiere longitudinală.................................................................................... 22
4.3.7 Etanşeitate la apă................................................................................................................... 23
4.3.8 Condiţii de utilizare................................................................................................................... 23
4.3.9 Durabilitate............................................................................................................................. 23
5 Cerinţe speciale......................................................................................................................... 24
5.1 Elemente de beton slab armat................................................................................................... 24
5.1.1 Conţinut de fibre de oţel........................................................................................................... 24
5.1.2 Rezistenţa la rupere …………………………………………………………………………………. 24
5.2 Elemente de beton armat.......................................................................................................... 24
5.2.1 Armături.................................................................................................................................... 24
5.2.2 Acoperire.................................................................................................................................. 24
5.2.3 Rezistenţa la rupere ………………………………………………………………………………. 25
5.2.4 Conformitatea tuburilor supuse la o sarcină de probă (fisurare)............................................ 25
5.3 Tuburi pentru execuţia împingere.............................................................................................. 25
5.3.1 Îmbinări..................................................................................................................................... 25
5.3.2 Rezistenţa betonului................................................................................................................. 27
5.3 3 Acoperire.................................................................................................................................. 27
5.3.4 Forţa de împingere................................................................................................................... 27
5.3.4 Tuburi cu orificiu de intrare....................................................................................................... 27
6 Metode de încercare a produselor finite...……………………………………….……...... .......... 28

6.1 Generalităţi.............................................................................................................................. 28
5.2 Profilurile îmbinărilor............................................................................................................ 29
6.3 Armături................................................................................................................................... 29
6.3.1 Poziţie şi procent de armături ................................................................................................. 29
2
SR EN 1916:2003
6.3.2 Acoperire.................................................................................................................................. 29
6.4 Rezistenţa la rupere …………………. ...................................................................................... 29
6.5 Rezistenţa la încovoiere longitudinală...................................................................................... 29
6.6 Etanşeitate la apă...................................................................................................................... 29
6.7 Absorbţie de apă....................................................................................................................... 29
6.8 Rezistenţa betonului tuburilor de împingere............................................................................. 29
7 Evaluarea conformităţii.............................................................................................................. 30
7.1 Generalităţi................................................................................................................................ 30
7.2 Procedura de lucru pentru evaluarea produselor..................................................................... 30
7.2.1 Generalităţi................................................................................................................................ 30
7.2.2 Încercări iniţiale de tip ............................................................................................................... 30
7.2.3 Controlul producţiei în uzină..................................................................................................... 31
7.2.4 Încercări suplimentare pe probe prelevate în uzină.................................................................. 31
7.2.5 Sarcini care revin organismului de certificare..................................................................... 31
8 Marcare..................................................................................................................................... 31
Anexa A (normativă) Metode de încercare şi de calcul pentru garniturile de etanşare..................... 32

A.1 Simboluri................................................................................................................................... 32
A.2 Metode de încercare................................................................................................................. 33
A.2.1 Condiţii de aplicare.................................................................................................................. 33
A.2.2 Principiu.................................................................................................................................. 33
A.2.3 Aparatură................................................................................................................................ 33
A.2.4 Pregătire................................................................................................................................... 33
A.2.5 Moduri de lucru........................................................................................................................ 34
A.2.6 Exprimarea rezultatelor............................................................................................................ 35
A.2.7 Exemple................................................................................................................................. 35
A.3 Metode de calcul..................................................................................................................... 38
A.3.1 Condiţii de aplicare.................................................................................................................. 38
A.3.2 Baze de calcul.......................................................................................................................... 38
A.3.3 Exemple.................................................................................................................................. 40
Anexa B (normativă) Calcule de rezistenţă mecanică pentru împingerea tuburilor.......................... 44

B.1 Generalităţi............................................................................................................................... 44
B.2 Simboluri .................................................................................................................................. 44
B.3 Criterii de calcul......................................................................................................................... 45
B.3.1 Principiu.................................................................................................................................... 45
B.3.2 Cazul îmbinării închise............................................................................................................. 46
B.3.3 Cazul îmbinării deschise.......................................................................................................... 46
B.4 Exemple................................................................................................................................... 48
B.4.1 Ipoteze de calcul...................................................................................................................... 48
B.4.2 Calcule..................................................................................................................................... 48
Anexa C (normativă) Metode de încercare pentru determinarea rezistenţei la rupere ................... 49

C.1 Principiu.................................................................................................................................... 49
C.2 Aparatură.................................................................................................................................. 49
C,3 Pregătire................................................................................................................................... 49
C.4 Mod de lucru............................................................................................................................. 49
C.4.1 Generalităţi............................................................................................................................... 49
C.4.2 Tuburi de beton simplu........................................................................................................... 52
C.4.3 Tuburi de beton slab armat..................................................................................................... 52
C.4.4 Tuburi de beton armat............................................................................................................ 53
C.5 Exprimare a rezultatelor........................................................................................................... 53
Anexa D (normativă) Metode de încercare pentru determinarea rezistenţei la încovoiere

longitudinală............................................................................................................................. 54
D.1 Principiu.................................................................................................................................... 54
D.2 Aparatură.................................................................................................................................. 54
3
SR EN 1916:2003
D.3 Mod de lucru............................................................................................................................. 54
D.3.1 Generalităţi.............................................................................................................................. 54
D.3.2 Încărcare în patru puncte....................................................................................................... 54
D.3.3 Încărcare în trei puncte....................................................................................................... 55
D.4 Exprimarea rezultatelor............................................................................................................ 55
D.4.1 Încărcare în patru puncte....................................................................................................... 55
D.4.2 Încărcare în trei puncte.......................................................................................................... 55
Anexa E (normativă) Metode de încercare pentru determinarea etanşeităţii la apă……………........ 56

E.1 Principiu.................................................................................................................................... 56
E.2 Aparatură.................................................................................................................................. 56
E,3 Pregătire................................................................................................................................... 56
E.4 Mod de lucru (încercare hidrostatică – încercări continue şi încercări iniţiale de tip )............ 56
E.5 Mod de lucru (încercare pe îmbinare)................................................................................... 56
E.5.1 Generalităţi............................................................................................................................... 56
E.5.2 .Etanşeitate sub deviaţie unghiulară....................................................................................... 56
E.5.3 Etanşeitate la apă sub forfecare........................................................................................... 57
E.5.4 .Etanşeitate sub deviaţie unghiulară şi forfecare................................................................... 58
E.6 Exprimare a rezultatelor............................................................................................................ 58
Anexa F (informativă) Metodă de încercare pentru măsurarea absorbţiei de apă............................. 59

F.1 Principiu................................................................................................................................... 59
F.2 Probă........................................................................................................................................ 59
F,3 Aparatură................................................................................................................................... 59
F.4 Mod de lucru.............................................................................................................................. 59
F.4.1 Determinare a masei probei scufundate m1.............................................................................. 59
F.4.2 Determinare a masei probei în stare uscată m2........................................................................ 59
F.5 Exprimarea rezultatelor............................................................................................................. 59
Anexa G (normativă) Sistem de asigurare a calităţii al producătorului............................................. 60

G.1 Organizare................................................................................................................................ 60
G.1.1 Responsabilitate şi autoritate................................................................................................... 60
G.1.2 Reprezentant al managementului pentru controlul producţiei în uzină..................................... 60
G.1.3 Verificare de către management............................................................................................. 60
G.1.4 Documente de producţie.......................................................................................................... 60
G.2 Sistemul de control al producţiei în uzină................................................................................. 61
G.3 Controale şi încercări................................................................................................................ 61
G.3.1 Generalităţi................................................................................................................................ 61
G.3.2 Stadiul controalelor şi încercărilor............................................................................................. 61
G.3.3 Încercări.................................................................................................................................... 61
G.3.4 Înregistrarea controalelor şi încercărilor.................................................................................... 61
G.3.5 Reclamaţii................................................................................................................................. 61
G.4 Acţiune cerută în caz de neconformităţi................................................................................... 61
G.4.1 Rezultate nesatisfăcătoare...................................................................................................... 63
G.4.2 Neconformităţi.......................................................................................................................... 63
G.4.3 Informarea clientului.................................................................................................................. 63
G.5 Manipulare, depozitare, ambalare şi livrare ........................................................................... 63
G.5.1 Generalităţi................................................................................................................................ 63
G.5.2 Manipulare................................................................................................................................ 63
G.5.3 Depozitare................................................................................................................................. 63
G.5.4 Ambalare şi marcare................................................................................................................. 63
G.5.5 Trasabilitate.............................................................................................................................. 63
G.6 Instruire şi personal................................................................................................................... 63
G.7 Control al materialelor............................................................................................................... 64
G.8 Control al echipamentului........................................................................................................ 65
G.9 Control al procedeelor.............................................................................................................. 65
G.10 Control al aparaturii de laborator............................................................................................ 66
Anexa H (normativă) Metode de eşantionare pentru controlul produselor finite.............................. 68
4
SR EN 1916:2003
Anexa I (normativă) Metode de eşantionarea pentru controlul curent al etanşeităţii la apă

70
( element singur) şi al rezistenţei la rupere...............................................................................;
I.1 Frecvenţa controalelor şi interpretarea rezultatelor................................................................... 70
I.1.1 Frecvenţa controalelor............................................................................................................. 70
I.1.2 Interpretarea rezultatelor ....................................................................................................... 70
I.2 Aplicarea regulilor de trecere de la un nivel de control la un altul....................................... 70
I.2.1 Trecerea de la control intensificat la control normal............................................................... 70
I.2.2 Întreruperea controlului.......................................................................................................... 70
I.2.3 Trecere de la control normal la control redus...................................................................... 70
I.2.4 Trecere de la control redus la control normal........................................................................ 71
I.2.5 Trecere de la control normal la control intensificat................................................................ 71
I.3 Control intensificat, normal şi redus.......................................................................................... 71
I.3.1 Control intensificat.................................................................................................................... 71
I.3.2 Control normal.......................................................................................................................... 71
I.3.3 Control redus............................................................................................................................ 71
I.3.4 Exemple..................................................................................................................................... 73
I.4 Determinarea acceptării........................................................................................................... 75
I.4.1 Control pe bază de evaluări individuale..................................................................................... 75
I.4.2 Controlul rezistenţei la rupere pe baza unei evaluări statistice................................................. 78
Anexa J (normativă) Sarcini care revin organismului de certificare a produselor.............................. 80

J.1 I Inspecţia iniţială a uzinei şi controlul producţiei în uzină.......................................................... 80
J.2 Evaluare şi acceptare a încercărilor iniţiale de tip .................................................................. 80
J.3 Supraveghere de rutină, evaluare şi aprobare a controlului producţiei în uzină........................ 80
J.4 Încercări prin sondaje ale probelor prelevate în uzină................................................................ 80
J.5 Sistem de calitate........................................................................................................................ 81
Anexa K (normativă) Mod de lucru pentru tuburi de beton simplu atunci când supravegherea de
rutină (controlul continuu) al rezistenţei la rupere se raportează în principal la sarcina 82
minimă de rupere......................................................................................................................
Anexa ZA (informativă) Articole ale prezentului standard european referitoare la cerinţele

84
esenţiale sau la alte prevederi ale Directivelor UE...................................................................
ZA.1 Domeniu de aplicare şi caracteristici vizate.......................................................................... 84
ZA.2 Procedură (ri) de atestare a conformităţii tuburilor şi accesoriilor prefabricate de beton..... 85
ZA.2.1 Sistem de atestare a conformităţii........................................................................................... 85
ZA.2.2 Declaraţie de conformitate...................................................................................................... 86
ZA.3 Marcare CE............................................................................................................................ 86
Bibliografie......................................................................................................................................... 89
5
SR EN 1916:2003
Preambul
Prezentul document EN 1916:2002 a fost elaborat de către comitetul tehnic CEN/TC 165 “Tehnica apelor
uzate”, al cărui secretariat este deţinut de DIN.
Acest standard constituie un ansamblu împreună cu EN 1917 « Cămine de vizitare şi cămine de racord
sau de inspecţie de beton simplu, beton slab armat şi beton armat ».
Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional, fie prin publicarea unui text
identic, fie prin ratificare, cel târziu în aprilie 2003, iar standardele naţionale conflictuale trebuie retrase cel
târziu în octombrie 2004.
Prezentul document a fost elaborat în cadrul unui mandat dat CEN de către Comisia Europeană şi
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi vine in sprijinul cerinţelor esenţiale a (ale) Directivei (lor) UE.
Pentru relaţia cu directiva (le) UE, a se vedea anexa ZA, informativă, care face parte integrantă din
prezentul document
Prezentul standard european include unsprezece anexe normative şi o anexă informativă. Anexele A, B,
C, D, E, F, G, H, I, J şi K sunt normative; anexa ZA este informativă.
Atunci când textul prezentului standard european a fost aprobat, n-a putut fi obţinut un acord complet în
ceea ce priveşte ansamblul prevederilor corespunzătoare specificaţiilor naţionale existente în ţările
membre CEN, astfel încât acest text nu conţine decât acele prevederi – cu metodele de încercare
asociate – pentru care a putut fi obţinut consensul. A fost obţinut consensul în ceea ce priveşte
prevederile referitoare la controlul calităţii.
NOTĂ – Pentru moment, pentru specificarea produselor sunt necesare la nivel naţional prevederi suplimentare
(adică ne contradictorii) în afara domeniului de aplicare al prezentului standard european (a se vedea tabelul 1)
precum şi metodele de încercare asociate. Pentru a nu se împiedica schimburile comerciale, se recomandă ca orice
comandă să se conformeze cu prevederile suplimentare sau sistematic completate prin introducerea termenului “sau
echivalent” la sfârşitul acestor prevederi.
Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC organismele naţionale de standardizare din următoarele

ţări sunt obligate să aplice acest standard european: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda,
Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda,
Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.
6
SR EN 1916:2003
1 Domeniu de aplicare
Prezentul standard european stabileşte cerinţele de performanţă definite în tabelul 1 şi descrie metodele
de încercare referitoare la tuburile şi accesoriile prefabricate de beton simplu, beton slab armat şi beton
armat cu îmbinări elastice (cu garnituri de etanşare înglobate în element sau furnizate separat, ale căror
dimensiuni nominale nu depăşesc DN 1 750 în cazul elementelor cu secţiune interioară circulară sau
WN/HN 1 200/1800 în cazul elementelor cu secţiune ovoidă, şi destinate în principal să transporte, în
reţelele în general îngropate, apele uzate, apele meteorice şi apele de şiroire prin curgere cu nivel liber
sau, ocazional, sub presiune redusă.
Standardul stabileşte evaluarea conformităţii elementelor cu prezentul standard european.
Sunt incluse condiţiile de marcare.
Tabelul 1 – Caracteristici specifice şi exceptări
Caracteristică Exceptări
Specificaţii de referinţă în cazul în care standardele europene
Materiale
corespunzătoare nu sunt încă publicate;
Natura şi valoarea(le) dozajului minimum de ciment plus adaosurile
Beton puzzolanice sau hidraulice, oricare ar fi ele, conform cu condiţiile de
utilizare a produsului
Aspectul suprafeţei Limitarea dimensiunii neregularităţilor de suprafaţă.
Caracteristici geometrice - dimensiuni nominale;
- dimensiuni interioare şi toleranţe;

- toleranţe la grosimea de perete;
- toleranţe la lungimea interioară a trunchiului;
- abaterea de liniaritate şi abaterea de echeraj a capetelor
Îmbinări şi garnituri - Alegerea unei metode din lista care figurează la 4.3.4.2 pentru a
demonstra durabilitatea îmbinărilor;
- prevederi referitoare la interschimbabilitate;
- prescripţii referitoare la încercările suplimentare atunci când
etanşeitatea la apă a unei îmbinări depinde de presiunea internă.
Rezistenţă la rupere Clase de rezistenţă specifice şi sarcini minime corespunzătoare
Rezistenţă la încovoiere Nici una
longitudinală
Etanşeitate la apă Nici una
Cerinţe speciale pentru tuburile - clasa de rezistenţă care depăşeşte clasa 165 pentru elementele de
de beton slab armat şi de beton beton slab armat şi beton armat;
armat, pentru tuburile de - valoarea (le) acoperirii minime pentru elementele din beton armat;
împingere şi tuburile cu racord - valorile limită pentru distanţa dintre armături;
- raportul între carcasele de armături interioare şi exterioare;
- cerinţele referitoare la încercările sudurilor carcaselor de armături;
- toleranţe la diametrul exterior al tuburilor de împingere;
- manşoane pentru tuburi de împingere produse plecând de la alte
materiale decât tolele de oţel de construcţie sudabilă, de oţel
inoxidabil sau de material plastic armat.
Marcare - simboluri sau litere care identifică materialul constitutiv al
elementului;
- simboluri sau litere care identifică condiţiile de utilizare ale
produsului altele decât condiţiile normale indicate la 4.3.8.
‚ (continuă)”
7
SR EN 1916:2003
Tabelul 1
‚(continuare)”
NOTĂ – Prevederile referitoare la punctele următoare sunt de asemenea în afara domeniului de aplicare al
prezentului standard european:
- elemente cu dimensiune nominală mai mare decât DN 1 750 sau WN/HN 1 200/1800;
- elemente cu secţiune interioară alta decât circulară sau ovoidă;
- rezistenţa la curăţare la presiune înaltă;
- dispozitive de ridicare;
- alte condiţii decât cele specificate;
- orice control la recepţie de către sau pentru client.
2 Referinţe normative
Prezentul standard european conţine prin referinţe datate sau nedatate, prevederi din alte publicaţii.
Aceste referinţe normative sunt citate în locurile corespunzătoare din text, şi publicaţiile sunt menţionate
în cele ce urmează. Pentru referinţele datate, modificările sau revizuirile ulterioare ale oricăreia din aceste
publicaţii nu se aplică prezentului standard european decât dacă au fost incluse în el prin modificări sau
revizuire. Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a publicaţiei la care se face referinţă (inclusiv
modificările).
EN 681-1:1996, Garnitures d’étanchéité en caoutchouc – Spécification des matériaux pour garnitures

d’étanchéité pour joints de canalisations utilisées dans le domaine de l’eau et de l’évacuation – Partie 1:
Caoutchouc vulcanisé.
EN 10002 –1, Matériaux métalliques – Essais de traction – Partie 1: Méthode d’essai. à température
ambiante.
EN ISO 4287, Spécification géométrique de a produits /GPS) – État de surface:méthode du profil –

Termes, definitions et parametres d’état de surface (ISO 4287:1997).
EN ISO 4288, Spécification géométrique de produits /GPS) – État de surface: méthode du profil – Regles
et procédurs pour l’évaluation de l’état de surface (ISO 4288:1996).
EN ISO 3384, Caoutchouc vulcanisé ou termoplastique – Détermination de la relaxation de contrainte en

compression à température ambiante et aux températures élevées.
ISO 4012 – NF EN 12380- 3, Béton - Détermination de la résistance à la compression des éprouvettes.
ISO 10544, Fils en acier à béton transformés à froid pour armatures passives et la fabrication des treillis
soudés.
3 Termeni, definiţii şi simboluri
3.1 Termeni şi definiţii
Pentru utilizarea prezentului standard european se aplică termenii şi definiţiile următoare.
3.1.1
tub
element cu gol în interior prefabricat de beton, de secţiune interioară uniformă pe toată lungimea
trunchiului, cu excepţie în apropiere de zona de îmbinare, produs cu sau fără talpă. Îmbinările sunt
preformate sub formă de capete drepte şi mufe şi cuprind una sau mai multe garnituri de etanşare
3.1.2
tub de beton simplu
tub care nu conţine armătură din oţel-beton sau fibră de oţel care serveşte pentru armare
8
SR EN 1916:2003
3.1.3
tub de beton slab armat
tub a cărui rezistenţă structurală este crescută prin fibre de oţel
3.1.4
tub de beton armat
tub a cărui rezistenţă structurală este intensificată prin armături constituite dintr-o sau mai multe carcase
de oţel, în mod convenabil aşezate pentru a rezista la eforturile de întindere din peretele tubului
3.1.5
tub pentru execuţia prin împingere
tub de beton armat sau nu, sau de beton slab armat, care comportă o îmbinare elastică conţinută în
grosimea peretelui, de tip la jumătatea grosimii sau la extremitate cu manşon şi destinat la împingere
3.1.6
tub cu orificiu de intrare
tub aşa cum este ilustrat în figura 1a, cu unul sau mai multe orificii de intrare realizate în timpul sau după
producerea tubului.
Legendă
a) Exemplu de tub cu orificiu de intrare

b) Exemplu de tub cu racord la 90 o
c) Exemplu de tub cu racord oblic
NOTĂ - Sunt disponibile exemple de îmbinări altele decât cele ilustrate.
Figura 1 – Tuburi cu racord şi tuburi cu orificiu de intrare
9
SR EN 1916:2003
3.1.7
tub circular
tub a cărei secţiune a trunchiului, perpendiculară pe axa longitudinală este descrisă prin două cercuri
concentrice
3.1.8
accesoriu
adaptor, cot, tub de racord, tub cu racord sau element de reducţie
3.1.9
adaptor
accesoriu care asigură racordul la lucrări, la tuburi constituite din alte materiale sau la robinete
3.1.10
cot
accesoriu care asigură schimbarea de direcţie a traseului reţelei
3.1.11
tub de racord
tronson scurt de tub cu mufă, capăt drept sau liber
3.1.12
tub cu racord
element aşa ca cele ilustrate în figurile 1b şi 1c
3.1.13
element de reducţie
piesă specială a cărei secţiune interioară se micşorează de-a lungul trunchiului
3.1.14
element
tub sau accesoriu
3.1.15
tip
Elemente produse conform cu acelaşi procedeu, cu aceeaşi secţiune transversală şi constituite din
acelaşi material (beton simplu, beton slab armat sau beton armat)
3.1.16
dimensiune nominală
notare numerică a dimensiuni unui element printr-un număr întreg adecvat aproximativ egal cu
dimensiunea sau dimensiunile de producţie, în milimetri; în cazul unui element circular, dimensiunea
nominală este dată prin diametrul interior (DN), pentru elementele a căror secţiune interioară este ovoidă,
dimensiunea nominală (WN/HN) este dată prin lăţimea/înălţimea interioară.
3.1.17
lungime interioară a trunchiului
lungime între fundul mufei şi extremitatea capătului drept a unui element. aşa cum se indică în figura 2
10
SR EN 1916:2003
Figura 2- Lungime interioară a trunchiului
3.1.18
garnitură de etanşare înglobată
etanşare incorporată în element în cursul producţiei
3.1.19
clasă de rezistenţă
sarcina minimă la încercarea la rupere, în kilonewtoni pe metru, împărţită la miimea dimensiunii nominale
(DN) sau a lăţimii nominale (WN) a elementului
3.1.20
sarcina minimă la încercarea la rupere
sarcina la care trebuie să reziste un element
3.1.21
sarcina ultimă (rupere)
sarcina maximă atinsă de către dispozitivul de încercare în cursul unei încercări la rupere (adică atunci
când dispozitivul de înregistrare a sarcinii nu mai indică creşterea acesteia)
3.1.22
sarcina de probă
sarcina la care trebuie să reziste un element de beton simplu, beton slab armat sau beton armat, fisurarea
fiind limitată la o valoare definită
3.1.23
acoperire
grosimea reală de beton care protejează o armătură oarecare
3.1.24
valoare caracteristică
valoare a unei caracteristici sub care 5% din populaţia pentru toate rezultatele de măsurare posibile poate
să se situeze pentru materialul specificat cu un nivel de încredere de 75%
NOTĂ – Nivelul de încredere de 75% este recomandat în ISO 12491.
3.1.25
control
proces de comparare a unui element cu cerinţele aplicabile, prin măsurare, examinare, încercări,
calibrare sau altă metodă
11
SR EN 1916:2003
3.1.26
supraveghere de rutină
control prin eşantionare la intervale prescrise astfel încât să determine acceptabilitatea produselor
reprezentate de către probe
3.1.27
control continuu
supraveghere de rutină conform cu un plan de eşantionare care fixează numărul de elemente de prelevat
pentru un procedeu specific al căruia se estimează că este şi rămâne sub control, ca şi criteriile de
acceptare asociate
3.1.28
probă
unul sau mai multe element(te) prelevat (te) în mod aleatoriu fără a lua în considerare calitatea lor
3.1.29
grupă
set de elemente clar identificabile, produse conform cu acelaşi procedeu; elemente de dimensiuni
nominale diferite pot fi regrupate, cu condiţia ca raportul dintre cea mai mare şi cea mai mică dimensiune
nominală să fie mai mic decât sau egal cu 2
3.1.30
procedeu specific
producerea de elemente cu aceiaşi dimensiune nominală, clasă de rezistenţă şi tip, în principal în aceleaşi
condiţii pe o perioadă de timp oarecare
3.1.31
stadiu de control statistic

stadiu în care variaţiile rezultatelor de eşantionare observate pot fi atribuite unui ansamblu de cauze
fortuite care nu par să fie dependente de timp
3.1.32
reguli de trecere de la un nivel de control la altul
reguli care conduc la decizia de a se mări sau reduce severitatea controlului
12
SR EN 1916:2003
3.2 Simboluri
Tabelul 2 prezintă semnificaţia simbolurilor, unităţile de măsură şi referinţele utilizate în prezentul standard
european.
Tabelul 2 - Simboluri
Unităţi de
Simbol Semnificaţie Referinţă
măsură
B.2, B.3.1, B.3.2,
Ac suprafaţa comprimată a secţiunii de îmbinare metru pătrat
B.3.3, B.4.2
coeficient de absorbţie de apă prin scufundare procent F.5
AW
lungimea braţului pârghiei D.3.2, D.4.1
a1 metru
as distanţa între forţa tăietoare suplimentară şi metru E.5.3
centrul garniturii de etanşare
bt lăţimea efectiv comprimată milimetru 4.3.4, A.1, A.2.5,

A.2.6, A.2.7, A.3.2,
A.3.3
C valoare constantă egală cu 0, 013 kilonewton pe 4.3.6
metru pătrat
de diametrul exterior al îmbinării metru B.2, B.3.1, B.3.3,
B.4.1, B.4.2
d’e diametrul extremităţii capătului drept într-o metru B.3.1
îmbinare la jumătatea grosimii
di diametrul interior al îmbinării metru B.2, B.3.1, B.3.3,

B.4.1, B.4.2
d’i diametrul la baza mufei intr-o îmbinare la metru B.3.1
jumătatea grosimii
dso diametrul interior nominal al mufei milimetru 4.3.4, A.1, A.2.5,,

A.2.7, A.3.2, A.3.3
dsos diametrul interior nominal al mufei la nivelul milimetru A.1, A.3.2, A.3.3
pragului de oprire de forfecare
dsp diametrul exterior al capătului drept milimetru 4.3.4, A.1, A.2.5,

A.2.7, A.3.2, A.3.3
dsps diametrul exterior nominal al capătului drept la milimetru A.1, A.3.2, A.3.3
nivelul pragului de oprire a forfecării
E modul de elasticitate megapascal A.1, A.3.2, A.3.3
e coeficient de reducere a sarcinii (excentricitate) - B.2, B.3,3, B.4.2
F efort măsurat de strângere newton A.1, A.2.5, A.2.6,

A.2.7
„(continuă)”
13
SR EN 1916:2003
Tabelul 2 – Simboluri
„(continuare)”
Unităţi de
măsură
1
F forţa de împingere aplicată pe şantier meganewton B.2, B.4.2
Fa rezultat efectiv de încercare (încercarea la kilonewton pe C.5, I.3.2, I.4.1

rupere) metru
Fc sarcină de probă kilonewton pe 5.2.3, C.1, C.4.4, I.3.2,
metru I.3.4, I.4.1
Fcj forţă de împingere maximă admisibilă în cazul meganewton B.2, B.3.1, B.3.2,
îmbinării închise B.3.3, B.4.2
Fd sarcină unitară repartizată considerată a rezulta newton pe A.1, A.2.5, A.2.7

din aplicarea unei sarcini de forfecare specifice milimetru
Fe efort de strângere pe unitatea de lungime newton pe A.1, A.3.2, A.3.3

milimetru
Fj forţă de împingere teroretic admisibilă meganewton 5.3.4, B.2, B.3.1,
B.3.2, B.4.1, B.4.2
Fj max forţă de împingere teoretic admisibilă maximă meganewton B.2, B.3.1, B.3.2,
B.4.1, B.4..2
Foj forţă de împingere maximă admisibilă în cazul meganewton B.2, B.3.1, B.3.3,
unei îmbinări deschise B.4.2
Fn sarcină minimă de încercare la rupere kilonewton pe 4.3.5, 5.1.2, 5.2.3,

metru C.1, C.4.4, I.1.1, I.3.2,

I.4.1, I.4.2, K
Fs sarcină de forfecare kilonewton 4.3.4, A.1, A.2.5,
A.2.7, E.5.3, E.5.4
Fu sarcină ultimă (rupere) kilonewton pe 5.1.2, C.1, C.4, I.1.1,

metru I.3.2, I.3.4., I.4.1, I.4.2,
K
f presiune medie aplicată pe probă megapascal A.3.4, A.1, A.2.6,
A.2.7, A.3.2, A.3.3
fbt rezistenţa la intindere şi la încovoiere a betonului megapascal K
fch rezistenţa caracteristică la intindere şi încovoiere megapascal K
a betonului
fck valoarea caracteristică a rezistenţei la megapascal 5.3.2, B.2,B.3.1, B.3.2,
compresiune a betonului B.3.3, B.4.1, B.4.2
fdes rezistenţa teoretică la intindere şi încovoiere a megapascal K
betonului
G încercare pe grupă -- H
hj înălţimea nominală a garniturii de etanşare milimatru 4.3.4, A.1, A.2.5,
A.2.7, A.3.3
hm înălţimea garniturii de etanşare ,montată milimatru A.1, A.2.5, A.2.7,
A.3.2, A.3.3
J încercare pentru 500 elemente produse pe grupă, - H
cu un minimum de una pe lună
K factor combinat de toleranţe pentru metoda de milimatru A.1, A.3.2, A.3.3
calcul
k constanta de acceptibilitate - I.4.1, I.4.2, K
kb Coeficient de conversie pentru încercarea la - C.5

rupere
„(continuă)”
14
SR EN 1916:2003
„(continuare)”
Unităţi de
măsură
l lungimea interioară a trunchiului metru 3.1, 4.3.6, C.4.1, C.5
lb distanţa dintre axele benzilor de rezemare metru D.3.3, D.4.2

inferioare
l1 distanţa dintre centrele la două garnituri de metru E.5.3

etanşare consecutive
ls deschidere dintre axele reazemelor metru D.3.2, D.4.1
lt lungimea epruvetei milimetru A.1, A.2.6, A.2.7
l1 lungimea garniturii de etanşare înainte de milimetru A.1, A.2.5, A.2.7,

montare A.3.3
L1 lungimea garniturii de etanşare după montare milimetru A.1, A.2.5, A.2.7,

A.3.3
M moment ( moment încovoietor rezistent) kilonewton pe 4.3.6, D.4.1, D.4.2
metru
m1 masa constantă a epruvetei scufundate kilograme F.4.1, F.5
m2 masa constantă a epruvetei în stare uscată kilograme F.4.2, F.5
N Încercarea pe tip şi dimensiune nominală - H

n număr de probe consecutive - I.4.1, I.4.2, K
P sarcina de rupere măsurată kilonewton C.4.1, C.5
P* greutatea proprie efectivă a reazemului de kilonewton C.5

încărcare
Pb efortul de încovoiere aplicat kilonewton D.3.2, D.3.3,D.4.1,
D.4.2
Q statistica de calitate - I.4.2, K
R încercarea în cadrul supravegherii de rutină - 6.1, C.1
Ra Abaterea aritmetică medie a aspectului suprafeţei micrometru A.1, A.2.3
Rs forţa tăietoare suplimentară kilonewton E.5.3
r raza cotului metru 4.3.3
rm raza medie a tubului milimetri K
S încercarea pe tip, dimensiune nominală şi clasă - H

de rezistenţă
s abaterea- tip estimată - I.4.1, I.4.2, K
T încercarea iniţială de tip - 6.1, C.1
t grosimea de perete milimetru H.I.3.2
„(continuă)”
15
SR EN 1916:2003
„(continuare)”
Unităţi de
măsură
tact grosimea de perete medie măsurată la bolta tubului milimetru K
tmin grosimea de perete minimă admisă la bolta tubului milimetru K
W Încercarea pe tip, dimensiunea nominală şi grosime - H

de perete
Ww greutatea tubului umplut cu apă kilonewton E.5.3
x valoarea măsurată - I.4.2, K
x media aritmetică a probei - I.4.1, I.4.2, K
Y Încercarea pe tip, dimensiune şi clasă de rezistenţa, - H

pentru 1000 elemente produse, cu un minimum de o
încercare pe tip şi pe an
z partea diametrului în care există compresiune în - B.2, B.3.1, B.3.3,
planul de îmbinare B.4.2
α unghi sub-întins de către un cot grad 4.3.3
β unghiul de deschidere al suportului grad C.4.1
∆dso toleranţa la diametrul interior al mufei milimetru A.2.5, A.2.7, A.3.2,

A.3.3
∆dsos toleranţa la diametrul interior al mufei la nivelul milimetru A.3.2, A.3.3
pragului de oprire a forfecării
∆dsp toleranţa la diametrul exterior al capătului drept milimetru A.2.5, A.2.7,

A.3.2,A.3.3
∆dsps toleranţa la diametrul exterior al capătului drept la milimetru A.3.2, A.3.3
nivelul pragului de oprire a forfecării
∆hj toleranţa la înălţimea garniturii de etanşare milimetru A.2.5, A.2.7,
A.3.2,A.3.3
∆δmin variaţia deformaţiei minime δ1 provocată de către procent A.1, A.2.5, A.2.7
sarcina de forfecare
∆δmax variaţia deformaţiei maxime δ2 provocată de procent A.1, A.2.5, A.2.7

sarcina de forfecare
δ1 deformaţia minimă, făcând abstracţie de sarcina de procent 4.3.4, A.1, A.2.5,
forfecare A.2.7, A.3.2
δ2 deformaţia maximă, făcând abstracţie de sarcina de procent 4.3.4, A.1, A.2.5,

forfecare A.2.6, A.2.7, A.3.2
δmax deformaţia maximă procent 4.3.4, A.1, A.2.5,

A.2.6, A.3.2, A.3.3
δmin deformaţia minimă procent A.1, A.2.5, A.2.6,
A.2.7, A.3.2, A.3.3
ε alungirea relativă a garniturii de etanşare montată - A.1, A.2.5, A.2.7,
A.3.3
σ abaterea-tip cunoscută - I.4.1, I.4.2
16
SR EN 1916:2003
4 Cerinţe generale
4.1 Materiale
4.1.1 Generalităţi
Materialele referitoare la prezentul standard european trebuie să satisfacă cerinţele din tabelul 3.
NOTĂ – Atunci când standardele europene vizate nu au fost încă publicate, specificaţiile de referinţă pentru
materiale necesită cerinţe suplimentare. Acestea trebuie să constea din standardele naţionale fie, în absenţa acestora
din reglementări sau alte prevederi în vigoare la locul de utilizare al elementelor.
Tabelul 3 – Materiale care fac obiectul prezentului standard
Material Cerinţe care vin în completarea specificaţiilor de referinţă

Ciment Nici una
Agregate Agregatele nu trebuie să conţină componente nocive în cantitate
susceptibilă să dăuneze la priza, la întărirea, la rezistenţa, la etanşeitatea
sau la durabilitatea betonului sau să provoace coroziunea oţelului,
Modificarea, de către producător, a claselor granulare standardizate în
funcţie de procedeul de producţie, este admisă.
Apa de amestec Apa de amestec nu trebuie să conţină componente nocive în cantitate
susceptibilă să dăuneze la priza, la întărirea , la rezistenţa, la etanşeitatea
sau la durabilitatea betonului sau să provoace coroziunea oţelului
Aditivi Dacă se utilizează, aditivii nu trebuie să diminueze durabilitatea betonului
nici să provoace coroziunea oţelului.
Adaosuri Dacă sunt necesare, adaosurile nu trebuie să conţină componente nocive

în cantitate susceptibilă să dăuneze la priza, la întărirea , la rezistenţa, la
etanşeitatea sau la durabilitatea betonului sau să provoace coroziunea
oţelului
Fibre de oţel Fibrele de oţel trebuie:
- produse plecând de la fire de oţel trefilat ecruisat de secţiune circulară şi

care oferă o rezistenţă caracteristică la tracţiune, determinată aşa cum
este indicat în EN 10002-1, mai mare decât sau egală cu
1000 MPa (N/mm2);
- să aibă o formă şi/sau o textură superficială care le asigură ancorarea

mecanică în beton.
Oţel - beton Oţelul beton trebuie să fie sudabil atunci când o sudură trebuie realizată.
Armăturile pot fi netede, cu amprente, profilate sau cu nervuri. Plasele
sudate trebuie produse plecând de la aceleaşi materiale. În absenţa altei
specificaţii de referinţă, trebuie utilizat ISO 10544 .
Garnituri de etanşare A se vedea 4.1.2
Manşoane pentru A se vedea de asemenea 5.3.1.2
tuburi pentru execuţia
prin împingere
(inclusiv sudura dacă
sunt de oţel)
a
Apa potabilă distribuită prin reţeaua publică în general este adecvată pentru producerea betonului.
4.1.2 Garnituri de etanşare
Garniturile de etanşare trebuie să fie conforme cu EN 681-1 şi să satisfacă cerinţele de durabilitate

definite la 4.3.5. Ele trebuie furnizate de către producătorul tuburilor, înglobate în element sau separate.
17
SR EN 1916:2003
4.2 Beton
4.2.1 Componente ale betonului
Trebuie utilizate numai materiale aşa cum se descrie la 4.1.1.
4.2.2 Calitate a betonului
La fiecare element betonul trebuie să fie compact, omogen şi să satisfacă cerinţele de la 4.2.3, 4.2.4 şi
4.2.6.
4.2.3 Conţinut de apă al betonului
4.2..3.1 Generalităţi
Compoziţia betonului trebuie să fie astfel încât, pentru betonul perfect compactat, raportul de apă la
totalul « ciment plus adaosuri puzzolanice sau hidraulice » oricare ar fi ele, să fie compatibil cu condiţiile
de utilizare definite la 4.3.8.
4.2.3.2 Valoare prescrisă a raportului apă / ciment
Raportul de apă la ciment plus adaosuri puzzolanice sau hidraulice, oricare sunt ele, nu trebuie să
depăşească 0,45 pentru betonul perfect compactat.
4.2.4 Dozaj de ciment
Compoziţia betonului trebuie să fie astfel încât, pentru betonul perfect compactat, valoarea minimă a
dozajului de ciment plus adaosuri puzzolanice sau hidraulice, oricare ar fi ele, să fie compatibilă cu
condiţiile de utilizare definite la 4.3.8.
4.2.5 Conţinut de cloruri
4.2.5.1 Generalităţi
Cantitatea maximă de ioni de clorură din beton trebuie evaluată prin calcul.
4.2.5.2 Valoare prescrisă a conţinutului de cloruri
Valoarea calculată a conţinutului de ioni de clorură din beton nu trebuie să depăşească valoarea
prezentată în tabelul 4.
Tabelul 4 – Conţinut maxim de cloruri din beton
Tip de beton Ion Cl- raportat la masa de ciment
Beton simplu 1,0 %
Beton slab armat 0,4 %
Beton armat 0,4 %
4.2.6 Absorbţie de apă a betonului
Absorbţia de apă a betonului trebuie determinată în conformitate cu 6.7.
18
SR EN 1916:2003
4.2.6.2 Valoare prescrisă a absorbţiei de apă
Absorbţia de apă a betonului nu trebuie să depăşească 6% din masă.
4.3 Elemente
La data livrării, elementele trebuie să satisfacă cerinţele indicate în cele ce urmează.
4.3.2 Aspectul suprafeţei
Suprafeţele funcţionale ale îmbinărilor trebuie să nu prezinte neregularităţi care să împiedice realizarea
unei îmbinări etanşe durabile.
Sunt admise microfisurarea stratului bogat în ciment, microfisurile datorate contracţiei sau temperaturii,
până la o deschidere maximă în suprafaţă de 0,15 mm şi, pentru elementele de beton armat, fisurile
remanente datorate încercărilor, cu o aceiaşi deschidere maximă in suprafaţă. La latitudinea
producătorului, înainte să se măsoare deschiderea fisurilor, este permis să se umezească elementul pe o
perioadă maximă de 28 h.
Elementele care prezintă fisuri altele decât cele descrise mai sus nu sunt conforme cu prezentul standard
european.
După tratamentul final, trebuie satisfăcute toate cerinţele prezentului standard european .
4.3.3 Caracteristici geometrice

4.3.3.1 Lungimea interioară a trunchiului
Lungimea interioară a trunchiului trebuie să fie conformă cu lungimea stipulată în documentele de

producţie.
Numai dacă satisface cerinţele de la 4.3.6, lungimea interioară a trunchiului tuburilor circulare de diametru
nominal mai mic sau egal cu DN 250 nu poate să depăşească de şase ori diametrul interior.
4.3.3.2 Toleranţe la îmbinări
Profilul îmbinării trebuie să fie conform cu dimensiunile teoretice, cu toleranţele prescrise, stabilite în
documentele de producţie. Toleranţele declarate pentru fiecare profil de îmbinare şi toleranţele maxime
admisibile ale garniturii (lor) de etanşare aşa cum sunt declarate în documentele de producţie de către
producător (care nu trebuie să fie mai mari decât cele stipulate de către EN 681-1) trebuie luate în
considerare cu ocazia calculului deformaţiei relative a garniturii (lor) de etanşare aşa cum este indicat la
4.3.4. Efectul altor toleranţe dimensionale care afectează funcţionarea îmbinării trebuie luat în considerare
în mod adecvat.
4.3.3.3 Coturi
Coturile trebuie realizate aşa cum se prezintă cu titlu de exemplu în figura 3, fie turnate dintr-o bucată fie
constituite din tronsoane de tuburi conforme cu prezentul standard european şi îmbinate cu ajutorul
betonului sau cu un mortar special.
19
SR EN 1916:2003
NOTĂ – Ilustraţiile prezintă îmbinări la jumătatea grosimii. Coturile sunt de asemenea disponibile cu mufă sau capăt
drept.
Figura 3 – Exemple de coturi
4.3.4 Îmbinări şi garnituri de etanşare
O îmbinare trebuie să cuprindă un capăt drept, o mufă (în grosimea peretelui aşa cum se descrie la 5.3.1,
sau nu) şi o garnitură (ri) de etanşare aşa cum se descrie în documentele de producţie ale
producătorului; aceasta trebuie să fie etanşe la apă în conformitate cu 4.3.7 şi trebuie demonstrat că
satisface după caz criteriile de mai jos pentru cea mai defavorabilă combinaţie de toleranţe posibile.
O dată realizată, o îmbinare trebuie să reziste la forţele care rezultă din compresiunea garniturii (lor) de
etanşare precum şi la o presiune hidrostatică interioară aşa cum se indică la E.5
Racordurile sau orificiile de intrare trebuie să conţină garnituri de etanşare care satisfac specificaţia
referitoare la elementul racordat.
4.3.4.2 Durabilitatea îmbinărilor
4.3.4.2.1 Generalităţi
.
O îmbinare trebuie să se dovedească conformă cu criteriile uneia dintre metodele următoare, luând în
considerare combinaţia cea mai defavorabilă a toleranţelor admise. Metodele 1, 2 şi 3 ţin seama de
asemenea de sarcina de forfecare Fs , metoda 4 nu ţine seama.
NOTA 1 – Metodele 1, 2, şi 3 sunt considerate echivalente.
NOTA 2 - Metoda 4 nu se recomandă atunci când condiţiile de teren şi de execuţie sunt considerate astfel încât
îmbinare să poată fi dimensionată în deplină securitate fără a se lua în considerare sarcina de forfecare. Într-un
context european, acest tip de condiţie este probabil rar.
20
SR EN 1916:2003
Metoda 1
Valoarea minimă a lăţimii de contact bt pe care etanşarea este eficientă într-o îmbinare realizată,
presiunea medie f în orice zonă a garniturii care intervine în etanşare şi deformaţia maximă δmax trebuie
să fie evaluate în conformitate cu anexa A. Partea garniturii implicată în etanşare trebuie indicată în
documentele de producţie.
Metoda 2
a) deformaţia maximă δmax a garniturii de etanşare (înglobată sau nu) într-o îmbinare realizată trebuie
evaluată în conformitate cu anexa A. Zona garniturii de etanşare implicată în etanşare trebuie
declarată în documentele de producţie;
b) încercarea de rutină a etanşeităţii la apă trebuie să fie aşa cum este stabilit la E.5.4.
Metoda 3
Peste încercarea îmbinării indicată la E.5, trebuie realizată o încercare conform cu E.5.3, apoi imediat
după:
- presiunea hidrostatică internă trebuie redusă la zero;
- la latitudinea producătorului, apa de umplere trebuie golită;
- sarcina de forfecare Fs trebuie aplicată în continuare o perioadă de trei luni după ce, în primul rând, au
fost efectuate toate reglajele dispozitivului de încărcare, în conformitate cu figura E.1, consecutiv cu
golirea apei de umplere;
- trebuie aplicată din nou o presiune hidrostatică internă în conformitate cu E.5.3 (după umplerea
elementului dacă este necesar şi având grijă ca dispozitivele de încărcare să fie conforme cu figura
E.1) şi menţinută o perioadă de 15 min în cursul căreia conformitatea îmbinării cu 4.3.7 trebuie
verificată înainte ca presiunea internă să nu fie redusă la zero;
- trebuie efectuată o înregistrare care să indice dacă îmbinarea este conformă cu cerinţa specificată.
Atunci când tuburile sunt de dimensiuni nominale diferite dar au profiluri identice de îmbinare , o încercare
suplimentară cum este descris în cele ce urmează pentru dimensiunea cea mai mare trebuie acceptată
ca reprezentativă la toate dimensiunile.
Metoda 4
Pentru o îmbinare realizată, trebuie calculate valorile următoare în conformitate cu A.3:
- deformaţia minimă δ1 a garniturii de etanşare;
-- deformaţia maximă δ2 a garniturii de etanşare;
- lăţimea comprimată minimă bt pe care etanşarea este efectivă.
4.3.4.2.2 Criterii limită
Metoda 1
Atunci când o îmbinare, care satisface cerinţele de la 4.3.2 referitoare la aspectul suprafeţei profilurilor
îmbinării, este realizată, garnitura de etanşare trebuie să fie efectivă pe o lăţime bt de cel puţin 50 % din
spaţiul inelar nominal şi presiunea medie f în orice zonă a garniturii de etanşare care intervine în
etanşare nu trebuie să fie mai mică decât 0,15 MPa (N/mm2). În cazul garniturilor de etanşare înglobate
în beton, lăţimea efectivă şi presiunea medie trebuie evaluate în raport cu faţa opusă a profilului îmbinării,
21
SR EN 1916:2003
în timp ce pentru toate celelalte garnituri de etanşare, amândouă feţele trebuie luate în considerare.
Metoda de încercare este cea stabilită la A.2.
NOTA 1 - « Valoarea nominală a spaţiului inelar » este egală cu jumătatea diferenţei dintre valoarea nominală a
diametrului interior dso al mufei şi valoarea nominală a diametrului exterior dsp al capătului drept.
NOTA 2 - O asamblare trebuie să rămână etanşă pe toată durata sa de viaţă ; o condiţie importantă pentru a obţine
aceasta este ca să fie menţinută la niveluri acceptabile sau peste caracteristica fizică a garniturii de etanşare montate.
În special, relaxarea eforturilor cauciucului antrenează o diminuare în timp a eforturilor în garnitură în urma
deformării continue, astfel încât valoarea iniţială a criteriilor limită a fost fixată la un nivel suficient de ridicat pentru
a se asigura menţinerea performanţei pe toată durata de viaţă a garniturii. În plus, deformaţia garniturilor de etanşare
este limitată la 65 % din înălţimea iniţială a acestora, fie că există sau nu dispozitive mecanice pentru a limita o
asemenea deformaţie.
Atunci când tuburile au dimensiuni nominale diferite, dar profiluri de îmbinare şi garnituri de etanşare
identice, o încercare conform cu A,2 efectuată pentru cea mai mare dimensiune nominală trebuie
acceptată ca reprezentativă a ansamblului de dimensiuni nominale considerate.
O alternativă admisă la încercarea unei porţiuni de garnitură de etanşare,care rămâne la latitudinea

producătorului de tuburi, constă din calcularea criteriilor limită precedente pentru o garnitură de etanşare
într-o îmbinare realizată aşa cum se indică la A.3, sub rezerva ca ansamblul condiţiilor de mai jos să fie
satisfăcut:
- garnitura de etanşare are o secţiune transversală circulară sau o altă formă convexă;
- aceasta nu conţine alveole (cel puţin în zona de etanşare vizată);
- garnitura de etanşare este utilizată într-o îmbinare care conţine dispozitive mecanice care limitează
deformaţiile la un maximum de 65 % din înălţimea iniţială.
Metoda 2
Atunci când o îmbinare care satisface cerinţele de la 4.3.2 referitoare la aspectul suprafeţei profilurilor de
îmbinare este realizată, deformaţia maximă δmax a garniturii de etanşare aşa cum este evaluată în
conformitate cu anexa A trebuie limitată la 65 % din înălţimea sa nominală hj.
Metoda 4
Garnitura de etanşare trebuie să aibă o secţiune transversală circulară sau o altă secţiune convexă şi nu
trebuie să conţină alveole. Atunci când o îmbinare care satisface cerinţele de la 4.3.2 referitoare la
aspectul suprafeţei profilurilor îmbinărilor este realizată, trebuie îndeplinite criteriile limită următoare: :
- deformaţia minimă δ1 trebuie să fie de 25 %;
- deformaţia maximă δ2 trebuie să fie de 50 %;
- etanşarea trebuie să fie efectivă pe o lăţime bt mai mare decât sau egală cu 5 mm.
Criteriile de mai sus pentru o garnitură de etanşare cu o îmbinare realizată trebuie calculate conform cu
A.3.
4.3.5 Rezistenţa la rupere
În timpul încercării definite la 6.4 , un tub trebuie să reziste la sarcina minimă la încercare de rupere Fn
care corespunde cu dimensiunea sa nominală şi cu clasa sa de rezistenţă a acesteia. Pentru tuburile
de beton slab armat sau de beton armat, a se vedea de asemenea respectiv 5.1.2 şi 5.2.3.
22
SR EN 1916:2003
4.3.6 Rezistenţa la încovoiere longitudinală
Rezistenţa la încovoiere longitudinală a unui tub circular cu diametrul interior mai mic sau egal cu DN 250
a cărui lungime interioară a trunchiului este mai mare de şase ori diametrul exterior trebuie să facă
obiectul unei încercări în conformitate cu 6.5.
4.3.6.2 Evaluare
Rezistenţa la încovoiere longitudinală a unui tub nu trebuie să fie mai mică, atunci când este măsurată
după cum se indică la 4.3.6.1, decât cea dată de relaţia următoare:
M = C x DN x l 2
unde
M este momentul încovoietor longitudinal rezistent, în kilonewton metru;
C este o valoare constantă egală cu 0,013 kilonewton pe metru pătrat;
DN este diametrul nominal, în metri;
l este lungimea interioară a trunchiului, în metri.
NOTĂ – Se recomandă efectuarea unui calcul de rezistenţă mecanică atunci când reţeaua necesită o rezistenţă
suplimentară de tip grindă ( de exemplu reţea pe stâlpi ).
4.3.7 Etanşeitate la apă
Cu ocazia încercării conform cu 6.6, un tub singur sau o îmbinare nu trebuie să prezinte pierdere de apă
sau alt defect vizibil în cursul perioadei de încercare; umiditatea care aderă la suprafaţă nu se consideră
o pierdere de apă. Elementele care au o grosime de perete teoretică mai mare de 125 mm nu trebuie
supuse la încercare hidrostatică.
Atunci când proiectarea îmbinărilor este aceeaşi pentru tuburi şi accesorii, încercările pe îmbinări cu
deviaţie unghiulară şi forfecare (efectuate separat sau în mod combinat) se pot efectua, la latitudinea
producătorului, numai pe tuburi.
4.3.8 Condiţii de utilizare
Elementele conforme cu prezentul standard european se recomandă pentru o utilizare în mediile umede
sau mediile chimice uşor agresive (fie pentru condiţiile normale în cazul apelor uzate menajere şi apelor
uzate industriale epurate, şi pentru marea majoritate a solurilor şi apelor subterane). O atenţie cu totul
deosebită trebuie acordată dacă sunt prevăzute condiţii mai severe, în mod principal la ciment şi la orice
adaos puzzolanic sau hidraulic din beton.
NOTĂ – Definiţia unui « mediu chimic uşor agresiv » este dată în standardele naţionale referitoare la beton.
4.3.9 Durabilitate
Durabilitatea elementelor la faţa locului şi îmbinările acestora este asigurată în mod specific prin
respectarea cerinţelor de mai jos:
- o valoare maximă a raportului apă/ciment (a se vedea 4.2.3);
- o valoare maximă a conţinutului de cloruri în beton (a se vedea 4.2.5);
- o valoare maximă a absorbţiei de apă a betonului (a se vedea 4.2.6);
23
SR EN 1916:2003
-- conformitatea cu cerinţele uneia dintre cele patru metode de demonstrare a durabilităţii garniturilor de
etanşare (a se vedea 4.3.4.2);
- o valoare minimă a acoperirii în cazul elementelor de beton armat (a se vedea 5.2.2);
- cerinţele speciale în cazul tuburilor de împingere (a se vedea 5.3.1.2 şi 5.3.3).
5 Cerinţe speciale
La data livrării, elementele trebuie să satisfacă la cerinţele speciale indicate în continuare.
5.1 Elemente de beton slab armat
5.1.1 Conţinut de fibre de oţel
Cantitatea de fibre de oţel introduse în beton nu trebuie să fie mai mică ca cea stabilită în documentele de
producţie.
5.1.2 Rezistenţa la rupere
Un tub de beton slab armat trebuie să satisfacă seria de cerinţe următoare:
- trebuie să reziste la o sarcină de probă de 0, 67 Fn funcţie de dimensiunea sa nominală şi rezistenţa

sa, timp de un minut şi fără să apară fisură;
- sarcina trebuie adusă la sarcina ultimă (rupere) Fu care trebuie să fie mai mare decât Fn;
- o dată sarcina readusă la 95 % sau mai puţin de sarcina ultimă (rupere), elementul trebuie scos de sub
sarcină, apoi sarcina aplicată din nou la 0, 67 Fn şi suportată timp de un minut.
5.2 Elemente de beton armat
5.2.1 Armături
Armăturile trebuie să fie conforme cu 4.1.1 şi cu documentele de producţie.
Armăturile tuburilor trebuie să corespundă la sarcina minimă la încercarea la rupere corespunzătoare cu

dimensiunea lor nominală şi cu clasa lor de rezistenţă. Procentul minimum de armătură, raportat la
secţiunea longitudinală a trunchiului trebuie să fie de 0,4 % pentru oţelul neted şi de 0,25 % pentru oţelul
profilat sau cu nervuri. .
Se pot utiliza una sau mai multe carcase de armături, alcătuite din înfăşurări elicoidale (spire), cercuri
concentrice sau produse plecând de la plase sudate, în toate cazurile îmbinate solid.
Sunt permise carcasele de armături eliptice sau de alte forme necirculare. În acest caz, o marcare
durabilă care indică bolta elementului şi care cuprinde indicaţii pentru a localiza armătura trebuie realizată
cel puţin la interiorul acestuia.
Armăturile periferice, ca şi armăturile longitudinale ( dacă este cazul) trebuie îmbinate prin sudură sau prin
legături ca să se verifice distanţa dintre bare ca şi forma carcasei (lor) de armături. Armăturile periferice
trebuie repartizate de-a lungul elementului, la intervale regulate. Carcasa (le) de armături trebuie
menţinută (te) în forma prevăzută.
5.2.2 Acoperire
Acoperirea minimă trebuie să fie compatibilă cu condiţiile de utilizare definite la 4.3.8.
24
SR EN 1916:2003
5.2.3 Rezistenţă la rupere
În completarea cerinţelor de la 4.3.5, un tub de beton armat, în condiţiile de încercare definite la 6.4,
trebuie să reziste, de asemenea, la o sarcină de probă (fisurare) Fc de 0,67 Fn fără să lase să apară, la
suprafaţa betonului întins, fisură stabilizată mai mult de 0,3 mm pe o lungime continuă de 300 mm, sau
mai mult.
5.2.4 Conformitatea tuburilor supuse la sarcina de probă (fisurare)
Tuburile de beton armat supuse numai la sarcina de probă (sarcina de fisurare) conform cu 6.4 şi care
satisfac la cerinţele de la 5.2.3 sunt conforme cu prezentul standard european.
NOTĂ - Având în vedere condiţiile concrete de execuţie, antreprenorul poate să decidă utilizarea unui tub de
împingere de beton armat (a se vedea 5.3) supus cu succes la o încercare de rupere la sarcină de probă (fisurare)
pentru ca să completeze o reţea realizată prin împingere.
5.3 Tuburi pentru execuţia prin împingere
5.3.1 Îmbinări
Îmbinările tuburilor pentru execuţia prin împingere trebuie să fie elastice şi să se integreze în grosimea
peretelui, fie de tipul la jumătatea -grosimii fie cu îmbinare cu manşon (a se vedea exemple în figura 4).
Acestea trebuie proiectate astfel încât să cuprindă una sau mai multe garnituri de etanşare. Toate
suprafeţele de îmbinare care transmit sarcina în timpul execuţiei trebuie să fie plane şi fără de
neregularităţi care ar putea provoca concentrări mari de eforturi locale.
NOTĂ – Unghiul calculat plecând de la deviaţia unghiulară (a se vedea E.5.2) nu este neapărat cel care poate fi
acceptat cu ocazia lucrărilor de împingere. Este recomandată o consultare între antreprenor şi producător.
25
SR EN 1916:2003
Legendă
a) Manşon fixat
b) Manşon liber
c) Îmbinare la jumătatea grosimii
NOTĂ – Garniturile de etanşare au fost omise pentru mai multă claritate.
Figura 4 – Exemple de îmbinări în grosimea peretelui

5.3.1.2 Manşoane
Manşoanele trebuie produse în uzină plecând de la tole de oţel de construcţie sudabilă, de oţel inoxidabil
sau de material plastic armat.
NOTĂ - Manşoanele de oţel de construcţie sudabilă pot fi supuse la coroziune sub acţiunea terenului, pânzei freatice
sau apelor uzate transportate. În cazul unui risc de coroziune prevăzut de către proiectant, se recomandă ca
îmbinarea care conţine acest tip de manşon să fie proiectată pentru ca să permită execuţia unei garnituri de etanşare
secundare, să se monteze pe şantier de către antreprenor, de exemplu un material de etanşare corespunzător.
5.3.2 Rezistenţa betonului
Valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului, fck a tuburilor de împingere trebuie

verificată prin încercări în conformitate cu 6.8. Valoarea verificată nu trebuie să fie mai mică decât
valoarea caracteristică declarată de către producător pentru calcul, aşa cum figurează pe documentele de
producţie.
5.3.2.2 Valoare prescrisă a rezistenţei
Rezistenţa caracteristică declarată de către producător în documentele de producţie nu trebuie să fie mai
mică decât 40 MPa (N/mm2).
5.3.3 Acoperire
Acoperirea minimă a tuburilor de împingere de beton armat, aşa cum este cerută la 5.2.2, trebuie crescută
cu 5 mm pe feţele exterioare ale acestora destinate a fi în contact permanent cu solul.
Nu trebuie să existe oţel în acoperirea de beton la suprafeţele de îmbinare care transmit sarcina în timpul
execuţiei.
26
SR EN 1916:2003
5.3.4 Forţa de împingere
Forţa de împingere pentru care a fost proiectat fiecare tub pentru execuţia prin împingere (forţa de
împingere teoretică admisibilă Fj ) trebuie declarată de către producător şi ţinută la dispoziţie. Această
forţă nu trebuie să fie mai mare decât forţa maximă determinată printr-un calcul de rezistenţă mecanică în
conformitate cu anexa B.
Efortul maxim care rezultă din parametrii de execuţie adoptaţi de către producător nu trebuie să
depăşească 60 % din rezistenţa caracteristică a betonului declarată de acesta (a se vedea anexa B).
NOTĂ – Forţa de împingere teoretică admisibilă declarată de către producător sau calculată în conformitate cu
anexa B nu ia în calcul nici unul dintre coeficienţii de siguranţă utilizaţi de către antreprenor pentru a ţine seama de
metoda de împingere, de deviaţia unghiulară a tuburilor, de natura solului, de riscurile eventuale şi de distribuţia
eforturilor pe suprafaţa de împingere (a se vedea figura B.1).
5.4 Tuburi cu orificiu de intrare
Îmbinare pentru racordarea la un tub cu orificiu de intrare trebuie proiectată astfel încât să asigure
conformitatea cu 4.3.7. Suprafaţa interioară a orificiului de intrare nu trebuie să conţină bavuri.
27
SR EN 1916:2003
6 Metode de încercare a produselor finite
6.1 Generalităţi
La evaluarea conformităţii se aplică prevederile de la 6.2 până la 6.8 inclusiv , pentru toate elementele, în
afara de menţiunea contrară din tabelul 5.
Tabelul 5 – Recapitularea cerinţelor referitoare la încercări
Tuburi Accesorii
Tub pentru Tub Tub cu Tub Element
Paragraf Cerinţă execuţia de orificiu cu de
Tub Cot
prin racord de racord reducţie
împingere intrare adaptor
4.2.6.1 Absorbţie de apă T/R T/R T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra
4.3.2 Control vizual al T/R T/R T/R T/R T/R T/R T/R
aspectului
suprafeţei
4.3.3 Caracteristici
geometrice:
- elemente T/R T/R T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra
-. profilurile
îmbinărilor T/R T/R T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra
4.3.4 Îmbinări şi garnituri T T Tc Tc Tc Tc TC
de etanşare b
4.3.5 Rezistenţa la rupere T/R T/R - - -

Rezistenţa la Td Td - Td - - .
încovoiere
longitudinală
4.3.7 Etanşeitate la apă:
- încercare T/Re T/Re T/Re T/Rf T/Rf T/R T/Rg
hidrostatică
- încercare pe
îmbinare T/R T/R T/Rg T/Rh T/Rh T/Rh T/Rh
5.2.1, 5.2.2 Armături şi T/R T/R T/Ra T/Ra T/Ra T/Ra T/Aa
şi 5.2.3 acoperire
5.3.2.1 Rezistenţa carotelor - T/R - - - - -
T semnifică încercare iniţială de tip
R semnifică încercare în cadrul supravegherii de rutină
a
neaplicabilă la accesorii produse plecând de la tuburi sau de la părţi de tuburi conforme cu prezentul standard
european;
b
Anexa A este aplicabilă atunci când este adoptată metoda 3 de la 4.3.4.2;
c
neaplicabilă la accesorii care au aceiaşi proiectare a îmbinării ca şi tuburile;
d
neaplicabilă la tuburi › DN 250, nici la tuburi ≤ DN 250 la care lungimea interioară a trunchiului nu depăşeşte de şase
ori diametrul exterior;
e
neaplicabilă la elemente care au o grosime de perete teoretică › 125 mm;
f
pentru motive de securitate, neaplicabilă la elemente pentru care tubul principal are o dimensiune nominală > DN 800
sau racordurile o dimensiuni nominală › DN 300;
g
pentru motive de securitate, neaplicabilă la coturi › DN 300;
d
la alegerea producătorului, neaplicabilă la accesorii care au aceeaşi proiectare a îmbinării ca şi tuburile.
28
SR EN 1916:2003
6.2 Profilurile îmbinărilor
Conformitatea cu dimensiunile critice ale profilurilor îmbinărilor şi cu toleranţele acestora trebuie evaluată
în raport cu documentele de producţie.
6.3 Armături
Se decupează o bucată dintr-o parte intactă a unui element de beton armat care a fost supus la o
încercare la rupere, atât cât este cerut în cadrul unei încercări iniţiale de tip sau unei încercări continue,
încât să se poată examina în acelaşi timp armăturile periferice şi armăturile longitudinale şi să se
evalueze conformitatea acoperirii cu cerinţele de la 5.2.1, 5.2.2 sau 5.3.3 după caz.
6.3.1 Poziţie şi procent de armături
Intervalul şi procentul de armături periferice trebuie măsurate pe o lungime de cel puţin 1 m şi verificată,
conformitatea cu documentele de producţie şi cu 5.2.1. Conformitatea cu 5.2.1 a distanţei dintre
armăturile periferice şi extremitatea capătului drept sau mufei trebuie de asemenea verificată.
De asemenea, se verifică dacă armăturile longitudinal (atunci când ele există) sunt conforme cu
6.3.2 Acoperire
Armătura trebuie degajată, acoperirea măsurată şi valoarea minimă rotunjită la milimetru apropiat. Se
verifică atunci conformitatea acoperirii cu 5.2.2 sau 5.3.3 după caz.
6.4 Rezistenţă la rupere
Rezistenţa (le) la rupere trebuie determinată (te) în conformitate cu metoda (le) corespunzătoare stabilită
(te) în anexa C.
6.5 Rezistenţă la încovoiere longitudinală
Rezistenţa la încovoiere longitudinală trebuie determinată în conformitate cu una dintre metodele stabilite
în anexa D, la alegerea producătorului.
6.6 Etanşeitate la apă
Etanşeitatea la apă a elementelor individuale şi a îmbinărilor trebuie determinată conform cu metodele

specificate în anexa E.
6.7 Absorbţie de apă
Absorbţia de apă a betonului trebuie determinată conform cu metoda stabilită în anexa F.
6.8 Rezistenţa betonului din tuburile pentru execuţia prin împingere
Rezistenţa la compresiune a betonului din tuburile pentru execuţia prin împingere trebuie determinată
conform cu ISO 4012 şi încercarea trebuie realizată pe două probe prelevate prin carotare din treimea
lungimii interioare a trunchiului; se calculează apoi valoarea medie dintre două rezultate.
Înălţimea carotelor trebuie să fie egală cu diametrul ± 10 mm:
- atunci când se utilizează carote cu diametru de 100 mm ± 1 mm, rezultatul trebuie aplicat fără
coeficient de conversie;
29
SR EN 1916:2003
- atunci când se utilizează carote cu diametru de 50 mm ± 1 mm, trebuie să se aplice un coeficient de
conversie egal cu 0,9.
Este admisă interpolarea lineară pentru diametre intermediare.
7 Evaluarea conformităţii
7.1 Generalităţi
Sistemul de asigurare a calităţii la producător trebuie să fie conform cu specificaţiile din anexa G.
NOTA 1 – Se recomandă să se demonstreze conformitatea cu prezentul standard european printr-o certificare de

produse realizată de către un organism de certificare agreat, conform cu EN 45011. Totuşi, se atrage atenţia asupra
tabelului ZA.2 care indică paragrafele vizate prin decizia Comisiei Europene care defineşte sistemul de atestare a
conformităţii de aplicat pentru marcajul CE în contextul Directivei - Produse pentru construcţii (89/106). Pentru ca să
nu fie obligat producătorul la o dublă procedură, Comisia a declarat că dacă cea mai severă dintre cele două
proceduri este aplicată, cealaltă, care se aplică aşa cum se descrie la ZA.2, se poate considera ca fiind satisfăcută.
NOTA 2 – Atunci când elementele sunt certificate de către un organism de certificare agreat (şi conform cu
EN 45011) nu este necesar nici un control la recepţie de către sau pentru client, în afară de ceea ce priveşte
marcare.
7.2 Moduri de lucru pentru evaluarea produselor
Modurile de lucru sunt următoarele:
1) încercarea iniţială de tip a produsului;
2) controlul producţiei în uzină;
3) încercări suplimentare pe probe în conformitate cu planul de eşantionare stabilit în prezentul

standard european.
7.2.2 Încercări iniţiale de tip
Încercările iniţiale de tip trebuie efectuate pentru a se demonstra conformitatea elementelor cu prezentul
standard european. Încercările efectuate anterior conform cu cerinţele prezentului standard (acelaşi
produs sau grupă specificată de produse, aceleaşi caracteristici, aceiaşi metodă de eşantionare şi
încercare identică sau mai exigentă) pot fi luate în considerare. Trebuie efectuate încercări iniţiale de tip
de asemenea:
- la pornirea unui nou tip de produs;
- fiecare dată când există o modificare semnificativă în proiectarea, tipul de material sau metoda de
producţie.
Încercarea iniţială de tip constă din prelevarea de probe din linia de producţie (aşa cum este indicat în
tabelele H.1 şi H.2) şi a le supune la încercarea sau încercările respective. Pentru ca cerinţele de
încercare iniţială de tip să fie satisfăcute, trebuie ca ansamblul probelor să satisfacă cerinţele prezentului
standard european.
Rezultatele încercărilor iniţiale de tip nu pot fi utilizate pentru supravegherea de rutină.
Atunci când aparatura de încercare a producătorului a făcut obiectul unei etalonări oficiale, încercarea
iniţială de tip trebuie efectuată în mod normal cu această aparatură.
30
SR EN 1916:2003
7.2.3 Controlul producţiei în uzină
Controlul producţiei în uzină trebuie bazat pe un sistem de asigurare a calităţii aşa cum se descrie în
anexa G.
7.2.4 Încercări suplimentare de probe prelevate în uzină
Conformitatea cu prezentul standard european trebuie demonstrată prin prelevarea de probe cu ocazia
încercărilor iniţiale de tip şi a supravegherii de rutină ulterioare, aşa cum este descris în continuare.
Încercările trebuie realizate pe probele cu vârsta minimă declarată de către producător pentru
conformitatea cu prezentul standard.
Pentru încercările continue la rupere şi de etanşeitate la apă (pe tub singur), producătorul trebuie să
aplice controlul continuu pentru fiecare tip, dimensiune nominală şi rezistenţă a tubului în conformitate cu
specificaţiile din anexa I.
NOTĂ - În plus faţă de la încercarea de etanşeitate la apă (pe un singur tub ) stabilită, producătorul poate să aleagă
să realizeze încercări continue cu aer sau cu vid pentru a intensifica controlul producţiei în uzină.
7.2.5 Sarcini care revin organismului de certificare
Atunci când conformitatea cu prezentul standard european trebuie demonstrată printr-o certificare de
produse realizată de către un organism de certificare agreat, sarcinile acestuia sunt cele specificate în
anexa J.
8 Marcare
Fiecare element sau, atunci când aceasta nu este posibil, fiecare unitate de expediţie trebuie marcată în
mod durabil şi clar, identificarea elementului (elementelor) trebuie realizată astfel încât nici o incertitudine
să nu fie posibilă.
Marcarea trebuie să conţină cel puţin informaţiile următoare:
a) numele producătorului, marca comercială sau marca distinctă, precum şi locul de producţie;
b) numărul prezentului standard european, EN 1916;
c) data de producţie;
d) identificare materialului care constituie elementul;
e) identificarea oricărui organism de certificare terţă parte implicat;
f) clasa de rezistenţă (aşa cum este confirmată prin anexa I);
g) identificarea condiţiilor de utilizare altele decât condiţiile normale;
h) identificarea utilizării speciale prevăzute, dacă este cazul.
i) menţiunea « FORFECARE REDUSĂ » dacă metoda 4 este utilizată pentru a se demonstra

durabilitatea îmbinării.
NOTĂ - Atunci când cerinţele de la ZA.3, în ceea ce priveşte marcajul, necesită aceleaşi informaţii cu cele ale
prezentului articol , cerinţele prezentului articol sunt îndeplinite.
31
SR EN 1916:2003
Anexa A
(normativă)
Metode de încercare şi de calcul pentru garniturile de etanşare
A.1 Simboluri
Simbolurile utilizate în prezenta anexă au semnificaţia următoare:
bt lăţimea comprimată efectivă, în milimetri;
dso diametrul interior nominal al mufei, în milimetri;
dsp diametrul exterior nominal al capătului drept, în milimetri;
dsos diametrul interior nominal al mufei la nivelul dispozitivului mecanic care limitează deformaţia
(este egal cu dso în absenţa unui asemenea dispozitiv în mufă), în milimetri;
dsps diametrul exterior nominal al capătului drept la nivelul dispozitivului mecanic care limitează
deformaţia (este egal cu dsp în absenţa unui asemenea dispozitiv pe capătul drept), în
milimetri;
E modulul de elasticitate al cauciucului garniturii de etanşare, în megapascali;
F efortul de strângere, în newtoni;

Fd sarcina unitară repartizată considerată a rezulta din aplicarea forţei tăietoare stabilite, în
newtoni pe milimetru;
Fe efort de strângere pe unitatea de lungime, în newtoni pe milimetri;
Fs forţa tăietoare specificată, în kilonewtoni;
f presiunea medie aplicată pe epruvetă, în megapascali (newtoni pe milimetri pătraţi);
hm înălţimea garniturii de etanşare montată, egală cu hj l 1 + ε , în milimetri,
în care
hj este înălţimea nominală a garniturii de etanşare, în milimetri;
ε este alungirea relativă a garniturii de etanşare montată, egală cu (l2 – l1) / l1 ;
l1 este lungimea garniturii de etanşare înainte de montare, în milimetri;
l2 este lungimea garniturii de etanşare după montare, egală cu π (dsp + hj), în milimetri;
K este factorul combinat de toleranţă;
lt este lungimea epruvetei, în milimetri;
Ra abaterea aritmetică medie a aspectului suprafeţei, în milimetri;
δmax deformaţia maximă, în procente;
δmin deformaţia minimă, în procente;
32
SR EN 1916:2003
δ1 deformaţia minimă , făcând abstracţie de sarcina de forfecare, în procente;
δ2 deformaţia maximă , făcând abstracţie de sarcina de forfecare, în procente;
∆δmax variaţia deformaţiei maxime δ2 provocată de către sarcina de forfecare, în procente;
∆δmin variaţia deformaţiei minime δ1 provocată de către sarcina de forfecare, în procente;
A.2 Metode de încercare
A.2.1 Condiţii de aplicare
În prezenta anexă, indicaţia « metoda 1 » şi « metoda 2 » fac trimitere la metodele descrise la 4.3.4.2.
Aceasta este aplicabilă aşa cum se specifică la toate garniturile de etanşare a căror durabilitate a
îmbinării este de demonstrat prin metoda 1 sau prin metoda 2. În cazul garniturilor de etanşare înglobate
în beton, încercarea este realizată în raport cu faţa opusă a profilului îmbinării în timp ce pentru toate
celelalte garnituri de etanşare, amândouă feţele trebuie luate în considerare.
A.2.2 Principiu
Obiectul acestei încercări este să se evalueze dacă lăţimea efectiv comprimată şi presiunea medie pe o
parte oarecare a garniturii de etanşare care intervine în etanşare pe o secţiune a garniturii de etanşare
(metoda 1) sau deformaţia sa maximă (metoda 2) sunt în limitele specificate la 4.3.4.2. Înainte să înceapă
încercarea specifică a garniturii de etanşare şi a profilului îmbinării considerate, este necesar să se
dispună de diagrama efort -deformaţie adecvată pentru îmbinare.
Pentru realizarea încercării, se admite că sarcina de forfecare stabilită este repartizată pe o lungime a
garniturii egală cu diametrul sau cu lăţimea – conform cu forma secţiunii interioare – îmbinării la centrul
spaţiului circular nominal.
A.2.3 Aparatură
Aparatura trebuie să fie conformă cu specificaţiile standardului ISO 3384; totuşi, plăcuţele dispozitivului de
compresiune trebuie alcătuite dintr-un material solid adecvat iar planeitatea şi rugozitatea lor, măsurate
atunci când dispozitivul este demontat, trebuie să fie exacte respectiv de 0,05 mm şi de 1,6 µm Ra
aproximativ, aşa cum se defineşte în EN ISO 4287, aplicat utilizând regulile din EN ISO 4288. Atunci
când aparatura este asamblată, distanţa între plăcuţe trebuie să aibă o exactitate de ± 0,05 mm aproape.
În plus, dispozitivul de compresiune trebuie să aibă o formă astfel încât încercarea să reproducă
funcţionarea garniturii de etanşare în îmbinarea corespunzătoare, cu prag de oprire a forfecării eventuale,
fie că garnitura este înglobată sau nu în element.
Atunci când profilul îmbinării în dreptul garniturii de etanşare nu este paralel, trebuie refăcut, utilizând
profilate din acelaşi material cu plăcuţele dispozitivului de compresiune şi în contact cu acestea. Criteriile
de planeitate şi de rugozitate a suprafeţei pentru profiluri sunt aceleaşi cu criteriile pentru plăcuţe.
Aparatura trebuie să conţină reazeme pentru a se evita deplasarea longitudinală a epruvetei în timpul
încercării. Nu este necesar să se ia în considerare curbura reală a îmbinării . Reazemele trebuie unse cu
un lubrefiant cu silicon sau cu fluorosilicon aşa cum se descrie în ISO 3384.
A.2.4 Pregătire
Oricare ar fi încercarea, epruveta trebuie constituită dintr-o bucată din garnitura de etanşare considerată,
de o lungime de 100 mm ± 1 mm sau de două ori lăţimea nominală a garniturii de etanşare, dacă aceasta
este mai mare. Orice parte a garniturii în afara zonei implicate în etanşare poate fi retrasă din epruvetă,
precum şi toate părţile destinate a fi înglobate în beton; epruveta poate atunci să fie calată dacă este
necesar.
33
SR EN 1916:2003
A.2.5 Moduri de lucru
A.2.5.1 Stabilirea diagramei efort – deformaţie
Diagrama efort/deformaţie a garniturii de etanşare trebuie stabilită oricare ar fi încercarea la o temperatură

ambiantă de 20 oC ± 3 oC, utilizând aparatura şi o epruvetă conforme respectiv cu A.2.3 şi A.2.4. În primul
rând, epruveta trebuie deformată la 5% şi efortul de strângere necesar măsurat şi notat, apoi modul de
lucru trebuie repetat prin creşteri succesive cu 5% aşa cum se prevede în concepţia îmbinării, fără ca
uneori să depăşească 65%. În timpul acestei etape a modului de lucru, viteza de aplicare a deformaţiei nu
trebuie să depăşească 25 mm pe minut. Efortul de strângere trebuie măsurat pentru fiecare creştere de
5% după stabilizarea epruvetei pe o perioadă de 10 ± 2 s.
Atunci când aparatura permite să se evalueze simultan deformaţia şi lăţimea efectiv comprimată, aceste
prevederi pot fi aplicate concomitent cu prevederile de la A.2.5.2.2.
A.2.5.2 Mod de lucru adecvat pentru o garnitură de etanşare şi un profil de îmbinare
A.2.5.2.1 Etapă preliminară
Pentru metoda 1 valorile Fd, l2, ε , hm şi δ1 în primul rând trebuie calculate plecând de la relaţiile de mai
jos, utilizând, în cazul elementelor ovoide, lăţimea WN a elementelor pentru dso şi dsp.
Fd = Fs x 1 000 / [( dso+ dsp) / 2];
hm = hj / 1 + ε
în care
ε = (l2 –l1) / l1, şi
l2 = π (dsp + hj);
(2∆h j ) 2 + ∆d so + ∆d sp ] x100 /(2 x hm)

2 2
δ1 = [ 2hm – dso + dsp -
Diagrama efort/deformaţie specifică trebuie atunci să fie utilizată pentru a determina variaţia deformaţiei
minime ∆δmin provocată de către un efort unitar Fd , şi se calculează apoi deformaţia minimă δmin cu
ajutorul relaţiei următoare:
δmin = δ1 - ∆δmin
Pentru metoda 2, modul de lucru trebuie să fie acelaşi ca pentru metoda 1, sub rezerva că δ2 trebuie
calculată în locul lui δ1 cu ajutorul relaţiei următoare:
(2∆h j ) 2 + ∆d so + ∆d sp ] x 100 / (2 x hm)

2 2
δ2 = [ 2hm – dso + dsp +
Diagrama efort/deformaţie specifică trebuie atunci să fie utilizată pentru a determina variaţia deformaţiei
maxime ∆δmax provocată de către un efort unitar Fd , şi se calculează apoi deformaţia maximă δmax cu
ajutorul relaţiei următoare:
δmax = δ2 - ∆δmax
34
SR EN 1916:2003
A.2.5.2.2 Evaluarea lăţimii efectiv comprimate (Metoda 1)
Epruveta trebuie aşezată în aparatură la o temperatură ambiantă de 20 oC ± 3 oC şi comprimată pentru a

se ajunge la o deformaţie egală cu δmin ; se notează efortul de strângere F şi lăţimea efectiv comprimată
bt măsurate.
În cazul în care nu este posibil să se măsoare lăţimea efectiv comprimată atunci când epruveta este în
aparatură, trebuie să se prevadă un sistem care să permită să rămână reperele epruvetei comprimate pe
dispozitivul de compresiune (de exemplu înserând o hârtie carbon ). O dată deformaţia δmin atinsă,
efortul de strângere corespunzător trebuie notat, apoi epruveta scoasă de sub sarcină. Atunci epruveta
trebuie retrasă din dispozitiv şi se notează lăţimea efectiv comprimată măsurată plecând de la reperele
lăsate pe dispozitivul de compresiune.
A.2.6 Exprimarea rezultatelor
A.2.6.1 Lăţime efectiv comprimată (metoda 1)
Lăţimea comprimată efectivă bt este lăţimea suprafeţei de contact între cauciuc şi dispozitivul de
compresiune, aşa cum este măsurată la A.2.5.2.2.
A.2.6. 2 Presiune medie (metoda 1)
Presiunea medie f pe partea garniturii care intervine la etanşare trebuie calculată cu ajutorul relaţiei:
f = F l (lt x bt)
în care
f este presiunea medie, în megapascali (newtoni pe milimetru pătrat);
F este efortul de strângere necesar pentru a produce o deformaţie δmin, în newtoni;
lt este lungimea epruvetei, în milimetri;
bt este lăţimea efectiv comprimată, în milimetri.
A.2.6.3 Deformaţia maximă (metoda 2)
Deformaţia maximă δmax este valoarea calculată în conformitate cu A.2.5.2.1.
A.2.7 Exemple
A.2.7.1 Metoda 1
Tabelul A.1 prezintă un exemplu de moduri de lucru de urmat pentru a se evalua lăţimea efectiv
comprimată precum şi presiunea medie pe partea garniturii care intervine în etanşare. Diagrama
efort/deformaţie asociată, adecvată pentru garnitura de etanşare considerată, este prezentată în figura
A.1 şi nu este de utilizat decât pentru acest exemplu.
A.2.7.2 Metoda 2
Tabelul A.2 prezintă un exemplu de moduri de lucru de urmat pentru a se evalua deformaţia maximă pe
partea garniturii care intervine în de etanşare. Diagrama efort/deformaţie asociată, adecvată pentru
garnitura de etanşare considerată, este prezentată în figura A.1 şi este de utilizat numai pentru acest
exemplu.
35
SR EN 1916:2003
Legendă
1 Forţa pe unitatea de lungime a garniturii

2 Deformaţie
Figura A.1 – Diagrama efort/deformaţie specifică admisă pentru exemple şi luată în considerare
pentru determinarea lui ∆δmin (metoda 1) sau ∆δmax (metoda 2)
36
SR EN 1916:2003
Tabelul A.1 – Proceduri pentru evaluare aplicate la exemplu (metoda 1)
1) Ipoteze
DN dimensiune nominală DN 1 000

dso diametrul interior nominal al mufei 1 274,8 mm
dsp diametrul exterior nominal al capătului drept 1 250,0 mm
∆dso toleranţa la diametrul mufei ± 1,2 mm
∆dsp toleranţa la diametrul capătului drept ± 2,4 mm
Fs sarcina de forfecare (0,03 x DN) kN 30 kN
hj înălţimea nominală a garniturii de etanşare 20 mm
∆hj toleranţa la înălţimea garniturii de etanşare ± 0,7 mm
l1 lungimea garniturii de etanşare înainte de montare 3 630 mm
2) Formule şi calcule
Fd Fs x 1 000 / [(dso + dsp)/ 2] = 30 x 1 000/ [(1274,8 + 1 250,0)/ 2] 23,8 N/mm

l2 π (dsp +hj) = π (1 250 + 20) 3 990 mm
ε (l2 – l1)/ l1 = ( 3 990 – 3 630)/ 3630 0,10
0.5
hm Hj / (f +) = 20 / (1 + 0,10 )0,5 19,1 mm
2 2 2 0,5
δ1 {2 km -dso + dsp –[(2 ∆hj) + ∆dso + ∆dsp ) } x 100 / 2 hm
= {2x19,1-1274,8+1250,0-[(2 x 0,7)2+1,22+2,42]0,5| x 100/(2x19,1) 27,1 %

δmin (i) se determină ∆δmin plecând de la diagrama efort/deformaţie: 18,1 %
(ii) δ1 - ∆δmin = 27,1 – 18,1 9%

bt min. 50 % din (dso – dsp)/ 2 ≥ 0,5 (1274,8 – 1250,0)/2 6,2 mm

3) Mod de lucru şi evaluare
Mod de lucru: a) se comprimă epruveta (lungimea lt = 100 mm) pentru a obţine o

deformaţie minimă δmin egală cu 9,0 %
b) se notează efortul de strângere F ; 200 N
c) se măsoară lăţimea efectiv comprimată bt ; 0,5 mm
d) se calculează F / (lt x bt) pentru a obţine presiunea medie f 0,19 MPa

(N/mm2)
Cerinţe: bt ≥ 6,2 mm Conform
f ≥ 0,15 MPa (N/mm2) Conform
37
SR EN 1916:2003
Tabelul A.2 – Proceduri de lucru de evaluare aplicate la exemplu (metoda 2)
1) Ipoteze

Fs sarcina de forfecare (0,03 x DN) kN 30 kN
∆hj toleranţa la înălţimea garniturii ± 0,7 mm
Fd Fs x 1 000 / [(dso + dsp)/ 2] = 30 x 1 000/ [(1274,8 + 1 250,0)/ 2] 23,8 N/mm

l2 π (dsp +hj) = π (1 250 + 20) 3 990 mm
ε (l2 – l1)/ l1 = ( 3 990 – 3 630)/ 3630 0,10
hm hj / (f + ε)0.5 = 20 / (1 + 0,10 )0,5 19,1 mm
2 2 2 0,5
δ2 {2 km -dso + dsp –[(2 ∆hj) + ∆dso + ∆dsp ) } x 100 / 2 hm 43,0 %
= {2x19,1-1274,8+1250,0-[(2x0,7)2+1,22+2,42]0,5| x 100/(2x19,1)
δmax (i) se determină ∆δmax plecând de la diagrama specifică efort/deformaţie 8,1 %
(ii) δ2 + ∆δmax = 43,0 +8,1 51,1 %
3) Evaluare
Cerinţe: a) δmax ≤ 65 %
Conform
A.3 Metodă de calcul
A.3.1 Condiţii de aplicare
Metoda de calcul următoare nu este admisă ca o alternativă la încercarea conform cu A.2 decât atunci
când garnitura de etanşare are o secţiune transversală circulară sau o altă secţiune convexă , nu conţine
alveolă (cel puţin în zona implicată în etanşare) şi este utilizată într-o îmbinare care conţine dispozitive
mecanice care limitează deformaţiile garniturii la 65% din înălţimea sa iniţială. Această metodă este
întotdeauna aplicabilă atunci când metoda 4 este utilizată pentru a se demonstra durabilitatea unei
îmbinări.
A.3.2 Baze de calcul
Pentru metoda 1, lăţimea efectiv comprimată bt şi presiunea medie f pe o parte oarecare a unei garnituri
de etanşare care intervine în etanşare trebuie calculate după cum urmează, utilizând, în cazul tuburilor
ovoide, lăţimea corespunzătoare WN pentru valorile dso, dsp, dsos şi dsps:
δmin = [ 2hm – dso + dsp - dsos + dsps – K] x 100 l (2 hm)
δmax = [ 2hm – dso + dsp + dsos - dsps + K] x 100l l (2 hm)
în care
K este factorul combinat de toleranţă pentru metoda de calcul, în milimetri:
(2∆h j ) 2 + ∆d so + ∆d sp + ∆d 2 sos + ∆d sps

2 2 2
K =
cu
38
SR EN 1916:2003
∆dso toleranţa la diametrul interior al mufei, în milimetri;
∆dsp toleranţa la diametrul exterior al capătului drept, în milimetri;
∆dsos toleranţa la diametrul interior al mufei la nivelul dispozitivului mecanic care limitează deformaţia
(este egală cu ∆dso în absenţa unui dispozitiv în mufă), în milimetri;
∆dsps toleranţa la diametrul exterior al capătului drept la nivelul dispozitivului mecanic care limitează
deformaţia (este egală cu ∆dsp în absenţa unui dispozitiv în capătul drept), în milimetri;
∆kj toleranţa la înălţimea garniturii, în milimetri;
Fe = E x hm [1,25 (δmin /100)3/2+ 50 (δmin /100)6 ]
bt = 0,5 hm [π/ 2 - (1- δmin /100)2 ] / (1- δmin /100]
f = Fe / bt
NOTĂ - Formula de calcul a lăţimii comprimate efective bt este empirică şi nu este valabilă pentru deformaţiile minime
δmin mai mici cu 5%; în practică, totuşi, aceasta nu are importanţă.
Atunci când o garnitură de etanşare este produsă pe baza unui volum determinat, ∆kj trebuie presupus
nul pentru calculul factorului combinat de toleranţă K.
Pentru metoda 2, δmax trebuie calculat cu ajutorul indicaţiilor corespunzătoare de mai sus.
Pentru metoda 4, deformaţia minimă δ1, deformaţia maximă δ2 şi lăţimea efectiv comprimată bt trebuie
calculate după cum urmează, utilizând, în cazul tuburilor ovoide, lăţimea corespunzătoare WN pentru
valorile dso şi dsp :
(2∆h j ) 2 + ∆d so + ∆d sp ] x 100/(2x hm)

2 2
δ1 = [2hm – dso + dsp -
(2∆h j ) 2 + ∆d so + ∆d sp ] x 100/2 x hm)

2 2
δ2 = [2hm – dso + dsp +
bt = o,5 hm [π / 2 –( 1 - δ1 / 100)2 ] / [ 1 - δ1 /100]
39
SR EN 1916:2003
A.3.3 Exemple
A.3.3.1 Metoda 1
Un exemplu de metodă de calcul a grosimii efectiv comprimate şi a presiunii medii pe o zonă oarecare a
garniturii care intervine în etanşare este prezentat în tabelul A.3. Ipotezele de bază pentru exemplu sunt
prezentate schematic în figura A.2.
NOTĂ - Deşi ipotezele de calcul referitoare la tuburi sunt analoage, nu este cazul să se presupună o corelare între
valorile grosimii comprimate efective şi presiunii medii determinate în exemplele din tabelele A.1 şi A.2; în primul caz ,
se presupune că nu există prag de oprire a forfecării din beton.
Legendă
1 Prag de oprire a forfecării de beton înglobat la capătul drept

2 Înălţimea aplicată hm (19,1 mm)
3 Inel de etanşare « O inel » hj ± ∆hj (20 ± 0,7 mm)
4 Mufă paralelă cu trunchiul , deci dsos = dso ; şi ∆dsos = ∆dso
5 dsps ± ∆dsps (1270,4 mm ± 2,0 mm)
6 dsp ± ∆dsp (1 250,0 mm ± 2,0 mm)
7 dso + ∆dso = dsos + ∆dsos (amândouă 1274,8 mm ± 1,0 mm)
8 DN 1 000
Figura A.2
A.3.3.2 Metoda 2
Un exemplu de metodă de calcul pentru a se evalua deformaţia maximă a garniturii care intervine în
etanşare este prezentat în tabelul A.4. Diagrama efort/deformaţie specifică asociată, adecvată cu
garnitura de etanşare considerată, este prezentată în figura A.1 şi nu se aplică decât la prezentul
exemplu.
A.3.3.3 Metoda 4
Un exemplu de metodă de calcul al deformaţiei minime, al deformaţiei maxime şi a lăţimii efectiv

comprimate a garniturii de etanşare este prezentat în tabelul A.5. Ipotezele de bază admise pentru
exemplu în sunt în principiu cele prezentate schematic în figura A.2, făcând abstacţie de faptul că mufa nu
are prag de forfecare de beton şi că toleranţele sunt adaptate în consecinţă.
40
SR EN 1916:2003
Tabelul A.3 – Proceduri de evaluare aplicate la exemplu (metoda 1)
1) Ipoteze
- asamblare care conţine un prag de oprire a forfecării de beton turnat pe capătul -
drept (adică dsos = dso şi ∆dsos)
dsps diametrul exterior nominal al capătului drept la nivelul pragului de oprire a 1 270,4 mm
forfecării
∆dsps toleranţa la diametrul pragului de oprire a forfecării ± 2,0 mm
E Modul de elasticitate al cauciucului garniturii (40 DIDC)N1) 1,5 MPa
2
(N/mm )
l2 π (dsp +hj) = π (1 250 + 20) 3 990 mm

ε (l2 – l1)/ l1 = ( 3 990 – 3 630)/ 3630 0,10
0.5
hm Hj / (f +ε) = 20 / (1 + 0,10 )0,5 19,1 mm
K [(2∆hj) +∆dso +∆dsp +∆dsos +∆dsps ] = [ (2x0,7)2+1,02+2,02+1,02+2,02]0,5
2 2 2 2 2 0,5
3,46 mm
δmin {2 hm -dso + dsp –dsos + dsps - K} x 100 / 2 hm = {2x19,1-1274,8+1250,0 - 1 14,5 %
274,8 + 1 270,4 - 3,46]x100/(2x19,1)

δmax [2hm -dso + dsp +dsos+ dsps + K] x 100 / 2 hm = {2 x 19,1-1274,8+1250,0+ 55,7 %
1274,8 - 1 270,4 + 3,46] x 100/(2x19,1)
Fe E x hm[1,25 (δmin/100)2 + 50(δmin/100)6] = 1,50 x 19,1[1,25 x( 14,5/100)1,5 1,99 N/mm
+
50 x (14,5/100)6]
bt 0,5 hm [π /2– (1-δmin/100)2] / [1-δmin / 100] = 0,5x19,1 [π /2 - (1-14,5/ 100)2] / 9,4 mm
[1-14,5/100]
f Fe /bt = 1,99/4 0,21 MPa
2
(N/mm )
bt min 50 % of (dso + dsp)/ 2 ≥ 0,5 x (1.274,8 – 1 250,0)/2 ≥ 6,2 mm
3) Evaluare
Cerinţe de satisfăcut : a) bt ≥ 6,2 mm Conform
Conform
b) f ≥ 0,1 MPa(N/ mm2)
Conform
c) δmax ≤ 65 %
N1)
NOTĂ NATIONALĂ - A se citi GIDC (Grade de Duritate Internaţională a Cauciucului)
41
SR EN 1916:2003
Tabelul A.4 – Proceduri de calcul aplicate la exemplu (metoda 2)
1) Ipoteze
- asamblare care conţine un prag de oprire a forfecării de beton turnat pe capătul -
drept (adică dsos = dso şi ∆dso = ∆dsos
dsos diametrul exterior nominal al capătului drept la nivelul pragului de oprire a 1 270,4 mm
forfecării
∆dsps toleranţa la diametrul pragului de oprire a forfecării ± 2,0 mm
l2 π (dsp +hj) = π (1 250 + 20) 3 990 mm

ε (l2 – l1)/ l1 = ( 3 990 – 3 630)/ 3 630 0,10
hm hj / (f + ε)0.5 = 20 / (1 + 0,10 )0,5 19,1 mm
K [(2∆hj) +∆dso +∆dsp +∆dsos + ∆dsps ] = [ (2 x 0,7)2+1,02+2,02+1,02+2,02]0,5
2 2 2 2 2 0,5
3,46 mm
δmax {2 hm -dso+ dsp +dsos-dsps+ K] x 100/2hm 55,7 %
= [2x19,1-1274,8+1250,0 +1274,8 –1270,4+3,46] x100/(2x19,1)

3) Evaluare
Cerinţe de satisfăcut: a) δmax ≤ 65 %

Conform
42
SR EN 1916:2003
Tabelul A.5 – Proceduri de calcul aplicate la exemplu (metoda 4)
1) Ipoteze
l2 π (dsp +hj) = π (1 250 + 20) 3 990 mm

ε (l2 – l1)/ l1 = ( 3 990 – 3 630)/ 3 630 0,10
0.5
hm Hj / (f + ε) = 20 / (1 + 0,10 ) 0,5 19,1 mm
2 2 2 0,5
δ1 {2 hm - dso + dsp – [(2 ∆hj) + ∆dso + ∆dsp ) } x 100 / 2 hm 29,1 %
= {2 x 19,1-1274,8+1250,0-[(2 x 0,7)2+0,82+1,62]0,5| x 100/(2x19,1)

δ2 {2 hm -dso + dsp – [(2 ∆hj)2 + ∆dso2 + ∆dsp2) 0,5} x 100 / 2 hm 41,0 %
= {2x 19,1-1274,8+1250,0 - [(2 x 0,7)2+0,82+1,62]0,5 x 100/(2x19,1)

bt 0,5 hm [π /2- (1-δ1/100)2] / [1-δmin / 100] 14,4 mm
= 0,5x19,1 [π /2- (1-29,1/ 100)2] / [1-29,1/100]

3) Evaluare
Cerinţe de satisfăcut: a) bt ≥ 5 mm Conform
b) δ1 ≥ 25 % Conform
c) δ2 ≤ 50 % Conform
43
SR EN 1916:2003
Anexa B
(normativă)
Calcule de rezistenţă mecanică la împingerea tuburilor
B.1 Generalităţi
În timpul execuţiei, împingerea este aplicată axial pe ultimul tub sau pe un tub pentru execuţia prin
împingere intermediar şi provoacă eforturi de compresiune în secţiunea transversală la fiecare dintre
tuburi. În mod normal, forţa de compresiune axială este transmisă de la un tub la altul printr-un material
repartitor de împingere, dispus între secţiunile de extremitate.
În situaţia ideală care conduce la forţa de împingere teoretic maximă admisibilă – adică dacă axele
longitudinale de la două tuburi îmbinate sunt perfect aliniate şi dacă tuburile conţin suprafeţe de
împingere normale pe axa tubului – forţa de împingere transmisă de la un tub la altul şi eforturile în pereţii
tuburilor sunt uniform repartizate.
Totuşi, deşi în practică în mod normal o reţea este prevăzută a fi rectilinie, este întotdeauna necesar să
se procedeze la adaptări de aliniament şi de nivel şi suprafeţele de împingere ale tuburilor sunt rar
normale pe axa tubului; aceasta antrenează în consecinţă o descentrare a împingerii de la un tub la altul.
Descentrarea se produce de asemenea atunci când reţeaua prevăzută este curbă.
În practică, aplicarea împingerii pe secţiunea transversală maximă poate să se facă cu o eroare limitată
de aliniere, cu condiţia ca materialul repartitor de împingere să rămână în contact cu ambele secţiunile de
extremitate (cazul îmbinării închise).
Paragrafele care urmează stabilesc modul de calcul a forţei de împingere teoretic maximă admisibilă
precum şi al forţei de împingere maximă admisibilă în cazul unei îmbinării închise şi prezintă relaţiile care
permit să se estimeze forţa de împingere în cazul în care materialul repartitor nu rămâne în contact cu
ambele secţiuni de extremitate ale tuburilor (cazul îmbinării deschise).
B.2 Simboluri
Simbolurile utilizate în prezenta anexă au semnificaţia următoare (a se vedea de asemenea figura B.1 şi B.2):
Ac suprafaţa (le) comprimată (te) a secţiunii (lor) de îmbinare, în metrii pătraţi;
de diametrul exterior de îmbinare, în metri;
di diametrul interior de îmbinare, în metri;
c coeficient de reducere a sarcinii (excentricitate), în metri;
F1 forţa de împingere aplicată pe şantier, în meganewton;
Fcj forţa de împingere maximă admisibilă în cazul unei îmbinării închise, în meganewtoni;
Fj forţa de împingere teoretic admisibilă declarată de către producător, în meganewtoni;
Fj max forţa de împingere teoretic admisibilă, în meganewtoni;
Foj forţa de împingere maximă admisibilă în cazul unei îmbinării deschise, în meganewtoni;
fck valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului, în meganewtoni (newtoni pe

milimetru pătrat);
z partea diametrului în care există compresiune în planul de îmbinare, în metri.
44
SR EN 1916:2003
B.3 Criterii de calcul
B.3.1 Principii
Calculul forţei de împingere pentru un anumit tub depinde de valoarea caracteristică a rezistenţei la
compresiune a betonului, fck, declarată de către producător pentru calcul şi verificată pe bază de încercări
pe epruvete carotate conform cu 6.8 (a se vedea 5.3.2.1), precum şi de suprafaţa comprimată a
secţiunilor de asamblare, Ac.
Forţa de împingere teoretic admisibilă maximă Fj max trebuie calculată de către producător presupunând că
este perpendiculară pe secţiunile de extremitate (absenţa de deviaţie şi orice suprafeţe de împingere
normală pe axa tubului) şi aplicând la fck un coeficient de securitate (material) de 1,67fck (fck /1,67 = 0,6
fck).
Fj max = 0,6 fck x Ac (Fj ≤ Fj max)
În cazul unei îmbinări închise, forţa de împingere maximă admisibilă Fcj nu trebuie să depăşească
valoarea maximă calculată presupunând un efort nul la o extremitate a diametrului care creşte în mod
uniform până când atinge 60 % din Fck la extremitatea opusă:
Fcj = 0,5 Fj max atunci când Fcj = 0,5 Fj
În cazul unei îmbinări deschise şi împingerea aplicându-se în mod mai excentric, efortul de compresiune
maxim care se exercită la marginea suprafeţei de împingere nu trebuie să depăşească 60 % din fck.
Repartiţia corespunzătoare a eforturilor în îmbinare este reprezentată în figura B.1. În acest caz, forţa de
împingere maximă admisibilă Foj va fi mai redusă decât în cazul unei îmbinări închise.
Zonă comprimată
Diagrama eforturilor
Legendă
1 Îmbinare închisă (îmbinare în contact pe toată suprafaţa)
2 Îmbinare deschisă (îmbinare parţial în contact)
Figura B.1 – Zonă comprimată şi diagrama eforturilor în caz de deviaţie unghiulară
45
SR EN 1916:2003
Suprafaţa comprimată a secţiunilor de îmbinare trebuie calculată considerând grosimile minime de perete
la îmbinare (a se vedea figura B.2):
Ac = (de2 - di2) x π /4 în cazul îmbinărilor cu manşoane
Ac = [ ( de2 – di” 2 ) + (de” 2 – di 2) ] x π /4 în cazul îmbinărilor la jumătatea grosimii
NOTĂ - Suprafaţa Ac este suprafaţa comprimată a secţiunii de asamblare aşa cum este indicată în figura B.2 şi nu
cea a materialului repartitor de împingere eventual, care nu trebuie să reducă lăţimea de contact, măsurată de la
fiecare dintre margini cu mai mult de 20 %.
B.2.1
B.2.2
B.2.3
Legendă
B.2.1 Îmbinare cu manşon fixat

B.2.2 Îmbinare cu manşon liber
B.2.3 Îmbinare la jumătatea grosimii
Figura B.2 – Definirea diametrelor pentru diferitele tipuri de îmbinări conţinute

în grosimea peretelui
B.3.2 Cazul îmbinării închise
În cazul îmbinării închise, nu există un spaţiu între două tuburi adiacente, materialul repartitor de
împingere absoarbe orice deviaţie; în consecinţă, relaţia de aplicat pentru calculul forţei de împingere
maxime admisibilă Fcj este următoarea:
Fcj ≤ 0,5 Fj max în care Fcj = 0,5 Fj
şi 0,5 Fj max = 0,3 fck x Ac
B.3.3 Cazul îmbinării deschise
În cazul îmbinării deschise, două tuburi adiacente prezintă un spaţiu variabil între materialul repartitor de
împingere şi secţiunea îmbinării; în consecinţă, relaţia de aplicat pentru calculul forţei de împingere
maxime admisibile este următoarea:
Foj ≤ 0,3 e x fck x Ac în care Foj = e x Fcj
46
SR EN 1916:2003
şi e ≤ 1
Valoarea e în funcţie de diametrele de îmbinare este prezentată pe diagrama din figura B.3.
Figura B.3 – Coeficient de reducere a sarcinii (excentricitate)

e = Foj / Fcj în funcţie de diametrele de îmbinare
NOTĂ - Valorile din figura B.3 au fost calculate cu relaţia următoare:
e = e’ / (π x (1 - ξ2) x z/de)
cu (unghiuri exprimate în radiani):
ξ = dj /de
e’ = η x [ cos-1 ( -η) - ξ2 x cos –1 (-η / λ)] + [ (2 + η2) x 1 − η 2 - (2ξ2 + η2) x λ2 − η 2 ]/3
în care
η = 2 (z/de) - 1
şi
λ = ξ dacă ξ ≥ I η I;
λ = I η I dacă ξ < I η I:
47
SR EN 1916:2003
B.4 Exemple
B.4.1 Ipoteze de calcul
Tub:
di ‘ = 1 500 m
df = 1 735 m
di / de = 0,865
Rezistenţa betonului:
Valoarea declarată a rezistenţei caracteristice la compresiunea fck = 40 MPa (N/mm2)
Forţa de împingere:
Forţa de împingere teoretic admisibilă declarată Fj = 14,3 MN.
NOTĂ - Fj trebuie să fie mai mică decât sau egală cu Fj max . În acest exemplu , producătorul a ales să declare Fj
egală cu Fj max (a se vedea B.4.2).
B.4.2 Calcule
Ac = (de2 – di2 ) x π/4 (1,7352 - 1,5002) x π/4 = 0,597 m2;

Fj = 0,6 fck x Ac = 0.6 x 40 x 0,597 = 14,3 MN.
Cazul îmbinării închise
Fcj = 0,5 Fj = 0,5 x 14,3 = 7,2 MN.
Cazul îmbinării deschise
Se presupune aici, ţinând seama de deviaţia atinsă (în urma împingerii), că partea efectivă a diametrului
în care există compresiune în planul îmbinării :
z = 0,5 de
Coeficientul de reducere a sarcinii (excentricitate) e poate fi determinat plecând de la figura B.1, în care
trebuie să se considere o curbă intermediară între di / de = 0,8 şi di / de = 0,9:
e = 0,595
În cazul presupus al unei îmbinării deschise, forţa de împingere maxim admisibilă are:
Foj = e x Fcj = 0, 595 x 7,2 = 4,3 MN.
NOTĂ - Această forţă de împingere maxim admisibilă trebuie să fie mai mare decât forţa de împingere aplicată pe
şantier, F 1 , în care trebuie să se includă un coeficient de siguranţă determinat de către antreprenor, care ţine seama
1 ’
de metoda de împingere care se aplică, de natura terenului şi de condiţiile neprevăzute eventuale; fie F < F oj.
48
SR EN 1916:2003
Anexa C
(normativă)
Metodă de încercare pentru determinarea rezistenţei la rupere
C.1 Principiu
Obiectul acestei încercări este de-a evalua rezistenţa la rupere a unui tub. Pentru încercările iniţiale de tip
şi pentru încercările din cadrul controlului continuu, a se vedea tabelul C.1. Încercarea de referinţă pentru
rezistenţa la rupere trebuie întotdeauna să fie conformă cu prezenta anexă, fie că este vorba de un tub
de beton simplu controlat conform cu anexa K, fie de un tub de beton armat care face obiectul unui
control redus (a se vedea I.1.1)
Tabelul C.1 – Încercări prescrise de rezistenţă la rupere
Tuburi de beton simplu

Tuburi de beton armat
(în conformitate cu anexa I)
Tuburi de
Cu beton slab
Rezistenţa la rupere Fără a utiliza
utilizarea Control
opţiunea de armat Control redusa
opţiunii de curenta
la anexa K
la anexa K
Probă, Fc = 0,67 Fn - - T/R T/R -
Probă, Fc = 0,8 Fn - - - - T/R
Ultimă (rupere), Fu T/R T/R T/R T/R -

1,2 Fn - - - - T/R
Sarcina minimă la - T/R - - -

rupere, Fn
0,67 Fn reaplicată - - T/R - -
T semnifică încercarea iniţială de tip

R semnifică încercarea continuă în cadrul controlului continuu
a
A se vedea I.1.1.
C.2 Aparatură
Aparatura trebuie constituită dintr-un dispozitiv de încercare capabil să aplice sarcina întreagă fără
schimbări bruşte sau şocuri, cu o exactitate de 3 % faţă de sarcina de încercare prescrisă. Dispozitivul de
încercare trebuie echipat cu un dispozitiv de înregistrare a sarcinii.
C.3 Pregătire
La latitudinea producătorului, este permis să se umezească tubul în timp de maximum 28 h înaintea

încercării.
C.4 Mod de lucru
C.4.1 Generalităţi
Tubul trebuie aşezat în dispozitivul de încercare după cum este indicat în figura C.1 sau C.2 după caz şi
susţinut şi încărcat prin reazeme rigide aşezate paralel cu axa longitudinală a tubului. Reazemele pot fi
continue sau segmentate.
49
SR EN 1916:2003
Rezultanta sarcinii aplicate trebuie să treacă printr-un punct situat la o distanţă l/2 de secţiunea exterioară
a mufei iar sarcina trebuie repartizată uniform după cum este indicat în figura C.1 a). La latitudinea
producătorului, lungimea încărcată a tubului utilizat în încercare poate fi prelungită la dreapta mufei.
Atunci când se utilizează reazeme segmentate, lungimea încărcată nu trebuie să fie mai mică de 40 %
din lungimea interioară a trunchiului.
Pentru tuburi circulare, sarcina trebuie aplicată prin intermediul unui singur reazem superior. Reazemul
inferior trebuie alcătuit dintr-un suport în formă de V cu un unghi de deschidere (ß) de 150o ± 3o (a se
vedea figura C.2a) sau, la alegerea producătorului, din două suporturi cu distanţa între axe astfel încât să
sub-întindă un unghi de 30o ± 3o la centrul tubului (a se vedea figura C.2c). Pentru tuburi cu dimensiuni
mai mari ca DN 1 200, este permis, la alegerea producătorului, să se utilizeze un reazem superior în V cu
un unghi de deschidere (ß) de 150o ± 3o în locul unui reazem superior unic (a se vedea figura C.2b).
Pentru tuburile cu talpă sarcina trebuie aplicată cu ajutorul unui reazem superior şi ele trebuie aşezate pe
două suporturi cu distanţa dintre axe egală cu 0,3 din diametrul interior, sau lăţimea interioară, conform
cu forma secţiunii interioare (a se vedea figura C.3). Pentru tuburile cu dimensiuni nominale mai mari
decât DN 1 200, este permis, la alegerea producătorului, să se aplice sarcina, fie cu ajutorul unui reazem
superior în V cu un unghi de deschidere (ß) de 150o ± 3 o, fie cu ajutorul a două reazeme superioare cu
distanţa dintre axe egală cu distanţa care separă punctele de aplicare a sarcinii în cazul unui suport în
formă de V, calculată pentru dimensiunile reale ale tubului.
Banda de material elastomer a feţelor reazemului trebuie să aibă duritatea medie de 50 DIDC ± 5 DIDC
şi grosimea de 20 mm ± 5 mm.
Fiecare dintre benzile de reazem trebuie să aibă o lăţime maximă fixată de către producător şi conform
cu tabelul A.2, cu excepţia suporturilor în V pentru care nu este limită.
La latitudinea producătorului, benzile de reazem de elastomeri pot fi înlocuite cu benzi de mortar de ipsos
sau de sulf cu condiţia ca lăţimea să nu depăşească valorile indicate în tabelul C.2.
Tabelul C.2 – Lăţimea maximă a benzilor de reazem
Diametrul/Lăţimea tubului Lăţimea maximă

DN sau WN mm
DN/WN ≤ 400 50
400 < DN/WN ≤ 1 200 100
1 200 < DN ≤ 1 750 150
50
SR EN 1916:2003
Figura C.1 – Reazeme inferior şi superior pentru încercarea la rupere

Figura C.2a Figura C. 2b Figura C. 2c
(neaplicabilă pe tuburile cu DN ≤ 1 200)
51
SR EN 1916:2003
Figura C.3a Figura C.3b
Figura C.3 – Dispuneri pentru încercarea la rupere a tuburilor cu talpă în cazul în care sarcina
Figura C.2 – Dispuneri tip pentru încercarea la rupere a tuburilor circulare

este aplicată prin intermediul unui reazem superior unic
Sarcina trebuie aplicată astfel încât încărcarea să fie continuă până la sarcina de încercare specificată
la C.4.2, C.4.3 sau C.4.4, după caz. Viteza de creştere a sarcinii trebuie să fie cuprinsă între 20 kN/m şi
25 kN/m pe minut, dar nici o ajustare în reglajele dispozitivului de încercare nu trebuie realizată în timp ce
tubul începe să se deformeze rapid înainte de rupere.
C.4.2 Tuburi de beton simplu
Atunci când producătorul optează să nu controleze rezistenţa la rupere în conformitate cu anexa K,

sarcina trebuie adusă la sarcina ultimă (rupere) şi înregistrată. Atunci când controlul este efectuat în
conformitate cu anexa K pentru un procedeu specific, sarcina trebuie adusă la sarcina minimă de rupere
sau la sarcina ultimă (rupere), după caz, şi trebuie notat dacă elementul a rezistat la prima sau la această
ultimă sarcină, după caz.
C.4.3 Tuburi de beton slab armat
Sarcina trebuie adusă la sarcina de probă stabilită, menţinută timp de un minut iar tubul trebuie examinat
pentru a determina prezenţa de eventuale fisuri. Rezultatul acestui control trebuie înregistrat. În cazul în
care nici o fisură nu este pusă în evidenţă, atunci sarcina trebuie crescută până la sarcina ultimă
(rupere), şi aceasta trebuie înregistrată. Odată sarcina readusă la 95 % (sau mai puţin) din sarcina
înregistrată chiar dacă presiunea continuă să fie aplicată, elementul trebuie scos de sub sarcină, apoi
sarcina reaplicată până la 0,67 din sarcina minimă la rupere stabilită şi menţinută timp de un minut; se
notează dacă tubul a rezistat sau nu la această sarcină în perioada de timp fixată.
C.4.4 Tuburi de beton armat
Sarcina trebuie adusă la sarcina de probă (fisurare) şi menţinută. Orice eventuală fisură trebuie măsurată
în suprafaţă, optic, cu ajutorul unui lupe sau unui instrument echivalent, după trei până la cinci minute apoi
la intervale de unu sau două minute, sarcina fiind menţinută la sarcina de probă (fisurare) stabilită astfel
încât să se asigure că fisura este stabilizată. O fisură este considerată ca stabilizată atunci când două
măsurări consecutive sunt identice. Rezultatele de la fiecare control trebuie înregistrate. Pentru
încercarea iniţială de tip, şi dacă se specifică în tabelul I.1, sarcina trebuie în continuare crescută până
când se atinge sarcina ultimă (rupere) Fu şi această valoare trebuie înregistrată.
52
SR EN 1916:2003
Atunci când producătorul optează pentru controlul redus al rezistenţei la rupere pentru un procedeu
specific (a se vedea I.1.1), sarcina trebuie crescută numai până la 1,2 din sarcina minimă de rupere, Fn ,
în locul sarcinii ultime (rupere) Fu şi sarcina de probă (fisurare) , Fc trebuie adusă de la 0,67Fn (a se vedea
5.2.3) până la 0,8 Fn.
C.5 Exprimarea rezultatelor
Rezultatul încercării trebuie exprimat ca fiind sarcina totală, şi trebuie corectat în funcţie de dispozitivul de
încercare ales şi înregistrat de către producător pentru a obţine rezultatul efectiv al încercări, împărţit la
lungimea interioară a trunchiului.
Rezultatul efectiv al încercării Fa se obţine plecând de la relaţia următoare:
Fa = kb x (P + P*) / l
În care:
Fa este rezultatul efectiv al încercării , în kilonewtoni pe metru;
kb este un coeficient de conversie care depinde de dispozitivul de încercare (a se vedea tabelul C.3);
P este sarcina de încercare măsurată, în kilonewtoni;
P * este greutatea proprie efectivă a reazemului (reazemelor) de încărcare, în kilonewtoni;
l este lungimea interioară a trunchiului, în metri.

Tabelul C.3 – Coeficient de conversie kb
Secţiune Dispozitiv de încercare Coeficient de conversie

transversală DN/WN ≤ 1 200 DN/WN > 1 200 kb
a tubului
Circulară Figurile C.2a şi Figurile C.2a şi C.2c 1,0
C.2c
Figura C.2b 0,64
Circulară cu talpă Figura C.3a Figura C.3a 1,00
Figura C.3a cu reazem în a se calculat de către

formă de V la 150 o producător
(a se vedea NOTA 1) (a se vedea NOTA 2)
Ovoidă Figura C.3b - 1,00
o
NOTA 1 - La alegerea producătorului , este admis ca, în locul reazemului superior în formă de V la 150 , să se
utilizeze două reazeme cu o distanţă între axe egală cu distanţa care separă punctele de aplicare a sarcinii în cazul
reazemului în formă de V.
NOTA 2 - Coeficientul de conversie kb pentru tuburile circulare cu talpă încărcate prin intermediul unui reazem în
formă de V (sau două reazeme) depinde de distanţa între punctele de aplicare; pentru că structura conţine trei grade
de libertate, în fiecare caz trebuie realizat de către producător un calcul de rezistenţă .
NOTA 3 - O valoare de 1,00 pentru coeficientul de conversie kb nu este corectă decât dacă grosimea tălpii este
aceiaşi cu grosimea de perete a tubului. Dacă grosimea tălpii este mai mare decât grosimea de perete rămasă
structura conţine trei grade de libertate şi este necesar în fiecare caz un calcul de rezistenţă mecanică efectuat de
către producător.
53
SR EN 1916:2003
Anexa D
(normativă)
Metodă de încercare pentru determinarea rezistenţei la încovoiere longitudinală
D.1 Principiu
Obiectul acestei încercări este să se evalueze rezistenţa la încovoiere longitudinală a tuburilor circulare
de diametru mai mic decât sau egal cu DN 250, a căror lungime interioară a trunchiului este mai mare
decât de şase ori diametrul exterior.
D.2 Aparatură
Aparatura trebuie să fie în ansamblu rigidă şi masivă astfel încât distribuţia sarcinii să nu fie afectată în
mod considerabil de către o deformaţie sau o deplasare oarecare. Modul de rezemare şi de încărcare
trebuie să fie aşa cum se descrie la D.3.2 sau D.3.3. Aparatura trebuie etalonată în mod corespunzător şi
verificată pentru a fi aptă să aplice sarcina de încercare dorită.
D.3 Mod de lucru

D.3.1 Generalităţi
Epruveta trebuie constituită dintr-un tub circular întreg sau un tronson de tub circular, cu sau fără mufă;
lungimea interioară a trunchiului trebuie să fie mai mare decât 1,25 m. La latitudinea producătorului, este
admis să se umezească epruveta timp de maximum 28 h înainte de a se realiza încercarea.
Sarcina trebuie aplicată pe tub fără vibraţii bruşte sau şoc cu o viteză uniformă cuprinsă între 6 kN pe
minut şi 9 kN pe minut.
D.3.2 Încărcare în patru puncte
Tubul trebuie aşezat în poziţie orizontală cu un braţ de pârghie mai mare sau egal cu 300 mm într-un
dispozitiv aşa cum este cel din figura D.1 şi încărcat în consecinţă. Fiecare chingă trebuie proiectată astfel
încât să fie asigurat contactul pe un arc de cel puţin 120 o pe circomferinţa probei.
Dimensiuni în milimetri
Legendă
1 Chingă suport
2 Chingă de încărcare
Braţul de pârghie al trebuie să fie ≥ 300 mm
Figura D.1 – Dispozitiv de încărcare şi de rezemare (patru puncte)
54
SR EN 1916:2003
D.3.3 Încărcare în trei puncte
NOTĂ - Această metodă se recomandă numai atunci când modul de rupere corespunde în mod clar cu cel al unei
grinzi. Dacă există incertitudine (dacă există rupere a capetelor, de exemplu), se recomandă să se utilizeze metoda
descrisă la D.3.2.
Tubul trebuie aşezat în poziţie orizontală într-un dispozitiv ca cel din figura D.2 şi încărcat în consecinţă.
Cele trei blocuri de rezemare trebuie acoperite cu un material elastomeric cu o duritate medie de
50 DIDC ± 5 DIDC, cu grosime de 20 mm ± 5 mm şi cu lăţime de 100 mm ± 5 mm pe un arc de 120 o ,
adaptat la trunchiul de tub.
Dimensiuni în milimetri
Figura D.2 – Dispozitiv de încărcare şi de rezemare (trei puncte)
D.4 Exprimarea rezultatelor
Rezistenţa la încovoiere longitudinală este calculată ca fiind egală cu :
M = Pb x a1 / 2
în care
M este momentul încovoietor longitudinal rezistent, în kilonewon metru;
Pb este sarcina totală aplicată, în kilonewton;
a1 este lungimea braţului de pârghie = 0,5 x ( ls – 0,3), în metri;
ls este deschiderea între axe a reazemelor, în metri.
Rezistenţa la încovoiere longitudinală este calculată ca fiind egală cu:
M = Pb x lb / 4
în care:
M este momentul încovoietor longitudinal rezistent, în kilonewon metru;
Pb este sarcina totală aplicată, în kilonewtoni;
lb este distanţa dintre axele benzilor inferioare de rezem , în metri, şi trebuie să fie la fel de lungă
pe cât îi permite epruveta
55
SR EN 1916:2003
Anexa E
(normativă)
Metode de încercare pentru determinarea etanşeităţii la apă
E.1 Principiu
Obiectul acestor încercări este să se evalueze dacă un element individual sau o îmbinare rămân etanşe
sub presiunea hidrostatică internă stabilită. Încercarea hidrostatică nu este aplicabilă la elementele care
au grosime teoretică a peretelui mai mare decât 125 mm.
E.2 Aparatură
Aparatura utilizată pentru fiecare dintre aceste încercări trebuie să permită să se fixeze solid elementul
(elementele), să închidă extremităţile prin dispozitive adecvate şi să aplice presiunea hidrostatică internă
stabilită pe o durată cerută. Presiunea nu trebuie să depăşească valoarea stabilită cu mai mult de 10 %
şi nu trebuie în nici un caz să fie mai mică decât aceasta. Pentru încercarea de îmbinare, aparatura
trebuie să poată primi două elemente, montate cu o îmbinare elastică şi susţinute în aşa fel ca să se
poată deplasa unul faţă de altul în limite specifice.
E.3 Pregătire
La latitudinea producătorului, este permis să se umezească elementele în timpul unei durate maxime de
28 h înainte de încercare; înainte să efectueze încercarea producătorul trebuie să noteze dacă el a optat
sau nu pentru umezire. Suprafaţa exterioară a elementelor trebuie să fie suficient de uscată pentru a
permite evidenţierea oricărui eventual defect de etanşare.
E.4 Mod de lucru (încercare hidrostatică – încercări continue şi încercări iniţiale de tip)
Atunci când durabilitatea îmbinării este demonstrată prin metoda 1 sau metoda 3 de la 4.3.4..2, un
element singur trebuie solid fixat în aparatură, extremităţile sale obturate, apoi trebuie umplut cu apă
având grijă să elimine tot aerul. Presiunea hidrostatică internă trebuie atunci crescută progresiv până la
50 kPa (0,5 bari sau aproximativ de 5 m coloană de apă), măsurată de la axa elementului şi menţinută
pe durata de 15 min în cursul căreia conformitatea elementului cu 4.3.6 trebuie verificată înainte ca
presiunea internă să nu fie readusă la zero.
E.5 Mod de lucru (încercare pe asamblare)
E.5.1 Generalităţi
Două elemente trebuie îmbinate în aparatură cu garnitura (le) lor de etanşare şi închise extremităţile lor
izolând îmbinarea de încercat. Atunci când producătorul îşi propune să realizeze măsurări periodice ale
îmbinărilor (a se vedea tabelul H,2), încercarea iniţială de tip trebuie efectuată îmbinând elementele astfel
încât combinaţia de toleranţe admise să fie cea mai defavorabilă. În toate celelalte cazuri capătul drept şi
mufa de îmbinat trebuie alese la întâmplare dintre două elemente eşantionate. Cu ocazia umplerii
elementelor cu apă, trebuie să se aibă grijă ca din acestea să se elimine tot aerul.
E.5.2 Etanşeitate sub deviaţie unghiulară
Elementele trebuie deviate cu un unghi de 12 500/DN milimetri pe metru (sau 12 500/WN conform cu
geometria secţiunii interioare), sau un unghi de 50 mm pe metru, dacă această valoarea este mai mică,
având grijă ca aceasta să nu antreneze nici o dezordine structurală. În cazul elementelor ovoide, deviaţia
trebuie să se facă în planul vertical. Trebuie să se evite în timpul acestei operaţiuni, ca rostul sau rosturile
de pozare să nu se închidă din nou într-un punct oarecare al îmbinării; pentru aceasta, se poate de
exemplu să se introducă în punctele corespunzătoare o pană cu grosimea egală cu valoarea medie a
rostului indicat în documentele de producţie.
56
SR EN 1916:2003
NOTĂ – Unghiul calculat plecând de la deviaţia unghiulară nu este în mod necesar cel care poate fi acceptat în timpul
pozării, în special în timpul lucrărilor de împingere. Este recomandată o consultare între antreprenor şi producător .
Trebuie apoi aplicată şi menţinută pe o perioadă de 15 min o presiunea hidrostatică internă de 50 kPa
(0,5 bari sau aproximativ 5 m coloană de apă) măsurată la axa elementelor, trebuie apoi aplicată şi
menţinută pe o perioadă de 15 min în cursul căreia conformitatea îmbinării cu 4.3.7 trebuie verificată
înainte ca presiunea internă să nu fie redusă la zero.
E.5.3 Etanşeitate la apă sub forfecare
Asamblarea trebuie susţinută după cum este indicat în figura E.1.

Legendă
1. Axa garniturii de etanşare
Figura E.1 – Încercarea la sarcină de forfecare
Dacă o sarcina suplimentară Rs este necesară pentru a se obţine o reacţiune egală cu sarcina de
forfecare Fs (a se vedea figura E.1), aceasta trebuie aplicată vertical cât mai aproape posibil de secţiunea
exterioară a mufei cu o viteză aproximativ de 10 kN pe minut. Valoarea Rs trebuie calculată conform
relaţiiei următoare:
Rs = (Fs – Ww/2) x l1 ( l1 - as) ≥ 0, în kilonewtoni
în care:
Ww este greutatea unui element umplut cu apă, în kilonewtoni.
Sarcina trebuie transmisă prin intermediul unui reazem în formă de V care prezintă un unghi de
deschidere de minimum 120 o, cu lungime de 100 mm. La latitudinea producătorului, reazemul poate fi
prevăzut cu un material elastomer cu grosimea maximă de 20 mm şi cu duritatea medie mai mare sau
egală cu 45 DIDC.
Trebuie apoi aplicate şi menţinute timp de 15 min o presiunea hidrostatică internă de 50 kPa (0,5 bari sau
aproximativ 5 m coloană de apă), măsurată în axa elementelor şi o sarcină de forfecare Fs egală, în
kilonewtoni, cu 0,03 DN sau WN conform cu geometria secţiunii interioare, în decursul cărora
conformitatea îmbinării cu 4.3.7 trebuie verificată înainte ca presiunea internă să nu fie readusă la zero.
57
SR EN 1916:2003
E.5.4 Etanşeitate sub deviaţia unghiulară şi forfecare
În loc să se efectueze separat încercările de etanşeitate sub deviaţia unghiulară şi de etanşeitate sub
forfecare în conformitate cu E.5.2 şi respectiv E.5.3 , producătorul poate să aleagă să combine cele două
încercări.
Încercarea combinată constă, simultan, dintr-o încercare de etanşeitate la apă sub deviaţia unghiulară în
conformitate cu E.5.2 şi dintr-o încercare de forfecare în conformitate cu E.5.3 sub rezerva ca sarcina de
forfecare Fs în kilonewtoni să fie egală cu 0,01 din DN sau WN, în funcţie de forma secţiunii interioare.
Deviaţia unghiulară şi sarcina de forfecarea trebuie aplicate în acelaşi plan şi în aceiaşi direcţie.
Atunci când deviaţia unghiulară prescrisă este atinsă, trebuie să se procedeze la forfecare şi după aceea
se aplică presiunea hidrostatică internă în conformitate cu E.5.2 şi E.5.3.
Această prevedere trebuie menţinută pe perioada de 15 min. în cursul căreia conformitatea îmbinării cu
4.3.6 trebuie verificată înainte ca presiunea internă să nu se reducă din nou la zero.
E.6 Exprimarea rezultatelor
Trebuie consemnat dacă elementul individual sau îmbinarea a satisfăcut sau nu cerinţele stabilite.
58
SR EN 1916:2003
Anexa F
(normativă)
Metodă de încercare pentru măsurarea absorbţiei de apă
F.1 Principiu
Obiectul acestei încercări este să evalueze absorbţia de apă prin scufundarea betonului întărit, definită ca
diferenţa între masa unei probe scufundate în apă şi masa aceleaşi probe după uscare, raportată la
masa în stare uscată.
F.2 Probe
Masa probei, atunci când este decupată dintr-un element întărit, nu trebuie să fie mai mică de 2 kg şi nici
mai mare de 4 kg.
F.3 Aparatură
Aparatura constă dintr-o etuvă ventilată reglată la 105 oC ± 5 oC şi dintr-o balanţă cu exactitate egală cu
0,05 % din masa probei.
F.4 Mod de lucru
F.4.1 Determinarea masei a probei scufundate m1
Se ţine proba la o temperatură de 20 oC ± 3 oC, apoi se scufundă aceasta în apa de la robinet la aceiaşi
temperatură până la masa constantă. Această operaţie trebuie realizată pe etape, scufundând proba
succesiv, la intervale de o oră, aproximativ 1/3 din înălţime, apoi aproximativ 2/3 din înălţime şi în sfârşit
pe toată înălţimea sa, cu o acoperire finală de 20 mm.
Se consideră că masa constantă m1 este atinsă atunci când diferenţa de masă între două cântăriri efectuate
la interval de 24 h ± 1 h este mai mică decât 0,1 % din valoarea medie a masei probei scufundate,
Înaintea oricărei cântăriri, se usucă suprafaţa probei, de exemplu cu un burete (udat şi stors) ca să
elimine toată apă superficială de pe suprafaţa acestora.
F.4.2 Determinarea masei probei în stare uscată m2
Proba trebuie uscată până la masă constantă într-o etuvă ventilată a cărei temperatură este de 105 oC ± 5 oC.
NOTĂ – Este recomandat să se verifice dacă ventilaţia şi capacitatea etuvei sunt suficiente pentru a se usca numărul
de probe introduse. Se recomandă să nu se introducă probe umede înainte ca precedentele să fie complet uscate.
Masa m2 trebuie determinată după răcirea probei la o temperatură de 20 oC ± 3 oC. Se consideră că masa
constantă m2 este atinsă atunci când diferenţa de masă intre două cântăriri efectuate la cel puţin 24 h
interval este mai mică de 0,1 % din valoarea medie a masei probei uscate.
F.5 Exprimarea rezultatelor
Coeficientul de absorbţie a apei prin scufundare, Aw exprimat în procente, cu două zecimale, trebuie
dedus din relaţia următoare şi notat:
Aw = 100 x (m1 – m2) / m2
unde:
m1 este creşterea masei datorată la scufundare;
m2 este masa în stare uscată .
59
SR EN 1916:2003
Anexa G
(normativă)
Sistem de asigurare a calităţii la producător
G.1 Organizare
G.1.1 Responsabilitate şi autoritate
Trebuie definite responsabilitatea, autoritatea şi relaţiile tuturor persoanelor care conduc, efectuează şi
verifică sarcinile care au o incidenţă asupra calităţii; aceasta priveşte în special persoanele care au nevoie
de libertate şi de autoritate organizatorică pentru:
- a declanşa acţiuni care să prevină apariţia repetată a neconformităţilor;
- a identifica şi înregistra orice problemă de calitate referitoare la produs.
G.1.2 Reprezentant al managementului pentru controlul producţiei în uzină
Producătorul trebuie să desemneze o persoană care, faţă de alte responsabilităţi, trebuie să aibă
autoritatea, cunoştinţa şi experienţa producţiei elementelor care sunt necesare pentru a-şi asuma
responsabilitatea conducerii şi supervizării procedurilor de control al producţiei în uzină şi pentru a se
asigura că cerinţele impuse sunt aplicate în mod permanent.
G.1.3 Verificarea de către management

Sistemul de control al producţiei adoptat pentru a satisface la cerinţele prezentei anexe trebuie examinat
de către producător cu frecvenţa specificată în documentele de producţie pentru ca să se asigure că
acesta este în mod constant adecvat şi eficace. Înregistrările acestor verificări trebuie păstrate în
permanenţă.
G.1.4 Documente de producţie
După caz, documentele de producţie trebuie să conţină informaţiile următoare:
- lungimea interioară a trunchiului tuburilor (4.3.3);
- descrierea, dimensiunile, toleranţele la îmbinări şi garnituri de etanşare, şi părţile garniturii care asigură
etanşarea (4.3.3 / 4.3.6 / 6.2/H);
- conţinutul de fibre de oţel (5.1.1);
- armăturile (5.2.1 /.6.3.1 / G.9);
- valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului (5.3.2);
- rostul de pozare (E.5.2);
- frecvenţa de examinare a sistemului de control al producţiei (G.1.3);
- dacă se procedează la un control curent sau redus al rezistenţei la rupere a tuburilor de beton armat
I.1.1);
- rezistenţa la întindere şi la încovoiere a betonului (K);
- geometria secţiunii transversale a trunchiului (K).
60
SR EN 1916:2003
G.2 Sistem de control al producţiei în uzină
Producătorul trebuie să stabilească şi să actualizeze un sistem documentat de control al producţiei în

uzină care să permită să se asigure că elementele sunt conforme cu cerinţele specificate. O atenţie cu
totul specială trebuie acordată aspectelor următoare:
- pregătirea procedurilor şi instrucţiunilor documentate referitoare la sistemul de control al producţiei în

uzină, în conformitate cu cerinţele prezentului standard european;
- aplicarea efectivă a procedurilor şi instrucţiunilor documentate referitoare la sistemul de control al

producţiei în uzină.
G.3 Controale şi încercări
G.3.1 Generalităţi
Trebuie să fie disponibil ansamblul instalaţiilor, echipamentelor şi personalului necesare pentru a realiza
controalele şi încercările cerute. Această cerinţă poate de asemenea să fie satisfăcută dacă, prin
contract, producătorul sau reprezentantul său face să intervină un furnizor (menţinându-se
responsabilitatea primă) care deţine instalaţiile, echipamentele şi personalul necesar. Ansamblul
aparaturii de încercare şi de măsurare trebuie etalonat, controlat şi menţinut în bună stare astfel încât să
poată să dovedească conformitatea elementelor cu cerinţele impuse. Documentaţia şi certificatele
referitoare la această aparatură trebuie ţinute la dispoziţie. Echipamentele trebuie utilizate ca să asigure
că incertitudinea de măsurare este cunoscută şi compatibilă cu aptitudinea cerută în ceea ce priveşte
măsurarea pentru cerinţa specificată.
G.3.2 Stadiul controalelor şi încercărilor
Dacă este cazul, stadiul controalelor şi încercărilor trebuie identificat prin mijloace care să indice
conformitatea sau neconformitatea elementelor puse în evidenţă prin controalele şi încercările efectuate.
Marcarea elementelor poate fi efectuată în decursul producţiei, cu condiţia ca orice marcă de certificare şi
ca numărul standardului european să fie şterse de pe elementele neconforme.
G.3.3 Încercări
Încercările trebuie realizate în conformitate cu metodele de încercare stabilite în prezentul standard

european.
G.3.4 Înregistrarea controalelor şi încercărilor
Rezultatele controlului producţiei în uzină trebuie să fie corect înregistrate. Registrul (le) trebuie să conţină
descrierea elementelor, data de producţie, metoda de încercare utilizată, rezultatele încercării, limitele
utilizate precum şi semnătura persoanei care a realizat controlul.
Atunci când elementele controlate nu satisfac prezentul standard european sau dacă vreun indiciu arată
că ele nu le vor satisface, registrul (le) producătorului trebuie să conţină o notă care să indice măsurile
luate pentru face faţă situaţiei (realizarea unei noi încercări şi/sau acţiuni corective la nivelul procedeului
specific considerat).
Registrul (le) producătorului trebuie păstrat (te) timp de cel puţin cinci ani.
G.3.5 Reclamaţii
Detaliile despre toate reclamaţiile primite în ceea ce priveşte calitatea elementelor trebuie corect
înregistrate. Registrul sau registrele trebuie să conţină descrierea produsului, identificarea şantierului,
data de producţie, natura reclamaţiei şi acţiunea întreprinsă în consecinţă.
61
SR EN 1916:2003
G.4 Acţiune cerută în caz de neconformităţi
G.4.1 Rezultate nesatisfăcătoare
Dacă rezultatul unei încercări sau unui control referitor la un element nu este satisfăcător, producătorul
trebuie să ia imediat măsurile necesare pentru a remedia defectul. O dată defectul corectat, încercarea
sau controlul vizat trebuie repetate fără întârzieri, cu condiţia ca aceasta să fie tehnic posibil şi necesar
pentru a dovedi că defectele au fost corectate.
G.4.2 Neconformităţi
Neconformităţile (adică elementele neconforme cu una sau mai multe cerinţe ale prezentului standard
european) trebuie izolate şi marcate în consecinţă.
G.4.3 Informarea clientului
Dacă este necesar, în cazul în care elementele au fost livrate înainte ca rezultatele încercărilor să fie
cunoscute, trebuie făcută o notificare către clienţi cu scopul de a se evita orice deteriorare care ar rezulta.
Dacă elementele au fost livrate şi dacă producţia lor este respinsă atunci la evaluarea ulterioară a
acceptabilităţii, producătorul trebuie să notifice la fiecare dintre clienţi elementelor produse şi livrate
începând cu precedenta evaluare că nu poate fi asigurată conformitatea acestor elemente.
G.5 Manipulare, depozitare, condiţionare şi livrare
G.5.1 Generalităţi
Producătorul trebuie să stabilească, să documenteze şi să actualizeze procedurile de manipulare, de

depozitare, de condiţionare şi de livrare a produsului..
G.5.2 Manipulare
Producătorul trebuie să utilizeze metode de manipulare care să se evite degradarea sau deteriorarea.
G.5.3 Depozitare
Producătorul trebuie să dispună de suprafeţe de depozitare sigure, pentru a se evita degradarea sau
deteriorarea elementelor până la livrare.
G.5.4 Condiţionare şi marcare
Producătorul trebuie să controleze procedeele de ambalare, de păstrare şi de marcare (inclusiv

materialele utilizate) atât cât este necesar pentru a se asigura conformitatea cu prezentul standard
european.
G.5.5 Trasabilitate
Elementele sau grupele de elemente livrate trebuie să fie definitiv identificabile şi trebuie asigurată
trasabilitatea lor în ceea ce priveşte datele de producţie. Pentru aceasta, producătorul trebuie să
stabilească şi să actualizeze înregistrările prescrise prin specificaţia tehnică aplicabilă şi să marcheze în
consecinţă elementele sau documentele de livrare.
62
SR EN 1916:2003
G.6 Instruire şi personal
Producătorul trebuie să stabilească şi să actualizeze procedurile pentru instruirea întregului personal

însărcinat cu o activitate care are incidenţă asupra calităţii. Persoanele însărcinate să execute sarcini
speciale trebuie calificate pe baza unei instruiri iniţiale, unei instruiri suplimentare şi/sau unei experienţe
corespunzătoare, după caz. Trebuie actualizate înregistrările corespunzătoare referitoare la instruire.
G.7 Control al materialelor
Trebuie notate rezultatele numerice, şi cele care necesită o acţiune urmată de controale şi de încercări
specificate în tabelele de la G.1 până la G.8 inclusiv.
Tabelul G.1 se aplică pentru toate materialele.
TabelulGF.2 se aplică, de asemenea, pentru toate materialele:
- necertificate de către o terţă parte care se conformează cu EN 45011;
- care nu sunt produse în cadrul unui sistem de asigurare a calităţii conform cu EN ISO 9001 şi certificate
de către o terţă parte care se conformează cu EN 45012;
- care nu sunt produse de către o organizaţie care practică un sistem de asigurare a calităţii conform cu
prezentul articol şi care să fie auditat de către producătorul produsului de beton.
Tabelul G.1 – Controlul tuturor materialelor

Materiale Controale/încercări Obiectiv Frecvenţa minimă

Toate Controlul borderoului de livrare (şi, Să se asigure La fiecare livrare
materialele dacă este cazul, al etichetei de pe conformitatea livrării cu
conteiner) care arată conformitatea comanda precum şi
cu comanda (comanda trebuie să provenienţa dintr-o sursă
menţioneze specificaţia (le) corectă
63
SR EN 1916:2003
Tabelul G.2 – Controlul anumitor materiale
Materiale Controale /încercări Obiectiv Frecvenţă minimă

1.Ciment Producătorul trebuie să Să se asigure de Un control la 1000 tone,
verifice conformitatea cu conformitate cel puţin de două ori pe
specificaţia (le) lună
2. Agregate Control vizual al livrării Comparare cu aspectul La fiecare livrare
normal în ceea ce priveşte
granulometria, forma, Pentru fiecare sursă şi
impurităţi sau poluare fiecare granulometrie
3. Analiza granulometrică Să evalueze conformitatea 1. La prima livrare de la

prin cernere cu standardul sau cu o nouă sursă
granulometria convenită
2. În caz de incertitudine
după un control vizual
3.O dată pe săptămână,

mai des dacă condiţiile
locale sau de livrare fac
necesar
4. Agregate Încercări pentru a Să evalueze prezenţa şi 1. La prima livrare de la
determina prezenţa de cantitatea de impurităţi sau o nouă sursă
impurităţi organice sau de poluanţi
conţinut de cochilii 2. În caz de incertitudine

5. Aditivi Control vizual al aditivilor Compararea cu aspectul La fiecare livrare
normal
6. Măsurarea masei Compararea cu masa La fiecare livrare

volumice volumică normală
7. Adaosuri Control vizual al Compararea cu aspectul La fiecare livrare
adaosurilor normal
8. Apa de Analiza chimică sau Să se asigure că apa nu Numai dacă apa nu
amestec încercarea în conţine compuşi nocivi provine dintr-o reţea de
conformitate cu distribuţie publică:
specificaţia de referinţă
1 La prima utilizare de
la o nouă sursă
2 În caz de incertitudine
3. O dată pe an
4. Trei ori pe an atunci
când apa provine dintr-
un curs de apă
9. Fibre de Producătorul trebuie să Să se asigure de La fiecare livrare dar nu
oţel verifice conformitatea cu conformitate mai mult de o dată pe
10. Oţel beton Producătorul trebuie să Să se asigure de La fiecare livrare dar nu
verifice conformitatea cu conformitate mai mult de o dată pe
11. Garnituri Producătorul trebuie să Să se asigure de La fiecare livrare dar nu
de etanşare verifice conformitatea cu conformitate mai mult de o dată pe
64
SR EN 1916:2003
G.8 Control al echipamentului
Tabelul G.3 se aplică la controlul echipamentului.
Tabelul G.3 – Controlul echipamentului
Echipament Controale/ încercări Obiectiv Frecvenţă minimă

1. Depozitare Conform cu necesitatea Să se evite riscurile O dată pe săptămână
poluării
2. Aparatură de Controlul vizual al Să se asigure buna O dată pe zi
cântărire funcţionării funcţionare a aparaturii
3. Verificarea exactităţii Să se evite inexactitatea 1. Cu ocazia instalării

cântăririlor cântăririlor 2. De două ori pe an
3. În caz de incertitudine,
oricare ar fi aceasta
3. Dozatoare de Controlul vizual al Să se asigure că dozatorul Primul amestec al zilei

aditivi funcţionării este curat şi funcţionează pentru fiecare aditiv
corect
1. Cu ocazia instalării
5. Verificarea exactităţii Să se evite inexactitatea 2. De două ori pe an
dozării 3. În caz de incertitudine,
oricare ar fi aceasta
6. Contoare de Compararea cantităţii Să se evite inexactitatea 1. Cu ocazia instalării
apă reale dozate cu indicaţia de dozare 2. De două ori pe an
contoarului de apă 3. În caz de incertitudine,

oricare ar f aceasta
7 Dispozitiv de Control vizual Să se asigure că sistemul O dată pe zi
dozare de dozare funcţionează
volumetrică corect
8. Compararea masei reale Să se asigure exactitatea 1. Cu ocazia instalării
a componentelor dozării
amestecului cu masa 2. Din trei în trei luni
prevăzută, printr-o
metodă adecvată cu 3. În caz de incertitudine,
dispozitivele volumetrice oricare ar fi aceasta
9.Malaxoare Control vizual Să se verifice uzura O dată pe săptămână
echipamentului de
malaxare
10. Tipare şi Control vizual Să se verifice curăţenia O dată pe zi
rondele de bază tiparelor şi rondelelor de
bază
11. Controale dimensionale Să se controleze uzura Cu ocazia instalării sau
reinstalării tiparului sau cu
ocazia reînnoirii
echipamentului
65
SR EN 1916:2003
G.9 Control al procedeelor
Tabelul G.4 se aplică la controlul compoziţiei betonului faţă de cea prevăzută.
Tabelul G.5 se aplică la controlul producţiei.
Tabelul G.6 se aplică la controlul marcării şi depozitării.
Tabelul G.7 se aplică la controlul livrării.
Tabelul G.4 – Controlul compoziţiei betonului
Element al
Controale/ încercări Metodă Frecvenţă minimă
procedeului
1. Beton Conţinut de cloruri Calcul al conţinutului de La pornirea şi la fiecare
cloruri schimbare de livrare
2. Amestecare corectă Control vizual O dată pe zi pentru

fiecare malaxor
Se verifică dacă reţeta
3 Compoziţia O dată pe zi pentru
Dozaje corecte betonului utilizată este
amestecului fiecare malaxor
corectă
Tabelul G.5 – Controlul producţiei în uzină
Element al
procedeului
4. Producţie Procedeu de producţie Verificarea conformităţii O dată pe zi

corect cu documentele de
producţie
5. Armături Distanţa medie şi procentul Verificarea conformităţii O dată pe zi
de armături periferice pe cu documentele de
lungimea interioară a producţie, cu prezentul
trunchiului şi distanţa la standard şi cu
extremităţile capetelor drepte specificaţiile de calcul
şi mufelor
6. Produs Dimensiune (le) Măsurare La pornire şi o dată pe zi
semnificativă (e) conform cu
procedeul specific
TabelulG.6 – Controlul marcării şi depozitării
Element al
procedeului
7. Marcare Marcarea produselor Control vizual O dată pe zi
8. Depozitare Izolarea produselor Control vizual O dată pe zi
neconforme
Tabelul G.7 – Controlul livrării
Element al
procedeului
9. Marcare Marcare corectă a Control vizual O dată pe zi
produselor/documentelor
10. Încărcare Încărcare corectă Control vizual O dată pe zi
66
SR EN 1916:2003
G.10 Control al aparaturii de laborator
Tabelul G.8 se aplică la controlul aparaturii de laborator.
Tabelul G.8 – Controlul aparaturii de laborator
Aparatură Controale/ încercări Metodă Frecvenţa

minimă
1. Aparatură de Determinarea dimensiunilor Etalonare cu referire la O dată pe an
măsurare etalonul oficial
2. Aparatură de Determinarea masei Etalonare cu referire la O dată pe an
cântărire etalonul oficial
3. Dispozitiv de Determinarea temperaturii Etalonare cu referire la O dată pe an
măsurare a temperaturii etalonul oficial
4. Dispozitiv de Determinarea sarcinii Etalonare cu referire la O dată pe an
încercare a rezistenţei etalonul oficial
mecanice
5. Dispozitiv de Determinarea presiunii Etalonare cu referire la O dată pe an
încercare a etanşeităţii etalonul oficial
67
SR EN 1916:2003
Anexa H
(normativă)
Metode de eşantionarea pentru controlul produselor finite
Tabelul H.1 se aplică la controlul produselor finite atunci când acesta este cerut în conformitate cu 6.1
Tabelul H.1 – Moduri de lucru de eşantionare
Paragraf Încercare Încercare iniţială de tip Supraveghere de rutină

4.2.6.1 Absorbţie la apă 3S 1 G / lună
4.3.2 Control vizual al aspectului Toate elementele încercate Toate elementele
suprafeţei încercate
4.3.3 Caracteristici geometrice
- elemente 3N 3Y
- profiluri de îmbinări A se vedea tabelul G.2 A se vedea tabelul H.2
4.3.4 Îmbinări şi garnituri de Încercare sau calcul în -
etanşare anumite cazuri particulare
4.3.5 Rezistenţă la rupere 3 S în cazul betonului simplu A se vedea tabelul I.1
sau slab armat
1 S în cazul betonului armat
4.3.6.1 Rezistenţă la încovoiere 2S -
longitudinală
4.3.7 Etanşeitate la apă:
Metodele 1,3 şi 4 de la
4.3.4.2 3W A se vedea tabelul I.2
- element singur ( t ≤ 125 A se vedea tabelul H.2 A se vedea tabelul H.2
mm)
- fiecare tip de îmbinare A se vedea tabelul H.2 A se vedea tabelul I.2
Metoda 2 de la 4.3.4.2
- fiecare tip de îmbinare
5.2.1 Armături 1N Toate tuburile de beton
armat care au fost
încercate la rupere
5.2.2 şi 5.3.3 Acoperire 1 N pe fiecare tub care a fost Toate tuburile care au
supus la încercarea de tip fost încercate conform
conform cu 5.2.3, sau aparat cu 5.2.3 şi, în cazul
de măsurare a acoperirii utilizării unui aparat de
pentru alte elemente măsurare a acoperirii,
2 N/zi
5.3.2.1 Rezistenţa carotelor 1N J *)
G este încercarea pe grupă;
J este încercarea pentru 500 elemente produse pe grupă, cu un minimum de una pe lună;
N este încercarea pe tip şi dimensiune nominală;
S este încercarea pe tip, dimensiune nominală şi rezistenţă;
W este încercarea pe tip, dimensiune nominală şi grosime de perete;
Y este încercarea pe tip, dimensiune nominală şi clasă de rezistenţă pentru 1000 elemente produse, cu un
minimum de una pe tip şi an;
* )
* J se referă la mai multe carote de la acelaşi element (a se vedea 6.8).
68
SR EN 1916:2003
Tabelul H.2 –Metode de eşantionarea pentru încercările îmbinărilor
Încercări
1) Deviaţie unghiulară; şi
2) forţă de forfecare;
sau
3) deviaţie şi forfecare combinate.

Încercări iniţiale de tip Supraveghere de rutină
(dacă metodele 1, 3 sau 4 au fost utilizate conform

cu 4.3.4.2 pentru a se demonstra durabilitatea
îmbinărilor)
Două perechi de elemente din aceeaşi O pereche de elemente ale aceleaşi grupe pentru
grupă: 1000 elemente produse, cu minimum o încercare
pe an:
- cu acelaşi profil de garnitură ;
- cu acelaşi profil de garnitură ;
- cu acelaşi deschidere efectivă a
îmbinării după realizarea acesteia; - cu acelaşi deschidere efectivă a îmbinării
după realizarea acesteia;
sau, la latitudinea producătorului, dacă încercarea

iniţială de tip a fost realizată cu succes pentru
toleranţele cele mai defavorabile; este admis să nu
se verifice decât dimensiunile îmbinării şi garniturilor
de etanşare la frecvenţa declarată în documentele
de producţie, cu minimum :
- un element pentru 25 elemente produse,

pentru fiecare dimensiune nominală şi fiecare
tip;
- un element pe zi pentru fiecare dimensiune

nominală şi fiecare tip.
69
SR EN 1916:2003
Anexa I
(normativă)
Metode de eşantionarea pentru controlul continuu al etanşeităţii la apă
(element singur) şi al rezistenţei la rupere
I.1 Frecvenţa controalelor şi interpretarea rezultatelor
I.1.1 Frecvenţa controalelor
Atunci când controlul se face pe bază de evaluări individuale (a se vedea I.4.1), controlul intensificat
trebuie întotdeauna aplicat cu ocazia evaluării rezultatelor de încercare la rupere a tuburilor de beton
simplu sau slab armat. Cu ocazia evaluării tuturor celorlalte rezultate ale încercărilor, frecvenţele
controalelor corespund la trei tipuri de controale, cu severitate descrescătoare, după cum urmează:
- control intensificat: trebuie aplicat, cerinţă cu cerinţă, cu ocazia unei noi producţii sau unei schimbări
de procedeu de producţie sau atunci când se aplică regulile de trecere de la un nivel de control la un
altul de la anexa I.2 ;
- control normal: trebuie aplicat, cerinţă cu cerinţă, cu frecvenţele prevăzute, atunci când procedeul
specificat este sub control sau atunci când se aplică regulile de trecere de la anexa I.2;
- control redus: o frecvenţă de eşantionare redusă poate fi aplicată, cerinţă cu cerinţă, atunci când
regulile de trecere din anexa I.2 permit.
Controlul rezistenţei la rupere a tuburilor de beton simplu se face în mod normal la sarcina ultimă (rupere)
Fu . Totuşi, printr-un procedeu specific şi la latitudinea producătorului, acest control poate să se facă în
mod esenţial la sarcina minimă de rupere , Fn , în conformitate cu anexa K.
La latitudinea producătorului, controlul rezistenţei la rupere al tuburilor de beton armat trebuie să fie de
nivel « curent », fie de nivel « redus » specificat în tabelul I.1, iar valoarea reţinută trebuie stipulată în
I.1.2 Interpretarea rezultatelor
Acceptabilitatea încercărilor continue şi a supravegherii de rutină trebuie determinată individual sau

statistic în conformitate cu prevederile de la I.4.
I.2 Aplicarea regulilor de trecere de la un nivel de control la un altul

I.2.1 Trecerea de la control intensificat la control normal
Controlul intensificat trebuie să continue până când cinci probe consecutive satisfac cerinţele vizate, după
care controlul normal poate fi aplicat sau reluat.
I.2.2 Întreruperea controlului
Dacă 10 probe consecutive rămân supuse la controlul intensificat, planul de eşantionare trebuie
suspendat până ce se iau măsuri pentru ca să se amelioreze calitatea produselor controlate.
I.2.3 Trecere de la control normal la control redus
Controlul redus poate fi aplicat atunci când controlul normal este în vigoare, în măsura în care sunt
îndeplinite condiţiile următoare:
- ultimele 10 probe s-au dovedit conforme cu cerinţa considerată; şi
- producţia este sub control.
70
SR EN 1916:2003
I.2.4 Trecere de la control redus la control normal
Atunci când controlul redus este în vigoare, controlul normal trebuie reluat dacă una din situaţiile
următoare se produce la primul control (adică înainte de orice neacceptare eventuală):
- producţia devine neregulată sau este întârziată;
- alte condiţii cer ca să fie reluat controlul normal.
I.2.5 Trecere de la control normal la control intensificat
Atunci când controlul normal este în vigoare, controlul intensificat trebuie reluat dacă două probe sau mai
multe se dovedesc neconforme cu cerinţa considerată, pentru cinci încercări consecutive ale controlului
normal.
I.3 Control intensificat, normal şi redus
I.3.1 Control intensificat
Controlul intensificat corespunde la o frecvenţă de eşantionare dublă faţă de cea a controlului normal.
I.3.2 Control normal
Probele trebuie prelevate şi încercate în conformitate cu ceea ce urmează:
- rezistenţa la rupere :
după cum se defineşte în tabelul I.1;
- etanşeitatea la apă (hidrostatică):
după cum se defineşte în tabelul I.2, conform cu metoda utilizată la 4.3.4.2 pentru a se demonstra
durabilitatea îmbinărilor.
I.3.3 Control redus
Controlul redus corespunde cu o frecvenţă de eşantionare de două ori mai scăzută decât cea a controlului
normal.
71
SR EN 1916:2003
Tabelul I.1 – Controlul rezistenţei la rupere
Frecvenţa de eşantionare pentru încercarea tuburilora cu aceleaşi

dimensiuni şi valori de rezistenţă nominale, produse de către un
dispozitiv sau o unitate de producţie specifică (control normal)
Materialul Simbol (uri) Iniţial, sau Globalăb
tubului după o Producţia pe Frecvenţă de eşantionare
c
întrerupere săptămână
de 18 luni
sau mai mult
1 2 3 4 5
Beton Fu Una la <750 tuburi Un tub pentru 500 tuburi

simplu (fără pornirea d produse, dar cel puţin
a utiliza producţiei patru pe an
opţiunea din ≥ 750 tuburi Un tub pentru 750 tuburi
anexa K) produse
Beton Fn - <750 tuburi Un tub pentru 500 tuburi
simplu (cu produse, dar cel puţin
utilizarea patru pe an
opţiunii din ≥ 750 tuburi Un tub pentru 750 tuburi
anexa K) produse
Fu Una la Un tub din 5 în 5 dintre cele alese pentru Fn
pornirea d dar cel puţin unu din patru în patru săptămâni
producţiei
Beton slab 0,67Fn+Fu+0,67 Fn Una la <750 tuburi Un tub pentru 500 tuburi
armat pornirea d produse, dar cel puţin
producţiei patru pe an
≥ 750 tuburi Un tub pentru 750 tuburi
produse
Beton armat Fc=0,67Fn Una la <250 tuburi Un tub pentru 250 tuburi
(control pornirea d produse, dar cel puţin
curent) producţiei două pe an
250< tuburi<750 Unu pe săptămână c
≥ 750 tuburi Un tub pentru 750 tuburi
produse
Fu Una la Un tub din 5 în 5 dintre cele alese pentru Fn dar
pornirea d cel puţin unu pe an
producţiei
Beton armat Fc=0,8Fn Una la <250 tuburi Un tub pentru 500 tuburi
(control pornirea d produse, dar cel puţin
redus) producţiei patru pe an
25 0≤ tuburi <750 Un tub din două în două
săptămâni
≥ 750 tuburi Un tub pentru 1500
tuburi produse
1,2 Fn Una la Un tub din 10 în 10 dintre cele alese pentru
pornirea d Fn dar cel puţin unu pe an
producţiei
„continuă”
72
SR EN 1916:2003
„continuare”
a
O probă semnifică un tub.
b
Inclusiv proba prevăzută în coloana 3.
c
Semnifică cinci zile consecutive de producţie a tuburilor care au aceleaşi dimensiuni şi valori ale
rezistenţei nominale.
d
Semnifică în afară de încercări iniţiale de tip (a se vedea 7.2.2), dar, din cauză că toate probele
trebuie prelevate în mod aleatoriu, (a se vedea 3.1.28) nu este neapărat primul tub din producţia
normală.
NOTĂ - Rezultatul efectiv al încercării Fa trebuie utilizat pentru Fc, Fn şi Fu , după caz (a se vedea C.5).
Tabelul I.2 – Controlul etanşeităţii la apă: hidrostatică (Metodele 1, 2,3 şi 5), îmbinare
(Metoda 2)
Grosime teoretică a peretelui Producţie maximă în cursul zilelor de producţie consecutive care
precede eşantionarea - cazul controlului normal pentru fiecare tip,
a
(t) dimensiune nominală şi grosime de perete
mm
t ≤ 40 ≤ 250
40 < t ≤ 100 ≤ 500
100 < t -≤ 1 000
a
Dacă o dimensiune nominală, un tip sau o grosime de perete anumită nu au fost produse în decursul unei
perioade de 60 zile de producţie consecutive, trebuie procedat la o eşantionare cu ocazia repornirii producţiei,
sub rezerva de cel puţin o eşantionare pe an.
I.3.4 Exemple
Exemple de frecvenţe de eşantionare pentru inspecţia curentă a rezistenţei la rupere în conformitate cu

tabelul I.1 sunt prezentate în tabelul I.3.
73
SR EN 1916:2003
Figura I..3 – Exemple de frecvenţe de eşantionare pentru inspecţia rezistenţei la rupere (inspecţie curentă).
Maşină sau
instalaţie de Materialul Dimensiune nominală şi Zile de producţie ale numărului cumulat de tuburi
Acţiune
producţie tubului clasă de rezistenţă
specifică 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Beton DN 300 Tuburi produse : 250 500 750 1 000 1 250 1 500 1 750 2 000 2 250 2 500 2 750 3 000 3 250 3 500 3 750
Maşină “A”
simplu clasa de rezistenţă 165 Probe prelevate : 11>> < 12 > < 12 > < 12 > < 12 >
Beton DN 6200, Tuburi produse : 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1 000 1 100 1 200 1 300 1 400 1 500
Maşină “B”
simplu clasa de rezistenţă 135 Probe prelevate : 11 >> < 13 > < 13 >
Beton WN/HN 400/600 Tuburi produse : 100 200 300 400 5004 6004 700 800 900 1 000
simplu clasa de rezistenţă 135 Probe prelevate : 11 >> < 13 >
Maşină “C”
Beton slab DN 800, Tuburi produse : 100 200 300 400 5005
armat clasa de rezistenţă 110 Probe prelevate 11 >>
Tuburi produse : 250 500 750 1 000 1 250 1 500 1 750 2 000 2 250 2 500 2 750 3 000 3 250 3 500 3 750
Beton DN 600, Probe prelevate (Fc) :
Maşină “D” 11 >> < 16 > < 16 > < 16 > < 16 >
armat clasa de rezistenţă 135
SR EN 1916:2003
Probe prelevate (Fu) : 11>>
Maşină “E” Tuburi produse : 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1 000 1 100 1 200 1 300 1 400 1 500
Beton DN 1 200 Probe prelevate (Fp) : 11 >> < 17 > < 17 >
armat clasa de rezistenţă 110
Probe prelevate (Fu) : 11 >>
74
Tuburi produse : 50 100 150 200 2504 3004 350 400 450 500
DN 1 500 Probe prelevate (Fp) :
clasa de rezistenţă 110 11 >> < 18 >
Probe prelevate (Fu) :
Instalaţie de Beton 11 >>
producţie “F” armat Tuburi produse : 30 60 90 120 1509
DN 1 600 Probe prelevate (Fp) :
clasa de rezistenţă 90 11 >>
Tuburi produse : 10 20 30
Instalaţie de Beton DN 1 600 Probe prelevate (Fp) : 11 >>
producţie “G” armat clasa de rezistenţă 90
1 A se vedea coloana 3 a tabelului I.1

2 A se vedea coloana 4 şi 5 a tabelului I.1 pentru mai mult de 750 tuburi de beton simplu produse pe săptămână.
3 A se vedea coloana 4 şi 5 a tabelului I.1 pentru mai puţin de 750 tuburi din beton simplu produse pe săptămână.
4 Producţie de zile consecutive
5 Mai puţin de 750 tuburi de beton slab armat produse pe săptămână astfel încât proba prelevată la pornirea producţiei constituie cea prescrisă (a se vedea coloana 4 şi 5 a tabelului I.1).
6 A se vedea coloana 4 şi 5 a tabelului I.1pentru mai mult de 750 tuburi de beton armat produse pe săptămână.
7 A se vedea coloana 4 şi 5 a tabelului I.1 pentru între 250 şi 750 tuburi de beton armat produse pe săptămână.
8 250 tuburi din beton armat produse în timpul săptămânii, astfel încât proba prelevată la pornire a producţiei constituie cea prescrisă (a se vedea coloana 4 şi 5 a tabelului I.1).
9 A se vedea coloana 4 şi 5 a tabeluluiI.1 pentru mai puţin de 250 tuburi din beton armat produse pe săptămână.
SR EN 1916:2003
I.4 Determinarea acceptării
I.4.1 Controlul pe bază de evaluări individuale
I.4.1.1 Aplicare
Trebuie aplicat controlul pe bază de evaluări individuale, pentru toate probele, la rezultatele încercărilor
hidrostatică şi de rezistenţă la rupere, cu excepţia rezultatelor de încercare la sarcina ultimă (rupere) pe
tuburile de beton simplu şi de beton slab armat care satisfac condiţiile cerute pentru o evaluare statistică
(a se vedea I.4.2.2).
H.4.1.2 Mod de lucru
Fiecare rezultat al încercării (Fa, Fc, Fn, Fu după caz pentru încercarea la rupere) este comparat cu cerinţa
corespunzătoare a prezentului standard european.
Cerinţa referitoare la sarcina ultimă (rupere) Fu este:
Fu > Fn
unde
Fn este sarcina minimă pentru încercarea la rupere;
Modul de lucru pentru sarcina ultimă (rupere) Fu ( cu excepţie controlului tuburilor de beton simplu care
utilizează opţiunea de la anexa K şi controlului redus al tuburilor de beton armat) este vizualizat pe
diagrama din figura I.1.
Modul de lucru pentru controlul redus al tuburilor de beton armat este reprezentat schematic în figura I.2.
I.4.1.3 Criterii de acceptare
Dacă rezultatul este conform cu cerinţa de la I.4.1.2, producţia corespunzătoare trebuie acceptată.
Dacă rezultatul de la o încercare hidrostatică sau de la o încercare de rezistenţă la rupere alta decât o
încercare la sarcină ultimă (rupere) nu este conform cu cerinţa, o probă constituită din două tuburi
suplimentare din aceiaşi producţie trebuie să fie la rândul său supusă la încercare. Dacă două rezultate
de la această a doua probă sunt conforme, producţia corespunzătoare trebuie acceptată, cu excepţia
neconformităţilor. Dacă unul dintre rezultate sau două rezultate de la această a doua probă nu sunt
conforme, trebuie determinată partea producţiei corespunzătoare implicată şi această parte trebuie
respinsă.
Dacă un rezultat de la o încercare la sarcina ultimă (rupere) nu este conform cu cerinţa, se aplică cerinţele
de mai jos :
- dacă Fu ≥ Fn , o probă constituită din două tuburi suplimentare din aceiaşi producţie trebuie supusă la
încercare şi acceptarea determinată pe baza unei evaluări statistice (a se vedea I.4.2.4) a setului
rezultatelor de la această a doua probă şi a rezultatului neconform;
- dacă Fu < 0,95 Fn , producţia corespunzătoare trebuie respinsă.
Dacă rezultatul de la o încercare pe un tub armat încerca cu 1,2 Fn în cadrul unui control redus nu este
conform cu cerinţa (adică tubul nu se rupe), determinarea acceptabilităţii trebuie să fie după cum este
indicat mai sus, cu excepţie că rezultatul de încercare Fa trebuie comparat cu 1,14 Fn ( în loc de 0,95 Fn)
şi 1,2 Fn trebuie utilizat (în loc de Fn) pentru a determina limita inferioară statisticii de calitate, Q (a se
vedea I.4.2.4.2).
75
SR EN 1916:2003
control individual
încercarea unui tub
da
Fu > Fn ? acceptare
nu
nu
Fu ≥ 0,95 Fn ? respingere
da
da
tuburi armate ?
evaluare nu număr de da evaluare

individuală rezultate pe 12 luni statistică
≥5
încercarea a două (n-1) rezultate

tuburi suplimentare precedente
calcularea lui x3 calcularea lui x n
da acceptare da x ≥ Fn + kn s
x 3 ≥ Fn + k 3 s ? sau u
x n ≥ Fn + k n δ
nu respingere nu
Figura I.1 – Logigrama controlului la sarcina ultimă (rupere) pe bază de evaluări

individuale (cu excepţia controlului tuburilor de beton simplu conform cu opţiunea
din anexa K şi a controlului redus al tuburilor de beton armat)
76
SR EN 1916:2003
controale individuale
încercarea unui element
nu
Fc ≥ 0,8Fn ? respingere
da
da
acceptare
Fa > 1,2 Fn ?
nu
nu
Fa ≥ 1,14 Fn ? respingere
da
Evaluari individuale
încercarea a două tuburi

suplimentare
calcularea lui x3
da
x3 ≥ 1,2 Fn + k 3 s ? acceptare
nu
respingere
Figura I.2 – Logigrama controlului redus al tuburilor armate

pe bază de evaluări individuale
77
SR EN 1916:2003
I.4.2 Controlul rezistenţei la rupere pe baza unei evaluări statistice
I.4.2.1 Aplicare
Controlul rezistenţei la rupere pe baza unei evaluări statistice trebuie aplicat la rezultatele de încercare
pentru sarcina ultimă (rupere) Fu referitoare la tuburile de beton simplu sau slab armat care satisfac
condiţiile indicate în cele ce urmează şi, în timp ce acesta se aplică, trebuie stabilit dacă procedeul
specific de confecţionare a probelor a atins şi rămâne într-un stadiu de control statistic.
I.4.2.2 Condiţii necesare
Controlul pe bază de evaluări statistice trebuie aplicat atunci când cinci rezultate consecutive de încercare
la rupere pe probe provenite de la acelaşi procedeu specific sunt conforme cu cerinţele prezentului
standard european şi că acestea pot fi considerate că urmează o lege normală.
Controlul pe bază de evaluări individuale (a se vedea I.4.1) trebuie aplicat dacă numărul de rezultate de
încercări continue la rupere obţinut pe probe provenite de la acelaşi procedeu specific este mai mic decât
cinci pe an sau dacă rezultatele de încercare sunt considerate că nu urmează o lege normală.
I.4.2.3 Mod de lucru
Se efectuează controlul pe un set de n rezultate consecutive de încercări continue la rupere obţinute pe

probe provenite de la acelaşi procedeu specific, n fiind un număr fixat ales de către producător şi astfel
încât 3 ≤ n ≤ 15. Primul set este compus din ultimele trei rezultate conforme cu cerinţele prezentului
standard european.
Atât timp cât numărul de rezultate de încercare este mai mic decât n , controlul trebuie continuat pe bază
de seturi succesive, obţinute adăugând noile rezultate la setul existent.
Atunci când numărul de rezultate de încercare disponibile depăşeşte n , seturile utilizate în continuare
trebuie să fie seturi succesive de n rezultate, obţinute înlocuind rezultatele vechi cu cele mai recente.
După fiecare modificare a parametrilor de producţie sau de încercare susceptibilă să perturbe caracterul
normal al distribuţiei rezultatelor, un nou set trebuie constituit plecând de la rezultatele obţinute după
modificare.
I.4.2.4 Criterii de acceptare
I.4.2.4.1 Generalităţi
Producţia trebuie acceptată dacă rezultatele de încercare satisfac:
- în mod individual Fu ≥ 0,95 Fn
în care
Fu este sarcina ultimă (rupere); şi
Fn este sarcina minimă la încercarea la rupere;
şi
- în mod statistic: I.4.2.4.2 sau I.4.2.4.3.
Dacă una sau cealaltă condiţie nu este satisfăcută, trebuie stabilită partea producţiei corespunzătoare
vizată şi această parte trebuie respinsă.
78
SR EN 1916:2003
I.4.2.4.2 Determinarea acceptării atunci când nu este cunoscută abaterea-tip
Se consideră valoarea măsurată x a sarcinii ultime (rupere) Fu a ultimelor n probe consecutive.
Se calculează valoarea medie x şi abaterea-tip s corespunzătoare acestor n valori.

Se calculează limita inferioară a statisticii:calităţii Q care corespunde limitei inferioare stabilite:
Q= ( x – Fn)/s
în care
Fn este limita inferioară stabilită pentru sarcina minimă la încercarea la rupere.
Se compară apoi statistica de calitate cu constanta de acceptabilitate k obţinută din coloana

corespunzătoare a tabelului I.4. Este admisă interpolarea pentru valorile intermediare n.
Tabelul I.4 – Constanta de acceptabilitate 1), abatere –tip necunoscută
Număr de probe n Constanta de acceptabilitate k

Control intensificat Control normal Control redus
3 1,12 0,958 0.765

4 1,17 1,01 0,814
5 1,24 1,07 0,874
7 1,33 1,15 0,955
1,41 1,23 1,03
10
15 1,47 1,30 1,09
Pentru ca să existe acceptare, statistica de calitate corespunzătoare limitei inferioare stabilite trebuie să
fie mai mare sau egală cu constanta de acceptabilitate.
I.4.2.4.3 Determinarea acceptării atunci când abatere-tip este cunoscută
Modul de lucru este acelaşi ca cel indicat la I.4.2.4.2 atunci când abaterea-tip nu aste cunoscută, dar
abaterea-tip σ utilizată este determinată pe baza valorilor sarcinii ultime (rupere) Fu măsurate pentru cel
puţin 15 probe consecutive obţinute în cursul ultimelor 12 luni maximum; în plus abaterea-tip trebuie
verificată continuu. Constanta de acceptabilitate k este obţinută din coloana corespunzătoare a tabelului
I.5. Este admisă interpolarea pentru valorile intermediare n.
Tabelul I.5 - Constanta de acceptabilitate1), abatere-tip cunoscută
Numar de probe n Constanta de acceptabilitate k

Control intensificat Control normal Control redus
3 1,17 1,01 0,76

4 1,23 1,11 0,83
5 1,39 1,20 0,92
7 1,45 1,25 1,02
10 1,50 1,31 1,08
15 1,56 1,36 1,13
1)
Adaptată din ISO 3951.
79
SR EN 1916:2003
Anexa J
(normativă)
Sarcini care revin organismului de certificare de produse
J.1 Inspecţia iniţială a uzinei şi a controlului producţiei în uzină
Inspecţia iniţială a uzinei trebuie să stabilească dacă condiţiile cerute prin anexa G - în ceea ce priveşte
personalul şi echipamentul - pentru a se asigura o producţie continuă şi metodică a elementelor şi
controlul producţiei în uzină sunt bine îndeplinite.
Toate acţiunile importante ale inspecţiei iniţiale, în special sistemul de control al producţiei în uzină
practicat de către producător şi evaluarea caracterului satisfăcător al sistemului trebuie consemnate
într-un raport.
J.2 Evaluare şi acceptare a încercărilor iniţiale de tip
Atunci când producţia unei uzine nu a fost încă certificată conform cu prezentul standard european, şi
atunci când trebuie să se evalueze şi să se accepte încercările iniţiale de tip , organismul de certificare
trebuie să asiste la încercările referitoare la fiecare dintre cerinţele prezentului standard pentru fiecare
grupă de dimensiuni nominale.
Atunci când producţia unei uzine este deja certificată conform cu prezentul standard european, şi atunci
când trebuie să se evalueze şi să se accepte încercările iniţiale de tip pentru o nou produs sau produse
care provin de la o nouă instalaţie de producţie, organismul de cerificare trebuie informat de către
producător cu cel puţin şapte zile înainte ca aceste produse să fie livrate.
J.3 Supraveghere de rutină, evaluare şi aprobare a controlului producţiei în uzină
Obiectivul principal al organismului de certificare este să verifice dacă condiţiile din anexa G prescrise
pentru producţia şi sistemul de control al producţiei în uzină sunt într-adevăr menţinute.
Organismul de certificare trebuie să aplice un program de control astfel încât toate cerinţele aplicabile din
anexa G să fie controlate continuu, cu o frecvenţă de cel puţin două ori pe an.
În cadrul controlului continuu, organismul de certificare trebuie să examineze rezultatele controlului

producţiei efectuat de către producător pentru ca să se asigure că încercările continue cerute au fost
efectuate cu frecvenţa stabilită şi că acţiunile adecvate, inclusiv etalonarea şi întreţinerea aparaturii de
încercare, au fost efectuate. Conformitatea cu cerinţele referitoare la marcare trebuie de asemenea
verificată.
Rezultatele controalelor continue trebuie consemnate în registrele controalelor.
J.4 Încercări prin sondaje pe probe prelevate în uzină
La controlul producţiei în uzină care este baza certificării de produse, obiectivul încercărilor prin sondaje
pe probe trebuie să fie de a verifica fiabilitatea rezultatelor de la acest control şi nu să decidă
conformitatea sau neconformitatea elementelor produse.
Încercările prin sondaje de probe trebuie efectuate pe elemente declarate conforme cu prezentul
standard european. Acolo unde aparatura de încercare a producătorului este etalonată sau verificată, în
mod normal încercările trebuie efectuate utilizând această aparatură.
80
SR EN 1916:2003
Încercările prin sondaj trebuie efectuate ca să se asigure că o gamă reprezentativă de dimensiuni
nominale şi de clase de rezistenţă ale elementelor a fost încercată în decursul fiecărei perioade de trei
ani.
J.5 Sistemul calităţii
Atunci când producătorul îşi propune să stabilească un sistem de calitate certificat (de exemplu conform
cu EN ISO 9001), acesta înainte de a fi aplicat, trebuie verificat şi acceptat de către organismul agreat de
certificare a produsului.
81
SR EN 1916:2003
Anexa K
(normativă)
Mod de lucru pentru tuburile de beton simplu atunci când

supravegherea de rutină (controlul continuu) al rezistenţei la rupere se
raportează în principal la sarcina minimă de rupere
La latitudinea producătorului, este admis să se procedeze la supravegherea de rutină (control continuu) a

rezistenţei la rupere a tuburilor de beton simplu pentru un anumit procedeu efectuând în principal
încercările faţă de sarcina de rupere minimă, Fn, în conformitate cu procedura următoare cu condiţia ca:
- tuburile să fie circulare sau circulare cu talpă a căror grosime teoretică la nivelul radierului să fie
identică cu grosimea teoretică a peretelui, la bolta tubului;
- încercarea să fie realizată în conformitate cu prevederile reprezentate în figurile C.2a, C.2c sau C.3a;
- să fie aplicat un mod de lucru separat pentru elementele cu aceeaşi dimensiune nominală, cu
aceeaşi secţiune şi cu aceeaşi clasă de rezistenţă, produse cu o maşină specială sau cu o anumită
instalaţie de producţie ;
- toate aspectele modului de lucru să fie consemnate în documentele de producţie.

NOTĂ – Pentru controlul rezistenţei la rupere pe baza de evaluări individuale, a se vedea I.4.1
Etapa 1: Chiar de la începutul producţiei, se controlează rezistenţa la rupere în condiţii de control

intensificat (a se vedea I.1.1) aplicând sarcina ultimă (rupere) Fu în conformitate cu tabelul I.1
pentru « Tuburile de beton simplu (fără a utiliza opţiunea din anexa K) ».
Etapa 2: Se continuă controlul până când un setul de n rezultate consecutive ale încercărilor continue la
rupere este obţinut pe probe, n fiind un număr fix ales de către producător şi care se aplică la
rezultatele care datează de cel puţin 12 luni şi astfel încât 5 ≤ n ≤ 15.
Etapa 3: Se calculează efortul la întindere prin încovoiere, fbt , pentru fiecare dintre n tuburi cu ajutorul
relaţiei următoare:
fbt = (6 x Fu x rm) / (π x tact 2)
unde
fbt este efortul la întindere prin încovoiere, în megapascali (newtoni pe milimetru pătrat);
Fu este sarcina ultimă (rupere) , în kilonewtoni pe metru;
rm este raza medie a tubului, în milimetri;
tact este grosimea de perete medie măsurată la bolta tubului, în milimetrii.
Etapa 4: Se calculează valoarea caracteristică a efortului la întindere prin încovoiere fch plecând de la n
rezultate, apoi se alege un efort de întindere teoretic prin încovoiere fdes mai mic sau egal cu
valoarea caracteristică fch.
Etapa 5: Se calculează efortul de întindere prin încovoiere fbt în secţiunea transversală a elementului
utilizând relaţia următoare:
82
SR EN 1916:2003
fbt = 6 x Fn x rm) / ( π x tmin2)

unde
fbt este efortul la întindere prin încovoiere, în megapascali (newtoni pe milimetru pătrat);
Fn este sarcina minimă de rupere, în kilonewtoni pe metru;
rm este raza medie teoretică a tubului , în milimetri;
tmin este grosimea minimă admisă de perete la bolta tubului, în milimetri.
Dacă efortul de întindere prin încovoiere, fbt, nu depăşeşte efortul de întindere prin încovoiere
teoretic, fdes, se verifică secţiunea teoretică a tubului.
Etapa 6: După verificarea secţiunii teoretice a tubului se porneşte supravegherea de rutină (controlul
continuu) în conformitate cu tabelul I.1 pentru « Tuburile de beton simplu (cu utilizarea opţiunii
din anexa K) ».
Etapa 7: Cu ajutorul relaţiei de la etapa 3, se calculează efortul de întindere prin încovoiere , fbt , în
betonul tubului următor supus la sarcina ultimă (rupere) Fu şi se substitue acest rezultat celui
mai vechi dintre n rezultate.
Etapa 8: Se determină acceptabilitatea după cum urmează:

Se ia în calcul valoarea măsurată x a efortului de întindere prin încovoiere la sarcina ultimă

(rupere) Fu obţinută pentru ultimele n probe consecutive.
Se calculează valoarea medie x şi abaterea-tip s corespunzătoare acestor n valori,
Se calculează statistica de calitate pentru limita inferioară, Q, care corespunde la limita

inferioară specificată:
Q = ( x – fdes) /s
unde
fdes este limita inferioară stabilită pentru efortul de întindere prin încovoiere,
apoi se compară statistica de calitate cu constanta de acceptabilitate k obţinută din coloana

corespunzătoare a I.4. Este admisă interpolarea pentru valorile intermediare de n.
Pentru ca să existe acceptare, statistica de calitate corespunzătoare limitei inferioare stabilite

trebuie să fie mai mare sau egală cu constanta de acceptabilitate.
Etapa 9: Dacă acceptabilitatea se verifică, se repetă etapele 7 şi 8 pentru fiecare încercare consecutivă
la sarcina ultimă (rupere) Fu , dacă nu, se reia de la etapa 1.
83
SR EN 1916:2003
Anexa ZA
(informativă)
Articole ale prezentului standard european referitoare la cerinţele esenţiale

sau la alte prevederi ale Directivelor UE
Z.A.1 Domeniu de aplicare şi caracteristici vizate
Prezentul standard european a fost elaborat în cadrul mandatului M/131 « Tuburi, rezervoare şi accesorii
care nu vin în contact cu apa destinată consumului uman » dat CEN de către Comisia Europeană şi
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb.
Articolele prezentului standard european prezentate în această anexă satisfac cerinţele mandatului dat în
cadrul Directivei UE - Produse pentru construcţii (89/106/CEE) de către Uniunea Europeană.
Conformitatea cu aceste articole conferă prezumţia de conformitate de utilizare prevăzută pentru

produsul pentru construcţie care face obiectul acestui standard european; trebuie făcută o referinţă la
informaţiile care însoţesc marcajul CE.
ATENTIONARE – Alte cerinţe şi alte Directive UE, care nu se referă la conformitatea pentru utilizare
prevăzută, pot fi aplicabile pentru produsele pentru construcţii care aparţin domeniului de aplicare al
prezentului standard european.
NOTĂ - În afara de articolele specifice referitoare la substanţele periculoase prevăzute în prezentul standard, pot să
se aplice alte cerinţe pentru produsele care intră în domeniul de aplicare al acestuia (de exemplu legislaţie
europeană şi legi naţionale transpuse, reglementări şi prevederi administrative). Pentru a satisface prevederile
Directivei Europene - Produse pentru Construcţii, aceste cerinţe trebuie de asemenea respectate atunci şi când sunt
aplicabile.. NOTĂ: O baza de date informative a prevederilor europene şi naţionale referitoare la substanţele
periculoase este disponibilă pe site-ul Web EUROPA (CREATE accesibil la adresa
http://europa.eu.int/com/entreprise/construction/internet/hygiende.htm
Această anexă are acelaşi domeniu de aplicare ca articolul 1 al prezentului standard european în ceea ce
priveşte produsele acoperite. Aceasta stabileşte condiţiile de marcare CE pentru tuburile şi accesoriile
prefabricate din beton pentru utilizarea indicată mai jos şi indică articolele corespunzătoare aplicabile (a
se vedea tabelul ZA.1).
Produs (se) de construcţie: Tuburi şi accesorii prefabricate de beton simplu, beton slab armat şi beton
armat.
Utilizare (ri) prevăzută (te): Transportul apelor uzate, apelor meteorice şi apelor de şiroire prin curgere
cu nivel liber sau ocazional sub presiune redusă, în reţelele de canalizare
în general îngropate.
84
SR EN 1916:2003
Tabelul ZA.1 – Articole pertinente
Caracteristici Paragrafe ale Nivel (ri) Observaţii

principale prezentului şi/sau
standard clasă (e)
european
Toleranţe 4.3.3.2 şi Nici unul Trebuie luate în considerare toleranţele maxime
dimensionale 4.3.4.1 admisibile, exprimate în mm
referitoare la
îmbinările
Rezistenţă la 4.3.5,5.3.2 şi Nici unul Cu toate că sarcina minimă la încercarea la
rupere 5.3.4 rupere este exprimată în kN/m, rezistenţa la
rupere este exprimată cu ajutorul clasei de
rezistenţă corespunzătoare; în cazul tuburilor de
împingere, valoarea caracteristică a rezistenţei la
compresiune a betonului este exprimată în MPa
(N/mm2) şi forţa de împingere teoretică admisibilă
în MN
Rezistenţă la 4.3.6 Nici unul Se recomandă pentru tuburile circulare ≤ DN 250
încovoiere cu o lungime interioară a trunchiului ≤ 6 ori
longitudinală diametrul lor exterior; pentru aceste dimensiuni
dar cu alte lungimi, rezistenţa mai mare sau egală
cu o valoare prescrisă a momentului încovoietor
rezistent în kNm.
Etanşeitate la 4.3.6 Nici unul Caracteristica este demonstrată prin absenţa de
apă pierdere de apă sau alte defecte vizibile în
decursul încercării
Durabilitate 4.3.9şi 5.3.1.2 Nici unul Cerinţele de durabilitate sunt detaliate la 4.3.9,
care conţine trimiteri la paragrafele vizate.
Z.A.2 Procedură (ri) de atestare a conformităţii tuburilor şi accesoriilor de beton
ZA.2.1 Sistem de atestare a conformităţii
Sistemul de atestare a conformităţii tuburilor şi accesoriilor prefabricate de beton indicate în tabelul ZA.1,
în conformitate cu anexa III a Mandatului, este indicat în tabelul ZA.2 pentru utilizările prevăzute şi
nivelurile şi clasele pertinente.
Tabelul ZA.2 – Sistem de atestare a conformităţii
Produs (e) Utilizare(ri) prevăzută (te) Nivel (uri) Sistem /e) de

sau clasă atestare de
(se) conformitate
Tuburi, accesorii şi În reţelele destinate la transportul - 4
îmbinări / evacuarea / înmagazinarea de
apă care nu este destinată
consumului uman
Sistem 4: a se vedea Directiva 89/106/CEE/ (DPC), anexa III.2 (i), a treia posibilitate.
Atestarea conformităţii tuburilor prefabricate de beton, accesoriilor şi îmbinărilor indicate în tabelul ZA.1,
trebuie să fie conformă cu procedurile de evaluare a conformităţii prezentate în tabelul ZA.3 care rezultă
din aplicarea articolelor prezentului standard european care sunt indicate în aceasta..
85
SR EN 1916:2003
Tabelul ZA.3 – Atribuirea sarcinilor de evaluare a conformităţii
Paragrafe aplicabile
Sarcini Conţinutul sarcinii pentru evaluarea
conformităţii
Sarcini pentru Controlul producţiei Parametri referitori la toate
producător în uzină (CPU) caracteristicile din tabelul ZA.1 7.2.3
pertinente pentru utilizarea prevăzută
Încercarea iniţială Toate caracteristicile din tabelul ZA.1
7.2.2
de tip pertinente pentru utilizarea prevăzută
ZA.2.2 Declaraţie de conformitate
Atunci când conformitatea cu prezenta anexă este îndeplinită, producătorul sau agentul său stabilit în
Spaţiul Economic European (CEE) trebuie să pregătească şi să păstreze o declaraţie de conformitate
care autorizează producătorul să aplice marcajul CE. Aceasta declaraţie trebuie să cuprindă :
- numele şi adresa producătorului sau ale reprezentantului său legal stabilit în Spaţiul Economic
European, şi locul de producţie;
- descrierea produsului (tip, identificare, utilizare, etc) şi un exemplar al documentului care însoţeşte
marcajul CE;
- prevederile cu care produsul este conform (de exemplu anexa ZA a prezentului standard european);
- condiţiile specifice aplicabile la utilizarea produsului (de exemplu prevederi pentru utilizare în anumite
condiţii,etc.);
- numele sau funcţia deţinută de către persoana autorizată să semneze declaraţia în numele
producătorului sau al reprezentantului său .
Declaraţia de mai sus trebuie redactate în limba sau limbile oficiale ale statului membru în care produsul
este destinat să fie utilizat.
ZA.3 Marcaj CE
Producătorul sau reprezentantul său recunoscut stabilit în Spaţiul Economic European este răspunzător
de aplicarea marcajului CE. Simbolul marcajului CE trebuie să fie conform cu Directiva 93/68/CEE şi
trebuie să apară pe documentele comerciale însoţitoare (de exemplu bonul de livrare). Acesta trebuie să
apară de asemenea pe o etichetă aplicată pe cel puţin un element din orice expediţie sau pe orice
ambalaj. Informaţiile următoare trebuie să însoţească simbolul marcajului CE pe etichetă sau pe ambalaj:.
a) ultimele două cifre ale anului de marcaj CE;
b) numărul prezentului standard european (EN 1916);
c) informaţiile cerute prin articolul 8, în afară de c) şi e).
Caracteristicile următoare trebuie să însoţească informaţiile de mai sus pe documentele comerciale:
d) utilizarea prevăzută ;
e) rezistenţa la rupere a tuburilor şi accesoriilor şi doar atunci când este cerută prin articolul 8 clasa de
rezistenţă; pentru tuburi prin împingere, de asemenea rezistenţa caracteristică la compresiune a
betonului, în megapascali (newtoni pe milimetri pătraţi) şi sarcina teoretică de împingere, în
meganewtoni;
!) rezistenţa la încovoiere longitudinală, adecvarea dimensională sau rezistenţa, în kilonewtoni metru;
86
SR EN 1916:2003
g) etanşeitatea tuburilor, accesoriilor şi îmbinărilor – fără nici o pierdere pentru o presiune hidrostatică
internă de 50 kPa (0,5 bari)i;
h) durabilitatea – condiţii de utilizare adaptate la utilizarea prevăzută, condiţii normale sau mai severe
ca cele indicate.
ii) durabilitatea îmbinării – metoda conform cu 4.3.4.2.
Figura ZA. 1 prezintă exemple de informaţii de furnizat pe documentele comerciale.
Societatea XXX C.P. 21,.B – 1050
00
EN 1916:2002
Tub prefabricat de beton simplu pentru transportul apelor uzate ,

apelor meteorice şi apelor de şiroire în reţelele în general îngropate.
Etanşeitate la apă : fără pierdere la asamblare sau prin tub pentru o

presiune internă de 50 kPa (0,5 bar).
Rezistenţă la rupere: clasa de rezistenţă 90.
Rezistenţă la încovoiere longitudinală: adecvată dimensională.
Durabilitate: adecvată pentru condiţii de utilizare normale.
Durabilitatea îmbinărilor: demonstrată conform cu metoda 1.
87
SR EN 1916:2003
Societatea XXX C.P. 2, B – 1050
00
EN 1916:2002
Tub prefabricat de beton armat: pentru transportul apelor uzate ,

apelor meteorice şi apelor de şiroire în reţelele în general îngropate.
Etanşeitate la apă: fără pierdere la îmbinare sau prin element pentru o

presiune internă de 50 kPa (0,5 bari).
Rezistenţă la rupere: clasa de rezistenţă 135, valoarea caracteristică

a rezistenţei la compresiune a betonului ≥ 40 MPa (N/mm2) şi forţa de
împingere teoretică admisibilă 15 MN.
Rezistenţă la încovoiere longitudinală: adecvată dimensională.
Durabilitate: adecvată pentru condiţii de utilizare normale.

Durabilitatea îmbinărilor: demonstrată conform cu metodei 1
Figura ZA 1 – Exemple de marcaj de informare CE
În afara oricărei alte informaţii speciale referitoare la substanţele periculoase indicate mai sus, se
recomandă ca produsul să fie de asemenea însoţit dacă şi când este necesar, şi în forma
corespunzătoare, de către o documentaţie care întocmeşte lista cu orice altă legislaţie despre
substanţele periculoase cu care este cerută o conformitate , precum şi orice altă informaţie cerută
prin numita legislaţie.
NOTĂ - Legislaţia europeană fără derogări naţionale poate să nu fie menţionată.
88
SR EN 1916:2003
Bibliografie
{1} EN 45011, Exigences générales relatives aux organismes procédant à la certification de produits
(Guide ISO / IEC 65:1996).
[2] EN 45012, Exigences générales relatives aux organisme gérant l’évaluation et la certication/
enregistrement des systemes qualité (Guide ISO / CEI 62:1996).
[ 3] EN ISO 9001, Systèmes de management de la qualité – Exigences (ISO 9001:2000)
[4] ISO 3951, Règles et tables d’échantillonnage pour les contrôles par mesures des pourcentages de
non conformes.
[5] ISO 12491, Méthodes statistiques de control de la qualité des matériaux et éléments de construction
89
Standardul european EN 1916:2002 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic
CT 186 "Alimentări cu apă şi canalizări".
Membrii comitetului de lectură (CDL) care au verificat versiunea română a standardului european
EN1916 :2002:
dl. Gheorghe MORARU SETA SA – Societate de Preşedinte al comitetului tehnic

Ecologie şi Tehnologie a apei CT 186 – Alimentări cu apă şi
canalizări
dl. Leonte SIMIONESCU PROED S.A. - Institut de Studii şi Membru al comitetului tehnic
Proiectare pentru Lucrări CT 186 – Alimentări cu apă şi
Tehnico-Edilitare canalizări
dna. Mihaela UDRAN ASRO Expert ASRO
Versiunea română a prezentului standard a fost elaborată de către dna. Aura ALPOPII de la PROED SA.
Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare. Utilizatorii
standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.
Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor
modificărilor.
Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în

Buletinul Standardizării.

SR en 1916 (2003 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SR en 1916 (2003 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICS 23.040.50; 93.

Tuburi şi accesorii de beton simplu, beton slab

Concrete pipes and fittings, unreinforced, steel fibre and

Tuyaux et pièces complémentaires en béton non armé,

APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 18 martie 2003

CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

This standard is identical with the European Standard

La présente norme est identique à la Norme européenne

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO),

Ref.:SR EN 1916:2003 Ediţia 1

Corespondenţa dintre standardele europene şi standardele internaţionale la care se face referire şi

EN 681- 1:1996 IDT SR EN 681-1:2002

EN 681-1:1996/A2:2002 IDT SR EN 681-1:2002/A2:2003

EN 10002-1:2001 IDT SR EN 10002-1:2002

EN ISO 4287:1998 - SR EN ISO 4287:2003

EN ISO 4288:1997 - SR EN ISO 4288:2002

EN 3384:1999+A.1:2001 - SR ISO 3384 + A.1:2002

ICS 23.040.50; 93.030

Prezentul standard european a fost adoptat de CEN la 18 august 2002.

Centrul de Gestiune: rue de Stassart 35, B-1050 Bruxelles

3 Termeni, definiţii şi simboluri………………………………………………………………............... 8

6 Metode de încercare a produselor finite...……………………………………….……...... .......... 28

Anexa A (normativă) Metode de încercare şi de calcul pentru garniturile de etanşare..................... 32

Anexa B (normativă) Calcule de rezistenţă mecanică pentru împingerea tuburilor.......................... 44

Anexa C (normativă) Metode de încercare pentru determinarea rezistenţei la rupere ................... 49

Anexa D (normativă) Metode de încercare pentru determinarea rezistenţei la încovoiere

Anexa E (normativă) Metode de încercare pentru determinarea etanşeităţii la apă……………........ 56

Anexa F (informativă) Metodă de încercare pentru măsurarea absorbţiei de apă............................. 59

F.5 Exprimarea rezultatelor............................................................................................................. 59

Anexa G (normativă) Sistem de asigurare a calităţii al producătorului............................................. 60

Anexa H (normativă) Metode de eşantionare pentru controlul produselor finite.............................. 68

Anexa I (normativă) Metode de eşantionarea pentru controlul curent al etanşeităţii la apă

Anexa J (normativă) Sarcini care revin organismului de certificare a produselor.............................. 80

Anexa ZA (informativă) Articole ale prezentului standard european referitoare la cerinţele

Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC organismele naţionale de standardizare din următoarele

Standardul stabileşte evaluarea conformităţii elementelor cu prezentul standard european.

Sunt incluse condiţiile de marcare.

Tabelul 1 – Caracteristici specifice şi exceptări

- dimensiuni interioare şi toleranţe;

EN 681-1:1996, Garnitures d’étanchéité en caoutchouc – Spécification des matériaux pour garnitures

EN ISO 4287, Spécification géométrique de a produits /GPS) – État de surface:méthode du profil –

EN ISO 3384, Caoutchouc vulcanisé ou termoplastique – Détermination de la relaxation de contrainte en

ISO 4012 – NF EN 12380- 3, Béton - Détermination de la résistance à la compression des éprouvettes.

3 Termeni, definiţii şi simboluri

3.1 Termeni şi definiţii

Pentru utilizarea prezentului standard european se aplică termenii şi definiţiile următoare.

a) Exemplu de tub cu orificiu de intrare

NOTĂ - Sunt disponibile exemple de îmbinări altele decât cele ilustrate.

Figura 1 – Tuburi cu racord şi tuburi cu orificiu de intrare

piesă specială a cărei secţiune interioară se micşorează de-a lungul trunchiului

Figura 2- Lungime interioară a trunchiului

(DN) sau a lăţimii nominale (WN) a elementului

NOTĂ – Nivelul de încredere de 75% este recomandat în ISO 12491.

stadiu de control statistic

bt lăţimea efectiv comprimată milimetru 4.3.4, A.1, A.2.5,

îmbinare la jumătatea grosimii

di diametrul interior al îmbinării metru B.2, B.3.1, B.3.3,

dso diametrul interior nominal al mufei milimetru 4.3.4, A.1, A.2.5,,

dsp diametrul exterior al capătului drept milimetru 4.3.4, A.1, A.2.5,

E modul de elasticitate megapascal A.1, A.3.2, A.3.3

e coeficient de reducere a sarcinii (excentricitate) - B.2, B.3,3, B.4.2

F efort măsurat de strângere newton A.1, A.2.5, A.2.6,

Fa rezultat efectiv de încercare (încercarea la kilonewton pe C.5, I.3.2, I.4.1