08.10.2021 / 08.09.

22 Prelegere

Tema 3: Metodele standardizării. Categoriile standardizării. Formele standardizării.

Organele și serviciile standardizării în R. Moldova. Ordinea de efectuare a certificării
produselor cerealiere și de panificație. Ordinea de eliberare a certificatului de
conformitate.

1. Ce este un standard

Standardul este un document, stabilit prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care
furnizează, pentru utilizări comune și repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru
activități sau rezultatele lor, în scopul obținerii unui grad optim de ordine într-un context dat.

Un standard se aplică la un produs, proces sau serviciu. (Ghidul 2 ISO/CEI:1996)

Tipuri de standarde

Standard pentru produs - specifică condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un produs

sau o grupă de produse pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia/acestora.

Standard pentru servicii - specifică condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un serviciu

pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia.

Standard pentru încercări - specifică metode de încercare însoțite uneori și de alte

prevederi referitoare la încercare, cum ar fi eșantionarea, utilizarea metodelor statistice,
ordinea încercărilor.

◎ terminologia ◎ eșantionarea ◎ încercarea ◎ ambalarea ◎ etichetarea ◎ condiții privind

tehnologia respectivă etc.

Standarde pentru produse . ISO 3635 Determinarea mărimilor hainelor SM EN ISO

216:2014 Hârtie de scris şi anumite categorii de imprimate SM SR ISO/CEI 7813:2013
Cartele pentru tranzacţii financiare

Standarde pentru servicii SM EN ISO 17100:2015 Servicii de traducere SM SR EN

15733:2012 Servicii ale agenților imobiliari SM GOST R 51004:2001 Servicii de transport.
Transport de pasageri

Standarde pentru încercări SM ISO 7704:2015 Calitatea apei. Evaluarea filtrelor cu

membrană SM 74:1997 Fructe, legume şi produse conservate din fructe şi legume. Metode
de determinare a reziduurilor de pesticide organoclorurate SM GOST R 51057:2005 Tehnica
de intervenţii la incendii. Stingătoare portative. Cerinţe tehnice generale. Metode de încercări

Cine elaborează standardele ?

Comitetele tehnice de standardizare Organisme create în diverse domenii ale economiei

naționale, la propunerea părților interesate, pentru a realiza lucrări de standardizare la nivel
național, regional și internațional. Domeniile de activitate ale comitetelor tehnice naționale
de standardizare trebuie să fie aliniate la cele ale comitetelor tehnice de standardizare ale
organizațiilor internaționale și/sau europene de standardizare.

ISO 9001: 2015

 Indicativul standardului codul organizației: ▪ internaționale - ISO, IEC, sau ISO/IEC ▪
europene - EN, HD (EN – abrev.) ▪ naționale – NF, BS, DIN, STB, SR, SM. număr emis de
organizație anul publicării/aprobării standardului

În fața indicativului standardului preluat se indică codul SM urmat de codul organizației

emitente, numărul standardului și anul adoptării ca standard național. Exemplu: SM SR EN
ISO 9001:2015 Sisteme de management al calităţii. Cerinţe
LEGE Nr. 20
din 04-03-2016

cu privire la standardizarea naţională

conformitate cu un standard – îndeplinirea tuturor cerinţelor dintr-un standard;

document de standardizare – orice specificaţie tehnică, alta decît un standard, adoptată de un

organism de standardizare pentru aplicare repetată sau continuă şi a cărei respectare nu este
obligatorie;

organism naţional de standardizare – organism de standardizare recunoscut la nivelul

Republicii Moldova, împuternicit să devină membru naţional în organizaţiile internaţionale şi
regionale de standardizare corespunzătoare;

program de standardizare națională – program de lucru al organismului național de

standardizare, care conţine lista cu temele ce fac obiectul activităţii de standardizare;

proces – ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune, prin care se realizează un

produs sau un serviciu;

produs – orice produs fabricat industrial şi orice produs agricol, inclusiv produsele de
pescărie;

serviciu – orice activitate economică independentă, prestată în mod obişnuit în schimbul

unei remuneraţii;

sistem – ansamblu de elemente corelate sau în interacţiune;

referinţă directă la standarde – referinţă la standarde în acte legislative și normative

conform căreia singurul mijloc de a satisface condiţiile respective dintr-un act normativ este de a
fi în conformitate cu standardele citate ca referinţă;

referinţă indirectă la standarde – referinţă la standarde în acte legislative și normative

conform căreia unul dintre mijloacele de a satisface condiţiile respective dintr-un act normativ
este de a fi în conformitate cu aceste standarde;

specificaţie tehnică – document în care sînt prevăzute cerinţele tehnice pe care trebuie să
le îndeplinească un produs, un proces, un serviciu sau un sistem şi care stabileşte unul sau mai
multe dintre următoarele aspecte:

a) caracteristici necesare ale unui produs, inclusiv nivelurile de calitate, performanţă,

interoperabilitate, protecţie a mediului, sănătate, siguranţă sau dimensiuni, precum şi cerinţele
aplicabile produsului în ceea ce priveşte denumirea comercială, terminologia, simbolurile,
încercările şi metodele de încercare, ambalarea, marcarea sau etichetarea şi procedurile de
evaluare a conformităţii;

b) metode şi procese de producţie utilizate în ceea ce priveşte produsele agricole,

produsele destinate consumului uman şi animal şi produsele medicamentoase, precum şi metode
şi procese de producţie aferente altor produse, în cazul în care au un efect asupra caracteristicilor
acestora;

c) caracteristici necesare ale unui serviciu, inclusiv nivelurile de calitate, performanţă,

interoperabilitate, protecţie a mediului, sănătate, siguranţă, precum şi cerinţe aplicabile
furnizorului în ceea ce priveşte informaţiile care trebuie puse la dispoziţia beneficiarului;

standard – specificaţie tehnică stabilită prin consens, adoptată de un organism de

standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, a cărei respectare nu este
obligatorie;

standard moldovenesc – standard aprobat sau adoptat de organismul naţional de

standardizare din Republica Moldova;

standard european – standard adoptat de o organizaţie europeană de standardizare;

standard armonizat – standard european adoptat pe baza unei solicitări din partea
Comisiei Europene pentru aplicarea legislaţiei de armonizare a Uniunii Europene;

standard internaţional – standard adoptat de o organizație internaţională de

standardizare;

standardizare – activitate specifică desfăşurată de un organism de standardizare

recunoscut, prin care sînt elaborate, aprobate, adoptate, revizuite, modificate şi anulate standarde
şi alte documente de standardizare;

standardizare naţională – standardizare care se desfăşoară la nivelul unei ţări.

Articolul 3. Obiectivele standardizării naţionale

Activitatea de standardizare naţională este activitate de interes public general şi are

următoarele obiective:

a) creşterea competitivităţii economiei naţionale;

b) înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului;

c) protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, precum și a intereselor consumatorilor;

d) protecţia mediului şi utilizarea durabilă a resurselor;

e) asigurarea interschimbabilităţii şi compatibilităţii produselor;

f) promovarea rezultatelor inovării şi progresului tehnic;

g) facilitarea aplicării legislaţiei naționale;

 h) reprezentarea intereselor naţionale în activitatea de standardizare internaţională,
europeană şi interstatală.

Articolul 4. Principiile standardizării naţionale

În activitatea de standardizare naţională se aplică următoarele principii:

a) elaborarea şi adoptarea standardelor moldovenești pe bază de consens al părţilor

interesate;

b) participarea tuturor părţilor interesate;

c) coerenţa şi disponibilitatea publică a standardelor;

d) transparenţa şi eficienţa în activitatea de standardizare;

e) caracterul voluntar al aplicării standardelor moldovenești;

f) independenţa faţă de orice posibil interes particular;

h) corelarea standardelor moldovenești cu evoluţia legislaţiei şi dezvoltarea ştiinţei și

tehnicii;

i) respectarea regulilor de standardizare europeană, internaţională și interstatală.

SISTEMUL NAŢIONAL DE STANDARDIZARE

Articolul 5. Organismul naţional de standardizare

(1) Standardizarea naţională se realizează de către organismul naţional de standardizare.

(2) În calitate de organism naţional de standardizare este recunoscut Institutul de

Standardizare din Moldova.

(3) Institutul de Standardizare din Moldova este o instituţie publică subordonată

organului central de specialitate al administraţiei publice responsabil de infrastructura calităţii.

(4) Institutul de Standardizare din Moldova îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu

prezenta lege şi în temeiul Regulamentului de organizare şi funcţionare al Institutului de
Standardizare din Moldova, aprobat de Guvern.

(5) Directorul Institutului de Standardizare din Moldova este numit în funcţie pe bază de
concurs, prin ordin al conducătorului organului central de specialitate al administraţiei publice
responsabil de infrastructura calităţii.

(6) Directorul Institutului de Standardizare din Moldova trebuie să deţină cetăţenia

Republicii Moldova, să aibă studii superioare şi experienţă de muncă în domeniul infrastructurii
calității de cel puţin 5 ani, inclusiv în funcţie de administrare de cel puţin 3 ani.

Articolul 6. Atribuţiile principale ale organismului

naţional de standardizare
 (1) Organismul naţional de standardizare are următoarele atribuţii principale:

a) stabilirea regulilor de standardizare naţională;

b) elaborarea, aprobarea şi realizarea programului de standardizare naţională;

c) elaborarea şi aprobarea standardelor moldovenești;

d) adoptarea standardelor europene, internaţionale, interstatale şi ale altor ţări, precum şi

adoptarea altor documente de standardizare ca standarde moldovenești;

e) examinarea periodică, modificarea, revizuirea, reconfirmarea şi anularea standardelor

moldovenești;

f) evidenţa standardelor moldovenești;

g) asigurarea disponibilităţii publice a informaţiilor referitoare la standardele

moldovenești şi a altor publicaţii relevante privind standardizarea naţională;

h) comercializarea standardelor;

i) constituirea, înregistrarea şi coordonarea activităţii comitetelor tehnice de

standardizare;

j) elaborarea şi publicarea Buletinului de standardizare şi a altor publicaţii din domeniul

standardizării naţionale;

k) participarea la activitatea de standardizare europeană, internaţională şi interstatală;

l) reprezentarea Republicii Moldova ca membru în organizaţiile europene, internaţionale

şi interstatale de standardizare şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în calitate de membru al
organizaţiilor corespunzătoare;

m) colaborarea în domeniul standardizării cu organismele de standardizare din alte ţări şi

alte organizaţii;

n) participarea la schimbul de informaţii privind standardele şi activitatea de

standardizare în cadrul sistemelor de standardizare european, internaţional şi interstatal;

o) dezvoltarea şi gestionarea Fondului naţional de standarde;

p) asigurarea lucrărilor de secretariat ale Consiliului de standardizare;

q) prestarea serviciilor în domeniul standardizării;

STANDARDELE MOLDOVENEȘTI

ŞI APLICAREA LOR

Articolul 10. Standardele moldovenești

Standarde moldovenești sînt:

 a) standardele moldovenești elaborate la nivelul Republicii Moldova şi aprobate de
organismul naţional de standardizare;

b) standardele europene, internaţionale, interstatale şi ale altor ţări, adoptate ca standarde

moldovenești de către organismul naţional de standardizare.

Articolul 11. Elaborarea şi aprobarea standardelor moldovenești

(1) Standardele moldovenești se elaborează de comitetele tehnice de standardizare şi se

aprobă de organismul naţional de standardizare.

(2) Standardele moldovenești se elaborează în limba de stat.

(3) Standardele moldovenești se identifică cu indicativul alcătuit din sigla SM, numărul
standardului şi anul publicării acestuia. Sigla SM semnifică „standard moldovenesc” şi se aplică
numai pe standardele moldovenești.

(4) Standardele moldovenești se bazează pe realizările moderne ale ştiinţei şi tehnicii.

(5) Proiectele de standarde moldovenești se plasează, pe o perioadă de 60 de zile, pe

pagina web oficială a organismului naţional de standardizare pentru anchetă publică.

Articolul 14. Aplicarea standardelor moldovenești

(1) Aplicarea standardelor moldovenești, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) şi

(3), are caracter voluntar.

(2) Aplicarea unui standard moldovenesc poate deveni obligatorie, în totalitate sau în
parte, pe întreg teritoriul ţării sau pe plan local, numai printr-un act normativ în care se face
referinţă directă la acest standard, în cazul în care considerentele de ordin public, de protecţie a
vieţii, a sănătăţii şi a securităţii oamenilor, a mediului şi a intereselor consumatorilor fac
necesară o astfel de măsură.

(3) Aplicarea unui standard moldovenesc poate deveni obligatorie pentru părţile care
declară conformitatea cu acest standard printr-un contract, marcă, declaraţie, certificat sau orice
altă formă.

(4) La declararea conformității cu un standard moldovenesc printr-un contract, marcă,

declaraţie, certificat sau orice altă formă se va face dovada deţinerii legale a standardului
respectiv.

(5) Dreptul de interpretare oficială a prevederilor din standardele moldovenești aparţine

în exclusivitate organismului naţional de standardizare.

Standardizare

1. Notiuni introductive

Importanta standardizarii in economie este unanim recunoscuta. Standardele patrund in toate

activitatile de afaceri, precum si in viata cotidiana a populatiei.
Termenul de standardizare descrie o activitate specifica prin care sunt stabilite, pentru probleme
reale sau potentiale, prevederi destinate unei utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea
unui grad optim de ordine intr-un context dat. Aceasta activitate consta in particular in
elaborarea, difuzarea si punerea in aplicare a standardelor.

Eficacitatea standardizarii ca un instrument de ajustare a proceselor si rezultatelor activitatii in

toate domeniile economiei nationale este confirmata la nivel international, precum si prin
extinderea activitatii de standardizare in tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare. Practica
mondiala si nationala a descoperit un spectru larg de probleme care pot fi solutionate prin
intermediul sau in exclusivitate numai prin mijloacele standardizarii si a stabilit diversitatea
formelor si metodelor de efectuare a acestor activitati in dependenta de starea si dezvoltarea
economiei nationale.

Standardizarea creeaza un limbaj comun, care permite producatorilor si furnizorilor sa comunice

clar cu inginerii, designerii si agentii de vanzari, oriunde ar fi. Standardele se aplica produselor
in toate zonele si etapele de productie in economia moderna. Standardele contribuie la sporirea
eficientei productiei, faciliteaza comunicarea, imbunatatesc transparenta pietei, calitatea,
credibilitatea, compatibilitatea si eficacitatea bunurilor si serviciilor si a altor obiective politice
de baza din domeniul public referitoare la sanatate, securitate si mediu inconjurator.

Eficacitate standardizarii in conditiile relatiilor de piata dezvoltate se manifesta prin functiile

economica, sociala si comunicativa.

Functia economica cuprinde urmatoarele aspecte:

- prezentarea informatiei despre produs si calitatea lui;

- difuzarea informatiei referitor la tehnici, materiale si metode noi de incercari;

- sporirea productivitatii muncii si reducerea pretului de cost;

- concurenta in baza standardizarii metodelor de incercari si unificarii parametrilor de baza ai

produselor, care permite o evaluare obiectiva;

- asigurarea compatibilitatii si interschimbabilitatii;

- asigurarea nivelului stabilit al calitatii productiei.

Functia sociala realizeaza si garanteaza drepturile cetatenilor, realizeaza politica statului privind
securitatea vietii si sanatatii populatiei, protejarea mediului si securitatea muncii.

Functia comunicativa a standardizarii prevede crearea bazei informationale referitor la

reglementarea terminologiei, clasificatoarelor, metodelor de incercari, desenelor tehnice,
simbolurilor conventionale etc., asigura intelegerea reciproca, luand in considerare
reglementarile internationale, inclusiv sistemul de evidenta, de statistica, de activitate financiara
si de contabilitate, sistemele documentatiei tehnologice si de executie, sistemele de dirijare a
proceselor etc.

In afara de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi un instrument flexibil in

sustinerea politicii publice intr-un sir de domenii.
Pentru piata interna, utilizarea standardelor reprezinta cheia implementarii politicii de libera
circulatie a bunurilor. In domeniile importante de achizitii publice, standardele sunt un
instrument care furnizeaza o referinta pentru contractele publice. In achizitia publica referintele
la standarde sunt obligatorii in documentele de oferta.

Statutul voluntar este esential pentru standardizare si eficacitatea sa depinde de dorinta agentilor
economici de a utiliza rezultatele standardizarii. Desigur, dorinta de a elabora standarde nu este
aceeasi cu dorinta de ale utiliza in practica; natura voluntara a unor standarde poate fi limitata de
legislatia tehnica sau chiar diminuata de conditiile de piata influentate de catre furnizori, un
aspect particular in cazul intreprinderilor mici si mijlocii. Pentru ca procesul de standardizare sa
progreseze, este necesara cooperarea la nivelul agentilor economici, dar acest lucru necesita ca
agentii economici sa inteleaga valoarea pe care standardizarea o va aduce intreprinderilor lor.

Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care regularizeaza o gama larga de

politici. Puterea sa fundamentala isi are radacinile in statutul voluntar mentionat anterior:
standardele sunt elaborate pentru cei care le vor utiliza si, prin urmare, le vor accepta.

Analiza experientei internationale arata ca nici un stat suveran independent nu poate crea o
economie nationala si relatii civilizate comercial-economice reciproc avantajoase cu alte tari fara
crearea Sistemului National de Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului International
de Standardizare.

2. Principiile, beneficiile si cerintele standardizarii

Definirea standardului

In sens general, documentul normativ reprezinta un document care specifica reguli, linii
directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele acestora. Expresia ,,document
normativ’’ este un termen general, care acopera documente precum standardele, specificatiile
tehnice, codurile de buna practica si reglementarile. Se considera document orice suport de
informatie impreuna cu informatiile inregistrate in sau pe acesta.

Standardul reprezinta un document elaborat prin consens, cu care conformitatea nu este

obligatorie, aprobat si publicat de un organism recunoscut cu investigarea tuturor partilor
interesate, care furnizeaza, in scopul utilizarii lor comune si repetate, reguli, ghiduri, linii
directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele lor, destinate atingerii nivelului optim
de ordine intr-un context dat.

Standardele reprezinta acorduri documentate ce contin specificatii tehnice sau alte criterii exacte
ce pot fi reutilizate pe scara larga in calitate de reguli, indrumari sau definitii ale caracteristicilor,
cu scopul de a asigura ca produsul, in sensul general definit in aceasta lucrare, este adecvat
destinatiei pentru care a fost creat.

Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) defineste ,,standardul’’ ca ,,norma sau ansamblu
de norme care reglementeaza calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document in care
sunt consemnate aceste norme’’.

Un standard international este un standard adoptat de catre o organizatie internationala cu

activitate de standardizare si este disponibil publicului larg.

Definitia prezentata in toate standardele Comisiei Electrotehnice Internationale (ICE) este: ,,Un
document normativ, elaborat in conformitate cu proceduri consensuale, care a fost aprobat de
catre membrii Comitetului National al IEC, comitet responsabil in conformitate cu Partea I a
Directivelor IEC/ISO, in calitate de proiect elaborat de comitet pentru a fi supus votului si in
calitate de proiect final de standard international si care a fost publicat de catre Oficiul Central al
ICE’’.

Cuvantul ,,consens’’ este foarte important din moment ce el reprezinta un punct de vedere
comun al acelor parti care sunt interesate de aceste prevederi, si anume al producatorilor,
utilizatorilor, consumatorilor si grupurilor generale de interese. Orice membru al organizatiei de
standardizare poate participa la lucrarile de elaborare a unui standard international, si orice
organizatie internationala, guvernamentala sau non-guvernamentala care are legaturi cu aceasta
participa, de asemenea, la aceste lucrari.

O alta trasatura esentiala a unui standard international autentic este faptul ca el poate fi supus
examinarii de catre publicul interesat, in orice tara. Astfel, prin instrumente democratice, precum
consensul si examinarea publica, orice parte interesata poate sa-si exprime opinia in legatura cu
elaborarea si publicarea unui standard international.

Standarde – reglementari - specificatii

Reglementarea tehnica nu este un standard in sensul prezentat mai sus. Are un caracter
obligatoriu si este elaborata in scopul rezolvarii problemelor repetitive pentru un grup inchis
(firma – standarde de firma). Aceste documente sunt elaborate de un grup inchis, urmaresc
proceduri specifice si pot avea la baza standarde nationale, europene sau internationale.

Specificatiile sunt documente disponibile publicului care au un caracter voluntar. Sunt

specifice consortiilor sau grupurilor limitate si se caracterizeaza prin transparenta limitata,
fiind lipsite de consens total.

In noul concept de standardizare voluntara, fata de vechiul sistem din Comunitatea Europeana,
exista diferente esentiale in ceea ce priveste modul de abordare a obligativitatii aplicarii
diferitelor documente normative.

In vechiul sistem al Comisiei Europene standardele au fost specificatii tehnice inclusiv

referitoare la sanatate, securitate, protectia mediului, interschimbabilitate, marcare si etichetare.
Ele au avut un caracter obligatoriu si au fost elaborate de un organism administrativ fara
implicarea partilor interesate. Reglementarile tehnice nu existau.

In conceptul de standardizare voluntara standardele sunt elaborate de partile interesate in

cadrul Organismelor Nationale de Standardizare. Ele au statut de recomandare (voluntare) si se
ocupa cu aspecte adecvate scopului, compatibilitate, securitate, calitate etc. Elaborarea sau
revizuirea standardelor este dictata de fenomenul de autoreglare in functie de cererea pietei.

Reglementarile tehnice sunt adoptate de organe legislative ale statului. Ele sunt obligatii
legale (obligatorii) si reglementeaza in special aspecte ale sanatatii, securitatii, protectiei
mediului, etichetarii.

Tipuri de standarde

1. Standarde de baza (generale, fundamentale), care sunt standarde de cadru general,

care cuprind cerinte de ansamblu pentru un domeniu oarecare. Standardele de acest tip pot fi
utilizate ca atare sau pot servi drept baza pentru alte standarde.
 2. Standarde de terminologie sunt standarde care stabilesc termenii, care, in general sunt
insotiti de definitiile lor, uneori de note explicative, ilustratii, exemple etc.

3. Standarde de metoda, sunt standarde care stabilesc metode de testare si analiza pentru
masurarea caracteristicilor, precum si alte reguli referitoare la testari, precum esantionarea,
utilizarea metodelor statistice, ordinea testarilor.

Standarde de produs care sunt standarde care stabilesc cerintele pe care trebuie sa le
respecte un produs sau o clasa de produse pentru asigurarea aptitudinii lui (lor) de intrebuintare.
Sunt standarde care definesc caracteristicile unui produs sau ale unei specificatii, sau standarde
de deservire si praguri de performanta ce trebuie indeplinite (proprii pentru utilizare, interfata si
interschimbabilitate, sanatate, siguranta, protectia mediului, contracte standard, documente de
insotire a produselor sau serviciilor etc.).

5. Standarde de proiectare, sunt standarde care stabilesc conditiile ce trebuie respectate

la proiectarea de masini sau diverse structuri in vederea asigurarii aptitudinilor lor de
intrebuintare.

6. Standarde de proces, sunt standarde care stabilesc conditiile ce trebuie respectate de

un proces pentru asigurarea aptitudinii sale de functionare.

7. Standarde de servicii, sunt standarde care stabilesc conditiile pe care trebuie sa le

satisfaca un serviciu pentru asigurarea aptitudinii sale de intrebuintare. Conditiile se refera atat la
caracteristicile cat si la pregatirea serviciilor.

8. Standarde de organizare, care sunt standarde care descriu functiile companiei si a

raportului dintre ele, precum si modelarea activitatilor (managementul si asigurarea calitatii,
intretinere, analiza valorii, logistica, managementul calitatii, managementul proiectelor sau al
sistemelor, managementul procesului de productie etc.).

9. Standarde de date furnizate, sunt standarde care stabilesc o lista de caracteristici a

caror valori sau alte date trebuie sa fie indicate pentru a defini un produs, un proces sau un
serviciu.

Diferitele tipuri de standarde nu se exclud reciproc, unul si acelasi standard poate fi

considerat ca apartinand mai multor tipuri. De exemplu, un standard de produs poate fi
considerat si drept standard de metoda, daca cuprinde metodele de incercare a caracteristicilor
produsului respectiv.

Necesitatea standardizarii internationale

Principalii factori care fac necesara standardizarea internationala sunt:

1. Progresul mondial in liberalizarea comertului. Actualele economii libere incurajeaza

tot mai mult diverse surse de aprovizionare si ofera oportunitati pentru pietele in expansiune. Din
punctul de vedere al tehnologiei, concurenta loaiala trebuie sa se bazeze pe referinte
identificabile si bine definite care sunt recunoscute de la o tara la alta, si de la o regiune la alta.
Un standard valabil pentru intreaga industrie, recunoscut la nivel international, elaborat prin
consens intre partenerii comerciali, serveste ca mijloc de comunicare in desfasurarea comertului;

2. Interpenetrarea sectoarelor La ora actuala nici o ramura industriala nu poate pretinde

ca este complet independenta de componentele, produsele, regulile de aplicare etc., care au fost
elaborate in alte sectoare. Suruburile sunt utilizate atat la constructia avioanelor, cat si a
echipamentului agricol; sudura este importanta atat in ingineria mecanica, cat si in cea nucleara;
procesarea electronica a informatiei a patruns in toate ramurile industriale. Produsele si
procedeele inofensive pentru mediu, sau ambalajul reciclabil sau bioasimilabil constituie
preocupari de stringenta actualitate;

3. Aparitia sistemelor de comunicatii globale. Aparitia calculatoarelor reprezinta un

exemplu concludent de tehnologie ce are nevoie de standardizare rapida si progresiva la nivel
mondial. Compatibilitate deplina intre sisteme deschise promoveaza o concurenta onesta intre
producatori, oferind, totodata, utilizatorilor posibilitatea unei alegeri reale, din moment ce este
un catalizator puternic in directia inovarii, sporirii productivitatii si a reducerii cheltuielilor;

Dezvoltarea tehnologiilor emergente. La un moment dat sunt elaborate programe de

standardizare in domenii absolut noi. Aceste domenii sunt materialele avansate, mediul, stiintele
biologice, urbanizarea si constructiile. La etapele incipiente de dezvoltare a noilor tehnologii,
poate fi imaginata destinatia produsului, neexistand inca prototipuri functionale ale acestuia. In
astfel de situatii necesitatea standardizarii este exprimata prin definirea terminologiei si
acumularea bazelor de date care contin informatii cantitative;

5. Necesitatile tarilor in curs de dezvoltare. Agentiile pentru dezvoltare recunosc tot mai
frecvent ca o structura de standardizare reprezinta o conditie de baza pentru reusita politicilor
economice destinate atingerii unui nivel de dezvoltare durabila. Crearea unei astfel de
infrastructuri in tarile in curs de dezvoltare este esentiala pentru sporirea productivitatii, a
competitivitatii pietei si a capacitatii de export.

Existenta unor standarde nearmonizate pentru tehnologii similare in diferite tari sau
regiuni pot determina aparitia asa-numitelor ,,obstacole tehnice in calea comertului’’. Industriile
orientate spre export au simtit demult necesitatea coordonarii standardelor internationale, pentru
a rationaliza comertul international. Aceasta necesitate a stat la originea crearii ISO.

Activitatea de standardizarea internationala vizeaza multe tehnologii din diverse domenii

de activitate, precum: procesarea informatiei si comunicatiilor; industria textila; ambalarea si
livrarea produselor; productia si consumul de energie electrica; constructia de nave maritime;
bancile si serviciile bancare. In viitorul apropiat importanta ei va creste pentru toate domeniile de
activitate industriala.

Standardizarea la nivelul intregii industrii este o conditie prezenta intr-un anumit sector
industrial atunci cand marea majoritate a produselor si serviciilor respecta aceleasi standarde.
Acest lucru rezulta din acordurile consensuale realizate de catre toti participantii la procesul
economic din sectorul industrial, adica furnizori, utilizatori si, uneori, guverne. Ei aproba in
comun specificatii si criterii ce urmeaza a fi aplicate cu regularitate in alegerea si clasificarea
materiilor, in productia de bunuri si in prestarea de servicii.

Scopul principal al standardizarii este de a favoriza comertul, schimbul si transferul de

tehnologii prin intermediul:

calitatii si fiabilitatii sporite a produselor, la un pret rezonabil;

sanatatii, securitatii si protectiei imbunatatite a mediului ambiant;

compatibilitatii si inter-operabilitatii sporite a bunurilor si serviciilor;

 simplificarii, in scopul unei mai eficiente intrebuintari;

reducerii numarului de modele , si prin aceasta, a cheltuielilor;

eficientei sporite de distribuire si usurintei in mentinere.

Utilizatorii au o incredere mai mare in produsele si serviciile care respecta standardele

internationale. Asigurarea conformitatii poate fi efectuata prin intermediul declaratiilor
producatorilor sau a controalelor efectuate de catre organisme independente.

Rolul standardelor

Un standard reprezinta un anumit nivel know-how si tehnologic, care face indispensabila

implicarea industriei la elaborarea sa. Un standard nu este niciodata neutru.

Standardul este un document de referinta, utilizat, in special, in contextul contractelor

publice sau al comertului international, si pe care se bazeaza majoritatea contractelor comerciale.
Este folosit de catre cercurile industriale ca referinta indiscutabila, ce simplifica si explica
relatiile contractuale dintre partenerii economici.

Este un document utilizat tot mai frecvent in jurisprudenta.

Pentru participantii la procesul economic, standardul reprezinta:

1. Un factor de rationalizare a productiei Standardul face posibila dirijarea

caracteristicilor tehnice pentru satisfacerea cerintelor consumatorului, validarea metodelor de
productie, sporirea productivitatii si ofera operatorilor si tehnicienilor responsabili de instalare
un simt al securitatii;

2. Un factor pentru explicarea tranzactiilor In conditiile unor oferte de produse sau

servicii supraabundente, care pot avea o valoare practica foarte diferita, existenta sistemelor de
referinta ofera companiilor posibilitatea unei mai eficiente evaluari a ofertelor si atenuarii
incertitudinilor, ajuta la identificarea necesitatilor, optimizarea relatiilor cu furnizorii, eliminarea
testarilor suplimentare si posibilitatea de a concura pe mai multe piete din intreaga lume;

3. Un factor in transferul de noi tehnologii. Standardizarea favorizeaza si impulsioneaza

transferul de tehnologii in domenii care joaca un rol esential atat pentru companii, cat si pentru
persoane private (noi materiale, sisteme informationale, biotehnologie, electronica, productia cu
participarea calculatoarelor (CIM) etc.);

Un factor in optiunile strategice ale companiilor Participarea in procesul de

standardizare presupune integrarea unor solutii adaptate la competentele unei companii si dotarea
personala in vederea concurarii in mediile economice aflate in concurenta. Inseamna exercitarea
standardizarii, si nu suportarea standardizarii.

Pentru consumatori constituie un factor care ofera beneficii. Compatibilitatea globala a

tehnologiilor, posibila prin respectarea de catre produse si servicii a standardelor internationale,
ofera consumatorilor o mai larga gama de alegere, ei beneficiind, totodata, si de efectele
concurentei dintre furnizori.

3. Structurile organismelor de standardizare

 Structurile sistemului mondial de standardizare sunt dispuse pe trei nivele, international,
european si national.

Nivelul cel mai inalt, cel international cuprinde:

1. Organizatia Internationala de Standardizare (ISO), cu activitate in toate domeniile, cu

exceptia sectoarelor ce cuprind electronica, electrotehnica si telecomunicatiile;

2. Comisia Electrotehnica Internationala (IEC), care se ocupa de inginerie electrica si

electronica;

3. Comisia Internationala pentru Telecomunicatii (ITU), specifica activitatii de

standardizare in domeniul telecomunicatiilor.

Nivelul al doilea, cel european cuprinde:

1. Comitetul European de Standardizare (CEN), oglinda europeana pentru ISO;

2. Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica (CENELEC);

3. Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii (ETSI).

Nivelul al treilea, cel national, cuprinde Organizatiile Nationale de Standardizare (ONS)

Organizatia Internationala de Standardizare ISO

Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) reprezinta o federatie internationala a

organismelor nationale cu functii de standardizare din circa 140 de state, cate unul din fiecare
tara.

ISO este o organizatie neguvernamentala care a luat fiinta in anul 1947, ca succesoare a
Federatiei Internationale a Asociatiilor Nationale de Standardizare (ISA) infiintata in anul 1926
si care a pus bazele cooperarii internationale in activitatile de standardizare.

Initial, a primit sarcina de a rationaliza un numar mare de standarde contradictorii in

domeniul industriei, comertului, constructiei de masini si securitatii, elaborate de-a lungul anilor
la nivel national. Mai tarziu, a promovat intelegerile internationale. In prezent, isi desfasoara
activitatea prin cele 185 de comitete tehnice, care cuprind toate domeniile de activitate cu
exceptia electrotehnicii, electronicii si telecomunicatiilor.

Misiunea ISO este sa promoveze dezvoltarea activitatilor de standardizare si a altor

activitati similare la scara mondiala in scopul favorizarii schimbului international de bunuri si
servicii, precum si consolidarea cooperarii in domenii de activitate intelectuala, stiintifica,
tehnologica si economica. ISO nu autorizeaza utilizarea siglei sale de catre organismele de
inregistrare a sistemului calitatii si nu desfasoara activitati de certificare.

ISO este deschisa tuturor organismelor nationale de standardizare din lume.

Activitatea ISO a avut drept rezultat incheierea unor acorduri internationale, care sunt
publicate in calitate de standarde internationale.
 ISO este un cuvant care provine de la cuvantul grecesc ,,isos’’, care inseamna ,,egal’’, si
care este radacina prefixului ,,iso’’ care se intalneste intr-o multitudine de termeni, cum ar
fi ,,izometric’’ (cu proportii sau dimensiuni egale) si ,,izonomie’’ (egalitate a legilor, sau a
oamenilor in fata legii).

De la ,,egal’’ la ,,standard’’, rationamentele care au dus la optiunea pentru ,,ISO’’ ca

denumire a organizatiei este lesne de urmarit. Afara de aceasta, denumirea de ISO este folosita in
intreaga lume pentru a denumi o organizatie, evitandu-se astfel excesul de acronime care ar fi
rezultat din traducerea denumirii ,,Organizatia Internationala de Standardizare’’ in diverse limbi
ale tarilor membre, adica IOS in engleza (de la International Organization of Standardization) ,
OIN in franceza (de la Organisation International de Normalisation). Oricare ar fi tara, forma
scurta a denumirii organizatiei este totdeauna ISO.

Organizatia Internationala de Standardizare este compusa din membrii sai, care se impart
in trei categorii, membrii, membrii corespondenti si membrii abonati.

Calitatea de membru al ISO o are organismul national care este ,,reprezentativ in cel mai
inalt grad pentru procesul de standardizare din tara sa’’. Astfel, doar un singur organism din
fiecare tara poate fi admis in calitate de membru al ISO.

Un organism membru este responsabil de: informarea potentialelor parti interesate din
tara sa despre oportunitatile si initiativele de standardizare internationale relevante; asigurarea
prezentarii opiniei coordonate privind interesele tarii sale in cadrul negocierilor internationale
purtate in vederea adoptarii unor acorduri privind standardele; acordarea, din partea tarii pe care
o reprezinta, a cotei sale de asistenta financiara, necesara pentru activitatile principale ale ISO,
prin intermediul platilor cu titlul de cotizatii de membru. Organismele membre au dreptul sa
participe si sa-si exercite pe deplin dreptul de vot in cadrul oricarui comitet responsabil de
strategii al ISO.

Comitetul European de Standardizare CEN

CEN este o asociatie internationala cu caracter stiintific si tehnic, organizata sa

coordoneze cooperarea intre organismele nationale de standardizare din tarile Europei, cu
obiectivul de a adopta, prin consens si transparenta, standarde voluntare.

Este o organizatie internationala nonprofit sub legea belgiana infiintata in anul 1961
avand entitate legala din anul 1976. Are Secretariat Central la Bruxelles. In anul 1992 Adunarea
Generala CEN a hotarat ca pe langa membrii nationali (membrii permanenti) sa mai creeze noi
categorii: membrii asociati si membrii afiliati.

Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica CENELEC

CENELEC este o organizatie internationala, neguvernamentala, nonprofit, sub legea belgiana

care are ca scop adoptarea a cat mai mult posibil standarde CEI. Este infiintata la 13.12.1972,
dar activitatea si-a inceput-o din anul 1960. Are Secretariat Central la Bruxelles.

Membri nationali sunt 19 comitete nationale (aceleasi ca si la CEN), 11 membri afiliati si are
acord de cooperare cu 20 asociatii industriale europene importante. CENELEC isi desfasoara
activitatea prin intermediul a 96 comitete tehnice si subcomitete, 266 grupuri de lucru si 48
forte de actiune. A elaborat peste 3200 de standarde europene CENELEC.
 Limba oficiala de lucru este engleza, franceza, germana. Drepturile de exploatare a
standardelor europene publicate de CEN si CENELEC apartin si membrilor nationali ai CEN
si CENELEC.

Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii ETSI

ETSI este o organizatie internationala nonprofit sub legea franceza. Este un forum
deschis care cuprinde membri din 50 de tari, reprezentand administratiile, operatori retea,
producatori, furnizori de servicii si utilizatori.

Organizatia a fost fondata in anul 1988 ca raspuns la ,,Cartea Verde’’, publicata de CEE
pe tema armonizarii si dezvoltarii infrastructurii telecomunicatiilor. Are Secretariat Central la
Sophia Antipolis (Franta). Misiunea asociatiei: elaborarea de standarde comune care sa dezvolte
infrastructura integrata de telecomunicatii; sa asigure compatibilitatea serviciilor oferite de
aceste retele precum si a diferitelor echipamente terminale puse pe piata.

Organizatie Nationala de Standardizare ONS

Organizatiile Nationale de Standardizare difera prin: marime, grad de de/centralizare,

portofoliul serviciilor, finantare, relatia cu Guvernul, dar ele toate au un rol specific de jucat in
economia de piata.

Marimea ONS-urilor este data de: numarul de personal; numarul de comitete tehnice
(CT); numarul de experti la nivel national in comitetele tehnice; colectia de standarde; productia
anuala de standarde; marimea bugetului.

Principalele servicii oferite de ONS sunt: asigura infrastructura si procedurile referitoare

la principiile de baza ale standardizarii; asigura conducerea proiectului; asigura o platforma
pentru reglarea automata a pietei; organizeaza reprezentarea nationala in organismele europene si
internationale.

Organizatiile Nationale de Standardizare ofera si alte servicii care se refera la: relatia si
comunicarea cu factorii interesati; elaborarea si distributia standardelor si documentelor
corespunzatoare; coordonarea informatiei; certificarea conformitatii cu standardele sau
acreditarea organismelor de certificare.

A.2 Lista standardelor conexe include indicativele şi titlurile standardelor conexe şi este
prezentată în formă de text

1. SM GOST R 51959.1:2005 (EN 1060-1-96) Sfigmomanometre (aparate de măsurat tensiunea

arterială) neinvazive. Partea 1: Cerinţe generale

2. SM GOST R 51959.2:2005 (EN 1060-2-96) Sfigmomanometre (aparate de măsurat tensiunea

arterială) neinvazive. Partea 2: Cerinţe suplimentare pentru sfigmomanometre mecanice

3. SM GOST R 51959.3:2005 (EN 1060-3-97) Sfigmomanometre (aparate de măsurat tensiunea

arterială) neinvazive. Partea 3: Cerinţe suplimentare pentru sisteme electromagnetice de
măsurare a presiunii sangvine

4. GOST ISO 8185-2002 Увлажнители медицинские. Технические требования и методы

испытаний 5. GOST 12.4.034-2001 (EN 133-90) Система стандартов безопасности труда.
Средства индивидуальной защиты органов дыхания. Классификация и маркировка
A.3 Lista standardelor conexe se divizează în două compartimente: compartimentul care include
indicativele şi titlurile standardelor naţionale identice cu standardele europene armonizate şi
compartimentul care include indicativele şi titlurile standardelor naţionale originale pentru
domeniile în care nu sînt adoptate standardele europene armonizate

Standarde nationale care adoptă standarde europene armonizate

SM SR EN 60335-1:2006 Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.

Partea 1: Prescripţii generale

SM SR EN 60335-2-27:2006 Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.

Partea 2-27: Prescripţii particulare pentru aparate de expunere a pielii la radiaţii ultraviolete şi
infraroşii

SM SR EN 60335-2-30:2006 Aparate electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Securitate.

Partea 2-30: Prescripţii particulare pentru aparate de încălzit încăperi.

Certificarea conformității cu standardele și asigurarea calității

Certificare Definiția certificării

Certificarea este o procedură prin care o terță parte dă asigurarea scrisă că un produs, proces sau
serviciu este în conformitate cu cerințele specificate. (Definiție: Ghidul 2 ISO/CEI: 1996).
Acesta este diferit de alte sisteme de dovedire a conformității, cum ar fi declarațiile furnizorului,
rapoartele laboratoarelor de încercări sau rapoartele organismelor de inspecție. Certificarea se
bazează pe rezultatele încercărilor, inspecțiilor și auditurilor și dau încredere clientului în ceea ce
privește intervenția sistematică a unei terțe părți competente.

Rolul certificării

Certificarea este un avantaj, atât pentru producător, cât și pentru cel care achiziționează,
consumator sau distribuitor. Aceasta adaugă o valoare incontestabilă produsului sau serviciului
care poartă marca sa comercială. Pentru producător sau pentru cel care furnizează servicii,
această valorifică bunurile sau serviciile, deschide piețele și simplifică relațiile. Pentru utilizator,
ea furnizează asigurarea că produsul achiziționat îndeplinește caracteristicile definite sau că
procesele organizației îndeplinesc cerințele specificate. Anumite mărci de certificare a
produsului pot reprezenta asigurarea securității și calității. Certificarea facilitează diferențierea
produselor sau serviciilor aparent identice; aceasta oferă tuturor posibilitatea unui apel în cazul
nemulțumirii.

Tipuri de certificare

Certificarea produsului atestă faptul că acesta este în conformitate cu caracteristicile de

securitate, adecvat utilizării și/sau interschimbabilității definite în standarde și în specificațiile
suplimentare standardelor, atunci când acestea sunt cerute de către piață. Certificarea organizației
demonstrează conformitatea calității, de exemplu, a unei organizații sau a sistemului său de
management de mediu cu modelul relevant din seriile de standarde privitoare la sistemele de
management ISO 9000 sau ISO 14000. Diferitele sisteme de referință nu sunt legate de nivelul
de performanță a produsului.

Laboratoarele de încercări acreditate

Producătorii pot avea nevoie de sprijinul tehnic al laboratoarelor de încercări independente, fie
pentru dezvoltarea unor produse noi, fie în etapa de marketing și export. Multe țări
industrializate au făcut eforturi substanțiale pentru a dezvolta rețele de laboratoare care
furnizează asigurarea calității serviciilor de încercare (în special în termeni legați de calitatea
rezultatelor pe care își bazează deciziile). La nivel internațional, această activitate se încadrează
în domeniul de aplicare al International Laboratory Accreditation (ILAC). Unul dintre
obiectivele acestei coordonări este de a asigura companiilor un acces îmbunătățit la serviciile
acestor laboratoare care vor acoperi cel mai probabil, necesitățile acestora legate de încercare și
vor optimiza utilizarea acestor mijloace. La nivel național, există un număr de rețele de
laboratoare. Organismele naționale de standardizare pot fi contactate pentru informații privind
țările lor.

Tema 4: Principalele noţiuni şi determinări în domeniul metrologiei. Scopurile şi

problemele de asigurare metrologică. Asigurarea metrologică de pregătire a procesului
tehnologic în producere. Bazele controlului şi dirijării calităţii produselor fabricate.
Noţiuni şi determinări principale în domeniul calităţii produselor fabricate.

De pe stik Tema 4 Introducere in calitate PDF

LEGE Nr. 647 din 17-11-1995 Asigurarea metrologiei*

Prezenta lege stabileşte bazele metrologiei legale şi are ca obiectiv asigurarea uniformităţii şi
exactităţii măsurărilor, protejarea persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate
şi forma de organizare juridică, împotriva efectelor nocive ale măsurărilor incorecte sau false.

asigurare metrologică - ansamblu de reglementări, mijloace tehnice şi operaţiuni necesare pentru

a garanta credibilitatea rezultatelor măsurărilor în metrologia legală;

control metrologic legal - ansamblu de activităţi de metrologie legală care contribuie la

asigurarea metrologică. Controlul metrologic legal include controlul metrologic legal asupra
mijloacelor de măsurare, supravegherea metrologică şi expertiza metrologică;

etalon - mijloc de măsurare destinat să definească, să realizeze, să conserve sau să

reproducă o unitate ori una sau mai multe valori ale unei mărimi pentru a servi ca referinţă;

etalon internaţional - etalon recunoscut printr-un acord internaţional pentru a servi pe

plan internaţional drept bază pentru atribuirea de valori altor etaloane ale mărimii considerate;

etalon naţional - etalon recunoscut printr-o decizie naţională pentru a servi în ţară drept
bază pentru atribuirea de valori altor etaloane ale mărimii considerate;

etalon de referinţă - etalon, în general, de cea mai înaltă calitate metrologică, disponibil
într-un anumit loc sau într-o anumită organizaţie, de la care derivă măsurările efectuate în acel
loc sau în acea organizaţie;

etalonare - ansamblu de operaţiuni necesare pentru determinarea valorii erorilor

mijloacelor de măsurare (iar în caz de necesitate, pentru determinarea altor caracteristici
metrologice). Etalonarea se poate efectua şi cu scopul de a permite utilizarea mijloacelor de
măsurare în calitate de etalon;
exactitate de măsurare - grad de concordanţă între rezultatul unei măsurări şi valoarea
convenţional adevărată a mărimii măsurate;

exactitatea unui mijloc de măsurare - proprietatea unui mijloc de măsurare de a reflecta

valori apropiate de o valoare adevărată;

inspecţie a mijlocului de măsurare - examinarea unui mijloc de măsurare în vederea stabilirii

prezenţei tuturor sau a cîtorva dintre următoarele elemente:

- marca de verificare şi/sau certificatul sînt valabile;

- nici o marcă de sigiliu nu a fost deteriorată;

- după verificare, mijlocul de măsurare nu a suportat modificări vizibile;

- erorile nu depăşesc valorile maxim admisibile în exploatare;

marcajul aprobării de model - semn distinctiv care, aplicat pe un mijloc de măsurare,

atestă conformitatea acestuia cu modelul aprobat;

marcajul de verificare metrologică - semn distinctiv care, aplicat pe un mijloc de

măsurare legal, confirmă că verificarea metrologică s-a soldat cu rezultate corespunzătoare;
măsurare - ansamblu de operaţiuni avînd drept scop determinarea valorii unei mărimi;

mijloc de măsurare - măsură, aparat de măsurat, traductor, dispozitiv, echipament, sistem de

măsurare, instalaţie, precum şi material de referinţă, utilizate în mod independent sau asociate cu
unul ori mai multe dispozitive suplimentare, care furnizează informaţii de măsurare;

mijloc de măsurare legal - mijloc de măsurare ce corespunde cerinţelor prescrise în

reglementările de metrologie legală;

Sistemul Internaţional de Unităţi (SI) - sistem coerent de unităţi, adoptat şi recomandat de

Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi;

supraveghere metrologică - ansamblu de acţiuni, inclusiv controlul exercitat la

producerea, importul, instalarea, utilizarea, întreţinerea, închirierea, repararea şi verificarea
metrologică a mijloacelor de măsurare, în scopul de a constata dacă acestea corespund şi/sau sînt
utilizate conform prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor aplicabile;

unitate de măsură - mărime particulară, definită şi adoptată prin convenţie, cu care sînt
comparate alte mărimi de aceeaşi natură, ca rezultat al măsurării, pentru exprimarea valorilor lor
în raport cu acea mărime;

unitate de măsură legală - unitate de măsură cerută sau permisă de reglementările

aplicabile;

verificare metrologică - modalitate de control metrologic legal, prin care se constată şi se

confirmă că un mijloc de măsurare întruneşte cerinţele prevăzute în reglementările de metrologie
legală;
 verificare metrologică de expertiză - ansamblu de operaţiuni efectuate cu scopul de a
examina şi a demonstra starea unui mijloc de măsurare, precum şi a determina caracteristicile
metrologice ale acestuia, inclusiv prin raportarea la cerinţele expuse în reglementările tehnice sau
reglementările de metrologie legală aplicabile;

verificare metrologică iniţială - verificare metrologică a unui mijloc de măsurare care nu

a mai fost verificat anterior;

verificare metrologică periodică - verificare metrologică a unui mijloc de măsurare,

efectuată periodic, la intervale de timp specificate, conform unei proceduri stabilite prin
reglementări de metrologie legală aplicabile.

Articolul 12. Sistemul naţional de metrologie

MIJLOACELE DE MĂSURARE

Articolul 8. Etaloanele unităţilor de măsură

(1) Etaloanele naţionale şi cele de referinţă reprezintă baza de etaloane a ţării ca parte
componentă a Sistemului Naţional de Etaloane şi, la propunerea organismului naţional de
metrologie, sînt aprobate prin acte normative de către autoritatea centrală de metrologie.

(2) Etaloanele naţionale şi cele de referinţă sînt bunuri proprietate publică a statului,
deţinute, comparate la nivel internaţional, trasabile la etaloanele naţionale ale altor state,
perfecţionate, conservate şi utilizate de către entităţi nominalizate prin decizia autorităţii centrale
de metrologie, avînd acoperirea cheltuielilor necesare de la bugetul de stat

Tema: ANALIZA FIZICO-CHIMICĂ A PÂINII

CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ ŞI FIZICO-CHIMICĂ A PÂINII
Prin denumirea de pâine se înţelege, în general, produsul obţinut prin coacerea unui aluat
dospit, preparat din făină de grâu sau secară eventual amestec cu alte făinuri de cereale, de
leguminoase sau de cartofi.
Pâinea şi produsele de panificaţie după indicii de calitate trebuie să corespundă
condiţiilor minime prevăzute în GOST.

Condiţiile de luare a probelor pentru analiză, analizele şi metodica de efectuare a

acestora, precum şi normele pentru indicii de calitate a diferitelor sortimente de pâine sunt
reglementate prin GOST sau norme interne.
Verificarea calităţii pâinii se face pe loturi. Prin lot se înţelege cantitatea de max. 10 tone
pâine, fabricată de o singură echipă, coaptă în acelaşi fel şi de aceeaşi masă pe bucată.
Verificarea calităţii constă din:
- examinarea aspectului general al lotului;

- verificarea masei pe bucată;

 - examenul organoleptic;

- analiza fizico-chimică.
Verificarea se face pe o probă de 10 pâini luate la întâmplare din diferite părţi ale lotului.
Masa medie trebuie să corespundă cel puţin masei nominale respective, iar masa unei pâini poate
avea o abatere limită de 3%(GOST 2077-84). În probă se admit max. 2 pâini care nu corespund
condiţiilor GOST. Analiza fizico-chimică se face asupra unei pâini luată din lot la cel puţin 3 ore
şi la cel mult 20 ore de la scoaterea pâinii din cuptor.
Tabelul 1
Norme GOST pentru însuşirile fizico-chimice ale pâinii

Tipul Umiditate Porozitate Aciditate

Mod de coacere
pâinii [%] max [%] min [grade] max

Pâine neagră Pe vatră până la 0,5 kg 44 62 6

Pe vatră între 0,5 kg şi 1kg 45 60 6

Pâine Pe vatră până la 0,5 kg 42 65 5

semialbă Pe vatră între 0,5 kg şi 1kg 44 63 5

Pâine albă Pe vatră până la 1 kg 43.5 70 2-5

Aprecierea organoleptică a calităţii pâinii

Pe cale organoleptică se apreciază aspectul exterior al pâinii, simetria formei, volumul,
culoarea şi structura cojii, culoarea, elasticitatea şi porozitatea miezului, gustul, mirosul, semnele
de alterare microbiană şi prezenţa corpurilor străine.
Aprecierea aspectului exterior al pâinii
Aspectul exterior al pâinii se controlează examinând pâinile întregi urmărindu-se simetria
şi regularitatea formei şi se notează: formă normală sau incorectă cu indicarea defectelor de
formă.

Se au în vedere următoarele aspecte:

- volumul pâinii - crescut, aplatizat sau bombat;

- aspectul general al suprafeţei cojii-netedă, lucioasă, crăpată, arsă, pătată;
- culoarea cojii-normală, corespunzătoare sortului de pâine respectiv, uniformă;
- rezistenţa cojii-moale, elastică, dură, sfărâmicioasă.
 Aprecierea aspectului şi stării miezului
Starea şi aspectul miezului se verifică prin examinarea în secţiune a pâinii. Se
controlează

- grosimea cojii superioare şi inferioare;

- aspectul general al miezului-uniform, dacă prezintă urme de făină nefrământată;

- culoarea miezului-alb, gălbuie, cenuşie, uniformă.

Structura porozităţii se determină prin urmărirea mărimii porilor şi uniformitatea

distribuţiei lor pe suprafaţa tăieturii. O pâine de calitate bună are pori ovali, uniform distribuiţi,
fără goluri sau vacuole. Prezenţa unor pori mici, de formă rotundă indică o porozitate insuficient
dezvoltată.
De asemenea se urmăresc proprietăţile mecanice ale miezului:

- elasticitatea - prin apăsare uşoară cu degetul pe suprafaţa miezului încât să nu se

distrugă structura porilor;

- rezistenţa opusă de miez la apăsare. Dacă miezul opune o rezistenţă mare la apăsarea cu
degetul şi se deformează puţin, el este compact, dens. După timpul de revenire în urma unei
apăsări uşoare miezul se clasifică în: foarte elastic - revine imediat; elastic - revine încet;
neelastic (insuficient de elastic) - nu revine la starea iniţială.

Aprecierea aromei pâinii, a semnelor de alterare microbiană

Pentru verificarea aromei, a semnelor de alterare microbiană şi a prezenţei corpurilor
străine, se examinează probele întregi, apoi se taie şi se examinează miezul acestora. Bucăţile de
pâine veche din miez se consideră corpuri străine. Gustul se stabileşte gustând din miez şi din
coajă. Gustul poate fi normal, plăcut dulceag, slab acrişor, acru, nesărat, amar. De asemenea se
poate constata prezenţa corpurilor străine prin scrâşnetul în dinţi. Aroma se determină mirosind
miezul. Standardele prevăd condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească produsele
pentru a putea fi date în consum.
Pentru o gradare calitativă a produselor de panificaţie în scopul de a stimula obţinerea
unei calităţi superioare, s-a introdus metoda de apreciere a calităţii pe baza unei scheme de 30
puncte. Această schemă cuprinde indicii calitativi principali ai produsului care hotărăsc calitatea
generală a sa, îmbinându-se examenul organoleptic cu cel fizico-chimic. Pentru fiecare din aceşti
indici se acordă un anumit punctaj. Când produsul este de calitate superioară se acordă punctajul
maxim iar pe măsură ce calitatea scade se reduce şi punctajul în mod corespunzător.
 ANALIZE FIZICO-CHIMICE
Masa pâinii
Se determină prin cântărirea pâinii la o balanţă tehnică, iar rezultatul se exprimă în grame
fără zecimale. Masa nominală se referă la pâinea cântărită după următoarele intervale de timp:
- 2 ore pentru pâinea de 0,250-0,500 kg;
- 3 ore pentru pâinea peste 0,500 kg;
- 4 ore pentru pâinea de 1-2 kg;
- 6 ore pentru pâinea peste 2 kg

Volumul pâinii – metoda eliminării porilor prin presare

Principiul metodei

Metoda se bazează pe determinarea volumului miezului compact după ce în prealabil s-

au eliminat porii prin presare.

Aparatură şi materiale

- perforator cilindric foarte bine ascuţit;

- colţar;

- cilindru gradat de 250cm3 ;

- ulei sau petrol.

Modul de lucru

Doi cilindri de miez tăiaţi în condiţiile primei metode se presează în mână până la
dispariţia golurilor formându-se cocoloaşe sferice compacte. Într-un cilindru gradat de 250cm3 în
care s-au introdus circa 150 cm3 ulei sau petrol şi s-a citit cu exactitate volumul, se introduc
cocoloaşele obţinute din miez şi se citeşte din nou volumul lichidului. La introducerea
cocoloaşelor de miez, cilindrul gradat se înclină şi cocoloaşele se lasă să alunece pe peretele
cilindrului. Volumul miezului fără pori este dat de diferenţa dintre volumul iniţial şi final al
uleiului (petrolului) din cilindru.

Mod de calcul

[% vol.]

în care:V - volumul celor doi cilindri de miez, în cm3;

 V1- volumul de ulei (petrol) înainte de introducerea sferelor, în cm3;

V2- volumul de ulei (petrol) după introducerea sferelor, în cm3.

Raportul înălţime / diametru la pâine (lăţirea pâinii)

Această determinare se face cu scopul de a se aprecia gradul de dezvoltare a probei de

pâine supusă analizei.

O înălţime redusă a probei, precum şi un diametru mai mare, constituie un indiciu că

pâinea nu este corespunzătoare (fie datorită făinii de calitate inferioară, fie datorită depăşirii
timpilor de fermentare) în timp ce o înălţime a probei mai mare alături de un diametru mic
deosebesc o pâine insuficient fermentată de un aluat consistent sau un cuptor cu o temperatură
prea mare. Lăţirea pâinii se exprimă prin raportul dintre înălţimea şi diametrul pâinii (H/D).

Principiul metodei

Se măsoară înălţimea şi diametrul produsului şi se face raportul acestora.

Modul de lucru

La produsele necrestate se măsoară cu un şubler înălţimea maximă care reprezintă

valoarea H. În cazul produselor crestate se măsoară înălţimea maximă şi minimă în porţiunea de
înălţime maximă a produselor şi se face media aritmetrică a celor două valori. Aceasta reprezintă
valoarea H.
Pentru stabilirea diametrului (D) se măsoară cu o riglă două diametre perpendiculare şi se
face media aritmetică a acestora.

Mod de calcul

Se calculează raportul dintre înălţime şi diametru (H/D).

Determinarea acidităţii pâinii
Indicele de aciditate al pâinii este important din două puncte de vedere :
- caracterizează pâinea din punct de vedere gustativ şi igienic;

- permite să se aprecieze aciditatea finală a aluatului adică să se tragă concluzii

asupra modului în care a decurs procesul tehnologic.
 Aciditatea pâinii se exprimă în grade de aciditate şi reprezintă numărul de cm3 de NaOH
0,1n necesari pentru neutralizarea acidităţii din 100g probă. Un gram de aciditate reprezintă
aciditatea neutralizată cu 1cm3 NaOH 0,1n.

Principiul metodei

Metoda se bazează pe neutralizarea acidităţii din pâine cu soluţie de NaOH 0,1 n. O

picătură în exces din soluţia de hidroxid, în prezenţa fenolftaleinei ca indicator, dă coloraţia roz
care indică sfârşitul reacţiei.

Reactivi:

- hidroxid de sodiu 0,1 n ;

- fenolftaleină, în soluţie alcoolică 1 %.

Modul de lucru

Se cântăresc 25 g miez cu precizie de 0,01g. Se fărâmiţează şi se introduc într-un borcan

de sticlă de 500 cm3 cu dop şlefuit. Se adaugă 30..70 cm3 apă distilată dintr-o cantitate de 250
cm3 măsurată cu un balon cotat sau cilindru gradat. Se freacă miezul cu ajutorul unei vergele de
sticlă mai groasă, prevăzută cu cauciuc. După omogenizare se adaugă apă până la circa 200 cm3,
se agită totul 3min, se adaugă restul de apă din balon, aducând toate particulele de miez în
lichid. Se lasă în repaus timp de 5min. Din soluţia decantată, se iau cu pipeta 50 cm 3, se introduc
într-un balon Erlenmeyer curat, se adaugă trei picături de fenolftaleină şi apoi se titrează cu
NaOH n/10 până la apariţia coloraţiei roz care persistă un minut. Se fac 2 determinări paralele.

Mod de calcul

[grade aciditate]

în care:V - volumul de hidroxid de sodiu n/10 folosit la titrare, în cm3;

f - factorul soluţiei de hidroxid de sodiu ;

5 - cantitatea de produs corespunzătoare celor 50cm3 de extract, în g;

Rezultatul se calculează cu o zecimală. Ca rezultat final se ia media aritmetică a două

determinări paralele, dacă diferenţa nu depăşeşte 0,2 grade aciditate la 100g probă.
 VALOAREA NUTRITIVĂ A PÂINII

Pâinea reflectă valoarea nutritivă a făinii din care a fost obţinută, a materiilor auxiliare
utilizate şi tehnologia aplicată. Ea reprezintă o importantă sursă de proteine, vitamine din grupul
B şi săruri minerale. Gradul de asimilare a proteinelor din pâine este de 85% în cazul în care
pâinea a fost obţinută din făină de extracţie 96% şi de 92%, când s-a utilizat făină 75% grad de
extracţie.
Proteinele din pâine prezintă o importanţă deosebită pentru alimentaţia umană, dar este
cunoscut că ele au un deficit de aminoacizi în primul rând în lizină. S-a calculat că, pentru a
asigura necesarul zilnic de lizină prin pâine trebuie să se consume 2,6 kg pâine albă. Ca urmare,
la un consum de 500 g pâine albă pe zi se asigură numai 19,2% din necesarul de lizină.
Utilizarea în alimentaţie a pâinii integrale măreşte acest procent, dar este departe de a asigura
necesarul zilnic. Al organismului în lizină. În prezent se ştie că proteinele din pâine sun
deficitare, pe lângă lizină şi în triptofan şi metionină, deficitul fiind cu atât mai accentuat cu cât
gradul de extracţie este mai mic (deci cu cât făina este mai albă). Conţinutul de aminoacizi al
pâinii de secară este mai echilibrat, fără a fi însă atins un echilibru perfect.
În alimentaţia umană, pâinea joacă un rol esenţial în asigurarea necesarului de vitamine
din grupul B, dar aportul acestora depinde de gradul de extrcaţie al făinii. În timp de 300 g pâine
albă contribuie cu 15% din necesarul zilnic de tiamină (vitamina B1) pentru adult, pâinea
obţinută din făină integrală furnizează 25%, iar pâinea integrală 40%. Contribuţia pâinii la
asigurarea necesarului de riboflavină (vitamina B2) este mai mică: 300 g pâine albă contribuie cu
10%, aceeaşi cantitate de pâine intermediară cu 18%, iar de pâine integrală cu 20-25%.
Aportul de niacină (vitamina PP) a 300 g pâine albă este de 20% din necesarul zilnic în
această vitamină pentru un adult; pâinea intermediară 25%, iar pâinea integrală 40%.
Pâinea furnizează 30-40% din necesarul zilnic de piridoxină (vitamina B6) şi 14-30% din
cel de acid pantotenic şi acid folic.
În afară de conţinutul în vitamine al materiilor prime şi auxiliare asupra conţinutului de
vitamine al pâinii, o influenţă deosebită o are procesul de coacere. Pierderile cele mai mari le
înregistrează tiamina.
Deoarece necesarul de vitamine din grupul B nu este satisfăcut de raţia alimentară de
pâine, în special prin consumul de pâine albă, în multe state se aplică îmbogăţirea făinii cu
vitamine: B1, B2, PP şi acid folic.
Un consum zilnic de 500 g pâine furnizează organismului circa 60% din necesarul de
magneziu, 50% din cel de fosfor, dar numai 15% din necesarul de fier. Utilizarea biologică a
sărurilor minerale din pâine este micşorată de prezenţa fitinei care blochează utilizarea
elementelor minerale. În timpul fermentării aluatului se stimulează acţiunea fitazei şi hidroliza
fitaţilor cu eliberarea mineralelor, dar efectul este scăzut. Utilizarea calciului este frânată şi de
faptul că raportul P/Ca este necorespunzător unei bune absorbţii şi a depunerii în sistemul osos a
acestor două elemente. Ca urmare, se recomandă corectarea făinii cu adaos de calciu sub formă
de carbonat sau lactat, în concentraţie de 235-309 mg/100 g făină.
Fierul se găseşte, de asemenea, legat de fitină, cantitatea de fier liber, asimilabil de
organism fiind de maximum 20% din total. Pâinea albă are un conţinut mai redus de fier decât
pâinea integrală, pâinea de grâu fiind mai săracă în fier decât cea de secară. Pâinea obţinută din
făină cu grad mare de extracţie constituie un excitant puternic pentru sucul gastric, activitatea
enzimelor gastrice fiind cu 40% mai mare decât la ingerarea aceleiaşi cantităţi de pâine albă.
Conţinutul mare de vitamine din grupul B şi de fibre alimentare asigură un produs superior,
înscriindu-se printre produsele care satisfac cerinţele unei alimentaţii corecte. Totodată, o astfel
de pâine se caracterizează prin aromă şi gust deosebit de plăcute, o porozitate superioară şi o
umiditate a miezului care-i păstrează prospeţimea.
Tabelul 2
Schema de punctaj pentru aprecierea calităţii pâinii

PUNCTAJ
INDICI CARACTERIZARE
MAX DAT

produsul are forma corectă (rotundă, lungă, sau cu împletituri),

simetrică, iar ca volum este bine dezvoltat, adică “crescut”, neaplatizat 6
sau bombat
Forma şi
volumul produsul nu are forma stabilită, este asimetric, iar ca volum este
pâinii suficient dezvoltat – suficient de crescut -

produsul nu are forma stabilită, este inestetic (încovoiat), deformat la

-
coaja de vatră, este aplatizat

Culoarea produsul are coaja frumos rumenită(brună de nuci la brun-roşcat la

şi pâinea neagră; de la brun-auriu până la brun deschis la pâinea semialbă
3
şi gălbui-auriu la pâinea albă), coloraţia este uniformă, suprafaţa cojii
aspectul este netedă, lucioasă, fără crăpături, crocantă
cojii
produsul are coaja rumenită neuniform (cu zone prea brune sau palide), -
suprafaţa aspră, mată sau cu urme de făină, spoită superficial, coaja nu
este crocantă, fiind puţin moale
 produsul are coajă albicioasă (de aluat) datorită coacerii insuficiente,
mai ales la părţile laterale sau are părţi brunificate mai mari de 1:4 din
-
suprafaţa cojii, are suprafaţa zbârcită sau coaja murdară, sau prezintă
crăpături de 1cm lăţime şi 5 cm lungime

produsul este bine copt, la lovire în coaja de la vatră produce un sunet

curat, caracteristic; are miezul elastic, la apăsarea cu degetul revine
Gradul de 6
imediat la starea iniţială, miezul are culoarea uniformă, la tăiere lama
coacere, cuţitului rămâne curată fără aderenţe de miez.
starea şi
aspectul produsul este suficient de copt astfel că la lovire în coaja de la vatră
miezului produce un sunet înăbuşit, are coajă puţin moale; la apăsarea cu degetul
-
miezul revine mai încet la starea iniţială, la tăiere lama cuţitului rămâne
curată iar miezul nu se fărâmiţează

produsul are porozitatea miezului uniformă şi structura porilor fină

(pufoasă), iar porozitatea determinată este: minim 63% la pâinea neagră; 6
minim 67% la pâinea semialbă; minim 76% la pâinea albă
Porozitatea
miezului şi produsul are porozitatea miezului uniformă şi structura porilor fină
structura (pufoasă), însă are până la 3 goluri de 1x1 cm în secţiune, iar porozitatea
porilor determinată este cuprinsă între limitele :
-
- 60%-62% la pâinea neagră;
- 64%-66% la pâinea semialbă;
- 72%-75% la pâinea albă

Aroma produsul are aroma (miros) pronunţată, plăcută, caracteristică pâinii

3
(mirosul) fermentate şi bine coapte

produsul are gust bun (slab acrişor, dulceag), caracteristic sortimentului,

iar aciditatea determinată este cuprinsă între limitele:
- 5,2-5,8 grade la pâinea neagră; 6
- 4,4-4,8 grade la pâinea semialbă;
- 2,2-2,8 grade la pâinea albă

Gustul şi produsul are gust satisfăcător iar aciditatea determinată este cuprinsă
aciditatea între limitele:- 4,8-5,1 sau 5,9-7,2 grade la pâinea neagră;
-
- 4,0-4,3 sau 4,9-5,2 grade la pâinea semialbă;
- 1,8-2,1 sau 2,9-3,4 grade la pâinea albă

produsul are gust acru pronunţat, fad ori sărat iar aciditatea determinată
-
este sub limita minimă sau peste cele maxime anterioare

Punctaj
30
total

Referințe bibliografice:
1. ГОСТ 2077-84 МЕЖГОСУДАРСТВЕННЫЙ СТАНДАРТХЛЕБ РЖАНОЙ,
РЖАНО-ПШЕНИЧНЫЙ И ПШЕНИЧНО-РЖАНОЙ Технические условия

2. ГОСТ Р 58233-2018 НАЦИОНАЛЬНЫЙ СТАНДАРТ РОССИЙСКОЙ

ФЕДЕРАЦИИ ХЛЕБ ИЗ ПШЕНИЧНОЙ МУКИ Технические условия

3. https://www.qreferat.com/referate/alimentatie/MATERIALE-SI-METODE-DE-
CERCETA539.php

4. https://www.coursehero.com/file/10219964/Produse-2/