Capitolul 2

Standardizare si terminologie în domeniul agroalimentar

2.1 Introducere

Aparitia în timp a mai multor variante ale aceluiasi produs a impus treptat stabilirea unor
proprietati esentiale si controlabile, pe baza carora sa se poata selecta produsele cele mai
bune. A aparut standardizarea,ca activitate cu caracter normativ. Aplicatiile sale vizeaza:
unitatile de masura, terminologia si simbolizarea, produsele si procedeele (caracteristici,
metode de incercare si masurare), securitatea consumatorilor si bunurilor. Documentele
prin care se realizeaza standardizarea sunt standardele, ce cuprind o serie de conditii de
respectat.
Standardul este un document creat de toti cei care îl doresc si este aplicat de toti cei care îl
vor si are în vedere sa organizeze in mod coerent relatiile dintre agentii economici si factorii
interesati.
Standardizarea are ca obiective: simplificarea (produse caracterizate prin proprietati
esentiale); tipizarea (stabilirea unor game de tipuri capabile sa acopere nevoile dintr-o
anumita perioada); comunicarea intre producatori si consumatori (prin utilizarea de
simboluri si coduri acceptate pe plan intern si international).
Standardizarea presupune alegerea unui numar redus de proprietati ale produsului, selectate
in functie de factori economici si sociali.
Caracterul dinamic al calitatii impune alegerea caracteristicilor in functie de particularitatile
perioadei. In urma selectiei caracteristicilor, se stabileste un nomenclator optim, iar prin
metode statistice se stabilesc valorile medii si dispersiile acestora, in vederea inscrierii lor in
standarde. Standardele servesc la imbunatatirea permanenta a calitatii produselor, pentru
satisfacerea cerintelor tot mai exigente ale consumatorilor. Aceasta presupune fixarea
nivelului calitativ al produselor - prescriind valori ale caracteristicilor care sa prezinte, pe cit
posibil, imbunatatiri fata de perioadele anterioare.
Deoarece in procesul de productie se obtin si produse care se abat de la nivelul mediu, apare
necesitatea stabilirii claselor de calitate. Se porneste de la nivelul calitativ mediu al
produselor existente si de la marimea abaterilor fata de aceasta medie.
Standardizarea urmareste ca metodele sa fie: verificate in practica si aplicabile intr-un
laborator obisnuit; simple si rapid de aplicat; sa asigure precizia si constanta rezultatelor;
sa aiba rezultate reproductibile, iar aparatura sa fie usor de procurat.
In Romania functioneaza Biroul Roman pentru Metrologie Legala, care elaboreaza
instructiunile de metrologie, atesta etaloane, efectueaza control metrologic, reprezinta
interesele tarii pe plan international.
Un rol deosebit in domeniul standardizarii il au prescriptiile de marcare, ce creeaza
frecvente litigii intre producatori si beneficiari. Forma de marcare trebuie sa contina:
denumirea produsului,principalele proprietati, continutul unitatii de ambalaj, elementele 1 de
identificare a lotului de produse, data fabricatiei, numarul standardului referitor la produs,
provenienta produsului, indicatiile de manipulare, termenul de valabilitate.
Marcile faciliteaza cumparatorului cunoasterea produsului si a calitatii sale, ele putindu-se
aplica, dupa caz, pe produs, pe ambalaj, pe locul de depozitare sau pe mijlocul de transport
prin vopsire, etichetare.
In agricultura, conditiile normale de calitate a produselor sunt reflectate in standarde de
stat, norme interne si caiete de sarcini, probate de organele competente si cuprinse in
contractele producatorilor agricoli cu beneficiarii.
Standardizarea reglementeaza tipizarea produselor agroalimentare, unificarea
terminologiilor de productie si aprovizionare, specificarea conditiilor minime de calitate.

2.2 Termeni si definitii

standard - document, stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut, care

furnizeaza, pentru utilizari comune si repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru
activitati sau rezultatele lor, in scopul obtinerii unui grad optim de ordine intr-un context
dat ;
standardizare - activitate prin care sunt stabilite,pentru probleme reale sau potentiale,
prevederi destinate unei utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea unui grad optim de
ordine intr-un context dat ;
reglementare - document care contine reguli cu caracter obligatoriu si care este adoptat de
catre o autoritate ;
reglementare tehnica - reglementare care prevede conditiile tehnice fie in mod direct fie
prin referire la un standard,specificatie tehnica, cod de buna practica sau preia integral
continutul acestora ;
specificatie tehnica - document care prescrie conditiile tehnice pe care trebuie sa le
indeplineasca un produs, serviciu, proces ;
referire la standard - o referire, facuta de catre o autoritate intr-o reglementare, la un
standard editat de catre un organism de standardizare ;
referinta exclusiva (la standard) - o referire intr-o reglementare, stabilind ca un anumit
standard poate fi urmat pentru a atinge scopul unei reglementari ;
referinta indicativa (la standard) - o referire intr-o reglementare, stabilind ca o cale de
indeplinire a scopului unei reglementari este de a urma un anumit standard ;
referinta datata (la standard) - o referinta dintr-o reglementare, identificindu-se prin
numarul si editia (sau data) standardul la care s-a facut referire ;
referinta nedatata (la standard) - o referinta dintr-o reglementare, identificindu-se numai
prin numarul si/sau titlul standardului la care s-a facut referire sau nu, editia sau data (care
implica ca revizuirile ulterioare ale standardului se vor referi in mod automat la data de la
care s-a publicat standardul).
2.3 Tipuri de standarde
Standarde nationale române - se identifica prin initialele SR ; 2
Standarde nationale din alte tari: Franta (NF EN ISO 22000 :2005) ;
Danemarca (DS EN ISO 22000 :2005) 
Standarde europene se identifica prin initialele EN (EN 14663 :2005) ;
Standarde internationale se identifica prin initialele ISO (ISO 16820 :2004) ;
Standarde cu impact geografic :standarde teritoriale si standarde regionale ;
Standarde de firma realizate ca specificatii ;
Standarde profesionale: Codex Alimentarius, Farmacopeea, ISTA, OIV, IUPAC, CEE-
ONU ;
2.4 Aplicare standarde

Aplicarea unui standard national are caracter voluntar;

Aplicarea unui standard national are caracter obligatoriu numai conform prevederilor
unei reglementari tehnice adoptate, in cazul in care considerente de ordin public, de protectie
a viietii, sanatatii si securitatii persoanelor fizice, a mediului de aparare a intereselor
consumatorilor fac necesara o astfel de masura .

2.5 Locul si rolul standardizarii europene in domeniul agroalimentar

Se urmareste ca standardizarea si certificarea sa aiba ca punct de referinta apararea

calitatii produselor si sa se desfasoare ca un suport al reintroducerii dreptului alimentar.
Activitatea de standardizare se desfasoara cu participarea tuturor partenerilor (producatori,
consumatori, distribuitori si administratori), deoarece comisiile de standardizare sunt, prin
structura, deschise tuturor partilor interesate.
Standardul este un instrument de reglare si organizare a pietei, el aduce elemente de
transparenta si claritate in tranzactii. Existenta standardelor favorizeaza factorii economici
dependenti unii de altii in ceea ce priveste compatibilitatea produselor. Standardul permite
o mai buna identificare a calitatii produsului.
Sub aspect juridic, faptul ca standardul are aplicabilitate voluntara, nerespectarea lui nu
poate constitui o infractiune in sine si nu este insotita de nici o sanctiune specifica. Numai in
cazul in care specialistul (producatorul) ar sustine prin publicitate, prin prezentari sau
etichetare, ca produsul său este conform cu un standard, nerespectarea acestui standard
pentru produsul respectiv ar constitui o infractiune sanctionata de legea penala pentru
publicitate mincinoasa si inselatoare. Standardul poate fi luat in considerare ca un document
de referinta si, ca atare, folosit de acestea pentru rezolvarea litigiilor.
Standardizarea internationala este condusa si organizata de ISO si are ca obiect facilitarea
schimburilor de marfuri si servicii la nivel mondial. Rezultatele lucrarilor ISO se
materializeaza in publicarea de standarde internationale care sunt sau nu preluate de diferite
tari membre ISO. Colectia de standarde ISO cuprinde aproximativ 7000 de documente. In
domeniul agroalimentar. ISO a elaborat standarde de metode de analiza si specificatii
pentru materii prime agricole.
Tot mai accentuata este importanta standardelor internationale pentru libera circulatie a
bunurilor si serviciilor dincolo de frontierele nationale, in cadrul comunitatii umane. 3
Existenta unui “village global” n-a fost nicicind mai evidenta, iar standardele internationale
constituie cheia realizarii. Nimeni nu este mai constient de acestea decit cercurile
de afaceri si guvernele, care apreciaza ca, in viitor, standardele internationale vor fi o cale a
reusitei intr-o lume in continua transformare.
Standardele internationale reprezinta un mod de a asigura securitatea si sanatatea, precum
si reusita activitatilor economice, indiferent de locul de implementare al cestora.
O serie de standarde internationale importante sunt elaborate de ISO in domeniul
agroalimentar, ca de exemplu :
seria TC-34 pentru produse agricole alimentare :
- cereale
- leguminoase
- fructe si legume proaspete
- fructe si legume deshidratate
- grasimi animale si vegetale
- condimente
- ceai, cacao, cafea
- lapte si produse lactate
- carne si produse din carne .
seria TC-52 pentru recipiente metalice destinate bunurilor alimentare ;
seria TC-66 pentru articolele din ceramica ce vin in contact cu bunurile alimentare ;
seria TC-73 probleme ale consumului (marcile de conformitate cu normele si etichetarea) ;
seria TC-145 simboluri grafice si pictograme ;
seria TC-122 ambalaje.
Trebuie remarcat ca activitatea ISO este deosebit de vasta, iar o mare parte de probleme
vizeaza elementele consumatorilor. Acest aspect este pus in evidenta de cele peste 1900 de
legaturi internationale pe care comitetele si subcomitetele acestui organism le au in lume. Se
pot aminti :
Organizatia internationala a uniunii consumatorilor (ICOU) ;
Centrul international de promovare a calitatii si de informare a consumatorilor (CIPQ);
Organizatia internationala a muncii (OIM) ;
Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO);
Federatia internationala de aprovizionare (IFP);
Centrul international de etichetare (ILC);
Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Înconjurator (PNUE);
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).

2.6 Standardele Codex Alimentarius

Comisia Codex Alimentarius,creata in 1962 de Organizatia Natiunilor Unite pentru

Alimentatie si Agricultura (FAO), impreuna cu Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS),
reuneste in prezent 137 state. Codex Alimentarius elaboreaza standarde si coduri de
utilizare. 4
Standardele Codex se refera, in special, la specificatiile produselor prelucrate, iar
recomandarile si codurile de utilizare se refera la probleme orizontale (etichetare,
aditivi), la probleme speciale de igiena a fabricatiei.
Standardele Codex (cu exceptia codurilor de utilizare si a recomandarilor Codex) au
aptitudinea de a fi acceptate de state. În aceasta situatie,statul de angajeaza sa integreze
standardul in reglementarea nationala si, bazat pe aceasta integrare, se angajeaza sa nu
permită ca pe teritoriul sau sa circule produse neconforme si sa accepte produsele
conforme.
Începind din iulie 1989, Comisia Codex Alimentarius admite ca CEE accepta standardele
Codex, in masura in care “statele sale membre” i-au dat competenta in materie. Standardele
Codex Alimentarius neimplicate prin procedura de acceptare de catre state sunt considerate
drept referinte tehnice internationale, care pot fi luate in considerare in diverse moduri :
(a) - prin includerea in contractele internationale pentru a defini calitatea minima a
marfurilor ce constituie obiectul unui contract ;
(b)- prin luarea in considerare a acestor standarde Codex Alimentarius la elaborarea
standardelor propriu-zise sau a reglementarilor tehnice obligatorii (CEE include sistematic
examinarea standardelor Codex in lucrarile sale pregatitoare elaborarii de directive sau
reglementari asupra marfurilor alimentare). Codurile de utilizare Codex in probleme de
igiena au statut de linii directoare si sunt optionale.
Comisia Codex Alimentarius este cea mai mare organizatie internationala elaboratoare de
standarde. A elaborat peste 200 de standarde si 40 de coduri si linii directoare cuprinzind
cerinte privind hrana : igiena, aditivi, reziduuri pesticide, contaminanti, etichetare si
prezentare, metode de analiza si esantionare. Aceste documente sunt recomandate
guvernelor in vederea includerii in legislatia lor nationala. Prin acceptarea deplina a unui
asemenea standard, o tara se obliga sa permita distribuirea libera in teritoriul aflat sub
jurisdictia sa a unui produs care este conform cu toate cerintele relevante ale acelui standard.
Mai mult, Comisia Codex Alimentarius a elaborat Codul deontologic al comertului
international cu bunuri alimentare, menit sa faciliteze schimburile competitive de marfuri
alimentare.
2.7 Standardizarea la nivel european
CEN (Comisia Europeana de Standardizare) reuneste 18 institute nationale europene de
standardizare din cadrul CEE si AELS, acesta trebuind sa raspunda unei cereri crescinde de
standarde, care poate fi evaluata la aproximativ 1500 de standarde europene.
Carta verde privind dezvoltarea standardizarii europene specifica ca “numai prin
standardele europene se poate genera spatiu economic comun”. Standardele nationale,
dimpotriva, faramiteaza piata comuna. Ele nu ar putea face obiectul unei recunoasteri
reciproce, deoarece, nefiind adoptate de stat, nu au caracter restrictiv; fiecare producator
este liber sa ajunga la cerintele esentiale obligatorii prin ce mijloace le considera adecvate si
nici un cumparator nu poate fi obligat sa accepte produse straine. Standardele nu îsi pot
5
indeplini rolul in piata unica decit daca sunt convenite la nivel european si publicate sub
denumirea de “standarde europene”. Piata comunitara unica nu va deveni o realitate pentru
industria europeana decit in ziua in care incepe elaborarea de standarde la scara europeana, si
Sistemul francez
În domeniul agroalimentar, in anul 1960, a fost constituit primul sistem de certificare a
produsului numit “sistemul etichetelor”. Ca urmare a preocuparilor de modernizare a
dreptului alimentar s-a mentinut si s-a confirmat sistemul etichetelor, in sensul de marcă
speciala si a introdus o certificare de conformitate a produselor de consum alimentar si a
produselor agricole nealimentare si neprelucrate.
Etichetele agricole sunt marci colective care atesta ca un produs de consum alimentar sau
agricol nealimentar si neprelucrat poseda un ansamblu distinct de caracteristici specifice
precizate in prealabil si care stabilesc un nivel de calitate numit “de calitate superioara”,
care le deosebeste de produsele similare. Un produs care poseda eticheta agricola trebuie sa
se deosebeasca de produsele similare, prin conditiile sale specifice de productie, de fabricatie
si, dupa caz, prin originea sa.
Etichetele agricole pot fi nationale (eticheta rosie) sau regionale. Etichetele sunt acordate de
un organism numit “organism certificator”, la care adera profesionistii interesati.
Pentru a se putea omologa o eticheta, organismul certificator trebuie sa ofere garantii de
independenta, de impartialitate si de eficacitate in privinta operatorilor care pot pretinde
utilizarea acesteia.
Ca si eticheta si certificatul de calitate, certificatul de conformitate este elaborat de catre un
organism acreditat, impartial si independent de producator, fabricant, vinzator sau
importator.
În Franta, certificatul de asigurare a calitatii este eliberat de AFAQ (Asociatia franceza
pentru asigurarea calitatii) care colaboreaza cu un Comitet de certificare sectoriala. Un
Comitet de certificare agroalimentara este in curs de constituire in cadrul AFAQ. Aceasta va
cuprinde reprezentanti ai cumparatorilor, furnizorilor, organismelor tehnice si se va ocupa de
evaluarea sistemului calitatii. Certificarea asigurarii calitatii, care se bazeaza pe aplicarea
de catre o intreprindere a unui standard (ce defineste un anumit numar de reguli si de
proceduri care urmeaza a fi respectate), nu vizeaza atestarea ca produsele acestei
intreprinderi sunt conforme cu un standard care defineste specificatiile. Acestea se
diferentiaza in mod clar de certificarea conformitatii,chiar daca prezinta unele
complementaritati.
Marca NF, lansata in 1938, este cea mai importanta marca de conformitate franceza,
gestionata de AFNOR (Asociatia franceza de standardizare), se atribuie pe baza incercarilor
de conformitate la care este supus produsul si pe audituri efectuate la fabricant de experti
independenti sub egida AFNOR (certificarea NF presupune introducerea sistemului de
asigurare a calitatii). Supravegherea fabricatiei produsului pentru care s-a acordat
fabricantului dreptul de utilizare a marcii NF se face prin audituri periodice asupra
sistemelor de asigurare a calitatii la fabricant si incercari ale conformitatii produsului cu
standardele ce îi sunt aplicabile.
Avantajele oferite de certificatul NF :
pentru fabricanti : 6
— avantaje comerciale, concurentiale, rezultate din garantia oferita privind securitatea si
calitatea produsului, conferita de un organisn tert, independent de fabricant si de utilizator,
— o marca de conformitate cu standardele nationale, recunoscuta pe piata de consumatori
este o dovada a respectarii codului pietei publice ;
— prin intermediul recunoasterii internationale a marcii acest avantaj se extinde si la
exportul produselor pe acele piete unde marca este recunoscuta ;
— auditurile efectuate in vederea certificarii îl ajuta pe fabricant sa-si adapteze sistemul de
calitate la cerintele internationale recunoscute si astfel sa aiba succes mai eficient la
certificarea conformitatii sistemului calitatii cu ISO 9000 ;
pentru distribuitori (comercianti): se poate simplifica procedura de control de receptie a
produselor si de evaluare a furnizorilor in vederea omologarii ca furnizori;
pentru consumatori: este o dovada vizibila a calitatii produsului data de un organism,
fata de un document de referinta in care se poate avea incredere, deci un sprijin in luarea
deciziei de cumparare ;
Sistemul italian cuprinde :
— reglementari generale referitoare la denumirile de origine si denumirile tipice (standarde
calitative, fara delimitarea zonei de origine) pentru vinuri si brinzeturi ;
— pentru celelalte produse exista reglementari particulare (de exemplu,legea referitoare la
paste) ;
— marci de calitate eliberate de un consortiu national, adica de asociatii de producatori
agricoli si industriali. Aceste consortii exista mai ales in domeniul brinzeturilor si produselor
din carne.
În Marea Britanie sistemul cuprinde :
— reglementari despre compozitia, etichetarea si igiena unor produse ;
— lipsa standardelor de produse ca atare, dar organizatia “Food from Britain” se sprijina pe
planuri de certificare care combina standardele de calitate ce trateaza conditii de prelucrare,
de fabricatie si, eventual, conditii de origine si regulile de asigurare a calitatii. Un rol
important in elaborarea acestor planuri îl au producatorii si organizatiile interprofesionale.
În Germania sistemul cuprinde :
— reglementari asupra marfurilor alimentare si coduri de utilizare pentru fabricatie si
comercializare (au fost elaborate 20 coduri profesionale de origine). Aceste coduri sunt
recunoscute de administratie si au aplicabilitate obligatorie ;
— un anumit numar de produse fac obiectul unei marci de calitate. Caracteristicile calitative
la care raspund marcile de calitate corespund unui nivel standard si nu vizeaza produsele de
calitate superioara. Aceste marci sunt eliberate in urma unor incercari tehnice efectuate de
organismele independente.
În Spania sistemul cuprinde :
— Codul Alimentar Spaniol alcatuit din reglementari tehnice si sanitare, obligatorii,
elaborate de CIOA (Comisia interministeriala alimentara) ;
— marca de conformitate “N” a AENOR (Asociatia Spaniola de Standardizare). Aceasta
marca a aparut de citiva ani si introducerea ei este extrem de importanta deoarece ea a
devenit simbolul care reprezinta certificarea in strainatate a produselor spaniole; ea confirma
7
ca un produs realizat in Spania este in concordanta cu satndardele. Acordarea marcii este
limitata in timp.
În SUA 80-90% din produsele americane inca mai circula liber in comert, pe baza
declaratiei de conformitate a producatorului, fara interventia organismelor de certificare.
Declaratia de conformitate a producatorului este procesul prin care un fabricant sau un
furnizor declara ca produsul sau respecta unul sau mai multe satndarde, pe baza increderii
sale in propriul sistem de control al calitatii sau a rezultatelor listelor sau inspectiilor pe care
le efectueaza el insusi sau îi autorizeaza pe altii sa le efectueze in numele lui.
Se poate face certificarea de terta parte conform “Standardului national american pentru
certificare-Program de certificare terta-parte”. Organismele de certificare pot fi societati
profesionale sau tehnice,asociatii de comert, organizatii de testare sau inspectie. Exista 132
organisme private de certificare guvernamentala (la nivel local, federal, de stat) iar
programele de certificare administrate de aceste organisme se refera la :
— produse care afecteaza direct sanatatea consumatorului ;
— testarea de produse pentru a se elimina necesitatea retestarii la nivel local sau inainte de
fiecare livrare ;
— realizarea unei baze uniforme pentru comert prin evaluarea calitatii produselor oferite la
vinzare.
Începind din 1990, SUA se aliniaza practicii Comunitatii Europene de a concentra la nivel
national activitatea de acreditare. Se infiinteaza, in cadrul Societatii Americane pentru
Calitate (ASQC), un organism de acreditare a organismelor de certificare. Programele de
acreditare si certificare din SUA sunt inventariate si prezentate detailat in publicati ale
Institutului National de Standarde si Tehnologie din cadrul Departamentului Comertului.
Europa
Preocupari, la nivel CEE, in ceea ce priveste certificarea, se pot pune in evidenta prin
urmatoarele momente :
— 24 iulie 1989 - Comunicare privind abordarea globala in materie de incercari si
certificare: acordurile de recunoastere reciproca a rezultatelor incercarilor si sistemelor de
certificare, create de organismele comunitare de standardizare (CEN si CENELEC) nu au
condus la dezvoltarea unei culturi europene reale in domenii privind incercarile si
certificarea, deoarece aceste organisme sunt constituite pe baza organismelor nationale de
standardizare care reprezinta, mai degraba, interesele fabricantilor decit ale laboratoarelor si
organismelor de certificare. Organismele de standardizare nu pot reprezenta in mod credibil
laboratoarele si organismele de certificare,unii dintre membrii lor fiind insisi importante
organisme de incercari si de certificare. Pentru ca acordurile de certificare CEN si
CENELEC au tendinta sa fie restrinse si limitate la niste cluburi ad-hoc, s-a sugerat crearea
unei noi organizatii europene destinate exclusiv activitatilor de incercare si certificare -
EOTC (Organizatia europeana pentru testare si certificare). Rolul EOTC este sa asigure
cadrul pentru elaborarea si adoptarea criteriilor de acceptare a acordurilor de recunoastere in
domeniul incercarilor si certificarii voluntare.
— Rezolutia din 21 decembrie 1989, privind abordarea globata in domeniul evaluarii
conformitatii,fixeaza ca cerinte esentiale : 8
(a) cerinte obligatorii:
 stabilirea de module privind evaluarea conformitatii, desemnarea si notificarea
organismelor ce intervin in aceste proceduri;
standarde europene seria EN 45000;
utilizarea marcii “CE” de conformitate cu cerintele esentiale;
tehnicile de asigurare a calitatii ;
(b) cerinte voluntare :
incurajarea sistemelor de asigurare a calitatii (seria EN 29000, echivalentul seriei ISO
9000), a sistemelor nationale de acreditare (EN 45000) si a acordurilor de recunoastere
reciproca a rezultatelor incercarilor si a certificarii intre organisme care activeaza in
domeniul nereglementat (voluntar), este esentiala pentru realizarea pietei interioare;
crearea Organizatiei europene pentru listare si certificare, EOTC - 25 aprilie 1990, prin
semnarea unui acord intre CEE-AELS-CEN-CENELEC.
În domeniul relatiilor cu tarile din afara CE se urmareste stabilirea conditiilor de incheiere a
acordurilor de recunoastere reciproca a rapoartelor de incercari, certificatelor si marcilor de
conformitate.
—17 mai 1991 - proiect de reglementare privind “marca CE” de conformitate.
Intrarea Romaniei în Comunitatea Europenă este un argument decisiv in sprijinirea
cunoasterii de catre producatorii romani a mecanismelor privind libera circulatie si libera
comercializare pe aceasta importanta piata.

2.8 Implicarea standardelor in asigurarea calitatii produselor alimentare

Standardizarea internationala in domeniul produselor alimentare este orientata in trei

directii:
1) conceptia unitara privind definirea si caracterizarea esentiala a produsului ;
2) sistemul de caracteristici vizind calitatea pe plan tehnic (fezabilitatea tehnologica a
materiilor prime, sistemul unitar de caracteristici de calitate pentru departajarea pe categorii
si clase de calitate);
3) sistemul de declarare a valorii nutritive si caracteristicile de calitate esentiale vizind
protectia consumatorului.
Semnele calitatii, ca instrumente ale certificarii conformitatii aduse la cunostinta
consumatorului îi permit acestuia ca in mod rapid sa identifice si sa evalueze specificitatea si
calitatea produsului corespunzator cerintelor si aceasta datorita semnalului scurt dat de o
marca, completat cu enuntarea caracteristicilor certificate.
Consumatorii, potrivit celor mai recenta studii sunt in cautare de semne care sa le permita,
intr-un univers in care produsele se diversifica si in care relatiile traditionale de incredere
in sfatul unui intermediar se intrerup sau îsi pierd importanta, sa identifice si sa diferentieze
produsele corespunzator asteptarilor. Aceste asteptari constau in dorinta de securitate,
nevoia de sanatate, de placere, de gust.
In unele cazuri, notorietatea, imaginarea seriozitatii si a competentei care se alatura marcilor
recunoscute satisfac aceste cerinte. Dar, in acelasi timp procesul accelerat de reinnoire a
produselor, dificultatea descrierii informatiilor pe care le furnizeaza etichetarea 9 si
neincrederea instinctiva pe care o suscita publicitatea, sporeste nevoia de garantii de
asigurare pentru calitatea produselor.
Aceasta nevoie este in crestere si datorita impreciziei care risca sa domine in viitor
denumirile de vinzare si corespondenta cu o compozitie precisa. Se cere, astfel, subliniata
importanta tot mai mare pe care o are increderea consumatorului in capacitatea produsului,
asa cum este conceput, de a satisface nevoia careia îi este destinata, alaturi de creditul
acordat calitatii fabricatiei.
In aceste conditii, in fata producatorului se pune problema definirii unor scheme
organizatorice proprii incluzind gama factorilor ce influenteaza realizarea produsului.
Constituirea acestora in sisteme de calitate este un element ce intervine din ce in ce mai mult
in validarea sociala a rezultatelor productiei. Alaturi de aceste consideratii,trebuie subliniat
accentul care se pune,in perioada actuala,pe satisfacerea unor aspecte de protectie a
consumatorului, a mediului ambiant. In acest fel, abordarea globala a problemei determina
constituirea unui sistem coerent al calitatii.

2.9 Comitete tehnice române pe domeniul agroalimentar si echivalenta cu comitetele

tehnice CEN si ISO

Comitete CEN
Comitete
române Comitete ISO
CEN/TC 302 CT 95
CEN/TC 275 CT 97
CEN/TC 327 CT 180 ISO/TC 34
CEN/TC 307 CT 367 ISO/TC 126
CEN/TC 338

2.10 Comitete tehnice române pe domeniul agroalimentar

 CT 95 Produse agroalimentare si metode de analiza

Standardizarea in domeniul metodelor de analize microbiologice si de esantionare,a
terminologiei, elaborare de ghiduri de producere, procesare, ambalare, etichetare si
depozitare a produselor agroalimentare si produselor biologice ;
 CT 97 Fructe, legume, tutun si produsele lor;
Standardizare in domeniul calitatii legumelor si fructelor proaspete, uscate si deshidratate,
tutun si produsele lor ;
 CT 180 Seminte de consum 10
Standardizarea in domeniul semintelor oleaginoase si produse din acestea, seminte de
cereale si produse din acestea,uleiuri de origine vegetala si animala, amidon si produse
 CT 367 Bere si materii prime folosite la fabricarea berii.
Standardizarea in domeniul calitatii berii si a materiilor prime pentru fabricarea berii, a
metodelor de analiza si esantionare.

2.11 Comitete tehnice europene pe domeniul agroalimentar

Comitete tehnice CEN (Comitetul European de Standardizare)

 CEN/TC 275, Food analysis-Horizontal methods
 CEN/TC 302, Milk and milk products-Methods of analysis and sampling
 CEN/TC 327, Animal feeding stuffs-Methods of sampling and analysis
 CEN/TC 307, Oilseeds, vegetable and animal fats and oils and their by-productMethods
of sampling and analysis
 CEN/TC 338, Cereal and cereal products.

2.12 Comitete tehnice internationale pe domeniul agroalimentar

Comitete tehnice ISO

TC 34 Food products
TC 34/SC 2 Oleaginous seeds and fruits and oilseeds meals
TC 34/SC 3 Fruit and vegetable products
TC 34/SC 4 Cereals and pulses
TC 34/SC 5 Milk and milk products
TC 34/SC 6 Meat, poultry, fish, eggs and their products
TC 34/SC 7 Spices and condiments
TC 34/SC 8 Tea
TC 34/SC 9 Microbiology
TC 34/SC 10 Animal feeding stuffs
TC 34/SC 11 Animal and vegetable fats and oils
TC 34/SC 12 Sensory analysis
TC 34/SC 13 Fresh, dry and dried fruits and vegetables
TC 34/SC 14 Coffee
TC 126 Tobacco and tobacoo products
2.13 Standarde pe domeniu agroalimentar
Standardizarea pune la dispozitia consumatorilor un pachet de standarde pentru detectarea
organismelor modificate genetic si a produselor alimentare derivate ca rãspuns la
îngrijorarea si ostilitatea populatiei fata de ONG-uri.
Standardizarea pune la dispozitia laboratoarelor un pachet de 5 standarde pentru
detectarea produselor alimentare iradiate, standarde europene preluate ca metode
CODEX. 11
SR EN 1784: 2005 Produse alimentare. Detectia alimentelor iradiate continând grasime.
Analiza hidrocarburilor prin cromatografie in faza gazoasa.
Analiza prin cromatografie in faza gazoasa/spectrometrie de masa a 2-
alchilciclobutanonelor.
SR EN 1786: 2003 Produse alimentare. Determinarea iradierii la alimente care contin oase.
Metoda prin spectroscopie ESR.
SR EN 1787: 2003 Produse alimentare. Detectia alimentelor iradiate continind celuloza prin
spectrometrie ESP.
SR EN 1788: 2002 Produse alimentare. Detectia prin termoluminiscenta a alimentelor
iradiate din care se pot izola silicati minerali.
Standardizarea pune la dispozitia consumatorilor un pachet de 24 de standarde pentru analiza
senzoriala, larg folosita in industria cosmeticelor si in cea agroalimentara.
Analiza senzoriala permite cunoasterea caracteristicilor senzoriale ale produselor, a
modurilor de ambalare si chiar a adecvarii ambalajului la caracteristicile produsului utilizind
in acest scop omul cu simturile sale ca instrumente.
Obiective urmarite prin standardizarea acestui domeniu: adaptarea produselor la asteptarile
consumatorilor si diferentierea lor de produsele concurentilor de pe piata mondiala.
Exemplu: Îmbunatatirea calitatii organoleptice a tomatelor face obiectul unui program de
cercetare al INRA din Franta.

12