Standardizarea calității

I. Definirea standardizării
II. Tipuri de standarde
III. Obiectivele şi rolul sistemului european de
standardizare
IV. Organismele europene de standardizare
V. Organizaţii Naţionale de standardizare
VI. Relaţia dintre standardele naţionale şi
standardele internaţionale
 I. Definirea standardizării

• Standardizarea este acțiunea de stabilire și aplicare a

unor reguli, cu scopul realizării ordinii într-un domeniu
dat, în avantajul și cu concursul tuturor celor interesați,
în special pentru obținerea unei economii de ansamblu
optime, respectînd cerințele funcționale și cele de
securitate.
• Standardizarea se bazează pe rezultatele obținute de
știință, de tehnică și de experiență. Ea nu stabilește
numai bazele pentru prezent ci și pe cele pentru
dezvoltarea viitoare și trebuie să țină pasul cu
progresul.
 Aplicațiile standardizării
• unitățile de masură;
• terminologia și simbolizarea;
• produsele și procedeele (definirea si alegerea
caracteristicilor produselor, metodele de
încercare și mă surare, specificarea
caracteristicilor produselor pentru definirea
calită ții, varietă ții, interschimbabilită ții lor etc.);
• securitatea persoanelor și bunurilor;
• protecția mediului înconjurător.
• Această definiție a fost elaborată de Comitetul
permanent pentru studiul principiilor științifice ale
standardizării (STACO) din cadrul Organizației
Internaționale de Standardizare (ISO) și este
considerată ca una dintre cele mai cuprinzătoare,
reflectînd cel mai fidel concepția modernă despre
activitatea de standardizare.
• Deși este criticabilă din punct de vedere didactic,
definitția STACO este reprodusă în toate manualele
și lucrările de standardizare, contribuind prin
aceasta la limitarea încercarilor de definire a
noțiunii și realizînd ordinea necesară în acest
domeniu.
• Documentele prin care se realizeaza activitatea
de standardizare sunt standardele (normele).
• Conform definiției aceluiași comitet STACO,
standardul (norma) este rezultatul unei
standardizări (normalizari) realizate într-un
anumit domeniu și aprobat de о autoritate
recunoscută. El este publicat sub forma unui
document conținînd о serie de condiții care
trebuie să fie îndeplinite.
 II. Tipuri de standarde

În practica curentă sunt luate iîn considerare următoarele tipuri de

standarde:
• Standard de bază - cu o aplicare generală sau care conține prevederi
generale pentru un anumit domeniu;
• Standard de terminologie - care specifică termeni, de obicei
împreuna cu definițiile acestora și uneori cu note explicative,
ilustrații, exemple, etc;
• Sstandard - care specifică metode de încercare, însoțite uneori de
alte prevederi referitoare la încercare, cum ar fi eșantionarea,
utilizarea metodelor statistice, ordinea încercărilor;
• Standard de produs - care specifică condițiile pe care trebuie să le
îndeplineasca un produs sau o grupă de produse, pentru a asigura
aptitudinea de utilizare a acestuia/acestora;
• Standard de proces - care specifică condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească un proces, pentru a asigura
aptitudinea de utilizare a acestuia;
• Standard pentru servicii - care specifică condițiile pe
care trebuie să le îndeplinească un serviciu pentru a
asigura aptitudinea de utilizare a acestuia;
• Standard de interfață - care specifică condițiile
referitoare la compatibilitatea produselor sau a
sistemelor în punctele lor de legatură;
• Standard de date care trebuie indicate – conține o listă
de caracteristici ale căror valori sau alte date trebuie
indicate pentru definirea unui produs, proces sau
serviciu.
•
III. Obiectivele şi rolul sistemului european de standardizare

I. Simplificarea multitudinii de variante ale

aceluiași produs pentru caracterizarea lor
prin proprietăți esențiale, eliminîndu-se
elementele care complică, ingreuiază și
scumpesc produsele/producția, sau schimbul
comercial și utilizarea acestora/acesteia;
II. Tipizarea tipo-dimensională este acțiunea de
stabilire a unor game de produse după
raționamente economice, capabile să
acopere nevoile existente într-o anumită
perioadă de timp, sau pe cele previzibile
pentru un viitor apropiat. Tipizarea asiguraă
pe baze știițifice imterschimbabilitatea care
presupune loturi de produse/piese suficient
de compatibile sub aspectul dimensiunilor,
formelor și proprietăților pentru ca să poată
fi înlocuite cu altele conform unor toleranțe
admise.
III. Înlăturarea barierelor tehnice, ca și a diferențelor
dintre practicile ce apar în schimburile naționale
și internaționale se realizează prin trimiterile care
se fac la standardele internaționale, la
recomandările organismelor internaționale, sau
la standardele naționale ale partenerilor de
tratative - constitutie modalitatea ce contribuie la
progresul rapid al tehnicii și creșterea
considerabilă a volumului de schimburi
internaționale.
• La nivel național protecția consumatorului
este asigurată prin Sistemul Națonal de
Certificare a Calității, care le protejează
sănătatea și le va întări încrederea în comerțul
cu produse standardizate.
 IV. Organismele europene de standardizare

• CEN — Comitetul european de standardizare

(Comite Europeen de Normalisation) - este o
asociație internațională înființată pentru a
conduce cooperarea între organismele
naționale de standardizare din țările Europei,
cu obiectivul de a adopta - prin consens și
transparență - standarde care sunt voluntare
în sensul obișnuit al cuvîntului;
• CENELEC — Comitetul european de standardizare pentru
electrotehnică (Comite Europeen de Normalisation
Electrotechnique) - este o organizație internațională non-
profit sub jurisdicție belgiană, înființată în 1972, cu
Secretariatul central la Bruxelles. Ea adoptă cît mai multe
standarde ale IEC (Comisia Elecrotehnica Internationala)
ca standarde europene, cu scopul de a defini condițiile de
acces pe piața europeană a produselor și serviciilor
electrice și electronice, care reprezintă circa 20% din
totalul produselor industriale. Mai are ca obiectiv și
coordonarea programelor de certificare voluntară și de
încercări în electrotehnică. În acest proces CENELEC
încearcă să asigure deschiderea pieței europene în egală
masură pentru exportatorii ne-europeni ca și pentru
fabricanții și producătorii autohtoni, prin adoptarea de
standarde internaționale ori de cîte ori este posibil;
• ETSI — Institutul European de Standardizare în
Telecomunicații (European Telecommunications Standards
Institute) - este o organizație internațională non-profit sub
jurisdicție franceză, creat în 1988 ca urmare a adoptării
„Cărții verzi":
• reunește organizațiile europene și globale care activează în
telecomunicații, informatică, radio și televiziune;
• a preluat activitatea de standardizare în telecomunicații de
la Conferința Administrațiilor Europene de Poșta și
Telecomunicații (CEPT);
• are o structură diferită de celelalte două întrucît membrii săi
nu sunt ONS-uri (are acorduri cu ele), ci regii naționale care
se ocupă de telecomunicații, operatori ai rețelelor publice,
firme care acționează pe piața de echipamente și utilizatori
ai serviciilor de telecomunicații. Precum și institute de
cercetari, firme de consultanță etc.
ISO (Organizația Internațională de
Standardizare) ca și CEN sunt organizații
multisectoriale competente în toate
domeniile, cu excepția:
• domeniului electrotehnic, reglementat de
IEC (cu sediul la Geneva) §i CENELEC (cu
sediul la Bruxelles);
• domeniul telecomunicațiilor, reglementat
de ITU (Uniunea Internațională a
Telecomunicațiilor (cu sediul la Geneva) și
ETSI (cu sediul la Sophia Antipolis/Franța).
Documentele rezultate din procesul de
standardizare
– EN - Standard European;
– EN ISO - Standard ISO implementat ca EN;
– HD - Docoment armonizat;
– ENV - Prestandard european;
– CR - Raport CEN/CENELEC;
– ETS - Standard European de Telecomunicații;
– I-ETS - ETS Interimar;
– ES - Standard ETSI
 V. Organizaţii Naţionale de standardizare

• Organizațiile naționale de standardizare au

fost create cu circa 70 de ani în urmă, pentru
infrastructura națională de standardizare. Sunt
organizații non-profit, care fac parte
integrantă din sistemul de standardizare
european și internațional. Ele joacă un rol
cheie în costruirea sistemului european și
internațional de standardizare
Organizațiile naționale de standardizare sunt formate
din:
• Comitetele Tehnice, care reunesc expertți pe
probleme, din programul de lucru pentru
pregătirea proiectelor de standarde;
• Structuri de sprijin, care realizează circulația
documentelor pentru observații publice, cu scopul
de a asigura ajungerea la un consens;
• Conectarea la servicii, care asigură publicarea și
distribuirea pe baze comerciale a standardelor
adoptate; sau la alte servicii (seminarii, certificare,
manuale etc) care garanteaza publicarea
standardelor.
• Organizațiile Naționale de Standardizare variază ca
mărime, grad de (des)centralizare,
• structuri de finanțare și relație cu guvernul propriei țări.
• Relația dintre ONS și autoritățile naționale poate varia de
la independența (formală) completă (legală și financiară,
de exemplu SNV/Elveția), pînă la integrarea într-un
minister (de exemplu IPQ/Portugalia). Baza de cooperare
și de contribuții financiare poate fi o lege, un decret sau un
contract.
• De obicei, volumul patrimoniului de standarde la nivel
național depinde de dimensiunile economiei naționale
(aproximativ între 4.00 și 25.00 standarde). Producția
anuală de standarde depinde din ce în ce mai mult de
numărul de standarde europene care trebuie
implementate în fiecare an.
 VI. Relaţia dintre standardele naţionale şi standardele
internaţionale

Această relație este una ce presupune anumite

caracteristici specifice de funcționare:
1) adaptarea unui standard internațional la un standard
național constă în publicarea unui standard național
echivalent/ în concordanță cu standardul internațional,
sau care incorporează standardul internațional;
2) aplicarea unui standard internațional în producție,
comerț, legislație etc. prin intermediul unui standard
național, corespunzător subiectului standardului
internațional;
3) modificarea redacțională fară schimbarea
conținutului tehnic, a unui standard național
față de standardul internațional: corectarea
greșelilor tipografice, înlocuirea unui punct
cu o virgulă, adăugarea unei explicații
pentru a evita o eventuală interpretare
greșită a textului original, adăugarea unei
informații sau instrucțiuni;
4) principiul reversibilității - utilizat pentru a
caracteriza situații în care ceea ce este
acceptabil în standardul internațional
rămîne acceptabil și în standardul național și
invers;
5) abaterea tehnică a unui standard național față de un
standard internațional în ceea ce privește conținutul
tehnic. Există două situații de abatere tehnică:
 majoră, datorită căreia principiul reversibilității nu este
respectat, adică ceea ce este acceptabil în standardul
internațional devine inacceptabil în standardul național și
invers;
 minoră, care nu afectează principiul reversibilității,
respectiv prin care ceea ce este acceptabil în standardul
internațional ramîne acceptabil și în standardul național și
invers. De exemplu, completarea unui standard de metode
de încercare cu un formular tip, pentru procesul verbal de
încercare, care nu este cuprins în standardul internațional.