Centrul de Excelenta in Servicii si Prelucrarea Alimentelor

Studiul Individual
la disciplina :

Standardizarea

Elaborat: Scraliuc Daniela

Verificat : Scripnic Serghei

Balti 2021
 Cercetarea principiilor de standardizare

Activitatea de elaborare a standardelor are la baza noua principii :

1. activitatea este voluntara: oricine are dreptul de a colabora pe baza de reciprocitate,
inclusiv parteneri straini reprezentanti pe piata;
2. publicabilitate: toate propunerile de standardizare si proiectele de standarde sunt publicate
si supuse dezbaterilor;
3. participarea tuturor factorilor interesati: fiecare putând sa-si apere drepturile;
4. uniformitatea si noncontradictia: activitate ce cuprinde toate disciplinele tehnice; înainte de
publicare, standardele, sunt comparate cu cele existente;
5. veridicitatea: reflecta realitatea si se redacteaza în baza cunoasterii tehnico-stiintifice;
6. aplicarea în interesul general: standardele trebuie sa cuprinda probleme de interes general
si sa fie destinate, obligatoriu, prosperitatii generale;
7. luarea în considerare a nivelului tehnicii: standardizarea se desfasoara pe baza cunoasterii
realizarilor stiintifice si oglindeste nivelul tehnicii la momentul elaborarii lor;
8. luarea în seama a situatiei economice: la elaborarea standardelor se analizeaza efectele
economice ale acestora, în acelasi timp se standardizeaza numai ce este absolut necesar;
internationalitatea: activitatea de standardizare are la baza efectele economice ale unui comert
mondial fara piedici de ordin tehnic si a unei piete comune în Europa; de aici si necesitatea
standardelor internationale si, în tot mai mare masura, de standarde europene.

Standardele tehnice câstiga tot mai mult teren în domeniul juridic între partenerii de afaceri, în special
în contractele comerciale si de fabricatie.

Principiile generale ale activitatii de standardizare sunt:

§ formarea cadrului legislativ în domeniul standardizarii;

§ aplicarea practicilor internationale si europeane în domeniul standardizarii;
§ trecerea la standardizarea voluntara;
§ crearea si gestionarea Fondului National de documente normative de standardizare;
§ organizarea activitatii de standardizare pe baza functionarii Comitetului Tehnic de
standardizare;
dezvoltarea sistemului de asigurare informationala în domeniul standardizarii pe baza noilor tehnologii
informationale, care integreaza procesul de acumulare, prelucrare, pastrare si difuzare a informatiei.
Rolul si importanta standardizarii in realizarea si comercializarea produselor

Importanta ștandardelor î n activitatea de zi cu zi a î ntreprinderilor ește foarte importanta !

Standardizarea ofera un pluș enorm produșelor ș i echipamentelor induștriale, referindu-șe la noi
domenii din șfera șerviciilor ș i produșelor, ș i implica un numa r tot mai mare de participant i:
conșilii locale, așociat ii de conșumatori, profeșioniș ti ș i meșeriaș i etc. ) n ștra nșa lega tura cu
proceșul globaliza rii piet elor, ștandardizarea șe afla î n centrul provoca rilor cu care șe
confrunta î ntreprinderile la momentul actual.

Standardele faciliteaza libera circulat ie a produșelor pe o piat a internat ionala prin în curajarea
interoperabilita t ii ș i comparabilitatea produșelor ș i a șerviciilor. Aceșt proceș contribuie la
competitivitatea organizat iilor ș i permit o anumita rat ionalizare a product iei din cadrul
afacerilor. Standardizarea metodelor de organizare de așemenea, cunoșcute șub numele de
ștandardizarea șiștemelor de management permit organișmelor ata t publice, ca t ș i private de a
avea cele mai bune practici pentru a-ș i optimiza reșurșele umane, materiale ș i financiare ș i șa
fie mai eficiente. Prin urmare, îm buna ta t irea calita t ii, șigurant ei ș i a managementului
mediului de ștandarde ofera inștrumentele metodologice neceșare pentru îm buna ta t irea
eficient ei organizat iilor.

- Rationalizeaza diferite tipuri de produșe ș i șervicii;

- Imbunatatește geștionarea produșelor ș i șerviciilor;
- Accelereaza proceșul de geștionare a comenzilor; -
Faciliteaza exportul ș i comercializarea produșelor.

Evolutia activitatii de standardizare

Ca urmare a dezvoltării producţiei a apărut necesitatea standardizării mai amănunţite

(construcţia de maşini), interschimbabilităţii pieselor (şurub de fixare etc.).

Pentru prima dată interschimbabilitatea în 1841 în Anglia.

Sa continuat în Franţa unde sa ajuns la interschimbabilitatea de 30-40% a pieselor în

armament.

Dezvoltarea rapidă a tehnicii are loc în epoca de dezvoltare vertiginoasă a căilor ferate. Sa
dezvoltat standardizarea la nivel de fabrică şi de grup.

1917 – Organism de standardizare German.

1918 - Organism de standardizare Francez şi American. 1923 -  Organism de standardizare

al URSS
Standardizarea sa extins şi în majoritatea ţărilor unde au apărut organisme naţionale de
standardizare.

1928 a apărut prima tentativă de organism internaţional.

1946, luna noiembrie, Londra a avut intenţia de a organiza activitatea de standardizare pe 
plan internaţional.

1947 – a apărut ISO.

Activitatea de standardizare este influenţată în mod direct de procesul accelerat de apariţie

a unor noi tehnologii, de globalizare a schimburilor comerciale, de problemele de mediu şi
securitate, precum şi de formarea pieţei unice europene.

INS este o instituţie publică, în subordinea Ministerului Economiei şi are drept scop 
realizarea politicii de stat în domeniul standardizării, în conformitate cu prevederile Legii nr.
590- XIII din 22 septembrie 1995 cu privire la standardizare. Organizarea şi funcţionarea INS
sunt reglementate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de
Standardizare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 996 din 27 decembrie 2012 privind
unele măsuri de reformare a sistemului

Conform SR 10000-1:1994 „standardul este un document, stabilit prin consens şi aprobat

de un organism recunoscut, care furnizează pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii
directoare  sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad
optim de ordine într-un context dat”.

În urmă cu câteva decenii, în Europa de Vest standardele şi-au pierdut caracterul de

obligativitate. În noua abordare „New Approach”, standardele sunt obligatorii numai pentru
firma care face public faptul că produsul ei este conform cu un anumit standard. Referirea
la un standard este pentru o firmă garanţia calităţii produsului şi a faptului că consumatorii
vor avea încredere în produs. Pentru consumatori, conformitatea cu un standard le conferă
avantajul cunoaşterii produsului şi încredere în calitatea acestuia.

De asemenea, unele standarde, care sunt citate de reglementări oficiale, devin obligatorii
(de exemplu, unele standarde pentru jucării, metale preţioase, standarde care stabilesc
metodele de prelevare şi analiză a probelor ş.a.).

Conform SR 10000-1:1994 „standardizarea este o activitate specifică, prin care sunt

stabilite, pentru problemele reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi
repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat”.

9. Conţinutul, domeniile şi nivelul de aplicare a standardelor. Tipuri de

standarde
10.
11. Standardizarea priveşte, practic, toate activităţile activităţii umane: industria,
construcţiile, agricultura, comerţul, transporturile etc. fiecare din aceste domenii oferă un
număr mare de „subiecte”, cărora li se poate aplica un standard (axa Ox, fig. 1.).
12. Standardele oferă prin conţinutul lor, putându-se referi la: definiţia unor termeni sau o
clasificare în sistem de codificare/simbolizare; o specificaţie privind calitatea unui material,
aparat, instrument; metode de analiză pentru determinarea caracteristicilor unui produs etc.
13.
14. Toate aceste aspecte pot fi luate în considerare pentru fiecare din domeniile menţionate,
rezultând tot atâtea variante posibile de standarde (axa Oz, fig.1).
A treia dimensiune defineşte nivelul operaţional al unui standard, respectiv nivelul de
standardizare (axa Oy, fig.1.).
15.
16. 1) După nivelul de standardizare, deosebim următoarele categorii de standarde:
17. standarde de firmă, adoptate de societăţi comerciale, regii autonome sau de alte persoane
juridice;
18. standarde profesionale, adoptate în anumite domenii de activitate, de organizaţii
profesionale, legal constituite;
19. standarde teritoriale, adoptate la nivelul unei diviziuni teritoriale a unei ţări şi care sunt
puse la dispoziţia publicului;
20. standarde naţionale, adoptate de către un organism naţional de standardizare şi care sunt
puse la dispoziţia publicului:
21. standarde regionale, adoptate de către o organizaţie regională de standardizare sau cu
activitate de standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului;
22. standarde internaţionale, adoptate de către o organizaţie internaţională cu activitate de
standardizare şi care sunt puse la dispoziţia publicului;
23.
24. 2) După conţinutul lor, standardele se clasifică în următoarele categorii:
25. standarde de bază, care au o aplicare generală sau care conţin prevederi generale pentru
un anumit domeniu; un asemenea standard poate fi utilizat ca standard cu aplicare directă sau
ca bază pentru alte standarde;
26. standarde de terminologie, care stabilesc termenii utilizaţi într-un anumit domeniu, de
regulă împreună cu definiţiile lor, şi uneori, cu note explicative;
27. standarde de încercări, care descriu metode de încercare, însoţite uneori şi de alte
prevederi referitoare la aceste încercări, cum ar fi: eşantionarea, utilizarea metodelor
statistice, ordinea în care sunt efectuate încercările;
28. standarde de produse, care specifică cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un
produs sau o grupă de produse pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestora:
29. a) un standard de produs poate să conţină, pe lângă cerinţele referitoare la aptitudinea în
utilizare, elemente privind terminologia, eşantionarea, încercările, ambalarea, etichetarea şi
uneori, cerinţe privind tehnologia;
30. b) un standard de produs poate fi complet sau parţial, după cum cuprinde roate cerinţele
referitoare la acel produs sau numai o parte a acestora (în mod corespunzător putem avea
standarde de dimensiuni, standarde de parametri principali);
31. c) standarde de procese, care specifică cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească
procesele, pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestora;
32. d) standarde pentru servicii, care specifică cerinţele referitoare la compatibilitatea
produselor sau a sistemelor în punctele lor de legătură;
33. e) standarde de date care trebuie furnizate (de către producător sau beneficiar), conţinând
o listă de caracteristici ale căror valori vor fi indicate pentru descrierea unui produs, proces
sau serviciu.
34. Pentru domeniul agro-alimentar se propune o tipologie diferită a standardelor, mai bine
adaptată problemelor specifice ale acestor produse:
35. standarde de specificaţii pentru produse, care precizează structura produselor,
terminologia, caracteristicilor organoleptice, fizico-chimice, microbiologice, şi, dacă este
cazul, unele reguli de fabricaţie;
36. standarde de mediu înconjurător al produsului: standarde de ambalare, standarde
referitoare la anumite exigenţe tehnice privind depozitarea,transportul, condiţiile de
conservare, standarde de igienă şi securitate a materialelor destinate domeniului agro-
alimentar, standarde referitoare la controlul proceselor sau ingredientelor;
37. standarde de metode de analiză şi încercări: standarde de analiză senzorială, standarde de
analize fizico-chimice, microbiologie, etc.;
38. standarde de linii directoare, conţinând recomandări privind metodele care urmează a fi
utilizate în scopul optimizării calităţii produselor (caracteristicilor igienico-sanitare,
organoleptice etc.) sau a calităţii serviciului. Din această categorie fac parte standardele care
descriu tehnici de fabricaţie şi de conservare a produselor, standardele „de bune practici de
securitate alimentară” etc.
39. În România se elaborează următoarele categorii de standarde:
40. standarde naţionale – se identifică prin aplicarea siglei SR, care semnifică „standardul
român”;
41. standarde profesionale – se aplică în anumite domenii de activitate, în cadrul
organizaţiilor profesionale, legal constituite, care le-a elaborat;
42. standarde de firmă - se aplică de regii autonome, societăţi comerciale şi alte persoane
juridice, care le-au elaborat;
43. a) Aplicarea standardelor naţionale (SR) are caracter voluntar. Standardele internaţionale
şi europene pot fi publicate în România ca standarde numai după adoptarea lor ca standarde
naţionale.
44. Potrivit O.G. nr. 39/1998, aplicarea unui standard naţional poate deveni obligatorie, în
parţial sau în totalitate, pe întreg teritoriu al ţării, într-o anumită zonă sau pe plan local,
numai printr-o reglementare tehnică, adoptată de către o autoritate, în cazul în care
considerente de ordin public, de protecţie a vieţii, sănătăţii şi securităţii persoanelor fizice, a
mediului înconjurător şi de apărare a intereselor consumatorilor fac necesară o asemenea
măsură.
Reglementarea tehnică este o reglementare care prevede cerinţe tehnice, fie în mod direct, fie
prin referire la un standard sau la o specificaţie tehnică sau la cod de bună practică sau care
preia integral conţinutul acestora.
45. Specificaţia tehnică este un document care recomandă reguli sau proceduri în ceea ce
priveşte proiectarea, fabricarea, instalarea, întreţinerea sau utilizarea echipamentelor,
structurilor sau produselor.
46. În prezent sunt în vigoare 16025 de standarde române SR, dintre care:
47. 2582 sunt identice cu standardele internaţionale ISO (SR ISO);
48. 399 sunt identice cu standardele internaţionale CEI (SR CEI);
49. 1484 sunt identice cu standardele europene EN, ENV, HD, ETS, (SR EN, SR ENV, SR
HD, SR ETS);
50. 3289 sunt echivalente tehnic cu standardele internaţionale ISO şi CEI.
51. Elaborarea standardelor naţionale şi participarea la standardizarea internaţională şi
europeană se realizează prin comitetele tehnice de standardizare. În prezent sunt organizate
334 de asemenea comitete, care cuprind, în medie, 10-15 reprezentanţi ai părţilor interesate:
producători, comercianţi, institute de cercetare-proiectare, de învăţământ, asociaţii sau
organizaţii profesionale, departamente guvernamentale. Asigurarea relaţiei cu consumatorii
se realizează prin comitetul român RO-COPOLCO.
52. Organizarea şi activitatea comitetelor tehnice de standardizare, structura, conţinutul şi
regulile de redactare ale standardelor sunt stabilite prin seria de standarde SR 10000,
elaborate de comitetul tehnic CTO „Principiile şi metodologia standardizării”:
53. SR 10000-1: 1994 „Principiile şi metodologia standardizării”. Termeni generali şi
definiţiile lor privind standardizarea şi activităţile conexe (corespunde cu Ghidul ISO/CEI 2:
1991 şi cu standardul european EN 45020:1993);
54. SR 10000-3: 1995 „Principiile şi metodologia standardizării”. Structura şi modul de lucru
al comitetelor tehnice (corespunde cu Directiva ISO/CEI Partea 1:1992 şi cu standardul
german DIN 820 Partea 4: 1986):
55. SR 10000-4: 1995 „Principiile şi metodologia standardizării”. Forma de prezentare a
standardelor române;
56. SR 10000-6: 1994 „Principiile şi metodologia standardizării”. Reguli de redactare a
standardelor;
57. SR 10000-7: 1994 „Principiile şi metodologia standardizării”. Reguli pentru executarea şi
prezentarea materialelor grafice din standarde;
58. SR 10000-8: 1994 „Principiile şi metodologia standardizării”. Adoptarea standardelor
internaţionale în standardele române (corespunde cu Ghidul ISO/CEI 3: 1981 şi cu Ghidul
ISO/CEI 21/1981 – supliment 1);
59. SR 10000-9: 1994 „Principiile şi metodologia standardizării”. Publicarea standardelor
europene (EN) ca standarde române (corespunde cu Regulamentul intern CEN/CENELEC
Partea 3:1991);
60. SR 10000-10: 1994 „Principiile şi metodologia standardizării”.
61. Publicarea standardelor europene pentru telecomunicaţii (ETS) ca standarde române
(corespunde cu Regulile de procedură ale ETSI).
62. Proiectele de standarde naţionale SR se supun consultării publice, prin anunţarea titlului
acestora în publicaţiile oficiale ale IRS. După analiza observaţilor primite, comitetele tehnice
elaborează standardele naţionale în forma lor finală, care sunt aprobate şi publicate de ASRO
în Catalogul standardelor române. Alte publicaţii ale ASRO sunt revista Standardizarea şi
Buletinul standardizării.
b) Standardele profesionale sunt stabilite prin consens de organizaţii de acelaşi profil,
implicate în subiectul la care se referă standardele în cauză (de exemplu, întreprinderi
turistice, producătorii de oţel, de bumbac).
63. Aceste standarde pot fi elaborate numai de către organizaţii profesionale, legal
constituite. O asemenea organizaţie profesională se poate înfiinţa chiar şi numai în scopul
elaborării de standarde profesionale şi nu trebuie să cuprindă neapărat totalitatea
întreprinderilor de un anumit profil.
64. Standardele profesionale sunt aprobate de către organismele stabilite de organizaţiile
interesate, care hotărăsc şi caracterul de obligativitate al acestora. Ele trebuie să respecte
prevederile standardelor naţionale SR, a căror aplicare a devenit obligatorie printr-o
reglementare tehnică adoptată de către o autoritate.
65. c) Standardele de firmă sunt stabilite prin consens de compartimentele organizaţiei
implicate în subiectul la care se referă standardele în cauză (de exemplu, compartimentele de
marketing, proiectare-dezvoltare, calitate, producţie etc.). Aceste standarde se referă la
domenii cum ar fi: proiectarea produselor, gestionarea materialelor, instalaţii şi echipamente
de lucru, ambalarea produselor. În cazul produselor finite, standardele de firmă conţin cerinţe
privind materialele, semifabricatele şi componentele utilizate pentru obţinerea lor.
Standardele de firmă se aprobă de către conducerea întreprinderii, care stabileşte şi caracterul
de obligativitate al acestora. Ele trebuie să respecte prevederile standardelor naţionale SR, a
căror aplicare a devenit obligatorie printr-o reglementare tehnică adoptată de către o
autoritate.
 Istoricul aparitiei standardizarii in RM

1955 - Crearea „Laboratorului Republican Moldovenesc de Control al Standardelor și

Tehnicii de Măsurat

1977- Formarea „Centrului de Standardizare și Metrologie

din Moldova”

1992- Crearea „Departamentului de Stat pentru Standarde, Metrologie și

Supraveghere Tehnică”

Înregistrarea întreprinderii de stat „Centrul de Standardizare și Metrologie

din Moldova”, fondată de „Departamentul de Stat pentru Standarde și
Metrologie al Republicii Moldova

Crearea „Biroului de Standardizare” cu statut de instituție științifică

(se lichidează la 01.01.2003)

Republica Moldova devine membru cu drepturi depline al EASC
(Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare) de la fondarea
acestuia (Acord cu privire la promovarea politicii
concordare în domeniul standardizării, metrologiei și
certificării din 13 martie 1992)EASC este recunoscut de Organizația de Internațională de Standardizare
(ISO)

1994- Fondarea Buletinului de Standardizare

(publicație
oficială a
Organismului de
Standardizare)

1995- Republica Moldova devine membru-corespondent la

Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) (Hotărîrea Parlamentului nr.596-XIII din 03.10.1995
privind aderarea Republicii Moldova la ISO)

ISO este o organizație internațională, non-guvernamentală, instituită în 1947, ca succesoare a Federației

Internaționale a Asociațiilor Naționale de Standardizare

1998- Schimbarea denumirii „Centrul de Standardizare și Metrologie”

în „Centrul Național de Standardizare, Metrologie și Certificare”

(CNSMC)

2001- Reorganizarea
„Departamentului de Stat
pentru Standardizare,

Metrologie și Supraveghere
Tehnică” în „Departamentul
de Standardizare și Metrologie”

2002- Reorganizarea CNSMC în „Institutul Național de Standardizare și Metrologie”

2005- Transformarea „Departamentului Standardizare și

Metrologie”

în „Serviciul Standardizare și Metrologie”

66.
§

Institutul de Standardizare din Moldova  (ISM) are misiunea de a contribui la

ameliorarea competitivităţii economiei naţionale, asigurarea creşterii durabile și a
bunăstării populaţiei, precum şi a utilizării sustenabile a resurselor, prin punerea la
dispoziţie a standardelor moldovenești corespunzătoare cerinţelor de piaţă şi
armonizate cu standardele europene şi internaţionale.
 
 Viziunea ISM constă în prezentarea acestuia drept un organism național de
standardizare modern, dinamic și performant, cu un stil de activitate bazat pe:
 
– o puternică cultură instituțională;
 
– o înaltă competență profesională a colaboratorilor;
 
– aplicarea instrumentelor IT moderne;
 
– procese și proceduri eficiente, flexibile și transparente, care au un rol semnificativ
în domeniul standardizării atît la nivel național, cît și la nivel regional şi
internaţional..

Organizatii internationale
Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală (OIML) www.oiml.org
Organizaţia Internaţională de Metrologie „Convenția Metrului” www.bipm.org
Cooperarea Euroasiatică a Instituţiilor Metrologice de Stat (COOMET) www.coomet.net
Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare (EASC) www.easc.by
Organizația Europeană de Cooperare în domeniul Metrologiei Legală (WELMEC) www.welmec.org

Scopul proiectului
(1) Continuarea alinierii elementelor de Infrastructură a Calității și Supraveghere a Pieței cu cerințele UE;
(2) Îmbunătățirea aspectelor legate de competitivitatea sectorului privat prin sporirea producției, calității și
a proceselor de afaceri ale IMM-urilor;
(3) Elaborarea planului de acțiuni privind vizibilitatea și comunicarea specifică multi-dimensională privind
DCFTA, în special în domeniile Infrastructurii Calității, Supravegherii pieței și a condițiilor și oportunităților
piețelor interne și externe, precum și în implementarea diferitor acțiuni de sensibilizare, comunicare și
vizibilitate legate de infrastructura calității, supravegherea pieței și condițiile și oportunitățile piețelor
interne și externe”.
 
Rezultatele preconizate ale proiectului
(1) Cadrele juridice și normative de Infrastructură a Calității (IC) și Supraveghere a pieței (SP) sunt strâns
aliniate cerințelor UE conform planurilor de acțiuni relevante ale GRM;
(2) Sporirea competitivității globale a întreprinderilor din Republica Moldova în contextul DCFTA în
domeniile calității, producției, promovării exportului, marketingului și managementului;
(3) Suport oferit MEI în realizarea diferitelor sale acțiuni de sensibilizare, comunicare și vizibilitate în
domeniile infrastructurii calității, supravegherii pieței și a condițiilor și oportunităților piețelor interne și
externe.

Activitatea de reglementare tehnica in RM

(1) Prezenta lege stabileşte cerinţele generale privind conţinutul şi modul   de elaborare,
aprobare şi aplicare a reglementărilor tehnice în domeniul comercializării produselor, precum şi
atribuţiile autorităţilor de reglementare ce țin de asigurarea transparenţei procesului de
reglementare şi circulaţiei libere a produselor în scopul apărării intereselor publice pe piaţa
internă.
(2) Activitatea de reglementare tehnică constituie o prerogativă a statului, fiind exercitată
de către autorităţile de reglementare.
(3) Prezenta lege nu se aplică:
a) produselor ce fac obiectul Legii nr. 78-XV din 18 martie 2004 privind produsele
alimentare;
b) produselor de uz fitosanitar şi fertilizanţilor;
c) plantelor, hranei pentru animale şi animalelor vii;
d) produselor de origine umană şi produselor de origine vegetală şi animală ce sînt direct
legate de reproducerea lor viitoare;
e) substanţelor stupefiante, psihotrope şi precursorilor acestora;
f) produselor medicamentoase de uz uman şi veterinar;
g) aeronavelor şi echipamentelor din domeniul aeronautic;
h) produselor ce sînt puse la dispoziție pe piaţă ca antichităţi sau în scop muzeistic;
i) produselor din categoria tehnicii militare, armamentului și echipamentelor speciale,
care implică apărarea și siguranţa naţională;
j) serviciilor;
k) regulamentelor sanitare şi fitosanitare, normelor şi cerinţelor sanitar-veterinare al căror
cadru juridic se stabileşte prin legi speciale.”
2. Legea se completează cu articolul 11  cu următorul cuprins:
„Articolul 11 . Scopul legii
Prezenta lege are drept scop asigurarea liberei circulaţii a produselor, crearea condiţiilor
pentru armonizarea legislaţiei tehnice naţionale cu cerinţele actelor Uniunii Europene, precum şi
asigurarea condiţiilor pentru introducerea pe piaţa Republicii Moldova a unor produse sigure şi
conforme, care să favorizeze o piaţă concurenţială şi să elimine barierele tehnice din calea
comerţului.”
3. Articolul 2:
noţiunile „agent economic”, „alte cerinţe”, „calitate”, „cerinţe minime de calitate”,
„cerinţe prescrise”, „control (inspecţie) de stat”, „inspector de stat”, „plasare pe piaţă a
produselor”, „prescripţie”, „produs falsificat (contrafăcut)”, „standard conex” şi „supraveghere a
pieţei” se exclud;
 noţiunea „activitate de reglementare tehnică” va avea  următorul  cuprins:
„activitate de reglementare tehnică – ansamblu de activităţi privind stabilirea cerinţelor
faţă de produse în ceea ce priveşte securitatea acestora, condiţiile de comercializare şi utilizare a
acestora, de asemenea privind stabilirea regulilor de supraveghere a pieţei şi de evaluare a
conformităţii;”
noţiunea „autoritate de reglementare” va avea  următorul  cuprins:
„autoritate de reglementare – organ central de specialitate al administraţiei publice
responsabil, în limitele competenţelor sale, de elaborarea reglementărilor tehnice;”
la noțiunea „bariere tehnice în calea comerțului”, sintagma „standardelor naţionale” se
substituie cu sintagma „standardelor moldoveneşti”;
noţiunile „cerinţe esenţiale”, „documentaţie tehnică” și „domeniu reglementat” vor avea 
următorul  cuprins:
„cerinţe esenţiale – cerințe stipulate în reglementările tehnice naționale ce transpun
legislaţia de armonizare a Uniunii Europene şi care asigură securitatea națională și
inofensivitatea produselor pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru regnul animal şi cel
vegetal, pentru mediul ambiant şi bunurile materiale în vederea protecţiei intereselor
consumatorului, inclusiv în vederea prevenirii practicilor ce induc în eroare consumatorul în ceea
ce priveşte compoziţia, destinaţia, originea, calitatea şi inofensivitatea produselor;”
 „documentaţie tehnică – documentaţia întocmită de către producător, care permite
evaluarea conformităţii produsului şi are rolul de a furniza informaţii cu privire la proiectarea,
fabricarea şi funcţionarea produsului;
domeniu reglementat – ansamblu de activităţi economice şi produsele aferente acestora,
pentru care se emit reglementări tehnice specifice privind condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau
de punere la dispoziţie pe piaţă;”
la noţiunea „parte interesată”, cuvintele „sau un standard” se exclud;
la noţiunea „procedură de evaluare a conformităţii”, cuvintele „cerințelor prescrise” se
substituie cu cuvîntul „cerințelor”;
noţiunile „produs”, „reglementare tehnică”, „specificaţie tehnică” şi „standard european
armonizat” vor avea  următorul cuprins:
„produs – orice bun material, inclusiv din cadrul unei prestări de servicii, destinat
distribuţiei, consumului sau utilizării pe piaţă în cadrul unei activităţi comerciale, în schimbul
unei plăţi sau gratuit;”
„reglementare tehnică – act normativ ce prevede, direct şi/sau prin referire la anumite
standarde, cerințe tehnice pentru un produs ce ţin de securitatea acestuia, inclusiv prevederile
administrative relevante respectarea cărora este obligatorie în cazul introducerii sau punerii la
dispoziţie pe piaţă a acestui produs;
specificaţie tehnică – document ce prevede cerinţele tehnice pe care trebuie să le
îndeplinească un produs; specificaţia tehnică poate fi un standard, o parte dintr-un standard sau
un document independent de un standard;”
„standard armonizat – standard european, adoptat în urma unei solicitări din partea
Comisiei Europene pentru aplicarea legislaţiei de armonizare a Uniunii Europene şi care
transformă cerinţele esenţiale ale acestei legislaţii în specificaţii tehnice pentru produsele din
domeniul reglementat;”.
4. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:

Istoricul aparitiei standardizarii pe plan international

Din 14 pînă 26 octombrie 1946, în Londra a avut loc întrunirea de organizații naționale de norme
din 25 de țări. Acolo s-a hotărît organizarea unei noi organizații, în care ISA (eng. International
Federation of the National Standardizing Associations) înființată în 1926 dar care și-a oprit
activitatea în anul 1942 și UNSCC (eng. United Nations Standards Coordinating Committee).
Această nouă organizație numindu-se ISO, și-a preluat activitatea în data de 23 februarie 1947.
Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant. Limbile oficiale
sunt engleza și franceza.
Chiar dacă ISO se autodefinește ca organizație non guvernamentală, capacitatea sa de a elabora
standarde care pot deveni referinte de legi – prin acorduri și tratate – face ca această organizație
să fie mult mai puternică decât multe alte ONG-uri. Participanții au în compunere un organism
de standardizare pentru fiecare țară membră la care pot participa și principalele corporații.
ISO cooperează strâns cu Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), care este responsabilă
pentru standardizarea echipamentelor electrice și electronice.
Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de
Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul comitetelor
tehnice internaționale ale ISO.
ISO este sigla pentru „International Organization for Standardization”. Deși acest cuvânt este
un acronim, el derivă și de la termenul grecesc „ισιος”, care înseamnă egal, izotonic, izomorf,
izobare, izotop,[necesită  citare] etc. Dacă ar fi fost doar un simplu acronim atunci ar fi fost: OIS în
română, IOS în engleză, OIN în franceză, fondatorii însă au ales ISO ca abreviere universală.
Standardele ISO sunt numerotate, și au un format de tipul: "ISO 99999:yyyy: Titlul", unde "99999" este
numărul standardului, "yyyy" este anul publicării, și "Titlul" descrie obiectul. De exemplu, familia de
standarde ISO 9000 este formată intr-o serie de standarde referitoare la sistemul de management al
calității, care urmăresc asigurarea satisfacției clienților si obținerea de produse și servicii conforme.

Standardul ISO 27001:2013 poate fi utilizat de numeroase tipuri de organizaţii, din domenii

variate: financiar, asigurări, telecomunicaţii, utilităţi, comerţ, servicii, transporturi şi multe altele.
Standardul precizează procesele care permit unei organizaţii să implementeze, monitorizeze şi să
administreze un sistem de management al securităţii informaţiei.
Implementarea Sistemului de Management al Securităţii Informaţilor ajută la identificarea şi
reducerea riscurilor critice de securitate şi la concentrarea eforturilor în sensul protejării
informaţiilor sensibile. Securitatea informaţiilor reprezintă mai mult decât tehnologia
informaţiei. Scopul sistemului de management al securităţii informaţiilor este să asigure
dezvoltarea afacerii şi să reducă eventualele pagube prin prevenirea şi minimizarea impactului
incidentelor de securitate.
Ce este ISO ISO 27001:2013 ?
ISO 27001:2013 reprezintă un instrument de protecţie şi control pentru a se asigura că
integritatea, confidenţialitatea şi disponibilitatea informaţiilor este păstrată. Acest standard
conferă baza pentru un Sistem de Management al Securităţii (ISMS) şi este aplicabil tuturor
organizaţiilor indiferent de mărime şi de sectorul de activitate
ISO 27001:2013 oferă premisele stabilirii, implementării, menţinerii şi îmbunătăţirii unui sistem
de management al securităţii informaţiilor certificabil, ceea ce conferă managementului de vârf
garanţia unui proces-mecanism autoreglabil de securitate, toate acestea ducând la un flux
informaţional sporit ce se reflectă în mecanisme decizionale rapide şi, implicit, în creşterea
vitezei de procesare a mai multor informaţii în siguranţă, atrăgând după sine mărirea
oportunităţilor de afaceri.
Avantajele obținute în urma implementării sistemuluii ISO 27001:2013 sunt:
conştientizarea și controlul riscurilor informatice/informaţionale şi a altor tipuri de riscuri;
dovada securităţii sistemului informatic al unei organizaţii faţă de terţi (autorităţi, clienţi,
parteneri);
evaluarea proceselor din organizaţie din punctul de vedere al securităţii acestora;
managementul continuităţii afacerii;
reducerea costurilor prin structuri transparente şi optimizate;
securitatea ca parte componentă a proceselor de afaceri;
documentarea structurilor şi proceselor pe baza unui standard recunoscut internaţional;
posibilitatea scăderii primelor de asigurare;
integrarea facila a ISO 27001 cu sistemul de management al calităţii (ISO 9001).
Mituri despre ISO 27001:
Firewall-ul și software-ul antivirus ne va proteja
Costul securității informației va crește în mod inevitabil
Cu cît știm mai multe despre activitatea din propria rețea, cu atît suntem mai protejați
Nu suntem o țintă pentru spionajul industrial
Furnizorii de produse și servicii IT oferă o securitate “independentă”
Toate software-urile antivirus lucrează în acelasi mod

Importanta activitatii de standardizare in RM

--contribuie la reducerea costurilor de producție și realizarea de economii;

 sporesc competitivitatea;
 facilitează deschiderea noilor piețe de desfacere pentru produsele și serviciile întreprinderii;
 asigură implementarea în cadrul întreprinderii a celor mai bune practici internaționale;
 facilitează obținerea unei imagini coerente în fața consumatorilor și sporirea încrederii și
satisfacției acestora prin îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, ceea ce condiționează
creșterea volumului vînzărilor;
 contribuie la recunoașterea și consolidarea întreprinderii atît la nivel național, cît și la nivel
internațional;
 ajută la dezvoltarea și prosperarea întreprinderii.

Avantajele utilizarii standardelor

Utilizarea standardelor poate aduce beneficii:

 in activitatea de proiectare (materiale, forme si dimensiuni etc);
 in activitatea de productie;
 la intocmirea procedurilor;
 la elaborarea specificatiilor tehnice, standardelor de produs (prin referiri la standarde
nationale);
 la intocmirea documentatiilor tehnice si/sau contractuale;
 ca documente ce stau la baza procesului de cercetare – inovare.
Utilizarea standardelor este una dintre modalitatile de baza ce contribuie la cresterea
competivitatii afacerii, imbunatatirea calitatii produselor/serviciilor, scaderea cheltuielilor,
utilizarea eficienta a materialelor, energiei si resurselor umane care, prin urmare, duc la
stabilirea unor preturi accesibile si reale.
Aplicarea standardelor aduce avantaje importante firmelor:
 adaptarea la globalizarea pietelor;
 economii prin evitarea repetarii unor studii si experimentari;
 criterii comune de evaluare a unor produse/ procese /activitati;
 cresterea eficientei proceselor si a eficientei intreprinderii;
 conformarea cu legislatia nationala si comunitara;
 identificarea mai usoara si rapida a cerintelor clientului;
 simplificarea specificatiilor prin trimiterea la standarde;
 imbunatatirea conditiilor de munca si de viata;
 protectia mediului etc.

Beneficiile stamdardelor
Importanta ștandardelor în activitatea de zi cu zi a întreprinderilor ește foarte importanta !
Standardizarea ofera un pluș enorm produșelor ș i echipamentelor induștriale, referindu-șe la noi
domenii din șfera șerviciilor și produșelor, și implica un numar tot mai mare de participanti:
conșilii locale, așociat ii de conșumatori, profeșioniști și meșeriași etc. In ștranșa legatura cu
proceșul globaliza rii pietelor, ștandardizarea șe afla în centrul provocarilor cu care șe confrunta
întreprinderile la momentul actual.

Standardele faciliteaza libera circulatie a produșelor pe o piata internationala prin în curajarea

interoperabilitatii si comparabilitatea produșelor și a șerviciilor. Aceșt proceș contribuie la
competitivitatea organizatiilor și permit o anumita rationalizare a productiei din cadrul
afacerilor. Standardizarea metodelor de organizare de așemenea, cunoșcute șub numele de
ștandardizarea șiștemelor de management permit organișmelor atat publice, cat și private de a
avea cele mai bune practici pentru a-ș i optimiza reșurșele umane, materiale și financiare și șa
fie mai eficiente. Prin urmare, îmbunatatirea calitatii, șigurant ei și a managementului mediului
de ștandarde ofera inștrumentele metodologice neceșare pentru îm bunatatirea eficient ei
organizatiilor.

Pentru întreprinderi:
- Rationalizeaza diferite tipuri de produșe și șervicii;
- Imbunatatește geștionarea produșelor și șerviciilor;
- Accelereaza proceșul de geștionare a comenzilor;
- - Faciliteaza exportul ș i comercializarea produșelor.

Pentru consumator:
Stabilește mult mai ușor calitatea și nivelul de șiguranta a șerviciilor și produșelor;
- Det ine informatie credibila deșpre caracterișticile produșelor;
- Poșibilitatea de a face mai ușoara comparatia între diferite oferte