1

TEMA
Formarea proprietăţilor consumiste şi calităţii a încălţămintei de piele

PLAN
• 1. Caracteristica materiei prime
– 1.1. Piei pentru parte de jos a încălţămintei
– 1.2. Piei pentru parte de sus a încălţămintei
• 2. Caracteristica procesului tehnologic de confecţionare a încălţămintei
– 2.1. Legătura între picior, calopod şi încălţăminte
– 2.2. Operaţii preliminare confecţionării încălţămintei
– 2.3. Confecţionarea încălţămintei
LITERATURA
1. Ionescu-Muscel I., Stoian L., Tratat de merceologie: produse textile şi încălţăminte v. II. -
Bucureşti, Ed. Tehnică, 1974
2. Stanciu I. Merceologie. B. 1998
3.Redeş A. Merceologie industrială. B.2000
4. Демидова Г.А. Товароведение промышленных товаров. Изд. Экономика. М.,1981

1. Caracteristica materiei prime

Pieile pentru partea de jos a încălţămintei sînt destinate ştanţării pieselor pentru talpă, branţ.
ramă, toc, umplutură, etc.
Se utilizează pieile finite care rezistă solicitărilor specifice din timpul
confecţionării şi exploatării încălţămintei.
Acestea sunt pieile:
• groase de bovine (taurine şi bubaline),
• crupele de cabaline,
• pieile mai grele de porcine.
Pieile pentru partea de jos a încălţămintei prezintă o structură suficient de puternică pentru a
rezista la:
• comprimare,
• flexionare repetată,
• uzură.
Fiind în general piei mari, ele nu se pot prelucra decât pe regiuni topografice cu
proprietăţi mai uniforme. Sub formă de piei întregi nu apar decât unele piei de porcine.
Se utilizează:
• Crupe - pieile de cabaline
• celelalte - sub formă de crupoane, canate, hechturi, gâturi, poale, frunţi, cozi, şi căpăţâni.
Sistemele predominante de tăbăcire sunt:
• tăbăcirea vegetală,
• tăbăcirea combinată,
• şi uneori tăbăcirea minerală

Sortimentul materiei prime include:

• talpă de cusut;
• talpă de lipit (flexibilă);
• talpă de bătut în cuie;
• talpă pentru branţ CR (pentru încălţăminte cusută pe ramă);
• talpă pentru branţ CB (pentru încălţăminte cusută prin branţ);
• talpă pentru ramă;
• talpă pentru opinci;
 2
• şpalt.
• Sortimentele de piei pentru partea de jos a încălţămintei denumite, de obicei, talpă
trebuie să prezinte unele caracteristici specifice:
• să fie groase,
• relativ dure,
• solide,
• puţin flexibile,
• să aibă o ţinută bună,
• să fie impermeabile faţă de apă,
• să prezinte o capacitate moderată de absorbţie a apei
• o rezistenţă bună la uzură.

Aceste proprietăţi sunt determinate de:

• natura materiei prime prelucrate
• de felul în care a fost condus procesul de tăbăcire

• Solicitările pieilor pentru talpă în procesul de confecţionare a încălţămintei nu sînt

deosebit de mari.
• Totuşi, pieile pentru talpă trebuie să se stanţeze, fără ca să se sfărâme sau să plesnească,
tăietura să fie uniformă, să se polizeze bine şi să absoarbă vopselele şi cerurile de
finisare.

• Duritatea, rezistenţa şi alungirea tălpilor vor fi diferite în funcţie de sortimente.

• Astfel, tălpile de bătut în cuie trebuie să fie dure, rezistente şi cu alungire redusă. Aceste
caracteristici se realizează prelucrând piei groase, cu un ţesut compact şi o împletire
puternică a fibrelor de colagen.

• Tălpile de cusut trebuie să fie mai flexibile, mai plastice şi mai puţin tari decât tălpile de
bătut în cuie, tocmai pentru a înlesni procesul de coasere şi de a nu rupe aţa prin uzură în
timpul exploatării încălţămintei.
• În acelaşi timp, structura pieilor trebuie să fie suficient de compactă şi elastică pentru a
fixa cu tărie aţa în piele.

• Talpa de lipit trebuie să fie mai flexibilă şi mai subţire pentru a se putea realiza o lipire
mai bună. în acelaşi scop, pieile trebuie să aibă o structură mai puţin compactă, ceea ce
înlesneşte fixarea mai adâncă a soluţiilor de adezivi.
• În timpul exploatării, tălpile trebuie să reziste la deformările prin compresiune şi îndoire,
precum şi la uzură în mediu umed sau uscat, sa-şi păstreze dimensiunile liniare în stare
umedă şi după uscare pentru ca încălţămintea să nu se deformeze.

• Condiţiile de exploatare a tălpilor vor fi diferite la sortimentele de tălpi grele, uşoare,

pentru branţ, rame, etc.
• Tălpile grele utilizate la încălţămintea grea de lucru, la încălţămintea de iarnă sau special
purtate în contact direct cu apa sau prin noroaie, trebuie să fie mai groase, mai pline şi în
general mai rigide.
• Tălpile uşoare folosite pentru încălţămintea mai fină, protejată pe timp ploios cu
încălţăminte de cauciuc sau pentru încălţămintea de casă, la care condiţiile de purtare sînt
mai uşoare, sînt piei solide dar mai suple decât talpa grea.

• Talpa pentru branţuri este supusă în procesul de exploatare al încălţămintei unor

solicitări dinamice atât de ordin mecanic, cît şi de ordin fizico-chimic. Astfel, branţul este
supus îndoirii repetate care provoacă comprimarea lui transversală în partea concavă a
 3
curburii, este comprimat în punctele de sprijin ale bolţii piciorului, este supus uzurii prin
frecare cu talpa şi este supus acţiunii transpiraţiei datorită căreia îşi pierde elasticitatea,
devine cornos, ele culoare închisă, iar pe suprafaţa lui apar crăpături.

1.2. Piei pentru partea de sus a încălţămintei

Pieile pentru partea de sus a încălţămintei sînt destinate:

• ştanţării
• croirii pieselor pentru feţe de încălţăminte
• pentru căptuşeli.
Aceste piese şi în special piesele feţelor de încălţăminte sînt supuse unor solicitări
deosebite, atât în procesul tehnologic de confecţionare a încălţămintei, cît şi în timpul purtării ei.
• În procesul de confecţionare a încălţămintei, piesele componente ale feţei sînt solicitate la
acţiuni mecanice şi fizico-chimice începând chiar cu operaţia de ştanţare şi terminând cu
operaţiile de finisare.
• Astfel, în procesul de decupare a pieselor, marginile acestora trebuie să rămână fără
franjuri, eventuala apariţie a unei cantităţi reduse de fibre se poate îndepărta prin ardere.
• Dacă structura pielii este mai puţin compactă, marginile pieselor se subţiază şi se îndoaie.

• Aceste operaţii îmbunătăţesc substanţial aspectul exterior al încălţămintei, dar

diminuează rezistenţa mecanică.
• Subţierea marginilor este operaţia de tăiere a pielii în plan paralel cu faţa, îndepărtându-
se aproape jumătate din stratul de rezistenţă. După secţionare, marginile decupate se
îndoie şi se lipesc.
• Aceste operaţii pot fi realizate în mod corespunzător numai dacă pieile pentru feţe
prezintă o anumită densitate, alungire, plasticitate şi rezistenţă la crăparea feţei şi la
flexionare.

• La operaţia de coasere piesele sînt perforate, realizându-se nişte planuri de forfecare şi

sfâşiere şi care, în funcţie de diametrul şi profilul acului, precum şi de mărimea pasului
cusăturii, pot cauza o diminuare substanţială a rezistenţei la tracţiune a pieilor.
• Pentru ca pieile să se comporte cît mai bine la coasere, ele trebuie să fie rezistente la
cusătură, să fie elastice pentru a se strânge în jurul aţei închizând perforaţiile făcute de ac.
Dacă pieile crapă la străpungerea lor cu acul, încălţămintea se va deteriora rapid,
deoarece crăpăturile respective se vor mări şi vor determina uzura locurilor respective.

• La tragerea pe calapod feţele sînt tensionate cu o forţă de 0,5 kgf/m2 şi întinse cu 10—
15% faţă de dimensiunile iniţiale. Eforturile de întindere şi îndoire sub calapod se pot
aplica numai unor materiale care rezistă la tracţiune cel puţin la un efort dublu fără de cel
aplicat de maşinile de întins feţele.
• Pielea trebuie să aibă o bună rezistenţă la străpungere cu bila, rezistenţă la crăparea feţei
şi plasticitate corespunzătoare.

• Asamblarea părţii de jos cu partea de sus se face prin multe sisteme de confecţie care
solicită în mod diferit pieile de feţe.
• Sistemele de confecţie prin batere în cuie şi coasere provoacă perforarea pieilor şi
sfâşierea acestora.
• Sistemele de lipire necesită piei care să prezinte adeziune faţă de lianţi dar şi un ţesut
puternic care să nu permită smulgerea fibrelor lipite.

• Confecţionarea încălţămintei prin vulcanizarea la cald solicită pieile pentru feţe la

acţiunea căldurii uscate.
 4
• În procesul de finisare pieile sunt călcate, şterse cu diferiţi solvenţi, etc., ceea ce impune
ca pieile să prezinte o anumită stabilitate a vopsirilor şi straturilor de acoperire la aceste
solicitări.

• În timpul purtării, piesele părţii de sus a încălţămintei sînt supuse unor solicitări dinamice
de obosirc la întindere, ca urmare a aplatizării sub sarcină a bolţii piciorului. Frecvenţa
întinderilor este egală cu frecvenţa paşilor şi durata solicitării (respectiv numărul de
solicitări) este nelimitată, ajungând până la momentul crăpării sau chiar la ruperea pielii
feţelor.
• Totodată apare problema solicitării la îndoiri repetate, care provoacă mai întâi o
deteriorare a stratului de acoperire şi apoi o distrugere a ţesutului.

• Solicitările stratului de acoperire şi al vopsirilor sînt cauzate şi de acţiunea frecărilor

uscate sau umede, de acţiunea luminii şi a intemperiilor, de acţiunea transpiraţiei, etc.
• Pielea pentru feţe de încălţăminte trebuie să corespundă tuturor solicitărilor fizico-
mecanice şi în acelaşi timp să aibă un aspect exterior în concordanţă cu cerinţele
cumpărătorilor.

Pieile pentru partea de sus a încălţămintei trebuie să fie:

• subţiri,
• moi,
• flexibile,
• rezistente la îndoiri şi întinderi repetate,
• să prezinte atât deformaţii plastice cît şi elastice,
• să reziste la tracţiune, la sfâşiere, la cusătură, la străpungerea cu bila,
• faţa pieilor să nu se desprindă, să nu crape şi să reziste la frecare sau la alte solicitări.

• În timpul exploatării încălţămintei pieile pentru feţe trebuie să creeze un microclimat cît
mai corespunzător în interiorul încălţămintei, prin proprietăţile permeabilitate la gaze şi
vapori de apă, impermeabilitate la apă, izolare termică, absorbţia transpiraţiei şi desorbţia
acesteia în mediul exterior.
• Asigurarea complexului de proprietăţi de rezistenţă, de comoditate şi estetice se poate
face folosind materii prime de provenienţă diferită, utilizând raţional regimurile cele mai
adecvate, prelucrând pieile prin sistemele de tăbăcire care menţin fineţea şi flexibilitatea
fibrelor pielii, realizând un număr mai mare şi mai variat de operaţii de finisare.

2. Caracteristica procesului tehnologic de confecţionare a încălţămintei

2.1.Legătura între picior, calopod şi încălţăminte

• Picioarele au forme si dimensiuni diferite, determinate de vârsta, sex, tip de rasa umana,
condiţii geografice, condiţii de trai. Încălţămintea trebuie sa îmbrace bine piciorul, fără de
a provoca senzaţia de jena şi sa-l ajute în exercitarea funcţiilor sale.
• Încălţămintea se fabrica pe o forma numita calopod, care este asemănătoare
piciorului. La stabilirea dimensiunilor încălţămintei se urmăreşte o dubla legătura:
legătura dintre picior şi calopod şi legătura dintre calopod şi încălţăminte

• Activitate de măsurare a piciorului poartă numele de antropometrie a piciorului. Datorită

diferenţelor dintre dimensiuni, dimensiunile se fac pe grupe de populaţie, cuprinzând:
copii mici, copii, băieţi şi fete de vârsta şcolară, bărbaţi şi femei.

Dintre dimensiunile măsurate cele care determină mărimea încălţămintei sunt:

 5
• lungimea piciorului, măsurată pe centrul acestuia de la punctul cel mai înaintat (vârful
degetului mare), la punctul cel mai de dinapoi (călcâiul);
• perimetrul în regiunea degetelor, trecând peste articulaţiile degetului mare şi a degetului
mic.

• Lungimea piciorului, exprimata în cm şi în ½ cm, constituie - numărul încălţămintei.

• In afara de acest mod de marcare, se mai foloseşte şi măsurarea în puncte cizmăreşti: un
punct cizmăresc = 2/3 din cm, deci 1 punct = 0,67mm.

• Perimetrul la degete, măsurat în mm, arată lărgimea piciorului, a calopodului, şi

încălţămintei.
• Lărgimea calopodului şi a încălţămintei se exprima în clase de lărgime, numerotate de la
5 la 10.

• Perimetrul la degete şi celelalte dimensiuni de lărgire se menţin la aceleaşi valori în cazul

încălţămintei cu toc sub 10mm;
• pe măsura ce tocul creste, perimetrul la degete creşte. Aceasta modificare împedică
alunecarea piciorului spre înainte, în cazul ridicării călcâiului pe toc.

• Fata de dimensiunile calopodului, încălţămintea prezintă perimetre mai reduse, deoarece

la confecţionare, ansamblul superior prezintă alungiri; la scoaterea calopodului, după
confecţionare, o parte din aceste alungiri se reduc, şi încălţămintea îşi reduce
dimensiunile interioare.

2.2. Operaţii preliminare confecţionării încălţămintei

 Utilizarea materialelor de croire

• Procesul tehnologic de confecţionare începe cu operaţia de croire, care constă în
tăierea detaliilor din materiale.
• Ţinând seama de faptul ca unele materiale nu au aceleaşi proprietari pe toata suprafaţa lor
şi ca altele au proprietăţi diferite pe direcţii diferite, este necesar sa se cunoască modul
cum variază aceste proprietăţi şi cum se pot utiliza pentru obţinerea unor produse de
calitate.

 Utilizarea ariei suprafeţei pieii

Proprietăţile care variază pe suprafaţa pieii şi care determina utilizarea ei sunt:
grosimea, moliciunea, flexibilitatea şi inversul ei, rigiditatea, alungirea, desimea ţesutului etc. pe
suprafaţa pieii pot exista sau nu defecte, care influenţează randamentul de croire.

Împărţirea pieii în zone.

• Din pieile flexibile se confecţionează detalii pentru ansamblul superior.

• Variaţia caracteristicilor pe suprafaţa pieilor determina împărţirea acesteia pe zone
topografice

Utilizarea pieilor de talpa

• Talpa exterioara, puternic solicitata la uzura prin frecare şi la încovoieri repetate, se
croieşte din talpă crupon. Ea se aşează cu direcţia lungimii paralel cu linia şirei spinării.

Utilizarea ţesăturilor şi a tricoturilor

• In cazul ţesăturilor se identifică doua direcţii: direcţia urzelii şi direcţia bătăturii.
 6
• De regula firele de urzeala sunt mai rezistente şi mai puţin extensibile decât cele din
bătătura. Aceasta face ca aşezarea detaliilor de fete şi a căptuşelilor să se facă cu direcţia
de maximă solicitare sau cu direcţia lungimii lor pe direcţia urzelii.

Utilizarea înlocuitorilor de piele

• Înlocuitorii de piele se livrează sub forma de baloturi rulate şi cuprind înlocuitori
pe suport textil, folii, piele sintetică, placi carton, talpa sintetică, fibrotex, talpa de
cauciuc.
• În cazul înlocuitorilor pe suport textil, ţesături sau tricoturi, caracteristicile
mecanice sunt determinate, in special, de către suport.

2.3.Confecţionarea încălţămintei

A. Croirea materialelor

Materialele folosite la confecţionarea produselor din piele şi înlocuitori se croiesc

manual pentru modele de serie mica, şi mecanic la producţia în serie mare.

Croirea manuala
• Se aplica în cazul detaliilor de feţe; - pentru aceasta pieile de feţe sau înlocuitorii
se aşează pe o suprafaţă de croit ( din lemn, masa plastica, sticla). Pe suprafaţa
materialului se aşează tipare cu contur identic cu cel al detaliului.
• Tiparele sunt confecţionate din carton dur, având marginea tivita cu o bordura
metalica, pentru a se ivita tăierea marginii la croire.

Croirea mecanica
• Croirea mecanica se aplica tuturor materialelor, ea realizându-se prin tăierea pe
contur sau prin ştanţare.

Tăierea pe contur. Se face în cazul materialelor textile.

• Pentru aceasta se folosesc maşini cu cuţit-bandă, cu cuţit vertical cu mişcare alternativa,
cu cuţit circular.
• Pentru taiere, materialele sunt aşezate în stive de 20 – 40 de straturi, în funcţie de
grosime. Tăierea se efectuează pe conturul unui tipar. Pentru tăierea detaliilor cu contur
drept, întâlnite la marochinărie, se utilizează un ferestrău sub forma de disc circular.

Tăierea prin ştanţare.

• Prin ştanţare, se face printr-o singură acţionare se taie întregul contur.
• Pentru aceasta maşinile de ştanţat dispun de doua platforme orizontale, din care cea
inferioara este fixa. Pe ea este aşezată suprafaţa de croit peste care se depune materialul
ce se croieşte, iar deasupra se aşează cuţitul de ştanţat. Platforma superioara, la comandă
se deplasează pe verticala şi loveşte cuţitul care taie materialul.
• Cuţitul este un contur închis a cărui parte ascuţită are forma conturului piesei

B. Prelucrarea detaliilor

• După croire, detaliile sunt supuse unor operaţii de prelucrare în scop diferit, şi anume:
• în cazul detaliilor flexibile - uniformizarea grosimii, subţierea marginilor ce se indoaie
sau se îmbină prin coasere, dantelarea marginilor, arderea marginilor,
• în cazul detaliilor rigide - uniformizarea grosimii, subţierea unor margini, despicarea,
scămoşarea, şlefuirea fetei etc.,
 7
Egalizarea sau uniformizarea grosimii.
Este necesara deoarece grosimea nu este uniforma pe suprafaţa unei piei.

Subţierea marginilor
• Se face în scopul reducerii locale a
grosimii în vederea uşurării operaţiilor ce urmează. Rezulta o margine care are profil
diferit. Se utilizează doua feluri de subţieri: subţieri drepte şi oblice:

Dantelarea şi perforarea fetelor

Se efectuează în scopul înfrumuseţării marginilor detaliilor. Detaliile sunt tăiate sub
forma de colturi sau semicercuri pe marginea liberă. Operaţia se face manual, folosindu-se nişte
lance de forma speciala, sau mecanic, la o maşina asemănătoare cu maşina de cusut, lancea
fiindu-se la partea inferioara a tijei acului.

Arderea marginii
• Se realizează pentru înfrumuseţare.
• Pentru aceasta, detaliul, subţiat pe o lăţime mica de 2,5-3mm se trece pe sub o scoaba de
otel încălzita la 700-900°C, care presând marginea pe timp scurt, determina cornificarea
şi îndoirea ei; după prelucrare detaliul seamănă cu cel care are marginea îndoită.

Îndoirea marginilor
• Se realizează în scopul înfrumuseţării şi întăririi detaliilor de feţe. Operaţia efectuată
după subţierea marginilor se poate îndeplini manual sau mecanic.

Imprimarea detaliilor
Aceasta se poate realiza cu un
anumit desen în scopul înfrumuseţării detaliilor prin presare. Pentru ca presarea sa ducă la
imprimări vizibile, se recurge la presare cu suprafeţe metalice încălzite. Operaţia de imprimare
prin presare se numeşte stampare.

Prelucrarea detaliilor rigide

• Egalizarea - Se realizează, de obicei, la o maşina de egalizat cu cuţit fix, şi mai rar, la

maşina de egalizat cu cuţit mobil. Operaţia se efectuează similar ca la egalizarea detaliilor
flexibile.

• Subţierea marginilor - asemănător cu cea pentru subţiat detalii flexibile.

Despicarea şi tăierea şanţului

Se aplica branţului sau tălpii
în vederea prelucrărilor ulterioare sau a asamblării.
Scămoşarea şi şlefuirea
• Sunt operaţii ce se aplica suprafeţei
detaliilor;
• Prelucrarea se face cu o unealta abraziva, hârtie abraziva, perie de sârmă, etc. în scopul
creşterii rezistenţii îmbinării prin lipire, fie şlefuirea, realizata cu scopul nivelării pentru
finisarea suprafeţelor.

Frezarea tălpilor
Se realizează în cazul încălţămintei
confecţionate din detalii prefabricate. Operaţia are scopul de a înlătura surplusul tălpii în
urma ştanţării şi sa finiseze marginea acesteia.
 8

C. Îmbinarea detaliilor ansamblului superior

Detaliile ansamblului superior obţinute prin croire, şi apoi, prin prelucrare sunt supuse îmbinării
într-o anumita ordine, pentru a alcătui, în final, ansamblul superior, fără detalii rigide.
Îmbinarea se obţine prin coasere şi prin lipire.

Coaserea detaliilor ansamblului superior

• Coaserea detaliilor se realizează, de regula, cu o cusătura simplă sau dublă. Îmbinarea
celor doua detalii se realizează prin intermediul unui element flexibil (aţă, bandă, şnur),
care trece de o parte şi de alta a orificiilor detaliilor ce se îmbina într-o anumita ordine.
Pentru detaliile flexibile se folosesc cusături cu structuri diferite: de exemplu: cusătura
lanţ cu un fir, cusătura lanţ cu doua fire, cusătura simplă cu doua fire.

Pentru detaliile flexibile se folosesc cusături cu structuri diferite:

• cusătura lanţ cu un fir,
• cusătura lanţ cu doua fire,
• cusătura simplă cu doua fire.

Lipirea detaliilor ansamblului superior

Lipirea detaliilor ansamblului superior se executa fie ca îmbinare provizorie,
urmata de îmbinarea prin coasere, fie ca îmbinare definitivă. Îmbinarea se face cu anumiţi
adezivi:
• Soluţia de cauciuc natural, are o concentraţie de 13-16%
• Cauciucul natural în benzina cu adaos de colofoniu.
• Latexul de cauciuc, este laptele de cauciuc natural adus la o concentraţie de 40-60%.
• Termoadezivii, sunt adezivi care se topesc la cald şi lipesc în stare topita, după întărire
dau o lipire rezistenta.

Operaţii de prelucrare şi îmbinare a detaliilor

ansamblului superior

D. Operaţii de asamblare a pieselor de jos a încălţămintei

• Operaţiile de prelucrare cuprind egalizarea detaliilor şi prelucrarea (subţierea )
marginilor.
• Operaţiile de îmbinare se executa separat pentru partea posterioara, acestea asociindu-se
într-o ordine data cu cele de prelucrare.
Sisteme de confecţionare a încălţămintei
• Prin sistem de confecţionare a încălţămintei se înţelege modul de îmbinare a ansamblului
superior cu ansamblul inferior.
• Îmbinarea dintre cele doua ansambluri se poate realiza prin coasere, prindere sau
lipire.

După modul de îmbinare se cunosc următoarele sisteme de confecţionare:

• încălţăminte cu talpa cusuta: C.R, C.B;
• încălţăminte cu talpa prinsa în cuie: Î.C;
• încălţăminte cu talpa lipita: Î.L, Î.V, Î.I.;
• combinate
Încălţămintea confecţionată după aceste sisteme se diferenţiază nu numai prin îmbinarea
celor doua ansambluri, ci şi prin componenta lor.

Încălţăminte cu talpa cusuta

 9
• C.R. - Coaserea tălpii pe ramă
• C.B. - Coaserea tălpii pe branţ

încălţăminte cu talpa prinsa în cuie:

• Î.C – încălţăminte prinsă în cuie

Încălţăminte cu talpa lipita:

• Î.L.- încălţăminte lipită
• Î.V. – încălţăminte vulcanizată
• Î.I. – încălţăminte injectată

Încălţăminte vulcanizată
• Caracteristic acestei tehnologii de tălpuire este faptul că talpa formată dintr-un (amestec
de cauciuc se lipeşte pe feţele încălţămintei în acelaşi timp cu vulcanizarea amestecului şi
cu formarea acestuia pe forma tălpii în spaţii închise, numite matriţe.

• Sub influenţa temperaturii ridicate, în jur de 140—170°C, amestecul de cauciuc se

înmoaie şi curge în toate golurile matriţei, fixându-se pe feţele încălţămintei. În acelaşi
timp, datorită substanţelor care produc vulcanizarea, ca urmare a acţiunii temperaturii se
produce şi fenomenul de vulcanizare a tălpii. Talpa lipită pe feţe are, ca urmare a
vulcanizării, formă stabilă, aderenţă, elasticitate şi rezistenţă la solicitări.

Finisarea încălţămintei
• În finalul procesului tehnologic încălţămintea este supusă unor operaţii mecanice sau
chimice de finisare. Aceste operaţii se execută asupra părţilor exterioare ale
încălţămintei şi au drept scop definitivarea proprietăţilor estetice (de formă şi culoare) ale
încălţămintei.
• Se realizează frezarea, polizarea şi lustruirea marginilor tălpii şi tocului neîmbrăcat. Prin
această operaţie se îndepărtează surplusul de material şi neregularităţile marginii tălpii
sau tocului, imprimându-se conturul impus prin modelare şi proiectare.

• Uneori tălpile se şlefuesc pe toată suprafaţa şi se supun operaţiilor de vopsire, ceruire şi

lustruire.
• În unele cazuri, atunci când marginea tălpii se păstrează în culoarea ei naturală, aceasta se
unge cu o soluţie de săpun şi se calcă cu fierul de călcat electric. Prin călcare se obţine o
cornificare a marginii tălpii datorită căreia marginea devine impermeabilă la apă.

• Vopsirea tălpii şi tocurilor se realizează, de obicei, în culori închise (maron, negru), dar
uneori se execută şi vopsiri cu culori metalizate.
• Peste vopsea se aplică un strat de ceară şi se lustruiesc prin călcare sau frecare cu peria.

• În unele cazuri se execută imprimarea unui desen, cu ajutorul unor rotiţe zimţate pe
marginea tălpii, tocului şi pe partea vizibilă a ramei.
• Imprimarea pe talpă a emblemei unităţii producătoare şi a altor date necesare pentru
identificarea produsului constituie o formă de marcare.
• Uneori se utilizează folii metalizate care sporesc efectul decorativ al marcării.

• Feţele se finisează prin:

• curăţirea petelor şi scamelor,
• repararea defectelor,
• călcarea neregularităţilor,
 10
• denivelărilor şi cutelor,
• apretarea cu diferite răşini, ceruri etc.
• uneori vopsirea suplimentară a unor porţiuni ale încălţămintei.

• Fiecare acţiune necesită folosirea unor materiale auxiliare (soluţii de detergenţi, benzină,
lacuri, apreturi, vopsele etc.), sau a unor scule simple (gume, perii, tampoane, fiare
electrice de călcat etc.).
• În final, încălţămintea se înşiretează ( după model) şi se verifică din punct de vedere
calitativ.