Sunteți pe pagina 1din 31

B.

MĂRFURI DIN PIELE ŞI ÎNLOCUITORI

Capitolul IV

ARTICOLE DE ÎNCĂLŢĂMINTE
9

Încălţămintea ocupă o pondere însemnată în consumul


populaţiei, datorită rolului pe care îl are de a proteja picioarele faţă
de agenţii atmosferici (umezeală, frig, căldură) şi de a le feri de
acţiunile mecanice ale mediului înconjurător. În acelaşi timp,
încălţămintea are un rol igienic, ortopedic (împiedică deformarea
tălpii piciorului), uşurează mersul şi înfrumuseţează picioarele.

1. Caracteristicile încălţămintei
9

Standardul de viaţă actual al populaţiei, precum şi cerinţele


mereu crescânde ale acesteia, necesită o atenţie deosebită asupra
produceri încălţămintei. Pentru a satisface cât mai mult cerinţele
cumpărătorilor şi pentru a creşte mereu volumul desfacerilor în
comerţ, este necesar să se ţină cont de următoarele cerinţe ale
consumatorilor faţă de caracteristicile încălţămintei:
Comportarea la purtare se referă la asigurarea unor
proprietăţi de igienă şi protecţie a piciorului la un mers normal.
Încălţămintea trebuie să fie impermeabilă, dar să permită totodată
"respiraţia piciorului", să-l apere de frig, să nu-i producă prea multă
căldură, să-i menţină umiditatea şi temperatura corespunzătoare.

64
Comoditatea şi confortul sunt cerinţe influenţate de
proprietăţile materialelor din care este confecţionată încălţămintea,
de greutatea şi dimensiunile încălţămintei, de adaptarea
încălţămintei la forma piciorului.
Creşterea duratei de exploatare a încălţămintei necesită
folosirea unor materiale corespunzătoare calitativ, a unui proces
tehnologic bine executat, a posibilităţilor de reparare uşoară a
încălţămintei.
Aspectule estetic exterior conform liniei moderne, pentru
satisfacerea unor materii prime şi auxiliare corespunzătoare fiecărui
sortiment de încălţăminte, prin folosirea unor sisteme de
confecţionare şi finisare adecvate, prin alegerea unor modele şi
calapoade corespunzătoare.

2. Factorii care influenţează calitatea pieilor finite folosite la


obţinerea încălţămintei
9 9

Pieile finite (tăbăcite) reprezintă o materie primă foarte


apreciată în obţinerea articolelor de încălţăminte şi marochinărie.
Caracteristicile pieilor finite depinde de caracteristicile pieilor
brute, determinate la rândul lor de structura şi topografia pielii.
a. Structura pielii. Pielea este formată din straturi:
Epiderma, stratul exterior al pielii care se îndepărtează în
procesul de tăbăcire. Epiderma este legată de dermă printrun strat
neregulat numit membrană hialină, care determină, împreună cu o
parte a dermei, aspectul natural al feţei denumit şi desenul sau
floarea pielii. El este diferit în funcţie de tipul de piele.
Derma - cea mai importantă parte structurată a pielii, care
rămâne în urma procesului de tăbăcire şi care are ca

65 ţesut principal ţesutul conjunctiv format din fibrele: fibre şi


fascicule de colagen. Derma este constituită din două straturi: papilar
(care împreună cu membrana hialină alcătuiesc desenul sau floarea
pielii) şi reticular care formează baza pielii tăbăcite. Acest strat
determină rezistenţa, grosimea, flexibilitatea şi moliciunea pielii
tăbăcite.
Hipoderma - stratul subcutanat constituit în special din celule
grase şi care se îndepărtează în procesul de tăbăcire. Calitatea pielii
finite depinde de grosimea şi de adâncimea firului de păr în piele (la
porcine şi caprine pătrunde foliculul pilos până la hipodermă, făcând
pielea permeabilă după tăbăcire) precum şi de numărul, mărimea şi
adâncimea glandelor sudoripare şi sebacee care, în general,
influenţează negativ calitatea pielii.
b. Topografia pielii. Datorită diferenţei de grosime a
structurii neuniforme a pielii, regiunile topografice ale acestora se vor
folosi variat pentru detaliile încălţămintei, în scopul obţinerii unor
produse de calitate.
În funcţie de proprietăţile fizico-chimice, pieile se împart în
următoarele zone topografice cu caracter omogen; La pieile de
bovine:
– cruponul corespunde spatelui animalului; are grosimea aproape
uniformă pe toată suprafaţa, structura densă şi rezistentă. Este
partea cea mai valoroasă a pielii;
– pielea de la gât este mai afânată, mai rară, mai slabă;
– poalele, pielea de pe cap, pielea de pe picioare, coada, iile sunt
regiuni topografice de calitate inferioară, folosindu-se mai puţin
pentru articole de încălţăminte.
La pieile de cabaline:

66
– gâtul cuprinde pielea din regiunea spatelui şi gâtului, fiind
neomogenă;
– crupa este mai compactă, mai densă, dar cu două zone mai tari,
mai dense, care se numesc oglinzi.
Pieile animalelor mari se tăbăcesc întregi, sub formă de
judecăţi denumite canate, sub formă de hecht (respectiv cruponul
împreună cu gâtul sau cu regiuni topografice separate crupon, gât,
poale).
Pieile animalelor mici (ovine, caprine, canine, porcine)
datorită caracterului mai omogen pe care-l prezintă se tăbăcesc
întregi. Valoarea acestora se apreciază după raportul dintre crupon
şi celelalte părţi topografice ale pielii.
c. Factorii din tipul vieţii animalelor influenţează în
special suprafaţa şi grosimea pieilor, însuşirile dermei,
prezenţa anumitor defecte în pielea finită. Dintre aceşti factori
menţionaţi: rasa, vârsta şi sexul animalului, clima, condiţiile de
întreţinere şi hrana, perioada de tăiere, modul de sacrificare şi
jupuire.
d. Conservarea pieilor. Datorită compoziţiei chimice
complexe, bogată în substanţe proteice, pieile crude sunt uşor
atacate de microorganisme. Pentru evitarea degradării lor,
pieile crude, în funcţie de destinaţia lor, se supun conservării
prin diferite metode, obţinându-se pieile brute. Cele mai
folosite metode de conservare sunt: uscarea, sărarea,
piclarea, congelarea.
e. Metoda de tăbăcire a pieilor brute. Tăbăcirea
reprezintă procesul fizico-mecanic şi chimic prin care pielea
brută se transformă în piele finită, imputrescibilă, cu însuşiri
calitative noi, superioare.

67
Fazele principale ale procesului tehnologic de tăbăcire sunt
următoarele:
– Operaţiile pregătitoare tăbăcirii. Acestea au ca scop
transformarea pielii brute în piele gelatină, aptă pentru a fi
tăbăcită.
– Tăbăcirea propriu-zisă care are ca scop transformarea pielii
gelatină în piele tăbăcită. În această fază fasciculele de colagen
afânate fixează şi reţin substanţele folosite în tăbăcire, rezultând
o piele imputrescibilă, semipermeabilă, moale, flexibilă,
rezistentă.
În funcţie de substanţele care se folosesc la tăbăcire,
distingem următoarele metode principale: tăbăcirea vegetală,
tăbăcirea minerală, tăbăcirea cu grăsimi (şamoa), tăbăcirea
combinată, tăbăcirea cu sulfocloruri.
În funcţie de metoda de tăbăcire folosită se obţin piei cu
caracteristici diferite, astfel:
Piei tăbăcite vegetal se caracterizează prin comportare bună
la apă, coeficientul de absorbţie fiind redus prin rezistenţă la uzură,
imputrescibile, pline, dar mai puţin flexibile şi au o culoare galben
cafenie. Fiind piei tari, grele, groase se întrebuinţează pentru partea
de jos a încălţămintei, articole tehnice, marochinărie, articole
sportive, branşamente.
Pieile tăbăcite mineral sunt piei subţiri, uşoare, moi,
extensibile, stabile, culoare gri-verzui dar se pot vopsi variat;
rezistente la lumină, uzură, căldură, la spălare. Prezintă
inconvenientul că au o absorbţie mare de apă şi efect antiderapant.
Sunt destinate pentru confecţionarea feţelor de încălţăminte, pentru
îmbrăcăminte, marochinărie, mănuşi etc.
Pieile tăbăcite cu grăsimi (şamoa sau şemis) au culoarea
galbenă caracteristică, foarte suple, durabile,

68 extensibile. Sunt, de asemenea,


poroase, lavabile, permeabile la
apă şi benzină şi cu tuşeu de stofă.
Sunbt destinate pentru mănuşi,
îmbrăcăminte, încălţăminte sport,
piei pentru lustruit filtre de benzină
etc.
Pieile tăbăcite combinat se obţin prin combinarea diverselor
metode în scopul obţinerii unor produse cu caracteristici noi,
deosebite, al accelerării procesului de tăbăcire şi al reducerii
costului.
Pieile tăbăcite cu sulfocloruri au culoarea albă, foarte
rezistente la lumină, cu tuşeu de stofă: au extensibilitate mare şi sunt
rezistente la rupere, sunt lavabile, uşoare, căldurăase. Se folosesc
pentru îmbrăcăminte, mănuşi,dubluri etc.
Caracteristicile pieilor tăbăcite vegetal, mineral, cu grăsimi şi
sulfocloruri sunt prezentate în tabelul 2.
Finisarea pieilor cuprinde operaţiuni în urma cărora pieile
tăbăcite se transformă în piei finite. Scopul operaţiunilor de finisare
este de a scoate în evidenţă proprietăţile primite de piei în procesul
de prelucrare, de a li se corecta unele defecte apărute în timpul
tăbăcirii şi de a li se conferi un aspect plăcut.
Tabelul
2
Nr. Sistemul de Caracteristici Întrebuinţări
crt. tăbăcire a pieilor
1. Piei tăbăcite vegetal - comportare bună la apă - partea de jos a
- coeficient de absorbţie redus încălţămintei
- rezistenţă la uzură - articole tehnice
- pline, dar mai puţin flexibile - marochinărie
- culoarea galben-cafeniu - articole sportive
- harnaşamente

69
2. Piei tăbăcite mineral - subţiri, uşoare - partea de sus a
(cu săruri de crom, - moi extensibile, cu ţinută încălţămintei
de aluminiu) - culoare gri - îmbrăcăminte
- se pot vopsi variat - mănuşi
- rezistenţă la lumină, uzură, - marochinărie
căldură - articole tehnice
- rezistenţă la frecare, spălare
- mare absorbţie la apă
3. Piei tăbăcite cu - culoare galbenă - mănuşi
grăsimi (şamoa) - foarte suple - îmbrăcăminte
- durabile - încălţăminte sport
- extensibile - piei pentru lustruit
- poroase
- lavabile
- permeabile la apă şi benzină
- tuşei de stofă
4. Piei tăbăcite cu - albe, uşoare, lavabile - îmbrăcăminte sport
sulfoclorură - tuşeu asemănător celor - mănuşi
tăbăcite cu grăsimi - piei pentru lustruit
- extensibilitate mare
- rezistenţă la rupere
- foarte rezistente la lumină

3. Compoziţia chimică şi proprietăţile pieilor finite


a. Compoziţia chimică a pielii finite. Proprietăţile
generale şi domeniile de utilizare a pieilor finite sunt
influenţate astfel de compoziţia lor chimică:
- substanţele proteice reprezentate în special de colagen combinat
cu materialele folosite la tăbăcărie vor determina rezistenţa,
elasticitatea, comportarea faţă de agenţi chimici,
impermeabilitatea la apă, permeabilitatea la vapori de apă,
alungirea la rupere, flexibilitatea;

70
– are importanţă în special la păstrarea pieilor şi a produselor din
piele;
– substanţele grase influenţează absorbţia de apă, alungirea,
rezistenţa la rupere, permeabilitatea;
– substanţele solubile, reprezentate de substanţele tanate
necombinate şi de alte substanţe netanate aflate în piele,
determină o rigiditate exagerată a pielii, ceea ce duce la
scăderea calităţii acestora şi, corespunzător, reducerea
domeniilor de folosinţă.
b. Proprietăţile generale ale pieilor finite. Cele mai
importante calităţi ale pieilor finite care le fac utilizabile la fabricarea
articolelor de încălţăminte sunt:
Grosimea determină destinaţia pieilor tăbăcite. Se apreciază
în special cruponul care este mai omogen, mai gros şi, în general, cu
însuşiri superioare celorlalte regiuni topografice ale pielii. Le exprimă
în milimetri.
Suprafaţa influenţează randamentul la croire a pieilor
încălţămintei şi depinde de mărimea animalului, de prezenţa unor
defecte din timpul vieţii animalului sau de procesul tehnologic de
tăbăcire a pieilor. Se măsoară în metri şi decimetri pătraţi.
Masa specifică. Dacă este mai mică permite obţinerea unor
articole mai uşoare conform cerinţelor actuale ale consumatorilor.
Această proprietate depinde de tipul animalului, de modul de
tăbăcire. Se exprimă în g/cm3.
Elasticitatea este determinată în special de metodele de
finisare aplicate pieilor tăbăcite şi contribuie la păstrarea formei
încălţămintei în timpul purtării. Cea mai elastică parte topografică a
pielii este cruponul.

71
Plasticitatea prezintă importanţă în cazul articolelor de
încălţăminte, deoarece încălţămintea trebuie să-şi păstreze forma.
Pieile tăbăcite vegetal sunt mai plastice decât cele tăbăcite mineral.
Rezistenţa la compresiune determină destinaţia pieilor. Cea
mai rezistentă este cruponul, fapt pentru care se întrebuinţează în
special la confecţionarea tălpilor pentru încălţăminte.
Rezistenţa la abraziune reprezintă rezistenţa la frecare
uscată şi umedă a tălpii, la contactul cu asperităţile solului, Pielea
cea mai rezistentă la uzură este cruponul cu tanaţi vegetali.
Rezistenţa vopsirii se referă la rezistenţa faţă de diferiţi
agenţi care intervin în timpul confecţionării şi purtării încălţămintei.
Se verifică în stare uscată, umedă, la îndoire, la transpiraţie.
Proprietăţile chimicedepind de provenienţa pielii, de metoda
de tăbăcire, de procesul de finisare. În general, pieile tăbăcite rezistă
mai bine la acizi decât la substanţe cu caracter bazic. Pieile tăbăcite
cu săruri pe crom şi puternic unse sunt mai rezistente la agenţii
chimici decât pieile tăbăcite vegetal; solvenţii organici dizolvă şi
extrag grăsimile din piei reducând durata de purtare a mărfurilor din
piele. Pieile tăbăcite mineral suportă mai bine substanţele de ungere
decât pieile tăbăcite vegetal.
Conductibilitatea reglementează regimul de utilizare, pieile
fiind un material rău conducător de căldură.
Conductibilitatea electrică. Pielea are conductibilitate
electrică redusă, dar aceasta creşte cu cât procentul de umiditate din
piele devine mai mare.

72
Absorbţia de apă este foarte importantă mai ales pentru
pielea folosită la talpa încălţămintei. Această proprietate se
datorează porozităţii şi depinde de felul tăbăcirii şi al finisării.
Impermeabilitatea la apă şi permeabilitatea la vapori de aer
sunt proprietăţi care influenţează gradul de utilizare a pieilor tăbăcite,
determinând proprietăţile igienice ale pielii.
Rezistenţa la tracţiune este necesară pentru solicitările
mecanice din timpul confecţionării şi purtării încălţămintei. Se
exprimă în kgf/mm2. Cea mai rezistentă este pielea de bovine.
Alungirea la rupere este o proprietate a pieilor finite de care
trebuie să se ţină cont în special la croirea articolelor din piele pentru
a se evita deformarea lor. În general, au o alungire mare pieile de
ovine şi de porcine.
Rezistenţa la sfâşiere ne indică modul de comportare al pielii
în timpul prelucrării şi purtării încălţămintei. Cea mai rezistentă este
pielea de bovine obţinută din crupon.
Flexibilitatea determină în mare măsură calitatea pieilor,
datorită îndoirilor repetate la care acestea sunt supuse în timpul
confecţionării şi purtării articolelor din piele. Pieile de ovine având un
ţesut rar rezistă bine la îndoiri repetate.

3. Sortimente de piei finite folosite la obţinerea articolelor de


încălţăminte
9

În funcţie de elasticitatea lor, pieile finite se clasifică


astfel:
a. Piei pentru partea de sus a încălţămintei. Aceste piei
trebuie să fie fine, subţiri, flexibile, elastice, cu alungire bună la
rupere şi tracţiune, rezistenţă la crăpare, să permită eliminare
transpiraţiei, să aibă permeabilitate la vapori de apă,

73 să fie cu faţa îngrijită, finisată.


Se tăbăcesc de obicei cu săruri de
crom, mai rar vegetal şi combinat.
Principalele tipuri de piei folosite pentru confecţionarea părţii
de sus a încălţămintei precum şi caracteristicile de bază ale lor sunt
prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Tipuri de piei folosite pentru partea de sus a încălţămintei
Nr. Denumir ea Animalul de la Caracteristici principale ale pielii
crt pielii finite care provine
1 2 3 4
1 Box Bovine Moale, fină, culoare uniformă, desen mărunt,
Bubaline porozitate fină
Rezistentă
Fata naturală sau corectată1
2 Bizon Bovine Caracter plin, moale
Bubaline Pe suprafaţă prezintă un desen caracteristic
obţinut prin presare la cald
Rezistenţă
Bizonul uns este impermeabil
3 luft Bovine Faţă netedă, plină
Aspect mat Unsuros
Impermeabil
Rezistent
4 Satin Bovine Moale, plin Vopsit
Aspect satinat
Faţă netedă sau presată
5 Şevro Caprine Faţă netedă, uneori presată
Cabaline Desen caracteristic
Pielea cu faţa corectată se obţine îndepărtând prin polizare (şlefuire) stratul
exterior al feţei, după care se acoperă cu un stat de răşini sintetice. Se aplică
pieilor a căror suprafaţă prezintă defecte ce nu se pot înlătura prin imprimare.
74
Canine Fină, subţire
Tuşeu moale
6 Şervetă Ovine Faţă netedă, naturală sau corectată Desen
caracteristic Subţire, suplă
Tuşeu mai moale cala şevro Mai rară ca şevroul
Proprietăţi mecanice reduse
7 Iac Taurine Faţă netedă, presată sau şifonată, acoperită cu un
Bubaline luciu intens
Cabaline Cele mai bune pelicule sunt de lacuri poliuretanice
Caprine Lacul fin, aderent, elastic, rezistent la variaţii de
porcine temperatură Flexibil, lucios
8 Piele Ovine Caprine Vopsită Moale,
şifonată Canine suplă Faţă
Porcine şifonată
9 Velur Porcine Faţă velurată cu spic mic, egulat
(antilopă) Bovine Suplu
Cabaline Moale
Caprine Aspect catifelat
Ovine
10 Şpalt-velur Bovine Velurat pe ambele părţi
Porcine Rezistenţă mică - moale
11 Năbluc Bovine Aspect mat, catifelat - alb sau vopsit în
Cabaline culori deschise
Moale
12 Toval Bovine Faţă netedă
Porcine Culoare naturală galben cafeniu
Cabaline Plin
Suplu

75
13 Meşină Bovine Moale
Cabaline Subţire
Caprine Retăbăcită cu aldehidă formică împiedică
Ovine transpiraţia piciorului
Canine
Porcine

b. Piei pentru partea de jos a încălţămintei.


Caracteristicile pe care trebuie să le prezinte aceste piei sunt: să fie
dense, elastice, rezistente la compresiune, la îndoiri repetate, la
uzură, cu absorbţie redusă la apă. În tabelul 4 sunt prezentate
principalele tipuri de piei folosite pentru parte de jos a încălţămintei.
Tabelul 4
Tipuri de piei folosite pentru partea de sus a încălţămintei
Nr. Denumirea Animalul de la Caracteristici principale ale pielii
crt. pielii finite care provine
1 Talpă Din piei de taurine Culoare naturală, flexibilă, groasă -caracter
plin, rezistentă - compactă, impermeabilă
Din piei de Inferioară tălpii de bovine, grosimi variabile,
bubaline absoarbe uşor apa, ţesut mai rar şi mai
spongios.
Din piei de Obţinută prin părţi de la crupon, grosime
cabaline uniformă, ţesut compact, tare, elastic, bună
rezistenţă la purtare
Din piei de porcine Structură poroasă specifică datorită foliculilor
piloşi, adânci şi prezenţei glandelor sebacee,
proprietăţi fizico-mecanice inferioare, absorbţie
mare la apă
2 Talpă oglindă Din crupon de cal Structură compactă, densă, bună rezistenţă la
uzură, bună rezistenţă la apă
3 Talpă velurată Şpalt de bovine Obţinută prin tăbăcirea vegetală a şpaltului de
bovine, finisat, velurat, flexibil, ţesut compact.
76
5. Înlocuitori de piele şi materiale auxiliare folosite la fabricarea
încălţămintei
9

Prin înlocuitor de piele se înţelege produsul obţinut prin


procedee industriale, cu aspect şi caracteristici asemănătoare pieilor
finite naturale, constituit din unul sau mai multe straturi, cu sau fără
suport, în compoziţia căruia materialul de bază este un polimer
sintetic. Se produc mai multe tipuri de înlocuitori la noi în ţară.
În funcţie de materiile prime folosite, se clasifică astfel:
– înlocuitori pe bază de material fibros (tip carton);
– înlocuitori pe bază de cauciuc;
– înlocuitori pe bază de materiale plastice:
– fără suport;
– cu suport textil;
– cu strat de acoperire; - tip
MML:
– cu structura compactă;
– expandaţi;
– cu structură, compactă;
– caşeraţi;
– ignifugaţi;
– imersaţi etc.;
- înlocuitori pe bază de materiale textile:
– neimpregnate;
– impregnate.
a. Înlocuitori pe bază de material fibros (tip carton)
au o structură fibroasă, formată din fibre lungi, subţiri, elastice,
rezistente, de origine vegetală sau animală. Fibrele sunt încleiate cu
cleiuri speciale rezistente la apă.
Înlocuitorii pe bază de material fibros se clasifică astfel:

77
– după procedeul de fabricare: Înlocuitori obţinuţi din straturi
(carton, mucava) şi înlocuitori obţinuţi prin împâslirea fibrelor din
piele (talpă artificială);
– după natura fibrelor: înlocuitori din fibre de origine vegetală
(carton, mucava, carton special tip texton, carton pentru ştaifuri
şi bombeuri, carton pentru geamantane), înlocuitori din fibre de
origine animală, respectiv din fibre din piele (talpă artificială) şi
înlocuitori din fibre de colagen (piele gelatină, dizolvată, fixată şi
transformată ireversibil prin tăbăcire).
b. Înlocuitori pe bază de cauciuc se obţin din amestecuri
de cauciuc sintetic şi materiale auxiliare, vulcanizate. Se utilizează la
obţinerea tălpilor, tocurilor, precum şi la încălţămintea de cauciuc.
Înlocuitorii pe bază de cauciuc se folosesc mai mult la
confecţionarea tălpilor datorită proprietăţilor lor: capacitate bună de
amortizare, impermeabilitate la apă, durată mare de folosire,
rezistenţă la uzură, masă specifică mică, au posibilităţi variate de
finisare, se confecţionează uşor şi prin procedee moderne de mare
productivitate. Cel mai important dezavantaj al acestor tipuri de
înlocuitori este impermeabilitate la vapori de apă şi aer.
Sortimentele în care se livrează acest tip de înlocuitori sunt
sub formă de plăci şi foi: plăci compacte pentru tălpi (tip crupon)
duroflex, plăci şi foi crep, micoporos, microdur (durocol), celodur,
cauciuc buretos pentru căptuşeli etc. şi sub formă de tălpi şi tocuri
vulcanizate în amtriţe: celulare, microcelulare, monolit (translucid),
tălpi olandeze, tălpi schi, tocuri etc.

78
c. Înlocuitori pe bază de materiale plastice sunt înlocuitori
foarte utilizaţi la fabricarea încălţămintei şi deosebit de solicitaţi de
cumpărători, datorită următoarelor caracteristici: masă specifică
mică, rezistenţă mecanică mare, însuşiri de izolare electrică,
acustică, impermeabilitate la apă, aer, vapori, gaze, se pot prelucra
uşor, se colorează frumos, se pot lipi cu adezivi, au aspect plăcut.
Principalii înlocuitori de piele din această grupă sunt:
1) Înlocuitorii fără suport care, după materia primă, pot fi:
– din PVS, sub formă de folii, folii expandate, tălpi, tocuri, glencuri
etc.;
– din polietilenă: tălpi, andale de plajă, papuci de casă, capace de
tocuri;
– din polipropilenă, copolimer ABS (acril-butaden-stiren) şi
poliuretan sub formă de tălpi, tocuri, glencuri.
2) Înlocuitorii cu suport textil:
– cu strat de acoperire. Se mai numesc piei sintetice datorită
faptului că se aseamănă mult cu pielea. Ca suport textil se
folosesc: ţesături, tricoturi, textile neţesute. Dacă suportul este
dublat cu alte materiale se obţin produse caşerate. Înlocuitorii din
această grupă se întrebuinţează la încălţăminte, marochinărie,
confecţii, tapiţerie, articole tehnice. De exemplu: "silur" obţinut
prin depunerea unei pelicule de poliuretan pe suport de tricot:
"difur" pe suport de ţesătură;
– tip MML (Man Made Leather - piele fabricată de om). Se numesc
astfel, deoarece se aseamănă foarte mult cu pielea naturală.
După structura lor înlocuitorii ed tip MML se împart în
următoarele grupe:

79
– Înlocuitori MML simpli cu structură compactă (neexpandată).
Aceştia au aspect de piele, dar nu întrunesc proprietăţile igienice
ale acesteia. Suprafaţa este netedă sau nelucrată, colorată
diferit, imprimată. Au o grosime uniformă şi cost redus. Se
comercializează în următoarele sortimente mai importante:
muşama, dermatin (ambele obţinându-se prin acoperirea unor
ţesături cu o peliculă de nitroceluloză), antilopa artificială,
gralexul (obţinut prin acoperirea unor ţesături) cu un strat de
cauciuc, vinitextul gutiplastul, velurul tip PVC, fibrolacul care
imită pielea de focă, cardocul cu aspect de catifea.
– Înlocuitorii tip MML simpli cu structură expandată au tuşeu şi
aspect asemănător pielii, dar au foarte puţină permeabilitate la
aer şi la vapori de apă, fapt pentru care se spune că "nu respiră".
Exemple de înlocuitori din această grupă: plastimul, scaiul.
– Înlocuitori tip MML compuşi. Deşi au permeabilitate mai bună la
vapori de apă (deci aspiră) sunt totuşi inferiori pielii naturale.
Absorbţia umidităţii este limitată.
– Înlocuitori caşeraţi, oţinuţi prin depunerea pe un suport a unei
folii de polimer sintetic.
– Înlocuitori ignifugaţi care, datorită structurii lor chimice speciale,
în contact cu flacăra se carbonizează, fără să ardă cu flacără.
– Înlocuitori imersaţi obţinuţi prin scufundarea suportului în
amestecuri de polimeri sintetici.
d. Înlocuitori pe bază de materiale textile care pot fi: Din materiale
textile neimpregnate. Acestea permit eliminarea transpiraţiei
piciorului prin schimbul de aer cu exteriorul, au flexibilitate ridicată şi
masă specifică redusă.

80
Proprietăţile respective permit încălţămintei să îndeplinească unele
dintre importantele cerinţe, şi anume, comoditatea la purtare.
Întrebuinţările acestor înlocuitori sunt foarte variate. Astfel: pânza
pentru pantofi sport, pânza pentru căptuşeli de încălţăminte şi
articole de marochinărie, ţesături jacard cu fire de efect pentru feţe
de pantofi, pluşuri pentru pantofi de casă, postav pentru feţe de
şoşoni, la confecţionatul cizmelor, plasa de relon pentru feţe de
pantofi, sandale, încălţăminte de vară, la diferite articole de
marochinărie.
Din materiale textile impregnate. Îna ceastă grupă includem:
ţesături şi textile neţesute din bumbac, impregnate cu nitroceluloză,
poliamide, răşini uşor fuzibile etc.: ţesături impregnate cu ulei;
ţesături impregnate cu nitroceluloză, ţesături impregnate cu cauciuc
(CHIRZA).
Înlocuitorii din piele din materiale textile impregnate se
întrebuinţează la fabricarea ştaifurilor, bombeurilor, la carâmbii de
cizme (chirza), la diferite articole de marochinărie.

6. Factorii care influenţează calitatea articolelor de


9

încălţăminte
a. Materiile prime şi auxiliare. La obţinerea încălţămintei se
folosesc variate materii prime şi auxiliare, care trebuie să
îndeplinească anumite cerinţe de calitate în funcţie de destinaţia lor.
Cele mai importante materii prime de bază sunt pieile
tăbăcite, datorită în special caracteristicilor lor fizico-mecanice şi
igienice. Alături de ele avându-se în vedere avantajele economice,
tehnologice, precum şi unele proprietăţi, înlocuitorii de piele devin
materii prime din ce în ce mai utilizate la fabricarea încălţămintei.

81
Ca materii auxiliare folosite la obţinerea încălţămintei se
folosesc:
– materiale textile, ca: ţesături, tricouri, textile neţesute pentru
căptuşeli, ţesături, tricouri, panglici, şireturi, aţe de bumbac, in,
mătase, fire chimice, pâslă, postav pentru şoşoni, ţesături de
lână scămoşate, ţesături de bumbac, fire sintetice etc.;
– materiale metalice - care se grupează în: materiale care rămân
în încălţăminte (cuie, ştifturi, texturi, capse, cârlige, catarame,
butoni, flecuri, blacheuri, tocuri, scoabe etc.) şi materiale
ajutătoare (ace pentru cusut, sârme şi texturi pentru fixarea pe
calapod, calapoade de metal);
– materiale de lemn - folosite în general sun formă de detalii sau
accesorii în componenta încălţămintei (tocuri, flexuri, tălpi, cuie)
precum şi sub formă de piese care servesc la obţinerea şi
păstrarea încălţămintei (calapoade, şanţuri);
– materiale chimice întrebuinţate la asamblarea, finisarea şi
întreţinerea încălţămintei. Ele se grupează în: solvenţi organici,
adezivi, materiale de vopsit, de apretat, ceruri, materiale de
întreţinere, soluţii(de cauciuc, de policlorură de vinil etc.).
Pe lângă aceste materiale auxiliare, exigenţele mereu crescânde
ale consumatorilor faţă de încălţăminte determină crearea şi
utilizarea şi altor materiale auxiliare cât mai variate pentru
îmbunătăţirea aspectului, şi satisfacerea cerinţelor faţă de
încălţăminte.
b. Procesul tehnologic de fabricare a încălţămintei.
Fazele principale ale procesului tehnologic de confecţionare a
încălţămintei sunt următoarele:

82
Pregătirea materiei prime şi auxiliare pentru croire sau
ştanţare. Constă în alegerea şi sortarea materialului pentru feţe,
talpă, părţi intermediare, în funcţie de felul încălţămintei.
Croirea şi prelucrarea detaliilor părţii de sus a încălţămintei.
Caracteristicile calitative ale materialelor care se folosesc pentru
feţele încălţămintei sunt: elasticitatea, rezistenţa, aspectul exterior
plăcut, fără defecte.
Piesele componente ale părţii de sus a încălţămintei
sunt:
– vârful acoperă partea din faţă a piciorului şi, fiind supus mult
acţiunilor mecanice, trebuie să fie suficient de gros şi rezistent;
– căputa corespunde părţii de îndoire a piciorului şi uneori poate
forma cu vârful un singur detaliu. Este mult supusă la uzură, fapt
pentru care se confecţionează dintr-o densă rezistenţă, moale,
flexibilă, fără defecte;
– carâmbii reprezintă piesele laterale ale încălţămintei. În funcţie
de sortimentul încălţămintei, pot fi: carâmbi scurţi (la pantofi,
sandale) şi carâmbi lungi(la ghete, bocanci, cizme). Nefiind
supuşi solicitări deosebite, carâmbii se pot executa din piei mai
puţin dense, dar fine;
– ştaifurile, existente în regiunea călcâiului, formate din una sau
două piese de înălţime mică şi egală. Fiind o piesă care
contribuie la menţinerea formei încălţămintei (alături de căpută şi
vârf), trebuie să fie confecţionată din material rezistent;
– limba fereşte piciorul de presiunea şireturilor; împiedică apa şi
praful să pătrundă în încălţăminte;
– burduful este de fapt o limbă de dimensiuni mai mari fixată la
căpută şi carâmbi;

83
– vipuşca - o bentiţă care întăreşte cusăturile din spate ale
carâmbilor şi ştaifurilor;
– etichetele, piese care întăresc partea de sus a carâmbilor.
– Piesele decorative cu rol de a înfrumuseţa încălţămintea, care
depind de model (funduliţe, butoni, catarame etc.).
În scopul măriri rezistenţei la solicitările mecanice din timpul
confecţionării şi purtării, precum şi cu scopul estetic, se folosesc
drept piese interioare ale feţelor încălţămintei, căptuşelile. Acestea
se execută de obicei din meşină sau pânză, în culori deschise(alb,
bej, gri).
Croirea pieselor. Pentru partea de sus a încălţămintei croirea
se face manual sau mecanic. După croire piesele se marchează cu
un număr de serie şi de comision. În vederea montării lor, piesele se
subţiază la margini pentru a se putea coase şi îndoi uşor, se ung, se
îndoiesc şi li se adaugă căptuşelile interioare.
Coaserea propriu-zisă se execută cu maşini de cusut. Uneori
coaserea are şi un rol ornamental, folosindu-se tighele elastice,
rezistente, estetice.
Ştanţarea şi prelucrarea detaliilor părţii de jos a
încălţămintei. Materialele utilizate pentru partea de jos a încălţămintei
trebuie să prezinte următoarele caracteristici de calitate; durabilitate,
izolare termică, rigiditate. Piesele principale ale părţii de jos a
încălţămintei sunt:
– Braţul este partea cea mai importantă, care vine în contact cu
umplutura sau talpa, cu talpa piciorului sau cu acoperişul de braţ;
– Bombeul evită deformarea părţii din faţă a încălţămintei. Fiind
supus unor lovituri trebuie să fie elastic, dar şi rigid;
84
– Ştaiful previne deformarea încălţămintei la partea posterioară şi
suportă acţiunile mecanice din timpul încălţării sau descălţării;
– Umplutura ocupă golul creat de marginea feţelor după aşezare
pe branţ;
– Glencul este o piesă rigidă interpusă între braţ şi talpă cu rolul de
a susţine bolta piciorului. Se confecţionează din lemn, metal sau
carton întărit cu o lamă de oţel;
– Tocul, piesă care are rolul de a ridica partea de călcâi a
încălţămintei faţă de planul de sprijin. El are forme foarte variate
în funcţie de modă, având diferite denumiri: italian, ortopedic,
mosorel, Louis XV etc.;
– Talpa interioară, talpa intermediară;
– Talpa exterior, componentă de sprijin în timpul mersului, de
susţinerea corpului, preluând greutatea acestuia;
– Ramele confecţionate din materiale flexibile care se deformează
greu, având rol de străpungere la coasere, de rezistenţă faţă de
umiditate sau rol ornamental;
– Pingeaua piesă cu lungimea de aproximativ jumătate din
lungimea tălpii de la vârf spre călcâi, existentă numai la anumite
sortimente de încălţăminte;
– Capacul de toc se aplică peste toc şi preia o parte din solicitările
de comprimare şi uzură.
Piesele componente ale părţii de jos a încălţămintei se obţin
prin ştanţare sau presare, după care se supun altor operaţiuni printre
care: egalizare, şlefuire etc.
Asamblarea părţii de jos a încălţămintei. această fază a
tehnologiei de fabricaţie a încălţămintei se execută prin diferite
sisteme de confecţionare după cum urează:
85
– Sistemul C.R.(încălţăminte cusută pe ramă) este o încălţăminte
grea, durabilă, uşor de reparat. Se întrebuinţează pentru
bocanci, ghete, cizme, în special pentru încălţămintea
bărbătească;
– Sistemul C.B.(încălţăminte cusută prin branţ) se repară mai greu
decât încălţămintea din sistemul C.R. este durabilă, dar grea şi
rigidă. Se foloseşte mai mult în încălţămintea pentru
bărbaţi(bocanci, cizme, pantofi);
– Sistemul I.L.(încălţăminte lipită). Este flexibilă, rezistentă, cu
aspect plăcut, elegantă, se foloseşte în special la încălţămintea
pentru femei, la încălţămintea uşoară pentru bărbaţi;
– Sistemul I.J.(încălţăminte injectată) este un procedeu modern de
mare productivitate, la care talpa din P.V.C. este aplicată prin
injecţie în matriţe, direct pe faţa încălţămintei. încălţămintea
rezultată este uşoară, comodă;
– Sistemul R.I.(încălţăminte cu rama întoarsă). Este rezistentă, dar
cu productivitate scăzută;
– Sistemul R.S. (încălţăminte cu rama fixată în scoabe) se
foloseşte pentru încălţămintea specială;
– Sistemul I.F.(încălţăminte flexibilă) conferă încălţămintei
flexibilitate, comoditate, masă specifică mică. Este însă greu de
reparat. Ca variante ale acestui sistem menţionăm: sistemul
RECORD - folosit la încălţămintea pentru copii - şi sistemul
FLEXICO
– Sistemul I.I.(încălţăminte întoarsă, la care faţa se coase de talpă
pe dos şi apoi se întoarse pe faţă). Încălţămintea este uşoară,
comodă şi moale. Sistemul se foloseşte la încălţămintea pentru
copii, la opincuţe, papuci de casă;

86
– Sistemul I.T.(încălţăminte trasă tubulară) se foloseşte tot mai
mult împreună cu variantele sale: sistemul ex-flex, sistemul soli-
flex, sistemul Astra;
– Sistemul I.V(încălţăminte vulcanizată); încălţămintea este
uşoară, comodă, rezistentă la apă, dar sensibilă la solvenţi şi
încălzeşte piciorul;
– Sistemul T.B.(încălţăminte trasă prin braţ) cu varianta sa
-sistemul T.B.L.(încălţăminte trasă prin braţ şi lipită).
Finisarea articolelor de încălţăminte. Această a tehnologiei
de fabricare a încălţămintei permite obţinerea unor articole de
calitate, cu aspect exterior frumos, apreciat de consumator. Se
finisează separat faţa, talpa şi tocul încălţămintei.
c. Defectele articolelor de încălţăminte. În urma
9

procesului tehnologic de obţinere a încălţămintei, pot surveni o serie


de defecte printre care menţionăm:
– defecte de proiectare, care sunt grave, scăzând mult din
valoarea de întrebuinţare a încălţămintei, deci din calităţile ei,
cum ar fi: incomoditate la încălţat şi descălţat, poziţie incorectă a
glencurilor, tocurilor, amplasarea accesoriilor la locuri supuse
multor eforturi etc;
– defecte datorate materiilor prime şi auxiliare: feţe pătate,
tinicheloase, rezistenţă mică la apă, la uzură, presaj neuniform,
piele rară, zgârieturi, diferenţă de nuanţă, faţă curgătoare,
accesorii deteriorare (fermoare, butoni, catarame);
– defecte de confecţionare: desprinderea tălpilor sau tocurilor,
cusături strâmbe, piese nesimetrice, căptuşeală cu cute,
asperităţi pe talpă, acoperiş de branţ

87 necorespunzător, finisare
incorectă (pete, scurgeri de
vopsea).
d. Marcarea, ambalarea, depozitarea şi transportul
încălţămintei.
9

Marcarea se execută pe ambele bucăţi din pereche, pe


partea dreaptă a carâmbului sau pe acoperişul de branţ,
specificându-se mărimea încălţămintei, numărul de program şi de
comision, numărul modelului, anul fabricaţiei şi semnul C.I.C. Pentru
marcare se foloseşte o foiţă aurie, argintie, hârtie copiativă sau
imprimarea la cald.
Mărimea încălţămintei se exprimă în centimetri obişnuiţi
(care reprezintă lungimea şi lăţimea tălpii calapodului, deci şi a
piciorului), în centimetri cizmăreşti (1cm cizmăresc egal 0,66cm) sau
în sistem englezesc. Corespondenţa între aceste trei moduri de
exprimare a mărimii pentru adulţi este arătată în tabelul 5.
Tabelul 5
cm cizmăreşti 35 36 37 38 39 40 41
sistem englezesc 2 1
3 3 1
4 2 5 5 1
6 6 1
7 71
2 2 2 2 2
cm obişnuiţi 23 23, 24 24, 25 25, 26 26, 27
5 5 5 5
cm cizmăreşti 42 43 44 45 46 47 48
sistem englezesc 8 81 9 91 10 10 1 11 11 1 12 12 1 13
2 2 2 2 2
cm obişnuiţi 28 28, 29 29, 30 30, 31 31, 32
5 5 5 5

Prin numărul de comision marcat pe încălțăminte se înţelege


o cantitate definită de perechi de încălţăminte de acelaşi model,
material, număr de mărime, culoare, sistem de confecţionare, care
parcurg împreună acelaşi program.
Prin program se înţelege o cantitate anumită de perechi de
încălţăminte de acelaşi sortiment produsă în condiţii identice de
producţie.

88
Pe fiecare ambalaj (cutie) se specifică: denumirea şi marca
întreprinderii, denumirea produsului, numărul modelului, mărimea
încălţămintei, materialul folosit pentru feţe şi talpă; culoarea feţei,
preţul de vânzare cu amănuntul, sistemul de confecţionare.
Ambalarea. Fiecare pereche de încălţăminte se ambalează
într-o cutie de carton sau de mucava pliantă sau fixă în funcţie de
tipul de încălţăminte. Încălţămintea cu feţe velurate şi de lac se
înveleşte în hârtie şi apoi se introduce în cutii. Încălţămintea din
înlocuitori (feţe textile, polietilenă) se poate ambala în cutii colective
din carton sau mucava, dar fiecare pereche se introduce într-o
duzină de material plastic.
Depozitarea se face în încăperi uscate, aerisite la o
temperatură cuprinsă între 10-25°C, la o umiditate de 65%, la
distanţă de cel puţin 1m, de sursele de căldură. Cutiile se
depozitează pe rafturi, grătare sau palete, în stive de 10-20 cutii
suprapuse, la o distanţă de 15-20cm de podea şi cel puţin 1m de
orice sursă de căldură.
Transportul. Articolele de încălţăminte se transportă cu
mijloace acoperite în containere sau lăzi. Se fac pachete în care se
leagă câte 5 cutii, avându-se grijă să nu se degradeze. Fiecare lot de
livrare este însoţit de documentul de certificare a calităţii, întocmit
conform dispoziţiilor legale în vigoare.

7. Sortimentul articolelor de încălţăminte


9

Articolele de încălţăminte se comercializează într-un


sortiment variat: după materia primă, după destinaţie, după finisare
etc.
Principalele sortimente ale articolelor de încălţăminte
sunt:

89
Cizmele - încălţăminte cu carâmbi înalţi, în general, până la
jumătatea pulpei. Se confecţionează cu feţe din piele sau înlocuitori
din piele, pentru bărbaţi, femei, copii. Talpa poate fi de bovine sau
din piele antiderapant şi are izolanţi mai bune.
Bocancii se aseamănă ghetelor din punctul de vedere al
înălţimii carâmbilor, diferă însă de ele prin faptul că pielea utilizată
este mai groasă, calapodul este mai lat, iar în loc de limbă au burduf,
se încheie cu şiret sau cu o cataramă. Pieile pentru feţe sunt
rezistente, impermeabile (iuft, bizon, uns, box), iar talpa este de
bovine sau din înlocuitori, de obicei de cauciuc. Au calapodul mai lat.
Ghetele şi semighetele se aseamănă cu bocancii ca înălţime
a carâmburilor, dar în loc de burduf au de obicei o limbă. Feţele sunt
din box, şpalt, velur, bizon, iar talpa din înlocuitori. Căptuşeala la
ghete poate fi uneori şi din imitaţii de blănuri. Ghetele de vară pentru
copii pot avea feţele perforate, pot fi fără vârf şi fără călcâi.
Pantofii. AU cea mai mare pondere în totalul articolelor
pentru încălţăminte şi se caracterizează în general prin lăţimea
carâmbilor care este sub gleznă. Căputa este întreagă, iar carâmbii
scurţi se încheie cu şiret, catarame, materiale elastice, butoni. Suferă
mult influenţa modei, atât în ceea ce priveşte materiile prime
întrebuinţate, cât şi culoarea, modelul, forma şi mărimea tocurilor, a
tălpilor etc.
Sandalele sunt în general fără vârf şi ştaif pentru a se putea
aerisi piciorul, în sezonul călduros în care se poartă. Sortimentul
comercial este, de asemenea, influenţat de modă, ca şi pantofii. În
plus, sandalele trebuie să fie comode, uşoare,

90 igienice, rezistente, în culori


foarte variate pentru a se asorta
rochiilor de vară.
Saboţii. Încălţăminte cu căputa montată, fără carâmb.
Galoşii. Încălţăminte de casă cu feţe din păr de cămilă.
Papucii. Sunt cel mai uşor şi comod tip de încălţăminte, a
cărei faţă este formată de obicei numai din căpută. Materialele
pentru feţe sunt din piei de porcine sau din înlocuitori de piele.
În grupa încălţămintei de casă se include şi pantofii cu blană
în interior, pantofii cu feţe din păr de cămilă (kamelhar), şoşonii de
casă cu feţe din kamelhar etc. În general, încălţămintea de casă
trebuie să fie comodă, elastică şi confortabilă.
Încălţămintea din cauciuc se obţine prin procedee
tehnologice speciale (lipire, vulcanizare). Se clasifică în: încălţăminte
de iarnă (cizme, şoşoni, galoşi); încălţăminte uşoară (pantofi şi
sandale populare); încălţăminte sport (pantofi din pânză pentru
gimnastică, atletism, tenis, antrenament sportiv, pantofi şi ghete
pentru baschet, pantofi de baie); încălţăminte de protecţie (cizme de
protecţie S -scurte, tip L - lungi şi până la şold). Încălţămintea din
cauciuc se produce în general în culoare neagră, dar pentru femei şi
copii poate avea şi alte culori (alb, roz, galben etc.).

8. Verificarea calităţii articolelor de încălţăminte


9 9

Verificarea calităţii încălţămintei se face pe loturi. Un lot


trebuie să conţină încălţăminte de acelaşi fel (cizme, ghete, bocanci,
pantofi etc.) şi destinaţie (bărbaţi, femei etc.) confecţionată din
acelaşi materiale, în acelaşi sistem de confecţionare şi cu acelaşi
model. Caracteristicile de calitate ale încălţămintei se verifică pe
baza documentelor în vigoare,

91 urmărindu-se totodată concordanţa cu modelele avizate şi


convenţiile între părţi.
Se execută, de regulă, verificări care nu distrug produsul, se
urmăreşte aspectul, felul materialului, dimensiunile, confecţionarea,
marcarea şi ambalarea. Dacă apar incertitudini referitoare la calitatea
încălţămintei se continuă cu verificări distructibile ca: verificarea
calităţii materialelor, a dimensiunilor, a confecţionării (rezistenţa
fixării tălpii, tocului, a cusăturilor).
Verificarea nedistructibile se efectuează asupra unei probe
din lot reprezentând 5%, perechi luate la întâmplare, din diferite
mărimi şi culori. Dacă numai unul din rezultatele verificărilor nu este
corespunzător, verificarea respectivă se repetă asupra unei probe
duble. Dacă în acest caz rezultatele sunt necorespunzătoare, se
respinge lotul şi urmează ca el să fie recondiionat, resortat etc.
Verificările distructibile se fac asupra unei probe formulată
din 1% din numărul total de perechi care compune lotul, dar nu mai
puţin de o pereche. Şi în acest caz, dacă se constată chiar numai un
rezultat necorespunzător, se repetă verificarea respectivă asupra
unei probe duble.
a. Verificarea condiţiilor generale de calitate
Verificarea se efectuează pe probe de încălţăminte
nedesfăcută şi constă în examinarea tuturor condiţiilor de calitate,
vizual sau prin palpale, pe care trebuie să le îndeplinească
încălţămintea.
În principiu, examinarea se efectuează aşezând
încălţămintea în mai multe poziţii, urmărindu-se măsura în care
aceasta corespunde prescripţiilor de calitate prevăzute în
standardele pe fiecare tip de produs.

92
b. Verificarea dimensiunilor
Se face cu ajutorul instrumentelor de măsurat (riglă, compas,
şubler, echer). Ea constă în măsurarea dimensiunilor principale ale
pieselor componente, urmărindu-se măsura în care valorile obţinute
corespund celor prevăzute în standardele şi normele tehnice pentru
produsul respectiv. Se verifică: înălţimea carâmbului, a ştaifului,
lungimea vârfului, a tălpii şi a tocului, lăţimea tocului, înălţimea
tocului.
c. Verificarea naturii materialului, a defectelor de
confecţionare şi de proiectare
Aceste verificări se execută numai în cazul în care sunt
incertitudini referitoare la natura şi calitatea materialului folosit sau
asupra modului de confecţionare şi a corectitudinii de proiectare a
încălţămintei.
Cele mai frecvente defecte care se pot constata în urma
verificării calităţii încălţămintei sunt: piese componente asimetrice,
deformări datorate tragerii defectuoase pe calapod, căptuşelii cu
cute, culori care nus e asortează cu faţa încălţămintei, piese
deslipite, branţ cu denivelări sau cu cuie, cusături incorect executate,
forma tălpii şi a tocului neidentică la ambele bucăţi etc.
La încălţămintea de cauciuc verificarea calităţii se face în
mod asemănător ca şi la încălţămintea din piele.
Se verifică în plus aspectul lacului de la suprafaţă şi
etanşeitatea.
Verificarea aspectului lacului se face aşezându-se peste
părţile lăcuite ale perechii o hârtie subţire, peste ea o foaie de placaj
şi deasupra greutăţi care să asigure o apăsare de 2000gf/cm 2. După
două ore se verifică dacă hârtia se desprinde uşor şi nu lasă urme pe
suprafaţa lăcuită.

93
Verificarea etanşeităţii se execută la ambele bucăţi din
pereche, astfel: se introduc calapoade corespunzătoare, se cufundă
încălţămintea într-un vas cu apă astfel încât nivelul apei să fie până
la maximum 5cm de partea superioară şi se lasă 24ore. Apoi, se scot
din apă verificându-se cu mâna sau vizual, dacă încălţămintea s-a
umezit, sau nu, în interior.

Verificarea cunoştinţelor
1. Ce proprietăţi determină folosirea cruponului pentru partea de jos
a încălţămintei?
2. Ce tipuri de piei se obţin din pielea de ovine? Dar din pielea de
porcine?
3. De ce se face corectarea feţelor la unele tipuri de piei?
4. Explicaţi de ce meşina de canine şi porcine împiedică
transpiraţia piciorului mai mult decât meşina provenită de la alte
animale?
5. Între pieile folosite pentru partea de sus a încălţămintei,
remarcăm un tip de piele cu faţa netedă, desen specific, suplă,
tuşei moale, plăcut. Cum se numeşte şi de la ce animale
provine?
6. Care sunt pieile cu cele mai bune caracteristici pentru
confecţionarea sandalelor?
7. Ce deosebiri esenţiale există între pieile crude şi pieile brute,
între pieile tăbăcite şi pieile finite?
8. Care dintre straturile existente în structura pielii prezintă cea mai
mare importanţă şi de ce?
9. Ce elemente din structura pielii determină permeabilitatea
acesteia şi care sunt animalele a căror piele manifestă
permeabilitatea accentuată?

94
10. Cum influenţează procesul de tăbăcire calitatea pieilor finite? Ce
straturi din structura histologică a pielii se regăsesc î pielea
tăbăcită?
11. O piele tăbăcită vegetal se deosebeşte de o piele tăbăcită
mineral după mai multe caracteristici. Menţionaţi cel puţin trei
dintre acestea.
12. Prezentaţi două tipuri de înlocuitori de piele care se obţin din
materiale fibroase încleiate şi indicaţi destinaţia lor.
13. Înlocuitorii din piele se folosesc şi pentru confecţionarea
glencurilor. Care sunt aceştia?
14. Care din înlocuitorii de piele studiaţi se utilizează pentru partea
de sus a încălţămintei? Dar pentru partea de jos a încălţămintei?
15. Care sunt piesele componente cele mai solicitate de la
încălţăminte şi ce caracteristici de calitate trebuie să prezinte
materialele din care sunt confecţionate piesele respective?
16. Ce faze ale procesului tehnologic sunt hotărâtoare în obţinerea
unei calităţi superioare a încălţămintei?
17. Anumite piese componente ale încălţămintei previn în special
deformarea încălţămintei; subliniaţi-le: căputa, vipuşca, ştaiful,
branţul, bombeul, tocul, glencul, etichetele.
18. Arătaţi care sisteme de asamblare a încălţămintei sunt mai
indicate pentru copii; explicaţi de ce.
19. Calităţile mai importante cerute de consumator la articolele de
încălţăminte sunt legate de comoditate şi de masa specifică
mică. Indicaţi care dintre sistemele de asamblare a încălţămintei
răspunde acestor două cerinţe.
20. Care tipuri de defecte sunt iremediabile la încălţăminte?

95
21. Care sunt avantajele şi dezevantajele tălpilor executate din
înlocuitori, faţă de cele executate din piele?
22. Comparaţi materiile prime şi piesele componente ale părţii de
sus a bocancilor şi a ghetelor.
23. Care sunt piesele componente ale încălţămintei care suportă
cele mai multe transformări datorate modei?
24. Mărimea încălţămintei se marchează prin unul din cele trei
sisteme arătate. Indicaţi corespondenţa în centimetrii cizmăreşti
a numerelor 24; 26; 5; 27; 30; 29.
25. Arătaţi mărimea încălţămintei în centimetrii obişnuiţi care
corespund numerelor 35; 38,5; 41; 42; 5; 47.
26. De ce este important să fie marcată încălţămintea pe fiecare
bucată din pereche cu numărul de program şi comision?
27. În ce situaţii se fac verificări nedistructibile şi distructibile pentru
aprecierea calităţii încălţămintei?
96