Aspecte şi tendinţe actuale privind uscarea eficientă

a materiei prime din domeniul pielăriei

 Cuprins

1. Generalităţi....................................................................................................................................3
2. Procese de prelucrare a pieilor......................................................................................................3
2.1. Operații preliminare tăbăcirii pieilor...........................................................................................4
2.2. Tăbăcirea pieilor.........................................................................................................................7
2.3. Finisarea pieilor..........................................................................................................................8
2.3.1. Operații de finisare chimică a pieilor...................................................................................8
3. Metode uzuale de uscare a pieilor.................................................................................................9
3.1. Uscarea convectivă...................................................................................................................11
Uscătorul tip dulap..............................................................................................................................11
Uscătoare tip tunel..............................................................................................................................12
3.2. Uscarea pieilor în stare liberă....................................................................................................13
3.3. Uscarea în stare tensionată- Uscarea prin procedeul Pasting.....................................................14
3.4. Uscarea cu pompă de căldură....................................................................................................15
3.5. Uscarea pieilor prin contact direct cu o suprafaţă încălzită.......................................................15
3.6. Uscarea la vid...........................................................................................................................17
4. Concluzii.......................................................................................................................................17
5. Bibliografie.......................................................................................................................................18

2
 1. Generalităţi
Pieile animalelor domestice și, respectiv a animalelor vânate, sunt utilizate încă din cele
mai vechi timpuri pentru produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse decorative, sau cu
alte destinații. În evoluția sa, prelucrarea pieilor a parcurs o serie de etape distincte,
realizându-se iniţial la nivel meșteșugăresc și apoi în condiții industriale [1].

Industria de pielărie și blănărie cunoaște o dezvoltare continuă datorită caracteristicilor

deosebite ale produselor obținute din piele și blănuri. În prezent, în cadrul acestei industrii, se
prelucrează produse de o mare diversitate datorită tehnologiilor de prelucrare și finisare
moderne [1].

Pielea animală, ca înveliș exterior al corpului, este organul de apărare împotriva

microorganismelor, al substanțelor dăunătoare și a acțiunilor mecenice. Pielea este totodată
sistemul de autoreglare al temperaturii corpului animal, este organul de secreție și excreție,
având rol important în funcția tactilă a animalului. Pielea animală are o structură anatomică
complexă, care diferă de la o specie la alta și chiar în cadrul aceleiași specii, în funcție de
condițiile de viață, de mediul geografic, de vârstă, de sex, etc. Variabilitatea structurii pieilor
este evidentă chiar și în cadrul aceleiași piei [1].

Materia primă utilizată în industria de pielărie o constituie pieile unor animale

domestice, pieile unor animale sălbatice și de vânat, pieile unor reptile și ale unor animale
marine. Principalele surse de materii prime utilizate în industria de pielărie sunt următoarele:
bovine, ovine, caprine, porcine și cabaline, cerbi, porci sălbatici, vulpe, urs, nutrii, vidre,
șerpi de apă și de câmp, șopârle, crocodili, cameleoni, morse, foci, delfini, rechini, moruni,
batogi, somni etc. [1].

Cu excepția animalelor a căror blană este deosebit de valoroasă (vulpi, lupi, urși,
leoparzi etc.), animalele a căror piele se folosește în industria de pielărie, nu sunt sacrificate
pentru pielea lor, ci pentru carne, lapte, lână etc..

2. Procese de prelucrare a pieilor

3
 Prelucrarea pieilor se realizează în funcție de caracteristicile și natura acestora și cuprind
etapele de prelucrare prezentate în figura următoare:

Figura 2.1. Etapele de prelucrare a pieilor

Principalele grupe de operații de prelucrare a pieilor sunt următoarele: operații

preliminare tăbăcirii, tăbăcirea propriu –zisă și finisarea pieilor [1].

2.1. Operații preliminare tăbăcirii pieilor

Operațiile preliminare tăbăcirii au scopul de a transforma pielea crudă ori brută în piele
gelatină, care va fi supusă apoi acțiunilor de tăbăcire. În cadrul operațiilor preliminare
tăbăcirii se îndepărtează epiderma și hipoderma pielii, iar derma pielii, prin procesele
chimice, biochimice și fizico-mecanice din timpul tăbăcirii și a finisării, se va transforma în
piele finită [1].

Pielea gelatină este formată din colagen elastină și mici cantități de substanțe
interfibrilare și de substanțe grase.

Operațiile preliminare tăbăcirii, se diferențiază în funcție de rasa producătoare, de modul

de conservare al pielii etc. [1]. În figura următoare este prezentat fluxul tehnologic de
pregătire a pieilor pentru tăbăcire.

Figura 2.2. Operaţii premergătoare procesului de tăbăcire a pieilor

a. Înmuierea pieilor

4
 Înmuierea pieilor are următoarele scopuri: hidratarea și umflarea pieilor , înlăturarea
substanțelor grase care au fost folosite la conservarea pieilor, curățarea pieilor de impurități și
solubilizarea proteinelor din piele. Înmuierea pieilor se realizează în mediu apos, sau în
soluții de săruri neutre [1].

În procesul de conservare, pieile brute pierd o parte din conținutul de apă și, datorită
acestui fapt, pielea devine mai puțin flexibilă, mai cărnoasă. În timpul înmuierii se produce
mai întâi adsorbția apei la nivel interfibrilar, iar apoi, pe măsură ce înmuierea avansează, apa
pătrunde la nivel intrafibrilar [1].

Procesul de înmuiere este influențat de nivelul temperaturii, de valoarea ph-ului apei de

înmuiere, de prezența agenților activi de suprafaţă și a unor enzime. Hidratarea pielii se
produce până la temperaturi de 20° C, deoarece, peste această temperatură crește pericolul
dezvoltării microorganismelor proteolitice [1].

Înmuierea pieilor se realizează în bazine, hașpele, butoaie rotative, agregate elicoidale și

tip betonieră.
b. Cenușărirea

Este acțiunea de îndepărtare din derma pielii a celulelor conjunctive izolate, a

substanțelor interfibrilare, realizându-se totodată și saponificarea și emulsionarea parțială a
grăsimilor naturale, ceea ce determină umflarea și afânarea pieilor. Cenușărirea constă în
tratarea pieilor cu var, hidroxid de sodiu sau de potasiu, amoniac, hidroxid de bariu, hidroxid
de calciu, sulfură de calciu sau de amoniu sau cu sulfuri ale unor metale alcaline [1].

c. Ștrecuirea

Este operația de îndepărtare a resturilor de carne, de pielițe uscate și a resturilor de

grăsime de pe piele. Ștrecuirea are ca efect creșterea absorbției apei la piele, în procesul de
inmuiere. Ștrecuirea se realizează fie manual, cu cuțite speciale, fie cu ajutorul mașinilor [1].

d. Depărarea

Este operația de îndepărtare a epidermei și a părului de pe suprafața pielii. Operația de

îndepărtare se realizează de obicei mecanic și, mai rar, manual. Distrugerea și desprinderea
părului de pe suprafața pielii este favorizată de tratamentele cu var și cu sulfură de sodiu
(cenușărire), deoarece bazele rup legăturile ionice și de hidrogen și legăturile disulfidice
dintre catenele polipeptidice [1].

5
e. Șeruirea

Este operația de îndepărtare a țesutului hipodermic al pieilor care mai aderă la dermă,
împreună cu resturile de carne și grăsime. Șeruirea se poate realiza manual cu ajutorul unor
cuțite, sau cu mașina de șeruit, care este dotată cu un cilindru pe suprafața căruia se află
amplasate cuțite elicoidale care vor desprinde de pe piele țesutul hipodermic [1].

f. Fățuirea

Este operația de îndepărtare mecanică a resturilor de epidermă, a rădăcinilor de păr, a

pufului, a pigmenților și a săpunurilor de calciu de pe piele [1].

g. Spălțuirea

Are scopul de a uniformiza grosimea pielii, sau de a o despica în două sau mai multe
straturi. Această operație se realizează asupra pielii gelatină și se aplică pieilor care vor fi
tăbăcite vegetal, sau se poate realiza după operația de tăbăcire în crom [1].

h. Decalcificarea

Are ca scop îndepărtarea din piele a varului legat sau adsorbit capilar și de a neutraliza
substanțele chimice din cenușărie, pentru a face reversibil procesul de umflare a pielii.
Decalcificarea se poate realiza cu acizi cu săruri, sau cu substanțe zaharoase și este urmată de
spălare puternică pentru îndepărtarea substanțelor alcaline [1].

i. Sămăluirea

Este operaţia de îndepărtare de pe piele a resturilor de epidermă și a rădăcinilor de păr, a

săpunurilor de calciu, a produselor de degradare, a colagenului, a unui procent de grăsimi
naturale, a substanțelor interfibrilare. Sămăluirea are ca efect dezumflarea pielii, afânarea
microstructurii fibroase a dermei și o serie de transformări ale fibrelor elastice. Sămăluirea se
realizează prin intermediul tratamentelor enzimatice, ca urmare a proceselor biochimice cu
acțiune hidrolitică asupra pielii.

j. Piclarea

Este operația în care pielea gelatinei este adusă la un ph acid, în vederea pregătirii pentru
tăbăcire. Totodată, piclarea are ca scop definitivarea decalcificării și de a opri enzimele
folosite în operația de sămăluire, simultan cu continuarea acțiunii de afânare a microstructurii
pielii și de deshidratare a acesteia. Piclarea constă în tratarea pieilor cu o soluție apoasă de

6
sare (clorură de sodiu) și acizi (acizi sulfoaromatici, acizi polifosforici, acidul cromic etc.).
Piclarea se poate realiza numai la suprafața pielii sau în toată secțiunea pielii și este
influențată de următorii factori: grosimea și plinătatea pielii, natura acidului, concentrația
acidului și a sării, ph-ul soluției, temperatura și durata piclării. Piclarea este operația care
favorizează procesul de tăbăcire a pielii și influențează calitatea pieilor tăbăcite [1]

2.2. Tăbăcirea pieilor

Tăbăcirea pieilor are ca scop modificarea unor proprietăți ale pieilor, în vederea creșterii
moliciunii pieilor și a fineții acestora. În stare umedă, pielea animlă este atacată de
microorganisme, prin uscare pielea devine cornoasă, iar la încălzire ușoară pielea se
transformă în clei [1].

În urma tăbăcirii, pielea devine rezistentă față de agenții care produc degradarea, iar în
procesul de uscare pielea tăbăcită își va păstra moliciunea și elasticitatea. Totodată, pielea
tăbăcită are o temperatură de contracție și o rezistență la apa fierbinte mult mai mare, iar
caracterul hidrofil al ei scade pronunțat. În timpul tăbăcirii se produce o separare a fibrelor
pielii, ca urmare a interpunerii substanțelor tanante. Principalele substanțe tanante utilizate în
tăbăcirea pieilor sunt următoarele: substanțe tanante vegetale, săruri minerale, substanțe
tanante sintetice, grăsimi, formaldehidă etc. [1].

Datorită diversității substanțelor tanante, procesul de tăbăcire nu se poate explica printr-o

teorie universal valabilă, totuși, se apreciază că, în timpul tăbăcirii, în structura colagenului
din derma pielii animale pătrund substanțe tanante, iar dacă fiecare particulă de tanin va lega
în mai multe puncte cu fibrilele pielii, atunci se va realiza o consolidare a fibrei pielii și a
întregii structuri fibroase. Ca urmare a tăbăcirii, împletirea de fibre ce formează colagenul va
fi deshidratată, ceea ce face ca la uscare fibrele să nu se mai lipească, păstrându-și
mobilitatea. În procesul de deshidratare, fibrele dermice suferă un fenomen de dezumflare,
ceea ce permite substanțelor tanante să împiedice acțiunea apei asupra pielii. Întărirea fibrelor
dermice ale pielii prin consolidarea cu tananți a rețelei proteice din zona intermoleculară este
unul din efectele principale ale tăbăcirii pieilor [1].

Metodele principale de tăbăcire ale pieilor sunt următoarele [1]:

-tăbăcirea în crom;
-tăbăcirea cu săruri de fier;
-tăbăcirea cu săruri de zirconiu;
-tăbăcirea cu tananți vegetali și sintetici.

7
 Procesul de tăbăcire este un proces complex, care se poate produce prin tratarea pieilor în
una sau mai multe băi succesive.

2.3. Finisarea pieilor

După tăbăcire, pielea nu poate fi utilizată decât după parcurgerea unor operații de finisare,
care îi vor conferi aspectul dorit și proprietățile fizico-mecanice necesare utilizării în diverse
domenii de activitate. Influența operațiilor de finisare a pielii poate fi de scurtă sau de lungă
durată. Operațiile de finisare a pielii pot fi operații și tratamente chimice și operații și
prelucrări mecanice. Succesiunea operațiilor de prelucrare depinde de tipul și natura pieilor și
de tipul produsului finit [1].

2.3.1. Operații de finisare chimică a pieilor

Operațiile de finisare chimică au ca scop definitivarea proprietăților structurale ale
pieilor. Principalele operații chimice de finisare a pieilor sunt următoarele: spălarea, albirea,
degresarea, neutralizarea, retăbăcirea, vopsirea, gresarea, retanarea, impermeabilizarea,
finisarea cu vopsele de acoperire, apretarea și lăcuirea [1]:

- spălarea pieilor după tăbăcire are drept scop îndepărtarea parțială sau completă a
substanțelor nelegate din structurile superficiale, sau din întreg țesutul fibros al pielii;

- albirea este operația de finisarea a pieilor care au fost tăbăcite în crom;

- degresarea este operația de îndepărtare a grăsimilor animale, care ar afecta procesele

ulterioare de finisare;

- neutralizarea are scopul de a îndepărta, în condiții blânde, aciditatea liberă și legată de

substanța dermică, fără a produce modificări esențiale asupra stărilor de crom utilizate la
tăbăcire. Neutralizarea este precedată și urmată apoi de operații de spălare;

- retăbăcirea este operația aplicată în special pieilor tăbăcite în crom, care au ca destinații
produsele de încălțăminte (fețe), de îmbrăcăminte, marochinărie și are ca scop de a asigura o
anumită plinătate și fermitate pieilor. Retăbăcirea pieilor pentru fețe de încălțăminte este una
dintre cele mai importante operații de finisare a pieilor cu această destinație. La retăbăcire se
folosesc tananți vegetali și sintetici, rășini tanante, dispersii depolimerizate, lignină sulfonată,
formaldehidă, aldehida glutarică etc.;

- vopsirea pieilor este o practică străveche, practicată încă de pe vremea faraonilor

egipteni, a grecilor și a romanilor. Vopsirea pieilor se realizează cu coloranți acizi, în

8
concentrații mici, coloranți cu mordant, coloranți bazici, coloranți direcți, coloranți de cadă,
coloranți de sulf, coloranți de developare și coloranți reactivi. Coloranții leagă cu pielea prin
legături ion-dipol, legături de hidrogen și forțe Van der Waals. Practic, vopsirea pieilor se
realizează în butoaie, în hașpele, prin periere și prin pulverizare;

- gresarea este operația în care se realizează încorporarea în piele a unei cantități de

materii grase în scopul obținerii unor piei fine, moi, suple și elastice. Materialele grase
folosite în gresare lubrefiază pieile, ceea ce face ca, la uscarea lor, acestea să nu se mai
lipească între ele. Prin gresare, pielea devine impermeabilă și rezistentă la variația umidității
mediului înconjurător, datorită creșterii tensiunii superficiale a pielii ca urmare a umplerii cu
materii grase a spațiilor interfibrilare ale dermei;

Principalele materiale grase utilizate la gresare sunt următoarele:

- uleiuri, grăsimi și ceruri animale, vegetale, sintetice și minerale (seu, ulei de

balenă, ulei de ricin, ulei de măsline, ulei de rapiță, ulei de bumbac, ulei de floarea
soarelui etc.);
- uleiuri și grăsimi sulfatate, sulfonate, sulfitate (săpunuri, uleiuri oxidate,
uleiuri hidrogenate etc.);
- uleiuri și grăsimi emulsionate;
- produse de oxidare a uleiurilor și a grăsimilor și produse de hidroliză a
uleiurilor și grăsimilor.

- impermeabilizarea și retanarea sunt operații de impregnare a pielii cu o serie de

substanțe de reducere a permeabilității pieilor. Retanarea este specifică prelucrării pieilor
destinate pentru talpa încălțămintei și constă în impregnarea pielii cu o serie de substanțe, în
vederea umplerii spațiilor interfibrilare și pentru creșterea densității acesteia. Substanțele
utilizate pentru retanare sunt extracte tanante vegetale, săruri minerale, substanțe zaharoase,
substanțe grase și materiale de fixare;

- uscarea are ca efect îndepărtarea surplusului de apă din piele, cu ajutorul transferului de
căldură de la o sursă la piele și de la piele la mediu, urmată de vaporizarea apei și
îndepărtarea vaporilor de apă prin intermediul unor curenți de aer [1].

3. Metode uzuale de uscare a pieilor

O clasificare exactă a metodelor şi procedeelor de uscare a pieilor este dificil de făcut
datorită multitudinii criteriilor care pot fi luate în considerare. Dintre metodele cele mai

9
utilizate la uscarea pieilor, se amintesc următoarele:
- uscarea convectivă (în aer liber, în atmosferă controlată, cu circulaţia forţată a agentului
de uscare, uscarea cu pieile în stare liberă, uscarea în stare întinsă, uscarea prin procedeul
Pasting, uscarea în stare întinsă pe rame perforate, uscarea cu pompă de căldură) ;

- uscarea prin contactul direct cu suprafaţa încălzită (uscarea la vid, uscarea la presiune
atmosferică) ;
- procedee neconvenţionale de uscare a pieilor (uscarea în câmp electric de înaltă
frecvenţă, uscarea în microunde, uscarea cu radiaţii infraroşii, uscarea cu solvenţi organici,
tehnica DYNASEC) [2].

Luând în considerare durata şi consumul energetic, se poate face o demarcare netă a

procedeelor şi avantajelor lor, mai ales că în ultima perioadă se pune un accent tot mai mare
pe consumul redus de energie. Astfel din tabelul 3.1. se pot observa care sunt cele mai
avantajoase metode din aceste puncte de vedere.
Procedeu Durata de lucru Procedeu Consum energetic
[h, min] [Kw/Kg apă evap]
Uscare în stare 4 Pasting 1,2 - 1,6
întinsă
în tunel
(primară)Pastin
g
Uscare în stare 3 Inaltă frecvenţă, 1,48
liberă microunde
Uscare în stare 2 Uscare în 1,04 - 1,12
întinsă în stare întinsă
uscător dulap 1 pe rame
Uscare în stare perforate
întinsă în tunel
(secundară)
Uscare în flux 45’ Uscare în stare 0,96 - 1,06
continuu cu liberă
microunde
Uscare la vid 15’ Uscare la vid 0,56 - 0,76
Uscare cu IR 0,56
Uscare cu pompă 0,52 - 0,56
de
căldură
Tabelul 3.1. Clasificarea metodelor de uscare în funcţie de timp şi de consumul energetic [2]
Din tabelul de mai sus, se poate observa că, uscarea la vid şi cu pompă de căldură sunt cele
mai avantajoase metode, atât din punct de vedere al duratei operaţiei cât şi al consumului
energetic.

10
 Din punct de vedere al mecanismului de transmitere al căldurii de la agentul de uscare la
material, ca metode de uscare se utilizează: uscarea prin convecţie, uscarea prin conducţie şi
uscarea prin radiaţie. La uscarea prin convecţie, agentul de uscare (aerul), furnizează căldura
necesară vaporizării umidităţii din material şi preia vaporii formaţi prin antrenare în afara
spaţiului de uscare. În timpul procesului de uscare are loc un transfer simultan de impuls,
căldură şi masă. Calitatea operaţiei este condiţionată de buna cunoaştere a parametrilor de
intrare şi ieşire a materialului umed şi uscat şi a agentului de uscare. În timpul uscării
convective, în fazele incipiente ale acesteia, suprafaţa materialului este acoperită cu un film
de lichid, iar porii pielii sunt plini cu apă, de aceea viteza de uscare va rămâne constantă cât
timp apa evaporată din microcapilare este înlocuită cu cea din macropori, prin deplasarea
capilară a apei. Viteza de evaporare constantă menţine şi suprafaţa materialului solid (pielea)
la o temperatură constant, egală cu temperatura termometrului umed, iar valoarea acestei
viteze va depinde numai de factorii externi, adică de parametrii agentului de uscare. Durata
acestei perioade depinde de conţinutul iniţial de umiditate şi de rezistenţa internă a solidului
[2].

3.1. Uscarea convectivă

Uscarea convectivă poate avea loc atât cu circulaţia naturală a agentului de uscare, cu
sau fără aport energetic (uscare cu aer liber sau în încăperi), în regim nestaţionar cât şi cu
circulaţia forţată a aerului, cu aport energetic. Uscarea cu circulaţie naturală a aerului sau
uscarea în aer liber este metoda cea mai veche şi mai simplu folosită pentru piei tăbăcite
vegetal şi în zonele în care condiţiile climaterice o permit. Circulaţia aerului are loc prin
convecţie naturală asupra pieilor atârnate în stare liberă sau întinse pe cadre de lemn.
Avantajele metodei constau în: simplitate, cost minim al investiţiei şi lipsa consumului
energetic, iar dintre dezavantajele cele mai importante sunt: reproductibilitatea scăzută a
operaţiei datorită imposibilităţii controlului parametrilor agentului de uscare (aer
atmosferic), precum şi pericolul de suprauscare şi repartizare neuniformă a umidităţii
reziduale [2].
Uscătorul tip dulap

Aceste utilaje sunt astăzi mai puţin folosite, mai ales în unităţile cu capacitate mare
de producţie. În acest caz, circulaţia aerului este forţată, uscarea efectuându-se în atmosferă
controlată şi în regim discontinuu. O asemenea cameră de uscare poate fi observată în figura
3.1. [2].

11
 Figura 3.1. Uscător tip dulap (cameră)[2]

Dimensiunile camerei de uscare sunt alese în funcţie de capacitatea de producţie a firmei

de profil. Pieile se pot usca în stare liberă atârnate pe bare, sau în stare tensionată, întinse pe
rame.

Instalaţiile de încălzire şi ventilaţie din dotarea uscătorului asigură recircularea şi

încălzirea aerului. Astfel, aerul din uscător este aspirat de un ventilator cu ajutorul unor
burlane din tablă zincată prevăzute cu mai multe ieşiri practicate pe pardoseala uscătorului,
trecând într-o instalaţie de încălzire şi fiind din nou trimis în uscător cu ajutorul unor
burlane asemănătoare cu cele anterioare, fiind însă amplasate pe plafonul uscătorului. Însă,
numai recircularea aerului din uscător nu este suficientă, deoarece prin saturare cu vapori de
apă uscarea pieilor nu mai avansează, motiv pentru care o parte din aerul saturat din uscător
este eliminat şi înlocuit cu aer proaspăt [2].
Uscătoare tip tunel
La aceste utilaje, uscarea are loc tot în atmosferă controlată cu circulaţia forţată a aerului
de uscare, dar în regim continuu. Există numeroase variante constructive pe acelaşi
principiu de uscare, dar care diferă doar prin realizarea modului de transport al pieilor prin
uscător.
Un asemenea uscător este format dintr-o incintă paralelipipedică, având un număr
variabil de zone de uscare sau celule (4-8), care diferă între ele prin valorile diferite ale
parametrilor agentului de uscare. Astfel, pe fiecare zonă, aceşti parametri pot fi reglaţi şi
controlaţi, aerul fiind încălzit prin intermediul energiei termice sau electrice [2].
La unele variante constructive, fiecare zonă este dotată cu câte un sistem independent de
ventilaţie. Circulaţia aerului se poate realiza: longitudinal, în echicurent sau contracurent cu
materialul; transversal, perpendicular pe podea sau pe peretele lateral al tunelului (o

12
eficienţă economică mărită este asigurată de varianta cu recircularea parţială a aerului) [2].
Se practică construcţia de tip modular a acestor uscătoare, ceea ce asigură o modificare
rapidă a numărului de celule. În acest uscător, ca şi în cel anterior, pieile se pot usca în stare
liberă sau în stare întinsă, pe rame perforate, sau prin procedeul Pasting [2].

Figura 3.2. Uscător tunel modular [2]

3.2. Uscarea pieilor în stare liberă

În acest procedeu, pieile sunt atârnate peste nişte bare sau suspendate prin diferite
sisteme de prindere, fixate pe două lanţuri paralele, fără sfârşit, fiind acţionate de către un
electromotor. În cazul pieilor mici, pentru uscarea lor se folosesc două sau trei perechi de
lanţuri suprapuse. Pentru pieile mari, se recurge la o variantă constructivă de uscător cu
tunel dublu, având încălzirea şi ventilaţia comune, ca în figura următoare [2].

Figura 3.3. Uscător tunel [2]

Aerul circulă printre piei paralel cu acestea, în timp ce sensul de circulaţie se inversează
de la o zonă la alta. Pentru pieile de bovine, durata de staţionare într-un tunel variază de la
4-5 ore în uscarea primară, la aproximativ o oră în uscarea secundară [2].
Uscarea în stare liberă a pieilor tăbăcite în crom produce o contracţie puternică, ceea ce
micşorează simţitor randamentul în suprafaţă (la aceasta se adaugă cutarea şi îndoirea
materialului), inconvenient care poate fi diminuat dacă se recurge la uscarea în stare

13
tensionată [2].

3.3. Uscarea în stare tensionată- Uscarea prin procedeul Pasting

Principiul de lucru constă în uscarea pieilor în stare întinsă, acestea fiind lipite pe o placă
de sticlă. Procedeul se aplică numai pentru prima uscare a pieilor tăbăcite în crom, care nu
necesită o supleţe deosebită.
Utilajul de bază a acestui procedeu este un uscător tunel, prevăzut cu un sistem de
transport cu plăci de sticlă, montate pe rame de oţel suspendate pe o şină monoraille.
Uscătorul este format din 6-10 celule de uscare, fiecare de 2 m lungime. Fixarea pe rame a
plăcilor de sticlă se face cu ajutorul unor chedere de cauciuc. Fiecare ramă este suspendată
pe două role, care circulă pe o linie metalică suspendată. Fiecare din aceste celule este
prevăzută cu un sistem individual de încălzire, ventilatoare şi tubulatură pentru admisia şi
evacuarea aerului [2].
Parametrii aerului se controleză în fiecare zonă automat, concomitent cu viteza
procesului de uscare, astfel încât se poate efectua un program de uscare optim pentru fiecare
tip de piele, astfel încât se va asigura o calitate superioară a materialului prelucrat [2].
Pereţii exteriori ai celulelor de uscare sunt izolaţi termic, având în părţile laterale
coridoare de vizitare, prevăzute cu uşi, deasupra fiind un spaţiu prin care circulă aerul.
Acesta este introdus în tunelul de uscare prin nişte fante practicate în tavanul celulei, pentru
ca suprafaţa plăcilor de sticlă, deci şi pielea, să poată fi tratată cu aer cald. În partea de sus a
tunelului se află staţia de condiţionare cu calorifer, ventilator şi clapete de reglare a
accesului aerului proaspăt. Dispozitivul de avans al ramelor cu plăci se montează în partea
superioară a primei celule pe direcţia longitudinală a tunelului. În afara tunelului de uscare
circulaţia ramelor se face pe direcţie longitudinal, pe un monoraille [2].

14
 b
Figura 3.4. Uscătorul Pasting: a) Vedere generală; b) Schema cinematică cu operaţiile
aferente: 1- alimentare; 2 - corpul uscătorului; 3 - celulă; 4 - ieşire; 5 - sistem de împingere
a ramelor cu viteză variabilă; 6 - staţie de preumezire prin pulverizare; 7- staţie de spălare a
ramelor; 8 - staţie de uscare; 9 - staţie pentru aplicarea pastei prin pulverizare; 10 - staţie de
lipire a pieilor; 11 - monoraille; 12 - conveier de încărcare a materialului [2].

3.4. Uscarea cu pompă de căldură

Această variantă de uscare, prin dezumidificarea aerului sau în circuit închis, este o
variantă a uscării convective, utilizată în ultima perioadă datorită consumurilor reduse de
energie (se ţine seama de faptul că 15% din consumul energetic total al unei tăbăcării este
destinat uscării, iar 22% din pierderile energetice totale se datorează funcţionării defectuase
a uscătoarelor). Pompa de căldură se poate adapta uşor la camerele şi tunelele de uscare,
când uscarea se realizează la temperaturi scăzute [2].
În prezent, această variantă de uscare se aplică uscătoarelor statice sau continue,
destinate uscării în stare liberă.

3.5. Uscarea pieilor prin contact direct cu o suprafaţă încălzită

Pentru industria de pielărie se apelează la două variante de lucru, şi anume:
- uscarea la presiune atmosferică;
- uscarea la vid.
În ceea ce priveşte mecanismul uscării prin contact la presiune atmosferică, există atât
un model matematic cât şi unul fizic care explicitează fenomenul uscării materialului.
Vaporii care se formează lângă suprafaţa fierbinte de uscare, vor difuza sub acţiunea
gradientului de temperatură către suprafaţa liberă. Întâlnind zone mai reci, o parte din vapori
condensează în interiorul materialului, iar o parte ajung pe suprafaţa rece a acestuia
evaporându-se în mediul înconjurător [2].

15
 Figura 3.5. Schema intuitivă a procesului de
uscare, folosind modelul fizic [2]
TC - temperatura de contact;
TS - temperatura suprafeţei libere a mat erialului;
TG - temperatura aerului;
XS - conţinutul de umiditate a aerului saturat de la
suprafaţa materialului;
XG - conţinutul de umiditate al curentului

Figura 3.6. Distribuţia

temperaturii, a umidităţii sub
formă de vapori şi a
umidităţii în stare lichidă în
grosimea materialului [2].

Are loc astfel un ciclu de vaporizare - difuzie - condensare în care, din figura 3.6., se
poate observa un minim al temperaturii, aflat în continuă mişcare către suprafaţa liberă a
materialului, şi care indică un plan mobil de evaporare [2].
Construcţia acestui tip de uscător este simplă, el fiind alcătuit dintr-o incintă metalică
prin care circulă un agent de încălzire. Pieile se lipesc de pereţii exteriori ai camerei.
Temperatura peretelui metalic al camerei este de 70-85 0C pentru pieile cromate şi de 500C
la pieile tăbăcite vegetal. Durata de lucru a operaţiei este de 20-25 min [2].
Uscătorul cu tamburi

Acest tip de uscător se foloseşte la uscarea pieilor şi a înlocuitorilor de piele tip

fibrotex.

Materialul care urmează a fi supus uscării străbate spaţiul dintre tamburii încălziţi şi
cilindrii de întindere prin intermediul a două benzi transportoare, confecţionate din lână.
Uscarea pielii are loc după vopsirea în butoi, urmată de o perioadă de depozitare pe boc,

16
fără a fi necesară stoarcerea şi întinderea. Folosirea uscătorului cu tambur elimină operaţiile
de stors-întins, uscat şi ştoluit, care se execută de această dată pe acest utilaj. Astfel ştoluirea
se realizează în urma unor îndoiri repetate şi tensionări ale pielii pe tamburii de uscare [2].

3.6. Uscarea la vid

La uscarea pieilor prin această tehnică sunt de subliniat următoarele aspecte:
- faţă de uscarea convectivă la presiunea atmosferică, aici avem de-a face cu
un singur punct de umiditate critică, astfel alura curbei de uscare, cu viteză
descrescătoare, este aproape o dreaptă;
- contracţia este mai mică decât în cazul uscării la presiunea atmosferică şi are
valori mărite odată cu creşterea vidului [2].
Cele două aspecte menţionate mai sus se datorează fenomenului de vaporizare a apei de
hidratare datorită vidului, care se produce odată cu vaporizarea apei capilare. Prin
eliminarea apei de hidratare se produce o fixare a scheletului fibros, prin apropierea
catenelor laterale voluminoase, care este diminuată odată cu avansarea procesului de uscare,
astfel încât contracţia devine nesemnificativă [2].
Ca urmare a presiunii de lucru reduse, indicii fizico- mecanici se diminuează, iar
materialul rezultat are un tuşeu fin şi o moliciune sporită .
3.7 Uscarea cu microunde
Uscarea în câmpuri de radiofrevenţă este mai puţin folosită în domeniul industriei
pielăriei, datorită inerţiei şi a insuficientei cunoaşteri a acestui domeniu aplicativ, cu toate
avantajele sale: productivitate mărită prin posibilitatea lucrului în flux continuu,randament
mare de uscare, timp de lucru extrem de redus, uniformitatea procesului de
încălzireuscare.Ca dezavantaje enumerăm: costurile ridicate de construcţie şi operare,
probleme de securitate a muncii.
4. Concluzii
În industria de pielărie există o gamă largă de aparate și utilaje care sunt folosite la uscarea
materiei prime,fiecare cu avantaje și dezavantaje care cu evoluția tehnologiei sunt
îmbunătățite sau tipul de utilaj este abandonat datorită eficienței scăzute.
Pe viitor odată cu aprofundarea studiilor în domeniul microundelor și utilizarea acestora
eficient în industrie, uscarea cu microunde va fi mult mai folosită datorită avantajelor
evidente față de celelalte metode.

17
5. Bibliografie
1. I. Iacob, 2005, Inginerie generală în textile și pielărie, Editura Performantica,
Iașifile:///C:/Users/User/Desktop/Inginerie%20Generala%20in%20Textile
http://www.euroleather.com/socialreporting/ESERRomanian.pdf

[2].http://www.tex.tuiasi.ro/biblioteca/carti/CURSURI/Conf.%20Dr.%20Ing.%20Tudorel
%20Balau/CAP12A.pdf

18