CUPRINS

CUPRINS…………………………………………………………………...…………………2

CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI…………………………………….…………...…...…..3
1.1. Definiţie……………………………………………………………………..…3
1.2. Condiţii de calitate a pudrelor……………………………………….……........3
1.3. Clasificarea pudrelor………………………………………………………..….3

CAPITOLUL II. FORMULAREA PUDRELOR………………………….…….…………5

2.1. Substanţe active…………………………………………………...……………5
2.2. Excipienţi………………………………………………………………………5

CAPITOLUL III. PREPARAREA PUDRELOR………………………………....………..7

3.1. Uscarea…………………………………………………………………………7
3.2. Mărunţirea……………………………………………………….……………10
3.3. Pulverizarea………………………………………………………..………….11
3.4. Cernerea………………………………………………………………………12
3.5. Amestecarea………………………………………………….……………….14
3.6. Sterilizarea……………………………………………………………………15

CAPITOLUL IV. CONSERVARE ŞI CONTROL……………………….……….……..17

4.1. Conservare……………………………………………………………………17
4.2. Control………………………………………………………….…………….17

CAPITOLUL V. PUDRE MAGISTRALE ŞI INDUSTRIALE……………...…….……18

5.1. Pudre magistrale………………………………………………………………18
5.2. Pudre industriale……………………………….………………..……………21

CONCLUZII………………………………………………………………………………...30
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….31

2
 I. GENERALITĂŢI

1.1. Definiţie
Pudrele sunt pulberi farmaceutice de uz extern, cu un grad de fineţe avansat
corespunzător sitei VIII sau IX care se aplică pe piele în scop sicativ, dezodorant, răcoritor
sau pentru tratamentul ulceraţiilor şi plăgilor ca dezinfectant şi cicatrizant. Supliment 2004 al
FRX, Pulveres ad usum dermicum – Pulberi cu aplicare cutanată.

1.2. Condiţii care trebuie îndeplinite:

 Să prezinte un grad de fineţe foarte avansat;
 Să aibă o capacitate bună de aderare pe piele;
 Să posede o capacitate de absorbţie a umidităţii şi grăsimilor;
 Să aibă o bună capacitate de cedare a substanţei active;
 Să posede o bună conservabilitate.

1.3. Clasificare
 Pudre cosmetice
Conţin amestecuri de substanţe anodine sau excipienţi. Se folosesc în scop protector asigurând
protecţia mecanică a feţei; se pot folosi în scop decorativ – dau feţei un aspect mat, catifelat.
Pot conţine: parfumuri, coloranţi, conservanţi.

 Pudre medicamentoase
Conţin substanţe medicamentoase alături de excipienţi. Se folosesc în scop curativ sau
profilactic.

 Pudre sicative
Au rolul de a reţine secreţiile pielii împiedicând frecarea şi măcerarea pielii.

3
  Pudre cu substanţe grase
Pudrele care se aplică pe suprafeţe extinse, care exudează cantităţi mari de lichide, se
aglomerează din cauza umidităţii şi formează cruste, pentru a scădea capacitatea de adsorbţie
a acestor pudre se hidrofibiază cu ajutorul substanţelor grase.

 Pudre cu substanţe moi

Substanţele moi de tipul ihtiolului şi a gudroanelor vegetale se încorporează mai uşor după o
prealabilă dizolvare într-un solvent volatil.

 Pudre cu antibiotice şi sulfamide

F.R.X. prevede ca pudrele care se aplică pe plăgi, pe arsuri şi pe pielea sugarilor trebuie să se
prepare prin metode care să le asigure sterilitatea şi care să permită evitarea unei contaminări
ulterioare cu microorganisme.
Pudrele cu antibiotice trebuie să fie sterile pentru a evita o suprainfectare a rănilor sau o
diminuare a activităţii antibioticului.

4
 II. FORMULAREA PUDRELOR

Materii folosite la prelucrarea pudrelor:

2.1. Substanţe active, care pot fi:

 Solide (antibiotice, sulfamide, sulf, acid boric, acid salicilic);
 Lichide sau moi (uleiuri volatile, ihtiolul, substanţe grase);

2.2. Excipienţii care pot fi: minerali, vegetali şi de altă natură.

Excipientul trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii:
 să prezinte un grad de fineţe avansat;
 să fie hidrofob;
 să nu constituie un suport favorabil dezvoltării microorganismelor;
 să fie sterilizabil.

Excipienţii pentru pudre sunt:

 Talcul (Talcum FRX) este hidrosilicat de magneziu care poate să conţină şi silicat de
aluminiu purificat şi pulverizat. Este o pulbere foarte fină, albă, onctuoasă la pipăit,
fară miros şi fără gust. Are o bună capacitate de absorbţie redusă, este excipientul cel
mai utilizat împreună cu amidonul şi oxidul de zinc. Când se aplică pe pielea sugarilor
se sterilizează la 160˚C timp de 3 ore sau la 170˚C timp de 1 oră.

 Oxidul de zinc (Zinci Oxydum FRX) – absoarbe apa, aderă foarte bine pe piele şi are
proprietăţi active, acţiune dezodorantă şi dezinfectantă. Oferă culoare albă pudrelor.

 Oxidul de titan – are capacitate de albire dublă faţă de oxidul de zinc. Este o pulbere
albă, amorfă, inodoră. Este utilizat ca ingredient al pudrelor cosmetice.

 Caolinul (Bolus Alba) – are o capacitate de absorbţie mai mică decât a talcului.
Caolinul se prezintă sub două forme: uşor şi ponderos. De obicei, pentru prepararea
pudrelor se utilizează caolinul uşor, coloidal, care se obţine prin electroosmoză.

5
 Carbonatul şi oxidul de magneziu – au o capacitate de fixare a apei şi a grăsimii, dar
aderă greu pe piele.

 Stearat de zinc şi stearat de aluminiu – au proprietăţi aderente, lubrefiante, cu bune

proprietăţi de alunecare şi acţiune dezinfectantă şi astringentă.

 Amidonul (Amylum FRX) – dintre cele patru sorturi de amidon se preferă amidonul
de orez, apoi de grâu, cartof, porumb. Au proprietăţi aderente, absorbante. Are şi un
dezavantaj, în prezenţa umidităţii formând coca de amidon „Amylum
nonmucilaginosum” are capacitate de a absorbi mai multă apă decat amidonul nativ şi
constituie o bază pentru pudre.

 Autosorbul – este amidonul de orez tratat cu formol.

 Bentonita – este o argilă constituită din silicaţi hidrataţi de aluminiu cu oxizi de

magneziu, fier, mangan. Este o pudră fină, albă sau slab cenuşie. Se utilizează pentru
pudre dezodorizante, depilatoare şi pudre contra transpiraţiei.

 Licopodiul – este o pulbere uşoară, galbenă, fară gust şi miros. Are o mare capacitate
de alunecare.

 Kiselgurul – este o pulbere cenuşie cu o mare putere de absorbţie.

6
 III. PREPARAREA PUDRELOR

Prepararea pudrelor cuprinde următoarele faze şi anume:

 Uscarea;
 Mărunţirea;
 Pulverizarea;
 Cernerea;
 Amestecarea;
 Sterilizarea;

3.1. USCAREA
Prin uscare se înţelege îndepărtarea parţială sau totală a umidităţii din substanţele solide,
lichide sau gazoase.
Obiectivele majore ale uscării sunt urmatoarele:
 Asigurarea conservării unor materiale;
 Uşurinţă la manipulare şi transport;
 Obţinerea unor preparate farmaceutice;
 Posibilitatea de prelucrare în forme farmaceutice;
Alegerea metodelor de uscare depinde de modul în care apa este legată în materialul de
uscat, întrucât aceasta influenţează energia necesară pentru îndepărtarea ei şi de viteza de
uscare.
Se deosebesc următoarele forme de legare a umidităţii în materialele solide:
 Apa absorbită la suprafaţa substanţelor prin forţe de adeziune când se formează un
strat monomolecular, puternic legat, de care sunt fixate prin legături mai slabe alte
straturi de molecule de apă. Fixarea se poate face prin dipoli de apă pe ionii sărurilor
sau prin punţi de hidrogen pe grupări funcţionale (hidroxil, carboxil, amino);
 Apa legată prin forţe capilare în materialele solide cu un diametru sub 0,1 milimicroni;
 Apa de îmbibare-umflare, macromoleculele organice hidrofile pot fixa apa superficială
sau prin absorbţie între lanţurile polimerice şi se pot umfla. O îmbibare limitată duce
la formarea de soluţii coloidale;
 Apa de hidratare, în cazul substanţelor cristalizate, moleculele de apă fixându-se sub
formă de hidraţi, şi acestea constituie elemente structurale ale reţelei cristaline. În

7
 urma legăturii puternice, îndepărtarea apei este posibilă numai la temperaturi ridicate
cu distrugerea cristalului.

Factori care influenţează uscarea:

Între viteza uscării, cantitatea de lichid vaporizat într-o unitate de timp şi factorii care
influenţează vaporizarea există relaţia lui Dalton:

V=K·S·(F–f)·

V = viteza de vaporizare (kg/h);

S = suprafaţa de vaporizare (m²);
F = tensiunea vaporilor saturaţi la temperatura la care se află suprafaţa
substanţei de uscat;
F = tensiunea de deasupra substanţei de uscat;
P = presiunea atmosferei deasupra substanţei de uscat (mmHg);
K = o constantă care depinde de natura substanţei şi de condiţiile de lucru.

Coeficientul K are următoarele valori în diferite condiţii: pentru apa la 20˚C într-o
atmosferă calmă 0,36; la vânt moderat 0,70. Din această formulă reiese că viteza de
vaporizare este direct proportională cu suprafaţa materialului de uscat, cu diferenţa dintre
tensiunea maximă de vapori la temperatura de vaporizare şi cea a vaporilor din aer (F-f), fiind
invers proporţională cu presiunea atmosferică.
De asemenea rezultă că viteza de vaporizare poate fi mărunţită prin:
- Încălzire, ceea ce face să crească valoarea lui F;
- Printr-un curent de aer, care îndepărtează vaporii formaţi deasupra substanţei, deci
reduce valoarea lui f;
- Mărind diferenţa F-f prin reducerea presiunii cu un aparat vid;
- F-f mai poate fi mărită cu ajutorul metodelor de absorbţie, condensare sau prin
procedee chimice ca absorbţia chimică, distilarea amestecurilor azeotrope.
La mărirea vitezei de uscare, un rol important îl are grosimea stratului de substanţă, gradul
de mărunţire, amestecarea materialului în timpul uscării, starea higrometrică a aerului.
Cunoaşterea acestor factori precum şi a umidităţii de echilibru este importantă pentru procesul
de uscare şi pentru alegerea metodei de uscare.

8
 Îndepărtarea umidităţii se poate efectua cu ajutorul unor metode fizice, chimice sau
combinate, dependente de modul de fixare a umidităţii şi de natura materialului de uscat.

Procesul de uscare poate decurge în două variante:

 Uscarea în condiţii constante: se realizează când aerul de uscare are permanent aceeaşi
umezeală şi temperatură.
 Uscarea în condiţii variabile, când aerul îşi schimbă umezeala şi temperatura. În acest
caz există trei posibilităţi:
- Materialul circulă în echicurent, deci în acelaşi sens cu aerul;
- Uscarea în contracurent, când curentul de aer are o direcţie inversă faţă de
mişcarea materialului;
- Uscarea în curent încrucişat când curentul de aer cade perpendicular pe
direcţia de mişcare a produsului.

Principalele metode de uscare sunt:

a. Uscarea la aer cald, procedeul cel mai simplu de uscare, se aplică în cazul substanţelor
care pierd umiditatea şi nu sunt influenţate de agenţi atmosferici. Se efectuează la
temperatura de 20-30˚C, întinzând substanţele în straturi subţiri, pe coli de hârtie, plăci
de sticlă, faianţă, sau pe reţele de sârmă sau pânză.
b. Uscarea la cald, se face în cazul substanţelor termostabile. Temperatura şi timpul
uscării variază după proprietatea substanţei. Transmiterea căldurii se face în trei forme:
- Prin convenţie, când aerul cald, apa caldă sau vaporii de apă, vin în contact cu pereţii
aparatului şi transmit acestuia căldura;
- Prin conducţie, când aparatul este în contact direct cu sursa de căldură;
- Prin radiaţie termică provenite de la diferite surse de căldură.
În general uscarea la cald se face la temperaturi între 40-110˚C. La alegerea temperaturii
trebuie să ţinem cont de proprietăţile chimice ale substanţei. De exemplu, carbonatul de
amoniu, ureea, se descompun la 60˚C, azotatul de amoniu la 70˚C, bicarbonatul de sodiu la
180˚C.
c. Uscarea în vid se aplică substanţelor care cedează mai greu umiditatea, dar se alterează
la o temperatură mai ridicată. De obicei se aplică la uscarea materialelor valoroase:
extracte, lecitină, etc.

9
 d. Uscarea cu ajutorul substanţelor deshidratante, se aplică în cazul substanţelor
higroscopice, ca extracte uscate, săruri anhidre. Ca substanţe deshidratate se
întrebuinţează: oxidul de calciu, clorura de calciu, acidul sulfuric concentrat.
e. Deshidratarea sărurilor prin distilare azeotropă, apa de cristalizare din unele săruri ca
sulfatul de magneziu, sulfatul de sodiu, sulfatul feros, poate fi eliminată prin distilare,
după o prealabilă amestecare a acestora cu benzen, tuolen, xilen. Aceste substanţe
lichide antrenează cu ele vaporii de apă în amestecuri azeotrope.
La alegerea metodei de uscare şi a aparaturii trebuie să ţinem seama de: cantitatea
materialului de uscat, gradul de umiditate, structura şi proprietăţile substanţei, precum şi de
modul cum este fixată apa.

Aparatura pentru uscare

Se folosesc următoarele aparate: etuva, etuva cu vid, dulapul de uscare, tunelele de uscare,
turnurile de uscare, uscătoarele cu talere, cu bandă, uscătoarele prin fluidizare, etc.

3.2. MĂRUNŢIREA
Mărunţirea este operaţia prin care se realizează divizarea unui corp solid în particule mai
mici. În general, mărunţirea se efectuează prin aplicarea unei energii, a unei forţe mecanice
care acţionează asupra unor forţe de coeziune a materialelor. Cantitatea de energie consumată
va fi cu atât mai mare, cu cât rezistenţa materialului este mai pronunţată.
Scopul mărunţirii este multiplu:
- Asigurarea unei manipulări mai uşoare a materialelor voluminoase;
- Mărirea vitezei de reacţie în procese;
- Accelerarea operaţiilor fizice ca dizolvarea , uscarea, extracţia;
- Asigurarea omogenităţii pulberilor compuse;
- Resorbţia mai bună în organism datorită măriri suprafeţelor solide.

Factorii care influenţează mărunţirea sunt:

 Duritatea este proprietatea care exprimă tăria materialelor solide şi este un indiciu
pentru rezistenţa la mărunţire;
 Umiditatea materialelor influenţează operaţia de mărunţire micşorând productivitatea
morilor şi mărind consumul de energie şi costul operaţiei. O umiditate peste 5% face
ca apa materialului să scadă productivitatea morilor;

10
  Energia necesară pentru mărunţire. Nu există posibilitatea să se determine cu precizie,
energia necesară pentru mărunţire-pulverizare, luând în considerare granulometria
înainte de tratament şi după tratament, precum şi rezistenţa produsului;
 Metodele de mărunţire şi gradul de mărunţire se aplică în funcţie de scopul urmărit.
Operaţia de mărunţire, în general se realizează prin tăiere, forfecare, presare, strivitate,
despicare, lovire, frecare-triturare.

3.3. PULVERIZAREA
Pulverizarea este operaţia de mărunţire prin care corpurile solide sunt aduse la fragmente
foarte mici până la dimensiuni coloidale.
Pulverizarea se poate efectua prin:
 Lovire, aplicând lovituri perpendiculare, puternice pe suprafaţa substanţei;
 Triturarea efectuând o mişcare de apăsare în sens invers acelor de ceasornic.
Pulverizarea se efectuează prin triturarea în mojare sau cu ajutorul râşniţelor şi în industrie,
prin măcinarea în diferite tipuri de mori.

Pulverizarea în farmacie
Pulverizarea de cantităţi mici se face în mojare de porţelan sau sticlă. Triturarea se
efectuează mişcând pistilul circular pe suprafaţa mojarului, când din cauza frecării substanţei
între fundul sau peretele mojarului şi pistil se realizează pulverizarea.
După ce substanţa a fost pulverizată, se separă prin cernere în particule de dimensiuni
diferite. Se continuă pulverizarea particulelor care nu sunt suficient de mici.

Pulverizarea în industrie
Pulverizarea sau măcinarea se realizează în industrie cu diferite tipuri de mori. Dintre
aceste tipuri se menţionează cateva care sunt mai importante în industria medicamentelor:
a. Mori centrifugale cu discuri – materialul se sfărâmă cu ajutorul unor cuţite sau bare
fixate pe nişte discuri sau între dinţii discurilor care se învârtesc cu viteză.
Din această grupă face parte: dezintegratorul, dismembratorul, moara Perplex.
b. Moara cu pietre orizontale – este cunoscută din antichitate, fiind folosită pentru
măcinarea grânelor. Ea este construită din două pietre cilindrice plate, cu axul vertical,
suprapuse orizontal. Piatra superioară este de obicei fixă, iar partea inferioară este
mobilă.

11
 c. Mori cu bile – în industria farmacetică sunt des întâlnite aceste mori. Ele se compun
dintr-un cilindru cu pereţi foarte rezistenţi, în interiorul căruia se găsesc bile de
porţelan, fier, gresie. Măcinarea se realizează prin frecarea materialului între bile şi
peretele tobei. Bilele urcă până la o anumită înălţime de unde apoi cad, lovind, frecând
şi pulverizând produsul.
d. Mori vibratoare – un tip deosebit de mori cu bile sunt morile vibratoare , unde
mărunţirea are loc sub acţiunea vibraţilor de o anumită frecvenţă şi amplitudine.
e. Mori cu jet – la aceste mori mărunţirea este efectul turbulenţei produsă de jeturi de
fluid-aer sau vapori de apă – a căror energie trece prin destindere de la câteva zeci de
atmosfere la presiunea atmosferică asupra materialului. Dintre acestea se utilizează
micronizatorul alcătuit dintr-o circulară de mărunţire prin al cărui perete lateral
pătrund injectoare în direcţia aproape tangenţială.
f. Mori coloidale – pentru o măcinare foarte fină în care trebuie să se obţină particule cu
dimensiuni de ordinul milimicronilor sunt folosite morile coloidale. Măcinarea
materialului are loc în aceste mori prin frecare, lovire şi se face pe cale umedă sau pe
cale uscată.

3.4. CERNEREA
Cernerea este operaţia prin care se urmăreşte separarea dintr-un amestec cu ajutorul sitelor
a particulelor unei substanţe solide, care trec prin ochiurile sitei, de cele care nu trec. Atunci
cand separarea se va face în mai multe porţiuni cu diferite grade de mărunţire operaţia se
numeşte sortare.
După F.R.X. gradul de fineţe al pulberilor va fi determinat de sitele folosite la cernere şi
este indicat printr-o cifră romană scrisă în paranteză, alături de numele substanţei. Reziduu de
la cernere , obţinut cu sita indicată, nu trebuie să fie mai mare de 5% şi se prevede să nu fie
mai mic de 60% cu sita imediat superioară.
Randamentul de cernere depinde de:
- Suprafaţa utilă;
- Construcţia sitei;
- Condiţiile de lucru;
Pentru cernerea pulberilor toxice sau iritante, se întrebuinţează site acoperite sau închise în
cutii, care pot avea fixat pe capacul cutiei un mâner în legătură cu un dispozitiv de perii, care

12
vine în contact cu pânza sitei. Prin mişcarea periilor se realizează o uşoară frecare şi o cernere
mai rapidă.
F.R.X. prevede un număr de 9 site standard, numerotate conventional (Tabelul Fig.1.)

Tabelul Fig. Nr.1. Site oficinale în F.R.X.

Numărul sitei Grad de fineţe Latura interioară Numărul de Diametrul

a ochiului (în ochiuri pe sârmei (în
milimetri) centimetru milimetri)
pătrat

I Fragmente mari 6,3 1,292 2,5

II Fragmente mijlocii 4,0 3,18 1,6

III Fragmente mici 2,0 11,1 1,0

IV Pulbere groscioară 0,8 59,1 0,5

V Pulbere mijlocie 0,315 362 0,2

VI Pulbere semifină 0,25 595 0,16

VII Pulbere fină 0,16 1478 0,1

VIII Pulbere foarte fină 0,12 2500 0,08

IX Pulbere extrafină 0,08 5910 0,05

Factorii care influenţează cernerea:

Materialul care trece prin sită este numit cernut, iar reziduul care ramâne pe pânza sitei
după cernere se numeşte refuz.
Cernerea este dependentă de urmatorii factori:
 Natura materialului, influenţează în măsură mai mică cernerea, excepţie făcând doar
materialele lipicoase care îngreunează operaţia şi materialele dure care uzează mult
suprafaţa de cernere;
 Forma particulelor. Granulele de formă sferică trec mai uşor prin ochiurile sitei decât
particulele alungite. Materialul cu particule de formă diferită înfundă sita. Forma
tabulară (foiţe) opreşte trecerea prin ochiurile sitei şi îi micşorează capacitatea de
cernere;

13
  Granulometria materialului, influenţează foarte mult cernerea. Granulele cu diametrul
mai mic decat latura ochiului sitei trec şi nu influenţează randamentul, ca şi granulele
cu diametrul mai mare decât latura ochiului sitei, care alunecă uşor pe suprafaţa sitei şi
nu opresc granulele mici să treacă. Granulele cu dimensiuni apropiate de ale ochiurilor
sitei produc dificultăţi căci înfunda sita, de aceea se recomandă în acest caz să se
lucreze cu sita cu ochiurile cu 10-15% mai mari decat dimensiunea de fracţionare.
 Alimentarea sitei, cu materialul insuficient micşorează producţia, iar alimentarea prea
abundentă mărind stratul de material de pe suprafaţa de cernere coboară randamentul.
O alimentare neregulată are ambele dezavantaje;
 Forma şi dimensiunile sitei. Cu cât materialul parcurge un drum mai lung pe sită,
randamentul de separare creşte. Pentru material cu granule sferice se recomandă site
cu ochiuri circulare sau pătrate, iar pentru materiale cu granule neregulate site cu
ochiuri alungite, dreptunghiulare;
 Mişcarea materialului şi a sitei. Este bine ca materialul să se mişte sacadat sau în
salturi pentru a oferi posibilitatea granulelor mici să ajungă la suprafaţa de cernere.

3.5. AMESTECAREA
Amestecarea este operaţia care are drept scop pătrunderea particulelor unei substanţe între
particulele alteia sau mai multor particule unei substanţe. În cazul pulberilor compuse, prin
amestecare se urmăreşte obţinerea unui preparat cu aspect omogen, adică dispersarea cât mai
uniformă a particulelor componente în întreaga masă. Această repartizare uniformă depinde
de:
- Proprietăţile fizice a substanţei solide (proprietăţile reologice, densitate, încărcarea
electrică, forma şi mărirea particulei);
- Metoda de amestecare;
- Eficacitatea aparaturii folosite.
Treptat diferenţele de distribuţie şi sistemul se apropie de o stare de echilibru.

Amestecarea în farmacie şi în industrie

Efectul optim de amestecare se obţine, dacă mişcarea pulberilor se va face eliptic, prin
aşezarea optică a dispozitivului de amestecare.

14
 În farmacie amestecarea unor cantităţi mai mici de substanţe de pulverizat se realizează în
mojare. Dacă la pulverizare se întrebuinţează mojare care au pereţi cu porozităţi, amestecarea
se realizează mai uşor în mojare cu pereţii netezi.
Pentru amestecare, în farmacie sunt recomandate cutii cilindrice sau rotunde, în care se
află bile de oţel sau porţelan, unde amestecarea este asemănătoare cu ceea ce este realizată în
morile cu bile. Aceste cutii omogenizatoare nu şi-au găsit o aplicare mai largă pentru că
necesită un timp mai mult de agitare.
În industrie se folosesc diferite tipuri de maşini de amestecat care se pot grupa după
principiul de funcţionare:
 Amestecare prin curenţi, care transportă continuu părţi de substanţă într-alt loc;
 Amestecarea prin difuzie realizată prin mişcarea dispozitivului;
 Amestecarea prin triturare în dispozitive de diferite forme care forţează materialul să
se amestece;
 Amestecarea prin scuturare, alternând mişcări accelerate cu o mişcare încetinită.

Maşinile de amestecare
Maşinile de amestecare pot fi cilindrice, conice, sau hexagonale, fixate oblic faţă de axul
orizontal sau au în interiorul lor diferite şicane sau palete. În general, turaţia tobelor de
amestecare este relativ mică.
Maşini de amestecare: amestecător cu tambur cilindric sau prismatic; amestecătorul cu
conuri; amestecătorul cu arbore oblic; amestecător în forme de V; mori cu bile.
Gradul de amestecare este dat în general, de timpul de amestecare dar în probele simple, o
amestecare prea îndelungată poate duce la o separare a componentelor după greutatea
specifică sau granulaţie.

3.6. STERILIZAREA
Prin sterilizare se înţelege distrugerea sau îndepărtarea tuturor organismelor sub formă
vegetativă sau sporulată din preparate medicamentoase.
F.R.X. prevede ca pudrele destinate a fi aplicate pe pielea sugarilor, pe plăgi deschise sau
arsuri să fie sterilizate în vederea obţinerii unor produse sterile.
Metoda de sterilizare se alege în funcţie de proprietăţile fizico-chimice. Sterilizarea
pudrelor se aplică în cazul în care substanţele sunt termorezistente şi se realizează cu ajutorul

15
căldurii uscate , în aparate speciale numite etuve, la diferite intervale de timp, în funcţie de
temperatură.
160˚C – cel puţin 3 ore
170˚C – cel puţin 1 oră
180˚C – cel puţin 30 minute

Substanţele se pun în etuvă, în borcane bine închise, prevăzute cu dop.

Ustensilele se sterilizează în autoclav la 121-124˚C cel puţin 30 minute.
Dacă substanţele sunt termolabile, pudrele se prepară pe cale aseptică, se recurge la
flambarea mojarului şi a pistilului, care constă în aducerea unei cantităţi mici de alcool în
mojar la care se dă foc până la arderea acesteia.
Preparatele sterile se prepară în laboratoare sterile sau în boxe sterile, utilizându-se
ustensile sterilizate în prealabil.

16
 IV. CONSERVARE ŞI CONTROL

4.1. Conservare
Pudrele se conservă în recipiente bine închise, ferite de lumină şi de umiditate.

4.2. Controlul specific pudrelor se referă la:

 Determinarea mărimii particulelor şi a distribuţiei granulometrice;
 Determinarea densităţii aparente şi reale;
 Determinarea porozităţii;
 Determinarea suprafeţei specifice;
 Determinarea capacităţii de aderare;
 Determinarea capacităţii de absorbţie;
 Determinarea umidităţii;
 Determinarea pH-ului;
 Dozarea.

17
 V. PUDRE MAGISTRALE ŞI PUDRE INDUSTRIALE

5.1. PUDRE MAGISTRALE

1. PUDRA PENTRU COPII

Rp/ Zinci oxydum 1,00 g
Amylum 1,00 g
Talcum q.s. ad. 10,00 g
Misce fiat pulvis
Dentur signetur Extern

PREPARARE
 Preparatul se prepară pe cale aseptică;
 Se cântăresc substanţele în ordinea crescândă a cantităţii şi descrescândă a densităţii;
 Se pulverizează la mojar;
 Se amestecă pentru omogenizare;

AMBALARE
 În cutii din masă plastică;

ETICHETARE
 Uz Extern, etichetă Roşie;

INDICAŢII TERAPEUTICE
 Pentru necesităţile pielii copilului;
 Previne frecarea ce irită pielea;
 Absoarbe umiditatea excesivă şi dă prospeţime pielii copilului;
 Catifelează şi calmează pielea.

18
 2. PUDRA PENTRU ACNEE
Rp/ Sulfur praecipitatum 5,0 g
Zinci oxydum 10,0 g
Talcum 10,0 g
Misce fiat pulvis
Dentur signetur Extern

PREPARARE
 Se cântăresc substanţele în ordinea crescândă a cantităţii şi descrescândă a densităţii;
 Substanţele se pulverizează fie la mojar, apoi se trec prin sita VIII;
 Substanţele se amestecă pentru omogenizare;
 Se ambalează şi se etichetează Extern;

ACŢIUNE TERAPEUTICĂ:
 Sicativă, cheratolitică puternică;

INDICAŢII:
 Acneea juvenilă.

3. PUDRA CU SAPROSAN 3%
Rp/ Chlorquinaldolum 3,0 g
Talcum q.s. ad 100,0 g
Misce fiat pulvis
Dentur signetur extern

PREPARARE
 Cântărim saprosanul se pulverizează, după care se adaugă treptat cantitatea de talc
prescrisă şi se omogenizează;
 După omogenizare pudra se ambalează în recipente corespunzătoare etichetate Extern.

ACŢIUNE FARMACOLOGICĂ ŞI ÎNTREBUINŢĂRI:

19
  antiseptic
Uz pediatric: piodermite ale copilului;
Chirurgie: plăgi infectate, escare, abcese incizate, antrax, panariţiu;
Dermatologie: profilaxia şi tratamentul micozelor interdigitale ale picioarelor (în asociere cu
alte forme farmaceutice).

4. PUDRA CU MENTOL 1%
Rp/ Mentholum 1,0 g
Talcum q.s. ad 100,0 g
Misce fiat pulvis
Dentur signetur extern

PREPARARE
 Cristalele de mentol se pulverizează cu alcool (1-2 pic.);
 Se adaugă treptat cantitatea de talc prescrisă şi se omogenizează;
 După omogenizare pudra se ambalează în recipiente corespunzătoare etichetate
Extern.

ACŢIUNE TERAPEUTICĂ
 Pudră răcoritoare, antipuriginoasă;

20
 5.2. PUDRE INDUSTRIALE

1. BANEOCIN®
Zinc bacitracină/sulfat de neomicină

Fig. Nr.2. Baneocin pulbere

DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Baneocin 250UI/5000UI pe gram pulbere cutanată.

DECLARAREA SUBSTANŢELOR ACTIVE

Un gram pulbere conţine zinc bacitracină 250 UI şi neomicină UI sub formă de sulfat de
neomicină.

LISTA EXCIPIENŢILOR
Conţine pulbere bază sterilă (amidon de porumb, oxid de magneziu).

FORMA FARMACEUTICĂ ŞI CONŢINUTUL

Pulbere cutanată. Pulbere fină de culoare albă până la gălbuie.
Flacon de pudrat a 20g pulbere.

INDICAŢII

21
Baneocin pulbere cutanată este un medicament antibacterian care se aplică la nivelul pielii.
Aceasta acţionează prin distrugerea anumitor bacterii care determină afecţiuni ale pielii.
Baneocin pulbere cutanată este utilizat în:
 Tratamentul anumitor infecţii şi ulceraţii de la nivelul pielii;
 Tratamentul eczemelor şi arsurilor suprainfectate;
 Tratamentul dermatitelor infectate la copii cu vârsta peste 2 ani;
 Prevenirea infecţiilor apărute după intervenţii chirurgicale la nivelul pielii.

LISTA EXCIPIENŢILOR
Amidon de porumb; talc.

MOD DE ADMINISTRARE
Adulţi şi copii cu vârsta peste 2 ani.
 Pudra se împrăştie în cantitate suficientă pe zona afectată de 2 până la 4 ori pe zi;
 Zona afectată poate fi acoperită cu un pansament;
 Se evită pătrunderea pudrei în ochi.

CONTRAINDICAŢII
 Hipersensibilitate la bacitracină şi/sau neomicină, la alte antibiotice aminoglicozidice
sau la oricare dintre excipienţi.
 Leziuni extinse, severe ale tegumentelor, deoarece absorbţia medicamentului poate
determina ototoxicitate şi surditate consecutivă.

REACŢII ADVERSE:
 Tulburări ale sistemului imunitar: pot să apară reacţii de hipersensibilitate încrucişată
la alte anibiotice aminoglicozidice;
 Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: se manifestă sub formă de dermatită de
contact.

22
 2. SAPROMED 30mg/g pulbere cutanată
Chlorquinaldolum

Fig. Nr.3. Sapromed pulbere

FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere cutanată; pulbere fină, de culoare gălbuie până la slab brun.

INDICAŢII TERAPEUTICE
Sapromed conţine clorchinaldol. Clorchinaldolul aparţine grupei hidroxichinolonelor
halogenate, cu proprietăţi bacteriostatice faţă de stafilococi, streptococi şi enterococi ca şi faţă
de alte tulpini sensibile sau devenite rezistente la antibiotice. Acţiunea lui fungicidă faţă de o
serie întreagă de fungi şi de distrugerea unor protozoare este foarte importantă.
Sapromed este indicat în:
 Pediatrie: pemfigusul nou-născuţilor şi alte piodermite ale copilului;
 Chirurgie: plăgi infectate, escare, abcese incizate, antrax, panariţiu, etc.;
 Dermatologie: profilaxia şi tratamentul micozelor interdigitale ale picioarelor.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

 La adulţi şi copii doza recomandată este 2-4 aplicaţii Sapromed 30mg/g pulbere
cutanată pe zi.
 Sapromed 30mg/g pulbere cutanată se aplică prin pudrare pe zona cutanată afectată, în
monoterapie sau în asociere cu un unguent care conţine clorchinaldol, în special la
sugari.
 Durata tratamentului: se administrează pentru o perioadă de timp de maximum 7 zile.

23
CONTRAINDICAŢII
 Hipersensibilitate la clorchinaldol sau la oricare dintre excipienţi.
 Aplicare pe mucoase, în special pe mucoasa oculară şi nazală.

REACŢII ADVERSE
 Rar, pot să apară reacţii de hipersensibilitate.

3. ƩNATURA, PUDRĂ CU LAVANDĂ

Fig. Nr.4. Pudră cu lavandă

Pudra cu lavandă ƩNATURA este preparată manual, astfel că, proprietăţile plantelor din
uleiurile esenţiale sunt păstrate în totalitate. Toţi factorii de producţie sunt adaptaţi, luând în
calcul normele farmaceutice şi cosmetice în vigoare.

INGREDIENTE
Talc; Zinc oxide; Alantoina; Ulei esenţial de lavanda (Lavandula angustifolia).

MOD DE UTILIZARE
 Se aplică local pe pielea curată şi uscată, de 2-3 ori/zi.
 Se pudrează zonele iritabile ale pielii.

 Acţiune antiperspirantă, calmantă.

24
 4. ƩNATURA, PUDRĂ MENTOLATĂ

Fig. Nr.5. Pudră mentolată

Pudra mentolată ƩNATURA este preparată manual, astfel că, proprietăţile plantelor din
uleiurile esenţiale sunt păstrate în totalitate. Toţi factorii de producţie sunt adaptaţi, luând în
calcul normele farmaceutice şi cosmetice în vigoare.

INGREDIENTE
Talc; Zinc Oxide; Alantoina; Ulei esenţial de mentă (Mentha piperita).

MOD DE UTILIZARE
 Se aplică local pe pielea curată şi uscată, de 2-3 ori pe zi.
 Se pudrează zonele iritabile ale pielii.

 Acţiune antiperspirantă, răcoritoare.

25
 5. JOHNSON’S®
Pudră pentru bebeluşi

Fg. Nr.6. Pudră pentru bebeluşi

DESCRIERE
 Hipoalergenic şi cu pH echilibrat;
 Fără coloranţi, parabeni, alcool;
 Protejează pielea împotriva frecării şi a iritaţiilor;
 Lasă pielea fină, uscată şi sănătoasă.
JOHNSON’S® pudra pentru bebeluşi absoarbe delicat umezeala în exces pentru a păstra
pielea bebeluşului confortabilă, uscată şi sănătoasă pe tot parcursul zilei. Cu un parfum curat,
clasic, această formulă a pudrei pentru bebeluşi alunecă pe pielea bebeluşului şi o lasă fină şi
delicată.

UTILIZARE
Se scutură pudra direct în mână, înainte de a o întinde pe piele.
După o baie caldă şi după schimbarea scutecului, pentru a lăsa pielea fină, proaspătă şi
confortabilă.

INGREDIENTE
Talc; Parfum.

26
 6. FAVIDERM BABY
Pudră cu propolis

Fig. Nr.7. Faviderm Baby

ACŢIUNE TERAPEUTICĂ
Pudra are efect dezinfectant, antiseptic, decongestiv şi sicativ, datorită substanţelor conţinute
în extractul de propolis. Are acţiuni polivalente, putând fi folosită într-o mare gamă de
afecţiuni iritative ale pielii, atât la copii cât şi la adulţi.

MOD DE UTILIZARE
Pe suprafaţa iritată, inflamată, se pulverizează pudra de 2-3 ori pe zi în strat subţire.

INGREDIENTE
Talcum; Propolis.

27
 7. PUDRĂ ANTIMICOTICĂ
Hipocrate

Fig. Nr.8. Pudră antimicotică

ACŢIUNE TERAPEUTICĂ
Antimicotică, antimicrobiană, antisudorifică şi uşor astringentă. Folosită pentru îngrijirea
picioarelor împotriva transpiraţiei excesive şi suprimarea degradării bacteriene a transpiraţiei,
având efect tonic şi de curăţire.

ADMINISTRARE
Se recomandă pudrarea labei piciorului şi a zonelor interdigitale, după fiecare spălare şi
îndepărtarea straturilor cheratinice.

INGREDIENTE
Talc, Amidon, Borax, Zinc Stearate, Salicylic Acid, Potasiu sulfat, Rosmarinus officinalis
(Rosemary) oil, Methylparaben, Propylparaben, Imidazolidinyl urea.

28
 8. BEBICINA PUDRĂ CU OXID DE ZINC ŞI ROZMARIN

Fig. Nr.9. Bebicina

INDICAŢII
Pudră ideală pentru copii şi pentru toaleta adulţilor, chiar şi pentru pielea foarte delicată. Ideal
complement al băii. Poate fi folosită frecvent şi din abundenţa, fiind eficientă şi în cazul unei
transpiraţii excesive, în orice zonă a corpului.
Pudra cu extract de rozmarin protejează împotriva iritaţiilor produse de transpiraţie, haine şi
alte cauze.
Protejează delicat zonele corpului predispuse la iritaţii.

INGREDIENTE
Pudră de talc pur natural; oxid de zinc; extract de rozmarin.

MOD DE UTILIZARE
Se recomandă pudrarea în zonele inghinale, în special în zonele expuse la iritaţii, după
efectuarea igienei corporale.

29
 CONCLUZII

Pulberile de uz extern mai sunt numite şi pudre.

Pudrele sunt pulberi simple sau compuse nedivizate, cu un grad avansat de fineţe şi care
se aplică pe piele sau mucoase. Pudrele mai pot fi definite drept cele mai fine pulberi, care
servesc la protejarea mecanică, la uscarea şi la răcorirea pielii, la înfrumuseţarea tenului,
precum şi la aplicarea şi la acţiunea substanţelor medicamentoase la nivelul epidermei sau
mucoaselor.

Pudrele cu substanţe medicamentoase au efect terapeutic bine definit, acestea fiind

pudre medicamentoase (denumite în limba latină şi Conspers sau Sparsorium).

Pudrele cosmetice (pudre propriu-zise) sunt alcătuite din substanţe anodine (baze pentru
pudre sau excipienţi), alături de esenţe sau parfumuri şi, eventual, de coloranţi şi conservanţi
şi se folosesc în scop cosmetic şi pentru apărarea pielii, prin aplicare în timp îndelungat.

Pudrele medicamentoase au una sau mai multe substanţe active alături de excipienţi şi se
aplică în scop curativ sau preventiv pe piele sau mucoase. Pot fi folosite pentru a adsorbi
secreţiile, pentru răcorire sau pentru a exercita acţiune locală pe tegumente, pe mucoase sau
pe plăgi (cu efect antipiruginos, antimicrobian, antiinflamator etc.).

30
 BIBLIOGRAFIE

1. Fica Cornelia, Tehnică Farmaceutică pentru cadre medii, Editura Medicală, București,
1977;

2. Rad Ioan, Tehnologie farmaceutică pentru asistenții de farmacie, Editura Dimitrie

Cantemir, Tîrgu Mureş,2006;

3. Şipoş E.,Ciurba Adriana, Tehnologie farmaceutică pentru asistenţii de farmacie –

Editura University Press, Tîrgu.Mureş, 2003;

*** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Supliment 2004, Editura Medicală, 2004;
*** Agenda Medicală, Editura Medicală, București, 2019
*** Memomed, Editura Universitară, București, 2019
*** https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/
*** https://www.johnsonsbaby.ro/
*** https://enaturaonline.ro/
*** https://www.pilulka.ro/bebicina-pudra-75gr
*** https://www.remediu.ro/prospect-pudra-antimicotica-75-g-hipocrate-17467.html
*** https://www.favisan.ro/catalog.php?detalii=367

31