Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 6.

Certificarea mărfurilor
6.1. Definirea certificării
6.2. Metodologia certificării produselor
6.3. Elaborarea şi adoptarea documentelor normative în domeniul certificării
mărfurilor.

6.1. Definirea certificării


Certificare – atestare efectuată de o terţă parte referitor la produse, la
procese, la sisteme şi la persoane.
Certificat de conformitate – document care atestă că un produs identificat
corespunzător a fost supus procedurilor de evaluare a conformităţii şi că, la
momentul evaluării, produsul este conform cerinţelor specificate aplicabile.
Certificarea reprezintă activitatea unei organizaţii autorizate, independente, în
vederea determinării, valorificării şi atestării scrise a conformităţii calităţii unei
entităţi (produs, serviciu sau un sistem de organizare) prin confirmarea
superiorităţii tuturor caracteristicilor acesteia în comparaţie cu un referenţial
prestabilit (standard, specificaţie tehnic ă etc.). Obiectivul certificării este de a
garanta calitatea unui produs sau serviciu.
Certificarea produselor industriale, este în general, o acţiune voluntară. Ea are
ca obiect atestarea, prin intermediul unui certificat de calificare (conformitate sau
calitate), eliberat de către un organism terţ şi independent, că un produs industrial
sau un echipament este conform cu standardele sau cu alte specificaţii tehnice.
Certificarea conduce la aplicarea unei mărci de conformitate pe produs.
Certificatul conţine o parte informativă care descrie caracteristicile impuse,
informaţii asupra organismului care a efectuat controalele şi marca de certificare,
însoţită de sigla sa. Certificarea de produs poate fi obligatorie (pentru produse sau
servicii ce pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea persoanelor, respectiv calitatea
mediului ambiant) sau facultativ (promovarea comercial pe anumite pieţe etc.).

6.2. Metodologia certificării produselor


Certificarea produselor şi serviciilor presupune parcurgerea următoarelor
etape mai importante:
 Solicitarea certificării, pe baza unei cereri însoţite de dosarul tehnic şi
de angajamentul întreprinderii privind respectarea cerinţelor din
reglementarea tehnică de referinţă;
 Instrumentarea dosarului de către organismul de certificare şi
efectuarea unor încercări asupra produsului, într-un laborator acreditat;
 Efectuarea unui audit la întreprindere, de către organismul de
certificare sau în numele acestuia, pentru a verifica dacă procesul de
fabricaţie sau de prestare a serviciului este ţinut sub control, iar
inspecţiile, încercările asupra produsului serviciul sunt executate în
mod corespunzător;
 Acordarea certificatului de conformitate şi a dreptului de utilizare a
mărcii de conformitate;
 Menţinerea dreptului de a deţine certificatul sau marca de
conformitate, pe baza autocontrolului furnizorului şi a verificărilor
periodice efectuate de organismul de certificare.
În primul rând, certificarea oferă un avantaj comercial, contribuind la
promovarea produselor şi serviciilor. Ea reprezintă o dovadă obiectivă că sunt
respectate cerinţele de calitate menţionate în standardul, documentul normativ de
referinţă, facilitând orientarea consumatorilor în alegerea produselor şi serviciilor.
Acestea au mai multă încredere în produsele /serviciile certificate.
În condiţiile amortizării procedurilor de certificare şi utilizării unor
referenţiale identice sau comparabile, certificarea poate contribui la înlăturarea
barierelor tehnice din calea comercializării libere a produselor şi serviciilor. Ţinând
seama de toate aceste avantaje, furnizorii sunt interesaţi să-şi îmbunătăţească
continuu calitatea produselor şi serviciilor, pentru a putea asigura satisfacerea
condiţiilor certificării.
Dovada conformităţii produselor şi serviciilor poate fi sub forma unui
certificat de conformitate, a unei mărci de conformitate sau a unei licenţe acordate
furnizorilor în cauză.

6.3. Elaborarea şi adoptarea documentelor normative în domeniul certificării


mărfurilor.
„Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova” (MOLDAC)
este desemnată în condiţiile legii în calitate de organism naţional unic de acreditare
şi are drept scop implementarea politicii de stat în domeniul acreditării şi evaluării
conformităţii.
MOLDAC are misiunea să dezvolte acreditarea şi evaluarea conformităţii şi
să confere încredere în imparţialitatea, independenţa şi competenţa tehnică a
organismelor de evaluare a conformităţii (OEC) acreditate, urmărind în principal:
1) să contribuie la creşterea competitivităţii produselor şi a serviciilor în
contextul globalizării pieţelor, prin oferirea de servicii de acreditare organismelor
de evaluare a conformităţii în toate domeniile în care acreditarea este solicitată atît
cu titlu obligatoriu, cît şi voluntar;
2) să contribuie la promovarea  principiului liberei circulaţii a produselor şi a
serviciilor prin asigurarea recunoaşterii internaţionale şi europene a acreditărilor şi
a rezultatelor evaluării conformităţii produselor şi serviciilor, realizate la nivel
naţional;
3) să promoveze protecţia vieţii, a sănătăţii şi securităţii persoanelor, precum
şi protecţia mediului prin asigurarea reprezentării intereselor naţionale în cadrul
organizaţiilor internaţionale şi europene din domeniul acreditării şi în alte
organizaţii de interes pentru acreditare;
4) să fie organizat astfel încît să fie independent de organismele de evaluare a
conformităţii pe care le evaluează şi de presiuni comerciale şi să se asigure că nu
apar conflicte de interese cu organismele de evaluare a conformităţii.

S-ar putea să vă placă și