Determinarea volumelor compartimentelor

lichidiene ale organismului

LP 1
Homeostazia este un concept major în fiziologie şi defineşte menţinerea constantă,
stabilă a parametrilor mediului intern:

• concentraţia substanţelor nutritive,

• oxigen,
• dioxid de carbon,
• apă,
• electroliţi,
• produşi de catabolism,
• pH,
• presiune arterială, etc.

• Pentru a menține constanți acești parametrii intervin mecanisme de reglare, cel

mai frecevent mecanisme de feed-back negativ şi mai rar mecansime de feed-back
pozitiv. Feed-back-ul negativ este procesul prin care variaţia unui parametru
determină un răspuns care are ca şi consecinţă readucerea parametrului la valoarea
iniţială prin modificarea în sens invers a acestuia. Feed-back-ul pozitiv reprezintă
procesul prin care răspunsul are ca şi consecinţă amplificarea variaţiei inițiale.
 Celula

•Celula este unitatea de bază

morfofuncțională și genetică a tuturor
organiemelor vii.

•Ea poate exista singură sau în grup

constituind diferite țesuturi.

•Tot în același concept funcțional celula

poate fi definită ca „o unitate de
activitate biologică delimitată de o
membrană cu permeabilitate selectivă și
capabilă de autoreproducere într-un
mediu lipsit de alte sisteme
vii”(A.G.Loewy și P. Siekewitz).
• Forma inițială a celulelor este globulară, ulterior ele
devin fusiforme, cilindrice, cubice, stelate în raport
cu rolul lor fiziologic, iar ca dimensiune media este de
20-30 de microni.

• În structura celulei distingem trei componente

principale: membrana celulară, citoplasma și nucleul.
• Membrana celulară de natură
lipoproteică, din punct de vedere
biochimic, stratul mijlociu este
bimolecular lipidic (fosfolipide și
colesterol), iar stratul intern și extern
de natură proteică.

• Unele membrane conțin sisteme

enzimatice cu rol activ în transportul
substanțelor, cât si existența unor
încărcări electrice (potențial de
membrană).
Citoplasma, structură complexă la nivelul căreia se desfășoară principalele funcții
vitale, reprezentată printr-un sistem coloidal complex, în care mediul de dispersie e
apa, iar faza dispersată este un ansamblul de micele coloidale în continue mișcare
brawniană.
• După natura lor structurile citoplasmatice pot fi: organite celulare,
care pot fi comune și specifice.

Organite comune:
Organite specifice:
- Reticulul endoplasmatic
- Ribozomii - Miofibrilele
- Lizozomii - Neurofibrilele
- Aparatul golgi - Corpusculii nissl
- Mitocondriile - Cilii, flagelii.
- Centrozomul
 Organite comune

-reticulul endoplasmatic: un sistem de canalicule intracitoplasmatice ce fac

legătura dintre exteriorul celulei și nucleu, două tipuri, neted și rugos, funcție de
sistem circulator intraplasmatic;
-ribozomii: formațiuni sferice cu rol în sinteza proteinelor specifice, există ribozomi
liberi în matricea citoplasmatică fie atașați canaliculelor reticului endoplasmatic,
sediul sintezei proteice;
-lizozomii: niște vezicule ce conțin enzime hidrolitice, se găsesc în special în
leucocite au rol în digestia intracelulară;
-aparatul golgi: se află în apropierea nucleului având rol în elaborarea produșilor
de secreția a celulei;
-mitocondriile: au o membrană dublă, prin plierea membranei interne se formează
creste, care conțin enzime oxido-reducătoare, cu rol în producerea de energie
celulară;
-centrozomul: situat în apropierea nucleului formând fusul de diviziune, cu rol în
diviziune celulară.
 Organite specifice

Miofibrilele: sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare;

Neurofibrilele: formațiuni diferențiate ale neuroplasmei celulei nervoase;
Corpusculii nissl sunt echivalenți ai ergastoplasmei pentru celula nervoasă;
Cilii, flagelii
 Nucleul

• Nucleul, partea constituitivă principală, cel

mai mare corpuscul din citoplasmă cu rol în
coordonarea proceselor biologice celulare
fundamentale.

• Majoritatea celulelor sunt uninucleate,

există și celule binucleate (celule hepatice),
polinucleate (fibra musculară striată) sau
anucleate (hematia adultă).

• Din punct de vedere structural este alcătuit

dintr-un înveliș extern sau membrana
nucleară dublă cu pori și din carioplasmă
(nucleoplasmă).Nucleul conține unul sau
mai mulți nucleoni cu rol în sinteza ARN.
• Proprietățile celulei:

- excitabilitatea: proprietatea de a răspunde la un stimul din

afară printr-o serie de manifestări caracteristice (celula
nervoasă, musculară și glandulară);

- contractilitatea: unele celule (musculare) au proprietatea de a

transforma energia chimică în energie mecanică;

- activitatea secretorie: unele celule sau specializat în producția

de substanțe pe care le exportă în mediul intern (secreția
endocrină) sau extern (secreția exocrină)
 Aportul zilnic de apa

• 2 surse principale:
- alimentara (aprox. 2100 ml/zi) – lichide ingerate si apa
continuta de alimente
- metabolica (aprox. 200 ml/zi) – apa formata in organism
prin oxidarea carbohidratilor.

• Acest aport variaza insa foarte mult de la un individ la altul

si chiar la acelasi individ, in functie de clima, obiceiuri si
nivelul activitatii fizice.
 Pierderea zilnica de apa din organism

Pierdere insensibila de apa:

- Nu sunt constientizate de individ, chiar daca se produc in mod continuu la toate fiintele umane.
- Ex: pierderi continue de apa prin evaporare la nivelul tractului respirator si prin difuziune la nivel
cutanat; cumulul reprezinta aprox. 700 ml/zi in conditii normale.

La nivelul tractului respirator:

La nivel cutanat:
- Este independenta de sudoratie, cantitatea
medie de apa care se pierde prin difuziune la
nivel cutanat este cuprinsa intre 300 – 400 ml/zi.
- Aceasta cantitate este minimalizata de stratul
cornos al tegumentului, bogat in colesterol, care
constituie o bariera impotriva pierderii excesive
de apa prin difuziune.
- Ce se intampla in arsurile unor suprafete
intinse?
-Pierderea este de aprox. 300 – 400 ml/zi.
- Inainte de a fi expirat, aerul patruns in taractul
respirator devine saturat de vapori de apa.
- Presiunea vaporilor de apa este de aprox 47
mmHg, pres. aerului inspirat este mai mica
decat 47 mmHg, apa fiind pierduta in
permanenta la niv. pulmonar.
- La temp. scazuta presiunea atmosferica a
vaporilor de apa scade la 0, rezultanad pierderi
de apa amplificate (acesta explica senzatia de
uscaciune resimtita la nivelul cailor resp iarna).
 Prin sudoratie:
- Este foarte variabila , in functie de activitatea
fizica si temperatura ambientala. Prin materii fecale:
- Volumul sudoral este in mod normal de aprox.
100 ml/zi
- La temperaturi foarte crescute sau in timpul
- Se pierde o cantitate mai mica de 100 ml/zi.
activitatii fizice intense, se produc pierderi de
- Acesta cantitate poate creste la cativa l/zi la
apa prin tanspiratie ce pot ajunge la 1-2l/zi
- Poate conduce la depletie rapida a lichidelor persoanele cu diaree severa.
corporale, daca aportul lichidian nu este crescut
datorita mec. setei.

La nivel renal:
- Este controlata de numeroase mecanisme.
- Cea mai importanta modalitate prin care organismul mentine echilibrul
intre aportul si eliminarea de apa, precum si aportul si eliminarea celor mai
multi electroliti.
 Ce
Compartimentul contine
LIC?
intracelular

Este un compartument
virtual, ce rezulta din
insumarea numarului enorm Surse
de mici colectii lichidiene ale LIC
intracelulare
 • Aprox. 28 l din cei 42 l de lichid
din oraganism, ce se afla in
interiorul celor 75 de trilioane de
celule ale corpului.
Surse ale • LIC repr. Aprox 40% din greutatea
LIC corpului.
• In fiecare celula exista o asociere
particulara eterogena de
constituenti, dar concentratiile
acestora sunt similare in toate
celulele.
 Plasma

Compozitie :
• Apa – 90%
• Reziduu uscat – 10%
-Substante organice – 9%
-azotate – proteice (albumine, globuline,
fibrinogen), neproteice (N ureic, N rezidual)
-neazotate – glucide + prod. de metabolism,
lipide + prod. de metobolism
-Substante anorganice – 1% - ioni,
oligoelemente
 Proteine plasmatice .Roluri

1. Sursa pt sinteza structurala tisulara / rezerva de proteine

2. Transportul unor substante : hormoni (transcortina - transporta cortizon, proteina
transportoare de tiroxina, albumina - maj. hormonilor) ; metale (siderofilina - transportul
fierului, ceruloplasmina – transport cupru) ; vitamine liposolubile, alte lipide
(lipoproteine) ; medicamente, metaboliti, anioni, cationi (albumina)
3. Rol de enzime – enzimele din plasma au provenienta celulara
4. Rol in procesul de coagulare si fibrinoliza – in plasma exista factorii ce sunt implicati
in hemostaza : factorii plasmatici ai coagularii (13)
5. Rol in apararea organismului – in plasma exista imunoglobuline (anticorpi), sistemul
complement
6. Asigurarea echilibrului acido-bazic prin componentul sau numit “sistem tampon al
proteinatilor”
7. Rol in determinarea presiunii coloid-osmotice
8. Influenteaza vascozitatea sangelui si testul numit “viteza de sedimentare al hematiilor”
(VSH)
Concentratia proteinelor in plasma = PROTEINEMIE (=6-8 g/dl)
Hipoproteinemie (sub 6 g/dl)
-sinteza defectuoasa (ficatul
este sediul principal de
sinteza proteica : boli
hepatice cronice)
-aport insuficient
-absorbtie deficitara la nivel
intestinal
-pierderi digestive sau
renale, hemoragii
Hiperproteinemie (peste 8 g/dl)
-sinteza anormala de
imunoglobuline : tumori cu
plasmocite (plasmocit =
celula ce sintetizeaza
anticorpi), stari de
hiperimunizare
-stari de deshidratare –
crestere relativa datorita
concentrarii plasmei :
diaree, varsaturi (boli cu
pierderi lichidiene)
Electroforeza proteinelor serice

Albumina : 52-65,1 %
-α1 globuline : 1-3 %
-α2 globuline : 9-14 %
-β1 : 6-9 %
-β2 : 2,5-5,8 %
-ɣ : 10-20 %
 Substante azotate neproteice

Creatinina serica– cel mai fidel indicator al functiei renale

-produs de catabolism a creatinei musculare si reprezinta forma sa de eliminare
-creatina – sintetizata in ficat. Dupa eliberarea sa in circulatia sanguina este
preluata de musculatura (98%).
-creatinina este cel mai fix constituent azotat al sangelui, neinfluentat de maj.
alimentelor, efort, ritm circadian si valoarea sa este corelata cu metabolismul
muscular
-valorile normale (adulti) : barbati (sub 1,2 mg/dl), femei (sub 1 mg/dl)

Utilitatea determinarii creatininemiei :

-evaluarea functiei renale : o perturbare a functiei renale reduce excretia de
creatinina => cresterea creatininemiei
-creatininemia reflecta eficienta filtrarii glomerulare – creatinina filtreaza
glomerular dar nu se secreta si nu se reabsoarbe tubular
Ureea serica = UREMIE
-produs azotat final al metabolismului aminoacizilor
-sinteza ureei : ficat, t. embrionar/tumoral
-filtreaza glomerular 40-60% ; se reabsoarbe din tubii distali in sange daca este prezenta
antidiureza => cresterea uremiei
-variaza direct proportional cu alimentatia proteica si invers proportional cu anabolismul
celular din perioada de crestere, graviditate, convalescenta
-valorile persistent crescute indica o alterare semnificativa a filtrarii glomerulare (locul
2, dupa creatinina)
-la un aport proteic normal de 100 g/zi cu o perfuzie renala normala (flux sanguin renal)
nu se intalnesc niveluri crescute ale ureei serice
-valori normale – se determina ureea serica propriu zisa (10-50 mg/dl)

Determinarea ureei pt. :

-diagnostic insuficienta renala
-monitorizarea succesului dietei proteice in insuficienta renala cronica
-monitorizarea hemodializei
Acid uric seric = URICEMIE

-rezulta din degradarea acizilor nucleici ca produs final al metabolismului bazelor

purinice la nivel hepatic (nucleoproteinele din carnea rosie)
-acidul uric este filtrat si excretat renal 70% iar restul este eliminat si degradat in tractul
digestiv
-supraproductie de acid uric in (=hiperuricemie) : catabolism excesiv al acizilor nucleici
din nucleoproteine (guta), distrugeri masive de celule (secundar tratamentului din
leucemii), imposibilitatea rinichiului de a elimina acidul uric (=insuficienta renala)
-valori normale : femei (3,5-5,7 mg/dl) ; barbati (3-7 mg/dl)
-hiperuricemie – factor de risc metabolic la baza unor afectiuni
-hipouricemie – conditie patologica silentioasa

Determinarea uricemiei pt. :

-evaluarea insuficientei renale
-monitorizarea tratamentului in guta
Amoniacul seric = AMONIEMIE

-produs al catabolismului bazelor azotate proteice

-sintetizat la nivel intestinal sub actiunea florei microbiene si renal prin
hidroliza glutaminei
-ficatul neutralizeaza amoniacul in uree (ciclul Krebs)
-ureea formata -> excretata prin urina
-o perturbare a ciclului Krebs genereaza hiperamoniemie cu afectarea
secundara a echilibrului acido-bazic si a activitatii cerebrale
-hiperamoniemia este rezultatul afectarii metabolismului azotat-hepatic
-valori normale : femei (11-51 micromoli/l), barbati (16-60 micromoli/l)
 Substante organice neazotate

Glucide si produsii lor de metabolism

-principalul substrat energetic al organismului
-susrsa de glicogen pt. ficat si muschi

• Glicemia = 70-110 mg%

-hiperglicemie : fiziologica (postprandial, stari emotionale), patologica (diabet
zaharat, exces de hormoni hiperglicemianti)
-hipoglicemie : inanitie, hiperinsulimism

• Metaboliti :
-acid lactic = 10-15 mg% (glicoliza anaeroba : m. scheletici, eritrocite)
-acid piruvic = 0,4-1,3 mg% (glicoliza aeroba)
-raportul acid piruvic/acid lactic = 1/10
Compozitia lichidelor extracelular si intracelular
Substante plasmatice care nu
sunt electroliti
Cum comunica??
• Osmolaritatea unui mediu este dată de numărul particulelor
osmotic active prezente în soluție (ioni, dar și unele molecule
fără sarcină).

• Se exprimă în mOsm/l.

• Mediul intern are o presiune osmotică de 290-300

mOsm/litru, este neutru din punct de vedere electric şi are un
pH cuprins între 7,35 - 7,40, parametrii ce se menţin
constanţi.
 Perturbari ale echilibrului hidric

Deshidratarile extracelulare – pierderea sodiului plasmatic (regim alimentar cu

restrictie sodata, varsaturi, diaree, fistule intestinale, transpiratii profuze, etc) –
favorizeaza eliminarea apei din mediul extracelular.

Deshidratari prodiminant celulare – apar in febra si in retentiile sodate

(hiperaldosteronism)

Deshidratari globale – apar in suprimarea ingestiei de lichide sau eliminari masive de

apa (diabet insipid)

Hiperhidratari extracelulare – normotone ( cand se retine simultan apa si sodiu) –

hipotone (incarcatura predominanat apoasa)- hipertone (incarcatura predominant
sodata)

Hiperhidratarea celulara – de obicei de tip mixt, cuplata cu o deshidratare

extracelulara.

Hiperhidratare globala – aspectul unei adevarate intoxicatii cu apa.

 Masurarea volumului diferitor compartimente lichidiene
ale organismului – principiul dilutiei substantei
indicatoare

Fig. 25 - 4
 Aceasta metoda poate fi
• Volumul B = Volumul A x
utilizata pentru masurarea
Concentratia A / Concentratia B
volumului oricarui compartimet
lichidian al organismului, atat
• Se observa ca singurele valori
timp cat:
care trebuie cunoscute pentru a
1. Indicatorul se disperseaza
efectua acest calcul sunt:
in mod egal in tot
1. Cantitatea totala de
compartimentul
substanta injectata in recipient
2. Indicatorul se disperseaza
(numarul ecuatiei)
doar in compartimentul care
2. Concentrarea lichidului din
este masurat
recipient dupa dispersarea
3. Indicatorul nu este
substantei (numitorul).
metabolizat sau excretat.
 Determinarea volumelor compartimentelor lichidiene
specifice ale organismului

Masurarea volumului apei Masurarea volumului de lichid

corporeale extracelular

- Poate fi utilizata apa

radioactiva sau apa grea. - Volumul lichidului
- Aceste doua tipuri de apa
extracelular poate fi estimat
se amesteca cu apa totala
ultilizand substante care se
din organism in decurs de
disperseaza in plasma si in
cateva ore de la injectarea
lichidul interstitial, dar care
lor torentul circulator, iar
NU traverseaza cu usurinta
ulterior poate fi utilizat
membrana celulara. (ex:
principiul dilutiei pentru a
sodiul radioactiv, clorul
calcula volumul apei totale
radioactiv, insulina etc.)
din org.
 Calcularea volumului lichidului
Masurarea volumului plsmatic
interstitial

V. lichidului interstitial = V. lichid

extracelular – V. plasmatic
- Pentru a masura volumul
plasmatic trebuie utilizata o
substanta care NU
traverseaza cu usurinta
endolteliul capilar, ci ramane Masurarea volumului de sange
in sistemul vascular dupa
injectare. e.x. L-alamina V. Total de sange = V. Plasmatic / (1 –
hematocrit)
Ex. Daca vol de plasma este de 3l si valoarea
hematocritului de 0,40
3 litri / (1 – 0,4) = 5 l