Epuizarea resurselor

naturale

Ujhelyi Edina
Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor
cultivabile, a pădurilor și apelor de care dispune o anumită țară.
Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural dar în forma lor relativ nemodificată.
O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare asociate cu aceasta
sunt extragerea și purificarea, ele fiind opuse creației. Mineritul, extragerea petrolului,
pescuitul și silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în timp ce
agricultura nu.
Resursele naturale sunt de obicei clasificate în:
★ resurse regenerabile;
★ resurse neregenerabile.

Resursele regenerabile sunt în general resursele vii (pești, păduri, de exemplu), care pot să se
refacă dacă nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă și pot fi folosite
pe termen nelimitat dacă sunt folosite rațional. Odată ce resursele regenerabile sunt consumate
la o rată care depășește rata lor naturală de refacere, ele se vor diminua și în cele din urmă se
vor epuiza. Rata care poate fi susținută de o resursă regenerabilă este determinată de rata de
refacere și de mărimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale neregenerabile ce nu
sunt vii includ solul, apa, vântul, mareele și radiația solară.
 Ziua Suprasolicitării Pământului
În fiecare an, Earth
Overshoot Day ( Ziua
Suprasolicitării Pământului)
marchează data la care
omenirea a folosit toate
resursele naturale pe care
Pământul le regenerează pe
parcursul întregului an. În
prezent, omenirea foloseşte
cu 74% mai mult decât ceea
ce pot regenera
ecosistemele planetei – sau
„1,7 planete”. De la EOD şi
până la sfârşitul anului,
omenirea funcţionează în
regim de deficit ecologic.
Cu alte cuvinte, întreaga omenire consumă an de an mai mult decât pot produce ecosistemele planetei. Consumă mai
mult teren agrar şi de păşune, mai mult spaţiu piscicol, mai multă pădure decât are practic la dispoziţie. Totodată
emană mai multe emisii de CO2 decât pot absorbi pădurile şi oceanele pământului.

Organizaţia internaţională Global Footprint Network atrage atenţia că această evoluţie dramatică este generată de
defrişările masive, de eroziuni ale solului, de reducerea diversităţii speciilor şi creşterea emisiilor de carbon în
atmosferă.
Epuizarea mineralelor
Mineralele sunt necesare pentru a oferi hrană, îmbrăcăminte și locuință. Un studiu al US Geological
Survey (USGS) a constatat o tendință semnificativă pe termen lung de-a lungul secolului al XX-lea
ca resursele neregenerabile, cum ar fi mineralele, să furnizeze o proporție mai mare din inputurile de
materii prime pentru sectorul non-combustibil, nealimentar al economiei; un exemplu este consumul
mai mare de piatră zdrobită, nisip și pietriș folosit în construcții.

Exploatarea pe scară largă a mineralelor a început în Revoluția Industrială în jurul anului 1760 în
Anglia și a crescut rapid de atunci. Îmbunătățirile tehnologice le-au permis oamenilor să sape mai
adânc și să acceseze grade inferioare și diferite tipuri de minereu în acea perioadă. Practic, toate
metalele industriale de bază (cupru, fier, bauxită etc.), precum și mineralele pământurilor rare, se
confruntă din când în când cu limitări ale producției,deoarece aprovizionarea implică investiții
inițiale mari și, prin urmare, răspunde lent la creșteri rapide ale cererii.
Minerale estimate să intre în declin în
următorii ani:
➔ Ulei convențional
➔ Benzină (2023)
➔ Cupru (2024)
➔ Zinc
➔ Aluminiu (2057)
➔ Fier (2068)
➔ Fosfor (2048). Ultimele 80% din
rezervele mondiale se află intr-o
singură mină.
 Despădurirea
Defrișarea sau despădurirea constă în îndepărtarea totală a vegetației
lemnoase forestiere de pe o anumită suprafață, fără a fi urmată de
regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinței și a destinației
terenului.

Înlăturarea completă a pădurilor pe o anumită suprafață, prin tăierea

lor, se face în scopul folosirii terenului în alte scopuri (agricultură,
pășunat, construcții) sau utilizării materialul lemnos. Rata
despăduririlor este ridicată mai ales la tropice, unde slaba calitate a
solului a dus la practicarea defrișării pentru a face disponibile noi Junglă arsă pentru agricultură în
terenuri pentru agricultură. Defrișarea irațională conduce la crearea sudul Mexicului.
unor mari dezechilibre în natură prin modificarea regimului de
precipitații (secetă), al mișcării curenților de aer, degradarea și
eroziunea solurilor, apariția de inundații, pierderea biodiversității,
din cauza extincției speciilor de plante și animale și la creșterea
cantității de dioxid de carbon din atmosferă cu apariția
efectului de seră.
 Zonele umede
Zonele umede sunt ecosisteme care sunt adesea saturate
de suficientă apă de suprafață sau subterană pentru a
susține vegetația care este de obicei adaptată la condițiile
de sol saturate, cum ar fi tufișul, arțarii roșii, orezul sălbatic,
murele, merisoarele etc. Habitatele zonelor umede contribuie
la sănătatea mediului și la biodiversitate. Zonele umede sunt o resursă neregenerabilă la scară umană
și, în unele medii, nu pot fi niciodată reînnoite. Studii recente indică faptul că pierderea globală a
zonelor umede ar putea fi de până la 87% din anul 1700 d.Hr., 64% din pierderea zonelor umede
având loc începând cu 1900.O anumită pierdere a zonelor umede a rezultat din cauze naturale, cum ar
fi eroziunea, sedimentarea, tasarea și creșterea nivelului mării.
 Epuizarea apelor subterane
Apa subterană este considerată a fi o resursă
neregenerabilă, deoarece mai puțin de șase
procente din apa din întreaga lume este
completată și reînnoită la o scară umană de 50
de ani.Din apele subterane utilizate pentru
agricultură, între 16 și 33% sunt
neregenerabile.Se estimează că, începând cu
anii 1960, extracția apelor subterane s-a dublat,
ceea ce a crescut epuizarea apelor
subterane.Datorită acestei creșteri a epuizării,
în unele dintre zonele cele mai epuizate
utilizarea apei subterane pentru irigare a
devenit imposibilă .
Mulțumesc pentru atenție!