Călătoriile lui Fernando

Magellan și David Livingstone

Autor: Cotoman Eleonora
 Fernando Magellan

• Fernando Magellan născut în nordul Portugaliei în

preajma lui 1480 și decedat pe insula Mactan din
Filipine la 27 aprilie 1521), a fost un navigator și
explorator portughez din epoca Marilor Descoperiri.
Este cunoscut pentru prima circumnavigație din
istorie — după ce a navigat către vest până la
Moluce, descoperind în drumul lui strâmtoarea care
astăzi îi poartă numele.
• În secolul al XV-lea, faptul că Pământul este rotund
era știut încă din Antichitate.

This Photo by Unknown Author is licensed under

 Călătoria lui Fernando Magellan
• Fernando Magellan (în unele surse, Ferdinand Magellan) a rămas
cunoscut în istorie ca fiind primul explorator european care condus o
expediție în jurul lumii, primul care a descoperit o cale de acces din
Atlantic către „Marea Sudului a lui Balboa” (Pacificul) prin periculoasa
strâmtoare din Țara de Foc și primul care s-a încumetat să traverseze
imensa și pustia întindere de apă a oceanului Pacific.
• În secolul al XVI-lea, până ce europenii începeau să dezlege tainele din
afara continentului lor, toate călătoriile peste oceane aveau o semnificație
deosebită, dar au existat și unele care nu doar că s-au soldat cu descoperiri
foarte importante, dar povestea lor pare desprinsă din romanele de aventuri –
călătoria lui Magellan în jurul lumii este una dintre acestea.
• Detaliile biografice care țin de cariera de explorator fac din Fernando Magellan
probabil unul dintre cei mai mari aventurieri ai vremii sale. În zilele noastre, a călători
pe tot cuprinsul planetei și să vezi tot ceea ce îți propui nu este deloc o dificultate și
aproape că nici nu mai e ceva ce impresionează, dar în secolul al XVI-lea, când cel mai
rapid mijloc de transport, dar și cel mai periculos era velierul (corabia cu pânze),
realizăm că descoperirea unei simple insule aflată la capătul lumii cunoscute era o faptă
ce nu trebuia uitată.
 O viață de aventurier
• Încă de la începtul carierei sale, în 1504, Magellan a fost un aventurier:s-a înrolat ca
voluntar într-o călătorie spre India, în 1509 a fost rănit în bătălia de la Diu, dar aceasta nu l-
a împiedicat să se îmbarce în același an pentru o altă călătorie spre Insulele Mirodeniilor
(Insulele Moluce), numai că expediția a fost atacată și oprită la Malacca. În 1510 s-a
remarcat în mod deosebit prin serviciile aduse Coroanei Regale portugheze, iar meritele i-
au fost recunoscute oferindu-i-se rangul de căpitan. De asemenea, a contribuit și s-a distins
din nou în cucerirea Malaccăi, dându-i-se sarcina de a aduce rapoarte despre mirodeniile
găsite în Insulele Moluce.
• Imediat după sosirea în Portugalia, în 1512, a participat la o expediție de cucerire a orașului
Azamor din Maroc, dar aici a fost rănit grav, rămânând șchiop pe viață. Fiind acuzat că ar fi
făcut comerț cu maurii, Magellan a căzut în dizgrația regelui portughez, dându-i de înțeles
că țara nu mai avea nevoie de serviciile lui. Acest lucru n-a făcut decât să rănească orgoliul
exploratorului, determinându-l să renunțe la cetățenia portugheză și să-și ofere serviciile
Curții Regale a Spaniei care a primit cu brațele deschise un om cu o asemenea experiență
pe mare.
 Un plan îndrăzneț

• Luând exemplul predecesorului său, Columb, Magellan i-a prezentat regelui Spaniei, Carol al V-
lea, zis Carol Quintul, un plan prin care dorea să ajungă în Insulele Mirodeniilor prin vest. Exista
însă o problemă mult mai mare decât în timpul lui Cristofor Columb în sensul că acum se știa că
există un Ocean Atlantic și o intindere imensă de uscat dincolo de acesta, uscat care se preconiza
că s-ar întinde de la nord la sud blocând orice cale de acces, în special în sud – pentru multți era
și mai improbabil să se poată ajunge în Indiile Orientale prin vest, dar nu și pentru Magellan. El
credea cu certitudine că există o trecătoare prin America de Sud, chiar dacă nu fusese descoperită
încă vreuna – chiar declarase cu fermitate că era dispus să navigheze până la 75º latitudine sudică
dacă va fi nevoie, până ce va găsi calea de acces.
• Totuși, Magellan nu era un visător;el își planificase bine călătoria și se consultase în prealabil cu
astronomul Faleiro și se asigurase că va fi finanțat de Christopher de Haro (care de altfel și el îi
purta pică regelui portughez). Prin semnarea unei convenții cu regele Carol Quintul, Magellan și
Faleiro, amândoi sub funcția de căpitan general, urmau să primească 5% din profiturile
expediției, iar teritoriile cucerite intrau sub propria lor guvernare, urmând să le rămână și
moștenitorilor lor.
 Pornind într-o expediție istorică
• Magellan a pornit în călătorie pe 10 august 1519 din Sevilla, cu cinci corăbii și 270
de oameni în total, dar fără Faleiro care s-a hotărât să nu mai meargă după ce își
făcuse horoscopul și aflase că această expediție i-ar putea fi fatală;presupunerile
sale se vor dovedi destul de aproape de adevăr – din cele cinci nave, doar una
singură, „Vittoria”, se va mai întoarce din călătorie.
• Magellan a navigat spre sud de-a lungul coastei Argentinei, unde a întâlnit grupuri
de băștinași pe care i-a numit „patagonezi”, adică „picioare mari” – întreaga
regiune o va numi de altfel Patagonia. Desigur, călătoria nu a fost lipsită de tot felul
de pericole, printre care revolta echipajelor, cea mai grea provocare pentru un
căpitan aflat în mijlocul unei călătorii importante. Surprinzător, acesta a găsit mult
așteptata trecătoare care i-a oferit calea de acces către o provocare mult mai mare –
trecătoarea îi poartă și astăzi numele:Strâmtoarea Magellan, o zonă înșelătoare,
deosebit de periculoasă pentru nave;avea să rămână spaima navigatorilor multe sute
de ani de aici înainte. Strâmtoarea desparte masa continentală a Americii de Sud de
Țara de Foc;mult timp s-a crezut că aceasta din urmă era de fapt promontoriul cel
mai nordic al unui continent sudic uriaș;ulterior s-a dovedit că nu este decât o
insulă.
 Pierduți în mijlocul oceanului necunoscut
• Mica flotă începea deja să se destrame foarte rapid:prima avea să fie distrusă, a doua s-a
întors în Spania, iar cea de-a treia a trebuit să fie incendiată și scufundată deoarece
muriseră atât de mulți oameni încât mai rămăsese echipaj suficient doar pentru două
corăbii. În final și acestea se vor despărți, una dintre ele fiind capturată de portughezi.
• Când au ieșit în cele din urmă în imensa Mare a Sudului a lui Balboa, Magellan a numit-o,
parcă o dată pentru totdeauna, Oceanul Pacific. Acesta s-a dovedit însă ultima și cea mai
mare provocare a expediției deoarce nu se așteptase nimeni ca gigantica masă de apă care
se afla în fața lor să fie atât de vastă, o întindere pustie de apă sărată care te farmecă prin
frumusețea ei, dar care te ucide lent odată ce rămâi fără provizii (sau rapid dacă ai
„noroc”). Magellan a avut nevoie de 98 de zile pentru a traversa Oceanul Pacific iar în
toată călătoria sa nu a întâlnit decât două mici insule, sterpe și pustii (cel puțin pe ruta pe
care a urmat-o el). Echipajul rămas a suferit cumplit din cauza lipsei de alimente
proaspete, de apă potabilă proaspătă și a scorbutului, oamenii fiind nevoiți să mănânce
talaș, piei de vită și șobolani.
 Sfârșitul odiseei
Abia într-un final au ajuns pe arhipelagul Guam,
în niște insule locuite de băștinași sălbatici,
periculoși – exploratorul a numit aceste insule
Ladrones. Cu toate că Magellan avea să își
găsească sfârșitul într-o luptă cu niște băștinași
din Filipine, corabia comandată de ultimul
căpitan supraviețuitor, Juan del Cano a reușit să
se întoarcă în Spania cu o mare încărcătură de
cuișoare pe 6 septembrie 1522, devenind astfel
primul om care a călătorit în mod efectiv în jurul
lumii într-o singură expediție. Din cei 270 de
oameni, doar opt au mai revenit în viață în
Spania;Magellan nu a mai apucat să se întoarcă,
dar a murit la Mactan, aflat puțin mai la vest de
longitudinea celui mai îndepărtat punct din est la
care ajunsese cu câșiva ani în urmă, adică în
Insulele Moluce – astfel, am putea spune că
Magellan a realizat ocolul Pământului. Călătoria
sa se înscrie alături de cele mai importante
expediții din istorie, demonstrându-se pentru
prima dată că Pământul este sferic și totodată
descoperindu-se Patagonia, Strâmtoarea
Magellan și revelându-se imensitatea Oceanului
Pacific, denumire dată tot în cadrul acestei
 • Descoperitorul viitor a fost născut pe 19 martie
1813 în satul Blantyre lângă Glasgow (Scoția).
Familia lui era săracă, tatăl său vânduse ceai pe
stradă și băiatul trebuia să meargă la muncă la o
David Livingstone fabrică locală de țesut la vârsta de 10 ani. La
primul salariu, David Livingstone, a cărui
biografie este descrisă în articol, a cumpărat un
manual de gramatică latină. În ciuda faptului că
a muncit din greu între orele 6 și 8, a găsit timp
să studieze independent. Și apoi băiatul a
început să meargă la școala de seară, unde a
studiat nu numai limba latină, ci și limba greacă,
matematică și teologie. Băiatul a fost foarte
îndrăgit de lectură, în special de poeții clasici
din literatura de știință originală și populară și
din descrieri de călătorie.
 CUM A FOST SCOPUL ÎNTREGII VIEȚI

• La vârsta de 19 ani, David Livingstone a primit o promovare. Aceasta a

dus la adăugarea unui salariu, pe care la folosit pentru a studia la o
universitate medicală. După 2 ani a obținut un doctorat. În acest
moment, biserica engleză a lansat o campanie de propagandă activă
pentru atragerea voluntarilor în munca misionară. După ce a pătruns în
această idee, David a studiat în profunzime teologia și în 1838 a primit
ordinul unui preot și a solicitat aderarea la Societatea Misionară din
Londra. În același timp, tânăr preot și medic s-au întâlnit cu misionarul
Robert Moffet, care a lucrat în Africa și care ia convins pe Livingstone
să-și îndrepte privirea spre Continentul Negru.
 ÎNCEPUTUL UNEI CĂLĂTORII MINUNATE DE-A
LUNGUL VIEȚII
• La sfârșitul anului 1840, călătorul de 27 de ani naviga pe o navă în Africa. În timpul
călătoriei, el nu a pierdut timpul în zadar, stăpânind înțelepciunea navigației și
studiind modul de determinare corectă a coordonatelor punctelor de pe Pământ.
• Un bărbat a aterizat în Cape Town (coasta Africii de Sud) pe 14 martie 1841. Decât
să se pregătească pentru cauza vieții sale, David Livingston sa stabilit printre
aborigani și a început să-și studieze limba și obiceiurile. Șase luni mai târziu a vorbit
liber cu sălbaticii, care în viitor era foarte util pentru el să stabilească contacte cu
triburi diferite, în timp ce se îndreptau mai adânc în continent.
• David nu a stat liniștit. Se îndreptă încet, dar în mod constant, stabilindu-se pentru
un timp în tribul următor, familiarizându-se cu obiceiuri noi, făcând note în jurnale.
Până în vara anului 1842, Livingston a depășit o parte semnificativă a deșertului
Kalahari. Până în prezent, niciun european nu a trecut înainte de el.
 DESCHIDEREA LACULUI NGAMI
• În afară de activitățile misionare, în ciuda tuturor dificultăților, David Livingstone nu a uitat de
activitatea de cercetare. Descoperirile pe care le-a făcut în timpul expedițiilor lungi, trecând treptat
de la sud la nord de-a lungul continentului.
•
1 iunie 1849, călător curajos împreună cu soția sa, copiii și câțiva tovarăși au călătorit prin Kalahari până la
râul Zambezi, locația aproximativă a cărora a fost menționată pe hărțile din Africa de Sud din Evul Mediu.
Livingston a fost determinat să indice coordonatele exacte ale fluviului, să-și exploreze canalul, să găsească
gura și sursa.
• Călătoria lungă a durat până la 30 de zile, a fost obositoare și foarte grea, mai ales pentru Mary și pentru
copii. Când călătorii au venit la râu, bucuria lor nu era limitată. Aici au întâlnit triburile baclașarilor și
bushmenilor, care au primit cu bucurie pe străini cordial, și-au umplut proviziile și au dat escortele.
Călătorii și-au continuat călătoria pe râu și, la 1 august 1949, au plecat spre Lacul Ngami, care până acum
nu fusese niciodată cunoscut vreunui european.
• Pentru această deschidere, David Livingston a primit o medalie de aur de la Societatea geografică regală și
a primit un premiu mare în bani.
• După toate aventurile, membrii expediției s-au întors în siguranță la misiunea din Kolobeng.
LACUL DILOLO ȘI CASCADA VICTORIA

În 1852, Livingston și-a trimis soția și fiii în Scoția, iar

el însuși cu un nou entuziasm sa mutat în inima
continentului negru sub motto-ul: "Voi deschide Africa
sau voi muri".
În timpul călătoriei din 1853-1854. Valea râului
Zambezi, afluenții săi, a fost investigată. Evenimentul
principal al expediției a fost descoperirea lacului Dilolo
în 1854, pentru care misionarul a primit o altă medalie
de aur de la Societatea geografică.
Continuarea călătoriei lui David Livingston a sugerat
găsirea unui drum convenabil spre est spre Oceanul
Indian. În toamna anului 1855, o mică detașament sa
mutat din nou pe râul Zambezi. Câteva săptămâni mai
târziu, pe 17 noiembrie, o imagine incredibilă a apărut
înaintea ochilor călătorilor: o cascadă magnifică de 120
de metri înălțime și 1800 de metri lățime. Aborigenii au
numit-o "Mosi wa tunia", ceea ce înseamnă "apă
rătăcită". Acest fenomen grandios al naturii, David a
numit-o pe Victoria în onoarea Reginei Angliei. Astăzi,
la cascadă este un monument al curajosului explorator
scoțian din Africa.
 • IEȘIȚI ÎN OCEANUL INDIAN. ÎNAPOI ACASĂ
•
Continuând studiul lui Zambezi, misionarul a atras atenția asupra manșetei nordice
și de-a lungul ei a ajuns la gura râului, ajungând pe coasta Oceanului Indian. 20 mai
1856, tranziția grandioasă a continentului african de la Oceanul Atlantic la Oceanul
Indian a fost finalizată.
• Începând cu data de 9 decembrie 1856, soția reginei David David Livingston a
revenit în Marea Britanie. Ce a descoperit acest călător și un misionar neobosit în
Africa? Despre toate aventurile și descoperirile sale geografice, el a scris o carte în
1857. Taxa de la editură a permis să ofere o bună soție și copii. David a primit
premii și titluri, a primit o audiență la Regina Victoria, a ținut o conferință la
Cambridge, a făcut apel la tinerii locali să cheme la misionare și să lupte împotriva
comerțului cu sclavi.
• De la 1 martie 1858 la 23 iulie 1864, David Livingston a făcut cea de-a doua călătorie
A DOUA CĂLĂTORIE ÎN AFRICA

în Africa, în care au mers împreună cu soția, fratele și fiul său mijlociu.

• În timpul expediției, Livingston a continuat studiul Zambezi și afluenții săi. 16
septembrie 1859, a deschis lacul Nyasa, a specificat coordonatele râurilor Shire și
Ruvuma. În timpul călătoriei a fost colectat un bagaj imens de observații științifice în
domenii precum botanica, zoologia, ecologia, geologia, etnografia.
• Expediția, în plus față de impresiile vesele ale descoperirilor noi, a adus lui
Livingston două nenorociri: la 27 aprilie 1862, soția sa a murit din cauza malariei,
puțin mai târziu David a primit vestea despre moartea fiului său cel mare.
• După ce sa întors acasă, misionarul, co-autor al fratelui său în vara lui 1864, a scris o
altă carte despre Africa.
 • A TREIA CĂLĂTORIE SPRE CONTINENTUL NEGRU
• Din 28 ianuarie 1866 până la 1 mai 1873, un cunoscut cercetător a făcut a treia și ultima călătorie pe
continent. Aprofundând în stepele Africii Centrale, a ajuns în regiunea Marilor Africane, a explorat
Tanganika, râul Lualaba și a căutat izvorul Nilului. Pe parcurs, a făcut imediat două descoperiri tari:
8 noiembrie 1867 - Lacul Mveru și 18 iulie 1868 - Lacul Bangweulu.
• Dificultățile de călătorie au epuizat sănătatea lui David Livingston și, brusc, sa îmbolnăvit de febra
tropicală. Acest lucru la obligat să se întoarcă în tabăra din satul Ujiji. Pentru exploratorul extenuat și
epuizat, pe 10 noiembrie 1871, a venit în mod neașteptat ajutorul în persoana lui Henry Stan, care a
fost echipat în căutarea unui misionar creștin din ziarul "New York Harold". Stan a adus
medicamente și produse, așa că David Livingstone, a cărui biografie scurtă este descrisă în articol, a
continuat să se recupereze. Curând a reluat cercetarea, dar, din păcate, pentru o scurtă perioadă de
timp.
• La 1 mai 1873, un misionar creștin, un luptător împotriva comerțului cu sclavi, un explorator
renumit al Africii de Sud, descoperitorul multor obiecte geografice, David Livingston, a murit. Inima
lui într-o cutie de tablă de făină înflorită cu onoruri în Chitambo sub un copac mare de mvula.
Corpul conservat a fost trimis acasă și la 18 aprilie 1874 a fost îngropat în Westminster Abbey.
 • Încheiere
• Aceste personalități au fost foarte importante, ei au
descoperit lucruri importante în domeniul geografiei și
multor altora și vor rămâne mereu în istorie.