CULTURA NOUA PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Alexandru Ţîrdea, anul I, grupa D

Importanţa studierii culturii arheologice Noua rezidă în faptul că situarea acesteia la

finalul epocii bronzului târziu şi începutul Hallstattului coincide cu momentul în care pe
teritoriul ţării noastre apar populaţiile care vor da naştere, mai târziu, grupului etnic geto-dac.
Studierea culturii Noua aduce răspunsuri la întrebările legate de modul în care s-au închegat
diferitele grupuri etnice prezente pe teritoriul României, oferind o viziune de ansamblu asupra
unui fenomen de sinteză culturală care a produs primele etnii importante din partea răsăriteană
a Europei. Prin complexitatea problemelor pe care le aduce în discuţie, cultura Noua iese din
sfera spaţiului carpato-dunarean, ilustrând un fenomen istoric universal, nu doar o parte a
evoluţiei istorice de pe teritoriul românesc.1
Cultura Noua, pe cât de importantă este pentru spaţiul carpatic, pe atât de neglijată a
fost de cercetătorii istorici. Principalul exeget al acestei teme este Adrian C. Florescu, care a
realizat o monografie a culturii Noua, publicată în revista Arheologia Moldovei, în 1964. Din
păcate, respectiva ediţie este o veritabilă raritate, motiv pentru care singura modalitate prin
care a putut fi realizată lucrarea de faţă a fost culegerea informaţiilor răsfirate disponibile în
numeroase alte cărţi şi reviste de specialitate, majoritatea având ca referinţă centrală
materialul scris de A.C. Florescu.

ORIGINEA
Cultura Noua s-a dezvoltat pe un fond preexistent, aparţinând culturilor din bronzul
mijlociu (cu precădere Monteoru, Costişa-Komariv). În urma contactului cu elemente
provenite din cultura Sabatinovka, prezentă pe teritoriul actual al Ucrainei, s-a format cultura
Noua.2 În bronzul târziu şi în Hallstatt au existat mişcări masive de populaţii, astfel că dinspre
bazinul Volgăi, acolo unde sălăşluia cultura Srubno-Hvaliansk, s-au produs migraţii spre vest,
către râurile Dniepr şi Bug, în vreme ce alte populaţii au continuat deplasarea până în zona
Carpaţilor, întâlnind populaţii locale din sud-estul actualului teritoriu ucrainean şi din spaţiul
carpato-danubian, declanşându-se o sinteză etnică, astfel fiind creat ceea ce astăzi numim

1
Adrian C. Florescu, Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România. Aşezări şi necropole, CCDJ, IX, 1991,
p. 16.
2
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea
timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 281.

1
complexul cultural Noua-Sabatinovka, atestat în Moldova.3 Istoricii utilizează frecvent
noţiunea de complex arheologic atunci când studiază una dintre cele două culturi datorită
faptului că între ele există numeroase asemănări. Mult timp s-a crezut că elementele culturii
Noua nu existaseră în Dobrogea, însă descoperirile ulterioare au dovedit faptul că şi în această
zonă sunt observabile aşezările şi ceramica specifice culturii Noua, dar cu mici diferenţe,
ajungându-se la concluzia existenţei unei culturi diferite în această regiune4, motiv pentru care
complexul arheologic mai devreme amintit poarta astăzi denumirea Noua-Sabatinovka-
Coslogeni. Referindu-ne strict la cultura Noua, la naşterea acesteia au participat cultura
Monteoru, responsabilă de imprimarea unui aspect original, numit moldovenesc, apoi culturile
Costişa şi Wietenberg. Aceasta din urmă a introdus în cadrul culturii Noua elemente
transilvănene. Se presupune, de asemenea, şi participarea culturii Tei la acest proces
5
îndelungat. Aşadar, observăm că această cultură este rezultatul influenţelor provenite nu
doar din partea răsăriteană, ci şi din partea celor mai importante aşa-numite “culturi clasice” 6
ale bronzului de pe teritoriul României.

EVOLUŢIA CULTURII
Cultura Noua (denumită astfel după o suburbie a oraşului Braşov, unde a fost
descoperit un mormânt datând din această perioadă istorică7) aparţine perioadei târzii a epocii
bronzului şi celei de tranziţie spre epoca fierului, suprapunând cultura Monteoru (faza finală),
culturile Costişa şi Wietenberg şi fiind suprapusă, la rândul ei, de orizontul hallstattian vechi
canelat.8 Din punct de vedere cronologic, există două faze în evoluţia culturii Noua, deosebite
prin felul aşezărilor şi al necropolelor. Prima fază (Noua I) este situată la trecerea din bronzul
mijlociu la cel târziu, în vreme ce faza a doua (Noua II) apare în perioada finală a bronzului.
Există şi teorii legate de o a treia perioadă, contemporană cu debutul Hallstattului în vestul
ţării, dar încă nu putem demonstra pe baza dovezilor o asemenea afirmaţie. 9 Cu toate că epoca

3
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Reflexions concernant le complexe Noua-Sabatinovka-Coslogeni en contexte
europeen, CCDJ, X, 1993, p. 9.
4
Sebastian Morintz, Niţă Anghelescu, O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura de tip Coslogeni,
SCIVA, 21, 3, 1970, p. 378.
5
Dumitru Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Editura Ştiinţifică, 1966, Bucureşti, p. 211.
6
Petre I. Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, 37, 1, 1986, p. 29.
7
D. M . Pippidi, Noua, în Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1976, Bucureşti.
8
Dumitru Berciu, op. cit., p. 211.
9
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea
timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 285.

2
bronzului este cunoscută lacunar şi inegal, atât din punct de vedere zonal, cât şi al etapelor de
evoluţie10, majoritatea istoricilor acceptă faptul că existenţa culturii Noua are loc în intervalul
cuprins între sfârşitul secolului al XIV-lea şi secolul al XII-lea11, dar este plauzibil să vedem
punctul de plecare al fenomenului Noua încă din secolul al XV-lea BC, cultura dezvoltându-
se în secolele XIV – XII BC şi găsindu-şi sfârşitul la încheierea secolului al XII-lea BC.12

ARIA DE RĂSPÂNDIRE
Cultura Noua este răspândită în Moldova, podişul Transilvaniei şi nord-estul
Munteniei. În Dobrogea întâlnim varianta regională a acestei culturi, cunoscută sub denumirea
de Coslogeni.13 Elementele Noua au fost descoperite şi în afara graniţelor ţării noastre, în mod
special în Republica Moldova, de la Nistrul mijlociu până la Prut, iar în Ucraina începând din
regiunea subcarpatică şi ajungând până în sudul ţării.14 Putem observa că populaţia culturii
Noua obişnuia să ocupe o zonă geografică ce ar putea fi caracterizată de diversitatea formelor
de relief şi a peisajului, arheologii descoperind urmele existenţei acestei culturi în arii de
silvostepa, în zona subcarpatică, precum şi în cea intracarpatică.15 Explicaţia acestui fenomen
este legată de preocuparea predominant pastorală a oamenilor din cultura Noua.

AŞEZĂRI ŞI LOCUINŢE
Culturile Noua, Sabatinovka şi Coslogeni se remarcă prin aşezările de tip sălaş sau
cenuşar, identificate în decursul săpăturilor arheologice efectuate de-a lungul timpului. 16
Referindu-ne strict la cultura Noua, se poate afirma cu siguranţă că numitul tip de locuinţă
este specific acestor populaţii, deoarece urme de cenuşare (zolniki) au fost descoperite în
întreg spaţiul cuprins între Nistrul superior şi mijlociu şi munţii Apuseni.17 Aşezările Noua nu

10
Nicolae Ursulescu, Dragomir Popovici, Contribuții la cunoașterea ritului funerar din bronzul mijlociu în
nordul Moldovei, SCIVA, 38, 1, 1987, Bucureşti, p. 72.
11
D. M . Pippidi, Noua, în Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1976, Bucureşti.
12
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Alexandru Vulpe, Alexandru Avram, Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea
timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 285.
13
D. M . Pippidi, Dicționar de istorie veche a României, Editura Științifică si Enciclopedică, 1976, Bucureşti.
14
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 281.
15
Sebastian Morintz, Niţă Anghelescu, O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura de tip Coslogeni,
SCIVA, 21, 3, 1970, p. 413.
16
Ibidem, p. 404.
17
Ibidem, p. 405.

3
sunt fortificate18, iar tipul predominant de locuinţă este coliba19, cu pereţii şi acoperişul
realizate din nuiele, trestie şi lut.20 Aşezările Noua ocupă poziţii joase, un fapt constatat încă
de la începutul studierii acestei culturi şi explicat prin prisma specificului economic pastoral
al culturii şi nevoia continuă de mari cantităţi de apă. 21 Au fost observate, studiind hărţi ale
distribuţiei aşezărilor Noua, aglomerări de-a lungul arterelor hidrografice, indiferent de ordin,
asemănătoare cu modul de dispunere în cuiburi.22 În afara acestui aspect, se poate observa şi o
anumită predilecţie pentru ocuparea zonelor însorite.23 Din cauza caracterului pastoral al
comunităţilor Noua, aflate mereu în mişcare, dar şi a unei lipse de date exacte, nu se cunosc
ariile pe care le ocupau, în medie, aşezările acestei culturi. Cercetările de suprafaţă au scos la
iveală aşezări care se întind pe distanţe de peste 500 m, de-a lungul aceleiaşi terase (ex: zonele
Pârteştii de Jos, Frătăuţii Noi, Todireşti, toate în Podişul Sucevei), ocupând o suprafaţă de
aproximativ 3-4 ha.24
Asupra numeroaselor cenuşare descoperite în zona ocupată de cultura Noua au existat
polemici, necunoscând-se cu exactitate scopul acestor movile de cenuşă. Istoricii înclină spre
opinia conform cărora aceste aşezări mici, plate sau nivelate, au un scop profan, fiind resturi
de locuinţe şi neavând nicio legătură cu aspectele religioase (sacrificii sau cultul vetrei).25
Sunt menţionate, în interiorul cenuşarelor, precum şi în spaţiul dintre acestea, prezenţa unor
podine din lut, având dimensiuni estimate la cca. 3-4 m, afişând un contur rectangular şi fiind
dispuse la distanţă unele de altele. În unele cenuşare au fost găsite şi amenajări interioare de
tipul vetrelor, amplasate, cu precădere, la marginea podinelor şi mai rar în centrul acestora.26
Podinele locuinţelor erau construite direct pe solul de călcare şi erau realizate din pământ
galben, amestecat cu pleavă şi prundiş bine tasat şi acoperit cu lipituri subţiri din lut şi
pleavă.27 Vatra era mereu construită pe platformă şi amplasată în centrul încăperii. Forma ei
era rotundă, diametrul redus, situat în jurul valorii de 0.7 m, rar ajungând la 1 m.28 Trebuie să
18
Dumitru Berciu, op. cit., p. 211.
19
Ibidem, p. 212.
20
Bogdan Petru Niculică, Epoca mijlocie și târzie a bronzului în Podișul Sucevei. Teză de doctorat, Facultatea
de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2006, p. 203.
21
Bogdan Petru Niculică, op. cit., p. 201.
22
Ibidem, p. 203.
23
Ibidem, p. 202.
24
Ibidem, p. 202-203.
25
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 283.
26
Bogdan Petru Niculică, op. cit., p. 203.
27
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, Geneza culturii Noua în zonele de curbură ale Carpaților răsăriteni,
ArhMold, XIII, 1990, p. 55.
28
Ibidem, p. 55.

4
menţionăm şi faptul că între locuinţe se întâlnesc vetre cu diametrul mai mare decât al acelora
întâlnite în interiorul spaţiilor de locuit, cu un diamentru de cca. 1 – 1.2 m, protejate de
construcţii cu caracter sezonier, care nu erau menite a fi folosite drept locuinţe. Acest tip de
vatră poate fi întâlnit doar în cenuşarele de dimensiuni mari, unde spaţiul dintre locuinţe poate
atinge valori de 6 – 8 m.29 Toate aceste detalii vin în sprijinul ideii conform căreia cenuşarele
reprezintă resturile unor locuinţe utilizate de populaţia culturii Noua. Cu toate acestea, există
şi o teorie originală şi plauzibilă referitoare la semnificaţia cenuşarelor. Eugen Comşa a lansat
ipoteza conform căreia aceste aşezăminte reprezintă nişte depozite ale unor obiecte casnice
aruncate în urma unui proces de curăţenie.30 Incinerarea obiectelor casnice nefolositoare este
un proces care se mai practică şi în zilele noastre, în special în localităţile cu populaţie de
origine turcă din Dobrogea. Este posibil ca ceea ce unii arheologi să considere a fi urme ale
unor aşezări din epoca bronzului să fie doar reminiscenţe ale unor obiecte carbonizate, iar
aşezările propriu-zise să fie încă nedescoperite.31 Ipoteza emisă de Eugen Comsa nu şi-a găsit
încă o demonstraţie ştiinţifică, motiv pentru care o voi considera doar o idee cu caracter
polemic. De altfel, în unele cenuşare descoperite la Cândeşti32 s-au putut observa gropi adânci,
rotunde sau ovale, cu o umplutură constituita din oase, cenuşă, cărbune, cochilii, piese din os
şi chiar bronz,33 aşadar un tip de depozit de reziduuri.

UNELTE
Cultura Noua, deşi situată în Bronzul târziu, se remarcă printr-o sporită producţie de
unelte şi arme de silex (cuţite curbe, vârfuri de săgeată cu baza concavă sau dreaptă), piatră şi,
în mod special, din corn şi os (ace, străpungătoare, seceri, omoplaţi crestaţi). Ca mărime,
statistica ne arată că cele mai multe piese din piatră sunt de mărime mijlocie, urmate de cele
microlitice şi macrolitice.34 Uneltele realizate din bronz sunt mai rare şi se găsesc în estul ariei
de răspândire a culturii Noua, fiind o urmă a influenţei răsăritene asupra populaţiei.35
Explicaţia pentru aparenta lipsă a bronzului şi excesul de unelte din silex, piatră şi os este

29
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 55-56.
30
Christian Schuster, Alexandra Comșa, Traian Popa, The Archaeology of Fire in the Bronze Age of Romania,
Editura Vavila Edinf, Giurgiu, 2001, p. 28.
31
Ibidem.
32
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 54.
33
Ibidem, p. 56.
34
Alexandru Paunescu, Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970, p. 80.
35
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 283.

5
legată de depărtarea comunităţilor culturii Noua de centrele metalurgice aflate în Transilvania,
fapt care a condus la o lipsă acută de cupru în interiorul culturii. 36 Prin această trăsătură,
cultura Noua se distinge în peisajul epocii bronzului, oamenii acestor comunităţi devenind
experţi ai prelucrării osului, lăsând în urmă tipuri unice de creaţii de acest tip: vârfuri de săgeţi
şi cuţite realizate din coastele animalelor şi omoplaţi crestaţi. 37 Această din urmă piesă apare
frecvent în toate complexele de locuire şi putea fi folosită ca daltă sau cuţit răzuitor.38 Un alt
tip de unealtă finită şi des întâlnită este secera-tupik, realizată prin prelucrarea părţii inferioare
a maxilarului de porc sau vită.39 Mai întâlnim şi un alt tip de seceră, foarte bine finisată,
obţinută prin înlăturarea unor părţi laterale ale maxilarului şi conturarea unei curburi
interioare mai accentuate, unealta căpătând forma unui cosor masiv.40 Cuţitele din os erau
realizate pentru scopuri numeroase, deoarece s-au găsit nu doar cuţite utilizate pentru tăiat, ci
şi numeroase cutite-razuitoare, cu lamă dublă, una folosită pentru a tăia, iar cealaltă pentru a
răzui. În repertoriul culturii Noua regăsim şi un tip de cuţit cu mânerul prelucrat într-o daltă.
În general, aceste unelte sunt realizate din coastele animalelor, renunţându-se din start la
capetele osului, după care pornindu-se un proces de ascuţire, încercându-se şi obţinerea unei
curburi a lamei. Porţiunea rămasă neascuţita constituia mânerul.41 În ceea ce priveşte şi alte
tipuri de unelte, în localitatea Cavadineşti, jud. Galaţi, s-au descoperit două părţi laterale de la
o zăbală realizată din psalii de os42, utilizată pentru strunirea cailor. Sunt menţionate şi
spatule, şlefuitoare, precum şi obiecte din os despre al căror scop nu se pot spune prea multe. 43
Pentru muncile agricole erau utilizate tot unelte din os, în unele complexe de locuire găsindu-
se săpăligi lucrate din corn de cerb sau din oase femurale.44
Nu trebuie uitate uneltele din piatră, acestea având, la rândul lor, scopuri variate.
Observăm două mari grupuri de obiecte din piatră: cosoarele şi topoarele–ciocan. Primele
erau realizate din piatră dură, dar există şi instrumente obţinute din roci de duritate mai
scăzută, de tipul marnelor. Topoarele aveau ceafa cilindrică şi tăişul curbat. Se remarcă o grijă

36
Ibidem, p. 283.
37
D. M . Pippidi, Noua, în Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1976, Bucureşti.
38
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 59.
39
Ibidem.
40
Ibidem.
41
Ibidem.
42
Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.
43
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 59.
44
Ibidem.

6
deosebită a creatorilor în ceea ce priveşte realizarea topoarelor, fiind întotdeauna îndepărtate
toate asperităţile rezultate din primele stadii de finisare.45
În perioada de încheiere a epocii bronzului, metalurgia cunoaşte o dezvoltare
remarcabilă în cadrul culturii Noua. Depozitele de bronz din perioada orizontului E (sec. al
XIII-lea BC) aparţin unei serii numite Uriu – Domăneşti, caracterizându-se prin prezenţa a
numeroase tipuri de seceri (cu buton, cu cârlig, cu languette), a securilor şi topoarelor cu
gaura longitudinală (aşa-zisul tip celt).46 Dintre piesele specifice culturii Noua amintim lama
de cuţit din foaie de bronz (semnalată la Cândeşti, Băleni, Gura Dobrogei şi Botoşana)47,
precum şi acele simple, cu capul inelar sau cu protuberanţă, împungătoare şi mici dăltiţe.48 În
complexele de locuire, dar şi în gropile utilizate pentru depozitarea materialelor nefolositoare,
s-au descoperit râşniţe lucrate din gresie, cu una dintre feţe tocită de la întrebuinţarea
îndelungată, precum şi frecătoare din piatră dură.49 Mai menţionăm şi fusaiolele din lut ars
(mai rar din os), lenticulare şi arareori tronconice, uneori ornamentate cu cercuri alternând cu
şiruri de împunsături concentrice sau caneluri radiale.50 Concluzia pe care o putem trage
urmărind repertoriul uneltelor culturii Noua este aceea că se poate vorbi de o adevărată
“industrie a osului”51, prelucrarea acestui material fiind una dintre cele mai importante
ocupaţii ale purtătorilor acestei culturi.

CERAMICĂ
Cultura Noua se doesebeste în universul epocii bronzului printr-o ceramică sărăcăcios
decorată, uneori acest element de estetică lipsind cu desăvârşire.52 Formele reprezentative
pentru această cultură sunt vasul în formă de sac (categorie nelipsită în aşezările de tip Noua,
fiind numeric cel mai bine reprezantată în ambele faze ale culturii53), precum şi cel cu torţi
supraînălţate, terminate cu buton discoidal la partea superioară.54 Aceste forme şi, în special,
ceaşca cu două torţi cu buton, sunt o moştenire pe care cultura Noua a dobândit-o de la

45
Ibidem.
46
Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.
47
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 61.
48
Ibidem.
49
Ibidem.
50
Ibidem.
51
Ibidem, p. 62
52
Vladimir Dumitrescu, Arta preistorică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974, p. 341.
53
George Marinescu, Un mormânt de tip Noua descoperit în Transilvania, SCIVA, 26, 3, 1975, p. 401.
54
Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, Dacia înainte de Dromihete, Editura Științifică și Enciclopedică,
Bucureşti, 1988, p. 73.

7
culturile Monteoru, Costişa şi Sighişoara-Wietenberg, aflate în ultima fază a evoluţiei lor.55 În
vara anului 1960, în satul Şopteriu-Fânaţe, com. Urmeniş, jud. Bistriţa-Năsăud, pe “Dealul
Urmenişului”, în punctul “La Lut” a fost descoperit un mormânt de inhumaţie cu inventar
ceramic.56 Au fost găsite un vas-sac, o ceaşcă cu două torţi supraînălţate, dar şi o toartă
fragmentară a unei alte ceşti.57 Studiile au relevat faptul că vasul a fost realizat dintr-o pastă
grosieră, amestecată cu pietricele şi cioburi pisate. Piesa a fost arsă neuniform, căpătând o
culoare roşcat-negricioasă. Forma era tronconică, având pereţii uşor arcuiţi, iar sub buză era
vizibil un brâu în relief alveolat. Ceaşca avea o formă bitronconică şi era dotată cu două torţi
supraînălţate. Spre deosebire de vasul-sac, acest element ceramic a fost realizat cu o grijă
deosebită, dintr-o pastă fină, negricioasă, uniform arsă, cu luciu la exterior. 58 Astfel de ceşti au
fost descoperite şi în alte complexe funerare: Văleni, Largu, Alba Iulia, Piatra Neamţ. 59 În
afară de cele două categorii principale de vase s-au identificat şi alte tipuri, întregind
repertoriul ceramic al culturii Noua. Sunt întâlnite des castroanele cu corp tronconic, bogat
ornamentate.60 S-a observat că în timpul primei etape a culturii au apărut vase cu buza uşor
răsfrântă şi întărită, decorate minimalist.61
Deşi există descoperiri de ceramică neglijent prelucrată, în mod normal purtătorii
culturii Noua acordau o importanţă deosebită calităţii vaselor pe care le făureau. Pasta din
care se lucrau aceste obiecte era de bună calitate sau chiar fină, cu o culoare cenuşie, uneori
brun-cenuşie, cu cioburi pisate mărunt în componenţă, cu pete negricioase sau brune la
exterior şi prezentând luciu, aşa cum s-a observat într-unul dintre cele mai importante situri
arheologice ale culturii Noua: cel de la Truşeşti, jud Suceava.62

PLASTICĂ
Decoraţia ceramicii Noua este săracă, ea rezumându-se la brâuri alveolare, incizii şi,
mai rar, la caneluri,63 acestea din urmă fiind dispuse oblic, uneori piezişe pe partea centrală a
vasului, reducându-se de cele mai multe ori la simple caneluri – pliseu, la câte două sau trei

55
Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 341.
56
George Marinescu, op. cit., p. 401.
57
George Marinescu, op. cit., p. 401.
58
Ibidem.
59
Ibidem.
60
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 66.
61
Ibidem.
62
Adrian C. Florescu, Șantierul arheologic Trușești, Materiale, III, 1957, Bucureşti, p. 207.
63
Dumitru Berciu, op. cit, p. 212.

8
linii canelate orizontal pe gâtul ceştilor.64 Puţine vase au elemente ornamentale deosebite, de
tipul triunghiurilor haşurate şi a benzilor de linii sau crestături, acestea aflându-se sub semnul
influenţei culturii Monteoru final.65
Ornamentul plastic în relief, dispus în forma unei potcoave, este aplicat pe vasele-sac,
dar aceasta decoraţie este mai des întâlnită în cultura Coslogeni decât la purtătorii culturii
Noua.66 Se poate observa influenţa exercitată de cultura Srubno-Hvalinsk în felul în care
anumite vase sunt ornamentate cu măturiţa, cu impresiuni de degete şi prin imprimarea unui
decor cu sfoară, menit a sublinia brâul. Aceste caracteristici sunt străine de mediul autohton,
deci reprezintă clar o influenţă răsăriteană.67 În ceea ce priveşte decoraţia ceştilor, s-a putut
observa dispunerea canelurilor oblic şi, mai rar, concentric, nelipsind nici “S”-urile legate,
benzi incizate, arcade asociate cu caneluri sau combinate între ele. Cel mai des, decorurile
lipsesc sau sunt realizate într-o manieră neglijentă. Mai trebuie precizat, în aceeaşi ordine de
idei, şi că micile împunsături devin, foarte des, alveole, de multe ori fiind asociate cu caneluri
atunci când acestea sunt foarte adânci şi scurte.68

VIAŢA ECONOMICĂ
Pătrunderea culturii Noua în spaţiul românesc a accentuat importanţa păstoritului,
purtătorii acestei culturi având că principală îndeletnicire creşterea animalelor.69 În spaţiul
Noua, cât şi în culturile Sabatinovka şi Coslogeni are loc o mare dezvoltare în ceea ce priveşte
creşterea vitelor, în vreme ce cultivarea plantelor este practicată într-o măsură redusă.70 Pentru
cultura Noua există un bogat material faunistic care a putut fi studiat, în urma expertizelor
obţinându-se concluzii pertinente referitoare la viaţa economică a purtătorilor culturii Noua.
Se poate observa că bovinele se găsesc în întregul spaţiu, iar procentul de vânători este mult
mai scăzut decât în neo-eneolitic.71 Urmărind evoluţia resturilor animale pe o perioadă
îndelungată de timp, ni se relevă faptul că talia bovinelor s-a redus de-a lungul vremii, cele

64
Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 341.
65
Sebastian Morintz, Niță Anghelescu, op. cit., p. 408.
66
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 64.
67
Ibidem, p.65.
68
Ibidem.
69
Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Istoria României. Compendiu, Editura Didactică și Pedagogică,
1974, Bucureşti, p. 20.
70
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 283.
71
Sergiu Haimovici, Contribuția arheozoologiei la reconstituirea istoriei din neolitic până la epoca romană, în
Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 37.

9
din bronzul târziu fiind mai joase decât în debutul epocii72, probabil ca rezultat al domesticirii
efectuate de oameni. În contrast, porcinele cresc în masivitate, tot ca efect al domesticirii,
arheologii observând că animalele crescute de comunităţile Noua sunt cele mai mari din
Europa Centrală.73 Ovinele, la rândul lor, au o talie înaltă. Interesant este faptul că oamenii
culturii Noua domesticiseră calul, utilizându-l pentru diverse munci74 (dovada fiind o zăbală
realizată din psalii de os, menţionată şi în secţiunea referitoare la unelte). Cabalinele au o
înălţime mai mare la greabăn, existând exemplare de peste 1.4 m. Totodată, se cunoaşte faptul
că se obişnuia castrarea masculilor. Câinii se găsesc în număr redus, dar apar o multitudine de
rase, de diferite talii, predominând exemplarele de mărime medie. În concluzie, parcurgând
statistica, remarcăm predominanţa bovinelor în dauna ovi-caprinelor şi a porcinelor (aceste
animale având o frecvenţă redusă).75 De asemenea, aceste descoperiri ne relevă caracterul
societăţii culturii Noua, unde vânătoarea joacă un rol minor, oamenii preocupându-se, în
principal, de creşterea animalelor cu scopul precis de a le folosi pentru hrană.

VIAŢA SPIRITUALĂ
Nu se poate afirma cu exactitate ce tip de cult urmau purtătorii culturii Noua.
Ceramica, cea care ne oferă detalii preţioase în această direcţie, nu conţine ornamente care ne-
ar putea îndreptăţi să emitem teorii referitoare la credinţele pe care aceşti oameni le-au
adoptat. Merită să supunem atenţiei faptul că în mormintele aparţinând culturii Noua (ex:
Brăeşti, Truşeşti, Săbăoani) se găsesc mult mai des oase de animale76, aspect care ar putea
indica o legătură spirituală între om şi animal, despre care purtătorii culturii bănuiau că ar fi
existat. Ţinând cont de specificul economic al culturii Noua, unde creşterea animalelor
asigura subzistenţa, această teorie este plauzibilă. Existenţa unor figuri zoomorfe în inventarul
de descoperiri legat de cultura Noua ar fi oferit contur acestei supoziţii, însă piesele de acest
tip sunt o raritate pentru această cultură. Un caz deosebit este cel al unei piese de os,
reprezentare zoomorfă, cu partea superioară de formă tetraedrică, cu cele trei colţuri sculptate
schematic în formă de capete de animal, iar partea inferioară a piesei de formă tronconică,
goală în interior şi perforată transversal, pentru a fi fixată la o tijă. Acest obiect a fost

72
Ibidem.
73
Ibidem.
74
Ibidem.
75
Sergiu Haimovici, op. cit., p. 37.
76
Christian Schuster, Alexandra Comșa, Traian Popa, op. cit., p. 93.

10
descoperit la Truşeşti77, în anii ’50, iar forma sa ne determina să credem că ar putea reprezenta
vârful unui sceptru sau un obiect decorativ de caracter magico-religios.78
Descoperirile ulterioare au conturat noi teorii legate de viaţa spirituală a purtătorilor
culturii Noua. Săpăturile efectuate la Cândeşti au adus la lumină dovezi ale practicării unor
ritualuri magico-religioase, dar şi locuri special construite pentru acest scop.79 În acest sens s-
a observat prezenţa a două tipuri de locuri de cult: unele situate în preajma locuinţelor,
precum şi o construcţie folosită pentru ritualurile întregii comunităţi tribale.80 S-au descoperit
două locuri de cult, cu o orientare precisă nord-sud, la distanţe de cca. 6 m de locuinţe. Unul
dintre ele fusese amenajat într-o groapă cu o adâncime de 1.5 m de la suprafaţa actuală şi
aproximativ 0.8 m faţă de baza solului cenuşiu cu resturi Noua I. Pe fundul gropii fusese
aplicată o lipitură groasă din lut şi pleavă, urmată de încă o lipitură, mult mai fină. În centru
fusese delimitată o suprafaţă de 50 cm, găsindu-se resturi de cărbune ars, cenuşă, arsură şi
câteva oase calcinate, peste care fusese aşezat un borcan. Cu siguranţă că acest loc a fost un
loc de cult utilizat de o familie care locuia în apropiere.81 Resturile carbonizate indică ideea
unui foc sacru, menţinut mult timp aprins, deoarece baza gropii era transformată într-o masă
de arsură roşie. Acest foc avea un rol important în ritualurile magico-religioase practicate de
oameni. Cea de-a doua groapă avea dimensiuni mai reduse, însă stratul de lut era aplicat şi pe
pereţi, în vreme ce resturile carbonizate fuseseră depozitate într-un borcan acoperit cu capac,
situat la marginea gropii. Orientarea nord-sud a celor două gropi este o dovadă a scopului
ocult pe care acestea îl deserveau, iar modul diferit de construcţie ne relevă faptul că aceste
locuri erau utilizate pentru ritualuri diferite. Există şi alte astfel de locuri, însă au fost parţial
distruse de populaţiile care au trăit ulterior pe acest teritoriu. 82
La Cândeşti a fost făcută o altă descoperire importantă pentru descifrarea vieţii
spirituale a purtătorilor culturii Noua. Într-unul dintre cenuşare au fost descoperite urmele a
cinci locuinţe dispuse radiar, în centrul perimetrului găsindu-se o groapă de aceeaşi factură ca
şi cele menţionate anterior, cu o orientare către sud, dar cu singura deosebire că această
cavitate fusese săpată cu două trepte.83 Resturile de cărbune fuseseră acoperite cu un borcan
cu gura în jos. Această situaţie deosebită ne relevă faptul că în cazul în care mai multe
77
Adrian C. Florescu, Santierul arheologic Trusesti, Materiale, III, 1957, Bucureşti, p. 208-209.
78
Ibidem.
79
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 56.
80
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 56.
81
Ibidem.
82
Ibidem.
83
Ibidem.

11
locuinţe erau dispuse radial, locul de cult era amplasat în centrul perimetrului delimitat de
acestea.84
Cea de-a doua categorie de locuri de cult este reprezentată tot de un tip de gropi, însă
situate în afara cenuşarelor şi având dimensiuni mai mari decât cele descoperite în interiorul
aşezărilor.85 Cu un diametru de 2.5 m, perfect rotundă şi cu aceeaşi orientare nord-sud, aceasta
groapă, descoperită tot la Cândeşti, a fost construită cu mare grijă, implementându-i-se un
prag semicircular, trei trepte de acces şi o podea lucrată din lut. Urmele de ardere
demonstrează prezenţa unui foc îndelungat, iar materialele arse au fost, de asemenea
depozitate, într-un vas. 86 Situarea acestui loc la marginea aşezării arată importanţa acestui loc,
unde se practicau ritualuri la care participau toţi membrii comunităţii, dovedind că purtătorii
culturii Noua aveau o viaţă spirituală complexă.
Revenind la supoziţia conform căreia reprezentanţii acestei culturi ar fi considerat că
există o legătură sacră între om şi animal, nu trebuie să fim descurajaţi de lipsa figurilor
zoomorfe, deoarece nu ar fi exclus ca în cadrul ritualurilor să se fi adus ofrande din carne de
animal pentru a obţine protecţia şi sporirea turmelor. Trebuie menţionat faptul că nici în
culturile care au precedat Noua nu găsim un inventar larg al figurilor zoomorfe, aşadar nu este
exclus ca reprezentanţii culturii Noua să fi preluat credinţele culturilor anterioare.87

RITUL FUNERAR
Necropolele descoperite de-a lungul vremii sunt mărturia indubitabilă a faptului că
ritul funerar predominant în cadrul culturii Noua este cel al inhumaţiei.88 Mormintele găsite la
Truşeşti şi Piatra Neamţ, în Moldova, respectiv Cluj şi Archind (jud. Bistriţa-Năsăud),89 în
Transilvania ne oferă informaţii nu doar asupra felului în care purtătorii culturii îşi îngropau
defuncţii, ci şi asupra structurii antropologice a populaţiei. Din punct de vedere statistic,
înmormântarea prin incinerare este rară în cazul acestei culturi, ea apărând în aproximativ 10-
14% pe teritoriul Moldovei, acest ritual întâlnindu-se mai ales în faza Noua I (necropolele de
la Săbăoani, Brăeşti, Căbeşti) şi mai rar în cea de-a doua fază (necropolele de la Doina şi

84
Ibidem, p. 57.
85
Ibidem.
86
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 57.
87
Ibidem.
88
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea
timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 283.
89
Ibidem.

12
Ciritei).90 În ceea ce priveşte poziţia corpului defunctului, remarcăm preferinţa pentru cea
fetală, adică trupul în poziţie chircită. Cercetările efectuate la Săbăoani, la “Groapa lui Ghiţă”,
între 1967-1968, au scos la iveală şaisprezece morminte plane, cu o adâncime cuprinsă între
0.4 şi 1.08 m, dintre care paisprezece erau de inhumaţie, trupurile fiind plasate în poziţie
chircită. Celelalte două erau morminte de incineraţie.91 S-a observat că necropolele culturii
Noua, spre deosebire de aşezări, ocupă poziţii înalte (martori de eroziune, promontorii,
platouri, terase înalte).92 Interesant este că descoperim o profundă unitate în cadrul
comunităţilor, cimitirele păstrând vechiul caracter tribal, toţi defuncţii fiind depuşi în acelaşi
loc, neţinându-se cont de grade de rudenie sau orice alte delimitări legate de familie.93
Descoperirea scheletelor din mormintele Noua a permis studierea purtătorilor culturii
din punct de vedere antropologic. Astfel s-a ajuns la concluzia că structura antropologica a
acestei culturi este eterogenă94, în Transilvania predominând elementele brahicefale, în vreme
ce în Moldova regăsim frecvent formele dolico-mezocefale. 95 Ceea ce se poate spune despre
triburile culturii Noua din Moldova este că în componenta lor era bine reprezentat tipul
mediteranoid, dar şi cel nordic, la care se adăugă şi unele trăsături cromagnoide.96 Prezenţa
elementelor protoeuropoide atenuate s-ar putea datora populaţiilor caracterizate prin
mormintele cu ocru. Acestea au trăit pe teritoriul României la sfârşitul neoliticului şi ar fi
putut influenţa cultura Monteoru.97

SFÂRŞITUL CULTURII
Cultura Noua se încheie odată cu epoca bronzului, la finalul secolului al XII-lea BC98.
Nu se cunoaşte modul în care s-a stins această perioadă din istoria spaţiului românesc, însă
numeroşi istorici au căutat să ofere explicaţii prin care cultura Noua să fie aşezată într-o
legătură cu etnicii traci. Apartenenţa etnică a purtătorilor culturii Noua este un subiect încă

90
Christian Schuster, Alexandra Comșa, Traian Popa, op. cit., p. 86.
91
Bogdan Petru Niculică, op. cit., p. 205.
92
Ibidem.
93
Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 54.
94
Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.
95
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Scurtă istorie a Daciei preromane, Editura Junimea, Iași, 1978, p. 93.
96
Maria Cristescu, Contribuție la studiul antropologic al unor schelete de la sfârșitul epocii bronzului (Cultura
Noua) și începutul epocii fierului din Moldova, ArhMold, 1, 1961, p. 142.
97
Ibidem.
98
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea
timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 285.

13
deschis, unii cercetători punând-o sub seama tracilor, iar alţii a traco-cimmerienilor. 99
Conform ultimelor interpretări, pătrunderea cimmerienilor în aria culturii Noua ar trebui
admisă, deoarece triburile Srubna, care au ajutat la formarea acestei culturi, erau formate din
cimmerieni.100 Această penetraţie s-ar fi produs în secolele XIV – XII BC, însă acest fapt ar
presupune că procesul etnogenezei tracilor ar fi fost încheiat în perioada ce a urmat bronzului
târziu.101 În opinia lui Mircea Petrescu-Dâmboviţa, sfârşitul culturii Noua a însemnat o sinteză
etnică, produsă la începutul Hallstattului, dezvoltând o nouă populaţie, care, din punct de
vedere istoric şi lingvistic, era tracă.102

CONCLUZII
Cultura Noua are o importanţă majoră în contextul dezvoltării populaţiei de pe
teritoriul ţării noastre. Răspândirea pe o arie vastă, caracterul eterogen al populaţiei, precum şi
preocupările economice specifice spaţiului balcanic au fost motorul unui proces prin care
spaţiul românesc a fost populat de triburi de oameni cu trăsături comune, care, în urma
sintezei hallstattiene, au devenit un grup etnic cunoscut sub numele de traci. Rolul culturii
Noua este acela de a fi păstrat tradiţiile epocii bronzului tracic şi de a le fi transmis primei
epoci a fierului,103 iar privind dintr-o altă perspectivă, am putea afirma că evoluţia acestei
culturi a reprezentat un prim episod din lungul proces al etnogenezei poporului român.

99
Ibidem.
100
http://en.wikipedia.org/wiki/Thraco-Cimmerian
101
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 285.
102
Mircea Petrescu-Dâmbovița, Reflexions concernant le complexe Noua-Sabatinovka-Coslogeni en contexte
europeen, CCDJ, X, 1993, p. 9.
103
Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.

14
BIBLIOGRAFIE

1. BERCIU, Dumitru, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1966.

2. CRISTESCU, Maria, Contribuție la studiul antropologic al unor schelete de la

sfârșitul epocii bronzului (Cultura Noua) și începutul epocii fierului din Moldova,
ArhMold, 1, 1961, p. 129-149.

3. CONSTANTINESCU, Miron; DAICOVICIU, Constantin, Istoria României.

Compendiu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974.

4. DUMITRESCU, Vladimir, Arta preistorică în România, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1974.

5. DUMITRESCU, Vladimir; VULPE, Alexandru, Dacia înainte de Dromihete,

Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1988.

6. FLORESCU, Adrian C., Șantierul arheologic Trușești, Materiale, III, 1957, p. 203-
219.

7. FLORESCU, Adrian C., Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România. Aşezări

şi necropole, CCDJ, IX, 1991, p. 13-167.

8. FLORESCU, Marilena; FLORESCU, Adrian C., Geneza culturii Noua în zonele de

curbură ale Carpaților răsăriteni, ArhMold, XIII, 1990, p. 49-76.

9. HAIMOVICI, Sergiu, Contribuția arheologiei la reconstituirea istoriei din neolitic

până la epoca romană, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor
îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

10. MARINESCU, George, Un mormânt de tip Noua descoperit în Transilvania,

SCIVA, 26, 3, 1975, p. 401-405.

15
 11. MORINTZ, Sebastian; ANGHELESCU, Niţă, O nouă cultură a epocii bronzului în
România. Cultura de tip Coslogeni, SCIVA, 21, 3, 1970, p. 373-417.

12. NICULICĂ, Bogdan Petru, Epoca mijlocie și târzie a bronzului în Podișul Sucevei.
Teză de doctorat, Facultatea de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan
Cuza” Iași, 2006.

13. PĂUNESCU, Alexandru, Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită

descoperite pe teritoriul României, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti, 1970.

14. PETRESCU-DÂMBOVIȚA, Mircea, Reflexions concernant le complexe Noua-

Sabatinovka-Coslogeni en contexte européen, CCDJ, X, 1993, p. 9-15.

15. PETRESCU-DÂMBOVIȚA, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria

românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001.

16. PIPPIDI, Dionisie M., Noua, Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M.
Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.

17. ROMAN, Petre I., Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României,
SCIVA, 37, 1, 1986, p. 29-56.

18. SCHUSTER, Christian; COMSA, Alexandra; POPA, Traian, The Archaeology of

Fire in the Bronze Age of Romania, Editura Vavila Edinf, Giurgiu, 2001.

19. URSULESCU, Nicolae; POPOVICI, Dragomir, Contribuții la cunoașterea ritului

funerar din bronzul mijlociu în nordul Moldovei, SCIVA, 38, 1, 1987, p. 72-76.

PAGINI WEB

20. http://en.wikipedia.org/wiki/Thraco-Cimmerian

ABREVIERI

1. ArhMold – Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie Iași.

2. CCDJ – Cultură și civilizație la Dunărea de Jos, Muzeul Dunării de Jos din

Călărași.

3. Materiale – Materiale și cercetări arheologice, Institutul de Arheologie “Vasile

Pârvan” București, Comisia Națională de Arheologie.

4. SCIVA – Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, Institutul de Arheologie

“Vasile Pârvan” București.
16
17