Un meci de fotbal jucat in fata a cincizeci de mii de persoane () se desfasoara cu toare aspectele exterioare ale unui ritual.

E o sarbatoare pentru care suporterii se pregatesc si care rupe cu viata cotidiana si profana. O asemenea sarbatoare e celebrata intr-un loc specific, un mare stadion special amenajat, asemeni unui spatiu scaru. Spectatorii se indreapta spre locuri dinainte stabilite, dupa cum sustin echipa locala sau pe cea a oaspetilor si se conformeaza unei gestici codate pentru a-si manifesta incjurajarile, bucuria sau deceptia. Cat despre jucatori, oficiantii, ei joaca, desigur si isi etaleaza abilitatile, inventiile tactice, capacitatile strategice, in conformitate cu ceea ce se asteapta de la ei; dar ei trebuie de asemenea sa-si manifeste bucuria la golurile marcate, conform unei gestici de asemenea obligatorii si codate. Partida insasi se desfasoara ca o drama impartita in doua acte, avand apoi prelungiri si eventual lovituri libere, in care hazardul detine rolul sau, indata interpretat ca fiind cel al destinului. Jucatori si spectatori, sau mai bine zis oficianti si participanti, evolueaza de acum pe doua scene sau configuratii extrem de bine reglementate, adopta comportamente care sunt, an dupa an, atat de clar stereotipizate, incat, pe buna dreptate am putea considera traditii procesele prin care fiecare tinde sa dobandeasca, sa transmita si sa-si insuseasca acele conduite pe care si unii si ceilalti sunt invitati sa le urmeze. Traditii. Nu rituri. Ceremonial spectacular. Nu mare ritual. Caci, pentru a fiu un rit adevarat, spectacolului de fotbal ii lipseste esentialul: referinta la o lume de dincolo, sau mai bine zis, la un corp de doctrine asupra unei alte lumi, percum si mijloacelel simbolice pentru a semnifica aceasta lume de dincolo, pentru a sugera acest loc si alt fel. Jean Cuisenier Traditia populara