Sunteți pe pagina 1din 7

Student: Osan Petru Adrian

PROFESOR:
CUCEU
AURICA
DOINA

JOC SPORTIV: OINA

referat | Osan Petru Adrian

ISTORIC
Ca si celelalte creatii folclorice, jocurile de copii, numite odata si jocuri de petrecere, reflecta viata
sociala care le-a generat, redand aspecte de munca sau scene de lupta.
Jocul de oina aminteste de o foarte veche indeletnicire a daco-romanilor, pastoritul. A oina oile
inseamna a le cobori toamna de la munte la sesul verde, intr-o zona sau localitate din apropierea
unui rau, fenomen numit transhumanta.
Exista si ipoteza ca ar fi un joc razboinic, cu momente de atac si de aparare, insa multe dintre
denumirile si expresiile folosite in joc sunt specifice pastorilor: capitanul echipei se numeste si baci
(mai marele peste ciobani), bastonul se mai numeste inca bata, intrarea in teren se numea intrare la
strunga, jucatorul prins la mijloc - jucator la strunga, jucatorii de la prindere - pascari (de la pascut)
sau echipa la pascare.
In ceea ce priveste zona de practicare a oinei, ea acopera aproape toate comunitatile romanesti si se
intinde cu mult in afara granitelor tarii. In schimb, oina lipseste cu desavarsire din ansamblul jocurilor
practicate in Imperiul Bizantin, din manifestarile traditional populare si din vocabularul slavilor,
bulgarilor si al maghiarilor. Enigma originii oinei este adesea exploatata de jurnalistii superficiali in
cautare de senzational sau de istoricii inregimentati politic, care au ajuns sa extrapoleze diverse
coincidente de nume sau simple bizarerii pana la nivelul de ipoteze istorice. Cuvantul oina sau
variante apropiate ale acestuia au fost folosite (unele inca mai sunt) pentru a identifica localitati sau
rauri aflate pe tot cuprinsul tarii, insa nu se cunoaste cu precizie originea acestor toponime. Nu este
exclus ca si o zona a tarii sa se fi numit odata oina. De asemeni, el se aseamana cu arhaisme din alte
limbi, si il regasim, cu intelesuri incerte, la Ion Neculce si la Dimitrie Cantemir.
EVOLUTIE
Jocul de oin este practicat continuu cel puin din secolul al XIV-lea conform cronicilor i hrisoavelor
timpului, fiind menionat prima dat documentar la 1364, n timpul domniei lui Vlaicu Vod. Alt
atestare documentar apare n anul 1596, cnd cosmograful italian Gian Lorenzo dAnania
menioneaz jocul de oin n lucrarea Sistemul Universal al Lumii la capitolul descrierii Valahiei
Superioare.
Referiri la oin se gsesc i n lucrarea Diaetetica a lui Stefan Matyus din 1762 tiprit la Cluj, apoi
preotul Nicolae Stoica din Haeg care n anul 1763 relateaz anii petrecui la Timioara unde juca cu
copiii n curtea bisericii lopta mic.
Cel care aduce transformri radicale n jocul de oin, dndu-i caracter de joc sportiv, este Spiru Haret,
considerat a fi printele oinei. Prin Reforma nvmntului din 1898 ct i prin alte decizii
ministeriale, el a introdus practicarea obligatorie a oinei n colile de toate gradele. Oina poate
aduce o via nou n coala romn, fiind un admirabil mijloc de educaie fizic, adevratul tip de joc
sportiv romnesc, spunea Spiru Haret.
La 9 mai 1899, la Bucureti s-a inut primul campionat naional de oin, nvingtoare fiind echipa
liceului Nicolae Blcescu din Brila.
n Monitorul Oficial nr. 49 din 3 iunie 1912 se public integral regulamentul jocului, astfel fiind
recunoscut oficial jocul de oin.

La nceputul lunii decembrie 1912, la Bucureti, este nfiinat Federaia Societilor Sportive din
Romania (FSSR) care cuprindea i Comisia de Oin.
Federaia Romn de Oin este fondat n iunie 1932.
Dup cel de-al doilea rzboi mondial, oina i rectig popularitatea, organizndu-se o serie de
competiii pe plan local i naional cum ar fi: Cupa Speranelor, Cupa Regiunilor, Cupa Romniei,
Campionatul naional de seniori i juniori, Cupa Oraelor, Cupa Satelor, Cupa Liceelor Agroindustriale,
Campionatul Universitar, Dinamoviada, Spartachiada, Cupa Federaiei, Campionatul colar i altele.
La 29 iunie 1949 se nfiineaz Comisia Central de oin care pune bazele pentru formarea n coli
de antrenori, arbitri, instructori i se modific regulamentul de joc. n aceast perioad oina cunoate
un drum ascendent devenind foarte popular n ntreaga ar.
Dup anul 1990 oina a cunoscut un mare regres, care a dus pn aproape la dispariia jocului.
n ultimii ani, Federaia Romn de Oin a demarat o ampl aciune de revigorare a acestui sport. Au
fost reactivate o mare parte dintre centrele de tradiie i incluse noi localiti, astfel c n prezent
practicarea oinei se face n peste 30 de judee.
IMPORTANTA
nainte de a fi un sport de performan, oina este un joc recreativ. Dac dorina de afirmare
internaional poate fi satisfcut prin practicarea oricrui alt sport, practicarea oinei devine o
modalitate de exprimare, n mod ludic i gimnastic, a romnismului.
Faptul c oina a rmas inconfundabil a eliminat orice tentativ de disput asupra paternitii
acesteia (Ne putem imagina un scenariu n care, n mileniul III, n timp ce romnii vor juca baseball de
nivel internaional, dicionarele vor consemna n dreptul cuvntului oin: joc arhaic disprut,
probabil un precursor al baseballului).
Mingea de oin este un simbol al romnilor, unic i frumoas; crearea ei este rspunsul
ingeniozitii melteugarilor romni la cerina continu a unei mingi performante. Mingea de oin,
este un brand de ar!
REGULAMENT
Jocul de oina se disputa in doua reprize cu o pauza de 5 min. Pauza incepe in momentul cand ultimul
jucator al echipei de la prindere a trecut linia de bataie. Cele doua echipe joaca fiecare cate o repriza
la "bataie" si una la "prindere".
O echipa este la bataie atunci cand jucatorii sai trebuie sa bata mingea cu bastonul si apoi sa treaca
prin cele doua culoare, aparandu-se pentru a nu fi loviti de jucatorii echipei de la prindere care
tintesc in ei.
O echipa este la prindere atunci cand jucatorii ei sunt desfasurati pe teren pe locurile indicate si
incearca sa loveasca. cu mingea pe jucatorii de la bataie, care trec prin culoare, sau sa prinda mingea
batuta de jucatorii de la bataie.
Jucatorii de la prindere, dupa asezarea lor pe teren, poarta urmatoarele denumiri:
- fruntas - jucatorul care actioneaza in zona de bataie. Cand se efectueaza bataia mingei, el poate sasi aleaga orice loc in zona, fara a intra in zona de protectie, si nu are voie sa impiedice sau sa
deranjeze bataia mingei prin plasamentul sau;
- fundas - cel care actioneaza in zonele de fund;
- mijiocas - (primul, al doilea si al treilea) - cel care actioneaza din cercurile de pe linia de mijloc;

- marginas la ducere (primul, al doilea si al treilea) - cel care actioneaza din cercurile de pe marginea
stanga a terenului;
- marginas la intoarcere (primul; al doilea si al treilea) - cel care actioneaza din cercurile de pe
marginea dreapta a terenului;
Repriza incepe la fluierul arbitruiui, prin servirea mingei primului jucator de la bataie - acceptata de
acesta prin lovirea sau incercarea de lovire a mingei cu bastonul - si se termina cu momentul cand
toti cei 11 jucatori ai echipei de la bataie au trecut linia de scapare.
Jucatorii echipei care au efectuat bataia mingei cu bastonul pot intra in joc atunci cand:
a) si-au efectuat propriile batai;
b) se serveste mingea unui coechipier (mingea a intrat in joc cand a parasit palma jucatorului care
efectueaza serviciul);
c) unul sau mai muiti coechipieri sunt in joc si mingea se afla pe teren;
d) coechipierul prins la mijioc a iesit din aceasta faza.
Jocul se opreste cand mingea iese din joc si anume:
a) datorita unui serviciu gresit, jucatorul de la bataie refuza serviciul;
b) din cauza unei batai gresite, mingea cade in afara liniiior de margine;
c) nu se afla in joc nici un jucator al echipei de la bataie;
d) mingea batuta cade peste linia exterioara a zonei de fund si depaseste zona de fund, pe sus;
e) datorita unei greseli a echipei de la prindere, mingea depaseste linia de margine, zona de bataie
sau zona de fund;
f) jucatorul care a efectuat bataia sau care serveste mingea nu a respectat locul de bataie;
In cazul alineatelor a) si b), jucatorii aflati in spatele liniilor de plecaer sau de intoarcere nu pot intra
in joc (daca au intrat, vor fi readusi la linia de plecare). De asemenea, se vor aplica urmatoarele reguli
privind situatia mingilor iesit din teren:
- daca mingea iesita din taren a fost oprita de public sau o alta persoana de cat jucatorii echipei de la
prindere, jocul se redeschide numai la fluierul arbitrului. Jucatorul in care s-a tras si nu a fost lovit are
voie sa parcurga intreg culoarul in care se afla, iar ceilalti jucatori de la bataie aflati in teren au voie sa
depaseasca un careu sau triunghi fata de locul in care se aflau;
- daca mingea a fost oprita si readusa in tren de jucatorii de la prindere, jocul se redeschide in mod
automat cand mingea in teren se afla in mana unui jucator de la prindere, care are in spatiul sau de
activitate un jucator de la bataie (chiar si acela in care s-a tras si nu a fost lovit);
- daca mingea iese din teren peste linia zonei de fund, din batai in zbor, jocul se opreste in momentul
in care mingea a depasit linia zonei de fund. In aceasta situatie, jucatorii echipei de la bataie care se
afla in terenul de joc se vor opri la fluierul arbitrului, pe locurile unde se gasesc in momentul in care
mingea a depasit lina zonei de fund, arbitrul aducandu-i in primul careu al culosarului de ducere,
recspectiv primul careu al culoarului de intoarcere daca acestia au depasit linia de 30 m;
- daca mingea iese din teren peste linia zonei de fund din bataie pe jos jocul se opreste in momentul
in care mingea a depasit linia zonei de fund. In aceasta situatie, jucatorii de la aparare intrati in teren
se vor opri la fluierul arbitrului exact pe locurile in care se aflau;
- jucatorii aflati in spatele liniiior de plecare sau intoarcere nu pot sa intre in joc cand rningea se afla
afara din teren.
Jocul reancepe:
1. In cazul alineatelor a),b),c) si f), jocul reincepe prin reluarea serviciului (numai cand n-au mai
ramas jucatori de la bataie in teren).
2. In cazul alineatului d), jocul reancepe din locul unde jucatorii au fost opriti (cel mult primul careu
al culoarului de ducere, respectiv intoarcere) si numai la fluierul arbitrului.
3. In cazul alineatului e), jocul reancepe la fluierul arbitrului daca au ramas jucatori in teren.

Jocul se considera inchis si se deschide la fluierul arbitrului atunci cand:


a) in spatele liniei de plecare sau intoarcere se afla trei jucatori, in timp ce mingea nu mai este in joc.
b) ultimul jucator a ramas singur si nu a intrat in teren la bataia sa.
Jocul se redeschide:
1. Daca este un singur jucator, jocul se redeschide prin scoaterea lui din oficiu, in primul triunghi de
la ducere sau de la intoarcere, dupa caz.
2. Daca sunt mai mult de doi jucatori, se scoate din oficiu jucatorul indicat de capitanul de echipa din
grupul unde se afla jucatori mai multi. In momentul reanceperii jocului, ceilalti jucatori ramasi in
spatele liniilor de plecare sau de intoarcere pot intra in joc. Daca jocul se inchide din nou, se va
repeta scoatrea in triunghi din oficiu dupa aceleasi reguli. Deschiderea jocului la scoaterea din
triunghi este semnalata de arbitru prin fluier.
3. In toate situatiile de redeschidere, jucatorul de la prindere care este in posesia mingei, o va ridica
cu bratul in sus pana la fluirul arbitrtului.
TEHNICA ARUNCRII MINGII DE OINA
Tehnica aruncarii mingii mici consta dintr-o alergare rectilinie, pe parcursul careia se
urmareste dobndirea unei viteze optime; ntoarcerea axei umerilor spre directia de aruncare;
ntinderea bratului aruncator napoi; n final pe un blocaj al piciorului de sprijin, punerea n actiunea
de aruncare a celor mai mari grupe musculare ce pot actiona favorabil asupra obiectului.
Aruncatorul realizeaza n efortul final o pozitie a corpului asemanatoare unui "arc" ntins care prin
destindere proiecteaza n aer la distanta ct mai mare "obiectul" ("Bazele atletismului", K.N.
Bauersfeld, G. Schroter).
Tehnica aruncarii mingii mici are aceleasi faze ca n toate aruncarile:
a) Priza mingii mici este simpla si se realizeaza prin tinerea n echilibru a obiectului (mingea de oina)
ntre degetul mijlociu, aratator, inelar, usor departate pe de o parte si degetul mare (opozant) opus.
b) Elanul consta ntr-o alergare accelerata ce se executa n linie dreapta. Lungimea elanului, numarul
"pasilor de aruncare" sau viteza elanului este specifica fiecarei etape a nvatarii si pregatirii, precum
si specific calitatilor ce le poseda aruncatorul. Desi elanul este o singura actiune, ea se poate descrie
prin existenta a doua parti:
partea preliminara - ce se realizeaza printr-o alergare accelerata de 10 - 14 pasi, n care se
obtine o viteza optima de deplasare (se ntelege ca atletul si poate controla actiunile ce urmeaza sa
fie executate). La sportivii de performanta dureaza 6 - 8 secunde. n timpul deplasarii (alergare)
obiectul este tinut deasupra umarului si se executa usoare miscari nainte - napoi n ritmul alergarii.
La nceputul alergarii trunchiul este usor nclinat nainte ajungnd progresiv la nivelul verticalei;
pasi de aruncare - ce formeaza ultima parte a elanului n care au loc numeroase actiuni ce
trebuie sa aduca aruncatorul n pozitie ct mai buna pentru realizarea efortului final.
Astfel se executa o miscare de ntoarcere a axei umerilor (90) spre directia de aruncare, plasarea
bratului aruncator ntins n urma trunchiului si n prelungirea axei umerilor, deplasarea mai rapida a
trenului inferior (membre inferioare si bazin) pentru a depasi trenul superior (bustul si umerii) si
coborrea centrului de greutate la un nivel minim fara a pierde din viteza de deplasare obtinuta n
momentul anterior. Toate aceste sarcini cer sportivului (executantului) o buna coordonare avnd n
vedere alergarea mai putin obisnuita (tipuri de pasi de deplasare). Se cuvine mentionat ca pe toata
perioada de derulare a elanului privirea aruncatorului ramne dirijata n directia aruncarii (nainte).
Ritmul pasilor n aceasta faza cnd folosim 4 pasi de deplasare:
- Primul pas se executa de pe piciorul de impulsie pe cel de sprijin si este mai lung. Au loc actiunile de
ntoarcere a axei umerilor spre bratul aruncator 45 si proiectarea umarului napoia bustului; se
ncepe miscarea de ntindere a bratului aruncator; se ndoaie bratul opus (celui de aruncare) si se
ridica n fata pieptului; axa bazinului ramne perpendiculara pe directia de alergare (de deplasare).
- Al doilea pas de aruncare - executat de pe piciorul de sprijin pe piciorul de impulsie este mai scurt
dect precedentul (cu aproximativ 1, 1 1/2 talpi). Se continua miscarea de ducere a bratului spre

napoi si ntinderea lui. Axa umerilor continua miscarea si ajunge pe directia de aruncare. Axa
bazinului ncepe sa se roteasca spre axa de aruncare. Bustul, umerii si bratul aruncator se nclina spre
napoi.
- Al treilea pas - care se executa ncrucisat se afla la baza ntregului sistem. Coapsa piciorului de
impulsie executa o miscare de avntare spre nainte - sus, depaseste coapsa piciorului de sprijin, se
imprima o actiune accelerata asupra bazinului spre nainte jos cu o coborre a centrului de greutate.
Actiunea pasului se face rapid si razant realiznd o contractie activ - exploziva n musculatura
picioarelor. La reluarea contactului cu solul a piciorului de impulsie, coapsa piciorului de sprijin se afla
deja naintea piciorului de impulsie. Dupa acest pas ncrucisat se atinge momentul maxim de
"depasire" a obiectului (picioarele si bazinul ntrec partea superioara a corpului).
- Al patrulea pas - se caracterizeaza prin faptul ca nu are faza de zbor. Se mai numeste si pas de
blocare deoarece n momentul contactului cu solul al piciorului de sprijin se opreste brusc atletul din
alergare. "Energia cinetica acumulata n elan, datorita blocarii corpului pe piciorul de sprijin este
transformata n forta de aruncare n conditiile specifice efortului final" (T. Tatu)
c) Efortul final - reprezinta totalitatea actiunilor ce urmaresc eliberarea obiectului cu o viteza de zbor
maxima la un unghi optim (35 - 38).
si aici se pot distinge doua momente, dar numai din punct de vedere tehnic (practic ele nu pot fi
separate):
momentul sprijinului pe piciorul de impulsie n care dupa contactul cu solul se declanseaza o
miscare de rulare de pe muchia exterioara a calciului pe partea anterioara a plantei (pingea)
asigurnd naintarea genunchiului si a coapsei spre nainte. soldul stng continua actiunea de
naintare catre sol. Bazinul realizeaza o actiune de deplasare nainte pe orizontala fara a angrena
segmente din trenul superior;
momentul sprijinului bilateral - imediat dupa ce piciorul de sprijin se aseaza activ pe sol (pe
calci) la o distanta de 5, 5 1/2 talpi fata de piciorul de impulsie. Are loc o miscare de ndoire a
genunchiului piciorului de sprijin pentru a amortiza socul de contact si totodata favoriznd
deplasarea mai accelerata a bazinului si a partii anterioare a trunchiului. Se ajunge n asa zisa pozitie
de "arc". Piciorul de sprijin se ntinde energic blocnd deplasarea masei corpului nainte. Piciorul de
impulsie continua actiunea de rulare pna ajunge la extremitatea inferioara a lantului extensorilor.
soldul si coapsa nainteaza si se rotesc pna ce axa bazinului ajunge perpendiculara pe directia
aruncarii. Pieptul se ntoarce spre nainte - sus concomitent cu miscarea bratului (opus celui de
aruncare) din interior spre exterior.
Bratul aruncator ncepe actiunea de aruncare ce se realizeaza printr-o puternica tensiune a
musculaturii ntregului corp. Bratul aruncator face o miscare de ridicare rapida a cotului si ducerea lui
nainte este urmata de extensia exploziva a antebratului si biciuirea minii cu obiectul. Toata aceasta
miscare se realizeaza pe piciorul de sprijin care atinge punctul maxim al verticalei.
d) Redresarea dupa aruncare - se realizeaza prin miscari de blocare, succesive, pe piciorul ce a fost de
impulsie. De multe ori se folosesc si bratele pentru a opri naintarea prin asezarea lor pe sol fara a
depasi sectorul de aruncare.

BIBLIOGRAFIE
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Oin%C4%83
2. http://www.froina.ro/news.php
3. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/oina-sportul-national-uitat
4. http://www.oina.ro/
5. http://www.artimex.ro/regulament_oina.pdf
6. http://granturi.ubbcluj.ro/autodidact/ro/files/18_b2c1.pdf