Apariţia jocului de volei

 Anul apariţiei 1895,

 Oraşul: Holyoke, din statul Massachusetts(S.U.A)
 Inventatorul: directorul pentru educaţie fizicã de la
universitatea din localitate, WILLIAM G. MORGAN,
 Numele jocului: MINTONETTE,
 1896 primeşte “unda verde” pentru a fi introdus în şcoli şi
universităţi la Conferinţa profesorilor de educaţie fizicã, care
s-a ţinut la Colegiul din oraşul Springfield,
 A.T.HALSTED, director al colegiului din Springfield dă
denumirea actuală a jocului: VOLLEYBALL, de la expresia
„to volley the ball²,

Competiţia în volleyball
• în 1913 are loc prima competiţie internaţionalã de volleyball
care s-a desfãşurat în cadrul „Jocurilor estului îndepãrtat”,
desfãşurate la Manila(Filipine),
• în 1946 prima competiţie internaţionalã din Europa şi s-a
numit Campionatele Balcanice, iar ele s-au ţinut la Bucureşti
• în 1916 în Uruguay se înfiinţează prima federaţie naţională
de specialitate din lume, iar din Europa, în Cehoslovacia, în
1924, dar ea coordona douã sporturi în acelaşi timp şi se
numea Federaţia Cehoslovacã de Baschet şi Volei

• 1947, s-a înfiinţat la iniţiativa a 14 state, printre care şi

România, Federaţia Internaţionalã de Volleyball (F.I.V.B.)
• 1948, în Italia, primul Campionat European,
• în 1949, în Cehoslovacia, primele Campionate Mondiale, dar
numai pentru echipele masculine
• Pentru echipele feminine în 1949, se organizează primul
Campionat European în Cehoslovacia , iar în 1952, la
Moscova, prima ediţie a Campionatelor Mondiale,
• Evoluţiile urmãtoare ale acestor competiţii au dus la
creşterea popularitãţii acestui sport, ceea ce a determinat
 C.I.O. sã-l primeascã în rândul sporturilor olimpice, dar
numai începând cu ediţia Tokio a J.O., din 1964,

Regulamentul de joc -evoluţie în timp

• 1900-Încheierea unui set la 21 de puncte realizate de una din
echipe; înãlţimea fileului fixatã la 213 cm;
• 1912-Numãrul jucãtorilor într-o echipã a fost limitat la 6
(dupã ce la început a fost nelimitat, apoi s-a fixat la 5, dupã
care s-a mãrit la 14 de unde a scãzut la 9); înãlţimea fileului a
fost ridicatã la 228 cm;
• 1916-Un set se va încheia când una din echipe realizeazã 15
puncte; câştigãtorul va fi „cel mai bun din trei seturi”; rotaţia
devine obligatorie; atingerea fileului cu mingea din serviciu
devine greşealã; un jucãtor nu mai are voie sã joace mingea
de douã ori consecutiv; „ţinerea” mingii se va sancţiona;

• 1917-Fileul se ridicã la 243 cm;

• 1920-Mingea va putea fi jucatã cu orice parte a corpului mai
sus de centurã; dimensiunile terenului se fixeazã la 18x9 m
(dupã ce a fost 18,28 x 10,66); jocul într-un teren se limiteazã
la maximum 3 lovituri;
• 1922-Se defineşte noţiunea de „dublã” (douã atingeri
consecutive ale mingii de cãtre acelaşi jucãtor); apare linia de
centru şi se interzice depãşirea ei;
• 1925-Se fixeazã o diferenţã de cel puţin douã puncte pentru
obţinerea victoriei într-un set; se introduc douã timpuri de
odihnã de echipã, pe set;

• 1935-Nu se mai admite atingerea fileului cu vreo parte a

corpului;
• 1938-Jucãtorii din linia 1 se pot opune loviturii de atac
adverse prin blocaj, fãrã a depãşi planul fileului;
1953-Se introduce linia de 3m, pentru a delimita posibilitãţile
de atac ale jucãtorilor din linia a 2-a;
• 1964-Blocajul se poate face cu depãşirea planului fileului;
 • 1968-Jucãtorilor care au atins mingea la blocaj li se permite
jucarea mingii a doua oarã consecutiv;
• 1978-Serviciul poate fi interceptat (blocat) deasupra fileului;

• 1996-Linia de 3 m se prelungeşte în afara terenului de joc cu

douã „mustãţi” întrerupte, fiecare având 1,50 m şi o linie
trasatã în prelungirea liniei laterale de pe partea arbitrului
secund va delimita o zonã de menţinere a încãlzirii în timpul
jocului, pentru jucãtorii de rezervã din fiecare echipã
• 1998-în toate seturile scorul se va ţine sub formã de tie-break,
fiecare minge pusã în joc încheindu-se cu punct pentru echipa
care o câştigă, schimbarea de serviciu menţinându-se.
Seturile I-IV se vor încheia la 25, iar setul V la 15 cu
diferenţã de cel puţin 2 puncte; se introduce „libero-ul”.
Procedeul de execuţie
“Execuţia propriu-zisã a unei acţiuni de joc şi se
materializeazã prin modul în care se ia contactul cu mingea”
• Diversitatea procedeelor de execuţie a unei acţiuni de joc
este rezultatul activitãţii creatoare a unor antrenori sau
jucãtori, dar în cadrul acestei diversitãţi putem vorbi mai ales
de stilul personal, care poate deveni model ideal de
execuţie, atunci când executantul este o personalitate
puternic afirmatã în volleyball-ul de performanţã.
Acţiunea de joc
“ este unitatea funcţionalã de bazã a volleyball-ului, prin care
un jucãtor intervine la minge, cu toate capacitãţile sale psiho-
motrice de care dispune, în vederea realizãrii unei sarcini parţiale
şi specifice de joc”
Componentele unei acţiuni de joc sunt:
-sarcina parţialã de joc;
-analiza situaţiei;
-deplasãri specifice;
-luarea deciziei;
-lovirea mingii sau procedeul de execuţie;
-replierea şi pregãtirea pentru o altã acţiune.