Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuvinte cheie: oină, sport tradițional, Spiru Haret, românesc, redescoperire, baseball
Motivul a fost ales după ce mi-am amintit de data în care am avut o tangență cu acest
sport. În școala generală, profesorul de educație fizică ne-a oferit la toți elevii câteva mingii
de oină pentru a practica aruncarea acesteia. Țin minte că, deși eram cea mai micuță dintre
toți și cea mai scundă, am fost fata care a aruncat mingea cel mai departe. Este posibil să fi
fost capabilă de acest lucru datorită faptului că tata a jucat oină în liceu. După acea zi, l-am
rugat pe tatăl meu să-mi povestească mai multe despre acest sport, captându-mi atenția de
atunci.
Oina, precursorul cunoscutului sport american baseball, a fost menționată pentru prima
dată într-o cronică din anul 1364, din timpul domniei lui Vlaicu Vodă, pe vremea când acest
sport era deja răspândit în Valahia. Urmează, după aceea, mențiuni în diferite lucrări din anii
1596, 1762 și 1763.
În anul 1899, Spiru Haret, pe atunci ocupând funcția de Ministru al Educației, a decis
prin “Reforma Învățământului” ca oina să se joace în școlile și liceele românești, în mod
obligatoriu, la orele de educație fizică. El spunea că “oina poate aduce o viață nouă în școala
română, fiind un admirabil mijloc de educație fizică, adevăratul tip de joc sportiv românesc”.
1
Urmează ca Federația Română de Oină să fie fondată în anul 1932, iar după cel de Al
Doilea Război Mondial, încep să se organizeze o serie de competiții pe plan local și național
(Cupa Speranțelor, Cupa României, Dinamoviada, Spartachiada, și altele, acestea indicând că
oina începe să câștige popularitate printre români. În anul 1949 se înființează „Comisia
Centrală de oină”, fiind cea care pune bazele pentru formarea în școli de antrenori, arbitri, și
instructori.
Căpitanul de echipă se numește baci, iar modul în care echipa aflată la bataie este
decisă ține de un vechi obicei valah: doi jucători vor apuca o bâtă cu mâinile, fiecare așezând
o palmă deasupra celei a adversarului, până în momentul în care unul dintre ei este capabil să
cuprindă vârful bâtei cu cel puțin 4 degete. În acel moment, jucătorul este declarat câștigător
și are dreptul să își trimită echipa "la bătaie".
2
Bastonul (sau bâta) de oină este confecționat dintr-un lemn de esență tare, cum ar fi
fragul sau frasinul. Are forma unui trunchi de con, iar mânerul acesteia are șănțulețe din doi
în doi centimetri pentru a nu aluneca din mâna jucătorului. Mingea cu care se joacă este
confecționată din piele și cântărește aproximativ 140g.
Intenţiile lui Spiru Haret şi ale grupului de profesori care au transformat oina dintr-un
joc de copii într-un sport cu reguli bine aşezate au fost dintre cele mai bune. Ceea ce nu s-a
intuit însă, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost concurenţa disciplinelor mult mai
spectaculoase, precum fotbalul. Oina nu a avut forţa baschetului sau a voleiului, pe care
misionarii sau soldaţii americani le-au luat cu ei în jurul lumii.
Deși a fost uitată în oraşe în anii comunismului, dar practicată în mediul rural, oina a fost
revitalizată în ultimii ani, devenind din nou sportul naţional al României. Eforturile depuse de
Federaţia Română de Oină, în frunte cu preşedintele Nicolae Dobre, au avut ca rezultat
numeroase competiţii şi demonstraţii, dar şi un parteneriat cu federaţii din alte ţări, unde se
practică sporturi asemănătoare. Au fost reactivate o mare parte din centrele de tradiție și au
fost incluse unele noi în anumite localități, astfel că, în present, practicarea oinei se face în
peste 30 de județe.
Preşedintele Federaţiei Române de Oină se numără printre cei care au crezut că jocul
naţional poate deveni din nou popular. Prin eforturile depuse până acum, Dobre a atras de
partea lui Casa Regală a României, şi a prezentat jocul nostru în străinătate, uimindu-i până şi
pe americani, care au găsit oina mai interesantă ca baseball-ul; el a făcut o vizită în Italia
pentru a prezenta jocul de oină în cadrul unui festival la care au fost prezenți peste 150.000 de
spectatori; a făcut demersuri în Japonia pentru a duce oina la Olimpiada din 2020, în cadrul
manifestărilor premergătoare Olimpiadei (când sunt prezentate sporturile tradiţionale).
3
Campionatul Național de Juniori.
Pe lângă aceste patru competiții majore, există numeroase turnee în care echipele de
oină se pot întrece.
Nicolae Dobre afirmă însă că “din păcate, lumea sporturilor şi jocurilor tradiţionale
româneşti nu este valorificată şi nu i se acordă importanţa cuvenită. Şi dacă nu se va reuşi să
fie readusă în atenţia publicului, vor rămâne doar nişte descrieri prin nişte cărţi prăfuite în
biblioteci şi la un moment dat se vor pierde”.
Așadar, destinul acestui sport tradițional românesc rămâne, în continuare, unul nesigur,
depinzând doar de noi și dorința de a-l readuce în lumina reflectoarelor.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Oin%C4%83
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/oina-sportul-national-uitat
http://jocuridincopilarie.ro/oina-sportul-nostru-national/
http://travel.descopera.ro/7452143-Bizara-lume-a-sporturilor-traditionale
http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/romania-redescopera-sporturile-traditionale-dupa-oina-
vor-fi-reinviate-alte-3-sporturi-nationale-509764.html
http://atlas-geografic.net/oina-sportul-national-romanesc-uitat/
http://jurnalul.ro/sport/extrasport/oina-de-la-fenomen-social-la-traditie-prafuita-699345.html
https://www.digi24.ro/stiri/sport/alte-sporturi/dininterior-oina-vs-baseball-oul-sau-gaina-
238231