O poveste despre calendarul evreilor

A fost odata ca niciodata, incat nimeni nu-si mai aminteste ceasul acesta o vreme in istoria vietii, cand nu exista nimic, nicaieri. Totul era netocmit i gol, fara inceput si fara sfarsit. Dumnezeu stapanea peste acest tinut. Nu se putea zari nimic, auzi ceva, nu se putea simti nimic, nu se putea face vreun lucru Intr-o zi, Dumnezeu s-a hotarat si a creat lumea. Totul era diferit. A ridicat mainile in aer si a facut la dreapta lui Cerul si la stanga lui Pamantul. Dar Pamantul era singur, trist si intunecat, gol, acoperit de mari adanci i de munti potrivnici. Era tare necajit Si s-a hotarat, pana la urma, sa-l cheme pe Dumnezeu : - Doamne, m-ai parasit. Ai pastrat Cerul langa tine si pe mine m-ai alungat. Am ramas singur, cu pietrele negre i cu apa inghetata, departe de tine!

Dumnezeu era uimit de cuvantarea Pamantului i a inceput sa stea pe ganduri. Dupa o clipa, i-a spus : - Drag Pamant, departe de mine gandul de a te intrista, cred ca am si gasit calea pentru a te ajuta. De acum incolo, vei vedea pe taramul tau flori si copaci, iarba si multe plante. Vei inmiresma vazduhul si vei hrani oamenii si animalele. Vei auzi rasul copiilor si le vei da un acoperis.

Aceste cuvinte au linistit Pamantul... Dumnezeu a facut Soarele si Luna. Cum s-au inaltat pe cer, lumea s-a umplut de lumina. Soarele si Luna aveau aceeasi maretie, aceeasi stralucire, in orice moment. Aveau aceeasi putere si aceleasi drepturi. Se inaltau pe rand pe bolta cereasca i, dupa ora lor de trezire si de culcare, oamenii puteau sa masoare timpul pe Pamant. Totul ar fi fost minunat, daca Luna s-ar fi multumit cu soarta ei. Dar, vai! Ea s-a hotarat sa se planga lui Dumnezeu. Era sigura ca, daca Domnul ascultase pamantul, o va asculta si pe ea. Asadar, l-a chemat pe Dumnezeu.

- Doamne, de ce Soarele straluceste la fel ca mine ? Cum ne vor deosebi oamenii ? Dumnezeu era uimit de cuvantarea Lunii si a inceput sa stea pe ganduri. Dupa o clipa, el a intrebat-o: - Ai vrea s stralucesti mai mult ? - Nu, nu asta vreau. As vrea doar s iei un pic de lumina din Soare. Oamenii nu au nevoie de asa multa stralucire. Dumnezeu s-a intristat, de data aceasta. A daruit atata iubire cand a creat lumea i, iata, invidia a aparut deja. Trebuia neaparat sa gaseasca o rezolvare; altfel, lucrarea lui ar fi pierit. S-a intors la Luna si i-a spus: -Ai dreptate. Voi nu puteti straluci la fel. Voi schimba o parte din tine in miliarde de stele i lumina ta se va pierde in stralucirea lor. Mai mult, pentru ca ai invidiat Soarele, vei primi de la el lumina si, pentru ca ai fost nedreapta cu Pamantul, vei ramane in umbra lui!

De-abia rosti Dumnezeu aceste cuvinte, ca Luna si incepu sa descreasca si sa paleasca. Stelele straluceau . Pamantul i-a aruncat umbra si Soarele ia lasat pete pe chip. Luna a inceput sa planga si, printre sughituri, a rostit : - Doamne, iarta-mi mandria ! Nu ma parasi. Dumnezeu i-a raspuns : - Nu pot sa-mi retrag cuvantul, dar pot sa te mangai, spunandu-ti ca stelele nu te vor parasi niciodata. Ele te vor urma si evreii vor numara dupa tine zilele, saptamanile si lunile. Dupa stele isi vor da seama de inceputul si de capatul zilei. De atunci,stelele insotesc Luna si evreii isi scriu calendarul dupa fazele Lunii. Ei termina ziua cand apar primele trei stele pe cer. Cand Semiluna incepe sa creasca, ei spun in amurg rugaciunea speciala. Cand Luna este plina, ea iese din umbra pamantului si se simte fericita, uitandu-i vechea greseala.

www.nazareth.ro