Sunteți pe pagina 1din 8

Memoriile lui Hadrian Marguerite Yourcenar -recenzie-

Cezara Moroanu, CRP, an III, grupa 4

Memoriile lui Hadrian este considerata una dintre cele mai reusite izbanzi literare, a marei scriitoare de origine franco-belgiana Marguerite Yourcenar, daca nu chiar cea mai importanta lucrarea a sa. Cartea a vazut lumina tiparului pentru prima data in 1951, dupa aproape un deceniu de munca, Marguerite Yourcenar publica romanul care avea sa fie aclamat timp de douazeci de ani pe tot globul si citit frenetic de milioane de oameni pana in zilele noastre. Marguerite Yourcenar pe numele ei adevarat Marguerite de Crayencour este una dintre cele mai importante figuri literare din toate timpurile adesea fiind considerata cea mai mare scriitoare franceza a secolului douazeci. Provenind dintr-o familie nobila tanara Yourcenar, ca si majoritatea tinerelor din nobilimea franceza a inceptului secolului douazeci, se autoeduca, invatata de una singura latina si greaca veche si citeste tot ce-I cade in mana. Pentru uimitoarea sa cariera Yourcenar este rasplatita cu numeroase premii, cea mai imporatanta distinctie fiind insa cea de membru al Academiei Franceze. Obtinerea acestui titlu de membru al Academiei Franceze poate, foarte usor, sa para banala dar nu este deloc asa mai ales daca luam in considerare faptul ca pana la invitarea Margueritei Yourcenar societatea fusese una exclusiv masculina timp de secole. Memoriile lui Hadrian este, poate, unul dintre romanele definitorii ale secolului trecut, izbanda autoarei este faptul ca reuseste ince cele doar cateva sute de pagini sa introduca cititorul in mintea unui om care pare la prima vedere atat de indepartat ca si timp, spatiu si mod de gandire si il face sa empatizeze cu acesta de parca cititorul ar fi intr-adevar dragul meu Marcus a lui Hadrian. Istorisirea in sine se petrece in ultimii ani de viata a Imparatului, unul dintre cei asa zisi cinci imparati buni, si este prezentata sub forma unei carti, scrisori, ghid pentru urmasul sau Marc Aureliu. Hadrian ajuns la o varsta inaintata pentru epoca sa, saizeci de ani, ii scrie nepotului sau povestindu-I despre viata, moarte, filosofie, carti si nu in ultimul rand despre cel mai mare imperiu al antichitatii. Imparatul Hadrian a lui Yourcenar este un personaj care surprinde din primele paragrafe incet incet transfomandu-se, pentru cititor, dintr-o figura de marmura care vorbeste intr-un om batran si sincer, un om cu o minte si un suflet extraordinar, intr-un adevarat imparat.

Primul capitol il pune pe batranul imparat, din start, in umbra unui sfarsit iminent al vietii sale, acesta parand pierdut, trecand de la un subiect la altul in mod fugar. Sunt remarcabile metaforele, descrierile si analizele personajului care trec cititorul printr-o gama foarte larga de sentimente de la tristete la fericire, de la plictiseala la uimire, de la mila la respect. Este uimitor pentru mine ca si simplu cititor modul in care scriitoarea reuseste sa plaseze o serie de fraze in gura acestui imparat, de mult plecat din aceasta lume, fara a parea pentru nici macar o clipa ciudat, ne-la locul lor sau discrepante in orice fel cu caracteristicile personajului. Sunt remarcabile cuvintele referitoare la moarte precum spre a ma lasa bantuit de imaginatia fricii, aproape tot asa de absurd ca si cea a sperantei(8), la mancare ma minunam ca aceasta coptura masiva si rudimentara stia sa se transforme in sange, in caldura, poate i n curaj. si la latura spirituala a omului acest nor rosu al carui fulger e sufletul. Analizand mai rece aceste prime pagini devine din ce in ce mai clar ca acestea au rolul de a starni in cititor o dorinta puternica de a citi, poate chiar o foame de a devora cuvinte. Al doilea capitol ne introduce in viata romana, in lumea legiunilor, a provinciilor, a familiilor romane, in lumea lui Cezar, Nerva, Traian si bineinteles Hadrian. Succint am spune ca acest capitol este parcursul unui tanar soldat spre a deveni imparat, adevarul este insa ca fara a intra in foarte multe detalii trebuie sa mentionam cateva lucruri pentru a nu trata cu lipsa de respect munca colosala depusa de autoare in a fauri fiecare paragraph. De mentionat, in primul rand pentru cititorii romani, sunt evident razboaiele daco-romane si profilele parintilor nostri din antichitate: Decebal si Traian. Pe langa mentiunile legate de istoria noastra indepartata imparatul descrie ascensiunea lui si a dinastiei din care face parte. Sunt mentionati bunicul, tatal sau natural si Traian, cel adoptiv, pe langa sublinierea rolului acestora in formarea sa se pune accent pe relatia tanarului Hadrian cu predecesorul sau. Un sentiment mixt m-a cuprins afland despre clipa in care Hadrian este convins de succesiune sa la tronul imperiului avand in fundal cetatea de scaun a dacilor arzind in flacari. Tuturor iubitorilor de carte le vor sclipi ochii atunci cand vor citi randurile dedicate relatiei imparatului cu cuvantul scris. Autoarea reuseste din nou cu o abilitate uimitoare sa surprinda esenta cartilor in general exemplificarea acestor observatii utilizand opere literare din antichitate

fac ca randurile dedicate cartilor sa fie de o savoare iesita din comun pentru oricine a nutrit chiar si cea mai neinsemnata pasiune pentru lectura. Ca si student la Comunicare si Relatii publice evolutia din punct de vedere al popularitatii ca si lider politic este deasemenea un aspect fascinant. O comparatie dintre modul in care politicienii isi castigau popularitatea in randul maselor in antichitate si in prezent merita insa sa fie tratata in alta lucrare preferabil avand o cercetare serioasa in spate. Cel de-al treilea capitol face primii pasi in domnia lui Hadrian, primele pagini descriind glorificarea predecesorului sau prin celebra columna a lui Traian si asasinarea principalilor sai adversari politici. Mai importante in acest capitol sunt ideile lui Hadrian despre politica imperiului si inceputul calatoriilor sale in cadrul acestuia. Cele trei cuvinte inscriptionate pe monedele emise in timpul domniei sale Umanitas, Felicitas, Libertas sumarizeaza atat filosofia de viata a urmasului lui Traian cat si genul de politica, interna si externa pusa in aplicare de acesta in cadrul vastului imperiu pe care-l conducea. Incetarea imediata a numeroaselor razboaie de cucerire care, considera el, nu erau fezabile si aplicarea unor tactici de retragere din anumite zone a marcat o tendinta care va caracteriza intreaga domnie a lui Hadrian. Politica sa pacifista nu se limiteaza insa la granitele imperiului, aceasta impunand o serie de masuri legate de sclavi care printre altele nu mai puteau sa fie obligati sa devina gladiatori si nu mai puteau fi tratati ca si orice fel de marfa cand venea vorba de vanzare sau cumparare. Deasemenea Hadrian aplica masuri dure impotriva datornicilor care risipesc bani care nu le apartin si insista in a reduce propriile sale cheltuieli si ale corpului sau administrativ. Administratia romana creata de Hadrian sau cum ii spune el insusi opera mea administrativa este un aspect caruia acest ii este foarte dedicat si in acealasi timp foarte iscusit in a-l gestiona. Transformand Consiliul principelui in mana sa dreapta si omniprezenta acesta reuseste sa ridice administratia romana la un nivel nemaivazut atat pentru imperiu in sine cat poate si pentru intreaga lume antica.Cu ajutorul acestui Consiliu, format din oameni de incredere, imparatul reuseste sa domneasca mai mult de doua decenii petrecandu-si mai mult de jumatate din acest timp in afara capitalei imperiului.

Roma, cetatea lui Romulus, capitala lumii, orasul etern, nu este pe gustul lui Hadrian care subliniaza de nenumarate ori acest lucru. Imparatul alege sa-si petreaca doar minimul posibil de timp in capitala imperiului fiind mult mai atras de calatoritul in provinciile sale. Cuvintele Stiam fiecare mila a drumurilor noastre, poate cel mai frumos dar pe care Roma l -a facut pamantului. sunt mai mult decat perfecte in a sumariza pasiunea, acestui atat de diferit personaj, pentru calatorie. Inainte de a trece fugar printre primele descrieri, impresii si infaptuiri ale lui Hadrian din provincii trebuie sa mentionam ca acesta se pune pe acelasi piedestal cu alti celebri calatori ai lumii antice ca si Pitagora sau Platon. Ceea ce il diferentiaza subit de acestia este insa faptul ca el nu este doar un simplu calator, observator ci mai degraba dupa cum spune chiar el insusi Dar pentru intaia oara calatorul era in acelasi timp si stapan.... Sunt notabile mentiunile referitoare la latina deformata vorbita de soldati si diferitele tipuri de acomodari si feluri de mancaruri experimentate de acesta in timpul primelor sale calatorii ca si imparat in Germania, Britania, Galia sau Spania. Cititorul va face conexiuni, cu cunostinte dobandite cu mult timp anterior lecturii acestui roman, cand sunt mentionate zidul construit de acesta in Scotia, zidul lui Hadrian si orasul care-i poarta numele si astazi, Hadrianopolis. Captiolul se incheie intr-o aura profund spirituala, odata cu descrierile legate de calatoriile in Africa si Asia mica. Pe langa o trecere in revista a numeroase culte religioase, zeitati si obiceiuri legate de venerarea diverselor divinitati, romanul face un scurt popas in lumea stelelor. Sunt mai mult decat impresionante cuvintele de incheiere Noaptea siriana reprezinta insa partea mea constienta de neumrire.. Al patrulea capitol numit foarte subtil Veac de aur este dedicat anilor de tinerete ai imparatului care intr-un stil foarte colorat si plin de contraste povesteste despre cateva dintre reusitele sale profesionale, despre viata lui sentimentala si nu in ultimul rand despre Africa, Asia si Grecia romana. Cititorii contemporani il vor admira pe imparat citind despre reconstructia templelor Ateniene si a celebrului Coloseum, pentru politicile sale juste legate la cartaginezi si isi vor pune intrebari despre iudaici si credintele anticilor. Din pacate nu imi pot permite sa dedic suficiente randuri acestui capitol care surprinde mintea oricarui cititor doresc in schimb sa incerc sa sintetizez prin

a spune ca acest capitol este dedicat sufletului lui Hadrian, admiratiei lui pentru arte, pentru frumos, pentru iubire si sa subliniez ca acesta a fost unul dintre marii constructori ai lumii. Voi aduce in prim plan pentru scurt timp un aspect care ar putea sa para ca mi-ar fi scapat in analiza sumara a precedentelor capitole si anume relatia lui Hadrian cu tanarul Antinous. Am ales sa comentez asupra relatiei celor doi doar acum, la a cincelea capitol, deoarece cred ca dimensiunea relatiei celor doi este evidentiata mai bine acum dupa moartea tanarului si nu in capitolele precedente cand aceasta putea parea doar un capriciu al imparatului. Cred ca este suficient de spus ca dragostea lui Hadrian a fost ceea ce unii ar numi dragoste adevarata ma voi abtine in a analiza acest aspect mentionand doar ca este impresionant, pentru mine personal, ca un om ii dedica altuia un oras, ii creeaza chiar un cult si multe altele. Personajul imparatului, marcat de moartea tanarului sau compador, devine in al cincelea capitol un om mai sobru, un insomniac, un batran. Ingrijoratoare este descrierea revoltelor fanaticilor israeliti, suprimarea acesteia, care poate pune, a indrazni sa spun, in alta perspectiva problemele actuale din orientul mijlociu. Lasand deoparte imaginile tulburatoare ale unui razboi de mult sfarsit voi reveni la probleme cu care se confrunta Hadrian aflat in ultima decada a vietii sale. Nevoia de a avea un mostenitor, un continuator al muncii depuse in viata este, cred eu, o nevoie pe care o au toti oamenii intr-un anumit moment al vietii, indiferent de ceea ce au realizat pe parcursul acesteia. Aceasta este probababil legata de o nevoie biologica, genetica a oamenilor. Indiferent, lasand deoparte aceste presupuneri, revenind la imparat acesta simte din ce in ce mai puternic nevoia de a lasa un om in urma lui la carma imperului, care sa duca munca sa mai departe. Problema succesiunii devin preocuparea principala a lui Hadrian in acest penultim capitol, dificultatea acestei ultimi sarcini este extraordinara, Olimpianul, Stapanul Totului reuseste insa finalizeze si aceasta sarcina, naratiunea revenind intr-un plan al prezentului in care acesta ii scrie unuia dintre acestia, mai sus amintitul, Marcus. Naratiunea se incheie circular, revenind la muribundul Hadrian din primele pagini care obsedat de ideea mortii, trece in revista cateva dintre ultimele sale actiuni si isi incheie minunatul monolog cu urmatoarele cuvinte:Suflet mic, suflet bland si calator, tovaras al trupului meu car e te-a gazduit, vei cobori pe meleagurile livide, aspre, pustii, unde nu vei mai fi jucaus precum obisnuiai odinioara. Inca o clipa, sa privim impreuna taramurile familiare, obiectele pe care

neindoielnic nu le vom mai vedea niciodata... Sa incercam sa patrundem in moarte cu ochii deschisi.... Nu am indraznit sa interpretez sau sa alterez in nici un fel aceste cuvinte considerand ca acestea inseamna pentru fiecare cititor al acestei uimitoare opere, altceva, o alta nuanta, alt sentiment. Romanul Memoriile lui Hadrian este fara indoiala unul dintre cele mai reusite romane ale secolului trecut, cititorii fascinati de istorie, filosofie, in fond si la urma urmei, toti cei care au chiar si o timida pasiune pentru lectura vor gasi in aceasta carte o masina a timpului, isi vor face un prieten din alt secol pentru cateva ore si se vor minuna fara indoiala de viata unuia dintre cei mai extraordinari oameni care au calcat pe aceasta planeta.