Honoré de BALZAC

Slujbaşii
În româneşte de
Pericle Martinescu

Les Employés ou la Femme supérieure1,

1838

1 Romanul a ap rut mai întâi în ziarul „La Presse”, în 1837, cu titlul de

„La Femme supérieure”, apoi în volum, în 1838 cu titlul de „Les Employés
ou la Femme supérieure”. În reeditarea din 1845, numele a fost simplificat
în „Les Employés” – Slujbaşii.
2
3
 CONTESEI SERAFINA SAN-SEVERINO, N SCUT
PORCIA2

Silit s citesc orice spre a încerca s nu repet ceva

ce s-a mai spus, r sfoiam acum câteva zile cele trei
sute de povestiri mai mult sau mai pu in cu haz ale lui
Il Bandello3, scriitor din secolul al şaisprezecelea,
pu in cunoscut în Fran a, şi ale c rui opere au fost
publicate în întregime nu demult la Floren a, în
colec ia tip rit cu litere m runte a Povestitorilor
italieni: numele dumneavoastr , doamn , cât şi acela
al contelui, mi-a ap rut atât de viu în fa a ochilor,
încât parc v-aş fi v zut chiar pe dumneavoastr .
Frunz ream pentru întâia oar pe Il Bandello în
original şi am v zut, nu f r surpriz , c fiecare
povestire, chiar dac nu avea mai mult de cinci
pagini, era dedicat , printr-o scrisoare familiar ,
regilor, reginelor, sau celor mai ilustre personaje ale
timpului, printre care se întâlnesc nobili din Milano,
din Piemont, patria lui Il Bandello, din Floren a şi din
Genova. E vorba de nume ca Dolcini din Mantua,
San-Severini din Cremona, Visconti din Milano,
Quidoboni din Tortona, Sforza, Doria, Fregose, Dante
Alighieri (a mai fost unul), Frascator, de regina
Margareta a Fran ei, de împ ratul Germaniei, de
regele Boemiei, de Maximilien, arhiducele Austriei, de
familiile Medici, Sauli, Pallavicini, Bentivoglio din
Bologna, Saderini, Colonna, Scaliger, sau Cardone

2 Contesa Serafina San-Severino – era sora şambelanului imperial al

Austriei şi ea l-a recomandat pe Balzac contesei Maffei, prietena ei, când
romancierul a c l torit la Milano, în 1836.
3 Il Bandelto – Matteo Bandello (1485—1565) a fost un povestitor italian

apar inând clerului; a l sat totuşi un tablou realist al societ ii italiene

din timpul s u, în 214 nuvele; Henric al II-lea, regele Fran ei, l-a f cut
episcop în oraşul Agen.
4
 din Spania. În Fran a, Marigny, Anne de Polignac,
prin es de Marsillac şi contes de Larochefoucault,
cardinalul d’Armagnac, episcopul de Cahors, în fine,
toat societatea înalt a timpului a fost bucuroas şi
m gulit de coresponden a purtat cu urmaşul lui
Boccaccio. Am constatat de asemeni cât de mult
noble e de caracter avea Il Bandello c ci, dac şi-a
împodobit opera cu astfel de nume ilustre, el nu şi-a
tr dat nici prieteniile particulare. Dup signora
Gallerana, contes de Bergamo, urmeaz medicul
c ruia el i-a dedicat povestirea sa Romeo şi Julieta;
dup la signora molto magnifica Hypolita Visconti ed
Attelana, urmeaz modestul c pitan de cavalerie
uşoar Livio Liviano; dup ducele de Orléans, un
predicator; dup o Riario, urmeaz messer magnifico
Qirolamo Ungaro, mercante lucchese4, b rbat
virtuos, c ruia îl povesteşte cum un gentiluomo
navatese sposa una che era sua sorella et figliuola,
non la sapendo5, subiect ce-i fusese trimis de c tre
regina Navarei. M-am gândit c aş putea, asemeni lui
Il Bandello, s pun şi eu una dintre povestirile mele
sub obl duirea unei virtuosa, gentillissima,
illustrissima contessa Serafina San-Severino,
adresându-i adev ruri ce vor putea fi luate drept
linguşiri. De ce n-aş m rturisi-o, sunt mândru de a
ar ta c , aici şi aiurea, ast zi, ca şi în secolul al
şaisprezecelea, scriitorii, indiferent de treapta la care-
i urc pentru moment moda, sunt consola i în
schimbul atâtor oc ri, def im ri şi critici amare de
aceste frumoase şi nobile prietenii a c ror aprobare te
ajut s învingi necazurile vie ii literare? Parisul,

4 Mercante lucchese – ital., negu tor din oraşul Lucca.

5 un gentiluomo navarese sposa… non la sapendo – ital., un gentilom din
Navara se c s toreşte cu o femeie care era sora şi fiica lui, lucru pe care
el nu-l ştia.
5
 acest creier al lumii, v-a pl cut atât de mult pentru
efervescen a continu a oamenilor lui de spirit, iar
fine ea vene ian a inteligen ei dumneavoastr l-a
în eles atât de bine; a i îndr git atâta bogatul salon al
lui Gérard6, pe care am avut durerea de a-l pierde, şi
unde puteau fi v zute, ca în opera lui Il Bandello,
toate figurile europene ale acestui p trar de veac;
apoi serb rile str lucitoare, festivit ile pline de
farmec prilejuite de aceast mare şi primejdioas
siren v-au Încântat atât de mult şi v-a i împ rt şit cu
atâta nevinov ie impresiile, c ve i lua f r îndoial
sub proteguirea dumneavoastr zugr virea unei lumi
pe care a i fost scutit de-a o cunoaşte, dar care nu e
lipsit de originalitate. Aş fi vrut s v pot oferi o
poezie frumoas , dumneavoastr care ave i tot atâta
poezie în inim şi în suflet pe cât de mult exprim
persoana dumneavoastr : dar, dac un biet prozator
nu e în stare s dea decât ceea ce are, poate c el va
r scump ra în ochii dumneavoastr neînsemn tatea
ofrandei prin omagiile respectuoase ale uneia dintre
acele profunde şi sincere admira ii pe care le inspira i.

DE BALZAC

6 Gérard (François) – pictor de portrete şi scene istorice (de ex. „B t lia de

la Austerlitz”), celebru în vremea primului Imperiu şi a Restaura iei
(1770—1837), când salonul lui era frecventat de artiştii şi scriitorii vremii.
6
 a Paris, unde oamenii care studiaz şi cuget se

L aseam n întrucâtva între ei datorit faptului c

tr iesc în acelaşi mediu, a i întâlnit, desigur, destule
figuri asemeni aceleia a domnului Rabourdin, pe care
povestirea de fa îl prezint în momentul când este şef de
birou într-unul dintre cele mai importante ministere:
patruzeci de ani, p r c runt – cu o nuan atât de pl cut ,
încât femeile pot la nevoie s -l îndr geasc şi aşa – şi care
îndulceşte o fizionomie melancolic ; ochi albaştri şi vioi, un
obraz înc fraged, clar aprins şi pres rat cu pete accentuate
de roşea ; frunte şi nas à la Ludovic al XV-lea, o gur aspr ,
o talie înalt , sub ire sau mai degrab sub iat ca a unei
persoane abia sc pate de boal , în fine un mers în care se
observ nep sarea unuia care se plimb , dar şi meditarea
omului preocupat. Dac portretul acesta îng duie s se
întrevad un caracter, îmbr c mintea omului nostru
contribuie poate s -l scoat în relief. Rabourdin purta de
obicei o redingot larg , albastr , cravat alb , o vest la
dou rânduri, ca Robespierre, pantaloni negri f r benti e
sub t lpi, ciorapi de m tase cenuşii şi pantofi f r nasturi.
Dup ce se r dea şi îşi bea ceaşca de cafea la ora opt
diminea a, ieşea cu o preciziune de orologiu şi apuca
7
totdeauna pe aceleaşi str zi, îndreptându-se spre minister;
dar atât de pedant, atât de an oş, c l-ai fi luat drept un
englez ducându-se la ambasada lui. Dup aceste tr s turi
principale, ve i ghici c -i un tat de familie h r uit de grijile
menajului, sâcâit de necazurile de la minister, dar destul de
deştept ca s ia via a aşa cum este; un om cinstit, iubindu-şi
ara şi slujind-o, f r a-şi ascunde piedicile pe care le
întâlneşti în cale atunci când vrei s faci cu tot dinadinsul
binele; prev z tor, deoarece cunoaşte oamenii, de o polite e
aleas cu femeile, fiindc nu aşteapt nimic de la ele; în fine,
un om cu experien , binevoitor fa de subalterni, inând la
o mare distan pe egali şi de o înalt corectitudine fa de
şefii s i. În perioada când începe acest studiu, a i fi remarcat
la el mai ales acea rece resemnare a omului care şi-a
îngropat toate iluziile tinere ii, care a renun at la orice
ambi ie tainic ; a i fi recunoscut în el pe omul descurajat,
dar înc nu dezgustat, şi care st ruie în primele sale
n zuin e, mai mult spre a se folosi de însuşirile lui decât în
speran a unei îndoielnice izbânzi. Nu fusese decorat cu
niciun ordin şi nu-şi ierta sl biciunea de a fi purtat pe acela
al Crinului7 în primele zile ale Restaura iei8.

În via a acestui om existau unele taine: pe tat l s u nu-l

cunoscuse niciodat ; mama lui, femeie c reia îi pl cea luxul,
totdeauna g tit , totdeauna pus pe petreceri, având un
echipaj bogat pe care el îl v zuse rar, dar a c rui frumuse e
ap rea str lucitoare în amintirea sa, nu-i l sase mai nimic;
în schimb îi d duse educa ia aceea vulgar şi incomplet
care d naştere la atât de multe ambi ii şi la atât de pu ine
calit i. La şaisprezece ani, cu câteva zile înainte de moartea
mamei sale, p r sise Liceul Napoleon pentru a intra ca

7 Ordinul… Crinului – decora ie creat de contele de Artois (viitorul rege

Carol al X-lea) în 1814, ridicat la rangul de ordin de c tre Ludovic al
XVIII-lea, în 1816, şi disp rut odat cu ultimii Bourboni (1830).
8 Restaura ia – epoca dintre 1814 şi 1830, timp în care, cu ajutorul

armatelor str ine, a avut loc în Fran a restaurarea dinastiei Bourbonilor.

8
supranumerar într-o func iune de stat, unde un protector
necunoscut îl ajut s primeasc repede salariu. La dou zeci
şi doi de ani Rabourdin era subşef, apoi şef de birou la
dou zeci şi cinci. De atunci, mâna care ocrotea în via pe
acest b iat nu-şi mai ar t bun voin a decât într-o singur
împrejurare: îl aduse pe el, cel s rac, în casa domnului
Leprince, fost comisar de vânz ri, un v duv ce trecea drept
foarte bogat şi care n-avea decât o singur fat . Xavier
Rabourdin se îndr gosti pân -n vârful urechilor de
domnişoara Célestine Leprince, pe atunci în vârst de
şaptesprezece ani, şi care nutrea preten iile corespunz toare
celor dou sute de mii de franci zestre.
Crescut cu grij de o mam plin de însuşiri artistice
care-i transmisese toate talentele ei, aceast tân r persoan
se c dea s atrag privirile b rba ilor situa i cât mai sus.
Înalt , frumoas şi minunat de bine legat , ea picta, era o
bun muzician , vorbea mai multe limbi şi primise oarecare
pospai de ştiin , privilegiu primejdios ce oblig pe o femeie
la multe precau ii, dac ine s se fereasc de pedanterie.
Orbit de o dragoste r u în eleas , mama s dise în fiica sa
speran e cu totul greşite în privin a viitorului ei: dup ea,
numai un duce sau un ambasador, un mareşal al Fran ei
sau un ministru puteau s ofere Célestinei locul ce i s-ar
cuveni în societate. Fiica avea, de altminteri, manierele,
vocabularul şi purt rile din lumea bun . Îmbr c mintea sa
era mai bogat şi mai elegant decât i se cere unei fete de
m ritat; un so nu r mânea s -i dea decât fericirea. Totuşi,
r sf rile continue ale mamei, care muri cu doi ani înainte
de c s toria fiicei sale, f cur misiunea unui îndr gostit
destul de grea. Cât sânge rece nu- i trebuie pentru a st pâni
o astfel de femeie! Burghezii, speria i, d dur înapoi. Orfan,
f r alt avere decât gradul s u de şef de birou, Xavier fu
propus de c tre domnul Leprince Celestinei, care rezist
mult vreme. Domnişoara Leprince n-avea nicio obiec ie
împotriva pretendentului ei: era tân r, îndr gostit şi frumos,
dar ea nu voia s se numeasc doamna Rabourdin. Tat l îi
9
demonstr fiicei c Rabourdin face parte dintre aceia din
rândul c rora se aleg miniştrii; Célestine r spunse c
niciodat un om care se numeşte Rabourdin nu va ajunge
mare sub guvernarea Bourbonilor etc., etc. În lips de alte
argumente tat l comise o grav indiscre ie, declarând fiicei
sale c viitorul ei so va fi un Rabourdin de… ceva9 înainte de
a atinge vârsta cerut pentru a intra în Camer . Xavier va
deveni în curând raportor în Consiliul de stat şi secretar
general al ministerului s u. De pe aceste dou trepte tân rul
va s lta în sferele superioare ale administra iei, îmbog it cu
o avere şi cu un nume transmis de un anumit testament
despre care el, Leprince, avea cunoştin . C s toria se f cu
numaidecât.
Rabourdin şi so ia lui se încrezur în misterioasa putere de
care vorbise b trânul comisar de vânz ri. L sându-se în
bra ele speran ei şi ale nep s rii cu care prima dragoste îi
ame eşte pe tinerii c s tori i, domnul şi doamna Rabourdin
mistuir , în cinci ani, aproape o sut de mii de franci din
capitalul lor. De-a dreptul îngrozit când v zu c so ul ei nu
avanseaz , Célestine hot rî s investeasc în terenuri cei o
sut de mii de franci r maşi din zestrea ei, plasament care
aduse prea pu in venit; dar într-o bun zi, moştenirea
domnului Leprince va r spl ti grija de a economisi mereu
prin roadele unei bun st ri. Când fostul comisar de vânz ri
îşi v zu ginerele p r sit de ocrotitorii s i, încerc , din
dragoste pentru fiica lui, s umple acest gol împov r tor,
riscând o parte din averea sa într-o specula ie plin de
perspective favorabile; dar bietul om, lovit de una dintre
vânz rile f cute de firma Nucingen, muri de sup rare,
nel sând decât vreo zece tablouri frumoase care împodobeau
salonul fiicei lui, precum şi câteva mobile vechi pe care ea le

9 un Rabourdin de… ceva – adic un Rabourdin înnobilat, particula de,

urmat de numele domeniului, fiind caracteristica numelor aristocratice
franceze; în timpul primului Imperiu şi al Restaura iei; marea şi chiar
mica burghezie tânjeau dup nume cu de.
10
trimise la pod. Opt ani de zadarnic aşteptare f cur în fine
pe doamna Rabourdin s în eleag c p rintescul protector al
so ului ei probabil c a murit, pe neaşteptate, şi c faimosul
testament a fost anulat sau pierdut. Doi ani înainte de
moartea lui Leprince, postul de şef de diviziune, devenit
vacant, fusese dat unui domn de La Billardière, ruda unui
deputat de dreapta, ajuns ministru în 1823. Asta însemna s
te laşi p gubaş de slujb ! Dar putea oare Rabourdin s
renun e la o leaf de opt mii de franci, plus gratifica iile, de
vreme ce se obişnuise s -i cheltuiasc în cas şi de vreme ce
aceast sum însemna trei sferturi din venitul lor? De altfel,
la cap tul câtorva ani de r bdare, n-avea oare dreptul la o
pensie? Ce pr buşire pentru o femeie ale c rei mari preten ii
din tinere e fuseser în parte îndrept ite şi care era socotit
drept o femeie superioar !
Doamna Rabourdin nu dezmin i speran ele pe care le
ar tase domnişoara Leprince: avea elementele acelei
superiorit i aparente care place lumii, vasta sa instruire îi
îng duia s vorbeasc fiec ruia în limbajul s u, talentele sale
erau reale, d dea dovad de un spirit independent şi ascu it,
conversa ia sa cucerea atât prin varietatea ei cât şi prin
originalitatea ideilor. Aceste calit i, folositoare şi potrivite la
o suveran , la o ambasadoare, servesc la pu in lucru într-o
c snicie unde totul trebuie s se desf şoare la un nivel
mediocru. Persoanele cu o conversa ie bun in s aib un
public, le place s vorbeasc mult, şi uneori devin obositoare.
Spre a-şi satisface orgoliul, doamna Rabourdin fix o zi de
primire, o dat pe s pt mân , şi începu s ias des în lume
pentru a gusta pl cerile cu care o obişnuise amorul propriu.
Cei care cunosc via a de la Paris îşi vor da seama, desigur,
cât suferin îndur o femeie de felul ei chinuit la ea acas
de pu in tatea mijloacelor b neşti. În ciuda atâtor neghiobii
rostite pe seama banilor, dac tr ieşti la Paris, eşti totdeauna
nevoit s - i faci bine socotelile, s te închini în fa a cifrelor şi
s s ru i copita despicat a vi elului de aur. Grea problem
s ii cu un venit de dou sprezece mii de livre un menaj
11
compus din tat , mam , doi copii, o femeie în cas şi o
buc t reas , totul instalat în strada Duphot, la etajul al
doilea, într-un apartament de o sut de ludovici! Înainte de a
socoti cheltuielile cele mari ale casei, ad uga i rochiile şi
tr surile pentru doamna, c ci rochiile trec în primul rând,
apoi vede i ce mai r mâne pentru educa ia copiilor (o feti
de şapte ani, un b iat de nou , a c ror între inere, în ciuda
unei burse complete, se ridica la dou mii de franci) şi ve i
afla c doamna Rabourdin abia dac putea s dea so ului ei
treizeci de franci pe lun . Aproape to i so ii parizieni o duc
aşa, afar doar dac nu sunt nişte monştri. Femeia asta care
se crezuse h r zit s str luceasc în lume, s o domine, se
v zu în cele din urm silit s -şi iroseasc inteligen a şi
facult ile sale într-o meschin lupt , neprev zut ,
m surându-se corp la corp cu lista de cheltuieli. Unde mai
pui c – spre marea suferin a amorului propriu –
concediase, dup moartea tat lui ei, feciorul în cas . Cele
mai multe femei se dau b tute în aceast lupt zilnic , încep
s se plâng şi sfârşesc prin a se înclina în fa a sor ii lor; dar,
în loc s scad , ambi ia Celestinei crescu odat cu greut ile,
pe care, neputând s le înving , voi s le înfrunte. În ochii ei
aceast complica ie în roti ele vie ii era ca nodul gordian care
nu poate fi dezlegat, dar pe care geniul îl taie pur şi simplu.
Departe de a se împ ca cu micimea unui destin burghez, ea
îşi pierdu r bdarea din pricin c evenimentele mari ale
viitorului ei întârziau s se produc şi învinuia soarta c o
înşal . Célestine se considera, cu bun -credin , o femeie
superioar . Poate c avea dreptate, poate c ar fi fost mare în
împrejur ri mari, poate c nu-şi g sise locul. S o
recunoaştem: exist , în materie de femei, ca şi în materie de
b rba i, variet i pe care lumea le şlefuieşte dup nevoile ei.
Or, în orânduirea social , ca şi în orânduirea naturii, se
g sesc mult mai multe ml di e decât arbori, mult mai multe
icre decât peşti ajunşi la completa lor dezvoltare; deci mul i

12
oameni de valoare, mul i Athanase Granson10, sunt sorti i s
moar în buşi i ca semin ele care cad pe o stânc stearp .
De bun seam , exist femei gospodine, femei pentru
distrac ii, femei de lux, femei cu prec dere so ii, sau mame,
sau amante, femei apar inând numai lumii spirituale sau
numai lumii materiale, dup cum exist artişti, solda i,
meşteri, matematicieni, poe i, negustori, b rba i care se
pricep în chestiuni b neşti, în agricultur sau în
administra ie. Pe urm capriciul evenimentelor r stoarn
totul: mul i chema i, pu ini aleşi este o lege a cet ii cât şi a
cerului. Doamna Rabourdin se socotea în stare s ajute cu
luminile sale pe un om de stat, s înc lzeasc sufletul unui
artist, s slujeasc elurile unui inventator şi s -l sus in în
luptele lui, s se devoteze politicii financiare a unui
Nucingen, s reprezinte cu str lucire o mare avere. Poate c
în felul acesta voia s -şi explice ei înseşi dezgustul pentru
lista sp l toresei, pentru controlul zilnic al buc t riei, pentru
socotelile casnice şi grijile unui menaj m runt. Se ar ta
superioar acolo unde-i pl cea s fie. Sim ind cu atâta
durere ghimpii unei pozi ii care se poate asemui cu aceea a
sfântului Lauren iu pe gr tarul cu j ratic, era firesc s nu-şi
poat st pâni izbucnirile. De aceea, în accesele ambi iei ei
z d rnicite, în momentele când vanitatea sa r nit îi
producea suferin e chinuitoare, Celestine îşi v rsa necazul pe
Xavier Rabourdin. Nu era oare datoria so ului s -i asigure o
situa ie convenabil ? Dac ar fi fost b rbat, ea ar fi avut
destul energie ca s ajung repede la o avere prin care s
fac fericit o femeie iubit ! Îl învinui c este un om prea
cinstit. În gura unor femei, aceast acuza ie e o diplom de
n tângie. Îi schi nişte planuri superbe, f r a ine seama de
piedicile pe care le ridicau în calea lor oamenii şi
evenimentele; apoi, asemeni tuturor femeilor îndârjite de o

10Athanase Granson – este tân rul de valoare, necunoscut şi nepre uit de

societate, care sfârşeşte prin sinucidere în romanul lui Balzac „Fata
b trân ”.
13
mare ambi ie, deveni, în sinea ei, mai machiavelic decât un
Gondreville, mai şireat ca un Maxime de Trailles11. Spiritul
Célestinei pl smui atunci totul şi se contempl pe ea îns şi
în vastitatea ideilor sale. În fa a dezl n uirii acestor frumoase
fantezii, Rabourdin, care cunoştea procedeul, r mânea rece.
Célestine, mâhnit , judec pe b rbatul ei ca fiind îngust la
minte, sfios, c în elege greu lucrurile, şi-şi form pe
nesim ite cea mai fals p rere despre tovar şul ei de via ; la
început îl punea mereu în umbr prin str lucirea
conversa iei sale, apoi, întrucât ideile îi veneau prin
str fulger ri, şi spre a nu pierde nicio scânteiere a spiritului
ei, îl întrerupea scurt ori de câte ori el începea s dea o
explica ie. Din primele zile ale c s toriei lor, sim ind c
Rabourdin o iubeşte şi o admir , Célestine se purt cu el f r
o aten ie deosebit şi se situa mai presus de toate legile
conjugale şi de bun cuviin intim , cerând în numele iubirii
iertare pentru micile ei greşeli; apoi, cum ea nu se îndrept
deloc, continu s -l domine. În aceast situa ie un b rbat se
afl fa de so ia lui ca un copil înaintea preceptorului s u
care nu poate sau nu vrea s cread c elevul pe care l-a
instruit de mic a devenit şi el mare. Asemeni doamnei de
Staël, care striga în plin salon unui om mai mare decât ea:
„Ştii c ai spus ceva destul de profund!”, doamna Rabourdin
spunea despre so ul ei: „Uneori are duh”. Încetul cu încetul,
supunerea în care continua s -l in pe Xavier ajunse s se
manifeste pe figura ei printr-un fel de mişc ri imperceptibile.
Atitudinea şi purt rile ei exprimau lipsa de respect. F r s -
şi dea seama, ea d una b rbatului ei, deoarece în oricare
ar , înainte de a-şi face o p rere despre un b rbat, lumea
ascult ceea ce gândeşte despre el so ia lui, dorind s capete
astfel ceea ce genevezii numesc un preaviz (în dialectul
genevez se pronun préavis). Când Rabourdin îşi d du

11Maxime de Trailles – alt personaj al lui Balzac, tip de profitor şi de

intrigant (v. „C m tarul (Gobseck)”, „Moş Goriot” „Deputatul din Arcis”
etc.) (vezi Addenda).
14
seama de greşelile pe oare dragostea îl silise s le fac , era
prea târziu; se mul umi s tac şi s sufere, întocmai ca acei
oameni la care sentimentele şi ideile au for e egale, la care se
întâlneşte în acelaşi timp un suflet nobil şi un creier bine
organizat, el fu avocatul so iei sale în fa a tribunalului
propriei lui ra iuni; îşi spuse c natura o h r zise unui rol pe
care nu l-a putut îndeplini din vina lui; ea era ca un
pursânge englezesc, ca un cal de curse înh mat la o cotig
înc rcat cu pietriş, şi suferea; într-un cuvânt, se condamn
pe sine însuşi. Pe deasupra, insistând mereu, so ia lui îl
molipsise cu încrederea ce-o avea în ea îns şi. În c snicie,
ideile sunt contagioase: 9 thermidor12 a fost, ca atâtea alte
evenimente uriaşe, rezultatul unei influen e feminine. De
aceea, îmboldit mereu de ambi ia Célestinei, Rabourdin se
gândea de mult vreme la mijlocul de a i-o satisface, dar îi
ascundea orice speran de team s n-o dezam geasc .
Omul acesta de treab era hot rât s -şi croiasc drum prin
administra ia public , r zbind cu toate puterile sale. Voia s
dezl n uie în acest domeniu una dintre acele revolu ii care
înal pe un om în fruntea unui anumit sector al societ ii;
incapabil îns s r stoarne administra ia spre folosul lui
propriu, pl m dea idei cât se poate de practice, dar visând
un triumf ob inut pe c i demne. Pu ini sunt slujbaşii care s
nu fi nutrit astfel de gânduri generoase şi în acelaşi timp
pline de ambi ie, dar la slujbaşi, ca şi la artişti, num rul
avorturilor e mult mai mare decât al maşterilor, ceea ce
îndrept eşte vorba lui Buffon: „Geniul e o îndelung
r bdare”.

Pus în situa ia de a studia administra ia francez şi de a-i

observa mecanismul, Rabourdin îşi concentr cercet rile

129 thermidor – ziua (27 iulie 1794) când Robespierre şi iacobinii au fost
r sturna i de coali ia reac ionar din sânul Conven iunii na ionale;
influen a feminin de care vorbeşte Balzac este cea a doamnei Tallien,
so ia membrului Conven iunii, Jean-Lambert Tallien, care a contribuit la
ac iunea antiiacobin de la 9 thermidor.
15
asupra mediului pe care întâmplarea i-l pusese în fa , ceea
ce, în parantez , constituie secretul multor înf ptuiri
omeneşti, şi sfârşi prin a n scoci un sistem nou de
administra ie. Cunoscând oamenii cu care avea de-a face, el
nu se legase de aparatul care func iona atunci, care
func ioneaz şi acum şi care va func iona înc mult timp,
deoarece lumea va fi mereu îngrozit la ideea de a-l schimba,
îns nimeni n-ar trebui, dup Rabourdin, s se dea înd r t
de la a-l simplifica. Problema ce urma s fie rezolvat consta,
dup p rerea lui, într-o folosire mai just a aceloraşi for e.
Redus la cea mai simpl expresie a lui, acest sistem prevedea
transformarea impozitelor în aşa fel încât ele s fie micşorate
f r ca statul s piard ceva din veniturile sale şi s se
ob in , cu un buget egal cu bugetul care stârnea pe atunci
atâtea discu ii înverşunate, rezultate de dou ori mai bune
decât rezultatele actuale. O practic îndelungat îi ar tase lui
Rabourdin c în orice chestiune perfec iunea se atinge numai
printr-o schimbare total hot râtoare. A economisi înseamn
a simplifica. A simplifica înseamn a înl tura un mecanism
de prisos: deci o mişcare de personal. De aceea, sistemul lui
avea la baz o desfiin are a gradelor vechi, se traducea
printr-o nomenclatur administrativ nou . Aceasta este
poate pricina urii pe care şi-o atrag to i reformatorii.
Suprim rile cerute de îmbun t ire, la început neîn elese,
amenin multe existen e care nu se hot r sc uşor s -şi
schimbe condi ia lor. Ceea ce-l f cea pe Rabourdin cu
adev rat mare este meritul de a fi ştiut s -şi struneasc
entuziasmul care cuprinde pe orice inovator, de a fi c utat cu
r bdare o împrejurare favorabil pentru fiecare m sur
luat , astfel ca s se înl ture dezordinea, l sând timpului şi
experien ei grija de a demonstra valoarea fiec rui am nunt al
reformei. M re ia unui atare rezultat ar putea face s se
cread c el este cu neputin de atins, dac în cursul
fugarei analize a sistemului s-ar pierde din vedere aceast
idee. De aceea, nu-i lipsit de interes s se arate, dup
propriile lui m rturii, oricât de incomplete ar fi ele, punctul
16
de la care a pornit pentru a cuprinde întregul orizont
administrativ. Povestirea de fa , care atac de altfel chiar
miezul problemei, va explica poate şi unele metehne ale
moravurilor de azi.
Adânc mişcat de necazurile pe care le cunoscuse în via a
slujbaşilor, Xavier se întreba care putea fi pricina
desconsider rii lor crescânde; el c ut cauzele şi le g si în
acele mici revolu ii par iale asem n toare viitorilor din urma
uraganului de la 1789, pe care istoricii marilor mişc ri
sociale uit s le studieze, cu toate c , la drept vorbind, ele
au f cut din moravurile noastre aceea ce sunt.
Alt dat , sub monarhie, armata birocratic nu exista.
Slujbaşii, pu ini la num r, se supuneau unui prim-ministru
totdeauna în leg tur cu suveranul, şi astfel serveau aproape
de-a dreptul pe rege. Şefii acestor slujitori zeloşi erau numi i
cu simplitate primii func ionari. În sectoarele administra iei de
care regele nu se ocupa personal, ca acela al arenzilor,
slujbaşii erau fa de şefii lor ceea ce salaria ii unei case de
comer sunt fa de patronii lor: ei înv au o ştiin care
trebuia s -i ajute s fac avere. În felul acesta, cel mai
neînsemnat punct al circomferin ei era legat de centru, de la
care c p ta via . Se putea vorbi, deci, de credin şi
devotament. Dup 1789, statul, patria dac vre i, a luat locul
prin ului. În loc de a depinde direct de un prim-magistrat
public, func ionarii au devenit, în ciuda frumoaselor noastre
idei despre patrie, nişte slujbaşi ai guvernului, iar şefii lor
plutesc în b taia tuturor vânturilor unei puteri denumite
minister, care nu ştie în ajun dac via mai exista a doua zi.
Cursul afacerilor trebuind s fie totdeauna îndeplinit,
constant e doar un anumit num r de func ionari care se
consider absolut necesari şi care vor s -şi p streze
posturile, cu toate c sunt oricând concediabili. Aşa s-a
n scut birocra ia, putere gigantic pus în mişcare de nişte
pitici. Dac Napoleon, subordonând voin ei sale orice lucru şi
orice om, a f cut s întârzie pentru un moment suprema ia
birocra iei – aceast perdea greoaie aşezat între binele ce
17
trebuie f cut şi omul care poate s -l pun la cale – ea s-a
organizat pe deplin în timpul regimului constitu ional,
prieten f r doar şi poate al mediocrit ilor şi mare amator de
acte justificative şi de buchiseli, într-un cuvânt sâcâitor ca o
mic-burghez . Fericite de a vedea pe miniştri într-o lupt
necurmat cu patru sute de spirite înguste, cu zece sau
dou sprezece capete înc rcate de ambi ie şi de rea-credin ,
birourile se gr bir s se fac necesare, substituindu-se
activit ii vii printr-o activitate scris , şi crear o putere a
iner iei denumit raport. S explic m raportul:
Când regii începur s aib miniştri, ceea ce s-a întâmplat
abia sub Ludovic al XV-lea, ei cerur s li se fac rapoarte
asupra chestiunilor importante, în loc s vin , ca pe vremuri,
consilii cu dreg torii statului, încetul cu încetul, miniştrii
fur obişnui i de birourile lor s imite pe regi. Grijulii de a se
ap ra în fa a celor dou Camere şi în fa a Cur ii, ei se l sar
duşi de nas de litera raportului. Nimic important nu se
întâmpla în administra ie f r ca ministrul, strâns cu uşa, s
nu r spund : „Am cerut un raport”. Raportul deveni astfel
pentru orice chestiune şi pentru orice ministru ceea ce el este
în Camera deputa ilor pentru legi: o consulta ie în care
motivele pro şi contra sunt tratate cu mai mult sau mai
pu in p rtinire, în aşa fel încât ministrul, întocmai ca şi
Camera, constat c -i la fel de l murit dup raport ca şi
înainte. Dar orice hot râre se ia într-o clipit . Întâmpl -se ce
s-o întâmpla, trebuie s ajungi la momentul când e necesar
s te decizi. Cu cât arunci în lupt mai multe motive pro şi
contra, cu atât judecata este mai pu in s n toas . Cele mai
frumoase lucruri din Fran a s-au înf ptuit pe când nu
existau rapoarte şi când hot rârile erau spontane. Legea
suprem a omului de stat este de a aplica formule precise
pentru fiecare caz în parte, întocmai ca judec torii sau
medicii.
Rabourdin, care îşi spunea: „Eşti ministru ca s iei
hot râri, ca s cunoşti problemele şi s le rezolvi”, v zu c
raportul guverneaz în Fran a de la colonel pân la mareşal,
18
de la comisarul de poli ie pân la rege, de la prefec i pân la
miniştri, de la Camer pân la rege. Din 1818 încoace, totul
a început s se discute, s se cump neasc şi s se r s-
cump neasc , cu voce tare şi prin scris, totul a c p tat o
form literar . Fran a se îndrepta spre ruin , în ciuda unor
atât de frumoase rapoarte; ea dizerta, în loc s lucreze. Anual
se f ceau un milion de rapoarte scrise! Birocra ia domnea
astfel în toat puterea cuvântului! Dosarele, mapele,
hâr oagele, în sprijinul dovezilor f r de care Fran a ar fi
pierdut , circularele, f r de care ea ar sta pe loc, se
înmul ir , crescur , înflorir . Birocra ia stârni de atunci
încoace, spre folosul ei, neîncrederea în balan a dintre
venituri şi cheltuieli, ponegri administra ia, spre mântuirea
administratorului. În sfârşit, ea n scoci acei prunci liliputani
care in Fran a legat în lan uri de centralismul parizian, ca
şi cum, de la 1500 şi pân la 1800, Fran a n-ar fi putut s
fac nimic f r treizeci de mii de func ionari.
Ag ându-se de trebile publice ca iedera de bulumac,
slujbaşul nu-şi mai d dea niciun interes, şi iat de ce:
Sili i s asculte de prin i sau de cele dou Camere13, care
le impun sinecurişti, şi nevoi i s p streze oameni care s
lucreze, miniştrii sc zur salariile şi m rir num rul
slujbaşilor, gândind c un guvern e cu atât mai tare cu cât
are mai mul i oameni angaja i. Legea contrar e o axiom
înscris în univers: nu exist energie decât prin raritatea
cauzelor care o produc. De aceea, evenimentele au dovedit, în
preajma lui iulie 1830, eroarea ministerialismului
Restaura iei. Pentru a împlânta un guvern în inima unei
na iuni, trebuie s ştii s legi de ea interesele şi nu oamenii.
Împins s dispre uiasc guvernul care îi t ia în acelaşi timp
şi stima şi salariul, slujbaşul se purta atunci cu el ca o

13 cele dou Camere – prin Charta acordat de Ludovic al XVIII-lea, la

revenirea lui pe tron (1814), se recunoşteau dou Camere: una
aristocratic , a „pair”-ilor numi i de rege, şi una a deputa ilor
(„reprezentan i”) aleşi prin vot de c tre un corp electoral redus (electorii
ca şi aleşii trebuind s dispun de o anumit avere).
19
curtezan cu un amant b trân: îi oferea munc pe m sura
banilor primi i, situa ie la fel de pu in tolerabil şi pentru
administra ie şi pentru slujbaş, dac şi unul şi cel lalt ar fi
îndr znit s -şi încerce pulsul şi dac salariile mari n-ar fi
în buşit glasurile celor mici. Având doar grija s -şi p streze
postul, s -şi încaseze leafa şi s ajung la pensie, slujbaşul
socotea c i se îng duie totul pentru a atinge acest m re
rezultat. Aceast stare de lucruri duse la slug rnicia
func ionarului şi stârni zâzanii necontenite în sânul
ministerelor, unde slujbaşii s raci luptau împotriva unei
aristocra ii degenerate, care p ştea pe izlazurile burgheziei,
cerând posturi pentru copiii ei dezmoşteni i. Un om superior
cu greu putea s str bat prin aceste m r cinişuri încâlcite,
s se încovoaie, s se ca ere, s se strecoare prin noroiul
acestor mlaştini, unde capetele destoinice aveau darul de a-i
însp imânta pe to i ceilal i. Un om de geniu harnic şi
ambi ios se preface a fi mai b trân decât este pentru a ob ine
tiara, el îns nu-l imit niciodat pe Sixtus al V-lea14 ca s
ajung un simplu şef de birou. Nu r mâneau sau nu se iveau
decât puturoşii, nepricepu ii sau neghiobii. Iat cum se
n scu încetul cu încetul mediocritatea administra iei
franceze. Compus în întregime din min i înguste, birocra ia
punea o stavil în calea prosperit ii rii, inea câte şapte
ani în cartoanele sale proiectul unui canal ce ar fi încurajat
produc ia unei provincii, se speria de orice, perpetua
t r g nelile, eterniza abuzurile, care ele însele o perpetuau şi
o eternizau pe ea; ducea pe to i de nas, chiar pe miniştri; în
sfârşit, sugruma oamenii de talent care se ar tau destul de
îndr zne i spre a voi s fac ceva peste capul ei sau s -i
arate prostiile proprii. Tocmai se publicase tabelul
pension rilor; Rabourdin v zu acolo un impiegat trecut cu o

14Sixtus al V-lea – pap între 1585 şi 1590; b trân şi infirm, el fusese

ales de cardinali pentru c p rea c e pe moarte; dar, o dat ales, a
început o activitate intens de reforme religioase şi de construc ii
arhitectonice.
20
pensie mai mare decât a coloneilor ciurui i de r ni. Întreaga
istorie a birocra iei se citea în aceast list . O alt pacoste
creat de moravurile moderne, pe care el o socotea una
dintre cauzele acestei tainice demoraliz ri, era aceea c , la
Paris, administra ia n-are nicio ierarhie real , în rândurile ei
domneşte o egalitate complet între şeful unei diviziuni
importante şi între ultimul copist; acesta e la fel de priceput
ca şi cel lalt într-o aren în care unii arunc treburile asupra
altora, c ci fie el poet, artist sau negustor, aici oricine devine
un simplu slujbaş. Slujbaşii se privesc unii pe al ii f r
niciun respect. Oare nu instruc ia, pus f r m sur la
îndemâna maselor15, face ast zi ca b iatul unui portar de
minister s hot rasc soarta unui om de merit sau a unui
mare proprietar la uşa c ruia tat l s u a slujit cândva?
Ultimul venit poate deci s se ia la har cu cel mai vechi.
Iat , de pild , pe unul bogat, angajat ca supranumerar,
stropindu-şi cu noroi şeful, în timp ce se îndreapt spre
Longchamp într-o tr sur al turi de o femeie frumoas ,
c reia îi arat cu vârful biciului pe un biet tat de familie ce
merge pe jos şi despre care spune: „Ala e şeful meu”. Liberalii
numesc aceast stare de lucruri PROGRES, Rabourdin vedea
îns în ea ANARHIA infiltrat în sânul puterii. Iar ca rezultat
asista la uneltiri surde, ca acelea dintre eunucii, femeile şi
sultanii moleşi i dintr-un serai, la intrigi de c lug ri e, la
insulte rostite în şoapt , la tiranii ca acelea dintr-un internat,
la manevre diplomatice în stare s însp imânte şi un
ambasador, puse la cale pentru o gratifica ie sau pentru o
avansare, la s rituri de purici înh ma i la un car de carton,
la r ut i îndreptate împotriva ministrului însuşi tocmai de

15…instruc ia, pus f r m sur la îndemâna maselor… – constatând

anarhia şi birocra ia din noua societate, capitalist , Balzac – neavând
perspectiva istoric necesar – caut explica ii aristocratice; de fapt, nu
era nici m car adev rat c masele aveau acces la toat instruc ia la care
ar fi avut dreptul, ci cel mult la instruc ia elementar ; în ideile lui
Rabourdin se reflect confuziile politice ale autorului şi respectul s u
pentru proprietatea privat şi regalitatea autoritar .
21
c tre cei ce lucreaz pentru el; apoi vedea pe oamenii cu
adev rat necesari, pe cei vrednici ajungând victimele unor
parazi i, iar pe cei devota i rii lor, care loveau cu t rie în
rândurile neputincioşilor, pr buşindu-se sub cele mai
mârşave tr d ri. Toate posturile înalte fiind sub influen a
Parlamentului şi nu a regelui, slujbaşii. se trezeau, mai
curând sau mai târziu, în situa ia roti elor unei maşini:
singurul lucru necesar pentru ei era s fie mai mult sau mai
pu in unşi. O astfel de convingere fatal , care pusese
st pânire chiar şi pe unele spirite mai r s rite, în buşea
multe proteste scrise în cunoştin de cauz asupra r nilor
tainice ale rii, dezarma multe manifest ri de curaj, m cina
inten iile cele mai cinstite şi mai serioase, care se sim eau
obosite de atâtea nedrept i şi se l sau împinse în bra ele
nep s rii de un dezgust pustiitor… Un salariat al fra ilor
Rotschild16 ine coresponden cu toat Anglia; la noi, un
singur slujbaş ar putea s intre în leg tur cu to i prefec ii;
numai c în timp ce primul înva cum s -şi fac avere,
cel lalt îşi pierde timpul, via a şi s n tatea, f r s se aleag
cu nimic. De aici porneşte r ul. Fireşte, nu înseamn c o
ar e numaidecât amenin at s piar fiindc un slujbaş de
talent se retrage, iar un om mediocru îi ia locul. Din
nefericire pentru na iuni, niciun om nu pare a fi absolut
necesar pentru existen a lor. Dar când valorile devin din ce în
ce mai rare, na iunile dispar. Spre convingere, oricine se
poate duce la Vene ia, la Madrid, la Amsterdam, la
Stockholm şi la Roma ca s vad locurile unde au str lucit
alt dat puteri uriaşe, ast zi distruse de for ele m runte care
s-au strecurat în sânul lor, cucerind vârfurile. În ziua
h r zit luptei, totul fiind sl bit, statul se pr buşi la cel mai
mic atac. A admira pe un prost care izbândeşte, a nu- i p rea

16fra ii Rotschild – bancherul James de Rotschild, din familia de bancheri

de la Frankfurt, se stabilise la Paris în 1812, pentru a conduce o
sucursal a b ncii familiale; el a participat la marile afaceri din vremea
Restaura iei şi a monarhiei din Iulie, ca, de pild , construirea c ii ferate
din nordul Fran ei.
22
r u de c derea unui om priceput este rezultatul tristei
noastre educa ii şi al moravurilor noastre care împing pe
oamenii cu duh spre zeflemea şi pe cei de geniu spre
dezn dejde. Dar ce problem e mai greu de rezolvat decât
aceea a îmbun t irii soartei slujbaşilor, într-o vreme când
liberalismul ip prin gazetele sale, în toate dughenele
industriale, c salariile slujbaşilor constituie un furt
continuu, când el însuşi întocmeşte capitolele bugetului în
form de lipitori şi tot el întreab în fiecare an unde merg
impozitele de un miliard? Pentru domnul Rabourdin
slujbaşul e în raport cu bugetul ceea ce juc torul de c r i e în
raport cu jocul: tot ce câştig d pe urm înapoi. Orice
salariu mare implic o produc ie. A pl ti o mie de franci pe
an unui om, cerându-i în schimb toate zilele sale, nu
înseamn oare a organiza ho ia şi mizeria? Un puşc riaş
cost aproape tot atâ ia şi munceşte mai pu in. În schimb, a
cere unui om c ruia statul i-ar da dou sprezece mii de franci
pe an s se devoteze rii sale ar fi un contract profitabil
pentru ambele p r i, care ar putea s -i ispiteasc pe cei
capabili.
Aceste reflec ii îl conduser deci pe Rabourdin la o
reorganizare a personalului. A folosi cât mai pu ini oameni, a
tripla sau a dubla salariile şi a suprima pensiile; a angaja
slujbaşi tineri, aşa cum f ceau Napoleon, Ludovic al XIV-lea,
Richelieu şi Ximénès17, dar a-i p stra cât mai mult,
rezervându-le func iuni înalte şi onoruri mari, fur punctele
principale ale unei reforme la fel de folositoare şi pentru stat
şi pentru slujbaş. E greu s înf iş m pe larg, capitol cu
capitol, un plan care îmbr işa întregul buget şi-şi întindea
firele pân la cele mai neînsemnate slujbuli e ale
administra iei, pentru a le cuprinde laolalt ; dar poate c o
indicare a principalelor reforme va fi de a nu pentru ca atât
cei care cunosc, cât şi cei care nu cunosc structura

17Ximénès – cardinal şi om de stat spaniol (1436—1517); a contribuit la

opera de centralizare a Spaniei prin sprijinirea oraşelor.
23
administrativ s în eleag ceva. Deşi s-ar p rea c un istoric
se situeaz pe o pozi ie periculoas înf işând un plan ce
seam n a politic f cut la gura sobei, e necesar totuşi s
creion m acest plan, cu scopul de a explica omul prin
activitatea lui. Suprima i ceea ce se refer la lucr rile sale. şi
nu ve i mai voi s crede i în cuvântul povestitorului, dac el
s-ar mul umi s fac numai afirma ii despre îndr zneala sau
priceperea unui şef de birou.

Rabourdin împ r ea înalta administra ie în trei ministere.

El se gândea c dac alt dat existau capete destul de solide
pentru a cuprinde ansamblul treburilor interne şi externe,
Fran a de azi nu se poate plânge c n-o s g seasc oameni
ca Mazarin, Suger, Sully, Choiseul sau Colbert18 pentru a
conduce nişte ministere chiar mai vaste decât ministerele
actuale. De altminteri, constitu ional vorbind, trei miniştri se
în eleg mai bine între ei decât şapte19. Apoi, e şi mai pu in
greu de a face greşeli în ceea ce priveşte alegerea. În sfârşit,
regalitatea ar putea înl tura astfel acele continue schimb ri
ministeriale care îngreuiaz realizarea unui plan de politic
extern sau înf ptuirea unei îmbun t iri în interior. În
Austria, unde atâtea popoare diferite strânse laolalt
manifest interese deosebite ce trebuiesc armonizate şi
conduse sub o singur coroan , doi oameni de stat duc pe
umerii lor toat povara treburilor publice, f r s se declare
copleşi i. Fran a s fie oare mai s rac în privin a

18 oameni ca… Suger, Sully, Choiseul sau Colbert – miniştri ai regilor

Fran ei: Suger (1081—1151) a fost consilierul lui Ludovic al VI-lea şi al lui
Ludovic al VII-lea; Sully (1559—1641) a fost ministrul şi prietenul lui
Henric al IV-lea, pe care l-a sf tuit s protejeze agricultura şi s pun
frâu risipei; Colbert, urmând cardinalului Mazarin, s-a ocupat de
industria şi comer ul Fran ei, sub Ludovic al XIV-lea; iar Choiseul
(1719—1785) al fost ministru al lui Ludovic al XV-lea.
19 şapte miniştri – în 1824, guvernul francez era compus din 7 miniştri: al

Afacerilor Externe, al R zboiului, al Marinei, al Finan elor, al Justi iei, al

Afacerilor Interne şi al Casei Regale, de care depindea şi sectorul artelor.
24
capacit ilor politice decât Germania? Jocul, destul de
n tâng, a ceea ce numim institu ii constitu ionale, dezvoltat
peste m sur , a sfârşit, precum se ştie, prin a necesita prea
multe ministere, spre a satisface ambi iile sporite ale
burgheziei. Mai întâi, lui Rabourdin i se p rea firesc ca
Ministerul Marinei s fie contopit cu Ministerul de R zboi.
Pentru el, marina era unul dintre resorturile Ministerului de
R zboi, ca şi artileria, cavaleria, infanteria sau intenden a.
Nu-i oare un nonsens de a institui administra ii separate
pentru amirali şi pentru mareşali, de vreme ce ei au acelaşi
el: s p zeasc ara, s se lupte cu duşmanul, s apere
posesiunile na ionale? Ministerul de Interne ar trebui s
cuprind comer ul, poli ia şi finan ele, ca s nu-şi dezmint
numele. Ministerului de Externe îi apar in justi ia, casa
regal şi tot ceea ce în cadrul Ministerului de Interne se
refer la arte, litere şi frumos. Orice ocrotire trebuie s
porneasc direct de la suveran. Acest minister implic şi
preşedin ia de consiliu. Fiecare din cele trei ministere nu va
num ra mai mult de dou sute de slujbaşi pentru
administra ia sa central , unde Rabourdin i-ar instala pe
to i, ca alt dat , sub monarhie. Socotind în medie câte
dou sprezece mii de franci de cap de om, se va atinge suma
de şapte milioane pentru capitolele care însumeaz mai mult
de dou zeci de milioane în bugetul actual. Reducând astfel
ministerele la trei, Rabourdin desfiin a administra ii întregi
devenite inutile, precum şi imensele cheltuieli ale între inerii
lor la Paris. El dovedea c un arondisment urma s fie
administrat de zece oameni, o prefectur de cel mult
doisprezece, ceea ce nu însemna decât cinci mii de slujbaşi
pentru întreaga Fran (f r justi ie şi armat ), num r pe
oare îl dep şea atunci cifra slujbaşilor numai din ministere.
În schimb, în acest plan, grefierii tribunalelor erau
îns rcina i cu regimul ipotecilor, iar Ministerul Public era
îns rcinat cu înregistrarea actelor şi cu domeniile. Rabourdin
reunea sub un singur for central p r ile care se asem nau.
Astfel ipotecile, moştenirile, înregistr rile nu ieşeau din
25
cercul lor de ac iune şi nu necesitau decât trei
supranumerari pentru fiecare tribunal şi trei pentru fiecare
curte de apel. Aplicarea constant a acestui principiu îl
conduse pe Rabourdin la reforma finan elor. El contopi toate
încas rile de impozite în una singur , taxând consumul în
general, în loc de a taxa proprietatea. Dup el, consumul era
unica materie impozabil în timp de pace. Contribu ia
funciar trebuie s fie rezervat pentru cazuri de r zboi.
Numai atunci statul putea s cear sacrificii din partea
solului, deoarece numai atunci se punea problema de a fi
ap rat; în timp de pace îns era o mare greşeal politic de
a-l împov ra peste o anumit limit , c ci însemna s nu te
mai bizui pe el în marile crize. Prin urmare, împrumutul în
timp de pace, fiindc se f cea la egalitate şi nu cu cincizeci la
sut pierdere ca în vremurile tulburi, iar, în timp de r zboi,
contribu ia funciar .
Invazia din 1814 şi 1815, le spunea Rabourdin prietenilor
s i, a creat în Fran a şi a confirmat o institu ie pe care nici
Law20, nici Napoleon n-au putut s-o înfiin eze: creditul.
Din p cate, Xavier socotea c justele principii ale acestei
admirabile maşini nu erau pe deplin în elese În epoca
activit ii lui, început în 1820. Rabourdin impunea
consuma ia sub forma contribu iilor directe, desfiin ând
toat aparatura contribu iilor indirecte. Venitul impozabil era
urm rit printr-un rol unic compus din diferite rubrici. El
înl tura astfel acele nepl cute taxe de la bariera oraşelor şi le
înlocuia cu venituri mai mari provenite din simplificarea
modului lor actual de percepere, enorm de costisitor. A
micşora povara impozitului nu înseamn de fel, în materie de
finan e, a micşora impozitul, ci a-l repartiza mai bine; a-l
uşura înseamn a spori volumul tranzac iilor, l sându-le

20 Law (John) – financiar sco ian (1671—1729), devenit în Fran a

controlor general al finan elor, apoi organizator al unei societ i de
exploatare colonial (Compania Indiilor); el e cel care a lansat primele
bilete de banc , organizând la Paris, la începutul secolului al XVIII-lea,
faimosul sistem bancar, ajuns curând falimentar.
26
posibilitatea de a avea un joc mai mare: individul pl teşte
mai pu in, iar statul încaseaz mai mult. Aceast reform ,
care s-ar putea s par imens , se sprijinea pe un mecanism
foarte simplu. Rabourdin socotea impozitul personal şi
mobiliar ca imaginea cea mai potrivit a consumului general.
Averile particulare se exprim foarte bine în Fran a prin
locuin , prin num rul servitorilor, prin caii şi tr surile de
lux care pot fi supuse fiscalit ii. Gospod riile, cu tot ceea ce
au în jurul lor, se deosebesc pu in între ele şi dispar cu greu.
Dup ce preciz , deci, mijloacele prin care poate fi întocmit
un rol al contribu iilor mobiliare cu mult mai sincer decât
rolul actual, el repartiz sumele pe care le aduc vistieriei
statului impozitele zise indirecte într-o cot de atâta la sut
pentru fiecare parte individual . Într-adev r, impozitul este
ridicarea unei sume de bani pe socoteala lucrurilor şi a
persoanelor sub forma unor înşel ciuni mai mult sau mai
pu in vizibile; dar timpul acestor înşel ciuni, favorabile
atunci când era vorba s se stoarc bani, a trecut într-o
epoc în care clasa, asupra c reia apas impozitele, îşi d
seama pentru ce statul cere aceste impozite şi prin ce
mecanism i le d înapoi. Aşadar, bugetul nu e o cas de bani,
ci o stropitoare: cu cât strânge şi împr ştie mai mult ap ,
cu atât ara prosper . Bun oar , s presupunem şase
milioane de p r i înst rite (Rabourdin le dovedea existen a,
în elegând prin ele p r ile bogate); n-ar fi oare mai bine s le
cerem din capul locului o tax asupra vinului, care n-ar fi
mai hulit decât birul asupra uşilor şi ferestrelor, şi ar
produce o sut de milioane, în loc s le h r uim impunând
fiecare lucru în parte? Prin aceast regularizare a
impozitului, fiecare particular va pl ti mai pu in, dar în
realitate statul va primi mai mult, iar consumatorii se vor
bucura de o imens reducere de pre uri pe care statul nu le
va mai supune unor torturi nesfârşite. Rabourdin men inea o
tax asupra culturii viilor, cu scopul de a ocroti aceast
surs de produc ie împotriva prea marii abunden e a
produselor sale. Apoi, pentru a include şi consumul p r ilor
27
s race, patentele debitan ilor urmau s fie taxate dup
popula ia regiunilor în care locuiesc. În felul acesta, sub trei
forme: taxa asupra vinului, taxa asupra culturii viilor şi
patenta, vistieria ar încasa un venit enorm f r cheltuieli şi
f r jigniri, în locul unui impozit vexator împ r it între
vistierie şi slujbaşii ei. Impozitul ar ap sa atunci asupra
bogatului în loc s chinuiasc pe s rac. Un alt exemplu. S
presupunem o tax asupra s rii, de un franc sau de doi
franci pentru fiecare parte; vom ob ine zece sau dou sprezece
milioane, s r ritul21 modern va dispare, popula ia nevoiaş
va r sufla în voie, agricultura va fi uşurat , statul va încasa
tot atât, şi nimeni nu se va mai plânge. Orice parte, fie ea
industrial sau proprietar , va recunoaşte numaidecât
foloasele unui impozit repartizat în felul acesta atunci când
va vedea c via a se îmbun t eşte pe ogoare, iar comer ul
înfloreşte. În sfârşit, statul va vedea crescând, din an în an,
num rul p r ilor înst rite. Desfiin ând deci administra ia
contribu iilor indirecte, maşin extrem de costisitoare, şi care
e un stat în stat, atât vistieria cât şi particularii vor îi în
câştig, chiar dac am tine seama numai de economisirea
cheltuielilor de încasare. Tutunul şi pulberea se vor arenda
în regie, sub supravegherea statului. Sistemul cu privire la
aceste dou regii, dezvoltat de al i înaintaşi ai lui Rabourdin
cu prilejul noii legiuiri asupra tutunului22, fu atât de
conving tor, încât aceast lege n-ar fi trecut niciodat printr-
o Camer silit s hot rasc într-un fel sau altul, aşa cum
f cea atunci ministerul. Asta era mai pu in o problem
financiar , cât una de guvernare. Statul nu mai de inea
nimic direct, nici mine, nici p duri, nici exploat ri. Pentru
Rabourdin, statul, st pânitorul domeniilor, constituia acum

21 s r rit – (înv.) impozit care se percepea pe extragerea s rii (pentru

nevoile individuale)(n.k.).
22 noua legiuire asupra tutunului – monopolul asupra tutunului a fost

instituit în Fran a în 1674 şi arendat unor societ i particulare, pân la

revolu ia din 1789—1794, când a fost suprimat, pentru a fi restabilit în
1811.
28
un nonsens administrativ. Statul nu-i în stare s valorifice
nimic şi se lipseşte de contribu ii, el pierde deci dou surse
de venituri dintr-odat . Cât despre fabricile guvernului, ele
formeaz acelaşi nonsens raportat la sfera industriei. Statul
ob ine produse mai scumpe decât cele din comer , le face mai
încet şi nu e în stare s -şi încaseze drepturile cuvenite din
mişcarea industriei, c reia îi retrage subsidiile. Înseamn
oare c se administreaz o ar fabricând în loc de a m ri
fabrica ia, posedând în loc de a crea cât mai multe posesiuni
diferite? În noul sistem, statul nu va mai cere nicio garan ie
în bani. Rabourdin nu admitea decât garan ii ipotecare. Şi
iat de ce. Statul sau p streaz garan ia în natur , şi atunci
înseamn c stinghereşte circula ia banilor, sau o
întrebuin eaz cu o dobând mai mare decât procentul pe
care-l pl teşte, şi atunci e un furt mârşav, sau pierde, şi
atunci e o prostie; pe de alt parte, dac la un moment dat
dispune de totalitatea garan iilor, el poate provoca, în
anumite situa ii, o bancrut îngrozitoare. Impozitul teritorial
nu va disp rea aşadar cu totul, Rabourdin p stra o mic
parte cel pu in ca punct de plecare în caz de r zboi; fireşte
îns , produsele solului iar deveni libere, iar industria,
procurându-şi materiile prime la pre uri mici, ar putea s se
lupte cu str in tatea, f r ajutorul înşel tor al v milor. Cei
boga i ar administra în mod gratuit departamentele, având ca
recompens , în anumite condi iuni, titlul de pair. Magistra ii,
oamenii de ştiin , ofi erii inferiori ar fi r spl ti i mul umitor
pentru serviciile lor. Nu ar mai exista slujbaş care s nu se
bucure de o mare considera ie câştigat prin importan a
lucr rilor lui şi prin valoarea salariului pe oare-l primeşte;
fiecare s-ar îngriji singur de viitorul s u şi Fran a n-ar mai
suferi de cancerul pensiilor care-i roade trupul. Drept
rezultat, Rabourdin prevedea numai şapte sute de milioane la
cheltuieli, şi o mie dou sute de milioane la venituri. Un
excedent de cinci sute de milioane anual ar juca un rol ceva
mai mare decât slaba amortizare al c rei viciu a fost
demonstrat. Aici, dup Rabourdin, statul devenea şi rentier,
29
dup cum se înc p âna s st pâneasc şi s fabrice. În
sfârşit, spre a-şi pune în aplicare reforma, f r zdruncin ri şi
spre a evita o noapte a sfântului Bartolomeu pentru
slujbaşi23, el cerea pentru asta un r stimp de dou zeci de
ani.

Acestea erau gândurile pe care le pl m dea Rabourdin din

ziua când locul aşteptat de el fu dat domnului de La
Billardière, un om cu totul incapabil. Planul acesta, atât de
vast în aparen , atât de simplu în realitate, care desfiin a
atâtea state-majore umflate şi atâtea posturi mici la fel de
inutile, presupunea calcule continue, statistici exacte, dovezi
evidente. Rabourdin studiase vreme îndelungat bugetul sub
cele dou fe e ale lui – cea a veniturilor şi cea a cheltuielilor –
petrecându-şi astfel multe nop i în şir f r ştirea so iei sale.
Dar îndr zneala de a concepe un asemenea plan şi de a-l
suprapune pe cadavrul administra iei nu era de ajuns; mai
trebuia s se adreseze unui ministru în stare de a-l aprecia.
Succesul lui Rabourdin depindea deci de liniştea politic a
unei epoci înc pline de fr mânt ri. El nu socoti guvernul ca
definitiv stabil decât în momentul când trei sute de deputa i
avur curajul s formeze o majoritate compact 24 cu adev rat
guvernamental . O conducere instaurat pe o asemenea baz
se stabilise de fapt la câtva timp dup ce Rabourdin îşi
terminase lucrarea sa. În aceast epoc , mândria p cii
datorate Bourbonilor f cea s fie uitat mândria r zboinic
din timpul când Fran a str lucea ca o vast tab r ,
generoas şi m rea , din pricin c era victorioas . Dup

23 o noapte a sfântului Bartolomeu pentru slujbaşi – desfiin area brusc a

lor – aşa dup cum, în noaptea sfântului Bartolomeu (23 august 1572) au
fost masacra i, din ordinul regelui Carol al IX-lea, la instiga ia mamei
sale, Catherine de Médicis, protestan ii (hugheno ii) din Paris.
24 o majoritate compact … – la alegerile din februarie 1824, dreapta

monarhist a ob inut 415 locuri din 430; aceast „majoritate compact ” a

promulgat o serie de legi reac ionare, al c ror efect a fost c , la alegerile
din noiembrie 1827, dreapta n-a mai avut decât 170 de locuri.
30
campania din Spania25, se p rea c guvernul se preg teşte s
treac la una dintre acele perioade în care binele poate fi
înf ptuit, şi de trei luni încoace începuse un nou regim care
nu mai întâmpina nicio piedic , deoarece liberalismul stângii
salutase pe Carol al X-lea cu acelaşi entuziasm ca şi dreapta.
Era o situa ie care putea s înşele chiar şi pe cei mai
clarv z tori oameni. Lui Rabourdin momentul i se p rea deci
favorabil. A propune şi a duce la bun sfârşit o reform ale
c rei rezultate aveau s fie atât de mari, nu era oare aceasta
o garan ie de tr inicie pentru un guvern?
Niciodat deci omul nostru nu se ar t mai îngrijorat, mai
împov rat de gânduri ca atunci, în dimine ile când str b tea
str zile spre minister, şi în serile când se întorcea acas la
ora patru şi jum tate.
La rândul ei, doamna Rabourdin, întristat din pricina
unei vie i neîmplinite, sup rat c trebuie s lucreze pe
ascuns pentru a-şi îng dui câteva satisfac ii în ceea ce
priveşte îmbr c mintea, nu fusese niciodat mai am rât şi
mai nemul umit , dar, ca so ie credincioas b rbatului ei,
socotea ca nedemne de o femeie superioar ruşinoasele
îndeletniciri prin care multe neveste de slujbaşi umplu
golurile unei lefi neîndestul toare. Din acest motiv refuzase
orice leg tur cu doamna Colleville, pe atunci încurcat cu
François Keller, ale c rei serate puneau adesea în umbr pe
acelea din strada Duphot. Ea lu în epeneala gânditorului
politic şi lâncezeala omului îndeobşte harnic drept o sleire a
slujbaşului ap sat de plictiseala de la serviciu, r pus de
s r cia cea mai demn de dispre şi de o mediocritate ce nu
f cea decât s te in în via , şi nu-şi ierta c se m ritase cu
un b rbat lipsit de vlag . De aceea, cam pe atunci, se hot rî
s se îngrijeasc ea îns şi de cariera so ului ei, spre a-l în l a

25campania din Spania… Carol al X-lea – expedi ie militar întreprins în

Spania, în 1823, sub conducerea ducelui d’Angoulême, fiul viitorului rege
Carol al X-lea, pentru a restabili monarhia absolut în persoana
Bourbonului Ferdinand al VII-lea. Cu câ iva ani înainte, o revolu ie de
mare amploare (1820) impusese o constitu ie liberal .
31
cu orice pre în sfera celor de sus, dar ascunzându-i
mijloacele de care se va folosi. Puse în aceste principii toat
acea independen de gândire care o caracteriza şi g si
pl cere în a se ridica mai presus de celelalte femei, c lcând în
picioare micile lor prejudec i, neluând în seam piedicile pe
care societatea le arunc în calea lor. În mânia ei îşi propuse
de a-i învinge pe proşti cu propriile lor arme şi de a intra ea
îns şi în joc, dac va fi nevoie. Pe scurt, privea lucrurile de
sus. Momentul era prielnic. Domnul de La Billardière, lovit de
o boal necru toare, avea s -şi dea obştescul sfârşit în
câteva zile. Dac Rabourdin i-ar lua locul, însuşirile lui, c ci
Celestine îi recunoştea însuşiri administrative, ar fi atât de
pre uite încât postul de raportor în Consiliul de stat, ce-i
fusese promis cândva, îi va fi de ast dat oferit. Îl şi vedea
comisar al regelui, ap rând proiectele de legi în cele dou
Camere: atunci îl va ajuta şi ea, se va face, dac va fi nevoie,
secretara lui, va petrece nop i întregi lucrând! Toate acestea
pentru a se duce la Bois de Boulogne26 într-o tr sur
minunat , pentru a fi pe picior de egalitate cu doamna
Delphine de Nucingen, pentru a ridica şi salonul ei la acelaşi
rang cu al doamnei Colleville, pentru a fi invitat la marile
solemnit i ministeriale, pentru a strânge în jurul ei oameni
care s-o asculte, pentru a i se spune: „Doamna Rabourdin
de…” (nu şi cunoştea înc domeniul), aşa cum se spune
doamna de Firmiani, doamna d’Espard, doamna d’Aiglemont,
doamna de Carigliano; în sfârşit, şi mai ales, pentru a
înl tura nesuferitul nume de Rabourdin.
Aceste hot râri tainice aduser unele schimb ri în cadrul
menajului lor. Doamna Rabourdin începu prin a porni cu un
pas ferm pe calea datoriilor. Îşi angaj din nou un fecior în
cas , pe care-l îmbr c într-o livrea discret , din postav
închis, cu tighele roşii. Împrosp t o parte din mobilier, îşi
tapet iar şi apartamentul, îl împodobi cu flori ce erau
schimbate des, îl ticsi cu tot felul de nimicuri la mod , apoi,

26 Bois de Boulogne – p durice la marginea Parisului, loc de plimbare.

32
ea, care alt dat se ar ta destul de strâns în privin a
cheltuielilor, nu şov i câtuşi de pu in s -şi pun
îmbr c mintea în armonie cu rangul la oare aspira şi ale
c rui venituri tur investite mai dinainte în câteva magazine
de unde îşi f cu proviziile pentru atac. Spre a-şi impune
miercurile sale, d dea câte o mas în fiecare vineri, la care
invita ii se îndatorau s fac o vizit miercurea viitoare, la o
ceaşc de ceai. Îşi alegea cu dib cie musafirii printre
deputa ii influen i şi printre persoanele care, mai de departe
sau mai de aproape, ar putea sluji interesele sale. Într-un
cuvânt, se înconjur de oameni de bun condi ie. Se petrecea
foarte bine la ea; cel pu in aşa se spunea, ceea ce la Paris e
de ajuns pentru a atrage lume. Rabourdin era atât de ocupat
s -şi termine marea şi importanta lui oper , c nici nu
observ aceast reînviere a belşugului din sânul c minului
s u.
În felul acesta, so ia şi b rbatul porniser asediul
împotriva aceleiaşi cet i, ac ionând pe linii paralele, f r s
ştie unul de altul.

La minister se afla atunci în plin ascensiune, ca secretar

general, un oarecare domn Clément Chardin des Lupeaulx,
unul dintre acele personaje pe care valul evenimentelor
politice îl scoate la suprafa pentru câ iva ani, îl r stoarn
într-o zi de furtun şi pe care îl reg seşti pe marginea apei, la
o anumit dep rtare, împotmolit ca scheletul unei
ambarca iuni, dar care pare înc a însemna ceva. C l torul
se întreab dac aceast epav n-a fost înc rcat . cu
niscaiva m rfuri de pre , dac n-a slujit în vreo împrejurare
de seam , dac n-a contribuit la vreo rezisten , dac n-a
purtat faldurile vreunui tron sau cadavrul vreunei regalit i.
În momentul acela, Clément des Lupeaulx („des Lupeaulx” îl
înghi ise pe „Chardin”) se afla la apogeu. În existen ele cele
mai ilustre, ca şi în cele mai obscure, întâlnim, la animale ca
şi la secretarii generali, un zenit şi un nadir, o perioad când
blana e splendid , când norocul se revars în toat
33
str lucirea lui. În nomenclatura creat de fabulişti, des
Lupeaulx apar ine speciei Bertranzilor, care nu se gândesc
decât s întâlneasc niscaiva Ratoni27, şi, cum el este unul
dintre principalii actori ai dramei, merit o descriere mai
am nun it , cu atât mai mult cu cât revolu ia din Iulie28 a
desfiin at aceast func ie absolut necesar miniştrilor
constitu ionali.
Moraliştii îşi desf şoar de obicei verva în jurul groz viilor
din afara lumii acesteia. Pentru ei, crimele r mân în seama
cur ilor cu juri sau a poli iei corec ionale; cât despre fine ele
sociale, acestea le scap cu totul; abilit ile ce triumf în
dosul armelor codului29 se afl deasupra sau dedesubtul lor,
ei n-au nici lup şi nici telescop ca s le vad , iar mârş viile
trebuie s fie prea mari ca s le sar în ochi. Ocupându-se
numai de carnivore, ei nu dau aten ie reptilelor şi, spre
norocul poe ilor comici, las în grija lor, însuşiri de felul
acelora ce-l caracterizau pe Chardin des Lupeaulx. Egoist şi
înfumurat, slugarnic şi trufaş, destr b lat şi mânc cios,
acaparator din pricina datoriilor, discret ca un mormânt care
nu-şi dezminte inscrip ia destinat trec torilor, priceput şi
îndr zne când e vorba s cear ceva, plin de tact, dr gu şi
spiritual, f r a r mâne niciodat dator cu vreo replic ,
ştiind s te umileasc printr-o mângâiere, dar şi printr-o
lovitur cu cotul, f r a da înapoi din fa a nici unei greut i,
zb tându-se cu mult gra ie, cinic şi voltairian, ascultând
totuşi liturghia la Biserica Sfântul Toma d’Aquino atunci

27 Bertranzi… şi Ratoni – profitori şi exploata i – dup personajele din

fabula lui La Fontaine, „Maimu a şi pisica”.
28 revolu ia din Iulie – revolu ia de la sfârşitul lui iulie 1830, când ultimul

reprezentant al Bourbonilor, Carol al X-lea, a fost r sturnat împreun cu

guvernul s u tr d tor al Chartei constitu ionale; regele care i-a urmat,
Ludovic-Filip, din spi a de Orléans, a fost „regele burghez” al bancherilor.
29 Codul Civil Napoleonian sau Codul civil francez – cod de legi realizat în

vremea Primului Imperiu Francez sub îndrumarea lui Napoleon

Bonaparte, considerat primul sistem de legislativ modern. A influen at
puternic evolu ia jurisdic iei europene si mondiale (n.k.).
34
când acolo se afla o societate aleas , acest secretar general
era aidoma tuturor mediocrit ilor care formeaz pl mada
lumii politice. Savant prin ştiin a altora, el adopta pozi ia de
ascult tor şi nu exista altul mai atent decât el. De aceea, ca
s nu dea de b nuit, era linguşitor pân la îngre oşare,
insinuant ca un parfum şi dezmierd tor ca o femeie.
Împlinise patruzeci de ani. În tinere e fusese mult vreme
dezn d jduit, deoarece sim ea c soarta carierei lui politice
depindea de deput ie. Dar cum de a ajuns? v ve i întreba.
Printr-un mijloc foarte simplu. Trep duş politic, des
Lupeaulx îşi lua asupr -şi misiuni delicate ce nu pot fi date
unui om care se respect , nici unuia care nu se respect , dar
care pot fi încredin ate unor fiin e şi serioase şi dubioase în
acelaşi timp, a c ror singur calitate este c te po i lega sau
lep da de ele dup voie. Starea lui normal era de a fi
compromis, totuşi câştiga atât din înfrângeri, cât şi din
succese. El în elesese c sub Restaura ie, epoc de tranzac ii
continue între oameni, între lucruri, între evenimentele
petrecute şi cele care se îngr m desc la orizont, puterea avea
nevoie de o d dac . De îndat ce într-o cas intr o b trân
care ştie cum se strânge şi se aşterne patul, unde se vars
l turile, unde se arunc rufele murdare sau de unde se iau
cele curate, unde se închide argint ria, cum se îmbuneaz
un creditor, ce oameni trebuiesc primi i şi care anume goni i,
ei bine, chiar dac are vicii, chiar dac e şchioap , ştirb sau
nesp lat , chiar dac joac la loterie şi fur câte un franc şi
jum tate pe zi ca s -şi fac bani de miz , o asemenea f ptur
e îndr git de st pâni, care se obişnuiesc cu ea şi o consult
în împrejur rile cele mai critice: ea e totdeauna prezent ,
g seşte oricând un mijloc de salvare, miroase orice tain ,
aduce la timp cutia cu sulemeneli şi şalul, tace când e
certat , dispare când e gonit pe scar , pentru ca a doua zi,
la sculare, s reapar vesel , cu tava înc rcat de o excelent
gustare. Oricât de mare ar fi un om de stat, el are nevoie de o
d dac fa de care s se considere slab, nehot rât, prin care
s se certe cu propriul s u destin, acuzându-se, mustrându-
35
se, îndemnându-se la lupt . E ceva asem n tor cu be işorul
s lbaticilor, care, frecat de un lemn mai tare, produce foc.
Mul i oameni de geniu se aprind în felul acesta. Napoleon
f cea cas cu Berthier, iar Richelieu cu p rintele Jacob30.
Des Lupeaulx f cea cas cu toat lumea. R mânea prieten cu
miniştrii c zu i şi se constituia mijlocitorul lor pe lâng cei
care se ridicau, ştiind s îmb ls meze ultima linguşire şi s
parfumeze primul compliment. De altminteri, în elegea foarte
bine nimicurile la care un om de stat n-are r gazul de a se
gândi, ghicea orice nevoie, era mereu gata s se fac de folos;
îşi d dea pe fa tic loşia, începând s glumeasc cel dintâi
pentru a ob ine pre ul întreg şi, între serviciile pe care urma
s le fac , alegea totdeauna pe acela care nu putea fi uitat.
Bun oar , când a trebuit s sar şan ul care desp r ea
Imperiul de Restaura ie, în timp ce fiecare c uta o pârtie ca
s -l treac , în momentul când toate pot ile Imperiului se
gr beau s -şi manifeste devotamentul prin vorbe, des
Lupeaulx trecu grani a, dup ce împrumutase mari sume de
bani de la c m tari. Punând totul în joc, cump r poli ele
cele mai stingheritoare ale lui Ludovic a XVIII-lea şi lichid
astfel, el, cel dintâi, aproape trei milioane cu dou zeci la
sut ; avu norocul de a opera în cunoştin de cauz în contul
anilor 1814 şi 1815. Beneficiile fur înghi ite de jupânii
Gobseck, Werbrust şi Gigonnet, bancherii afacerii, c rora des
Lupeaulx le f g duise din capul locului aceste beneficii; el nu
juca o miz , juca pe toat banca, ştiind bine c Ludovic al
XVIII-lea nu era omul care s uite de acest sacrificiu b nesc.
Des Lupeaulx fu numit raportor în Consiliul de stat, cavaler
al Ordinului Sfântul Ludovic şi ofi er al Legiunii de Onoare.
Ajuns sus, şiretul c ut prin toate mijloacele s se tin bine
la treapta pe care se ridicase, deoarece, în cetatea în care se

30Napoleon f cea cas cu Berthier, iar Richelieu cu p rintele Jacob –

colaboratorul cel mai intim al lui Napoleon a fost mareşalul Berthier,
urcat la cele mai mari onoruri (f cut prin de Wagram şi care apoi s-a
lep dat de Napoleon); iar p rintele Jacob avea atâta influen asupra
cardinalului de Richelieu încât a fost supranumit „eminen a cenuşie”.
36
strecurase, generalii nu stau prea mult vreme cu gurile
închise. De aceea, pe lâng meseria lui de d dac şi
mijlocitor, se mai apuc s dea consulta ii gratuite pentru
bolile ascunse ale puterii. Dup ce recunoscuse la pretinşii
oameni superiori ai Restaura iei o profund inferioritate fat
de evenimentele care-i dominau, el se impuse mediocrit ii
lor politice oferindu-le, vânzându-le, în plin criz , cuvântul
de ordine pe care oamenii de merit îl las pe seama viitorului.
S nu crede i îns c asta pornea de la el; ar fi însemnat ca
des Lupeaulx s fie un om de geniu, cât vreme nu era decât
un om iste . Acest Bertrand alerga peste tot, strângea p reri,
sonda conştiin ele şi prindea din zbor rezonantele lor.
Culegea tot ceea ce putea fi demn de ştiut, ca o adev rat şi
neobosit albin politic . Acest dic ionar al lui Bayle, cu
înf işare de om, nu proceda ca faimosul dic ionar31: el nu
prezenta opinii f r s trag concluzii, dimpotriv , avea
îndemânarea muştei care se repede drept spre cea mai bun
bucat de carne din buc t rie. De aceea fu socotit un om
absolut necesar oamenilor de stat. Aceast credin prinsese
r d cini atât de adânci în unele min i, încât parveni ii
ambi ioşi se gândeau c e timpul s -l compromit pe des
Lupeaulx, spre a-l împiedica s se urce şi mai sus; îl
desp gubeau cu un credit tainic pentru pu ina lui
important public . Dar, sim indu-se sprijinit de toat
lumea, pescuitorul acesta de idei ceruse o arvun
permanent . Stipendiat de statul-major în garda na ional ,
cu o sinecur pl tit la prim ria Parisului, comisar al
guvernului pe lâng o societate anonim , el mai avea şi un
post de inspector la casa regal . Cele dou posturi oficiale
trecute în buget erau acela de secretar general şi de raportor
în Consiliul de stat. Deocamdat inea s fie comandor al
Legiunii de Onoare, gentilom al Cur ii, conte şi deputat. Ca
s poat fi deputat trebuia s pl teasc un impozit de o mie

31faimosul Dic ionar – „Dic ionarul istoric”, care îi anun pe

enciclopedişti, al lui Pierre Bayle (1647—1706).
37
de franci32, dar nenorocita cocioab a familiei des Lupeaulx
abia aducea un venit de cinci sute de franci. De unde s ia
banii necesari pentru a în l a un castel, pe care s -l
înconjoare apoi cu mai multe moşii respectabile, şi unde s
se poat duce pe urm ca s arunce praf în ochii unui
arondisment întreg? Cu toate c era invitat la mas în fiecare
zi, cu toate c locuia de nou ani pe spezele statului, cu toate
c umbla numai cu tr surile ministerului, des Lupeaulx avea
în momentul când începe aceast povestire o datorie de
treizeci de mii de franci, nici mai mult nici mai pu in,
împotriva c reia nu ridica nimeni nicio contesta ie. Numai o
c s torie ar fi putut îmbun t i situa ia acestui ambi ios,
golindu-i barca plin de apele datoriilor; dar o c s torie bun
depindea de înaintarea lui, şi înaintarea lui intea deput ia.
C utând mijloacele prin care ar fi putut distruge acest cerc
vicios, nu vedea decât unul singur, pe acela de a face un
mare serviciu cuiva sau de a pune la cale o afacere care s -l
arunce sus. Dar, din p cate, vremea conspira iilor trecuse,
iar Bourbonii se p rea c au înc lecat toate partidele. Pe de
alt parte, colac peste pup z , de câ iva ani încoace guvernul
era inut din scurt de discu iile smintite ale stângii, care se
îndeletnicea s fac orice guvern cu neputin în Fran a,
încât nu mai era chip de înjghebat afaceri; ultimele fuseser
încheiate în Spania, dar ce t r boi se f cuse pe socoteala lor!
În afar de aceasta, des Lupeaulx îşi spori singur greut ile
bizuindu-se pe prietenia ministrului s u, c ruia avu
impruden a s -i împ rt şeasc dorin a sa de a fi instalat pe
banca ministerial . Miniştrii ghicir ce se ascundea în dosul
acestei dorin e: des Lupeaulx voia s -şi înt reasc o pozi ie
şubred şi s nu mai depind de ei. Ogarul se d dea la
vân tor; miniştrii îi aplicar câteva lovituri de bici, apoi îl

32un impozit de o mie de franci – dac electorii trebuiau s satisfac legea

cens-ului, adic s fac dovada, prin impozit (300 franci), c posed o
anumit avere, apoi candida ii la deput ie trebuiau s dovedeasc una
mult mai mare (1000 de franci impozit). În 1820, Fran a nu avea, la 29
milioane de locuitori, decât 96 de mii de electori şi vreo 18 mii de eligibili.
38
mângâiar unul dup altul, îi ar tar c are rivali, dar des
Lupeaulx se purt cu ei ca o curtezan dibace cu noii-veni i:
le întinse curse, to i c zur în ele, aşa c limpezi lucrurile pe
loc. Cu cât se sim ea mai primejduit, cu atât dorea mai mult
s pun mâna pe un post inamovibil; trebuia, îns , s joace
strâns: într-o clip putea pierde totul! O simpl tr s tur de
condei ar face s -i zboare epole ii de colonel în civil,
inspec ia, sinecura de la societatea anonim , cele dou
func ii dimpreun cu foloasele lor: în total, şase lefuri pe care
le p strase în ciuda opreliştilor legii împotriva cumulului.
Uneori, îşi amenin a ministrul aşa cum o amant îşi
amenin iubitul, spunea c e pe punctul de a se însura cu o
v duv bogat ; ministrul se cl dea atunci bine pe lâng
scumpul lui des Lupeaulx. Într-unul dintre aceste momente
de bun în elegere, ob inu promisiunea formal pentru un
loc la Academia de inscrip ii şi arte frumoase, de îndat ce
avea s se iveasc o vacan . Era, zicea el, un loc unde putea
s se pun la ad post. În admirabila lui situa ie, Clément
Chardin des Lupeaulx era ca un arbore plantat într-un teren
prielnic. Putea s -şi satisfac toate viciile, toate fanteziile,
toate meritele şi cusururile.

Iat chinurile vie ii lui: dintre cele cinci sau şase invita ii
zilnice, trebuia s aleag casa unde se servea masa cea mai
bun . Diminea a se ducea s distreze pe ministru şi pe so ia
lui, când se sculau, luând copiii în bra e şi jucându-se cu ei.
Apoi „lucra” o or sau dou , adic se instala într-un fotoliu
comod pentru a citi jurnalele, a dicta ideile principale ale
unei scrisori, a primi în audien , atunci când ministrul
lipsea, a explica în linii mari ceea ce era de f cut, a culege
sau a împ r i f g duieli mincinoase şi a-şi arunca ochii prin
lornion pe deasupra peti iilor pe care le însemna cu o
apostil ce voia s spun : Nu-mi pas , face i cum v taie
capul! Oricine ştia c atunci când des Lupeaulx îşi d dea
interesul pentru cineva sau pentru ceva o f cea numai
fiindc tr gea şi el un folos din asta. Îng duia func ionarilor
39
superiori unele discu ii mai libere cu privire la chestiunile
delicate şi asculta cancanurile lor. Din când în când se ducea
la Palat spre a primi cuvântul de ordine. În sfârşit, aştepta pe
ministru s se întoarc de la Camer , în zilele de şedin e,
pentru a afla dac trebuie s pun la cale vreo uneltire şi
cum anume s-o manevreze. Sibaritul33 acesta ministerial se
îmbr ca, cina, apoi, de la orele opt seara pân la trei
diminea a, trecea prin vreo dou sprezece sau cincisprezece
saloane. La Oper se între inea cu jurnaliştii, cu care se
purta cum nu se poate mai bine; era între ei un permanent
schimb de servicii, el îi îmb ta cu nout ile lui false, ei îl
ame eau cu ale lor, şi îi oprea de a ataca pe cutare sau
cutare ministru pentru cutare sau cutare chestiune care ar
provoca, spunea el, o adev rat nenorocire pentru nevestele
sau ibovnicele lor.
— Pute i s spune i c un proiect de lege n-are nicio
valoare, demonstra i chiar, dac sunte i în stare, acest lucru;
dar s nu spune i c Mariette a dansat prost. Lega i-v de
sl biciunea ce-o avem pentru semenele noastre în fuste, dar
s nu da i pe fa poznele noastre de fl c i. Ce naiba! am
petrecut doar cu to ii în tinere e şi nu se ştie ce am putea s
devenim cu timpul. S-ar putea s ajungi şi dumneata
ministru, dumneata care acum nu faci decât s pui sare în
gogoşile Constitu ionalului…34
În schimb, ori de câte ori se ivea prilejul, îi servea şi el pe
redactori, ridica piedicile din calea reprezent rii vreunei
piese, d dea când trebuia gratifica ii sau o mas bun ,
f g duia s uşureze încheierea cut rei afaceri. De altfel,

33 sibarit – (livr.) persoan care tr ieşte în lux, lene şi desfrâu. – Din fr.
sybarite, lat. sybarita - locuitor din Sybaris – colonie antic greac în
peninsula italic , celebr pentru luxul şi decaden a ei (n.k.).
34 „Constitu ionalul” – ziar al liberalilor, fundat în 1815; a jucat un rol

important prin campania de opozi ie îndreptat împotriva tendin elor

absolutiste şi clericale din vremea Restaura iei, preg tind astfel revolu ia
din 1830; dup 1848, devenit proprietatea unui bancher;
„Constitu ionalul” a f cut politic conservatoare.
40
iubea literatura şi iubea artele; avea autografe, albume
superbe primite gratis, desene, tablouri. F cea multe înlesniri
artiştilor, f r a-i jigni, ajutându-i în diferite împrejur ri când
vanitatea lor cerea o satisfac ie pu in costisitoare. De aceea
era iubit de toat lumea asta a culiselor, a jurnaliştilor şi a
artiştilor. Mai întâi, to i aveau aceleaşi vicii şi sufereau de
aceeaşi lene; apoi, între dou pahare sau între dou
dansatoare, râdeau cu to ii, atât de uşor, de orice. Cum s
nu fie prieteni? Dac des Lupeaulx n-ar fi fost secretar
general, ar fi fost jurnalist. Aşa se explic de ce, în b t lia
celor cincisprezece ani35, când suli a epigramei a f cut
sp rtura prin care avea s treac revolu ia, des Lupeaulx n-a
fost atins nici de cea mai uşoar în ep tur .
V zând pe acest om jucându-se în gr dina ministrului cu
copiii excelen ei sale, pleava slujbaşilor îşi muncea creierul
ca s ghiceasc misterul influen ei lui, precum şi natura
muncii sale, în timp ce aristocra ia tuturor ministerelor îl
privea ca pe cel mai primejdios Mefisto, ridicându-l în sl vi şi
întorcându-i din plin linguşirile pe care el le risipea în sferele
superioare. Indescifrabil ca o enigm , ferecat ca o ieroglif ,
pentru cei m run i, necesitatea existen ei secretarului
general era limpede, ca o regul de trei simpl , pentru cei
interesa i. Îns rcinat s cearn sfaturile, ideile şi s fac
rapoarte verbale, acest mic prin de Wagram36 al unui
Napoleon ministerial cunoştea toate tainele politicii
parlamentare, lega între ele pe cele mai noi, primea,
transmitea şi îngropa propuneri, rostea da-ul şi nu-ul pe care
ministrul nu îndr znea s -l pronun e. Având rostul de a
înfrunta primele s ge i şi primele lovituri de dezn dejde sau
de mânie, el râdea sau se v ic rea dimpreun cu ministrul.

35 b t lia celor cincisprezece ani – b t lia politic din vremea Restaura iei
(1815—1830).
36 acest mic prin de Wagram – des Lupeaulx era indispensabil
ministrului, prin serviciile şi informa iile pe care i le aducea, aşa dup
cum mareşalul Berthier, prin de Wagram, era nelipsit din preajma lui
Napoleon I.
41
Belciug misterios prin care multe interese se legau de Palat,
dar şi discret ca un duhovnic, aci ştia totul, aci nu ştia nimic;
în plus, spunea despre ministru ceea ce un ministru n-ar fi
putut spune despre sine însuşi. În sfârşit, cu ajutorul acestei
d dace politice, ministrul cuteza s fie el însuşi: adic s -şi
scoat peruca şi proteza, s se dezbrace de scrupule şi s
r mân în papuci, s se lepede de anumite obişnuin e şi s -
şi descal e conştiin a. De altfel, treaba nu era tocmai uşoar
pentru des Lupeaulx: el trebuia s linguşeasc şi s dea
sfaturi ministrului s u, fiind nevoit a linguşi pentru a sf tui,
a sf tui linguşind şi a-şi ascunde linguşirea sub forma unui
sfat. Iat pentru ce mai to i oamenii politici care se
îndeletnicesc cu aceast meserie au o figur aproape
g lbejit . Continua lor obişnuin de a face totdeauna o
mişcare afirmativ cu. capul spre a aproba ceea ce se spune
sau spre a da impresia c aprob imprim ceva ciudat
chipului lor. Ei aprob f r deosebire tot ceea ce se pronun
în fa a lor. Limbajul le e plin de dar, de îns , de totuşi, de eu
aş propune, eu, în locul dumneavoastr (folosesc cât mai des
în locul dumneavoastr ), expresii ce las loc afirm rilor
contrarii.
Ca fizic, Clément des Lupeaulx era tot ce mai r m sese
dintr-un b rbat chipeş: înalt de cinci picioare şi patru
şchioape37, f r s fie prea gras, avea o fa de om bine
hr nit, un aer obosit, o frizur pudrat , ochelari mici, sub iri,
era ni eluş blond, culoare tr dat de o mân gr sulie ca a
unei femei b trâne, pu in cam lat , cu unghii scurte, pe
scurt, o mân de satrap. Piciorul nu-i era lipsit de distinc ie.
Dup ora cinci, des Lupeaulx îşi punea totdeauna ciorapi de
m tase ajura i, pantofi, un pantalon negru, o vest de
caşmir, o batist neparfumat , lan de aur, frac albastru cu
nasturi încrusta i şi cordonul cu decora ii. În cursul
dimine ii purta ghete cu scâr sub un pantalon cenuşiu şi
redingota scurt şi strimt a intrigan ilor. Înf işarea lui

37 înalt de cinci picioare şi patru şchioape – având în l imea de 1,73 m.

42
sem na atunci mai mult cu a unui avocat şiret, decât cu
inuta unui ministru. Ochii îi erau scânteietori din pricina
folosirii ochelarilor care, atunci când trebuia s -i scoat ,
f ceau s par mai urât decât era în realitate. Pentru cei care
se pricep la oameni, pentru cei cinsti i, c rora le face pl cere
numai ceea ce este adev rat, des Lupeaulx era de nesuferit.
Purt rile lui pline de gra ii aduceau a minciun , protestele
lui binevoitoare, dr g l şenia lui învechit , dar totdeauna
nou pentru n t r i, ar tau stofa din care era croit. Orice om
p trunz tor vedea în el o scândur putred de care nu e bine
s te sprijini.
Din momentul în care frumoasa doamn Rabourdin g si
cu cale s se ocupe de cariera administrativ a b rbatului ei,
dânsa b nui ce zace în Clément des Lupeaulx şi începu s -l
studieze pentru a vedea dac în aceast scândur se mai afl
vreo fibr lemnoas destul de tare spre a se putea bizui pe ea
în scopul de a-şi s lta so ul de la şef de birou la şef de
diviziune, de la opt mii la dou sprezece mii de franci. Femeia
asta superioar crezu c -l poate înşela pe vulpoiul acesta.
Domnul des Lupeaulx fu deci, într-o oarecare m sur ,
pricina cheltuielilor extraordinare care se f cur şi care
continuau s se fac în casa so ilor Rabourdin.

Strada Duphot, construit în timpul Imperiului, se impune

prin câteva cl diri ar toase pe dinafar , ale c ror
apartamente au fost în general bine rânduite. Acela al
doamnei Rabourdin avea o pozi ie minunat , lucru ce
contribuie în mare parte la str lucirea vie ii din interiorul
unei case. O anticamer frumoas şi destul de mare, care
primea lumina din curte, ducea la un salon ale c rui ferestre
d deau la strad . În partea dreapt a salonului erau biroul şi
camera lui Rabourdin, al turi de care se afla sala de
mâncare, unde ajungeai prin anticamer ; în partea stâng
erau camera de dormit a doamnei şi odaia sa de toalet ,
al turi de care se afla micul apartament al fiicei sale. În zilele
de primire, uşile de la biroul lui Rabourdin şi de la camera
43
doamnei r mâneau deschise. Spa iul îng duia s poat fi
primit o societate aleas , f r a da loc la acea impresie
ridicol de la unele serate burgheze unde belşugul, preg tit la
repezeal în pofida obişnuin elor zilnice, pare mai degrab o
excep ie. Salonul fusese tapetat din nou în m tase galben
cu ornamente de culoare închis . Camera doamnei era
îmbr cat într-o stof albastr b tând în verde şi era
mobilat în stilul rococo38. Biroul lui Rabourdin moştenise
tapetul vechiului salon, cur at îns , şi era împodobit cu
tablourile frumoase l sate de Leprince. Fiica comisarului de
vânz ri p stra în sala de mâncare nişte admirabile covoare
turceşti, cump rate de ocazie de c tre tat l ei, pe marginea
c rora aşezase nişte abanosuri vechi, ale c ror pre uri
ajunseser foarte mari. Minunate dul pioare sculptate de
Boulle39, cump rate de asemeni de fostul comisar de vânz ri,
se înşirau de jur împrejurul acestei înc peri, în mijlocul
c reia str luceau arabescurile de aram încrustate în
platanul primului model de ceasornic cu picior care avea
darul de a repune la loc de cinste capodoperele veacului al
XVII-lea. Florile înmiresmau acest apartament, plin de gust şi
de lucruri frumoase, în care fiecare am nunt era o oper de
art aşezat acolo unde trebuia şi lâng ceea ce trebuia, în
care doamna Rabourdin, îmbr cat cu acea original
simplicitate a artiştilor, p rea o femeie obişnuit cu aceste
podoabe, despre care ea nu vorbea niciodat , întregind prin
farmecul spiritului s u efectul pe care aceast armonie îl
producea asupra invita ilor. Datorit tat lui ei, din momentul

38 Stilul rococo – stilul la mod mai ales în prima jum tate a secolului al
XVIII-lea, în care se exprim inten ia de a reac iona împotriva solemnit ii
stilului clasic şi a monotoniei liniilor sale; în stilul rococo (de la rocaille –
stânc ), liniile se frâng, se ml diaz , se rotunjesc, iar ornamenta ia
începe s fie bogat , chiar înc rcat ; în timpul Restaura iei acest stil a
fost readus la mod de ducesa de Berry.
39 dul pioare sculptate de Boulle – André-Charles Boulle (1642—1732) a

fost un tâmplar-sculptor de mobil fin , în general încrustat cu firişoare

de aram şi cu baga.
44
în care rococo-ul fu iar şi la mod , Célestine f cu s se
vorbeasc despre dânsa.
Oricât de obişnuit ar fi fost cu str lucirea fals sau
adev rat a diverselor trepte sociale, des Lupeaulx fu pl cut
impresionat la doamna Rabourdin. Farmecul care cuprinse
pe acest Asmodeu parizian40 poate fi explicat printr-o
compara ie. Închipui i-v un c l tor obosit de miile de
privelişti ale Italiei, Braziliei sau Indiilor, care se întoarce în
patrie şi întâlneşte în drumul s u un lac încânt tor, cum
este lacul Orta de la poalele muntelui Rose, cu o insul
împlântat în apele lui liniştite, surâz toare şi dr g laş , o
insul simpl şi totuşi plin de podoabe, singuratic şi în
acelaşi timp înconjurat de pâlcuri elegante de copaci, sau de
statui cu un frumos aspect. De jur împrejurul ei rmuri şi
s lbatice, şi cultivate; dincolo de marginile ei, m re ia şi
vuietul, iar în interior, propor iile omeneşti. Lumea pe care a
colindat-o c l torul nostru se g seşte aici în mic, deoarece o
vraj poetic şi melodioas o înf şoar cu toate armoniile,
r scolind tot felul de idei. E în acelaşi timp ceva din lumea
schimniciei şi a vie ii!
Cu câteva zile mai înainte, frumoasa doamn Firmiani,
una dintre cele mai încânt toare femei din cartierul Saint-
Germain, care o iubea şi o primea în salonul ei pe doamna
Rabourdin, îi spusese lui des Lupeaulx, invitat special pentru
a auzi fraza aceasta: „De ce nu te duci şi la doamna? şi ar t
spre Célestine. Doamna d serate minunate, şi mai cu seam
mese… mai bogate decât ale mele.”
Des Lupeaulx abia aşteptase prilejul de a face o
promisiune frumoasei doamne Rabourdin, care îşi ridicase
pentru prima dat privirile spre el în timp ce vorbea. Şi f r
s mai stea pe gânduri, se duse în strada Duphot. Femeia

40acest Asmodeu parizian – în Biblie, Asmodeu reprezint demonul

pl cerilor necurate; în romanul lui Lesage (1668—1747), „Diavolul
şchiop”, diavolul Asmodeu se pricepe s ridice acoperişurile caselor din
Madrid pentru a descoperi secretele locuitorilor.
45
are o singur capcan , se c ineaz Figaro41, dar aceasta este
de neînl turat. Pe când lua masa la umilul şef de birou, des
Lupeaulx îşi propuse de a reveni din când în când în casa lui.
Datorit purt rii pline de cumin enie şi curtenire a
fermec toarei femei, pe care doamna Colleville, rivala sa, o
numea Célimène din strada Duphot42, de o lun încoace el lua
masa în fiecare vineri la dânsa şi venea din proprie ini iativ
miercurea, la ceai.
Dup câteva invita ii, în urma unor observa ii
p trunz toare şi pline de ascu ime, doamna Rabourdin crezu
c g sise în aceast scândur ministerial locul unde şi-ar
putea propti, la un moment dat, piciorul. Nu se îndoia de
succes. Bucuria ei nu va putea fi în eleas decât în acele
case de slujbaşi unde, timp de trei sau patru ani, totul s-a
bizuit pe o fericire legat de o numire mângâiat , dorit ,
visat f r încetare. Câte suferin e ostoite! Câte rug min i
îndreptate c tre zeit ile ministeriale! Câte vizite f cute cu un
anumit scop! În sfârşit, gra ie îndr znelii ei, doamna
Rabourdin nu aştepta decât sosirea ceasului când va putea
s aib dou zeci de mii de franci pe an, în loc de opt mii.
„Şi voi ieşi şi cu fa a curat , îşi spuse ea. Am f cut
oarecare cheltuieli, dar, ce vrei, ne afl m într-o epoc în care
meritele ce stau deoparte r mân necunoscute şi, dimpotriv ,
numai dac apari în lume, dac tr ieşti în societate,
p strând leg turile, f când altele noi, numai aşa po i ajung©
om ast zi. Şi apoi, miniştrii şi prietenii lor nu se intereseaz
decât de cei pe care-i v d mereu: iar Rabourdin habar n-are
de lume. Dac nu i-aş fi ademenit pe deputa ii ştia trei, ei ar
fi râvnit poate locul lui de La Billardière, pe cât vreme aşa,
primindu-i la mine, s-au ruşinat, au devenit sprijinitorii
noştri, în loc s ne fie rivali. Am cochetat pu in cu ei, dar îmi

41 Figaro – valetul ingenios şi spiritual, plin de spirit critic, din comediile

binecunoscute ale lui Beaumarchais, „B rbierul din Sevilla” şi „Nunta lui
Figaro” (1732—1799).
42 Célimène din strada Duphot – o cochet dintr-un cartier modest; în
„Mizantropul” lui Molière, cocheta Célimène apar ine societ ii înalte.
46
pare bine c am sc pat numai cu primele nerozii pe care le
spui b rba ilor ca s le faci pl cere…”

În ziua când începu cu adev rat lupta neaşteptat pentru

postul cu pricina, dup dineul ministerial care deschise una
dintre acele serate pe care miniştrii le declar publice, des
Lupeaulx se afla lâng sob , al turi de so ia ministrului.
Sorbindu-şi ceaşca de cafea, el avea s constate, înc o dat ,
c doamna Rabourdin se num ra printre cele şapte sau opt
femei cu adev rat superioare din Paris. În mai multe rânduri,
chiar, el aduse vorba despre doamna Rabourdin, aşa cum
caporalul Trim43 pomenea mereu despre bereta lui.
— Mai las-o în pace, prietene drag , o s -i cauzezi
nepl ceri, îi spuse so ia ministrului râzând cam f r chef.
Nici unei femei nu-i face pl cere s aud elogiul altei femei
rostit de fa cu ea; în asemenea situa ii, toate îşi rezerv
cuvântul, ca s poat turna câteva pic turi de o et în apa de
trandafiri a laudelor.
— S rmanul de La Billardière e gata s moar , ad ug
Excelen a Sa. Moştenirea lui administrativ i se cuvine lui
Rabourdin, care este unul dintre func ionarii noştri cei mai
pricepu i şi fa de care înaintaşii noştri nu s-au purtat prea
bine, cu toate c unul dintre ei a ob inut prefectura de poli ie
în timpul Imperiului datorit unui anumit personaj ce fusese
pl tit spre a-l urm ri pe Rabourdin. Ca s fiu sincer, dragul
meu, dumneata eşti înc destul de tân r spre a fi iubit
pentru dumneata însuti…
— Dac locul lui de La Billardière va fi dat lui Rabourdin,
sper s fiu crezut pe cuvânt atunci când laud superioritatea
so iei sale, replic des Lupeaulx, în elegând ironia
ministrului. Dar, dac doamna contes binevoieşte s se

43caporalul Trim – personaj din romanul „Tristram Shandy” al autorului

englez Lawrence Steme (1713—1768), autor foarte apreciat şi deseori citat
de Balzac; Trim este o figur de fost militar de isprav , devenit servitorul
devotat şi iste al c pitanului s u.
47
conving …
— S o invit la primul meu bal, nu-i aşa? Ei bine, femeia
asta superioar a dumitale va fi chemat atunci când vor fi la
mine cucoanele acelea care vin aici numai ca s -şi bat joc
de noi, ele vor auzi anun ând pe doamna Rabourdin.
— Dar la ministrul Afacerilor Str ine nu e anun at
doamna Firmiani?
— N scut Cadignan!… spuse cu vioiciune proasp tul
conte, aruncând o privire t ioas c tre secretarul s u
general, deoarece nici el, nici so ia lui nu erau nobili.
Multe persoane credeau c ei discut despre cine ştie ce
chestiuni importante; solicitatorii aşteptau în fundul
salonului. Dup ce des Lupeaulx plec , proasp ta contes îi
spuse so ului ei:
— Mi se pare c des Lupeaulx e îndr gostit!
— Ar fi pentru prima dat în via a lui! r spunse el ridicând
din umeri, ca pentru a-i ar ta so iei sale c des Lupeaulx nu-
şi pierde vremea cu nimicuri.
Ministrul z ri pe un deputat de centru-dreapta, care
tocmai intra, şi-şi l s so ia, ducându-se s încurajeze un
glas ce nu îndr znea s se fac auzit. Într-adev r, sub povara
unei nenorociri neprev zute, care-l sugruma, deputatul voia
s se asigure de o protec ie şi venise s -i spun în tain c
peste câteva zile va fi silit s -şi dea demisia. Anun at din
timp, ministrul ar putea s pun în func iune bateriile sale,
pentru a înfrunta opozi ia.
Ministrul, adic des Lupeaulx, invitase în timpul mesei un
personaj inamovibil sub toate guvernele, ce p rea destul de
stingherit de propria-i persoan , şi care, în dorin a de a lua o
atitudine cât mai demn , în epenise în fa a lui cu c lcâiele
lipite unul de altul, ca un soclu egiptean. Acest func ionar
st tea lâng c min şi aştepta clipa când va putea s -i
mul umeasc secretarului general, a c rui plecare brusc îl
l s cu vorba pe buze, tocmai în momentul când se preg tea
s rosteasc o fraz de laud . Acest personaj nu era altul
decât casierul ministerului, singurul slujbaş care nu tremura
48
niciodat în fa a schimb rilor politice.
Pe vremea aceea, Parlamentul nu dr muia cu atâta
zgârcenie bugetul, aşa cum se întâmpl în tristele noastre
zile; nu reducea cu atâta r utate onorariile ministeriale, nu
f cea, dup cum se spune în stilul buc t riei, economii la
fitilurile de lamp , ci acorda fiec rui ministru nou numit o
indemniza ie zis de deplasare. Ca s vii şi ca s pleci de la
minister costa, vai! parale, iar instalarea aducea dup sine o
mul ime de cheltuieli care nu se recomanda s fie trecute în
registre! Aceast indemniza ie se ridica la frumuşica sum de
dou zeci şi cinci de mii de franci. Abia ap rea decizia în
Monitor şi, în timp ce slujbaşii mari, ca şi cei mici, strânşi în
jurul sobelor sau în fa a c minelor, se întrebau, amenin a i
de furtun în posturile lor: „Asta ce-o s mai fac ? O s
m reasc num rul slujbaşilor, o s dea afar doi şi o s
numeasc trei?” potolitul casier alegea dou zeci şi cinci
dintre cele mai frumoase bilete de banc , le prindea cu o
agraf şi-şi întip rea pe figura-i de paracliser o expresie cât
mai vesel . Apoi urca scara apartamentului şi cerea slugilor,
care vedeau una şi aceeaşi putere în bani şi în p str torul
banilor, în st pânitor şi în st pânit, în idee şi în form , s fie
introdus la Excelen a Sa de îndat ce acesta se va scula.
Casierul c uta s se înf işeze la perechea ministerial în
momentul acela de huzurire matinal , când un om de stat se
arat blajin şi m rinimos. La întrebarea „Ce doreşti?” pus
de ministru, el r spundea prin ar tarea pachetului de hârtii,
spunând c s-a gr bit s aduc Excelen ei Sale indemniza ia
cuvenit ; pe urm explica doamnei motivele, iar aceasta,
uimit dar bucuroas , oprea totdeauna o parte din sum ,
uneori chiar toat . Indemniza ia de deplasare e o chestiune
de gospod rie. Casierul f cea o plec ciune, apoi strecura
câteva cuvinte pentru domnul ministru: „Dac Excelen a Sa
ar binevoi s -l men in în post, dac e mul umit de serviciile
lui prompte, dac etc.…” Deoarece un om care aduce
dou zeci şi cinci de mii de franci e totdeauna un slujbaş
merituos, casierul nu pleca f r s aud cu urechile lui
49
confirmarea în postul din care, de dou zeci şi cinci de ani,
privea cum se toarn , se întoarn şi se r stoarn miniştrii
rând pe rând. Dup aceea era la dispozi ia doamnei, se
prezenta cu cele treisprezece mii de franci, leafa lunar , exact
la timp, uneori le aducea mai înainte, alteori mai târziu, dup
cum i se spunea, şi îşi p stra astfel, dup o veche expresie
c lug reasc , un glas la stran .
Fost mânuitor al registrelor Vistieriei, pe când Vistieria
avea registre inute în partid dubl , jupân Saillard primise
slujba lui actual ca o r splat pentru aceea la care fusese
nevoit s renun e. Era un b trâior trupeş şi gr su , foarte
priceput în tinerea registrelor şi foarte nepriceput în toate
celelalte lucruri, rotund ca un zero, simplu ca bun ziua,
care venea la birou cu paşi num ra i ca un elefant şi se
întorcea tot aşa în Pia a Regal , unde locuia în apartamentul
de la parter al unei case vechi, proprietatea lui. Avea ca
tovar ş de drum pe domnul Isidore Baudoyer, şef de birou în
diviziunea domnului de La Billardière şi deci coleg cu
Rabourdin; acesta se însurase cu Elisabeth Saillard, fiica sa
unic , şi care, fireşte, se instalase într-un apartament de
deasupra lui. La minister, nimeni nu se îndoia c moş
Saillard era un prost nac, dar nimeni n-a putut s ştie
vreodat cât de mare era prostia lui; era prea compact ca s
fie p truns , nu suna niciodat a gol şi absorbea totul f r
s arunce nimic în afar . Bixiou (un slujbaş despre care va fi
vorba mai încolo) f cuse caricatura casierului desenând în
vârful unui ou un cap cu peruc , iar dedesubt dou picioare
scurte, înso ind-o de inscrip ia: „N scut ca s pl teasc şi s
primeasc f r a greşi niciodat . Cu ceva mai pu in noroc ar
fi fost servitor la Banca Fran ei; cu ceva mai mult ambi ie,
ar fi fost dat afar .”

În momentul acela, ministrul se uita la casierul s u aşa

cum te ui i la un cuier sau la o corniş , f r s - i treac prin
cap c obiectul acela ar putea s aud ceea ce se vorbeşte
sau s în eleag vreun gând ascuns.
50
 — in cu atât mai mult s ne în elegem cu prefectul în cea
mai mare tain , se adres ministrul c tre deputatul
demisionar, cu cât des Lupeaulx vâneaz locul dumitale.
Cocioaba lui se afl chiar în arondismentul dumitale, îns
noi nu avem chef s -l vedem deputat.
— N-are nici censul, nici vârsta necesar 44, zise deputatul.
— Da, dar ştii ce hot râre s-a luat cu privire la vârst ,
atunci când a fost vorba de Casimir Périer. Cât despre venit,
des Lupeaulx are o oarecare avere; ea nu e prea mare, e
drept, dar legea nu pune nicio stavil îmbog irii, iar el nu e
omul care s nu şi-o poat rotunji. Comisiile se arat destul
de largi cu deputa ii de la centru, astfel c nu ne vom putea
împotrivi pe fa , dac domnişorul sta se va bucura de o
anumit bun voin .
— Dar de unde o s ia banii ca s -şi m reasc averea?
— Ui i c Manuel a f cut ce-a f cut şi a pus mâna pe o
cas din Paris? replic ministrul.
Cuierul din perete asculta, dar f r voia lui. Aceast
discu ie aprins , cu toate c era rostit în şoapt , ajunsese
pân la urechile lui Saillard gra ie unor însuşiri ale acusticii
înc insuficient studiate. Şti i ce sentiment îl cuprinse pe
b trâior când auzi aceste m rturisiri politice? O spaim ce-i
încrâncen carnea pe el. Saillard f cea parte din rândul
acelor oameni cumsecade care se îngrozesc când ascult ceea
ce nu se cade s aud , când intr unde nu sunt chema i şi
când par îndr zne i, deşi sunt fricoşi, curioşi, deşi sunt
discre i. Casierul se strecur uşor pe covor, îndreptându-se
spre ieşire, astfel încât ministrul constat c era prea departe
când d du cu ochii de el. Saillard era un duh ministerial în
stare s p streze chiar şi cel mai mic secret: dac ministrul
îşi d dea seama c omul s u a intrat în tainele lui, era destul

44censul (şi) vârsta necesar – legea electoral din timpul Restaura iei fixa
obliga ia de a pl ti 1000 de franci impozit pentru a putea fi aleşi (v. mai
sus); viitorii deputa i nu puteau fi aleşi înainte de a fi împlinit vârsta de
30 de ani.
51
s -i spun : „Nicio vorb !” Casierul profit de faptul c se
strânseser acolo mai mul i oameni de cas , se urc într-o
tr sur din cartierul s u, pe care în timpul acestor
costisitoare invita ii o în chiria totdeauna cu ora, şi se
întoarse acas , în Pia a Regal .

La ora când b trânul Saillard str b tea Parisul, ginerele

s u şi scumpa lui Elisabeth erau ocupa i, laolalt cu abatele
Gaudron, duhovnicul lor, s învârteasc un nevinovat
boston45 în tov r şia câtorva vecini şi a unui anume Martin
Falleix, turn tor în aram din foburgul46 Saint-Antoine,
c ruia Saillard îi pusese la îndemân fondurile necesare ca
s înjghebeze un atelier ce-i aducea un venit bunişor. Acest
Falleix, de fel din Auvergne, era un om de treab , care venise
la Paris cu traista în b şi fusese numaidecât angajat de
fra ii Brézac, cunoscu i d râm tori de castele. Pe la dou zeci
şi şapte de ani, prinzând gustul de înavu ire, ca oricare altul,
Martin Falleix avu norocul s fie comanditat cu bani de
domnul Saillard, pentru exploatarea unei inven ii în materie
de turn torie (brevet de inven ie şi medalie de aur la
Expozi ia din 1825). Doamna Baudoyer, a c rei fiic unic
c lca, dup o expresie a lui moş Saillard, pe coada celui de-al
doisprezecelea an, pusese ochii pe Falleix, un b ietan
bondoc, oacheş, muncitor şi descurc re , de a c rui educa ie
se îngrijea chiar dânsa. Conform ideilor ei, aceast educa ie
consta în a-l înv a pe harnicul provincial s joace boston,
s -şi fereasc bine c r ile, s nu lase pe nimeni s se uite în
ele, s vin la ei ras, cu mâinile sp late cu s pun, s nu
înjure, s vorbeasc franceza lor, s poarte ghete în locul

45 Boston – joc de c r i în patru persoane, foarte la mod la sfârşitul

secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea; îşi trage numele de
la oraşul Boston, deoarece a fost n scocit în timpul asediului acestui oraş
(1776).
46 foburg – (fran uzism) parte dintr-un oraş care este sau care era
odinioar situat în afara (zidurilor) oraşului; suburbie. [fr. faubourg]
(n.k.).
52
papucilor şi c m şi de stamb în locul c m şilor de in, s -şi
lase p rul vâlvoi în loc de a şi-l piept na lins pe cap. Dup
opt zile, Elisabeth îl convinsese pe Falleix s -şi scoat de la
urechi dou mari inele b tute pe muche, care sem nau cu
dou cercule e.
— Prea îmi cere i mult, doamn Baudoyer, protestase el
v zând-o c se bucur de sacrificiul acesta, pune i prea
mult st pânire pe mine. M-a i f cut s -mi cur din ii pân
i-am clintit din loc, peste pu in o s m face i s -mi frec
unghiile şi s port frez , ceea ce nu se potriveşte cu meseria
noastr , unde cuconaşii nu prea sunt v zu i cu ochi buni.
Elisabeth Baudoyer, n scut Saillard, era una dintre acele
figuri asupra c rora penelul se opreşte rar din pricina
înf iş rii lor comune, dar care trebuiesc, totuşi, schi ate,
deoarece ele reprezint expresia acelei mici burghezii
pariziene, situat între p tura meseriaşilor înst ri i şi între
clasa înalt , ale c rei calit i sunt aproape nişte vicii, ale
c rei cusururi n-au nimic interesant, dar ale c rei moravuri,
deşi serbede, nu-s lipsite de originalitate. Elisabeth avea o
înf işare pl pând şi nu- i f cea nicio pl cere s te ui i la ea.
Talia ei, care trecea cu pu in ele patru picioare, era atât de
sub ire, încât cing toarea sa abia atingea o jum tate de cot.
Tr s turile fe ei, delicate, îngr m dite spre nas, d deau
figurii ei o uşoar asem nare cu mutra unei nev stuici. La
treizeci de ani trecu i, nu p rea s aib mai mult de
şaisprezece sau şaptesprezece. Ochii, de culoarea albastr a
faian ei, îngreuia i de nişte pleoape mari adumbrite de bolta
sprâncenelor, n-aveau nicio str lucire. Totul la ea era
meschin: şi p rul blond care b tea în alb, şi fruntea îngust
cu proeminen e de care p rea c se loveşte lumina, şi tenul
plin de nuan e cenuşii, aproape plumburii. Partea inferioar
a fe ei, mai mult triunghiular decât oval , încheia f r nicio
armonie nişte contururi în general destul de tulburi. În
sfârşit, vocea ei scotea o suit întreag de intona ii acre-
dulci. Elisabeth era, prin defini ie, mic-burghez care d
sfaturi so ului ei seara, când se culc , f r nici cel mai mic
53
merit al virtu ilor sale, ambi ioas f r s ştie de ce, poate
numai din simpla dezvoltare a egoismului domestic. La ar ,
ar fi vrut s -şi sporeasc p mântul; în lumea
func ion reasc , dorea s ajung cât mai sus. A descrie via a
tat lui şi a mamei ei înseamn a descrie femeia, zugr vind
copil ria feti ei.
Domnul Saillard se însurase cu fata unui negustor de
mobile care îşi avea pr v lia sub zidurile Halelor. Mijloacele
lor reduse obligaser la început pe domnul şi doamna
Saillard s tr iasc în lipsuri continue. Dup treizeci şi trei
de ani de c s torie şi dou zeci şi nou de ani de slujb la
stat, averea Saillarzilor (aşa-i numeau prietenii) consta din
şaizeci de mii de franci încredin a i lui Falleix, casa din Pia a
Regal , cump rat cu patruzeci de mii de franci în 1804, şi
zestrea fiicei lor, de treizeci şi şase de mii de franci. În
capitalul acesta, moştenirea v duvei Bidault, mama doamnei
Saillard, reprezenta o sum de circa cincizeci de mii de
franci. Venitul lui Saillard fusese totdeauna de patru mii
cinci sute de franci, deoarece postul s u nu îng duia nicio
avansare administrativ , fapt pentru care mult vreme nu
ispitise pe nimeni. Cei nou zeci de mii de franci, strânşi
centim cu centim , proveneau aşadar din economii chinuite
şi fructificate într-un chip lipsit de inteligen . Într-adev r,
Saillarzii nu cunoşteau alt mijloc de a-şi plasa banii decât s -
i duc , în gr mezi de câte cinci mii de franci, la notarul lor,
domnul Sorbier, predecesorul lui Cardot, şi s -i dea cu cinci
la sut pentru primul împrumut, cu men ionarea clauzei ca
obliga iile s treac asupra so iei, dac cel care împrumuta
era c s torit! Doamna Saillard ob inu în 1804 un debit de
hârtie timbrat al c rui dever îng dui luarea unei servitoare
în cas . În momentul acela, imobilul, care valora mai mult de
o sut de mii de franci, aducea un venit de opt mii. Falleix
d dea şapte la sut pentru cei şaizeci de mii de franci, pe
lâng o cot -parte egal din câştig. Aşa c Saillarzii se
bucurau de o rent de cel pu in şaptesprezece mii de livre.
Toat ambi ia b trânului era s capete, odat cu ieşirea la
54
pensie, crucea Legiunii de Onoare47.
Tinere ea Elisabethei fu o necurmat corvad într-o familie
ale c rei deprinderi erau cât se poate de obositoare, iar ideile
cât se poate de simple. Se încingeau totdeauna discu ii în
leg tur cu cump rarea unei p l rii pentru Saillard, se f cea
socoteala câ i ani inuse un gheroc, iar umbrelele erau
ag ate pe sus cu ajutorul unor belciuge de aram . Din 1804
nu se mai f cuse nicio repara ie la cas . Saillarzii men ineau
apartamentele de la parter în starea în care le l sase vechiul
proprietar, oglinzile se scorojiser de poleiul lor aurit, iar
picturile de deasupra uşilor abia se mai vedeau sub stratul
de praf depus de vreme. În camerele mari şi frumoase cu
c minuri de marmur sculptat , cu tavane demne de
Versailles, p strau înc mobila pe care o g siser la v duva
Bidault. Erau acolo fotolii de lemn de nuc, cu bra e largi şi
îmbr cate în stof , scrinuri de lemn de trandafir, mescioare
cu vergi de metal şi cu pl ci cr pate de marmur alb , un
superb birou de Boulle, c ruia moda nu i-a redat înc
valoarea, apoi un talmeş-balmeş de lucruri de ocazie p strate
de negustoreasa de sub zidurile Halelor: tablouri cump rate
pentru frumuse ea ramelor, vesel compus din piese
amestecate, printre care un minunat serviciu japonez de
pr jituri, iar restul, farfurii de por elan de cele mai diverse
fabrica ii, argint rii desperecheate, cristaluri învechite,
frumoase albituri de damasc, un pat cât un mormânt,
acoperit cu cât, având saltele de puf.
În mijlocul acestor relicve, doamna Saillard trona într-un
je modern de mahon, cu picioarele pe o înc lzitoare
afumat , lâng un c min plin de cenuş , îns veşnic stins,
deasupra c ruia se vedeau un ceasornic ornamental, câteva
statuete vechi de bronz, câteva candelabre în form de floare,
dar f r lumân ri, c ci dânsa se lumina cu un sfeşnic de

47„Legiunea de onoare” – decora ie francez , instituit în 1802 de

Napoleon Bonaparte; pe atunci prim-consul, pentru a r spl ti serviciile
militare şi civile.
55
alam în care era împlântat o lumânare lung înf şurat în
dâre de cear topit .
Doamna Saillard avea un chip pe care, în ciuda
zbârciturilor, se citeau înd r tnicia şi asprimea, îngustimea
ideilor, o cinste bine dr muit , o pioşenie ce nu cunoştea
mila, o zgârcenie f iş şi pacea unei conştiin e f r
fr mânt ri. În unele tablouri flamande pute i vedea so ii de
burgmestru croite cam în felul acesta de c tre natur şi
reproduse aidoma de penelul pictorilor: atât doar c acelea
au rochii frumoase de catifea sau de stofe scumpe, pe cât
vreme doamna Saillard n-avea rochii, ci îmbr c mintea aceea
p strat din moşi-str moşi, c reia în provinciile Touraine şi
Picardie i se spune cotte, sau în general în restul Fran ei,
cotillon, un fel de fust cu pliuri r sfrânte la spate şi în p r i.
Mijlocul îi era strâns într-un ilic cu cre uri la spate, alt port
din alt vreme! Purta înc scufie cu aripioare şi papuci cu
tocuri înalte. Deşi avea cincizeci şi şapte de ani şi muncile
grele din cadrul gospod riei i-ar fi dat dreptul s se
odihneasc , dânsa împletea ciorapi pentru so , pentru ea şi
pentru un unchi, aşa cum r ncile împletesc toat ziua,
umblând, vorbind, plimbându-se prin gr din sau mai dând,
din când în când, câte o rait pe la cuhnie.

56
57
 Impus de nevoie la început, zgârcenia Saillarzilor se
transformase cu timpul în obişnuin . Când se întorcea de la
slujb , casierul îmbr ca o hain de cas şi îşi cultiva singur
gr dina, înconjurat cu un gard de fier, de care se ocupa
numai el. Timp de mul i ani Elisabeth se ducea diminea a
dup târguieli împreun cu maic -sa, apoi amândou , cot la
cot, se r zboiau cu treburile casei. Mama g tea foarte bine
ra a cu napi, dar, dup p rerea lui moş Saillard, Elisabeth n-
avea pereche în ceea ce privea felul cum ştia s potriveasc
ceapa pentru pulpa de berbec. „S te lingi pe degete, nu alta!”
De îndat ce Elisabeth se deprinse s in acul în mân ,
maic -sa o puse s repare albiturile casei şi hainele tat lui
ei. Având mereu câte ceva de f cut, ca o servitoare, ea nu
ieşea niciodat singur . Cu toate c locuiau la doi paşi de
Bulevardul Temple, de-a lungul c ruia se înşirau teatrele
Franconi, Gaâté, Ambigu-Comique48 şi, ceva mai încolo,
Porte-Saint-Martin, Elisabeth nu fusese înc niciodat la
comedii. Când îşi manifest dorin a de a vedea ce-i acolo, fu
luat , cu îng duirea abatelui Gaudron, bineîn eles, de
domnul Baudoyer, care, spre a se f li şi spre a-i ar ta cel mai
frumos spectacol, o duse la Oper , unde se d dea atunci
Plugarul chinez. Elisabeth g si comedia plicticoas ca un roi
de muşte şi nu voi s se mai duc a doua oar . Duminica,
dup ce f cea de patru ori drumul din Pia a Regal la
Biserica Saint-Paul, deoarece mama ei o silea s se in cu
stricte e de preceptele şi îndatoririle creştineşti, p rin ii o
luau cu ei în fa la Café Turc, unde se aşezau pe sc unelele
ce se g seau între pere ii cl dirii şi g rdule ul de la drum.
Saillarzii se gr beau s ajung acolo primii, ca s ocupe

48 teatrele Franconi, Gaâté, Ambigu-Comique – familia Franconi este

fondatoarea unui circ celebru din Paris (Circul Olimpic); teatrul Gaâté,
datând din 1759, iar numele lui din 1792, era specializat în drame şi
feerii; la Ambigu-Comique (1759), la început teatru de marionete, se
jucau, în vremea Restaura iei şi a monarhiei din iulie, melodrame şi
vodeviluri.
58
locurile cele mai bune, şi se distrau uitându-se la lumea de
pe strad . În timpul acela, gr dina Café-ului Turc era locul
de întâlnire al b rba ilor şi al femeilor elegante din cartierele
Marais, Saint-Antoine şi împrejurimi. Elisabeth purta numai
rochii de stamb , vara, şi de lân , iarna, pe care şi le f cea
singur ; maic -sa nu-i d dea decât dou zeci de franci pe
lun pentru cheltuial , dar tat l ei, care o iubea mult,
îndulcea aceast zgârcenie prin diverse daruri. Nu citise
niciodat ceea ce abatele Gaudron, vicarul de la Saint-Paul şi
sfetnicul familiei, numea c r i profane. Regula asta îşi
d duse roadele sale. Silit s -şi îndrume sim mintele c tre o
pasiune oarecare, Elisabeth devenise lacom dup câştig. Nu
era lipsit nici de judecat , nici de p trundere; dar cum ideile
religioase şi lipsa de experien îi încercuiau calit ile ca într-
un inel de bronz, ele nu se r sfrângeau decât asupra celor
mai comune lucruri din via , pentru ca dup aceea,
învârtindu-se într-un spa iu îngust, s se concentreze cu
totul asupra afacerii la ordinea zilei. Înfrânate de cucernicie,
înclina iile ei trebuir s se dezvolte doar între grani ele
impuse de cazurile de conştiin , aceast magazie de
chestiuni gingaşe din care interesul îşi alege p r ile ce-i
convin. Asemeni acelor personaje pioase la care religiozitatea
n-a în buşit cu totul ambi ia, era în stare s -şi împing
aproapele la acte neîng duite numai pentru a se alege cu un
folos cât mai mare; asemenea acestui soi de personaje,
devenea aprig atunci când era vorba de un drept al ei,
recurgând la toate mijloacele viclene. Jignit , şi-ar fi pândit
duşmanul cu r bdarea şireat a pisicilor, fiind în stare de o
r zbunare cumplit şi rece, comis în numele lui Dumnezeu.
Pân la c s toria Elisabethei, so ii Saillard au tr it f r alte
leg turi în afar de aceea cu abatele Gaudron, preot din
Auvergne, numit vicar la Saint-Paul odat cu restaurarea
cultului catolic. Al turi de acest slujitor al bisericii, care
fusese prieten cu r posata doamn Bidault, mai era unchiul
dinspre tat al doamnei Saillard, un b trân negustor de
hârtie, retras înc din anul al II-lea al Republicii, acum în
59
vârst de şaizeci şi nou de ani, care venea s -i vad numai
duminica, fiindc în ziua asta a s pt mânii nu erau afaceri
de f cut.
Acest b trânel, cu o fa verzuie, dominat de un nas roşu
ca al unui be iv şi str puns de doi ochi ca de vultur, umbla
cu un tricorn sub care îi flutura p rul c runt, purta
pantaloni ale c ror g ici atârnau mult peste catarame,
ciorapi de bumbac colorat, împleti i de nepoata sa, c reia
continua s -i spun mica Saillard, nişte pantofi mari cu
capse de argint şi o redingot pestri . Sem na mult cu unul
dintre acei oameni pirpirii ce îndeplinesc în acelaşi timp
func ia de paracliser, clopotar, uşier, gropar şi dasc l de ar
şi pe care îi iei drept nişte pl smuiri ale caricaturiştilor, atâta
vreme cât nu-i vezi la fa . Venea înc şi acum pe jos ca s ia
masa aici şi se întorcea tot pe jos în strada Grenétat, unde
locuia într-o cas la etajul al treilea. Se ocupa cu scontul
valorilor comerciale în cartierul Saint-Martin, unde era
cunoscut sub porecla de Gigonnet49, din pricina felului
înfrigurat şi convulsiv în care îşi tr gea piciorul. Domnul
Bidault începuse s fac scont ri înc din anul al II-lea,
împreun cu un olandez, jupân Werbrust, prieten cu
Gobseck.

49 porecla de Gigonnet – datorit felului cum personajul îşi tr gea

convulsiv piciorul; porecla e în leg tur cu vechiul substantiv francez
gigue = picior, şi cu vechiul verb giguer = a s lta.
60
61
 Mai târziu, în biroul fabricii din cartierul Saint-Paul,
Saillard f cu cunoştin cu domnul şi doamna Transon, mari
negustori de ol rie, stabili i în strada Lesdiguières, care
ar tar interes pentru Elisabeth şi care, în scopul de a o
m rita, aduser pe tân rul Isidore Baudoyer în cas la
Saillard. Încuscrirea dintre domnul şi doamna Baudoyer şi
Saillarzi se înf ptui cu aprobarea lui Gigonnet, care, timp de
mai mul i ani, se ajutase în afacerile lui de un oarecare jupân
Mitral, port rel, fratele doamnei Baudoyer-mama, care voia
s se retrag atunci într-o c su a lui, în Isle-Adam.
Domnul şi doamna Baudoyer, tat l şi mama lui Isidore,
t b cari cinsti i, din strada Censier, f cuser încetul cu
încetul o avere bunicic cu un nego învechit. Dup ce-şi
însuraser unicul fiu, c ruia îi d dur o zestre de cincizeci
de mii de franci, ei se hot râr s se retrag la ar şi aleser
regiunea din Isle-Adam, unde îl atraser şi pe Mitral; veneau
îns destul de des la Paris, c ci aveau unde trage, în casa din
strada Censier, l sat ca zestre lui Isidore. So ilor Baudoyer
le r m sese o rent de o mie de livre, dup ce d duser fiului
partea cuvenit lui.
Domnul Mitral, b rbat cu o peruc sinistr , cu fa a de
culoarea Senei, pe care str luceau doi ochi ca tutunul de
Spania, rece ca o frânghie de put, mirosind totdeauna locul
unde era o prad de prins, p stra taina asupra averii lui; el
jefuia îns în col işorul lui, dup cum Werbrust şi Gigonnet
jefuiau în cartierul Saint-Martin.
Cu toate c cercul acestei familii se m ri, principiile şi
deprinderile ei nu se schimbar îns . Se serbau cu
regularitate ziua tatei, a mamei, a ginerelui, a fiicei şi a
nepoatei, aniversarea naşterilor şi a c s toriilor, Paştele,
Cr ciunul, Anul Nou şi Boboteaza. Aceste s rb tori prilejuiau
mari deretic ri în cas şi o cur enie general , ceea ce
ad uga la pl cerea ceremoniilor domestice şi un anumit
folos. Apoi, cu un alai deosebit, se f ceau cadouri practice,
62
înso ite de buchete de flori: o pereche de ciorapi de m tase
sau o tichie cu ciucure pentru Saillard, cercei de aur şi o tav
de argint pentru Elisabeth şi pentru b rbatul ei, c rora li se
întregea cu încetul un serviciu de mas , fuste de m tase
pentru doamna Saillard, care le p stra nou-nou e. Când se
d dea un dar, cel care-l primea era poftit într-un fotoliu şi
întrebat de mai multe ori:
— Ghici, ce dar i-am preg tit?
Pe urm se încingea un osp bogat, care inea cinci ore, şi
la care erau pofti i abatele Gaudron, Falleix, Rabourdin,
domnul Godard, pe vremuri subşef al domnului Baudoyer, şi
domnul Bataille, c pitanul companiei din care f cuser parte
şi socrul şi ginerele. Domnul Cardot, poftit mereu, proceda ca
Rabourdin, accepta o invita ie din şase. La desert cântau, se
îmbr işau cu entuziasm şi-şi doreau toate fericirile posibile,
apoi ar tau cadourile, cerând p rerea tuturor invita ilor. În
ziua când primise tichia cu ciucure, Saillard nu şi-o scoase
din cap la desert, ceea ce încânt pe toat lumea. Seara
veneau cunoscu ii mai de departe şi se începea balul.
Dansau pân târziu, în sunetul unei singure viori; de vreo
şase ani încoace, îns , domnul Godard, bun cânt re din
fluier, contribuia la petrecere prin ad ugirea unui flaut cu
sunetul sub ire. Buc t reasa şi fata în cas a doamnei
Baudoyer, b trâna Catherine, servitoarea doamnei Saillard,
portarul şi nevasta lui priveau din pragul uşii de la salon.
Servitorii primeau o moned galben de trei livre spre a-şi
cump ra vin şi cafea. Toat lumea asta se uita la Baudoyer şi
la Saillard ca la nişte oameni sus-puşi: erau slujbaşi ai
guvernului, ajunseser prin meritele lor; ei lucrau, se
spunea, cu ministrul, îşi datorau averea priceperii lor, erau
oameni politici; Baudoyer îns trecea drept cel mai destoinic,
postul lui de şef de birou presupunea o munc mai
complicat , mai anevoioas decât aceea de casier. Afar de
asta, deşi fiu al unui t b car din strada Censier, Isidore
avusese marele merit de a-şi termina studiile şi curajul de a
renun a la întreprinderea tat lui s u, pentru a intra în
63
administra ie, unde ajunsese la un post str lucit. Pe
deasupra, ştiind s tac , era privit ca un gânditor adânc şi
poate într-o zi, dup cum spuneau so ii Transon, va fi numit
deputat în arondismentul al optulea. Auzind astfel de vorbe,
lui Gigonnet i se întâmpla adesea s -şi muşte buzele, şi aşa
destul de ciupite, şi s arunce o privire furiş spre nepoata
lui, Elisabeth.

Isidore era un b rbat de treizeci şi şapte de ani, înalt şi

bine legat, care asuda repede şi al c rui cap sem na cu al
unui hidrocefal. Capul acesta mare, acoperit cu un p r
castaniu şi t iat scurt, era legat de gât printr-un sul de carne
ce se r sfrângea de-a lungul gulerului hainei. Avea nişte
bra e de Hercule, mâini demne de un Domi ian50, un pântec
pe care sobrietatea sa îl inea la respect, dup expresia lui
Brillat-Savarin51. La chip aducea mai mult cu împ ratul
Alexandru52. Ochii lui mici, nasul turtit şi r sucit în sus,
gura cu buze sub iri şi b rbia scurt îi d deau o înf işare de
t tar. Fruntea îi era îngust şi joas . Cu toate c avea un
temperament potolit, devotatul Isidore se deda unei aprinse
pasiuni conjugale care nu sc dea cu timpul deloc. În ciuda
asem n rii lui cu frumosul împ rat al Rusiei şi cu teribilul
Domi ian, Isidore era pur şi simplu un func ionar, nu tocmai
destoinic ca şef de birou, dar care cunoştea bine practica
lucr rilor şi ascundea o m rginire molatic sub o carapace
atât de groas c niciun fel de scalpel nu o putea str bate.
Studiile sale îndârjite, în timpul c rora d duse dovad de o

50 mâini demne de un Domi ian – ultimul dintre cei doisprezece Cezari,

Domi ian (51—96) a fost, în partea a doua a domniei sale, un despot
sângeros al Romei; a murit ucis de un sclav, cu ştiin a propriei sale so ii.
51 Brillat-Savarin (Anthelme) – teoretician al gastronomiei franceze (1755—

1826), autor al tratatului despre „Fiziologia gustului”, precum şi

popularizator al multor re ete de buc t rie fin , ca, de pild , a pr jiturii
oare-i poart numele.
52 împ ratul Alexandru – e vorba de arul Alexandru I (1777—1825),
cunoscut francezilor ca rival al lui Napoleon.
64
r bdare şi o voin de bou, capul lui mare înşelaser pe
p rin i, care îl socoteau un om cu totul deosebit. Chi ibuşar
şi c utând mereu s arate ceea ce ştie, vorb re şi cic litor,
spaima subalternilor lui, pe care nu-i sl bea din ochi, inea
la fiecare punct şi virgul , aplica regulamentele cu asprime şi
se ar ta de o exactitate atât de aprig , încât to i cei din biroul
lui veneau totdeauna la slujb înainte de timp. Baudoyer
purta un frac albastru-deschis cu nasturi aurii, o vest de un
galben sp l cit, pantaloni cenuşii şi o cravat colorat .
Picioarele-i late nu erau niciodat înc l ate ca lumea. Lan ul
de la ceas era garnisit cu un mare smoc de brelocuri, printre
care p stra, în 1824, câteva pietre de America ce fuseser la
mod prin anul al VII-lea53.
În sânul acestei familii, care d inuia prin t ria leg turilor
religioase, prin asprimea moravurilor, printr-o singur idee,
aceea a zgârceniei, devenit pe atunci un fel de busol ,
Elisabeth se vedea silit s se închid în ea îns şi, în loc de
a-şi împ rt şi gândurile altora, deoarece sim ea c nu are pe
nimeni care s o în eleag . Deşi unele fapte ar fi îndemnat-o
s cârteasc împotriva b rbatului ei, pioasa femeie p stra
cea mai bun p rere despre domnul Baudoyer; ea îi ar ta un
respect profund, cinstind în el pe tat l fiicei sale, pe so ul ei,
adic puterea temporal , cum spunea vicarul de la Saint-
Paul. De aceea, ar fi socotit un p cat de moarte s fac un
singur gest, s arunce o singur privire, s spun un singur
cuvânt din care un str in ar fi putut ghici adev rata ei p rere
despre n t r ul de Baudoyer; manifesta chiar o supunere
oarb fa de orice dorin a lui. Toate zvonurile vie ii
ajungeau la urechea sa, ea le strângea, le cânt rea numai
pentru dânsa şi judeca atât de bine oamenii şi faptele lor,
încât, în momentul când începe aceast povestire, ea era
oracolul tainic al celor doi func ionari, care, încetul cu
încetul, ajunseser s nu mai fac nimic niciunul, înainte de

53la mod prin anul VII – pe la 1799 (calendarul republican începând din
septembrie 1792).
65
a-i cere sfatul. B trânul Saillard spunea cu naivitate: „Ce
şmecher -i Elisabeth asta!” Baudoyer îns , prea prost ca s
nu se înfumureze de falsa reputa ie de care se bucura în
cartierul Saint-Antoine, f g duia în elepciunea so iei lui, cu
toate c se folosea de ea. Elisabeth ghicise c unchiul ei
Bidault, zis Gigonnet, trebuie s fie bogat şi c mânuieşte
sume mari de bani. Minat de interes, ea îl cunoştea pe
domnul des Lupeaulx mai bine decât îl cunoştea ministrul
lui. Fiind c s torit cu un prost nac, ea se gândea c via a
sa ar fi putut sa fie altfel, dar se mul umea s b nuiasc
doar o situa ie mai bun , f r a dori s o şi cunoasc . Toate
sim mintele ei frumoase g seau hran în dragostea pentru
fiica sa, pe care o cru a de necazurile îndurate de ea îns şi în
copil rie, şi astfel se credea achitat fa de lumea
sentimentelor. Numai din grija pentru binele fiicei îl
îndemnase pe tat l ei la actul nesocotit al asocierii cu Falleix.
Acesta fusese prezentat Saillarzilor de c tre b trânul Bidault,
care îi împrumuta bani în contul m rfurilor sale. Falleix
g sea c fostul lui concet ean era prea avar şi se plânsese
cu nevinov ie Saillarzilor cum c Gigonnet cerea o cam t
de optsprezece la sut unuia din Auvergne. B trâna doamn
Saillard îndr znise s -l condamne pe unchiul ei.
— Tocmai fiindc -i din Auvergne nu-i iau decât
optsprezece la sut ! r spunse Gigonnet.
Falleix, în vârst de dou zeci şi opt de ani, f când o
descoperire şi împ rt şind-o lui Saillard, p rea c i-a pus
Dumnezeu mâna în cap (expresie din vocabularul Saillarzilor)
şi se credea sortit unei averi mari; Elisabeth se gândi
numaidecât s -l preg teasc pentru fiica ei şi s -şi formeze
ea îns şi ginerele, f cându-şi astfel planurile cu şapte ani
înainte de vreme. Martin Falleix ar ta un respect neaşteptat
doamnei Baudoyer, în care vedea o femeie foarte deşteapt .
Chiar de-ar avea mai târziu milioane, el va trebui s r mân
pentru totdeauna în casa asta, unde g sise o familie. Mica
Baudoyer fusese înc de pe acum înv at s -i toarne cu
dr g l şenie în pahar şi s -i duc p l ria la cuier.
66
 În clipa când domnul Saillard se întoarse de la minister,
bostonul era în toi. Elisabeth d dea sfaturi lui Falleix.
Doamna Saillard împletea lâng sob , urm rind jocul
vicarului de la Saint-Paul. Domnul Baudoyer. neclintit ca o
scaden , îşi fr mânta mintea s ghiceasc la cine se aflau
c r ile bune şi st tea fa în fa cu Mitral, venit din Isle-
Adam pentru s rb torile Cr ciunului. Nimeni nu se sinchisi
de sosirea casierului, care se învârti câteva minute prin
salon, cu fa a lui mare încruntat de o medita ie neobişnuit .
— Totdeauna-i aşa când ia masa la ministru, zise doamna
Saillard. Noroc c asta se întâmpl numai de dou ori pe an,
c altfel mi l-ar da gata. Saillard, nu-i f cut s aib de-a face
cu oamenii din guvern. Ascult , Saillard, ad ug ea cu voce
tare, sper c n-ai de gând s stai aici cu pantalonii de m tase
şi cu fracul de stof de Elbeuf. Du-te şi i le schimb , nu le
toci aici degeaba, m micule!
— Tat l t u nu-i în apele lui, se adres Baudoyer so iei
sale, dup ce casierul trecu în camera lui s se dezbrace, în
frig.
— Poate o fi murit domnul de La Billardière, spuse cu
r ceal Elisabeth, şi cum el ine ca tu s -i iei locul, asta îl
fr mânt , desigur.
— Dac pot s v fiu de folos cu ceva, zise vicarul de la
Saint-Paul înclinându-se, spune i-mi; am cinstea de a fi un
cunoscut al doamnei prin ese moştenitoare, Tr im doar într-
o vreme când se cuvine s punem în slujbe pe oamenii
devota i, a c ror credin în Dumnezeu e nezdruncinat .
— Vas zic , rosti Falleix, pentru ca oamenii de merit s
poat ajunge, ei au nevoie de protec ie în statul
dumneavoastr ? Bine am f cut eu c mi-am ales meseria de
turn tor; în via a practic lucrurile fabricate cum trebuie
sunt cel pu in pre uite…
— Domnul meu, ripost Baudoyer, guvernul e guvern, te
rog s nu-l vorbeşti de r u aici.
— Îmi place, zise vicarul, dumneata vorbeşti exact ca în
67
Constitu ionalul.
— Constitu ionalul nici nu spune altceva, ad ug
Baudoyer, care nu-l citea niciodat .
Casierul îl socotea pe ginerele lui tot atât de superior în
merite fa de Rabourdin, pe cât de superior îl socotea pe
Dumnezeu fa de sfântul Crépin, cum zicea el; numai c
b trânelul se gândea la aceast avansare cu o mare naivitate.
St pânit de sim mântul care-i face pe to i slujbaşii s
doreasc înaintarea în grad, aceast patim brutal , aprig ,
oarb , el voia s aib succes, aşa cum voia s ob in crucea
Legiunii de Onoare, adic f r s fac nimic împotriva
conştiin ei lui, bizuindu-se numai pe merit. Dup el, un om
care a avut r bdare s stea dou zeci şi cinci de ani într-un
birou, în dosul unui ghişeu, înseamn c s-a sacrificat destul
pentru patrie şi deci binemerit o decora ie. Spre a-şi ajuta
ginerele, el nu s-a gândit decât s strecoare o vorb so iei
Excelen ei Sale, atunci când i-a dus acesteia leafa pe o lun .
— Ce-i cu tine, Saillard, parc i s-au înecat cor biile.
Spune, micule, spune-ne ceva, îl lu de scurt nevast -sa,
când el ap ru din nou în salon.
Saillard întoarse spatele, dup ce mai întâi f cu un semn
fiicei lui, codindu-se s vorbeasc despre politic de fa cu
nişte str ini. Dup plecarea domnului Mitral şi a vicarului,
Saillard împinse masa la o parte, se aşez într-un fotoliu şi
lu atitudinea pe care o lua atunci când avea de povestit
vreun cancan de la birou, gesturi şi mişc ri asem n toare cu
cele trei lovituri de gong de la Comedia Francez . Apoi
atr gând aten ia so iei, ginerelui şi fiicei lui s p streze cea
mai deplin tain , c ci, dup p rerea lui, oricât de lipsit de
importan ar fi bârfeala, posturile lor depindeau totdeauna
de felul cum ştiu s tac din gur , el le vorbi despre enigma
de neîn eles a demisiei unui deputat, despre dorin a legitim
a secretarului general de a-i lua locul, despre opunerea
tainic a ministrului fa de inten ia unuia dintre cei mai
hot râ i sus in tori ai lui, a unuia dintre cei mai credincioşi
slujitori, apoi despre chestia vârstei şi a censului. Urm un
68
noian de presupuneri împletite cu p rerile celor doi slujbaşi,
care schimbau între ei tot felul de nerozii. Elisabeth puse trei
întreb ri:
— Dac domnul des Lupeaulx e de partea noastr , crezi c
domnul Baudoyer va fi numit în mod sigur?
— Dracu ştie! exclam casierul.
— În 1814, unchiul Bidault şi prietenul s u, domnul
Gobseck, i-au dat nişe bani cu împrumut, gândi ea. Mai are
datorii?
— Oho, rosti casierul, înt rind cu un şuierat ap sat şi
prelung ultima vocal . S-au f cut proteste cu privire la plat ,
dar au fost înl turate cu ordin de sus şi cu un mandat la
vedere.
— Şi unde-i moşia lui des Lupeaulx?
— Dracu ştie, pe undeva prin partea locului de unde-i şi
bunicul t u şi tat l unchiului Bidault, de pe unde e şi
Falleix, nu departe de departamentul deputatului care-şi
depune mandatul…
Dup ce uriaşul ei so se întinse în pat ca s se culce,
Elisabeth se aplec deasupra lui şi, cu toate c el socotea
întreb rile ei drept nişte n zbâtii, îi spuse:
— Dragul meu, s-ar putea s cape i postul domnului de La
Billardière.
— Iar începi cu închipuirile tale! i-o t ie scurt. Baudoyer.
Las -l pe domnul Gaudron s vorbeasc prin esei
moştenitoare şi nu te mai amesteca în treburi func ion reşti!

La ora unsprezece, pe când în casa din Pia a Regal se

f cuse linişte, domnul des Lupeaulx ieşea de la Oper pentru
a se duce în strada Duphot. Fu una dintre cele mai str lucite
miercuri ale doamnei Rabourdin. Mul i dintre obişnui ii ei se
întorceau de la teatru şi se ad ugau grupurilor formate în
saloanele sale, unde se remarcau o seam de celebrit i:
poetul Canalis, pictorul Schinner, doctorul Bianchon, Lucien
de Rubempré, Octave de Camps, contele de Granville,
vicontele de Fontaine; autorul de vodeviluri du Bruel,
69
jurnalistul Andoche Finot, Derville, unul dintre cele mai
serioase capete de la Palatul Justi iei, baronul du Châtelet,
deputat, bancherul du Tillet, tineri elegan i ca Paul de
Manerville şi junele viconte de Portenduère54. Când ap ru
secretarul general, Célestine tocmai servea ceaiul.
Îmbr c mintea îi st tea foarte bine în seara aceea: avea o
rochie de catifea neagr f r zorzoane, o eşarf de voal negru,
p rul piept nat strâns, legat cu o panglic şi cu zulufi
atârnând într-o parte şi în alta, dup moda englez . Ceea ce
distingea pe aceast femeie era aerul acela de nep sare al
artiştilor, în elegerea uşoar a tuturor lucrurilor şi gratia cu
care îndeplinea cea mai mic dorin a prietenilor ei. Natura
o înzestrase cu o talie zvelt , care se r sucea cu uşurin la
primul cuvânt ce i se adresa, şi cu nişte ochi negri de
oriental , oblici ca ai chinezoaicelor, ca s priveasc şi în
l turi; ştia s -şi moduleze glasul ademenitor şi dulce pentru
a da o vraj mângâietoare fiec rei vorbe, chiar şi uneia
aruncate la întâmplare; avea nişte picioruşe ca acelea care se
v d numai în portrete, atunci când pictorii îşi îng duie s
falsifice realitatea înc l ându-şi modelul, singura m gulire ce
nu intr în conflict cu anatomia. Obrajii, de o paloare
accentuat ziua, ca ai oacheşelor, aveau reflexe vii la luminile
salonului, care f ceau s -i str luceasc p rul şi ochii negri.
În fine, formele ei sub iri şi bine modelate aminteau unui
ochi de artist de acea Venus medieval creat de Jean
Goujon55, celebrul sculptor al Dianei din Poitiers.

54 Canalis, Schinner, doctorul Bianchon, Lucien de Rubempré. Octave de

Camps, contele de Granville, vicontele de Fontaine… Andoche Finot…
bancherul du Tillet… Paul de Manerville… vicontele de Portuendère –
personaje din romanele lui Balzac; astfel, Canalis apare în „Modeste
Mignon”, Bianchon în „Moş Goriot”, Lucien de Rubempré în „Iluzii
pierdute”, Octave de Camps în „M-me Firmiani”, Andoche Finot şi du Tillet
în „César Birotteau”, Paul de Manerville în „Contractul de c s torie” etc.
(vezi Addenda)
55 Jean Goujon – sculptor şi arhitect francez din vremea Renaşterii

(1510—1568); lui i se atribuie şi statuia Dianei de Poitiers, favorita

70
 Des Lupeaulx se opri în uş , sprijinindu-se cu um rul de
pervaz. Aceast iscoad a ideilor nu-şi refuza pl cerea de a
iscodi şi sentimentele, deoarece femeia asta îl interesa mai
mult decât cele la care se oprise pân atunci. Des Lupeaulx
atingea vârsta când b rba ii au preten ii nem surate asupra
femeilor. Primele fire de p r alb aduc cu ele ultimele pasiuni,
dar cele mai puternice, fiindc sunt la r scrucea unde
sfârşeşte puterea şi unde începe sl biciunea. Patruzeci de ani
înseamn vârsta nebuniilor, vârsta când b rbatul vrea s fie
iubit numai pentru el, deoarece atunci iubirea nu mai
tr ieşte prin ea îns şi, ca în tinere e, când po i fi fericit
iubind oricum şi pe oricine, în felul lui Chérubin56. La
patruzeci de ani doreşti s ai totul din teama c nu vei avea
nimic, pe cât vreme la dou zeci şi cinci de ani ai atâtea
satisfac ii, încât nu ştii s alegi. La dou zeci şi cinci de ani te
bucuri de toate for ele, pe care le risipeşti ca un nes buit, pe
cit vreme la patruzeci iei abuzul drept putere. Gândurile
care îl fr mântau în clipa aceea pe des Lupeaulx erau f r
îndoial triste. Nervii acestui frumos b rbat îmb trânit prea
devreme se destinser , surâsul acela pl cut care-i servea de
fizionomie şi-i alc tuia un fel de masc , crispându-i chipul,
se risipi; adev ratul om din el se tr d , şi era groaznic.
Rabourdin îl z ri şi-şi spuse: „Ce i s-o fi întâmplat oare? A
c zut în dizgra ie?”
Secretarul general nu f cea îns decât s -şi aduc aminte
c odinioar fusese prea repede p r sit de frumoasa doamn
Colleville, ale c rei inten ii erau aceleaşi ca şi ale Célestinei.
Rabourdin surprinse pe acest fals om de stat cu ochii pironi i
asupra so iei sale şi-şi întip ri în minte privirea lui.
Rabourdin era un observator prea p trunz tor pentru a nu-l
cunoaşte bine pe des Lupeaulx; îl dispre uia profund, dar,

regelui Henric al II-lea, pe care a reprezentat-o sprijinit de un cerb, sub

chipul zei ei Diana a vân torilor.
56 Chérubin – pajul din comedia „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais; e

atât de însetat de iubire încât e gata s se îndr gosteasc pân şi de

guvernanta Marceline, care se descoper a fi mama lui Figaro.
71
cum li se întâmpl de obicei oamenilor foarte ocupa i,
sim mintele sale nu r zbeau pân la suprafa .
Concentrarea pe care o provoac o ac iune întreprins cu
pasiune echivaleaz cu cea mai dibace pref c torie, aşa încât
gândurile lui Rabourdin erau ca nişte scrisori închise pentru
des Lupeaulx. Şeful de birou privea cu ciud prezen a acestui
parvenit politic în casa lui, dar nu voise s o contrazic pe
Célestine. În momentul acela el vorbea între patru ochi cu Un
supranumerar, care va juca un anumit rol în intriga de culise
stârnit de moartea sigur a lui de La Billardière, şi spiona
cu o privire foarte distrat pe Célestine şi pe des Lupeaulx.

Aci se impune, desigur, s explic m – atât pentru str ini,

cât şi pentru nepo ii noştri – ce înseamn la Paris un
supranumerar.
Supranumerarul este în lumea func ion reasc ceea ce
este copilul de la stran într-o biseric , b iatul de trup într-
un regiment, figurantul într-un teatru: ceva nevinovat,
neprih nit, o fiin orbit de iluzii. F r iluzie, ce ne-am face
oare? Ea ne d puterea de a îndura toate mizeriile artei, de a
învinge toate piedicile ştiin ei, înzestrându-ne cu t ria
credin ei. Iluzia e o credin nem rginit ! Or,
supranumerarul crede în func ionarism! El nu b nuieşte cât
de aspru, cât de r u, cât de nemilos e acesta. Nu exist decât
dou feluri de supranumerari: supranumerarii boga i şi
supranumerarii s raci. Supranumerarul s rac e bogat în
speran e şi are nevoie de un post; supranumerarul bogat e
s rac cu duhul şi n-are nevoie de nimic. O familie bogat nu
e atât de neghioab ca s fac dintr-un om de duh un
slujbaş de stat. Supranumerarul bogat e încredin at unui
func ionar superior sau e plasat pe lâng directorul general,
care îl ini iaz în ceea ce Bilboquet, acest mare filozof57, va

57Bilboquet, acest mare filosof – tipul industriaşului profitor care nu se

încurc în scrupule, dintr-un vodevil de pe vremea lui Balzac:
„Saltimbancii” (1831) de Dumersan şi Varin; când elevul s u Gringalet îl
72
numi înalta comedie a administra iei, îndulcindu-i astfel
chinurile stagiului pân în clipa când va fi numit într-o
slujb oarecare. Supranumerarul bogat nu stârneşte
niciodat panic în birouri, slujbaşii ştiu c el nu-i amenin
cu nimic, deoarece acest supranumerar vâneaz numai
slujbele înalte din administra ie. În acea epoc , în multe
familii se punea întrebarea: „încotro s -i îndrept m pe copiii
noştri?” Armata nu mai constituia prilejuri de îmbog ire.
Carierele speciale – ingineria, marina, minele, geniştii,
profesoratul – erau îngr dite de regulamente sau ap rate de
concursuri, pe cât vreme roata miraculoas care
metamorfozeaz pe unii slujbaşi în prefec i, subprefec i,
directori financiari, încasatori etc. în oameni aranja i ca-n
poveşti nu e supus nici unei legi, nici unui stagiu. Datorit
acestui fapt, birourile au fost n p dite de supranumerari cu
cabriolete, elegan i, purtând must i şi devenind obraznici ca
nişte parveni i. Jurnalismul loveşte f r mil în
supranumerarul bogat care se întâmpl s fie totdeauna v r,
nepot, rud cu un ministru, cu un deputat sau cu un pair cu
foarte mare influen , în timp ce slujbaşii, complicii acestui
supranumerar, cerşesc protec ia lui. Supranumerarul s rac,
adev ratul, singurul supranumerar, e mai totdeauna copilul
unei v duve de slujbaş care tr ieşte dintr-o pensie mizer şi
se zbate s -şi hr neasc fiul pân când acesta ajunge într-un
post de copist, apoi moare l sându-l în apropierea bastonului
de mareşal, într-un post de ajutor de referent, de ajutor de
secretar, sau, în cazul cel mai bun, de subşef. Locuind
totdeauna într-un cartier unde chiriile nu sunt scumpe,
acest supranumerar porneşte de acas devreme de tot;
pentru el starea timpului e singura mare problem a zilei! A
merge pe jos, a nu se murd ri de noroi, a-şi feri hainele de
cea mai mic stropitur , a num ra minutele pe care o ploaie i
le-ar putea r pi silindu-l s se ad posteasc , iat cât de

întreab : „Cuf rul sta e al nostru?” el r spunde: „Trebuie s fie al

nostru”.
73
multe griji are el! Trotuarele str zilor, pavajul bulevardelor şi
al cheiurilor sunt pentru el tot atâtea binefaceri. Dac vreo
pricin neobişnuit v oblig s umbla i pe str zile Parisului
la ora şapte şi jum tate diminea a, sau la ora opt, iama, o s
vede i ap rând, pe un frig p trunz tor, pe ploaie sau pe
vremea cea mai rea, un tân r sfrijit şi palid, f r igar ; ei
bine, uita i-v la buzunarele lui… ve i vedea acolo forma unei
pâinişoare pe care i-a dat-o maic -sa, pentru a putea
str bate, f r s -şi pun stomacul la grea încercare, cele
nou ceasuri care despart masa lui de diminea de masa lui
de sear . De altminteri, candoarea supranumerarilor dureaz
pu in. Tân rul, atras de str lucirile vie ii pariziene, m soar
repede distan a ame itoare care se g seşte între el şi un
subşef, distan a aceea pe care niciun matematician, fie el
Arhimede, Newton, Pascal, Leibniz, Kepler, sau Laplace, n-a
fost în stare s-o calculeze şi care se afl între 0 şi cifra 1,
între o gratifica ie problematic şi o leaf ! Supranumerarul
descoper deci destul de uşor piedicile ce-i stau în cale, el
aude vorbindu-se despre tot felul de nedrept i, pe care
slujbaşii sfârşesc prin a le în elege, descoper sfor riile din
birouri, vede mijloacele l turalnice prin care s-au ridicat
superiorii s i: unul s-a însurat cu o fat care a s rit
pârleazul, altul cu fata din flori a ministrului; cutare a luat
asupr -şi cine ştie ce r spundere grav , cel lalt, om plin de
merite, şi-a zdruncinat s n tatea într-o munc silnic , dând
dovad de o r bdare de cârti . Dar nu oricine este în stare
de asemenea fapte uimitoare! În birouri nimic nu trece
neştiut de toat lumea. Un neispr vit are o nevast deşteapt
care i-a deschis calea, în cariera administrativ , pân l-a
f cut deputat; dac în cadrul serviciului nu se pricepe la
nimic, la Camer ştie s trag sfori. Nevasta cut ruia e
prieten cu un om de stat; cutare subven ioneaz cu bani pe
un jurnalist puternic. Destul ca supranumerarul s -şi dea
demisia, scârbit. Trei sferturi dintre supranumerari p r sesc
func ionarismul înainte de a fi fost angaja i şi pe pozi ie nu
mai r mân decât tinerii înc p âna i sau prost naci, care-şi.
74
spun: „Sunt aici de trei ani, pân la urm voi c p ta un
post!” sau tinerii care simt c au o chemare pentru asta. S-ar
putea spune c supranumerariatul este, pentru lumea
func ionarilor, ceea ce este noviciatul pentru ordinele
c lug reşti – o încercare. Aceast încercare e cât se poate de
aspr . Cu ajutorul ei statul descoper pe cei care pot s
îndure foamea, setea, s r cia f r s -şi dea sufletul, munca
f r s se scârbeasc , şi a c ror fire se poate încovoia în fa a
unei existen e îngrozitoare, sau, dac vre i, a acelei molime a
birourilor. Din acest punct de vedere, supranumerariatul,
departe de a fi o mârşav speculare a guvernului spre a
ob ine munc gratuit , poate fi socotit o institu ie salutar .

Tân rul cu care vorbea Rabourdin era un supranumerar

s rac, pe nume Sébastien de la Roche, care venise tocmai din
strada Roi-Doré pân în strada Marais c lcând cu atâta grij ,
încât nu fusese atins de niciun strop de glod. El spunea
„maman” şi nu îndr znea s ridice ochii spre doamna
Rabourdin, a c rei cas i se p rea un Louvre58. Se sfia s -şi
arate m nuşile cur ate proasp t cu gum . S rmana lui
mam îi vârâse în buzunar cinci franci, pentru cazul c va fi
nevoit s joace, sf tuindu-l s nu serveasc nimic, s stea în
picioare şi s aib grij s nu loveasc vreo lamp sau vreun
bibelou din acelea frumoase aşezate pe mescioare. Era
îmbr cat în negru de sus pân jos. Chipul b lai, ochii de o
culoare verde cu reflexe aurii se potriveau cu un minunat p r
de o nuan aprins . Bietul b iat se uita din când în când, pe
furiş, la doamna Rabourdin şi îşi spunea: „Ce femeie
frumoas !” Dup ce se va întoarce acas , se va gândi la
aceast zân pân târziu noaptea, când somnul îi va închide
pleoapele obosite.

58Luvru (Louvre) – fost reşedin la Paris a regilor Fran ei; palatul Luvru
a fost început în 1204 şi declarat în mod oficial terminal: în 1848. Înc
din vremea lui Napoleon I, în s lile Luvrului se prezentau expozi ii. Ast zi
Luvrul este cel mai bogat muzeu al Fran ei.
75
 Rabourdin ghicise în Sébastien o voca ie şi, cum el lua în
serios supranumerariatul, se interesase îndeaproape de
b iatul acesta. El b nuise de altfel s r cia care domnea în
casa unei v duve cu o pensie de şapte sute de franci, din
care fiul, abia ieşit de pe b ncile liceului, consumase o bun
parte a economiilor. De aceea se purta cu acest s rman
supranumerar ca un p rinte; de multe ori se lupta în consiliu
ca s ob in o gratifica ie pentru el, şi uneori, spre a o primi,
renun a la a lui, atunci când discu ia dintre el şi cei ce
împ r eau fondurile devenea prea aprins . Apoi îl copleşea pe
Sébastien cu lucrul, îl forma, astfel încât îl aduse în situa ia
de a putea tine locul lui du Bruel, autor de piese de teatru,
cunoscut în literatura dramatic şi pe afişe sub numele de
Cursy, care ced lui Sébastien o sut de taleri din leafa lui.
Pentru doamna de la Roche şi pentru fiul ei, Rabourdin era
în acelaşi timp un om cu putere, un tiran şi un înger: îşi
legaser de el toate n dejdile lor. Sébastien aştepta cu
ner bdare momentul când îi va veni sorocul s intre în
slujb . Ah, ce zi mare e pentru supranumerari ziua când
primesc prima leaf de la stat! Ei caut s se bucure cât mai
mult de banii câştiga i în prima lun şi nu dau decât o mic
parte mamelor lor. Afrodita surâde totdeauna seduc toare în
fa a acestor prime daruri ale casieriei ministeriale. Pentru
Sébastien aceast n dejde nu putea fi îndeplinit decât de
domnul Rabourdin, singurul s u ocrotitor, de aceea
devotamentul lui pentru şeful s u nu avea margini,
Supranumerarul lua masa de dou ori pe lun în strada
Duphot, dar în familie şi adus de Rabourdin; doamna nu-l
invita decât în zilele de baluri când avea nevoie de dansatori.
Inima bietului supranumerar începea s bat cu putere când
îl vedea pe falnicul des Lupeaulx plecând de la minister cu
tr sura oficial la ora patru şi jum tate, în timp ce el îşi
deschidea umbrela, sub poarta ministerului, pentru a porni
pe jos spre cartierul Marais59. Secretarul general, de care

59 Marais – vechi cartier al Parisului, cu palate celebre ale aristocra iei.

76
depindea soarta lui, care cu o singur vorb ar fi putut s -i
dea un post de o mie dou sute de franci (da, o mie dou
sute de franci era toat ambi ia lui; cu aceast sum el şi
mama lui puteau s fie ferici i!), ei bine, acest secretar
general nici nu-l cunoştea m car! Abia dac des Lupeaulx
ştia c exist un Sébastien de la Roche. În schimb, dac fiul
lui de La Billardière, un supranumerar bogat din biroul lui
Baudoyer, s-ar fi g sit la poart , des Lupeaulx nu s-ar fi ferit
niciodat s -l salute cu un semn prietenesc din cap,
deoarece domnul Benjamin de La Billardière era fiul v rului
unui ministru.
În momentul acela, Rabourdin îl certa pe umilul Sébastien,
singurul care cunoştea în am nunt toate tainele vastei sale
lucr ri. Supranumerarul fusese îns rcinat s scrie şi s
copieze faimosul memoriu compus din o sut cincizeci de coli
mari de hârtie Tellière, la care se ad ugau tabelele anexe,
rezumatele ce se întindeau pe câte o coal , calculele cu
acolade, titlurile scrise cu litere cursive şi subtitlurile în
ronde. Însufle it de colaborarea lui mecanic la aceast mare
idee, b iatul acesta de dou zeci de ani era în stare s
transcrie un tabel numai pentru o simpl şters tur şi era
mândru c prin scrisul s u contribuia la o lucrare atât de
important . Sébastien f cuse greşeala de a aduce la biroul
s u, ca s -şi termine copia, ciorna unei lucr ri foarte
primejdioase. Era vorba de un tablou general al slujbaşilor
din administra iile centrale ale tuturor ministerelor din Paris,
cu indica ii asupra averii lor actuale şi viitoare şi asupra
afacerilor lor personale dinafara slujbei.
La Paris, orice slujbaş care nu e, ca Rabourdin, însufle it
de o ambi ie patriotic sau n-are o valoare deosebit adaug
la veniturile postului s u roadele unei afaceri oarecare, ca s
poat tr i. El procedeaz ca domnul Saillard, particip la o
negustorie unde vine cu banii necesari, iar seara controleaz
registrele asociatului s u. Mul i slujbaşi se însoar cu
croitorese, cu debitante de tutun, cu conduc toare de birouri
de loterie sau de cabinete de lectur . Unii, ca b rbatul
77
doamnei Colleville, rivala Célestinei, lucreaz în vreo
orchestr de teatru. Al ii, ca du Bruel, fabric vodeviluri,
opere comice, melodrame sau regizeaz spectacole. În rândul
acestora pot fi cita i domnii Sewrin, Pixerécourt, Planard60
etc. La vremea lor, Pigault-Lebrun, Piis, Duvicquet61 au avut
posturi la stat. Cel dintâi editor al domnului Scribe62 a fost
slujbaş la Vistierie.
Pe lâng aceste date, tabloul întocmit de Rabourdin mai
cuprindea informa ii asupra capacit ii morale şi asupra
facult ilor fizice, întocmite cu scopul de a cunoaşte bine
oamenii înzestra i cu inteligen , dragoste de munc şi
s n tate, trei condi ii indispensabile pentru b rba ii care
trebuie s duc pe umerii lor povara afacerilor publice şi s
îndeplineasc totul repede şi bine. Dar aceast important
lucrare, fructul a zece ani de experien şi al unei
îndelungate studieri a oamenilor şi a faptelor, întocmit cu
concursul principalilor func ionari ai diferitelor ministere,
mirosea a spionaj şi a poli ie pentru cei ce nu în elegeau
scopul ei. Ô singur coal c zut în mâna cuiva, şi domnul
Rabourdin putea fi pierdut. Admirând f r m sur pe şeful
s u şi necunoscând înc veninul birocra iei, Sébastien avea

60 Sewrin, Pixérécourt, Planard – autori dramatici francezi care au repurtat

succese la începutul secolului al XIX-lea: François de Planard (1784—
1853) a scris vodeviluri şi livrete de oper comic ; René-Charles Guilbert
de Pixérécourt (1773— 1844) este „tat l melodramei”, „Shakespeare al
bulevardului”; Charles-Augustin Sewrin (1771—1853) a compus, pe lâng
poezii şi romane, multe vodeviluri şi librete de opere şi de opere comice.
61 igault-Lebrun, Piis, Duvicquet – Ch. Antoine PigaultLebrun (1753—1835)

a scris romane amuzante dar licen ioase; Augustin de Piis (1755—1831) a

fost ziarist şi a compus şi cântece şi vodeviluri; Pierre Duvicquet (1765—
1835) a publicat edi ii comentate din clasicii latini şi francezi şi a inut
rubrica criticii la Journal des Débats.
62 Scribe (Eugène) – cel mai cunoscut autor de teatru din prima jum tate

a secolului al XIX-lea (1791—1861); a scris peste 400 de piese – mai ales

comedii (de ex. „Paharul cu ap ”) – reflectând, dac nu cu în elegerea
adânc a r d cinilor sociale, dar cu mare pricepere tehnic şi cu verv ,
psihologia carierist a burgheziei triumf toare.
78
toate p catele naivit ii, dup cum avea şi toate p r ile ei
bune. De aceea, deşi fusese mustrat pentru a fi luat cu sine
aceast lucrare, el avu curajul de a-şi recunoaşte în
întregime greşeala: ascunsese ciorna şi copia într-un dosar
unde nu le putea g si nimeni; totuşi, dându-şi seama de
gravitatea greşelii sale, nu-şi putu opri câteva lacrimi ce i se
rostogolir pe obraz.
— Las , dragul meu, îi spuse cu bun tate Rabourdin, nu e
cazul s plângi, dar caut s nu mai faci nesocotin e ca asta.
Du-te mâine mai de diminea la birou, uite cheia unei cutii
care se afl în scrinul meu cel rotund; ea e încuiat cu o
broasc cifrat ; o vei deschide, f când cuvântul cer, şi vei
vârî în ea atât copia, cât şi ciorna.
Aceast dovad a încrederii ce i se ar ta usc lacrimile
naivului supranumerar, pe care şeful s u îl îndemn s ia o
ceaşc de ceai şi o pr jitur .
— Maman nu m las s beau ceai, din pricina pieptului,
zise Sébastien.
— Ei bine, dr gu ule, interveni impun toarea doamn
Rabourdin, care voia s arate lumii cât de bun este, atunci,
uite, ia un sandvici şi frişc şi vino aci, lâng mine.
Îl sili pe Sébastien s se aşeze la mas lâng dânsa şi când
sim i rochia acestei zâne atingându-i fracul, inima bietului
tinerel începu s bat atât de tare, încât era gata s -i sar
din piept. În clipa aceea, frumoasa doamn Rabourdin z ri
pe domnul des Loupeaulx, îi surâse şi, în loc s aştepte ca el
s vin la dânsa, se îndrept ea spre dânsul.
— De ce ai r mas deoparte, de parc ai fi sup rat pe noi? i
se adres ea.
— Nu-s sup rat, r spunse el. Dar, venind s - i anun o
veste bun , nu m pot opri de a m gândi c dumneata vei fi
aceea care te vei uita de sus la mine. Parc vad c peste şase
luni nu voi mai fi decât un str in pentru dumneata. De fapt,
dumneata eşti destul de inteligent , iar eu am destul
experien … destul şiretenie, dac vrei, ca s nu ne p c lim
unul pe altul. i-ai atins inta, f r ca aceasta s te fi costat
79
altceva decât câteva surâsuri şi câteva cuvinte dr g laşe…
— S ne p c lim! Ce vrei s spui? exclam ea cu un aer de
aparent jignire.
— Nimic decât c domnului de La Billardière îi este ast -
sear mai r u decât i-a fost ieri şi c , dup câte mi-a spus
ministrul, so ul dumitale va fi numit şeful diviziunii.
Îi povesti despre ceea ce el numea „scena” de la ministru,
gelozia contesei şi ceea ce spusese ea în leg tur cu invita ia
pe care o preg tea pentru domnul Rabourdin.
— Domnule des Lupeaulx, r spunse cu demnitate doamna
Rabourdin, îng duie-mi s - i amintesc c so ul meu este cel
mai vechi şi mai capabil şef de birou, c numirea acestui
b trân de La Billardière a fost o nedreptate care a produs
nemul umiri în birouri, c so ul meu îi ine locul de un an de
zile şi deci nu avem nici concurent, nici rival.
— Asta aşa-i.
— Atunci, continu ea surâzând şi ar tând cei mai frumoşi
din i din lume, prietenia pe care o am pentru dumneata
poate fi oare întinat de gândul la vreun interes oarecare? M
crezi oare în stare de aşa ceva?
Des Lupeaulx f cu un gest de t g duire admirativ .
— Ah, exclam ea, inima femeilor va fi totdeauna o tain
pentru cei mai dibaci dintre dumneavoastr , b rba ii. Da, te-
am primit aici cu cea mai mare pl cere, dar în aceast
pl cere a mea se ascundea, în adev r, şi o inten ie,
— A!
— Ai, îi şopti ea la ureche, un viitor str lucit, vei fi
deputat, apoi ministru! (Cât bucurie produce unui ambi ios
faptul de a auzi în cornetul urechii lui aceste cuvinte rostite
de vocea frumoas a unei femei frumoase!) O, te cunosc mai
bine decât te cunoşti dumneata însu i. Rabourdin e omul
care î i va fi de un ajutor nepre uit în cariera dumitale, el va
duce în spinare toat munca, atunci când dumneata vei fi
ocupat la Camer . Aşa dup cum dumneata visezi postul de
ministru, şi eu n zuiesc pentru Rabourdin Consiliul de stat
şi o direc ie general . Mi-am pus, deci, în gând s leg între ei
80
doi oameni care nu se vor stingheri cu nimic unul pe altul şi
care se pot ajuta foarte mult. Oare nu sta-i rolul unei femei?
Ca prieteni v ve i putea în l a mai repede amândoi, şi e
timpul s trece i la atac. Eu nu m mai ascund dup deget,
ad ug ea zâmbind. Poftim, nu eşti atât de sincer cu mine,
precum sunt eu cu dumneata!
— Nu vrei s m ascul i, rosti el cu un aer melancolic, în
ciuda adâncii mul umiri sufleteşti pe care i-o producea
doamna Rabourdin. La ce-o s -mi foloseasc înaint rile
dumitale de mâine, dac în momentul acesta m destitui, şi
chiar aici?
— Înainte de a te asculta, f cu ea cu vioiciunea sa
parizian , ar trebui s ne putem în elege.
Şi-l l s pe tomnaticul îngâmfat pentru a se duce s
vorbeasc cu doamna de Chessel, o contes din provincie,
care tocmai se preg tea s plece.
„Femeia asta-i extraordinar , îşi spuse des Lupeaulx; în
fa a ei nu m mai recunosc!*
Şi, în adev r, vulpoiul acesta, care, cu şase ani în urm ,
între inuse o metres , care, datorit postului s u, îşi f cuse
un harem cu nevestele frumoase ale slujbaşilor, care tr ia în
lumea jurnaliştilor şi a actri elor, se sim i, întreaga sear ,
cotropit de admira ie pentru Célestine şi fu ultimul care
p r si salonul.
„În sfârşit, îşi spunea doamna Rabourdin în timp ce se
dezbr ca, acum am pus mâna pe post! Dou sprezece mii de
franci pe an, gratifica iile şi venitul fermei noastre de la
Grajeux, toate vor face la un loc dou zeci şi cinci de mii de
franci. Ceea ce nu înseamn belşug, dar nici s r cie.

Célestine adormi cu gândul la datoriile pe care le avea,

f cându-şi socoteala c , prin pl ti anuale de câte şase mii de
franci, în trei ani ar putea sc pa de ele. Era departe de a
b nui c o femeie care n-a c lcat niciodat într-un salon, o
mic-burghez guraliv şi interesat , evlavioas şi care n-a
ieşit niciodat din cartierul Marais, f r sprijin şi f r
81
cunoştin e, îşi pusese în gând s ia cu asalt postul în care ea
îl şi instalase mai dinainte pe Rabourdin al ei. Doamna
Rabourdin ar fi ar tat tot dispre ul doamnei Baudoyer dac
ar fi ştiut c are în ea o rival , deoarece nu cunoştea înc
puterea celor mici la suflet, dârzenia viermelui care roade
scoar a unui fag tân r f cându-şi culcuşul în scorbura lui.
Dac ar fi cu putin s folosim în literatur microscopul
unui Leuwenhoêk, al unui Malpighi, sau al unui Raspail63,
lucru care l-a ispitit pe berlinezul Hoffmann64, şi dac am
m ri şi am desena acele moluşte care au împins Olanda la
doi paşi de pieire prin roaderea digurilor ei, am izbuti poate
s d m la iveal nişte guri cu aproxima ie asem n toare
acelora ale jupânilor Gigonnet, Mitral, Baudoyer, Saillard,
Gaudron, Falleix, Transon, Godard şi compania, moluşte
care şi-au ar tat, de altfel, t ria în al treizecilea an al
veacului acesta65. Socotim deci c a sosit momentul s
înf iş m moluştele care mişun prin birouri, acolo unde s-
au petrecut principalele episoade ale povestirii de fa .

La Paris toate birourile sunt la fel. Prin orice minister i-ai

purta paşii pentru a cere o cât de mic uşurare a necazurilor

63 Leuwenhoek, Malpighi, Raspail – oameni de ştiin din diverse ri între

secolele al XVII-lea şi al XIX-lea: A. Leuwenhoek, naturalist olandez
(1632—1723), a completat cercet rile lui Harwey despre circula ia
sângelui; Marcello Malpighi a fost un cunoscut medic anatomist italian
din secolul al XVII-lea (1628—1694); François-Vincent Raspail (1794—
1878), chimist celebru, este un compatriot şi un contemporan al lui
Balzac. (Raspail a fost un democrat activ, participând la revolu iile din
1830 şi 1848.)
64 berlinezul Hoffmann – Balzac îl citeaz des pe scriitorul german E.
Hoffmann (1776—1822). În cunoscutele sale „Povestiri fantastice”, a
satirizat filistinismul, care domnea în statele feudale germane, ştiind s
îmbine divaga iile imagina iei cu spiritul de observa ie.
65 Gigonnet, Mitral, Baudoyer… Falleix, Transon… moluşte care şi-au

ar tat t ria în al treizecilea an al veacului acesta – c m tari, bancheri,

oameni de burs , arivişti (personaje din romanele lui Balzac),
reprezentând burghezia triumf toare în urma revolu iei din 1830.
82
sau un cât de neînsemnat hatâr, vei da de coridoare
întunecoase, de sc ri la care abia ajunge lumina, de uşi
prev zute, ca lojile unui teatru, cu câte un gemule oval ce
seam n cu un ochi prin care po i vedea nişte scene demne
de Callot66 şi pe care sunt atârnate nişte indica ii greu de
descifrat. Dac ai nimerit acolo unde doreşti, te trezeşti într-o
prim înc pere unde st uşierul, dup care urmeaz o a
doua unde se afl slujbaşii m run i; biroul subşefului vine
dup aceea, la dreapta sau la stânga, apoi, mai departe sau
mai sus, urmeaz acela al şefului de birou. Cât despre
personajul m re numit şef de diviziune, în timpul
Imperiului, adesea director, în timpul Restaura iei, iar acum
redevenit şef de diviziune, acesta s l şluieşte deasupra sau
dedesubtul celor dou sau trei birouri de sub conducerea lui,
şi de obicei se afl al turi de cabinetul vreunuia dintre
superiorii s i. Înc perea lui se distinge totdeauna prin
m rimea ei, cinste cu atât mai demn de luat în considerare
în mijlocul acelor ciudate chilioare ce formeaz stupul
denumit minister sau direc ie general , mai ales când e
vorba de o singur direc ie general . Ast zi mai toate
ministerele s-au format din administra ii alt dat separate.
Din pricina acestei înghesuieli, directorii generali şi-au
pierdut str lucirea de odinioar , nemaiavând palate, slujitori,
saloane şi chiar câte o mic suit . Cine ar mai recunoaşte, de
pild , azi, în omul care vine pe jos la Vistierie şi care se urc
tocmai la etajul al doilea pe directorul general al p durilor
sau al contribu iilor indirecte, mai înainte instalat într-un
falnic palat din strada Sainte-Avoye sau din strada Saint-
Augustin, şi care alt dat era consilier, ba adesea ministru
de stat şi pair al Fran ei? (Domnii Pasquier şi Molé67, între

66 Callot (Jacques) – pictor şi gravor (1592—1635), care în unele opere ale

sale, de un puternic realism, îşi exprim protestul s u fa de mizeria şi
cruzimea r zboiului.
67 Pasquier şi Molé – Etienne-Denis Pasquier (1767—1862), prefect al

poli iei lui Napoleon, a f cut parte şi din guvernele Restaura iei şi a fost
preşedinte al Camerei Pair-ilor şi cancelar în 1836, iar Louis Mathieu Molé
83
al ii, s-au mul umit cu câte o direc ie general dup ce
fuseser miniştri, ilustrând astfel înc o dat expresia pe
care ducele d’Antin o rostise în fa a lui Ludovic al XIV-lea68:
„Sire, când Isus Cristos a murit vineri, el ştia c o s învieze
duminic ”.) Dac , pierzând din m re ia de alt dat ,
directorul general a câştigat în suprafa administrativ ,
acesta n-ar fi un r u prea mare; dar, ast zi, acest personaj
abia dac ajunge s fie raportor în Consiliul de stat, cu o
leaf nenorocit de dou zeci de mii de franci. Ca simbol al
vechii lui puteri, i se îng duie s aib un valet cu pantaloni
scur i, cu ciorapi de m tase şi cu frac dup moda
fran uzeasc , dac în ultimul timp valetul nu se va fi
schimbat cumva la înf işare.
În limbaj administrativ, un birou se compune dintr-un
uşier, din mai mul i supranumerari, lucrând f r plat un
anumit num r de ani, din copişti, din ajutori de referen i, din
impiega i simpli sau impiega i principali, un subşef şi un şef.
Diviziunea, care cuprinde de obicei dou sau trei birouri,
poate fi uneori şi mai mare. Titulaturile variaz dup
administra ii: poate exista un verificator în locul
impiegatului, un arhivar etc.
Pardosit în p tr ele, ca şi coridorul, şi tapetat cu o
hârtie s r c cioas , odaia uşierului e mobilat cu o sob , cu
o mas lung şi neagr , cu câteva pene de scris, cu o
c limar , uneori cu un ciub r cu ap , şi cu nişte b nci de
lemn pentru plebea care aşteapt ; uşierul îns se l f ie într-
un jil comod, având sub picioare o rogojin . Biroul
slujbaşilor e o înc pere mare, mai mult sau mai pu in
luminat , rareori parchetat . Parchetul şi c minul sunt
rezervate în mod special şefilor de birou şi de diviziune,

(1781—1855), ministru al Justi iei sub Napoleon, a fost prim-ministru

între 1836 şi 1838. Balzac se refer deci la întâmpl ri politice foarte
apropiate de momentul când scrie „Slujbaşii” (1838).
68 ducele d’Antin… în fa a lui Ludovic al XIV-lea – ducele d’Antin (Louis-

Antoine) era fiul marchizei de Montespan, fosta favorit a lui Ludovic al

XIV-lea, şi trecea drept un perfect om de curte (1665—1736).
84
întocmai ca şi dulapurile, mesele de mahon, fotoliile de
marochin roşu sau verde, canapelele, perdelele de m tase şi
alte obiecte de lux administrativ. În înc perea slujbaşilor se
afl o sob al c rei burlan d într-un c min astupat, în cazul
c exist un c min. Hârtia tapetului e f r desene, verde sau
cenuşie. Mesele sunt de lemn negru. Dib cia slujbaşilor se
vede şi dup felul cum ştie s se c p tuiasc fiecare. Cel mai
friguros are sub picioare un fel de pupitru de lemn, cel cu
sângele mai iute în vene n-are decât o împletitur de rogoz;
unul mai pl pând, care se teme de curent, de deschiderea
uşilor sau de alte pricini ce produc schimbarea temperaturii,
îşi face o mic ap r toare cu ajutorul dosarelor. Se mai afl
acolo un dulap în care îşi las cu to ii hainele de lucru,
mânecu ele de pânz , cozoroacele, tichiile, scufiile şi alte
unelte profesionale. Pe c min stau înşirate aproape veşnic
carafe pline cu ap , c ni şi resturi de mâncare. În anumite
locuri întunecoase se afl l mpi. Uşa de la biroul subşefului
e deschis , în aşa fel ca el s -şi poat supraveghea slujbaşii,
s -i opreasc de a vorbi prea mult între ei, sau s vin s -i
consulte în împrejur ri importante. Mobilierul birourilor
poate dovedi, la nevoie, unui observator calitatea celor care
stau acolo. Perdelele sunt albe sau de pânz colorat , de
bumbac sau de m tase; scaunele din lemn de cireş sau de
mahon au împletituri de paie, de piele sau de postav; tapetele
sunt mai mult sau mai pu in noi. Dar, indiferent de
administra ia c reia îi apar in aceste lucruri publice, atunci
când se întâmpl s fie scoase din minister, nimic nu poate
p rea mai straniu decât lumea acestor mobile care au v zut
atâ ia st pâni şi atâtea regimuri şi au trecut prin atâtea
dezastre. De aceea, dintre toate mut rile care se v d la Paris,
cele mai caraghioase sunt ale serviciilor administrative. Nici
m car geniul lui Hoffmann, acest poet al imposibilului n-a
pl smuit ceva mai fantastic. E greu s - i dai seama de ceea
ce poate s duc în ea o c ru înc rcat cu astfel de lucruri
Dosarele stau c scate, l sând s se preling din ele o dâr de
praf de-a lungul str zilor. Mesele, aruncate cu picioarele
85
r şchirate în sus, fotoliile tocite şi toate acele unelte de
necrezut cu care este administrat Fran a au înf iş ri
îngrozitoare. E ceva care aduce în acelaşi timp cu recuzita
unui teatru, sau cu aparatele saltimbancilor. Dup cum pe
obeliscuri descifrezi unele tr s turi ale inteligentei sau unele
urme ale scrierii, care î i tulbur imagina ia, tot aşa şi aici
vezi atâtea, f r s le în elegi rostul! Pe deasupra, toate
acestea sunt atât de vechi, atât de roase, atât de dogite, încât
blidele din cea mai murdar buc t rie î i fac mai mult
pl cere privindu-le, decât uneltele buc t riei administrative.
Va fi poate de ajuns s descriem diviziunea domnului de
La Billardière, pentru ca str inii sau oamenii noştri din
provincie s capete o idee precis despre moravurile specifice
birourilor, deoarece caracteristicile lor principale sunt f r
îndoial comune tuturor administra iilor europene.
Mai întâi şi înainte de toate, închipui i-v , dup cum v
ajut fantezia, un b rbat prezentat în Anuar precum
urmeaz :

ŞEF DE DIVIZIUNE

„Domnul baron Flamet de La Billardière (Athanase-Jean-

François-Michel), fost mare dreg tor al departamentului
Corrèze, slujitor al casei regale, raportor în Consiliul de stat
pentru chestiuni deosebite, prezident al marelui Colegiu al
departamentului Dordogne69, ofi er al Legiunii de Onoare,
cavaler al Sfântului Ludovic şi al ordinelor str ine: Crist,
Izabela, Sfântul Vladimir70 etc., membru al Academiei din

69 preşedinte al marelui colegiu din departamentul Dordogne – prin legea

electoral din 1820, electorii din marele colegiu departamental, cei mai
boga i, votau de dou ori, o dat în colegiul cel mic (de arondisment) şi o
dat în colegiul departamental.
70 ordinele str ine: Christ, Isabela, Sfântul Vladimir – ordinul lui Christ

(militar şi religios) era un ordin portughez aprobat de curtea papal în

1319; Ordinul Isabelei a fost instituit de regele Spaniei, Ferdinand al VI-
86
Gers şi al mai multor alte societ i ştiin ifice, viceprezident al
Societ ii literare, membru al Asocia iei Saint-Joseph şi al
Asocia iei închisorilor, unul dintre primarii Parisului etc.,
etc.”

Personajul acesta, cu un volum tipografic atât de umflat,

ocupa în momentul acela trei sferturi din m rimea unui pat,
având capul înf şurat într-o scufie de bumbac, legat cu
panglici de un roşu aprins, şi era vizitat de ilustrul
Desplein71, chirurgul regelui, şi de tân rul doctor Bianchon,
str juit de dou b trâne rude, de o parte şi de alta a patului
înconjurat de fiole, şervete, leacuri şi alte elemente mortuare,
în timp ce preotul de la Saint-Roch, care se str duia s -l fac
s se gândeasc la mântuirea lui, aştepta s -şi dea sufletul.
Fiul s u, Benjamin de La Billardière, întreba în fiecare
diminea pe cei doi doctori: „Crede i c voi avea fericirea de
a-l salva pe tat l meu?” În diminea a aceea, moştenitorul
procedase la o schimbare, înlocuise cuvântul fericire prin
cuvântul nenorocire.
Aşadar, diviziunea La Billardière se întindea pe o
longitudine de şaptezeci şi una de trepte sub latitudinea
mansardelor în oceanul ministerial al unui impun tor palat,
În partea de nord-est a unei cur i în care pe vremuri se aflau
grajdurile, acum ocupate de diviziunea Clergeot. Un lung
coridor, str b tut de o lumin slab de tot, desp r ea cele
dou grupe de birouri, pe ale c ror uşi erau lipite inscrip ii
indicative. Cabinetele de lucru şi anticamerele domnilor
Rabourdin şi Baudoyer se aflau dedesubt, la etajul al doilea.
Dup biroul lui Rabourdin urmau anticamera, salonul şi cele
dou cabinete de lucru ale domnului de La Billardière.

lea, în 1815, pentru a recompensa pe regalişti; iar Ordinul Sfântului

Vladimir a fost creat de Caterina a II-a a Rusiei în 1782.
71 ilustrul Desplein – personaj din „Liturghia ateului” de Balzac; modelul a

fost celebrul chirurg Dupuytren.

87
 La primul etaj, t iat în dou de un demisol, se aflau
locuin a şi biroul domnului Ernest de La Brière, personaj
ocult şi cu mare influent , pe care îl vom descrie în câteva
fraze, fiindc merit o parantez . Acest tân r îndeplini
func ia de secretar particular al ministrului pe toat perioada
cât dur ministerul. De aceea, apartamentul lui comunica
printr-o uş secret cu adev ratul cabinet de lucru al
Excelen ei Sale, deoarece pe lâng cabinetul de lucru mai
exista unul, în leg tur cu vastul apartament, unde
Excelen a Sa primea, în aşa fel încât s poat lucra acolo, de
la caz la caz, cu secretarul s u particular f r martori, sau
s se între in cu diverse personaje importante, f r secretar.
Un secretar particular este pentru ministru ceea ce des
Lupeaulx era pentru minister. Între tân rul de La Brière şi
des Lupeaulx deosebirea este aceea dintre un aghiotant şi un
şef de stat-major. Acest ucenic al ministrului pleac şi revine
adesea în func iune în acelaşi timp cu obl duitorul s u. Dac
ministrul cade, r mânând îns în gra ia regelui sau nutrind
înc speran e parlamentare, îl ia cu sine şi pe secretar,
pentru a se întoarce tot cu el; dac nu, îl las s pasc în
vreun imaş administrativ, la Curtea de conturi, bun oar ,
acest han unde secretarii particulari aşteapt pân când se
împr ştie furtuna. Un astfel de tân r nu e, de bun seam ,
un om de stat, dar e un om politic, iar uneori politica unui
om. Când te gândeşti la num rul infinit de scrisori pe care
trebuie s le deschid şi s le citeasc , peste celelalte treburi
ale lui, nu se poate spune c , într-un stat monarhic, o astfel
de func ie e pl tit prea scump. O victim de soiul sta cost ,
la Paris, între zece şi dou zeci de mii de franci; dar tân rul se
mai alege cu loji la teatru, cu invita ii la mese şi cu plimbarea
în tr surile ministerului. Împ ratul Rusiei ar fi fericit s aib ,
pentru cincizeci de mii de franci pe an, un astfel de c eluş
constitu ional, dr gu , blând, bine tuns, atât de prietenos,
atât de supus, dresat într-un chip atât de minunat, paznic
atât de perfect şi de… credincios! Numai c secretarul
particular nu apare, nu se cap t , nu se descoper , nu se
88
dezvolt decât în serele calde ale unui regim reprezentativ.
Într-un regim monarhic nu po i avea decât curteni şi
ordonan e, în timp ce cu o Cart eşti slujit, linguşit, periat
numai de oameni liberi. În Fran a, deci, miniştrii sunt mai
ferici i decât femeile şi regii: ei au pe câte cineva care îi
în elege. Poate c iar trebui s -i deplângem pe secretarii
particulari în aceeaşi m sur în care deplângem femeile sau
o coal de hârtie alb : ei suport orice. Ca şi o femeie
cinstit , ei n-au voie s -şi arate calit ile decât în tain şi
numai pentru miniştrii lor. Dac îşi manifest talentul în
public, sunt pierdu i. Un secretar particular este, deci, un
prieten oferit de guvern. S ne întoarcem la birouri!

Trei uşieri tr iau în cea mai deplin armonie la diviziunea

de La Billardière, şi anume: un uşier pentru cele dou grupe
de birouri, un altul care slujea pe cei doi şefi şi, în fine, cel al
directorului diviziunii, to i trei având c ldur şi haine de la
stat, purtând acea binecunoscut livrea de un albastru viu
cu vipuşc roşie pentru inuta de serviciu, iar, pentru cea de
gal , cu epole i largi colora i în roşu, alb, albastru. Uşierul
lui de La Billardière avea inuta de valet. Pentru a m guli
amorul propriu al unui v r de ministru, secretarul general
îng duise aceast înc lcare a regulamentului, care de altfel
f cea cinste administra iei. Veritabili stâlpi de minister,
cunoscând pân în cele mai mici am nunte obiceiurile
birocratice, aceşti uşieri, care nu duceau lips de nimic,
stând la c ldur şi fiind îmbr ca i pe socoteala statului,
boga i prin îns şi cump tarea lor, p trundeau pân în
str funduri toate gândurile slujbaşilor; ei n-aveau alt mijloc
de a-şi alunga urâtul decât observând şi studiind maniile
acestora. Ştiau pân unde s mearg cu ei în materie de
împrumuturi, le f ceau diverse comisioane în cea mai deplin
tain , se duceau s depun sau s scoat ceva pentru ei de
la muntele de pietate, cump rau poli e, le împrumutau bani
f r dobând ; totuşi, nu era slujbaş care s primeasc o
sum oricât de mic f r s nu dea în schimb o r splat şi,
89
chiar dac sumele erau neînsemnate, ei se alegeau cu
câştiguri bunicele c rora le spuneau „micile alişverişuri”.
Aceşti servitori f r st pâni aveau lefuri de câte nou sute de
franci; darurile şi gratifica iile le ridicau agoniseala la o mie
dou sute de franci şi erau oricând pe cale de a câştiga
aproape înc pe atâta de la slujbaşi, dat fiind c prânzurile
celor c rora le permitea punga s m nânce treceau
totdeauna prin mâinile lor. În unele ministere, aceste
prânzuri erau preg tite de portar. Func ia de portar la
Ministerul de Finan e îi adusese cândva aproape patru mii de
franci zdrav nului moş Thuiller, al c rui fiu este acum unul
dintre slujbaşii diviziunii lui de La Billardière. Uşierii se mai
pomeneau adesea cu câte o pies de cinci franci, pe care
solicitan ii gr bi i le-o strecurau în palma dreapt , şi pe care
ei o primeau cu un aer de o rar nep sare. Cei mai vechi
dintre ei nu purtau livreaua primit de la stat decât în
minister; când ieşeau din serviciu se îmbr cau în haine
civile.
Uşierul de la birouri, de altminteri şi cel mai cu cheag,
exploata grupul cel mare al slujbaşilor. Un om de şaizeci de
ani, cu p rul alb tuns ca peria, bondoc, burduh nos, cu un
grumaz eap n, cu o fa comun şi plin de pete roşii, cu
ochi cenuşii şi o gur ca de sob – aceasta este înf işarea lui
Antoine, cel mai b trân uşier al ministerului. Antoine îşi
adusese de la Échelles, din Savoia, pe cei doi nepo i, Laurent
şi Gabriel, şi îi plasase pe unul la cabinetul şefilor, pe cel lalt
la al directorului. Croi i din aceeaşi stof ca şi unchiul lor,
între treizeci şi patruzeci de ani, cu chipuri de samsari, seara
îndeplinind func ia de plasatori la un teatru oficial, posturi
c p tate prin interven ia lui de La Billardière, cei doi
savoiarzi se învioraser cu nişte harnice sp l torese de
dantele, care ştiau s repare şi caşmiruri. Unchiul, care era
burlac, tr ia laolalt cu nepo ii şi nevestele lor şi o duceau
mai bine decât mul i dintre subşefii de birou. Gabriel şi
Laurent fiind numai de zece ani în posturile lor nu
ajunseser înc s dispre uiasc uniforma statului; ei ieşeau
90
în oraş în livrea, mândri ca nişte autori de dram dup un
succes b nesc. Unchiul lor, pe care îl ascultau cu fanatism şi
pe care îl considerau un om deştept, îi ini iase încetul cu
încetul în tainele meseriei. To i trei veneau dis-de-diminea ,
deschideau birourile, f ceau cur enie între orele şapte şi
opt, citeau jurnalul sau comentau afacerile diviziunii
împreun cu al i uşieri, împ rt şindu-şi unii altora ceea ce a
aflat fiecare. De aceea, asemeni servitorilor moderni, care
cunosc cu de-am nuntul toate secretele st pânirilor, ei
tr iau în minister ca nişte p ianjeni în centrul pânzei lor şi
sim eau totdeauna pân şi cea mai uşoar cl tinare ce se
producea acolo.

Într-o joi diminea a, a doua zi dup serata de la ministru şi

dup serata de la Rabourdin, pe când unchiul, asistat de cei
doi nepo i, îşi r dea barba în anticamera diviziunii, la etajul
al doilea, ei fur surprinşi de sosirea neaşteptat a unui
slujbaş.
— E domnul Dutocq, zise Antoine, îl cunosc dup mersul
lui de ho . Omul sta ai zice c alunec , nu alta! Te trezeşti
cu el la spate, f r s ştii de unde a picat. Ieri, împotriva
obiceiului s u, a plecat ultimul din biroul diviziunii, râvn de
care nu ştiu s fi dat dovad de trei ori de când e în minister.
De treizeci şi opt de ani, cu o fa lunguia , g lbejit , cu
p rul c runt şi cre , tuns m runt, cu o frunte îngust , cu
sprincene groase, unite, cu un nas strâmb, cu buze sub iri,
cu ochii verzi care se feresc de privirea aproapelui, cu o talie
înalt , având um rul drept pu in mai ridicat decât cel lalt;
apoi, frac cenuşiu, jiletc neagr , cravat de m tase,
pantaloni g lbui, ciorapi de lân neagr , pantofi cu noduri
mari la şireturi – iat pe domnul Dutocq, impiegat la biroul
lui Rabourdin. Nepriceput şi leneş, el îşi ura şeful. Nimic mai
firesc. Rabourdin n-avea niciun viciu, ca s se lase m gulit,
nicio sl biciune datorit c reia Dutocq i-ar fi putut fi de
folos. Mult prea nobil pentru a face r u unui slujbaş,
Rabourdin era totdeodat destul de ager pentru a nu se l sa
91
înşelat de aparente false. Cu alte cuvinte, Dutocq nu exista
decât prin generozitatea şefului s u şi nu putea trage
n dejde la vreo avansare atâta vreme cât şeful acesta avea s
conduc diviziunea. Deşi nu se sim ea în stare s ocupe un
post mai mare, Dutocq cunoştea destul de bine lumea
birourilor pentru a şti c nepriceperea nu înseamn câtuşi de
pu in o piedic la încasarea lefii; ar fi fost tare mul umit s
descopere un alt Rabourdin printre referen ii de acolo, dat
fiind c exemplul lui de La Billardière era izbitor şi funest.
R utatea, combinat cu interesul personal, este egal cu
mult iste ime de spirit; foarte r u şi foarte interesat,
slujbaşul acesta încerc deci s -şi înt reasc pozi ia
îndeletnicindu-se cu spionarea birourilor. Din anul 1816 el
lu înf işarea unui om bisericos, închis în sine, presim ind
hatârul de care se bucurau oamenii pe care, în vremea aceea,
neghiobii îi înglobau laolalt , f r deosebire, sub denumirea
de iezui i. Apar inând congrega iei72, dar f r s fie admis în
tainele ei, Dutocq umbla dintr-un birou în altul, descosea
conştiin ele debitând tot felul de glume f r perdea, apoi se
ducea s -şi verse rapoartele la des Lupeaulx, pe care îl inea
la curent cu cele mai mici întâmpl ri. Aşa se face c
secretarul general îşi uimea adesea ministrul cu adânca sa
cunoaştere a tuturor chi ibuşurilor. Trep duş cu orice pre al
acestui trep duş politic, Dutocq intea onoarea de a c p ta
încrederea lui des Lupeaulx, care tolera pe omul acesta
necinstit gândindu-se c întâmplarea ar putea face ca el s -i
fie de folos într-o zi, chiar numai dac l-ar scoate din
încurc tur , pe el sau pe vreun alt mare personaj, ferindu-l
de vreo c s torie ruşinoas . Amândoi se în elegeau perfect

72 congrega ia – reunire de asocia ii catolice, cuprinzând atât membri ai

clerului cât şi credincioşi regalişti cu vaz ; congrega ia avea mare
influen în vremea Restaura iei; direc ia ei politic (reac ionar ) s-a
precizat odat cu puterea şefului ei, contele d’Artois, viitorul Carol al X-
lea; de congrega ie depindeau ziare ca „Gazette de France”, „La
Quotidienne”, „Le Drapeau blanc” „L’Étoile”, precum şi asocia ii ca cele
citate mai sus (Saint-Joseph etc.), în leg tur cu La Billardière.
92
unul pe altul. Dutocq se bizuia pe aceast situa ie, în care
vedea un post bunicel în viitor, şi se mul umea deocamdat
cu func ia de impiegat. El luase locul domnului Poiret
b trânul, retras într-o pensiune73 de burghezi dup ce fusese
scos la pensie în 1814, epoc în care se f cur mari
schimb ri în rândul slujbaşilor. Locuia la etajul al cincilea, în
strada Saint-Louis – Saint-Honoré, aproape de Palais-Royal,
într-o cas cu gr dini . Pasionat pentru colec iile de gravuri
vechi, ambi ionând s aib toate gravurile lui Rembrandt,
Charlet, Sylvestre, Audran74, Callot, Albrecht Dürer etc.,
asemenea celor mai mul i colec ionari şi celor care îşi fac
singuri menajul, el avea preten ia s cumpere orice pe nimica
toat . Tr ia într-o pensiune din strada Beaune şi îşi petrecea
serile la Palais-Royal75, uneori se ducea la teatru gra ie lui du
Bruel, care-i d dea în fiecare s pt mân câte un bilet, ca
autor. Câteva cuvinte despre du Bruel.
Cu toate c era suplinit de Sébastien, c ruia îi ceda
indemniza ia despre care a i aflat, du Bruel venea totuşi la
birou, dar numai pentru a-şi spune subşef, pentru a se
socoti ca atare şi a-şi încasa leafa. Scria cronici teatrale în
foiletonul unui ziar guvernamental, unde semna şi articolele
cerute de miniştri: pozi ie cunoscut , l murit şi inatacabil .
Du Bruel folosea de altfel toate micile vicleşuguri diplomatice
prin care putea s câştige bun voin a general . Îi oferea
doamnei Rabourdin o loj la fiecare premier , o lua de acas
şi o aducea cu tr sura, aten ie la care ea se ar ta sensibil .
De aceea, Rabourdin, foarte îng duitor şi foarte pu in pis log

73 Poiret b trânul, retras într-o pensiune – vezi romanul lui Balzac „Moş
Goriot”.
74 Charlet… Audran – Nicolas Charlet (1792—1845) a fost un desenator

talentat de figuri şi scene militare, cu spirit patriotic, pe oare Balzac îl

aprecia mult; Gérard Audran (1640—1703) a gravat operele pictorilor
celebri din secolul al XVII-lea.
75 Palais-Royal – în vremea lui Balzac, grupul de cl diri numit Palais-

Royal, pentru c ad postise la un moment dat vl stare regale, era

închiriat, în parte, unor tripouri sau cabarete.
93
cu slujbaşii, îl l sa s se duc la repeti iile sale, s vin la
orele când îi convine şi s -şi vad de vodevilurile lui. Ducele
de Chaulieu ştia c du Bruel lucreaz la un roman pe care
urma s i-l dedice lui. Îmbr cat cu acea neglijent a autorilor
de comedii, subşeful purta diminea a pantaloni lungi, pantofi
cu tocuri mici, o vest dreapt , o redingot m slinie şi o
cravat neagr . Seara îşi punea un costum elegant, voind s
par gentleman. Du Bruel locuia, şi nu f r motiv, în aceeaşi
cas cu Florine, o actri pentru care scria şi roluri. Florine
st tea atunci în casa dansatoarei Tullia, mai cunoscut prin
frumuse ea decât prin talentul ei. Având o astfel de vecin ,
subşeful putea s vad adesea pe ducele de Rhétoré, fiul mai
mare al ducelui de Chaulieu, favoritul lui Carol al X-lea.
Ducele de Chaulieu ob inuse pentru du Bruel crucea Legiunii
de Onoare, dup a unsprezecea pies de circumstan . Du
Bruel, sau, dac vre i, Cursy, lucra în momentul acela la o
pies în cinci acte pentru Teatrul Francez. Sébastien inea
mult la du Bruel, uneori c p ta de la acesta bilete la parter şi
aplauda cu tot entuziasmul tinere ii p r ile pe care i le indica
du Bruel ca fiind mai slabe. Sébastien îl privea ca pe un mare
scriitor. Lui îi spusese du Bruel a doua zi dup premiera unei
comedii scrise, ca toate comediile cu muzic , de c tre trei
colaboratori şi care fusese fluierat în unele p r i:
— Publicul a recunoscut scenele scrise în doi.
— De ce nu lucra i singur? întrebase Sébastien cu
naivitate.
Existau motive temeinice pentru care du Bruel nu lucra
singur: el era doar a treia parte dintr-un autor. Un autor de
teatru se compune, dup cum pu in lume ştie, mai întâi
dintr-un om cu idei, a c rui sarcin e s g seasc subiectele
şi s construiasc scheletul sau scenariul vodevilului, apoi
dintr-un meşteşugar, a c rui menire e s scrie piesa, şi în
sfârşit dintr-un om cu imagina ie, care trebuie s pun
cupletele pe muzic , s aranjeze corurile şi buc ile de
ansamblu, s le cânte şi s le suprapun situa iilor. Omul cu
imagina ie preg teşte de asemeni succesul, adic îngrijeşte
94
de compunerea afişului şi nu-l p r seşte pe director înainte
de a-i fi ar tat în linii generale urm toarea pies a acestei
asocia ii dramatice. Du Bruel, ca adev rat meşteşugar, citea
la birou toate c r ile noi, extr gea expresiile de duh şi le
re inea pentru a-şi împodobi cu ele dialogurile proprii. Cursy
(acesta-i pseudonimul lui) era pre uit de colaboratorii s i
pentru des vârşita lui exactitate; datorit lui, cel îns rcinat
cu g sirea subiectelor, totdeauna sigur c va fi în eles, putea
s doarm liniştit dup ce-şi îndeplinea rolul. Slujbaşii din
diviziune îl iubeau mult pe vodevilist şi se duceau în corpore
la piesele lui, pe care le aplaudau cu c ldur , c ci el îşi
merita pe deplin titlul de b iat bun. Având o mân larg , nu
se l sa niciodat rugat s le pl teasc înghe ata sau lichiorul
şi împrumuta cincizeci de franci f r a-i mai cere înapoi.
Aranjat, ştiind s -şi plaseze bine banii, du Bruel, în afar de
o c su la tar , în Aulnay, mai avea, pe lâng cei patru mii
cinci sute de franci proveni i din salariu, o subven ie de o mie
dou sute de franci pe „lista civil ” şi al i opt sute care îi
reveneau din cei o sut de mii de taleri vota i de Camer
pentru încurajarea artelor. Ad uga i la aceste diverse venituri
înc nou mii de franci, pe care-i aduceau sferturile, treimile
sau jum t ile vodevilurilor de la vreo trei teatre diferite, şi
ve i în elege c la înf işare era solid, gras, rotund şi c avea
o figur de proprietar sadea. Ca moral, amant de suflet al
dansatoarei Tullia, du Bruel se credea, cum îi era în obicei,
preferat fa de sclipitorul duce de Rhétoré, amantul oficial.

Dutocq privea cu groaz ceea ce el numea leg tura dintre

des Lupeaulx şi doamna Rabourdin, iar ura lui surd crescu
şi mai mult. De altfel, avea un ochi prea iscoditor ca s nu
vad c Rabourdin se dedicase unei mari lucr ri în afara
lucr rilor lui oficiale şi era dezn d jduit c el nu ştia nimic,
în timp ce neînsemnatul Sébastien de inea, în mare sau în
mic, toate secretele. Dutocq încerc s se împrieteneasc cu
domnul Godard, subşef al lui Baudoyer şi colegi cu du Bruel,
ceea ce-i izbuti. Marea stim pe care Dutocq i-o purta lui
95
Baudoyer contribui la înt rirea prieteniei cu Godard, şi asta
nu fiindc Dutocq era sincer, dar, l udând pe Baudoyêr şi
trecând sub t cere pe Rabourdin, ei îşi satisf cea ura,
asemeni tuturor oamenilor mici la suflet.

Joseph Godard, v r dup mam cu Mitral, îşi întemeiase

pe aceast înrudire cu Baudoyer, deşi destul de îndep rtat ,
preten ia la mâna domnişoarei Baudoyer; în consecin , în
ochii lui, Baudoyer ap rea ca un om de geniu. P stra o înalt
stim fa de Elisabeth şi doamna Saillard, f r a-şi da
seama c doamna Baudoyer pusese ochii pe Falleix pentru
fiica sa. De Anul Nou şi la onomastici el îi oferea domnişoarei
Baudoyer mici cadouri, flori, bomboane şi cutii frumos
învelite în hârtie. În vârst de dou zeci şi şase de ani, f r
nicio tragere de inim pentru munc , dichisit ca o fat mare,
plicticos şi molâu, dispre uind localurile, fumatul şi c l ria,
culcându-se regulat la ora zece seara şi sculându-se la şapte
diminea a, înzestrat cu câteva însuşiri pre uite în lume,
ştiind s danseze dup flaut, lucru ce-l f cea s se bucure de
mare trecere în familiile Saillard şi Baudoyer, cântând din
clarinet în garda na ional numai ca s nu fac de gard
noaptea, Godard se ocupa mai ales cu istoria natural .
Impiegatul acesta alc tuia colec ii de minerale şi scoici, ştia
s împ ieze p s ri, îşi umplea odaia cu tot felul de curiozit i
cump rate ieftin, ca pietre fibroase, diverse coji de copaci,
prundiş de la izvorul Saint-Allyre din Clermont (Auvergne)
etc. Colec iona sticlu e de parfum şi p stra în ele probe de
barium, de sulfa i, de s ruri, de magneziu, de m rgean etc.
Îngr m dea fluturi în insectare, iar pe pere i înşira umbrele
chinezeşti şi piei uscate de peşti. Locuia la sora lui, o
flor reas din strada Richelieu. Deşi mamele cu fete de
m ritat îl apreciau mult, acest tân r, care trecea drept
model, era privit cu dispre de lucr toarele surorii sale, şi mai
ales de domnişoara de la cas , care tr sese mult vreme
n dejde s -l prind în mrejele ei. Slab şi sub irel, cu o talie
mijlocie, cu ochii traşi, aproape spin, prinzând, cum spunea
96
Bixiou, muştele din zbor, Joseph Godard nu se prea îngrijea
de aspectul lui exterior: fracul îi era prost croit, pantalonii
largi îi atârnau ca nişte saci, purta ciorapi albi în toate
anotimpurile, o p l rie cu borurile mici şi pantofi lega i cu
şireturi. La birou, aşezat într-un scaun de trestie cu sp tarul
g urit la mijloc şi cu o perni de piele verde, se plângea
întruna de dureri de stomac. Viciul lui principal era de a
organiza duminica, pe timp frumos, excursii la Montmorency,
unde întindea masa pe iarb verde, şi de a se hr ni cu
produse lactate într-o l pt rie de pe Bulevardul
Montparnasse. De şase luni încoace, Dutocq începuse s
treac regulat pe la domnişoara Godard, în n dejdea c va
închega niscaiva afaceri acolo, sau c va descoperi în
magazinul ei vreo comoar feminin .
Astfel, la serviciul lui, Baudoyer avea în Dutocq şi Godard
dou periu e. Domnul Saillard, departe de a-l mirosi pe
Dutocq, îi f cea uneori scurte vizite la birou. Tân rul de La
Billardière, intrat ca supranumerar pe lâng Baudoyer, f cea
parte din grupul lor. Slujbaşii mai destoinici f ceau mult haz
pe seama prieteniei dintre aceşti neispr vi i. Baudoyer,
Godard şi Dutocq fuseser porecli i de Bixiou „trinitatea f r
duh”, iar junelui de la Billardière îi spunea „mielul pascal”.
— Azi v-a i sculat cam de diminea , zise Antoine,
întâmpinându-l pe Dutocq cu un aer şugub .
— Las asta Antoine, r spunse Dutocq. Constat c ziarele
vin de obicei mai devreme, dar dumneata ni le aduci
întotdeauna cu întârziere.
— S-a întâmplat ast zi, f cu Antoine, f r a-şi pierde firea;
niciodat nu vin la aceeaşi or .
Cei doi nepo i se privir pe furiş, ca şi cum şi-ar fi spus, în
semn de admira ie pentru unchiul lor: „Ce îndr zneal !”
— Cu toate c îmi d câte zece centime pentru fiecare
prânz pe care i-l aduc, le şopti Antoine dup ce Dutocq trase
uşa dup el, m-aş l sa bucuros p gubaş numai s nu-l mai
v d în diviziunea noastr .
— A, ast zi nu sunte i primul, domnule Sébastien, se
97
adres Antoine, dup un sfert de ceas, supranumerarului.
— Dar cine a venit mai înainte? f cu s rmanul b iat,
p lind.
— Domnul Dutocq, r spunse uşierul Laurent.
Novicii au, mai mult decât ceilal i oameni, un dar
inexplicabil de a presim i anumite lucruri, a c ror origine se
afl poate în puritatea sistemului lor nervos, oarecum virgin:
Sébastien ghicise, deci, de mult ura lui Dutocq împotriva
iubitului s u Rabourdin. De aceea, îndat ce Laurent rosti
numele acesta, el strig , str puns de o grea presim ire:
— Eram sigur!
Şi n v li în coridor cu iu eala unei s ge i.
— Azi o s-avem t r boi la serviciu! rosti Antoine, dând din
cap şi îmbr cându-şi uniforma oficial . Se vede cât de colo c
domnul baron e pe duc … Da, da, mi-a spus doamna
Gruget, îngrijitoarea lui, c nu mai ajunge pân’ disear . Au
s fie schimb ri mari pe aici, v asigur!… Hai, duce i-v şi
vede i dac ard toate sobele! Fir-ar a dracului de treab , ştia
vor t b rî pe noi!
— Aşa-i, zise Laurent, a i v zut ce mutr a f cut bietul
tinerel când a auzit c iezuitul de Dutocq i-a luat-o înainte?
— Eu i-am spus-o în fa , fiindc la urma urmei se cade s
spui adev rul unui slujbaş cinstit, şi, dup mine, slujbaşul
cinstit e un slujbaş ca tân rul sta, care î i d cei zece franci
de Anul Nou f r s opreasc nicio para din ei, continu
Antoine. Aşa c i-am spus: „Cu cât munceşti mai mult, cu
atât i se cere mai mult, dar avansare, neam!” Ei bine, el nu
vrea s m-asculte şi se omoar stând aici pân’ l-apuc ceasul
cinci, adic o or mai mult ca ceilal i. (D din umeri.) E o
nerozie, nu te-alegi cu nimic aşa!… Dovad , uite, un b iat ca
sta, care ar putea s fie un func ionar foarte bun, nici nu e
m car vorba s fie încadrat. Dup doi ani de munc ! S - i
vin r u, pe cinstea mea!
— Dar domnul Rabourdin ine la domnul Sébastien, zise
Laurent.
— Numai c domnul Rabourdin nu-i ministru, relu
98
Antoine. Şi pân o ajunge el ministru mai va! O s le creasc
g inilor din i în gur pân-atunci! He! he!… Asta-i! Când m
gândesc c de fiecare dat prezint statele de salarii pentru
semnat unor şmecheri care stau mai mult pe acas , iar
atunci când dau pe aici fac doar ceea ce vor ei, în timp ce
âncul sta de La Roche se deşal muncind, îmi vine s cred
c Dumnezeu habar n-are de tot ce se petrece în birourile
noastre! Şi, m rog, cu ce v alege i voi de la proteja ii ştia
ai domnului mareşal şi ai domnului duce? V mul umesc
(face un semn îng duitor din cap) şi atâta tot: „Mul umesc,
drag ! Antoine…” Şleaht de trântori, pune i-v pe munc ,
dac nu vre i s stârni i o nou revolu ie! Aş vrea s ştiu
dac se pomenea de fasoane ca astea pe vremea domnului
Robert Lindet76, c ci eu, uite, aşa cum m vede i, am intrat
în hardughia asta pe vremea lui Robert Lindet. Şi în timpul
lui slujbaşul muncea, nu glum ! Poftim de mai vezi şi azi de-
alde scâr a-scâr a pe hârtie muncind pân la miezul nop ii,
f r m car s bage de seam c sobele s-au stins de mult.
Da’ ce-i drept, şi ghilotina atârna atunci deasupra capului
lor!… c , ce s v spun, nu era de glumit, ca azi, dac se-
ntâmpla s te-nsemne la catastif fiindc ai venit târziu la
slujb !
— Unchiule Antoine, zise Gabriel, v d c azi ai chef de
vorb , ia spune-ne şi nou , care-i p rerea dumitale despre
func ionari?
— Func ionarul, r spunse cu gravitate Antoine, e un om
care st la un birou şi scrie… M-a i în eles? Ia gândi i-v , ce
ne-am face noi f r func ionari?… Ei, dar mai bine duce i-v
şi vede i de sobe şi l sa i-i în pace pe func ionari, c nu-i
treaba noastr ! Gabriel, soba din biroul la mare trage ca o
dr coaic , mai închide-i capacul.

76 Robert Lindet – membru al Conven iunii, ministru de Finan e înainte de

lovitura de stat din 1799 a lui Napoleon, Robert Lindet (1746—1825) a
r mas cunoscut ca om integru; el a c utat s in piept şi reac iunii
thermidoriene.
99
 Antoine se aşez la cap tul coridorului, într-un loc de
unde putea s vad slujbaşii n v lind pe poarta cea mare de
la intrare; el cunoştea to i oamenii din. minister şi-i judeca
dup felul cum arat , cânt rind deosebirile dintre ei numai
dup îmbr c minte. Înainte de a intra în inima dramei, e
bine s descriem aici înf işarea principalilor actori ai
diviziunii La Billardière, deoarece în felul acesta vom
cunoaşte mai bine câteva variet i ale speciei func ionar şi
vom în elege nu numai observa iile f cute de Rabourdin, dar
chiar şi titlul studiului de fa , eminamente parizian. Aşadar,
nu care cumva s v înşela i: sub raportul s r ciei şi al
originalit ii, exist slujbaşi şi slujbaşi, dup cum exist
buturugi şi buturugi. Face i mai cu seam deosebire între
slujbaşul din Paris şi cel din provincie. În provincie, slujbaşul
e un om fericit: el are o locuin spa ioas , cu gr din , şi în
general se simte bine la birou; bea numai vin bun şi ieftin,
nu consum carne de cal şi cunoaşte luxul de a avea desert
la mas . În loc de datorii, el face economii. F r s se ştie
precis cu ce se hr neşte, toat lumea e de acord c nu-şi
m nânc leafa. Dac e fl c u, mamele îl salut când trece pe
lâng ele; dac e însurat, el şi so ia lui se duc la balul
perceptorului general, al prefectului, al subprefectului, al
administratorului. Lumea se intereseaz de caracterul lui,
are trecere la femei, e socotit un om de duh, are norocul de a
fi regretat, e cunoscut de un oraş întreg şi se vorbeşte despre
nevasta şi copiii lui. D serate şi, dac are mijloace sau un
socru bogat, poate s ajung deputat. Nevasta lui e urm rit
pas cu pas de iscoadele acelea neobosite ale târgule elor, şi,
dac se întâmpl s p easc ceva, el afl numaidecât totul,
pe când la Paris un slujbaş nu poate s afle nimic. În sfârşit,
slujbaşul din provincie e cineva, pe când slujbaşul de la Paris
nu-i decât un oarecare.

Primul care sosi dup Sébastien fu un referent din biroul

lui Rabourdin, onorabil tat de familie, anume domnul
Phellion. El datora protec iei şefului s u câte o jum tate de
100
burs la Liceul Henric al IV-lea pentru fiecare dintre cei doi
b ie i ai lui, ajutor cu atât mai bine venit cu cât Phellion mai
avea o fat internat gratuit într-un pension unde so ia lui
d dea lec ii de pian, iar el inea un curs seral de istorie şi
geografie. În vârst de patruzeci şi cinci de ani, cu gradul de
sergent-major în compania sa din garda na ional , foarte
milostiv în vorbe, dar f r s dea o para de poman ,
referentul locuia în strada Faubourg-Saint-Jacques, nu
departe de azilul surdo-mu ilor, într-o cas cu gr din , a
c rei cl dire (stil Phellion) nu valora decât patru sute de
franci. Mândru de postul s u şi pe deplin împ cat cu soarta,
îşi da toat silin a în a sluji guvernul, se socotea de folos rii
şi se l uda c nu-l intereseaz politica, în care nu vedea
decât PUTEREA. Când Rabourdin îl ruga s stea o jum tate
de or peste program pentru a termina vreo lucrare, Phellion
se sim ea foarte fericit şi atunci le spunea domnişoarelor La
Grave, cu care cina, în strada Notre-Dame-des-Champs, în
pensionul unde so ia lui „profesa muzica”:
— Domnişoarelor, treburile m-au re inut la birou. Ce s
faci, când eşti în slujba guvernului nu mai po i fi st pân pe
tine însu i!
Tot el compunea şi diverse c r i, cu întreb ri şi
r spunsuri, pentru pensioanele de domnişoare. Aceste „mici
tratate pline de miez”, cum le numea el, se vindeau la
Libr ria Universit ii sub titlul de Catehism istoric şi
geografic. Se sim ea obligat s ofere doamnei Rabourdin câte
un exemplar din fiecare nou catehism, pe hârtie velin şi
legat în piele roşie, prezentându-i-l totdeauna în mare inut :
pantaloni scur i de m tase, ciorapi de m tase, pantofi cu
agrafe aurite etc. Domnul Phellion primea joi seara, dup ce
lumea din pension se culca, şi îşi trata invita ii cu bere şi
pr jituri. Se juca buiot în cinci, cu banii jos. Cu toat miza
mic , în unele joi mai însufle ite, domnul Laudigeois, slujbaş
la prim rie, pierdea cei zece franci pe care-i punea la b taie.
Salonul, tapetat cu hârtie verde şi cu borduri roşii, era
împodobit cu portretele regelui, al dauphin-ului şi al
101
principesei, cu dou gravuri ale lui Mazeppa, dup Horace
Vernet77, şi înc una reprezentând Cortegiul s racului, dup
Vigneron, despre care Phellion spunea c e un „tablou plin de
o gândire adânc , ce-ar trebui s consoleze p turile de jos ale
societ ii, deoarece dovedeşte c ele au prieteni mai
credincioşi decât oamenii şi ale c ror sim minte d inuie
pân dincolo de mormânt”. Aceste cuvinte caracterizeaz
omul care, în fiecare an, de ziua mor ilor, îşi conducea cei
trei copii la cimitirul din partea de apus a oraşului, unde le
ar ta cei dou zeci de metri ai locului de veci în care fuseser
înmormânta i tat l s u şi mama so iei lui. „Aici o s ajungem
cu to ii”, le spunea el, spre a-i obişnui cu ideea mor ii. Una
dintre cele mai mari pl ceri ale lui era s colinde prin
împrejurimile Parisului, lucru pentru care îşi f cuse rost şi
de o hart . Cunoscând bine suburbiile Antony, Arcueil,
Bièvre, Fontenay-aux-Roses, Aulnay, celebr prin reşedin a
câtorva scriitori mari, n d jduia s cunoasc , cu timpul,
toat partea vestic a împrejurimilor Parisului. Pe b iatul
s u cel mai mare voia s -l fac func ionar, iar pe cel de-al
doilea avea de gând s -l dea la Şcoala politehnic . Deşi îi
spunea adesea celui mai mare: „Când vei avea cinstea de a fi
în slujba guvernului!” el b nuia c tân rul are înclina ie
c tre ştiin ele pozitive şi încerca s i-o în buşe, fiind totuşi
dispus s -l lase în plata Domnului, dac b iatul s-ar
înc p âna. Phellion nu îndr znise niciodat s -l roage pe
domnul Rabourdin de a-i face cinstea s vin la mas la el,
cu toate c ar fi socotit o astfel de zi drept cea mai frumoas
din via a lui. Îşi spunea c ar muri ca un tat cu adev rat
fericit, dac ar putea s asigure unuia dintre fiii s i un drum
ca al lui Rabourdin. Împuiase atât de mult urechile
domnişoarelor La Grave cu laude la adresa acestui domn şi

77„Mazeppa” dup Horace Vernet – reproducere dup tabloul celebru

reprezentând goana calului s lbatic de care a fost legat Mazeppa (care va
ajunge hatman al cazacilor – secolul al XVII-lea); autorul acestui tablou,
Horace Vernet, f cea parte dintr-o familie ilustr de pictori şi s-a distins
mai ales în scene de b t lii (1789—1863).
102
respectabil şef de birou, încât ele doreau s -l vad pe
Rabourdin aşa cum un tân r viseaz s -l vad pe domnul de
Chateaubriand78. „Am fi fost fericite dac am fi avut norocul
s o inem la noi pe domnişoara lui”, spuneau ele. Dac se
întâmpla ca Phellion s fie de fa când tr sura ministrului
ieşea sau intra, el se înclina pân la p mânt, fie c era sau
nu cineva în ea, şi sus inea c în Fran a lucrurile ar merge şi
mai bine dac toat lumea ar purta un respect atât de mare
puterii, încât s o cinsteasc pân şi în însemnele sale. De
câte ori Rabourdin îl chema jos ca s -i dea l muriri în
leg tur cu vreo lucrare, Phellion îşi încorda mintea şi
asculta cele mai neînsemnate cuvinte ale şefului, aşa cum un
diletant ascult o melodie la Théâtre des Italiens. La masa lui
de lucru, t cut, cu t lpile lipite de o l di de lemn şi f r s
le mişte deloc, îşi vedea de treab în chipul cel mai
conştiincios. În coresponden a administrativ se exprima cu
o gravitate aproape religioas , lua totul în serios şi înt rea
ordinele transmise de ministru prin mijlocirea unor fraze cât
se poate de solemne. Totuşi, omul acesta atât de corect şi
protocolar suferise un dezastru în cariera lui de referent, şi
înc ce dezastru! Cu toat grija extrem pe care o depunea
atunci când scria un referat, o dat l sase s -i scape o fraz
ca aceasta: „V ve i duce la locul indicat cu hârtia necesar ”.
Ferici i c au g sit prilejul de a râde pe socoteala acestui ins
nevinovat, copiştii se gr bir s -i arate fraza lui Rabourdin,
care, gândindu-se la felul de a fi al referentului s u, nu se
putu opri de a râde şi el şi corect textul pe margine, scriind:
„Ve i merge pe teren cu toate actele indicate”. Phellion, c ruia
i se adusese textul modificat, îl studie, cânt ri deosebirea de
exprimare, nu se sfii s declare c lui i-ar fi trebuit dou
ceasuri ca s g seasc aceast form şi exclam : „Domnul

78 aşa cum un tân r viseaz s -l vad pe domnul de Chateaubriand –

Chateaubriand era, în adev r, în acea vreme (1838) în plin glorie literar
şi politic ; fusese ministru şi ambasador şi, mai ales, exprimase în „Rene”
acea nelinişte şi fr mântare care devenise pentru anumi i tineri „boala
secolului” şi care ilustreaz un anumit aspect al romantismului.
103
Rabourdin e un om de geniu!” Socoti îns c colegii lui nu se
purtaser tocmai cum trebuie fa de el ducându-se
numaidecât la şef, dar respecta prea mult ierarhia pentru a
nu recunoaşte c aveau tot dreptul s o fac , mai ales c el
lipsea în momentul acela; totuşi, în locul lor, el ar mai fi
aşteptat, şi aşa circulara nu era grabnic . Întâmplarea asta îl
f cu s nu doarm câteva nop i la rând. De câte ori ceilal i
voiau s -l nec jeasc era destul s -l vad ieşind din birou ca
s -i pomeneasc de fraza blestemat , spunându-i: „Ai luat
hârtia necesar ?” Atunci gravul referent se întorcea, arunca o
privire fulger toare spre slujbaşi şi le r spundea: „Vorbele
dumneavoastr mi se par foarte deplasate, domnilor!” Într-o
zi se isc o adev rat ceart pe aceast tem , încât
Rabourdin fu silit s intervin şi s interzic slujbaşilor de a
mai pomeni despre fraza aceea.
Domnul Phellion avea un cap de berbec care gândeşte, o
fa lipsit de colorit şi ciupit de v rsat, cu buze groase
r sfrânte, cu nişte ochi de un albastru viu, iar talia îi era
deasupra mijlociului. Îngrijit ca aspect, aşa cum trebuie s
fie un profesor de istorie şi geografie obligat s se prezinte în
fa a unor domnişoare tinere, avea totdeauna o c maş
curat , cu piep ii plisa i şi cu diamant, o vest neagr de
cazimir r scroit lung, l sând s se vad bretelele împletite
de fiica sa, un frac negru şi pantalon albastru. Iarna purta o
manta de culoarea nucii, cu guler triplu, şi umbla cu un
baston cu vârful de metal, din pricina „marii singur t i ce
domnea în unele p r i ale cartierului s u”. Se dezobişnuise
de a mai priza şi pomenea de schimbarea asta ca de un
exemplu conving tor despre voin a pe care poate s şi-o
impun un b rbat. Urca sc rile încet, c ci se temea de un
atac de astm, având ceea ce el numea un „piept gras”. Îl
salut pe Antoine cu toat demnitatea.

104
105
 Numaidecât dup domnul Phellion ap ru un copist care
forma un ciudat contrast cu b rbatul acesta respectabil.
Vimeux era un tân r de dou zeci şi cinci de ani, cu o leaf de
o mie cinci sute de franci, bine legat, cu pieptul bombat, cu o
înf işare elegant şi romantic , având p rul, barba, ochii şi
sprâncenele negre ca t ciunele, apoi nişte din i albi, nişte
mâini frumoase şi nişte must i atât de stufoase şi de îngrijit
piept nate, încât ai fi zis c face din ele o surs de câştig.
Vimeux avea o înclinare atât de mare pentru munca sa, încât
rezolva orice lucrare mai repede ca oricare altul.
— Tân rul sta e dotat! zicea Phellion despre el, v zându-l
cum se aşaz picior peste picior şi neştiind cum s -şi
foloseasc timpul ce-i mai r mânea dup ce-şi termina
treaba. Uit -te la el, e scos ca din cutie! ad uga referentul
c tre du Bruel.
Vimeux se mul umea cu un dejun compus dintr-o
franzelu şi un pahar de ap , cu o cin de un franc la
Katcomb şi locuia într-o camer mobilat de doisprezece
franci pe lun . Singura lui fericire, singura lui pl cere, era
îmbr c mintea. Se ruina numai ca s aib jiletci orbitoare,
pantaloni strânşi pe pulp , sau largi, cu dungi sau cu tivuri,
ghete scumpe, fracuri bine croite care-i conturau silueta,
gulere pl cute la vedere, m nuşi curate, p l rii noi. Purtând
în deget un inel cu sigiliu, pus peste m nuş , şi înarmat cu
un frumos baston, el încerca s aib înf işarea şi gesturile
unui tân r bogat. Se ducea s se plimbe prin aleea cea mare
de la Tuileries, cu o scobitoare între din i, întocmai ca un
milionar abia ridicat de la mas . În speran a c o femeie, o
englezoaic , vreo str in oarecare sau vreo v duv s-ar putea
îndr gosti de el, studia arta de a învârti bastonul şi de a
arunca ocheade în stilul denumit de c tre Bixiou „american”.
Râdea întruna, ca s -şi arate din ii frumoşi. Îşi punea ciorapi
scur i şi îşi încre ea p rul în fiecare zi. Conform principiilor
lui stabilite, pentru şase mii de livre Vimeux s-ar fi însurat cu
106
o gheboas , pentru opt mii cu o femeie de patruzeci şi cinci
de ani, iar pentru o mie de galbeni cu o englezoaic . Încântat
de scrisul frumos al acestui tân r şi încercând un sentiment
de mil fa de el, Phellion îl d sc lea mereu spre a-l
convinge s dea lec ii de caligrafie, îndeletnicire onorabil
care i-ar fi putut îmbun t i via a şi i-ar fi f cut-o chiar mai
pl cut , f g duindu-i c -l va introduce în pensionul
domnişoarelor La Grave. Dar Vimeux îşi avea ideile lui, atât
de înr d cinate în cap, încât nimeni nu-l putea opri de a
crede în steaua sa. Continua, deci, s trag mâ a de coad ,
cu toate c , de trei ani încoace, îşi plimba întruna, peste tot,
enormele-i must i. Având o datorie de treizeci de franci
pentru dejunurile sale, Vimeux îşi l sa ochii în jos ori de câte
ori trecea prin fa a lui Antoine, ca s nu întâlneasc privirea
acestuia; totuşi, spre prânz, se ruga de el s -i aduc o
franzelu . Dup ce încercase s vâre câteva idei s n toase
în capul acesta beteag, Rabourdin se l sase p gubaş.
Domnul Vimeux, tat l, era grefier la o judec torie din
departamentul de nord. În cele din urm Adolphe Vimeux
renun şi la cina de la Katcomb şi se hr nea numai cu
chifle, ca s -şi poat cump ra pinteni şi cravaş . Din pricina
planurilor de însur toare luate în râs de toat lumea, fusese
poreclit „porumbelul Villiaume79”. Glumele debitate pe
socoteala acestui Amadis80 al deşert ciunii nu puteau fi
atribuite decât acelui spirit r ut cios care a creat vodevilul,
fiindc , în fond, el era un bun camarad şi nu f cea r u
nim nui, decât lui însuşi. Cel mai mare haz se stârnea îns
în birouri atunci când se f ceau r m şaguri cum c Vimeux
poart corset. La început repartizat în biroul lui Baudoyer,
Vimeux intervenise s fie mutat la Rabourdin, din cauza
asprimii lui Baudoyer cu privire la „englezi”, nume dat de

79Villiaume – director de agen ie matrimonial în timpul imperiului.

80acest Amadis al deşert ciunii – în romanul cavaleresc „Amadis de
Gaule” („Galia”), Amadis este tân rul cavaler model de curtenie şi de
cavalerism.
107
c tre slujbaşi creditorilor lor. Ziua englezilor era ziua în care
birourile deveneau publice. Fiind siguri c -şi vor g si
datornicii acolo, creditorii d deau buzna peste ei, îi tulburau
de la lucru, întrebându-i când au de gând s -şi pl teasc
datoriile şi amenin ându-i c le vor pune poprire pe leaf .
Severul Baudoyer îşi obliga subalternii s r mân la locurile
lor când veneau creditorii. „Ar trebui s nu face i datorii, pur
şi simplu!” le spunea el, socotind c asprimea sa e o m sur
luat în folosul binelui public. Rabourdin, dimpotriv , lua
ap rarea oamenilor lui în fa a creditorilor, pe care-i da pe uş
afar , spunând c birourile nu-s f cute pentru treburi
particulare, ci pentru treburile publice. S-a stârnit mult haz
în cele dou birouri când Vimeux a ap rut pe coridoare şi pe
sc ri cu pintenii lui sun tori. Tartorul p c lelilor din
minister, Bixiou, r spândise în cele dou diviziuni, Clergeot
şi La Billardière, o coal de hârtie în fruntea c reia era o
caricatur a lui Vimeux c lare pe un cal de carton, şi toat
lumea era rugat s contribuie cu ceva spre a-i cump ra un
cal adev rat Domnul Baudoyer era prezentat ca unul ce
d dea un chintal de fân din ra ia lui personal , şi fiecare
slujbaş ticlui câte o glum asem n toare pe socoteala
vecinului s u. Vimeux însuşi, ca un b iat de treab ce era,
subscrise şi el sub numele de miss Fairfax.
Slujbaşii care se întâmpl s fie şi b rba i frumoşi, în
genul lui Vimeux, au un post la stat ca s -şi duc zilele de
azi pe mâine, un fizic ca s fac avere. Devota i balurilor
mascate din timpul carnavalului, ei îşi caut în ele norocul
care îns le scap chiar şi acolo. Mul i sfârşesc prin a se
însura fie cu modiste pe care trebuie s le ia nemaiavând
încotro, fie cu femei b trâne, fie cu persoane tinere c rora le-
a pl cut „fizicul” lor şi dup ce au împletit cu ele câte un
roman compus din scrisori stupide, dar care au produs
efectul dorit. Aceşti slujbaşi sunt câteodat îndr zne i: dac

108
v d o femeie singur într-un echipaj la Champs-Elysée81, fac
rost de adresa ei, o bombardeaz cu bile ele pline de pasiune
şi uneori se întâmpl s dea peste o ocazie care, din
nefericire, încurajeaz asemenea ac iuni urâte.

Bixiou (pronun a i Bisiou) era un desenator care f cea haz

pe seama lui Dutocq şi a lui Rabourdin, poreclit de el
„Virtuoasa Rabourdin”. Pentru a ilustra vulgaritatea şefului
s u, pe acesta îl numea „Pia a Baudoyer”, iar vodevilistului îi
spunea „Flonflon”82. F r a-şi dezmin i faima de cel mai
spiritual b rbat din diviziune şi chiar din minister, cu toate
c era spiritual în felul maimu elor, f r miez şi f r sare,
Bixiou devenise atât de necesar pentru Baudoyer şi Godard,
încât amândoi îl protejau, în ciuda firii lui r ut cioase şi a
faptului c f cea treburile de mântuial . Bixiou râvnea postul
lui Godard sau al lui du Bruel, dar purt rile lui st teau în
calea avans rii sale. Aci îl vedeai c -şi bate joc de slujb , şi
asta se întâmpla atunci când avea vreun succes, ca în cazul
public rii câtorva portrete de la procesul Fualdès83, unde
desenase mai multe figuri luate la întâmplare, sau a acelora
de la dezbaterile procesului Castaing84, aci, cuprins de
dorin a de-a parveni, se punea pe o munc f r preget, pe
care o l sa apoi deodat balt , pentru un vodevil pe care nu-l
termina niciodat . Altminteri, egoist, zgârcit şi câteodat
cheltuitor, adic irosindu-şi banii numai pentru sufle elul
lui, t ios, agresiv şi indiscret, f cea r ul din patima pentru

81 Champs-Elysées – alee de plimbare în Paris al c rei nume evoc

paradisul din mitologia greco-latin (câmpiile elizee); ast zi celebru

bulevard între Pia a Concordiei şi Arcul de Triumf Etoile.
82 Flonflon – cuvânt onomatopeic, în leg tur cu cupletele şi refrenele
vodevilurilor.
83 procesul Fualdès – asasinarea magistratului Fualdès la Rodez (1817) de

c tre doi foşti prieteni ai s i d duse naştere unui proces de r sunet

european.
84 procesul Castaing – medicul Edme-Samuel Castaing (1797—1823),

acuzat de a-şi fi omorât doi prieteni (fra ii Ballet), pentru a-i moşteni, a
fost condamnat la moarte şi executat.
109
r u: se lega îndeobşte de cei slabi, nu respecta nimic, nu
credea nici în Fran a, nici în Dumnezeu, nici în art , nici în
greci, nici în turci, nici în neutri, nici în monarhie,
batjocorind mai mult tocmai ceea ce în elegea mai pu in. El,
cel dintâi, a desenat o tichie neagr pe capul lui Carol al X-
lea85 de pe monedele de cinci franci. Imita cu atâta haz pe
doctorul Gall86 inându-şi cursul, încât era în stare s fac şi
pe diplomatul cel mai simandicos s -şi scoat cravata de la
gât de râs. Pl cerea cea mai mare a acestui nesecat izvor de
şoltic rii era de a înc lzi sobele pân la refuz, ca s provoace
guturaiul celor care f ceau impruden a de a fugi din etuva
sa, având pe deasupra şi satisfac ia c arde f r rost lemnele
statului. Neîntrecut în p c lelile sale, g sea cu atâta
uşurin obiectivele cele mai variate, încât de fiecare dat se
lega de altcineva. Secretul lui cel mare în aceast privin era
c izbutea s ghiceasc n zuin ele fiec ruia în parte;
cunoştea toate drumurile care duc la castelele din Spania,
toate visurile am gitoare pe care le nutreau cei ce se înşelau
pe ei înşişi, şi era în stare s te „imite” timp de ore întregi.
Dar, acest neobosit observator, care d dea dovad de un
talent rar când era vorba de o zeflemea, nu ştia s -şi
foloseasc niciodat meritele spre a face pe oameni s
pledeze pentru situa ia sau avansarea lui. Acela asupra
c ruia îi pl cea s -şi îndrepte îndeosebi glumele era tân rul
de La Billardière, calul lui de b taie, obsesia lui, pe lâng
care se d dea totuşi bine, cu scopul de a-l p c li mai tare: îi
trimitea scrisori ca din partea unor femei îndr gostite,
semnate „Contesa de M…” sau „Marchiza de B…”, atr gându-
l astfel în fa a ceasului din foaierul Operei, unde-l l sa pe

85 o tichie neagr pe capul lui Carol al X-lea – pentru a indica şi a satiriza

leg turile regelui cu iezui ii şi cu biserica, pe care se sprijinea.
86 doctorul Gall – Francisc-Josef Gall, medic german (1758—1828), este

creatorul frenologiei (cunoaşterea caracterului dup forma craniului),

pseudo-ştiin cu mare r sunet în vremea lui Balzac.
110
mâna vreunei grizete87, dup ce-l ar ta la toat lumea. Aliat
cu Dutocq (îl socotea un p c lici serios), îl sprijinea cu
pl cere în ura pe care acesta o purta lui Rabourdin şi în
laudele la adresa lui Baudoyer. Jean-Jacques Bixiou era
nepotul unui b can din Paris. Tat l s u, care era colonel
când a murit, îl l sase în grija bunicii, c s torit pentru a
doua oar cu primul ei iubit, un anume Descoings, mort în
1822. Dup terminarea liceului, v zându-se f r niciun
c p tâi, încercase pictura, dar, cu toat prietenia ce-l lega de
Joseph Bridau88, prietenul lui din copil rie, renun la
pictur şi se apuc de caricaturi, vignete şi desene pentru
c r i, cunoscute, dou zeci de ani mai târziu, sub numele de
„ilustra ii”. Prin protec ia ducilor de Maufrigneuse şi de
Rhétoré – pe acesta îl cunoscuse gra ie unor dansatoare –
ob inu un post, în 1819. Fiind în rela ii bune cu des
Lupeaulx, cu care în societate se considera pe picior de
egalitate, tutuindu-se cu du Bruel, el constituia dovada vie a
constat rilor lui Rabourdin cu privire la descompunerea
continu a ierarhiei administrative de la Paris, cauzat de
valoarea personal pe care un om o dobândeşte în afara vie ii
de birou. Mic la stat, dar bine legat, cu o figur distins , ce
se remarca printr-o uşoar asem nare cu a lui Napoleon, cu
buze sub iri, b rbie dreapt , favori i castanii, în vârst de
dou zeci şi şapte de ani, blond, cu vorba t ioas , cu privirea
scânteietoare – iat -l pe Bixiou. Omul acesta, numai
sensibilitate şi spirit, îşi pierdea via a într-o furie a pl cerilor
de tot felul, care-l arunca într-o destr b lare neîntrerupt .
Neobosit vân tor de grizete, fum tor, glume , nelipsit de la
dineuri şi supeuri, fiind peste tot binevenit, fiind totdeauna
în form , atât în culisele teatrelor cât şi la balul grizetelor din

87 grizet – fat din popor, muncitoare francez , aşa numit din cauza
rochiilor de stof ieftin numit grisette, care constituiau îmbr c mintea
ei obişnuit .
88 Joseph Bridau – pictor ajuns cu mari greut i la celebritate, în romanul

lui Balzac „Pescuitoarea în ap tulbure” (ca şi chirurgul Desplein în

„Liturghia unui ateu”); modelul pare a fi fost Delacroix.
111
Alée des Veuves, era încânt tor la mas ca şi la un chef, plin
de verv la miezul nop ii pe strad , ca şi diminea a, dac te-
ai fi dus s -l scoli din pat; în schimb, era ursuz şi trist când
r mânea singur, asemenea celor mai mul i dintre comicii
mari. Învârtindu-se în lumea actri elor şi a actorilor, a
scriitorilor, a pictorilor şi a anumitor femei cu venituri
dubioase, o ducea bine, intra la spectacole f r s pl teasc ,
îşi încerca norocul jucând c r i la Frascati, şi adeseori
câştiga. În sfârşit, acest artist, cu un fond veritabil, dar cu
toane, se leg na în via ca într-un scrânciob, f r s se
gândeasc la momentul când roata s-ar putea rupe.
Vioiciunea sa spiritual , bog ia sa de idei f ceau s fie
c utat de to i cei obişnui i cu sclipirile de inteligen , dar
niciunul dintre prietenii lui nu-l iubea. Nefiind în stare s
re in o vorb de duh spus de altcineva, îşi sacrifica
tovar şii de mas înainte ca primul fel s fi fost terminat. Cu
toat veselia lui de suprafa , în discu iile sale l sa s se
strecoare o tainic nemul umire cu privire la situa ia lui
social , n zuia spre ceva mai bun, iar demonul acela fatal
cuib rit în spiritul s u nu-i îng duia s aib morga în fa a
c reia se înclin to i proştii. Locuia în strada Ponthieu, într-o
cas la etajul al doilea, unde avea trei od i în care domnea
dezordinea unui menaj de holtei, un adev rat bivuac. Adesea
spunea c vrea s plece din Fran a şi s -şi încerce norocul în
America. Nicio ghicitoare n-ar fi putut s prevad viitorul
unui tân r la care toate însuşirile erau nedes vârşite,
incapabil de o munc sus inut , totdeauna beat de voluptate
şi care credea c lumea se sfârşeşte a doua zi. Ca
îmbr c minte avea preten ia de a nu fi ridicol şi era poate
singurul din tot ministerul despre care, v zându-l cum arat ,
n-ai fi putut spune: „Iat un slujbaş!” Purta ghete elegante,
un pantalon negru cu benti e pe sub t lpi, o jiletc original
şi o frumoas redingot albastr , un guler totdeauna primit
în dar de la vreo grizet , o p l rie de la Bandoni şi m nuşi de
piele de c prioar închise la culoare. Atitudinea, b rb teasc
şi totodat simpl , nu-i era lipsit de gra ie. Aşa, bun oar ,
112
când des Lupeaulx îl certase pentru o obr znicie pu in cam
tare spus baronului de La Billardière şi îl amenin ase cu
destituirea, el se mul umi s -i r spund : „M ve i chema
înapoi din pricina costumului”. Des Lupeaulx nu se putu opri
s nu râd .
Cea mai simpatic glum f cut de Bixiou la minister a
fost aceea ticluit anume pentru Godard, c ruia i-a oferit în
dar un fluture adus din China, pe care subşeful îl p streaz
în colec ia lui şi se mândreşte cu el şi ast zi, f r s fi b gat
de seam c e de hârtie pictat . Bixiou avusese r bdarea de a
mig li o capodoper numai pentru a-i juca o fest subşefului
de birou.
Diavolul arunc totdeauna câte o victim în fa a unor
oameni ca Bixiou. Sec ia lui Baudoyer avea deci victima sa,
în persoana unui umil copist în vârst de dou zeci şi doi de
ani, cu un salariu de o mie cinci sute de franci, pe nume
Auguste-Jean-François Minard. Acesta se c s torise din
dragoste cu o lucr toare dintr-un atelier de flori artificiale,
fiica unui portar, care lucra acas pentru domnişoara
Godard, şi pe care Minard o cunoscuse în strada Richelieu, la
pr v lie. Ca fat , Zélie Lorain încercase de toate ca s scape
de s r cie. Mai întâi elev la Conservator, apoi rând pe rând
dansatoare, cânt rea şi actri , la un moment dat se
gândise s fac şi ea la fel ca multe lucr toare, dar teama de
a nu ajunge şi mai r u şi de a nu c dea într-o mizerie crunt
o ferise de viciu. Sta la îndoial între o mie de partide, pân
când ap ru Minard cu propunerea de c s torie în mân .
Zélie câştiga cinci sute de franci pe an, iar Minard o mie cinci
sute. Crezând c o vor putea scoate la cap t cu dou mii de
franci, se c s torir f r contract, în cea mai mare economie.
Minard şi Zélie se instalar , ca dou turturele, aproape de
bariera Courcelles, într-o locuin de o sut de galbeni, la
etajul al treilea, cu perdele de pânz alb la ferestre, cu
pere ii tapeta i într-o hârtie cu dungi de şaptezeci şi cinci de
centime sulul, cu geamuri mate, mobil de nuc, o
buc t rioar curat ; la început aveau o camer în care Zélie
113
lucra la florile ei, apoi un salon mobilat cu scaune umplute
cu p r, o mas rotund la mijloc, o oglind , o pendul de
cristal cu roti , reprezentând o fântân , sfeşnice aurite
înf şurate în voaluri, în sfârşit un dormitor în alb şi albastru
compus dintr-un pat, o m su , un birou de mahon, un
covoraş dungat la picioarele patului, şase fotolii şi patru
scaune, şi, într-un col , leag nul de lemn de cireş în care
dormeau un b ie aş şi o feti . Zélie îşi al pta singur copiii,
f cea de mâncare, lucra la flori, se îngrijea de menaj. Era
ceva duios în aceast harnic şi fericit mediocritate. Sim ind
c Minard o iubeşte, îl iubea şi ea cu toat sinceritatea.
Dragostea aduce cu sine dragoste, este acel abyssus
abyssum din Biblie89. Umilul b rbat se strecura din pat
diminea a, în timp ce so ia lui dormea înc , şi se ducea s -i
procure de-ale mânc rii. În drumul spre birou, l sa florile
comandate la adresele respective, iar la întoarcere cump ra
materiale de lucru, apoi, pân la cin , t ia flori sau f cea
tipare de hârtie, împodobea tijele, întindea culorile. Scund,
slab, sub irel şi nervos, cu p rul roşcat şi cre , cu ochii de un
galben limpede, cu obrajii de o albea str lucitoare dar
înc rca i de pistrui, Minard era însufle it de un curaj ascuns
şi modest. St pânea arta scrisului în aceeaşi m sur ca şi
Vimeux. La birou t cea mâlc, îşi vedea de treab şi p stra
atitudinea unui om suferind şi vis tor. Genele-i albe şi
sprâncenele rare f cuser s fie botezat de implacabilul
Bixiou „iepurele alb”. Minard, acest Rabourdin de o categorie
inferioar , mistuit de dorin a de a crea pentru Zélie a lui o
situa ie mai bun , c uta în oceanul acela de lucruri necesare
luxului şi industriei pariziene o idee, o descoperire, o
perfec ionare care s -l fac dintr-odat bogat. Aparenta lui
n tângie se datora încord rii continue a spiritului s u: trecea
de la pomada sultanelor la uleiul de cap, de la amnarul cu

89„abyssus abyssum” din Biblie – în psalmul lui David (XLI, 8), formula
este: abyssus abyssum invocat = pr pastia cheam pr pastia, cu sensul
de: o greşeal aduce dup sine alt greşeal .
114
fosfor la gazul portativ, de la sandalele articulate la lampa
hidrostatic , înecându-se astfel în acea infinitate de
m run işuri a civiliza iei materiale. Suporta glumele lui
Bixiou aşa cum un om ocupat suport bâzâitul unei insecte,
f r s se supere niciodat . Cu toat inteligen a lui, Bixiou
nu b nuia adâncul dispre pe care Minard îl avea pentru el.
Minard nici nu se gândea s se certe, socotind aşa ceva drept
o pierdere de vreme. De aceea, sfârşise prin a-şi obosi
persecutorul. Venea la birou îmbr cat foarte simplu, purta
pantalonii de dril pân în octombrie, umbla cu pantofi în
form de papuci şi cu ghetre, avea o vest de p r de capr ,
un surtuc de piele de castor iarna şi unul de lân vara, o
p l rie de paie sau de pânz de unsprezece franci, dup
sezon, c ci singura sa glorie era Zélie a lui: s-ar fi lipsit pân
şi de mâncare, numai ca s -i cumpere ei o rochie. Dejuna
împreun cu so ia lui, iar la birou nu mai mânca nimic. O
dat pe lun o ducea pe Zélie la teatru, cu bilet primit de la
du Bruel sau de la Bixiou, c ci Bixiou f cea de toate, chiar şi
bine. Mama Zéliei p r sea atunci cabina ei de port reas şi
venea s stea cu copiii. Minard trecuse la biroul lui
Baudoyer, în locul lui Vimeux. Doamna şi domnul Minard se
duceau personal s prezinte felicit ri de Anul Nou. Cine îi
vedea se întreba cum se face c so ia unui biet slujbaş cu un
venit doar de o mie cinci sute de franci izbuteşte s -şi poarte
b rbatul în costum negru, iar ea s aib p l rii de paie, cu
flori, din Italia, rochii de muselin brodat , lenjerie de
m tase, pantofi de stofuli , fişiuri admirabile, o umbrelu
chinezeasc , s se plimbe cu tr sura şi, pe deasupra, s
r mân şi cinstit , în timp ce doamna Colleville sau alte
„cucoane” se plângeau c nu ştiu cum s-o mai scoat la
cap t, ele care aveau venituri de dou mii patru sute de
franci!…

Se mai aflau în acele birouri doi slujbaşi, prieteni unul cu

altul pân la a face din prietenia lor ceva ridicol, c ci în
birouri se râde de orice şi de toate. Cel din sec ia Baudoyer,
115
anume Colleville, era impiegat principal dar, sub Restaura ie,
el ar fi fost subşef sau chiar şef. Avea în doamna Colleville o
so ie la fel de superioar în genul ei, precum doamna
Rabourdin era într-al s u. Colleville, fiul unui prim-violonist
de la Oper , se îndr gostise de fiica unei dansatoare cu
renume. Flavie Minoret, una dintre acele parizience iste e şi
fermec toare care ştiu s creeze fericirea so ilor lor,
p strându-şi în acelaşi timp libertatea, f cuse din casa
Colleville locul de întâlnire al celor mai buni artişti ai noştri
şi al oratorilor din Camer . Aproape to i cei ce veneau la ea
uitau postul umil ocupat de Colleville. Purtarea Flaviei,
femeie pu in cam fecund , d dea loc la atâtea clevetiri încât
doamna Rabourdin refuzase toate invita iile ei. Prietenul lui
Colleville, anume Thuillier, de inea în sec ia Rabourdin un
post absolut egal cu al s u şi îşi v zuse cariera
administrativ întrerupt din aceleaşi motive ca şi Colleville.
Cine îl cunoştea pe Colleville îl cunoştea pe Thuillier, şi
viceversa. Prietenia lor, înfiripat la birou, pornise de la
coinciden a debutului lor în administra ie. Frumoasa
doamn Colleville îng duise – aşa se şuşotea prin birouri –
aten iile lui Thuillier, c ruia nevasta nu-i d duse niciun
copil. Thuillier, zis şi frumosul Thuillier, care avusese mai
înainte trecere la femei, ducea o via pe atât de trândav , pe
cât de harnic era a lui Colleville. Acesta, ca prim-clarinetist
la Opera Comic şi contabil în cursul dimine ii, se zb tea din
greu s -şi între in familia, cu toate c protec iile nu i-ar fi
lipsit. Era privit ca un om foarte delicat, mai ales c îşi
ascundea ambi iile sub un fel de nep sare. Mul umit în
aparen de soarta lui şi îndr gind munca, socotea c toat
lumea, pân şi şefii, erau dispuşi s -i ocroteasc o existen
plin de curaj. De câteva zile încoace, doamna Colleville îşi
schimbase felul de via din cas şi p rea c apucase calea
bisericii, ceea ce f cu s se şopteasc prin birouri c se
gândea s caute în congrega ie un sprijin mai sigur decât în
vestitul orator François Keller, unul dintre cei mai constan i
adoratori ai ei, a c rui trecere nu izbutise pân în prezent s
116
ob in un post mai ac t rii pentru Colleville. Flavie se
adresase, şi asta a fost una dintre greşelile ei, lui des
Lupeaulx. Colleville avea o pasiune – aceea de a descifra
horoscopul oamenilor celebri în anagrama numelui lor. Îşi
petrecea luni întregi desf când tot felul de denumiri şi
alc tuindu-le din nou, numai ca s descopere în ele un
în eles. Un Corse la finira90 era o anagram pentru Révolution
française; Vierge de son mari91, pentru Marie de Vigneros,
nepoata cardinalului Richelieu; Henrici mei casta dea92,
pentru Catharina de Médicis; Eh, c’est large nez93, pentru
Charles Genes94, abatele de la curtea lui Ludovic al XIV-lea,
cunoscut prin nasul lui mare, de care f cea atâta haz ducele
de Bourgogne; în sfârşit, toate anagramele cunoscute
stârniser admira ia lui Colleville. F când din anagram o
ştiin , el sus inea c soarta oric rui om e cuprins în fraza
rezultat din combinarea literelor ce alc tuiesc numele,
pronumele şi calitatea sa. De la suirea pe tron a lui Carol al
X-lea îşi b tea capul cu anagrama regelui. Thuillier, care din
când în când slobozea şi el câte un calambur, spunea c
anagrama e un calambur în litere. Colleville, om cu o inim
larg şi aproape nedesp r it de Thuillier, prototipul
egoistului, constituia o problem greu de dezlegat şi pe care
mul i slujbaşi din diviziune o explicau prin aceste cuvinte:
„Thuillier e bogat, iar familia Colleville o duce greul” Adev rul
e c Thuillier ad uga la simbria postului s u beneficiile
cametei; el era adesea chemat jos, în curte, pentru a sta de
vorb cu diverşi negustori, purtând cu ei discu ii de câteva

90 Un Corse la finira – „un corsican îi va pune cap t” (corsicanul e,

bineîn eles, Napoleon).

91 Vierge de son mari – „fecioar a so ului ei”.
92 Henrici mei casta dea – lat., zei a cast a lui Henric al meu (Catherine
de Médicis era so ia lui Henric al II-lea).
93 Eh, c’est large nez – într-o francez for at : „Ei, e nas mare”.
94 Charles Genest (abatele) – profesor al unei fiice a lui Ludovic al XIV-lea,

Genest a scris câteva tragedii şi un poem în leg tur cu cercul literar al

ducesei du Maine.
117
minute, dar în folosul domnişoarei Thuillier, sora lui. Aceast
prietenie, înt rit cu timpul, era întemeiat pe sim minte şi
pe fapte destul de fireşti, care îşi vor g si locul în alt parte (a
se vedea Micii burghezi95), şi care aici ar forma ceea ce criticii
numesc „lungimi”. Poate c nu este totuşi lipsit de interes s
observ m c , dac doamna Colleville era bine cunoscut în
birouri, în schimb de existen a doamnei Thuillier nu ştia
aproape nimeni. Colleville, b rbat muncitor, împov rat cu o
cas de copii, era trupeş, gras şi voios, în timp ce Thuillier,
„fantele de pe vremea Imperiului”, f r griji aparente, dar
trândav, cu o talie zvelt , avea o înf işare palid şi aproape
melancolic .
— Nu ştim niciodat , spunea Rabourdin vorbind despre cei
doi slujbaşi, dac o prietenie se naşte mai curând din
contraste decât din asem n ri.

Spre deosebire de aceşti doi fra i siamezi, Chazelle şi

Paulmier erau doi slujbaşi care se aflau veşnic în r zboi:
unul fuma, cel lalt priza, şi de aceea se certau întruna
neştiind care din ei foloseşte mijlocul cel mai bun de a trage
tabacul. Un cusur care le era comun şi care-i f cea
deopotriv de plicticoşi pentru ceilal i slujbaşi era acela de a
se ciorov i în leg tur cu valorile mobiliare, cu pre ul
maz rii, al sardelelor sau al stofelor, umbrelelor, fracurilor,
p l riilor, bastoanelor şi m nuşilor colegilor lor. L udau,
unul în ciuda celuilalt, progresele noi, f r ca vreunul s se
bucure de ele. Chazelle strângea toate prospectele de libr rie,
toate afişele cu litografii sau desene, dar nu subscria la
nimic. Paulmier, colegul lui Chazelle în materie de flec real ,
îşi petrecea timpul spunând c , dac ar avea cutare sau
cutare avere, şi-ar procura cutare sau cutare lucru. Într-o zi,

95„Micii burghezi” – unul dintre ultimele romane ale lui Balzac, publicat
postum, în 1855, de c tre Charles Rabou, care l-a şi terminat poate; dar
Balzac îl avea în minte, aşa cum i se întâmpla în general, înainte cu mult
de a-l scrie.
118
Paulmier se duse la faimosul Dauriat spre a-l felicita c a
izbutit s produc în libr ria sa c r i legate în pânz şi cu
titluri tip rite pe coper i, îndemnându-l s mearg mai
departe pe acest drum al îmbun t irii, dar el, Paulmier, n-
avea nicio carte! Via a de familie a lui Chazelle, tr ind sub
papucul so iei sale dar c utând s par independent, îi
d dea lui Paulmier prilejul s fac nesfârşite glume pe
socoteala sa, în timp ce Paulmier, r bdând adesea de foame,
ca şi Vimeux, constituia pentru Chazelle un subiect gras, cu
hainele lui tocite şi cu calicenia pe care ştia s şi-o ascund .
Şi Chazelle şi Paulmier începeau s fac burt : a lui
Chazelle, rotund , mic , bombat , avea, dup o expresie a
lui Bixiou, neobr zarea de a o lua mereu înainte; a lui
Paulmier se muta când la dreapta, când la stânga; Bixiou le
m sura pe amândou cam o dat la un trimestru. Şi unul şi
altul aveau între treizeci şi patruzeci de ani; şi unul şi altul,
destul de m rgini i, nef când nimic altceva în afar de birou,
reprezentau tipul slujbaşului sadea, h b uci i de hâr oage şi
de statul în birouri. Chazelle adormea adesea în timp ce
lucra şi atunci pana sa, pe care n-o l sa s -i cad din mân ,
însemna fiecare r suflare prin mici puncte negre pe hârtie.
Paulmier se gr bea s atribuie somnul acesta obliga iilor
conjugale. Drept r spuns la aceast glum , Chazelle spunea
despre Paulmier c bea ceai de tei timp de patru din cele
dou sprezece luni ale anului şi-i prorocea c o s moar din
pricina unei grizete. Paulmier demonstra, la rândul lui, c
Chazelle însemna într-un almanah zilele când nevast -sa îl
g sea dr g stos. Aceşti doi slujbaşi, prin faptul c -şi sp lau
rufele murdare în public împroşcându-se cu cele mai
neînsemnate am nunte ale vie ii lor particulare, îşi
atr seser desconsiderarea pe care o meritau. „M iei drept
Chazelle?” era expresia cu care se încheia orice discu ie
nepl cut din birou.

Domnul Poiret-tân rul, ca s nu se confunde cu fratele

s u Poiret-b trânul, retras în pensiunea Vauquer, unde
119
Poiret-tân rul se ducea adesea s cineze, propunându-şi s -
şi sfârşeasc şi el zilele tot acolo, avea treizeci de ani de
serviciu. Natura nu e mai pu in monoton în revolu iile sale
decât era acest biet om în actele vie ii lui: îşi punea
totdeauna hainele în acelaşi col , îşi l sa pana la acelaşi
cap t de mas , se aşeza la locul s u la aceeaşi or , se
înc lzea la sob în acelaşi minut, deoarece singura lui
mândrie era c poart un ceas care nu d dea niciodat greş
şi pe care, de altminteri, şi-l potrivea în fiecare zi dup
prim rie, prin fa a c reia îşi avea drumul, dat fiind c locuia
în strada Martroi. De la şase la opt diminea a inea registrele
unei mari case de articole de mod în strada Saint-Antoine,
iar de la şase la opt seara, pe acelea ale casei Camusot, din
strada Bourdonnais. Câştiga în felul acesta o mie de taleri, la
un loc cu leafa postului s u. Deoarece mai avea numai
câteva luni pân s ias la pensie, ar ta o mare nep sare
fa de intrigile din birouri. Asemenea fratelui s u, pentru
care retragerea la pensie însemnase o lovitur fatal , o s se
simt desigur f r niciun rost în via atunci când nu va mai
trebui s vin din strada Martroi pân la minister, s se
aşeze pe scaunul s u şi s se apuce de treab , îns rcinat s
p streze colec ia jurnalului la care era abonat biroul, precum
şi a Monitorului, el avea fanatismul acestei colec ii. Dac
vreun slujbaş pierdea un num r oarecare, sau îl lua şi nu-l
mai aducea înapoi, Poiret-tân rul cerea permisiunea de a
pleca de la birou, se ducea în grab la cancelaria jurnalului,
cerea num rul care lipsea şi se întorcea entuziasmat de
bun voin a casierului de acolo, unde avea totdeauna de-a
face cu un b ie aş dr gu , astfel c , dup p rerea lui,
jurnaliştii erau desigur nişte oameni cumsecade, dar pu in
cunoscu i. Om cu o talie mijlocie, Poiret avea ochii pe
jum tate închişi, o privire ştears şi lipsit de c ldur , o piele
ofilit şi încre it , pu in închis la culoare, pres rat cu pete
alb strii, un nas cârn şi o gur scobit în care lâncezeau
câ iva din i strica i. De aceea Thuillier spunea c Poiret putea
s se uite oricât în oglind , el nu se va vedea din te (dinte)
120
miri ce cauz 96. Bra ele-i lungi şi sub iri se terminau cu nişte
mâini late şi f r nicio expresie. P rul c runt, lins din cauza
strânsorii p l riei, îi d dea aerul unui prelat, asem nare
pu in m gulitoare pentru el, deoarece duşm nea preo ii şi
clerul, f r s -şi poat defini p rerile religioase. Aceast
antipatie nu-l împiedica totuşi s fie devotat guvernului,
oricare ar fi fost el. Nu-şi încheia niciodat nasturii de la
vechea-i redingot verzuie, nici m car pe frigul cel mai mare,
şi purta numai pantofi cu şireturi şi pantaloni negri. De
treizeci de ani se îmbr ca la aceleaşi case, iar când croitorul
s u muri, îşi ceru o permisie de la birou pentru a se duce la
înmormântarea lui, unde strânse mâna fiului, pe marginea
gropii tat lui, asigurându-l c va r mâne clientul s u.
Prieten cu to i furnizorii lui, se interesa cum le merge treaba,
st tea de vorb cu ei, le asculta tânguirile şi le pl tea
comenzile f r nicio întârziere. Când scria vreunuia dintre
aceşti „domni”, pentru a-i anun a o modificare în comanda
f cut , c uta formulele cele mai politicoase, scotea în
eviden cuvântul „Domnule”, data scrisoarea şi f cea o copie
dup ea, pe care o p stra într-un dosar cu eticheta:
Coresponden a mea. Nu exista via mai ordonat decât a lui.
Poiret p stra toate notele achitate, toate chitan ele, oricât de
mici, şi toate listele de cheltuieli anuale, strânse în plicuri şi
pe ani, înc de la intrarea sa în minister. Lua masa la acelaşi
restaurant, la Vi elul care suge din Pia a Châtelet, unde avea
abonament şi unde se aşeza în acelaşi loc, pe care chelnerii i-
l p strau totdeauna. La Gogoaşa de aur, vestitul magazin de
m t suri, nu st tea nici cinci minute peste timpul cuvenit,
iar la ora opt şi jum tate seara era prezent la cafeneaua
David, pe care o socotea cea mai bun din cartier, şi unde
st tea pân la unsprezece; aici, ca şi la Vi elul care suge,
venea cu regularitate, de treizeci de ani, şi lua o bavarez la
ora zece jum tate fix, ascultând discu iile politice, cu bra ele

96în oglind nu se vedea din te (dinte) miri ce cauz – calamburul e în

original urm torul: „Il ne se voyait pas dedans (de dents)”.
121
încrucişate în vârful bastonului şi cu b rbia proptit în mâna
dreapt , dar f r s ia niciodat parte la aceste discu ii.
Casieri a de acolo, singura femeie cu care-i pl cea s stea de
vorb , era confidenta micilor întâmpl ri din via a lui,
deoarece-şi avea locul chiar la masa de lâng tejghea. Juca
domino, singurul joc pe care-l ştia, iar când partenerii nu
veneau, putea fi v zut adeseori dormind cu spinarea
rezemat în c ptuşeala de lemn a peretelui şi inând un
jurnal desf cut pe planşeta sprijinit de marmura mesei. Se
interesa de tot ceea ce se cl dea în Paris, consacrându-şi
duminicile vizit rii construc iilor noi. Intra în vorb cu ologul
pus s opreasc publicul de a p trunde în interiorul cl dirii
care se construia şi-şi ar ta îngrijorarea în leg tur cu
întârzierile ce se observau în ridicarea zid riei, cu lipsa de
materiale sau de bani şi cu greut ile întâmpinate de
arhitect. Adesea putea fi auzit spunând: „Eu am v zut
Louvre-ul ridicându-se din ruinele sale, am v zut cum s-a
n scut sub ochii mei Pia a Châtelet, Splaiul Florilor, pie ele
de alimente!” împreun cu un frate al s u, amândoi n scu i
la Troyes, ca fii ai unui slujbaş al Domeniilor, venise la Paris
spre a se preg ti pentru cariera de func ionar. Mama lor
d duse dovad de o dezastruoas lips de prevedere, c ci cei
doi fii avur mâhnirea s afle c a murit în spitalul din
Troyes, în ciuda numeroaselor ajutoare trimise de ei. Nu
numai c s-au jurat amândoi, în clipa aceea, s nu se
însoare niciodat , dar socoteau copiii drept o nenorocire, se
sim eau prost în preajma lor, se temeau de ei aşa cum te-ai
teme de nebuni şi se uitau la ei cu nişte ochi însp imânta i.
Şi unul şi altul fuseser copleşi i de munc în timpul lui
Robert Lindet. Administra ia fusese nedreapt cu ei în acea
vreme, dar se socoteau ferici i c nu-şi pierduser capetele şi
nu se plângeau decât între dânşii de aceast nerecunoştin ,
mai ales c ei „puseser pe roate maximalul97”. Când i s-a

97maximalul – lege votat la 29 septembrie 1793, prin care pre urile

asupra principalelor articole de consum erau fixate de guvernul
122
f cut festa aceea lui Phellion, a c rui faimoas fraz fusese
corectat de Rabourdin, Poiret îl tr sese deoparte, în coridor,
şi-i spusese, la ieşire:
— Crede i-m , domnule, eu m-am împotrivit din toate
puterile la ceea ce s-a întâmplat.
De când venise la Paris, Poiret nu ieşise niciodat din oraş.
Înc de pe atunci începuse un jurnal al vie ii lui, în care îşi
însemna întâmpl rile mai importante de peste zi. Du Bruel îi
spusese c lordul Byron f cea la fel; aceast asem nare îl
umplu de bucurie pe Poiret şi îl hot rî s cumpere operele lui
Byron, în traducerea lui Chastopalli, din care nu în elese
îns nimic. Deseori era surprins la birou într-o atitudine
melancolic , având aerul c mediteaz profund; în realitate,
nu se gândea la nimic. Nu cunoştea pe niciunul dintre
locatarii casei în care locuia, şi purta totdeauna la el cheia de
la odaie. De Anul Nou se ducea personal s lase felicit rile la
to i func ionarii din diviziune, dar nu f cea nicio vizit . Într-o
zi de canicul , lui Bixiou îi trecu prin cap s ung cu gr sime
interiorul unei vechi p l rii pe care Poiret-tân rul (avea
cincizeci şi doi de ani) o purta de nou ani încheia i. Bixiou,
care nu mai v zuse niciodat o alt p l rie în capul lui
Poiret, se gândi s -i fac şi lui o fest ; pe când Poiret mânca,
el se hot rî, în interesul digestiei celorlal i, s scape biroul de
aceast p l rie dezgust toare. Poiret-tân rul plec de la
slujb pe la ora patru. Mergând pe str zile Parisului, unde
razele soarelui, r sfrânte de pavaj şi de ziduri, produceau o
c ldur tropical , îşi sim i deodat capul inundat de
sudoare, el care nu prea n duşea. Crezând c s-a îmboln vit
sau c e pe cale de a se îmboln vi, în loc s se duc la Vi elul
care suge, d du fuga acas , scoase din sertar jurnalul vie ii
sale şi consemn faptul în felul urm tor:

„Ast zi, 3 iulie 1823, n p dit de o sudoare ciudat ,

revolu ionar, ca şi salariile; îndreptat împotriva speculei, aceast lege

avea scopul de a salva oraşele franceze de foamete.
123
prevestind probabil niscaiva friguri, boal obişnuit în
regiunea Champagne, am hot rât s consult pe doctorul
Haudry. Boala m-a apucat pe la mijlocul Splaiului Şcolii.”

Dar, de îndat ce-şi scoase p l ria din cap, constat c

pretinsa n duşeal avea o cauz independent de persoana
sa. Îşi şterse fa a, cercet p l ria, dar nu descoperi nimic,
deoarece nu se îndur s desprind c ptuşeala. Aşa c not
cele ce urmeaz în jurnalul s u:

„Am dus p l ria la jupân Tournan, p l rier din strada

Saint-Martin, b nuind c aceast sudoare are o alt pricin ,
c nici nu este propriu-zis o sudoare, ci efectul unei ad ugiri
oarecare, mai nou sau mai veche, f cut p l riei.”

Domnul Tournan îi demonstr pe loc clientului s u

prezen a în p l rie a unei materii grase, provenit din topirea
sl ninii unui porc sau a unei scroafe. A doua zi, Poiret ap ru
cu o p l rie împrumutat de la domnul Tournan, pân când
cea nou avea s fie gata; seara, îns , nu se culc înainte de
a ad uga aceast fraz în jurnalul s u:

„Nu încape îndoial c în p l ria mea se afla o bucat de

sl nin sau de untur de porc”.

Faptul acesta inexplicabil fr mânt mai bine de

cincisprezece zile mintea lui Poiret, care n-a ştiut niciodat
cum a putut s se produc un asemenea fenomen. La birou i
se povestea întruna despre invazia de broaşte şi alte aventuri
caniculare, despre capul lui Napoleon g sit la r d cina unui
ulm şi o mie de alte ciud enii din domeniul istoriei naturale.
Vimeux îi spuse c într-o zi şi p l ria lui i-a inundat fa a cu
un fel de negreal , ceea ce înseamn c p l rierii se
îndeletnicesc şi cu vânzarea de droguri. Poiret trecu de mai
multe ori pe la jupân Tournan, spre a se convinge personal
de produsele folosite de el la fabricarea p l riilor.
124
 În sec ia lui Rabourdin mai era un slujbaş care f cea pe
omul curajos, împ rt şea opiniile de centru-stânga şi se
ridica împotriva tiraniei lui Baudoyer, luând partea bie ilor
sclavi din biroul acela. B iatul acesta, pe nume Fleury, se
abona f r team la o fi uic a opozi iei, purta o p l rie de
culoare gri cu borurile mari, avea dungi roşii la pantalonii
albaştri, o jiletc albastr cu nasturi aurii şi o redingot la
dou rânduri întocmai ca a unui subofi er de jandarmi. Cu
toate c era neclintit în principiile sale, se men inea totuşi în
slujb ; asta îns nu-l împiedica s prezic un viitor fatal
guvernului, dac va st rui s se dea cu biserica. Îşi ar ta pe
fa simpatia pentru Napoleon, mai ales dup ce moartea
acelui om mare f cuse s fie uitate legile împotriva adep ilor
uzurpatorului. Fleury, care fusese în timpul Imperiului
c pitan într-un regiment de linie, era înalt, oacheş şi frumos
şi de inea func ia de controlor la Circul Olimpic. Bixiou n-a
îndr znit niciodat s se lege de Fleury, deoarece ostaşul
acesta straşnic intea foarte bine cu pistolul şi mânuia cu
îndemânare sabia, fiind în stare s recurg la cele mai mari
brutalit i dac ar fi fost înt râtat. Pasionat subscriitor la
colec ia Victorii şi Cuceriri98, Fleury refuza s dea banii, deşi
primea tip riturile, invocând motivul c ele dep şeau
num rul prev zut în prospect. Avea o mare sl biciune pentru
domnul Rabourdin, care-i luase ap rarea când era s fie
destituit. Odat spusese c dac s-ar întâmpla cândva ca
cineva s -i fac vreun r u domnului Rabourdin, el îl va ucide
pe acel cineva. Dutocq se d dea bine pe lâng Fleury, din
pricin c se temea de el. Fleury, plin de datorii, le juca tot
felul de renghiuri creditorilor s i. Foarte priceput în materie

98 colec ia „Victorii şi cuceriri” – un fel de istorie eroic a Fran ei scris de

trei generali (Beauvais, Thiebaut şi Parisot) şi ap rut în prim edi ie
între 1817 şi 1821; din cele 24 de volume, 18 erau consacrate r zboaielor
din vremea revolu iei şi din vremea imperiului colec ia a fost foarte
apreciat de mica burghezie şi a constituit una dintre sursele legendei
napoleoniene.
125
de legi, nu semna niciodat o poli şi înfiin a el însuşi, pe
numele unor creditori fictivi, popriri asupra propriului s u
salariu, astfel c -l încasa totdeauna aproape în întregime.
Tr ind în mare intimitate cu o figurant de la Teatrul Porte-
Saint-Martin, la care se afla mobilierul s u, juca cu mult
pl cere c r i, f cea farmecul reuniunilor cu talentele lui, bea
dintr-o singur înghi itur un pahar de şampanie, f r s -şi
ude buzele, ştia pe de rost toate cântecele lui Béranger şi era
mândru de vocea lui plin şi puternic . Avea cultul a trei
oameni mari: Napoleon, Bolivar şi Béranger99. Foy, Laffitte şi
Casimir Delavigne100 nu se bucurau decât de stima lui.
Fleury, om din Midi, avea s sfârşeasc – a i ghicit – prin a fi
editorul responsabil al unui jurnal liberal.

Desroys, omul misterios al diviziunii, n-avea rela ii cu

nimeni, vorbea pu in şi îşi t inuia atât de bine via a, încât
nimeni nu-i cunoştea domiciliul, protectorii şi mijloacele de
trai. C utând s afle pricina acestei t ceri, unii f ceau din
Desroys un carbonar, al ii un orleanist101; cutare spunea c -i

99 trei oameni mari; Napoleon, Bolivar şi Béranger – într-adev r, în timpul

Restaura iei, Bolivar şi Béranger nu erau mai pu in celebri decât
Napoleon: Simon Bolivar (1783—1830), general din America de Sud, a
cucerit independen a fa de Spania a unor regiuni pe care le-a constituit
în republica numit Colombia, precum şi a Boliviei şi a Perului; iar
Béranger (1780—1857) este autorul cântecelor satirice şi patriotice foarte
populare oare au contribuit la r sturnarea Bourbonilor.
100 Foy, Laffitte şi Casimir Delavigne – nume foarte cunoscute şi ele pe

vremea lui Balzac: bancherul Jacques Laffitte, liberal cu vaz (1767—

1844), a contribuit la preg tirea revolu iei antifeudale din 1830, care avea
s deschid „domnia bancherilor” (monarhia din Iulie); poetul Casimir
Delavigne (1793—1843) a scris versuri patriotice şi drame istorice: în
Mesenienele a ap rat na ionalit ile asuprite de absolutism; generalul
Maximilien-Sébastien Foy, r nit la Waterloo şi deputat liberal elocvent în
timpul Restaura iei, se bucura de o mare popularitate (1775—1825);
moartea lui a fost considerat de presa liberal ca un doliu public.
101 carbonar… orleanist – carbonarii francezi erau partizanii mişc rii

liberale îndreptate împotriva monarhiei cu tendin e absolutiste din

vremea Restaura iei; ei purtau numele democra ilor italieni de la
126
un spion, cutare c -i un om profund. Desroys era pur şi
simplu fiul unui conven ional care nu votase moartea lui
Ludovic al XVI-lea; având un temperament rece şi discret, el
cânt rise bine lumea şi nu se bizuia decât pe sine însuşi.
Republican în ascuns, admirator al lui Paul-Louis Courier102,
prieten cu Michel Chrestien103, el aştepta ca timpul şi bunul-
sim public s aduc triumful ideilor sale în Europa. De
aceea tr gea n dejde într-o Germanie tân r şi o Italie
tân r . Inima îi era plin de acea stupid dragoste colectiv
pe care suntem sili i s-o numim umanitarism104, fiul mai
mare al r posatei filantropii, şi care este fa de sfânta
caritate catolic ceea ce este sistemul pentru art sau
ra ionamentul substituit crea iei. Acest conştiincios puritan
al libert ii, acest apostol al unei egalit i imposibile regreta
c din pricina s r ciei era silit s slujeasc guvernul şi f cea
demersuri pentru a intra în serviciul unei societ i de
transporturi. Deşirat, slab, desc rnat şi grav ca un om care
se credea menit s -şi dea într-o bun zi capul pentru marea

începutul secolului al XIX-lea, numi i „carbonari”, fiindc se adunau la

început prin p duri, unde se fabricau c rbunii din lemn (cf. „c rbunarii”
din jurul lui 1848, de la noi); orleaniştii erau partizanii spi ei regale de
Orléans, reprezentate prin Ludovic-Filip, „regele burghez” de dup 1830.
102 Paul-Louis Courier – pamfletar str lucit din vremea Restaura iei;

pamfletele lui, sub form de scrisori şi de articole pline de ironie caustic ,

atacau tendin ele absolutiste ale monarhiei şi influen a dominant a
bisericii catolice (1772—1825).
103 Michel Chrestien – personaj din romanele lui Balzac (v. mai ales „Iluzii

pierdute”), reprezentând un militant republican admirabil, prin figura

c ruia Balzac a cinstit poate pe unul dintre şefii opozi iei republicane din
vremea Restaura iei şi a monarhiei din Iulie, Michel de Bourges (1797—
1853).
104 acea stupid dragoste colectiv pe care suntem sili i s-o numim
umanitarism – fraz care tr deaz confuziile şi contradic iile lui Balzac;
era vremea când Cabet preconiza întemeierea de „colonii comuniste” (v.
„C l torie în Icaria”, 1840), ridicându-se, în acelaşi timp, împotriva luptei
revolu ionare a proletariatului; interesul mai mult sentimental pentru cei
oropsii transformase şi romantismul în „umanitar”.
127
cauz , tr ia cu o pagin de Volney105, îl studia pe Saint-
Just106 şi n zuia s -l reabiliteze pe Robespierre107, pe care-l
socotea un continuator al lui Isus Cristos.

Ultimul dintre aceste personaje care merit o descriere este

junele de La Billardière. Pierzându-şi, din nefericire pentru el,
mama, protejat de ministru, scutit de gura a elor din Pia a
Baudoyer, primit în toate saloanele ministeriale, acesta era
hulit de toat lumea din cauza neobr z rii şi a înfumur rii
lui. Şefi erau politicoşi cu el, dar slujbaşii îl înl turaser din
cercul camaraderiei lor cu o polite e plin de caraghioslâc,
n scocit anume pentru el. Un fudul de dou zeci şi doi de
ani, înalt şi sub ire, cu manierele unui englez, jignind
birourile cu apuc turile lui de dandy, spilcuit, frezat,
parfumat, venind întotdeauna cu m nuşi galbene, având
p l rii cu c ptuşeala mereu nou , purtând monoclu, luând
masa la Palais-Royal, caracterizându-se printr-o prostie
lustruit de aere ce se vedea cât de colo c sunt imitate,
Benjamin de La Billardière se credea b iat frumos şi avea
toate cusururile înaltei societ i, f r s aib şi gra iile ei.
Încredin at c va ajunge ceva, se gândea s scrie o carte
pentru a fi decorat ca literat şi a se atribui faptul acesta
însuşirilor sale administrative. Îl linguşea deci pe Bixiou în
scopul de a-l exploata, dar f r a fi îndr znit înc s -i
dest inuie planul s u. Sufletul acesta nobil aştepta cu

105 Volney – (Constantin, conte de) – erudit cu idei avansate (1757—1820),

autorul celebrelor „Ruine sau Medita ii asupra transform rii imperiilor”.
106 Saint-Just (Louis de) – partizan al lui Robespierre în ac iunea de

salvare a revolu iei în interior şi împotriva armatelor europene care

atacau Fran a, membru al Conven iunii şi al Comitetului de salvare
public , mort pe eşafod în momentul înfrângerii iacobinilor (1767—1794).
107 Robespierre (Maximilien de) – şeful Comitetului de salvare public ,

organizat ca guvern revolu ionar, pentru a ap ra revolu ia de atacurile

din interior şi din exterior; deputa ii iacobini au avut rolul de organizatori
şi de instructori în aceast ac iune; Robespierre a pierit pe eşafod,
executat de adversarii s i politici, care au dat lovitura de la 9 thermidor
(1758—1794).
128
ner bdare moartea tat lui s u pentru a-i moşteni titlul de
baron, acordat de curând; pe c r ile sale de vizit trecea
Cavaler de La Billardière şi îşi expusese în birou însemnele
blazonului s u: cap de scut albastru cu trei stele şi dou s bii
încrucişate pe fond negru, cu deviza: CREDIN A PE VECI
Având mania de a se interesa de arta heraldic , îl întrebase
odat pe tân rul viconte de Portenduère pentru ce blazonul
s u era atât de înc rcat şi se alesese cu urm torul r spuns
t ios: „Eu nu mi l-am f cut de comand !” Pomenea tot timpul
de devotamentul lui fa de monarhie şi de aten ia pe care i-o
ar ta prin esa moştenitoare. Fiind în rela ii foarte bune cu
des Lupeaulx, lua adesea masa împreun cu el şi credea c -i
este prieten. Bixiou, care trecea drept mentorul s u, tr gea
n dejde s cure e diviziunea şi Fran a de acest tân r
îngâmfat, aruncându-l în bra ele desfrâului, şi nu se ferea s
vorbeasc tare despre inten ia sa.

Aşa ar tau principalele fizionomii ale diviziunii La

Billardière, unde se mai g seau şi al i slujbaşi ale c ror
chipuri şi deprinderi se apropiau sau se dep rtau de acestea
într-o m sur mai mic sau mai mare. Astfel, în sec ia
Baudoyer se aflau câ iva slujbaşi cu frun i pleşuve, friguroşi,
îmbr ca i cu flanele, coco a i cu locuin ele pe la etajele cinci,
unde cultivau flori, şi care purtau haine r p noase, bastoane
cu şiş sau umbrele de care nu se desp r eau niciodat .
Oamenii aceştia, care se g sesc undeva, pe la mijloc, între
portarii cei ferici i şi lucr torii cei sfioşi, prea dep rta i de
centrele administrative pentru a se gândi la vreo avansare,
reprezint pionii de pe tabla de şah a birocra iei. Bucuroşi
când sunt de gard noaptea, fiindc a doua zi nu se mai duc
la serviciu, gata s fac orice pentru o gratifica ie, existen a
lor constituie o problem chiar pentru aceia care-i folosesc şi
un punct de acuzare la adresa statului care, e clar, creeaz
asemenea existen e mizere prin însuşi faptul c -i men ine în
slujb . Judecind dup aspectul fizionomiei lor bizare, e greu
de hot rât dac aceste mamifere cu condeie se tâmpesc din
129
pricina meseriei lor, sau dac îndeplinesc aceast meserie
fiindc sunt ni el tâmpi i din n scare. Poate c la aceasta
contribuie în aceeaşi m sur şi natura şi guvernul. „Oamenii
de la ar , a spus un anonim, sufer , f r s -şi dea seama,
influen a condi iilor atmosferice şi a fenomenelor exterioare.
Identifica i oarecum cu natura în mijlocul c reia tr iesc, ei se
las f r voie p trunşi de idei şi sim minte deşteptate de
aceasta, reproducându-le în actele şi fizionomia lor, în
conformitate cu structura sau caracterul lor individual.
Modela i şi şlefui i astfel, pe m sura lucrurilor ce-i
înconjoar tot timpul, ei formeaz partea cea mai interesant
şi mai adev rat pentru cel ce se simte atras de acea latur a
psihologiei, atât de pu in cunoscut dar atât de bogat , care
demonstreaz raporturile dintre fiin a moral şi agen ii
externi ai maturii.” Or, pentru slujbaş, natura este biroul
însuşi; orizontul lui e m rginit din toate p r ile de dosare
verzi; pentru el condi iile atmosferice constau în miasmele
din coridoare, în duhorile de b rba i din camerele f r
aerisire, În mirosul de terfeloage şi de cerneal ; ogorul lui
este un ochi de geam sau o bucat de pardoseal pres rat
cu firimituri de pâine şi udat de stropitoarea uşierului; cerul
s u e un tavan spre care îşi îndreapt c scatul, iar elementul
s u propriu e colbul din hâr oage. Observa ia cu privire la
oamenii de la ar se potriveşte ca o m nuş pentru slujbaşii
identifica i cu natura mediului în care tr iesc. Dac unii
medici cu autoritate se tem de influen a pe care aceast
natur , s lbatic şi civilizat în acelaşi timp, o are asupra
fiin ei morale ce s l şluieşte în aceste îngrozitoare celule
numite birouri, unde soarele p trunde rar, unde gândirea e
îngr dit de ocupa ii asem n toare cu ale cailor care se
învârtesc într-un manej, care casc f r încetare şi mor
înainte de vreme, atunci Rabourdin avea deplin dreptate
propunând s se micşoreze num rul slujbaşilor, cerând s li
se dea mai mult de lucru, în schimbul unor lefuri mai mari.
Dac ai de lucru, nu te plictiseşti niciodat . Or, aşa cum
sunt alc tuite birourile, din cele nou ceasuri pe care
130
slujbaşii le datoreaz statului, patru, dup cum se va vedea,
le pierd în conversa ii, în snoave, în certuri şi mai ales în
intrig rii. De aceea, numai cine a trecut prin birouri îşi poate
da seama în ce m sur via a m runt din ele se aseam n
cu via a din licee; oriunde întâlneşti oameni care tr iesc în
colectiv, aceast asem nare î i sare în ochi: la regiment, în
tribunale ve i reg si, într-o m sur mai mare sau mai mic ,
via a de liceu. To i aceşti slujbaşi, stând laolalt în birouri
timp de opt ore, v d în acestea nişte s li de cursuri unde
sunt sili i s fac anumite teme, unde şefii in locul
pedagogilor, unde gratifica iile sunt un fel de premii de bun
purtare acordate proteja ilor, unde unii fac haz pe seama
celorlal i, unde to i se pizmuiesc între ei şi unde exist totuşi
un fel de camaraderie, dar mai rece decât aceea de la
regiment, care la rândul ei este mai pu in trainic decât
aceea din liceu. Pe m sur ce omul înainteaz în via ,
egoismul se dezvolt , în dauna leg turilor afective. La urma
urmei, birourile nu sunt oare o lume în mic, cu toate
ciud eniile, prieteniile, duşm niile ci, cu toat invidia şi
l comia ei, cu mersul ei înainte chiar, cu discu iunile ei
uşuratice, care produc atâta r u, şi cu neobositele ei
spion ri?
În momentul acela, diviziunea domnului baron de La
Billardière era prad unei vânzoleli nemaipomenite, de altfel
explicabil prin evenimentul ce urma s se produc acolo,
deoarece nu în fiecare zi se întâmpl s moar un şef de
diviziune, şi nu exist societate de asigur ri unde
probabilit ile de via şi de moarte s fie calculate cu mai
mult agerime, ca într-un birou. Interesul striveşte aici orice
mil , ca la copii, cu deosebirea c slujbaşii au în plus, fa de
copii, ipocrizia.
Slujbaşii din sec ia Baudoyer se instalau la mesele lor la
ora opt, pe când cei din sec ia lui Rabourdin ap reau. abia
pe la nou , ceea ce nu-i împiedica pe cei din urm s -şi
execute lucr rile mai repede decât cei dintâi. Dac deci
Dutocq venise atât de devreme, el avea motive serioase s o
131
fac . Furişându-se, în ajun, în biroul unde lucra Sébastien şi
surprinzându-l pe acesta copiind o lucrare pentru
Rabourdin, el se ascunsese într-un col şi-l v zuse pe
Sébastien plecând f r s ia cu sine hârtiile. Fiind sigur c o
s descopere voluminosul original dimpreun cu copia
ascuns pe undeva, r scolise toate dosarele bucat cu
bucat şi sfârşise prin a g si importantul tabel. Apoi d duse
fuga la proprietarul unui atelier autografic pentru a trage, cu
ajutorul unei maşini de copiat, dou exemplare de pe acea
lucrare, intrând astfel în posesia scrisului lui Rabourdin.
Spre a nu da loc la b nuieli, Dutocq se gr bi s vin primul
la birou, punând originalul la locul s u, în dosar. Re inut
pân la miezul nop ii în strada Duphot, Sébastien fu, cu
toat graba lui, întrecut de p rtaşul urii. Ura locuia în strada
Saint-Louis - Saint-Honoré, în timp ce devotamentul locuia
tocmai în strada Roi-Doré, în cartierul Marais. Aceast
simpl întârziere avea s influen eze asupra întregii vie i a lui
Rabourdin. Sébastien, ner bd tor s deschid dosarul, g si
originalul şi copia neterminat la locul lor şi le încuie în
dulapul şefului s u. Cum era spre sfârşitul lui decembrie,
când lumina din birouri e în general slab , uneori trebuind
s se in l mpile aprinse pân la zece diminea a, Sébastien
nu observ urmele pietrei de reprodus l sate pe hârtie. Dar,
când, pe la nou şi jum tate, Rabourdin cercet originalul
s u, îşi d du uşor seama de efectul procedeelor autografice,
dat fiind c el însuşi se ocupase mult vreme cu aceasta spre
a vedea dac maşinile de reprodus n-ar putea lua locul
muncii copiştilor.
Şeful de sec ie se aşez în fotoliul s u, cu cleştele în mân ,
şi începu s a â e focul în sob , într-atât de tare intrase la
gânduri; pe urm , curios s ştie în ce mâini c zuse tainica sa
lucrare, îl chem pe Sébastien.
— A venit cumva ast zi cineva înaintea dumitale la birou?
îl întreb el.
— Da, domnul Dutocq, r spunse Sébastien.
— Bine; e punctual, ca întotdeauna. Trimite-l încoace pe
132
Antoine.
Prea m rinimos ca s -l mâhneasc de prisos pe Sébastien,
mustrându-l pentru o nenorocire consumat , Rabourdin nu-i
spuse nimic altceva. Când ap ru Antoine, Rabourdin îl
întreb dac , în ajun, r m sese vreun slujbaş la birou dup
ora patru; uşierul pronun numele lui Dutocq, care lucrase
pân dup plecarea domnului de La Roche. Rabourdin f cu
semn cu capul c tre uşier s ias şi îşi relu firul gândurilor
sale.
— De dou ori i-am luat ap rarea, ca, s nu fie destituit,
îşi spuse el, şi iat r splata!
Diminea a aceea avea s fie pentru şeful de birou
asemenea momentului solemn în care marii conduc tori de
oşti hot r sc începutul unei lupte, punând în joc to i sor ii
de izbând . Cunoscând mai bine ca oricine legile care
guverneaz birourile, el ştia c aici, ca şi în şcoal , în
închisoare sau în armat , nicio fapt care ar aduce a denun
sau a spionare nu este iertat . Un om oare se ocup cu
alc tuirea de informa ii asupra colegilor lui e def imat, ocolit,
dispre uit; miniştrii înşişi se leap d în asemenea cazuri de
oamenii lor. Un slujbaş n-are atunci alt cale decât s -şi dea
demisia şi s plece din Paris, cinstea lui fiind pentru
totdeauna. p tat , iar explica iile fiind zadarnice, c ci nimeni
nu le cere şi nimeni nu le mai ia în seam . Într-o împrejurare
ca aceasta, un ministru e privit ca un personaj mare,
deoarece se presupune c el nu face altceva decât s -şi
cânt reasc oamenii, pe când un simplu slujbaş trece drept
spion, indiferent de motivele lui. Pe m sur ce adâncea
abisul acestor fleacuri, Rabourdin îşi d dea seama c ele
sunt nem rginite şi îl copleşesc. Mai degrab z p cit decât
doborât, el c uta s afle care ar fi metoda cea mai bun de
urmat în. aceast situa ie, astfel c r mase str in de zarva
iscat în birourile r scolite de moartea domnului de La
Billardière, despre care nu afl decât din gura tân rului de
La Brière, care ştia s pre uiasc marea valoare a acestui şef
de sec ie.
133
 Tocmai atunci, în biroul oamenilor lui Baudoyer (se
spunea oamenii lui Baudoyer, ai lui Rabourdin), Bixiou
povestea, pe la ora zece, despre ultimele clipe ale directorului
diviziunii, ascultat fiind de Minard, Desroys şi Godard, pe
care-l f cuse s ias din biroul s u, şi de Dutocq, ce venise
în grab la sec ia Baudoyer mânat de un dublu interes.
Colleville şi Chazelle lipseau.

Bixiou
(în picioare, în fa a sobei, la gura c reia î i ridic rând pe
rând câte o talp , ca s şi le usuce)

Azi-diminea , la şapte şi jum tate, m-am dus s aflu veşti

despre demnul şi respectabilul nostru director, cavaler al lui
Cristos etc., etc. Ei bine, domnilor, baronul mai exista înc
ieri, dou zeci et caetera, dar azi el nu mai e nimic, nici m car
func ionar. Am întrebat cum şi-a petrecut noaptea.
Îngrijitoarea lui care nu se prea pr p dea cu firea, mi-a spus
c diminea a, la cinci, începuse s se îngrijoreze de soarta
familiei regale. Ceruse s i se citeasc numele acelora dintre
noi care s-au interesat de starea sa. Pe urm a spus:
„Înc rca i-mi tabachera, da i-mi jurnalul, aduce i-mi
ochelarii şi schimba i-mi panglica de la Legiunea de Onoare,
c s-a murd rit de tot”. Dup cum şti i, îşi purta decora iile
şi în pat. Era deci în deplin tatea facult ilor sale, cu mintea
întreag , cu toate ideile lui obişnuite. Dar, ce folos! dup zece
minute, apa i-a n v lit în inim , în piept, peste tot, sim ea c
moare, c -i plesnesc toate m runtaiele din el. În clipa aceea
fatal a f cut dovad ce cap tare avea şi ce inteligen larg
era! P cat, noi nu l-am pre uit cum se cuvine, ne b team joc
de el, îl socoteam un n t r u, cel mai mare n t r u din
lume, nu-i aşa, domnule Godard?

Godard

134
 Eu apreciam meritele domnului de La Billardière mai mult
decât al ii…

Bixiou

Ştiu, v în elegea i amândoi!

Godard

Oricum, nu era om r u; n-a f cut r u nim nui.

Bixiou

Ca s faci r u trebuie s faci ceva, iar el nu f cea nimic.

Dac nu dumneata eşti acela care spuneai c nu e în stare
de nimic, atunci Minard spunea.

Minard
(în l ând din umeri)

Eu?

Bixiou

Atunci, dumneata, Dutocq! (Dutocq face un gest ap sat de

negare.) Prea bine, asta înseamn c nimeni nu spunea! Prin
urmare, era privit de toat lumea de aici ca un cap
herculean! Ei bine, ave i dreptate: şi-a dat obştescul sfârşit
ca un om de duh, de merit, de gândire, m rog, ca un mare
b rbat ce era.

Desroys
(iritat)

135
 Doamne, dar ce isprav grozav a f cut? C s-a spovedit?

Bixiou

Da, domnule, ba a cerut s i se dea şi sfânta împ rt şanie.

Dar şti i cum s-a g tit pentru împ rt şanie? Şi-a pus
uniforma de slujitor al tronului şi toate decora iile, şi-a
pudrat p rul, şi-a legat coada (s rmana lui coad !) cu o
panglic nou 108. Or, v declar c numai un om de caracter
ar putea cere s i se înnoade coada în clipa mor ii; iat ,
suntem aci opt, dar niciunul dintre noi n-ar fi în stare de aşa
ceva. Şi înc , asta nu-i totul. Înainte de a muri a spus – c ci,
precum şti i, oamenii celebri rostesc pe patul mor ii un ultim
speech (cuvânt englezesc care înseamn peltea parlamentar )
– a spus… Stai, cum a spus oare? A, da! „Sunt dator s m
g tesc pentru a primi pe regele cerului, eu care m-am
împopo onat de atâtea ori ca s m duc la regele
p mântului!” Iat cum a închis ochii domnul de La
Billardière. El şi-a luat sarcina de a confirma dictonul lui
Pitagora: „Oamenii nu sunt cunoscu i cu adev rat decât
dup ce mor!”

Colleville
(intrând)

Domnilor, v anun o veste teribil …

To i

O ştim.

108 şi-a legat coada… cu o panglic nou – în timpul Restaura iei, b trânii
şi în special demnitarii b trâni se ineau înc de moda secolului al XVIII-
lea: purtau peruca pudrat , cu coad (cf. la noi, expresia „nem ii cu
coad ”).
136
 Colleville

M îndoiesc c o şti i! M c znesc cu ea de când

majestatea-sa s-a urcat pe tronurile unite ale Fran ei şi
Navarei. Azi-noapte am terminat-o, dar cu atâta b taie de
cap, c doamna Colleville m întreba mereu ce am de m
chinuiesc aşa.

Dutocq

Crezi c ne arde s ne ocup m de anagramele dumitale

acum când respectabilul domn de La Billardière şi-a dat
duhul?…

Colleville

Vorbeşti ca Bixiou! Vin chiar de la domnul de La

Billardière, mai tr ia înc , dar aştepta s dea ortul… (Godard
sim i ironia şi plec sup rat în biroul lui.) Domnilor, nici nu
b nui i evenimentele pe care le prezice aceast fraz
sacramental : (arat o bucat de hârtie) „Charles Dix par la
grâce de Dieu roi de France et de Navarre”109.

Godard
(întorcându-se)

Spune-o repede şi nu te lua dup domnii ştia.

Colleville
(triumf tor, desf cându-şi buc ica de hârtie)

109 Charles Dix, par la grâce de Dieu, roi de France et de Navarre – „Carol
al X-lea, ; prin gra ia lui Dumnezeu, rege al Fran ei şi al Navarei” (titlul
oficial al regilor Fran ei, dup Henric al IV-lea); acest titlu va fi pus în
anagram de c tre Colleville.
137
 A H. V il cedera.
De S.-C. t. d. partira,
En nauf errera.
Decede a Gorix.

Toate literele se afl aici. (Explic .) „Lui Henric al V-lea îi va

ceda (coroana); de la Saint-Cloud va porni110; în nauf (luntre,
corabie, galer , corvet , cum vre i, e un cuvânt vechi
fran uzesc) va r t ci…”

Dutocq

Ce îns ilare de absurdit i! Cum î i închipui c regele va

ceda coroana lui Henric al V-lea, care, în ipoteza dumitale, i-
ar urma ca nepot, de vreme ce exist dauphin-ul? Dumneata
prezici, nici mai mult nici mai pu in, moartea dauphin-ului.

Bixiou

Ce înseamn Gorix? E un nume de pisic ?

Colleville
(jignit)

E prescurtarea unui nume de oraş, iubitule; l-am g sit în

Malte-Brun: Goritz111, în latineşte Gorixia, situat în Boemia
sau în Ungaria, în fine, în Austria…

110 Lui Henric al V-lea li va ceda, de la Saint-Cloud va pleca – Dup

moartea ducelui d’Angoulême (fiul cel mare al lui Carol al X-lea),
moştenitorul tronului nu putea fi decât nepotul regelui, fiul ducelui de
Berry (mort în 1820), şi anume contele de Chambord, cunoscut sub
numele de Henric al V-lea, care n-a domnit niciodat ; palatul de la Saint-
Cloud servea de reşedin Bourbonilor, dup ce-i servise lui Napoleon.
111 Goritz – oraş italian (Gorizia) st pânit un timp de austrieci; aici a şi

murit Carol al X-lea, în 1836 (ceea ce Balzac ştia în 1836—1838, când a

scris romanul).
138
 Bixiou

…Tirol, provinciile basce sau America de Sud. Ar fi trebuit

s mai g seşti şi o melodie, ca s cân i toate astea la clarinet.

Godard

Ce de nerozii!

Colleville

Nerozii?! Te-aş invita s - i dai osteneala de a studia

fatalismul, religia împ ratului Napoleon.

Godard
(jignit de tonul lui Colleville)

Domnule Colleville, Napoleon poate fi numit împ rat de

c tre istorici, dar în birouri nu-i îng duit s i se recunoasc
aceast calitate.

Bixiou
(zâmbitor)

Eu î i propun s cercetezi alt anagram , dragul meu!

Uite, în materie de anagrame, mi-ar pl cea mai mult a so iei
dumitale, e mai uşor de descifrat. (încet.) Flavie ar trebui s
caute, în timpul ei liber, s te fac şef de birou, nu de alta,
dar m car pentru a te scuti de neghiobiile unui Godard!…

Dutocq
(luând partea lui Godard)

Dac n-ar fi vorba de nişte neghiobii, i-ai pierde postul,

139
fiindc dumneata profetizezi evenimente care nu sunt pe
placul regelui. Orice bun regalist ar trebui s admit c dou
şederi în exil sunt destul.

Colleville

Dac mi s-ar lua postul, ministrul vostru şi-ar aprinde

paie în cap cu François Keller. (T cere adânc .) Afl , jupân
Dutocq, c toate anagramele cunoscute s-au îndeplinit. Iat ,
a dumitale, bun oar !… Ei bine, s nu cumva s te însori: în
numele dumitale se g seşte cuvântul cocu112.

Bixiou

D şi t r mân atunci pentru detestabil.

Dutocq
(f r s par sup rat)

M car de s-ar g si numai în numele meu!

Paulmier
(încât, cu fa a spre Desroys)

i-a zis-o, coane Colleville!

Dutocq
(lui Colleville)

Ai f cut şi anagrama lui Xavier Rabourdin, chef de bureau?

Colleville

112 cocu – fr., încornorat.

140
 Ba bine c nu!

Bixiou
(ascu indu-şi condeiul)

Şi ce-ai g sit?

Colleville

Am g sit aşa: D’abord rêva bureaux, E – u… în elege i? E –

u înseamn SI AVU! E – u fin riche. Ceea ce înseamn c
dup ce a început în administra ie, se va l sa de ea spre a-şi
face avere aiurea. (Repet .) D’abord reva bureaux, E – u fin
riche113.

Dutocq

E cel pu in ciudat!

Bixiou

Dar anagrama lui Isidore Baudoyer?

Colleville
(misterios)

Nu vreau s-o spun nim nui, decât lui Thuillier.

Bixiou

Faci r m şag pe o mas c am s i-o spun eu?

113D’abord rêva bureaux, e – u (et eut) fin riche – „la început vis birouri şi
avu sfârşit bogat”.
141
 Colleville

Pl tesc masa, dac o g seşti!

Bixiou

M-am învârtit! Dar s nu- i par r u: doi artişti oa noi se

vor distra din plin!… Isidore Baudoyer d : Ris d’aboyeur
d’oie!114

Colleville
(uimit)

Mi-ai furat-o.

Bixiou
(ceremonios)

Domnule Colleville, f -mi cinstea de a m socoti destul de

priceput în tr sn i, spre a nu fi silit s le fur de la vecinii
mei.

Baudoyer
(intrând cu un dosar în mân )

Domnilor, v rog, vorbi i ceva mai tare, face i un bun

renume sec iei în fa a conduc torilor. Respectabilul domn
Clergeot, care mi-a f cut cinstea de a veni s -mi cear o
informa ie, a auzit tot ce-a i vorbit aici.
(Intr la Godard.)

Bixiou
(încet)

114 Ris d’aboyeur d’oie – tot în francez for at : „râs de l tr tor de gâsc ”.
142
 Javra e destul de blând ast zi, asta înseamn c se va
produce o schimbare în atmosfer .

Dutocq
(încet, c tre Bixiou)

Vreau s - i spun ceva.

Bixiou
(pip ind jiletca lui Dutocq)

Ai o jiletc frumoas , care desigur nu te cost mai nimic.

sta e secretul?

Dutocq

Cum aşa, mai nimic? Niciodat nu m-a costat ceva atât de

scump. Am pl tit şase franci cotul, la magazinul cel mare din
Rue de la Paix, e o stof bun , deas , potrivit pentru inut
de doliu.

Bixiou

Te pricepi la gravuri, dar habar n-ai de etichet . Ce vrei,

nu po i s le ştii pe toate! M tasea nu se poart la doliu. De
aceea eu sunt îmbr cat numai în lân . Domnul Rabourdin,
domnul Clergeot, ministrul, to i poart haine de lân ; ca de
altfel tot cartierul Saint-Germain. Numai Minard nu poart
lân , de team s nu fie luat drept o oaie, numit laniger în
latina bucolic ; sub pretextul acesta a fost scutit de a purta
doliu dup Ludovic al XVIII-lea, marele legislator, autorul
Cartei şi om de duh, un rege care îşi va p stra rangul în
istorie, aşa cum şi-l p stra peste tot, c ci ştii care-i cel mai
frumos gest al vie ii lui? Nu ştii. Ei bine, la a doua sa
143
întoarcere pe tron, având ca oaspe i pe to i suveranii alia i, el
s-a aşezat cel dintâi la mas .

Paulmier
(privind spre Dutocq)

Nu v d…

Dutocq
(privind spre Paulmier)

Nici eu.

Bixiou

N-a i în eles? Ei bine, se considera ca nefiind la el acas .

Era spiritual, preten ios şi în ep tor. Suveranii ceilal i n-au
în eles nici ei, întocmai ca şi voi, chiar dac s-au ajutat între
ei ca s în eleag ; e drept, aproape to i erau str ini…

(În timpul acestei conversa ii, Baudoyer st în fa a

c minului, în biroul sub şefului s u, şi vorbesc amândoi încet.)

Baudoyer

Da, omul acesta respectabil îşi d duhul. Cei doi miniştri

s-au dus lia el ca s -i asculte ultima dorin ; socrul meu a şi
fost înştiin at despre eveniment. Dac vrei s -mi faci un
serviciu pre ios, ia o tr sur şi du-te s-o previi pe doamna
Baudoyer, deoarece domnul Saillard nu poate p r si casieria,
iar eu nu îndr znesc s plec de la serviciu. R mâi la
dispozi ia ei, c ci, precum cred, are planurile sale, şi ar putea
dori s cear s se fac unele demersuri.

(Cei doi func ionari ies împreun .)

144
 Gadard

Domnule Bixiou, eu plec azi de la birou, aşa c ine-mi

locul.

Baudoyer
(c tre Bixiou cu un aer blajin)

Vei veni s m consul i, dac se va întâmpla ceva.

Bixiou

Deocamdat , domnul de La Billardière a murit!

Dutocq
(la urechea lui Bixiou)

Vino pu in afar s m conduci.

(Bixiou şi Dutocq ies în coridor şi se privesc ca doi oameni ce

pun la cale ceva.)

Dutocq
(vorbindu-i la ureche lui Bixiou)

Ascult . A sosit momentul s ne în elegem, ca s avans m.

amândoi. Ce-ai zice dac am ajunge dumneata şef şi eu
subşef?

Bixiou
(în l ând din umeri)

Haida-de, s ne l s m de glume!

145
 Dutocq

Dac Baudoyer va fi numit, Rabourdin nu va mai r mâne

aici, îşi va da demisia. Între noi fie zis, Baudoyer e atât de
incapabil, c , dac dumneata şi du Bruel nu-l ve i ajuta, în
dou luni va fi dat afar . Dac nu greşesc, o s ne pomenim
cu trei posturi libere.

Bixiou

Trei posturi care ne vor zbura de sub nas şi care vor fi date
unor burtoşi, unor lachei, unor spioni, unor oameni ai
congrega iei, cum e Colleville, a c rui nevast a sfârşit acolo
unde sfârşesc femeile frumoase… în pioşenie…

Dutocq

De ce nu dumitale, dragul meu, dac ai vrea s te foloseşti,

m car o dat în via , de spiritul dumitale? (Se opreşte, ca
pentru a urm ri pe fa a lui Bixiou efectul acestei fraze.) S
juc m fa în fa , cu c r ile pe mas .

Bixiou
(nep s tor)

S v d jocul dumitale!

Dutocq

Eu m-aş mul umi s fiu subşef; m cunosc bine, ştiu c

nu-s în stare, ca dumneata, s fiu şef. Du Bruel ar putea
ajunge director, dumneata ai fi şeful lui de sec ie; dup ce îşi
va face suma, î i va l sa postul dumitale, iar eu, protejat de
dumneata, m voi men ine pân la pensie.

146
 Bixiou

Şmechere! Şi pe ce c i te gândeşti s înf ptuieşti un plan

în care e vorba s for ezi mâna ministrului şi s îndep rtezi
un om de merit? Între noi fie zis, Rabourdin e singurul om
capabil din toat diviziunea, şi poate chiar din tot ministerul.
Şi e vorba ca în locul lui s fie pus prostia la p trat,
n tângia la cub… – l-am numit pe Baudoyer!

Dutocq
(îngâmfându-se)

Dragul meu, pot s ridic toate birourile împotriva lui

Rabourdin! Ştii cât de mult îl iubeşte Fleury! Ei bine, afl c
Fleury îl va dispre ui.

Bixiou

Dispre ul lui Fleury nu face doi bani!

Dutocq

Nu va r mâne nimeni cu Rabourdin, slujbaşii se vor duce

în mas s se plâng ministrului; şi nu numai cei din
diviziunea noastr , ci şi cei din diviziunea Clergeot, din
diviziunea Bois-Levant, ha şi din alte ministere…

Bixiou

Cum s-ar zice, toat cavaleria, infanteria, artileria, marina

şi corpul de gard , la atac! Delirezi, iubitule! Şi ce-aş avea de
f cut eu în toat afacerea asta?

Dutocq

147
 O caricatur ustur toare, un desen în stare s distrug un
om.

Bixiou

Îl vei pl ti bine?

Dutocq

Cinci sute de franci.

Bixiou
(În sine)

E ceva.

Dutocq
(continuând)

Ar fi s -l reprezin i pe Rabourdin în chip de m celar, dar în

aşa fel ca s semene, s g seşti unele apropieri între un
birou şi o buc t rie, s -i pui în mân un satâr, s desenezi
pe principalii slujbaşi din minister în chip de p s ri închise
într-o cuşc enorm pe care s scrie Execu ii administrative,
iar el s fie acela care le taie gâtul, unul câte unul… S se
vad acolo gâşte, ra e, cu capete asem n toare cu ale
noastre, nişte portrete vagi, în elegi? Rabourdin s in în
mân o pas re, pe Baudoyer, de pild , f cut în chip de
curcan.

Bixiou

Ris d’aboyeur d’oie. (Se uit lung la Dutocq.) Dumneata ai

f cut anagrama asta?

148
 Dutocq

Da, eu.

Bixiou
(vorbindu-şi sieşi)

Iat patima aliat cu talentul şi amândou puse în slujba

aceluiaşi scop… (C tre Dutocq.) Dragul meu, voi face asta…
(Dutocq schi eaz un gest de bucurie) când… (pauz ) voi şti pe
ce m bizui, deoarece, în cazul c nu vei reuşi, înseamn c -
mi voi pierde postul, şi trebuie s tr iesc şi eu, nu?
Dumneata, colega drag , eşti un b iat de zah r, nimic de
spus, dar…

Dutocq

Ei bine, nu face litografia decât atunci când izbânda i se

va p rea sigur …

Bixiou

De ce nu- i goleşti sacul dintr-odat ?

Dutocq

Mai întâi s vedem care-i atmosfera în birou; o s mai

vorbim despre asta numaidecât. (Pleac .)

Bixiou
(singur, în coridor)

Acest biban pr jit, c ci seam n mai mult cu un peşte,

acest Dutocq n-are o idee rea, numai c nu ştiu de unde a
şterpelit-o. Dac Baudoyer ia locul lui de La Billardière, va fi
149
straşnic, mai mult decât straşnic, înseamn c am dat
lovitura! (Intr în birou.) Domnilor, vom asista la schimb ri
formidabile! Moş de La Billardière a murit, în mod precis.
F r glum , v-o spun pe cuvânt de onoare! Iat , Godard a şi
început s alerge pentru Baudoyer, respectabilul nostru şef
şi urmaşul probabil al r posatului. (Minard, Desroys,
Colleville ridic fe ele cu uimire, to i las condeiele din mân ,
Colleville îşi sufl nasul.) Ne-a venit rândul s avans m şi noi!
Colleville o s fie cel pu in subşef, Minard va fi poate impiegat
principal, şi la urma urmei de ce s nu fie, c doar e la fel de
ageamiu ca şi mine. Ce zici, Minard, dac-o s ajungi la dou
mii cinci sute, nevast -ta o s se declare mul umit şi-o s - i
po i cump ra şi tu nişte ghete?

Colleville

Numai c dumneata n-ai înc dou mii cinci sute.

Bixiou

Domnul Dutocq are, în sec ia Rabourdin; de ce n-aş avea

şi eu, anul sta? Domnul Baudoyer a avut…

Colleville

Datorit influen ei domnului Saillard. Niciun impiegat

principal n-are atâta în diviziunea Clergeot.

Paulmier

Asta cam aşa-i! Domnul Cochin are, mi se pare, trei mii. El

a intrat în locul domnului Vavasseur, care a slujit zece ani
sub Imperiu cu patru mii, la prima restaura ie a fost primit
cu trei mii, şi a murit cu dou mii cinci sute. Dar domnul
Cochin, datorit protec iei fratelui s u, a ob inut sporul, şi
150
acum are trei mii.

Colleville

Domnul Cochin semneaz E.-L.-L.-E. Cochin, adic Emile-

Louis-Lucien-Emmanuel, ceea ce, anagramat, d
Cochenille115. Ei bine, afl c e asociatul unei case de
drogherie, din strada Lombards, firma Matifat, care s-a
îmbog it din specularea acestui produs colonial.

Bixiou

Bietul om, a urmat un an de zile o şcoal de muzic !

Colleville

Cochin particip din când în când la seratele noastre, c ci

e neîntrecut la vioar … (C tre Bixiou, care nu s-a apucat înc
de lucru.) Ar trebui s vii la noi s ascul i un concert, mar ea
viitoare. O s se cânte un quintetto de Reicho116.

Bixiou

Mul umesc, prefer s m zgâiesc la partitur .

Colleville

Spui asta numai ca s faci un spirit? C ci un artist ca

dumneata trebuie s iubeasc muzica.

Bixiou

115 cochenille – coşenil , insect originar din Mexic, produc toare a unei
frumoase culori roşu-aprins.
116 Reicho (Antoine-Joseph) – compozitor ceh, stabilit în Fran a în 1806.

151
 Voi veni, dar pentru doamna.

Baudoyer
(ap rând iar)

Domnul Chazelle înc n-a venit? V rog s -l felicita i din

partea mea, domnilor!

Bixiou
(care a aruncat o p l rie pe scaunul lui Chazelle când a
auzit paşii lui Baudoyer)

Scuza i, domnule, s-a dus s cear o informa ie pentru

dumneavoastr la sec ia Rabourdin.

Chazelle
(intrând cu p l ria pe cap, f r s -l vad pe Baudoyer)

Moş de La Billardière a dat ortul popii, domnilor!

Rabourdin e şef de diviziune şi raportor în Consiliul de stat!
Putem spune c îşi merit avansarea.

Baudoyer
(c tre Chazelle)

Ai descoperit aceast numire în a doua p l rie a dumitale,

nu-i aşa, domnule? (îi arat p l ria de pe scaunul lui.) Este a
treia oar de la începutul lunii când dumneata vii dup ora
nou ; dac-o s continui aşa, o s ajungi departe, numai c …
ştii în ce sens! (C tre Bixiou, care citeşte jurnalul.) Scumpe
domnule Bixiou, fii bun şi las jurnalul acestor domni care
se preg tesc s m nânce şi vino s - i iei în primire treburile
pentru ziua de azi. Nu ştiu ce face domnul Rabourdin cu
Gabriel, îl ine, probabil, pentru servicii personale. L-am
152
sunat de trei ori. (Baudoyer şi Bixiou trec în biroul şefului.)

Chazelle

Mare ghinion!

Paulmier
(bucuros c -l poate tachina pe Chazelle)

Nu i-au spus ia de jos c a venit? Şi apoi n-ai v zut,

când ai intrat, p l ria de pe scaunul dumitale, şi elefantul…

Colleville
(râzând)

În menajerie!

Paulmier

C doar e destul de mare, ca s poat fi v zut.

Chazelle
(cu desperare)

S-o ia dracu de via ! Pentru patru franci şi şaptezeci şi

cinci de centime, cât ne d guvernul pe zi, nu în eleg c
trebuie s fim nişte sclavi!

Fleury
(intrând)

Jos Baudoyer, tr iasc Rabourdin! Iat lozinca diviziunii.

153
154
 Chazelle
(f când pe desperatul)

Baudoyer n-are decât s m destituie, dac vrea, pu in îmi

pas ! La Paris exist o mie de posibilit i ca s câştigi cinci
franci pe zi! Îi câştigi mai uşor la Palatul de Justi ie, f când
copii pentru avoca i…

Paulmier
(continuând s -l nec jeasc pe Chazelle)

Dumneata vorbeşti aşa, dar postul e post. Uit -te la

inimosul de Colleville: roboteşte ca un condamnat la galere în
afara orelor de birou şi, presupunând c şi-ar pierde postul,
ar putea s câştige mult mai mult decât leafa de acum, f r
s fac altceva decât muzic ; totuşi se ine şi cu din ii de
post. La naiba, cine renun de bun voie la speran ele sale?

Chazelle
(continuându-şi filipica117)

Dumnealui n-are decât s se in şi cu din ii, eu îns nu!

Vrei s spui c nu mai avem nicio şans ? Pagub în ciuperci!
A fost o vreme când nimic nu era mai ispititor în via decât
cariera administrativ . Oamenii se îndreptau atunci spre
cariera armelor, iar administra ia ducea lips de ei. To i
ştirbii, to i ciungii, to i ologii, to i cei cu s n tatea şubred ,
ca Paulmier, sau cei cu vederea slab c p tau repede o
avansare. Familiile, ai c ror copii mişunau prin licee, erau pe
atunci fascinate de via a str lucitoare a unui tân r cu
ochelari pe nas, îmbr cat într-un frac albastru cu butoniera
înflorit de o panglic roşie; un astfel de tân r câştiga o mie

filipic – (Liv.) Discurs, cuvântare cu caracter acuzator, pronun at

117

împotriva cuiva. (din lat.: Philippicae – discursurile lui Demostene

împotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei)(n.k.).
155
de franci pe lun , având doar îndatorirea de a da câteva ore
pe la un minister oarecare pentru a face mai nimic, unde se
ducea târziu şi de unde pleca totdeauna înainte de vreme. El
îşi crea, ca lordul Byron, ceasurile lui de desf tare şi
compunea versuri, se plimba la Tuileries, îşi lua un aer
seme , se ar ta peste tot, La spectacole, la baluri, era admis
în cercurile cele mai bune, cheltuindu-şi toat leafa şi
înapoind astfel Fran ei tot ceea ce ea îi d dea, ba f cându-i şi
unele servicii. Şi apoi, pe vremea aceea func ionarii erau
r sf a i, ca Thuillier, de femeile frumoase, d deau impresia
c sunt plini de duh, nu mucezeau prea mult prin birouri.
Împ r tesele, reginele, prin esele, so iile mareşalilor din acea
fericit epoc aveau capriciile lor. Toate aceste frumoase
femei nutreau pasiunea sufletelor nobile: le pl cea s
protejeze. De aceea puteai s stai f r nicio grij dou zeci şi
cinci de ani într-un post înalt, s fii auditor sau raportor în
Consiliul de stat, şi s întocmeşti memorii pentru împ rat,
huzurind în mijlocul augustei lui familii. În acelaşi timp te
distrai, dar î i vedeai şi de treab , c ci totul se f cea la
iu eal . Ast zi, îns , de când Parlamentul a creat specialişti
pentru cheltuieli şi a n scocit acele capitole intitulate
Personal, am ajuns mai r u ca nişte solda i. Cele mai
neînsemnate posturi atârn de o mie de p reri pentru c
exist o mie de st pâni…

Bixiou
(întorcându-se în birou)

Chazelle a înnebunit. Unde vede el o mie de st pâni?… A,

poate în buzunar la el…

Chazelle

S facem socoteala! Patru sute la capul Podului

Concordiei, numit astfel fiindc duce la Camer , unde se

156
desf şoar spectacolul eternei discordii dintre stâng şi
dreapta; al i trei sute la cap tul str zii Tournon118. Curtea
regal , care trebuie s aib şi ea vreo trei sute, e silit deci s
tin seama de şapte sute de voin e, peste capul împ ratului,
atunci când vrea s numeasc pe unul dintre proteja ii ei
într-o slujb oarecare…

Fleury

Asta înseamn c într-o ar unde exist trei puteri se

poate face r m şag cu o mie contra unul c un func ionar,
care nu-i protejat decât de el însuşi, n-o s fie avansat
niciodat .

Bixiou
(uitându-se când la Chazelle, când la Fleury)

Ah, copilaşilor, înc nu v-a i dumirit c ast zi la stat e rost

de stat.

Fleury

Din pricina guvernului constitu ional.

Colleville

Domnilor… s nu facem politic aici!

Bixiou

Fleury are dreptate. Azi, domnii mei, a sluji statul nu mai

înseamn a sluji pe rege, care ştie s pedepseasc , dar s şi

la cap tul str zii Tournon – aci se afla palatul Luxembourg, sediul
118

Camerei Pair-ilor de alt dat , azi al Consiliului Republicii (Senatul).

157
r spl teasc . Ast zi statul e toat lumea. Or, toat lumea
asta nu se îngrijeşte de nimeni. A sluji pe toat lumea
înseamn a nu sluji pe nimeni. Nimeni nu se intereseaz de
nimeni. Un slujbaş tr ieşte între aceste dou nega ii! Lumea
n-are mil , n-are considera ie, e f r inim şi f r minte;
toat lumea este egoist , uit mâine serviciile de ieri. Po i fi
un geniu administrativ de la vârsta cea mai fraged , ca
domnul Baudoyer, un Chateaubriand al rapoartelor, un
Bossuet al circularelor, un Canalis al memoriilor, un copil
sublim al referatelor119; exist o lege jalnic împotriva
geniului administrativ: legea avans rii pe baz de medie.
Aceast medie fatal rezult din combinarea tabelelor legii
asupra avans rii cu tabelele asupra mortalit ii. E limpede c
intrând într-o administra ie oarecare la vârsta de optsprezece
ani, nu vei ob ine o leaf de optsprezece sutare decât la
treizeci de ani; iar via a lui Colleville ne arat c , spre a
câştiga şase mii, la cincizeci de ani, destoinicia unei neveste,
sprijinul mai multor pairi ai Fran ei, sau al mai multor
deputa i cu trecere nu folosesc la nimic. Nu exist carier
liber şi independent în oare un tân r trecut prin şcoli,
vaccinat la timp, cu armata f cut , cu mintea întreag , dar
f r s aib o inteligen str lucit , s nu-şi poat strânge,
în decurs de doisprezece ani, un capital de patru sute
cincizeci de franci, reprezentând venitul perpetuu al simbriei
noastre trec toare, c ci ea nu e nici m car pe via . În acest
timp, un b can îşi face o rent de zece mii de franci şi ajunge
la faliment sau prezideaz tribunalul comercial. Un pictor
mâzg leşte un kilometru de pânz şi e decorat cu Legiunea
de Onoare sau r mâne un ilustru necunoscut. Un om de

119un Bossuet al circularelor, un Canalis al memoriilor, un copil sublim al

referatelor – aluzie la talentul oratoric al episcopului Bossuet (1627—
1704), la talentul poetic al lui Lamartine (care apare sub numele de
Canalis în romanul „Modeste Mignon” al lui Balzac; în perioada
romantic a existat chiar un poet cu numele de Canalis, şeful şcolii
„serafice”) şi la precocitatea poetic a lui V. Hugo, numit din aceast
cauz de Chateaubriand „copilul sublim”.
158
litere e profesor de ceva sau jurnalist cu o sut de franci mia
de rânduri şi scrie foiletoane sau înfund puşc ria pentru un
pamflet în care a spus adev rul, sup rând pe iezui i, lucru ce
cap t o importan uriaş , c ci face din el un om politic. În
sfârşit, un trântor care n-a f cut nimic – fiindc sunt şi
trântori care fac câte ceva – las în urma lui o droaie de
datorii şi o v duv care le pl teşte, în timp ce un preot
ajunge episcop onorific. Un vodevilist devine proprietar, chit
c n-a compus niciodat , ca du Bruel, un vodevil întreg. Un
b iat deştept şi cump tat, care a început cam ta cu un
foarte mic capital, ca domnişoara Thuillier, ajunge s
cumpere un sfert din brevetul unui agent de schimb. S
mergem mai jos. Un con opist poate fi notar, un vânz tor de
haine vechi are o rent de o mie de taleri, cei mai nenoroci i
lucr tori pot s devin fabrican i, în timp ce în mişcarea de
rota ie a acestei civiliza ii, care confund împ r irea la infinit
cu progresul, un Chazelle, care tr ieşte cu dou zeci şi dou
de b ncu e pentru fiecare membru al familiei – r zboindu-se
cu croitorul şi cu cizmarul şi umplându-se de datorii – nu
înseamn nimic. Pe deasupra se mai şi tâmpeşte! Atunci, ce-i
de f cut, domnii mei? Nimic, decât s lu m o mare hot râre,
s ne d m cu to ii demisia!… Fleury şi dumneata, Chazelle,
croi i-v alt drum şi încerca i s deveni i doi oameni mari!…

Chazelle
(liniştit de discursul lui Bixiou)

Mul umesc.

(Râsete generale.)

N-ai dreptate. În situa ia dumitale aş ieşi înaintea

secretarului general.

Chazelle
159
 (tulburat)

Şi ce mi-ar putea spune el?

Bixiou

Chazelle, Odry î i va spune, cu mai mult bun voin

decât ar face-o des Lupeaulx, c pentru dumneata singurul
loc liber este în Pia a Concordiei.

Paulmier
( inând în bra e burlanul sobei)

Drace, Baudoyer o s te certe, car -te!

Fleury

Iar frica de Baudoyer! Ah, ce lighioane ave i şi voi aici! Cât

despre domnul Rabourdin, sta da, om. Mi-a pus lucrarea pe
mas , mi-a dat trei zile ca s-o fac… ei bine, o va avea chiar
azi, la ora patru. Dar nu se ine pe urmele mele, spre a m
împiedica s stau de vorb cu prietenii.

Baudoyer
(b gând capul pe uş )

Domnilor, şti i c , dac ave i dreptul s critica i sistemul

Camerei sau mersul administra iei, o pute i face în alt
parte, nu la serviciu! (Adresându-se lui Fleury.) Dumneata ce
cau i aici?

Fleury
(cu obr znicie)

Am venit s -i anun pe dumnealor c se petrec schimb ri

160
mari. Du Bruel e chemat la secretariatul general, iar Dutocq
se bag pe fir. Toat lumea se întreab care din doi va fi
numit.

Baudoyer

Asta nu-i treaba dumitale. Du-te la biroul dumitale şi nu

mai tulbura liniştea oamenilor mei…

Fleury
(din prag)

Ar fi o mare nedreptate dac Rabourdin ar înghi i aşa ceva!

Pe cinstea mea, eu aş pleca din minister. (Întorcându-se din
drum.) i-ai g sit anagrama, taic Colleville?

Colleville

Da, iat-o.

Fleury
(aplecându-se peste biroul lui Colleville)

Formidabil! Formidabil! Iat ceea ce nu va întârzia s se

întâmple, dac guvernul îşi continu meseria lui de ipocrit.
(Face semn c tre slujbaşii pe care-i ine din scurt Baudoyer.)
Dac guvernul şi-ar da pe fa inten iile, în mod sincer, f r
niciun gând ascuns, atunci liberalii ar şti ce au de f cut. Un
guvern care ridic împotriva lui pe cei mai buni prieteni, pe
nişte b rba i ca aceia de la Débats120, ca Chateaubriand şi

120Débats (les), sau Journal des Débats – ziar care a continuat „Buletinul
dezbaterilor” din vremea revolu iei din 1789—1794 şi care a reprezentat
ulterior dreapta republican , oscilând între opozi ia liberal şi teama de
revolu ie (sub Ludovic-Filip a fost ziarul guvernamental); Chateaubriand,
161
Royer-Collard121, e demn de mil .

Colleville
(dup ce şi-a consultat colegii)

Uite ce, Fleury, dumneata eşti un b iat bun, dar nu face

politic aici; nici nu- i dai seama cât r u ne cauzezi…

Fleury
(sec)

La revedere, domnii mei. M duc s lucrez. (Se întoarce şi

vorbeşte încet cu Bixiou.) Se zice c doamna Colleville a intrat
în contact cu congrega ia.

Bixiou

Pe unde?…

Fleury
(izbucnind în râs)

Întotdeauna eşti gata cu replica!

Colleville
(neliniştit)

deşi regalist, scria la Débats, fiind sup rat de felul cum fusese tratat de
rege.
121 Royer-Collard (Pierre-Paul) – mai întâi avocat şi participant la revolu ia

din 1789—1794, Royer-Collard a devenit, sub imperiul I, profesor şi

filosof spiritualist. El a comb tut şcoala senzuallst a lui Condillac şi a
jucat un rol de seam în timpul Restaura iei difuzând doctrina sa, o
încercare de compromis între principiul monarhic şi câteva din cuceririle
revolu iei; a fost adversarul revolu iei din 1830.
162
 Ce vorbi i acolo?

Fleury

Teatrul nostru a încasat ieri o mie de taleri cu piesa cea

nou , deşi e doar la a patruzecea reprezenta ie. Ai putea veni
s-o vezi, are nişte decoruri superbe.

În timpul sta, des Lupeaulx îl primea la secretariat pe du

Bruel, urmat la doi paşi de Dutocq. Des Lupeaulx aflase de la
valetul s u c domnul de La Billardière murise şi, spre a face
pl cere celor doi miniştri, voia s publice chiar în seara aceea
un articol necrologic.
— Bun ziua, drag du Bruel, spuse semiministrul c tre
subşef, v zându-l c intr şi l sându-l s stea în picioare. Ai
aflat vestea? De La Billardière a murit, cei doi miniştri erau
lâng el când a fost împ rt şit. Bietul om a inut mor iş s -l
recomande pe Rabourdin, spunând c ar fi nenorocit s
închid ochii înainte de a şti c succesorul s u va fi acela
care i-a inut mereu locul. Se pare c agonia e o chestiune în
care m rturiseşti totul… Ministrul s-a angajat cu atât mai
mult cu cât inten ia lui, ca şi a Consiliului, este s
r spl teasc numeroasele servicii ale domnului Rabourdin
(înal capul), şi Consiliul de stat face apel la priceperea sa.
Se spune c domnul de La Billardière p r seşte diviziunea
r posatului s u tat şi c trece la Comisiunea justi iei; e ca
şi cum regele i-ar face un cadou de o sut de mii de franci;
postul acesta e ca un scaun de notar şi se poate vinde.
Vestea asta va produce bucurie în diviziunea dumitale, c ci
era de aşteptat ca Benjamin s fie numit acolo. Du Bruel,
trebuie s îns il m zece sau dou sprezece rânduri în stil de
cronic parizian despre acest om cumsecade; miniştrii îşi
vor arunca ochii asupra lor. (Citeşte ziarele.) Ştii ceva despre
via a b trânului de La Billardière?
Du Bruel f cu un gest din cap prin oare îşi m rturisi
ignoran a.
163
 — Nimic? continu des Lupeaulx. Ei bine, a fost amestecat
în tulbur rile din Vendeea122, a fost unul dintre confiden ii
defunctului rege. Ca şi domnul conte de Fontaine, n-a vrut
s se al ture nici în ruptul capului Primului Consul. A fost
ni el şuan. S-a n scut în Bretagne, dintr-o familie de
parlamentari atât de tân r , c a fost înnobilat de Ludovic al
XVIII-lea. Vârsta? N-are importan . Adu-o cât mai bine din
condei, ceva cam aşa: Fidelitatea, care nu s-a dezmin it
niciodat … o credin luminat în Dumnezeu… (s racul de el
„avea mania de a nu da niciodat pe la biseric ) f -l un
slujitor devotat… Pomeneşte în treac t c a fost în stare s
cânte imnul lui Siméon la urcarea pe tron a lui Carol al X-
lea. Contele d’Artois îl pre uia mult pe de La Billardière
fiindc a avut nenorocul s se amestece în afacerea
Quiberon 123 şi s ia totul asupra lui. În elegi?… De La
Billardière a ap rat pe rege într-o broşur publicat ca
r spuns la o istorie neobr zat a Revolu iei, f cut de un
jurnalist, aşa c po i pune accentul pe devotament. M rog,
cânt reşte bine cuvintele, în aşa fel ca celelalte ziare s nu ne
sar în cap, şi adu-mi articolul. Ai fost ieri la Rabourdin?
— Da, Excelen , f cu du Bruel. Ah, v cer iertare…
— Nu-i niciun p cat, r spunse des Lupeaulx, râzând.
— So ia lui era încânt tor de frumoas , continu du Bruel.
Nu exist dou femei ca ea în Paris; pot fi unele tot atât de
inteligente, dar nu cu o inteligen atât de pl cut ca a ei. S-
ar putea s existe o femeie mai frumoas decât Célestine, dar
nu şi atât de variat în frumuse ea ei. Doamna Rabourdin e

122 tulbur rile din Vendeea – într-una dintre regiunile cele mai înapoiate
ale Fran ei, în Vendeea, a st ruit mult vreme o mişcare
contrarevolu ionar condus de preo i şi de aristocra i; ea a fost
reprimat energic în 1793 de trupele Conven iunii na ionale conduse de
generalii Hoche, Kléber şi Marceau.
123 afacerea Quiberon – cu ajutorul englezilor, o armat a aristocra ilor
emigra i a încercat o debarcare, în timpul revolu iei, la Quiberon, în
Morbihan (Bretania); aceast încercare contrarevolu ionar a fost înfrânt
de generalul Hoche (1795), regaliştii pierzând 1200 de oameni.
164
cu mult superioar doamnei Colleville! spuse vodevilistul
amintindu-şi de aventura mai veche a lui des Lupeaulx.
Flavie îşi datoreaz faima rela iilor cu b rba ii, în timp ce
doamna Rabourdin şi-o datoreaz numai sieşi, e foarte
deşteapt . Nu-i recomandabil s rosteşti o tain , în latineşte,
în fa a ei. Dac eu aş avea o so ie ca ea, cred c aş putea s
ajung oriunde.
— Ai mai mult duh decât îi e îng duit unui autor s aib ,
r spunse des Lupeaulx cu un gest de vanitate.
Apoi se întoarse şi-l z ri pe Dutocq, c ruia îi spuse:
— A, bun ziua, Dutocq! Te-am chemat spre a te ruga s -
mi împrumu i colec ia dumitale din Charlet, dac o ai
întreag . Contesa nu cunoaşte nimic din Charlet.
Du Bruel se retrase.
— De ce vii f r s fii chemat? i se adres cu asprime des
Lupeaulx lui Dutocq, dup ce r maser singuri. Ce, s-a
aprins ara, de vii s m deranjezi la ora zece, tocmai când
trebuie s iau dejunul cu Excelen a Sa?
— Tot ce se poate, domnule… zise Dutocq. Dac aş fi avut
cinstea s v v d azi-diminea , n-a i mai fi f cut, desigur,
elogiul amicului Rabourdin, dup ce l-a i fi citit pe al
dumneavoastr f cut de dumnealui.
Dutocq îşi descheie redingota, scoase un sul de hârtii vârât
la subsuoara stâng şi îl depuse pe biroul lui des Lupeaulx,
într-un loc anume indicat. Apoi se duse s trag z vorul,
temându-se s nu dea cineva peste ei. Iat ce citi secretarul
general, la rubrica consacrat lui, în timp ce Dutocq închidea
uşa:

DOMNUL DES LUPEAULX – Un guvern se compromite de-

a dreptul folosind un asemenea om, specializat în poli ia
diplomatic . Acest personaj poate fi îndreptat cu succes
împotriva pira ilor politici ai altor cabinete, dar e o greşeal
de a-l folosi în poli ia intern … E mai presus de spionul
obişnuit, în elege orice plan, ştie s s vârşeasc o nelegiuire
necesar şi s -şi acopere cu dib cie retragerea.”
165
 Des Lupeaulx era analizat, cât se poate de succint, în cinci
sau şase fraze care constituiau chintesen a portretului
biografic de la începutul acestei povestiri. De la primele
cuvinte, secretarul general se sim i judecat de un om mai
tare ca el, dar, f r a-şi dezv lui tainele în fa a unui om ca
Dutocq, voi s -şi fac timp spre a cerceta pe îndelete aceast
lucrare, care mergea departe şi lovea drept la int . Des
Lupeaulx îi ar t deci lui Dutocq o mutr calm şi grav .
Secretarul general, întocmai ca avoca ii şi magistra ii, ca
diploma ii şi ca to i cei obliga i s r scoleasc inima
omeneasc , nu se mai mir de nimic. Deprins cu tr d rile,
cu vicleşugurile dictate de ur , cu capcanele de tot felul, era
în stare s primeasc o lovitur în spate, f r ca chipul lui s
exprime ceva.
— Cum i-ai însuşit aceast pies ?
Dutocq povesti cum a fost ajutat de noroc; în timp ce-l
asculta, pe fa a lui des Lupeaulx nu se citea niciun semn de
aprobare. De aceea, spionul îşi sfârşi cu oarecare team
povestirea pe care o începuse atât de triumf tor.
— Dutocq, i-ai vârât singur mâna în foc, r spunse
secretarul general, sec. Dac vrei s nu- i faci duşmani
înverşuna i, p streaz cea mai adânc tain asupra acestei
lucr ri, care este de cea mai mare importan şi pe care, de
altfel, eu o cunoşteam.
Des Lupeaulx îi f cu semn s plece, cu una dintre acele
priviri mai expresive decât orice vorb .
„Ah, nemernicul de Rabourdin şi-a vârât coada şi aici! îşi
spuse Dutocq, însp imântat la gândul c a descoperit un
rival în şeful s u. El face parte din statul-major, în timp ce
eu nu-s decât un cal de b taie! Nu m-aş fi aşteptat la una ca
asta!”
La toate celelalte pricini de duşm nie împotriva lui
Rabourdin, se ad uga acum gelozia profesionistului contra
unui confrate, una dintre cele mai cumplite fibre ale urii.

166
 R mas singur, des Lupeaulx c zu într-o medita ie stranie.
Instrumentul c rei puteri putea fi oare Rabourdin?… S se
foloseasc de acest document neobişnuit ca s -l distrug pe
şeful de sec ie sau s se înarmeze cu el pentru a o cuceri pe
so ia lui?… Misterul acesta r mânea foarte întunecat pentru
des Lupeaulx, care parcurgea cu groaz paginile dosarului
din fa a lui, unde to i oamenii cunoscu i de el erau judeca i
cu o ascu ime de necrezut. Îl admira pe Rabourdin, deşi se
sim ea lovit în inim de el. Ora dejunului îl prinse pe des
Lupeaulx cufundat în lectura documentului.
— Excelen a Sa vrea s ştie dac ave i de gând s coborâ i,
îl anun valetul ministrului.
Ministrul lua totdeauna dejunul împreun cu so ia sa, cu
copiii şi cu des Lupeaulx, f r servitori. Masa de diminea
este singurul moment de intimitate pe care oamenii de stat
şi-l pot îng dui în iureşul treburilor lor copleşitoare. Dar, cu
toate z gazurile prin care el îşi ap r cu dib cie ceasul acesta
de conversa ie intim , consacrându-se în întregime familiei şi
sim mintelor lor, mul i nepofti i, mai mari sau mai mici,
izbutesc s treac peste aceste z gazuri. Treburile tulbur
adesea tihna aceasta ministerial , aşa cum s-a întâmplat şi
în momentul acela.
— Credeam c Rabourdin e un om mai presus de
func ionarii obişnui i, dar iat c , numai la zece minute dup
moartea lui de La Billardière, ce crezi c -i trece prin cap? s -
mi trimit prin La Brière un bilet cu adev rat surprinz tor.
Citeşte, îi spuse ministrul lui des Lupeaulx, întinzându-i o
bucat de hârtie pe care o r sucea între degete.
Prea nobil pentru a se gândi la sensul ruşinos pe care
moartea lui de La Billardière îl d dea scrisorii sale,
Rabourdin i-o înmânase lui La Brière, care-i adusese de altfel
vestea acestei mor i. Des Lupeaulx citi cele ce urmeaz :

„Excelen ,

Dac dou zeci şi trei de ani de servicii credincioase pot s

167
merite o favoare, rog pe Excelen a Voastr s -mi acorde o
audien chiar ast zi, fiind vorba de o chestiune de care
atârn cinstea mea.”

Urmau formulele de respect.

— Bietul om! rosti des Lupeaulx pe un ton de comp timire
care l s pe ministru s pluteasc în eroarea lui. Suntem
singuri, chema i-l acum. Dup Camer ave i consiliu, pe
urm excelen a-voastr trebuie s r spund ast zi opozi iei,
aşa c nu v d alt or când l-a i putea primi.
Des Lupeaulx se ridic , chem valetul, îi d du un ordin,
apoi se întoarse şi se aşez la mas .
„Îl las pentru desert”, îşi spuse el.
Ca to i demnitarii din timpul Restaura iei, ministrul era un
om trecut de vârst . Carta d ruit de Ludovic al XVIII-lea
avea cusurul de a lega mâna suveranilor, silindu-i s
încredin eze destinele rii cvadragenarilor din Camera
deputa ilor şi septuagenarilor din Camera pairilor, lipsindu-i
de dreptul de a pune un om cu talent politic acolo unde
trebuia, închizând ochii în fa a tinere ii sau a s r ciei lui.
Numai Napoleon a îndr znit s foloseasc oameni tineri dup
bunul lui plac, f r s fie constrâns de niciun considerent
exterior. De aceea, dup pr buşirea acestei mari voin e,
puterea a fost s r cit de energii. Or, a pune moliciunea în
locul vigorii este un contrast mai primejdios în Fran a decât
în orice alt ar . În general, miniştrii numi i la b trâne e s-
au dovedit mediocri, în timp ce miniştrii tineri au f cut cinste
monarhiilor europene şi republicilor ale c ror treburi au fost
chema i s le conduc . Lumea îşi aminteşte înc de lupta
dintre Pitt şi Napoleon124, doi oameni care au avut în mâna
lor frânele politice la o vârst când al ii, ca Henri de Navarre,

124 lupta dintre Pitt şi Napoleon – William Pitt (1759—1806) a fost cancelar
al Angliei şi a organizat coali iile europene împotriva Fran ei revolu ionare
şi a lui Napoleon, cu care a dus o lupt neîmp cat ; a murit disperat de
victoriile de la Ulm şi de la Austerlitz ale armatelor franceze imperiale.
168
Richelieu, Mazarin, Colbert, Louvois, d’Orange, Guise, La
Rovère125, Machiavel, în sfârşit to i oamenii mari celebri,
porni i de jos sau n scu i în jurul tronurilor, începeau abia
s guverneze. Conven iunea, model de energie, a fost format
în mare parte de capete tinere; niciun suveran n-ar trebui s
uite c ea a putut s opun Europei paisprezece armate;
politica ei, atât de fatal în ochii acelora care se declar
pentru o putere zis absolut , nu a fost mai pu in dictat de
adev ratele principii ale monarhiei, c ci ea s-a comportat ca
un mare rege. Dup zece sau doisprezece ani de lupte
parlamentare, dup ce a cunoscut bine politica şi şi-a istovit
for ele în ea, acest ministru a fost însc unat cu adev rat de
un partid care îl socotea ca pe omul s u de afaceri. Din
fericire pentru el, era mai aproape de şaizeci de ani, decât de
cincizeci; dac ar mai fi avut înc oarecare vigoare
tinereasc , ar fi fost repede zdrobit. Dar, obişnuit s renun e,
s se retrag , apoi s se întoarc iar la datorie, el se l sa lovit
rând pe rând şi de propriul s u partid şi de opozi ie, şi de
Curte şi de cler, opunându-le puterea de iner ie a unei
materii în acelaşi timp şi maleabil şi rezistent ; în plus, se
bucura de beneficiul sl biciunii sale. Torturat de mii de
probleme de guvernare, mintea lui, întocmai ca a unui avocat
b trân dup ce şi-a terminat pledoaria, nu mai avea acea
vioiciune a spiritelor solitare, nici acea hot râre prompt a
oamenilor deprinşi de timpuriu cu ac iunea, lucru ce se
observ la militarii tineri. Nici nu s-ar fi putut s fie altfel!
Totdeauna sâcâise în loc s cump neasc , criticase efectele
în loc s cerceteze cauzele, şi avea, mai ales, capul plin de
mii de reforme pe care un partid le impune şefului s u, de

125Henri de Navarre… d’Orange, Guise, la Rovère – oameni de stat

francezi şi str ini, cita i cam la întâmplare în urma numelui lui Henric al
IV-lea: Wilhelm de Orania (d’Orange) a guvernat Olanda, ap rând-o de
invazia francez , şi a fost proclamat rege al Angliei în 1689; din familia de
Guise, cel mai interesant este François de Lorraine (1519—1563), care a
inut piept lui Carol-Quintul; familia italian della Rovere a dat doi papi,
pe Sixt al IV-lea şi pe Iuliu al II-lea.
169
programe pe care interesele particulare le ridic în fa a unui
orator cu viitor, copleşindu-l de planuri şi de sfaturi ce nu
pot fi executate. Departe de a fi odihnit, când ajunse ministru
era obosit de atâtea opintiri şi de atâtea poticniri. Apoi, când
se instal în scaunul mult râvnitei demnit i, se v zu
încurcat în mii de tufişuri spinoase, având de împ cat mii de
voin e contrare. Dac oamenii de stat din timpul Restaura iei
ar fi putut s -şi urmeze propriile lor idei, meritele lor ar fi
fost, f r îndoial , mai pu in expuse criticii; dar, dac vrerile
lor au fost târâte în lupt , vârsta i-a ferit de a mai desf şura
acea rezisten pe care po i s-o opui, la începutul vie ii,
intrigilor josnice şi nobile totodat , care îl învingeau uneori
pe Richelieu şi în mrejele c rora avea s se lase prins, într-o
sfer mai pu in înalt , Rabourdin. Dup h r uielile primelor
lor lupte, oamenii aceştia, mai curând îmb trâni i decât
b trâni, se loveau de h r uielile ministeriale. Astfel, ochii lui
se înce oşau tocmai când trebuiau s aib agerimea
vulturului, spiritul îi obosea tocmai când trebuiau s -şi
ascut iste imea.
Ministrul, c ruia Rabourdin voia s i se spovedeasc ,
asculta în fiecare zi tot felul de oameni de o net g duit
valoare, care-i exprimau teoriile cele mai ingenioase,
aplicabile sau inaplicabile în afacerile Fran ei. Oamenii
aceştia, care nu cunoşteau greut ile politicii în ansamblu,
asaltau pe ministru la întoarcerea dintr-o b t lie
parlamentar , dintr-o lupt cu tainicele nerozii de la Curte,
în ajunul unei înfrunt ri cu opinia public , ori a doua zi
dup o chestiune diplomatic ce dezbina guvernul în trei
grupe cu p reri diferite. În asemenea situa ie, un om de stat
nu poate s primeasc decât cu un c scat firesc prima fraz
în care e vorba de a pune mai mult ordine în treburile
publice. Nu era dineu la care cei mai îndr zne i speculan i,
oamenii din culisele financiare şi politice s nu rezume într-
un cuvânt cu greutate p rerile bursei şi ale b ncilor, opiniile
smulse din gura diploma ilor, precum şi planurile relative la
situa ia Europei. Ministrul avea îns în des Lupeaulx şi în
170
secretarul s u particular un mic consiliu cu ajutorul c ruia
rumega aceast hran şi controla sau analiza interesele ce se
exprimau prin atâtea voci abile. De aceea, nenorocirea lui,
care este a tuturor miniştrilor sexagenari, era de a fi în
r sp r cu toate dificult ile: cu jurnalismul, a c rui în buşire
surd se încerca în epoca aceea, în locul unei desfiin ri
directe; cu chestiunea financiar , ca şi cu chestiunile
industriei; cu clerul, ca şi cu chestiunea bunurilor
na ionale126; cu liberalismul, ca şi cu Camera deputa ilor.
Dup ce învârtise puterea timp de şapte ani, ministrul credea
c poate învârti în acelaşi fel toate problemele. E atât de
firesc a voi s te men ii prin mijloacele menite s te înal e,
încât nimeni nu îndr znea s def imeze un sistem n scocit
de mediocritate ca s plac spiritelor mediocre. Restaura ia,
la fel ca şi revolu ia polonez , a demonstrat na iunilor, ca şi
prin ilor, cât valoreaz un om şi ce li se poate întâmpla când
nu-l au. Ultimul şi cel mai mare p cat al oamenilor de stat
din timpul Restaura iei a fost cinstea lor într-o lupt în care
adversarii foloseau toate resursele pung şiilor politice,
minciuna, calomniile, dezl n uind împotriva lor, prin
mijloacele cele mai nimicitoare, acele mase oarbe ce nu sunt
în stare s în eleag decât dezordinea.
Rabourdin ştia toate acestea. Dar el se hot râse s arunce
ultimul zar, ca un om obosit de joc, care mai încearc o
singur dat ; atât numai c soarta îi d duse ca adversar un
trişor în persoana lui des Lupeaulx. Cu toate astea, oricât de
mare ar fi fost agerimea min ii lui, şeful de sec ie, mai

126 chestiunea bunurilor na ionale – propriet ile bisericii şi ale

aristocra iei, declarate bunuri na ionale în timpul revolu iei începute în
1789, fuseser , în mare parte, cump rate de burghezie; pentru a câştiga
pe de in torii bunurilor na ionale, Ludovic al XVIII-lea declarase, înc din
primele momente ale întoarcerii sale în Fran a, c vânzarea acestor
bunuri e considerat irevocabil ; mai târziu îns , prin votarea faimoasei
legi a „miliardului” (desp gubiri masive acordate emigran ilor şi clerului),
întregul popor francez a pl tit, sub form de impozite, reîmpropriet rirea
feudalilor de c tre guvernele Restaura iei.
171
priceput în administra ie decât în optica parlamentar , nu
cuprindea cu imagina ia sa întreaga realitate: nu ştia c
marea lucrare, c reia îşi consacrase toat via a, avea s
devin pentru ministru o teorie şi c era cu neputin ca
omul de stat s nu-l confunde cu novatorii de la ora
desertului sau cu palavragiii de la gura sobei.

În momentul când ministrul, în picioare, în loc s -l aştepte

pe Rabourdin, se gândea la François Keller şi era atent
numai la so ia lui, care îi întindea un ciorchine de strugure,
uşierul anun pe şeful de sec ie. Des Lupeaulx cânt rise
bine dispozi ia în care se afla omul de stat, preocupat de
improviza iile sale, încât, v zând c ministrul e prins de so ia
lui, ieşi înaintea lui Rabourdin şi-l fulger cu o prim fraz .
— Excelen a Sa şi cu mine ştim ceea ce te preocup , dar
s nu- i fie team de nimic, spuse el cu o voce slab . Nici de
Dutocq, nici de nimeni altcineva, ad ug apoi cu glas tare.
— Nu te nelinişti, Rabourdin, îi spuse Excelen a Sa cu
bun tate, dar f când un pas înapoi.
Rabourdin înaint în mod respectuos, iar ministrul nu se
mai putu feri.
— Excelen a Voastr va încuviin a s -mi îng duie a-i
spune dou vorbe în particular? f cu Rabourdin aruncând
excelen ei o ochead enigmatic .
Ministrul se uit la ceasul din perete şi se îndrept spre
fereastr , urmat de s rmanul şef de sec ie.
— Când aş putea avea onoarea de a supune Excelen ei
Voastre lucrarea mea, în scopul de a-i da explica ii despre
noul plan administrativ la care se refer documentul pe cale
de a fi p tat…
— Un plan administrativ? f cu ministrul încruntând din
sprâncene şi întrerupându-l. Dac ai s -mi comunici ceva în
genul acesta, aşteapt ziua când vom lucra împreun . Azi am
consiliu, apoi trebuie s dau un r spuns la Camer în
leg tur cu incidentul ridicat ieri, la sfârşitul şedin ei, de
opozi ie. Ziua dumitale de lucru cu mine este miercurea
172
viitoare, ieri n-am lucrat, deoarece ieri nu m-am putut ocupa
de treburile ministerului. Chestiunile politice m-au copleşit
în dauna celor administrative.
— Îmi depun, cu toat încrederea, onoarea în mâinile
Excelen ei Voastre, spuse Rabourdin cu gravitate, şi o rog s
nu uite c nu mi-a acordat timpul necesar pentru o explica ie
imediat în leg tur cu documentul sustras…
— N-avea nicio team , spuse des Lupeaulx, trecând între
ministru şi Rabourdin, pe care-l întrerupse; în mai pu in de
opt zile vei fi, f r nicio îndoial , numit.
Ministrul începu s râd , gândindu-se la înfl c rarea lui
des Lupeaulx pentru doamna Rabourdin, şi o privi cu coada
ochiului pe so ia sa, care zâmbea. Rabourdin, nedumerit de
jocul acesta mut, încerc s -i ghiceasc semnifica ia; îl sc p
din ochi, un moment, pe ministru, şi Excelen a Sa folosi
prilejul spre a se face nev zut.
— Vom vorbi împreun despre astea, zise des Lupeaulx, în
fa a c ruia şeful de sec ie se pomeni, nu f r surprindere,
singur. Dar nu te mânia împotriva lui Dutocq, r spund eu
pentru el.
— Doamna Rabourdin e o femeie încânt toare, zise so ia
ministrului c tre şeful de sec ie, mai mult ca s -i spun ceva.
Copiii se uitau la Rabourdin cu o mare curiozitate.
Rabourdin se aştepta la ceva solemn, dar se sim ea ca un
peşte mare prins în plasa unui n vod sub ire, şi se zb tea de
unul singur.
— Doamna contes e prea îng duitoare, rosti el.
— Voi avea oare pl cerea de a o vedea într-o miercuri?
spuse contesa. Adu-o aici, m vei îndatora…
— Doamna Rabourdin primeşte miercurea, r spunse des
Lupeaulx, care cunoştea banalitatea miercurilor oficiale. Dar,
întrucât îi ar ta i atâta îng duin , ve i avea în curând, dac
nu m înşel, o serat intim …
So ia ministrului se ridic în picioare, contrariat .
— De când eşti dumneata maestrul meu de ceremonii?! îi
spuse ea lui des Lupeaulx.
173
 Cuvinte cu dou în elesuri, prin care îşi exprima
nemul umirea pricinuit de faptul c des Lupeaulx se
amesteca în seratele ei intime, la care nu chema decât
persoane alese pe sprincean . Ieşi, salutându-l pe
Rabourdin. Des Lupeaulx şi şeful de birou r maser astfel
singuri în salonul cel mic unde ministrul lua dejunul în
familie. Des Lupeaulx freca între degete scrisoarea
confiden ial pe care La Brière o adusese ministrului şi pe
care Rabourdin o recunoscu.
— Dumneata nu m cunoşti înc , îi spuse el, zâmbind,
şefului de sec ie. Dar vineri seara o s ne în elegem perfect.
Acum trebuie s primesc audien e, ministrul le-a l sat pe
capul meu fiindc el se preg teşte pentru Camer . Î i repet,
îns , Rabourdin, n-avea nicio team .
Rabourdin p şea încet pe sc ri, z p cit de întors tura
neaşteptat pe care o luau lucrurile. Se credea denun at de
Dutocq, şi nu se înşela deloc; des Lupeaulx avea în mâna lui
documentul în care era judecat atât de aspru, totuşi des
Lupeaulx se purta frumos cu judec torul s u. S - i stea
mintea în loc, nu alta! Oamenii cinsti i în eleg greu uneltirile
încâlcite, şi Rabourdin se pierdea în acest labirint, f r s
poat ghici jocul pe care-l juca secretarul general.
„Sau n-a citit pasajul despre el, sau e îndr gostit de so ia
mea!”
Acestea fur cele dou gânduri la care se opri şeful de
sec ie pe când str b tea curtea, deoarece schimbul de priviri
pe care-l surprinsese în ajun între Celestine şi des Lupeaulx
îi reveni în memorie cu iu eala unui fulger.

În timpul absen ei lui Rabourdin, sec ia sa fu prada unei

mari agita ii, dat fiind c în ministere raporturile dintre
slujbaşi şi superiorii lor sunt atât de ordonate, încât, atunci
când uşierul ministrului vine din partea Excelen ei Sale la un
şef de sec ie, mai ales la ora când ministrul nu-i de v zut, se
stârnesc mari comentarii. Coinciden a dintre aceast
comunicare extraordinar şi moartea domnului de La
174
Billardière d du de altfel o importan neobişnuit acestui
fapt, şi domnul Saillard, de cum îl afl din gura domnului
Clergeot, se şi duse s -l comenteze cu ginerele s u. Bixiou,
care lucra în clipa aceea cu şeful lui, îl l s s discute cu
socrul s u şi trecu în sec ia Rabourdin, unde activitatea
încetase cu totul.

Bixiou
(intrând)

La dumneavoastr v d c nu s-a urcat temperatura,

domnilor! Habar n-ave i ce se petrece jos. Virtuoasa
Rabourdin e pe duc ! Da, e destituit! A fost o scen teribil la
ministru.

Dutocq
(privind spre Bixiou)

Adev rat?

Bixiou

Cui ar putea s -i fac r u asta? Dumitale, nu, în niciun

caz; dumneata vei deveni subşef, iar du Bruel şef. Domnul
Baudoyer trece la diviziune.

Fleury

Fac r m şag pe o sut de franci c Baudoyer n-o s fie

niciodat şef de diviziune.

Vimeux

Sus in r m şagul. Dumneata sus ii, domnule Poiret?

175
 Poiret

Eu ies la pensie la 1 ianuarie.

Bixiou

Cum, adic , n-o s - i mai vedem pantofii cu şireturi?! Şi

ce-o s se fac ministerul f r dumneata? Cine sus ine
r m şagul meu?…

Dutocq

Nu-mi vine a crede c o s fiu numit subşef, aşa c voi

paria la sigur. Domnul Rabourdin a fost numit; domnul de
La Billardière l-a recomandat pe patul de moarte celor doi
miniştri, deoarece îl mustra conştiin a c a încasat leafa
pentru un post a c rui treab o f cuse tot timpul Rabourdin,
şi, ca s -l lase s moar cu cugetul împ cat, miniştrii i-au
f g duit c -l vor numi pe Rabourdin, afar numai dac nu
vor fi alte ordine superioare.

Bixiou

Domnilor, face i to i la un loc r m şag cu mine, sunte i

şapte, c ci vei intra şi dumneata, domnule Phellion. M prind
pe o mas de cinci sute de franci, la Rocher de Cancale, c
Rabourdin n-a fost numit în locul lui de La Billardière. Pe
dumneavoastr n-o s v coste nicio sut de franci de fiecare,
în timp ce eu pun la b taie cinci sute. Ce mai vre i? Primi i?
Primeşti şi dumneata, du Bruel?

Phellion
(punând pana pe mas )

Cucoane, nu ştiu pe ce te bizui dumneata când faci

176
propunerea asta aleatorie, c ci aleatorie este cuvântul. Dar
greşesc folosind termenul de propunere; de fapt, vreau s
spun contract. R m şagul dumitale e un contract.

Fleury

N-ai dreptate, denumirea de contract nu se poate da decât

în elegerilor recunoscute de cod, iar codul nu se amestec în
r m şaguri.

Dutocq

A-l respinge înseamn a-l recunoaşte.

Bixiou

Aici ai dreptate, Dutocq!

Poiret

De acord!

Fleury

Aşa-i. E ca şi cum ai refuza s - i pl teşti datoriile, asta

înseamn a le recunoaşte.

Thuillier

A i devenit nişte jurisconsul i teribili.

Poiret

Sunt tot atât de curios ca şi domnul Phellion s ştiu pe ce

anume se bizuie domnul Bixiou…
177
 Bixiou
(strigând tare spre biroul lui du Bruel)

Primeşti, du Bruel?

Du Bruel
(venind la ei)

Naiba s v ia, domnilor! Am de f cut ceva greu, un anun

despre moartea domnului de La Billardière. V implor, pu in
t cere, o s râde i şi o s face i r m şaguri dup aceea.

Thuillier

O s râde i, dumneata îmi furi calambururile127!

Bixiou
(îndreptându-se spre du Bruel)

Ai dreptate, du Bruel, elogiul r posatului e un lucru destul

de greu de întocmit; i-aş fi f cut mai curând caricatura!

Du Bruel

Atunci, ajut -m , Bixiou!

Bixiou

Cu pl cere, deşi asemenea articole ies mai bine dac le

scrii în timp ce m nânci.

127dumneata îmi furi calambururile – du Bruel spusese „vous rirez et

parierez après” (ve i râde şi ve i face r m şaguri dup aceea), fraz care
se poate în elege şi „vous rirez et pas rirez” (ve i râde şi nu ve i râde).
178
 Du Bruel

O s mânc m împreun . (Citeşte.) „Biserica şi monarhia

pierd în fiecare zi pe câte unul dintre cei ce s-au luptat
pentru ele în epocile revolu iei…”

Bixiou

R u. Eu aş scrie: „Moartea face victime mai ales printre cei

mai b trâni ap r tori ai monarhiei şi cei mai credincioşi
slujitori ai regelui, al c rui suflet e îndurerat de aceste
pierderi. (Du Bruel scrie repede.) Domnul baron Flamet de La
Billardière a murit azi diminea în urma unei hidropizii,
provocat de o afec iune a inimii…” În elegi, interesul este s
ar t m c şi în birouri exist inimi. ii s facem şi un sos
despre suferin ele regaliştilor în timpul Ternarei? M rog, n-
ar fi r u! Dar nu, fi uicile din opozi ie vor spune c
suferin ele acestea au pornit mai mult de la stomac decât de
la inim . Mai bine s nu pomenim nimic. Ce-ai scris mai
departe?

Du Bruel
(citind)

„Coborând dintr-o veche vi de parlamentari.

Bixiou

Foarte bine! E poetic, iar „vi ” sun a adev r.

Du Bruel
(continuând)

„…în care devotamentul pentru tron era ereditar, întocmai

179
ca şi p strarea credin ei str moşilor noştri, domnul de La
Billardière…”

Bixiou

Eu aş spune domnul baron.

Du Bruel

Numai c nu era înc în 1793.

Bixiou

N-are important . Dup cum ştii, în timpul Imperiului,

Fouché, povestind o anecdot despre Conven iune, şi
aducând vorba despre Robespierre, care i se adresa lui,
spunea: „Robespierre mi-a ordonat: Duce d’Otrante128,
dumneata vei lua în primire prim ria!” Aşa c avem un
precedent.

Du Bruel

D -mi voie s notez anecdota asta. Totuşi, s nu punem

baron, fiindc am p strat pentru la urm titlurile cu oare a
fost înc rcat din plin.

Bixiou

Aha, lovitura de teatru, tabloul final al articolului.

Du Bruel

128Robespierre mi-a ordonat: „Duce d’Otrante”… – în momentul când

Robespierre i se adresa, Fouché nu putea fi duce d’Otrante; acest titlu i-a
fost dat ulterior de Napoleon.
180
 Ascult : „Numind pe domnul de La Billardière baron,
gentilom…”

Bixiou
(aparte)

Şi înc ce gentilom!

Du Bruel
(în continuare)

„… al palatului etc., regele a r spl tit toate serviciile aduse

de slujitorul care a ştiut s împace severitatea impus de
func iunile sale cu blânde ea obişnuit a Bourbonilor,
precum şi curajul vendeanului care nu şi-a îndoit genunchii
în fa a idolului imperial. El las un fiu, care-l moşteneşte
devotamentul şi virtu ile etc.…”

Bixiou

Nu i se pare c tonul e prea preten ios, prea colorat? Eu

aş tempera pu in poezia asta: „Idol imperial”, „îndoit
genunchii”, ce zici? Se resimte vodevilul, în dauna stilului din
p mânteasca proz . Eu aş zice: „F cea parte dintre cei pu ini
care etc…” Simplific , e vorba doar de un om simplu.

Du Bruel

Iat o fraz bun pentru un vodevil. Tu ai putea s dai

lovitura în teatru, Bixiou!

Bixiou

Ce-ai scris în leg tur cu afacerea Quiberon? (Cel lalt

181
citeşte.) Nu-i bine. Iat cum aş scrie eu: „Într-o lucrare
publicat de curând, el a luat asupra lui toate nenorocirile
expedi iei de la Quiberon, dovedind un devotament care nu
se d dea înd r t de la niciun sacrificiu”. E fin, spiritual şi îl
reabilitezi pe de La Billardière.

Du Bruel

Fa de cine?

Bixiou
(grav ca un preot care se urc la amvon)

Fa de Hoche şi Tallien129. Ce, nu cunoşti istoria?

Du Bruel

Nu. M-am abonat la colec ia lui Baudoin, dar n-am avut

înc timp s-o r sfoiesc; în ea nu se g sesc subiecte pentru
vodeviluri.

Phellion
(în pragul uşii)

Am vrea s ştim cu to ii, domnule Bixiou, ce te poate

îndemna s crezi c respectabilul şi cinstitul domn
Rabourdin, oare ine interimatul diviziunii de nou luni,
care-i cel mai vechi şef de sec ie din minister şi pe care

129fa de Hoche şi Tallien – c rora li se datoreaz înfrângerea expedi iei

contrarevolu ionare de la Quiberon; generalul Lazare Hoche (1768—1797)
a fost unul dintre tinerii comandan i militari cei mai capabili ai revolu iei
şi a avut un rol important în ap rarea tinerei republici, atât împotriva
coali iei europene cât şi a mişc rilor contrarevolu ionare din interior;
Jean-Lambert Tallien, membru al Conven iunii, a contribuit îns la
lovitura din 9 thermidor.
182
ministrul l-a chemat la el dup ce a venit de la domnul de La
Billardière, nu va fi numit şef de diviziune?

Bixiou

T tuc Phellion, dumneata cunoşti ceva geografie?

Phellion
(umflându-se în pene)

Domnul meu, m mândresc chiar.

Bixiou

Dar istorie?

Phellion
(cu modestie)

Oarecum.

Bixiou
(studiindu-l)

Diamantul de la cravat nu i-e prins bine, are s - i cad .

Ei bine, dumneata nu cunoşti inima omeneasc , în aceast
privin n-ai ajuns decât pân la marginile Parisului.

Poiret
(încet, c tre Vimeux)

Marginile Parisului? Mi se pare c era vorba de domnul

Rabourdin.

Bixiou
183
 Sec ia Rabourdin face r m şag, toat , cu mine?

To i

Da.

Bixiou

Du Bruel, şi tu?

Du Bruel

Te cred! Avem tot interesul ca şeful nostru s fie numit,

c ci atunci to i din sec ia noastr vom avansa cu o treapt .

Thuillier

Cu o treapt ! (încet, c tre Phellion.) N-ar fi r u, ce zici?

Bixiou

Atunci s facem r m şagul. Şi iat pe ce m bizui: o s

în elege i greu, dar, în sfârşit, am s v-o spun. Domnul
Rabourdin are tot dreptul s fie numit (se uit la Dutocq),
deoarece vechimea, meritele şi cinstea lui sunt recunoscute,
pre uite şi r spl tite. Bineîn eles numirea sa este în interesul
însuşi al administra iei. (Phellion, Poiret şi Thuillier ascult
f r s priceap şi stau ca nişte oameni care încearc s vad
prin întuneric.) Ei bine, în virtutea acestor aprecieri şi merite,
recunoscând c m sura este dreapt şi în eleapt , fac
r m şag c ea nu se va întâmpla. Da, da, se va solda cu o
înfrângere, cum s-au soldat expedi iile din Boulogne şi din
Rusia, în care geniul avea de partea lui to i sor ii de izbând .
Va fi înfrânt cum e înfrânt la noi orice m sur ce pare
184
just şi bun . Pe chestia asta m prind în joc şi cu dracul.
Du Bruel

Şi cine are s fie numit?

Bixiou

Cu cât îl analizez mai bine pe Baudoyer, cu atât am

impresia c el întruneşte toate calit ile contrare; în
consecin , el va fi şeful diviziunii.

Dutocq
(scos din s rite)

Dar domnul des Lupeaulx, care m-a chemat la dânsul

pentru a-mi cere albumul meu cu desene de Charlet, mi-a
spus c domnul Rabourdin are s fie numit, şi c tân rul de
La Billardière va trece ca referent la Justi ie.

Bixiou

Numit! Numit! Numirea n-o s se semneze în decurs de

zece zile. Ea se va face de Anul Nou. Uite, privi i-l pe şeful
vostru, colo, în curte, şi spune i-mi dac Virtuoasa
Rabourdin, cum i-am spus eu, are înf işarea unui om care
se bucur de favoare; pare mai degrab c -i destituit! (Fleury
se repede la fereastr .) La revedere, domnilor; m duc s -l
înştiin ez pe domnul Baudoyer c dumneavoastr l-a i numit
pe domnul Rabourdin, asta o s -l înfurie pe omul acesta
evlavios! Dup aceea am s -i vorbesc despre r m şagul
nostru, ca s -i vin inima la loc. Noi numim asta în teatru
peripe ie, nu-i aşa, du Bruel? La urma urmei, ce-aş putea
pierde? Dar, dac voi câştiga, o s m fac subşef. (Iese.)

Poiret
185
 Toat lumea spune despre domnul sta c are duh; ei
bine, eu, unul, n-am putut s în eleg niciodat nimic din
p l vr gelile lui. (Continu s scrie.) Îl ascult, îl ascult, aud
vorbe peste vorbe, dar nu v d niciun sens. Vorbeşte despre
marginile Parisului în leg tur cu inima omeneasc şi (las
pana din mân şi se duce la sob ) spune c se prinde în joc şi
cu diacul în leg tur cu expedi iile din Rusia şi Boulogne!
Mai întii trebuie s c dem de acord cum c dracul joac şi el,
şi apoi s ştim ce joc anume! Eu v d în primul rând jocul de
domino… (îşi sufl nasul.)

Fleury
(întrerupând)

E ora unsprezece, moş Poiret îşi sufl nasul!

Du Bruel

Aşa-i… S-a şi f cut unsprezece! Am şters-o la secretariat.

Poiret

Unde eram?

Thuillier

La domino, la Domnul, c ci e vorba de drac, şi dracul e un

suzeran f r cart . Dar asta trage mai curând a poant decât
a calambur. Asta e un joc de cuvinte. De altfel, nu v d
deosebirea între un joc de cuvinte şi…

(Intr Sébastien pentru a lua circularele ce trebuie semnate

şi verificate.)

186
 Vimeux

Iat -l pe tân rul nostru cel frumos! Ai ajuns la cap tul

suferin elor, o s fii încadrat! Domnul Rabourdin va fi numit.
Nu degeaba ai fost ieri la serata doamnei Rabourdin. Ce
fericit eşti c po i s te duci acolo! Se zice c iau parte nişte
femei superbe.

Sébastien

Habar n-am.

Fleury

Dar ce, eşti orb?

Sébastien

Nu-mi place s m uit la ceea ce ştiu c nu voi avea.

Phellion
(încântat)

Bine spus, tinere.

Vimeux

Fii cu b gare de seam , doamna Rabourdin e o femeie

încânt toare.

Fleury

Aş, e prea slab . Am v zut-o la Tuileries; îmi place mai

mult Percilliée, maestra de balet, victima lui Castaing.

187
 Phellion

Dar ce poate s aib comun o actri cu nevasta unui şef

de sec ie?

Dutocq

Amândou joac teatru.

Fleury
(uitându-se chiorâş la Dutocq)

Fizicul n-are nicio leg tur cu moralul, şi dac dumneata

vrei s spui cu asta c …

Dutocq

Nu vreau s spun nimic.

Fleury

Ei bine, ştii cine are s fie numit şef de sec ie?

To i

Cine?

Fleury

Colleville.

Thuillier

188
 De ce?

Fleury

Doamna Colleville a sfârşit prin a apuca drumul cel mai

scurt… drumul bisericii…

Thuillier
(sec)

Sunt un prieten prea bun al lui Colleville pentru a nu te

ruga, domnule Fleury, s nu vorbeşti cu uşurin despre
so ia lui.

Phellion

Femeile, oare n-au niciun mijloc de ap rare, n-ar trebui s

constituie subiecte de discu ie în conversa iile noastre…

Vimeux

Cu atât mai mult cu cât frumoasa doamn Colleville n-a

voit s -l primeasc pe Fleury; el o def imeaz din r zbunare.

Fleury

N-a voit s m primeasc pe acelaşi picior de egalitate cu

Thuillier, dar tot m-am dus…

Thuillier

Când?… Unde?… Sub fereastra ei?…

Cu toate c Fleury era temut în birouri pentru îndr zneala

lui, de ast dat primi în t cere ultima fraz a lui Thuillier.
189
Aceast resemnare, care-i surprinse pe slujbaşi, avea drept
cauz o chitan de dou sute de franci, cu o semn tur
destul de îndoielnic , pe care Thuillier urma s o prezinte
domnişoarei Thuillier, sora lui. Dup aceast ciorov ial se
f cu o t cere adânc . Fiecare se apuc de lucru şi-şi v zu de
treab , de la ora unu pân la trei. Du Bruel nu se mai
întoarse.

C tre orele trei şi jum tate, preg tirile de plecare – periatul

p l riilor, schimbarea veşmintelor – încep simultan în toate
birourile ministerului. Aceast fericit jum tate de or ,
consacrat micilor griji domestice, scurteaz şi mai mult
şederea la birou. În aceast vreme, od ile prea înc lzite se
r coresc, duhoarea particular a birourilor se împr ştie,
t cerea coboar din nou. La orele patru nu se mai afl acolo
decât adev ra ii slujbaşi, aceia care îşi iau rolul în serios. Un
ministru şi-ar putea cunoaşte oamenii care muncesc numai
dând o rait prin minister la ora patru fix, spionaj pe care
îns niciunul dintre aceste personaje grave nu şi-l îng duie.
La ora patru, o parte dintre şefi se întâlnir în curte şi se
oprir pu in spre a-şi împ rt şi p rerile cu privire la
evenimentul zilei. În general, pornind în grupuri de câte doi,
sau de câte trei, p rerile erau în favoarea lui Rabourdin; cei
cu mai mult experien , îns , ca domnul Clergeot, d deau
din cap, spunând: Habent sua sidera lites130. Saillard şi
Baudoyer fur ocoli i pe neb gate de seam , deoarece nimeni
nu ştia ce s le spun în leg tur cu moartea lui de La
Billardière şi fiecare îşi d dea seama c Baudoyer putea s
râvneasc postul, cu toate c nu i se cuvenea.
Când ginerele şi socrul ajunser la o oarecare dep rtare e
minister, Saillard rupse t cerea, spunând:
— Merge cam greu în ceea ce te priveşte, dragul meu
Baudoyer.

130Habent sua sidera lites – lat., „litigiile au stelele lor” (nu se ştie la ce te
po i aştepta în dezlegarea unei chestiuni).
190
 — Nu în eleg, r spunse şeful, la ce s-o fi gândit Elisabeth
când l-a trimis în goan pe Godard s ia un paşaport pentru
Falleix. Godard mi-a spus c a închiriat o diligen , sf tuit
de unchiul Mitral, şi c la ora asta Falleix e în drum spre
provincia lui.
— O fi vorba de vreo afacere în nego ul nostru, zise
Saillard.
— Nego ul nostru cel mai important, în momentul de fa ,
este de a ne gândi la postul domnului de La Billardière.
Ajunseser lâng Palais-Royal, în strada Saint-Honoré,
când Dutocq îi salut şi se apropie de ei.
— Domnule, îi şopti el lui Baudoyer, dac pot s v fiu de
folos cu ceva în împrejur rile prin care trece i, v stau la
dispozi ie şi v asigur c nu v sunt mai pu in devotat decât
domnul Godard.
— O asemenea st ruin e cel pu in mângâietoare,
r spunse Baudoyer, î i dai seama c te bucuri de stima unor
oameni cumsecade.
— Dac a i g si de cuviin s v sluji i de influen a
dumneavoastr spre a m numi subşef, dându-i lui Bixiou
gradul de şef, a i face fericirea a doi oameni care vor fi în
stare de orice pentru în l area dumneavoastr în grad.
— Î i ba i joc de noi, domnule? zise Saillard, holbând ochii
la el.
— Departe de mine un asemenea gând, r spunse Dutocq.
Vin de la imprimeria jurnalului, unde am dus, din partea
domnului secretar general, articolul despre domnul de La
Billardière. Dar cel lalt articol pe care l-am citit acolo m-a
f cut s am cea mai înalt stim pentru meritele
dumneavoastr . Când va sosi momentul s se termine cu
Rabourdin, eu voi fi acela care îi voi da lovitura de gra ie,
binevoi i a v aminti de aceasta.
Dutocq disp ru.
— S mor dac în eleg ceva, zise casierul uitându-se la
Baudoyer, ai c rui ochi mici ar tau o uimire neobişnuit .
Trebuie s cump r m jurnalul, disear .
191
 Când Saillard şi ginerele lui intrar în salonul de la parter,
g sir acolo, în fa a unui foc încins, pe doamna Saillard, pe
Elisabeth, pe domnul Gaudron şi pe preotul de la Saint-Paul.
Preotul se întoarse spre domnul Baudoyer, c ruia so ia sa îi
f cu un semn pe care el nu-l în elese.
— Domnule, începu preotul, m-am gr bit s vin spre a v
mul umi pentru impun toarea danie cu care mi-a i
împodobit biserica. Eu unul n-aş fi îndr znit s fac datorii
pentru a cump ra un chivot atât de frumos, care e demn de o
catedral . Pe dumneata, care eşti unul dintre enoriaşii noştri
cei mai credincioşi ce nu lipsesc niciodat de la slujb ,
trebuie s te fi izbit, mai mult decât pe oricine, s r cia
pristolului nostru. Peste câteva clipe am s -l v d pe
monseniorul co-paroh, şi el are s - i arate întreaga lui
mul umire.
— Dar n-am f cut înc nimic… bolborosi Baudoyer.
— Sfin ia Voastr , interveni so ia lui, t indu-i vorba, am s
tr dez taina so ului meu. Domnul Baudoyer are de gând s -
şi întregeasc dania, dându-v un baldachin, în Joia Mare.
Dar cump rarea lui atârn de situa ia noastr b neasc , iar
situa ia b neasc atârn de avansare.
— Cel de Sus s r spl teasc pe cei care nu-l uit , rosti
domnul Gaudron, preg tindu-se s plece împreun cu
preotul.
— Nu vre i s ne face i cinstea de a lua masa cu noi? O s
mânc m ce s-o g si, se adres Saillard preotului şi domnului
Gaudron.
— Dumneata po i r mâne, iubitul meu vicar, îi zise preotul
lui Gaudron. Eu ştii c sunt invitat la p rintele de la Saint-
Roch, care-l înmormânteaz mâine pe domnul de La
Billardière.
— P rintele de la Saint-Roch n-ar putea pune o vorb
bun pentru mine? întreb Baudoyer, pe care so ia lui îl
tr gea cu putere de pulpana redingotei.
— Dar taci odat , Baudoyer! îi spuse ea, împingându-l
192
într-un col spre a-i şopti la ureche: Ai donat parohiei un
chivot de cinci mii de franci. Am s - i explic totul.
Zgârcitul Baudoyer f cu o strâmb tur groaznic şi tot
timpul cinei r mase pe gânduri.
— De ce te-ai gr bit aşa cu paşaportul lui Falleix? Pentru
ce te amesteci unde nu trebuie? o întreb el în cele din urm .
— Dac nu m -nşel, afacerile lui Falleix sunt ni el şi ale
noastre, r spunse Elisabeth sec, aruncând o privire so ului
ei spre a-i ar ta pe domnul Gaudron, în tata c ruia trebuia
s tac .
— De bun seam , zise moş Saillard, gândindu-se la
v rs mintele sale.
— N d jduiesc c-ai ajuns la timp la redac ia jurnalului,
spuse Elisabeth domnului Gaudron, servindu-i supa.
— Da, scump doamn , r spunse vicarul. De îndat ce
directorul jurnalului a primit noti a secretarului confesorului
Cur ii, n-a mai f cut nicio greutate. Articolaşul a fost pus,
prin grija lui însuşi, la locul cel mai bun, lucru la care nu m-
aş fi aşteptat. Tân rul sta de la jurnal e un om cu o
inteligen ascu it . Ap r torii credin ei vor putea combate
nelegiuirea f r s -şi creeze nepl ceri, deoarece la jurnalele
regaliste se g sesc mul i oameni cu talent. Sunt încredin at
c n dejdile dumneavoastr vor fi încoronate de izbând .
Caut , drag Baudoyer, s -l ocroteşti pe domnul Colleville,
deoarece este obiectul aten iei Eminen ei Sale, mi s-a atras
chiar luarea-aminte s - i vorbesc despre el…
— În cazul c voi fi numit şef de diviziune, îl voi face şef de
sec ie la mine, dac vre i! zise Baudoyer.
Tâlcul enigmei ieşi la iveal la sfârşitul cinei. Foaia
guvernamental , cump rat de portar, cuprindea la Cronica
Parisului urm toarele dou articole, cu caracter de informa ii:

„Domnul baron de La Billardière a încetat din via azi-

diminea , dup o lung şi grea suferin . Regele pierde un
slujitor devotat, iar biserica unul dintre cei mai credincioşi
fii. Sfârşitul domnului de La Billardière încoroneaz cu
193
demnitate frumoasa lui via d ruit în întregime, în timpuri
grele, misiunilor primejdioase şi îndeplinirii cu credin , pân
în ultima clip , a func iunilor celor mai spinoase. Domnul de
La Billardière a fost comisar regal într-un departament unde
caracterul s u a învins toate piedicile pe care r zvr tirea le
ridica în acea parte a rii. A primit de bun voie o direc ie
plin de r spundere, în cadrul c reia priceperea lui s-a
îmbinat cu blânde ea francez a purt rilor sale, pentru a
domoli tulbur rile grave ce s-au produs acolo. Nicio r splat
n-a fost primit mai pe drept decât acelea prin care regele
Ludovic al XVIII-lea şi maiestatea-sa au binevoit a încorona
un devotament care nu s-a cl tinat în fa a uzurpatorului131.
Vechea lui familie va d inui prin vl starul ei, moştenitorul
meritelor şi al credin ei acestui admirabil om, a c rui
pierdere îndurereaz atâ ia prieteni. Majestatea-sa a şi
anun at, printr-un cuvânt plin de în elegere, c îi socoteşte
pe domnul Benjamin de La Billardière printre gentilomii
Cur ii.
Numeroşii prieteni, care nu vor fi primit anun urile de
înmormântare sau c rora aceste anun uri le vor fi ajuns cu
întârziere, sunt înştiin a i c înhumarea va avea loc mâine, la
orele patru, la Biserica Saint-Roch. Discursul funebru va fi
rostit de domnul abate Fontanon.”

„Domnul Isidore Baudoyer, reprezentantul uneia dintre

cele mai vechi familii ale burgheziei pariziene şi şef de sec ie
în diviziunea La Billardière, a dat o nou dovad despre
trainicele tradi ii de cucernicie prin care s-au distins aceste
mari familii atât de mândre de str lucirea religiei şi atât de
iubitoare fa de monumentele ei. Biserica Saint-Paul ducea
lipsa unui chivot potrivit cu m re ia acestui l caş în l at de
«Prietenii lui Isus». Nici epitropia, nici preotul bisericii nu
aveau destule fonduri pentru a împodobi altarul. Domnul

Uzurpatorul – cercurile regaliste nu-l indicau decât cu acest nume pe

131

Napoleon Bonaparte.
194
Baudoyer a f cut danie acestei parohii un chivot, pe care
mult lume l-a admirat la domnul Gohier, argintarul regelui.
Datorit acestui om evlavios, Biserica Saint-Paul e înzestrat
azi cu o capodoper a argint riei, ale c rei desene încrustate
se datoreaz domnului de Sommervieux. Anun m cu
bucurie o fapt care dovedeşte cât de goal este vorb ria
liberalismului despre caracterul burgheziei pariziene. Marea
burghezie a fost regalist în toate timpurile, ea o va dovedi
totdeauna, cu orice prilej.”

— Pre ul era de cinci mii de franci, zise abatele Gaudron,

dar, cu bani peşin, argintarul Cur ii l-a dat mai ieftin.
— „Reprezentantul uneia dintre cele mai vechi familii ale
burgheziei pariziene!” repet Saillard. E tip rit negru pe alb,
şi înc în jurnalul guvernamental!
— Scumpe domnule Gaudron, ajut -l te rog pe tat l meu
s compun o fraz pe care ar putea s-o strecoare la urechea
doamnei contese, atunci când îi va duce indemniza ia lunar ,
o fraz care s spun tot! Eu am s v las. Trebuie s plec cu
unchiul Mitral. M crede i c mi-a fost cu neputin s dan
de unchiul Bidault? Şi dac a i şti în ce cocioab st ! Dar
domnul Mitral, care-i cunoaşte tabieturile, spune c îşi
termin treburile între ora opt şi dou sprezece şi c , dup
aceast or , nu poate fi g sit decât la o cafenea cu firma
Thémis, un nume tare ciudat…
— Se împarte cumva dreptate acolo? glumi abatele
Gaudron, râzând.
— Nu ştiu ce-o fi c utând într-o cafenea situat la col ul
str zii Dauphine, pe Cheiul Augustinilor… Dar se zice c e
acolo în fiecare sear şi joac domino cu prietenul s u,
domnul Gobseck. Nu vreau s m duc singur , unchiul meu
m înso eşte pân la cafeneaua aceea şi o s m aduc
înapoi.
În momentul acela, Mitral îşi ar t fa a g lbejit , sub
peruca sa mi oas , şi f cu semn nepoatei sale s porneasc ,
spre a nu irosi un timp care cost doi franci ora. Doamna
195
Baudoyer plec , deci, f r s spun nimic nici tat lui, nici
so ului ei.
— Cerul, îi spuse domnul Gaudron lui Baudoyer dup ce
Elisabeth plec , i-a dat în aceast femeie o comoar de
cumin enie şi virtute, un model de în elepciune, o creştin în
care s l şluieşte harul divin. Numai religia poate f uri
caractere atât de des vârşite. Mâine voi face o liturghie
pentru izbânda dreptei cauze! În interesul monarhiei şi al
religiei, dumneata trebuie s fii numit. Domnul Rabourdin e
un liberal abonat la Journal des Débats, ziar jalnic, care
loveşte în domnul conte de Villèle132 pentru a servi interesele
jignite ale domnului de Chateaubriand. Eminen a Sa va citi
ast -sear jurnalul, fiindc se vorbeşte în el despre s rmanul
lui prieten, domnul de La Billardière, iar monseniorul co-
paroh îi va pomeni despre dumneata şi despre Rabourdin. Îl
cunosc bine pe Sfin ia Sa: când e vorba de scumpa lui
biseric , nu te uit niciodat în predicile sale; or, în
momentul acesta are cinstea de a cina împreun cu co-
parohul, la p rintele de la Saint-Roch.
Auzind vorbele acestea, Saillard şi Baudoyer începur s
în eleag c Elisabeth nu st tuse degeaba din clipa când
fusese înştiin at de Godard.
— Trebuie s recunoaştem c e şmecher Elisabeth a
noastr ! exclam Saillard, apreciind, mai mult decât o f cea
abatele, lucr tura ascuns , esut la repezeal de fiica lui.
— L-a trimis pe Godard s pândeasc la uşa lui
Rabourdin, ca s afle ce ziar primeşte acesta, zise Gaudron,
şi i-am comunicat numaidecât secretarului Eminen ei Sale;
ce vrei, tr im într-o epoc în care biserica şi tronul trebuie
s -şi cunoasc bine şi prietenii şi duşmanii.
— Iat o fraz pe care o caut de cinci zile întruna ca s i-o

132domnul conte de Villèle – contele de Villèle a fost reprezentantul

extremei drepte în timpul celei de-a doua Restaura ii; el a fost prim-
ministru între 1821 şi 1828 şi a promulgat o serie de legi reac ionare
(desp gubiri de un miliard emigran ilor reîntorşi, pedeapsa cu moartea
pentru profanatorii bisericilor etc.).
196
spun so iei Eminen ei Sale, zise Saillard.
— Tot Parisul citeşte ce-i aici! exclam Baudoyer cu ochi.
apleca i deasupra ziarului.
— Lauda asta te cost patru mii opt sute de franci,
m micule! zise doamna Saillard.
— În schimb a i împodobit l caşul Domnului, r spunse
abatele Gaudron.
— Ne-am fi putut izb vi de p cate şi f r asta! relu so ia.
E drept, dac Baudoyer ob ine postul, el Îi va aduce opt mii
de franci mai mult decât acum, aşa c sacrificiul n-o s fie
chiar atât de mare. Dar dac nu-l ob ine?… V leu, m iculi ,
ce pierdere! exclam ea, privindu-şi so ul.
— Nu-i nimic, zise Saillard cu înfl c rare, vom pune totul
la loc prin Falleix, care îşi va l rgi acum afacerile cu ajutorul
fratelui s u, pe care l-a f cut anume agent de burs .
Elisabeth ar fi trebuii s ne spun şi nou de ce a şters-o aşa
de repede Falleix… Dar s compunem fraza. Iat cum m-am
gândit eu: „Doamn , dac a i vrea s spune i dou vorbe
Excelen ei Sale…”
— Dac a i vrea! f cu Gaudron. „Dac a i binevoi” e mai
respectuos. Dar, înainte de toate, trebuie s ştim dac
doamna prin es moştenitoare î i acord protec ia ei, şi
numai atunci i-ai putea strecura contesei ideea de a participa
la îndeplinirea dorin elor Alte ei Sale regale.
— Trebuie, de asemeni, s amintim de postul vacant, zise
Baudoyer.
— „Doamn contes ”, relu Saillard ridicându-se în
picioare şi înf şurând-o pe so ia lui într-un zâmbet cuceritor.
— Doamne, Saillard, eşti de-a dreptul caraghios! Ia seama,
m micule, o s-o faci s rid pe femeia aia!
— „Doamn contes ”… acum e mai bine? schimb el
tonul, aruncând o ochead so iei lui.
— Da, puişorule.
— „Postul prea respectatului şi r posatului domn de La
Billardière e vacant, ginerele meu, domnul Baudoyer…”
— „B rbat merituos şi foarte evlavios”, sufl Gaudron.
197
 — Scrie, Baudoyer, strig moş Saillard, scrie fraza!
Baudoyer lu pana cu naivitate şi scrise, f r s roşeasc ,
propriul s u elogiu, aşa cum ar fi f cut, absolut la fel,
Nathan sau Canalis scriind recenzii despre propriile lor c r i.
— „Doamn contes …” în elegi, mam , f cu Saillard c tre
so ia lui, îmi închipui c tu eşti nevasta ministrului.
— M mai crezi şi proast ? Las’ c ghicesc eu, r spunse
ea.
— „Postul prea respectatului şi r posatului domn de La
Billardière e vacant; ginerele meu, domnul Baudoyer, om cu
merite des vârşite şi de o mare cucernicie…”
Dup ce se uit la domnul Gaudron, care st tea pe
gânduri, ad ug :
— „Ar fi fericit dac l-ar de ine.” Nu-i r u, nu-i aşa? Scurt,
dar spune totul!
— Stai, Saillard, nu vezi c domnul abate se gândeşte? îi
şopti so ia. Nu-l tulbura.
— …„Ar fi fericit dac dumneavoastr a i binevoi s v
gândi i la el, relu Gaudron, şi, dac i-a i spune dou vorbe
Excelen ei Sale, ve i face mare pl cere doamnei prin ese
moştenitoare, de care are fericirea s fie protejat.”
— Ah, domnule Gaudron, fraza asta pre uieşte cât un
chivot; acum nu-mi mai pare r u de cei patru mii opt sute de
franci… Ce zici, Baudoyer, c tu-l vei pl ti, b iatule, ai scris?
— Am s te pun s-o repe i şi s mi-o spui în fiecare
diminea şi sear , m micule, zise doamna Saillard. Da,
fraza e bine ticluit ! Ferice de dumneata, domnule Gaudron,
c eşti atât de înv at!
Iat ce înseamn s studiezi prin seminare, înve i cum s
vorbeşti cu Dumnezeu şi cu sfin ii lui.
— Şi e tot atât de bun, pe cât e de înv at, ad ug
Baudoyer, strângând mâinile preotului. Dumneata ai scris
articolul de aici? întreb el ar tând spre ziar.
— Nu, r spunse Gaudron. A fost f cut de secretarul
Eminen ei Sale, un tân r abate care mi-e foarte îndatorat şi
care se intereseaz de domnul Colleville; pe vremuri, i-am
198
pl tit între inerea la seminar.
— O fapt bun e totdeauna r spl tit ! rosti Baudoyer.

În vreme ce aceste patru persoane se aşezau în jurul mesei

ca s joace boston, Elisabeth şi unchiul Mitral ajungeau la
cafeneaua Thémis; pe drum ei discutar despre afacerea în
care iste imea Elisabethei îl f cu pe Mitral s vad cea mai
puternic pârghie prin care va for a mâna ministrului.
Unchiul Mitral, fost port rel, priceput în h r uieli, şiretlicuri
şi tertipuri judec toreşti, socotea onoarea familiei sale strâns
legat de triumful nepotului. Zgârcenia sa îl f cuse s se
intereseze de b netul lui Gigonnet şi ştia c toat moştenirea
asta revenea nepotului s u Baudoyer, aşa c râvnea pentru
acesta un grad potrivit cu averea Saillarzilor şi a lui
Gigonnet, h r zite tinerei Baudoyer. Unde n-ar putea ajunge
o fat al c rei venit se ridic la peste o sut de mii de livre! Îşi
însuşise, deci, ideile nepoatei sale, pe care le în elesese foarte
bine. De aceea şi gr bise plecarea lui Falleix, explicându-i c
nu trebuie s piard nicio clip . Apoi, în timpul cinei, se
gândise la întors tura cea mai bun pe care urma s-o dea
manevrei urzite de Elisabeth. Când ajunser la cafeneaua
Thémis, îi spuse nepoatei sale c el va putea pune la cale
totul, singur, cu Gigonnet, şi o l s s aştepte în tr sur ,
astfel ca ea s nu intervin decât la timpul şi locul potrivit.
Elisabeth z ri, m dosul geamurilor, cele dou chipuri, al lui
Gobseck şi al unchiului Bidault, care se profilau pe fondul
galben al pere ilor c ptuşi i cu lemn din aceast veche
cafenea şi care sem nau cu dou capete de camee, reci şi
nemişcate de parc ar fi fost gravate. Cei doi avari parizieni
erau înconjura i de alte câteva fe e b trâne pe care cam ta
de treizeci la sut p rea întip rit în zbârciturile circulare ce
porneau din jurul nasului şi le br zdau obrajii încremeni i ca
ghea a. La vederea lui Mitral, fizionomiile lor prinser a se
mişca, şi ochii le str lucir cu o aviditate de tigru.
— Ei, ei, iat -l pe taica Mitral, strig Chaboisseau.
B trânelul acesta d dea bani cu cam t celor ce se
199
îndeletniceau cu tip rirea c r ilor şi ziarelor.
— Pe legea mea, el în persoan ! r spunse un negustor de
hârtie, pe nume Métivier. E o maimu , b trân care se
pricepe la strâmb turi!
— Iar dumneata, un corb b trân care te pricepi la cadavre!
i-o întoarse Mitral.
— Aşa-i, rosti încruntatul Gobseck.
— Ce cau i aici, fiule? Ai venit s mi-l r peşti pe prietenul
Métivier? îl întreb Gigonnet, ar tând spre negustorul de
hârtie, care avea o mutr de portar b trân.
— Papa Gigonnet, nepo ica dumitale, Elisabeth, e afar , îi
şopti Mitral la ureche.
— Ce, s-a întâmplat vreo nenorocire? f cu Bidault.
Moşneagul îşi încre i sprâncenele şi lu un aer duios, ca al
unui c l u care se preg teşte s intre în func iune; cu toat
t ria lui roman , trebuie s fi fost mişcat, deoarece nasu-i,
atât de roşu de obicei, îşi pierdu pu in din culoare.
— Nenorocire ar fi, dac n-ai vrea s-o aju i pe fiica lui
Siaillard, o fat care î i împleteşte ciorapi de treizeci de ani!
zise Mitral.
— Dac are cu ce garanta, nu zic nu! r spunse Gigonnet.
Afl c Falleix şi-a vârât nasul şi aici. Falleix al dumitale şi-a
f cut fratele agent de burs şi învârteşte nişte afaceri mai
bune ca Brezac şi, m rog, cu ce? Cu deştept ciunea lui, nu?
Şi, apoi, nici Saillard nu-i un copil!
— Ştie s cânt reasc banii! interveni Chaboisseau.
Expresia asta, rostit între b trânii aceştia, ar fi f cut pe
un artist s se cutremure; to i d dur din cap.
— La urma urmei, ce m priveşte pe mine nenorocirea
rudelor mele, relu Bidault, zis Gigonnet. Principiul meu este
s nu m las legat la gard nici de prieteni, nici de rude,
fiindc nimeni nu piere decât din cauza sl biciunilor lui.
Adreseaz -te lui Gobseck, el e mai moale!
C m tarii aplaudar aceast doctrin printr-o mişcare a
capetelor lor metalice; cine i-ar fi v zut ar fi crezut c aude
scrâşnetul unei maşini neunse.
200
 — Ei, haide, Gigonnet, fii mai în eleg tor, zise
Chaboisseau, i-a împletit, doar, ciorapi timp de treizeci de
ani.
— Ah, asta e ceva! ad ug Gobseck.
— Sunte i între dumneavoastr , aşa c pot vorbi, zise
Mitral dup ce-şi roti ochii pe deasupra celor din jurul lui.
Am fost mânat încoace de o afacere straşnic …
— Dac -i straşnic , atunci de ce-ai mai venit la noi? îl
întrerupse Gigonnet, acru.
— Fiindc un anume tip, care a fost gentilom la Curte, un
b trân şuan… stai, cum îi spune?… La Billardière… a murit
chiar acum.
— Adev rat? f cu Gobseck.
— Şi nepotu-meu d chivoturi bisericilor! f cu Gigonnet.
— Nu-i prost s le dea pe degeaba, unchiule, le vinde,
r spunse Mitral cu mândrie. Acum e vorba s capete postul
domnului de La Billardière, şi, ca s -l ob in , e nevoie s
înh m…
— „S înh m”… se vede c ai fost port rel! zise Métivier
b tându-l prieteneşte pe um r. Îmi place!
— S înh m pe domnişorul Chardin des Lupeaulx în
gheara noastr , continu Mitral. Or, Elisabeth a g sit
mijlocul de a o putea face, şi el consta în…
— Elisabeth! exclam Gigonnet, întrerupându-l iar.
Dr gu a de ea, seam n cu bunic -su, cu bietul frate-miu!
Bidault n-avea seam n pe lume! Ah, dac l-a i fi v zut la
vânz rile de mobile vechi… ce pricepere, ce miros!… Ei, şi ce
vrea fata?
— Aşa, aşa, f cu Mitral, î i recunoşti repede neamurile,
taic Gigonnet. Fenomenul sta trebuie s -şi aib pricinile
lui.
— Tot copil ros ai r mas! zise Gobseck c tre Gigonnet.
— Ei bine, Gobseck şi Gigonnet, voi care m-a i înv at
atâtea, e cazul s v spun c ave i nevoie de des Lupeaulx;
nu uita i c l-a i jumulit cândva, aşa c feri i-v s nu-şi
cear fulgii înd r t, zise Mitral.
201
 — Putem s -i spunem? îl întreb Gobseck pe Gigonnet.
— Mitral e de-ai noştri, n-o s se lepede tocmai acum de
vechile-i deprinderi, r spunse Gigonnet. Uite ce, Mitral, şopti
el la urechea fostului port rel, noi trei am cump rat nişte
poli e trecute în lichidare.
— Ce-a i putea pierde? întreb Mitral.
— Nimic, r spunse Gobseck.
— Nu-s pe numele noastre, ad ug Gigonnet; îl avem ca
paravan pe Samanon.
— Ascult -m , Gigonnet. E frig şi nepo ica dumitale
aşteapt afar . Ai s m în elegi din dou vorbe. Trebuie s
trimite i, amândoi, f r dobând , dou sute cincizeci de mii
de franci lui Falleix, care în clipa asta bate drumul la treizeci
de leghe de Paris. Curierul trebuie s -i ias înainte.
— Numai s poat , zise Gobseck.
— Unde se duce? întreb Gigonnet.
— Se îndreapt spre admirabila moşie a lui des Lupeaulx,
continu Mitral. Cunoaşte bine inutul şi vrea s cumpere
pentru cei dou sute cincizeci de mii de franci p mânturile
bune din jurul cocioabei secretarului general, care oricând
vor face pre ul dat. Actele trebuiesc înregistrate în dou zile
(nu sc pa i din vedere asta!). Cu aceast mic sporire, moşia
lui des Lupeaulx va pl ti un impozit de o mie de franci.
Ergo133, des Lupeaulx va deveni elector în marele colegiu, va
putea fi ales, f cut conte şi tot ce-o mai vrea. Şi, şti i cine-i
deputatul care s-a dat la fund?…
Cei doi avari f cur un semn afirmativ din cap.
— Des Lupeaulx şi-ar t ia şi un picior, numai s ajung
deputat, continu Mitral. Dar dac el ar vrea s aib pe
numele lui contractele de ipotec pe care i le vom prezenta
noi, fireşte, prin împrumutul nostru, subrogându-ne134 în
drepturile vânz torilor… (Aha, v convine, nu?) interesul

ergo – lat., aşadar, prin urmare.

133

a subroga – (termen juridic) a înlocui pe cineva în vederea îndeplinirii

134

unor func ii sau exercit rii unor drepturi. (n.k.)

202
nostru e s ob inem mai întâi postul pentru Baudoyer; dup
aceea pute i face ce vre i cu des Lupeaulx! Falleix r mâne
acolo şi preg teşte atmosfera electoral , aşa c , datorit lui
Falleix, o s -l ave i în mân pe des Lupeaulx în tot timpul
alegerilor… şi e vorba de nişte alegeri cantonale, unde
prietenii lui Falleix formeaz majoritatea. Iar Falleix e un om
de isprav , nu-i aşa, taic Gigonnet?
— Mai ales c e amestecat şi Mitral, interveni Métivier.
Socoteala nu-i rea.
— S-a f cut, zise Gigonnet. Nu-i aşa, Gobseck? Falleix va
semna nişte contrapoli e şi va face ipoteca pe numele lui, iar
noi ne vom duce s st m de vorb cu des Lupeaulx la timpul
potrivit.
— Numai s nu fim traşi pe sfoar ! zise Gobseck
— Ah, moşule, f cu Mitral, aş vrea s ştiu cine ar putea fi
ho ul?
— Eh, nu putem fi traşi pe sfoar decât de noi înşine,
r spunse Gigonnet. Noi am socotit c facem bine cump rând
poli ele tuturor creditorilor lui des Lupeaulx cu un
sc z mânt de şaizeci la sut .
— Ve i pune ipotec pe moşia lui şi pe urm îl ve i duce de
nas cu dobânzile! r spunse Mitral.
— Nu-i r u, zise Gobseck.
Dup ce schimb o privire plin de subîn eles cu Gobseck,
Bidault, zis Gigonnet, ieşi în fa a cafenelei.
— Elisabeth, d -i înainte! îi spuse el nepoatei sale. Omul
t u e în mâna noastr , dar ai grij de am nunte. Ai început-o
bine, şmechero, nu te l sa, unchiul t u te admir !… Şi îi
b tu palma cu voioşie. Acum, continu Mitral, Métivier şi
Chaboisseau ar putea s ne dea o mân de ajutor, ducându-
se chiar ast -sear la redac ia unui jurnal al opozi iei ca s
prind mingea din zbor şi s sprijine articolul
guvernamental. Întoarce-te singur acas , mititico, nu vreau
s -i scap din mân pe aceşti doi corbi de mare.
Şi intr iar în cafenea.
— Mâine, fondurile vor porni spre destina ia lor, înso ite de
203
un cuvânt c tre casierul general. Pentru o sut de mii de
taleri vom scoate de la „prietenii noştri” toate poli ele sale, îi
spuse Gigonnet lui Mitral când port relul veni s stea de
vorb cu c m tarul.

A doua zi, numeroşii abona i ai unui jurnal liberal citir la

rubrica Nout i pariziene un articol înseriat prin autoritatea
lui Chaboisseau şi Métivier, ac ionari la dou jurnale,
c m tari în sectorul libr riei, tipografiei şi papet riei, şi
c rora niciun redactor nu le putea refuza nimic.
Iat articolul:

„Ieri, un jurnal guvernamental ar ta ca succesor sigur al

baronului de La Billardière pe domnul Baudoyer, unul dintre
cet enii cei mai recomandabili ai unui cartier foarte populat,
unde binefacerile sale sunt tot atât de cunoscute ca şi
Cuvioşia Sa, de care face mult caz foaia guvernamental ; ea
ar fi putut îns pomeni şi despre meritele sale! Nu cumva,
l udând str vechea origine burghez a domnului Baudoyer,
care este, desigur, o noble e ca oricare alta, a l sat s se
cread c aceasta ar fi o cauz a eventualei excluderi a
candidatului s u? Inutil perfidie! Conform obiceiului ei,
nobila doamn îl dezmiard pe cel pe oare-l ucide. A-l numi
pe domnul Baudoyer înseamn a recunoaşte virtu ile şi
meritele claselor mijlocii, ai c ror ap r tori noi vom fi
totdeauna, cu toate c suntem nevoi i s ne declar m adesea
învinşi. Aceast numire ar fi un act de dreptate şi de
în elepciune politic , pe oare ministerul nu şi-l va îng dui.
Foaia religioas a dat dovad , de ast dat , de mai mult
inteligent decât patronii ei; şi va fi mustrat , f r îndoial .”

A doua zi diminea a, vineri, zi de primire la doamna

Rabourdin, pe care des Lupeaulx o l sase, la miezul nop ii,
str lucind de frumuse e, pe treptele Teatrului des Bouffons,
dând bra ul doamnei de Camps (doamna Firmiani se
m ritase), pişicherul curtezan se deştept cu gândurile de
204
r zbunare potolite sau mai bine zis r corite: era îmb tat de
ultima privire schimbat cu doamna Rabourdin.
„Mi-l voi apropia pe Rabourdin, iertându-l deocamdat , dar
îmi voi scoate pârleala mai târziu; pân una-alta, dac el n-o
s capete postul, va trebui s renun Ia o femeie care ar
putea deveni unul dintre cele mai pre ioase instrumente
pentru o înalt carier politic ; ea pricepe orice, nu se d
înd r t din fata nici unei idei şi apoi, f r ea, eu n-aş avea
cum s cunosc, înaintea ministrului, planul noii
administra ii conceput de Rabourdin! Aşadar, iubite des
Lupeaulx, trebuie s faci totul pentru Célestine a ta. N-ai
decât s te strâmbi, doamn contes , o vei invita pe doamna
Rabourdin la prima dumitale serat intim .”
Des Lupeaulx era unul dintre oamenii aceia care, spre a-şi
satisface o pasiune, ştiu s -şi ascund bine r zbunarea într-
un col al inimii. Aşa c hot rârea lui fu luat : se decise s
sus in numirea lui Rabourdin.
— Î i voi dovedi, şefule drag , c merit un post bun în
temni a dumitale diplomatic , vorbi singur, aşezându-se la
biroul din cabinetul s u şi desf când jurnalele.
Ştia foarte bine, înc de ieri de la ora cinci, ceea ce va
con ine foaia guvernamental , încât lectura ei nu putea decât
s -l amuze; totuşi o deschise spre a-şi arunca ochii asupra
articolului despre de La Billardière, gândindu-se la
încurc tura în care-l pusese du Bruel când acesta îi
prezentase redactarea glumea a lui Bixiou. Nu-şi putu
re ine râsul recitind biografia fostului conte de Fontaine,
mort cu câteva luni mai înainte, şi pe care o reprodusese pe
seama lui de La Billardière, când, deodat , privirea îi fu izbit
de numele lui Biaudoyer. Citi cu furie pârdalnicul articol care
angaja ministerul. Sun imediat şi d du ordin s vin
Dutocq, spre a-l trimite la gazet . Dar nu mic îi fu mirarea
când citi r spunsul opozi iei, c ci, din întâmplare, în mân îi
c zu imediat dup aceea foaia liberal ! Lucrurile deveneau
serioase. Cunoştea partida, şi intrusul care-i încurca
socotelile p rea a fi un şarlatan foarte dibaci, care se folosea
205
cu o mare iste ime de dou gazete rivale şi care începuse
lupta în aceeaşi sear , ghicind gândurile ministrului! Crezu a
recunoaşte stilul unui gazetar liberal pe care-l întâlnea
adesea şi se hot rî s -l descoase în cursul serii, la Oper .
Dutocq intr în birou.
— Citeşte, îi zise des Lupeaulx întinzându-i cele dou
jurnale şi continuând s parcurg celelalte foi spre a vedea
dac Baudoyer nu mai tr sese şi alte sfori. S -mi afli cine a
îndr znit s -şi bat joc de minister în felul acesta.
— În niciun caz nu poate fi domnul Baudoyer, r spunse
Dutocq; el n-a plecat ieri deloc de la birou. Nu e nevoie s m
mai duc la gazet . Ieri, pe când d deam articolul
dumneavoastr , l-am v zut pe un abate care venise acolo cu
o scrisoare din partea Marii Duhovnicii135, scrisoare în fa a
c reia v-a i fi înclinat chiar şi dumneavoastr .
— Dutocq, ştiu c îl ur şti pe Rabourdin, dar n-ai
dreptate, fiindc el s-a opus de dou ori la destituirea
dumitale. De fapt, nu suntem niciodat st pâni pe
sentimentele noastre şi adesea se întâmpl s duşm nim
tocmai pe cei care ne fac bine. Vreau s ştii doar atât c ,
dac î i vei îng dui cea mai mic tr dare fa de Rabourdin
înainte de a- i fi dat eu dezlegare, va fi în dauna dumitale,
c ci în cazul acesta po i s m consideri şi pe mine un
duşman al dumitale. Cât despre gazeta amicului meu, Marea
Duhovnicie n-are decât s -şi ia asupr -şi num rul abona ilor
noştri, dac ine cu orice chip. Suntem la sfârşitul anului,
problema abonamentului va fi discutat în curând, şi-o s
vedem noi! Iar cât priveşte postul lui de La Billardière, nu-i
decât o cale de a pune cap t acestei chestiuni, anume: s

135Marea Duhovnicie – institu ie administrativ-religioas , al c rei

personal se ocupa cu distribu ia pomenilor regale; în regimul feudal „le
grand aumônier” dispunea de anumite drepturi de numiri, amnistieri etc.;
institu ia a fost suprimat în 1790, restabilit de Napoleon şi desfiin at
din nou în 1830; n-a mai func ionat apoi decât sub Napoleon al III-lea; în
1829, „le grand aumônier” era cardinalul prin de Croy, iar „le premier
aumônier” era contele Frayssinous.
206
facem numirea chiar ast zi.

— Domnilor, strig Dutocq întorcându-se în birou şi

adresându-se colegilor s i, nu ştiu dac Bixiou are darul de a
prezice viitorul, dar, dac n-a i citit înc ziarul
guvernamental, v invit s studia i articolul despre Baudoyer
publicat acolo; dup aceea, întrucât Fleury are foaia opozi iei,
pute i vedea în ea replica. F r discu ie, domnul Rabourdin
are foarte multe merite, dar un om care, în timpul nostru,
face bisericilor danii în chivoturi de şase mii de franci, pe
legea mea, are şi el merite!

Bixiou
(intrând)

Ce zice i de „Scrisoarea întâi c tre Corintieni”136, publicat

în gazeta bisericeasc , şi de „Epistola c tre miniştri”, din
gazeta liberal ?… Du Bruel, ce face domnul Rabourdin?

Du Bruel
(venind la ei)

Nu ştiu. (Îl ia pe Bixiou în biroul s u şi-i vorbeşte încet.)

Iubitule, genul dumitale de a da ajutor oamenilor se
aseam n cu al c l ului, care î i leag picioarele ca s - i taie
mai uşor gâtul. M-ai f cut s primesc de la des Lupeaulx o
s puneal pe care prostia mea a meritat-o. Articolul despre
de La Billardière a fost caraghios. N-am s uit c mi-ai f cut-
o! Prima fraza p rea s spun regelui: „E timpul s cr pi”.
Fraza despre Quiberon d dea a se în elege limpede c regele
e un… În fine, totul e o batjocur .

136prima c tre corintieni – prima din cele dou epistole adresate de

apostolul Pavel corintienilor (Noul Testament), epistol în care le d
sfaturi practice şi le face mustr ri.
207
 Bixiou
(izbucnind în râs)

Poftim, te-ai sup rat! Aşadar nu putem s mai glumim?

Du Bruel

S glumim! Când vei cere s fii numit subşef, o s i se

r spund cu glume, iubitule.

Bixiou
(pe un ton amenin tor)

Ne-am sup rat?

Du Bruel

Da.

Bixiou
(scurt)

Regret, cu atât mai r u pentru dumneata.

Du Bruel
(pe gânduri)

Dumneata ai ierta aşa ceva?

Bixiou
(cu dezmierdare)

Unui prieten, cred c da! (Se aude glasul lui Fleury.) Auzi-l
pe Fleury care-l beşteleşte pe Baudoyer. Ei, ce zici, nu-i aşa
c totul a fost bine ticluit? Baudoyer va ob ine postul.
208
(Confiden ial.) La urma urmei, cu atât mai bine. Du Bruel,
gândeşte-te la ceea ce-o s urmeze. Rabourdin ar fi un laş
dac iar r mâne ca subaltern al lui Baudoyer, el îşi va da
demisia, fi astfel se vor face dou locuri libere. Dumneata vei
fi numit şef de sec ie şi m vei lua şi pe mine ca subşef. O s
facem vodeviluri împreun , iar la birou eu o s iau asupr -mi
şi lucr rile dumitale.

Du Bruel
(zâmbind)

Aşa-i, la asta nu m gândisem. Bietul Rabourdin! Situa ia

lui o s m întristeze, totuşi.

Bixiou

Aha, l-ai îndr git? (Schimbând tonul.) Ei bine, eu unul nu-l

plâng. Oricum, e bogat. Nevast -sa d serate, dar pe mine nu
m invit , eu care m duc peste tot! Ei, haide, dragul meu du
Bruel, la revedere, şi f r pic ! (Str bate biroul celorlal i şi se
îndreapt spre ieşire.) La revedere, domnii mei. Nu v-am spus
eu înc de ieri c un om virtuos şi plin de merite n-ajunge
nic ieri, chiar dac are o so ie frumoas ?

Fleury

În schimb, dumneata te-ai procopsit!

Bixiou

N-ai greşit, Cincinatus! O s -mi da i o mas la Rocher de

Cancale.

Poiret

209
 Eu niciodat nu ştiu ce vrea s spun dom’ Bixiou.

Phellion
(cu un aer elegiac)

Domnul Rabourdin citeşte atât de rar jurnalele, c n-ar fi

r u s i le ducem noi, cei de aici, lipsindu-ne de ele pentru
un moment. (Fleury îi d gazeta sa, Vimeux pe cea a biroului,
el le ia şi iese.)

În aceleaşi clipe, des Lupeaulx, care cobora ca s ia

dejunul cu ministrul, se întreba dac , înainte de a folosi
floarea aleas a şireteniei sale fa de so , nu-i mai prudent
s sondeze inima so iei, spre a şti dac va fi r spl tit pentru
devotamentul s u. Îşi pip ia buc ica de inim pe care o
avea, când, pe scar , se întâlni cu avocatul lui, care-l
întâmpin zâmbindu-i cu familiaritatea oamenilor ce se ştiu
indispensabili:
— Îmi îng dui i dou vorbe, Excelen ?
— Ce-i, drag Desroches? f cu omul politic. Ce s-a mai
întâmplat? Domnii aceia se sup r , dar nu ştiu s procedeze
ca mine: s aştepte!
— Am alergat s v previn c toate poli ele dumneavoastr
sunt în mâinile jupânilor Gobseck şi Gigonnet, pe numele
unui oarecare Samanon.
— Tocmai ei, care au câştigat prin mine sume imense?
— Asculta i-m , îi şopti avocatul la ureche, Gigonnet se
numeşte Bidault şi e unchiul lui Saillard, casierul
dumneavoastr , iar Saillard e socrul unui oarecare
Baudoyer, care se crede îndrept it s capete postul vacant
din ministerul dumneavoastr . N-am f cut bine c v-am
prevenit?
— Mul umesc, f cu des Lupeaulx, salutându-l pe avocat
cu un aer distins.
— Cu o semn tur , ve i avea chitan a, ad ug Desroches,
retr gându-se.
210
 „Iat ce de sacrificii! îşi spuse des Lupeaulx. E cu
neputin s -i vorbesc despre toate acestea unei femei, zâmbi
el. Célestine face, oare, cât chitan a tuturor datoriilor mele?
Am s m duc s-o v d chiar în diminea a asta.”
Astfel, frumoasa doamn Rabourdin avea s fie, peste
câteva ore, arbitrul destinului so ului ei, f r ca nicio putere
s-o poat preveni despre importan a r spunsurilor sale, f r
ca niciun semnal s-o anun e din vreme pentru a-şi potrivi
îmbr c mintea şi glasul. Din nefericire, ea era sigur de
izbând ; nu ştia c Rabourdin e amenin at din toate p r ile
de s p turile tainice ale sobolilor.
— Excelen , zise des Lupeaulx intrând în micul salon
unde se lua dejunul, a i citit articolul despre Baudoyer?
— Pentru numele lui Dumnezeu, dragul meu, r spunse
ministrul, s l s m, m car acum, numirile. Destul mi s-a
împuiat capul, ieri, cu chivotul acela. Spre a-l salva pe
Rabourdin, va fi nevoie s supunem înaintarea lui Consiliului
de Miniştri, dac vreau s nu mi se for eze mâna. M-am
s turat pân -n gât de toate astea. Spre a-l p stra pe
Rabourdin, trebuie s -l avans m pe un anume Colleville…
— Vre i s -mi l sa i mie conducerea acestui vodevil şi
dumneavoastr s nu v mai amesteca i? Am s v
înveselesc în fiecare diminea cu povestirea partidei de şah
pe oare o voi sus ine împotriva Marii Duhovnicii, zise des
Lupeaulx.
— Prea bine, îi spuse ministrul, în elege-te cu şeful
personalului. Afl c nimic nu poate atinge mai mult
sensibilitatea regelui ca motivele cuprinse în gazeta opozi iei.
Poftim de condu un minister cu oameni ca Baudoyer!
— Un n t r u smerit, ad ug des Lupeaulx; pe deasupra,
e tot atât de incapabil ca şi…
— Ca şi de La Billardière, complet ministrul.
— De La Billardière avea cel pu in distinc ia unui gentilom
al Cur ii, relu des Lupeaulx. Doamn , rosti el, adresându-se
contesei, acum e necesar ca doamna Rabourdin s fie
invitat la viitoarea dumneavoastr serat intim ; in s
211
subliniez c e prieten cu doamna de Camps, au fost asear
împreun la Théâtre des Italiens, şi c am cunoscut-o în
salonul familiei Firmiani. De altfel, v ve i convinge singur
c e o persoan care nu poate compromite un salon.
— Invit-o, draga mea, pe doamna Rabourdin, şi s vorbim
de altceva, zise ministrul.
„Célestine mi-a c zut în ghear !” îşi spuse des Lupeaulx,
urcându-se din nou în biroul lui spre a-şi pune un costum de
diminea .

C sniciile pariziene sunt sfâşiate de dorin a de a ine pasul

cu luxul care le înconjoar din toate p r ile, de aceea pu ine
au în elepciunea de a-şi echilibra situa ia dinafar cu
bugetul din untru. Dar poate c viciul acesta face parte din
acel patriotism francez care are drept scop s p streze
suprema ia Fran ei în materie de inut . Fran a domin
Europa prin costum, aici fiecare om simte nevoia de a de ine
un sceptru comercial care face din mod , în Fran a, ceea ce
este marina în Anglia. Aceast patriotic patim care te
sileşte s jertfeşti totul aparen ei, cum spunea d’Aubigné în
timpul lui Henric al IV-lea, este pricina tainicei şi nesfârşitei
trude ce ocup întreaga diminea a pariziencelor, atunci
când ele vor, aşa cum voia doamna Rabourdin, s duc o
via pe picior mare cu dou sprezece mii de livre, în timp ce
multor bog taşe nu le ajung pentru asta nici treizeci de mii.
Astfel, în fiecare vineri, zi de primire, doamna Rabourdin
ajuta fetei din cas s strâng prin od i, c ci buc t reasa se
ducea dis-de-diminea la pia , iar feciorul cur a
argint ria, netezea şervetele, ştergea cristalele. Dac , dintr-o
distrac ie a port resei, cineva neprevenit ar fi urcat pe la ora
unsprezece sau dou sprezece la doamna Rabourdin, ar fi
g sit-o, în mijlocul unei dezordini lipsite de pitoresc, într-un
capot de cas , cu nişte papuci vechi în picioare,
nepiept nat , aranjând ea îns şi l mpile, aşezând glastrele
sau preg tindu-şi la repezeal un dejun pu in poetic.
Vizitatorul, c ruia tainele vie ii pariziene i-ar fi r mas
212
necunoscute pân atunci, s-ar înv a desigur minte şi n-ar
mai c lca niciodat în culisele unui teatru; ar tându-l de
îndat ca pe un om în stare de cele mai mari mârş vii,
femeia, surprins în intimitatea ei de diminea , ar bate toba
despre neghiobia şi indiscre ia lui pân l-ar distruge cu totul.
Parizianca, atât de îng duitoare fat de o curiozitate oare-i
face pl cere, este neîndur toare cu una care loveşte în
prestigiul ei. De aceea, o asemenea înc lcare de domiciliu nu
este, cum spune politia corec ional , un atac la pudoare, ci
un furt prin spargere, şi anume furtul a ceea ce e mai de
pre , creditul! O femeie se las de bun voie s fie v zut
îmbr cat sumar, sau cu p rul despletit; dac are un p r
natural, ea câştig chiar; dar pentru nimic în lume nu vrea
s fie v zut dereticând prin cas , c ci atunci îşi pierde
aparen a. Doamna Rabourdin era în febra preg tirilor zilei
sale de primire, se afla în mijlocul proviziilor pescuite de
buc t reas în oceanul Halelor, în momentul când domnul
des Lupeaulx ajunse pe neaşteptate la dânsa. Fireşte,
secretarul general era ultimul om la care frumoasa
Rabourdin se gândea c ar putea s-o viziteze în clipa aceea.
De aceea auzind paşi pe palier, ea exclam : „Vai, a şi venit
coaforul!” Exclama ie la fel de pu in pl cut pentru des
Lupeaulx, pe cât de pu in pl cut fu pentru Célestine
apari ia lui. Ea fugi şi se ascunse în dormitor, unde domnea
o cumplit harababur de mobile, ce nu se cuvine s fie
v zute, şi de lucruri dintre cele mai eterogene în materie de
elegant , un adev rat carnaval domestic. Dar neobr zatul
des Lupeaulx se lu dup frumoasa însp imântat , într-atât
de nostim îi p ru în goliciunea ei. E greu de spus ce anume
din înf işarea ei putea s -i ademeneasc mai mult privirea!
Carna ia, care i se z rea printr-o deschiz tur a c m şu ei,
p rea de o mie de ori mai ispititoare decât atunci când e
strâns cu gra ie între linia circular imprimat pe piele de
corsetul de catifea şi între rotunjimile suave ale celui mai
frumos gât de leb d pe care un îndr gostit îl va fi s rutat
vreodat înainte de bal. Când privirea i se opreşte asupra
213
unei femei dichisite, care las s se vad un decolteu
splendid, î i vine s crezi c ai în fa un desert ce
încoroneaz un minunat osp . Dar când se strecoar printre
stofa bo it din pricina dormitului, ea întâlneşte unghere
a â toare şi se îmbat de pl cere, ca şi cum ai muşca dintr-
un m r rumenit furat din ramura unui pom.
— Aşteapt ! Aşteapt acolo! strig frumoasa parizianc ,
z vorind uşa în dosul c reia se ascundea dezordinea sa.
O sun pe Thérèse, fata din cas , pe buc t reas , pe
fecior, le ceru repede un şal, poruncind ca decorul s se
schimbe ca la o lovitur de gong a maşinistului de la Oper .
Într-adev r, lovitura de gong nu întârzie. Cât ai bate din
palme – un adev rat fenomen! — camera c p t o înf işare
matinal foarte îmbietoare, armonizat cu o g teal înfiripat
la iu eal , spre cea mai mare glorie a acestei femei, f r
t gad maestr în aşa ceva.
— Dumneata! se mir ea. La ora asta! Ce s-a întâmplat?
— Lucrul cel mai grav din lume, r spunse des Lupeaulx. E
nevoie ca ast zi s ne în elegem definitiv.
Célestine privi în ochelarii b rbatului din fa a ei şi în elese
totul.
— Viciul meu principal, r spunse ea, este de a fi peste
m sur de capricioas , aşa c nu amestec sim mintele mele
proprii cu politica. S vorbim despre politic ; de afaceri vom
vedea dup aceea. De altminteri, asta nu-i o fantezie, e o
consecin a gustului meu artistic, care m opreşte de a
pune culorile la întâmplare, de a îmbina lucruri ce nu se
potrivesc, şi care îmi dicteaz s m feresc de disonante. Noi,
femeile, avem şi noi politica noastr !
Timbrul vocii ei, gesturile elegante produser îndat efectul
dorit şi transformar brutalitatea secretarului general într-o
curtenire sentimental : ea îl întoarse din nou la rolul lui de
îndr gostit. O femeie frumoas şi priceput ştie s creeze în
jurul ei o atmosfer în care nervii se destind, sentimentele se
îmblânzesc!
— Dumneata habar n-ai de ceea ce se petrece, începu din
214
nou, pe neaşteptate, des Lupeaulx, care voia s par brutal.
Citeşte.
Şi îi întinse gra ioasei doamne Rabourdin cele dou gazete,
în care încadrase fiecare articol în câte un chenar roşu. Pe
când citea, şalul Célestinei se desprinse f r ca ea s -şi dea
seama, sau poate chiar cu voin a ei, de altfel foarte bine
jucat . La o vârst când n vala gândurilor e dictat de
repeziciunea lor, des Lupeaulx nu-şi mai putu p stra sângele
rece, dup cum nici Celestine nu şi-l mai p stra pe al ei.
— Vai, dar e îngrozitor! exclam ea. Cine e acest
Baudoyer?
— Un tont, r spunse el, dar – îl vezi?! — se închin la
moaşte şi o s -şi ating scopul, ajutat de-o mân dibace care
trage sforile.
Amintirea datoriilor b neşti trecu deodat prin fa a ochilor
doamnei Rabourdin şi o orbi, ca şi cum ar fi z rit dou
fulgere izbucnite unul dup altul; urechile începur s -i iuie
cu putere din pricina sângelui care-i b tea în artere; r mase
ca n ucit , cu privirea în epenit pe o ag toare de haine,
dar f r s-o vad .
— Dumneata n-o s ne p r seşti înc , nu-i aşa? îi spuse
lui des Lupeaulx, mângâindu-l cu privirea, ca şi cum ar fi
vrut s -l p streze lâng ea.
— Depinde, rosti el, r spunzând acestei ocheade printr-o
privire p trunz toare care o f cu pe s rmana femeie s
roşeasc .
— Dac umbli dup arvun , ai s scapi din mân pre ul,
zise ea, râzând. Te credeam mai m rinimos decât eşti în
realitate. În schimb, dumneata m soco i pe mine mic la
suflet şi calculat .
— Nu m-ai în eles, continu el cu un aer subtil. Voiam s
spun c n-aş putea s ajut un om care unelteşte împotriva
mea, ca Nechibzuitul contra lui Mascarille137.

137Nechibzuitul contra lui Mascarille – în comedia lui Molière, „L’étourdi”

(Nechibzuitul), tân rul Lélie, în favoarea c ruia iste ul valet Mascarille
215
 — Ce însemneaz aceste cuvinte?
— Asta î i va dovedi cât sunt de m rinimos.
Şi-i d du doamnei Rabourdin documentul furat de Dutocq,
ar tându-i pasajul unde b rbatul ei îl analizase atât de
am nun it.
— Citeşte!
Célestine recunoscu scrisul, citi şi p li sub aceast
lovitur de m ciuc .
— În acest document e vorba despre toate serviciile
publice, ad ug des Lupeaulx.
— Din fericire, îng im ea, numai dumneata de ii aceast
lucrare, pe care eu nu mi-o pot explica.
— Cel care a furat-o nu-i atât de prost ca s nu-şi fi f cut
o copie; e prea mincinos pentru a o m rturisi şi prea priceput
în meseria lui pentru a o restitui, aşa c n-am încercat nici
m car s -i vorbesc despre asta.
— Cine-i acela?
— Impiegatul dumneavoastr principal.
— Dutocq! Totdeauna i se r spunde cu r u la o fapt
bun … Dar sta-i un câine care n-aşteapt decât un os,
ad ug ea.
— Ştii ce vor s -mi preg teasc , mie, un biet secretar
general?
— Ce?
— Am o datorie de vreo treizeci şi câteva miişoare de
franci. O s - i faci o p rere proast despre mine aflând c
datorez numai atât; dar, m rog, în privin a asta sunt într-
adev r mic! Ei bine, unchiul lui Baudoyer a cump rat toate
poli ele mele şi, f r îndoial , se preg teşte s -mi înapoieze
titlurile.
— Dar asta-i ceva infernal.

urzeşte tot felul de planuri pentru a-l apropia de iubita lui, r stoarn
aceste planuri prin interven iile lui necugetate. „L’étourdi”, reprezentat în
1658, a fost unul dintre cele mai mari succese teatrale din secolul al
XVII-lea.
216
 — Dimpotriv , e ceva monarhic şi creştinesc, întrucât în
afacerea asta şi-a vârât nasul şi Marea Duhovnicie…
— Şi ce-ai de gând s faci?
— Dumneata ce-mi porunceşti s fac? rosti el cu o mare
gra ie, întinzându-i mâna.
Celestine nu-l mai g si nici urât, nici b trân, nici n cl it
de pudr , nici secretar general, şi nici m car mârşav, totuşi
nu-i d du mâna: seara, în salonul ei, l-ar îi l sat s -i prind
mâna de o sut de ori, dar diminea a, fiind singur cu el,
gestul acesta ar fi însemnat o f g duin aproape pozitiv ,
care ar fi putut s duc departe.
— Şi se mai spune c oamenii politici n-au inim ! exclam
ea, voind s îndulceasc asprimea refuzului prin gra ia
vorbelor. Iat ceea ce m-ar fi îngrozit! ad ug apoi cu aerul
cel mai nevinovat din lume.
— E o calomnie, r spunse des Lupeaulx. Unul dintre cei
mai statornici diploma i, care se afl la putere de când a
deschis ochii pe lume, s-a c s torit de curând cu fiica unei
actri e, pe care a introdus-o în palatul cel mai închis chiar şi
pentru nobilime.
— Şi-o s ne aju i?
— Lucrez la înaint ri. Dar nu vreau s fiu înşelat!
Célestine îi întinse mâna ca s i-o s rute şi-i atinse
obrazul cu r suflarea sa.
— Eşti al meu, zise ea.
Des Lupeaulx fu încântat de aceste cuvinte. (Seara, la
Oper , înfumuratul povesti precum urmeaz : „O femeie,
nevoind s -i spun unui b rbat c e a lui, m rturisire pe
care o femeie bine n-o face niciodat , i-a spus: «Eşti al meu!»
Cum g seşti întors tura?”)
— Atunci fii aliata mea, relu el. So ul dumitale i-a vorbit
ministrului despre un proiect administrativ din oare face
parte documentul în care eu sunt încondeiat atât de bine;
caut de-l afl şi spune-mi, disear , ce con ine.
— S-a f cut! r spunse ea, f r s vad ce mare importan
putea s aib faptul c des Lupeaulx venise la ea atât de
217
diminea .
— Doamn , a sosit coaforul, anun fata din cas .
„S-a l sat aşteptat, nu ştiu ce-aş fi f cut dac ar fi
întârziat şi mai mult!” gândi Célestine.
— Nici nu b nuieşti pân unde merge devotamentul meu,
îi spuse des Lupeaulx, ridicându-se. Vei fi invitat la prima
serat particular a so iei ministrului…
— Ah, eşti un înger, r spunse Célestine. Acum îmi dau
seama de dragostea dumitale: m iubeşti într-un chip
în eleg tor.
— Disear , copil drag , relu el, m voi duce la Oper s
aflu numele jurnaliştilor care conspir pentru Baudoyer şi-o
s ne încruciş m spadele cu ei.
— Prea bine, dar vei veni s cinezi aici, nu-i aşa? Am
c utat şi am procurat lucrurile care ştiu c - i plac.
„Toate astea seam n , oricum, atât de mult a iubire, încât
e pl cut s te laşi am git o bucat de timp! îşi spuse des
Lupeaulx pe când cobora sc rile. Dar, dac -şi bate cumva joc
de mine, am s prind de veste la vreme: înainte de semnarea
numirii o s -i preg tesc cea mai şireat curs , spre a-i citi în
inim . Pisicu elor, v cunoaştem noi, c ci, pân la urm ,
femeile nu sunt altceva decât semenele noastre! S ai de-a
face cu o femeie de dou zeci şi opt de ani, care e virtuoas şi
care st aici, în strada Duphot, iat o fericire rar ce merit
într-adev r osteneala de a fi cultivat .”
Şi fluturaşul ce candida la deput ie s rea câte dou trepte
dintr-odat .
„Doamne, omul sta f r ochelari şi pudrat trebuie s fie
tare caraghios în halat, îşi spunea Célestine, dar are cangea
la spate şi m trage exact acolo unde vreau s ajung: la
ministru. Şi-a jucat bine rolul în comedia mea.”

Când, la orele cinci, Rabourdin se întoarse acas pentru a

se g ti de sear , so ia sa veni în camera lui, în timp ce el se
îmbr ca, şi-i ar t documentul acela de care bietul om avea
s se loveasc pretutindeni, ca de papucul dintr-o povestire
218
din O mie şi una de nop i.
— Cine i l-a dat? o întreb Rabourdin înm rmurit.
— Domnul des Lupeaulx.
— A fost aici?! exclam el aruncând so iei sale o privire
care ar fi f cut desigur s înghe e pe o femeie vinovat , dar
care acum întâlni o frunte nemişcat şi nişte ochi ş galnici.
— Şi o s vin şi la cin ! r spunse ea. De ce pari atât de
speriat?
— Draga mea, zise Rabourdin, des Lupeaulx e omul pe
care eu l-am jignit mortal, şi oameni ca el nu iart nimic; cu
toate astea, el m îndr geşte! Crezi c nu-mi dau seama
pentru ce?
— Omul sta, relu ea, mi se pare înzestrat cu mult gust,
astfel c nu-l pot vorbi de r u. Şi, pe urm , nu v d nimic mai
m gulitor pentru o femeie decât a şti s trezeasc un
sim mânt amor it. Dup …
— Destul cu glumele, Célestine! Cru pe un biet om
nenorocit. Nu-i mai pot vorbi ministrului şi e în joc onoarea
mea de so .
— Dumnezeule, nu! Lui Dutocq i se va f g dui un post, iar
tu vei fi numit şef de diviziune.
— Te în eleg, draga mea, zise Rabourdin; numai c jocul
pe care-l faci tu e la fel de dezonorant ca şi când la mijloc ar
fi într-adev r ceva. Minciuna e minciun , iar o femeie
cinstit …
— Las -m atunci s m folosesc de aceleaşi arme
întrebuin ate împotriva noastr .
— Célestine, omul sta, cu cât se va vedea prins mai
prosteşte în capcan , cu atât se va r zbuna mai cumplit pe
mine.
— Şi dac îl înfrâng?
Rabourdin se uit uimit la so ia lui.
— Nu m gândesc decât la înaintarea ta, şi e timpul s-o
ob ii, dragul meu! continu Célestine. Numai c tu iei ogarul
drept vânat, ad ug ea dup o pauz . În câteva zile, des
Lupeaulx îşi va fi îndeplinit pe de-a-ntregul misiunea. În timp
219
ce tu te zba i s -i vorbeşti ministrului, şi chiar înainte de a
izbuti s -l vezi, eu îi voi spune totul. Te-ai muncit şi-ai
asudat atâta ca s f ureşti un proiect pe care-l ascundeai de
mine; so ia ta va face îns mai mult în trei luni decât ai f cut
tu în şase ani. Povesteşte-mi şi mie în ce const sistemul t u!
Rabourdin, preg tindu-se s -şi rad barba şi dup ce
ob inu din partea so iei lui f g duin a de a nu spune
nim nui nicio vorb în leg tur cu lucrarea sa, prevenind-o
c a-i dest inui o, singur idee lui des Lupeaulx însemna a
l sa oala cu smântân la botul pisicii, începu s -i vorbeasc
despre proiect.
— Cum de nu mi-ai pomenit niciodat despre asta,
Rabourdin? zise Célestine, t ind vorba so ului ei dup a
cincea fraz . Ai fi fost scutit de atâta trud zadarnic . În eleg
s fii orbit de o idee o clip ; dar s fii timp de şase sau şapte
ani, iat ceea ce nu mai pricep deloc. Aşadar, vrei s reduci
bugetul… ah, ce concep ie banal şi burghez ! Dar ar trebui,
dimpotriv , s ajungem la un buget de dou miliarde, Fran a
ar fi atunci de dou ori mai puternic . Un sistem nou, cu
adev rat, ar fi s pui totul în mişcare prin împrumuturi, aşa
cum sus ine domnul de Nucingen. Vistieria cea mai
s r c cioas e aceea care-i plin de bani f r întrebuin are.
Datoria unui ministru de Finan e este s arunce banii pe
fereastr , ei se vor întoarce la el prin pivni e, iar tu vrei s -l
faci s tin comorile îngropate! Num rul slujbaşilor ar trebui
m rit, iar nu redus. În loc s pl teşti rente, ar trebui s
înmul eşti rentierii. Dac Bourbonii vor s domneasc în
pace, ei trebuie s ridice rentieri pân şi în cele mai mici
târguşoare, şi mai ales s nu îng duie str inilor s încaseze
dobânzi în Fran a, c ci într-o bun zi aceştia vor c uta s
pun mâna pe capital, pe când, dac toate rentele r mân în
Fran a, atunci nici Fran a, nici creditul nu vor pieri. Aşa a
fost salvat Anglia. Planul t u e un plan demn de mica
burghezie. Un om ambi ios n-ar trebui s se prezinte în fa a
ministrului s u decât f când ceea ce a f cut Law – l sând la
o parte ghinioanele lui – adic explicându-i puterea
220
creditului, demonstrându-l c nu trebuie s amortiz m
capitalul, ci dobânzile, aşa cum procedeaz englezii…
— Bine, Célestine, zise Rabourdin, amestec toate ideile
laolalt , f -le s se bat cap în cap, distreaz -te cum te-ai
distra cu nişte juc rii, sunt obişnuit cu asta! Dar nu critica o
lucrare pe care tu n-o cunoşti înc .
— Am nevoie, r spunse ea, s cunosc un plan a c rui
concep ie de baz e ca Fran a s fie administrat de şase mii
de func ionari, în loc de dou zeci de mii? Dar, dragul meu,
orice rege al Fran ei care ar încerca s execute un asemenea
plan – fie el întocmit şi de un om de geniu – ar însemna s se
detroneze singur. Po i supune o aristocra ie feudal ,
doborând câteva capete, dar nu po i supune o hidr cu o mie
de bra e. Nu, pe cei mici nu-i po i strivi, ei sunt prea turti i
sub talpa cizmei. Şi între noi fie zis, cu miniştrii de azi,
p c toşi cum îi ştim, vrei tu s pui în mişcare oamenii? Pui
în mişcare dobânzile, dar nu oamenii: ei au glas şi ip , în
vreme ce banii sunt mu i.
— Célestine drag , dac vorbeşti întruna şi dac iei
problema în glum , n-o s ne putem în elege niciodat …
— Ah, acuma v d la ce serveşte tabelul acela în care tu ai
f cut caracterizarea tuturor capacit ilor administrative,
relu ea, f r a-şi asculta so ul. Dumnezeule, i-ai ascu it
singur satârul spre a- i t ia capul. Sfânt Fecioar , de ce nu
m-ai întrebat şi pe mine? Te-aş fi împiedicat de a aşterne pe
hârtie o singur linie; sau, cel pu in, dac ai fi inut cu orice
chip s întocmeşti acest memoriu, l-aş fi copiat eu, astfel
încât el n-ar fi ieşit niciodat de aici… Doamne, de ce nu mi-
ai spus nimic? Ah, b rba ii! Sunt în stare s doarm în
acelaşi pat cu o femeie şi s p streze fa de ea un secret
timp de şapte ani! Şapte ani… s se ascund de o biat
femeie, s se îndoiasc de devotamentul ei!
— Dar, îndr zni Rabourdin, iat unsprezece ani de când
eu nu pot s deschid gura f r ca tu s nu-mi tai vorba şi s
nu- i impui ideile tale, c lcându-le pe ale mele în picioare…
Ce ştii tu despre lucrarea mea?
221
 — Ce ştiu? Totul!
— Atunci spune-mi şi mie! ip Rabourdin, pentru prima
dat scos din fire de când se însurase.
— Bine, acum e şase jum tate, b rbiereşte-te şi îmbrac -
te, r spunse ea aşa cum r spund toate femeile când sunt
silite s vorbeasc despre un lucru asupra c ruia ele vor s
p streze t cere. M duc s m preg tesc şi eu, vom amâna
discu ia pe alt dat , fiindc nu vreau s fiu enervat în ziua
de primire. Doamne, ce om! exclam ea plecând, s
munceasc şapte ani ca s -şi preg teasc singur pr buşirea!
Şi s se fereasc de so ia lui!
Dar se întoarse din drum.
— Dac m-ai fi ascultat la timp, n-ai fi intervenit ca s -l
p strezi pe impiegatul t u principal, care de ine, de bun
seam , o copie autografiat a acestui blestemat document! La
revedere, deşteptule!
V zându-şi so ul într-o atitudine tragic de durere, îşi
d du seama c mersese prea departe, se repezi a el, îl
îmbr iş , aşa plin de s pun cum era, şi-l s rut cu
înduioşare.
— Dragul meu Xavier, nu te sup ra, îi spuse apoi. Disear
vom studia împreun proiectul t u, vei vorbi cât vei pofti, iar
eu te voi asculta oricât vei voi tu… Î i place aşa? Haide, nu
vreau nimic altceva.
Şi Célestine începu s râd . Rabourdin nu se putu opri de
a râde şi el, c ci so ia lui avea buzele albe de spum , iar
glasul ei desc tuşase comorile celei mai adânci şi mai curate
afec iuni.
— Du-te de te-mbrac , draga mea, şi jur -mi c n-ai s -i
spui nimic lui des Lupeaulx! Iat singura pedeaps pe care
i-o impun.
— Pedeaps ?… f cu ea. Atunci nu jur nimic!
— Bine, Célestine, eu i-am spus în glum un lucru foarte
serios.
— Disear , r spunse ea, secretarul general va afla cu cine
o s ne lupt m, iar eu ştiu pe cine s atac.
222
 — Pe cine? întreb Rabourdin.
— Pe ministru, r spunse ea în l ându-se în vârful
picioarelor.
Cu toat gra ia dr g stoas a scumpei lui Célestine,
Rabourdin nu putu s înl ture câteva gânduri dureroase ce-i
întunecar fruntea în timp ce se îmbr ca.
„Oare când va ajunge s m pre uiasc ? îşi spunea el. N-a
în eles nici m car atât: c ea singur a fost cauza acestei
lucr ri! Cât z p ceal … şi cât ascu ime de spirit! Dac nu
m-aş fi însurat, aş fi fost avansat de mult şi acum aş fi fost
un om bogat! Aş fi economisit cinci mii de franci pe an din
salariu. Chivernisindu-i cum trebuie, aş fi avut ast zi o rent
de zece mii de livre, în afar de postul meu, aş fi fost holtei şi
aş fi avut posibilitatea de a ajunge departe printr-o
c s torie… Da, gândi el dup o scurt întrerupere, acum
îns sunt legat de Célestine şi de cei doi copii.”
D dea vina pe fericirea sa. În c sniciile cele mai
armonioase apar totdeauna momente de regret. Trecu în
salon şi începu s -şi admire apartamentul.
„În tot Parisul nu se g sesc dou femei care s ştie s se
descurce aşa de bine ca ea. S faci toate astea cu un venit de
dou sprezece mii de livre! îşi spuse el privind glastrele pline
cu flori şi gândindu-se la satisfac iile vanit ii pe care aveau
s i le procure invita ii. Ar fi meritat s fie so ia unui
ministru. Când m gândesc c so ia ministrului meu nu-i
ofer nimic, c are aerul unei burgheze respectabile, iar când
se afl la Curte, în saloane…”
Îşi muşc buzele. B rba ii prea ocupa i îşi fac idei atât de
false despre menaj, încât pot fi uşor convinşi c n-au nimic
cu o sut de mii de franci şi c au totul cu dou sprezece mii.

Deşi era aşteptat cu foarte mult ner bdare, deşi fuseser

preg tite toate laudele pentru l comia lui de mânc cios
neîntrecut, des Lupeaulx nu veni la cin ; el îşi f cu apari ia
târziu în cursul serii, pe la miezul nop ii, moment în care
conversa ia devine, în toate saloanele, mai intim şi mai
223
confiden ial . Andoche Finot, jurnalistul, r m sese acolo şi
dup aceast or .
— Am aflat totul, zise des Lupeaulx dup ce se instal
comod pe canapeaua de lâng c min, cu ceaşca de ceai în
mân , în timp ce doamna Rabourdin st tea în picioare în fa a
lui, cu o farfurie înc rcat de sandvişuri şi felii dintr-o
pr jitur denumit foarte potrivit pr jitura de plumb138. —
Finot, iubitul şi inteligentul meu prieten, ai putea s faci un
mare serviciu dr g laşei noastre regine de ast -sear punând
câ iva copoi pe urmele oamenilor despre care o s vorbim
acum. — Dumneata, ad ug el adresându-se lui Rabourdin
şi coborându-şi glasul ca s nu fie auzit decât de cele trei
persoane c rora li se adresa, ai ca rivali c m tarii şi clerul,
banii şi biserica. Articolul ap rut în jurnalul liberal. a fost
cerut de un bancher b trân fa de care gazeta este obligat ,
dar omule ul care l-a scris n-are niciun interes în afacerea
asta. Redactorul-şef al acestui jurnal va fi schimbat în trei
zile, dar despre asta o s vorbim mai pe urm . Opozi ia
regalist – fiindc avem, gra ie domnului de Chateaubriand,
o opozi ie regalist , ceea ce înseamn c exist regalişti care
trec la liberali… dar s nu facem politic înalt – aceşti
asasini ai lui Carol al X-lea mi-au f g duit sprijinul lor,
cerând ca pre al numiri; dumitale admiterea de c tre guvern
a unuia dintre amendamentele lor. Toate bateriile mele sunt
gata de lupt . Dac o s ne fie impus Baudoyer, vom riposta
Marii Duhovnicii: „Cutare şi cutare jurnal, sau domni: cutare
şi cut ric n-au decât s atace legea pe care n-o vre i
dumneavoastr , c ci toat presa va fi contra. (Deoarece
gazetele guvernamentale, care depind de mine, vor t cea
chitic, n-o s le fie greu s tac , ele tac şi aşa, – este, Finot?)
Sus ine i pe Rabourdin, şi opinia public va fi de partea
dumneavoastr .” Ha, ha, nu-s decât nişte bie i provinciali
naivi care îşi dau ifose în fotoliile lor, la gura sobei, bizuindu-
se pe independenta organelor opiniei publice!

138 …pr jitura de plumb – pr jitur regional din aluat dens.

224
 — Hi! hi! hi! scheun Andoche Finot.
— Aşa c n-avea nicio grij , zise des Lupeaulx. Am preg tit
totul, chiar ast -sear . Marea Duhovnicie va fi
îngenuncheat .
— Mi-ar fi f cut mai mult pl cere s pierd orice n dejde,
dar s te fi avut printre noi la mas , îi şopti Célestine la
ureche, privindu-l cu un aer de nemul umire ce putea fi luat
drept expresia unei iubiri z ltate.
— Iat ceea ce-mi va aduce iertarea, f cu el înmânându-i o
invitare pentru serata de mar i.
Célestine deschise plicul şi pl cerea cea mai vie Îi îmbujor
obrajii. Nicio bucurie nu se poate asemui cu a vanit ii
victorioase.
— Ştii ce înseamn serata de mar i! continu des Lupeaulx
cu un aer misterios. Pentru ministerul nostru ea e ca o
recep ie la Curte. Vei fi în centrul puterii! Ai s întâlneşti
acolo pe contesa Féraud, care se bucur înc de mult
trecere, cu toate c Ludovic al XVIII-lea a murit; pe Delphine
de Nucingen, pe doamna de Listomère, pe marchiza
d’Espard, pe prietena dumitale de Camps, pe care am şi
rugat-o s te ajute în cazul c femeile te-ar privi de sus.
Vreau s te v d în mijlocul acestei societ i!
Célestine în l capul ca un pursânge înainte de a porni în
curs şi citi înc o dat invita ia, aşa cum Baudoyer şi
Saillard citiser şi recitiser , f r s se mai sature, articolele
lor din ziare.
— Întâi acolo, şi apoi, într-o bun zi, la Tuileries! îi spuse
ea lui des Lupeaulx.
Des Lupeaulx se îngrozi de fraza şi atitudinea ei, atât de
mult ambi ie şi încredere se citea în ele.
„S fiu oare o simpl scar pe care urc ea?” îşi spuse el.
Se ridic şi trecu în dormitorul doamnei Rabourdin, unde
fu urmat de Célestine, deoarece ea în elese dintr-un semn al
secretarului general c acesta voia s -i vorbeasc în tain .
— Ei bine, ce se aude cu planul? e întreb el.
— Eh, prostii de om cinstit! Vrea s dea afar cincisprezece
225
mii de slujbaşi şi s nu opreasc decât cinci sau şase mii.
Nici nu- i po i închipui o neghiobie mai mare, am s - i dau s
citeşti memoriul de îndat ce copia va fi terminat . Îns e de
bun -credin . Catalogul analitic al slujbaşilor, întocmit de
el, i-a fost dictat de inten ia cea mai virtuoas . S rmanul de
el!
Des Lupeaulx fu cu atât mai satisf cut de râsul autentic
care înso ea aceste cuvinte batjocoritoare şi dispre uitoare,
cu cât el însuşi se pricepea la minciuni şi cu cât, în
momentul acela, Célestine era cu adev rat sincer .
— Şi pe ce îşi fundeaz toate astea? întreb el.
— Ei bine, vrea s desfiin eze contribu ia funciar şi s-o
înlocuiasc prin impozitul pe consuma ie.
— Dar a trecut un an de când François Keller şi Nucingen
au propus un plan aproape la fel, iar ministrul se gândeşte în
mod serios s micşoreze impozitul funciar.
— Ca s vezi! Şi când îi spuneam c n-a adus nimic nou!
exclam Célestine râzând.
— Da, dar de vreme ce s-a întâlnit cu cel mai mare
financiar al epocii, omul care – i-o spun între noi – este
Napoleonul finan elor, înseamn c trebuie s aib m car
anumite idei în ceea ce priveşte mijloacele de execu ie.
— Totul e vulgar, spuse ea schi ând cu buzele o mutr
plin de dezgust. Gândeşte-te, vrea s conduc şi s
administreze Fran a cu cinci sau şase mii de slujbaşi, când,
dimpotriv , ar trebui s nu existe o singur persoan în
Fran a care s nu fie angajat la men inerea monarhiei.
Des Lupeaulx p rea satisf cut s descopere un om
mediocru în acela c ruia îi atribuia merite excep ionale.
— Eşti sigur de numire? Mai ai nevoie de sfatul unei
femei? îi spuse dânsa.
— Dumneavoastr , femeile, v pricepe i mai bine ca noi în
materie de tr d ri elegante! f cu des Lupeaulx dându-şi
capul pe spate.
— Ei bine, atunci spune Baudoyer la Curte şi la Marea
Duhovnicie, pentru a le înl tura orice b nuial şi a-i face s
226
doarm pe lauri, dar, în ultima clip , scrie: Rabourdin.
— Sunt unele femei care spun da atâta vreme cât au
nevoie de un b rbat, şi nu dup ce s-au servit de el, rosti des
Lupeaulx.
— Ştiu, îi spuse ea râzând. Dar acelea sunt nişte proaste,
fiindc , în politic , te întâlneşti totdeauna cu cel lalt. Metoda
asta e bine s-o foloseşti cu nerozii, iar dumneata eşti un
b rbat inteligent. Dup p rerea mea, cea mai mare greşeal
pe care-o po i face în via este s te cer i cu un om superior.
— Nu, r spunse des Lupeaulx, c ci un astfel de om ştie s
ierte. Primejdia exist numai atunci când e vorba de suflete
mici şi pizmaşe care nu pot face altceva decât s se r zbune,
iar eu îmi petrec via a tocmai cu aşa ceva.

Dup ce plec toat lumea, Rabourdin r mase în camera

so iei lui şi, cerându-i s -l asculte m car o singur dat ,
izbuti s -i explice planul s u, f când-o s în eleag c nu
avea de gând s reduc , ci, dimpotriv , s m reasc bugetul,
ar tându-i în ce fel de investi ii vor fi folosi i banii publici, şi
l murindu-i pe ce c i statul ar putea s înzeceasc circula ia
banilor contribuind doar cu o treime sau cu un sfert din
vistieria sa la cheltuielile care vor fi suportate de interesele
particulare sau locale; în fine, îi demonstr c planul lui nu
era o simpl oper teoretic , ci una bogat în mijloace de
executare. Célestine, entuziasmat , s ri de gâtul so ului ei şi
se aşez pe genunchii lui, în fa a focului din c min.
— În sfârşit, descop r în tine b rbatul pe care-l visam,
spuse ea. Faptul c nu mi-am dat seama de meritele tale te-a
ferit s cazi în gheara lui des Lupeaulx. Te-am bârfit într-un
chip admirabil şi cu toat sinceritatea.
B rbatul plânse de bucurie. Îşi avea, în sfârşit, ziua lui de
glorie. Dup ce f cuse tot ce-i st tuse în putin ca s plac
so iei lui, devenise mare în fa a singurului s u public!
— Pentru cine te cunoaşte şi ştie cât eşti de bun, de blând,
de cump tat, de dr g stos, eşti de zece ori mai mare. Îns ,
ad ug ea, un om de geniu e totdeauna mai mult sau mai
227
pu in copil, iar tu eşti un copil, un copil drag şi iubit.
Scoase invita ia de la locul unde femeile pun ceea ce vor s
ascund şi i-o ar t .
— Iat ceea ce am urm rit, zise ea. Des Lupeaulx mi-a
deschis por ile ministerului şi, fie ea chiar de bronz, aceast
excelent îmi va sta câtva timp la picioare.

Începând de a doua zi, Célestine se îngriji de prezentarea

sa la cercul intim din casa ministrului. Avea s fie b t lia ei
cea mare! Niciodat o curtezan n-a depus atâta grij pentru
frumuse ea ei cât a depus aceast femeie cinstit pentru
persoana sa. Niciodat o cus toreas n-a fost mai sâcâit
decât a sa, dar niciodat o cus toreas n-a în eles mai bine
importan a artei sale. În sfârşit, doamna Rabourdin nu uit
nimic. Se duse ea îns şi la un chirigiu, pentru a alege un
cupeu care s nu fie nici de mod veche, dar nici burghez, şi
nici seme . Feciorul fu obligat s aib inuta unui valet,
asemeni feciorilor din casele mari. Şi, pe la orele zece seara,
în faimoasa mar i, ieşi într-o admirabil rochie neagr . În p r
îşi pusese nişte ciorchini de eben meşteşugi i cu foarte mult
art , podoab care costa o mie de scuzi şi care fusese
comandat la Fossin de o englezoaic ce plecase f r s-o mai
ia. Frunzele erau f cute din foi e sub iri de metal presat,
uşoare ca adev ratele frunze de vi , iar artistul nu uitase
nici vrejurile acelea atât de gra ioase care i se împleteau
printre cosi e aşa cum în vie se înf şoar în jurul aracilor.
Br rile, colierul, cerceii din urechi, toate erau f cute dintr-
un metal zis de Berlin; dar aceste arabescuri atât de
mig loase erau aduse de la Viena şi p reau f urite de mâna
unor zâne din poveşti pe care o zgrip uroaic pizmaş le-a
pus s culeag bobi ele ochilor de furnici sau s toarc
firişoarele de m tase de pe pere ii cojilor de alun . Talia ei, pe
care culoarea neagr o f cea s par şi mai sub ire, era
scoas în relief de rochia croit cu mult m iestrie în aşa fel
încât se oprea pe rotunjimile umerilor, l sându-i goi; la
fiecare mişcare ai fi zis c femeia are s ias din învelişul ei,
228
ca un fluture din p puşa sa, totuşi rochia st tea strâns pe
corp printr-un meşteşug n scocit de cus toreasa cea dibace.
Rochia era f cut dintr-un fel de muselin de lân , es tur
pe care fabricantul n-o trimisese înc la Paris, o es tur
divin care mai târziu avea s aib un succes nebun. Acest
succes întrecu pe oricare altul cunoscut pân atunci de
mod în Fran a. es tura special a muselinei de lân , care
nu mai are nevoie de sp lat, a l sat atât de mult în urm
stofele de bumbac, încât a revolu ionat pân şi fabrica de la
Rouen. Piciorul Célestinei, înf şurat într-un ciorap esut din
fire foarte sub iri şi înc l at într-un papuc de atlaz, deoarece
negrul excludea papucii de catifea, avea o linie de-o
frumuse e rar . Célestine fu astfel adorabil . Pielea obrajilor,
împrosp tat de o baie cu t râ e de f in , avea o str lucire
dulce. Ochii ei, sc lda i în razele speran ei, scânteind de
inteligen , confirmau superioritatea despre care chiar atunci
vorbea mândrul şi fericitul des Lupeaulx. Îşi f cu bine
intrarea, şi femeile aveau s aprecieze sensul frazei rostite de
ea. Se înclin cu mult gra ie în fa a so iei ministrului,
împ când respectul pe care i-l datora acesteia cu conştiin a
valorii ei personale, şi fu departe de a o jigni p strându-şi
întreaga majestate, deoarece orice femeie frumoas e o
regin . Fa de ministru avu acea îndr zneal plin de
dr g l şenie pe care femeile şi-o pot îng dui fa de b rba i,
fie ei şi mari duci. În timp ce se aşeza, se uit cu luare-
aminte în jurul ei şi constat c se afla în mijlocul uneia
dintre acele serate distinse unde nu e lume prea mult , unde
femeile pot s se m soare din ochi şi s se admire în voie,
unde cea mai uşoar şoapt r sun în toate urechile, unde
fiecare privire e un judec tor, conversa ia un duel cu martori,
mediocritatea ceva searb d şi unde orice merit e trecut sub
t cere ca şi cum ar fi un lucru obişnuit. Rabourdin se
retr sese într-un salon învecinat, unde se aflau mesele de
joc, şi r mase în picioare, uitându-se la cei care jucau, semn
c nu era lipsit de prezen de spirit.
— Draga mea, zise marchiza d’Espard c tre contesa
229
Féraud, ultima amant a lui Ludovic al XVIII-lea, Parisul e
formidabil! Scoate la iveal , când te aştep i mai pu in, şi f r
s ştii de unde, femei ca aceasta, care par, a voi totul şi a
putea orice…
— Ea chiar poate şi vrea totul, interveni des Lupeaulx
foarte plin de el.
În momentul acela, şireata doamn Rabourdin se linguşea
pe lâng so ia ministrului. Instruit în ajun de c tre des
Lupeaulx, care cunoştea p r ile slabe ale contesei, ea o
m gulea, f r s aib îns aerul c o face. Apoi se oprea la
timp, c ci des Lupeaulx, oricât de îndr gostit ar fi fost,
observase cusururile acestei femei şi-i atr sese aten ia în
ajun: „Mai cu seam s nu vorbeşti prea mult!” Extrem
dovad de ataşament! Dac Bertrand Barrère139 a l sat
aceast axiom sublim : „Nu opri o femeie din dans pentru
a-i da un sfat”, noi putem ad uga: „Nu mustra o femeie
fiindc îşi împr ştie perlele!” întregind astfel acest capitol al
codului femeiesc. Conversa ia c p t un caracter general.
Din când în când, doamna Rabourdin spunea şi ea câte ceva,
ca o pisic bine dresat care atinge cu laba dantela st pânei
sale, catifelându-şi gheara. În materie de sentimente,
ministrul era aproape lipsit de fantezie; Restaura ia nu
cunoscuse un om de stat mai m rginit în ceea ce priveşte
galanteria, încât opozi ia de la Miroir, de la Pandore şi de la
Figaro140 nu putea s -i reproşeze nici cea mai uşoar b taie

139 Bertrand Barrère – membru al Conven iunii şi al Comitetului salv rii

publice, B. Barrère (1755—1841) nu l-a sus inut pe Robespierre; sub

imperiul I, s-a ocupat de istorie şi literatur ; a fost exilat în timpul
Restaura iei.
140 „Miroir”, „Pandore”, „Figaro” – Le Miroir des spectacles, des lettres etc.

a fost unul dintre cele mai spirituale ziare de. opozi ie din vremea
Restaura iei, pe care o comb tea prin aluzii; a ap rut între februarie 1821
şi iunie 1823, apoi a reap rut din iulie 1823 pân în august 1828, sub
numele de La Pandore; ca şi Le Miroir, ziarul Figaro (întemeiat în vremea
Restaura iei de La Fouche şi Roqueplan) a fost dat de multe ori în
judecat de guvern.
230
de arter . Sl biciunea lui era l’Etoile141, şi, lucru ciudat, ea îi
r m sese credincioas în vremuri de restrişte, iar acum
tr gea desigur foloase de pe urma lui. Doamna Rabourdin
ştia asta; ea mai ştia îns c vechile castele sunt adesea
vizitate de anumite duhuri şi-şi puse în gând s -l fac pe
ministru gelos de fericirea, înc nesigur , de care p rea c se
bucur des Lupeaulx. În tot timpul acesta, des Lupeaulx
avea mereu pe buze numele Célestinei. Spre a lansa pe
presupusa lui amant , el se trudea din r sputeri, într-o
conversa ie între opt urechi, s fac pe marchiza d’Espard,
pe doamna de Nucingen şi pe contes s în eleag c trebuie
s-o primeasc în coali ia lor pe doamna Rabourdin, pe care o
sus inea şi doamna de Camps. În decurs de un ceas,
ministrul fu pus de-a binelea pe jar – inteligen a doamnei
Rabourdin îi pl cea; ea o sedusese şi pe so ia lui, care,
încântat de aceast siren , o invitase s vin la dânsa
oricând va voi.
— C ci, draga mea, îi spuse so ia ministrului Célestinei,
so ul dumitale va fi în curând director: ministrul are de gând
s uneasc dou diviziuni şi s creeze o direc ie, astfel c vei
fi de-a noastr .
Excelen a d du bra ul doamnei Rabourdin şi o duse s -i
arate o odaie a apartamentului s u, devenit celebr prin
pretinsele chiolhanuri despre care vorbea opozi ia, încercând
s -i demonstreze neghiobia jurnalismului.
— În adev r, doamn , ar trebui s ne face i cinstea,
contesei şi mie, de a veni mai des…
Şi o copleşi cu galanterii de ministru.
— Dar, Excelen , îi spuse ea înf şurându-l cu una dintre
acele priviri pe care femeile le arunc numai în anumite
ocazii, mi se pare c asta depinde de dumneavoastr .
— Cum adic ?

141L’Étoile – a ap rut, ca ziar de sear , între octombrie 1820 şi iunie

1827, când a fuzionat cu Gazette de France; era o publica ie ocrotit de
poli ia Restaura iei.
231
 — Numai dumneavoastr mi-a i putea da dreptul acesta.
— Explica i-v .
— Nu; când am venit aici mi-am spus c nu voi avea
prostul gust de a v cere ceva.
— Vorbi i! Cererile astfel plasate nu-s niciodat
deplasate142, zise ministrul râzând.
Nimic nu gâdil mai mult pe aceşti oameni gravi decât
asemenea nerozii.
— Totuşi e nepotrivit ca so ia unui şef de sec ie s vin
adesea aici, de vreme ce prezenta so iei unui director n-ar fi
deplasat .
— S l s m astea, f cu ministrul. So ul dumneavoastr e
un om necesar, el e şi numit.
— Spune i adev rul adev rat?
— Vre i s veni i în biroul meu s v ar t numirea? Decizia
e f cut .
— Ei bine, zise ea r mânând singur într-un colt cu
ministrul, a c rui grab avea o vioiciune suspect , îng dui i-
mi s v spun c v pot r spl ti pentru asta…
Şi începu s -i dezv luiasc planul so ului ei, când des
Lupeaulx, apropiindu-se în vârful picioarelor, f cu un bum-
bum! de mânie, spre a da impresia c nu auzise cele ce
ascultase. Ministrul arunc o privire cât se poate de
încruntat spre nevindecatul înfumurat prins în capcan .
Ner bd tor de a o cuceri pe Célestine, des Lupeaulx se
gr bise, ca niciodat , s fac decizia, o prezentase
ministrului, şi a doua zi avea de gând s duc el însuşi
numirea şi s-o dea aceleia care trecea drept amanta lui. În
aceeaşi clip , valetul ministrului ap ru cu un aer misterios
şi-i spuse lui des Lupeaulx c valetul de la secretariat îl
rugase s -i dea de îndat aceast scrisoare, atr gându-i
aten ia asupra marii importante pe care o avea ea.

142Cererile astfel plasate nu-s niciodat deplasate – în original calamburul

este între placets = cereri şi déplacés (des placets) = „deplasate” – sau
„cereri”: „les placets de ce genre né sont pas déplacés”.
232
 Secretarul general se retrase lâng o lamp şi citi
urm torul bilet:

Contrar obiceiului meu, aştept într-o anticamer şi v

sf tuiesc s nu pierde i nicio clip pentru a v în elege cu
Al dumneavoastr servitor,

Secretarul general se cutremur când recunoscu aceast

semn tur , pe care ar fi fost p cat s n-o red m aici în
autograf, deoarece ea e rar pe pia şi f r îndoial c e
pre ioas pentru cei ce caut s descifreze caracterul
oamenilor dup tr s turile semn turii lor. Dac un semn
ieroglific a simbolizat vreodat un animal oarecare, apoi acel
semn nu poate fi decât numele acesta în care prima şi ultima
liter seam n cu o gur lacom de rechin, nes tul , mereu
deschis , înh ând şi devorând totul, f r deosebire, fiin e
slabe, ca şi fiin e tari. A fost cu neputin s tipografiem
acest scris, el e prea delicat, prea m runt şi prea sub ire,
deşi foarte cite , dar vi-l pute i închipui, toat fraza nu
cuprindea decât un singur rând. Numai spiritul unui
c m tar ar putea s inspire o fraz de o obr znicie atât de
imperativ şi de o cruzime atât de perfect , de v dit şi de
mut , care spunea totul f r s tr deze nimic. Nu l-a i
cunoaşte pe Gobseck, dac în dosul acestei fraze, care vi se
trimite f r s par un ordin, n-a i ghici pe cumplitul
bancher din strada Grès. De aceea, întocmai ca un câine
chemat de vân tor, des Lupeaulx p r si îndat societatea de
acolo şi se duse la el, gândindu-se la pr buşirea întregii sale
pozi ii. Închipui i-v un general de armat c ruia aghiotantul
s u îi comunic : „Inamicul a primit o înt rire proasp t de
treizeci de mii de oameni, care ne atac în flanc”.
Din dou vorbe ve i în elege uşor rostul sosirii domnilor
233
Gigonnet şi Gobseck pe câmpul de b t lie, c ci amândoi se
aflau la des Lupeaulx. La orele opt seara, Martin Falleix,
întors cu viteza vântului, gratie unui poştalion pl tit bine,
adusese. actele de cump rare datate cu o zi mai înainte.
Prezentate imediat la cafeneaua Thémis de c tre Mitral,
contractele trecur în mâinile celor doi c m tari, care se
gr bir s se duc la minister, îns pe jos. Acum suna ora
unsprezece. Des Lupeaulx tres ri când v zu cele dou figuri
sinistre din ochii c rora pornea o privire dreapt ca glontele
slobozit dintr-un pistol şi str lucitoare ca flac ra unei
împuşc turi.
— Ei, ce s-a întâmplat, jupânilor?
C m tarii st teau mu i şi neclinti i. Gigonnet ar t
dosarele pe care le inea în mân , apoi spre valet.
— S trecem în biroul meu, zise des Lupeaulx f când semn
valetului s plece.
— Dumneata pricepi limba francezilor într-un chip
uimitor! f cu Gigonnet.
— A i venit s strânge i cu uşa pe un om care v-a ajutat s
câştiga i, fiecare, câte dou sute de mii de franci? zise des
Lupeaulx cu un gest de seme ie.
— Şi care o s ne ajute, sper, s mai câştig m! ad ug
Gigonnet.
— Aha, o afacere… continu des Lupeaulx. Dac ave i de
gând s m înfunda i, apoi şti i c eu am memorie.
— Iar noi avem memoriile dumitale, ripost Gigonnet.
— Datoriile mele vor fi pl tite, zise des Lupeaulx cu
dispre , spre a nu se l sa c lcat în picioare.
— Adev rat? f cu Gobseck.
— Ei, haide, fiule, zise Gigonnet. Nu încerca s te
pro peşti în fa a noastr , n-are niciun rost. Ia citeşte actele
astea.
Cei doi c m tari cercetar din ochi biroul lui des Lupeaulx
în timp ce el citea cu uimire şi stupefac ie contractele care-i
p reau aruncate din cer de nişte îngeri.
— Aşa-i c ai g sit în noi nişte oameni de afaceri
234
inteligen i? f cu Gigonnet.
— Dar c rui fapt îi datorez o colaborare atât de abil ?
întreb des Lupeaulx neliniştit.
— Noi ştim, de acum opt zile, ceea ce dumneata, dac n-
am fi fost noi, n-ai fi aflat decât abia mâine: preşedintele
tribunalului de comer , care e şi deputat, se vede silit s -şi
dea demisia.
Ochii lui des Lupeaulx se holbar şi se f cur mari ca
nişte margarete.
— Chiar ministrul dumitale i-a jucat festa asta! rosti
laconicul Gobseck.
— Sunte i st pânii mei! exclam secretarul general
înclinându-se cu un respect profund, dar mai mult în
batjocur .
— Chiar aşa! f cu Gobseck.
— Ave i de gând s m strânge i de gât?
— Tot ce se poate.
— Atunci, la lucru, c l ilor! ad ug secretarul general,
zâmbind.
— Dup cum vezi, relu Gigonnet, poli ele dumitale sunt
acoperite cu bani împrumuta i pentru cump rare.
— Iat titlurile, zise Gobseck sco ând din buzunarul
redingotei sale verzui nişte dosare de avocat.
— Ai trei ani ca s pl teşti totul, zise Gigonnet.
— Ei bine, f cu des Lupeaulx, speriat de atâta bun voin
şi de un aranjament atât de neaşteptat, ce vre i de la mine?
— Ca Baudoyer s fie numit în postul lui de La Billardière,
r spunse Gigonnet imediat.
— E un lucru m runt, dar mi-e cu neputin s -l fac, zise
des Lupeaulx. Mi-am legat singur mâinile.
—O s rozi sfoara cu propriii dumitale din i, gr i
Gigonnet.
— Îi ai destul de ascu i i! ad ug Gobseck.
— Asta-i tot? întreb des Lupeaulx.
— Vom p stra hârtiile pân la ratificarea acestor poli e,
zise Gigonnet vârând o list sub ochii secretarului general;
235
dac nu vor fi recunoscute de comisie în decurs de şase zile,
atunci numele dumitale de pe acest act va fi înlocuit cu al
meu.
— Eşti neîntrecut! exclam des Lupeaulx.
— Chiar aşa! înt ri Gobseck.
— Atâta tot? întreb secretarul general.
— Atâta, r spunse Gobseck.
— S-a f cut? interveni Gigonnet.
Des Lupeaulx înclin din cap.
— Atunci, semneaz aceast procur , zise Gigonnet. În
dou zile, numirea lui Baudoyer; în şase, recunoaşterea
poli elor, apoi…
— Apoi? f cu des Lupeaulx.
— Î i garant m…
— Ce-mi garanta i? rosti des Lupeaulx tot mai uimit.
— Alegerea dumitale, r spunse Gigonnet în l ându-se în
c lcâie. C ci form m majoritatea cu cincizeci şi dou de
voturi ob inute de la fermierii şi meseriaşii care-l vor urma pe
împrumut torul dumitale.
Des Lupeaulx îi strânse mâna lui Gigonnet.
— Între noi nu pot exista niciodat neîn elegeri, zise el.
Iat ce înseamn o afacere cu adev rat! De aceea v declar c
am s v r spl tesc şi eu.
— Chiar aşa! f cu Gobseck.
— Cu ce anume? întreb Gigonnet.
— O decora ie pentru n t r ul dumitale de nepot.
— Bun , zise Gigonnet. Se vede c -l cunoşti bine!
Dup acestea, c m tarii îl salutar pe des Lupeaulx, care
îi conduse pân la cap tul sc rii.
— Trebuie, s fie trimişii secre i ai vreunei puteri str ine!
îşi spuser cei doi vale i în urma lor.

Ajunşi în strad , cei doi c m tari se privir voioşi unul pe

altul, la lumina unui felinar.
— O s ne datoreze dobânzi de nou mii de franci pe an,
iar moşia nu-i aduce decât cinci mii, se bucur Gigonnet.
236
 — Îl avem în mâna noastr pentru mult vreme, zise
Gobseck.
— O s construiasc , o s şi-o ia în cap, continu
Gigonnet, iar Falleix n-aşteapt decât s cumpere moşia.
— Interesul lui e s fie deputat, lupului nu-i pas de rest,
zise Gobseck.
— Hi! Hi!
— Hi! Hi!
Aceste scurte exclama ii inur loc de râsete pentru cei doi
c m tari, care se îndreptar pe jos spre cafeneaua Thémis.

Des Lupeaulx se întoarse în salon şi g si pe doamna

Rabourdin jucându-şi foarte bine rolul; era încânt toare, iar
ministrul, îndeobşte atât de posac, avea acum o figur senin
şi binevoitoare.
„Face minuni, îşi spuse des Lupeaulx. Ce femeie pre ioas ,
merit s-o cunoşti pân în fundul sufletului.”
— Mica dumitale doamn e, f r t gad , foarte dr gu ,
zise marchiza c tre secretarul general. Nu-i lipseşte decât
numele dumitale.
— În adev r, singurul ei p cat este de a fi fiica unui
comisar-licitator; o s piar din pricina originii ei, r spunse
des Lupeaulx cu un aer rece oare contrasta cu c ldura
depus atunci când vorbise, câteva clipe mai înainte, de
doamna Rabourdin.
Marchiza se uit int la des Lupeaulx.
— Le-ai aruncat o privire care nu mi-a sc pat, zise ea
ar tând spre ministru şi doamna Rabourdin. i-am observat
c ut tura prin pâcla ochelarilor. Ce nostimi sunte i amândoi,
disputându-v aceast buc ic .
Cum marchiza ieşea pe uş , ministrul se repezi dup ea şi
o înso i.
— Ei, se adres des Lupeaulx doamnei Rabourdin, ce zici
de ministrul nostru?
— E fermec tor. Într-adev r, r spunse ea ridicând glasul
pentru a fi auzit de so ia excelen ei, ca s -i apreciezi pe
237
aceşti s rmani miniştri, trebuie s -i cunoşti bine. Gazetu ele
acelea şi calomniile opozi iei îi ponegresc atât de mult pe
oamenii politici, încât, f r s vrei, te laşi influen at de ele;
dar aceste def im ri se întorc în avantajul lor atunci când
stai de vorb cu ei.
— E un b rbat foarte bine, zise des Lupeaulx.
— Te asigur c merit s fie iubit, spuse ea cu naivitate.
— Copil drag , ad ug des Lupeaulx luând, la rândul lui,
un aer naiv şi dezmierd tor, ai f cut un lucru de necrezut.
— Ce anume? întreb ea.
— Ai însufle it un mort, credeam c n-are inim deloc. D -
te bine pe lâng so ia lui, ea are atât cât îi trebuie ca s -şi
îng duie o fantezie! Caut de trage tot folosul din asta, vino
cât mai des pe aici şi s nu pari uimit de nimic.
O conduse pe doamna Rabourdin în budoar şi se aşez
al turi de ea pe divan.
— Eşti o mare şireat , dar tocmai de aceea te admir şi mai
mult. Între noi fie zis, eşti o femeie superioar . Des Lupeaulx
te-a introdus aici, şi cu asta el şi-a încheiat rolul, nu-i aşa?
De altfel, când cineva se hot r şte s iubeasc din interes, e
mai bine s aleag un ministru de şaizeci de ani, decât un
secretar general de patruzeci: câştigul e mai mare, iar
riscurile mai mici. Eu sunt un b rbat cu ochelari, cu p rul
pudrat, uzat de pl ceri, ce dragoste aş mai putea oferi? O,
sunt conştient de asta! Dac pot s fiu de folos cuiva, nu voi
fi niciodat şi cel preferat, nu-i aşa? Ar însemna s fiu nebun
ca s nu-mi dau seama de pozi ia în care m aflu. Dumneata
po i s -mi spui tot adev rul, s -mi ar i tot sufletul dumitale,
suntem doi asocia i, nu doi îndr gosti i. Dac am unele
capricii, dumneata eşti destul de în eleapt ca s te fereşti de
asemenea nerozii şi s mi le treci cu vederea; altfel, ar
însemna c ai aceleaşi concep ii ca o fat de pension sau ca o
burghez din strada Saint-Denis! Din fericire, suntem mai
presus de aşa ceva, şi dumneata şi eu. Iat pe marchiza
d’Espard, care pleac , crezi c ea nu gândeşte la fel? M-am
în eles foarte bine cu ea acum doi ani (încrezutul!), totuşi e
238
destul s -mi scrie un singur cuvânt: „Dragul meu des
Lupeaulx, i-aş fi foarte recunosc toare dac m-ai ajuta s
fac cutare sau cutare lucru!” şi eu m execut imediat. Acum
e vorba s punem sub interdic ie pe so ul ei. Dumneavoastr ,
femeile, nu pl ti i decât cu pl cere ceea ce voi i s c p ta i.
Aşadar, draga mea, îmbrobodeşte-l pe ministru, eu te voi
ajuta, c ci am tot interesul. Da, aş dori s dea peste o femeie
care s -l influen eze şi atunci n-o s -mi mai scape din mân ;
uneori îmi scap , ceea ce-i uşor de în eles: nu se las condus
decât de ra iune; în elegându-m îns cu o femeie frumoas ,
îl voi face, s -şi piard min ile, ceea ce este mult. S
r mânem deci buni prieteni şi s împ r im pe din dou
creditul pe care-l vei c p ta.
Doamna Rabourdin ascult cu cea mai mare uimire
aceast neobişnuit profesiune de şiretenie. Naivitatea
negustorului politic înl tura orice b nuial .
— Crezi c îmi acord vreo aten ie, mie? îl întreb ea,
prins în curs .
— Sunt sigur, îl cunosc doar bine.
— E adev rat c numirea lui Rabourdin a fost semnat ?
— I-am prezentat decizia azi-diminea . Dar a fi director
nu înseamn nimic, trebuie s fie raportor în Consiliul de
stat…
— Da, încuviin ea.
— Atunci întoarce-te, cocheteaz cu Excelen a Sa.
— Trebuie s m rturisesc, zise ea, c nu te-am cunoscut
cu adev rat decât ast -sear . Dumneata ieşi din comun.
— În cazul acesta, continu des Lupeaulx, suntem doi
vechi prieteni, aşa c s l s m la o parte duioşia, dragostea
cea plicticoas , spre a privi problema ca pe vremea Regen ei,
când oamenii erau mai în elep i.
— Eşti cu adev rat un b rbat care ştie ce vrea şi te admir,
zise ea zâmbind şi întinzându-i mâna. Vei vedea c o femeie e
în stare s fac mai mult pentru un prieten, decât pentru…
Dar nu-şi termin fraza şi se întoarse în salon.
„Mititica, îşi zise în sinea lui secretarul general, privind-o
239
cum se îndreapt spre ministru; des Lupeaulx o s - i
întoarc spatele, f r niciun regret! Mâine sear , oferindu-mi
o ceaşc de ceai, ai s -mi oferi şi ceea ce eu nu mai vreau…
Suntem chit! Ah, la patruzeci de ani, femeile ne p c lesc
totdeauna, nu mai putem fi iubi i!”
P trunse în salon, dup ce se m sur o clip în oglind ,
unde v zu în propriul s u chip un foarte frumos om politic,
dar în acelaşi timp şi un perfect invalid al Cytherei. În acelaşi
timp, doamna Rabourdin îşi încheia socotelile. Se gândea s
plece şi se str duia s lase celorlal i o ultim impresie
pl cut , ceea ce-i izbuti. Contrar obiceiului din saloane, dup
plecarea ei fiecare exclam „Minunat femeie!” iar ministrul o
conduse pân la ieşire.
— Sunt încredin at c mâine v ve i gândi la mine, spuse
el celor doi so i, f când aluzie la numirea lui Rabourdin.
Apoi, întorcându-se în salon:
— Pu ini func ionari superiori au so ii atât de agreabile, de
aceea sunt foarte încântat de noua noastr achizi ie.
— Nu g si i c e pu in cam îndr znea ? zise des Lupeaulx
cu un aer în epat.
Femeile schimbar între ele priviri semnificative; rivalitatea
dintre ministru şi secretarul s u general le amuza. Atunci
avu loc una dintre acele nevinovate mistific ri la care se
pricep atât de bine pariziencele. Femeile a â ar pe ministru
şi pe des Lupeaulx, discutând despre doamna Rabourdin:
una g sea c e prea spilcuit şi c tine cu tot dinadinsul s
par deşteapt ; alta asemuia gra iile burgheziei cu manierele
înaltei societ i, numai ca s-o ponegreasc pe Célestine; cât
despre des Lupeaulx, el o ap r pe pretinsa lui amant , aşa
cum sunt ap ra i duşmanii în saloane.
— Recunoaşte i, doamnelor, nu e pu in lucru ca fiica unui
comisar-licitator s fie atât de bine! Nu uita i de unde a
pornit şi privi i unde a ajuns; va p trunde şi la Tuileries, are
aceast ambi ie, mi-a spus-o chiar dânsa.
— Dac e fiica unui comisar, zise doamna d’Espard,
f când haz, nu v d ce-ar putea sta în calea avans rii so ului
240
ei.
— Mai ales în vremurile astea, nu-i aşa? complet so ia
ministrului, strivindu-şi buzele.
— Doamn , se adres ministrul cu asprime c tre
marchiz , cu asemenea cuvinte, pe oare din nefericire Curtea
nu le cru nim nui, se pot stârni revolu ii. N-o s m crede i
când o s v spun cât de mult displace anumitor personaje
clarv z toare de la Curte purtarea nechibzuit a aristocra iei.
Dac eu aş fi fost mare senior, iar nu un biet gentilom de
provincie care pare pus acolo unde sunt pentru a îngriji de
treburile dumneavoastr , monarhia n-ar i atât de şubred
precum o socot. C ci, ce devine un tron care nu ştie s
reverse str lucirea lui asupra acelora pe care-i reprezint ? S-
au dus vremurile când regele înnobila, din propria lui voin ,
oameni ca Louvois, Colbert, Richelieu, Jeannin, Villeroy sau
Sully143… Da, Sully, la începuturile lui, nu însemna mai mult
decât însemn eu acum. V vorbesc astfel fiindc suntem
între noi şi aş da dovad de îngustime, într-adev r, dac m-
aş sup ra din pricina acestei st ri de lucruri. Depinde de noi
înşine, şi nu de al ii, ca s ajungem sus.
— Ai fost numit, dragul meu, zise Célestine strângând
mâna so ului ei. Dac n-ar fi ap rut des Lupeaulx, i-aş fi
explicat ministrului planul t u; o voi face îns mar ea viitoare
şi vei putea astfel s ajungi foarte curând raportor în
Consiliul de stat.

În via a tuturor femeilor exist o zi când ele str lucesc în

toat splendoarea lor, l sându-le o amintire veşnic la care
se gândesc totdeauna cu pl cere. În timp ce-şi desf cea unul
câte unul artificiile podoabei sale, doamna Rabourdin
recapitula am nuntele acestei seri pe care o socotea printre
zilele ei de glorie şi de fericire: toate farmecele ei fuseser

Jeannin, Villeroy, Sully… – Pierre Jeannin a fost, ca şi Sully, un

143

ministru capabil al lui Henric al IV-lea (1540—1623); Nicolas de Villeroy,

mareşal al Fran ei, a fost educatorul lui Ludovic al XIV-lea (1598—1685).
241
invidiate, so ia ministrului o l udase şi se ar tase încântat
s o pun mai presus de prietenele sale. În sfârşit, vanitatea
ei triumfase în folosul iubirii conjugale. Rabourdin era numit!
— Nu-i aşa c-am fost bine ast -sear ? îi spuse so ului ei,
ca şi cum ar fi avut nevoie s -l dezmor easc .
În timpul acesta, Mitral aştepta la cafeneaua Thémis
sosirea celor doi c m tari, dar când îi z ri intrând nu
descifr nimic pe figurile lor încremenite.
— A i f cut ceva? îi întreb el, dup ce se aşezar la mas .
— Fireşte, ca întotdeauna, banii au triumfat, zise Gigonnet
frecându-şi mâinile.
— Chiar aşa! înt ri Gobseck.
Mitral lu o gabriolet şi se duse la familiile Saillard şi
Baudoyer, unde bostonul era în prelungire; dar nu se mai
afla acolo decât abatele Gaudron. Falleix, pe jum tate mort
de oboseal , plecase s se culce.
— Vei fi numit, nepoate, şi i se rezerv şi o surpriz .
— Care? întreb Saillard.
— Decora ia! exclam Mitral.
— Atotputernicul nu-i uit pe cei ce se îngrijesc de altarele
lui! rosti Gaudron.
În ambele tabere se intona, deci, Tedeumul cu aceeaşi
fericire.

A doua zi, miercuri, domnul Rabourdin trebuia s lucreze

cu ministrul, deoarece inea interimatul diviziunii de când se
îmboln vise r posatul de La Billardière. În asemenea zile,
slujbaşii veneau foarte exact la birou, uşierii erau foarte
zeloşi, c ci în zilele de înaintare atmosfera e foarte înc rcat
în birouri, dar de ce? nimeni nu ştia. Cei trei uşieri erau,
aşadar, la posturile lor şi se bucurau c vor primi câte o
gratifica ie, deoarece zvonul despre numirea domnului
Rabourdin se r spândise înc din ajun prin grija lui des
Lupeaulx. Unchiul Antoine şi uşierul Laurent erau în mare
inut când, la ora opt f r un sfert, uşierul de la. secretariat
veni s -l roage pe Antoine s -i dea, în tain , domnului
242
Dutocq o scrisoare pe care secretarul general îi spusese s-o
înmâneze impiegatului principal, la ora şapte.
— Nu ş’cum s-a f cut, dom'le, c am dormit, şi iar am
dormit, de credeam c nu mai m trezesc. Aş da de dracu
dac şefu' ar şti c chestia asta n-a ajuns la andresant la
vreme, da-i voi spune, sus şi tare, c i-am dat-o eu însumi,
cu mâna mea, dom'lui Dutocq. Secret mare, moş Antoine, s
nu sufli o vorb la slujbaşi! P cinstea mea, mi-a spus c m
d afar , c m-am ars de slujb , dac scap o vorbuli !
— Ce-o fi în ea? f cu Antoine.
— Nimica toat , c m-am uitat eu, iac , aşa!
Şi c sc pu in plicul, în care nu se vedea decât hârtia alb .
— Azi e zi mare pentru voi, Laurent, zise uşierul de la
secretariat, o s-ave i un director nou. F r discu ie, strâng
şurubul pentru economii, fac din dou diviziuni o direc ie,
impiega ii sunt în primejdie!
— Aşa-i, nou slujbaşi au şi fost da i afar , zise Dutocq
care tocmai venea. Dar de unde şti i voi toate astea?
Antoine îi d du scrisoarea, şi Dutocq, dup ce-o deschise,
coborî scara în goan şi alerg la secretariat.

Din ziua mor ii domnului de La Billardière, dup ce

terminar cu comentariile, cele dou sec ii, Rabourdin şi
Baudoyer, sfârşir prin a-şi relua fizionomia lor obişnuit şi
tabieturile vechiului dolce far niente administrativ. Totuşi,
încheierea anului aduse în birouri un fel de h rnicie plin de
zel, portarii devenir deodat mai smeri i şi mai slugarnici.
Fiecare slujbaş sosea f r întârziere la serviciu, iar dup ora
patru nu se mai gr bea nimeni s plece, c ci împ r irea
gratifica iilor depinde de ultimele impresii pe oare le faci
şefilor. În ajun, vestea contopirii celor dou diviziuni, La
Billardière şi Clergeot, într-o direc ie, sub o denumire nou ,
stârnise mare zarv în ambele diviziuni. Se ştia num rul
slujbaşilor concedia i, dar nu se cunoştea numele lor. Umbla
zvonul c Poiret nu va fi înlocuit, şi c postul s u va fi
suprimat pentru economii. Junele de La Billardière plecase.
243
Ap ruser doi supranumerari noi, şi – îngrozitoare
coinciden ! – amândoi erau fii de deputa i. Vestea aceasta,
r spândit în ajun prin birouri, în momentul când slujbaşii
se preg teau s plece, s dise spaima în cugetele lor. De
aceea, în prima jum tate de or dup începerea serviciului,
se înjghebar discu ii în jurul sobelor. Înainte de venirea
celorlal i, Dutocq se duse la des Lupeaulx, pe care îl g si
f cându-şi toaleta de diminea ; f r s se întrerup din ras,
secretarul general îi arunc o privire asem n toare cu a unui
general care d un ordin.
— Suntem singuri? întreb ei.
— Da, domnule.
— Prea bine, d -te la Rabourdin, cu hot râre şi
îndr zneal . Sper c ai p strat copia dup memoriul lui.
— Da.
— M în elegi: inde irae!144 Avem nevoie de o beştelire
general . Caut s n scoceşti ceva care s dea ap la moar
pornirilor împotriva lui…
— Aş putea pune pe cineva s -i fac o caricatur , dar n-
am cinci sute de franci ca s -i dau…
— Cine are s-o fac ?
— Bixiou.
— Va c p ta o mie de franci şi va fi numit subşef la
Colleville, care o s se în eleag cu el.
— Dar n-o s m cread .
— Vrei s m faci de râs tocmai acum? Du-te, sau, dac
nu, las -te p gubaş! M-ai auzit?
— Dac domnul Baudoyer va fi director, ar putea
împrumuta el suma…
— Da, va fi. Acum las -m , pleac şi nu da impresia c m-
ai v zut, coboar pe uşa din dos.

În timp ce Dutocq se întorcea în birou, cu inima b tându-i

144inde irae – lat., de aici, mânia (aceasta trebuie s fie cauza mâniei
tuturor).
244
de bucurie, gândindu-se la mijloacele prin care ar putea
stârni protestele împotriva şefului s u, f r s se tr deze
prea mult, Bixiou intra la cei din sec ia Rabourdin pentru a
le spune bun diminea a. Fiind sigur c a pierdut, farsorul
g si de cuviin s apar ca unul care a câştigat.

Bixiou
(imitând glasul lui Phellion)

Domnilor, v salut şi v spun bun ziua la to i. Fixez

pentru duminica viitoare o cin la Rocher de Cancale, dar se
pune o problem grav : vor veni şi slujbaşii concedia i?

Poiret

Ba înc şi cei care vor îi scoşi la pensie.

Bixiou

Mi-e egal, nu eu sunt cel care o s pl teasc ! (Înm rmurire

general .) Baudoyer a fost numit, aştept chiar s -l aud
chemându-l pe Laurent! (Face ca Baudoyer.)
„Laurent, s strângem cureaua cu disciplina.”145
(To i pufnesc în râs.) Ris d’aboyeur d’oie! Colleville are
dreptate cu anagramele lui, c ci, şti i, anagrama lui Xavier
Rabourdin, chef de bureau este: D’abord rêva bureaux, E—u
fin riche. Dac m-ar chema Charles X, par la grâce de Dieu roi
de France et de Navarre, n-aş înfricoşa de destinul pe care
mi-l prezice împlinirea anagramei rezultate de aici.

145 Laurent, s strângem… – este versul cu care Tartuffe apare pe scen ,

în comedia cu acelaşi nume a lui Molière (III, 2): „Laurent, serrez ma
haine avec ma discipline”; vorbind ostentativ de instrumentele lui de
mortificare, Tartuffe îşi arat de la început ipocrizia. Bixiou citeaz versul
atât pentru analogia cu numele uşierului, cât şi pentru manevrele
clericale care-l sus in pe Baudoyer.
245
 Thuillier

Aha, î i arde de râs!

Bixiou
(râzându-i în nas)

Râs urâtului!146 Asta-i dr gu , papa Thuillier, deşi

dumneata nu eşti deloc frumos. Rabourdin îşi d demisia de
ciud c Baudoyer e director.

Vimeux
(intrând în birou)

Ce fars ! Antoine, c ruia i-am dat treizeci sau patruzeci de

franci, mi-a spus c domnul şi doamna Rabourdin au fost
invita i asear la serata particular a ministrului şi c au
stat acolo pân la dou sprezece f r un sfert. Excelen a Sa a
condus-o pe doamna Rabourdin pân la scar ; se pare c era
divin de frumoas , în sfârşit, nu mai încape îndoial c e
director. Riffé, func ionarul de la personal, a stat la birou
toat noaptea ca s fac decizia mai repede: nu mai e o tain .
Domnul Clergeot iese la pensie. Dup treizeci de ani de
serviciu, nu se poate spune c e o dizgra ie. Domnul Cochin,
care e bogat…

Bixiou

Dup Colleville o s fie o coşenil .

Vimeux

146 Râs urâtului – joc de cuvinte intraductibil: ris au laid = râs urâtului –
riz au lait = orez cu lapte.
246
 Dar chiar e coşenil , fiindc -i asociatul casei Matifat, din
strada des Lombards. Ei bine, e pensionat. Şi Poiret e
pensionat. În locurile lor nu vor fi numi i al ii. Iat ceea ce
ştiu sigur, restul nu se cunoaşte înc . Numirea domnului
Rabourdin se va produce chiar în diminea a asta, deşi sunt
temeri de intrigi.

Bixiou

Ce intrigi?

F le u r y

Baudoyer, vezi bine! Are sprijinul popilor, şi iat un articol

nou în jurnalul liberal – n-are decât dou rânduri – dar e
nostim. (Citeşte.) „Anumite persoane vorbeau în foaierul
Teatrului des Italiens despre intrarea domnului de
Chateaubriand în guvern, pornind de la alegerea domnului
Rabourdin, sus inut de prietenii nobilului viconte, pentru
postul destinat la început domnului Baudoyer. Partidul
clerical nu se va da b tut decât în fa a unei în elegeri cu
marele scriitor.” Canaliile!

Dutocq
(intrând, dup ce ascultase totul)

Ştii cine-i canalie? Rabourdin. A i auzit vestea?

Fleury
(rostogolindu-şi ochii în cap, furios)

Rabourdin… canalie?! Dutocq, ai înnebunit şi vrei s te

pomeneşti cu ceva în cap?

247
 Dutocq

Eu n-am spus nimic r u despre domnul Rabourdin. Dar

am aflat în mare tain , în curte, c dumnealui a denun at
mai mul i func ionari, c a întocmit note, c , în sfârşit,
favoarea lui se datoreaz unei lucr ri asupra ministerelor, în
care fiecare dintre noi e încondeiat…

Phellion
(cu glas tare)

Domnul Rabourdin nu e în stare…

Bixiou

Ce murd rie! Ia ascult , Dutocq! (îi şopteşte ceva la ureche

şi ies în coridor.)

Bixiou

Ce s-a întâmplat?

Dutocq

i-aduci aminte de caricatur ?

Bixiou

Da. Ei şi?

Dutocq

F -o, eşti subşef şi vei avea o gratifica ie formidabil . M

auzi, iubitule, a intrat zâzania între i mari. Ministrul e
obligat fa de Rabourdin; dar, dac nu-l numeşte pe
248
Baudoyer, îşi ridic clerul în cap. În elegi, regele, prin ul,
prin esa, Marea Duhovnicie, toat Curtea îl sus in pe
Baudoyer; ministrul îl sus ine pe Rabourdin.

Bixiou

Bun!…

Dutocq

Pentru a se în elege cu ceilal i, deoarece ministrul şi-a dat

seama c trebuie s cedeze, vrea s g seasc o cale de mijloc.
Dar trebuia un motiv spre a se lep da de Rabourdin. Şi a fost
descoperit o lucrare întocmit de acesta în leg tur cu
epurarea serviciilor publice, o parte din ea a şi început s
circule peste tot. Cel pu in aşa îmi explic eu situa ia. F
desenul, vei intra în hor cu somit ile, vei servi în acelaşi
timp pe ministru, Curtea, pe toat lumea, şi eşti ca şi numit.
Pricepi?

Bixiou

Nu pricep de unde ştii dumneata toate astea, sau le

scorneşti din capul dumitale?

Dutocq

Vrei s - i ar t ce scrie despre dumneata?

Bixiou

Da.

Dutocq

249
 Prea bine, vino la mine, c ci nu vreau s afle şi al ii.

Bixiou

Ia-o înainte. (Intr la cei din sec ia Rabourdin.) Peste tot nu

se vorbeşte decât despre ceea ce v-a spus Dutocq, pe cuvânt
de onoare! Domnul Rabourdin ar fi f cut nişte note pu in
m gulitoare despre slujbaşii care urmeaz a fi schimba i.
Iat secretul înaint rii lui. Tr im într-o epoc în care nu te
mai miri de nimic. (Declam ca Talma147.)

Capetele cele mai ilustre le-a i v zut c zând

Şi v mai mira i acuma, voi, nes bui i de rând…

…c s-a g sit un asemenea motiv în favoarea unui om?

Baudoyer al meu e prea îngust la minte pentru a izbândi prin
mijloace ca acestea! Felicit rile mele, domnilor, ave i un şef
ilustru! (Iese.)

Poiret

O s ies la pensie f r s fi în eles niciodat vreo vorb de-

a acestui domn. Ce vrea s spun dumnealui cu capetele
acelea c zând?

Fleury

E simplu! Cei-patru sergen i din La Rochelie148, Berton,

147 Talma (François-Joseph) – actor tragic celebru din vremea lui

Napoleon, care-l aprecia în mod deosebit; cunoscut mai ales pentru a fi
comb tut emfaza şi neadev rurile istorice în tragediile pe care le juca.
148 Cei patru sergen i din La Rochelle – Bories, Qoubin, Pommier şi

Raoulx, sergen i din garnizoana portului La Rochelle, denun a i ca

partizani ai carbonarilor, au fost decapita i la Paris, în septembrie 1822,
sub domnia lui Ludovic al XVIII-lea.
250
Ney, Caron, fra ii Faucher149, toate masacrele!

Phellion

Arunc la întâmplare vorbe primejdioase.

Fleury

Mai bine spune lucrurilor pe nume: c minte, c glumeşte

şi c , în gura lui, adev rul cap t înf işarea a ceva coclit!

Phellion

Expresiile dumitale nu in seama de legile bunei-cuviin e şi

de respectul pe care trebuie s -l p strezi între colegi.

Vimeux

Dac ceea ce spune el nu-i adev rat, mi se pare c asta se

numeşte calomnie, def imare, iar def im torii merit s fie
b tu i cu vergile.

Fleury
(înverşunându-se)

Iar dac birourile s-ar afla într-o pia public , am ajunge

149Berton, Ney, Caron, fra ii Faucher – alte victime politice din vremea
Restaura iei: Jean-Baptiste Berton, general pe vremea lui Napoleon, apoi
militant „carbonar”, a fost executat în 1822; mareşalul Michel Ney, cel pe
care Napoleon l-a numit „viteazul vitejilor”, a revenit la Napoleon în
timpul celor „O sut de zile”, lucru pentru care a fost împuşcat sub
Restaura ie (1815). Augustin-Joseph Caron, colonel pe vremea lui
Napoleon, a fost împuşcat ca conspirator în 1822; fra ii César şi
Constantin Faucher, generali ai Republicii şi ai Imperiului, au fost şi ei
împuşca i sub Restaura ie (1815).
251
la poli ia corec ional .

Phellion
(vrând s domoleasc cearta, încearc s abat discu ia pe
alt f gaş)

Domnilor, linişte. Lucrez la un nou tratat despre moral şi

am ajuns la capitolul despre suflet…

Fleury
(întrerupându-l)

Şi ce-ai scris, domnule Phellion?

Phellion
(citind)

Întrebare: Ce este sufletul omului?

R spuns: E o substan spiritual care judec şi gândeşte.

Thuillier

O substan spiritual e ca şi cum ai zice: o c r mid care

nu-i f cut din nimic.

Poiret

L sa i-l s citeasc .

Phellion
(continuând)

Întrebare: De unde vine sufletul?

R spuns: El vine de la Dumnezeu, care l-a z mislit dintr-o
realitate simpl şi indivizibil , a c rui destructibilitate nu se
252
poate, deci, concepe, şi i-a spus…

Poiret
(foarte mirat)

Dumnezeu?

Phellion

Da, domnule. Aşa scrie la Biblie.

Fleury
(c tre Poiret)

Acum nu-l întrerupe dumneata!

Phellion
(continuând)

…şi i-a spus c l-a f cut nemuritor, adic c nu va muri

niciodat , întrebare: La ce slujeşte sufletul?
R spuns: Ca s în eleag , s voiasc şi s -şi aminteasc ;
ceea ce constituie: judecata, voin a şi memoria.
Întrebare: La ce slujeşte judecata?
R spuns: Ca s cunoasc . Ea e ochiul sufletului.

Fleury

Şi sufletul al cui ochi e?

Phellion
(în continuare)

Întrebare: Ce trebuie s cunoasc judecata?

R spuns: Adev rul.
253
 Întrebare: De ce are omul voin ?
R spuns: Ca s iubeasc binele şi s urasc r ul. Întrebare:
Ce este binele?
R spuns: Ceea ce te face fericit.

Vimeux

Şi toate astea le scrii pentru domnişoare?

Phellion

Da. (Continu .)
Întrebare: Câte feluri de bine exist ?

Fleury

E la mintea cocoşului!

Phellion
(indignat)

Oh, dom'le! (Potolindu-se.) De altfel, iat r spunsul sunt

tocmai la el. (Citeşte.)
R spuns: Sunt dou feluri de bine, binele veşnic şi binele
trec tor.

Poiret
(cu o strâmb tur de dispre )

Şi chestia asta se va vinde bine?

Phellion

Aşa trag n dejde. E nevoie de o mare concentrare a

cugetului pentru a stabili sistemul întreb rilor şi
254
r spunsurilor, de aceea v rugam s m l sa i s gândesc,
deoarece r spunsurile…

Thuillier
(întrerupând)

La urma urmei, r spunsurile s-ar putea vinde separat.

Poiret

E un calambur?

Thuillier

Da, ar putea s dea o salat (de l ptuci)150.

Phellion

Îmi pare r u c v-am întrerupt. (îşi îngroap fa a în hârtii,

apoi, în sinea lui:) Dar i-am f cut s uite de domnul
Rabourdin.

În aceast vreme, între des Lupeaulx şi ministru se

petrecea o scen care avea s hot rasc soarta lui
Rabourdin. Secretarul general venise, înainte de dejun, ca
s -l prind pe ministru în biroul lui, fiind sigur c astfel La
Brière nu va putea auzi nimic.
— Excelen a Voastr nu joac cinstit cu mine…
„Iat -ne certa i din pricin c iubita lui a cochetat asear
cu mine”, gândi ministrul.
— Te credeam mai pu in copil ros, scumpe prieten, zise el
cu glas tare.

150Ar putea s dea o salat de l ptuci – joc de cuvinte intraductibil, în

original, între réponses = r spunsuri şi raiponces = un fel de salat .
255
 — Prieten! f cu secretarul general. Aş vrea s cred.
Ministrul îl privi pe des Lupeaulx cu seme ie.
— Suntem între noi, aşa c putem vorbi deschis.
Deputatul arondismentului în care se afl moşia mea des
Lupeaulx…
— Aşadar, e o moşie? zâmbi ministrul spre a-şi ascunde
surprinderea.
— Sporit cu nişte cump r ri noi de p mânturi în valoare
de dou sute de mii de franci, r spunse nep s tor des
Lupeaulx. A i aflat despre demisia acestui deputat de zece
zile şi nu m-a i anun at, n-avea i nici acum de gând s-o
face i, deşi şti i foarte bine c doresc s iau loc printre
deputa ii Centrului. V-a i gândit, oare, vreodat , c aş putea
s m dau de partea bisericii, care o s v distrug , pe
dumneavoastr şi monarhia, dac se mai îng duie acestui
partid s recruteze oameni de oarecare talent, dar inându-i
deoparte? Şti i c într-o na iune nu exist mai mult de
cincizeci sau şaizeci de capete periculoase, la care
deştept ciunea e în raport direct propor ional cu ambi ia?
Arta guvern rii const în a cunoaşte aceste capete, spre a le
t ia sau spre a le cump ra. Nu ştiu dac eu am talent, dar
am ambi ie, şi a i comite o greşeal s nu v în elege i cu un
om care nu v vrea decât binele! încoronarea regelui a orbit
lumea pentru un moment, dar dup aceea?… Dup aceea,
r zboiul cuvintelor va începe din nou, se va învenina. Ei bine,
în ceea ce m priveşte nu m ve i g si în tab ra stângii, v
asigur! Cu toate manevrele prefectului dumneavoastr , care
a primit, f r îndoial , instruc iuni confiden iale împotriva
mea, voi ob ine majoritatea. A sosit momentul s ne
în elegem. Dup o lovitur primit pe la spate, oamenii devin
uneori buni prieteni. Voi fi numit conte, iar pentru serviciile
mele nu-mi va fi refuzat nici marele cordon al Legiunii de
Onoare. Dar in mai pu in la acestea dou , decât la un lucru
în care este angajat însuşi interesul dumneavoastr … Nu l-
a i numit înc pe Rabourdin; azi-diminea am primit
informa ii, ve i mul umi mult lume preferându-l pe
256
Baudoyer…
— S -l numesc pe Baudoyer! exclam ministrul. Îl cunoşti
doar!
— Da, spuse des Lupeaulx; dar când incapacitatea lui se
va dovedi, îl ve i putea destitui, rugând pe protectorii lui s
şi-l ia pe cap. Ve i avea astfel o direc ie important de oferit
prietenilor dumneavoastr , ceea ce va uşura o anumit
tranzac ie spre a v descotorosi de cine ştie ce ambi ios.
— I-am promis lui Rabourdin!
— Ştiu, dar nu v cer s face i schimbarea chiar ast zi.
Cunosc primejdia de a spune da şi nu în aceeaşi zi. Amâna i
înaint rile, le ve i putea semna poimâine. Ei bine, poimâine
ve i recunoaşte c e cu neputin de a-l p stra pe Rabourdin,
din partea c ruia ve i primi, de altfel, o frumoas şi
în eleapt demisie.
— S -şi dea demisia?
— Da.
— Pentru ce?
— Este omul unei puteri necunoscute pentru care a f cut
spionaj în stil mare prin toate ministerele, şi lucrul a fost
descoperit datorit unei greşeli de tact; toat lumea vorbeşte
de asta, func ionarii sunt furioşi. V rog, nu lucra i cu el
ast zi, l sa i-m s g sesc o porti ca s v scot din
încurc tur . Duce i-v la rege, sunt sigur c ve i întâlni
persoane care se vor bucura de concesia dumneavoastr în
leg tur cu Baudoyer, şi ve i ob ine altceva în schimb. Apoi,
mai târziu, destituindu-l pe acest nepriceput, v ve i înt ri
pozi ia, deoarece el v va fi fost impus, ca s zicem aşa.
— Cine te-a f cut s - i schimbi aşa de repede atitudinea
fa de Rabourdin?
— Dumneavoastr l-a i ajuta pe domnul de Chateaubriand
s scrie un articol împotriva ministerului? Ei bine, iat cum
m trateaz Rabourdin în memoriul lui, spuse des Lupeaulx
dând ministrului nota pe care o avea în mân . Preconizeaz o
guvernare nou , f r îndoial în folosul unei organiza ii pe
care noi n-o cunoaştem. Voi r mâne prieten cu el, spre a-l
257
supraveghea: prin asta cred c voi face un mare serviciu,
care-mi va aduce titlul de pair, c ci aceasta este singura int
a dorin elor mele. Fi i sigur, nu urm resc nici ministerul, nici
altceva din ceea ce ar putea s v stânjeneasc pe
dumneavoastr ; vreau numai titlul de pair, care îmi va
îng dui s m însor cu fiica unui bancher oarecare şi s pun
mâna pe o rent de dou sute de mii de livre. Aşa c
permite i-mi s v fac un serviciu pre ios care s -l determine
pe rege s declare c am salvat tronul. De mult îmi tot spun:
liberalismul nu ne va mai da prilejul unei b t lii pe fa , el a
renun at la conspira ii, la carbonarism, la luarea armelor în
mân ; lucreaz , pe dedesubt şi se preg teşte pentru un total
Scoal -te tu, ca s şed eu! V închipui i, oare, c aş fi devenit
curtezanul so iei lui Rabourdin numai pentru pl cerea mea?
Nu, aveam informa ii! Aşadar, pentru ast zi, nu v cer decât
dou lucruri: amânarea înaint rilor şi concursul
dumneavoastr sincer pentru alegerea mea. La sfârşitul
sesiunii ve i vedea dac v-am pl tit sau nu cu prisosin
aceast îndatorire.
Drept orice r spuns, ministrul lu decizia întocmit de
serviciul personalului şi i-o întinse lui des Lupeaulx.
— Am s -i spun lui Rabourdin, rosti acesta, c a i amânat
pentru sâmb t ora de lucru cu el.
Ministrul consim i printr-un semn din cap. Uşierul de la
secretariat fu v zut imediat dup aceea str b tând
coridoarele şi ducându-se la Rabourdin s -l anun e c ora de
lucru a fost amânat pentru sâmb t , zi în care Camera nu
se ocupa decât de peti ii şi când ministrul era liber de
diminea a pân seara Chiar în acelaşi timp, Saillard îşi
strecura fraza sa la urechile so iei ministrului, care-i
r spunse cu demnitate c ea nu se amestec în treburile de
stat şi c , de altminteri, auzise vorbindu-se c domnul
Rabourdin fusese numit. Saillard, însp imântat, se urc la
Baudoyer, unde d du peste Dutocq, Godard şi Bixiou într-o
stare de mânie greu de descris, deoarece parcurgeau cu to ii
teribilul memoriu în leg tur cu slujbaşii, întocmit de
258
Rabourdin.

Bixiou
(ar tând un pasaj, cu degetul)

Ascult ce spune despre dumneata, moş Saillard:

„SAILLARD – Casieria urmeaz a fi desfiin at în toate

ministerele, care trebuie s -şi aib conturile curente la
Vistierie. Saillard e bogat, aşa c n-are nevoie de pensie.”
Vrei s ştii ce spune despre ginerele dumitale? (întoarce
câteva foi.) Ascult :
„BAUDOYER – Cu totul incapabil. Concediat f r pensie, e
bogat.” Dar despre amicul Godard? (întoarce alte foi.)
„GODARD – Scos din slujb ! I se va da o pensie egal cu o
treime din salariu.”
Ce mai, nu lipseşte nimeni. Eu sunt „un artist care poate fi
folosit pe lista civil , la Oper , la cabarete, sau la muzeu.
Deştept, dar lipsit de inut , incapabil de munc
sârguincioas , spirit dezordonat.” Ah, am s - i ar t eu ie,
artist!

Saillard

Auzi colo, sa desfiin eze casierii?… E un monstru!

Bixiou

S vedem ce zice despre misteriosul nostru Desroys!?

(întoarce câteva foi şi citeşte.) „DESROYS
— Om primejdios, în sensul c nu poate fi ab tut de la
principiile potrivnice oric rei puteri monarhice. Fiu de
conven ional, admir Conven ia; poate s devin un publicist
periculos.”

259
 Baudoyer

Nici poli ia nu e atât de dibace ca el!

Godard

M duc la secretariatul general s depun o plângere în

regul ; dac un asemenea om va fi numit, trebuie s ne
retragem cu to i, în bloc.

Dutocq

Sta i, domnilor, pruden ! Dac v ve i ridica prea repede,

vom fi acuza i de r zbunare şi interes personal! Nu, s l s m
ca zvonul s -şi fac efectul încet. Când întreaga
administra ie va fi indignat , protestele noastre vor avea
asentimentul general.

Bixiou

Dutocq urmeaz principiul din celebra melodie creat de

sublimul Rossini pentru Don Basiliom şi care dovedeşte c
acest mare compozitor e şi un om politic! P rerea lui mi se
pare just şi potrivit . Eu m gândesc s -mi las mâine
diminea cartea de vizit la domnul Rabourdin, pe care voi
tip ri BIXIOU, şi, ca titulatur , dedesubt: Lipsit de inut ,
incapabil de munc sârguincioas , spirit dezordonat.

Godard

Bun idee, domnilor. S ne face to i câte o carte de vizit ,

iar domnul Rabourdin s le aib mâine diminea pe toate.

Baudoyer

260
 Domnule Bixiou, ocup -te dumneata cu am nuntul sta
şi, dup ce se va trage câte un exemplar din fiecare, distruge
za ul.

Dutocq
(tr gând pe Bixiou la o parte)

Ei, ce zici, acum vrei s faci caricatura?

Bixiou

Bag de seam , dragul meu, c de ii taina de zece zile. (Îl

priveşte în albul ochilor.) Voi fi subşef?

Dutocq

i-am dat cuvântul de onoare, pe deasupra vei primi şi

gratifica ia de o mie de franci, dup cum i-am spus. Nici nu-
i dai seama ce serviciu vei face unora mari de tot.

Bixiou

Îi cunoşti?

Dutocq

Da.

Bixiou

Atunci… vreau s vorbesc cu ei.

Dutocq
(sec)

261
 Faci caricatura şi vei fi subşef, sau n-o faci şi nu vei fi?

Bixiou

Prea bine, sa vedem cei o mie de franci.

Dutocq

i-i voi da când voi primi desenul.

Bixiou

S-a f cut! Caricatura va circula mâine prin toate birourile.

Hai s -i dezumfl m pe admiratorii lui Rabourdin.
(Adresându-se lui Saillard, lui Godard şi lui Baudoyer, care
vorbesc încet între ei.) Noi ne ducem s ne ocup m de vecini.
(Iese cu Dutocq şi trece în sec ia Rabourdin. La apari ia lui,
Fleury, Thuillier, Vimeux tresar.) Ei, ce-a i p it, domnilor?
Ceea ce v-am spus eu e atât de adev rat, c v pute i duce s
vede i dovezile celei mai mârşave denun ri la virtuosul,
onestul, stimatul, cinstitul şi piosul Baudoyer, care, f r
îndoial – el unul – nu-i în stare de-o asemenea treab . Şeful
dumneavoastr a n scocit un fel de ghilotin pentru slujbaşi,
nu v mint, pofti i s vede i, intra i, cui nu-i place nu
pl teşte, v ve i bucura de nenorocirea voastr GRATIS! În
consecin , înaint rile au fost amânate. Toate birourile fierb,
iar Rabourdin a fost anun at de ministru c nu va mai lucra
ast zi cu el… Ei, haide, mişca i-v !

Phellion şi Poiret r maser singuri. Cel dintâi îl iubea prea

mult pe Rabourdin spre a se duce s vad o dovad menit
s vestejeasc un om pe care el nu voia s -l judece; al doilea,
nu mai avea decât cinci zile de serviciu. În acest moment
ap ru Sébastien, care venea s ia hârtiile preg tite pentru
262
semnat. Fu destul de mirat g sind biroul gol, dar nu zise
nimic.

Phellion

Tân rul meu prieten! (Se ridic de pe scaun, lucru rar.) Ştii
ce se petrece aici, ce zvonuri circul despre domnul
Rabourdin, la care dumneata ii, şi (coboar glasul şi se
apropie de urechea lui Sébastien) pe care eu îl iubesc în
aceeaşi m sur în care-l şi stimez? Se spune c a f cut
greşeala de a l sa descuiat o lucrare despre slujbaşi… (La
aceste cuvinte Phellion se întrerupse, fiind silit s -l prind în
bra ele sale încordate pe tân rul Sébastien, care p li ca un
trandafir alb şi c zu leşinat într-un fotoliu.) O cheie, la ceaf ,
domnu’ Poiret! Ai o cheie la dumneata?

Poiret

Am cheia de la poarta casei. (B trânul Poiret pune cheia la

ceafa lui Sébastien, c ruia Phellion îi d un pahar cu ap rece,
s bea. Bietul b iat nu-şi redeschide ochii decât ca s verse
un şiroi de lacrimi Îşi pune capul pe biroul lui Phellion,
pr buşindu-se pe el, cu trupul zdrobit ca şi cum l-ar fi lovit un
tr snet, şi suspinele lui sunt atât de sfâşietoare, atât de
adev rate, atât de dese, încât, pentru prima dat în via a lui,
Poiret se înduioşeaz de durerea altuia.)

Phellion
(îngroşându-şi glasul)

Haide, haide, tinere prieten, curaj! În orice împrejurare

grea trebuie s ai curaj. Eşti b rbat doar! Ce s-a întâmplat de
te-ai speriat aşa de tare?

Sébastien
263
 (printre suspine)

Eu l-am nenorocit pe domnul Rabourdin! Am uitat s încui

tabelul pe care-l copiasem… ah, l-am ucis pe binef c torul
meu, merit s mor… Un om atât de mare la suflet, care ar fi
putut s fie ministru!

Poiret
(suflându-şi nasul)

E adev rat, aşadar, c a f cut rapoarte?

Sébastien
(printre suspine)

Dar pentru… Nu, nu vreau s dest inui nimic! Ah,

mizerabilul de Dutocq, el l-a furat…

Şi plânsul, suspinele reîncepur atât de tare, încât

Rabourdin auzi, din biroul s u, zgomotul, recunoscu vocea şi
veni la fa a locului. Şeful îl g si pe Sébastien aproape leşinat,
ca un Crist, în bra ele lui Phellion şi Poiret, care
maimu reau ca nişte caraghioşi atitudinea celor dou Marii
şi ale c ror chipuri erau cernite de întristare.

Rabourdin

Ce s-a întâmplat, domnilor? (Sébastien se ridic în picioare,

apoi cade în genunchi înaintea lui Rabourdin.)

Sébastien

V-am nenorocit, domnule! Tabelul… Dutocq îl arat la

toat lumea, desigur c l-a g sit…

264
 Rabourdin
(calm)

Ştiam. (Îl ridic pe Sébastien şi-l ia cu sine.) Eşti un copil,

prietene drag . (Se adreseaz lui Phellion.) Unde sunt ceilal i
domni?

Phellion

Domnu Rabourdin, s-au dus în biroul lu’ domnu’

Baudoyer, ca s vad un tabel care se zice c …

Rabourdin

Destul. (Iese, sprijinindu-l pe Sébastien. Poiret şi Phellion se

privesc unul pe altul, prad unei mari înm rmuriri şi nu ştiu ce
s -şi spun .)

Poiret
(c tre Phellion)

Domnul Rabourdin!…

Phellion
(c tre Poiret)

Domnu Rabourdin!

Poiret

De necrezut, tocmai domnul Rabourdin!

Phellion

Cu toate astea, ai v zut cât era de calm şi de demn…

265
 Poiret
(cu un aer şiret, ce pare mai degrab o strâmb tur )

Chiar de-ar fi ceva la mijloc, eu nu m las dus de nas.

Phellion

Un b rbat de onoare, curat, nep tat…

Poiret

Dar Dutocq?

Phellion

Domnu Poiret, ştii ce gândesc eu despre Dutocq, m

în elegi?…

Poiret
(dând de dou -trei ori din cap, r spunde cu un aer subtil)

Da.

(Ceilal i slujbaşi se întorc în birou.)

Fleury

Asta-i ceva nemaipomenit! Am citit cu ochii mei şi parc

tot nu-mi vine a crede. Domnul Rabourdin, regele
oamenilor!… Pe legea mea, dac şi printre asemenea oameni
se g sesc spioni, înseamn s te scârbeşti de orice virtute. Şi
când te gândeşti. c îl puneam pe Rabourdin al turi de eroii

266
lui Plutarc151!

Vimeux

Aşa-i.

Poiret
(gândindu-se c nu mai are decât cinci zile)

Dar, domnilor, ce zice i de acela care a şterpelit lucrarea,

care l-a spionat pe domnul Rabourdin?

(Dutocq pleac .)

Fleury

E un Iuda Iscariotul! Dar cine-i acela?

Phellion
(cu subîn eles)

V asigur c acum nu mai e în mijlocul nostru.

Vimeux
(luminat)

Dutocq!

Phellion

Eu n-am v zut nicio dovad , domnu’! În timp ce

eroii lui Plutarc – oamenii iluştri din celebra oper a istoricului şi

151

moralistului grec Plutarc (50—125): „Via a oamenilor iluştri ai Greciei şi ai

Romei”.
267
dumneavoastr era i dincolo, tân rul acela, domnu’ de la
Roche, era gata s moar . Uite, privi i lacrimile lui pe biroul
meu…

Poiret

A leşinat în bra ele noastre… Şi cheia mea de la poart ,

aoleo! a r mas la ceafa lui. (Poiret iese.)

Vimeux

Ministrul n-a vrut s lucreze cu Rabourdin. Iar domnul

Saillard, c ruia şeful personalului i-a suflat dou vorbe, s-a
dus s -l anun e pe domnul Baudoyer s fac o cerere pentru
Legiunea de Onoare; exist una acordat diviziunii noastre
de Anul Nou, şi ea va fi dat domnului Baudoyer. E limpede?
Domnul Rabourdin e jertfit chiar de c tre aceia care se
folosesc de el. Avea dreptate Bixiou. Era s fim da i afar cu
to ii, cu excep ia lui Phellion şi Sébastien.

Du Bruel
(sosind la birou)

Ei, domnii mei, e-adev rat?

Thuillier

Ultima exactitate.

Du Bruel
(punându-şi din nou p l ria pe cap)

Atunci, la revedere, domnii mei. (Iese.)

Thuillier
268
 Vodevilistul nostru n-aşteapt s -i cad c r mida în cap!
Se duce la ducele de Rhétoré, la ducele de Maufrigneuse; dar
n-are decât s-alerge! Dup cât se vorbeşte, şeful nostru va fi
Colleville.

Phellion

D dea impresia c -l iubeşte pe domnu’ Rabourdin.

Poiret
(întorcându-se)

Era cât p-aci s nu mai pun mâna pe cheia de la poarta

casei! Tân rul vars mereu lacrimi, iar domnul Rabourdin a
disp rut f r urm .
(Dutocq şi Bixiou vin în birou.)

Bixiou

Ei, ce zice i, domnilor, se petrec lucruri ciudate în biroul

dumneavoastr ! Du Bruel!… (Se uit în biroul cel lalt.) A
plecat?

Thuillier

La galop.

Bixiou

Dar Rabourdin?

Fleury

S-a topit, s-a distilat, s-a fumat! S mai zici c un om,

269
regele oamenilor…

Poiret
(c tre Dutocq)

Domnule Dutocq, în durerea lui, tân rul Sébastien te

acuz c ai luat lucrarea acum dou zile…

Bixiou
(uitându-se la Dutocq)

Trebuie s dezmin i aceast învinuire, iubitule.

(To i ceilal i slujbaşi se uit fix la Dutocq.)

Dutocq

Ah, unde-i amicul bârfitor care f cea copia?

Bixiou

De unde ştii c f cea copia? Iubitule, numai diamantul taie

diamantul!
(Dutocq iese.)

Poiret

Ascult , domnule Bixiou, eu nu mai am de stat decât cinci

zile şi jum tate la serviciu şi aş vrea s am şi eu o dat ,
m car o dat , pl cerea de a te în elege! F -mi cinstea şi
explic -mi şi mie la ce poate fi de folos diamantul în aceast
împrejurare…

Bixiou

Asta vrea s zic , papa – c ci vreau s m cobor o dat

270
pân la dumneata – c , aşa dup cum numai diamantul
poate s taie diamantul, tot astfel numai un curios poate s
vin de hac unui semen de-al lui.

Fleury

„Curios” are aici în elesul de spion.

Poiret

Nu în eleg…

Bixiou

Bine, s-o l s m atunci pe alt dat !

Domnul Rabourdin plecase imediat la ministru. Ministrul

era la Camer . Rabourdin se duse la Camera deputa ilor,
unde scrise un bilet ministrului. Ministrul era la tribun ,
angajat într-o discu ie aprins . Rabourdin aştept , dar nu în
sala de şedin e, ci în curte, şi se hot rî s se posteze, cu tot
frigul de afar , lâng tr sura Excelen ei Sale, ca s -i
vorbeasc atunci când acesta se va urca s plece. Portarul îi
spuse c ministrul se înc ierase într-o disput stârnit de cei
nou sprezece deputa i din extrema stâng şi c şedin a era
furtunoas . Rabourdin se plimba prin curtea larg a
palatului, prad unei mari agita ii, şi aştept cinci ceasuri
chinuitoare. La ora şase jum tate, deputa ii începur s ias
şi s plece; dar curierul ministrului ap ru la scar şi chem
vizitiul.
— Ei, Jean, îi spuse el, Excelen a Sa a plecat cu ministrul
de R zboi; s-au dus la rege, şi de acolo merg s ia masa
împreun . Ne vom duce s -l lu m la ora zece, c ci se va ine
un consiliu.
Rabourdin se întoarse acas cu paşi greoi, într-o stare de
271
descurajare uşor de închipuit. Se f cuse ora şapte. Abia avu
timp s -şi schimbe hainele.
— Ei, te-a numit? îl întâmpin vesel so ia lui, ap rând în
salon.
Rabourdin în l capul cu o mişcare dureroas , plin de
triste e, şi r spunse:
— Mi-e team c nu voi mai c lca niciodat în minister.
— Ce? f cu so ia lui cuprins de o nelinişte zdrobitoare.
— Memoriul meu în leg tur cu salaria ii publici circul
prin birouri şi a fost imposibil s -l v d pe ministru!
Célestine avu o viziune fulger toare în care, printr-o
scânteiere infernal , un demon îi dezv lui în elesul ultimei
sale convorbiri cu des Lupeaulx.
„Dac m-aş fi purtat ca o femeie de rând, îşi spuse ea, am
fi ob inut postul.”
Se uit la Rabourdin cu un fel de durere. Se f cu o t cere
trist şi se aşezar amândoi la mas , cufunda i în gânduri.
— Şi ast zi e ziua noastr de primire! zise ea.
— Dar înc nu e totul pierdut, scumpa mea Célestine,
spuse Rabourdin depunând o s rutare pe fruntea so iei lui.
Sper c mâine diminea îi voi putea vorbi ministrului şi totul
se va l muri. Sébastien a lucrat toat noaptea, copiile sunt
gata, verificate, şi-l voi ruga pe ministru s citeasc
memoriul, pe care i-l voi l sa pe birou. La Brière o s m-
ajute. Un om nu poate fi condamnat aşa, f r s fie ascultat.
— Sunt curioas s v d dac domnul des Lupeaulx o s
vin la noi ast -sear .
— El?… fireşte, n-o s lipseasc , murmur Rabourdin. E
un tigru c ruia îi place s ling sângele din rana pe care a
f cut-o!
— Bietul de tine, relu so ia lui, apucându-l de mân , nu
pot s în eleg cum de-i cu putin ca un om care a conceput
o reform atât de frumoas s nu-şi fi dat seama c nu
trebuie s-o divulge nim nui. Asemenea idei trebuiesc ferecate
bine în conştiin , c ci numai cel care le-a f urit poate s le
şi aplice. Trebuia s te compor i cu oamenii din sfera ta ca
272
Napoleon cu cei dintr-a lui: el s-a plecat, s-a încovoiat, s-a
târât! Da, Bonaparte s-a târât! Ca s ajung general, s-a
însurat cu amanta lui Barras. Trebuie s ştii s aştep i, s
ajungi mai întâi deputat, s urmezi cursul politicii, când
zvârlit pân în fundul m rii, când pe coama unui val, şi s - i
însuşeşti, ca domnul de Villèle, deviza italian Col tempo,
tradusa prin Totul vine la anc pentru cine ştie s aştepte.
Politicianul acesta a râvnit puterea timp de şapte ani şi în
1814, la vârsta la care te afli tu azi, a început printr-un
protest împotriva Cartei. Iat greşeala ta: te-ai l sat condus
de al ii, când eşti f cut s conduci pe al ii!

Sosirea pictorului Schinner curm discu ia dintre so ie şi

so , pe care aceste cuvinte îl puser şi mai mult pe gânduri.
— Scumpe prietene, zise pictorul strângând mâna
func ionarului, devotamentul unui artist este, desigur,
zadarnic; dar, în împrejur ri ca aceasta, noi ştim s
r mânem credincioşi! Am cump rat gazeta de sear .
Baudoyer a fost numit director şi-i decorat cu crucea Legiunii
de Onoare…
— Cu toate c eu sunt cel mai vechi, am dou zeci şi patru
de ani de serviciu, zâmbi Rabourdin.
— Îl cunosc destul de bine pe contele de Sérizy, ministru
de stat; dac vre i s -i cerem concursul, pot s m duc la el,
zise Schinner.
Salonul se umplu de persoane pe care manevrele
administrative nu le interesau. Du Bruel nu venise. Doamna
Rabourdin c ut s par şi mai vesel , şi mai gra ioas , ca
un cal care, r nit în lupt , g seşte înc puterea de a-şi duce
st pânul.
— E foarte curajoas , spuser câteva femei, care, v zând-o
atât de nenorocit , se ar tar în eleg toare.
— I-a acordat totuşi mult aten ie lui des Lupeaulx, spuse
baroana de Châtelet c tre vicontesa de Fontaine.
— Crede i c …? întreb vicontesa.
— Dar domnul Rabourdin ar fi c p tat m car crucea
273
Legiunii de Onoare! zise doamna de Camps, luând ap rarea
prietenei sale.

Pe la ora unsprezece ap ru şi des Lupeaulx, a c rui

înf işare n-ar putea fi descris decât spunând c ochelarii îi
erau trişti, dar privirea vesel ; sticlele ochelarilor îi acopereau
îns atât de bine ochii, încât numai un fizionomist ar fi putut
s descopere expresia lor diabolic . Se gr bi s strâng mâna
lui Rabourdin, care nu avu t ria s şi-o retrag .
— Avem de vorbit împreun , îi spuse secretarul general,
ducându-se s se aşeze lâng frumoasa Rabourdin, care-l
întâmpin în chipul cel mai pl cut. Eh, f cu el aruncându-i o
privire furiş , eşti cu adev rat mare, te g sesc, aşa cum mi te
închipuiam, sublim în momentele de grea încercare. Ştii cât
de rar se întâmpl ca o persoan superioar s corespund
ideii pe care cineva şi-a f cut-o despre ea! Aşadar,
înfrângerea nu te-a r pus! Ai dreptate, vom învinge, îi şopti la
ureche. Soarta dumneavoastr e în mâinile dumitale, atâta
vreme cât vei avea ca aliat un b rbat care te ador . Vom ine
un consiliu…
— Baudoyer a fost numit? îl întrerupse ea.
— Da, zise secretarul general.
— Şi decorat?
— Nu înc , dar va fi.
— Atunci?
— Dumneata nu cunoşti politica.

În timp ce doamnei Rabourdin i se p rea c serata aceasta

nu se mai termin , în Place Royale se petrecea una dintre
acele comedii care se joac , la Paris, în şapte saloane, dup
fiecare schimbare de la minister. Salonul Saillarzilor era plin
de lume. Domnul şi doamna Transon veniser la ora opt.
Doamna Transon îmbr iş pe doamna Baudoyer, n scut
Saillard. Domnul Bataille, c pitan în garda na ional , venise
cu so ia lui şi cu preotul de la Saint-Paul.
— Domnule Baudoyer, zise doamna Transon, vreau s fiu
274
prima care te felicit ; s-a f cut dreptate meritelor dumitale.
Bravo, i-ai câştigat avansarea!
— Iat -te director, zise domnul Transon frecându-şi
mâinile. E o cinste pentru cartierul nostru.
— Şi se poate spune c f r intrig rii! exclam b trânul
Saillard. Noi nu tragem sfori, nu ne ducem la seratele intime
ale ministrului.
Unchiul Mitral îşi freca nasul, fericit, şi tr gea cu ochiul la
nepoat -sa, Elisabeth, care vorbea cu
Gigonnet. Falleix nu ştia ce s cread despre moş Saillard
şi Baudoyer, orbi i de fericire. Îşi f cur apari ia domnii
Dutocq, Bixiou, du Bruel, Godard şi Colleville, care fusese
numit şef.
— Mai rar aşa c p âni! îi şopti Bixiou lui du Bruel. Ar ieşi
o caricatur minunat dac i-am desena sub forma unor
calcani, caracude sau stavrizi jucând o saraband !
— Domnule director, declar Colleville, v felicit, sau mai
bine zis ne felicit m pe noi înşine de a v vedea în fruntea
direc iei şi vrem s v asigur m de zelul cu care vom
colabora la lucr rile dumneavoastr .
Domnul şi doamna Baudoyer, tat l şi mama noului
director, erau de fa , bucurându-se de gloria fiului şi a
nurorii lor. Unchiul Bidault, care luase masa în familie, avea
o privire juc uş care-l însp imânt pe Bixiou.
— Iat unul, zise artistul c tre du Bruel, ar tându-l pe
Gigonnet, care ar putea servi de model pentru un personaj de
vodevil! Cu ce s-o fi ocupând? Un chinez ca sta ar trebui s
in loc de firm la Dou maimu e. Uit -te ce redingot !
Credeam c numai Poiret e în stare s expun v zului public
una la fel, dup ce-a purtat-o zece ani prin intemperiile
pariziene.
— Baudoyer e în al nou lea cer, zise du Bruel.
— Nu-şi mai încape în piele, înt ri Bixiou.
— Domnii mei, li se adres Baudoyer, v prezint pe
unchiul meu bun, domnul Mitral, şi pe unchiul so iei mele,
domnul Bidault.
275
 Gigonnet şi Mitral aruncar asupra celor trei slujbaşi o
privire adânc , în care str lucea culoarea aurului, şi care
l s impresia cuvenit asupra celor doi zeflemişti.
— Ei, ce zice i! f cu Bixiou când se v zu sub arcadele din
Place Royale. V-a i uitat bine la cei doi unchi? Dou
exemplare ale lui Shylock. M prind pe orice c -şi fac veacul
la Hale, unde-şi plaseaz banii cu sut la sut pe
s pt mân . Dau cu împrumut cu amanet şi scot în vânzare
haine, şireturi, brânz , femei şi copii. Sunt nişte arabi-evrei-
genovezi-greci-genevezi-lombarzi-parizieni, hr ni i de-o
lupoaic şi lep da i de-o turcoaic .
— Te cred, unchiul Mitral a fost port rel, zise Godard.
— Ca s vezi! f cu du Bruel.
— M duc s v d cum merge litografia, relu Bixiou, deşi
aş vrea s studiez şi salonul domnului Rabourdin: eşti fericit
c po i s te duci acolo, du Bruel.
— Eu, acolo? Ce vrei s fac acolo? r spunse vodevilistul.
N-am o figur potrivit pentru prezentarea de condolean e.
Şi, apoi, ar fi ceva josnic ca tocmai azi s te duci pe capul
oamenilor destitui i.

La miezul nop ii, salonul doamnei Rabourdin se golise, nu

mai r m seser decât dou sau trei persoane, des Lupeaulx
şi st pânii casei. Dup plecarea lui Schinner, a doamnei şi
domnului Octave de Camps, des Lupeaulx se ridic de pe
scaun cu un aer misterios, se aşez cu spatele la pendul şi-
şi îndrept ochii când spre so , când spre so ie.
— Prieteni, le spuse el, nimic nu e pierdut, deoarece
ministrul şi cu mine suntem al turi de voi. Dutocq, între
dou puteri, a ales-o pe aceea care i se p rea mai tare. S-a
pus în serviciul Marii Duhovnicii şi al Cur ii, tr dându-m ,
dar asta-i la ordinea zilei: un om politic nu se teme niciodat
de-o tr dare. Numai c Baudoyer va fi destituit în câteva luni
şi va fi, desigur, numit la prefectura poli iei, c ci Marea
Duhovnicie n-o s -l lase din bra e.
Şi le inu un logos în leg tur cu Marea Duhovnicie şi cu
276
primejdiile care amenin guvernul dac se bizuie pe
biseric , pe iezui i etc. Dar nu-i lipsit de interes s observ m
c Marea Duhovnicie şi Curtea, c rora jurnalele liberale le
atribuiau o influen enorm în administra ie, s-au
amestecat foarte pu in în afacerea jupânului Baudoyer.
Aceste mici sfor rii n-au niciun ecou în societatea înalt ,
unde domin numai marile interese. Dac st ruin ele
plicticoase ale preotului de la Saint-Paul şi ale domnului
Gaudron au izbutit s smulg unele f g duieli, ele au c zut
de la sine la prima observa ie a ministrului. Ceea ce formeaz
poli ia congrega iei sunt numai patimile, care se denun
unele pe altele… Puterea ocult a acestei asocia ii, îng duit
sub masca neruşinat a dogmei Ajut -te, şi cerul te va ajuta,
a devenit cu adev rat mare numai datorit ac iunii cu care
au înzestrat-o propriii ei membri, amenin ându-se unii pe
al ii. În sfârşit, calomniile liberale se complac în a face din
Marea Duhovnicie un gigant politic, administrativ, civil şi
militar. Frica îşi creeaz totdeauna idoli. În momentele
acestea. Baudoyer se bizuia pe Marea Duhovnicie, în timp ce
singura duhovnicie care l-a protejat îşi are sediul la
cafeneaua Thémis. Exist , în anumite epoci, oameni,
institu ii, puteri, c rora li se atribuie toate nenorocirile ce se
întâmpl , c rora li se t g duieşte orice merit şi care servesc
de ra iuni multiple pentru prostime. Dup cum despre
domnul de Talleyrand152 se spunea c saluta orice eveniment
cu o vorb de duh, tot astfel, în aceast faz a Restaura iei,
Marea Duhovnicie f cea şi desf cea totul. Din nefericire,
îns , ea nu f cea şi nu desf cea nimic. Influen a sa nu se
afla nici în mâinile unui cardinal de Richelieu, nici în ale
unui cardinal Mazarin, ci în mâinile unui fel de cardinal de

152domnul de Talleyrand – om al tuturor regimurilor, de la revolu ie pân

la monarhia din Iulie, Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord a fost un
ministru şi un diplomat abil, mai bogat în vorbe de duh decât în
scrupule.
277
Fleury153, care, timid timp de cinci ani, a avut îndr zneal
numai într-o singur zi, dar şi atunci a c lcat cu stângul.
Mai târziu, biserica a f cut, nepedepsit de nimeni, la Saint-
Merry154, mai mult decât pretindea Carol al X-lea c f cuse în
iulie 1830. F r articolul relativ la cenzur , introdus atât de
prosteşte în noua Cart , jurnalismul şi-ar fi avut Saint-
Merry-ul lui. Domnia celui de al doilea frate ar fi instaurat în
mod legal planul lui Carol al X-lea.
— R mâi şef de birou sub Baudoyer, ai acest curaj,
continu des Lupeaulx, fii un adev rat om politic; las la o
parte concep iile şi îndemnurile generoase, m rgineşte-te la
atribu iile dumitale, nu-i spune nimic directorului dumitale,
nu-i da niciun sfat, nu face nimic f r o dispozi ie de la el. În
trei luni, Baudoyer va p r si ministerul, fie destituit, fie
deportat într-un alt sector administrativ. Va ajunge poate la
domeniile regale. De dou ori mi s-a întâmplat în via s fiu
acoperit de câte o avalanş de nerozii, dar le-am l sat s
treac .
— Da, zise Rabourdin, numai c dumneavoastr n-a i fost
calomniat, lovit în cinstea personal , compromis…
— Ha! ha! ha! f cu des Lupeaulx, întrerupând pe şeful de
sec ie cu un râs homeric. Dar asta-i pâinea zilnic a oric rui
om remarcabil în minunata noastr Fran şi nu-s decât
dou c i de a rezolva lucrurile: sau s cazi la fund, şi atunci
f - i bagajele şi du-te de te-apuc de gr din rie, sau s te
ridici deasupra şi s mergi înainte f r team şi f r a te uita

153 Un fel de cardinal Fleury – e vorba de episcopul Denis Frayssinous

(1765—1841), fost predicator al lui Ludovic, al XVIII-lea şi devenit, în
1825, ministru al Instruc iunii Publice; el de inea al doilea post important
din institu ia „Marii Duhovnicii”; în urma revolu iei din 1830 a plecat din
Fran a împreun cu Carol al X-lea.
154 Saint-Merry – la 6 iunie 1832, inând piept trupelor care voiau s
împiedice o manifesta ie democratic , 120 de republicani parizieni au
ap rat cu dârzenie baricada de la Saint-Merry; ei erau conduşi de tân rul
muncitor Jeanne şi au rezistat timp de dou sprezece ore for elor
guvernamentale, care au trebuit s aduc tunurile.
278
nici în dreapta, nici în stânga.
— În ceea ce m priveşte, n-am decât o cale de a desface
nodul pe care spionajul şi tr darea mi l-au legat în jurul
gâtului, r spunse Rabourdin, şi aceasta este s m explic
numaidecât cu ministrul. Iar dac dumneavoastr îmi dori i
în mod sincer binele, aşa precum declara i, m pute i pune
mâine fa în fa cu el.
— Vrei s -i expui planul dumitale administrativ?
Rabourdin înclin din cap.
— Prea bine, încredin eaz -mi proiectele, lucr rile
dumitale, şi- i jur c ministrul le va studia chiar în noaptea
asta.
— Nici nu m gândesc, rosti Rabourdin cu t rie, c ci ar
însemna ca, dup şase luni de munc , s m mul umesc cu
satisfac ia celor dou sau trei ceasuri în cursul c rora un
ministru al regelui s-ar sim i obligat s aplaude o
perseveren atât de mare.
V zându-se aruncat de dârzenia lui Rabourdin pe un
drum f r tufişuri, în care nu-şi mai putea ascunde viclenia,
des Lupeaulx şov i o clip , apoi se uit la doamna
Rabourdin, întrebându-se: „Ce va învinge oare, ura mea
pentru el, sau dorin a pentru ea?”
— În cazul acesta, dac n-ai încredere în mine, îi spuse
şefului de sec ie dup o pauz , vei r mâne totdeauna pentru
mine omul notei secrete pe care ai întocmit-o dumneata
însu i. Adio, doamn .

Doamna Rabourdin îl salut cu r ceal . Célestine şi Xavier

se retraser , fiecare în odaia sa, f r s -şi mai vorbeasc ,
într-atât de nenoroci i erau amândoi. So ia se gândea la
situa ia groaznic în care se g sea fa de so ul ei. Şeful de
sec ie, care se hot râse s nu mai calce în minister şi s -şi
dea demisia, era pierdut în imensitatea gândurilor lui: se
punea problema s -şi schimbe via a şi s se apuce de
altceva. R mase toat noaptea în fa a focului din odaia sa,
f r s-o observe pe Célestine, care intrase de mai multe ori,
279
în vârful picioarelor, în veşmintele-i de noapte.
„Fiindc trebuie s m mai duc pentru ultima dat la
minister spre a-mi retrage actele şi a preda lucr rile lui
Baudoyer, s încerc m şi efectul demisiei mele”, îşi spuse el.
Îşi scrise demisia, chibzuind îndelung frazele scrisorii cu
care o înso i şi care suna:

„Excelen ,
Am onoarea de a adresa Excelen ei Voastre, odat cu
prezenta, demisia mea; îndr znesc s cred c v ve i aminti
de a m fi auzit spunându-v c mi-am încredin at onoarea
în mâinile dumneavoastr şi c ea depindea de o explica ie
neîntârziat . Aceast explica ie am cerut-o în zadar, iar
ast zi va fi poate de prisos, de vreme ce un fragment din
lucr rile mele asupra aparatului administrativ, sustras şi
falsificat, circul prin birouri, e greşit interpretat din cauza
duşm niei şi m sileşte s m retrag, în fa a dezaprob rii
tacite a conducerii. În diminea a când voiam s v v d,
Excelen a Voastr a crezut poate c e vorba de o avansare,
dar eu nu m gândesc decât la prestigiul ministerului pe
care-l conduce i şi la binele public. ineam s rectific p rerile
Excelen ei Voastre în leg tur cu aceast chestiune.”

Urmau formulele de respect.

Era ora şapte jum tate când omul acesta s vârşi jertfirea
ideilor sale, c ci îşi arse întreaga lucrare. Obosit de atâtea
gânduri şi învins de atâtea chinuri morale, a ipi cu capul
sprijinit de marginea fotoliului. Se trezi cu o senza ie bizar ,
îşi v zu mâinile udate de lacrimile so iei sale, îngenuncheat
în fa a lui. Célestine citise demisia, în elesese toat groz via
pr buşirii. Ea şi Rabourdin aveau s tr iasc de acum încolo
cu o rent de patru mii de franci. F cu socoteala datoriilor ei,
se ridicau la treizeci şi dou de mii de franci! Era s r cia cea
mai cumplit cu putin . Iar b rbatul acesta, atât de nobil şi
atât de încrez tor, nu ştia nimic despre abuzul pe care ea şi-l
280
îng duise în privin a averii l sate în grija sa. Plângea la
picioarele lui, frumoas ca o Magdalen .
— Nenorocirea a întrecut orice margini, zise Xavier în
groaza lui, sunt dezonorat la minister, şi dezonorat…
Lumina virtu ii neprih nite str fulger în ochii Célestinei,
care s ri în sus ca un cal speriat şi arunc o privire
scânteietoare spre Rabourdin.
— Eu! Eu? rosti ea pe dou tonuri sublime. Aşadar m
crezi o femeie de rând? Nu- i dai seama c , dac aş fi
p c tuit, tu ai fi fost numit? Dar, ad ug ea, e mai uşor de
suportat o idee ca asta, decât realitatea din jurul nostru.
— Ce s-a mai întâmplat? f cu Rabourdin.
— Î i voi spune totul în dou vorbe, r spunse ea. Dator m
treizeci de mii de franci.
Rabourdin îşi cuprinse so ia în bra e cu un gest z natec şi
o aşez pe genunchii lui, plin de voioşie.
— Nu-i nimic, draga mea, îi zise cu un glas atât de blând
încât am r ciunea lacrimilor ei se topi ca prin minune. Şi eu
am f cut multe greşeli! Am muncit cu totul dezinteresat
pentru ar sau, în orice caz, am crezut c -i voi putea fi de
folos… Acum o s -mi croiesc alt drum. Dac aş fi avut o
b c nie, am fi ajuns milionari. Ei bine, s ne facem b cani.
Tu n-ai decât dou zeci şi opt de ani, îngerul meu. În zece ani,
afacerea o s - i aduc luxul pe care-l doreşti şi la care
trebuie s renun m pentru câtva timp. Nici eu, draga mea,
nu sunt un om de rând. O s vindem ferma; valoarea ei a
crescut mult în ultimii şapte ani. Cu aceast diferen de
valoare şi cu mobilierul nostru vom putea achita datoriile
f cute de mine.
Pentru fraza asta generoas , Célestine d du so ului ei,
într-o singur s rutare, o mie de mângâieri.
— Vom avea, continu el, o sut de mii de franci, pe care-i
vom folosi într-un nego oarecare. Pân într-o lun îmi voi
alege o nou meserie. Norocul, care l-a aruncat pe un Martin
Falleix în calea lui Saillard, n-o s ne ocoleasc nici pe noi.
Aşteapt -m la dejun. M voi întoarce de la minister eliberat
281
din c tuşele mizeriei.
Célestine îşi îmbr iş so ul cu un elan pe care nu-l au
nici b rba ii în momentele când sunt cuprinşi de cea mai
mare mânie, deoarece femeia, prin sentimentele ei, e mai tare
decât b rbatul prin puterea lui. Plângea, râdea, suspina şi
vorbea în acelaşi timp.

Când Rabourdin ieşi la ora opt, port reasa îi d du c r ile

de vizit f cute în batjocur de c tre Baudoyer, Bixiou,
Godard şi al ii. Totuşi se duse la minister; aici Sébastien îl
întâmpin la poart , rugându-l s nu intre în birouri,
deoarece o caricatur mârşav de-a lui circul peste tot.
— Dac vrei s -mi îndulceşti am r ciunea înfrângerii,
adu-mi desenul acela, îi spuse Rabourdin; eu m duc s -mi
las demisia chiar în mâna lui Ernest de la Brière, pentru a
nu fi denaturat urmând calea administrativ . Am motivele
mele cerându- i s -mi aduci caricatura.
Dup ce se încredin c scrisoarea lui ajunse în mâinile
ministrului, Rabourdin se întoarse în curte, unde-l g si pe
Sébastien cu ochii plini de lacrimi; acesta îi ar t litografia,
ale c rei principale elemente sunt redate în schi a al turat :

282
283
 — Are mult haz, zise Rabourdin ar tând
supranumerarului o frunte senin ca a Mântuitorului când i
s-a pus pe cap coroana de spini.
Intr în birouri cu un aer calm şi se duse mai întâi la
Baudoyer spre a-l ruga s vin în biroul diviziunii pentru a-i
da instruc iuni cu privire la lucr rile pe care de acum încolo
avea s le conduc tipicarul acesta.
— Spune i-i domnului Baudoyer c nu aştept, se adres el
lui Godard şi celorlal i slujbaşi. Demisia mea e în mâinile
ministrului şi nu vreau s întârzii aici nici cinci minute mai
mult decât e necesar.
Z rindu-l pe Bixiou, Rabourdin se duse drept la el, îi ar t
litografia şi, spre marea uimire a tuturor, îi spuse:
— N-aveam dreptate când sus ineam c dumneata eşti un
artist? P cat îns c i-ai îndreptat ascu işul creionului
împotriva unui om care nu poate fi judecat nici în felul acesta
şi nici în cadrul serviciului. Dar în Fran a se râde de orice,
chiar şi de Dumnezeu!
Apoi îl conduse pe Baudoyer spre cabinetul r posatului de
La Billardière. La uş se aflau Phellion şi Sébastien, singurii
care, în aceast mare nenorocire personal , îndr zniser s
r mân pe fat credincioşi acestui acuzat. Rabourdin,
observând c Phellion avea ochii umezi i, nu se putu
împiedica de a-i strânge mâna.
— Domnu’ Rabourdin, gr i acest om cumsecade, dac v
putem fi de folos cu ceva, v st m la dispozi ie…
— Pofti i, prieteni, intra i, le spuse Rabourdin cu o gra ie
plin de noble e. Sébastien, dragul meu, scrie i demisia şi
d -i-o lui Laurent s i-o duc . Probabil c şi dumneata eşti
murd rit de calomnia care mi-a f cut atâta r u, dar m voi
îngriji de viitorul dumitale: vom r mâne mereu împreun .
Sébastien izbucni în lacrimi.

Domnul Rabourdin se închise cu domnul Baudoyer în

284
cabinetul r posatului de La Billardière, iar Phellion îl ajut s
pun pe noul şef de diviziune în curent cu toate greut ile
muncii administrative. La fiecare dosar pe care i-l explica
Rabourdin, la fiecare map deschis , ochii mici ai lui
Baudoyer se f ceau mari cât farfuriile.
— R mâi cu bine, domnul meu, îi zise în cele din urm
Rabourdin, cu un aer în acelaşi timp şi solemn, şi ironic.

Între timp, Sébastien f cuse un pachet cu hârtiile

personale ale şefului de sec ie şi-l duse la o tr sur .
Rabourdin str b tu curtea larg a ministerului, sub ochii
slujbaşilor care ieşiser la ferestre, şi aştept o clip ordinele
ministrului. Dar ministrul nu d du niciun semn de via .
Phellion şi Sébastien îl înso eau pe Rabourdin. Phellion avu
curajul de a-l conduce pe omul c zut în dizgra ie pân în
strada Duphot, exprimându-i admira ia lui plin de respect.
Apoi se întoarse, mul umit de sine, şi-şi relu locul la birou,
dup ce f cuse onorurile funebre acestui talent administrativ
c lcat în picioare.

Bixiou
(la apari ia lui Phellion)

Victrix causa diis placuit, sed victa Catoni.155

Phellion

Da, domnu.

Poiret

155Victrix causa diis placuit, sed victa Catoni – lat., „zeii au fost de partea
înving torului, dar Caton e de partea învinsului”: vers al poetului latin
Lucanus, în leg tur cu Cato din Utica, r mas fidel lui Pompeius, chiar
dup ce acesta a fost învins de Cezar, c ci cauza primului i se p rea cea
just .
285
 Asta ce vrea s zic ?

Fleury

C partidul popesc se bucur , dar c domnul Rabourdin e

stimat de to i oamenii cinsti i.

Dutocq
(atins)

Ieri nu erai de aceeaşi p rere.

Fleury

Dac -mi mai adresezi un cuvânt, o s -mi lipesc palmele de

obrajii dumitale, m-auzi?! Nu mai încape nicio îndoial c
dumneata eşti acela care ai şterpelit lucrarea domnului
Rabourdin. (Dutocq iese.) Du-te de te plânge la des Lupeaulx
al dumitale, spionule!

Bixiou
(râzând şi maimu rindu-se)

Sunt curios s ştiu cum o s mearg diviziunea. Domnul

Rabourdin era un om atât de remarcabil, încât probabil c a
avut anumite idei s n toase când a întocmit lucrarea aceea.
Ministerul pierde un cap greu de înlocuit. (îşi freac mâinile.)

Laurent

Domnul Fleury e chemat la secretariat.

Slujbaşii din ambele sec ii

286
 i s-a înfundat!

Fleury
(ieşind)

Pu in îmi pas , am un post de redactor-responsabil. O s

fiu liber toat ziua şi-o s m plimb sau o s m ocup cu
ceva pl cut în redac ia jurnalului.

Bixiou

Dutocq a f cut ce-a f cut şi l-a dat afar şi pe bietul

Desroys, învinuit c vrea s taie capetele…

Thuillier

Regilor156?…

Bixiou

Felicit rile mele… asta-i reuşit !

Colleville
(intrând în birou, vesel)

Domnilor, sunt şeful dumneavoastr …

Thuillier
(îmbr işându-l)

Ah, prietene, dac aş fi în locul t u, nu m-aş bucura deloc.

156Desroys, învinuit c vrea s taie capetele… regilor? – în original,

calambur provenit din analogia numelui Desroys cu genitivul plural al
cuvântului roi (rege): des rois = al regilor.
287
 Bixiou

E o isprav a neveste-si, dar nu una f cut cu capul!

(Ceilal i pufnesc în râs.)

Poiret

Cine îmi explic şi mie morala a tot ceea ce s-a întâmplat

azi aici?

Bixiou

Vrei s i-o explic? Anticamera administra iei va fi de acum

încolo Camera, Curtea va fi budoar, drumul obişnuit va fi
beciul, iar patul va fi mai mult ca oricând calea cea mai
scurt .

Poiret

Domnule Bixiou, te rog fii mai clar.

Bixiou

Am s -mi parafrazez ideea. Pentru a fi ceva trebuie s

începi prin a fi totul. Este necesar , desigur, o reform
administrativ ; c ci, pe cinstea mea, statul îşi jefuieşte tot
atât de mult slujbaşii, pe cât slujbaşii jefuiesc timpul pe care-
l datoreaz statului; noi îns lucr m pu in fiindc nu primim
aproape nimic, deoarece suntem prea mul i pentru treaba
care trebuie f cut , şi Virtuoasa Rabourdin şi-a dat seama de
toate astea! Acest func ionar priceput a prev zut, domnilor,
ceea ce trebuie s se întâmple şi ceea ce neghiobii numesc
jocul admirabilelor noastre institu ii liberale. Camera va avea
preten ia s administreze, iar administratorii vor ine s fie
288
legislatori. Guvernul va n zui s administreze, iar
administra ia s guverneze. De aceea, legile vor fi doar
regulamente, iar ordonan ele vor deveni legi. Dumnezeu a
creat aceast epoc pentru cei c rora le place s râd . Tr im
în admira ia spectacolului pe care ni l-a preg tit cel mai mare
zeflemist al timpurilor moderne, Ludovic al XVIII-lea.
(Stupefac ie general .) Domnilor, dac asemenea lucruri se
petrec în Fran a, ara cea mai bine administrat din Europa,
apoi gândi i-v ce trebuie s fie în celelalte ri. S rmane
rişoare, m întreb cum o scot la cap t f r cele dou
Camere, f r libertatea presei, f r referate şi rapoarte, f r
circulare, f r o armat de slujbaşi?!… Z u aşa, cum de mai
au armate, flote? Cum de mai exist f r s discute dup
fiecare r suflare şi dup fiecare tuşitur ?… Mai pot fi ele,
oare, numite guverne, na iuni? Mi s-a spus… (de c tre
mincinoşii de c l tori!…) c popoarele acestea pretind a avea
o politic a lor şi c se bucur de o anumit putere; dar eu
unul le deplâng! Ele nu cunosc progresul luminilor, nu pot s
pun în mişcare idei, nu au tribuni independen i, tr iesc în
barbarie. Numai poporul francez se bucur de binefacerile
spiritului. Închipuieşte- i, domnule Poiret (Poiret, tresare ca la
o izbitur ), c sunt ri care se lipsesc de şefi de diviziune, de
directori generali, de acest minunat stat-major care
constituie gloria Fran ei şi a împ ratului Napoleon, deşi
acesta a avut motivele lui s înfiin eze atâtea posturi. Poftim,
asemenea ri au îndr zneala de a exista! La Viena num rul
slujbaşilor de la Ministerul de R zboi nu atinge nici m car
cifra de o sut , în vreme ce la noi lefurile şi pensiile m nânc
o treime din buget, ceea ce nu se întâmpla înainte de
Revolu ie, şi, ca s m rezum, v spun c Academia de
inscrip ii şi arte frumoase, care nu prea are ce face, ar trebui
s propun un premiu pentru cel mai bun r spuns la
aceast întrebare: Care e statul cel mai bine întocmit: acela
care face multe cu func ionari pu ini, sau acela care face pu in
cu func ionari mul i?

289
 Poiret.

sta-i ultimul dumitale cuvânt?

Bixiou

Yes, sir!… Ja, mein Herr! Si, signor! Da!… Te scutesc de

alte limbi.

Poiret
(ridic mâinile la cer)

Dumnezeule şi se mai spune c eşti spiritual!

Bixiou

Nu m-ai în eles, deci?

Phellion

Cu toate astea, ultima propozi ie e plin de sens…

Bixiou

…ca bugetul, care e atât de complicat încât pare simplu, şi

cu asta v atârn ca pe nişte felinare deasupra acestei g uri, a
acestei gropi, a acestei pr p stii, a acestui vulcan denumit de
Constitu ionalul „orizontul politic”.

Poiret

Aş vrea mai bine o explica ie pe care s-o în eleg şi eu…

Bixiou
290
 Tr iasc Rabourdin!… Iat p rerea mea. Eşti mul umit?

Colleville
(cu gravitate)

Domnul Rabourdin n-a avut decât o vin .

Poiret

Care?

Colleville

Aceea de a fi vrut s fie un om de stat, în loc s r mân un

şef de sec ie.

Phellion
(repezindu-se În fa a lui Bixiou)

Atunci, dom'le, dumneata, care-l în elegi atât de bine pe

domnu Rabourdin, pentru ce ai f cut acea mârş … acea
înfa… acea îngrozitoare caricatur ?

Bixiou

Dar r m şagul nostru? Ai uitat c m-am prins în joc cu

dracul şi c sec ia dumneavoastr îmi datoreaz o mas la
Rocher de Cancale?

Poiret
(foarte mâhnit)

Prin urmare voi ieşi la pensie f r s fi în eles vreodat

m car o fraz , un cuvânt, o idee de-a domnului Bixiou!
291
 Bixiou

Vina e a dumitale! Întreab -i şi pe dânşii… Domnilor, a i

în eles sensul observa iilor mele, sunt ele juste, luminoase?

To i

Din p cate, da.

Minard

Şi, ca dovad , eu mi-am înaintat demisia. Adio, domnilor,

m fac fabricant…

Bixiou

Ai inventat niscaiva corsete mecanice, sau biberoane?

Niscaiva pompe de incendiu, sau lop elele de cur at noroiul
de pe ghete? Niscaiva sobe care se înc lzesc f r lemne, sau
niscaiva gr tare care frig cotletele cu trei buc ele de hârtie?

Minard
(plecând)

P strez secretul pentru mine.

Bixiou

Ei, vezi, tinere domn Poiret!… dumnealor m în eleg, cu

to ii…

Poiret
(umilit)

292
 Domnule Bixiou, vrei s -mi faci cinstea de a vorbi m car o
dat pe limba mea, coborând pân la mine?…

Bixiou
(f când cu ochiul spre ceilal i)

Cu pl cere! (Îl apuc pe Poiret de un nasture al redingotei.)

înainte de a ieşi la pensie, te vei declara mul umit poate s
afli c dumneata eşti…

Poiret
(bucuros)

Un om cinstit, domnule.

Bixiou
(înal din umeri)

…S definim, s explic m, s analiz m, s vedem ce este

aceea un slujbaş… Ştii?

Poiret

Cred c da.

Bixiou
(r suceşte nasturele)

M îndoiesc.

Poiret

E un om pl tit de guvern ca s fac o treab .

293
 Bixiou

Perfect; atunci un soldat e un slujbaş.

Poiret
(încurcat)

Asta nu.

Bixiou

Totuşi el e pl tit de stat ca s fac de gard şi s defileze la

parad . Îmi vei spune c abia aşteapt s se libereze, c nu
prea st într-un singur loc, c munceşte prea mult şi
primeşte în schimb prea pu in metal sun tor, abstrac ie
f când de acela pentru puşc .

Poiret
(face ochii mari)

Ei bine, domnule, un slujbaş ar fi, mai logic, un om care,

ca s tr iasc , are nevoie de o leaf , şi care nu-i liber s -şi
p r seasc postul, fiindc nu se pricepe s fac altceva decât
s scrie.

Bixiou

Aha, ajungem la o concluzie… Aşadar, biroul este o g oace

a slujbaşului. Niciun slujbaş f r birou, niciun birou f r
slujbaşi. Ce ne facem atunci cu vameşul? (Poiret încearc s
fug , scap din mâna lui Bixiou, care i-a rupt un nasture şi-l
apuc de altul.) M rog, s zicem c el ar fi în materie
birocratic o fiin neutr . Agentul care încaseaz accizele e
numai pe jum tate slujbaş, el e deasupra birourilor şi a
armatei, ca şi deasupra grani elor: nici cu totul soldat, nici
294
cu totul slujbaş. Dar, moşulic , unde ajungem cu asta?
(R suceşte nasturele.) Unde înceteaz slujbaşul? Iat o
chestiune grav ! Un prefect este un slujbaş?

Poiret
(cu timiditate)

E un func ionar.

Bixiou

Aha, acum vrei s-o întorci, vrei adic s spui c un

func ionar n-ar fi un slujbaş!…

Poiret
(obosit, se uit la ceilal i)

Uite, domnul Godard ar vrea s spun ceva.

Godard

Slujbaşul ar fi specia, iar func ionarul un gen.

Bixiou
(zâmbind)

Nu te credeam în stare de o distinc ie atât de ingenioas ,

brav specimen!

Poiret

Unde vrei s ajungi?…

Bixiou
295
 Aici, aici, moşulic , încet, s nu ne frângem şalele!…
Ascult , şi vom sfârşi prin a ne în elege. Uite, s formul m o
axiom pe care o las moştenire birourilor. Unde sfârşeşte
slujbaşul începe func ionarul, şi unde sfârşeşte func ionarul
începe omul de stat. Cu toate astea, printre prefec i ai s
întâlneşti pu ini oameni de stat. Ceea ce înseamn c
prefectul e un neutru al genurilor superioare. El se afl între
omul de stat şi slujbaş, dup cum vameşul se afl între civil
şi militar. S continu m a limpezi aceste înalte probleme.
(Poiret se înroşeşte.) Totul se poate formula prin urm toarea
teorem demn de la Rochefoucauld: de la salariile de
dou zeci de mii de franci în sus nu se mai poate vorbi de
slujbaşi. De unde putem trage, cu precizie matematic , un
prim corolar: omul de stat se situeaz în sfera salariilor
superioare. Dar nu-i mai pu in important şi mai pu in logic şi
al doilea corolar: directorii generali pot fi oameni de stat. Cred
c din pricina asta mul i deputa i îşi spun: „E o bun afacere
s fii director general!” Numai c , în interesul limbii franceze
şi al Academiei…

Poiret
(z p cit de privirea lui Bixiou)

Limba francez !… Academia!…

Bixiou
(rupe al doilea nasture şi apuc unul mai de sus)

Da, în interesul frumoasei noastre limbi, trebuie s

observ m c , dac şeful de sec ie poate fi, la nevoie, un
slujbaş, şeful de diviziune trebuie s fie un birocrat. Domnii
de colo… (se întoarce spre ceilal i slujbaşi, ar tându-le al
doilea nasture rupt de la redingota lui Poiret) vor aprecia
aceast nuan plin de delicate e. În felul acesta, papa
Poiret, slujbaşul sfârşeşte categoric la şeful de diviziune. Iat

296
dar problema pe deplin rezolvat , acum totul e limpede,
slujbaşul, care p rea ceva ce nu poate fi definit, este definit.

Poiret

Asta mi se pare întru totul adev rat.

Bixiou

Cu toate astea, f -mi pl cerea de rezolv urm toarea

chestiune: Un judec tor, fiind inamovibil, adic , dup subtila
dumitale p rere, neputând fi un func ionar şi neavând o
leaf potrivit cu atribu iile lui, trebuie socotit ca f când
parte din clasa slujbaşilor?

Poiret
(priveşte grinzile tavanului)

Domnule, eu nu mai sunt…

Bixiou
(îi rupe al treilea nasture)

Voiam s - i dovedesc, domnule, c nimic nu-i simplu, dar

mai ales, şi ceea ce am s spun acum e mai mult pentru
filosofi (dac -mi îng dui i s folosesc o vorb a lui Ludovic al
XVIII-lea), vreau s fac s se în eleag de c tre toat lumea
c , lâng nevoia de a defini, se g seşte totdeauna primejdia
de a te încurca şi mai r u.

Poiret
(îşi şterge fruntea)

Iart -m , domnule, îmi bate inima… (D s -şi încheie

redingota.) Ah, mi-ai rupt to i nasturii!
297
 Bixiou

Ei, acum în elegi?

Poiret
(sup rat)

Da, domnule… da, în eleg c ai vrut s - i ba i joc de mine,

rupându-mi to i nasturii, f r ca eu s bag de seam !…

Bixiou
(cu gravitate)

B trâne, te înşeli. Am vrut s s desc în creierul dumitale

imaginea cea mai vie cu putin a regimului constitu ional
(to i slujbaşii se uit la Bixiou; Poiret, z p cit, îl contempl cu
un el de nelinişte) şi s -mi in cuvântul fa de dumneata.
Pentru asta am recurs la o parabol , ca s lbaticii! (Asculta i!)
În timp ce miniştrii încing la Camer discu ii aproape tot atât
de concludente, tot atât de folositoare ca şi a noastr ,
administra ia ciupeşte nasturii contribuabililor.

To i

Bravo, Bixiou!

Poiret
(care în elege)

Acum nu mai regret nasturii.

Bixiou

Şi urmez şi eu exemplul lui Minard, nu vreau s mai zgârii

298
hârtia pentru nimica toat , aşa încât scutesc ministerul de
colaborarea mea.

(Iese în mijlocul râsetelor tuturor slujbaşilor.)

În salonul de recep ii al ministerului se petrecea o alt

scen şi mai instructiv decât asta, deoarece ea ne arat cum
se pot pierde ideile mari în sferele superioare şi cum ştiu s
se consoleze oamenii de acolo în fa a nenorocirilor.
În momentul acela, des Lupeaulx prezenta ministrului pe
noul director, domnul Baudoyer. În salon se aflau doi sau
trei deputa i guvernamentali, cu influen , precum şi domnul
Clergeot, pe care Excelen a Sa îl asigura c o s -i dea un
salariu onorabil.
Dup ce fur schimbate câteva fraze banale, discu ia se
opri asupra evenimentului zilei.

Un deputat

Aşadar, Rabourdin nu mai lucreaz la dumneavoastr ?

Des Lupeaulx

Şi-a dat demisia.

Clergeot

Se zice c voia s reformeze administra ia.

Ministrul
(privind spre deputa i)

Se prea poate ca lefurile s nu fie corespunz toare cu

cerin ele serviciului.

299
 De La Brière

Dup domnul Rabourdin, o sut de slujbaşi pl ti i cu câte

dou sprezece mii de franci ar lucra mai bine şi mai repede
decât o mie de slujbaşi pl ti i cu câte dou sprezece sute de
franci.

Clergeot

S-ar putea s aib dreptate.

Ministrul

Ce vre i s facem! Maşina e alc tuit aşa cum e, şi pentru

a o schimba ar trebui mai întâi distrus , dar cine are curajul
acesta, în prezen a tribunei parlamentare, sub focul
r cnetelor neghioabe ale opozi iei sau ale articolelor violente
din pres ? Se prea poate ca într-o zi s se ajung la o solu ie
de continuitate p gubitoare între administra ie şi guvern.

Deputatul

În ce fel?

Ministrul

Un ministru va încerca s înf ptuiasc ceea ce e necesar,

dar nu-şi va atinge scopul, fiindc se vor produce t r g neli
nesfârşite între fapte şi rezultate. Dac s-a ajuns ca furtul
unui gologan s fie cu adev rat imposibil, în schimb nu se
vor stârpi niciodat învârtelile, care se vor practica pe sub
mân . Anumite opera ii nu se vor încheia decât prin calcule
misterioase, al c ror fir e greu s -l prinzi. Afar de asta,
slujbaşii, de la cel mai mic pân la şeful de sec ie, vor avea
p rerile lor, ei nu vor mai fi bra ele dirijate de un creier, nu
300
vor mai reprezenta gândirea guvernului; opozi ia caut s le
dea dreptul de a cârti împotriva guvernului, de a vota contra
lui, de a-l trage la r spundere.

Baudoyer
(încet, dar în aşa fel ca s fie auzit)

Excelen a Sa e sublim .

Des Lupeaulx

F r îndoial , birocra ia are multe p cate; eu unul socot

c e greoaie şi necuviincioas , încleşteaz cam mult ac iunile
guvernului, în buş unele planuri, ine în loc progresul.
Totuşi, administra ia francez e foarte util …

Baudoyer

Aşa-i!

Des Lupeaulx

…chiar de-ar fi s nu fac altceva decât s înregistreze

hârtiile şi s le ştampileze. Şi dac , asemenea unei gospodine
excelente, e ni el tipicar , poate, în schimb, s dea oricând
socoteal de cheltuielile ei. Ar ta i-mi un negustor iste care
s nu fie dispus s arunce în groapa unei asigur ri oarecare
cinci la sut din produsul lui, din capitalul care intr şi iese,
numai ca s înl ture sfeterisirea157!

Deputatul
(manufacturier)

157 sfeterisire – (înv.) fraud , delapidare. (n.k.)

301
 To i fabrican ii din cele dou continente ar subscrie
bucuroşi un asemenea acord cu acest geniu al r ului numit
sfeterisire.

Des Lupeaulx

Ei bine, cu toate c statistica e sl biciunea oamenilor de

stat moderni, care cred c cifrele reprezint : calculul, trebuie
s ne servim de cifre ca s calcul m. S trecem la calcul,
deci! De altfel, cifrele sunt argumentul doveditor al
societ ilor bazate pe interes personal şi pe bani, iar
societatea pe care ne-a dat-o nou Carta este una dintre
acestea, dup p rerea mea, cel pu in! Şi, apoi, nimic nu e
mai conving tor pentru masele care gândesc decât câteva
cifre. În definitiv, totul, spun politicienii noştri de stânga, se
rezolv prin cifre. S trecem, dar, la cifre! (Ministrul se retrage
într-un col şi vorbeşte încet cu un deputat.) În general, se
num r cam patruzeci de mii de slujbaşi în Fran a, f r a
ine seama de ceilal i salaria i, c ci un cantonier, un
m tur tor de strad , o lucr toare de la fabrica de ig ri nu
sunt slujbaşi.
Leafa mijlocie este de o mie cinci sute de franci. Înmul i i
patruzeci de mii cu o mie cinci sute, ve i ob ine şaizeci de
milioane. Orice publicist va putea constata din capul locului
c , în compara ie cu China, cu Rusia, unde mul i slujbaşi
sunt ho i, cu Austria, cu republicile americane, cu lumea
întreag , va constata, zic, c , pentru pre ul acesta, Fran a
are administra ia cea mai tipicar , cea mai meticuloas , cea
mai condicar , cea mai scriptoloag , cea mai roas de patima
inventarierii, a control rii, a verific rii, a urm ririi, în fine,
cea mai gospodin dintre toate administra iile cunoscute! În
Fran a nu se cheltuieşte şi nu se încaseaz o centim f r s
fie aprobat de un ordin, acoperit de o dovad , scris şi
transcris în registrele de situa ie, pl tit contra chitan ,
pentru ca, apoi, şi cererea şi chitan a s fie înregistrate,

302
controlate, verificate de nişte oameni cu ochelari. La cea mai
mic greşeal de form , slujbaşul se însp imânt , deoarece
toat via a lui se reduce la nişte scrupule de felul acesta.
Multe ri s-ar fi mul umit cu asta, Napoleon îns nu s-a
oprit aici. Acest mare organizator a creat magistra ii supremi
ai unei cur i unice în lume. Magistra ii ştia îşi petrec zilele
verificând toate bonurile, hârtiile, rolurile, controalele,
încas rile pe cau iune, pl ile, contribu iile primite,
contribu iile investite etc. scrise de slujbaşi. Aceşti judec tori
severi duc talentul scrupulului, geniul cercet rii, aten ia cea
mai p trunz toare, perspicacitatea cea mai iscoditoare pân
la a face din nou toate socotelile, ca s nu le scape nicio
sustragere. Aceste sublime victime ale cifrelor trimit înapoi,
dup doi ani, unui intendent militar, o list oarecare, fiindc
în ea s-a strecurat o greşeal de dou centime. În felul
acesta, administra ia francez , cea mai des vârşit dintre
arhivistic riile globului, a f cut, cum spunea Excelen a Sa,
furtul imposibil în Fran a, iar sfeterisirea e o himer . Ei bine,
ce putem obiecta la toate astea? Fran a are un venit de o mie
dou sute de milioane, pe care le cheltuieşte, asta-i tot. O
mie dou sute de milioane intr în casele de bani, şi o inie
dou sute de milioane ies. Ea mânuieşte deci dou miliarde
patru sute de milioane, dar nu pl teşte decât şaizeci de
milioane, adic doi şi jum tate la sut , pentru a avea
siguran a c nu se mai face risip . Condica buc t riei
noastre politice cost şaizeci de milioane, dar jandarmeria,
tribunalele, închisorile, poli ia cost tot atât şi nu ne aduc
nimic. Afar de asta, în slujbe sunt folosi i oameni care nu
pot face altceva decât ceea ce fac, crede i-m . Risipa, dac
exist , nu poate fi decât moral şi legislativ , şi atunci când
cele dou Camere sunt complicele ei, risipa devine legal .
Risipa consist în a cere s se fac investi ii care nu-s
urgente sau necesare, a pune sau a scoate g itanele de la
uniforma solda ilor, a comanda cor bii f r a cerceta dac se
g seşte lemn şi a-l pl ti apoi prea scump, a se preg ti de
r zboi f r a-l face, a achita datoriile unui stat f r a-i cere
303
garan ii etc., etc.

Baudoyer

Dar aceast risip în stil mare nu-l priveşte pe slujbaş. O

asemenea gestiune proast a treburilor rii cade în sarcina
omului de stat care conduce corabia.

Ministrul
(care a terminat discu ia cu deputatul)

E mult adev r în ceea ce a spus des Lupeaulx; dar afl ,

domnule director (se adreseaz lui Baudoyer), c nimeni nu
judec din punctul de vedere al omului de stat. A face ordine
în orice fel de cheltuieli, chiar şi în cele inutile, nu constituie
o proast gestiune. Dimpotriv , trebuie s încuraj m oricând
circula ia banilor, a c ror imobilizare devine, mai cu seam
în Fran a, funest din pricina înclin rii c tre zgârcenie,
profund lipsit de logic , a provinciei, care pune la ciorap
gr mezi întregi de aur…

Deputatul
(care a ascultat pe des Lupeaulx)

Dar, m întreb: dac Excelen a Voastr avea perfect

dreptate adineaori, şi dac spiritualul nostru prieten (îl apuc
pe des Lupeaulx de bra ) nu greşeşte cu nimic, atunci ce
concluzie se impune?

Des Lupeaulx
(dup ce se uit la ministru)

F r îndoial , trebuie s se fac ceva…

De La Briere
304
 (cu timiditate)

Domnul Rabourdin are, prin urmare, dreptate?

Ministrul

Am s stau de vorb cu Rabourdin.

Des Lupeaulx

Omul sta a f cut greşeala de a se constitui în judec tor

suprem al administra iei şi al oamenilor care o compun; el e
de p rere s nu existe decât trei ministere…

Ministrul
(întrerupând)

Ce, e nebun?

Deputatul

Cum ar mai fi reprezenta i atunci, în ministere, şefii de

partide din Camer ?

Baudoyer
(cu un aer pe care el îl crede subtil)

Poate c domnul Rabourdin vrea s schimbe şi constitu ia

pe care ne-a dat-o regele legislator!

Ministrul
(c zut pe gânduri, îl apuc de bra pe de La Brière şi-l ia cu
sine)

Aş vrea s v d lucrarea lui Rabourdin, şi, fiindc

305
dumneata o cunoşti…

De La Brière
(în cabinetul ministrului)

A ars totul fiindc dumneavoastr a i admis s fie

dezonorat, şi s-a hot rât s plece din administra ie.
Excelen , s nu crede i c el a avut prosteasca idee de a
schimba ceva în minunatul nostru centralism, aşa cum
încearc s demonstreze des Lupeaulx.

Ministrul
(în sine)

Am f cut o greşeal . (R mâne o clip t cut.) Nu-i nimic, de

proiecte de reform n-o s ducem niciodat lips …

De La Brière

Nu ideile, ci oamenii care s le pun în practic ne lipsesc.

Des Lupeaulx, acest talentat avocat al abuzului, intr în

cabinet.
— Excelen , eu m duc s m îngrijesc de alegerea mea.
— Stai pu in! zise ministrul l sând pe secretarul s u
particular şi luând bra ul lui des Lupeaulx, cu care se retrage
în firida ferestrei. Dragul meu, renun la arondismentul
acela, vei fi f cut conte, iar eu î i voi pl ti toate datoriile…
Apoi, dac dup constituirea noului parlament voi r mâne în
guvern, o s g sesc un prilej de a te trece pe vreo list spre a
te face pair al Fran ei.
— Sunte i un om de onoare, accept.

Aşa ajunse Clément Chardin des Lupeaulx – al c rui tat ,

înnobilat de Ludovic al XV-lea, purta un blazon în patru
306
desp r ituri, prima cu lup negru şi miel roşu în gur , pe fond
alb; a doua, cu trei sp ngi albe, pe fond purpuriu; a treia, cu o
band alb între dou roşii, br zdate de dou sprezece dungi;
a patra, caduceu roşu cu şerpuiri verzi, sus inut de patru
gheare de vultur desf cute spre margini, pe fond galben; totul
cu deviza EN LUPUS IN HISTORIA – aşa ajunse el, deci, s
adauge acestei armorii aproape hazlii o coroan de conte.

În 1830, pe la sfârşitul lui decembrie, domnul Rabourdin

avu o treab care-l aduse în vechiul lui minister, unde
birourile erau întoarse cu susul în jos din pricina mut rii
mobilierului dintr-o parte în alta. Aceast revolu ie era l sat
în special pe umerii oamenilor de serviciu, care din aceast
pricin nu privesc niciodat cu pl cere figurile noi. Ajuns de
diminea la minister, ale c rui sc ri şi coridoare le cunoştea
bine, Rabourdin auzi urm torul dialog între doi nepo i ai lui
Laurent, deoarece unchiul ieşise la pensie:
— Ei, cum se poart şeful t u de diviziune?
— Nu-mi mai pomeni de el, n-am o clip de r gaz. M
sun ca s m întrebe dac nu i-am v zut batista sau
tabachera. Primeşte, f r s in oamenii s mai aştepte câte
ni el la uş , m -n elegi, niciun pic de demnitate! Adesea, nu
m rabd inima şi-i zic: „Dac îng dui i, domnule, domnul
conte, înaintaşul dumneavoastr , cresta scaunul cu
briceagul, în timpul serviciului, pentru a face s se cread c
lucreaz ”. Pe deasupra, are un dar de a amesteca totul, încât
nu le mai dau la nici unele de cap t. Ce mai încoace, încolo,
un neispr vit… Dar al t u?
— Al meu? O, am izbutit s -l dau pe brazd ; acum ştie de
unde s ia hârtia de scris, plicurile, unde s -şi pun cana, şi
toate alea. Cel lalt înjura, sta e blând… dar nu-i de soi, n-
are nicio decora ie, şi mie nu-mi place un şef f r decora ie,
poate fi luat drept unul ca mine şi ca tine, şi nu-i nicio
scofal . Ia hârtie de la birou şi o duce acas , ba, o dat , m-a
întrebat dac aş vrea s m duc la el acas pentru a servi la
mas în zilele de primire.
307
 — Oh, halal de-aşa guvern!
— Da, toat lumea trage chiulul.
— Încaltea, de nu ne-ar scade lefşoarele!
— De asta mi-e team şi mie. Parlamentul e cam zgârcit,
ine socoteala şi la lemnele de foc.
— Las , nu-i nimic, n-o s fac mul i purici cu oameni de-
alde ştia.
— Ne-am ars! Ne-a auzit cineva.
— Aş, e r posatul domn Rabourdin… A, domnule, v-am
recunoscut dup felul dumneavoastr de a veni… Dac ave i
nevoie de ceva pe aici, nimeni n-o s v ia în seam , c ci noi
suntem singurii care am r mas de pe vremea
dumneavoastr … Domnii Colleville şi Baudoyer n-au tocit
prea mult vreme pluşul de la scaune dup ce a i plecat
dumneavoastr … Dumnezeu s mai în eleag , dup şase
luni au fost numi i perceptori în Paris.

Paris, iulie 1838

Sfârşit

308
 Addenda

Urm toarele personaje din Slujbaşii se reg sesc în alte

romane sau nuvele ale lui Balzac (în parantez , numele
traducerii în limba român – acolo unde exist ):

Baudoyer, Isidore

Les Petits Bourgeois

Le Cousin Pons, 1847 (V rul Pons)

Bianchon, Horace

Le Père Goriot, 1835 - (Moş Goriot)

La Messe de l’athée, 1836 (Liturghia unui ateu)
César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)
L’Interdiction, 1836 (Punerea sub interdic ie)
Illusions perdues, 1836–1843 (Iluzii pierdute)
Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Un ménage de garçon, 1842
Les Secrets de la princesse de Cadignan, 1839
Pierrette, 1840 (Pierrette)
Étude de femme, 1831
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Honorine, 1843
L’Envers de l’histoire contemporaine, 1848
La Peau de chagrin, 1830 (Pielea de sagri)
Une double famille, 1830 (A doua familie)
Un prince de la bohème, 1840

309
Mémoires de deux jeunes mariées, 1842 (Memoriile a dou
tinere c s torite)
La Muse du département, 1837 (Muza departamentului)
La Fausse maîtresse, 1842
Les Petits Bourgeois
La Cousine Bette, 1846 (Verişoara Bette)
Le Curé de village, 1841

În plus, despre domnul Bianchon se povesteşte în:

Autre étude de femme, 1839-1842

La Grande Bretèche, 1832

Bidault (cunoscut şi ca Gigonnet)

Gobseck, 1830 (C m tarul)

La Vendetta, 1830 (Vendetta)
César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)
La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)
Une fille d’Ève, 1839

Bixiou, Jean-Jacques

La Bourse, 1830
Un ménage de garçon, 1842
Modeste Mignon, 1844
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)
La Muse du département, 1837 (Muza departamentului)
La Cousine Bette, 1846 (Verişoara Bette)
Le Député d'Arcis, 1839
Béatrix, 1839 (Béatrix)
Un homme d’affaires, 1844 (Un om de afaceri)
Gaudissart II, 1844 (Gaudissart al II-lea)
310
Les Comédiens sans le savoir, 1846 (Comedian i f r s-o ştie)
Le Cousin Pons, 1847 (V rul Pons)

Brezacs (De)

Le Curé de village, 1841

Bruel, Jean François du

Un ménage de garçon, 1842

Un début dans la vie, 1844 (Un debut în via )
Un prince de la bohème, 1840
Les Petits Bourgeois
Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Une fille d’Ève, 1839

Camps, Madame Octave de

Madame Firmiani, 1832

La Femme de trente ans, 1834 ( Femeia de 30 ani)
Une fille d’Ève, 1839
Le Député d'Arcis, 1839

Chaboisseau

Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,

partea a II-a)
Un homme d’affaires, 1844 (Un om de afaceri)

Chatelet, Marie-Louise-Anais de Negrepelisse, Baronul

du

Illusions perdues, 1836–1843 (Iluzii pierdute)

Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
311
 Chessel, Doamna de

Le Lys dans la vallée, 1836

Cochin, Emile-Louis-Lucien-Emmanuel

César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César

Birotteau)
La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)
Les Petits Bourgeois

Colleville

Les Petits Bourgeois

Colleville, Flavie Minoret, Doamna

La Cousine Bette, 1846 (Verişoara Bette)

Les Petits Bourgeois

Desplein

La Messe de l’athée, 1836 (Liturghia unui ateu)

Le Cousin Pons, 1847 (V rul Pons)
Illusions perdues, 1836–1843 (Iluzii pierdute)
Histoire des Treize, 1835
Pierrette, 1840 (Pierrette)
Un ménage de garçon, 1842
L’Envers de l’histoire contemporaine, 1848
Modeste Mignon, 1844
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Honorine, 1843

Desroches (fiul)
312
Un ménage de garçon, 1842
Le Colonel Chabert, 1835 - Colonelul Chabert
Un début dans la vie, 1844 (Un debut în via )
La Femme de trente ans, 1834 ( Femeia de 30 ani)
L’Interdiction, 1836 (Punerea sub interdic ie)
Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)
Un homme d’affaires, 1844 (Un om de afaceri)
Les Petits Bourgeois

Dutocq

Les Petits Bourgeois

Falleix, Martin

La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)

Falleix, Jacques

Histoire des Treize, 1835

Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)

Ferraud, Contesa

Le Colonel Chabert, 1835 - Colonelul Chabert

Finot, Andoche

César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César

Birotteau)
313
Un ménage de garçon, 1842
Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Un début dans la vie, 1844 (Un debut în via )
L’Illustre Gaudissart, 1833 - Faimosul Gaudissart
La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)

Fleury

Les Petits Bourgeois

Fontaine, Conte de

Les Chouans, 1829 (Şuanii)

Modeste Mignon, 1844
Le Bal de Sceaux, 1830 (Bal la Sceaux)
César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)

Fontanon, Abbe

Une double famille, 1830 (A doua familie)

Honorine, 1843
Le Député d'Arcis,1839

Gaudron, Abbe

Honorine, 1843
Un début dans la vie, 1844 (Un debut în via )

Gobseck, Jean-Esther Van

Gobseck, 1830 (C m tarul)

Le Père Goriot, 1835 - (Moş Goriot)
314
César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)
Les Comédiens sans le savoir, 1846 (Comedian i f r s-o ştie)

Godard, Joseph

Les Petits Bourgeois

Granson, Athanase

La Vieille Fille, 1836 (Fata b trân )

Gruget, Doamna Etienne

Histoire des Treize, 1835

Un ménage de garçon, 1842

Keller, Francois

La Paix du ménage, 1830

César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)
Eugénie Grandet, 1833 (Eugénie Grandet)
Le Député d'Arcis, 1839

La Bastie la Briere, Ernest de

Modeste Mignon, 1844

La Billardiere, Athanase-Jean-Francois-Michel, Baron

Flamet de

Les Chouans, 1829 (Şuanii)

César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)

315
 Laudigeois

Les Petits Bourgeois

Louis XVIII., Louis-Stanislas-Xavier

Les Chouans, 1829 (Şuanii)

L’Envers de l’histoire contemporaine, 1848
Une Tenebreuse Affaire, 1843
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Le Bal de Sceaux, 1830 (Bal la Sceaux)
Le Lys dans la vallée, 1836
Le Colonel Chabert, 1835 - Colonelul Chabert

Lupeaulx, Clement Chardin des

La Muse du département, 1837 (Muza departamentului)

Eugénie Grandet, 1833 (Eugénie Grandet)
Un ménage de garçon, 1842
Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Ursule Mirouët, 1842

Metivier

Illusions perdues, 1836–1843 (Iluzii pierdute)

Les Petits Bourgeois

Minard, Auguste-Jean-Francois

La Maison Nucingen, 1838 (Banca Nucingen)

Les Petits Bourgeois

316
 Minard, Doamna

Les Petits Bourgeois

Minorets, Des

Les Paysans, 1854 ( ranii)

Mitral
César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)

Nathan, Doamna Raoul

La Muse du département, 1837 (Muza departamentului)

Illusions perdues, 1836–1843 (Iluzii pierdute)
Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Un ménage de garçon, 1842
Ursule Mirouët, 1842
Eugénie Grandet, 1833 (Eugénie Grandet)
La Fausse maîtresse, 1842
Un prince de la bohème, 1840
Une fille d’Ève, 1839
Les Comédiens sans le savoir, 1846 (Comedian i f r s-o ştie)

Phellion

Les Petits Bourgeois

Poiret, (cel b trân)

Le Père Goriot, 1835 - (Moş Goriot)

Un début dans la vie, 1844 (Un debut în via )
317
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)
Les Petits Bourgeois

Rabourdin, Xavier

La Maison du chat-qui-pelote, 1830 (Casa „La Motanul cu

mingea”)
César Birotteau, 1837 (Istoria m ririi şi dec derii lui César
Birotteau)
Les Petits Bourgeois

Rabourdin, Doamna

L’Interdiction, 1836 (Punerea sub interdic ie)

Rubempre, Lucien-Chardon de

Illusions perdues, 1836–1843 (Iluzii pierdute)

Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,
partea a II-a)
Ursule Mirouët, 1842
Splendeurs et misères des courtisanes, 1838 (Str lucirea şi
suferin ele curtezanelor)

Saillard

Les Petits Bourgeois

Samanon

Un grand homme de province à Paris, 1839 (Iluzii pierdute,

partea a II-a)
Un homme d’affaires, 1844 (Un om de afaceri)
La Cousine Bette, 1846 (Verişoara Bette)

318
 Schinner, Hippolyte

La Bourse, 1830
Un ménage de garçon, 1842
Pierre Grassou, 1839
Un début dans la vie, 1844 (Un debut în via )
Albert Savarus, 1842
Modeste Mignon, 1844
La Fausse maîtresse, 1842
Les Comédiens sans le savoir, 1846 (Comedian i f r s-o ştie)

Sommervieux, Theodore de

La Maison du chat-qui-pelote, 1830 (Casa „La Motanul cu

mingea”)
Modeste Mignon, 1844

Thuillier

Les Petits Bourgeois

Thuillier, Marie-Jeanne-Brigitte

Les Petits Bourgeois

Thuillier, Louis-Jerome

Les Petits Bourgeois

319