DREPTURILE PACIENTILOR VS.

OBLIGATIILE CORPULUI MEDICAL

Sanatatea populatiei constituie una dintre valorile fundamantale, definitorii pentru insasi existenta fiintei umane. Pentru realizarea acestei valori, prin multiple acte normative care reglementeaza activitatea din domeniul sanitar sunt consacrate drepturi si obligatii corelative atat pentru beneficiarii ingrijirilor de sanatate cat si pentru pesonalul medical sau nemedical din unitatile sanitare. Dreptul la sanatate, apare in DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI DIN 1948, in CONVENTIA DE LA ALMA ATA si in alte documente oficiale. In acest context este necesara delimitarea, cunoasterea si respectarea acestor doua categorii de drepturi si obligatii. Codul deontologic si de etica al asistentului medical din Romania prevede urmatoarele obligatii etice si deontologice : Asistentul medical,in exercitarea profesiei nu poate face discriminari pe baza rasei, sexului, religiei, varstei, apartenentei entice, originii nationale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale, a conditiei personale fata de pacienti. Asistentul medical are obligatia de a lua masuri de acordare a primului ajutor. Asistentul medical are obligatia sa acorde asistenta medicala si ingrijirile necesare in limita competentei lor profesionale. In caz de calamitati naturale (cutremure,inundatii,epidemii,incendii) sau accidentari in masa (naufragii, accidente rutiere sau acvatice, accidente nucleare etc.), asistentul medical are obligatia sa raspunda la chemare, sa isi ofere serviciile de ingrijre de bunavoie, imediat ce au luat cunostinta despre eveniment. Vointa pacientului in alegerea asistentului trebuie intotdeauna respectata, indiferent carte ar fi sensul acesteia.

 Daca pacientul se afla intr-o stare fizica sau psihica ce nu ii permite exprimarea lucida a vointei, apartinatorii sau apropiatii celui suferind trebuie preveniti si informati corect, pentru a hotari in numele acestuia, cu exceptia imposibilitatii (de identificare, de comunicare, de deplasare etc.) sau a urgentelor. Daca in urma examinarii sau in cursul ingrijirilor asistentul medical considera ca nu are suficiente cunostinte sau experienta pentru a asigura o asistenta corespunzatoare , se va consulta cu alti colegi sau va indruma bolnavul catre alti specialisti. Asistentul medical va pastra o atitudine de stricta neutralitate si neamestec in problemele familiale (morale, materiale etc.) ale pacientului, exprimandu-si parerea numai daca interventia este motivata de interesul sanatatii pacientului, cu consimtamantul prealabil al acestuia. Asistentul medical poate refuza acordarea unor ingrijiri catre pacient atunci cand refuzul este justificat de interesul sanatatii pacientului, cu exceptia situatiilor de urgenta. Fiecare dintre noi este intr-un moment sau altul pacient, fie ca e vorba despre o afectiune mai grava sau cronica, fie despre una minora si ocazionala. Indifferent de afectiune toti pacientii au drepturi. Indifferent de afectiune, toti pacientii au drepturi. Drepturile pacientilor se bazeaza pe prespectul ca fiinta umana, pe drepturile la autodeterminare, la integritate fizica si mentala, la respectarea intimitatii, la respectarea valorilor morale si a convingerilor filosofice sau religioase, precum si la protectia sanatatii. Pentru pacient se creeaza cadrul constitutional care sa-I permita sa beneficieze de ingrijiri medicale de cea mai buna calitate, iar pentru corpul medical, garantia prestarii serviciilor medicale cu respectarea normelor legale in vigoare, la adapost de consecintele nedorite ale oricarei forma de raspundere juridica. In cele ce urmeaza va propun o abordare a drepturilor consacrate de legiuitor in favoarea pacientului, a celui care beneficiaza de ingrijiri de sanatate. Drepturile pacientului pot fi abordate si din perspectiva drepturilor pacientului versus obligatiile corpului medical. In prezent, in legislatia noastra, exista o multitudine de acte normative, prin care sunt reglementate diferite componente ale activitatii sanitare. Prin elaborarea fiecarui act normativ, legiuitorul a urmarit clarificarea unor concepte, imbunatatirea calitatii serviciilor de sanatate

publica si nu in ultimul rand protejarea drepturilor si intereselor legitime ale participantilor la actul medical. Pentru aplicarea principiilor Drepturilor Pacientilor din Europa, a fost adoptata o lege speciala, Legea nr.46/2003, privind drepturile pacientului, prin care sunt consacrate urmatoarele drepturi: Dreptul la tratament si ingrijiri medicale de cea mai buna calitate. Dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare Dreptul la informatia medicala Dreptul la consimtamantul asupra interventiei medicale Dreptul la confidentialitatea informatiilor Dreptul la reproducere Se pune intrebarea daca exista cadrul juridic necesar pentru realizarea acestor drepturi sau ele sunt consecrate doar la nivel de principiu? Prin prevederile art.37 din Legea 46/2003 se prevede ca, nerespectarea de catre personalul medico-sanitar a confidentialitatii datelor despre pacient si a confidentialitatii actului medical, precum si a celorlalte drepturi ale pacientului prevazute in prezenta lege atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor legale. In consecinta, garantia respectarii drepturilor pacientului o constituie norma generala, in baza caruia poate fi antrenata oricare dintre formele raspunderii juridice. Atunci cand se refera la responsabilitatea juridica, legiuitorul trece pe primul plan confidentialitatea datelor despre pacient si actul medical,dupa care face trimitere la toate drepturile enumerate in lege. Dreptul la confidentialitata informatiilor si viata privata a pacientului Dreptul la confidentialitate informatiilor reprezinta, in acelasi timp, una din formele de protectie ale vietii private a pacientului si este garantat prin obligatia cadrelor medicale de a pastra secretul profesional Sediul materiei il reprezinta dispozitiile art.196 din Codul Penal, potrivit carora constituie infractiune de divulgare a secretului professional si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda., fapta constand in divulgarea fara drept , a unor date, de catre cel caruia i-au

fost incredintate, sau de cel care a luat cunostinta in virtutea profesiei ori functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane. Exista si alte acte normative care consacra dreptul la confidentialitate cu obligatia corelativa a pastrarii secretului professional, sub sanctiunea normelor de drept penal. Astfel, art. 78 alin.1 din Legea nr.3/1978 prevede ca actele, datele si informatiile medicale obtinute de personalul sanitar in exercitarea atributiilor de serviciu, constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisa. In art.2 din Legea nr.100/1998, privind asistenta de sanatate publica se prevede ca pastrarea cofidentialitatii informatiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toti salariatii care au acces la acestea, prin activitatea pe care o desfasoara, in mod direct sau indirect. Codul de deontologie si etica al asistentului medical prevede si el dispozitii referitoare la secretul professional.(vezi art.33, 34, 35, 36, 37 si 38). Legea nr. 46/2003 prevede ca toate informatiile privind viata pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul acestuia. Informatiile cu character confidential pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul isi da consimtamantul in mod explicit sa daca legea o cere in mod expres. Pacientul are acces la datele medicale personale. Orice amestec in viata privata, familiala a pacientului este interzis, cu exceptia cazurilor in care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv diagnosticul, tratamentul ori ingrijirile acordate si num ai cu consimtamantul pacientului. Sunt considerate exceptii cazurile cand pacientul prezinta pericol pentru sine sau pentru sanatatea publica. Dreptul pacientului in domeniul reproducerii Legea nr. 46/2003 prevede ca dreptul femeii la viata prevaleaza in cazul in care sarcina reprezinta un factor de risc major si imediat pentru viata mamei. Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltarii unei vieti sexuale normale si sanatatii reproducerii, fara nici o discriminare. Dreptul femeii de a hotari daca sa aiba sau nu copii este garantat tot prin aceasta lege.

Pacientul, prin serviciile de sanatate, are dreptul sa aleaga cele mai sigure metode privind sanatatea in domeniul reproducerii. Orice pacient are dreptul la metode de planificare familiala eficiente si lipsite de riscuri. Consimtamantul asupra interventiei medicale Dreptul la consimtamant informat este conditia oricarei terapii. Consimtamantul exprima autonomia bolnavului si este un mijloc eficace de protectie si autodeterminare. El s-ar putea defini ca un accord de vointa express au tacit, dat de un om cu discernamant si neviciat de dol. Consimtamantul poate fi tacit(implicit) sau expres(explicit), verbal sau scris, obtinut sub forma simpla si inteligibila, de o maniera optimista si din el va decurge dreptul de codecizie a bolnavului. Consimtamantul este un drept al pacientului si o obligatie a personalului medical; el va fi liber, clar, simplu, aproximativ si loial, mai ales in cazurile in care se angajeaza o responsabilitate de rezultat (tratamente si proceduri noi, inseminari artificiale, transplant etc). consimtamantul la situatii ce aduc prejudicii bolnavului este interzis, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. O persoana nu poate fi tratata medical fara consimtamant.prin consimtamantul liber si informat se intelege dreptul pacientilor de a participa la deciziile care il privesc. Consimtamantul informat nu reprezinta doar un formular pe care pacientii trebuie sa-l semneze fara sa inteleaga care sunt posibilele urmari. Inainte de a semna pacientii trebuie sa primeasca informatii, sa le inteleaga sis a le tina minte, sa analizeze situatia si sa ia decizii. Bolnavul va trebui sa fie capabil sa le explice altora, in termeni simpli manevra la care se supune. Consimtamantul informat a aparut din nevoia ca oamenii vulnerabili sa nu fie exploatati. Nu trebuie obtinut consimtamantul in cazul in cazurile in care pacientul este inconstient sau este incapabil de a consimti din alta cauza sau cand riscul dezvaluirii situatiei de fapt determina o amenintare psihologica serioasa. Necesitatea consimtamantului liber si neviciat, obtinut de la pacient anterior prestarii serviciului medical, reprezinta o forma de exprimare a libertatii oricerei persoane de a dispune in legatura cu limitele si formele de existenta. Consimtamantul este implicit, atunci cand pacientul

solicita serviciul medical. Uneori, datorita imprejurarilor speciale in care se afla, este necesar consimtamantul scris din partea pacientului sau a membrilor de familie, situatii pe care diferitele acte normative le reglementeaza amanuntit. Astfel, potrivit art.124 din Legea 3/1978 ingrijirile de sanatate se efectueaza cu consimtamantul bolnavilor sau al persoanelor care, potrivit legii sunt indreptatite sa-si dea acordul. Legea cu privire la prelevarea si transplantul de organe, consacra libertatea consimtamantului atat pentru donator cat si pentru primitor. Potrivit prevederilor art. 5, este necesar consimtamantul scris, liber, prealabil si expres obtinut de la donator asupra caruia poate reveni,iar potrivit art.11 transplantul de tesuturi si organe umane poate fi efectuat numai cu consimtamantul scris al primitorului. Legea nr 46/2003 prevede ca pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o inteventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sa opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului. Cand pacientul nu isi poate exprima vointa, dar este necesara o interventie medicala de urgenta, personalul medical are dreptul sa deduca acordul pacientului dintr-o exprimare anterioara a vointei acestuia. In cazul in care se cere consimtamantul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat in procesul de luare a deciziei atat cat permite capacitatea lui de intelegere. In cazul in care furnizorii de servicii medicale considera ca interventia este in interesul pacientului, iar reprezentantul legal al acestuia refuza sa is idea consimtamantul, decizi este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate. Consimtamintul pacientului trebuie sa fie obligatoriu pentru recoltarea, pastrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, in vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord. Consimtamantul pacientului este obligatoriu in cazul participarii sale la invatamantul medical clinic sau la cercetarea stiintifica. Nu pot fi folosite pentru cercetare stiintifica persoanele care nu sunt capabile sa-si exprime vointa, cu exceptia obtinerii consimtamanului de la reprezentantul legal si daca cercetarea este facuta si in interesul pacientului. Pacientul nu paote fi filmat sau fotografiat intr-o unitate medicala fara consimtamantul sau, cu exceptia cazurilor in care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului si evitarii suspectarii unei culpe medicale.

Codul deontologic si de etica al asistentului medical prevede dispozitii referitoare la consimtamant. (vezi art.30, 31 si 32). Dreptul la informatia medicala Dreptul la informatia medicala, drept consacrat de legiuitor, in favoarea pacientului, constituie in acelasi timp o obligatie a furnizorilor serviciilor de sanatate, adica a personalului medical. Informatia corecta, completa si accesibila pacientului, raportata la nivelul acestuia de intelegere a starii de sanatate precum si a consecintelor acordarii sau neacordarii serviciului medical, constituie premiza unui consimtamant valabil exprimat, solicitarii si a altei opinii medicale, sau dimpotriva a refuzului de a primi respectivele servicii. Astfel, potrivit prevederilor art.5 din Legea nr.2/1998, privind prelevarea si transplantul de organe umane este obligatorie informarea donatorului asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din faptul prelevarii. Legea nr. 46/2003 prevede ca pacientul are dreputl sa fie informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum si cu modula de a utilize. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitatii si statului profesional al furnizorilor de servicii de sanatate. Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii. Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; in cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana, informatiile I se aduc la cunostinta in limba materna ori in limba pe care o cunoaste sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de comunicare. Pacientul are dreptul de a cere in mod express a nu fie informat si de a alege o alta persoana care sa fie informata in locul sau. Rudele sau prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientilor. Pacientul are dreptul sa solicite sis a primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrjirilor acordate pe perioadaq spitalizarii.

Dreptul de a fi respectat ca fiinta umana Relatia dintre asistentul medical si pacient se particularizeaza si prin dimensiunea coordonatelor umane antrenate pe parcursul actului medical. Fiind mai vulnerabila, personalitatea pacientului trebuie sa se bucure de un plus de respect din partea corpului medical. Din aceasta perspective, legiutorul a consacrat, in mod expres, si drepturile pacientului de a fi respectat ca persoana umana, obligatie care rezulta din Codul de deontologie profesionala precum si din normele legale generale. Dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate Acest drept este consacrat intr-o multitudine de acte normative. In acest sens, potrivit, prevederilor Legii nr.3/1978 toti cetatenii au dreptul la asistenta medicala generala si de urgenta. Legea nr.46/2003 contine urmatoarele prevederi referitoare la acest drept: Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista conditiile de dotare necesare si personal acreditat. Se excepteaza de la aceste prevederi cazurile de urgenta aparute in situatii extreme. Pacientul are dreptul la ingrijiri terminale pentru a putea muri in demnitate. Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de support spiritual, material si de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, in masura posibilitatilor, mediul de ingrijire si tratament va fi cat mai apropiat de cel familial. Pacientul internat are dreptul si la service medicale acordate de catre un medic acreditat din afara spitalului. Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective. Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii. Pacientul are dreptul la ingrijiri medicale continue pana la ameliorarea starii sale de sanatate sau pana la vindecare.

Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea si parteneriatul dintre diferitele unitatin medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, de specialitate sau de medicina generala, oferite de medici, cadre medii sau alt personal calificat. Dupa externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare disponibile. Pacientul are dreptul sa benefiieze de servii medicale de urgenta, de asistenta stomatologica de urgenta si de servicii farmaceutice, in program continuu. Nerespectarea de catre personalul medico- sanitar a confidentialitatii datelor despre pacient si a confidentialitatii actului medical, precum si a celorlalte drepturi prevazute in aceasta lege atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor legale. Problema este daca, si in ce masura, pacientii isi pot valorifica eficient acest drept consacrat intr-o forma atat de generoasa. Calitatea actului medical este diminuata uneori prin incalcarea normelor de etica profesionala, insa in cele mai frecvente cazuri, prin lipsa resurselor financiare si materiale necesare, cu consecinta neacordarii intregului potential de care dispune corpul medical. Rezulta ca, in mod inevitabil se pune problema in ce masura statul isi indeplineste obligatiile specifice tinand de asigurarea sanatatii populatiei si, prin aceasta, a calitatii vietii. Se pune intreabarea daca Legea cu privire la drepturile pacientilor va fi urmata si de o lege cu privire la drepturile furnizorilor de servicii medicale ( medici, asistenti medicali, infirmiere, registratori medicali, brancardieri)? Probabil ca raspunsul este negative. Astfel stand lucrurile, rezulta ca in cadrul acestui raport contractual cu drepturi si obligatii correlative, legiuitorul a inteles sa instituie mai multe drepturi in favoarea pacientilor si mai multe obligatii in favoarea corpului medical? Aceasta deoarece, apeland la serviciile de sanatate, pacientii isi valorifica un drept, in timp ce prestand aceste servicii, furnizorii de servicii medicale isi indeplinesc o obligatie profesionala etica si morala. Nu exista drepturi fara responsabilitati: Grija fata de propria sanatate si mentinerea unui mod de viata sanatos, excluzand actiunile premeditate ce dauneza santatii proprii si a altor persoane. Respectarea masurilor de preventie, preexpunere si post expunere.

 Comunicareaq informatiilor complete despre starea de sanatate, inclusiv in caz de donare benevola ale sangelui sau alte fluide ale organismului. Respectarea regulilor de comportament stabilite pentru pacienti in serviciul de ingrijire, precum si a recomandarilor medicului in perioada tratamentului ambulatoriu si in spital. Excluderea utilizarii produselor farmaceutice si a substantelor medicamentoase fara prescrierea si acceptul medicului currant, inclusive a drogurilor, a altor substante psihotrope, a alcoolului in [perioada tratamentului. Respectarea drepturilor si demnitatii altor pacienti, precum si a ale personalului medico-sanitar. Unele dintre obligatiile bolnavilor sunt reglementate prin norme legale. Astfel, art.38 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii prevede obligatia cetatenilor romani si a oricaror persoane aflate pe teritoriul Romaniei de a se supune masurilor de prevenire si combatere a bolilor transmisibile, de a respecta intocmai normele de igiena si sanatate publica, de a oferi informatiile solicitate si de a aplica masurile stabilite privind insituirea conditiilor pentru prevenirea imbolnavirilor si pentru promovarea sanatatii individului si a populatiei. De asemenea, art. 219 din aceasi lege enumera obligatiile pe care pacientii asigurati le au in sistemul asigurarilor sociale de sanatate pentru a putea benficia de drepturile conferite prin lege: Sa se inscrie pe lista unui medic de familie. Sa anunte medicul de familioe ori de cate ori apar modificari in starea lor de sanatate. Sa se prezinte la controalele profilactice si periodice stabilite prin contractul cadru. Sa anunte in termen de 15 zile medicul de familie si casa de asigurari asupra modificarilor datelor de identitate sau a modificarilor referitoare la incadrarea lor intr-o anumita categorie de asigurati. Sa respecte cu strcitete tratamentul si indicatiile medicului. Sa aiba o conduita civilizata fata de personalul medico-sanitar.

 Sa achite contributia datorata fondului si suma reprezentand coplata, in conditiile stabilite prin contractul-cadru. Sa prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care sa ateste calitatea de asigurat. In cazul incalcarii de catre pacient a regulilor de tratament si de comportament in institutia medico-sanitara, incalcare ce are drept consecinte daune materiale si morale, acesta poarta raspundere in conformitate cu legislatia. Conform art.308 Codul Penal, respectarea masurilor de prevenire sau combatere a bolilor transmisibile se pedepseste cu inchisoare de la o luna la doi anis au cu amenda. Infractiunea de contaminare venerica si transmitere HIV, de catre o persoana care stie ca sufera de o asemenea boala se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani in cazul contaminarii venerice si inchisoare de la 5 la 15 ani in cazul transmiterii HIV.(art. 309). Drepturile pacientului nu sunt absolute si pot fi limitate in caz de: Spitalizare si examinare a bolnavilor ce sufera de boli psihice. Examinarea medicala obligatorie a persoanelor care doneaza benevol sange, lichide biologice, organe si tesuturi. Efectuare a examinarii medicale obligatorii, in scopul depistarii bolilor ce prezinta pericol social, in timpul angajarii la serviciu si-n cadrul examinarilor medicale obligatorii. Efectuare a examinarii medicale obligatorii, inclusive pentru depistarea maladiei HIV/SIDA, a sifilisului si a tuberculozei la persoanele aflate in penitenciare.