William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

sursa: revistamagazin.ro

Figura lui William Wallace i-a inspirat nu doar pe barzii

scoţieni ai Evului Mediu, ci şi pe regizorii zilelor noastre. Căci
William Wallace, „Braveheart” cum a fost numit încă din timpul
vieţii, constituie unul dintre cele mai controversate personaje ale
istoriei. Idolatrizat de scoţieni, care-l considera erou naţional, dar
hulit de englezii pentru care rămâne un ucigaş în masă, Wallace
este o provocare pentru istorici. Avem de-a face cu un personaj cu
totul deosebit, care şi-a meritat pe deplin renumele de „inimă
neînfricată”, redând demnitatea naţională unui popor subjugat,
chiar dacă a făcut-o cu preţul suferinţelor multor nevinovaţi şi cu
mijloace pentru care astăzi ar fi fost pus pe acelaşi plan cu, să
spunem, Osama bin-Laden.

Triumful scoţienilor
Data naşterii sale nu este ştiută cu precizie, dar istoricii dau ca posibil anul 1270. De
asemenea, despre primii ani din viaţa lui William Wallace nu exista nici un fel de informaţii concrete
şi credibile. Se spune că şi-ar fi petrecut copilăria la Dunipace, lângă Stirling, fiind educat de unchiul
său, care era preot. Potrivit tradiţiei vremii, Wallace se pregătea, în calitatea lui de al doilea fiu al
familiei, să urmeze o carieră ecleziastică. Dar, în climatul de teroare instaurat de intervenţia regelui
Angliei, Edward I Longshanks, în treburile regatului scoţian, tatăl lui William Wallace a fost ucis, într-o

Pagina 1 din 6
 William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

ciocnire cu trupele engleze, în 1291. Dispariţia părintelui său l-a determinat pe tânărul William să
renunţe la călugărie şi să îmbrăţişeze viaţa de haiduc.
Fiindcă regele ales de scoţieni, John Balliol, deşi vasal al lui Edward, refuzase să-l ajute cu
trupe, pentru campania ce-l purtase pe acesta în Franţa, răzbunarea crudului suveran englez nu a
întârziat. Edward s-a îndreptat, în fruntea armatelor sale, spre nord. El a cucerit Scoţia, în 1297 şi a
instalat garnizoane în principalele oraşe ale ţării. John de Balliol a fost prins şi întemniţat şi Edward s-
a proclamat singur rege al Scoţiei. Dar în sud-estul Scoţiei, tulburările şi răzmeriţele împotriva
cuceritorilor se ţineau lanţ. Wallace a înjghebat o ceată de haiduci cu care a început să-i atace nu
doar pe englezi, ci şi pe scoţienii acuzaţi că le-ar oferi sprijin.
Agil, îndrăzneţ şi excelent strateg, el a ajuns să-i terorizeze
pe englezi, jefuindu-le convoaiele şi ucigându-le oamenii. În vara lui
1297, scoţienii stăpâneau o mare parte din teritoriul naţional, totuşi,
principalele oraşe erau sub dominaţia engleza. Wallace şi
tovarăşul său de arme, Sir Andrew de Moray, şi-au îndreptat
oamenii către castelul Stirling, o fortăreaţă de importanta strategică
pentru englezi. Aroganţii conducători englezi, care aveau o armată
puternică, au crezut că, la vederea acesteia, scoţienii se vor
retrage sau se vor preda.
Dar, pe 11 septembrie 1297, Wallace a acceptat lupta,
producând una dintre cele mai usturătoare înfrângeri suferite de
englezi, de-a lungul istoriei. Avantajul de care Wallace nu a ezitat
să profite a fost însă strâmtul pod de lemn ce traversa râul Forth. Când cavalerii englezi s-au îmbulzit

Pagina 2 din 6
 William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

spre pod, Wallace le-a blocat calea, punând în primele rânduri soldaţi cu suliţi lungi şi coase. Aceştia
au ucis caii englezilor sau le-au retezat picioarele, aşa încât greoii cavaleri s-au prăvălit ca nişte saci.
Cei ce au reuşit să ajungă la liniile scoţiene au fost înconjuraţi şi doborâţi la pământ; neştiind
ce se întâmplă dincolo de pod, alţi şi alţi cavaleri se îmbulzeau spre scoţieni, strivindu-i pe cei de
dinaintea lor. Când pedestraşii englezi au înţeles, în sfârşit, proporţiile dezastrului, au încercat să
fugă, dar au fost urmăriţi şi hăcuiţi de către scoţieni. A fost un măcel cumplit, în care 5000 de englezi
şi-au găsit sfârşitul, în frunte cu contele de Surrey. Niciodată până atunci o armată scoţiana nu
triumfase asupra uneia engleze. Wallace a capturat castelul Stirling şi pentru moment Scoţia se
putea considera eliberată de sub ocupaţia tiranului Longshanks.

Înfrângerea de la Falkirk
Încurajat de această victorie nesperata poate nici
măcar de el, Wallace a invadat apoi, în octombrie 1297,
nordul Angliei şi a devastat comitatele Northumberand şi
Cumberland. De această invazie se leagă un episod mai puţin
glorios din viaţa lui, întrucât, orbit de ură împotriva inamicului,
el s-a dedat la un adevărat genocid, ucigând fără deosebire
bărbaţi, femei, copii, doar pentru faptul că erau englezi.
Acestei epurări etnice avânt la lettre i-au căzut victime şi
călugării mănăstirilor englezeşti, motiv pentru că Wallace să
fie considerat un veritabil diavol cu chip de om.
Acum, nori negri se adunau asupra Scoţiei. În martie 1298, Edward Longshanks a adunat o
armată puternică şi pe 3 iulie a trecut hotarul, hotărât să-l zdrobească pe rebelul care îndrăznise să-l
Pagina 3 din 6
 William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

sfideze. Wallace s-a retras din calea lui, distrugând ogoarele şi otrăvind fântânile. Tactica
„pământului pârjolit” era pe cale să dea roade, căci regele Angliei, văzându-şi trupele măcinate de
foamete şi boli, era decis să dea ordinul de retragere.
Dar doi nobili scoţieni i-au dezvăluit lui Edward că Wallace intenţionează
să dea un atac nocturn şi că se ascunde la Falkirk, astfel încât suveranul englez
şi-a îndreptat oamenii într-acolo. Scoţienii au fost obligaţi să dea lupta. Şi astfel,
pe 22 iulie, trupele engleze, mult superioare numeric, au întâlnit oastea scoţiana
lângă Falkirk. Arcurile lungi ale englezilor au decimat infanteria şi călărimea
scoţienilor, lipsite de armuri şi şarja de cavalerie care a urmat a desăvârşit
masacrul. Wallace a fost nevoit să se retragă, cu un grup de osteni credincioşi,
spre a nu cădea în mâinile inamicului.
El s-a refugiat în codrii de nepătruns din munţii Scoţiei. Unde s-a aflat
Wallace între 1299 şi 1303 nu se cunoaşte cu certitudine. Unele indicii
sugerează că ar fi mers în Franţa, spre a cere sprijin regelui Filip al IV-lea, de
asemenea aflat în conflict cu hrăpăreţul Edward. Poate că monarhul francez i-a
oferit o scrisoare de recomandare către Papa Bonifaciu şi regele Haakon al
Norvegiei. Apoi, în 1303, toate planurile sale de alianţa împotriva englezilor s-au
năruit, odată cu semnarea la Paris a tratatului de pace între Franţa şi Anglia.
Având flancul sudic asigurat, Edward şi-a continuat cucerirea Scoţiei. Englezii au ocupat
Stirling în 1304 şi majoritatea nobililor scoţieni au depus jurământ de credinţă lui Edward. Însă acesta
continuă să-l vâneze, fără să precupeţească nici bani, nici eforturi, pe Wallace. Abilul rege englez ştia
că, atâta vreme cât „Braveheart” era în viaţă, scoţienii nu vor fi supuşi pe deplin.

Pagina 4 din 6
 William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

Un martir pentru libertate

Iar pe 5 august 1305, Wallace a fost trădat de un
cavaler scoţian aflat în serviciul englezilor şi arestat
lângă Glasgow. Dus imediat la Londra, a fost judecat
pentru crime împotriva civililor, căci, după cum sună
actul de acuzare „el n-a cruţat nici bărbat, nici femeie,
nici tânăr, nici bătrân, nici călugăr sau călugăriţa”. Deşi
nu depusese niciodată vreun jurământ faţă de Edward, a
fost condamnat ca trădător al regelui.
În ziua judecăţii, pe frunte i s-a pus, în batjocură,
o coroană cu lauri, că unuia care aspirase, în opinia
englezilor, la tronul Scoţiei - gând pe care viteazul nu-l
nutrise nicicând. William Wallace va fi executat, pe 23
august 1305. La acea vreme, pedeapsa pentru trădare
era una cumplită: condamnatul era târât de cozile cailor până la locul execuţiei, apoi spânzurat, până
aproape îşi dădea sufletul, era despicat pe burtă, i se scoteau măruntaiele care erau arse în faţa lui şi
abia apoi era decapitat.
Martorii oculari spun că Wallace ar fi fost pe deplin conştient până la această ultimă fază a
execuţiei. Trupul său, ciuntit în bucăţi, a fost trimis astfel în toate cele patru părţi ale regatului, spre a
fi pildă tuturor celor care voiau să se mai opună englezilor. Poate că Edward crezuse că, ucigându-l
pe Wallace, va răpune şi spiritul neînduplecat al neamului sau. Dar de astă dată, genialul politician
care era regele Angliei se înşelase: el l-a transformat, prin această moarte cumplită, pe William
Wallace, într-un martir pentru libertate.
Pagina 5 din 6
 William Wallace – Inima neînfricată care a bătut doar pentru Scoţia

GABRIEL TUDOR

Pagina 6 din 6