Fabula ambitiei

Un bidiviu in forma sa cea mai adevarata

Dupa-naltimea-n greaban si copita lata
Era membrul unei faimoase herghelii
Din tata-n fiu nascuta pentru a fi
Pe orice hipodrom pe mai departe.
De manz era invatat sa aiba parte
De iarba cea mai grasa, grajd special
Si gandul ca nu este un simplu animal.
La pascut, odata, doar din intamplare
Aauzi de calul ce stie sa zboare.
Instigat de faptul ca el nu poseda
Decat o natura foarte patrupeda
Galopa in graba printre cunostinte
Si-ajunse la Pegas:
“- Sa-mi spui ce stinte porti in mintea-ti larga,
De-ai uimit cu zboru-ti o lume intreaga.
Vreau sa-mi spui secretul daca-i o minune
Eu in schimb pe dati ti dau o pasune
Daca te-nvoiesti iti modific grajdul
Iti dau ce poftesti!”
Calm inaripatul aripile-nchise
Cobora in iarba si-ntelept ii zise:
“ – Nazuinta-ti tinereasca o apreciez
Dar nu am nevoie de fan sau ovaz
Ca sa-ti spun secretul. Zborul meu
Se naste din natura mea. Cu pareri de rau,
Trebuie sa-ti spun ca-ti va fi fatal
Sa incerci sa zbori…esti un cal normal“
Foarte-nfierbantat de acest raspuns
In doar un minut pe-un munte a ajuns:
“ – Vezui asta genune! Iti voi dovedi
Ca p[ot pluti singur. Iti voi inlesni
Cumva din marinimie, semnatura mea
Cand voi cuceri vazduhul si lumea.
Pot sa zbooorrr….”
Se-arunca in haos si-si rupse-un picior.
Suferind incet dar mut pe beton
Isi spuse in gand:
“ – Imi iau avion!”

Morala: Cand vezi prostia ca te paste

Opreste-te sau recunoaste.