Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea lui Ion : Personajul principal simbolizeaza categoria sociala a taranului sarac, care - prin mijloace individuale - incearca

sa obtina pamant, deoarece pamantul reprezinta pentru el existenta, un loc in lumea satului, demnitatea. Tatal lui Ion, "mare cantaret din fluier", a fost "sarac iasca si lenevior de n-avea perec e". In toata viata lui "n-a tras o brazda cumsecade" si "cand s-a lasat de fluier, s-a apucat de betie". !sa ca el pierde treptat averea "enobiei fiindca "fugea de munca grea" si "toate crasmele le batea". In aceste imprejurari, Ion a crescut ravnind pamantul care-i era "mai drag ca o mama" si pizmuindu-i pe cei bogati. Patima pentru pamant a devenit la el ratiune de a fi. Cu o obiectivitate rece scriitorul noteaza ca Ion a fost cel mai iubit elev al invatatorului #erdelea, care i-a batut mereu capul $lanetasului sa-i dea pe copil "la scoala cea mare din !rmadia, sa-l faca domn". Copilul era silitor si cuminte, dar ii placea mai mult sa pasca vacile pe camp, sa tina coarnele plugului, sa coseasca, "sa fie vesnic insotit cu pamantul". %criitorul isi urmareste personajul in doua ipostaze care-i definesc caracterul: framantat de dorinta de a avea cat mai mult pamant si dupa ce a capatat pamantul mult ravnit. Ion este c ipes, istet, iute si "artagos ca un lup nemancat", obsedat de dorinta de a avea pamant. &l da expresie instinctului de posesiune asupra pamantului. %criitorul spune ca "trecea deseori, parca inadins, pe langa pamanturile lui 'asile (aciu. )e cantarea din oc i, se uita daca sunt bine lucrate...., se simtea stapanul lor si-si facea planurile cum va arata faneata cutare sau cutare porumbiste". In fata ogorului aurit de spice este cuprins de betia unei inalte emotii si vrea sa-l aiba cu orice pret. Ion este un personaj voluntar, caracterizat printr-o vointa imensa. *iul lui !lexandru-Pop $lanetasu , unul dintre cei mai saraci flacai din satul Pripas, se afla acum in fata unei optiuni fundamentale: sa se insoare cu *lorica cea "sprintena ca o ispita", fata saraca, dar draga sufletului sau, ori s-o ia pe !na cea uratica, dar care are avere. Ciocnirea celor doua glasuri este inegala, caci patima pentru pamant este mai puternica si-i mistuie fiinta. Patima sa pentru pamant este expresia conceptiei taranesti, potrivit careia "din frumusete nu se face porumb si din istetime mamaliga" - cum spuneau parintii "enobiei. +anat de setea oarba pentru pamant, el foloseste disimularea, ca reflex primar al instinctului de viclenie. Istet, el isi face cu grija planul dobandirii pamantului, inca de la ora duminicala, cand incepe sa-i dea tarcoale !nei. )upta din sufletul sau, dintre cele doua patimi ,pentru pamant si pentru *lorica-, este minutios urmarita de autor, pana in gandurile eroului. Cand !na trece sa-i duca mancare tatalui ei, Ion gandeste ca "tare-i slabuta si uratica, saracuta." , dar ca ar fi "o natafleata" daca ar da "cu piciorul norocului".

/ar ,atunci cand trece *lorica, el ii spune: "in inima mea tot tu ai ramas craiasa". 0rmarindu-si cu tenacitate scopul, se preface indragostit de !na, pentru a intra in posesia pamanturilor la care jinduise cu lacomie. !poi o trateaza pe fata ca pe un simplu obiect care-l va ajuta sa obtina pamant. Cand afla ca va avea un copil, intrerupe orice legatura cu ea si asteapta - rabdator si sigur pe sine - momentul tocmelii . *ata de suferintele !nei, alungata si batuta fara mila de ambitiosul 'asile (aciu, Ion ramane nepasator. Cand $ ig i si )aura intervin pe langa el de mila !nei, le raspunde cu un zambet rautacios ca "bine-i face.....s-o bata, ca i se cuvine." !tunci cand femeia este alungata de tatal ei, Ion insusi o ameninta cu cutitul si o goneste si el, fara a-i lua in seama disperarea. Comportamentul lui Ion fata de !na variaza - dupa interese afectiune dublata de grija si indiferenta afisata ostentativ. In ziua nuntii insa, cele doua "glasuri" din sufletul sau se ciocnesc din nou si eroul este pus intr-o situatie-limita. &l isi da seama ca, de fapt, o iubeste pe *lorica cea cu "rasetul..cald", cu "buzele...pline si umede", cu " oc ii...albastri ca cerul de primavara" . !na cea cu "glas plangator", a carei fata poarta "o intiparire de suferinta", !na - care i-a adus cu ea pamantul mult ravnit - este pentru el o povara. Convietuirea cu ea nu-l intereseaza. !r vrea sa fuga cu *lorica, dar realizand ca "pentru o muiere" ar ramane "tot calic" ,isi alunga gandul. Pus in aceasta situatie - limita de a alege intre iubire si avere, flacaul prefera pamanturile !nei, desi aceasta "i se parea o straina". !verea ii da un sentiment de multumire, o adevarata "betie de fericire si incredere". %igur pe sine, se plimba cu pasi mari prin sat si, in discutiile cu ceilalti, aduce mereu vorba despre pamant. Patima pentru pamant, care-l macina cu o forta devoratoare, iese in relief atunci cand se duce sa vada ogoarele socrului sau. /upa moartea !nei, care-l lasa indiferent, nu dragostea parinteasca, ci calculul rece ii determina grija fata de Petrisor, in care vede unicul mostenitor al averii. Cand i se pare ca "enobia nu-l ingrijeste suficient, Ion are o izbucnire violenta fata de propria-i mama. &l nu sufere patern nici la moartea copilului plapand, caci afla ca tatal este mostenitorul de drept al fiului defunct. /ar eroul nu are liniste nici dupa ce pamanturile ravnite sunt ale lui, pentru ca acum revine obsedant glasul iubirii. "Ce folos de pamanturi - spune el spre final - daca cine ti-e pe lume drag nu-i al tau"1 /ominat de viguroase instincte primare, devorat de glasul pamantului si cel al iubirii, personajul se lasa in voia patimii pentru *lorica cu un fel de uitare de sine ce-i aduce un sfarsit tragic c iar sub ferestrele ei. Ca sa fie in preajma "craiesei" inimii sale, el se preface prieten cu $eorge si are c iar o scurta idila cu *lorica. /ar %avista, oloaga satului, il informeaza pe $eorge. Acesta se preface intr-o noapte ca pleaca la padure si eroul sfarseste sub loviturile sapei sale.