ION-caracterizarea personajului

Personaj central al romanului, Ion este simbolul destinului tragic al taranului roman din Transilvania, reprezentand un moment de referinta in evolutia opticii asupra personajului in literatura romana. Personajul antitetic, construit pe schema bun- rau (ca la romantici), prezentarea schematica a fiiintei umane fac loc, in creatia lui Rebreanu, unui personaj complex, contradictoriu, realizat in maniera realista, cu cateva nuante naturaliste. Complexitatea personajului a starnit reactii contradictorii din partea criticii literare, Eugen Lovinescu vazand in Ion ,,expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba careia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa. G. Calinescu sustine insa ca ,,autorul exalta pe Ion si ,,vede in el o fiiinta mareata a campului, flacaul fiind in realitate ,,un animal plin de candoare, egoist, am zice lipsit de scrupule(). Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenie instinctuala caracteristica unei fiinte reduseIn planul creatiei, Ion e o bruta. A batjocorit o fata, ia luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant. Structura morala complexa a personajului, neredusa doar la instincte primare cum sustin unii critici, are ca sursa fundamentalla drama seculara a nevoii de pamant impinsa de-a lungul timpului pana la patima. Drama provine, in primul rand, din specificul rural in care ,, intreaga existenta se exprima in felul cum gandesc oamenii despre pamant(C. Ciopraga). Iar in lumea satului transilvanean demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in iugare de pamant ,, Intr-o lume in care toate valorile au pretul in iugare, un tanar capabil si energic nu poate tinde decat catre iugare, pamantul fiind masura tuturor lucrurilor. Fara pamant, un om insemna, atunci si acolo, nimic, din nici un punct de vedere, indiferent de calitatile sale. Or, Ion nu poate accepta sa fie nimic(Paul Georgescu). Prin casatoria cu Ana, Ion vrea sa obtina pamant- un ideal fundamental ce reprezenta mai mult decat inavutirea. Pamantul insemna pentru Ion si situatie sociala, demnitate umana, posibilitatea de a munci cu folos. Psihologia sociala a personajului determinata de starea economica il determina sa-si doreasca schimbarea conditiei. Pentru Ion insa, iubirea de pamant reprezinta mai mult decat dorinta de a-si depasi conditia, traind acut aceasta dragoste: ,,Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa : trebuie sa aiba pamant mult, trebuie ! Instinctul iubirii pamantului devine trasatura definitorie a personajului ,,stapanit, posedat de aceasta dragoste, ale carei proportii modifica si dimensiunile timpului, eternizandu-l ,,vesnic. Atitudinea de posesiune a pamantului e subliniata de N. Balota care vede in Ion ,, un posedat al pamantului. Demonul care a pus stapanire pe el este tocmai acela al posesiunii. Nevoia primordiala a posesiunii se asociaza cu o obsesie a elementarului, a pamantului ca stihie de care depinde viata. Posedat de ,,glasul pamantului, Ion este in fond un deposedat (din nepricepere si lene tatal sau pierduse pamantul stramosesc ,,-Locul nostru, saracul !... exclama personajul la inceputul romanului). Eroul reprezinta o natura psihica plina de contradictii, complexa, vicleana, intrepida si inteligenta.Ca sa dobandesca pamantul care l-ar fi scos din saracia umilitoare, punandu-l in rand cu gospodarii satului, el actioneaza lucid, intocmai ca un erou stendhalian. Hotararea de a avea pamant, ridicandu-se astfel in ochii satului prin prestigiu, prin demnitate este permanent contrapunctata de dragostea fata de Florica. Zbaterea dramatica a lui Ion intre ,,glasul pamantului si ,,glasul iubirii il va sfasia, personajul cazand victima celor doua patimi. Conflictul interior ce marcheaza destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. ,,iute si harnic ca ma-sa, chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si ,,bocotanii satului. Cuvintele lui Vasile Baciu ,,fleandura, sarantoc, hot si talhar ii ranesc mandria ,,Rusinea il tintuise locului()se simtea umilit ; a umili inseamna a provoca-eroul nu suporta ocara si reactioneaza violent. Violenta lui e forma pe care o ia, in conditiile date, o energie exasperata de a nu se fi putut exprima altfel intr-o societate in care,, totul il condamna pe Ion la supunere, la acceptare , 1

adica la mizerie(P. Georgescu). N. Cretu considera ca romancierul nu exalta violenta, dar vede in ea,, simbolul unei vitalitati primordiale, in parte deformata si corupta sub puterea determinarilor sociale. Inzestrat pentru a invata carte,, era mai destept decat toti flacaii din Pripas, renunta la acest drum, caci flacaul Glanetasului isi doreste cat mai mult pamant, pizmuindu-i pe bogatasi ; toata fiinta lui e mistuita de ,, dorul de a avea pamant mult, cat mai mult, pentru ca ,,iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil() de pe atunci pamantul i-a fost mai drag decat o mama. Patima pentru pamant ii macina fiindca ,, pamantul ii era drag ca ochii din cap. Pana la hotararea de a-l ,,sili pe Vasile Baciu sa-i dea pamantul, drumul lui Ion este o continua intarire a gandurilor mai vechi, o acumulare rabdatoare a resurselor de viclenie, tenacitate, cruzime, pe care le va scoate la iveala inclestarea de mai tarziu. Lovit de ,,ocarile tatalui Anei, ,,probozit in biserica in fata satului intreg ,, Ii ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz, el se revolta, isi striga obida, framantarea personajului fiiind evidentiata prin monolog interior ,, Dar el de ce e ticalos ? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare, pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor ?, dandu-le apoi dreptate celorlalti, acuzandu-se,, bine i-a facut popa pentru ca intr-adevar e vinovat. Adica ce vrea dansul ? Sa se insoare cu o fata care nu i-e draga, oricat cauta sa se prefaca, numai pentru ca are avere ?... Hotararea de a se intoarce la Florica si de a trai fara inselaciune se macina sub puterea realitatilor. Eroul traverseaza un ,,spatiu al ezitarii(N. Cretu) : maniile impotriva parintilor care i-au risipit averea, impotriva satului, a lui insusi sunt semnul ,,zvarcolirilor- sa aleaga viata de saracie alaturi de Florica ? sa i-o lase lui George pe Ana, inmultindu-i pamanturile, in timp ce ,,el va ramane tot calic, mai rau chiar decat o sluga ? Gandul intial revine intarit :,,Ce sa fac ?...Trebuie s-o iau pe AnaTrebuie !..., isi repeta el ,, ca si cum ar fi vorbit cu sufletul sau. Desi aparent e o reintoarcere la punctul de plecare, personajul e acum altul : a fost pus in situatia de a cantari totul, de a intelege ca pentru el nu exista alta cale. Naratorul insista asupra faptului ca munca, ingeniozitatea, calitati de care Ion da dovada, sunt inutile,,robotind oricat, nu va ajunge sa aiba si el ceva.()Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant mult, mult Apropierea initiala de Ana, imbratisarile lipsite de dragoste erau viclenii prin care Ion incerca sa se insele si pe el insusi, nu numai pe ceilalti. Scandalul de la hora, bataia cu George, ,,probozirea in biserica sunt momente care rup insa tacerea facand confruntarea fatisa, satul asistand la ele, martor colectiv. Loviturile, dispretul, ocara nu pot fi lasate fara raspuns. Ceea ce fusese un gand ascuns devine un plan. Ion intelege ca pentru a avea pamantul trebuie sa para ca o iubeste pe Ana, sa sacrifice deci pe cineva mai slab decat el. In lumea fara iluzii a satului din Ion, imprudenta sau slabiciunea se platesc. Ion nu e o ,, bruta(cel putin in prima parte a romanului) care seduce(G.C.), altii fauresc planul pentru el : tatal care pierduse pamantul, Vasile Baciu care refuza, jigneste, Titu Herdelea ,, trebuie sa-l silesti !. Revolta, iritarea fara directie precisa, agresivitatea, violenta sunt semnele dilemei traite de personaj ; ingradit in posibilitatile de afirmare din lumea lui, Ion se vede constrans in a pierde ceva esential( pamantul sau iubirea) oricare i-ar fi alegerea. In visul de a schimba datele destinului sau, uita pentru o clipa rigorile realului , incercand sa dea timpul inapoi : intrarea pe pamantul lui Simion Lungu nu e semn al instinctului, ci reprezinta o tentativa simbolica a personajului de a se impotrivi constrangerilor, intervenind acolo unde in trecut i s-a decis soarta, prin pierderea pamantului. In cautarea timpului pierdut trebuie vazuta aceasta ultima incercare de a rezista, de a scapa evidentelor. Stapanit de puterea realitatilor, Ion se sustrage uneori realului printr-o ,,instrainare de acesta. Framantat o vreme de indoieli, nesigur chiar si de dragoatea Anei ,,Poate ca nici ea nu-l mai vrea ? Poate ca dragostea ei a fost numai o inchipuire a lui ?, Ion se simte intr-o seara ,,foarte vesel ; singur nusi dadea seama de ce. Personajul pare sa-si fi limpezit lui insusi ceva hotarator ; e in Ion o pregatire a unor forte adanci, obscure ce ia chipul unei presimtiri a reusitei ,,inima lui Ion zvacni salbatec de bucurie. Gandurile flacaului sunt ,, incalcite, nici nu incearca a le limpezi, doar ,, bucuria ii tremura in inima mereu vie si stapanitoare. Se hotaraste sa intre la Ana sa-i ceara iertare, dar se indreapta ,,infierbantat de bucurie spre casa Floricai, careia ii fagaduieste s-o ia de navasta ,,macar de-ar fi orice. Intr-un astfel de moment personajul uneste cele doua,, glasuri-pamantul, iubirea- care insa raman distincte cerandu-i sa

aleaga. In incercarea de a confunda polii dilemei, eroul suprapune doua ,, bucurii contrare, cu neputinta de impacat. Ratiunea si instinctul sunt ,,impacate, intr-o astfel de stare ambigua, de pasiune, energia unificatoare a vietii insesi. Acest joc al confuziei apare si in episodul nuntii cand Ana, insarcinata, e inlocuita la joc de Florica. Ion ,,uitand de tot pe Ana, inchipuindu-si ca Florica e mireasa lui substituie pentru o clipa realul, intr-un gest utopic de re-asezare imaginara a acestuia : ,, personajul are nevoie sa-si inchipuie ca nimic ireversibil nu se intampla, ca totul ar putea fi inca refacut, trait altfel.(N. Cretu) Incununarea acestui joc al ambiguitatii, ,, suprapunerea totala, in sufletul lui Ion, a celor doua glasuri launtrice(H.Soare) este evidentiata in scena sarutarii pamantului. Eroul celebreaza luarea in posesiune a pamantului ca pe o sarbatoare. In viziune naturalista, personajul e dominat de instinctul posesiunii, comportandu-se fata de pamant ca fata de o iubita, intr-un moment de halucinatie amastecand cele doua sentimente ; locul este,, ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa, aratandu-si corpul gol, ispititor ; picioarele ii sunt atrase de ,,lutul negru, lipicios ca de ,, bratele unei iubite patimase. Intreaga afectivitate neconsumata a eroului se indreapta asupra pamantului, substitut al femeii iubite, la care renuntase pentru un timp. Senzatiile organice ,, il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari reflecta o anumita intunecare a umanului in favoarea bestialului,, lua un bulgare si-l sfarma intre degete cu o placere infricosata, aparand elemente care anticipeaza moartea ,,mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu()simti un fior rece, ametitor. Fiinta eroului traieste un amestec de sentimente, de la voluptate ,,si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud, (), si-si linse buzele la teama ,,sa nu-l fi vazut cineva saupresimtirea fiorului thanatic ,, simtind neincetat atingerea rece() a pamantului. Ion se vede invingator, asemenea unui demiurg, traind satisfactia de a fi supus pamantul, ca pe un vrajmas : ,,Se vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme care a biruit in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori. Secventa contine ,,simbolurile caderii, ale mortii care se apropie, ca o pedeapsa divina(H.Soare) pentru ca a tradat ,, glasul iubirii, ca principiu etern al inaltarii umane, pentru indrazneala de a se fi substituit divinitatii ,,pamantul se inchina in fata lui, dar mai ales pentru vina de a o fi impins pe Ana spre moarte. Lupta apriga pentru pamant acuza la inceput forte si circumstante ce ,,au ales pentru erou. Treptat insa victima din Ion lasa loc, tot mai mult, vinovatului din el. Cinic si crud, trasaturi ale aceluiasi spirit viclean si calculat care o facuse pe Ana sa creada ca o iubeste, Ion , ,,strangand nepasator din umeri ,incearca o bucurie ciudata auzind tipetele Anei cauzate de bataia crancena a tatalui ei. Indiferenta, cinismul, cruzimea lui Ion sunt evidentiate si in secventa vizitei Anei, trimisa de Vasile Baciu la familia Glanetasu. Fata de tata, Ion se comporta cu aceeasi insolenta, surprinzandu-l cu raspunsul ca nu doreste sa o ia in casatorie pe Ana. Cu un realism dur, Rebreanu infatiseaza evolutia personajului, care, cunoscand mentalitatea satului asteapta, sigur pe sine, ca Vasile Baciu sa cedeze in fata vointei lui. Comportarea eroului, macinat insa de indoieli, cunoate momente de dezechilibru, ca atunci cand ,,il batu crunt pe tatal sau. Ura nestapanita cu care el o loveste pe Ana, reactiile cumplite ale eroului, determinate de insuccesul ei cand e trimisa spre a-si indupleca tatal sa cedeze pamantul, dezvaluie ,,brutadin fiinta lui. La nivelul sinelui, ca strat al instinctelor, Ion este o,, bruta. Moartea Anei il obliga pe erou sa ,,vada :intalnindu-se cu Florica in acelasi loc unde sotia nascuse, are o intuitie nebuloasa, tulbure, a pacatului ce si-a pus amprenta pe intreaga sa existenta. Prin casnicia nefericita cu Ana, sinuciderea acesteia de care este responsabil, dragostea si-a pierdut din farmecul sfant, din lumina. Ion are un suflet batran cu doua posibilitati : singuratic, fara iubire, devenind in Vasile Baciu, sau avand si pamantul ,si iubirea Floricai. ,,Betia de a avea totul, ,,ametit mai mult de fericire decat de rachiu, frange drumul eroului-moartea pedeapsa cade neasteptata, dar adanc necesara. Energie in atac sau in aparare, Ion este un personaj cu o structura oximoronica, vinovatul- victima. Personaj ,,rotund(Forster), prezentat in devenire, memorabil prin gesturile si reactiile sale, Ion isi pastreza unitatea caracterologica in sensul unei trasaturi dominante- patima pentru pamant- careia i se subordoneaza celelalte trasaturi ce-i confera complexitatea.