Sunteți pe pagina 1din 1

Cu o usoara nostalgie (Nichita Stanescu)

Cu cat se-nsera peste arborii rari, cu atat incepeau sa lumineze mai tare inimile noastre de hoinari, cautatorii pietrei filozofale.

Totul trebuia sa se transforme in aur, absolut totul: cuvintele tale, privirile tale, aerul prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca niste lacuri de campie, si noi nu mai conteneam traversandu-le. Ora isi punea o coroana de nori, liliachie. Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule?

S-ar putea să vă placă și