Legenda nucului

Candva in departata mea copilarie, Cand tata era cat ursul de voinic, A plantat chiuind de bucurie, Un pui de nuc firav in felul lui si mic. Pamant manos i-am pus la radacina, Cu apa vie-a sufletului l-am udat, Ii cantam doina mamei in surdina, Pan-a-ntrecut si casa cu capul lui rotat. Sub el citeam din cartea sfanta, Gustam tacut din umbra tainelor, Sa-l inteleg cand frunza ii cuvanta, agaduindu-mi peste ani puterea nucilor. Am crescut ca doi frati, la margine de sat, !azbatatori prin soare si furtuna, "ar cum era sa-l scutur si sa-l bat, Sa-i culeg nucile visate impreuna# Cu desaga de ani crescuta-n spate, $ata-mi soptea, care acum imi pare slab si mic% &$e-ai facut baiat mare si cu carte, "ar din legenda nucului nu stii nimic'( )ucul poarta ascuns deopotriva, )orocul si blestemul trunchiului, "ar cand va creste gros cat gatul, Cel care l-a plantat, va fi sub talpa lui' Cand ziua *udecatii vegetale a venit, Si a trecut cu umbrele-n uitare, +lestemul nucului nu s-amplinit, "aruind din norocul lui la fiecare. Cand vad un nuc, nu ma mai tem, Spre fiii mei gandul ma poarta, Sa plantam pui de nuc fara bluestem, Sa chiuim visand ca alta data.