Născută pe 24 noiembrie 1635, Francoise d’Aubigne a intrat în lume în închisoare Niort,

unde tatăl său fusese întemniţat pentru falsificare de bani. Fiul dezmoştenit al poetului
protestant Agrippa d’Aubigne, Constant d’Aubigne fusese condamnat anterior şi pentru
răpire, trădare şi pentru uciderea primei sale soţii. Mama lui Francoise d’Aubigne era
Jeanne de Cardhilac, fiica paznicului/administratorului de închisoare, cu care Constant se
căsătorise în 1627.
Copilăria lui Francoise a constituit o dramă de sărăcie şi abandon. Deşi botezată catolic la
insistenţele mamei, primii ani de viaţă i-a petrecut în compania unei mătuşi protestante,
Madame de Villette, care a convertit-o la protestantism. În 1645, tatăl copilei, eliberat din
închisoare, a dus-o pe Francoise împreună cu restul familiei în Martinica, în concepţia
eronată că a fost numit guvernatorul coloniei. După câteva luni, şi-a abandonat familia,
lăsându-i pe toţi fără resurse de orice fel. În 1647, familia sărăcită s-a întors în La
Rochelle, unde mama sa a obligat-o pe Francoise să cerşească pe străzi. În 1648, înarmată
cu un ordin regal de a o salva pe Francoise de influenţa protestantă a doamnei de Villette,
o rudă catolică îndepărtată, doamna de Neuillant primeşte custodia legală a copilei.
Tratată ca o fată în casă, Francoise a repins încercările de a fi convertită la catolicism de
preotul parohial şi de către călugăriţele Ursuline la Niort. Convertită într-un final în 1649
în timpul şederii la Mănăstirea Ursulinelor din Paris, Francoise devine o catolică
devotată, dar îşi păstrează pentru tot restul vieţii dispreţul pentru educaţia primită la
mănăstire. În ciuda copilăriei sale chinuite, educaţia fetei nu a fost complet neglijată. La
insistenţele mamei sale, a citit şi a memorat fragmente întregi din „Vieţile paralele ale
oamenilor iluştri” a lui Plutarh, un exerciţiu care i-a stârnit gustul pentru genul de
biografii morale înălţătoare. Studiul său de la Ursuline la Niort şi în Paris îi foloseşte
pentru a-şi contura stilul literar concis, care se evidenţiază în scrierile sale ulterioare.
Probabil că în aceeaşi perioadă învaţă şi latina, demonstrând cunoştinţe ale acestei limbi
mai târziu, în saloanele din Paris.
Fără bani şi orfană, adolescenta Francoise înfruntă un viitor social neîndurător. În 1652
acceptă cererea în căsătorie a poetului Paul Scarron (1610-1660 nuvelist, dramaturg şî
poet. Devine celebru prin numeroasele lucrări comice, adesea satirice. Lucrarea de
căpătâi include Quelques vers burlesques 1643 şi Le Virgile travesti 1648-1653). Cu 25
de ani mai în vârstă decât ea, infirm din cauza artritei, impotent, sarcastic şi aproape falit,
era improbabil ca Scarron să reprezinte perspectiva unei căsnicii fericite. Francoise însăşi
admite ulterior că s-a măritat cu Scarron doar ca să scape de alternativa mânăstirii. Cu
toate aşteptările umile, căsătoria s-a dovedit o alegere fericită, cu Francoise îngrijindu-şi
soţul schilodit care a admirat vizibil frumuseţea şi inteligenţa soţiei sale. Tânăra doamnă
Scarron devine subit gazda salonului literar soţului său, un centru de întâlnire al
intelectualilor parizieni. Printre aceştia din urmă îi amintim pe Vivonne, Costar,
Benserade, Chapelain, Menage, Saint-Aignan şi Madame de Sevigne. În această perioada
a dobândit şi cunoştinţele de spaniolă şi italiană. În pofida gloriei literare, salonul Scarron
nu reuşeşte să rezolve instabilitatea financiară. Rareori, după activitatea literara urma cina
la Hotel de l’impecuniosite. Moartea soţului ei o lasă pe doamna Scarron îngropată în
datorii. Îşi închiriază o cameră la mănăstire şi, prin intervenţia unei cunoştinţe de la salon,
obţine o pensie de 2700 de livre de la regina Anne d’Autriche. În această perioadă
obscură a vieţii sale continuă să frecventeze anumite saloane din Paris şi să adâncească
legăturile deja stabilite cu elita aristocraţilor din oraş.
Anul 1669 aduce schimbarea parcursului scriitoarei. Doamna Scarron acceptă să crească
copiii regelui Ludovic al XIV-lea cu doamna de Montespan, locuind într-un castel izolat..
In 1673, când Louis accepta public copiii, doamna Scarron se mută împreună cu aceştia
la curte, asumându-şi rolul de guvernantă. Impresionând cuplul cu ajutorul competenţei
sale pedagogice, pare că face miracole în ajutorarea fiului bolnăvicios, ducele du Maine,
care îşi recuperează sănătatea. Astfel, în 1674 Ludovic îi răsplăteşte serivciile cu o
zestre, care îi permite să cumpere castelul de la Maintenon, iar un an mai târziu regele îi
oferă şi titlurile aferente proprietăţii. Astfel începe şirul schimbărilor pe care le produce
deja doamna de Maintenon asupra curţii şi a regelui în special. În timp ce relaţia regelui
cu doamna de Montespan se deteriorează, doamna de Maintenon îndeamnă monarhul să
încerce o împăcare cu soţia sa, regina Marie Therese d’Autriche. Eforturile sale de
împăcare sunt susţinute şi de oficialii Bisericii, sătui de şirul fără sfârşit al infidelităţilor
regelui.
Pe măsura favorizării sociale de către cuplul regal, aliaţii de la curte ai doamnei de
Montespan au început o campanie de denigrare împotriva femeii pe care o considerau o
intrigantă care în mod subit a întors spatele binefăcătoarei sale.
Moartea neaşteptată a reginei Marie-Therese din 30 iulie 1683 îi apropie şi mai mult pe
rege şi pe doamna de Maintenon. Câteva luni mai târziu, probabil în 8 octombrie,
arhiepiscopul Harlay de Champvallon din Paris oficia casătoria într-o ceremonie
restrânsă, ţinută noaptea. Fiind morganatică, această căsătorie nu-i acordă doamnei de
Maintenon nici titlul, nici prerogativele unei regine. Nici o rudă de-a sa nu putea să
pretindă tronul Franţei. De asemenea, mariajul rămâne secret, astfel că, pe parcursul
ulterior, nici unul dintre ei nu a acceptat public înfăptuirea lui. Taina este păstrată
probabil din două considerente. Întâi, mariajul regelui-soare cu o guvernantă de origine
sărăcăcioasă, chiar criminală, ar fi insultat aristocraţia vremii. În al doilea rând, Louis al
XIV-lea a pornit întotdeauna de la premisa că toate căsătoriile contractate de membrii
familiei regale a Franţei vor fi determinate de raţiuni care să respecte regula veche,
tradiţia. Decizia de a se căsători cu o guvernantă ar fi contrazis politica de a folosi
căsătoria regală pentru a făuri alianţe politice cu alte state suverane.

Prerogativele soţiei nerecunoscute a regelui

Noua situaţie îi permite doamnei de Maintenon să preia sarcinile de găzduire si
consultanţă a acţiunilor filantropice, rezervate de obicei reginei. Pe parcursul lungului sau
mariaj cu regele, doamna de Maintenon joaca rolul de sfatuitor primar al regelui. Marea
sa influenta are legatura in primul rand cu religia. Ii serveste regelui drept exemplu de
credinta, in tipmce o atmosfera pioasa, austera chiar troneaza asupra vietii de la Curtea
ultimei perioade din domnia lui Ludovic.
Timp de secole, criticii o condamna ca a fost pionul principal al revocarii Edictului de la
Nantes (1685), care a a bolit libertatea si drepturile protestantilor francezi. Cu toate
acestea, multe documente care sa demonstreze acest fapt au fost contrazise de criticii
contemporani, care sustin ca Maintenon a avut o prea mica influenta in masurile anti-
protestante pe care regele si ministrii le-au imaginat. Cu toate acestea, de necontestat este
incurajarea campaniei regelui impotriva miscarilor fractioniste catolice precum
jansenismul(sistem de doctrine elaborat de Cornelius Jansen si adeptii sai, care neaga
liberul arbitru si sustin ca natura umana e corupta si ca Hrisots a murit pentru cei alesi, iar
nu pt intreaga umanitate) http://dictionary.reference.com/search?q=jansenism si a
chietismului (doctrina mistica ce sustine ca perfectiunea crestina consta in dragostea fata
de Dumnezeu si in linistea inactiva a sufletului, negand importanta practicii rituale
dexonline.ro).
Totusi, cea mai mare realizare a doamnei de Maintenon in timpul mariajului cu Ludovic
al XIV se petrece in educatie. Incepand cu 1680 ajuta la crearea unei scoli pentru fetele
muncitoare la Montmorency si la Rueil. Mai tarziu aplica cea mai ambitiaosa aventura
educationala a sa: scoala-internat pentru fiicele aristocratilor saraciti, cu sediul permanent
la Saint-Cyr in 1686. Louis finanteaza proiectul, oferind zestre unui nr de 250 de
studente.
Doamna de Maintenon supravegheaza in detaliu programul educational, de la amanuntele
curriculare pana la designul uniformelor scolare. Studentii erau impartiti

http://books.google.com/books?
id=oiD9BCBwj9IC&pg=PA1&dq=francoise+de+maintenon&lr=&hl=ro#PPA5,M1