Sunteți pe pagina 1din 1

Dragste în Evul Mediu-cavalerii şi doamnele lor

Evul Mediu va rămâne în istorie drept momentul a două mari excese: procesele necruţătoare ale Inchiziţiei şi dragostea neobişnuită a cavalerilor către doamnele lor.Nicicând omenirea n-a cunoscut pasiuni mai mari şi mai bizare. Această nefirească adorare a femeii este cu atât mai puţin credibilă cu cât ,adeseori , singura împlinire a îndrăgostitului medieval era o sărutare depusă pe mânuţa gingaşă a iubitei. Lumea antică nu cunoaşte dragostea în acceptul pe care îl înţelegem astăzi. Femeia era respectată doar ca mamă de familie,iar despre iubire se vorbea foarte puţin într-o căsnicie.Când capul familiei vroia să se distreze se ducea la voluptoasele hetaire.Abia în perioada cavalerismului,dragostea începe să corespundă înţelesului actual.Viaţa ordinului cavaleresc era dirijată de reguli diferite de ale civililor.Scopul cavalerului consta în a-şi dovedi bărbăţia şi curajul prin fapte cutezătoare.Vroiau să-i apere pe cei slabi,în special femeile. Cavalerul avea o singură doamnă în numele căreia trebuia să lupte.Ea trebuia să fie neapărat măritată,căci totul se reducea la un joc spiritual amoros. Soţul avea obligaţia să se bucure când cavalerul soţiei sale obţinea victoria,chiar dacă el însuşi el era scos din şa. Acest gen de adorare nefirească explică numeroasele fapte bizare din acea perioadă.Pe aceşti adoratori naivi,care se înfierbântau la vederea unei simple batiste,era uşor să-i prinzi în mreje. În cruzimea lor,femeile medievale îi supuneau pe cavaleri la nenumărate încercări periculoase,pe care bărbaţii le acceptau fără vreun protest.Uneori,erau obligaţi să pornească la luptă fără armura cu zale,ci cu bustul gol,pur şi simplu.Asemenea apariţii fără cămaşă erau fenomene obişnuite la turniruri.Unele dintre ele cereau admiratorilor lucruri de-a dreptul sadice:să-şi facă tăieturi pe braţe sau să-şi smulgă o unghie,ca preţ al împăcării. În timpul turnirului,cavalerii purtau agăţate de armură sau coif diferite obiecte din garderoba doamnei lor:funde,batiste,mănuşi,voaluri.Acestea erau vestitele talismane. Câteodată,în focul luptei se întâmpla să se piardă din fetişuri,iar doamnele,cuprinse de delir,să le arunce noi şi noi talismane până realizau că sunt despuiate în mijlocul uniu public care se prăpădea de râs.Unii cavaleri,înaint de a-şi încălţa ciorapii noi de mătase,îi trimiteau iubitelor lor,cu rugămintea să fie bune şi să îi poarte întâi ele vreo 8-10 zile,apoi îi purtau şi ei,spre marea desfătare a sufletului şi trupului.Învingătorul nu se mulţumea cu simpla glorie.Obiceiurile cavalereşti consfinţeau şi făceau obligatorie ciudata contribuţie prin care cel învins trebuia să se prezinte ca sclav la doamna cavalerului câştigător. Cu trecera timpului,bărbaţii au revenit cu picioarele pe pământ.Marchizul Bussz de Rabtin a mărturisit într-o carte: “Aveam o concepţie atât de ridicolă despre respectul pe care îl datorez femeilor,încât,dacă frumoasa doamnă n-ar fi observat neghiobia mea şi nu m-ar fi încurajat,aş fi murit de oboseală.Aveam o credinţă oarbă că nu poţi obţine dragostea unei femei,dacă n-ai petrecut în prealabil un timp corespunzător oftând,bocind,implorând şi compunând scrisori de dragoste.”

de Jean-Lorin Sterian